ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea F/CP din data de 16 aprilie 2025 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2025, s-au respins cererile și excepțiile invocate de către inculpatul A., ca neîntemeiate.

În baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2024, din data de 31.01.2025, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, secția de Urmărire Penală privind pe inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgarea de către avocat, fără drept, a unei informații confidențiale din sfera privată a clientului, prevăzută de art. 45 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 și a infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen.

S-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A..

Pentru a dispune în acest sens, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a reținut următoarele:

Potrivit art. 342 din C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței organelor de urmărire penală și a instanței sesizate, a legalității sesizării instanței, prilej cu care se analizează dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul ierarhic superior, dacă cuprinde mențiunile obligatorii prev. de art. 328 din C. proc. pen., dacă sunt descrise faptele care constituie obiectul acuzării inculpatului, a legalității administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală pentru a stabili dacă este cazul ca acestea să fie excluse așa cum prevede art. 102 alin. (3) din C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară exercită, așadar, o funcție distinctă de cea a Ministerului Public și chiar o funcție distinctă de cea a instanței învestită cu judecarea fondului cauzei. Acesta nu verifică temeinicia sau lipsa de temeinicie a probelor ori a trimiterii în judecată și nici caracterul complet sau incomplet al urmăririi penale sau oportunitatea ori insuficiența probelor administrate în acuzare.

Astfel cu privire la excepțiile formulate de inculpatul A. judecătorul de cameră preliminară a constatat că acesta în esență a solicitat nulitatea Ordonanței din data de 09.08.2024 prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale motivat de faptul că nu are la baza un cumul de probe, existente la momentul emiterii ordonanței, astfel încât să fie justificată expunerea situației faptice, de natură să justifice existența infracțiunilor reținute, aspect reluat și în conținutul actului de sesizare, nefiind îndeplinită condiția probei necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, care are drept consecință, reținerea nelegalității punerii în mișcare a acțiunii penale; insuficienta descriere a infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. determinată de faptul că nu se poate reține ca încadrarea juridică dată faptei este una corectă; nulitatea înregistrărilor discuțiilor dintre inculpat și B., motivat de faptul că nu se știe unde a fost ținută acea înregistrare, pe ce suport, dacă mai era același telefon sau nu mai era, dacă a fost mutată de pe un telefon pe altul, dacă a fost sau nu a fost alterată; a arătat că înregistrarea nu este una autorizată, ci o înregistrare privată făcută cu telefonul; se arată că se impune și mai mult efectuarea unei expertize de specialitate.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că potrivit art. 342 din C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței organelor de urmărire penală și a instanței sesizate, a legalității sesizării instanței, prilej cu care se analizează dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul ierarhic superior, dacă cuprinde mențiunile obligatorii prev. de art. 328 din C. proc. pen., dacă sunt descrise faptele care constituie obiectul acuzării inculpatului, a legalității administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală pentru a stabili dacă este cazul ca acestea să fie excluse așa cum prevede art. 102 alin. (3) din C. proc. pen.

Cu privire la criticile inculpatului ce vizează nulitatea Ordonanței din data de 09.08.2024 prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale motivat de faptul că nu are la baza un cumul de probe care să justifice situația de fapt reținută de procuror Judecătorul de cameră preliminară a constatat că obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea legalității actelor de urmărire penală și nu temeiniciei acestora.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că este la aprecierea procurorului îndeplinirea standardului probatoriu pentru a se dispune punerea în mișcare a acțiunii penale. S-a reținut că judecătorul de cameră preliminară este limitat la verificarea îndeplinirii criteriului de legalitate și nu poate efectua o analiză temeiniciei sau lipsei de temeinicie a probelor ori a trimiterii în judecată.

S-a menționat că analiza probelor administrate în faza de urmărire penală sub aspectul puterii probatorii face obiectul fazei de judecată și excede procedurii camerei preliminare.

Pe cale de consecință, această primă cerere formulată de inculpat a fost apreciată de judecătorul de cameră preliminară ca fiind neîntemeiată.

Referitor la insuficienta descriere a infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul este legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor legale, se deduce din conținutul acestuia care este fapta reținută în sarcina inculpatului, încadrarea juridică a acesteia, precum și probele și mijloacele de probă pe care se sprijină acuzația, astfel încât pot fi desprinse, cu ușurință, toate elementele constitutive ale infracțiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că la filele x ale rechizitoriului sunt expuse faptele reținute de procuror în sarcina inculpatului respectiv că "... a divulgat, fără drept, lui C. că față de persoana sa a fost formulat denunț și că D. este persoana care urma să fie autorizată să cumpere droguri în vederea prinderii sale în flagrant ..."

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că modul de descriere a faptelor este suficient de clar pentru ca inculpatul să înțeleagă acuzația ce-i este adusă, faptele imputate și este îndeplinită și condiția ca inculpatul să-și poată realiza o apărare în cunoștință de cauză.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că descrierea faptelor realizată de procuror este suficientă pentru a se putea stabili limitele și obiectul judecății.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că verificarea tipicității ca și condiție de existență a infracțiunii, respectiv corespondența dintre fapta generic descrisă în norma de incriminare și fapta efectiv săvârșită, concretă, (a cărei existență urmează a fi stabilită în urma administrării probatoriului în faza de judecată), urmează a fi efectuată la judecata în fond a cauzei.

S-a mai reținut că, lipsa tipicității determină inexistența infracțiunii (datorită lipsei elementului material) și pe cale de consecință această analiză se poate efectua doar la judecata în fond.

Pe cale de consecință, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că și această critică este nefondată.

În final, în ceea ce privește nulitatea înregistrărilor discuțiilor dintre inculpat și B., motivat de faptul că se impunea efectuarea unei expertize de specialitate judecătorul de cameră preliminară a apreciat că această critică se referă la caracterul incomplet al probatoriului administrat de procuror.

S-a reținut că acest aspect nu poate face obiectul analizei în procedura camerei preliminare, că temeinicia acuzației este evaluată de instanța de judecată la judecarea pe fond a cauzei după efectuarea cercetării judecătorești și administrarea tuturor probelor apreciate ca necesare și utile de către instanță, din oficiu sau la cererea părților.

Totodată, s-a reținut că, aspectele invocate de inculpat vizează fiabilitatea probei cu înregistrările discuțiilor dintre inculpat și B., critică ce urmează a face obiectul judecății după administrarea întregului probatoriu în faza de cercetare judecătorească.

În final, judecătorul de cameră preliminară, efectuând propriul examen al actelor dosarului nu a identificat elemente care să afecteze legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

În raport cu considerentele de mai sus, judecătorul de cameră preliminară a respins cererile și excepțiile invocate de către inculpata A., ca neîntemeiate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul A. a formulat contestație.

Sub un prim aspect, a solicitat anularea Ordonanței din data de 09.08.2024, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, întrucât nu ar avea la bază un cumul de probe, existente la momentul emiterii ordonanței, astfel încât să fie justificată expunerea situației de fapt.

Sub un al doilea aspect, a invocat nulitatea înregistrării efectuate de către partea civilă B. privind discuțiile dintre inculpat și partea civilă, întrucât nu poate fi folosită ca un element de natură a contura o situație juridică, în lipsa unei expertize de specialitate.

De asemenea, o ultimă critică a vizat insuficiența descriere a infracțiunii de favorizare a făptuitorului, contestatorul apreciind faptul că, judecătorul instanței de fond a analizat doar sintetic că descrierea ar fi suficient de clară, fără a analiza susținerile detaliate ale apărării în cererile și excepțiile invocate în fața Curții de Apel București.

Examinând încheierea contestată prin prisma criticilor invocate și prin raportare la dispozițiile art. 347 și art. 425

1

din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază nefondată contestația formulată de inculpatul A., pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, în raport de argumentele faptice ori juridice expuse în susținerea contestației formulate, cererile și excepțiile formulate de inculpatul A. se circumscriu în esență, următoarelor chestiuni de drept:

- nelegalitatea Orodnanței din data de 09.08.2024, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale;

- nelegalitatea administrării probei constând în înregistrarea efectuată de către partea civilă B. privind discuțiile dintre inculpat și partea civilă;

- insuficiența descriere a infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269, alin. (1) din C. pen.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte, notează limitele și specificul obiectului procedurii pendinte, astfel cum sunt definite explicit în cuprinsul dispozițiilor art. 342 din C. proc. pen., normă care statuează asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ, respectiv: competența instanței sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Sub un prim aspect, se constată că examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat, prin voința legiuitorului, la chestiuni eminamente de drept, circumscrise exigențelor de formă și conținut ale actelor procedurale, de concordanță a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispozițiile legale pertinente în faza de urmărire penală, caracteristici ce imprimă acestui examen un specific inevitabil formal.

În egală măsură, un atare examen implică o evaluare a probelor din aceeași unică perspectivă a legalității (sau, după caz, a loialității), judecătorul analizând doar legalitatea, iar nu oportunitatea actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe de către organul de urmărire penală.

În al doilea rând, în definirea limitelor verificărilor efectuate de judecătorul de cameră preliminară, sunt pertinente normele relative la nulități, ele disciplinând atât participanții procesuali îndreptățiți a invoca încălcări ale legii în faza de urmărire penală, cât și coordonatele procedurale în care astfel de încălcări pot fi invocate în camera preliminară.

În ceea ce privește primul motiv al contestației, vizând anularea Ordonanței din data de 09.08.2024, prin care s-a dispus punerea în mișcare a urmăririi penale, întrucât nu ar avea la bază un cumul de probe, astfel încât să fie justificată expunerea situației de fapt, vizează în realitate caracterul incomplet al urmăririi penale, dat de insuficiența probelor.

În susținerea acestui motiv de contestație, inculpatul A. a invocat lipsa autorizării, în dosarul de urmărire penală, de către procurorul de caz, a folosirii în calitate de colaborator a numitului D., lipsa oricărei mențiuni cu privire la presupusa întâlnire a colaboratorului și persoana denunțată, respectiv numitul C.. De asemenea, a mai susținut inculpatul că, procesul-verbal din data de 12.10.2022, întocmit de către comisar șef de Poliție E. din cadrul BCCO, se atesta faptul că numitul C. nu a fost găsit la domiciliul său, acesta fiind plecat din țară de aproximativ 3 luni.

Așadar, toate aceste susțineri legate de caracterul incomplet al urmăririi penale, insuficiența probelor, neconcordanța între starea de fapt expusă și conținutul real al probelor, interpretarea eronată dată materialului probator, lipsa de consistență a caracterizării în drept în raport cu faptele descrise, lipsa vinovăției și existența altor participanți nu pot fi analizate, întrucât exced controlului ce se efectuează în procedura de cameră preliminară.

Totodată, susținerile referitoare la caracterul incomplet al urmăririi penale antamează aspecte ce nu pot fi cenzurate în camera preliminară. Aceasta deoarece, în cazul probatoriilor, organului de urmărire penală îi sunt recunoscute prerogative de apreciere a probelor similare celor atribuite instanței, precum și dreptul de a dispune sau respinge o probă, în condițiile prevăzute de art. 100 alin. (3), (4) din C. proc. pen.

Opțiunea de a administra anumite probatorii sau demersul procurorului de a valorifica numai acele mijloace de probă apreciate relevante reprezintă expresia exercitării unui drept atribuit expres acestui organ judiciar, de către legiuitor, prin dispozițiile art. 100 alin. (1), (3), art. 103 alin. (1) și art. 286 din C. proc. pen.

Cu privire la nelegalitatea administrării probelor, generată de administrarea mijlocului de probă constând în înregistrarea audio efectuată de partea civilă B., privind discuțiile dintre inculpat și partea civilă, fiind întocmit în acest sens și un proces-verbal de redare a respectivelor convorbiri, din data de 24 iulie 2024, aspect în raport de care a solicitat înlăturarea acestui mijloace de probă, Înalta Curte amintește că examenul judecătorului de cameră preliminară este subordonat, în speță, chestiunilor ce țin de regimul nulităților actelor procesuale/procedurale prin care s-au dispus ori administrat probele a căror excludere a fost solicitată, sancțiunea prevăzută de art. 102 din Codul de de procedură penală urmând a opera exclusiv în ipoteza constatării nulității acestei categorii de acte.

Sub aspectul solicitării de înlăturare a acestui mijloc de probă, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestei solicitări, aspectele invocate nefiind de natură să conducă la inadmisibilitatea probei, legea permițând administrarea ca probă a înregistrărilor realizate de părți.

Inculpatul A. a invocat faptul că, partea civilă B. a efectut o înregistrare cu telefonul mobil, în care a surprins o convorbire purtată între inculpat și partea civilă, fără a exista autorizația necesară, emisă de către organele abilitate, considerând că existența procesului-verbal din data de 24 iulie 2024 nu este suficientă, întrucât respectiva înregistrare a fost efectuată cu mult timp în urmă, într-un spațiu privat.

Față de această critică, Înalta Curte reține că, împrejurarea că înregistrarea a fost realizată de către partea civilă cu mijloacele sale proprii, respectiv cu telefonul mobil, fără ca la momentul respectiv să existe o procedură penală în derulare nu este de natură a constitui un element care să conducă la reținerea unei nulități absolute, art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. stabilind expres admisibilitatea acestui mijloc de probă:

"Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege."

Prin criticile formulate, inculpatul A. a solicitat eliminarea de la dosarul cauzei a acestui mijloc de probă, întrucât nu a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară care să ateste suportul fizic de memorie pe care se află înregistrarea efectuată de către partea civilă B.. De asemenea, în lipsa unei astfel de expertize, inculpatul a considerat că există posibilități ipotetice de alterări, distorsionări, modificări, inserări de voci computerizate, intercalări de cuvinte sau fraze, adăugiri sau ștersături de pe suportul de memorie externă de către persoanele care au intrat în contact cu acest suport de stocare.

În cauza de față, se constată că înregistrarea a fost realizată de partea civilă B. cu telefonul mobil, a fost transcrisă de organul judiciar și depusă la dosarul de urmărire penală .

Analiza actelor existente la dosarul de urmărire penală relevă că în cauză nu există niciun motiv pentru a se constata nelegalitatea înregistrărilor efectuate de către partea civilă B., prin criticile invocate, inculpatul A. urmărind, de fapt, să supună atenției împrejurarea că a fost pusă în pericol acuratețea și fiabilitatea probei, vizând astfel caracterul incomplet al probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, însă aceste aspecte nu se analizează în procedura camerală în fața judecătorului de cameră preliminară, ci intră în atribuțiile instanței de judecată competente să soluționeze fondul cauzei.

Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară constată că aspectele invocate de inculpat cu privire la clarificarea suportului fizic de memorie pe care se află stocată respectiva înregistrare audio și a aspectelor privind acuratețea și integritatea conținutului înregistrării, sunt chestiuni ce urmează a fi evaluate pe fondul cauzei, Înalta Curte reamintind totodată caracterul suveran al magistratului (procuror) de a evalua utilitatea probei în raport cu tezele probante exprimate.

De altfel, inculpatul are posibilitatea să solicite administrarea probelor de către instanță, în condiții de publicitate, oralitate, contradictorialitate, din cuprinsul dispozițiilor art. 374 alin. (7) din C. proc. pen. reieșind că doar probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți nu mai sunt readministrate în cursul cercetării judecătorești.

Așa cum s-a arătat, în procedura camerei preliminare, verificarea legalității sesizării nu vizează forța probantă a probelor ce susțin, din punctul de vedere al procurorului, acuzația în materie penală ori vinovăția, ci doar întrunirea exigențelor art. 328 din C. proc. pen.

În ceea ce privește motivul de contestație vizând insuficienta descriere a infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., limitele controlului ce este efectuat din perspectiva dispozițiilor art. 342 alin. (1) teza a II - a din C. proc. pen., respectiv pe aspectul legalității sesizării instanței, impun verificarea aspectelor enumerate de art. 328 din C. proc. pen., referitoare la condițiile de fond și formă ale rechizitoriului, cu accent pe descrierea detaliată, clară, a bazei factuale, caracterizarea în drept a acesteia, precizarea mijloacelor de probă (pentru a se putea stabili obiectul și limitele judecății) și existența verificărilor sub aspectul legalității efectuate de către procurorul ierarhic superior.

Aceasta fiind sfera controlului exercitat în camera preliminară, referitor la conținutul rechizitoriului, se reține că, potrivit art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., este necesar ca acesta:

- să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală;

- să cuprindă mențiunile referitoare la denumirea parchetului și data emiterii; numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana inculpatului; obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt și de drept ale acestora; date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi; alte mențiuni prevăzute de lege; semnătura celui care a întocmit-o [art. 286 alin. (2) din C. proc. pen..];

- să cuprindă descrierea clară și detaliată a faptei reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia;

- să menționeze probele sau mijloacele de probă ce susțin acuzația, distinct pe fapte și făptuitori;

- să cuprindă mențiuni referitoare la măsurile preventive, asiguratorii, de siguranță, cheltuieli judiciare în raport cu fiecare inculpat;

- să cuprindă dispoziția de trimitere în judecată pentru infracțiunile ce au făcut obiectul punerii în mișcare a acțiunii penale.

Prin urmare, din actul de sesizare trebuie să rezulte acuzația (baza factuală și completa caracterizare în drept) și posibilele consecințe juridice ale acesteia, limite în care părțile își pot organiza eficient apărarea.

Verificând conținutul actului de sesizare, Înalta Curte - completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că acesta satisface exigențele dispozițiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. respectând forma și conținutul impus de aceste dispoziții legale.

Dispozițiile anterior evocate impun indicarea mențiunilor cu privire la persoana inculpatului, art. 286 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., indiferent de natura acestora, în măsura utilității în soluționarea cauzei. Această apreciere aparține semnatarului rechizitoriului. În privința limitelor evaluării sau stilului redactării acestuia, sunt lăsate la latitudinea procurorului.

În prezenta cauză, rechizitoriul conține toate mențiunile obligatorii, descrie în linii detaliate: este prezentat obiectul judecății clar și într-o manieră ce permite întelegerea acuzațiilor de către inculpat; sunt indicate probele și mijloacele de probă administrate, cu trimiteri explicite și punctuale la elementele faptice, iar caracterizarea în drept este prezentată clar și permite organizarea eficientă a apărării.

Analizând punctual situația inculpatului A., Înalta Curte constată că actul de sesizare cuprinde o descriere detaliată și în termeni expliciți, atât a activităților circumscrise elementului material al infracțiunii de favorizare a făptuitorului, cât și a elementelor relevante sub aspect subiectiv ori a probelor care au stat la baza acuzațiilor.

Prin actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că "după înregistrarea la D.I.I.C.O.T., în data de 05.07.2022, a dosarului nr. x/2022, având ca obiect denunțul formulat de către denunțătorul B. (persoană vătămată) cu privire la implicarea lui C. în activități de vânzare de droguri de mare risc (heroină), între 05.07.2022 și 14.09.2022, în scopul împiedicării cercetărilor și tragerii la răspundere penală, inculpatul A. i-a divulgat, fără drept, lui C. că față de persoana sa a fost formulat un denunț și că D. este persoana care urma să fie autorizată să cumpere droguri în vederea prinderii sale în flagrant, informații confidențiale ale anchetei, din sfera privată a clientului și secret operațional al acestuia (pentru a beneficia în dosarul nr. x/2022 al D.I.I.C.O.T. de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege conform art. 15 din Legea nr. 143/2000), despre care a luat cunoștință la momentul formulării denunțului, în calitate de avocat al denunțătorului, ceea ce a dus la imposibilitatea desfășurării anchetei și, în final, la clasarea dosarului nr. x/2022, în care se efectuau cercetări penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000."

În drept, s-a descris în actul de sesizare, că fapta inculpatului întrunește, elementele constitutive ale infracțiunilor de divulgarea de către avocat, fără drept, a unei informații confidențiale din sfera privată a clientului prev. de art. 45 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 și favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen.

Criticile inculpatului referitoare la faptul că procurorul a făcut doar o descriere a laturii subiective a infracțiunii de favorizare a făptuitorului, fără a preciza pe bază de probe, momentul când făptuitorul a săvârșit vreo infracțiune, nu pot fi cenzurate în procedura pendinte, fiabilitatea și aptitudinea probelor de a susține acuzația urmând a fi decelate cu ocazia cercetării judecătorești.

În consecință, Înalta Curte constată că actul de sesizare conține o descriere clară, detaliată, a faptelor imputate, o evocare sau enumerare, alături de o evaluare coroborată a probatoriilor administrate, o analiză sub aspectul laturilor obiective și subiective specifice infracțiunilor sesizate, astfel că din rechizitoriu sunt certe acuzațiile și sunt posibil de decelat consecințele juridice, limite în care părțile își pot organiza eficient apărarea.

Concluzionând se constată că sunt întrunite toate condițiile privind legalitatea sesizării instanței, respectiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 328 din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de doi judecători de cameră preliminară constată că încheierea atacată este legală și temeinică, apreciind că în mod judicios s-a dispus în cauză respingerea cererilor și excepțiilor formulate de inculpatul A., iar în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2024 din 31.01.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpatul A..

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii F/CP din data de 16 aprilie 2025 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii F/CP din data de 16 aprilie 2025 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte civilă B., în sumă de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 23 septembrie 2025.