CASE OF POLGAR v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF POLGAR v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2021)

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 39412/19)

HOTĂRÂRE

Art.

3 • Tratamente degradante • Spațiu personal în penitenciar mai mic de 3

m²

Art. 13

(+ art.

3) • Jurisprudență nouă prin care devine efectivă o acțiune în

răspundere civilă delictuală în vederea obținerii de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit în condiții necorespunzătoare de detenție sau de transpo

rt • Cale de atac

efectivă pentru orice persoană care, la momentul introducerii unei acțiuni, nu mai

este deținută în condițiile denunțate • Cale de atac inoperantă pentru reclamant,

exercitată înainte de 13 ianuarie 2021, punct de plecare pentru recunoașterea

eficacității sal

e

Art.

46 • Executarea hotărârii • Statul pârât obligat să asigure continuitatea

reformelor care au ca scop reducerea efectivelor penitenciare și menținerea acestora

la niveluri gestionabile

STRASBOURG

20 iulie 2021

DEFINITI

VĂ

20 octombrie 2021

Hotărârea a rămas definitivă în

temeiul art. 44 §

2 din Convenție. Aceasta poate

suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Polgar împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

președinte

,

Tim Eicke,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Armen Harutyunyan,

Pere Pastor Vilanova,

Jolien Schukking,

judecători,

ș

i Andrea Tamietti,

grefier de secție

,

Având în vedere:

cererea nr.

39412/19, îndreptată împotriva României, prin care un

resortisant al acestui stat, domnul Tibor Polgar („reclamantul”), a sesizat

Curtea la 16 iulie 2019, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”)

,

decizia de a aduce cererea la cunoștința Guvernului României

(„Guvernul”),

observațiile părților,

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 29 iunie 2021,

Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată

:

INTRODUCE

RE

suportate de reclamant pe durata privării sale de libertate în diferite locuri de

deținere din România. Are ca obiect, de asemenea, eficacitatea unei căi de

atac care a permis despăgubirea reclamantului pentru prejudiciul moral suferit

ca urmare a condițiilor necorespunzătoare de detenție. Se invocă a

rt.

3 și

art.

13 din Convenție.

ÎN FAPT

născut în 1962 și are

domiciliul în Alba-Iulia. Este

reprezentat de I.

Lazăr, avocat.

din cadrul Ministerului Afacerilor Externe

.

I.

DETENȚIA RECLAMANTULUI ȘI CONDIȚIILE MATERIALE ALE

ACESTEI

A

de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. Alba. În perioada 16 mai

2012

– 1 iulie 2015, acesta și

-a

executat pedeapsa în următoarele penitenciare:

1

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Aiud (16 mai 2012

–

29 aprilie 2013), Rahova (29 aprilie

–

18 noiembrie

2013), Deva (18 noiembrie 2013

–

3 februarie 2014), Jilava (3

–

27 februarie

2014), Deva (27 februarie 2014

–

29 aprilie 2015), Gherla (30 aprilie

–

12

mai 2015) și Deva (14 –

25 mai 2015). A fost pus în libertate la 1 iulie 2015.

În cadrul prezentei cereri, pretențiile pe care acesta le formulează se referă la

condițiile materiale de detenție din penitenciarele Aiud, Deva și Gherla.

acțiunii sale în răspundere civilă delictuală, condițiile necorespunzătoare de

detenție și, în special, se plânge de: supraaglomerare; saltele care erau, în

opinia sa, uzate și infestate cu ploșnițe; absența unei băi; condiții

necorespunzătoare de igienă; insuficienț

a locurilor desemnate pentru

conservarea și consumarea de alimente; precum și ventilația

necorespunzătoare a camerelor

.

transport între penitenciare (supraaglomerare, căldură excesivă, l

ipsa

centurilor de siguranță, lipsa climatizării). Potrivit informațiilor furnizate de

Guvern, transferurile reclamantului între penitenciare au avut loc la 29 aprilie

și 18 noiembrie 2013, 3 și 27 februarie 2014, precum și la 29 –

30 aprilie, 12

–

14 mai, 25

– 26 mai și 12 iunie 2015.

II.

ACȚIUNEA ÎN RĂSPUNDERE CIVILĂ INTRODUSĂ DE

RECLAMANT

continuare „tribunalul”) o acțiune civilă îndreptată împotriva statului, a

Administrației Naționale a Penitenciarelor (în continuare „A.N.P.”), a

penitenciarelor Aiud, Gherla și Deva, precum și a Ministerului de Interne

(pentru Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. Alba),

pentru a angaja răspunderea acestora pentru prejudiciul moral pe care susține

că l

-a

suferit din cauza condițiilor necorespunzătoare de detenție. Aceasta și

-a

întemeiat acțiunea pe a

rt. 1349

din Codul civil (

infra

, pct.

13) și pe

jurisprudența Curții în cauze similare pentru a susține că tratamentele la care

a fost supus erau contrare art.

3 din Convenție. A solicitat 400

000 lei

românești (RON) (aproximativ 88

000 EUR) pentru repararea prejudiciului

moral. A declarat că intenționează să probeze susținerile sale privind

condițiile necorespunzătoare de detenție cu declarații ale martorilor

(co-d

e

ținuți) și înscrisuri.

ridicată de pârâți, prin care se solicita constatarea prescripției acțiunii

reclamantului pentru condițiile sale de detenție anterioare

datei de 21 aprilie

2014, respectiv pentru orice perioadă de detenție aflată în afara termenului

legal de prescripție de 3 ani calculat de la data introducerii acțiunii civile

(

infra

, pct.

13). Instanța a considerat că era vorba despre prejudicii de care

reclamantul avea cunoștință cu mult timp înainte de împlinirea termenului de

prescripție de 3 ani calculat de la data introducerii acțiunii sale.

2

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

sentință civilă din 8 noiembrie 2017, tribunalul a admis în parte

acțiunea formulată de reclamant și a obligat statul, A.N.P. și Penitenciarul

Deva la plata sumei reprezentând contravaloarea a 500 euro la data plății, cu

titlu de daune morale pe care le-a

suferit din cauza condițiilor

necorespunzătoare de detenție din acest penitenciar în perioada 22 a

prili

e

2014

– 29 aprilie 2015 și 14 mai 2015 –

25 mai 2015. Tribunalul, pentru a

ajunge la această concluzie, a hotărât, după audierea martorului V.D.,

co-de

ținut, și a analizat probele cu înscrisuri prezentate de pârâți, că

reclamantul a fost deținut într

-u

n spațiu individual mic (2,74 m²) și că, în

pofida eforturilor autorităților, în camera sa existau ploșnițe și șobolani. A

constatat, de asemenea, că, potrivit declarației martorului V.D., le era

imposibil să asigure igiena camerei deoarece nu aveau de la dispoziție decât

apă rece și niciun alt mijloc pentru curățenie. Potrivit jurisprudenței Curții

(

Fane Ciobanu împotriva României

, nr.

27240/03, pct.

59, 11 octombrie

2011), instanța a constatat că, în cazul problemelor cu caracter structural –

așa cum e

s

te supraaglomerarea în litigiu

– nu exista nicio cale de atac efectivă

pentru a ridica această problemă în fața instanțelor naționale și că statul av

ea

obligația pozitivă de a se asigura că privarea de libertate a oricărei persoane

se realizează în condiții compatibile cu respectarea demnității umane

[tribunalul a citat, în acest sens, cauza

Kudła împotriva Poloniei

(MC),

nr. 30210/96, pct. 94, CEDO 2000-

XI]. Instanța a apreciat că efectul cumulat

al suprapopulării carcerale, al precarității condițiilor de igienă, prezența

paraziților și calitatea scăzută a hranei, constă în faptul că reclamantul a fost

supus unor încercări de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de

suferință inerent detenției, în sensul a

rt.

3 din Convenție. A concluzionat că,

în

speță, au fost îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale

întrucât statul nu i-a

asigurat reclamantului condiții corespunzătoare de

detenție, cauzându

-i astfel un prejudiciu moral care trebuia reparat. Acesta s-a

pronunțat în echitate cu privire la cuantificarea despăgubirii.

formulată de reclamant cu privire la detenția sa anterioară datei de 21 aprilie

2014, respectiv perioada 24 aprilie

–

16 mai 2012 în Centrul de

reținere și

arestare preventivă din cadrul I.P.J. Alba și perioada 16 mai 2012 –

29 aprilie

2013 în Penitenciarul Aiud. În ceea ce privește condițiile de detenție din

Penitenciarul Gherla, s-a

reținut că reclamantul a fost încarcerat în decursul

celor apro

ximativ două săptămâni (30 aprilie –

12 mai 2015), reclamantul a

fost cazat într-o

cameră în suprafață de 29,98 m², iluminată și ventilată

natural, alături de alți 5–7 deținuți, beneficiind de o suprafață individuală de

minim 4,28 m²; de asemenea, a avut a

cces permanent la două grupuri sanitare

funcționale și acces bisăptămânal la dușuri cu apă caldă și, întrucât executa

pedeapsa în regim semideschis, avea libertate de mișcare în interiorul secției.

Din aceste considerente, pe baza informațiilor furnizate de A.N.P., acțiunea

formulată de reclamant împotriva Penitenciarului Gherla, cu privire la

condițiile de detenție, a fost respinsă ca nefondată.

3

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

a criticat modul în care tribunalul a

aplicat termenul de prescripție în materie

civilă, considerând că, în temeiul a

rt. 2518 alin. (2) din Codul civil, se apl

ica

un termen de prescripție de 10 ani în cazul vătămării rezultate din acte de

tortură (

infra

, pct.

15). A criticat, de

asemenea, suma acordată cu titlu de

prejudiciu moral, pe care a considerat-o

prea mică. Acesta s

-a referit la su

ma

forfetară menționată în cauza

Torreggiani și alții împotriva Italiei

(nr.

43517/09 și alte 6, 8 ianuarie 2013) și a considerat că ar fi suficientă o

sumă de 9

240 de euro, pentru cei 3 ani și 2 luni de detenție în condiții

necorespunzătoare. Acesta a făcut trimitere și la o cauză în care Curtea a

acordat 16

000 de euro pentru repararea prejudiciului moral cauzat de

condițiile necorespunzătoare de detenție (

Lautaru împotriva României

,

nr. 13099/04, pct. 126, 18 octombrie 2011).

continuare „curtea de apel”) a respins toate cererile, cu excepția celor

formulate de stat, ca

re au fost admise în măsura în care obligația de a acorda

despăgubiri reclamantului aparținea doar Penitenciarului Deva și A.N.P.

Instanța a reținut că aceste două instituții, nu statul, aveau calitate procesuală

în acest tip de litigiu. În ceea ce priveșt

e apelul formulat de reclamant, aceasta

a considerat că, în speță, nu pot fi reținute susținerile referitoare la termenul

de prescripție de 10 ani. Curtea de apel a declarat că daunele morale acordate

de către prima instanță nu sunt derizorii și că nu rezultă că situația

reclamanților din jurisprudența menționată de reclamant în susținerea

argumentului său era comparabilă cu a sa.

CADRUL LEGAL RELEVANT

I. CODUL

CIVIL

(1) din Codul civil, orice persoană

are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul

locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale,

drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care cauzează altuia

un prejudiciu printr-o

faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl

repare (art. 1357 din Codul civil)

.

2517 din Codul civil, termenul general de

prescripție este de 3 ani.

2518 alin.

(2) din Codul civil, termenul

prescripți

ei este de 10 ani într-un caz privitor la repararea prejudiciului moral

sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie sau, după

caz, a celui cauzat prin violență ori agresiuni sexuale comise contra unui

minor sau asupra unei persoane

aflate în imposibilitate de a se apăra ori d

e a

-

și exprima voința.

4

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

II.

ORDONANȚA

NR. 80/2013

PRIVIND TAXELE JUDICIARE DE

TIMBRU

nr. 80/201

3

privind taxele

judiciare de timbru, în vigoare de la 29 iunie 2013, au următorul conțin

ut:

Art. 29

„(1) Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele

pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referit

oare la:

[...] j) stabilirea și acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale

drepturilor prevăzute

la a

rt.

2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omu

lui și a

libertăților fundamentale [...].”

III.

PRACTICA INTERNĂ RELEVA

NTĂ

releva

n

tă în care reclamanții au adresat instanțelor naționale, în materie de

răspundere civilă delictuală, pretențiile lor referitoare la condițiile

necorespunzătoare de detenție. Cu excepția a două situații în care petenții, în

momentul introducerii acțiunilor lor civile, par să se fi aflat în detenție în

aceleași unități de ale căror condiții s

-au plâns (

infra

, pct.

27 și 31),

majoritatea exemplelor de jurisprudență se referă la susțineri privind condiții

necorespunzătoare de detenție care încetaseră la data introducerii acțiunilor

civile.

analiză a acestei jurisprudențe, reclamanț

ii

s-a

u bazat, în majoritatea cauzelor, pe o descriere detaliată a condițiilor de

detenție și, uneori, pe mărturii ale

co-de

ținuților, autorităților (cent

re de

reținere și arestare preventivă, penitenciare, A.N.P. sau stat) revenindu

-le

sarcina de a respinge pretențiile acestora. Instanțele au analizat acțiunile

acestora aplicând jurisprudența Curții referitoare la a

rt.

3 din Convenție [a se

vedea, printre mai multe trimiteri,

Bragadireanu împotriva României

,

nr. 22088/04,

6 decembrie 2007;

Iacov Stanciu împotriva României

,

nr. 35972/05,

24 iulie 2012;

Rezmiveș și alții împotriva României

,

nr.

61467/12 și alte 3, 25 aprilie 2017;

Ananyev și alții împotriva R

usiei

,

nr.

42525/07 și 60800/08, 10 ianuarie 2012;

Torreggiani și alții împotriva

Italiei

, nr.

43517/09 și alte 6, 8 ianuarie 2013;

Muršić împotriva Croației

(MC), nr.

7334/13, 20 octombrie 2016; și

Khlaifia și alții împotriva Italiei

(MC), nr.

16483/12, 15 decembrie 2016]. Majoritatea acestora au aplicat

noțiuni și criterii derivate din jurisprudența Curții, ca de exemplu: pragul de

gravitate al tratamentelor; consecințele supraaglomerării grave asupra

constatării unei încălcări a a

rt.

3 din Convenție; obligațiile pozitive ale

statelor; caracterul rezonabil al despăgubirii care trebuie acordată pentru

prejudiciul moral; luarea în considerare a duratei tratamentelor la stabilirea

cuantumului despăgubirii care trebuie acordată pentru prejudiciul moral etc.

Ma

joritatea instanțelor au considerat că, în cazul unor condiții

5

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

necorespunzătoare de detenție, se prezumă existența unui prejudiciu moral

care trebuie reparat.

A.

Acțiuni civile în denunțarea condițiilor de detenție din centrele de

reținere și arestare preventivă din cadrul poliției

în răspundere civilă delictuală împotriva Inspectoratului de Poliție al

Județului Cluj și a Inspectoratului General de Poliție pentru condițiile

necorespunzătoare de detenție pe care C.L.A. le

-ar fi suferit în perioada 24

noiembrie 2014

– 5 martie 2015 în Centrul de reținere și arestare preventivă

din cadrul I.P.J. Cluj. Într-o

sentință civilă din 17 mai 2016 (dosar

nr.

12733/211/2015), judecătoria a concluzionat că tratamentele în cauză (un

spațiu individual mai mic de 4 m², lipsa iluminatului natural, lipsa instalației

de ventilație și a instalației de încălzire funcționale, prezența insectelor și lipsa

toaletelor în cameră) erau contrare a

rt. 3 din

Convenție și legislației interne și

a obligat pârâții să plătească persoanei în cauză 22

400 RON (aproximativ

5 000 EUR) pentru daune morale.

acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva Inspectoratului de Poliție al

Județului Satu Mare și a Inspectoratului General de Poliție pentru încălcarea

obligațiilor pozitive în materie de depistare a bolilor transmisibile (hepatita

C) și pentru neacordarea unui aparat de ras de unică folosință

lui C.Z. Printr-o

sentință civilă din 15 decembrie 2017 (dosar

nr.

5538/296/2015), instanța a

concluzionat că pârâții nu au respectat, în perioada de detenție a

reclamantului, și anume perioada 13 aprilie – 14 mai 2013, toate măsurile

sanitare și sanitare obligatorii de care trebuie să beneficieze persoanele aflate

în arest preventiv, inclusiv condițiile de cazare (supraaglomerare), și a obligat

pârâții să plătească persoanei în cauză 3

000 de euro daune morale.

dusă o acțiune în răspundere

delictuală împotriva Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și

Inspectoratului General al Poliției Române pentru condițiile

necorespunzătoare de detenție pe care M.I.O. le

-a suferit timp de aproximativ

3 luni (24 noiembrie 2014

– 5 martie 2015) în Centrul de Reținere și Arestare

Preventivă din cadrul I.P.J. Cluj. Printr

-o

decizie civilă din 12 aprilie 2018

(dosar nr.

11253/211/2017), tribunalul a considerat că tratamentele în cauză

(spațiul individual cuprins între 3,20 și 3,

7

7

m², lipsa instalațiilor funcționa

le

de încălzire și a toaletelor, precum și condițiile de igienă precare) sunt

contrare art.

3 din Convenție și legislației interne și a obligat pârâții să

plătească reclamantului 22

400 RON (aproximativ 4

817 EUR)

daune

morale.

răspundere delictuală împotriva Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și

Inspectoratului General al Poliției Române pentru condițiile

necorespunzătoare de detenție pe care H.R.

E. le-a suferit timp de peste 3 luni

6

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(24 noiembrie 2014

– 5 martie 2015) în Centrul de Reținere și Arestare

Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Cluj. Printr

-o

decizie civilă

din 12 aprilie 2018 (dosar nr.

13317/211/2016), tribunalul a consider

at că

tratamentele în cauză (un spațiu individual mai mic de 4

m², lipsa iluminatului

natural, a sistemului de ventilație și a toaletei în cameră, precum și prezența

insectelor) erau contrare art.

3 din Convenție și a obligat pârâții să plătească

reclamantului 22 400 RON (aproximativ 4 817 EUR) daune morale.

-

Napoca a fost introdusă o acțiune

în răspundere delictuală împotriva Inspectoratului de Poliție Județean Cluj,

Inspectoratului General al Poliției Române, a Statului Român și a

Ministerului de Interne, pentru condițiile necorespunzătoare de detenție pe

care B.U.S.T. susține că le

-a suferit timp de peste 5 luni (17 aprilie

–

16

octombrie 2014), în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul

Inspectorat

u

lui de Poliție Cluj. Printr

-o

sentință civilă din 23 aprilie 2018

(dosar nr.

4258/211/2017), judecătoria a concluzionat că tratamentele în

cauză (un spațiu individual mai mic de 4 m², precum și lipsa iluminatului

natural, a sistemului de ventilație și a toaletelor din cameră) contravin a

rt. 3

din Convenție și legislației interne și a obligat Inspectoratul de Poliție

Județean Cluj și Inspectoratul General al Poliției Române să plătească

reclamantului 2

0

000 RON (aproximativ 4

301 EUR)

cu titlu de daune

morale.

-

Napoca a fost introdusă o acțiune în

răspundere delictuală împotriva autorităților responsabile pentru detenția în

condiții necorespunzătoare a lui U.H.D. timp de aproximativ o lună în

centrele de reținere și arestare preventivă din Cluj și București. Printr

-o

sentință civilă din 9 ianuarie 2019, definitivă (dosar

nr. 11177/211/2017),

judecătoria a concluzionat că tratamentele în cauză (lipsa iluminatului natural

și a sistemului de aerisire, accesul restricționat la toalete și lipsa condițiilor de

igienă în general, cu consecințe asupra sănătății reclamantului) constituiau o

încălcare a a

rt.

3 din Convenție și a legislației interne și a obligat pârâții să

plătească reclamantului 2

700 EUR pentru prejudiciul moral.

017, la Tribunalul Hunedoara a fost depusă o cerere de apel în

cadrul unei acțiuni civile în răspundere delictuală împotriva Inspectoratul de

Poliție Județean Hunedoara pentru condițiile necorespunzătoare de detenție

(neefectuarea deratizării) pe care H.C.

C. le-a suferit timp de peste 2 luni (11

iulie

–

12 septembrie 2016) într-u

n centru de reținere și arestare preventivă

din cadrul poliției. Într

-o

decizie civilă din 22 februarie 2019 (dosar

nr.

380/221/2017), tribunalul a constatat că centrul de reținere ș

i arestare

preventivă nu a asigurat reclamantului condiții de igienă corespunzătoare în

timpul detenției sale. Instanța a reținut că reclamantul respectiv fusese mușcat

de șobolani în camera sa și că aceasta constituia o situație contrară a

rt. 3 din

Conve

nție. Tribunalul a acordat reclamantului 10

000 RON (aproximativ

2 105 EUR) cu titlu de daune morale.

7

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

în cadrul unei acțiuni civile în răspundere delictuală împotriva Inspectoratulu

i

de Poliție Județean Timiș, a Inspectoratului General al Poliției Române și a

Ministerului de Interne pentru condițiile necorespunzătoare de detenție

(condiții precare de igienă) pe care G.O. le

-ar fi suferit, în perioada 18 iunie

–

10 septembrie 2015, în

Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul

I.P.J. Timiș. Printr

-o

decizie civilă din 25 noiembrie 2020 (dosar

nr.

17600/325/2018), instanța a admis recursul reclamantului, a schimbat în

parte o decizie anterioară prin care se aplicase termenul de prescripție de 3

ani pentru perioada 18 iunie 2015

– 4 iulie 2015, a respins prescrierea acțiunii

și a majorat cuantumul despăgubirii acordate cu titlu de daune morale

la 1

2

50

RON (aproximativ 262 EUR). Instanța a reținut că G.O. a contractat o

dermati

tă din cauza condițiilor necorespunzătoare de detenție, afecțiune care

s-a agravat ulterior, astfel încât momentul de debut al termenului de

prescripție nu putea fi calculat decât de la data diagnosticului său, 6

septembrie 2015. Instanța a menținut dispozițiile deciziei anterioare de

constatare a unor condiții de detenție contrare a

rt.

3 din Convenție, precum și

existența prejudiciului moral cauzat de acestea.

B.

Acțiuni civile în denunțarea condițiilor de detenție din penitenciare

cătoria Sectorului 5 București a fost introdusă

o acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva Penitenciarului Rahova

pentru condițiile necorespunzătoare de detenție pe care N.T. le

-ar fi suferit î

n

timpul detenției sale de 587 de zile (mai multe peri

oade separate, în perioada

9 aprilie 2013

–

24 iulie 2015). Printr-o

sentință civilă din 21 noiembrie 2016

(dosar nr.

9685/302/2016), instanța a concluzionat că tratamentele în cauză

(supraaglomerare și nerespectarea condițiilor minime de igienă și transpo

rt)

erau contrare art.

3 din Convenție și legislației interne și a obligat pârâții să

plătească reclamantului respectiv

18

000 RON (aproximativ 4

000 EUR)

reprezentând daune morale. Aceasta s-a bazat pe o încheiere din 18 august

2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, care a constatat

condiții necorespunzătoare de detenție, precum și pe informațiile furnizate de

Penitenciarul Rahova, care au confirmat susținerile lui N.T. privind

supraaglomerarea (un spațiu de cazare de 1,90 m²) și condițiile de transport

necorespunzătoare. Reieșea că reclamantul încă era deținut în Penitenciarul

Rahova la data introducerii acțiunii sale.

n

răspundere delictuală împotriva penitenciarelor Mărgineni, Ploiești, Colibași

și Jilava, precum și împotriva A.N.P., pentru condițiile necorespunzătoare

de

detenție pe care M.C. le

-ar fi suferit în perioada 4 aprilie 2012

–

21 iulie 2015

în aceste unități. Printr

-o

sentință civilă din 4 iulie 2017, definitivă (dosar

nr.

7633/281/2016), instanța a concluzionat că tratamentele în cauză (un

spațiu individual de 1,89

m²

–

1,92

m² în Penitenciarul Mărgineni) era contrar

art.

3 din Convenție și legislației interne și a obligat Penitenciarul Mărgineni

8

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

și A.N.P. să plătească reclamantului respectiv 2

000 EUR cu titlu de daune

morale. Referindu

-

se la hotărârea

Khlaifia și alții

, citată anterior,

pct. 164

–

166, instanța a reținut că principalul factor care a justificat această

decizie a

fost spațiul personal foarte mic. Cu privire la celelalte locuri de deținere,

instanța, examinând probele cu înscrisuri, a constatat că nu există probleme

în contextul art.

3 din Convenție ca atare.

introdusă o acțiune în răspundere delictuală împotriva Penitenciarului Jilava

și a A.N.P. pentru condițiile de transport necorespunzătoare pe care N.M.B.

susținea că le

-a

suferit (absența centurilor de siguranță, lipsa unui sistem de

s

upraveghere video, prezența unor deținuți bolnavi și lipsa aerului condiționat

în autovehicul). Printr-o

sentință civilă din 22 martie 2018 (dosar

nr.

20369/300/2017), instanța a analizat caracteristicile autovehiculului care

l-a transportat pe reclamant,

precum și celelalte înscrisuri depuse de

Penitenciarul Jilava și a concluzionat că elementele denunțate nu au fost

confirmate și că, în orice caz, acestea nu erau susceptibile să conducă la

aplicarea art.

3 din Convenție întrucât nu au atins pragul de grav

itate impus

de jurisprudența Curții.

introdusă o acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva Penitenciarului

Rahova pentru condițiile necorespunzătoare de detenție pe care Z.C.V.I.

susținea că le

-a suferit acolo timp de 4 luni începând cu 12 septembrie 2017.

Printr-o

sentință civilă din 23 iulie 2018 (dosar

nr.

921/302/2018), instanța a

concluzionat că tratamentele în litigiu (refuzul administrației penitenciarul

ui

de a-i pune la di

spoziție o pătură, pe care a cumpărat

-o

el însuși pentru a se

proteja de frigul din camera sa, precum și lipsa unei temperaturi

corespunzătoare în cameră pe timpul iernii) erau contrare a

rt.

3 din Convenție

și legislației interne și a obligat Penitenciarul Rahova să plătească

respectivului reclamant 2 000 RON (aproximativ 430 EUR) cu titlu de daune

morale.

unei acțiuni în răspundere delictuală împotriva Penitenciarului Giurgiu și

A.N.P. pentru condițiile necorespunzătoare de detenție pe care A.L.D. susține

că le

-a

suferit după 17 decembrie 2015 (o igienă precară a camerei și a băii,

lipsa mobilierului pentru păstrarea bunurilor și obiectelor personale și

servirea meselor, ferestre

și toalete defecte și lipsa apei reci), precum și pen

tru

tratamentul medical necorespunzător din Penitenciarul Giurgiu (lucră

ri

dentare necorespunzătoare timp de mai mult de un an și lipsa tratamentului

corespunzător pentru hepatita C). Printr

-o decizie ci

vilă din 23 octombrie

2018 (dosar nr.

6216/302/2016), tribunalul a schimbat în parte o sentință

civilă pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București și a obligat pârâții să

plătească respectivului reclamant suma de 20 000 EUR cu titlu de despăgubiri

civ

ile. Rezultă că reclamantul era deținut în Penitenciarul Giurgiu la data

introducerii acțiunii sale

.

9

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

cadrul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală împotriva statului, a

Ministerul

ui de Interne, Ministerului de Justiție și a A.N.P. pentru condițiile

necorespunzătoare de detenție pe care C.I. susținea că le

-a suferit timp de

aproximativ 14 ani în Centrul de reținere și arestare preventivă al Poliției

Caraș

-

Severin și în penitenciarele Timișoara, Craiova, Bacău, Jilava și

Drobeta Turnu Severin (în principal, un spațiu individual mai mic de 3 m² și

lipsa igienei). Printr-o

decizie civilă din 21 noiembrie 2018, redactată la 24

decembrie 2018 (dosar nr.

3106/115/2017), instanța a constatat că

tratamentele în cauză erau contrare legislației naționale și a

rt. 3

din

Convenție, a schimbat sentința civilă din 26 februarie 2018 pronunțată de

Tribunalul Caraș

-

Severin și a obligat statul și A.N.P. să plătească

respectivului reclamant 4

5

000 RON (aproximativ 9

656 EUR)

cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul moral. Instanța, pentru a ajunge la această

concluzie, a considerat mai întâi că statul român și A.N.P. au capacitate

procesuală în acest tip de litigiu. A statuat apoi că cererea civilă priv

ind

detenția lui C.I. în Arestul I.P.J. Caraș

-

Severin era prescrisă, cu motivarea că

era o perioadă diferită, întrucât persoana în cauză a fost pusă în libertate la 9

octombrie 2001, următoarea arestare având loc la 29 martie 2002, când a fost

depusă tot la Penitenciarul Timișoara. Astfel, instanța s

-a

pronunțat cu privire

la răspunderea civilă a autorităților pentru perioadele succesive de detenție a

lui C.I. în perioada 29 martie 2002

– 15 aprilie 2015 (data liberării sale

condiționate) în cele cinci penitenciare menționate mai sus. Această din urmă

dată, potrivit curții de apel, constituia momentul de la care începea să curgă

termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de

a

rt. 2517 din Codul civil

(

supra

,

pct. 13).

-Severin a stabilit în

mod just situația de fapt din respectiva cauză și a concluzionat, după

administrarea probelor (două probe testimoniale cu martori și înscrisuri

depuse de penitenciare), că reclamantul a fost supus unor condiții

necorespunzătoare de detenție în penitenciarele în care a fost deținut. Instanța

a respins susținerile, în apărare, ale A.N.P. referitoare la lipsa intenției de

umilire sau înjosire a reclamantului și a subliniat că nu sunt de natură să

înlăture existența faptei ilicite

, a prejudiciului sau a culpei pârâtei.

Întemeindu-

se pe jurisprudența Curții [cauzele

Micu împotriva României

,

nr. 29883/06,

8 februarie 2011;

Rupa împotriva României (nr.

1)

,

nr. 58478/00,

16 decembrie 2008;

Kudła

, citată anterior;

Alver împotriva

Estoniei

, nr.

64812/01, 8 noiembrie 2005;

Dougoz împotriva Greciei

,

nr. 40907/98,

CEDO 2001-

II, și

Karalevičius împotriva Lituaniei

,

nr.

53254/99, 7 aprilie 2005], instanța a subliniat că supraaglomerarea era

adesea principalul factor de luat în considerare în evaluarea condițiilor de

detenție și că reprezenta o problemă structurală la nivel național. Pe baza

aceleiași jurisprudențe, instanța a amintit de asemenea importanța luării în

considerare a efectelor cumulative ale condițiilor de detenție și a duratei

10

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

detenției în condiții necorespunzătoare. Înainte de a concluziona că în

prezenta cauză erau întrunite condițiile pentru a antrena răspunderea civilă

delictuală, instanța a făcut referire, de asemenea, la mai multe exemple din

jurisprudența Curții pentru a evidenția condițiile precare de igienă, calitatea

proastă a hranei și lipsa tratamentului medical corespunzător în penitenciarele

din

România și a făcut trimitere, de asemenea, la constatările Curții în cauzele

Iacov Stanciu

și

Rezmiveș și alții

, citate anterior, pentru a consolida

argumentul potrivit căruia problema condițiilor necorespunzătoare

de

detenție din România era una structurală. Instanța a hotărât că lipsa fondurilor

pentru asigurarea unor condiții bune de detenție nu scutește autoritățile

naționale de obligația de a repara prejudiciul moral suferit de deținuți. Aceasta

a apreciat cuantumul care trebuie acordat pentru prejudiciul moral luând în

considerare, printre altele, durata detenției lui C.I. în condiții

necorespunzătoare

.

răspundere civilă delictuală împotriva autorităților responsabile pentr

u

condițiile necorespunzătoare de detenție a lui B.I. timp de 21 de luni (4

ianuarie 2016

–

12 septembrie 2017) în Penitenciarul Târgu Jiu. Printr-o

sentință civilă din 20 decembrie 2018 (dosar

nr.

784/318/2018), instanța a

considerat că respectivele condiții de detenție (în special un spațiu individua

l

mai mic de 4 m²) erau contrare art.

3 din Convenție și legislației interne și a

obligat statul să plătească persoanei în cauză 5

000 RON (aproximativ

1 072

EUR) cu titlu de daune morale. Instanța a reținut că Penitencia

rul Târgu

Jiu recunoscuse că nu putuse să asigure un spațiu individual de cel puțin 4

m²

în speță.

în răspundere civilă delictuală împotriva Penitenciarului Rahova, A.N.P. și

Ministerului Justiției pentru condițiile necorespunzătoare de detenție pe care

P.C.A. le-a

suferit între 28 mai 2014 și 1 iulie 2016. Printr

-o

sentință civilă

din 9 mai 2019 (dosar nr.

11357/3/2017), instanța a concluzionat că

tratamentele în litigiu (un s

pațiu individual mai mic de 3

m²) erau contrare

art.

3 din Convenție și legislației interne și a obligat Penitenciarul Rahova să

plătească persoanei în cauză 3

000 RON (aproximativ 630 EUR) cu titlu de

daune morale.

ntrodusă o acțiune în răspundere

civilă delictuală împotriva autorităților pentru condițiile necorespunzătoare

de detenție pe care C.C.C. susținea că le

-a suferit timp de aproximativ 10 luni

în Penitenciarul Târgu Jiu. Printr-o

decizie civilă din 23 septem

brie 2019

(dosar nr.

11310/318/2019), acesta a confirmat o sentință civilă pronunțată la

5 aprilie 2019, a stabilit că respectivele condiții de detenție (inclusiv un spațiu

individual mai mic de 4 m²) erau contrare art.

3 din Convenție și legislației

inter

ne și a obligat statul să plătească persoanei în cauză 500 de euro cu titlu

de daune morale.

11

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

libertate din Penitenciarul Baia-

Mare a fost depusă o plângere formulată de

F.M.A. cu privir

e la condițiile de transport între penitenciarele Baia Mare și

Gherla (lipsa de salubritate a autovehiculului, lipsa aerului condiționat și

nesiguranța condițiilor de transport). Printr

-o încheiere din 26 septembrie

2019 (dosar nr.

174/JS/2019), acesta a c

oncluzionat, în urma administrării

probelor (caracteristicile autovehiculului care a asigurat transportul

reclamantului) că faptele denunțate nu au fost confirmate și a respins

plângerea ca nefondată. Reclamantul a formulat contestație la încheiere, dar

ul

terior a renunțat.

„Înalta Curte”) a fost declarat un recurs formulat de stat în cadrul unei acțiuni

în despăgubire introduse la 20 februarie 2018 pentru condiții

necorespunzătoare de detenție (supraaglomerare). Printr

-o decizie din 19

februarie 2020, înalta instanță a statuat că, în acest tip de litigiu, răspunderea

aparținea statului, nu instituțiilor din subordine. Instanța a ajuns la această

concluzie referindu-

se la disfuncționalitățile structurale caracteristice

sistemului penitenciar din România, astfel cum s-a

constatat în hotărârea

-pilo

t

Rezmiveș și alții, pentru a demonstra că la originea unei probleme sistemice

se află cauze ce pot fi atribuite nu penitenciarelor, ci numai

statului, care este

singurul responsabil de politica penală. Înalta instanță a constatat

imposibilitatea obiectivă a A.N.P. de a se conforma standardului prevăzut în

legislația națională ce reglementează modalitatea de efectuare a stării de

detenție deoarece instituția nu avea competența de decizie și control în acest

domeniu. Astfel, înalta instanță a confirmat o sentință din 17 mai 2018

pronunțată de Tribunalul Gorj prin care statul a fost obligat să plătească

respectivului reclamant suma de 5 000 RON (aproximativ 1 075 de euro)

pentru detenția unei persoane, timp de un an și o lună, în condiții

necorespunzătoare de detenție, cu încălcarea

a

rt.

3 din Convenție.

răspundere civilă delictuală împotriva autorităților pentru detenția lui P.S.

timp de aproximativ 1 an și 4 luni în penitenciarele Craiova, Aiud, Deva,

Mioveni și Târgu Jiu. Printr

-o

decizie civilă din 21 septembrie 2020 (dosar

nr.

12782/318/2017), instanța a schimbat în parte o sentință civilă din 29 iulie

2019, confirmând că condițiile de detenție de la 3 februarie 2014 până la 15

iunie 2015 (inclusiv supraaglomerarea) erau contrare art.

3 din Convenție și

legislației interne și a obligat în solidar pârâții să plătească persoanei în cauză

4

000 de euro pentru prejudiciul moral. Instanța a constatat, de asemenea, că

acțiunea lui P.S. era prescrisă pentru arestarea sa preventivă din perioada 19

iunie 2003

– 10 ianuarie 2005, cu motivarea că fusese pus în libertate la

această dată și că termenul de prescripție pentru capătul de cerere respectiv

începuse să curgă de la data punerii sale în libertate.

apel în cadrul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală împo

triva

12

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

autorităților pentru detenția lui S.I. timp de aproximativ 16 luni în

penitenciarele Satu Mare, Bistrița și Deva. Printr

-o

decizie civilă din 21

octombrie 2020, definitivă (dosar

nr.

18919/211/2018), instanța a statuat că

respectivele condiții de detenție din ultimele două penitenciare erau contrare

art.

3 din Convenție și legislației interne și a obligat inculpații să plătească în

solidar 3 000

EUR persoanei în cauză pentru prejudiciul moral. Instanța a

respins ca prescrisă acțiunea civilă pentru detenția reclamantului în

Penitenciarul Satu Mare în perioada 16 ianuarie

–

9 martie 2015 (data

transferului său în Penitenciarul Bistrița), această perioadă de detenție

aflându

-

se, în opinia sa, în afara termenului legal de prescripție de 3 ani

(

supra

, pct.

13). A considerat că perioada respectivă a început să curgă ori de

câte ori reclamantul a fost transferat într-un alt penitenciar sau pus în libertate.

C. Date

statistice

pentru perioada 2014

– 2020, care arată numărul de plângeri depuse de

deținuți la judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Potrivit acestor

informații, în 2015 –

2020, 1 374 din cele 3 392 de plângeri primite vizau

supraaglomerarea penitenciarelor. Guve

rnul se referă, de asemenea, la

statisticile furnizate de A.N.P. pentru perioada decembrie 2020

–

aprilie 2021,

potrivit cărora judecătorul de supraveghere a privării de libertate a primit 156

de plângeri privind condițiile necorespunzătoare de detenție.

4

deficitul de locuri de deținere fiind de 13 327 în 2011 și doar 2 051 în 2020.

Populația carcerală a scăzut de la 33 434 de deținuți în 2013 la 27 455 în 201

6.

site-u

l său Internet statistici privind numărul de

persoane încarcerate în toate unitățile aflate în subordinea sa. Conform

acestor date, la 20 aprilie 2021, 22

464 de persoane erau deținute în structurile

A.N.P., cu o capacitate de 18 271 de locuri.

IV. DOCUMENTELE RELEVANTE ALE CONSILIULUI EUROPEI

cadrul supravegherii executării hotărârii

-pilot

Rezmiveș și alții

, citată

anterior, a evaluat măsurile generale adoptate în vederea executăr

ii a 90 de

cauze care erau îndreptate împotriva României și aveau ca obiect în principal

supraaglomerarea și condițiile materiale de detenție din unitățile penitenciare

și din centrele de reținere și arestare preventivă ale poliției [grupul de cauze

Bragadireanu

(nr.

22088/04) și

Rezmiveș și alții

(citată anterior)]. Această

evaluare conține următoarele pasaje relevante în speță:

13

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

„Analiza Secretariatului

[...]

Măsuri generale

Cu privire la condițiile de detenț

ie

Planul de acțiune revizuit din noiembrie 2020 include măsuri care par a fi adecvate

pentru a aborda multe dintre deficiențele care au dus la încălcări ale a

rt.

3 din Convenție

în aceste cauze. La întocmirea acestuia, autoritățile au ținut seama, de asemenea, de

orientările oferite de Comitetul de Miniștri în etapele anterioare ale procesului de

executare cu privire la anumite aspecte care necesită o acțiune prioritară din partea lor

(ca de exemplu consolidarea Serviciului de probațiune). Acest plan de acțiune este

sprijinit la un nivel p

olitic înalt, deoarece a fost aprobat de guvern, ceea ce demonstrează

angajamentul ferm al autorităților pentru a asigura respectarea deplină a obligațiilor în

temeiul art.

46 §

1 din Convenție și creează condițiile necesare pentru punerea în

aplicare efic

ientă și rapidă a măsurilor prezenta

te.

Cu toate acestea, evoluțiile recente de la nivel național, precum și unele elemente ale

strategiei autorităților de a aborda unele dintre problemele identificate în hotărâri,

necesită o examinare mai amănunțită.

S-a

observat în primul rând că inflația populației carcerale

a redevenit o chestiune de

mare îngrijorare. În prezent, s-a

stabilit că, după o tendință descendentă semnificativă

și constantă între 2014 și 2020, situa

ția s

-a

înrăutățit din luna iunie a

anului tr

ecut, cu

o

creștere a numărului de deținuți și a indicelui global de ocupare a penitenciarelor cu

aproximativ 8% până în decembrie 2020. Pe baza explicațiilor furnizate de autorități,

nu este exclus ca această tendință ascendentă să continue. Datele furnizate arată, de

asemenea, că, deși autoritățile încearcă să echilibreze repartizarea deținuților, unele

penitenciare nu numai că funcționează mult peste capacitatea lor oficială, dar, de fapt,

au niveluri de supraaglomerare cu mult peste media națională raportată (119,2

% în

decembrie 2020).

Supraaglomerarea persistentă și nivelurile foarte grave raportate pentru unele

penitenciare, în contextul creșterii recente a dimensiunii populației carcerale, necesită

un demers rapid și decisiv pentru a pune capăt unei situații care intră sub incidența a

rt. 3

din Convenție, dispoziție care nu permite excepții sau derogări. Din acest punct de

vedere, este pozitiv și liniștitor faptul că autoritățile au în vedere un demers legislativ în

completarea planurilor lor de renova

re și extindere a parcului penitenciar, deoarece

acestea nu par a fi în măsură să ofere o soluție suficient de rapidă și definitivă la această

problem

ă.

Prin urmare, Comitetul ar putea dori să primească detalii cu privire la măsurile

legislative avute în v

edere și impactul preconizat al acestora, subliniind în același timp

că este important ca autoritățile să se bazeze pe indicațiile d

in hotărârea

-pilot

Rezmiveș

și alții

(pct. 117

– 119) și pe activitatea aprofundată a Consiliului Europei [în special

Recom

a

ndarea Rec(99)22 a Comitetului de Miniștri privind supraaglomerarea

penitenciarelor și inflația populației carcerale, Cartea albă privind supraaglomerarea

penitenciarelor publicată în 2016 de Comitetul european pentru probleme criminale și

recomandările specifice ale CPT]. Toate aceste surse arată că crearea de noi locuri de

deținere nu poate, în sine, să ofere o soluție durabilă la problema supraaglomerării

penitenciarelor și ar trebui să fie sprijinită îndeaproape prin alte măsuri și politici menite

să reducă dimensiunea populației carcerale și să o mențină la niveluri gesti

onabile.

În al doilea rând, în ceea ce privește proiectele de aliniere a condițiilor materiale din

penitenciare la cerințele a

rt.

3

, este esențial, în așteptarea unor îmbunătățiri mai

substanțiale ale infrastructurii penitenciarelor, ca autoritățile să își continue eforturile

14

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

de menținere a locurilor existente într

-o

stare de reparații adecvată. De asemenea, este

important ca lucrările pregătitoare pentru identificarea investițiilor necesare în

infrastructură să fie finalizate rapid, iar Comitetul să fie informat cu privire la conținutul

lucrărilor și calendarul prevăzut pentru finalizarea acestora.

În al treilea rând, în ceea ce privește asistența medicală în sistemul p

enitenciar, pare

esențial de abordat, cu prioritate, deficitul de personal medical calificat. Greutățile

persistente cu care se confruntă administrația penitenciarelor în ceea ce privește

atragerea acestui personal arată în mod clar că încercările repetate

de recrutare sunt

insuficiente și că sunt necesare demersuri mai ample pentru a soluționa această

problemă. Autoritățile s

-a

r putea baza pe activitatea și expertiza Consiliului Europei în

acest domeniu, inclusiv pe recomandările specifice ale CPT în acest

domeni

u.

În fine, în ceea ce privește proiectele referitoare la sistemul de centre de reținere și

arestare preventivă, se observă că aceste centre vor continua să găzduiască persoane

arestate preventiv pentru perioade lungi de timp. Prin urmare, pentru a rezolva pe deplin

problemele evidențiate de hotărâri, atât centrele noi, cât și cele renovate vor trebui să

ofere condiții adaptate la durata șederii persoanelor private de libertate, inclusiv un

regim adecvat de activități în exteriorul camerelor și spații dotate corespunzător pentru

aceste activități. Rămâne la latitudinea autorităților să confirme că planurile lor

îndeplinesc aceste cerințe.

Cu privire la căile de atac intern

e

Curtea a decis acum să reexamineze dacă o acțiune în fața instanțelor național

e care

are ca obiect să stabilească răspunderea civilă delictuală a statului este o cale de atac

eficientă pentru a solicita despăgubiri financiare pentru condițiile necorespunzătoare de

detenție și, de asemenea, a solicitat informații despre func

ționarea

recursului preventiv.

Necesitatea ca autoritățile să ia măsuri suplimentare pentru a se asigura că legislația

națională prevede o cale de atac efectivă sau o combinație de căi de atac efective pentru

astfel de plângeri va trebui să fie stabilită după ce Curtea a realizat propria sa apreciere.”

reuniuni a delegaților miniștrilor, din 9 –

15 martie

2018 (DH), Comitetul de Miniștri a evaluat măsurile generale

adoptate în vederea executării a 90 de cauze care erau îndreptate împotriva

României și aveau ca obiect în principal supraaglomerarea și condițiile

materiale de detenție din penitenciare și din centrele de reținere și arestare

preventivă ale poliției [grupul de cauze

Rezmiveș și alții

(citată anterior) și

grupul de cauze

Bragadireanu

(citată anterior)]. Acesta a adoptat următoarea

decizie, car

e conține următoarele pasaje relevante în speță:

„Delegații

ilor de

detenție inumane și degradante din penitenciarele și din centrele de reținere și arestare

preventivă din România, precum și absența prelungită a unui sistem de căi de atac în

conformitate cu Convenția la nivel național în aces

t sens;

[...]

Cu privire la măsurile generale

prob

l

emele structurale identificate de aceste hotărâri, își exprimă satisfacția cu privire

la măsurile incluse în planul de acțiune revizuit prezentat în noiembrie 2020

și speranța

fermă că Guvernul va continua să ofere tot sprijinul necesar pentru punerea în a

plicar

e

efectivă și la timp a acestor

a;

15

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

i de datele

recente privind înrăutățirea situației în ultimele 6 luni, subliniază importanța unei

acțiuni rapide și decisive pentru a soluționa această problemă, în special având în vedere

implicațiile sale umanitare; prin urmare, solicită autorităților să prezinte detalii privind

măsurile legislative suplimentare anunțate în planul de acțiune revizuit și privind

impactul preconizat al acest

ora și solicită autorităților să se bazeze pe orientările Curții

Europene din hotărârea

-pilot

Rezmiveș și alții

și lucrările relevante ale Consiliului

Europei pentru a se asigura că aceste măsuri ating obiective

le urmărite;

privește condițiile materiale și acordarea de asistență medicală în sistemul penitenciar,

solicită autorităților să își continue eforturile pentru a se asigura că, în așteptarea unor

îmbunătățiri mai substanțiale ale infrastructurii penitenciare, locurile existente sunt

menținute într

-o

stare corespunzătoare și să își intensifice eforturile de identificare și

punere în aplicare promptă a unor soluții adecvate și suficiente la problema lipsei

persistente de personal medical calificat;

de reținere și arestare preventivă din cadrul inspectoratelor de poliție, subliniază

importanța asigurării faptului că unitățile noi, dar și cele renovate, oferă condiții

corespunzătoare duratei de ședere a deținuților, inclusiv un regim adecvat de activități

în exteriorul camerelor și spații dotate corespunzător pentru astfel de activități; invită

autoritățile să furnizeze informații suplimentare care să confirme că planurile lor

îndeplinesc pe deplin aceste cerințe;

decis să reexamineze chestiunea dacă o acțiune în fața instanțelor naționale, având ca

obiect stabilirea răspunderii civile delictuale a statului, putea constitui o cale de atac

compensatorie eficientă pentru plângerile întemeiate cu privire la condițiile

necorespunzătoare de detenție și a solicitat, de asemenea, informații cu privire la

fun

cționarea căii de atac preventive instituite în 2014; decid reluarea examinării lor în

lumina constatărilor Curții cu privire la aceste

aspecte;

să prezinte informații

referitoare la diferitele aspecte sus-

menționate până la 30 iunie

2021 cel târziu.”

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A A

RT. 3

DIN

CONVENȚI

E

Aiud, Deva și, respectiv, Gherla, precum și cele de transfer între aceste

penitenciare constituie tratamente inumane și degradante, contrare a

rt. 3 din

Convenție, care prevede următoarele

:

Art. 3

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inuma

ne ori

degradante

.”

16

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A.

Cu privire la condițiile materiale de detenție din Penitenciarul Deva

(27 februarie 2014

– 29 aprilie 2015 și 14 –

25 mai 2015)

privire la admisibilitate

-ar

fi pi

erdut calitatea de victimă ca urmare a recunoașterii explicite și în fond a

încălcării a

rt.

3 din Convenție și a despăgubirii financiare corespunzătoare

dispuse în acest sens de instanțele naționale

(

supra

, pct. 7-

12). Acesta afirm

ă

că reclamantul, care a introdus o acțiune în răspundere civilă delictuală în

temeiul art. 1349 din Codul civil (

supra

, pct.

13), a fost despăgubit pentru

condițiile necorespunzătoare de detenție pe care le

-a

suferit în timpul șederii

sale în Penitenciarul Deva. Consideră că valoarea despăgubirii acordate în

speță, respectiv 500 EUR, este în concordanță cu media sumelor acordate de

instanțele naționale în cauze similare.

jurisprudența Curții referitoare la

România, care, în opinia sa, prevede sume

mai mari în materie. În opinia sa, respingerea ca prescrisă a unei părți a

acțiunii sale a fost o eroare din partea instanțelor naționale

.

a

cțiunea în răspundere civilă delictuală introdusă de reclamant în temeiul

art.

1349 din Codul civil, au obligat autoritățile naționale la repararea

prejudiciului suferit de reclamant din cauza condițiilor necorespunzătoare de

detenție în Penitenciarul Deva

în perioada 22 aprilie 2014

–

29 aprilie 2015

și 14 mai 2015 – 25 mai 2015 și la plata a 500 de euro cu titlu de daune morale

(

supra

, pct. 9).

nu este suficientă, în principiu, pentru

a-

l priva de calitatea de „victimă” în

sensul art.

34 din Convenție, cu excepția cazului în care autoritățile naționale

au recunoscut, în fond sau în mod explicit, și apoi au reparat încălcarea

Convenției [

Scordino împotriva Italiei (nr. 1) (MC)

, nr. 36813/97, pct. 180,

CEDO 2006-V;

Gäfgen împotriva Germaniei

(MC), nr. 22978/05, pct. 115,

CEDO 2010]. Numai în cazurile în care sunt îndeplinite aceste două condiții,

natura subsidiară a mecanismului de protecție oferită de Convenție se opune

unei examinări a

cererii [

Rooman împotriva Belgiei

(MC), nr.

18052/11,

pct. 129, 31 ianuarie 2019].

primul rând, dacă autoritățile au recunoscut încălcările Convenției în privința

reclamantului și, pe de altă parte, dacă acestea i

-a

u oferit o reparație

corespunzătoare și suficientă.

că aceasta a fost formulată astfel încât să se limiteze la perioada 22 aprilie

2014

–

29 a

prilie 2015 și perioada 14 mai – 25 mai 2015 și că nu a luat în

considerare detenția reclamantului în perioada 27 februarie –

21 aprilie 2014

în Penitenciarul Deva cu motivarea că, pentru această perioadă de detenție,

17

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

acțiunea reclamantului era prescrisă (

supra

, pct. 8-

10). Însă Curtea constată

că detenția reclamantului în Penitenciarul Deva în perioada 27 februarie 2014

– 29 aprilie 2015 nu a fost întreruptă și reprezintă o „situație continuă” în

sensul jurisprudenței Curții. Amintește în această privință că o perioadă de

detenție trebuie considerată o „situație continuă” atunci când are loc în unități

de același tip și în condiții similare, cât timp persoana respectivă nu a fost

pusă în libertate sau nu a fost încadrată într

-un alt regim de executare a

pedepselor privative de libertate (a se vedea

Ananyev și alții împotriva Rusiei

,

nr.

42525/07 și 60800/08,

pct. 78,

10 ianuarie 2012). Prin urmare, este

necesar să se constate că încălcarea denunțată de reclamant nu a fost

recunoscută decât în parte de autorități.

corespunzătoare și suficientă, Curtea va verifica, pe de o parte, dacă reparația

acoperă întreaga perioadă în litigiu și, pe de altă parte, dacă suma acordată de

instanțe nu este nerezonabilă în raport cu ceea ce Curtea ar acorda cu titlu d

e

reparație echitabilă.

tă

nu acoperea întreaga perioadă în litigiu întrucât instanțele au exclus, ca

u

rmare a prescrierii, perioada cuprinsă între 27 februarie 2014 și 21 aprilie

2014 (

supra

, pct. 8

–10), care reprezenta o „situație continuă” în raport cu

jurisprudența Curții (

supra

, pct. 52

in fine

).

obținut 500 EUR pentru o perioadă de detenție în litigiu de 1 an, 2 luni și 13

zile. Problema dacă acest cuantum poate fi considerat corespunzător și

suficient este strâns legată de modul în care Curtea ar putea să aplice a

rt. 4

1

din Convenție. Aceasta presupune să se verifice, în lumina tuturor

circumstanțelor cauzei, dacă suma acordată de instanțele naționale nu a fost

nerezonabilă în raport cu suma pe care Curtea ar acorda

-o

în situații

comparabile

(

Nikitin și alții împotriva Es

toniei

, nr.

23226/16 și alte 6,

pct. 197, 29 ianuarie 2019).

naționale sunt cele mai în măsură să aprecieze în mod concret condițiile de

detenție a persoanelor deținute și să stabilească cuantumul despăgubirii

acordate pentru repararea prejudiciului moral cauzat de condiții care aduc

atingere demnității umane. O astfel de evaluare trebuie să se efectueze în

conformitate cu sistemul juridic național și cu practica națională și trebuie să

țină seama de nivelul de trai al țării în cauză, chiar dacă astfel se ajunge la

acordarea unor sume mai mici decât cele pe care Curtea le-ar fi acordat în

cauze similare [

Shmelev și alții împotriva Rusiei

(dec.), nr.

41743/17 și alte

16, pct.

91, 17 martie 2020, cu trimiterile citate acolo]. În cazul în care

despăgubirea nu este stabilită prin lege, ci este stabilită, precum în speță, în

aplicarea dispozițiilor referitoare la răspunderea civilă delictuală (

supra

,

pct.

13), instanțele naționale trebuie de asemenea să se asigure că legislația

națională este aplicată în conformitate cu Convenția și cu jurisprudența Curții

18

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

[

Atanasov și Apostolov împotriva Bulgariei

(dec.), nr.

65540/16 și 22368/17,

pct. 64, 27 iunie 2017].

instanțele naționale era nerezonabilă în raport cu cea pe care ar acorda‑o în

situații comparabile. Prin urmare, rezultă că reclamantul nu a obținut o

reparație corespunzătoare și suficientă pentru încălcarea pe care a

suferit-o (

a

se vedea,

mutatis mutandis

,

Mironovas și alții împotriva Lituaniei

,

nr.

40828/12 și alte 6,

pct. 99

–

100, 8 decembrie 2015).

pierderea calității de victimă a reclamantului.

5

9

. Curtea, constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit

nefondat și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul a

rt. 35

din Convenție, îl declarată admisibil.

privire la fond

te în jurisprudența sa

privind condițiile materiale de detenție [a se vedea, de exemplu,

Muršić

împotriva Croației

(MC), nr.

7334/13, pct.

9

6

–

101, 20 octombrie 2016].

Aceasta subliniază în special că, de una singură sau în combinație cu alte

deficiențe, o lipsă gravă de spațiu într

-o

cameră de deținere este un factor care

trebuie luat în considerare la stabilirea naturii „degradante” în sensul a

rt. 3 a

condițiilor de detenție descrise și pentru constatarea unei încălcări a acestui

articol (

ibidem

, pct.

122-

141, precum și

Ananyev și alții

, citată anterior,

pct. 143

–159). În special, în cazul în care suprafața la sol de care dispune un

deținut într

-o

cameră comună este mai mică de 3 m², lipsa spațiului personal

este considerată a fi atât de gravă încât dă naștere unei puternice prezumții de

încălcare a a

rt. 3. Sarcina probei revine astfel guvernului pârât, care poate

totuși să infirme prezumția demonstrând prezența unor elemente capabile să

compenseze această circumstanță în mod corespunzător (

Muršić

, citată

anterior, pct. 137

–

138).

în mod definitiv că reclamantul, în timpul deținerii sale în Penitenciarul Deva,

a dispus de un spațiu personal mai mic de 3

m² (

supra

, pct.

9).

Această

constatare nu este contestată de Guvernul pârât.

-pilot

Rezmiveș și alții împotriva României

(nr. 61467/12

și alte 3, 25 aprilie 2017), Curtea a constatat deja încălcarea a

rt. 3

din

Convenție în circumstanțe de fapt similare cu cele din prezenta cauză.

-au fost prezentate

de părți, constată că Guvernul nu a prezentat elemente de natură să răstoarne

prezumția unei încălcări a a

rt.

3 din Convenție. Pe de altă parte, nu constată

nici

un fapt sau argument de natură să o conducă, în prezenta cauză, la o

concluzie diferită de cea la care a ajuns în hotărârea

-pilot

Rezmiveș și alții

(citată anterior). Având în vedere jurisprudența sa în materie, consideră că

reclamantul a fost deținut în P

enitenciarul Deva în perioada 27 februarie 2014

19

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

– 29 aprilie 2015 și 14 mai – 25 mai 2015 în condiții care au fost contrare

art.

3 din Convenție.

rt.

3 din Convenție.

B.

Cu privire la condițiile materiale de detenție din peni

tenciarel

e

Aiud, Deva (18 noiembrie 2013

– 3 februarie 2014) și Gherla,

precum și condițiile de transport între penitenciare

referitoare la condițiile sale de detenție din Penitenciarul Aiud și la condiți

ile

de transport între penitenciare. Acesta susține că detenția reclamantului în

Penitenciarul Aiud a fost întreruptă prin transferul său, pentru o perioadă mai

mare de 6 luni, în Penitenciarul Rahova, despre care nu se plânge în cadrul

prezentei cereri (

supra

, pct.

4). În ceea ce privește transportul între

penitenciare, acesta arată că primul transfer al reclamantului (la 29 aprilie

2013, între penitenciarele Aiud și Rahova) a avut loc cu 6 ani și 3 luni înainte

de data sesizării Curții, iar ultimul său transfer (la 12 iunie 2015, între

penitenciarele Dej și Bistrița) a avut loc cu 4 ani și 2 luni înainte de data

sesizării Curții, adică în afara termenului de 6 luni prevăzut de a

rt. 35 din

Convenție. În ceea ce privește detenția reclam

antului în Penitenciarul Gherla,

Guvernul susține că acest capăt de cerere este vădit nefondat.

de prescripție de 10 ani (supra,

pct. 15).

1.

Cu privire la condițiile de detenție a r

eclamantului în penitenciarele

Aiud (16 mai 2012

– 29 aprilie 2013) și Deva (18 noiembrie 2013 –

3

februarie 2014)

reclamantul au respins acțiunea sa referitoare la detențiile sale anteri

oare datei

de 21 aprilie 2014, inclusiv cele din penitenciarele Aiud (16 mai 2012

–

29

aprilie 2013) și Deva (18 noiembrie 2013 –

3 februarie 2014), cu motivarea

că aceasta s

-a prescris (

supra

, pct.

8 și 10). În această privință, amintește că

existența unui termen de prescripție nu este, în sine, incompatibilă cu

Convenția și că este sarcina Curții să verifice în fiecare cauză dacă natura

termenului de prescripție în cauză sau maniera în care a fost aplicat este

compatibilă cu Convenția (a se vedea

mutatis mutandis

și în raport cu a

rt. 6

din Convenție,

Stagno împotriva Belgiei

, nr. 1062/07, pct. 27, 7 iulie 2009).

În prezenta cauză, o posibilă incompatibilitate cu Convenția ar rezulta

dintr-u

n refuz al instanțelor naționale de a aplica noțiunea de „situație

continuă” dezvoltată de Curte în jurisprudența sa referitoare la a

rt. 3

din

Convenție (

supra

, pct. 52;

infra

, pct.

89). În speță, Curtea constată că detenția

reclamantului în Penitenciarul Aiud în perioada 16 mai 2012

–

29 aprilie 2013

a fost întreruptă prin transferul său, timp de peste 6 luni (29 aprilie –

1

8

noiembrie 2013) în Penitenciarul Rahova, că detenția sa în Penitenciarul Deva

20

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

a fost întreruptă prin transferul său la Penitenciarul Jilava pentru o perioadă

de 24 de zile (3

– 27 februarie 2014) și că reclamantul nu se plânge de detenția

în penitenciarele Rahova și Jilava (

supra

, pct.

4). Astfel, încălcarea continuă

pe care o denunță încetase, așadar, din momentul transferurilor sale la

penitenciarele Rahova și Jilava, iar perioada de 6 luni a început să curgă de la

29 aprilie 2013 și, respectiv, 3 februarie 2014 (a se vedea, de exemplu,

Abdilla

împotriva Maltei

, nr. 36199/15, pct. 27-

29, 17 iulie 2018; și

Eskerkhanov și

alții împotriva Rusie

i

, nr.

18496/16 și alte 2,

pct. 31, 25 iulie 2017). În aceste

condiții și având în vedere termenul legal de prescripție prevăzut de legislația

națională (

supra

, pct.

14), faptul că reclamantul a introdus aceste două acțiuni

în fața instanțelor naționale prin intermediul unei acțiuni în răspundere civilă

delict

uală nu este de natură să întrerupă termenul de 6 luni prevăzut de a

rt. 3

5

din Convenție, întrucât această cale de atac a fost lipsită de efect util. Rezultă

că aceste capete de cerere sunt tardive și trebuie să fie respinse în temeiul

art. 35 §

1 și

in Convenție.

2.

Cu privire la condițiile de transport între penitenciare

capătul de cerere referitor la condițiile de transport între penitenciare și că

acest capăt de cerere nu a fost formulat în fața instanțelor naționale (

supra

,

pct. 4-

6). În măsura în care reclamantul a considerat că nu dispunea de o cale

de atac efectivă pentru a adresa plângerile sale instanțelor naționale, acesta ar

fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de 6 lu

ni de la data faptelor sau a

măsurilor criticate, mai precis de la data transferurilor sale între penitenciare

[a se vedea,

mutatis mutandis

,

Aydarov și alții împotriva Bulgariei

(dec.)

,

nr. 33586/15, pct. 90, 2 octombrie 2018].

29 aprilie și 18 noiembrie 2013, la 3 și 27 februarie 2014, precum și la 29–

30

aprilie, 12

–

14 mai, 25

–26 mai și 12 iunie 2015 (supra,

pct. 6

in fine

). Întrucât

prezenta cerere a fost depusă abia la 16 iulie 2019, acest capăt de cerere

trebuie respins în temeiul art. 35 §

1 și

§

4 din Convenție.

3.

Cu privire la condițiile de detenție din Penitenciarul Gherla

de detenție din Penitenciar

ul Gherla, în perioada 30 aprilie

–

12 mai 2015,

Curtea constată că instanțele naționale au examinat capătul de cerere formulat

de reclamant în legătură cu supraaglomerarea. Înainte de a respinge acest

capăt de cerere ca fiind vădit nefondat, instanțele au

analizat probele cu

înscrisuri prezentate de A.N.P., care confirmă că, în perioada examinată,

reclamantul a fost deținut într

-o

cameră bine luminată și bine ventilată, în care

a beneficiat de un spațiu de locuit de 4,28 m², acces permanent la două săli de

baie și la dușuri de două ori pe săptămână și că și

-a executat pedeapsa în regim

semi-

deschis, ceea ce însemna o mai mare libertate de mișcare (

supra

,

pct. 10).

21

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

generale de aplicare a art.

3 din Convenție în cauzele care ridică probleme

similare celor ridicate de prezenta cerere, în special hotărârea

Muršić

(citată

anterior, pct.

96

–141). În prezenta cauză, Curtea constată că susținerile

reclamantului privind supraaglomerarea sunt contrazise de probele pe care

A.N.P. le-a

prezentat în fața instanțelor naționale și că celelalte elemente ale

condițiilor materiale de detenție în penitenciarul în cauză nu sunt de natură să

atingă pragul de gravitate impus de a

rt.

3 din Convenție pentru

a fi încadrate

ca tratamente inumane ori degradante.

respins în temeiul art. 35 § 3 lit. a)

și

§

4 din Convenție.

II.

CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA A

RT.

13 DIN CONVENȚIE

COROBORAT CU ART.

3

civilă delictuală, care a fost soluționată prin decizia din 13 februarie 2019

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia (

supra

, pct. 12), ca urmare a modului

în care instanțele naționale au aplicat termenul de prescripție în materie civilă

și a cuantumului, insuficient în opinia sa, al despăgubirii pe care a primit

-o

cu titlu de daune morale. Acesta invocă a

rt.

13 din Convenție coroborat cu

art. 3.

Art.

13 prevede următoarele:

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de […] Convenție au fost

încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când

încălcarea s

-a

r datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuții

lor lor

oficiale.

”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

de detenție suferite de reclamant în Penitenciarul Deva (

supra

, pct.

9 și 12) și

constatarea Curții cu privire la încălcarea a

rt.

3 din Convenție (

supra

, pct. 60

–

64), Curtea consideră că acesta din urmă a formulat o pretenție întemeiată în

contextul acestei dispoziții. Prin urmare, se aplică a

rt.

13 din Convenție (a

se

vedea,

mutatis mutandis

,

J.M.B. și alții împotriva Franței

, citat

ă anterior,

pct. 175

in fine

). Curtea, constatând că acest capăt de cerere nu este vădit

nefondat în sensul art. 35 § 3 lit.

a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt

motiv de inadmisibilitate, îl declară admisibil.

B. Cu

privire la fond

cită Curții să aprecieze eficacitatea acțiunii în răspundere

civilă delictuală, întrucât consideră că, de data aceasta, spre deosebire de

analiza Curții în hotărârea

-pilot

Rezmiveș și alții

, citată anterior (

pct. 124),

22

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

mai multe exemple de jurisprudență referitoare la situații asemănătoare cu

cele ale reclamantului demonstrează cu certitudine că această cale de atac este

efectivă (

supra

, pct. 19

–

40).

rt.

13 din Convenție nu a fost

încălcat în prezenta cauză, Guvernul invocă o cale de atac, care rezultă dintr

-o

evoluție a jurisprudenței, care ar permite soluționarea numeroaselor cauze

individuale care își au originea în problema condițiilor necorespunzătoa

re de

detenție din penitenciarele din România, ceea ce astfel conferă eficiență

principiului subsidiarității, aflat la baza sistemului Convenției. În acest

context, Curtea va examina mai întâi dacă exemplele de jurisprudență

prezentate de Guvern confirmă instituirea unei căi de atac efective pentru

persoanele aflate

în aceeași situație ca cea a reclamantului. După aceea, va

analiza eficacitatea căii de atac în cazul reclamantului.

1.

Instituirea unei noi căi de atac interne

cauza-pilot nu permit demon

strarea, cu certitudinea necesară, a existenței

unei căi de atac compensatorii efective în materie de condiții de detenție, în

special din cauză că acordarea unei despăgubiri părea să fie condiționată de

constatarea unei culpe din partea autorităților (

Rez

miveș și alții

, pct. 124).

prezenta cauză că aceeași cale de atac a devenit efectivă datorită evoluției

jurisprudenței (

supra

, pct.

75) și, ca atare, depune la dosar copii după 21 de

ca

uze de jurisprudență relevante (

supra

, pct.

1

9

–

40). Reclamantul nu

comentează acest aspect.

complementaritatea căilor de atac preventive și compensatorii în ceea ce

privește condițiile materiale de detenție care sunt contrare a

rt.

3 din Convenție

(a se vedea, pentru reamintirea acestor principii,

Uleme

k

, citată anterior,

pct. 71

–74, și

Shmelev și alții

, citată anterior,

pct. 85

–104). Deși căile de atac

preventive și compensatorii sunt strâns legate și, în principiu, trebuie

combinate pentru a fi eficiente, acestea pot totuși să fie examinate separat, în

special atunci când, precum în prezenta cauză, reclamantul nu mai este în

detenție la momentul examinării, efectuate de Curte, în condiții pe car

e acesta

le consideră contrare Convenției și că se ridică problema menținerii calității

sale de victimă [

Bizjak împotriva Sloveniei

, (dec.), nr. 25516/12, pct. 28, 8

iulie 2014].

care le consideră contrare Convenției, o cale de atac compensatorie este, în

principiu, suficientă pentru repararea pretinsei încălcări (a se vedea,

mutatis

mutandis

,

Ulemek

, citată anterior,

pct. 82;

J. M. B. și alții împotriva Franței

,

nr.

9671/15 și alte 31,

pct.

168, 30 ianuarie 2020; și

Shmelev și alții

, citată

anterior, pct.

87, cu trimiterile citate acolo). Această normă se bazează pe

ipoteza, care face obiectul art.

13 din Convenție, că ordinea internă oferă o

23

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

cale de atac efectivă care permite reclamantului să susțină temeinicia oricărei

pretenții întemeiate și să obțină reparația corespunzătoare (

Ananyev și alții

,

citată anterior,

pct. 93).

trebuie să fie „efectivă” în practică, dar și în drept, prin aceasta înțelegându

-

se că o astfel de eficacitate nu este supusă certitudinii că o soluție favorabilă

este rezervată cererii (

Neshkov și alții împotriva Bulgariei

, nr.

36925/10 și

alte 5, pct.

180, 27 ianuarie 2015). În acest sens, Curtea face trimitere la

principiile referitoare la acțiunea în despăgubiri, astfel cum sunt enunțate în

hotărârea

Neshkov și alții

(citată anterior,

pct. 181, 184, 187, 188, 190, 285,

288, 290 și 299; a se vedea, de asemenea,

Shmelev și alț

ii

, pct. 89

–

96), pe

care le va aplica în prezenta cauză.

ă să

confirme caracterul definitiv al tuturor hotărârilor judecătorești interne

menționate la

pct. 19

–

38

supra

. Totuși, având în vedere numărul mare de

exemple de jurisprudență și constatările instanțelor naționale, Curtea este în

măsură să constate următoarele. În primul rând, în ceea ce privește

accesibilitatea căii de atac, Curtea constată că, astfel cum reiese din exemplele

de

jurisprudență relevante prezentate de Guvern, sarcina probei care revine

reclamanților nu se dovedește a fi fost excesivă. În majoritatea acestor

exemple, reclamanții au făcut uz de probe ușor de furnizat, ca de exemplu

descrieri ale condițiilor de detenție sau de transport denunțate, uneori

declarații ale martorilor, astfel încât autorităților le revenea sarcina de a

respinge susținerile în discuție (

supra

, pct.

18; a se vedea, de asemenea,

mutatis mutandis

,

Atanasov și Apostolov împotriva Bulgariei

, dec.,

nr.

65540/16 și 22368/17,

pct. 61, 27 iunie 2016).

constată că, astfel cum reiese din exemplele de jurisprudență relevante

prezentate de Guvern, majoritatea proceselor au durat mai

puțin de 2 ani

pentru unul sau două grade de jurisdicție (

supra

, pct. 19, 21

–

23, 27

–

30, 32,

34 și 36–38). Numai patru procese au durat puțin mai mult de 2 ani, pentru

unul sau două grade de jurisdicție (

supra

, pct.

26, 31 și 37–40). În privința a

patru procese (

supra

, pct. 20, 24

–25 și 35), Curtea nu dispune de suficiente

elemente pentru a aprecia durata lor. În această privință, Curtea constată că,

deși în legislația în vigoare nu există un termen specific pentru pronunțarea

unei hotărâri în acest tip de litigiu, durata examinării de către instanțele

naționale a acțiunilor în răspundere civilă delictuală nu pare să fi fost prea

lungă (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Brudan împotriva României

,

nr. 75717/14,

pct. 75

–

76, 10 aprilie 2018). În plus, astfel cum reiese din

legislația națională relevantă și din exemplele de jurisprudență depuse la

dosar, normele privind cheltuielile de judecată nu par să fi impus o sarcină

excesivă reclamanților. Înt

r

-a

devăr, potrivit legislației române, persoanele

care doresc să introducă o acțiune împotriva statului pentru a obține

24

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

despăgubiri pentru condiții necorespunzătoare de detenție sau de transport nu

trebuie să plătească cheltuieli de judecată în acest scop (

supra

, pct. 16).

lele de jurisprudență

prezentate de Guvern, instanțele naționale au examinat acțiunile civile

respective în conformitate cu normele care decurg din jurisprudența Curții

(

Neshkov și alții

, citată anterior,

pct.

187). Din aceleași exemple reiese de

asemenea

că instanțele au evaluat pragul de gravitate necesar pentru existența

unei încălcări a a

rt.

3, ținând seama de obligațiile pozitive ale statelor în

contextul aceluiași articol, au luat în considerare consecințele

supraaglomerării grave asupra constatării unei încălcări a a

rt.

3 din Convenție

și au acordat o importanță deosebită caracterului rezonabil al despăgubirilor

care trebuie acordate pentru prejudiciul moral, reținând totodată durata

tratamentelor în discuție (

supra

, pct. 18).

astfel cum reiese din exemplele de jurisprudență

prezentate de Guvern, constatarea privind condițiile necorespunzătoare d

e

detenție sau de transport a făcut să se presupună existența unui prejudiciu

moral (

supra

, pct.

18

in fine

; a se vedea de asemenea,

mutatis mutandis

,

Atanasov și Apostolov

, citată anterior,

pct. 62).

reclamanții au obținut o despăgubire corespunzătoare și suficientă, Curtea va

examina, pe de o parte, dacă despăgubirea a acoperit întreaga perioadă în

litigiu, iar pe de altă parte, dacă sumele acordate de instanțele judecătorești

nu au fost nerezonabile în raport cu ceea ce Curtea ar fi acordat cu titlu de

reparație echitabilă în cauze similare.

a)

Reparația a acoperit întreaga perioadă în litigiu?

majoritatea instanțelor judecătorești au recunoscut încălcarea a

rt. 3

din

Convenție și au acoperit toate perioadele în litigiu. O instanță la care fusese

introdusă o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru condiții

necorespunzătoare de detenție a limitat perioada de timp luată în considerare

pentru calcularea despăgubirii acordate reclamantului, considerând că fieca

re

transfer către un alt penitenciar a făcut să curgă un nou termen de prescripție

de 3 ani (

supra

, pct. 40).

ca fiind prescrise perioadele de detenție care au fost întrerupte prin punerea

în libertate a reclamanților și care se aflau în afara termenului de 3 ani de la

data introducerii acțiunii civile (

supra

, pct.

32 și 39).

naționale trebuie să analizeze capetele de cerere formulate î

n temeiul art. 3

din Convenție în conformitate cu principiile și normele stabilite de aceasta în

jurisprudența sa (

Neshkov și alții

, citată anterior,

pct. 187). Acest lucru este

cu atât mai important cu cât unii reclamanți denunță perioade de detenție

cont

inue mai lungi decât termenul legal de prescripție. Cu toate acestea,

25

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

numai un număr foarte limitat de instanțe s

-a

u pronunțat cu privire la această

chestiune și, prin urmare, jurisprudența astfel stabilită nu poate fi considerată

generalizată și constantă. În opinia Curții, numai un refuz sistematic din

partea instanțelor naționale și caracterizat de o jurisprudență constantă prin

care se refuză aplicarea noțiunii de „situație continuă” dezvoltată de Curte

în

jurisprudența sa referitoare la a

rt. 3 din Conv

enție (

supra

, pct. 52) ar putea

repune în discuție eficacitatea căii de atac în cauză. Această situație nu se

regăsește în prezenta cauză.

b)

Cuantumul reparației a fost corespunzător și suficient?

instanțele naționale au aplicat normele privind răspundere civilă delictuală în

dreptul român (

supra

, pct. 13; a se vede

a,

a contrario

,

Stella și alții împotriva

Italiei

, nr.

49169/09 și alte 10,

pct.

19, 16 septembrie 2014) și au stabilit în

mod e

chitabil cuantumul sumei acordate cu titlu de reparație pentru

prejudiciul moral suferit de reclamanți (

supra

, pct. 1

9

–

28, 30

–36 și 38–

40).

suficiente este strâns legată de modul în care Curtea ar putea să aplice a

rt. 4

1

din Convenție (a se vedea jurisprudența citată l

a

pct. 55-56

supra

).

prezentate de Guvern în prezenta cauză, instanțele naționale nu au acordat

sume mai mici decât cele stabilite de Curte în cauze similare. De exemplu, în

12 hotărâri judecătorești interne, sumele acordate de instanțele române au fost

mai mari sau cel puțin egale cu sumele acordate de Curte în cauze similare

(

supra

, pct.

1

9

–

25, 27, 31

–

32, 3

9 și 40); în patru hotărâri judecătorești,

sumele acordate reprezentau aproximativ 30

–

50 % din sumele acordate în

mod normal de Curte în acest tip de cauze (

supra

, pct.

26, 30, 34 și 38) și

numai într-o

singură hotărâre judecătorească suma acordată repreze

nta

aproximativ 20

% din sumele acordate în mod normal de Curte (

supra

,

pct. 35).

statul pârât, Curtea consideră că despăgubirea pe care reclamanții au obținut

-o

ca urmare a acțiunilor lor în răspundere civilă delictuală în temeiul a

rt. 134

9

din Codul civil, în exemplele de jurisprudență prezentate de Guvern, nu

identifică, în ansamblu, o problemă structurală a insuficienței sumelor

acordate de instanțele naționale [a se vedea,

mutatis mutandis

și în cazul unei

căi de atac compensatorii introduse printr

-o lege

ad hoc

,

Domjan împotriva

Ungariei

(dec.), nr. 5433/17, pct.

28, 14 noiembrie 2017, precum și trimiterile

citate acolo]

.

c) Concluzie

-a

u reținut

pentru aprecierea condițiilor necorespunzătoare de detenție și pentru

repararea prejudiciului moral suferit de reclamanți, Curtea constată că

26

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

jurisprudența internă a evoluat considerabil în ultimii ani și, în special, în

urma pro

nunțării hotărârii

-pilot citate anterior (a se compara, de asemenea,

cu concluzia sa în cauza

Rezmiveș și alții

, pct. 124).

decizia din 19 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

în care au fost prezentate criteriile de bază care trebuie aplicate în acest tip de

acțiuni (

supra

, pct.

38). Această decizie, care a fost notificată părților la 14

aprilie 2020, a fost disponibilă spre consultare începând cu

13 iulie 2020 în

baza de date dedicată jurisprudenței și nu avea cum să fie necunoscută

publicului la 6 luni de la publicarea sa, și anume de la 13 ianuarie 2021.

răspundere civilă delictuală introdusă în temeiul a

rt. 1349

din Codul civil

(

supra

, pct.

13), în interpretarea constantă care i

-a

fost dată de instanțele

naționale (a se vedea

supra

, pct. 19

–40), reprezintă, începând cu 13 ianuarie

2021, o cale de atac efectivă pentru persoanele care consideră că au fost

supuse unor condiții necorespunzătoare de detenție, persoane care, la data

introducerii acțiunii lor, nu mai sunt deținute în condiții pe care le consideră

contrare Convenției. Această concluzie se aplică și persoanelor care denunță

condițiile necorespunzătoare de transport.

naționale de a examina plângerile privind condițiile necorespunzătoare de

detenție în conformitate cu principiile și normele stabilit

e de Curte în

jurisprudența sa ar putea repune în discuție eficacitatea căii de atac. Își

păstrează competența de control final cu privire la orice capăt de cerere

formulat de reclamanți care, potrivit principiului subsidiarității, au epuizat

căile de atac naționale disponibile (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Bizjak

, citat

ă

anterior, pct. 44).

2.

Cu privire la efectul util al căii de atac în cazul reclamantului

supra

, pct.

96) că, începând cu 13

ianuarie 2021, acțiunea în răspundere civilă delictuală a devenit o cale de atac

efectivă pentru capete de cerere similare celor formulate de reclamant. Or,

reclamantul a exercitat această cale de atac, care, de altfel, nu i

-a

permis să

obțină recunoașterea integrală a încălcării Convenției și acordarea unei

despăgubiri corespunzătoare și suficiente (

supra

, pct. 52

–57). Decizia internă

definitivă a fost adoptată la 13 februarie 2019 (

supra

, pct. 12), cu mult înainte

de data reținută de Curte ca punct de plecare pentru eficacitatea căii de

atac

interne în discuție.

rt.

13 din Convenție coroborat cu a

rt. 3.

III. CU

PRIVIRE LA APLICAREA ART.

46 DIN CONVENȚIE

46 din Convenție prevede:

27

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

„1. Înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărâri

lor definitive ale

Curții în litigiile în care ele sunt pă

rți.

supraveghează executarea ei.”

rt.

46 din Convenție, părțile

contractante s-a

u angajat să respecte hotărârile definitive ale Curții în litigiile

la care sunt părți, Comitetul de Miniștri fiind însărcinat cu supravegherea

executării acestora. Rezultă, printre altele, că statul pârât considerat

responsabil pentru o încălcare a Convenției sau a protocoalelor la aceasta

trebuie nu numai să plătească persoanelor interesate sumele acordate cu titlu

de reparație echitabilă, ci și să aleagă, sub supravegherea Comitetului de

Miniștri, măsurile generale și/sau, dacă este cazul, individuale c

are trebuie

adoptate în ordinea sa juridică internă pentru a pune capăt încălcării constatate

de Curte și pentru a elimina cât mai mult posibil consecințele acesteia. Curtea

amintește, de asemenea, că revine în primul rând statului în cauză, sub

supraveghe

rea Comitetului de Miniștri, sarcina de a alege mijloacele care

trebuie folosite în ordinea sa juridică internă pentru a

-

și îndeplini obligația

care îi revine în temeiul art.

46 din Convenție. Cu toate acestea, pentru a ajuta

statul pârât să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul a

rt. 46

,

Curtea poate încerca să îi indice tipul de măsuri, individuale și/sau generale,

pe care acesta le-a

r putea lua pentru a pune capăt situației constatate (a se

vedea, printre multe altele,

Vasilescu împotriva Belgiei

, nr.

64682/12,

pct.

125 și 126, 25 noiembrie 2014, precum și trimiterile citate acolo).

-pilot

Rezmiveș și

alții

, citată anterior, prin care s

-a

constatat o încălcare a a

rt.

3 din Convenție

din

cauza persistenței problemelor structurale a supraaglomerării pe termen

lung, a condițiilor materiale necorespunzătoare de detenție din penitenciare și

în centrele de reținere și arestare preventivă, precum și a deficiențelor

sistemului de căi de atac disponibile la nivel național pentru persoanele

deținute în condiții inumane și degradante (

Rezmiveș și alții

, pct. 109

–

110,

1

24

–

125).

46 din Convenție, Curtea a recomandat autorităților

române măsuri generale menite să reducă supraaglomer

area penitenciarelor

și să ofere căi de atac preventive și compensatorii (

ibidem

, pct. 115

–

126). De

asemenea, a decis să amâne examinarea noilor cereri similare, fără a stabili

un termen în această privință (

ibidem

, pct. 127

–

128).

hotărârii

-

pilot au avut ca rezultat, printre altele, reducerea supraaglomerării

penitenciarelor și îmbunătățirea condițiilor de detenție în penitenciarele și

centrele de reținere și arestare preventivă din România. Acesta a subliniat că

nivelul supraaglomerării a scăzut, iar sesizarea judecătorului de supraveghere

a privării de libertate, care dispune diferitelor penitenciare să garanteze

deținuților normele minime de cazare stabilite de jurisprudența Curții,

repr

ezintă o cale de atac preventivă efectivă (

supra

, pct. 41

–

42). În ceea ce

28

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

privește calea de atac compensatorie, Guvernul subliniază că acțiunea în

răspundere civilă delictuală a devenit o cale de atac efectivă prin dezvoltarea

jurisprudenței instanțelor naț

ionale (

supra

, pct. 1

9

–

40).

privință.

executarea hotărârilor Curții, România a luat recent măsuri de natură să

contribuie la reducerea fenomenului supraaglomerării în penitenciare și a

consecințelor supraaglomerării (

supra

, pct. 44

–45). Curtea salută demersurile

făcute de autoritățile naționale și nu poate decât să încurajeze statul pârât să

continue în această direcție. În temeiul a

rt.

46 din Convenție, Comitetului de

Miniștri îi revine sarcina de a evalua măsurile generale adoptate de autoritățile

române și punerea în aplicare a acestora.

că nivelul supraaglomerării a început să scadă imediat după adoptarea

hotărârii

-

pilot și că sesizarea judecătorului de supraveghere a privării de

libertate a permis instanțelor naționale să analizeze situațiile de

supraaglomerare denunțate de unii deținuț

i (

supra

, pct.

4

1

–

42). Cu toate

acestea, constată că tendința de scădere a supraaglomerării a încetat în iunie

2020 și că aceasta a reînceput să crească timp de 6 luni, rata supraaglomerării

fiind de 119,2

% în decembrie 2020 (

supra

, pct.

44). Această tendință

ascendentă este confirmată, de asemenea, de datele recente disponibile pe

website-ul A.N.P. (

supra

, pct.

43). Prin urmare, Curtea nu este în măsură să

ajungă la o concluzie diferită de cea la care a ajuns în cauza

-pilot

Rezmiveș și

alții

(citată ante

r

ior, pct.

123). Deși legislația națională prevede o cale de atac

preventivă, Curtea consideră că, în absența unei îmbunătățiri clare a

condițiilor de detenție în penitenciarele din România, în special în ceea ce

privește supraaglomerarea penitenciarelor, nu există niciun indiciu că această

cale de atac ar putea oferi deținuților o posibilitate efectivă de a alinia aces

te

condiții la cerințele a

rt.

3 din Convenție (a se vedea,

a contrario

,

Stella și alți

i

,

citată anterior,

pct. 59

–60; și

Domjan

, citată ante

r

ior, pct. 21

–23 și 30). Curtea

îndeamnă statul român să asigure continuitatea reformelor având ca scop

reducerea dimensiunii populației penitenciare și menținerea acesteia la

niveluri gestionabile.

nd seama de

concluzia la care a ajuns la pct. 94

–

96

supra

, Curtea consideră că, începând

cu 13 ianuarie 2021, acțiunea în răspundere civilă delictuală reprezintă, în

principiu, perspectiva unei reparații corespunzătoare pentru capetele de cerere

în legătură cu încălcarea Convenției în cazul persoanelor care consideră că au

fost supuse unor condiții necorespunzătoare de detenție în centre de reținere

și arestare preventivă sau în penitenciare și care nu mai sunt, la data

introducerii acțiunilor lor, în detenție în condiții pe care le consideră contrare

Convenției, precum și în cazul persoanelor care se plâng de condiții

necorespunzătoare de transport.

29

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

IV. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.

41 DIN CONVENȚIE

41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

pentru prejudiciul moral pe care consideră că l

-a suferit.

nicio legătură de cauzalitate între constatarea unei încălcări a Convenției și

pretinsul prejudiciu moral. Reamintind că reclamantul a fost despăgubit la

nivel național, Guvernul consideră că o simplă constatare a unei încălcări ar

fi suficientă în prezenta cauză.

ea amintește că, în prezenta cauză, a constatat o încălcare a a

rt. 3

(

supra

, pct. 60

–64) și a

rt.

13 din Convenție (

supra

, pct. 98

–99) și consideră

că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ce

rt.

Ț

inând seama de

circumstanțele cauzei și de despăgubirea primită la nivel național, Curtea,

pronunțându

-

se în echitate, acordă reclamantului pentru acest capăt de cerere

2

500 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit.

B.

Cheltuieli de judecată

000 RON (aproximativ 200 EUR) pentru

cheltuielile de judecată pe care le

-a

suportat în cadrul procedurii desfășurate

în fața Curții.

însoțită de un centralizator cu numărul de ore lucrate de avocat.

formitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obți

ne

rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește

caracterul lor real și necesar, precum și caracterul rezonabil al cuantumului

acestora. În prezenta cauză, ținând seama de documentele de care dispune și

de jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde

reclamantului suma de 200 EUR pentru toate cheltuielile.

C. Dobânzi

moratorii

p

e rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală

Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

30

HOTĂRÂREA

POLGAR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Declară

că sunt admisibile capetele de cerere formulate în temeiul a

rt. 3

din Convenție ca urmare a condițiilor materiale de detenție a

reclamantului în Penitenciarul Deva (perioadele 27 februarie 2014

–

2

9

aprilie 2015 și 14 mai 2015 – 25 mai 2015), precum și capătul de cerere

formulat în temeiul art. 13 coroborat cu art. 3 din

Convenție și că sunt

inadmisibile celelalte capete de cerere;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat a

rt.

3 din Convenție ca urmare a condițiilor

materiale de detenție a reclamantului în Penitenciarul Deva (perioadele 27

februarie 2014

– 29 aprilie 2015 și 14 mai 2

0

15

–

25 mai 2015);

3.

Hotărăște

că a fost încălcat a

rt. 13 coroborat cu art.

3 din Convenție;

4.

Hotărăște

a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu a

rt. 44

din

Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în

moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

i. 2

500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru prejudiciul moral,

plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;

ii. 200 EUR (

două sute de euro) pentru cheltuielile de judecată, plus

orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamant;

b)

că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și

majorată cu trei puncte procentuale;

5.

Respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 20 iulie 2021, în

temeiul art. 77 §

2 și

Andrea Tamietti

Grefier

Yonko Grozev

Președinte

31