ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 martie 2025

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 03 decembrie 2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile invocate de inculpații A. și B..

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2023 din data de 19.08.2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății.

În adoptarea acestei soluții, judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere că prin rechizitoriul nr. x/2023 din data de 19.08.2024 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații A. și B., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută și pedepsită de art. 269 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut că la data de 13.01.2023, cei doi inculpați au depus la dosarul penal nr. x/2022, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, declarațiile autentificate sub nr. x/04.01.2023 și nr. y/04.01.2023, iar, la data de 10.02.2023, cu ocazia audierii în calitate de părți civile de către instanța de judecată în aceeași cauză penală, au dat declarații care conțin neconcordanțe vădite și neîntemeiate cu declarațiile date de către aceștia în faza de urmărire penală și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, în sensul că nu au mai recunoscut faptul că inculpații C., D. (născut în anul 1982) și D. (născut în anul 2002) au exercitat acte de violență asupra lor, pentru a-și asigura scăparea, după sustragerea mai multor sume de bani din apartamentul în care se aflau, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a inculpaților, prin încercarea de a determina instanța de judecată să schimbe încadrarea juridică a infracțiunii comise de către primii doi inculpați, din infracțiunea de tâlhărie calificată în infracțiunea de furt calificat, respectiv să determine instanța de judecată să îl achite pe cel de-al treilea inculpat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală, sub nr. x/2024 la data de 02.09.2024, și repartizată aleatoriu judecătorului de cameră preliminară, urmând procedura prevăzută de art. 342 din C. proc. pen.

La data de 07.10.2024, inculpații, prin apărătorul ales, au formulat cereri și excepții, iar la 01.11.2024, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat răspunsul său la cererile și excepțiile formulate.

Examinând cauza sub aspectul verificării competenței și a legalității sesizării instanței, precum și a legalității administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a reținut că rechizitoriul cuprinde mențiunile prevăzute de art. 328 alin. (1) și (2) raportat la art. 286 alin. (2) C. proc. pen., indicându-se denumirea parchetului și data emiterii, numele, prenumele și calitatea celui care l-a întocmit, semnătura celui care l-a întocmit, faptele și identitatea persoanelor pentru care s-a efectuat urmărirea penală, încadrarea juridică, motivele de fapt și de drept, probele și mijloacele de probă, date referitoare la urmărirea penală, dispoziția de trimitere în judecată, cheltuielile judiciare, precum și numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces și locul unde urmează a fi citate. De asemenea, s-a constatat faptul că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Judecătorul de cameră preliminară a remarcat claritatea acuzației, respectiv descrierea faptelor cu suficiente elemente încât să rezulte concordanța cu norma penală și să facă înțeles obiectul judecății, elementul material al infracțiunii, precum și forma de vinovăție.

Procurorul a expus concret conduita inculpaților subsumată infracțiunilor care formează obiectul acuzației, descriind detaliat faptele reținute în sarcina inculpaților, cu menționarea împrejurările de loc, timp, mijloace și scop, indicând probele pe care se întemeiază acuzația, analizându-le pe fiecare în parte, coroborându-le și concluzionând că inculpații au săvârșit infracțiunea de favorizare a făptuitorului.

Referitor la faptul că situația de fapt este neclară și speculativă, nefiind susținută de materialul probator administrat în cauză, s-a reținut că în această etapă procesuală nu se poate verifica temeinicia dispoziției de trimitere în judecată, ci doar aspecte de legalitate.

Cu privire la critica privind încadrarea în drept a faptelor reținute, s-a arătat că aceasta excedează analizei judecătorului de cameră preliminară, fiind atributul judecătorului învestit cu soluționarea pe fond a cauzei.

În ceea ce privește critica privind încălcarea dreptului la apărare al inculpaților, prin administrarea materialului probator înainte de aducerea la cunoștință a calității de inculpat, material probator care a fost administrat parțial în alt dosar, precum și împiedicarea consultării dosarului, Judecătorul de cameră preliminară a constatat după momentul aducerii la cunoștință a calității de inculpat, respectiv 20.03.2024, procurorul a admis, la data de 26.03.2024, cererea de consultare a dosarului de urmărire penală și cererea de încunoștințare cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală, formulate de apărătorul ales al inculpaților, fiindu-i comunicat apărătorului ales, prin adresa emisă la data de 05.04.2024, să se prezinte la sediul parchetului, după achitarea sumei de 11,90 RON, pentru a ridica fotocopiile scanate, solicitate din dosarul de urmărire penală.

Totodată, prin adresa emisă la data de 08.08.2024, procurorul a informat apărătorul ales că urmare a cererii sale de consultare a dosarului, că acesta se află în lucru, iar, în situația în care vor fi efectuate acte de urmărire penală, i se va aduce la cunoștință acest aspect.

Prin urmare, judecătorul a constatat că din adresa mai sus menționată rezultă refuzul justificat al studierii dosarului, având în vedere că acesta se afla în lucru la procuror, la scurt timp fiind emis rechizitoriul.

Deoarece actul de sesizare a instanței a fost întocmit după o perioadă lungă de la aducerea la cunoștință a calității de inculpat, aceștia au avut timpul necesar pentru a-și exercita dreptul la apărare, prin invocarea de excepții, propunerea administrării unor probe, inclusiv solicitarea reaudierii în calitate de inculpat, însă, până la data întocmirii rechizitoriului, respectiv 19.08.2024, inculpații nu au formulat nici o cerere în acest sens.

S-a reținut de asemenea, că atașarea la dosarul cauzei a unor înscrisuri ce se aflau într-un alt dosar penal și folosirea acestora ca mijloc de probă în dosarul de față, respectă dispozițiile legale, în condițiile în care între cele două cauze penale există legătură, iar mijloacele de probă oferă date importante pentru aflarea adevărului.

Judecătorul de cameră preliminară a mai constatat că nu este incident nici unul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 C. proc. pen.. Astfel, cu privire la ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale, Judecătorul de cameră preliminară a reținut că, fără excepție, acestea au fost administrate, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în art. 101 C. proc. pen., în lumina principiului legalității și loialității administrării probelor.

II. Împotriva încheierii din data de 03 decembrie 2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024 au formulat contestație în termen legal inculpații A. și B., cauza fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 8 - 2 Jud. A, cu termen de judecată la data de 26.02.2025

Prin motivele de contestație formulate în scris și depuse la dosarul cauzei, inculpații au solicitat remedierea neregularităților invocate, iar dacă acestea nu sunt complinite, în temeiul art. 347 raportat la art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., să se constate că obiectul judecății nu poate fi stabilit în concret, că modalitatea de descriere a faptei contravine dispozițiilor art. 286 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., fiind incompatibilă cu prevederile art. 6 parag. 3 lit. a) din Convenția de la Roma din 1950, că dreptul la apărare al inculpaților a fost încălcat, impunându-se constatarea nulității rechizitoriului cu consecința restituirii cauzei la parchet în vederea refacerii nu doar a actului de sesizare, ci a întregii urmăriri penale, cu respectarea dreptului la apărare.

O primă critică a inculpaților a vizat neregularitatea rechizitoriului sub aspectul clarității și predictibilității din perspectiva insuficientei descrieri a faptelor presupus săvârșite, fapt ce a condus la o deficitară informare a inculpaților cu privire la acuzațiile aduse, dar și la imposibilitatea instanței de a stabili obiectul judecății.

Astfel, situația de fapt expusă în rechizitoriul analizat, privitoare la faptele deduse judecății, este neclară și ușor speculativă, însoțită de considerații subiective ale magistratului procuror, menite sa dea greutate acuzației, care nu este susținută eficient de materialul probator administrat în cauză.

În realitate, nu au fost administrate probe suplimentare declarațiilor părților civile, cu excepția a doua declarații de martori formulate și în dosarul de tâlhărie aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, probe din care să se stabilească în concret componentele activității infracționale, dincolo de speculațiile si interpretările procurorului.

De asemenea, s-a mai invocat faptul că pentru fiecare inculpat procurorul ar fi trebuit să facă discuție asupra materialului probator în mod individual, ori, în prezentul rechizitoriu toate considerațiile procurorului sunt cumulative, cu excepția mențiunilor de la capitolul "În drept", unde sunt menționați separat pentru a face o încadrare juridică individuală.

Astfel, s-a solicitat remedierea acestor neregularități în termenul prevăzut de art. 345 alin. (3) C. proc. pen.

Sub un alt aspect, s-a criticat faptul că urmărirea penală s-a desfășurat cu încălcarea drepturilor procesuale ale inculpaților, respectiv dreptul la apărare, întrucât aproape întreaga urmărire penală s-a desfășurat înainte de aducerea la cunoștință a calității de inculpat.

În acest sens, s-a arătat faptul că administrarea probatoriului s-a efectuat exclusiv într-un alt dosar de urmărire de urmărire penală, motiv pentru care urmărirea penală a fost inexistentă.

Referitor la această chestiune, apărarea a solicitat să se aibă în vedere că în cauză, cu încălcarea art. 142 alin. (5) C. proc. pen., au fost folosite transcrierile interceptărilor telefonice din dosarul de tâlhărie, obținute ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, întrucât o asemenea preluare se poate opera numai în situația unică în care din cuprinsul acelor interceptări rezultă pregătirea ori săvârșirea unei alte infracțiuni, pe baza cărora organul judiciar se va sesiza din oficiu, ceea ce nu este cazul în situația de față, urmărire penală fiind începută ca urmare a plângerilor depuse de părțile civile.

Or, prin preluarea, în lipsa unui temei legal expres, a unor mijloace de probă externe speței, chiar daca au fost trecute prin filtrul legalității al camerei preliminare în respectiva cauză penală, și catalogarea acestora ca veritabile mijloace de probă în cauza de față, este de natură a vătăma iremediabil dreptul la apărare al inculpaților și dreptul la un proces echitabil.

Tot sub aspectul încălcării dreptului la apărare, s-a invocat faptul că inculpații nu au fost audiați deși s-a solicitat termen în acest sens.

Un alt aspect a vizat faptul că inculpaților li s-a adus la cunoștință în mod formal acuzația, la finalul urmăririi penale, așa încât întreaga urmărire penala a fost efectuată fără ca aceștia să se poată apară. Astfel, după aducerea la cunoștință a calității de inculpați, în cauza nu a mai fost efectuat niciun act de urmărire penală, aceasta activitate fiind urmarea firească a soluției prin care s-a respins cererea de renunțare la urmărire penala adoptată inițial de procuror.

De asemenea, procurorul nu a răspuns la solicitările apărării de a comunica stadiul dosarului, motiv pentru care inculpații nu au putut ridica obiecțiuni față de niciuna dintre probele administrate în cauză, nu au putut formula apărări, cereri și nici declarații, ultimul contact cu activitatea de urmărire penală fiind cu prilejul aducerii la cunoștință a calității de inculpați, când s-a si solicitat termen pentru a se pregăti declarațiile.

III. Examinând legalitatea și temeinicia încheierii contestate, prin prisma motivelor invocate, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 347 alin. (1) și (4), Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară, apreciază contestațiile nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Referitor la legalitatea sesizării instanței, judecătorul de cameră preliminară verifică în cauză respectarea legii, raportat la competența funcțională, după materie și calitatea persoanei, dar și în raport cu competența teritorială.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară verifică actul de sesizare a instanței prin prisma condițiilor prevăzute de lege referitor la conținutul acestuia, dar și asupra respectării exigențelor dispozițiilor art. 328 C. proc. pen.. Astfel, în acest cadru se verifică și claritatea acuzației, respectiv dacă fapta este descrisă și conține suficiente elemente din care să rezulte corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul abstract prevăzut în norma de incriminare.

În ceea ce privește descrierea faptelor în actul de sesizare, pentru a satisface exigențele dispozițiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., aceasta trebuie să fie făcută de o manieră rezonabilă, să fie clară, inteligibilă, să facă referire la toate împrejurările de timp și de loc, cu prezentarea tuturor elementelor ce prezintă relevanță penală sub aspectul conținutului unei infracțiuni.

Importanța acestei descrieri rezultă din dispozițiile art. 371 din C. proc. pen., care fixează obiectul judecății la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare. Totodată, descrierea faptei este și o condiție a asigurării posibilității de exercitare a unei apărări efective de către inculpat, statuată la nivel de principiu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, caracterul echitabil al procedurii depinzând de o informare precisă și completă asupra acuzațiilor formulate împotriva unei persoane, respectiv asupra faptelor materiale imputate, precum și asupra încadrării juridice.

Astfel, în jurisprudența Ct. EDO s-a statuat că art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat în mod amănunțit asupra naturii și acuzației aduse împotriva sa. Garanția prevăzută de art. 6 paragraful 3 lit. a) din convenție are ca scop asigurarea posibilității persoanei împotriva căreia se formulează o acuzație în materie penală de a-și pregăti o apărare efectivă și eficientă (Cauza Pelissier și Sassi contra Franței).

De asemenea, s-a mai reținut că paragraful 3 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat, în mod detaliat, nu numai cu privire la cauza acuzării, adică faptele materiale de care este acuzat și pe care este fondată acuzația, dar și cu privire la natura acuzației, adică încadrarea juridică a faptelor (Cauza Dallos contra Ungariei).

În acest sens este și jurisprudența instanței supreme care, prin încheierea nr. 230 din 25.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin încheierea nr. 155 din 03.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a reținut că acuzațiile trebuie să fie formulate într-o manieră suficient de clară, încât să dea posibilitatea persoanei inculpate să înțeleagă, chiar beneficiind de sprijinul unor specialiști ai dreptului (avocați, consilieri juridici) ce anume i se reproșează de către autorități și care este semnificația penală a conduitei sale (încadrare juridică și implicit tratament sancționator).

Verificarea rechizitoriului nu poate fi realizată din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 327 lit. a) C. proc. pen.. Astfel, nu se poate verifica dacă urmărirea penală este completă și există probe necesare trimiterii în judecată, aceste chestiuni vizând temeinicia acuzației, aspect care excedează competenței judecătorului de cameră preliminară.

În ceea ce privește legalitatea administrării probelor, judecătorul de cameră preliminară verifică dacă în cursul fazei de instrucție penală organele de urmărire penală au administrat probele cu respectarea garanțiilor procesuale referitoare la legalitatea procedurilor și respectarea dreptului la apărare. În acest cadru, dacă se constată că probele au fost administrate cu încălcarea dispozițiilor legale, judecătorul de cameră preliminară dispune excluderea probelor însă nu în toate cazurile, ci doar atunci când încălcările vizează chestiuni esențiale, care, în raport cu împrejurările concrete ale cauze, ar duce la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Tot în acest cadru, se analizează incidența dispozițiilor art. 281-282 C. proc. pen., privitoare la nulitățile relative și absolute.

Cu privire la ultimul aspect, cel privind legalitatea efectuării actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară este chemat să verifice dacă urmărirea penală a fost efectuată cu parcurgerea etapelor obligatorii, dar și dacă există o concordanță între actele efectuate și dispozițiile organului de urmărire penală.

După verificarea competenței și a legalității sesizării instanței, respectiv verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dacă respinge cererile și excepțiile formulate de inculpat, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății.

În ceea ce privește calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează camera preliminară, Înalta Curte reține că, potrivit art. 347 alin. (1) C. proc. pen., în termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1) - (4

2

), procurorul, părțile și persoana vătămată pot face contestație. Contestația poate privi și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor. De asemenea, la alin. (4) al aceluiași text de lege se menționează că în soluționarea contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută.

Așadar, în limitele prevăzute de acest cadru procesual, se constată că examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat, prin voința legiuitorului, la chestiuni eminamente de drept, circumscrise exigențelor de formă și conținut ale actelor procedurale, de concordanță a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispozițiile legale pertinente în faza de urmărire penală.

Analizând criticile invocate de inculpați și prin raportare la aceste considerațiuni de natură teoretică, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că aspectele invocate de inculpații A. și B. sunt neîntemeiate, actul de sesizare fiind apt să investească în mod legal instanța de judecată, asigurând posibilitatea efectuării unei apărări concrete și efective, fiind stabilit obiectul și limitele judecății, astfel cum prevăd normele procesuale penale.

În ceea ce privește neregularitatea rechizitoriului, inculpații au invocat faptul că faptele nu sunt suficient descrise, acuzațiile nefiind clare și predictibile, motiv pentru care nu poate fi stabilit obiectul judecății.

Critica este nefondată.

Astfel, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, reține că verificarea legalității sesizării instanței se referă la îndeplinirea cerințelor referitoare la conținutul rechizitoriului, fiind un examen care implică analizarea condițiilor de fond și formă ale rechizitoriului. Judecătorul de cameră preliminară realizează această examinare pentru a stabili obiectul și limitele judecății, putând cenzura legalitatea actului de sesizare ca act procesual și procedural din perspectiva descrierii detaliate și clare a acuzației, expunerea acesteia în drept, precum și indicarea mijloacelor de probă pe care se sprijină acuzația.

Examinând în aceste coordonate rechizitoriul nr. x/2023 din data de 19.08.2024 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, instanța de control judiciar constată că acesta îndeplinește exigențele impuse de art. 328 C. proc. pen.. Astfel, acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. 286 alin. (2) C. proc. pen., datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpaților, încadrarea juridică a acesteia, probele pe care se întemeiază acuzația, persoanele care urmează a fi citate și calitatea acestora, dar și alte precizări necesare justei soluționări a cauzei. De asemenea, se observă că rechizitoriul a fost verificat, sub aspectul legalității și temeiniciei, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 30.08.2024.

Referitor la descrierea faptelor, se constată că rechizitoriul conține o expunere detaliată a acestora, fiind prezentate pe larg, modalitatea de sesizare a organelor de urmărire penală faptele imputate inculpaților, debutul activității infracționale, contribuția fiecăruia la săvârșirea presupuselor fapte, reperele temporale și spațiale, modalitatea de săvârșire, scopul inculpaților, precum și împrejurările în care au fost comise.

Astfel, inculpaților li se impută că la data de 13.01.2023, au depus la dosarul penal nr. x/2022, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, declarațiile autentificate sub nr. x/04.01.2023 și nr. y/04.01.2023, iar, la data de 10.02.2023, cu ocazia audierii în calitate de părți civile de către instanța de judecată în aceeași cauză penală, au dat declarații care conțin neconcordante vădite și neîntemeiate cu declarațiile date de către aceștia în faza de urmărire penală și cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, în sensul că nu au mai recunoscut faptul că inculpații C., D. (născut în anul 1982) și D. (născut în anul 2002) au exercitat acte de violență asupra lor, pentru a-și asigura scăparea, după sustragerea mai multor sume de bani din apartamentul în care se aflau, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a inculpaților, prin încercarea de a determina instanța de judecată să schimbe încadrarea juridică a infracțiunii comise de către primii doi inculpați, din infracțiunea de tâlhărie calificată în infracțiunea de furt calificat, respectiv să determine instanța de judecată să îl achite pe cel de-al treilea inculpat, în drept, apreciindu-se ca faptele constituie infracțiunea de favorizarea făptuitorului, prevăzută și pedepsită de art. 269 alin. (1) C. pen.

Față de reperele precizate anterior, instanța de control judiciar constată că descrierea faptelor satisface exigențele prevăzute de art. 328 raportat la art. 371 C. proc. pen., în rechizitoriu fiind descrise toate elementele ce prezintă relevanță penală sub aspectul conținutului infracțiunii, permițând inculpaților să-și exercite dreptul la un proces echitabil, iar instanței să se pronunțe asupra acestora fapte.

De asemenea, procurorul a indicat probele care susțin săvârșirea faptei și vinovăția inculpaților . În plus, a realizat inclusiv descrierea elementelor constitutive ale infracțiunii, arătând elemente cu relevanță penală pentru verificarea tipicității obiective și subiective a faptelor, precum și raționamentul pentru care se impune soluția de trimitere în judecată. Astfel, în rechizitoriu se precizează elementul material al infracțiunii, urmarea imediată și legătura de cauzalitate, dar și faptul că inculpații au acționat cu scopul de a-i favoriza pe inculpații din dosarul de tâlhărie prin încercarea de a determina instanța de judecată să schimbe încadrarea juridică a infracțiunii comise de către doi dintre inculpați, din infracțiunea de tâlhărie calificată în infracțiunea de furt calificat, respectiv să determine instanța de judecată să îl achite pe cel de-al treilea inculpat, ceea ce justifică concluzia că au acționat cu intenție directă.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că descrierea faptei respectă standardul de claritate și nu conține contradicții care să afecteze regularitatea rechizitoriului, permițând instanței să stabilească obiectul judecății.

În altă ordine de idei, constată că, deși se susține că situația de fapt este neclară și speculativă, fiind însoțită de considerații subiective, apărarea nu indică în concret în ce constă acele neclarități/speculații sau aprecieri subiective.

Referitor la faptul că acuzația nu este susținută eficient de materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară apreciază critica neîntemeiată, reținând, astfel cum anterior s-a precizat, că examinarea actului de sesizare a instanței de către judecătorul de cameră preliminară nu presupune verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 327 lit. a) C. proc. pen., respectiv nu se poate analiza în această procedură dacă există probele necesare pentru trimiterea în judecată a inculpatului, întrucât această operațiune antamează temeinicia acuzației, aspect care excedează competenței judecătorului de cameră preliminară.

Judecătorul de cameră preliminară nu verifică dacă acuzația cu privire la faptele respective este reală și nici dacă sunt probe suficiente pentru a conduce la stabilirea vinovăției. De asemenea, acesta nu evaluează pertinența, utilitatea sau concludența probelor, această chestiune fiind în sarcina instanței la momentul cercetării judecătorești.

Prin urmare, din perspectivă probatorie, examenul judecătorului de cameră preliminară presupune o evaluare a probelor, însă exclusiv din perspectiva legalității sau, după caz, a loialității. Astfel, judecătorul analizează doar legalitatea, iar nu oportunitatea actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe de către organul de urmărire penală.

Este nefondată și critica conform căreia procurorul ar fi trebuit ca pentru fiecare inculpat să fi realizat o examinare a materialului probator în mod individual, nu în mod cumulativ.

Contrar celor susținute de apărare, în capitolul din rechizitoriu "Situația de fapt și analiza probatoriului", procurorul a prezentat pe larg și în ordine cronologică situația de fapt reținută în sarcina inculpaților, realizând, totodată, o analiză a întregului material probator administrat în cauză cu referire la fiecare dintre inculpați. De asemenea, au fost analizate distinct probele din care rezultă contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea presupuselor infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Astfel, în partea de început, rechizitoriul conține modalitatea de sesizare a organelor de urmărire penală și contextul în care a debutat presupusa activitate infracțională, reprezentat de formularea de către inculpatul B., la data de 25.025.2022, a unei plângeri penale prin care reclama sustragerea unor sume de bani prin întrebuințarea de violențe de către trei persoane necunoscute.

Ulterior, este analizată declarația inculpatului B., dată în faza de urmărire penală, în calitate de persoană vătămată, cu ocazia audierii în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și se realizează o paralelă la nivel de conținut între declarația și plângerea acestuia . Tot în acest context, este prezentată și analizată declarația inculpatei A. dată la 25.05.2022, în calitate de persoană vătămată, de asemenea, în același dosar, având ca obiect infracțiunea de tâlhărie calificată, precum și declarațiile acesteia la momentul reaudierii, din 02.06.2022 și. 16.06.2022 .

Rechizitoriul continuă cu descrierea momentului și contextul adoptării de către inculpați a presupusei rezoluții infracționale, respectiv odată cu încheierea unui contract de mediere între contestatorii-inculpați B. și A. (părți civile în cauza ce a format obiectul medierii) și numiții D., C. și un alt D. (inculpați în dosarul Judecătoriei Sectorului 4 București - obiect: tâlhărie calificată) și, subsecvent, cu depunerea în dosarul de instanță a unor declarații notariale de către inculpații B. și A. .

În continuare, se realizează analiza comparativă și detaliată a acestor declarații notariale depuse în instanță cu cele date de inculpați, în calitate de persoane vătămate, în faza de urmărire penală și se prezintă declarațiile date în instanță, în calitate de părți civile, de contestatori, urmate, de asemenea, de analiza comparativă realizată de procuror .

În finalul acestui capitol, procurorul a analizat declarațiile contestatorilor, date în calitate de suspecți în fața organului de urmărire penală la 16.03.2023, ale martorilor audiați în fața Judecătoriei Sectorului 4 București, procesul-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor purtate în mediu ambiental, fotografiile judiciare efectuate în cauză, dar și cele constatate de Judecătoria Sectorului 4 București prin sentința penală nr. 1964/2023, definitivă prin decizia penală nr. 2003/A/20023 a Curții de Apel București . Nu în ultimul rând, au fost expuse concluziile procurorului în ceea ce săvârșirea presupuselor fapte de către inculpați.

Prin urmare, analizând rechizitoriul prin raportare la criticile apărării, nu se poate susține că activitatea infracțională sau probele au fost analizate în bloc, ci, din contră, procurorul a realizat o examinare amănunțită a probelor administrate, arătând cu referire la fiecare inculpat elementele de fapt care au servit la constatarea existenței presupuselor infracțiuni, la identificarea persoanelor care le-au săvârșit și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

În ceea ce privește critica conform căreia urmărirea penală s-a desfășurat cu încălcarea drepturilor procesuale ale inculpaților, respectiv dreptul la apărare, întrucât aproape întreaga urmărire penală s-a desfășurat înainte de aducerea la cunoștință a calității de inculpat, instanța de control judiciar apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 305 alin. (1) C. proc. pen.: Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut, iar conform alin. (2) al aceluiași articol de lege: Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect.

Din interpretarea acestor dispoziții, se constată că, primind sesizarea și constatând că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală este obligat, dispoziția fiind imperativă, să dispună începerea urmăririi penale exclusiv cu privire la faptă (in rem), chiar și în situația în care sesizarea cuprinde identitatea presupusului făptuitor.

După acest moment, se creează cadrul procesual necesar verificării temeiniciei aspectelor sesizate, prin administrarea probatoriului, și identificarea autorilor faptelor de natură penală, respectiv probarea acestora.

Practic, după acest moment, organele de urmărire penală, fiind legal învestite, sunt obligate să administreze probe în vederea identificării și constatării la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, precum și tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate, potrivit legii penale.

Or, astfel cum prevede art. 305 alin. (3) C. proc. pen., pentru a rezulta bănuiala rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și a i se aduce la cunoștință acuzația, respectiv calitatea de persoană acuzată, este necesar a fi administrate un minim de probe ulterior sesizării, în lipsa cărora nu poate fi efectuată urmărirea penală față de o persoană (in personam).

Prin urmare, administrarea unor probe ulterior momentului sesizării și începerii urmăririi penale cu privire la faptă reprezintă o condiție obligatorie în lipsa căreia nu poate fi dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoana care se presupune că a săvârșit fapta și care, ulterior, dobândește calitatea de suspect. Practic, efectuarea în continuare a urmăririi penale și existența unei acuzații în materie penală nu pot fi posibile doar pe baza celor invocate prin actul de sesizare, întrucât nu este satisfăcută condiția probei.

În cauza de față, tocmai acest aspect este contestat, respectiv că majoritatea probelor au fost administrate înainte de aducerea la cunoștință a acuzației.

Este de necontestat că o parte din probatoriu a fost administrat înainte de a li se aduce contestatorilor la cunoștință calitatea de suspecți, însă formularea unei acuzații în materie penală împotriva contestatorilor nu ar fi fost posibilă fără probele despre care se susține că au fost administrate nelegal/neloial.

Pe de altă parte, pentru înțelegerea situației, trebuie avute în vedere natura acuzației, dar și specificul acestei cauze.

Astfel, inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției, respectiv favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., reproșându-li-se, în esență, faptul că au depus la dosarul penal nr. x/2022, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, două declarații notariale prin care au declarat aspecte neconforme adevărului, pentru a-i ajuta pe autorii unor infracțiuni contra patrimoniului comise cu violență, să scape de răspunderea penală sau să le fie atenuată o asemenea răspundere.

În acest sens, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu la data de 01.03.2023, astfel cum rezultă din procesul-verbal, aflat în dosarul de urmărire penală la fila nr. x, , tot la aceeași dată dispunându-se și începerea urmăririi penale in rem, cu privire la faptă.

Sesizarea din oficiu a avut la bază solicitarea reprezentantului Ministerului Public care participa ca procuror de ședință în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 4 București și care, apreciind că există dubii cu privire la incidența dispozițiilor art. 360 C. proc. pen. (constatarea infracțiunilor de audiență) a solicitat eliberarea unor copii din dosar, cererea fiind admisă de către instanța de judecată .

Așadar, tocmai pentru a se verifica existența bănuielii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate, organele de urmărire penală au administrat proba cu înscrisuri, procedând, pe de o parte, potrivit solicitării procurorului de ședință, admisă de către instanță, iar, pe de altă parte, potrivit obligației instituite de art. 169 C. proc. pen., care prevede că: Organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.

În acest sens, au fost preluate în copie înscrisuri apreciate drept relevante de procuror, din dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 4 București, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. x/4/2022 din 13.02.2023, acesta acționând în virtutea dispozițiilor art. 170 alin. (1) C. proc. pen., în care se arată că: În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă.

Așadar, preluarea actelor din dosarul Judecătoriei Sectorului 4 București, a avut în vedere tocmai verificarea ipotezei de la art. 360 C. proc. pen.. Astfel, apare firească modalitatea procurorului de a proceda, întrucât, față de natura cauzei, avea obligația pozitivă instituită de art. 169 C. proc. pen., să solicite copii din dosarul instanței și, ulterior, urmare a sesizării din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului și începerea urmăririi penale, să le administreze în cadrul probei cu înscrisuri în cauza penală ce formează obiectul prezentei proceduri, neputându-se ignora valoarea lor probatorie.

Pe de altă parte, raportat la specificul cauzei, este firesc ca toate elementele de fapt ce susțin acuzația să fie constatate prin intermediul unor mijloace de probă deja administrate într-o altă cauză, în speță în dosarul de tâlhărie al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Prin urmare, nu se poate reproșa procurorului că aceste probe au fost administrate cu încălcarea principiului legalității sau loialității. Pe de o parte, nu există niciun impediment în sensul preluării acestor probe și nicio prevederi legale care să limiteze sau să interzică expres acest lucru.

Pe de altă parte, raportat la cele anterior evocate, nu se poate aprecia în sensul existenței unei conduite din partea procurorului care să ateste rea-credință și, prin urmare, să conducă la concluzia că probele au fost neloial administrate.

Nu se poate susține nici că urmărirea penală a fost inexistentă, întrucât administrarea probatoriului s-a realizat exclusiv într-un alt dosar.

Astfel, se constată că după momentul aducerii la cunoștință a calității de suspect, adică după efectuarea în continuare a urmăririi penale, inculpații au fost audiați. După punerea în mișcare a acțiunii penale și dobândirea calității de inculpat, contestatorilor li s-a dat posibilitatea de a fi din nou audiați, însă aceștia au refuzat.

Ulterior, la 31.07.2024, urmare a solicitării organului de urmărire penală, a fost înaintat dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 4 București în vederea efectuării unor copii, fiind atașate inclusiv sentința penală nr. 1964/2023 a Judecătoriei Sectorului 4 București și decizia nr. 2003/A/2023 a Curții de Apel București.

Prin urmare, nu se poate susține că toate probele au fost administrate înainte de aducerea la cunoștință a acuzațiilor sau că nu a fost efectuată o urmărire penală propriu-zisă.

De asemenea, nu se poate susține că inculpații nu au avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare.

Astfel, inculpații au dobândit calitatea de suspecți prin ordonanța din 09.03.2023, iar această calitate și acuzațiile formulate împotriva lor le-au fost aduse la cunoștință la 16.03.2023, conform proceselor-verbale aflate în vol. 1 al dosarului de urmărire penală, la filele nr. x

Prin urmare, de la data de 16.03.2023, contestatorii-inculpați A. și B. au avut cunoștință că împotriva lor s-au formulat acuzații de natură penală, fiind informați, totodată, cu privire la drepturile prevăzute de art. 10, art. 12 alin. (2) și (3), art. 18, art. 83, art. 89, art. 99 alin. (3) și art. 109 C. proc. pen., inclusiv cu privire la dreptul de a propune probe și a formula excepții.

Ulterior, la un an distanță, respectiv la 11.03.2024, contestatorii au dobândit calitatea de inculpați, fiind pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestora.

De asemenea, prin procesele-verbale din 20.03.2024 le-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, drepturile procesuale și calitatea de inculpați, ocazie cu care li s-a pus în vedere și faptul că au dreptul să dea declarație, lucru refuzat de către aceștia.

În continuare, prin ordonanța din 26.04.2024, contestatorilor le-a fost încuviință cererea privind consultarea și fotocopierea dosarului.

Or, având în vedere data de la care inculpații au luat cunoștință în mod oficial de acuzațiile formulate împotriva lor (16.03.2023) și momentul trimiterii în judecată (19.08.2024), nu se poate aprecia că nu au avut posibilitatea de a se apăra sau că urmărirea penală a fost una formală, mai ales că atitudinea lor a fost una pasivă, aceștia nesolicitând administrarea/readministrarea unor probe.

În ceea ce privește faptul că au fost folosite transcrierile interceptărilor telefonice din dosarul de tâlhărie, obținute ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică cu încălcarea art. 142 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară apreciază că o această critică este nefondată.

Potrivit ar. 142 alin. (5) C. proc. pen.: Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).

Interpretând aceste dispoziții, instanța de control judiciar reține că datele rezultate ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică pot fi valorificate atunci când se constată că a fost săvârșită o infracțiune gravă, alta decât aceea care formează obiectul anchetei, sau se pregătește săvârșirea unei asemenea infracțiuni.

În cauza de față datele obținute ca urmare a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București au fost apreciate drept concludente și utile pentru probarea activității infracționale a contestatorilor, cercetați la acel moment pentru săvârșirea infracțiunii contra înfăptuirii justiției, respectiv pentru favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, existând date și informații utile și concludente cu privire la săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, infracțiune dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) C. proc. pen., instanța de control judiciar apreciază că informațiile rezultate din măsurile de supraveghere tehnică dispuse în dosarul de tâlhărie au fost preluate și folosite în cauza pendinte cu respectarea dispozițiilor art. 142 alin. (5) C. proc. pen.

Și în fine, este nefondată și critica vizând faptul că procurorul nu a răspuns la solicitările apărării de a comunica stadiul dosarului, motiv pentru care inculpații nu au putut ridica obiecțiuni față de niciuna dintre probele administrate în cauză, nu au putut formula apărări, cereri și nici declarații.

Referitor la această critică, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară, subliniază existența unor contradicții cu privire la susținerile apărării.

Pe de o parte, contestatorii se plâng că probele au fost administrate înainte de aducerea la cunoștință a acuzațiilor, însă ulterior aceștia nu au mai solicitat suplimentarea sau readministrarea probatoriului.

Pe de altă parte, invocă faptul că nu au avut timpul și înlesnirile necesare pentru a se apăra, în condițiile în care, astfel cum anterior s-a precizat, de la momentul aducerii la cunoștință a acuzațiilor (16.03.2023) și până la data trimiterii în judecată (19.08.2024) a trecut o perioadă de 1 an și 5 luni.

Or, în această perioadă, cunoscând că împotriva lor se desfășoară o anchetă penală, inculpații aveau posibilitatea să studieze dosarul, să-și angajeze apărător, să formuleze cereri, probe sau excepții în cauză, mai ales că după momentul punerii în mișcare a acțiunii penale au fost asistați de către un avocat ales.

Prin urmare, nu se poate aprecia că în cauză nu au fost respectate standardele procesual penale, în condițiile în care organele de urmărire penală și-au îndeplinit rolul activ specific acestei faze procesuale, în sensul că atât după efectuarea în continuare a urmăririi penale, cât și după punerea în mișcare a acțiunii penale, i-au chemat pe inculpați spre a le aduce la cunoștință calitatea, acuzațiile și drepturile, inclusiv cel de a fi audiați, aceștia manifestându-și poziția procesuală în prezența apărătorului ales, avocat E..

Referitor la faptul că nu li s-a comunicat stadiul dosarului, instanța de control judiciar nu poate primi o astfel de critică, reținând că prin ordonanța din 26.03.2024, le-a fost încuviințată inculpaților consultarea și studierea dosarului penal, iar avocatului ales al acestora cererea de încunoștințare cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală.

Ulterior, urmare a cererii apărătorului ales al inculpaților din 05.08.2024, procurorul a răspuns solicitării acestuia, precizând că dosarul se află în lucru și că va fi încunoștințat despre efectuarea actelor de urmărire penală într-o atare situație.

După acest moment, procurorul a dispus trimiterea în judecată, iar ceea ce reclamă, în realitate, inculpații, constă în imposibilitatea de a mai formula apărări în cauză, ceea ce este adevărat, însă acest aspect nu îi este imputabil procurorului.

Astfel, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară, reține, pe de o parte, că procedura de emitere a rechizitoriului este în căderea procurorului, astfel, cum prevede art. 327 C. proc. pen., acesta fiind singurul care stabilește momentul trimiterii în judecată, atunci când apreciază că urmărirea penală este completă și există probele necesare, legal administrate, trimiterii în judecată.

Pe de altă parte, nu i se poate imputa procurorului pasivitatea inculpaților care, din cauza propriei lipse de diligență, au fost puși în fața faptului împlinit, constatând că față de aceștia s-a dispus trimiterea în judecată.

În realitate, inculpații își invocă propria culpă pentru a susține încălcări procedurale săvârșite de către organele judiciare, aspect inadmisibil și surprinzător, cu atât mai mult cu cât au beneficiat de asistență juridică din partea unui avocat pe parcursul urmăririi penale.

Conchizând, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară, constată că, de fapt, nu se aduce în discuție o eroare de procedură a organelor de urmărire penală, ci, în realitate, inculpații invocă propria neglijență în construirea și abordarea strategiei de apărare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, apreciază că încheierea care face obiectul contestației este legală și temeinică, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond constatând legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Astfel, în mod just, s-a dispus începerea judecății, apreciindu-se că rechizitoriul îndeplinește cerințele prevăzute de lege.

Pentru argumentele enunțate anterior, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) coroborat cu art. 347 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii din data de 03 decembrie 2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii-inculpați la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii din data de 03 decembrie 2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorii-inculpați la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 26 martie 2025.