ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Deliberând asupra a cererii de recurs în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 103 din 01 aprilie 2022 a Tribunalului Iași, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, printre altele, s-au dispus următoarele:

În aplicarea art. 5 C. pen., în baza dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - (dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei asociații) C. pen., pe durata și în condițiile prev. de art. 65 C. pen., pentru comiterea infracțiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicată inculpatului A.. În baza art. 92 alin. (1) C. pen., s-a stabilit pentru inculpat termen de supraveghere pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să execute și obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile, în cadrul Centrului de Zi din cadrul B., cu sediul în județul Iași sau la Căminul de Bătrâni "C.", situat în Pașcani, județul Iași, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului de probațiune și în condițiile art. 57 cu referire la art. 52 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori de neexecutare a obligațiilor impuse ori stabilite de lege.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen., s-a dispus dispune anularea următoarelor înscrisuri: declarația și tabelul cu semnăturile membrilor D. nr. 1045/29.05.2012; declarația și tabelul cu semnăturile membrilor D. nr. 146/05.04.2013; declarația și tabelul cu semnăturile membrilor D. nr. 343/24.04.2014; centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deținute de fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru nr. 2363/26.06.2015 .

Au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanța procurorului dată în dosarul nr. x/2016 din data de 15 martie 2018 prin care s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului dispus asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. până la concurența sumei de bani la plata căreia a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile și respectiv pentru acoperirea cheltuielilor judiciare.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen., art. 1391 C. civ. și art. 1392 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și în consecință au fost obligați în solidar inculpații A. și D., la plata sumei de 110.955,3 RON (49.923,48 RON aferente campaniei din anul 2012 și 61.031,82 RON aferente campaniei din anul 2013), la care se adaugă accesoriile fiscale calculate până la data achitării integrale a prejudiciului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin decizia nr. 666 din 21 iunie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2018, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, partea civilă apelantă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și inculpații-apelanți A. și E. împotriva sentinței penale nr. 103/01.04.2022 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2018, care a fost desființată în parte, în latură penală și în latură civilă.

Rejudecând în latură penală:

Cu privire la inculpatul A.

Au fost înlăturate soluția de condamnare, pedepsele aplicate inculpatului A. și dispozițiile aferente suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) și art. 18 C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale și a deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (act material aferent campaniei din anul 2013), cu înlăturarea art. 35 alin. (1) C. pen. (ca efect al excluderii actului material aferent campaniei din 2012), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a dispus înlăturarea dispoziției de anulare a declarației și tabelul cu semnăturile membrilor D. nr. 1045/29.05.2012 .

Rejudecând în latură civilă, a fost înlăturată dispoziția de admitere a acțiunii civile formulată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen., art. 1391 C. civ. și art. 1392 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și, în consecință au fost obligați în solidar inculpații A. și D. la plata sumei de 61.031,82 RON (aferente campaniei din anul 2013), la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți și până la data achitării integrale a prejudiciului.

A fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanța procurorului dată în dosarul nr. x/2016 din data de 15 martie 2018 asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., până la concurența sumelor de bani la plata cărora a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile și, respectiv, pentru acoperirea cheltuielilor judiciare conform deciziei.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost lăsat nesoluționat capătul de cerere aferent acțiunii civile formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva inculpaților A. și D., com. Tătăruși, jud. Iași, având ca obiect obligarea acestora la plata sumei de 49.923,48 RON (aferente campaniei din anul 2012), cu accesoriile aferente.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen., a fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanța procurorului dată în dosarul nr. x/2016 din data de 15.03.2018 asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., până la concurența sumei de 49.923,48 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data fiecărei plăți și până la data achitării integrale a prejudiciului (ce face obiectul capătului de cerere rămas nesoluționat), urmând a înceta de drept dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale apelate care nu sunt contrare deciziei și au fost înlăturate cele contrare.

Pentru a pronunța această hotărâre, în ceea ce privește situația de fapt, Curtea de apel a apreciat că aceasta a fost stabilită în mod corect referitor la procedurile urmate în desfășurarea campaniilor 2012-2013, 2014-2015, nu a fost contestată de către părți, fiind în concordanță cu probatoriul administrat, care se coroborează.

În ceea ce privește obținerea de fonduri europene aferente campaniei 2012 prin folosirea de documente false, respectiv declarație și tabel cu semnăturile membrilor D. nr. 1045/29.05.2012 (indicate în rechizitoriu), contrar celor reținute prin sentința penală apelată, Curtea a apreciat că nu se poate stabili dincolo de orice îndoială că aceste documente sunt false.

În urma probelor administrate și analizei cauzei în mod devolutiv de către instanța de apel s-a constatat că s-au dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a D., prin inculpatul A., în calitate de reprezentant legal, care a depus cererea unică de plată nr. x/24.05.2012, însoțită de mai multe înscrisuri, printre care se numără și tabelul nr. 1045/29.05.2012 cu membrii asociației crescătorilor de animale și efectivele de animale deținute, înscris cu privire la care nu s-a putut stabili că este fals, fiind așadar prezumat nefalsificat. În urma acestei solicitări, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a emis decizia de plată în avans nr. x/19.10.2012 pentru suma de 24.946,54 RON, iar ulterior decizia nr. x/22.11.2012 pentru suma de 24.976,94 RON, în total 49.923,48 RON, achitat integral conform situației și înscrisurilor atașate cererii de constituire parte civilă cu ordinul de plată nr. x/24.10.2012 (24.946,54 RON) și ordinul de plată nr. x/22.03.2013 (24.976,94 RON). Cuantumul final a fost stabilit prin reducerea cu 9.649,42 RON a sumei totale stabilite inițial ca urmare a depunerii cu întârziere a documentației.

De asemenea, s-a reținut că au fost dovedite faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a D., prin inculpatul A., în calitate de reprezentant legal, care a depus cererea unică de plată nr. x/05.04.2013, însoțită de mai multe documente, inclusiv tabelul nr. 146/05.04.2013 cu membrii asociației și efectivele de animale deținute, înscris dovedit a fi fals. În urma acestei solicitări Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a emis decizia de plată în avans nr. x/25.10.2013 a sumei de 29.956,35 RON către D., după care, prin decizia nr. x/20.01.2014 a dispus plata către D. a diferenței de 31.075,47 RON, suma totală fiind de 61.031,82 RON, achitată integral conform situației și înscrisurilor atașate cererii de constituire parte civilă cu ordinul de plată nr. x/29.10.2013 (29.956,35 RON) și ordinul de plată nr. x/03.02.2014 (31.075,47 RON). Cuantumul final a fost stabilit prin reducerea cu 7.312,86 RON a sumei totale stabilite inițial.

În opinia instanțe de control judiciar, fapta inculpatei D., respectiv a inculpatului A., în calitate de reprezentant legal, de a obține fonduri în valoare de 49.923,48 RON ca urmare a depunerii cererii unice de plată nr. x/24.05.2012, însoțită de mai multe înscrisuri, printre care se numără și tabelul nr. 1045/29.05.2012 cu membrii asociației crescătorilor de animale și efectivele de animale deținute, în limitele în care a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, nu este prevăzută de legea penală, fiind incident art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În rejudecare, instanța de control judiciar, potrivit art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) și art. 18 C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a Deciziilor nr. 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale și a Hotărârii Prealabile nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (act material aferent campaniei din anul 2013), cu înlăturarea art. 35 alin. (1) C. pen. (respectiv înlăturarea actului material aferent campaniei 2012).

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași la data de 22 iunie 2023, iar termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 24 iulie 2023.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași la data de 23 iunie 2023.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași a susținut că, în mod greșit, Curtea de Apel Iași a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. față de inculpatul A., pentru infracțiunea dedusă judecății, motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale.

Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași a considerat că instanța a procedat în mod greșit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale instanța de contencios constituțional a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

În consecință, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunile ce fac obiectul cauzei fac parte din categoria infracțiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018.

În acest sens, s-a arătat că, din jurisprudența Curții Constituționale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracțiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile nr. 511/2013 și nr. 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripție, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerințele echității substanțiale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului distinge, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la principiul neretroactivității legii penale mai favorabile, între normele privind prescripția și cele care definesc infracțiunile și pedepsele care le sancționează. Dacă în discuție nu este reapariția posibilității de a sancționa fapte cu privire la care termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, neaplicarea celei mai favorabile interpretări a legii privitoare la prescripție nu pune probleme din perspectiva art. 7 din Convenție (decizia din data de 22 septembrie 2015 din cauza Borcea c. României, par. 64-67). Curtea Europeană de Justiție consideră că neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripție poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind fraude grave aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum și în cauze privitoare la corupție în general. În acest caz, instanța internă trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripției speciale, cu excepția cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii. Faptul că legiuitorul național prelungește un termen de prescripție cu aplicare imediată, inclusiv unor fapte imputate care nu sunt încă prescrise, nu aduce, în principiu, atingere principiului legalității infracțiunilor și pedepselor - deciziile din cauzele C-105/14 (Taricco I) și C-42/17 (Taricco II).

S-a susținut că, deși prescripția răspunderii penale este o instituție de drept material, instituția întreruperii termenului de prescripție este o instituție preponderent de drept procedural. Aceasta reprezintă în esență unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt rezultă inclusiv din aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67) Curtea Constituțională tratează în mod distinct cele două instituții. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

S-a mai arătat că prin Decizia nr. 297/2018, instanța de contencios constituțional a decis că noua reglementare nu este constituțională pentru că este lipsită de previzibilitate și contrară principiului legalității incriminării pentru că suspectul și inculpatul nu pot cunoaște că a fost întrerupt cursul termenului prescripției răspunderii penale. În considerente s-a arătat că reglementarea din vechiul C. pen. satisfăcea toate exigențele de constituționalitate. Ulterior Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, textul prevedea în continuare posibilitatea întreruperii cursului prescripției, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., a clarificat gradual regulile răspunderii penale, a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea art. 155 C. pen. și s-a uniformizat în sensul că întreruperea cursului prescripției se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

De asemenea, s-a arătat că prin Decizia nr. 358/2022, Curtea Constituțională a declarat textul neconstituțional încă o dată, considerând că este imprevizibil, întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripției au fost stabilite de practica judiciară și nu de legiuitor. De asemenea, în ciuda practicii judiciare constante în sens contrar, Curtea Constituțională a arătat, în considerentele hotărârii, că între 2018 și 2022 în legislație nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripției.

Înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 (în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022), prin O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022) s-a modificat art. 155 alin. (1) C. pen., în sensul că termenul de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297/2018 și conform interpretării constante și unanime date de instanța supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării Deciziei nr. 297/2018, până la pronunțarea Deciziei nr. 358/2022).

Făcând referire la prevederile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași a învederat că O.U.G. nr. 71/2022 a fost publicată anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, deci anterior ca această decizie să poată produce efecte. Din considerentele Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale rezultă că în perioada 26.06.2018 - 30.05.2022 nu ar mai fi existat prescripția specială în legislația română, deoarece Parlamentul nu a pus în acord în termen de 45 de zile C. pen. cu Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018. Instituția întreruperii termenului de prescripție este considerată de Curtea Constituțională o instituție de drept penal material.

A fost invocată Decizia nr. 67/25 octombrie 2022, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: 1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 C. pen. 2. Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași a susținut că înlăturarea termenului special de prescripție, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național și nu doar pentru infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, ci a tuturor infracțiunilor cu excepția celor imprescriptibile.

S-a susținut că procedurile penale referitoare la infracțiunile ce aduc atingere intereselor Uniunii Europene, precum cea în cauză, implică anchete complexe și greoaie, mai ales din cauza faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulți ani de la data săvârșirii unor asemenea fapte. Durata procedurii în fața tuturor instanțelor este de așa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepțional, ci regula.

S-a menționat că această înlăturare a termenului special de prescripție nu reprezintă voința legiuitorului constituant sau delegat (de altfel legiuitorul delegat a acționat imediat după pronunțarea deciziei Curții Constituționale și anterior publicării ei), ci ar putea fi o consecință a deciziei Curții Constituționale, instituție situată în afara sistemului judiciar, ai cărei membri sunt numiți în proporție de 2/3 de puterea legislativă și 1/3 de președintele țării. În acest sens, s-a făcut trimitere la cele statuate deja de C.J.U.E. în cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19) a treia întrebare:

"Articolu1 2 și articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia deciziile curții constituționale naționale sunt obligatorii pentru instanțele de drept comun cu condiția ca dreptul național să garanteze independența Curții Constituționale menționate în special față de puterile legislativă și executivă, astfel cum este impusă de aceste dispoziții. În schimb, aceste dispoziții din Tratatul UE și decizia menționată trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curții constituționale naționale de către judecătorii naționali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea lor disciplinară".

În continuare, s-a arătat că legătura cauzei cu dreptul U.E. este dată de obiectul acesteia, respectiv săvârșirea unor infracțiuni ce fac parte din categoria infracțiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

În acest sens, în cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19) C.J.U.E. a statuat că "în ceea ce privește România, obligația de combatere a corupției care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, așa cum rezultă din articolul 325 alin. (1) TFUE, este completată de angajamentele specifice pe care acest stat membru și le-a asumat la încheierea negocierilor de aderare la 14 decembrie 2004. Într-adevăr, în conformitate cu punctul I (4) din anexa IX la Actul de aderare, statul membru menționat s-a angajat printre altele să "accelereze considerabil lupta împotriva corupției, în special împotriva corupției de nivel înalt, prin asigurarea unei aplicări riguroase a legislației anticorupție". Acest angajament specific a fost concretizat ulterior prin adoptarea Deciziei 2006/928, prin care au fost stabilite obiective de referință în vederea remedierii deficiențelor constatate de Comisie înainte de aderarea României la Uniune, în special în domeniul luptei împotriva corupției. Astfel, anexa la această decizie, în care sunt expuse respectivele obiective de referință, prevede la punctul 3 obiectivul "continuării unor cercetări profesioniste și imparțiale cu privire la acuzațiile de corupție de nivel înal și, la punctul 4, obiectivul adoptării unor măsuri suplimentare de prevenire și combatere a corupției, în special în cadrul administrației locale" (par. 188).

Totodată, C.J.U.E. a mai arătat în par. 169 că "obiectivele de referință pe care România s-a angajat astfel să le atingă au caracter obligatoriu pentru acest stat membru, în sensul că acesta este supus obligației specifice de a atinge obiectivele respective și de a lua măsurile adecvate în vederea realizării lor în cel mai scurt timp. De asemenea, statul membru menționat are obligația de a se abține să pună în aplicare orice măsură care ar risca să compromită atingerea acelorași obiective. Or, obligația de a lupta în mod efectiv împotriva corupției și în special a corupției la nivel înalt, care decurge din obiectivele de referință prezentate în anexa la Decizia 2006/928 coroborate cu angajamentele specifice ale României, nu se limitează doar la cazurile de corupție care aduc atingere intereselor financiare ale Uniuni".

Având în vedere imposibilitatea de a asigura respectarea obiectivelor de referință pe care România s-a obligat să le atingă (la care s-a făcut referire mai sus) în contextul aplicării Deciziei nr. 297/2018 în modalitatea impusă de Decizia nr. 358/2022, fapt care ar conduce la crearea unui risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale, inclusiv în cele de corupție care aduc atingere intereselor financiare ale Uniuni, este necesară aplicarea în cauză a dreptului Uniunii Europene și aplicarea legislației naționale privind prescripția răspunderii penale în acord cu normele acestuia.

Astfel, s-a precizat că în Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66, p. 1158-1160), Curtea a stabilit principiul supremației dreptului comunitar, înțeles în sensul în care consacră prevalența acestui drept asupra dreptului statelor membre. În această privință, Curtea a constatat că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menționate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept național, indiferent de natura acestora, altfel existând riscul ca acest drept să își piardă caracterul comunitar și ca fundamentul juridic al Comunității înseși să fie pus în discuție.

Or, în acest context faptic și normativ, este evident că prin prisma jurisprudenței C.J.U.E. (cauzele Tarico I și II și Euro Box Promotion la care s-a făcut referire) și având în vedere Ordonanța dispusă ca urmare a numeroaselor sesizări cu același obiect referitor la întrebările dacă neaplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 ar fi conformă dreptului comunitar și dacă lăsarea neaplicată a prevederilor naționale în materie de prescripție aduce atingere art. 49 paragraful I teza ultimă din Carta drepturilor fundamentale - pentru evitarea riscului sistemic de impunitate este necesară aplicarea legislației naționale privind prescripția specială a răspunderii penale, făcându-se abstracție de interpretarea dată prin decizia nr. 297/2018.

Acest lucru cu atât mai mult cu cât prin răspunsul formulat la întrebările nr. 2 și 3 în cauza Euro Box Promotion, C.J.U.E. a arătat că:

2) Articolul 325 alineatul (l) TFUE coroborat cu articolul 2 din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Luxemburg la 26 iulie 1995, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia hotărârile în materie de corupție și de fraudă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA) care nu au fost pronunțate, în primă instanță, de completuri de judecată specializate în această materie sau, în apel, de completuri de judecată ai căror membri au fost desemnați toți prin tragere la sorți sunt lovite de nulitate absolută, astfel încât cauzele de corupție și de fraudă în domeniul TVA-ului în discuție trebuie, dacă este cazul, în urma unei căi extraordinare de atac împotriva unor hotărâri definitive, să fie rejudecate în primă instanță și/sau în apel, în măsura în care aplicarea acestei reglementări sau a acestei practici naționale este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție în general. Obligația de a se asigura că astfel de infracțiuni fac obiectul unor sancțiuni penale care au un caracter efectiv și disuasiv nu scutește instanța de trimitere de verificarea respectării necesare a drepturilor fundamentale garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără ca această instanță să poată aplica un standard național de protecție a drepturilor fundamentale care să implice un asemenea risc sistemic de impunitate.

3) Articolul 2 și articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia deciziile curții constituționale naționale sunt obligatorii pentru instanțele de drept comun, cu condiția ca dreptul național să garanteze independența curții constituționale menționate în special față de puterile legislativă și executivă, astfel cum este impusă de aceste dispoziții. În schimb, aceste dispoziții din Tratatul UE și decizia menționată trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curții constituționale naționale de către judecătorii naționali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea lor disciplinară. România trebuie să prevadă sancțiuni efective și disuasive nu doar în cazurile de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, ci și în cazurile de corupție, în special la nivel înalt (paragraful 190-192 din aceeași decizie).

Față de aspectele menționate, s-a apreciat că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspectului/inculpatului în cauză și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată părților, iar inculpatul A. a depus concluzii scrise, cu respectarea termenului prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., solicitând respingerea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04 august 2023. Prin rezoluția din 04 august 2023 s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 10 octombrie 2023.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent, cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și respectă dispozițiile art. 434 alin. (1), art. 436 și art. 437 lit. a), b) și d) C. proc. pen. Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. S-a considerat că motivele formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., apreciindu-se că cererea de recurs în casație apare ca fiind admisibilă în principiu, din perspectiva dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Prin încheierea din 10 octombrie 2023, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași împotriva deciziei penale nr. 666 din 21 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018 și s-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 7.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că decizia nr. 666 din 21 iunie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori (dosarul nr. x/2018) a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinește condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. Referitor la îndeplinirea condiției impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

Înalta Curte a reținut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate. Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante pentru concordanța deciziei definitive cu regulile de drept aplicabile.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași a susținut că hotărârea recurată este nelegală, întrucât, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale în privința inculpatului A..

Înalta Curte a apreciat că motivele invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2023, reprezentantul Ministerului Public a susținut motivele scrise ale Parchetului și a solicitat admiterea recursului în casație și desființarea, în parte, a hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Iași, cu menținerea tuturor actelor efectuate până la momentul dezbaterilor, arătând că, în mod greșit, instanța de apel a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A.. Procurorul a făcut trimitere la decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în data de 24 iulie 2023 în Cauza C-107/2023 și a susținut că prezenta cauză este una de fraudă gravă, având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat.

Cu titlu prealabil, se constată că exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casație urmărește verificarea de către instanța supremă a conformității hotărârii penale definitive cu acele regulile de drept, care se circumscriu cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., nefiind permisă în această fază o reapreciere a situației de fapt, stabilită cu autoritate de lucru judecată de către instanța de apel, sau o reevaluare a încadrării juridice dată faptelor în sensul schimbării/dispunerii asupra acesteia, ci doar înlăturarea acelor încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare în textul anterior menționat.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a invocat incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., criticând decizia apelată arătând în esență că, în mod greșit, instanța de apel a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. având în vedere decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în data de 24 iulie 2023 în Cauza C-107/2023 și a susținut că prezenta cauză este una de fraudă gravă, având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000.

Ca atare, examinarea cazului de recurs în casație reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", invocat în prezenta cauză de către parchet, se realizează prin raportare la starea de fapt descrisă prin decizia penală ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac.

Prin decizia atacată s-a reținut, cu titlu definitiv, că la D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași, la data de 15.04.2016, F. a reclamat faptul că primarul comunei Tătăruși a înființat o asociație a crescătorilor de animale pentru a obține în mod ilegal sumele acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Iași cu titlu de subvenție, în atingerea acestui scop fiind întocmite tabele în care erau menționate în mod fictiv persoane din comună ca fiind membri ai asociației și crescători de animale, pentru a fi întrunită cerința referitoare la numărul minim de animale care sunt pășunate pe suprafețele de teren arendate asociației de primărie.

Inculpata D. a fost constituită în anul 2012, prin încheierea Judecătoriei Pașcani nr. 762/866/2012 dobândind personalitate juridică, iar de la acest moment cererile de subvenții pentru pășune au fost depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în numele acesteia, până la acest moment subvențiile solicitate fiind acordate administratorului terenului, desemnat de Primăria Tătăruși, alăturat acesteia fiind depuse celelalte înscrisuri necesare obținerii acestor subvenții de către Primărie. Președinți și reprezentanți legali ai asociației au fost începând cu anii 2012-2013, inculpatul A. și inculpatul E., în perioada 2014-2015.

În perioada 2012-2015 D. a solicitat și obținut sprijin financiar nerambursabil în valoare totală de 246.635,47 RON, acordat de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Iași. În acest scop a fost concesionată o suprafață agricolă cu destinația de pășune în vederea obținerii ajutorului nerambursabil și au fost întocmite tabele centralizatoare cuprinzând membrii D. și semnăturile acestora. În urma audierii acestora, aproape în integralitate persoanele indicate în tabele nu și-au recunoscut semnăturile aplicate și au declarat că nu sunt și nu au fost vreodată membri D.. Aceste tabele au fost depuse de reprezentanții D. la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, de inculpatul A. (pentru campaniile aferente anilor 2012-2013) și inculpatul E. (pentru campaniile aferente anilor 2014-2015) în vederea obținerii sprijinului financiar nerambursabil.

Aferent campaniei derulate în anul 2012, D., prin reprezentant legal inculpatul A. (și președinte al asociației), a depus cererea unică de plată nr. x/24.05.2012 și a solicitat acordarea de subvenții pentru o suprafață de 109,70 ha fiind declarate un număr de 132 bovine, alăturat căreia au fost depuse planul tehnic de întreținere a pășunilor, adeverința nr. x/30.03.2012, emisă de Primăria Comunei Tătăruși, prin care a fost atestat modul de utilizare a suprafețelor agricole situate pe raza localității, contractul de concesiune nr. x/26.04.2012 încheiat între G., primar al Comunei Tătăruși, și A., în calitate de reprezentant al D., Hotărârea Consiliului Local al Comunei Tătăruși nr. 39/25.05.2010, prin care a fost aprobată concesionarea suprafeței de 112 hectare, declarația pe propria răspundere a membrilor asociației, prin care l-au desemnat pe inculpatul A., în calitate de reprezentant al asociației, în vederea depunerii cererii unice de plată pe suprafață la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, declarația de eligibilitate pentru suprafețele de pășune concesionate, prin care asociația a declarat un efectiv de 132 bovine, adeverințele nr. 30, nr. 31 și nr. 32 din data de 08.05.2012, emise de H. din Comuna Tătăruși, cuprinzând un tabel nominal cu membrii Asociației și codurile exploatațiilor înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor, precum și efectivele de animale deținute, actul constitutiv al asociației și statutul acesteia, unde a fost desemnat ca președinte inculpatul A., procese-verbale de recepție lucrări întreținere pășune. Alăturat acestora a fost depus și tabelul nr. 1045/29.05.2012 cu membrii asociației crescătorilor de animale și efectivele de animale deținute, cuprinzând și semnăturile acestora.

În urma acestei solicitări Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a emis decizia de plată în avans nr. x/19.10.2012 și s-a plătit pentru exploatația cu nr. de identificare x suma de 24.946,54 RON, după care decizia nr. x/22.11.2012 prin care a fost plătită pentru aceeași suprafață, de 109,7 ha, suma de 24.976,94 RON, din care a fost scăzută suma de 9.649,42 RON, suma totală acordată fiind de 49.923,48 RON.

Ulterior, în aceeași manieră, în cadrul campaniei aferente anului 2013, inculpatul A., în calitate de reprezentant al D., a depus cererea unică de plată nr. x/05.04.2013 pentru suprafața de 110,06 ha, fiind depuse anexat acesteia același tip de documente, adeverința nr. x/17.04.2013 emisă de Primăria Comunei Tătăruși prin care se atestă faptul că asociația este înscrisă în registrul agricol din anul 2013 cu un număr de 218 bovine, adeverința nr. x/04.03.2013, emisă de Primăria Comunei Tătăruși, prin care a fost atestat modul de utilizare a suprafețelor agricole, adeverințele neînregistrate și nedatate emise de H. din Comuna Tătăruși, cuprinzând un tabel nominal cu membrii Asociației și codurile exploatațiilor înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor, precum și efectivele de animale deținute, 126 de adeverințe eliberate de același cabinet prin care au fost precizate codurile exploatațiilor membrilor asociației. Alăturat acestora a fost depus și tabelul nr. 146/05.04.2013 cu membrii asociației și efectivele de animale deținute, cuprinzând și semnăturile acestora.

În urma acestei solicitări, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a emis inițial decizia de plată în avans nr. x/25.10.2013 a sumei de 29.956,35 RON către D., după care, prin decizia nr. x/20.01.2014 a dispus plata către D. a diferenței de 31.075,47 RON, din care a fost scăzută suma de 7.312,86 RON, pentru suprafața de 110,06 ha, suma totală fiind de 61.031,82 RON.

În secțiunea a 4

1

- a, intitulată "Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene" din acest act normativ, legiuitorul a incriminat, în art. 18

1

alin. (1), fapta de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

În opinia instanțe de apel, fapta inculpatei D., respectiv a inculpatului A., în calitate de reprezentant legal, de a obține fonduri în valoare de 49.923,48 RON ca urmare a depunerii cererii unice de plată nr. x/24.05.2012, însoțită de mai multe înscrisuri, printre care se numără și tabelul nr. 1045/29.05.2012 cu membrii asociației crescătorilor de animale și efectivele de animale deținute, în limitele în care a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, nu este prevăzută de legea penală, fiind incident art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În cazul campaniilor din 2013-2015, raportat situației de fapt dovedite, instanța de apel a reținut că sunt întrunite condițiile cerute din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii cu privire la sumele de bani obținute prin folosirea de documente false aferente campaniilor 2013-2015. Însă, în rejudecare, cu privire la inculpatului A., potrivit art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) și art. 18 C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., Deciziilor nr. 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale și Hotărârii Prealabile nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale a dispus încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (act material aferent campaniei din anul 2013), cu înlăturarea art. 35 alin. (1) C. pen. (respectiv înlăturarea actului material aferent campaniei 2012).

Se constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, recursul în casație are caracter nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 C. pen.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. ulterioare publicării deciziei m