ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 08 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 50/F din data de 14 martie 2024, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, având ca obiect transferul persoanei condamnate A., a recunoscut, în parte, numai sub aspectul pedepsei cu închisoarea, sentința de condamnare pronunțată de Tribunalul Landului Salzburg, Austria, la data de 21.09.2022, în dosarul nr. x Hv 106/22p-88, rămasă definitivă în data de 21.09.2022.

A constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală menționată anterior la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat grav prin efracție, conform paragrafelor 127, 128 alin. (1) cif. 5, 129 alin. (1) cif. 1 și alin. (2) cit. 1, 130 alin. (1) primul caz și alin. (3) din C. pen. austriac (fapte din februarie - mai 2022).

A constatat că, potrivit legii penale române, activitatea infracțională pentru care numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală menționată anterior, constituie infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen. al României cu aplicarea art. 35 C. pen. al României.

În baza art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei principale de 8 ani închisoare și a dedus din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului durata arestului preventiv și a perioadei executate, de la 12.05.2022 la zi.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Galați a reținut că prin sesizarea nr. 1450/II/5/2024 din data de 27.02.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, sub nr. x/2024, din data de 29.02.2024, s-a solicitat, în temeiul art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, a se pronunța asupra cererii de asistență judiciară internațională formulată de autoritățile judiciare austriece, având ca obiect transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Austria într-unul din România, în vederea executării pedepsei.

S-au atașat, la sesizarea formulată de procuror: certificatul emis la data de 14.12.2023, în baza Deciziei-cadru 2008/909/JAI, de către autoritățile judiciare din Austria, respectiv Tribunalul Regional Salzburg, în limba română; copia sentinței de condamnare pronunțată de Tribunalul Landului Salzburg, Austria, la data de 21.09.2022, în dosarul nr. x Hv 106/22p-88, rămasă definitivă în data de 21.09.2022, în limba germană, împreună cu traducerea în limba română; consimțământul persoanei condamnate, în conformitate cu art. 6 alin. (1), (3) din Decizia - cadrul 2008/909/JAI, în limba germană.

Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, Curtea a reținut că, prin sentința pronunțată de Tribunalul Landului Salzburg, Austria, la data de 21.09.2022, în dosarul nr. x Hv 106/22p-88, rămasă definitivă în data de 21.09.2022, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat grav prin efracție, conform paragrafelor 127, 128 alin. (1) cif. 5, 129 alin. (1) cif. 1 și alin. (2) cit. 1, 130 alin. (1) primul caz și alin. (3) din C. pen. austriac (fapte din februarie - mai 2022).

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei condamnate A. că, în perioada februarie - mai 2022, în mod calificat a sustras sau a încercat să sustragă, prin efracție din mai multe locuințe (23 persoane vătămate), bunuri mobile și bani, toate în valoare de peste 5.000 euro, cu intenția ca prin însușirea lor să se îmbogățească pe nedrept.

Analizând faptele pentru care a fost condamnat numitul A. prin hotărârea penală menționată anterior, Curtea a constatat că acestea se regăsesc incriminate ca infracțiune și în legislația penală română, constituind, infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen. al României, cu aplicarea art. 35 C. pen. al României.

S-a arătat că potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie.

Astfel cum rezultă din certificatul întocmit de autoritățile judiciare din Austria, hotărârea penală privind pe persoana transferabilă A., astfel cum a fost menționată mai sus este certificată privind caracterul definitiv la data de 21.09.2022, persoana condamnată aflându-se deja în executarea pedepsei finale de 8 ani închisoare;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte).

S-a arătat că această condiție apare ca fiind îndeplinită, infracțiunea pentru care persoana transferabilă a fost condamnată în Austria având corespondent în dispozițiile C. pen. român. Furtul calificat este o infracțiune de drept comun, nefiind vorba despre infracțiuni de natură politică sau militară. De asemenea, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată vreo pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancționat penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

c) persoana condamnată are cetățenie română.

Persoana condamnată A. este cetățean român, aceasta fiind având domiciliul în județul Galați;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România).

În ceea ce privește consimțământul la transfer, Curtea a constatat că persoana condamnată A. nu a fost de acord să continue executarea pedepsei în România, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei, însă autoritățile judiciare austriece au emis pe numele acestuia hotărârea oficiului federal pentru străini și azil din 16.11.2022, prin care s-a pronunțat interdicția de reședință pe durată nelimitată;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, respectiv:

- persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. S-a reținut că din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei reiese că persoana transferabilă, pentru aceleași fapte, nu a mai suferit alte condamnări în România);

- persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României. S-a reținut că din fișa de cazier judiciar a condamnatului nu rezultă că persoana transferabilă, pentru aceleași fapte, a mai suferit condamnări în alte state;

- persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală. S-a reținut că nu este incidentă această cauză;

- pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române. S-a menționat că nu a fost identificat nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana condamnată A. nu ar răspunde penal potrivit legii române;

- pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate. S-a reținut că nu este incidentă această cauză;

- potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei. S-a reținut că nu este incidentă această cauză;

- persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată. S-a reținut că procedurile derulate în fața autorităților judiciare din Austria au avut loc în prezența persoanei condamnate.

Împotriva sentinței penale nr. 50/F din data de 14 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat apel persoana condamnată A..

În susținerea apelului a invocat faptul că nu și-a exprimat consimțământul pentru recunoașterea hotărârii străine și tranferul în România, precum și faptul că prin încarcerarea sa într-un penitenciar în România i s-ar agrava situația având în vedere condițiile de detenție.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

De asemenea, potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la lit. a)-e) din lege.

În conformitate cu prevederile art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: hotărârea este definitivă și executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; persoana condamnată are cetățenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Conform prevederilor art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când: a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții; b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României; c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate; f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei; g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa: (i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Raportând considerentele anterior menționate la cauza dedusă judecății se constată că, prin sentința pronunțată de Tribunalul Landului Salzburg, Austria, la data de 21.09.2022, în dosarul nr. x Hv 106/22p-88, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat grav prin efracție, conform paragrafelor 127, 128 alin. (1) cif. 5, 129 alin. (1) cif. 1 și alin. (2) cit. 1, 130 alin. (1) primul caz și alin. (3) din C. pen. austriac (fapte din februarie - mai 2022).

Astfel cum rezultă din certificatul înaintat de autoritatea judiciară străină, sentința penală pronunțată de instanța din Austria, la data de 21.09.2022a rămas definitivă data de rămasă definitivă în data de 21.09.2022.

Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen.

În ceea ce privește consimțământul condamnatului la transferare, se constatată că aceasta nu și-a exprimat acordul pentru transferul în România. Instanța de control judiciar amintește că nu este necesar consimțământul atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Se constată că apelantul A. este cetățean român, iar din documentele transmise de autorităție străine rezultă că autoritățile austriece au emis pe numele acestuia hotărârea oficiului federal pentru străini și azil din 16.11.2022, prin care s-a pronunțat interdicția de reședință pe durată nelimitată, pe teritoriul statului emitent.

Verificând motivele de nerecunoaștere și neexecutare, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză. Astfel, din fișa de cazier și datele de la dosar, nu rezultă că numitul A., ar mai fi fost condamnat, în România sau într-un alt stat, pentru aceleași infracțiuni și acesta nici nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală.

În ceea ce privește condițiile de detenție, cadrul normativ incident îl reprezintă Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și Regulamentul de aplicare a acestei legi ce vizează aspecte specifice executării în regim de detenție.

Potrivit art. 4 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, executarea pedepselor privative de libertate se realizează cu respectarea demnității umane și în conformitate cu C. pen.

Deși anterior Curții Europene a Drepturilor Omului a sancționat condițiile de detenție (e.g. cauza Polgar contra României, cererea nr. x/19, hotărârea din 20 iulie 2021, cauza Rezmiveș și alții împotriva României, cererile nr. 61467/12, 39516/13, 48231/13 și 68191/13, hotărârea din 20 aprilie 2017), în prezent obligațiile asumate de statul român și punerea acestora în practică au generat modificări în realitatea mediului carceral, în sensul îmbunătățirii condițiilor specifice și asigurării respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor private de libertate.

Sub acest aspect, relevante sunt dispozițiile art. 1 din Ordinul de ministru nr. 2772/C/2017 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate prin care s-a stabilit că spațiile destinate cazării persoanelor private de libertate trebuie să respecte demnitatea umană și să întrunească standardele minime sanitare și de igienă, ținându-se cont de suprafața de locuit, volumul de aer, iluminare, sursele de încălzire și ventilație, prin raportare la condițiile climatice. Acest ordin a fost ulterior modificat prin Ordinul nr. 796/2020 pentru modificarea și completarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.772/C/2017, stabilindu-se condiții de detenție la nivelul standardelor internaționale, astfel încât să nu fie încălcată demnitatea umană.

Prin urmare, Înalta Curte constată că transferarea într-un penitenciar din România nu poate agrava situația persoanei condamnate, autoritățile române preocupându-se și înregistrând îmbunătățirea condițiilor de detenție.

În consecință, considerând întrunite condițiile de recunoaștere și executare a hotărârii definitive pronunțate de autoritatea judiciară străină, astfel cum și prima instanță a reținut, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 50/F din data de 14 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 50/F din data de 14 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 mai 2024.