ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 01 octombrie 2025

Deliberând asupra contestațiilor de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 9 din data de 21.05.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus următoarele:

A respins, ca nefondată, excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Bacău, invocată de inculpata A..

A respins, ca nefondate, toate cererile și excepțiile formulate de inculpații A., B., C., și S.C. D. S.R.L., prin apărători aleși, cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău.

În temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. x/2024 din data de 21.01.2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală penală în cauza privind pe inculpații B., E., C., A., S.C. D. S.R.L.

A dispus începerea judecății în dosarul nr. x/2025 al Curții de Apel Bacău, privind pe inculpații B., E., C., A. și S.C. D. S.R.L..

A constatat că inculpatul E. a renunțat la excepțiile formulate în scris și depuse la dosarul cauzei.

Pentru a dispune astfel, examinând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Bacău, invocată de inculpata A., judecătorul de cameră preliminară a reținut, în esență, că desfășurarea activității infracționale este, în mod evident, în strânsă corelație cu elementul material al laturii obiective a infracțiunii deduse judecății (abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit) și nu poate fi disociată de înțelesul pe care legiuitorul, în cuprinsul art. 174 C. pen., îl atribuie noțiunii de săvârșire sau comitere a unei infracțiuni, respectiv săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.

Astfel, s-a reținut că, în ipoteza unei infracțiuni cu conținut alternativ, locul săvârșirii acesteia va fi considerat acela unde au fost realizate oricare dintre activitățile infracționale alternative care compun elementul material al laturii obiective a infracțiunii, acestea fiind echivalente din punct de vedere juridic.

Totodată, s-a reținut că, în situația în care modalitățile alternative de realizare a elementului material sunt comise în circumscripțiile mai multor organe judiciare, oricare dintre acestea este, în egală măsură, competent să judece infracțiunea unică ce a fost astfel săvârșită.

Particularizând, judecătorul de cameră preliminară a observat că materialul probatoriu care compune dosarul de urmărire penală și situația de fapt construită de procuror pe baza acestuia relevă că activitatea infracțională care i se atribuie inculpatei A. în calitate de complice se încadrează în contextul în care infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. și ped. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu ref. la art. 297 alin. (1) din C. pen., respectiv participație improprie sub forma instigării/complicității la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prev. și ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 1 alin. (1) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție au fost comise pe raza jud. Bacău (sediul primăriei Mun. Bacău) și Neamț (sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord - Est).

În aceste condiții, s-a apreciat că, în raport de prevederile art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Bacău.

În continuare, Curtea a constatat caracterul neîntemeiat al excepției nulității absolute a actelor de urmărire penală rezultând din folosirea probelor obținute prin supravegherea tehnică efectuată în dosarul penal x/2023, în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 425/27.11.2023, prelungit pe o perioadă de 30 zile până la data de 26.01.2024, având în vedere că datele respective au fost preluate conform dispozițiilor art. 142 alin. (5) din C. proc. pen. prin ordonanțele din datele de 30.01.2024 și 05.03.2024.

Astfel, s-a reținut că dispozițiile art. 142 alin. (5) din C. proc. pen. reglementează posibilitatea ca datele obținute din măsurile de supraveghere tehnică să poată fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute de art. 139 alin. (2) din C. proc. pen.

Așadar, s-a reținut că mandatul de supraveghere tehnică nr. 425/27.11.2023 a fost emis cu respectarea dispozițiilor privind competența materială și personală, fiind pus în executare cu respectarea dispozițiilor legale. În acest sens, s-a reținut că, în dosarul nr. x/2023, numita A. nu avea calitatea de inculpat sau suspect, astfel că nu se impunea ca măsurile de supraveghere să fie dispuse de judecătorul de drepturi și libertăți de la curtea de apel.

Concluzionând, analiza ex propriis sensibus efectuată de judecătorul de cameră preliminară a relevat că nu este incident niciun motiv dintre cele expres și limitativ prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 281 alin. (1) C. proc. pen., care să atragă sancțiunea nulității absolute sau sancțiunea nulității relative.

În continuare, s-a reținut că au fost respectate dispozițiile legale privind competența procurorului și că rechizitoriul nr. x/2024 din data de 21.01.2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău cuprinde toate secțiunile prevăzute de dispozițiile art. 328 C. proc. pen., procurorul realizând o prezentare amplă a situației de fapt pe care a desprins-o din probatoriul administrat în cauză, indicând neechivoc încadrarea juridică a acesteia, mijloacele de probă pe care se sprijină acuzațiile aduse fiecărui inculpat, succesiunea actelor de urmărire penală efectuate, precum și suficiente date privind profilul inculpaților. De asemenea, s-a reținut că dispozitivul actului de sesizare nu prezintă nicio deficiență în ce privește identitatea persoanelor trimise în judecată, faptele reținute în sarcina acestora, încadrarea juridică și esența situației de fapt.

Totodată, judecătorul a observat că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul șef serviciu din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, fiind astfel îndeplinite, sub aspectul conținutului actului de sesizare, toate cerințele impuse de art. 328 raportat la art. 386 alin. (2) C. proc. pen.

Lecturând în ansamblu rechizitoriul, pentru a răspunde alegațiilor inculpaților A., C., și S.C. D. S.R.L. referitoare la imprecizia acuzațiilor, care ar fi determinat și o încălcare a dreptului lor la apărare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul a individualizat corespunzător fapta reținută în sarcina fiecărui inculpat, astfel încât aceștia pot înțelege care sunt conduitele ilicite care li se atribuie și în ce context ar fi fost comise acestea.

Totodată, s-a constatat că procurorul a realizat o analiză detaliată a situației de fapt, a modalității în care se presupune că ar fi acționat inculpații, a coroborat mijloacele probatorii considerate relevante în acuzare, apreciind că acestea conturează existența infracțiunii reținute și vinovăția inculpaților.

Concluzionând sub acest aspect, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că efectuarea urmăririi penale s-a realizat cu respectarea principiilor de administrare în mod loial a probelor, fiind respectat și principiul egalității armelor, ca și componentă a dreptului la un proces echitabil.

În esență, judecătorul de cameră preliminară a reținut că nu s-a evidențiat nicio neregularitate a rechizitoriului, care să atragă restituirea dosarului de urmărire penală pentru clarificarea acestora.

Mai mult decât atât, în cadrul secțiunii "Încadrarea juridică", procurorul nu s-a rezumat la o sintetizare formală și abstractă a situației de fapt, ci a detaliat în ce constă, în concret, activitatea infracțională imputată fiecărui inculpat, prin raportare la calitatea acestuia, la documentele asumate în cadrul proiectului și la urmările produse, astfel că judecătorul nu a identificat elemente care să creeze confuzie din perspectiva descrierii laturii obiective ori a reținerii intenției ca formă de vinovăție atribuită persoanelor trimise în judecată.

Astfel fiind, judecătorul a constatat că raționamentul procurorului este coerent și amplu, axat pe demonstrarea implicării fiecărui inculpat în comiterea presupusei fapte, iar împrejurarea că apărarea a fost surprinsă de abordarea regăsită în actul de sesizare ori nu este de acord cu aceasta nu este un temei pentru a constata neregularitatea actului de sesizare.

S-a subliniat că, în realitate, din perspectiva conținutului actului de sesizare, în cadrul excepțiilor invocate de inculpați au fost expuse și argumente care vizează absența unor cerințe de tipicitate obiectivă sau subiectivă indispensabile reținerii infracțiunilor deduse judecății, fiind indirect criticată maniera în care procurorul a apreciat și interpretat conținutul informativ al mijloacelor de probă administrate, însă aceste susțineri nu tind să demonstreze imprecizia acuzațiilor, aspect cenzurabil în etapa de cameră preliminară, ci depășesc acest cadru, făcând practic trimitere la absența unor probe certe de vinovăție.

S-a reținut că aceste aspecte urmează însă a forma obiectul analizei instanței în faza de judecată, iar în cadrul cercetării judecătorești, pe baza probatoriului ce urmează a fi administrat și interpretat coroborat de judecătorul fondului, se va putea repune în discuție corespondența dintre presupusele acțiuni ilicite atribuite fiecărui inculpat (în calitate de autor sau complice) - care sunt individualizate corespunzător - și acțiunile care, potrivit normei de incriminare, pot constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii deduse judecății.

Evaluând și din oficiu legalitatea administrării probatoriului pe parcursul urmăririi penale și a efectuării actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară nu a identificat nicio neregularitate procedurală susceptibilă a atrage sancțiuni în procedura de față, actele de urmărire penală fiind efectuate cu respectarea dispozițiilor legale, iar probele (înscrisuri, declarațiile inculpaților, depozițiile martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi și libertăți) fiind legal administrate.

Analizând solicitarea de constatare a nulității procesului-verbal de sesizare din oficiu din data de 05.01.2024, prin raportare la susținerile că procurorul s-a sesizat dinainte folosind conținutul înregistrărilor de convorbiri din luna decembrie, adică 27 decembrie 2023, convorbiri pe care nu putea să le folosească în lipsa unei ordonanțe de preluare a lor în baza art. 142 alin. (5) C. proc. pen.., iar în conținutul procesului-verbal anterior menționat sunt redate conținutul convorbirilor telefonice pe care nu le preluase, Curtea a constatat nefondate aceste susțineri, având în vedere că dispozițiile art. 292 C. proc. pen. ce reglementează sesizarea din oficiu a organelor de urmărire penală nu prevăd condiții de formă ale procesului-verbal de sesizare din oficiu, neexistând vreun conținut prestabilit al actului respectiv de sesizare, printre care să se numere și izvorul sesizării.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a mai subliniat că nemulțumirea inculpatei A. cu privire la împrejurarea că în cuprinsul procesului-verbal nu se menționează că izvorul sesizării îl constituie convorbirile telefonice interceptate în dosarul nr. x/2023 și că în această situație, se impunea extinderea urmăririi penale in rem și efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la infracțiunile respective, iar nu întocmirea separată a unui proces-verbal de sesizare din oficiu și constituirea unui nou dosar penal nu se justifică, procurorul fiind singurul care gestionează modul de instrumentare a cauzei, în condițiile legii, și nu inculpatul vizat de dosarul de urmărire penală.

Împotriva încheierii penale nr. 9 din data de 21.05.2025 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, au formulat contestație inculpații A., C. și S.C. D. S.R.L.

Motivele de contestație se regăsesc atașate la dosar și au fost susținute în condiții de oralitate și contradictorialitate, astfel că vor fi redate în rezumat în continuare.

În esență, contestatorii inculpați A. și S.C. D. S.R.L. au invocate următoarele:

Excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Bacău în judecarea cauzei.

În acest sens, inculpații au susținut că activitatea infracțională, astfel cum a fost reținută și descrisă de către organul de urmărire penală, s-a desfășurat în exclusivitate în Mun. București, la sediul societății comerciale S.C. D. S.R.L., iar pentru a ajunge la această concluzie sunt avute în vedere încadrările în drept ale faptelor reținute în sarcina inculpatei.

Astfel, contestatoarea inculpată A., prin apărător ales, a susținut că, din descrierea realizată în actul de sesizare, se poate observa că, în concret, în sarcina acesteia s-a reținut că ar fi falsificat, prin atestarea unor împrejurări nereale, o factură și 13 foi colective de prezență, că le-a pus la dispoziția reprezentanților U.A.T. Bacău, fiind folosite, mai întâi, pentru plata nelegală a sumei totale de 119.000 RON și pentru formularea unei cereri de rambursare a acestei sume la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord - Est, punerea la dispoziție fiind, de altfel, singurul act de ajutor reținut în sarcina inculpatei.

În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a statuat, dincolo de orice dubiu, că inculpata A. a săvârșit toate infracțiunile reținute în sarcina acesteia, indiferent de forma de participație (autor ori complice), în circumscripția Curții de Apel București, respectiv în municipiul București, că în cauză au mai fost trimiși în judecată inculpații B., E., C. și S.C. D. S.R.L., reținându-se în sarcina acestora că au săvârșit infracțiunile care fac obiectul judecății în prezenta cauză în circumscripția Curții de Apel Bacău (inculpații B., E., C.).

În acest condiții, s-a susținut că este evident faptul că, prima facie, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanței, oricare dintre acestea este competentă să o judece, însă, sunt aplicabile și dispozițiile art. 43 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. (cazul de reunire incident în situația în care la săvârșirea unei infracțiuni au participat două sau mai multe persoane), precum și dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. care prevăd că, în situația reunirii, dacă în raport cu diferiții făptuiri ori diferitele fapte după natura lor ori după calitatea persoanelor, competența aparține, potrivit legii, unor instanțe de grad diferit, competentă de a judeca toate cauzele reunite este instanța superioară în grad.

Astfel, având în vedere calitatea de avocat a inculpatei A., calitate pe care nu a pierdut-o, instanța competentă să judece toate infracțiunile este curtea de apel, mai ales în condițiile în care inculpații B., E. și C. au săvârșit infracțiuni de competența tribunalului.

Ca atare, având în vedere împrejurarea potrivit căreia competența curții de apel a fost atrasă de calitatea inculpatei A. și luând în considerare că locul în care aceasta ar fi săvârșit infracțiunile, este municipiul București, apărarea a apreciat că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București în condițiile în care dispozițiile cu privire la competența după calitatea persoanei și după locul săvârșirii faptei sunt aplicabile deodată și că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 41. alin. (3) C. proc. pen., acestea fiind aplicabile doar în situația în care o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe.

Imposibilitatea folosirii probelor obținute prin supravegherea tehnică în dosarul penal nr. x/2023, efectuată în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 425/27.11.2023 și prelungit pe o perioadă de 30 de zile până la data de 26.01.2024.

Sub acest aspect, s-a solicitat să se constate că probele obținute în baza mandatului nr. x/27.11.2023, respectiv cele rezultate în urma interceptării convorbirilor telefonice, astfel cum sunt ele consacrate în procesele-verbale de redare a acestora, încheiate de către organele de urmărire penală, nu puteau fi folosite pentru a formula acuzații împotriva inculpatei A. și nici pentru a fundamenta soluția de trimitere în judecată, cu atât mai mult nu pot fi folosite pentru o eventuală condamnare a acesteia, motiv pentru care acestea trebuie îndepărtate din dosarul cauzei.

În argumentare, s-a menționat că mandatul în baza căruia au fost obținute a fost emis de către un judecător de drepturi și libertăți de la tribunal, în condițiile în care, pentru a putea fi folosite, ar fi trebuit să fie emise de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul unei curți de apel.

Astfel fiind, a solicitat să se constate că ordonanțele din 30.01.2024 și 05.03.2024, prin care au fost preluate datele rezultate din măsurile de supraveghere, în ceea ce o privește pe insculpata A., sunt nelegale pentru că încalcă dispozițiile cu privire la competența după calitatea persoanei, fiind nule absolut din perspectiva conținutului proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

Având în vedere că datele nu pot fi folosite împotriva inculpatei A. și luând în considerare că ele privesc convorbiri între aceasta și E., s-a susținut că nici împotriva acestuia din urmă nu pot fi folosite.

Pentru acest motiv, s-a apreciat că procesele-verbale care conțin redarea convorbirilor purtate de către inculpata A. cu E. la datele de 11.12.2023, 19.12.2023, 20.12.2023 și 27.12.2023 și care conțin probe obținute în mod nelegal în cauza de față, supuse cazului de nulitate absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. urmează să fie înlăturate de la dosar potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 22 din 18.01.2018 și jurisprudenței naționale, constantă în materie.

Nelegalitatea procesului-verbal din 05.01.2024, prin care organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunile care fac obiectul prezentei cauze.

Contrar celor reținute de judecătorul de cameră preliminară, s-a susținut că procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost încheiat înainte de data la care a fost emisă ordonanța prin care au fost preluate probele rezultate în urma supravegherii tehnice din dosarul x/2023 Acest fapt rezultă, în opinia apărării, din actele și lucrările dosarului potrivit cărora procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost încheiat la data de 05.01.2024, iar ordonanțele prin care au fost preluate datele rezultate din măsurile de supraveghere au fost date la 30.01.2024 și 05.03.2024, deci ulterior sesizării din oficiu.

Pentru a evita extinderea urmăririi penale și pentru a constitui un nou dosar, organul de urmărire penală a ascuns faptul că sesizarea din oficiu s-a făcut pe baza probelor obținute prin intermediul mandatelor de supraveghere, în dosarul nr. x/2023, și nu pe baza unor date și informații obținute pe orice altă cale, mai ales în condițiile în care preluarea datelor și informațiilor obținute în baza mandatului nr. x/27.11.2023 s-a făcut cel mai devreme la data de 30.01.2024, iar faptele care au făcut obiectul sesizării din oficiu au rămas unele și aceleași, inclusiv după trimiterea în judecată a inculpatei A..

Astfel fiind, apărarea a apreciat că procesul-verbal de sesizare din oficiu substituie, în mod nepermis, un act procesual de extindere a urmăririi penale pentru fapte noi, potrivit art. 311 alin. (1) C. proc. pen.

În consecință, apărarea a apreciat că procesul-verbal este nelegal întocmit și că această nelegalitate afectează modul de sesizare a organului de urmărire penală.

Neregularitatea actului de sesizare a instanței

Sub acest aspect, apărarea a susținut că judecătorul de cameră preliminară nu a analizat criticile care țin de regularitatea rechizitoriului, astfel cum au fost ele arătate în scris, ci s-a mulțumit doar să constate că au fost respectate dispozițiile art. 328 si 329 din C. proc. pen. cu privire la conținutul rechizitoriului, că faptele reținute în sarcina inculpatei A. au fost descrise în mod complet și pe înțelesul tuturor, inclusiv al avocaților, și că așa-zisele critici sunt, de fapt, apărări de fond care nu pot face obiectul judecății în procedura camerei preliminare.

Astfel, în legătură cu forma de participație a complicității la infracțiunea de abuz în serviciu și la infracțiunea prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, a solicitat să constate că faptele (actele de ajutor) reținute în sarcina celor două inculpate sunt unele și aceleași și că, în mod normal, cele două infracțiuni în forma de participație a complicității ar trebui reținute în concurs ideal, în sensul că prin aceleași acțiuni sau inacțiuni s-au săvârșit două fapte de natură penală încadrabile în texte de lege diferite.

S-a mai susținut că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost reținută ca fiind săvârșită prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în cele 14 înscrisuri (factura fiscală și 13 foi colective de prezență) și desăvârșită prin folosirea acestor înscrisuri în scopul obținerii sumei de 119.000 RON și prin punerea la dispoziție prin încredințarea acestor înscrisuri primarului mun. Bacău, F., pentru a fi folosite la depunerea cererii de rambursare nr. x la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord - Est în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene.

Totodată, s-a mai precizat că, de remarcat, este împrejurarea potrivit căreia componentele de folosire și punere la dispoziție au fost săvârșite prin același act, respectiv prin transmiterea înscrisurilor pretins falsificate către UAT Bacău, nefiind descrisă acțiunea de punere la dispoziția primarului F. a înscrisurilor pretins falsificate în scopul obținerii pe nedrept, de către UAT Bacău, de fonduri europene.

De altfel, s-a susținut că acuzațiile de abuz în serviciu și de folosire de înscrisuri falsificate în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene, având în vedere că vizează aceeași sumă de 119.000 RON reținute în sarcina inculpaților B. și E. - autorat (abuzul în serviciu) și participație improprie la infracțiunea prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, sunt ireconciliabile atunci când sunt reținute deodată și în legătură cu aceeași sumă de bani.

S-a susținut că scopul tuturor operațiunilor pendinte ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz în serviciu a fost unic și anume acela al obținerii pe nedrept de fonduri europene și nicidecum al diminuării patrimoniului UAT Bacău cu suma de 119.000 RON, considerații cărora li se alătură forma concursului real de infracțiuni cu conexitate etiologică în sensul că ambele infracțiuni (falsul în înscrisuri sub semnătură privată și abuz în serviciu) au fost săvârșite în scopul de a obține, pe nedrept, fonduri europene, scop al infracțiunii prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000.

În aceste condiții, în opinia apărării, este evident că, pe de o parte, chestiunea prezintă o importanță covârșitoare pentru înțelegerea acuzațiilor care au fost formulate împotriva inculpatelor A. și S.C. D. S.R.L., precum și împotriva inculpaților B., E. astfel încât, pe parcursul procedurilor, aceștia să beneficieze de o apărare eficace în raport cu acuzațiile, apărare care nu poate fi făcută decât în condițiile în care acuzațiile, în toate componentele lor - incluzând aici și forma de vinovăție - trebuie să fie clare și pe înțelesul tuturor.

În plus, în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu în forma complicității, a solicitat să se constate că elementul de tipicitate pentru existența acesteia, respectiv prejudiciul (paguba) și corelativ foloasele necuvenite pretins obținute de către S.C. D. S.R.L. nu sunt descrise corespunzător, în sensul că nu sunt arătate probele pe care se bazează acuzația în condițiile în care S.C. D. S.R.L., date fiind progresele în executarea lucrărilor care fac obiectul contractului de finanțare, a prestat servicii de asistență tehnică pe o perioadă de aproximativ un an începând cu data la care au debutat lucrările de execuție, respectiv finalul anului 2022 până la data plății facturii.

Astfel fiind, s-a susținut că descrierea în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu în forma complicității este incompletă în componentele privind forma de vinovăție calificată prin scop (intenție directă care nu poate fi pusă în legătură decât cu rezultatul infracțiunii, respectiv prejudiciul, date fiind prevederile din art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.) precum și în componenta rezultatului (prejudiciul pretins plasat în patrimoniul UAT Bacău).

În final, s-a susținut că ultima dintre chestiunile care vizează lipsa/caracterul incomplet al descrierilor este aceea care ține de răspunderea penală a persoanei juridice arătată în art. 135 C. pen. cu denumirea marginală Condițiile răspunderii penale a persoanei juridice, potrivit cărora persoana juridică, cu excepția statului sau a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Apărarea a subliniat că procurorul, emitent al rechizitoriului, a reținut ipoteza săvârșirii faptei de către inculpata A. în interesul persoanei juridice arătând și motivele pentru care a ajuns la această concluzie, respectiv scopul precis al obținerii pe nedrept al unui beneficiu material (folosul necuvenit prev. în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000).

În opinia apărării, acuzațiile aduse S.C. D. S.R.L., în integralitatea lor, nu sunt descrise corespunzător nici din perspectiva scopului și nici din perspectiva ipotezei de reglementare prev. în art. 135 C. pen., mai ales în condițiile în care, o eventuală falsificare de înscrisuri și folosirea acestora nu a vizat vreun interes al societății S.C. D. S.R.L. ci, dimpotrivă, interesul U.A.T. Bacău de a deconta cheltuielile cu asistența tehnică la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord - Est.

**

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04 iulie 2025, sub nr. x/2025/a1, fiind stabilit primul termen de judecată pentru data de 01 octombrie 2025.

La termenul din data de 01 octombrie 2025 au avut loc dezbaterile, ocazie cu care au fost formulate concluzii de către contestatorii inculpați și reprezentantul Ministerului Public, acestea fiind fidel redate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

****

Verificând cauza prin prisma criticilor invocate și prin raportare la dispozițiile art. 347 și art. 425

1

C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară apreciază contestațiile formulate de inculpații A., C. și S.C. D. S.R.L. ca fiind nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate în continuare.

În propriul demers analitic, judecătorii de cameră preliminară de la instanța de cenzură evidențiază, cu titlu introductiv, că în conformitate cu dispozițiile art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Referitor la legalitatea sesizării instanței, judecătorul de cameră preliminară verifică, în cauză, respectarea legii, raportat la competența funcțională, după materie și după calitatea persoanei, dar și prin raportare la competența teritorială.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară verifică actul de sesizare al instanței prin prisma condițiilor prevăzute de lege referitor la conținutul acestuia, dar și asupra respectării exigențelor dispozițiilor art. 328 C. proc. pen.

În acest cadru se verifică și claritatea acuzației, respectiv dacă faptele sunt descrise și conțin suficiente elemente din care să rezulte corespondența dintre trăsăturile faptelor concrete și modelul abstract prevăzut în norma de incriminare.

În ceea ce privește descrierea faptelor în actul de sesizare, pentru a satisface exigențele dispozițiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., aceasta trebuie să fie făcută de o manieră rezonabilă, să fie clară, inteligibilă, să facă referire la toate împrejurările de timp și de loc, cu prezentarea tuturor elementelor ce prezintă relevanță penală sub aspectul conținutului unei infracțiuni.

Importanța acestei descrieri rezultă din dispozițiile art. 371 din C. proc. pen., care fixează obiectul judecății la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare.

Totodată, descrierea faptei este și o condiție a asigurării posibilității de exercitare a unei apărări efective de către inculpat, statuată la nivel de principiu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, caracterul echitabil al procedurii depinzând de o informare precisă și completă asupra acuzațiilor formulate împotriva unei persoane, respectiv asupra faptelor materiale imputate, precum și asupra încadrării juridice.

Astfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că art. 6 parag. 3 lit. a) CEDO recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat în mod amănunțit asupra naturii și acuzației aduse împotriva sa. Garanția prevăzută de art. 6 parag. 3 lit. a) din convenție are ca scop asigurarea posibilității persoanei împotriva căreia se formulează o acuzație în materie penală de a-și pregăti o apărare efectivă și eficientă (CEDO - Cauza Pelissier și Sassi c. Franței). De asemenea, s-a mai reținut că parag. 3 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat, în mod detaliat, nu numai cu privire la cauza acuzării, adică faptele materiale de care este acuzat și pe care este fondată acuzația, dar și cu privire la natura acuzării, adică încadrarea juridică a faptelor (CEDO - Cauza Dallos c. Ungariei).

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin încheierea nr. 230 din data de 25.03.2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară a reținut că acuzațiile trebuie să fie formulate într-o manieră suficient de clară, încât să dea posibilitatea persoanei inculpate să înțeleagă, chiar beneficiind de sprijinul unor specialiști ai dreptului (avocați, consilieri juridici) ce anume i se reproșează de către autorități și care este semnificația penală a conduitei sale (încadrare juridică și implicit tratament sancționator).

În ceea ce privește legalitatea administrării probelor, judecătorul de cameră preliminară verifică dacă în cursul fazei de instrucție penală organele de urmărire penală au administrat probele cu respectarea garanțiilor procesuale referitoare la legalitatea procedurilor și respectarea dreptului la apărare. În acest cadru, dacă se constată că probele au fost administrate cu încălcarea dispozițiilor legale, judecătorul de cameră preliminară dispune excluderea probelor, însă nu în toate cazurile, ci doar atunci când încălcările vizează chestiuni esențiale care, în raport de împrejurările concrete ale cauzei, ar duce la încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat, prin voința legiuitorului, la chestiuni eminamente de drept, circumscrise exigențelor de formă și conținut ale actelor procedurale, de concordanță a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispozițiile legale pertinente în faza de urmărire penală.

În egală măsură, un atare examen implică o evaluare a probelor din aceeași unică perspectivă a legalității (sau, după caz, a loialității), judecătorul analizând doar legalitatea, iar nu oportunitatea actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe de către organul de urmărire penală.

Judecătorul de cameră preliminară nu verifică dacă acuzația cu privire la faptele respective este reală și nici dacă sunt probe suficiente pentru a conduce la stabilirea vinovăției. De asemenea, acesta nu evaluează pertinența, utilitatea sau concludența probelor, această chestiune fiind în sarcina instanței la momentul cercetării judecătorești.

În acest context, în coordonatele de analiză sus menționate, reevaluând soluția dată cererilor și excepțiilor formulate în cameră preliminară, Înalta Curte - Completul de doi judecători de cameră preliminară constată integral nefondate criticile aduse încheierii penale nr. 9 din data de 21 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

I. Motivele de contestație invocate de inculpatele A. și S.C. D. S.R.L.

- necompetența teritorială a Curții de Apel Bacău în instrumentarea cauzei

În argumentarea acestei excepții, inculpata A., prin apărător ales, a susținut că, deși inculpații B., E. și C. (ale căror calități nu atrag competența materială a Curții de Apel Bacău) ar fi săvârșit faptele în circumscripția acestei instanțe, inculpata A., avocat, ar fi săvârșit toate infracțiunile reținute în sarcina acesteia, indiferent de forma de participație, în circumscripția Curții de Apel București, respectiv în municipiul București, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei ar aparține Curții de Apel București, iar nu Curții de Apel Bacău. În acest sens, a invocat dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. care prevăd că, în situația reunirii, dacă în raport cu diferiții făptuiri ori diferitele fapte după natura lor ori după calitatea persoanelor, competența aparține, potrivit legii, unor instanțe de grad diferit, competentă de a judeca toate cauzele reunite este instanța superioară în grad, în speță, competența Curții de apel fiind atrasă de calitatea de avocat a inculpatei A..

Critica este nefondată

Fără îndoială, verificarea competenței instanței se situează în amontele procedurii de cameră preliminară și se efectuează cu precădere față de orice alte verificări.

Astfel, exercitând controlul judiciar, ca un al doilea filtru de legalitate, completul colegial de la instanța superioară reține că argumentele prezentate de inculpata A. în susținerea tezei avansate vizând necompetența teritorială a Curții de Apel Bacău, sunt neîntemeiate.

Dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la competența teritorială prevăd că aceasta este determinată, în ordine, de: a)locul săvârșirii infracțiunii (..) iar dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

În speță, deși inculpata susține că faptele, așa cum au fost descrise în actul de sesizare, ar fi fost săvârșite pe raza mun. București, Înalta Curte constată că infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. și ped. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu ref. la art. 297 alin. (1) din C. pen., respectiv participație improprie sub forma instigării/complicității la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prev. și ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, au fost comise pe raza jud. Bacău (sediul primăriei Mun. Bacău) și Neamț (sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord - Est).

Împrejurarea potrivit căreia inculpata ar fi falsificat înscrisurile în mun. București, nu este de natură să atragă competența teritorială exclusivă a Curții de Apel București, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (3) C. proc. pen., atunci când o infracțiune este săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece. Așadar, deși se susține că inculpata a falsificat înscrisurile în mun. București, aceste înscrisuri au fost depuse și valorificate pe raza jud. Bacău (sediul primăriei Mun. Bacău) și Neamț (sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord - Est), relevanță juridică având deopotrivă și locul unde s-a produs rezultatul, dar și locul comiterii infracțiunilor de către alți inculpați cercetați în aceeași cauză. În situația în care în cadrul aceluiași dosar de urmărire penală sunt comise mai multe infracțiuni de o pluralitate de infractori care acționează în circumscripții teritoriale diferite, competența aparține oricăreia dintre instanțele în ale cărei circumscripție teritorială au fost comise acte de executare sau s-au produs urmările acestora de către oricare dintre inculpați.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., invocate de inculpată, Înalta Curte constată că acestea privesc competența materială și personală a instanței, iar nu competența teritorială, operând o prorogare de competență în favoarea instanței superioare în grad în situația în care unul dintre inculpați are o calitate ce atrage competența acesteia.

În consecință, competența materială și personală de soluționare a cauzei în care un avocat este trimis în judecată, aparține unei Curți de Apel, fără a fi limitată la o anumită circumscripție teritorială, competența teritorială urmând a se stabili potrivit regulilor generale prevăzute de art. 41 C. proc. pen., astfel încât competentă teritorial poate fi oricare dintre curțile de apel în a căreia circumscripție teritorială au fost comise acte de executare sau s-au produs urmările acestora de către oricare dintre inculpați. Simplul fapt că inculpata a cărei calitate specială atrage competența curții de apel a comis infracțiunile într-o anumită circumscripție teritorială nu atrage în mod obligatoriu competența teritorială exclusivă a acesteia, întrucât oricare dintre curțile de apel în a cărei circumscripție teritorială au fost comise acte de executare sau s-au produs urmările acestora de către oricare dintre inculpați este de natură a asigura garanțiile cerute de calitatea specială a inculpatei.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței de fond a apreciat în mod legal și just faptul că, în cauză, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Bacău, instanță în circumscripția căreia se află sediul primăriei la care se presupune că au fost depuse și valorificate înscrisurile falsificate de către inculpată în vederea producerii de consecințe juridice.

Așadar, față de realitățile procedurale și procesuale ale cauzei, evidențiate în cele ce preced, cenzurând, prezentul complet colegial reține că prorogarea de competență în favoarea Curții de Apel București, astfel cum a fost solicitată de către cele două inculpate, prin apărător ales, nu este operabilă în prezenta cauză, instrumentarea cauzei de către Curtea de Apel Bacău realizându-se în conformitate cu dispozițiile legale.

- criticile referitoare la imposibilitatea folosirii probelor obținute prin supravegherea tehnică în dosarul penal nr. x/2023, efectuată în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 425/27.11.2023.

Criticile sunt nefondate

Sub acest aspect, inculpata A. a susținut că probele obținute în baza mandatului nr. x/27.11.2023, emis în dosarul nr. x/2023, respectiv cele rezultate în urma interceptării convorbirilor telefonice, nu puteau fi folosite pentru a formula acuzații împotriva sa și nici pentru a fundamenta soluția de trimitere în judecată sau condamnarea acesteia, întrucât mandatul în baza căruia au fost obținute a fost emis de către un judecător de drepturi și libertăți de la tribunal, iar nu de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul unei curți de apel.

Instanța de control judiciar constată că, prin încheierea din data de 27.11.2023, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2023, s-a autorizat pe o perioadă de 30 de zile (ulterior prelungită cu încă 30 de zile prin încheierea din 21.12.2023), printre altele, interceptarea comunicațiilor ori a oricărui alt tip de comunicare la distanță efectuate de la postul telefonic utilizat de E. (persoană fără vreo calitate specială care să atragă competență unei anumite instanțe), la acel moment cercetările fiind efectuate in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 18

1

alin. (1) din același act normativ.

Prin ordonanța procurorului din data de 30 ianuarie 2024, s-a dispus în baza art. 142 alin. (5) C. proc. pen. ca datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică autorizate în dosarul penal nr. x/2023, să fie folosite și în dosarul nr. x/2024 (care face obiectul prezentei cauze).

Instanța de control judiciar constată că, în cauza pendinte, modalitatea de administrare a probatoriului, respectiv folosirea convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatului nr. x/27.11.2023 este legală, având în vedere dispozițiile art. 142 alin. (5) din C. proc. pen. potrivit cărora datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, pe de-o parte, se constată că printre infracțiunile prevăzute la art. 139 alin. (2) C. proc. pen. se regăsesc și infracțiunile de corupție și cele asimilate infracțiunilor de corupție, deci inclusiv infracțiunea prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, infracțiunea prev. de art. 13

2

din același act normativ reținute în sarcina inculpatei.

Pe de altă parte, datele și informațiile din cuprinsul acestor mijloace de probă au fost valorificate în prezenta cauză în temeiul disp. art. 142 alin. (5) C. proc. pen. care nu fac trimitere la niveluri de competență materiale/personale diferite, putând fi folosite în orice altă cauză penală, singura condiționare fiind ca infracțiunile să fie dintre cele prevăzute de art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

Așadar, faptul că inculpata are calitatea de avocat nu impune, prin el însuși, ca interceptările utilizate în prezenta cauză, preluate dintr-un alt dosar, să fi fost autorizate printr-o încheiere emisă de un judecător de la o curte de apel.

Potrivit art. 142 și următoarele din C. proc. pen., competența de a dispune măsura supravegherii tehnice revine judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul instanței competente să judece cauza în primă instanță, în raport de fapta cercetată și de competența materială determinată potrivit regulilor generale.

Prin urmare, interceptările preluate dintr-un alt dosar care au fost obținute cu respectarea dispozițiilor legale sunt valabile, nefiind necesară existența unei încheieri de autorizare emise de un judecător de la curtea de apel în considerarea calității profesionale a inculpatei din dosarul în care a fost preluată (inculpata neavând vreo calitate în dosarul din care au fost preluate probele).

- criticile referitoare la nelegalitatea procesului-verbal din 05.01.2024, prin care organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunile care fac obiectul prezentei cauze

Criticile sunt nefondate

În argumentare, s-a susținut că sesizarea din oficiu a avut loc înainte de data la care a fost emisă ordonanța prin care au fost preluate probele rezultate în urma supravegherii tehnice în dosarul nr. x/2023.

Sub acest aspect, s-a susținut că procesul-verbal de sesizare din oficiu este nelegal și că această nelegalitate afectează modul de sesizare a organului de urmărire penală, având în vedere că decelarea unor date și informații cu privire la săvârșirea unor fapte penale ar trebui să constituie bază pentru extinderea urmăririi penale efectuate în legătură cu faptele pentru care a fost obținut mandatul de supraveghere și mai apoi pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoanele care au săvârșit respectivele fapte și nicidecum temei pentru înregistrarea unui nou dosar.

Instanța de control judiciar apreciază justă evaluarea judecătorului de cameră preliminară de la prima instanță și reține că sesizarea din oficiu reprezintă o atribuție exclusivă a organului de urmărire penală, exercitată pe baza unei analize realizate cu privire la datele privind săvârșirea unei infracțiuni.

Informațiile care stau la baza sesizării din oficiu pot proveni fie din surse deschise (mass-media, pagini de internet ale instituțiilor, baze de date accesibile publicului), fie din surse închise (spre exemplu, interceptări ale comunicațiilor dintr-o altă cauză), organul judiciar neavând obligația devoalării acestora.

Așadar, fie că sesizarea din oficiu a avut la bază probele rezultate în urma supravegherii tehnice în dosarul nr. x/2023 sau alte informații, legea nu condiționează validitatea actului de sesizare din oficiu de proveniența informațiilor și, pe cale de consecință, acest fapt nu este de natură să afecteze legalitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu.

Întocmirea unui proces-verbal de sesizare din oficiu și deschiderea unui nou dosar penal reprezintă o modalitate legală de exercitare a obligației de sesizare prevăzute de lege. De asemenea, pe parcursul urmăririi penale, organul de urmărire penală este cel care apreciază în ce modalitate folosește probele obținute, respectiv dacă procedează la cercetarea faptelor care rezultă din acestea în cadrul aceluiași dosar penal sau se sesizează din oficiu și dispune deschiderea unui nou dosar penal.

Astfel, Înalta Curte nu constată vreo încălcare a dispozițiilor procesual penale prin întocmirea procesului-verbal de sesizare din oficiu care să producă o vătămare procesuală inculpatelor din prezenta cauză.

Critici referitoare la neregularitatea actului de sesizare al instanței

Criticile sunt nefondatate

În prezenta cauză, contrar argumentelor invocate de cele două inculpate, instanța constată că, în ceea ce privește descrierea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. și ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu ref. la art. 297 alin. (1) din C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. și ped. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (14 acte), participație improprie sub forma complicității la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prev. și ped. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea 78/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., rechizitoriul se conformează exigențelor prev. de art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., descrierea faptelor fiind realizată de o manieră rezonabilă, este clară, inteligibilă și face referire la toate împrejurările de timp și de loc, cu prezentarea tuturor elementelor ce prezintă relevanță penală sub aspectul conținutului unei infracțiuni.

Susținerile apărării în sensul că, în legătură cu forma de participație a complicității la infracțiunea de abuz în serviciu și la infracțiunea prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, faptele (actele de ajutor) reținute în sarcina celor două inculpate sunt unele și aceleași și că, dacă este așa, în mod normal, cele două infracțiunii în forma de participație a complicității ar trebui reținute în concurs ideal, privesc aspecte de temeinicie ale trimiterii în judecată care nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Examinarea legalității și temeiniciei încadrării juridice a faptelor nu face obiectul procedurii de cameră preliminară, aceasta fiind o chestiune ce ține de fondul cauzei și de individualizarea judiciară a răspunderii penale.

În continuare, Înalta Curte apreciază că susținerile contestatoarei inculpate A. potrivit cărora actul de sesizare ar fi nelegal întocmit, întrucât nu ar fi fost descrise acțiunile de punere la dispoziția primarului F. a înscrisurilor pretins falsificate în scopul obținerii pe nedrept, de către UAT Bacău, de fonduri europene, sunt neîntemeiate.

Contrar acestor aserțiuni, examinând conținutul rechizitoriului, Înalta Curte constată că acesta cuprinde o prezentare suficientă a fap