ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor în casație formulate de recurenții A., B. și C., reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 130/14.05.2021 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul penal nr. x/2016: I. A fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunii de:

"folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 alin. (1) și (2) din C. pen., s-a fixat termen de supraveghere 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile potrivit dispozițiilor Legii nr. 253/2013 în cadrul Primăriei Mun. Toplița, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului ca, pe viitor, să aibă o conduită de respectare a normelor legale și a relațiilor sociale ocrotite de lege.

Potrivit art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., în sensul revocării suspendării sub supraveghere în cazul în care acesta nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile stabilite ori săvârșește din nou o infracțiune în termenul de încercare, cu consecința executării pedepsei aplicate în prezenta cauză în regim de detenție.

II.1 A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen., respectiv a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei".

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 din C. pen.

În temeiul art. 16 lit. f) din C. pen. și art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. (1968), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

III. 1 A fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen., respectiv a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei".

În temeiul art. 16 lit. f) din C. pen. și art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpatul C. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. (1968), cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 alin. (1) și (2) din C. pen., s-a fixat termen de supraveghere 2 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului ca, pe viitor, să aibă o conduită de respectare a normelor legale și a relațiilor sociale ocrotite de lege.

IV. A fost condamnată inculpata "D." la o pedeapsă cu amendă de 2500 RON (corespunzătoare pentru 250 de zile-amendă, respectiv 100 RON/zi amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei".

În baza art. 136 alin. (3) lit. f) din C. pen. s-a stabilit pedeapsa complementară a afișării hotărârii de condamnare, în extras, la sediul inculpatei "D." și la A.J.F.P. Harghita, pentru o perioadă de 2 luni.

În temeiul art. 503 din C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei că în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei complementare aplicate instanța de executare va aplica dispozițiile art. 139 alin. (2) din C. pen. sau, după caz, art. 140 alin. (2) ori (3) din C. pen.

În temeiul art. 502 din C. proc. pen. s-a dispus comunicarea, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri "D." în vederea afișării hotărârii de condamnare.

V. În temeiul art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și au fost obligați, în solidar, inculpații B., A., C. și "D." la plata sumei de 608.238,92 RON cu dobânzile și penalitățile aferente, reprezentând daune materiale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) și art. 249 alin. (5) din C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților B., A. până la valoarea sumei de 608.238,92 RON și a dobânzilor și penalităților aferente.

În baza art. 256 din C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor acte:

- adresa emisă de Primăria Toplița, înregistrată sub nr. x/26.04.2010;

- cele trei formulare tipizate APIA intitulate "cereri" pentru transferul unor/unei parcele din declarația de suprafață pentru care s-au solicitat plăți de agromediu" înregistrate la APIA - Centrul Județean Harghita sub nr. x/14.05 2009;

- formularul tipizat APIA intitulat "Declarație", din care rezultă că administratorul B. a fost împuternicit de cele șase persoane care apar în tabelul conținut de declarație, pentru a depune în numele asociației cerere pe suprafață 2009

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău, inculpații A., C., B., D. și partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Prin Decizia penală nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie, îndreptată prin încheierea din data de 09 iunie 2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău și apelanții inculpați B., A., C. și "D." și partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței penale nr. 130/D/2021 din 14 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2016.

S-a desființat în parte sentința apelată, sub aspectul laturii penale și civile, reținând cauza spre rejudecare și, în fond:

În baza art. 5 din C. pen. s-a reținut noul C. pen. ca lege penală mai favorabilă față de inculpații apelanți B., A., C.

În temeiul art. 16 lit. f) din C. pen. și art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpații A. și C. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 92 alin. (1) și (2) din C. pen., termenul de supraveghere față de condamnații B. și C. s-a stabilit la 3 ani, începând cu data prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnații B. și C. au fost obligați să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile potrivit dispozițiilor Legii nr. 253/2013 în cadrul Primăriei Mun. Toplița, jud. Harghita sau al Spitalului mun. Toplița, jud. Harghita, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

A fost desemnat Serviciul de Probațiune Harghita pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpaților.

S-a aplicat inculpatului C. și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 lit. a), b), g) și k) din C. pen., pe durata și în condițiile art. 65 din C. pen.

S-a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. de la 3 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus față de inculpatul A., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 alin. (1) și (2) din C. pen., s-a fixat termen de supraveghere 3 ani începând cu data prezentei hotărâri.

Potrivit art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile potrivit dispozițiilor Legii nr. 253/2013 în cadrul Primăriei Mun. Cluj Napoca sau Regia Domeniului Public Cluj, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului ca, pe viitor, să aibă o conduită de respectare a normelor legale și a relațiilor sociale ocrotite de lege.

A fost majorat cuantumul pedepsei amenzii la care a fost condamnată inculpata "D." la 25.000 RON (corespunzătoare pentru 250 de zile amendă, respectiv 100 RON/zi amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 25 alin. (1), art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 731 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 1381 din C. civ., s-a redus cuantumul despăgubirilor civile la care au fost obligați inculpații B., A., C. și D. în solidar către partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, la plata sumei de 433.522,92 RON, creanță (debit) principală, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscală calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării efective a debitului principal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) și art. 249 alin. (5) din C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților B., A. până la valoarea sumei de 433.522,92 RON și a dobânzilor și penalităților aferente.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrarii prezentei decizii.

Împotriva Deciziei penale nr. 530 din data de 07 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs în casație la data de 13.07.2022 inculpatul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen. și cel privind greșita soluționare a laturii civile; la data de 14.07.2022 inculpatul B., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen. la data de 15.07.2022 inculpatul C., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul A., prin apărător ales, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, fiind îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege, iar în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) și alin. (2), (3) din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen. admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în principal achitarea recurentului pentru săvârșirea infracțiunilor imputate în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. și în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. lăsarea nesoluționată a acțiunii civile, iar în subsidiar încetarea procesului penal față de recurent pentru săvârșirea infracțiunilor imputate, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și în baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. respingerea acțiunii civile.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. recurentul A. a arătat că a fost condamnat definitiv, deși faptele săvârșite în concret nu se circumscriu pe dispozițiile legale prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. și pe cele ale art. 321 alin. (1) din C. pen. Astfel, a susținut că cele trei cereri de transfer au reprezentat transferul obligațiilor de agromediu pe care Municipiul Toplița și le-a asumat pe o perioadă de 5 ani în campania din 2008 și nu dreptul de folosință asupra terenurilor pentru care s-au obținut subvențiile APIA, făcând trimitere la art. 15, 16, 17 din H.G. nr. 224/2008 și art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006. A menționat că prin semnarea celor trei cereri D. a preluat de la Municipiul Toplița angajamentele de agromediu asumate de către aceasta în anul 2008, astfel încât Municipiul Toplița să nu fie nevoit să returneze plățile primite pentru campania aferentă acelui an întrucât necesitatea transmiterii obligațiilor de agromediu a fost adusă la cunoștința Primăriei Municipiului Toplița chiar de către APIA și a fost motivul pentru care s-a pus în discuție încheierea unui contract de asociere/arendare cu o formă asociativă de crescători de animale. În opinia recurentului, cele arătate reies și din declarațiile funcționarilor APIA Centrul Județean Harghita, date pe parcursul întregii desfășurări a procesului, aceștia precizând că dovada transferului de proprietate nu se face prin cererile de transfer, ci printr-o adeverință tipizată eliberată de registrul agricol al primăriei.

Recurentul a arătat că opinia instanței de control judiciar exprimată în cuprinsul deciziei atacate, în sensul că prin cele trei cerere s-a atestat în realitate transferul unor parcele, este contrazisă de toată probațiunea aflată la dosarul cauzei, precum și de starea de fapt reținută, dreptul de folosință asupra terenurilor transferându-se prin contractul de asociere/arendă, act juridic distinct de cererile de transfer. În susținerea opiniei sale a invocat Sentința civilă nr. 670/28.04.2015 pronunțată de Tribunalul Harghita prin care s-a respins acțiunea formulată de inculpata D., reținându-se că dovada dreptului de folosință a terenurilor putea fi făcută doar printr-un contract de arendare, iar nu prin cereri de transfer ori printr-un alt document. A precizat că această sentință a rămas definitivă prin Decizia nr. 1038/R/21.12.2015 a Curții de Apel Târgu Mureș prin care s-a constatat că inculpata D. nu a făcut dovada dreptului de utilizare a suprafețelor pentru care a depus cereri de sprijin și că din actele existente la dosar rezultă că nu a fost depus contractul de arendare.

În ceea ce privește documentele depuse de inculpata D., recurentul a considerat că acestea nu au fost interpretate eronat de funcționarii APIA care au evaluat dosarul, ci APIA a acordat subvenții în baza unui dosar incomplet, care nu conținea toate documentele prevăzute de lege.

Recurentul A. a apreciat că instanța de control judiciar a ignorat declarațiile tuturor funcționarilor APIA care au susținut contrariul, precum și legislația în materie, bazându-se aparent doar pe împrejurarea că în cuprinsul respectivelor cereri apar cuvintele "transfer" și "parcelă" fără a observa însă că transferul se referă la obligațiile de agromediu. A arătat că și dacă s-ar considera că obligațiile de agromediu sunt accesorii dreptului de folosință asupra terenurilor, transferarea obligațiilor de agromediu înainte de transferarea dreptului de folosință nu ar putea căpăta valențe penale, în sensul considerării documentului de transfer ca fiind fals. A arătat că transferarea unei obligații accesorii în lipsa transferului dreptului principal ar putea fi sancționată cel mult din punct de vedere civil, pe tărâmul nulității contractului, nicidecum din punct de vedere penal. Se mai arată că a fost omis faptul că Primăria Municipiului Toplița și D. și-au exprimat acordul asupra transferului dreptului de folosință înainte de semnarea cererilor de transfer a obligațiilor de agromediu, și anume primăria în cadrul ședinței de consiliu local din data de 06.05.2009, iar inculpata prin procesul-verbal din data de 28.04.2009 al adunării generale a membrilor fondatori și doar contractul scris de asociere nu s-a materializat înainte.

Inculpatul A. a susținut că a procedat la semnarea celor trei cereri având în vedere HCL nr. 92/2009 care la acel moment era în vigoare și producea efecte depline, fiind împuternicit doar să semneze documentele necesare asocierii, or aceste cereri de transfer se încadrează în noțiunea de "documente" menționată în HCL nr. 92/2009. Mai mult, a învederat că nici în HCL nr. 92/2009 și nici în vreun alt act normativ aflat în vigoare la acel moment, nici măcar în ghidul APIA, nu se menționează procedura exactă care trebuie urmată în vederea asocierii municipiului cu o formă asociativă și nu este specificată vreo ordine de semnare a documentelor. Din acest motiv, a apreciat că nu i se poate imputa faptul că a semnat cele trei cereri de transfer înainte de contractul de asociere.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză cu privire la faptele imputate, în opinia recurentului rezultă că persoana care s-a ocupat de obținerea subvențiilor APIA alături de reprezentantul inculpatei a fost inginerul C., aceștia deplasându-se la sediul APIA - Centrul Județean Harghita, ocazie cu care, chiar funcționarul APIA însărcinat cu primirea și prelucrarea cererii fermierului, le-a dictat datele care trebuiau înscrise pe formularul intitulat "cerere". Conținutul documentului a fost însușit de către coinculpatul B., prin semnătură, situație în care a considerat că nu se mai poate susține că s-a încercat obținerea de subvenții în mod fraudulos, în contextul în care tocmai funcționarul APIA - Centrul Județean Harghita a fost cel care a dictat datele înscrise pe formular, ajutându-i pe inculpați în întocmirea dosarului de acordare a subvențiilor, iar toate datele înscrise pe aceste cereri erau foarte tehnice, respectiv codul SIRSUP al localității, numărul blocului fizic în care este localizată parcela agricolă, date pe care primăria nu le deținea și motivul pentru care au fost dictate de către funcționarul APIA.

Recurentul a mai arătat că de întocmirea documentelor necesare în vederea definitivării asocierii dintre Municipiul Toplița și D. s-au ocupat numiții C. și E., acesta din urma fiind contabilul șef al primăriei, inculpatul A. neavând vreo implicare de natură obiectivă în activitatea presupus infracțională și în concret simpla semnare a celor trei cereri de transfer, în calitate de reprezentant al Municipiului Toplița, nu îi conferă inculpatului A. calitatea de complice la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, a arătat că cele trei cereri de transfer nu pot fi considerate false, astfel cum este necesar pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A., care presupune atestarea unei situații de fapt ce nu corespunde realității, or, prin cele trei cereri nu s-a atestat o situație de fapt anterioară reală sau falsă, ci s-a generat o situație juridică nouă constând în transferul obligațiilor de agromediu, care nu poate fi falsă. A învederat că aceste documente nu cuprind nici date false, ci date tehnice pe care primăria nu le deținea și în aceste cereri nu se face referire la niciun contract de asociere/arendă.

Concluzionând cu privire la cele trei cereri, recurentul a menționat că acestea nu atestă o situație juridică trecută pentru a se raporta la un document din trecut sau la lipsa unui astfel de document, în speță contractul de asociere, ci dau naștere prin ele însele la o situație juridică nouă; aceste cereri nu pot fi considerate incomplete sau inexacte deoarece ele reprezintă documente distincte de contractul de asociere și de toate celelalte documente necesare acordării subvenției; nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă că cererile de transfer trebuie încheiate după încheierea contractului de asociere sau că sunt condiționate de încheierea acestui contract. Astfel, a apreciat că în speța de față nu este vorba despre depunerea la dosarul fermierului a unor documente false/incomplete/inexacte întrucât cererile de transfer sunt integrale și cuprind informații reale, iar depunerea lor la dosar nu era condiționată potrivit legii de depunerea altor documente. În concret, recurentul a susținut că în cauză este vorba despre nedepunerea de către beneficiar a tuturor documentelor necesare în vederea acordării subvențiilor, situație în care ar fi vorba despre un dosar incomplet, care în lipsa tuturor documentelor prevăzute de lege, respectiv art. 5 din O.M.A.P.D.R. nr. 246/2008, nu putea sta la baza acordării subvențiilor.

În continuare, recurentul a arătat că în atribuțiile sale de serviciu nu intra obligația întocmirii contractului de arendare dintre inculpată și primărie, persoana care avea obligația încheierii unui asemenea contract fiind șeful Biroului Agricol, respectiv inginerul C. A precizat că nu a avut reprezentarea că primul trebuie semnat contractul de asociere, acest lucru fiind unul juridic și s-a pus accentul, inclusiv de către APIA, pe necesitatea transferării obligațiilor de agromediu până la data de 15.05.2009, iar contractul de asociere nu a fost încheiat pentru că HCL nr. 92/2009 nu a primit avizul de legalitate din partea prefecturii. Cât privește contractul de arendare aprobat prin HCL nr. 104/2009 care nu a mai fost încheiat, a arătat că, și în cazul acestuia, recurentul a fost desemnat doar să semneze contractul, de întocmirea lui urmând a se ocupa inginerul C., în atribuțiile căruia intra această obligație. Neîncheierea acestui contract până la data acordării subvențiilor de către APIA, în opinia sa nu poate fi pusă decât pe baza unei omisiuni, deoarece toate procedurile prevăzute de lege au fost respectate la adoptarea hotărârii, care a fost aprobată de toți consilierii locali și a primit avizul de legalitate din partea prefecturii, iar părțile nu și-au retras acordul pentru încheierea contractului de arendare, deoarece era necesar pentru obținerea subvențiilor. Mai mult, un contract de arendă între Primăria Municipiului Toplița și D. a fost încheiat în data de 11.05.2010.

Recurentul a subliniat că activitatea concretă realizată de el, respectiv semnarea celor trei cereri de transfer anterior încheierii unui contract de arendare, nu se pliază pe norma de incriminare prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 sau pe definițiile privind natura fraudei în concepția dreptului Uniunii Europene întrucât s-a rezumat doar să semneze cele trei cereri de transfer care nu reprezintă decât transferul angajamentelor de agromediu asumate de către Primăria Municipiului Toplița în anul 2008 și nicidecum a dreptului de folosință, documente care i-au fost prezentate spre semnare și care trebuiau semnate în considerarea HCL nr. 92/2009 aflată în vigoare la momentul semnării. A arătat că aceste documente nu puteau să aibă un rol determinant în acordarea subvențiilor de către APIA deoarece toate documentele prevăzute de lege în acest sens aveau aceeași importanță, iar lipsa oricăruia dintre ele trebuia să ducă la respingerea cererii. De altfel, în opinia sa nu avea cum să știe că APIA va acorda inculpatei subvențiile solicitate în lipsa tuturor documentelor prevăzute de lege și nu îi poate fi imputat faptul că ar fi încercat obținerea de subvenții APIA pe nedrept în contextul în care toate documentele depuse au fost verificate de către funcționarii APIA însărcinați în acest sens, iar aceștia nu au semnalat vreo neregulă și nici nu au procedat la respingerea cererii.

Recurentul a arătat că funcționarii APIA - Centrul Județean Harghita, respectiv F., G. și H., au fost cercetați în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, fapte aflate în strânsă legătură cu cele pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților în prezentul dosar. A precizat că funcționarilor APIA li s-a imputat tocmai maniera defectuoasă în care au procedat la primirea/înregistrarea și verificarea cererilor fermierului D., aferente campaniei 2009. În concret, a învederat că în sarcina acestora s-a reținut că nu și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu cu privire la primirea solicitării de acordare a subvențiilor APIA, cu privire la notificarea fermierului la necesitatea depunerii documentelor lipsă la dosar, la verificarea dosarului și efectuarea controalelor vizuale prin bifarea căsuțelor corespunzătoare, în speță "dosar incomplet". Prin ordonanța din data de 26.10.2017 emisa în acest dosar s-a dispus clasarea cauzei în ceea ce-i privește pe numiții F., H. și G., reținându-se, în esență, că faptele imputate acestora fie nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 298 alin. (1) din C. pen. (lipsind fie prejudiciul cauzat persoanei vătămate, fie norma din legislația primară încălcată), fie nu au fost săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege. Parchetul a apreciat că aceste fapte nu le pot fi imputate funcționarilor APIA nici măcar cu titlu de culpă, deoarece aceea era modalitatea de lucru la nivelul Centrului Județean Harghita la momentul respectiv, că săvârșirea acestor fapte s-a datorat supraaglomerării și lipsei specializării funcționarilor. Raportat la toate acestea, doar pentru că a procedat la semnarea celor trei cereri de transfer a obligațiilor de agromediu și a adresei nr. x/26.04.2010, recurentul A. a susținut că nu îi poate fi imputată acordarea vreunui sprijin fermierului D., în vederea obținerii în mod fraudulos a subvențiilor APIA aferente campaniei 2009, în condițiile în care subvențiile APIA au fost acordate în mod greșit datorită manierei defectuoase în care funcționarii instituției au ales să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Cât privește infracțiunea de fals intelectual, recurentul A. a precizat că în situația în care la momentul dispunerii soluției de încetare a procesului penal existau deja probe care justificau pronunțarea unei soluții de achitare - fapta pentru care s-a dispus încetarea procesului penal nu întrunește condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare - promovarea unui recurs în casație pentru acest motiv, trebuie întemeiat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. alături de pct. 8 al aceluiași articol. Chiar dacă art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. are în vedere pronunțarea unei soluții de condamnare și nu de încetare a procesului penal, raportat la împrejurarea că atât nelegalitatea soluției de condamnare, cât și a celei de încetare a procesului penal sunt determinate de aceeași cauză - fapta nu este prevăzută de legea penală - acest caz de casare este incident și în ipoteza în discuție.

Din perspectiva laturii obiective, recurentul a menționat că nu contravine realității conținutul adresei comunicate către APIA, deoarece certifică doar faptul că în perioada 2009 suprafața indicată a fost folosită de membrii cooperativei, în cuprinsul acestei adrese nr. x/26.04.2010 neexistând vreo referire la existența vreunui contract sau formă de asociere între primărie și cooperativă, astfel că întreg conținutul său corespunde realității. Prin această adresă s-a susținut de către recurent că s-a atestat o simplă situație de fapt, nu una de drept, situație care corespunde întru totul realității.

Recurentul a precizat că potrivit Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură nu era necesar ca forma asociativă, respectiv D., să aibă în proprietate animale cu care să pășuneze, fiind suficient ca membrii cooperativei să aibă în proprietate animale pe care să le aducă în folosința cooperativei, iar fermierii care au fost audiați în cauză au declarat faptul că au pășunat pe suprafețele împădurite ale Municipiului Toplița în perioada de referință. S-a arătat că, deși unii martori au declarat că ar fi avut un contract de arendare/pășunare încheiat cu Primăria Toplița, nu au putut face dovada unui astfel de document, iar din adresa nr. x/13.12.2018 a Primăriei Toplița depusă la dosar rezultă că numiții I., J., K., L., M. și N. nu figurează cu astfel de contracte încheiate în anul 2009, având contracte cu primăria doar până în anul 2008. O dovadă în acest sens a arătat recurentul că ar fi și adresa nr. x/17.06.2009 prin care s-a comunicat situația contractelor de concesiune încheiate pe suprafața de pășune, proprietate privată a Municipiului Toplița, fiind menționate expres persoanele care aveau încheiate astfel de contracte, iar o altă dovadă că suprafețele de teren au fost utilizate de către membrii cooperativei este și HCL nr. 93/2009, prin care membrilor li s-au acordat lemne pentru construcția de stâne, adăpători și li s-au și marcat aceste cantități de către Ocolul Silvic Toplița.

Recurentul a arătat că adresa nr. x/26.04.2010 nu putea fi utilizată pentru obținerea de subvenții APIA, în condițiile în care pentru acest demers există un document tipizat necesar și o procedură de urmat, iar în anul 2009 inculpatul A. a semnat peste 700 de adeverințe tipizate de acest fel, solicitate de fermieri. Mai mult, a menționat că această adresă a fost solicitată la aproape un an de zile de la data depunerii cererii de acordare de subvenții de către D., așadar, când a semnat-o, nu s-a gândit că ar putea avea legătură cu dosarul cooperativei, crezând că a fost solicită de APIA pentru controalele pe care obișnuiau să le facă în procesul legat de acordarea sprijinului pe suprafață.

Conchizând, din întreg materialul probator existent la dosar și din starea de fapt reținută în cauză, în opinia recurentului rezultă fără niciun dubiu că aspectele cuprinse în adresa Primăriei Municipiului Toplița nr. x/26.04.2010 potrivit cărora "în decursul anului 2009, suprafața de 758,56 ha pășunabilă aparținând Municipiului Toplița a fost folosită de D." nu sunt contrare adevărului, nefiind un document fals care ulterior să fie înregistrat la dosarul fermierului în vederea obținerii/justificării primirii subvențiilor APIA campania 2009.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., recurentul a arătat că la dosarul cauzei existau probe care să conducă la pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. S-a menționat că prin Decizia nr. 358/2022 Curtea Constituțională a arătat că Decizia CCR nr. 297/2018 are natura juridică a unei decizii simple/extreme, iar lipsa de intervenție a legiuitorului care a "pus" în sarcina organului judiciar necesitatea de a contura cadrul normativ aplicabil în situația întreruperii cursului prescripției răspunderii penale a determinat aplicarea legii penale prin analogie. Prin pronunțarea Deciziei nr. 358/2022, Curtea nu face altceva decât să înlăture orice altă interpretare în raport de inexistența în intervalul cuprins între publicarea Deciziei CCR nr. 297/2018 și adoptarea O.U.G. nr. 71/30.05.2022 a unei cauze de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale, reținând că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. și-au pierdut aplicabilitatea ca efect al intrării în vigoare a Deciziei CCR nr. 297/2018.

Recurentul a subliniat că întreruperea prescripției este o instituție de drept substanțial, fiind strâns legată de instituția răspunderii penale și chiar dacă actul judiciar de întrerupere este unul procesual sau procedural, acesta trebuie analizat prin prisma efectelor pe care le produce sub aspect substanțial. Prin urmare, a arătat că fiind în întregul ei o instituție de drept penal material, prescripției răspunderii penale i se vor aplica dispozițiile privind legea penală mai favorabilă, atât în ceea ce privește termenele, cât și cauzele de întrerupere sau de suspendare, respectiv dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare de la momentul publicării Deciziei CCR nr. 297/2018 și până la data modificării acestui articol prin O.U.G. nr. 71/30.05.2022.

În situația concretă a inculpatului A., acesta a susținut că legea penală mai favorabilă este cea cuprinsă între data publicării în M.Of. al României a Deciziei CCR nr. 297/2018, respectiv 25.06.2018 și data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, respectiv 30.05.2022, interval de timp în care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu conțineau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, iar prescripția specială nu va opera în cazul de față, prescripția răspunderi penale urmând a fi evaluată prin raportare strict la termenele prevăzute de art. 154 din C. pen.

Recurentul A. a precizat că a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii unor presupuse fapte prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 48 alin. (1) din C. pen., respectiv fals intelectual prevăzut de art. 289 alin. (1) din C. pen. (1968), totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., perioadele infracționale reținute fiind 14.05.2009, respectiv 26.04.2010. Așadar, a arătat că în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 2 și 7 ani închisoare, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani și acest termen de 8 ani a început să curgă din luna mai a anului 2009, dată la care s-a constatat că a fost săvârșită fapta, prescripția generală fiind îndeplinită în luna mai a anului 2017. În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, dincolo de faptul că în raport de această faptă ar fi îndeplinit inclusiv termenul prescripției speciale a răspunderii penale (atât sub imperiul vechiul C. pen., cât și a C. pen. actual), s-a arătat că termenul de prescripție generală al răspunderii penale s-a îndeplinit în luna aprilie a anului 2015.

Referitor la afirmațiile instanței de apel cum că în cauză au intervenit acte de întrerupere a prescripției anterior celor două decizii ale Curții Constituționale care continuă să producă efecte, în opinia recurentului echivalează cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor și considerentelor Deciziei CCR nr. 265/2014, întrucât ar avea ca și consecință crearea unei lex tertia.

Conchizând, recurentul a precizat că în cauză, în raport de faptele imputate, în lumina Deciziilor CCR nr. 297/2018, respectiv nr. 358/2022, a intervenit o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv s-a împlinit termenul prescripției generale prevăzut de art. 154 alin. (1) din C. pen., iar împrejurarea că prin O.U.G. nr. 71/30.05.2022 Guvernul a procedat la modificarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în sensul reținerii ca și cauză de întreruperea a cursului termenului prescripției a oricărui act de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, se vor aplica faptelor comise începând cu data de 30.05.2022, neputând fi aplicate retroactiv.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, recurentul a criticat faptul că a fost încălcat principiul electa una via, non datur recursus ad alteram - cu alte cuvinte, după ce o cale a fost aleasă, nu este admis să se recurgă la alta, menționând că, odată ce autoritatea publică a ales să uzeze de prerogativele sale de putere prin emiterea unor acte administrative care individualizează creanța bugetară datorată și care au valoare de titluri executorii fiscale, este inadmisibil ca aceeași autoritate publică să se constituie parte civilă pentru a recupera aceeași creanță pe calea dreptului comun, cu atât mai mult cu cât se urmărește de fapt un remediu la propria culpă (pasivitatea în executarea actelor administrative).

Se arată că instanța de apel, trecând peste acest principiu, admițând în parte acțiunea civilă formulată de APIA - Central București, a creat o situație paradoxală, în care același creditor să dețină două titluri executorii cu privire la aceeași creanță, iar prin punerea lor în executare să se ajungă la o dublă reparare a prejudiciului.

Recurentul este nemulțumit de faptul că sumele 61.782,61 RON și 68.589,27 RON, reprezentând subvențiile solicitate și acordate cooperativei pentru campaniile aferente anilor 2013 și 2014, suspendate de la plată, nu au fost alocate acoperirii prejudiciului pretins, deși documentele în baza cărora s-a suspendat plata evocă contrariul. Arată că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.10.2013 este titlul executoriu și totodată înscrisul care a stat la baza demarării cercetărilor din prezentul dosar. Așadar, în condițiile în care procesul-verbal a stat și la baza deducerii sumelor menționate, aferente campaniilor 2013 și 2014, fiind vorba despre o recuperare a sumelor achitate cu titlu de subvenții pentru campania APIA 2009, în opinia sa aceste sume trebuie scăzute din prejudiciul reclamat.

Cu privire la măsura asiguratorie luată în cauză, recurentul a apreciat că valoarea bunului asupra căruia a fost instituită măsura sechestrului asigurător depășește cu mult valoarea presupusului prejudiciu reclamat de către partea civilă, fiind total lipsită de proporționalitate și nelegală.

În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul C., prin apărător ales, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, fiind îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege, casarea hotărârii recurate și pronunțarea în principal a unei soluții de achitare în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., iar în subsidiar încetarea procesului penal în temeiul art. 448 alin. (1) pa. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată în Dosarul nr. x/2016.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. recurentul C. a arătat că nu există o corespondență deplină între conduita materială imputată inculpatului prin actul de acuzare și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective al infracțiunilor pentru care a fost condamnat. A criticat faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, neexistând nici elementul material (folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, respectiv obținerea pe nedrept) și nici elementul subiectiv (reaua credință, respectiv vinovăția sub forma intenției directe), el neavând niciun moment reprezentarea că ar fi ceva în neregulă să ajute la completarea formularului privind transferul angajamentelor de agromediu. A susținut recurentul că cererea de transfer la a cărei completare a ajutat în data de 14.05.2009, în condițiile existenței și aplicării HCL nr. 92/2009 (aflată în vigoare la acel moment), conține doar informații reale, corecte, exacte și complete, reprezentând doar un document din cadrul dosarului care se depunea la APIA și însoțea cererea unică de plată pe suprafață și documentația tipizată, document prin care se efectua doar transferul angajamentelor asumate de către fermier.

Recurentul a menționat că cererea de transfer angajamente de agromediu a fost completată, semnată și ștampilată de domnul B. și ulterior de către primarul UAT-ului, el fiind cel care, la rugămintea angajatei APIA Harghita care verifica dosarul deponentului, a ajutat la completarea cererii de transfer angajamente de agromediu, adică la dictarea angajatei APIA a completat doar parțial formularul respectiv, doar informațiile din secțiunea 1, 2 și 3, restul informațiilor fiind completate de domnul B., care apoi a semnat. A arătat că informațiile completate de inculpatul C. erau corecte, exacte și complete, priveau număr bloc fizic, cod SIRSUP, suprafața blocului fizic aferent parcelelor de pășune menționate în cererea de transfer angajamente, erau informații stabilite de APIA conform unei metodologii interne și nu aveau echivalent cu evidențele cadastrale sau amenagistice deținute de primărie.

Recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond și apel au apreciat că se impune existența unui contract de arendare încheiat între primărie și cooperativă, fără a analiza condițiile de eligibilitate pentru acordarea subvențiilor agricole în lumina prevederilor legale în vigoare la data depunerii cererii, respectiv la 14.05.2009, dată la care asocierea în participațiune, cum a fost cea dintre cooperativă și primărie, era o formă recunoscută ca fiind eligibilă pentru depunerea documentației, încheierea unui contract de arendare fiind o condiție introdusă ulterior acestui moment. Se precizează că instanța de apel a avut în vedere art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008, astfel cum a fost modificat de pct. 1 al art. I din Ordinul nr. 1401 din 12 septembrie 2014, ori este nelegală condamnarea sa în baza unui text de lege care a intrat în vigoare la 5 ani după momentul depunerii cererii. S-a arătat că Ordinul M.A.P.D.R. nr. 246/2008 a stabilit modul de implementare, condițiile specifice și criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal și pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate având în vedere O.U.G. nr. 125/2006 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, iar în art. 4 alin. (1) al acestui ordin sunt stabilite documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, acestea fiind enumerate exemplificativ, iar nu limitativ, lăsând în partea finală posibilitatea completării acestei liste și cu "alte asemenea". Ori, din moment ce legea nu a stabilit imperativ obligația deținerii unui contract de arendare/închiriere, în opinia recurentului este nelegală acuzația privind comiterea unei fapte de corupție din moment ce exista HCL nr. 92/2009 care a aprobat asocierea în participațiune în care Municipiul Toplița aducea ca aport pășunilor aflate în proprietatea sa privată.

Inculpatul C. a precizat că nu a participat și nici nu a ajutat la completarea cererii unice de plată, a declarației de suprafață sau a anexelor III.l. și III.2, iar formularul numit cerere pentru transfer parcele din declarația de suprafață pentru care s-au solicitat plăți de agromediu nu a fost în măsură să contribuie la admiterea/respingerea cererii de acordare a subvențiilor APIA pentru campania din 2009, așa cum a fost depusă de cooperativă. În opinia sa, plata subvențiilor aferente campaniei 2009 ar fi fost acordată și fără completarea acestui formular, în speță fără asumarea de către noul fermier (D.) și a angajamentelor de agromediu, cu consecință obligării vechiului fermier (Primăria Municipiului Toplița) de a restitui sumele aferente acestor angajamente asumate în campania 2008.

În concluzie, recurentul a menționat că natura juridică a acestei cereri este că reprezintă doar un document din cadrul dosarului care se depunea la APIA și însoțea cererea unică de plată pe suprafață și documentația tipizată, document prin care se efectua doar transferul angajamentelor asumate de către fermier, astfel că fapta ce i se imputată nu este infracțiune, nefiind prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele consti

§ Cauze similare