ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2025

Asupra cauzei, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea F/CP din 27 iunie 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 345 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. s-au respins cererile și excepțiile invocate de inculpatul A., ca neîntemeiate.

În baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. x din 14.03.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală și a dispus începerea judecății, urmând a se stabili primul termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî în acest sens, s-a reținut în ceea ce privește legalitatea sesizării instanței prin raportare la conținutul rechizitoriului în conformitate cu disp. art. 327-329 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții a reținut că în faza camerei preliminare, accentul cade pe verificarea clarității acuzației, respectiv a descrierii faptelor penale - ca manifestări obiective în sfera realității - într-o manieră explicită, lipsită de ambiguitate, care să permită inculpatului înțelegerea deplină a conținutului faptic al acuzațiilor penale, iar instanței stabilirea, dincolo de orice echivoc, a obiectului și limitelor judecății.

În ceea ce privește neregularitatea actului de sesizare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că această critică formulată de inculpatul A. este neîntemeiată, apreciind că descrierea activității ilicit penale imputate inculpatului este clară și certă.

Efectuând propriul demers analitic cu privire la legalitatea sesizării, judecătorii de cameră preliminară a apreciat că rechizitoriul nr. x din data de 14.03.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București se conformează integral exigențelor de claritate, circumstanțele de timp, de loc și modalitate de comitere fiind indicate cu o precizie suficientă pentru a permite acuzatului să înțeleagă cu exactitate conținutul obiectiv al învinuirilor aduse și să își formuleze apărările.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat în cauza de față că rechizitoriul cuprinde o indicare clară a faptelor de care este acuzat inculpatul, fiind menționată infracțiunea imputată în concret, cu referiri la situația de fapt și perioada comiterii presupusei infracțiuni, modalitatea în care s-au săvârșit presupusele fapte, dar și mijloacele de probă pe care se sprijină acuzația, elemente care permit inculpatului să-și pregătească apărări efective în raport cu acuzațiile aduse.

Situația de fapt reținută prin rechizitoriu cuprinde atât prezentarea faptelor cu care este sesizată instanța, într-o modalitate care corespunde acțiunilor incriminate, prin indicarea elementelor necesare pentru a încadra faptele în tipicitatea infracțiunii, cât și descrierea pe larg a faptelor prin expunerea evenimentelor relevante din punctul de vedere al existenței infracțiunii. Astfel, procurorul a descris faptele reținute în cauză, raportându-se la probele pe care le consideră relevante și care l-au condus la concluzia că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, dar și la dispozițiile legale incidente. Totodată, în cuprinsul rechizitoriului situația de fapt este prezentată prin raportare la probele care fundamentează acuzația.

Astfel, în ceea ce privește criticile privind insuficienta descriere a infracțiunii prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., judecătorul de cameră preliminară a apreciat că acestea sunt nefondate, fiind descrise în cuprinsul rechizitoriului elementele constitutive ale infracțiunii, perioada desfășurării presupusei activități infracționale, respectiv 25 iunie 2022 - 25 aprilie 2024, precum și modalitatea concretă de comitere a acesteia.

Așa fiind, judecătorul de cameră preliminară a constatat că în cauză sunt evidențiate într-o manieră coerentă, precisă și lipsită de echivoc faptele materiale reținute în sarcina inculpatului, astfel încât, din acest punct de vedere, sunt neîntemeiate susținerile acestuia în sensul imposibilității stabilirii obiectului și limitelor judecății de vreme ce procurorul a descris detaliat în actul de sesizare faptele imputate.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că nu este necesar a fi determinate exact data și locul comiterii fiecărui act material în parte, fapta continuată fiind suficient descrisă prin menționarea perioadei în care s-ar fi comis presupusele acte ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a notat că nu există neconcordanță în descrierea actelor materiale în cuprinsul ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale și în rechizitoriu. În acest sens, a constatat că în toate actele sus-menționate se face referire la aceleași fapte pentru care a fost sesizată instanța, care au fost descrise în mod gradual și cât mai amănunțit, proporțional cu gradul de administrare a probatoriului care să susțină săvârșirea acestora, în cadrul procesual stabilit prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul se conformează integral acestor exigențe, cuprinzând o descriere explicită a tuturor circumstanțelor în care se presupune că inculpatul a comis faptele deduse judecății, prin indicarea punctuală a elementelor de timp, și a rezultatului sau urmărilor produse, descrieri care sunt concordante cu cele cuprinse în ordonanța de începere a urmăririi penale, de efectuare în continuare a urmăririi penale și de punere în mișcare a acțiunii penale.

Astfel, din analiza conținutului rechizitoriului a rezultat fără echivoc că actele materiale care intră în structura unității legale de infracțiune au fost indicate în mod expres, concret și detaliat. Procurorul a menționat în mod distinct numărul de acte materiale reținute, ceea ce denotă o prezentare minuțioasă a situației de fapt, asigurându-i inculpatului o reprezentare factuală clară a acuzațiilor aduse, permițându-i astfel formularea unei apărări efective, în deplină cunoștință de cauză. Ceea ce prezintă relevanță juridică este faptul că, la momentul întocmirii rechizitoriului, actele materiale au fost precis individualizate, iar acțiunile sau inacțiunile care au stat la baza reținerii actelor materiale au fost expuse cu claritate, în conformitate cu cerințele de legalitate.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, judecătorul a constatat că procurorul de caz a efectuat concordanța deplină între faptele concrete pretins săvârșite de către inculpat și normele penale speciale care incriminează aceste fapte, precum și în raport cu dispozițiile penale generale aplicabile faptelor pretins comise.

S-a mai remarcat împrejurarea că o parte dintre criticile invocate de către inculpat ținând de descrierea faptelor și neregularitatea actului de sesizare reprezintă de fapt chestiuni care vizează fondul cauzei, aprecieri asupra realizării tipicității infracțiunii, care excedează obiectul verificărilor realizate în procedura de cameră preliminară, aceste aspecte urmând a fi lămurite în cursul judecății, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție.

În ceea ce privește critica privind cuantumul prejudiciului indicat în rechizitoriu, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta este de asemenea o chestiune de fond, care excedează analizei în procedura de cameră preliminară, existența și, după caz, întinderea exactă a eventualului prejudiciu urmând a fi stabilite în urma efectuării cercetării judecătorești.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că rechizitoriul reprezintă opera procurorului, exprimând viziunea acuzării în ceea ce privește fapta dedusă judecății, procurorul având libertatea de a-și prezenta și concepe structura acuzării conform propriei opinii, iar faptul că cele reținute de către procuror nu concordă cu părerea inculpatului, nu este de natură să atragă la neregularitatea rechizitoriului.

În cadrul procedurii de cameră preliminară, nu se examinează dacă urmărirea penală este completă și dacă există probele necesare trimiterii în judecată. Totodată, judecătorul de cameră preliminară nu analizează aparența de temeinicie a probelor, suficiența sau insuficiența lor și nici dacă probele conduc sau nu la încadrarea juridică dată faptei, aceste elemente ținând exclusiv de fondul cauzei.

Totodată, a menționat că, în etapa judecății, inculpatul are posibilitatea de a combate acuzațiile ce i se aduc, prin dovedirea învinuirii ca neîntemeiată, ca stinsă ori ca nelegală sau prin dovedirea caracterului ei mai puțin grav decât cel formulat, fiecare persoană fiind considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale.

Prin urmare, analiza caracterului complet al probelor necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei excedează competenței judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport de obiectul camerei preliminare.

Din perspectiva legalității efectuării actelor procesuale/procedurale de către organele de anchetă penală, a făcut referire la Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015 a Curții Constituționale.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu este incident niciunul dintre cazurile de nulitate absolută, prevăzute de art. 281 din C. proc. pen., sau de nulitate relativă a actelor prin care s-au dispus și s-au administrat probele contestate sau care să conducă la o vătămare a drepturilor inculpatului. Astfel, cu privire la ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, fără excepție, acestea au fost administrate, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în art. 101 din C. proc. pen., a principiului legalității și loialității administrării probelor.

Cu privire la legalitatea actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat că urmărirea penală a parcurs etapele obligatorii prescrise de dispozițiile procesual penale, existând concordanță între actele efectuate și dispozițiile legale care reglementează efectuarea acestora.

Astfel, în ceea ce privește critica privind nelegalitatea obținerii datelor privind situația financiară a unor persoane, având în vedere sfera protecției instituită prin art. 8 din CEDO, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că și aceasta este neîntemeiată.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că susținerile referitoare la faptul că au fost solicitate date unei instituții (în speță ANAF) nelegitimată să strângă și să dețină aceste informații spre a fi folosite ca probe în procesul penal este neîntemeiată, Agenția Națională de Administrare Fiscală fiind, așa cum s-a arătat mai sus, o instituție care deține date privind situația financiară a persoanelor.

În plus, judecătorul de cameră preliminară a constatat că susținerea inculpatului referitoare la pretinsa lipsă de motivare a Ordonanței procurorului prin care au fost solicitate date privind conturile bancare ale unor persoane fizice și juridice este de asemenea, neîntemeiată.

În cauză, analiza conținutului Ordonanței emise de procuror relevă că aceasta respectă cerințele prevăzute de lege, cuprinzând infracțiunea cercetată, persoana vizată, scopul măsurii - continuarea urmăririi penale și administrarea probelor, în mod specific prin obținerea datelor despre conturi bancare care pot reflecta faptele investigate și pot conduce la identificarea prejudiciului ori a produsului infracțiunii, motiv pentru care nu se poate reține vreo nelegalitate ori insuficiență de motivare care să atragă excluderea mijloacelor de probă astfel obținute.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că, în contextul urmăririi penale a unor infracțiuni de natură economică - în speță evaziune fiscală -, obținerea de informații despre conturi bancare este nu doar utilă, ci esențială, întrucât mijloacele de probă relevante se regăsesc adesea în tranzacțiile financiare ale persoanelor implicate.

Contrar celor susținute de inculpat, motivarea Ordonanței nu poate fi analizată prin prisma exigențelor aplicabile altor măsuri, precum cele de supraveghere tehnică prevăzute de art. 139 și urm. din C. proc. pen., care necesită autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți.

În ceea ce privește critica vizând nerespectarea dreptului la apărare, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că această critică este neîntemeiată și nu poate justifica o pretinsă vătămare a drepturilor procesuale garantate de lege.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că nu pot fi primite nici criticile inculpatului privind încălcarea dreptului la apărare, respectiv ignorarea principiului "in dubio pro reo", susținând că, în ceea ce îl privește, organul de urmărire penală a expus și valorificat numai "probele în acuzare", iar organul de urmărire penală avea obligația imperativă de a valorifica în egală măsură atât probele depuse în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului.

Cu privire la probele administrate în cauză, este exclusiv dreptul dar și obligația procurorului de a aprecia în concret dacă urmărirea penală este completă și există probele necesare pentru a fi emis, în condițiile legii, rechizitoriul.

În acest sens, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că nu pot fi primite criticile inculpatului privind așa-zisa încălcare a dispozițiilor art. 100 din C. proc. pen., întrucât, în cauză, conform actelor și lucrărilor dosarului au fost respectate normele procesual penale care guvernează faza urmăririi penale, neimpunându-se excluderea vreunui act de urmărire penală.

Referitor la incidența principiului "in dubio pro reo", judecătorul de cameră preliminară a învederat că temeinicia acuzațiilor penale aduse inculpatului nu este supusă analizei judecătorului de cameră preliminară, ci formează esența cercetării judecătorești, prin readministrarea probelor din faza de urmărire penală ori prin administrarea de probe noi, în condiții de contradictorialitate, oralitate și nemijlocire, fiind exclus ca judecătorul de cameră preliminară să aprecieze asupra forței probante a dovezilor, să statueze asupra probelor și astfel să constate întrunirea ori neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Împotriva încheierii penale F/CP din 27 iunie 2025 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală, inculpatul A. a formulat contestație.

În motivarea cererii, a solicitat, în esență, să se constate că rechizitoriul nu cuprinde o descriere clară a faptelor deduse judecății în concordanță cu exigentele art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., precum și nelegalitatea obținerea probelor privind situația financiara a inculpatului.

Examinând încheierea atacată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport, cu criticile formulate, Completul de doi judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte apreciază contestația, ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanțe a evaluat corect limitele procedurii reglementate de art. 342 și urm. din C. proc. pen., concluzionând just în sensul legalității actelor de urmărire penală, a rechizitoriului întocmit în cauză și a probelor administrate în faza de urmărire penală.

Reevaluând soluția dată cererilor și excepțiilor formulate în cameră preliminară de inculpatul A., completul de doi judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte constată nefondate criticile aduse încheierii F/CP din 27 iunie 2025 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Camera preliminară reprezintă o fază separată a procesului penal, distinctă de urmărirea penală și de judecată. Funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată apare ca o instituție sui generis, de-sine-stătătoare. În cadrul procedurii camerei preliminare se efectuează un control de legalitate a posteriori, atât a actului de trimitere în judecată, cât și a probelor pe care se bazează acesta, astfel încât întreaga fază de urmărire penală să fie examinată și cercetată, iar actele procesuale, procedurale, probele sau procedeele probatorii efectuate sau obținute prin încălcarea echitabilității procedurilor să fie eliminate.

În dezvoltarea motivelor contestației, prezentate în scris și susținute în condiții de oralitate și contradictorialitate în ședința din camera de consiliu din data de 6 noiembrie 2025, contestatorul inculpat a criticat încheierea judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, pentru următoarele motive:

Astfel, a apreciat, în acesta privință că, pentru a asigura descrierea precisă și exhaustivă a faptei cu care a înțeles să sesizeze instanța, procurorul are îndatorirea să realizeze în partea expozitivă a rechizitoriului o expunere detaliată a faptei reproșate, printr-o modalitate capabilă a produce efecte procesuale îndeosebi prin arătarea circumstanțelor de timp, loc și modalitate de comitere a faptei, în toate manifestările cu relevanță penală, toate în armonie cu conținutul obiectiv și subiectiv al normei incriminatorii.

Totodată, a arătat că se impune realizarea de către redactorul actului de sesizare a instanței a unei analize detaliate si complete a actelor materiale care compun această unitate legală de infracțiune, prin indicarea unor date calendaristice proprii fiecărui act material, ori cel puțin a unor repere temporale rezonabile.

Completul de doi judecători de cameră preliminară constată că prin rechizitoriul nr. x din data de 14.03.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, secția de urmărire penală, a fost trimis în judecată, cercetat în stare de libertate, inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii în formă continuată prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (31 de acte materiale), notar public în cadrul Camerei Notarilor Publici București.

Situația de fapt prezentată în rechizitoriu a constat în aceea că, inculpatul A. în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat în calitate de notar public și reprezentant legal al B. (CUI x) în perioada 25 iunie 2022 - 25 aprilie 2024 (31 de acte materiale) a reținut impozitul pe veniturile din salarii (92.113,00 RON), contribuția de asigurări sociale datorate de angajat (CAS - 374.674,00 RON), contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate de angajat (CASS - 149 611,00 RON), respectiv a încasat impozitul datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal (1.945.219,00 RON), pe care nu le-a plătit către bugetul de stat în termen de 60 de zile de la data scadenței aferente fiecărei contribuții/impozit cauzând un prejudiciu bugetului de stat consolidat în cuantum de 2.561.617,00 RON.

Din examinarea rechizitoriului, se constată că actul de trimitere în judecată include mențiunile prevăzute de art. 286 alin. (2) din C. proc. pen., fiind indicate în mod expres încadrarea juridică a faptelor, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 și 331, dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei, rechizitoriul fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.

Completul de doi judecători de cameră preliminară apreciază că modalitatea în care a fost expusă în rechizitoriu situația de fapt este clară și permite stabilirea conduitei imputate inculpatului, a împrejurărilor în care a acționat și care au determinat producerea urmărilor avute în vedere de procuror, a circumstanțelor de natură a influența angajarea și gravitatea răspunderii penale a inculpatului, a modului în care ar fi fost lezate valorile sociale ocrotite de legea penală, precum și a titularilor acestor valori sociale pretins încălcate, astfel încât, din acest punct de vedere, rechizitoriul este apt a învesti instanța, stabilind limitele și obiectul judecății, dincolo de calitatea sa specială care atrage competența curții de apel, inculpatul având efectiv posibilitatea, prin simpla lecturare a actului de sesizare, chiar fără consultanță de specialitate, să înțeleagă pentru ce este trimis în judecată și să își construiască apărări.

Apreciind asupra afirmațiilor contestatorului inculpat privind lipsa unor elemente esențiale în descrierea faptelor, în acord cu judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, instanța de control judiciar constată că situația de fapt reținută prin rechizitoriu cuprinde atât prezentarea faptelor cu care este sesizată instanța, într-o modalitate care corespunde acțiunilor incriminate, prin indicarea elementelor necesare pentru a încadra faptele în tipicitatea infracțiunii, cât și descrierea pe larg a faptelor prin expunerea evenimentelor relevante din punctul de vedere al existenței infracțiunii.

Sub aspectul motivelor care se circumscriu neregularității rechizitoriului, în sensul că faptele reținute în sarcina sa nu sunt suficient descrise, consecința fiind aceea a imposibilității verificării limitelor judecății și încălcarea dreptului la apărare, Completul de doi judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție constată că rechizitoriul poate conduce la stabilirea obiectului și a limitelor judecății, reținând că, în procedura de cameră preliminară nu se verifică temeinicia acuzației, nici legalitatea și temeinicia încadrării juridice ori concludența probelor, aceste operațiuni fiind specifice unei alte etape a procesului penal, aceea a judecății. Or, imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății presupune ca, în cauză, să nu se poată determina prin folosirea unor argumente logice sau sistematice, fapta și/sau persoana pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În acest sens, a arătat că procurorul de caz a obținut datele privind existența și conținutul conturilor unor persoane fizice și/sau juridice fără respectarea dispozițiilor art. 153 din C. proc. pen., omițând a motiva ordonanța prin care a dispus această ingerință în viața privată și solicitând aceste date unei instituții (în speță ANAF) nelegitimată să strângă și să dețină aceste informații spre a fi folosite ca probe în procesul penal.

A solicitat să se constate, în primul rând, în privința obținerii datelor privind existența și conținutul conturilor persoanelor cercetate, că Ordonanța prin care a fost dispusă obținerea mijloacelor de probă nu corespunde exigențelor art. 153 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind cuprinse motivele de necesitate și proporționalitate care să justifice, potrivit art. 153 alin. (1) din C. proc. pen., această restrângere a dreptului la viață privată.

Potrivit art. 153 alin. (1) din C. proc. pen.: procurorul poate solicita unei instituții de credit sau oricărei altei instituții care deține date privind situația financiară a unei persoane comunicarea datelor privind existența și conținutul conturilor unei persoane, în cazul în care există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe.

Alin. (2), prevede că: Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă, în afara mențiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2): instituția care este în posesia ori care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1), menționarea obligației instituției de a comunica imediat, în condiții de confidențialitate, datele solicitate.

Sub acest aspect, Completul de doi judecători de cameră preliminară reține că, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, analizând conținutului ordonanței emise de procuror, a apreciat că aceasta respectă cerințele prevăzute de lege, cuprinzând infracțiunea cercetată, persoana vizată, scopul măsurii - continuarea urmăririi penale și administrarea probelor, în mod specific prin obținerea datelor despre conturi bancare care pot reflecta faptele investigate și pot conduce la identificarea prejudiciului ori a produsului infracțiunii, motiv pentru care nu se poate reține vreo nelegalitate ori insuficiență de motivare care să atragă excluderea mijloacelor de probă astfel obținute.

În același timp, a constatat că procurorul a indicat în mod clar rațiunile de fapt și de drept care justifică obținerea datelor, într-o formulare care reflectă caracterul necesar al măsurii raportat la infracțiunea cercetată.

Completul de doi judecători de cameră preliminară menționează că în cadrul procedurii reglementată de art. 342 din C. proc. pen. nu poate fi pusă în discuție și analizată temeinicia ordonanței sub aspectul întrunirii condițiilor/cerințelor de oportunitate pentru a se putea dispune respectiva procedură.

În procedura camerei preliminare, criticile vizând insuficiența motivării nu se subsumează conceptului de legalitate, ci celui de temeinicie și nu poate fi cenzurat de judecătorul de camera preliminară în cadrul acestei proceduri, obiectul camerei preliminare constituindu-l legalitatea probei și nu temeinicia acesteia.

Or, din acest punct de vedere se constată că ordonanța dispusă de procuror respectă cerințele impuse de art. 153 din C. proc. pen.

În același timp, Completul de doi judecători de cameră preliminară apreciază că solicitarea datelor financiare reprezintă o intruziune minimă în viața privată a unei persoane, astfel că ingerința este proporțională cu scopul prevăzut de lege.

1

din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.. |

Completul de doi judecători de cameră preliminară reține că această critică constituie o chestiune ce ține de temeinicia acțiunii civile, iar nu de legalitatea acesteia și nu reprezintă o neregularitate a actului de sesizare a instanței, care să atragă imposibilitatea stabilirii obiectului și a limitelor judecății, evaluarea prejudiciului reprezentând un aspect care ține de fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) coroborat cu art. 347 C. proc. pen., Completul de doi judecători de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii F/CP din 27 iunie 2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii F/CP din 27 iunie 2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din Camera de consiliu, astăzi, 06 noiembrie 2025.