CASE OF TŐKÉS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF TŐKÉS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2021)

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererile nr.

15976/16 și 50461/17)

HOTĂRÂRE

Art.

10 • Libertatea de exprimare • Avertismente adresate unui europarlamentar

pentru arborarea

steagurilor unor minorități naționale pe o clădire în care se afla

cabinetul său fără obținerea avizului de publicitate temporară • Arborarea steagurilor

în litigiu asociată discursului politic • Neexaminarea în detaliu și în conformitate cu

criteriile st

a

bilite în jurisprudența Curții pentru a stabili natura și contextul mesajului

în cauză • Lipsa unor motive relevante și suficiente

STRASBOURG

27 aprilie 2021

DEFINITI

VĂ

27 iulie 2021

Hotărârea a rămas definitivă în temeiul a

rt. 44 § 2 din

Convenție. Aceasta poat

e

suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

În cauza Tőkés împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

președinte,

Tim Eicke,

Iulia Antoanella Motoc,

Armen Harutyunyan,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer

,

Pere Pastor Vilanova,

Ana Maria Guerra Martins,

judecători,

și Andrea Tamietti,

grefier

de secție

,

Având în vedere:

cererile (nr.

15976/16 și 50461/17) îndreptate împotriva României, prin

care un resortisant al acestui stat, domnul László Tőkés („reclamantul”), a

sesizat Curtea la 9 februarie 2016 și, respectiv, 19 mai 2017, în temeiul a

rt. 34

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale („Convenția“)

,

decizia de a aduce la cunoștința Guvernului român („Guvernul”) capătul

de cerere referitor la art.

10 din Convenție și de a declara inadmisibile

celelalte capete de cerere;

observațiile părților,

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 24 noiembrie 2020 și 23

martie 2021,

Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată

:

INTRODUCE

RE

din România, susține că aplicarea de sancțiuni cu avertisment pentru

arborarea steagurilor Ținutului Secuiesc și a teritoriului

Partium

pe clădirea

în care se afla cabinetul său par

lamentar i-

a încălcat dreptul la libertatea de

exprimare garantat de art.

10 din Convenție.

ÎN FAPT

a născut în 1952 și este domiciliat în Oradea. A fost

reprezentat de E. Kincses, avocat în Târgu Mureș.

din cadrul Ministerului Afacerilor Externe

.

europene din 2009, a fost ales în Parlamentul European pe lista Partidului

Uniunii Democrate Maghiare din România. La alegerile europene din mai

2014, a fost reales pe lista partidului Fidesz din Ungaria.

1

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

I. FAPTELE

AFLATE LA ORIGINEA CERERII NR. 15976/16

ui Secuiesc

1

, cu

dimensiuni de 2 m pe 1

m, pe peretele imobilului în care se afla cabinetul său.

verbal din 20.08.2014, Poliția Locală Oradea („poliția”)

l-

a sancționat contravențional cu avertisment pe reclamant, cu motivarea că

acesta a

mplasase un steag publicitar, și anume steagul Ținutului Secuiesc,

fără obținerea avizului de publicitate temporară, cu încălcarea dispozițiilor

art. 49 alin. 1 lit. a) din Legea nr.

185/2013 privind amplasarea și autorizarea

mijloacelor de publicitate („L

egea nr.

185/2013” –

infra

, pct.

29). Poliția a

precizat că în același proces

-verbal s-

a dispus și „desființarea steagului

publicitar amplasat pe peretele cabinetului parlamentar” până la 28.08.2014.

verbal de contravenție la Judecătoria

Oradea („judecătoria”). În motivare, acesta a arătat că era membru al

Parlamentului European, activa în majoritatea timpului la Bruxelles și

Strasbourg și că avea biroul său europarlamentar în Oradea pe durata

mandatului său, închiriat de la proprietarul imobilului. Acesta a arătat că

steagul secuiesc este un simbol istoric, folosit de cetățenii aparținând acestei

entități naționale, reprezintă un element de identitate al acestora și face parte

din patrimoniul cultural al zonei locuite de secuime.

interzică arborarea steagului Ținutului Secuiesc pe clădiri proprietate

particulară și că legislația privitoare la arborarea drapelului României se

referă la clădirile autorităților publice și nu conține nicio interdicție privind

arborarea unor drapele pe alte edificii. Acesta a susținut că s

-

a afirmat greșit

că este vorba despre „un steag publicitar”, fără a detalia cărui produs

comercial a făcut publicitate, că dispozițiile Leg

ii nr.

185/2013 nu erau

aplicabile și că nu era așadar obligat să obțină autorizație pentru arborarea lui.

De asemenea, Constituția României garantează persoanelor aparținând

minorităților naționale dreptul de a

-

și folosi liber simbolurile, acest drept fii

n

d

protejat și de Convenția

-

cadru pentru protecția minorităților naționale

(

infra

,

pct. 41).

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara și după o decizie pronunțată de

Curtea de Apel T

ârgu Mureș în cauze separate de a sa, în care s

-

a menționat

că steagul secuiesc era un simbol al acestei comunități istorice și conținea

simbolurile sale (

infra

, pct. 35-36). De asemenea, a depus la dosar un extras

din raportul Comisiei Europene împotriva

Rasismului și Intoleranței (ECRI

)

privind România, în care se menționa că Ținutul Secuiesc constituise o

1

Ținutul Secuiesc este o regiune transilvăneană istorică și etnografică din România, unde

trăiesc majoritatea secuilor din Transilvania, o populație locală vorbitoare de limba maghiară.

Trebuie reținut faptul că, în România, maghiarii sunt recunoscuți ca minoritate națională prin

Legea privind statutul minorităților; secuii constituie un grup etnic în cadrul minorității

maghiar

e.

2

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

entitate legală pe parcursul istoriei (

infra

, pct.

42) și a susținut că raportul

critica reacțiile politice și juridice față de arborarea steagului se

c

uiesc.

contestația reclamantului. S

-

a amintit mai întâi că, în conformitate cu a

rt. 3

din Legea nr.

185/2013, sunt mijloace de publicitate „ansamblul de element

e

constructive folosite în

scopul prezentării unei activități comercia

le,

industriale, artizanale sau liber-

profesioniste ori a unui eveniment”, iar

steagul publicitar reprezintă „o piesă de stofă, pânză sau material plastic

atașată la un suport lance, catarg sau stâlp, purtând cul

o

ri, embleme, simboluri

sau mesaje publicitare” (

infr

a

, pct. 29). S-

a mai constatat că, în conformitate

cu art.

4 din Legea nr.

75/1994 privind arborarea drapelului Românie

i,

intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către

autoritățile și instituțiile publice („Legea

nr.

75/1994” –

infra

, pct.

32)

,

„drapelul României poate fi arborat de persoane fizice

la domiciliul sau

reședința lor, precum și de persoane juridice [...] la sediile acestora”, precum

și că, în conformitate cu a

rt.

7 din același act normativ, „drapelele altor state

se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național ș

i

numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și

reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu

respectarea prevederilor prezentei legi

”.

depuse la dosar, rezulta

că reclamantul a amplasat pe fațada clădirii un steag care conținea simboluri

secuiești și care nu putea fi încadrat în categoria drapelelor aparținând altor

state, în sensul Legii nr.

75/1994, întrucât nu exista un stat secuiesc

recunoscut în acest sens.

pentru publicitate temporară, în sensul Legii

nr.

185/2013. În această privință,

instanța a observat că publicitatea temporară a fost definită ca „publicita

tea

realizată cu ocazia unor evenimente, manifestații culturale sau sportive,

precum și pentru acțiuni de promovare de produse sau activități”. Instanța a

apreciat că „prin arborarea steagului secuiesc, petentul a urmărit să atragă

atenția publicului și să

-

l informeze cu privire la activitățile, evenimentele pe

care dorește să le inițieze, astfel că amplasarea steagului s

-

a făcut în scop

publicitar”. Potrivit instanței, arborarea steagului secuiesc în spațiile publice,

inclusiv pe clădirile particulare, se

supune prevederilor Legii nr. 185/2013,

astfel că era necesar avizul pentru publicitatea temporară. Întrucât petentul nu

a făcut dovada existenței avizului pentru amplasarea steagului secuiesc, în

mod corect s-

a reținut fapta contravențională. În ceea ce privește sancțiunea

avertismentului aplicată petentului, instanța a constatat că era proporțională

cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și reprezenta cea mai ușoară

sancțiune prevăzută de lege.

ntințe, susținând că

sancțiunea aplicată nu avea temei legal. A contestat încadrarea steagului

secuiesc ca steag publicitar. A arătat că steagul era un simbol al comunității

3

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

istorice a secuilor, care cuprindea elemente ce fuseseră folosite pentru prima

dat

ă în urmă cu aproximativ 400 de ani și că nu putea fi comparat cu un steag

publicitar. Potrivit acestuia, caracterul de simbol și de steag al Ținutului

Secuiesc al steagului respectiv a fost constatat de Curtea de Apel Brașov

printr-o decizie din 31 ianuarie 2014 într-

o cauză separată de a sa (

infra

,

pct.

39). A adăugat că folosirea steagului în cauză ca simbol și patrimoniu

cultural era garantată de Constituție și de Convenția

-

cadru pentru protecția

minorităților naționale (

infra

, pct. 41).

x

plicat că Legea

nr.

185/2013 definea noțiunea „publicitate”

,

că arborarea steagului în cauză nu putea fi interpretată ca formă de publicitate

astfel cum era definită de această lege și că instanța nu putea extinde sensul

pe care legiuitorul a intenționat să îl acorde acestei noțiuni în lege. A făcut

trimitere la art.

10 din Convenție și la hotărârile pronunțate de Curte în

cauzele

Vajnai împotriva Ungariei

(nr. 33629/06, CEDO 2008),

Noé, Vajna

i

și Bakó împotriva Ungariei

([comitet] nr.

24515/09 și alte 2, 2

3 septembrie

2014),

Vajnai împotriva Ungariei

([comitet] nr.

6061/10, 23 septembrie

2014) și

Horváth și Vajnai

împotriva Ungariei

([comitet] nr.

55795/11 și

nr.

55798/11, 23 septembrie 2014). A precizat că nu exista nicio prevedere

legală care să interzică arborarea steagului secuiesc pe clădiri proprietate

particulară. A subliniat că instanța de fond nu a răspuns argumentelor sale

întemeiate pe documente internaționale și pe jurisprudența națională. A

repetat că autoritățile, împiedicând

u

-

l să folosească simbolurile secuiești, i

-

au încălcat dreptul la libertatea de exprimare.

se la definiția dată de Legea

nr.

185/2013 noțiunii de

publicitate temporară, poliția locală a răspuns că reclamantul, arborând

steagul în litigiu, a încercat să atragă atenția publicului și să îl informeze

despre activitățile și evenimentele pe care dorea să le organizeze. Aceasta a

explicat că, având în vedere acest scop, steagul respectiv trebuia să fie

încadrat ca steag publicitar. A precizat că, în temeiul a

rt. 40

din Legea

nr.

185/2013, orice persoană fizică, inclusiv reclamantul, beneficia de dreptul

la publicitate temporară, adăugând că, în speță, nimic nu îl împiedica pe

reclamant să adreseze autorităților publice locale o cerere de emitere a

avizului pentru public

itate temporară pentru ca acestea să stabilească

amplasarea unui mijloc de publicitate temporară, precum steagul secuiesc în

speță.

o decizie din 27 noiembrie 2015, (tehno)redactată la 4 ianuarie

2016, Tribunalul Bihor („tribunalul”) a respins c

a nefondat apelul introdus de

reclamant și a confirmat temeinicia motivării din hotărârea pronunțată în

primă instanță. Tribunalul a adăugat că arborarea steagului conținând

simboluri secuiești a fost realizată cu scopul de a atrage atenția publicului

asup

ra destinației spațiului, amplasarea realizându

-se în scop publicitar,

definit de art. 3 lit. o) din Legea nr. 185/2013. De asemenea, amplasarea în

spații publice sau pe clădiri private a unui steag precum cel la care se referă

litigiul nu este interzisă de lege. Însă arborarea steagului trebuie realizată cu

4

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

respectarea prevederilor legale, inclusiv cu obținerea prealabilă a avizului de

publicitate.

II. FAPTELE

AFLATE LA ORIGINEA CERERII NR. 50461/17

afla cabinetul său parlamentar steagul teritoriului

Partium

2

, respectiv un steag

alb cu o cruce dublă și patru linii orizontale de culoare roșie, reprezentând

cele patru râuri din regiune. Steagul a fost amplasat lângă steagul

secuiesc,

drapelul României, drapelul Ungariei și drapelul Uniunii Europene.

verbal de contravenție din 16.12.2015, poliția l

-a

sancționat contravențional cu avertisment pe reclamant, cu motivarea că

acesta amplasase „pe peretele cabinetului parlamentar” un steag încadrat ca

publicitar (un steag alb cu cruce dublă și patru linii de culoare roșie), fără

obținerea avizului de publicitate temporară, fapta constând în nerespectarea

dispozițiilor a

rt. 49 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 185/2013. În procesul-verbal

s-

a dispus și „desființarea steagului publicitar amplasat pe peretele

cabinetului parlamentar” până la 28.12.2015

.

verbal de contravenție la judecătorie,

susținând că Legea

nr. 185/2013

(

infra

, pct.

29) reglementa panourile de

publicitate și publicitatea astfel cum a fost definită de legea respectivă, și că,

în opinia sa, aceasta nu era aplicabilă în speță. Pentru început, a menționat

că

era membru al Parlamentului European, activa în majoritatea timpului la

Bruxelles și Strasbourg și că închiriase în Oradea biroul europarlamentar pe

durata mandatului său. După prezentarea pe scurt a istoriei steagului

respectiv, a susținut că Legea

nr.

185/2013 privind amplasarea și autorizarea

mijloacelor de publicita

te nu se aplică steagurilor cu simboluri istorice.

Potrivit acestuia, noțiunea de publicitate, astfel cum a fost definită de Legea

nr.

185/2013, nu acoperea steaguri precum cel arborat în speță, întrucât scopul

urmărit prin arborarea sa nu era acela de a facilita cunoașterea și aprecierea

de către consumatori a anumitor produse și servicii.

interzisă de Legea

nr.

75/1994 și de Hotărârea Guvernului

nr. 1157 din 21

noiembrie 2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului

României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României

(„H.G.

nr.

1157/2001”) și că nu exista nicio dispoziție legală care să interzică

arborarea steagului în cauză pe clădiri proprietate particulară. A susținut că

orice lucru care nu este interzis de lege este permis. A invocat art. 10 din

Convenție și jurisprudența Curții citată la

pct. 14

supra

, precum și a

rt. 30 din

Constituția României (

infra

, pct.

28). În final, a menționat că autoritățile

2

Termenul

Partium

se referă la regiunile din Regatul Ungariei istorice care se întind la vest

și la nord de Principatul Transilvaniei și anexate acestuia după cucerirea Ungariei Centrale

de către turci. Aceste regiuni se află acum în estul Ungariei, Ucraina subcarpatică și vestul

României

.

5

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

locale, prin aplicarea sancțiunii în litigiu, au ignorat tratatul de bază dintre

România și Ungaria, potrivit căruia părțile se angajau să respecte patrimoniul

cultural și istoric al minorităților naționale.

reclamantului, cu o motivare similară celei din sentința civilă din 26 ianuarie

2015 (

supra

, pct.

11 și 12). Instanța a arătat că petentul a amplasat pe fațada

clădirii un steag care conținea simboluri secuiești și care nu putea fi încadrat

în categoria drapelelor aparținând altor state întrucât nu exista un stat

recunoscut în acest sens. Instanța a considerat, în temeiul a

rt. 3 lit.

j), s) și t)

din Legea nr.

185/2013 că petentul, prin arborarea steagului res

pectiv, a

urmărit să atragă atenția publicului și să îl informeze cu privire la activitățile

și evenimentele pe care dorește să le inițieze, astfel că steagul trebuia încadrat

ca steag publicitar.

inclusiv pe clădirile particulare, se supunea prevederilor Legii

nr. 185/201

3

și necesita avizul pentru publicitate temporară. Întrucât petentul nu a făcut

dovada obținerii în prealabil a avizului, instanța a considerat că fapta săvârșită

în speță constituia contravenție. În fine, instanța a reținut că sancțiunea

avertismentului, aplicată petentului, era proporțională cu gradul de pericol

social al faptei săvârșite și reprezenta cea mai ușoară sancțiune prevăzută de

lege.

a declarat apel împotriva acestei sentințe. A reiterat

motivele din contestația sa și a subliniat că sancțiunea contravențională care

i-

a fost aplicată nu era prevăzută de o lege care să îndeplinească cerința de

previzibilitate. A adăugat că Tribunalul Mureș, printr

-o decizie din 29

ianuarie 2016, pronunțată într

-

o cauză separată de a sa, a hotărât că steagul

secuiesc nu îndeplinea condițiile pentru a fi considerat steag publicitar (

infra

,

pct. 37).

o decizie din 6 februarie 2017, definitivă, tr

ibunalul a respins

apelul reclamantului și a confirmat temeinicia sentinței pronunțate în primă

instanță. Acesta a arătat că prima instanță a reținut în mod corect că steagul

în cauză nu putea fi considerat un drapel aparținând altui stat, în sensul Legii

nr.

75/1994, precum și faptul că acesta reprezintă un steag publicitar în sensul

prevăzut de a

rt. 3

lit. t

)

din Legea nr.

185/2013. A apreciat că arborarea

steagului conținând simboluri secuiești a fost realizată cu scopul de a atrage

atenția publicului asupra destinației spațiului respectiv, amplasarea

realizându-se în scop publicitar, definit de art.

3 lit.

o) din Legea

nr.

185/2013. De asemenea, amplasarea în spații publice sau pe clădiri private

a unui steag precum cel la care se referă litigiul nu era interzisă de lege, însă

operațiunea trebuia realizată cu respectarea prevederilor legale, inclus

iv

obținerea prealabilă a avizului de publicitate.

Partium

, Primăria Oradea a introdus, la 6 februarie 2020, o acțiune împotriva

acestuia pentru obligarea sa la îndepărtarea steagului respectiv. La data celor

6

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

mai recente informații deținute de Curte (aprilie 2020), procesul era pendin

te

în fața instanței de prim grad.

ntrol efectuat de poliție, la 24 februarie 2020,

reclamantul însuși a îndepărtat steagurile, fără intervenția autoritățilo

r.

CADRUL LEGAL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

I.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

A. Dreptul

intern

1.

Constituți

a

tituție relevante în speță prevăd următoarele:

ARTICOLUL 6

Dreptul la identitate

„(1) Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale

dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale,

li

ngvistice și religioase.

(2) Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea

identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu

principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români.”

ARTICOLUL 30

Libertatea de exprimare

„(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea

creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte

mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

[...]

”

nr.

185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor d

e

publicitate

nr.

185/2013, publicată în

Monitorul Oficial din 5 iulie 2013, în versiunea în vigoare la momentul

faptelor, prevedeau următoarele

:

Art. 1

„Prezenta lege stabilește cadrul legal care stă la baza exercitării activității de

amplasare a mijloacelor de publicitate în localități, inclusiv pe drumurile publice din

România, în vederea asigurării condițiilor pentru un cadru construit coerent, armonios,

sigur și sănătos, pentru protecția valorilor mediului natural și antropic, pentru

prezervarea calității peisajului și a cerințelor privind asigurarea calității în cons

trucții.”

7

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

Art. 2

„Prevederile prezentei legi se aplică autorităților administrației publice centrale și

locale, precum și tuturor persoanelor fizice și juridice implicate în activitatea de

publicitate.

”

Art. 3

În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele

semnificații

:

[...]

b) aviz - act tehnic cu caracter obligatoriu, emis de structura de specialitate a

administrației publice locale, în urma unei proceduri de analiză a proiectul

ui tehnic și a

oportunității din punct de vedere urbanistic, pe

ntru amplasarea mijloacelor de

publicitate temporară, având structuri fără fundație;

[...]

j) mijloace de publicitate - ansamblu de elemente constructive folosite în scopul

prezentării unei activități comerciale, industriale, artizanal

e sau liber

-profesioniste or

i a

unui eveniment;

[...]

o) publicitate -

totalitatea modalităților și instrumentelor specifice utilizate pentru a

facilita cunoașterea și aprecierea de către consumatori a anumitor produse, servicii sau

pentru a informa publicul asupra unor evenim

ente, a destinației unor spații, lansări de

produse, deschideri de magazine și altele asemenea, precum și orice formă de prezentare

a unei activități comerciale, industriale, artizanal

e sau liber

-profesioniste având ca s

cop

promovarea vânzării de bunuri și servicii, de drepturi și obligații;

[...]

s) publicitate temporară

-

publicitate realizată cu ocazia unor evenimente, manifestații

culturale sau sportive, precum și pentru acțiuni de promovare de produse sau ac

tivități;

[...]

t) steag publicitar -

piesă de stofă, pânză sau material plastic atașată la un suport lance,

catarg sau stâlp, purtând culori, embleme, simboluri sau mesaje publici

tare;

[...]

”

SECȚIUNEA a 5

-a

Reguli generale privind amplasarea bannerelor și steagurilor publicitare

Art. 35

„Amplasarea de bannere care conțin anunțuri privind promovarea de evenimente

culturale, economice, științifice și altele de această natură se avizează pe baza

documentației privind rezistența elementelor de susținere, precum și cu acordul

proprietarului el

ementelor de susținere utilizate în acest s

cop.”

Art. 37

„(1) Steagurile publicitare montate pe catarg și pe stâlpi, la înălțimea min

imă de 2,50

m de la cota terenului amenajat, se amplasează numai în locuri în care nu împiedică

vizibilitatea circulației r

utiere.

8

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

[...]

”

SECȚIUNEA a 8

-a

Reguli generale privind publicitatea temporară și proiectele publicitare speciale

Art. 40

„(1) Orice persoană fizică sau juridică poate beneficia de dreptul la publicitate

temporară, în condițiile prezentei legi.

(2) Amplasa

rea mijloacelor de publicitate temporară se va stabili în baza avizului emis

de autoritățile publice locale.”

CAPITOLUL VI

Sancțiuni

Art. 49

„(1) Constituie contravenții următoarele fapte:

a) amplasarea mijloacelor de publicitate fără aviz pentru publicitatea temporară ori cu

nerespectarea prevederilor acestuia și a documentației tehnice care a stat la baza

eliberării avizului, precum și montarea panourilor publicitare cu structură proprie și

elemente de susținere care necesită fundație pe trotuare cu lățime mai mică de 2,25 m;

[...]

”

CAPITOLUL VII

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 54

„(1) În vederea asigurării respectării prevederilor Regulamentului local privind

amplasarea mijloacelor de publicitate cu situația de fapt din teren, autoritățile

administrației publice locale, în termen de 30 de zile de la adoptarea acestuia, vor

identifica și vor notifica proprietarii de mijloace de publicitate a căror amplasare nu mai

corespunde cu noile reglementări, astfel:

[...]

b) pentru panourile situate pe proprietatea persoanelor fizice sau juridice, care nu au

fost autorizate sau care nu au contracte de închiriere valabile la data intrării în vigoare

a prezentei legi ori care nu au inscripționate informațiile privind denumirea

operatorului, codul de identi

ficare fiscală al acestuia și numărul autorizației de

construire, se va dispune dezafectarea.”

154/2017, intrată în vigoare la 6 iulie 2017, a completat

art. 37 din Legea nr. 185/2013 cu un alineat (3

1

), ulterior renumerotat (4), care

prevede

a următoarele:

„Amplasarea steagurilor publicitare se face în aceleași condiții ca și în cazul

bannerelor

.”

9

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

3.

Ordonanța

nr. 2/2001

nr.

2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

(„Ordonanța

nr.

2/2001”), adoptată de Guvern, în versiunea

în vigoare la

momentul faptelor, conținea următoarele dispoziții relevante în speță:

Art. 1

„Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală.

Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege,

ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliu

lui local al

comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului

județean ori a Consiliului General al Municipiului București.”

4.

Dispozițiile legale privind arborarea drapelului României și a

drapelelor și a steagurilor proprii unităților administrati

v

-teritoriale

nr. 75/1994,

în vigoare la

momentul faptelor, prevedeau următoarele

:

Art. 4

„Drapelul României poate fi arborat de persoane fizice la domiciliul sau reședința lor,

precum și de persoane juridice [...] la sediile a

cestora.”

Art. 7

„Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul

național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și

reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu respectarea

prevederilor prezentei legi.”

nr. 1.157

din 21

noiembrie 2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului

României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României

(„H.G.

nr.

1.157/2001”) prevedeau următoarele la momentul faptelor:

Art. 23^1

„Minoritățile etnice ‒ constituite în organizații, uniuni sau asociații la

nivel național ‒

pot folosi la acțiunile specifice și însemnele p

roprii.”

Art. 24

„1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de

condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

[...]

g) arborarea drapelului [...] altui stat, cu alte dimensiuni decât cele ale drapelului

României și cu alte ocazii sau în alte condiții decât cele

prevăzute la a

rt.

6, 7 și

9;

[...]

”

10

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

iunie 2015 avea ca obiect arborarea și folosirea

de către unitățile administrati

v

-teritoriale a steagurilor proprii.

B.

Jurisprudența internă

plângere la Poliția Sovata pentru folosirea în publi

c de simboluri fasciste,

legionare, rasiste sau xenofobe, ca urmare a arborării steagului secuiesc la

sediul primăriei. Prin rezoluția din 10 august 2010, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sighișoara a confirmat propunerea poliției de neîncepere a

urmăririi penale și a precizat că „potrivit informațiilor furnizate de Ministerul

Culturii și Patrimoniului Național, steagul în cauză era simbolul unei

comunități istorice, neputând fi încadrat în categoria simbolurilor cu caracter

fascist, rasist și xenofob [...]”.

o decizie din 26 septembrie 2012, definitivă, Curtea de Apel

Târgu Mureș a anulat hotărârea Consiliului Județean privind proiectul de

steag al județului Harghita. Instanța a reținut, printre altele, intenția

Consiliului Județean, prin hotărâ

rea sa, de adoptare a drapelului secuiesc în

calitate de simbol oficial al unei unități administrativ

-

teritoriale fără a ține

seama de toți locuitorii, care erau și de alte etnii.

o decizie din 29 ianuarie 2016, Tribunalul Mureș a admis

acțiunea în contencios administrativ formulată de o asociație având ca scop

asigurarea cadrului legal pentru activitățile Consiliului Național Maghiar din

Transilvania și a anulat procesul

-

verbal de contravenție prin care se

sancționase cu amendă arborarea steagului secuiesc, cu motivarea că

respectivul steag nu îndeplinea condițiile pentru a fi considerat steag

publicitar și că nu se putea reține că prin amplasarea steagului s

-

a urmărit

vreun scop publicitar, respectiv vânzarea de bunuri și servicii, de drepturi ș

i

obligații sau aducerea la cunoștința consumatorilor a unor produse sau

servicii.

3798 din 15 octombrie 2014, definitivă, Înalta Curte

de Casație și Justiție s

-

a pronunțat cu privire la o acțiune în anularea hotărârii

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), în care s

-

a constatat că nu au fost probate susținerile petenților potrivit cărora dreptul

lor la determinare nu fusese respectat prin arborarea drapelului secuiesc la

sediul Consiliului Județean Harghita. Î

nalta Curte, în decizia sa, a anulat

hotărârea C.N.C.D. și a dispus că utilizarea drapelului respectiv pe instituții

publice ca drapel reprezentativ al unei unități administrativ

-teritoriale

constituia o discriminare tocmai din cauza faptului că nu repreze

nta celelalte

comunități etnice care locuiesc în județul Harghita

.

o sentință civilă din 26 septembrie 2013,

confirmată prin decizia din 31 ianuarie 2014, definitivă, pronunțată de Curtea

de Apel Brașov, a reținut că steagul secuiesc, deși era un simbol cultural și

istoric, nu putea fi arborat la sediul unei autorități publice. În cauze diferite,

11

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

Curtea de Apel Brașov, printr

-

o decizie din 24 februarie 2016, și Tribunalul

Covasna, prin sentințele civile din 13 decembrie 2013 ș

i 10 octombrie 2014,

au pronunțat hotărâri în același sens.

avertisment Partidul Uniunii Democrate Maghiare din România (U.D.M.R.)

pentru că a arborat steagul partidului la sediul din Oradea fără avizul impus

de art.

49 alin.

(1) lit.

a) din Legea nr.

185/2013. Printr-

o sentință din 10

martie 2020, Tribunalul Bihor a respins contestația formulată de U.D.M.R.

având ca obiect anularea procesului-

verbal de contravenție, cu motivarea că

arborare

a steagului unui partid politic a fost realizată cu scopul de a atrage

atenția publicului asupra destinației spațiului respectiv și că, deși steagul

conținea semnul permanent distinctiv al partidului, acesta din urmă nu era

scutit de obligația de a obține

avizul de publicitate. Potrivit Tribunalului,

conținutul suportului publicitar (semnul partidului) și suportul publicitar în

sine (steagul) constituiau două chestiuni diferite.

II. DOCUMENT

E

ALE CONSILIULUI EUROP

EI

-

cadru pentru protecția minorităților naționale a fost adoptată

de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 10 noiembrie 1994 și a

intrat în vigoare în vigoare la 1 februarie 1998. România a ratificat convenția

prin Legea nr.

33/1995. Dispozițiile din convenție relevante în prezenta cauză

prevăd următoarele:

„considerând că o societate pluralistă și cu adevărat democratică trebuie nu numai să

respecte identitatea etnică, culturală, lingvistică și religioasă a fiecărei persoane

aparținând unei minorități naționale, dar și, deopotrivă, să creeze condiții

corespunzătoare care să le permită să

-

și exprime, să păstreze și să dezvolte această

identitate

,

[...]

”

ARTICOLUL 2

„Dispozițiile prezentei convenții

-

cadru vor fi aplicate cu bună

-

credință, într

-un spirit

de înțelegere, toleranță și cu respectarea principiilor bunei vecinătăți, relațiilor

prietenești și cooperării între state.”

ARTICOLUL 20

„În exercitarea drepturilor și libertăților decurgând din principiile înscrise

în prezenta

convenț

ie

-

cadru, orice persoană aparținând unei minorități naționale va respecta

legislația națională și drepturile celorlalți, în special ale persoanelor aparținând

majorității sau altor minorități naționale.”

pe 3 iunie 2014:

„Comunitatea maghiară

12

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

tnică din

România, reprezentând 6% din populația țării

107

. ECRI mai notează că este singura

comunitate națională sau etnică reprezentată de o organizație etnică sau națională [...]

și care este prezentă în ambele camere ale Parlamentului.

-

a menționat deja în secțiunea «Climatul de opinie și

rasismul în discursul public», ECRI notează că două probleme sunt la baza creșterii

tensiunilor ca

re au caracterizat relația dintre populația majoritară și această minoritate.

Prima se referă la plănuita reformă constituțională și administrativă, care are ca scop

reorganizarea județelor în opt regiuni administrative. ECRI a fost informată că

minorita

te

a maghiară se teme că acest lucru va dilua reprezentarea ei în

noile regiuni și

că acestea nu coincid cu «granițele» culturale. A doua problemă se referă la cererea tot

mai vehementă a județelor Covasna și Harghita de a avea o mai mare autonomie

regională, care a fost uneori interpretată de autoritățile naționale ca o dorință de

secesiune față de România. Aceste două probleme au generat două incidente care au

atras o campanie de viu interes în mass-

media și au sporit tensiunile între România,

Ungaria și minoritatea maghiară care trăiește în România.

un număr de

primării din județele Covasna și Harghita. Acest lucru a declanșat o reacție juridică și

una politică, prin care prefectul județului Covasna a depus un număr de reclamații la

tribunale împotriva primarilor care au arborat steagul, iar funcționarii români din

județele Covasna și Harghita au interzis arborarea steagului pe clădiri de stat [...]. În

această privință, ECRI a fost informată că alte județe din România pot să

-

și etaleze

simbolurile (inclusiv steagurile)

109

. Secretarul de Stat al Ministrului Afacerilor

Externe

al Ungariei a declarat că populația de naționalitate și etnie maghiară din regiunea

menționată a fost supusă unei agresiuni a simbolurilor și i

-a invitat pe primarii de etnie

maghiară să arboreze steagul secuiesc în orașele lor. Un schimb de declarații dure a

urmat acestui incident între autoritățile din România și Ungaria, agravând tensiunile.

[...]

170. ECRI

recomandă autorităților să aplaneze tensiunile între populația majoritară

și

minoritățile etnice, să asigure un climat de toleranță și să ia măsuri acolo unde apar

discursuri rasiste. ECRI mai recomandă ca autoritățile să asigure aplicarea principiului

tra

tamentului egal privind etalarea și folosirea simbolurilor naționale și regionale și să

remedieze orice încălcare a acestuia.

107.

Majoritatea persoanelor care se identifică drept maghiari de origine trăiesc în trei județe din

Transilvania (numite și Ținutul Secuiesc; acestea sunt județele Covasna și Harghita și parte din

județul Mureș); în primele două, ei reprezintă 80% din populație. Comunitatea maghiară care

trăiește în aceste județe are o identitate culturală puternică. Ținutul Secuiesc a existat ca en

titate

legală din timpurile Evului Mediu până la Compromisul Austro

-Ungar din 1867, devenind parte

din România în 1920. Din timpuri medievale a avut propriul său steag și propria sa stemă.

[...]

109.

Mai mult, în noiembrie 2012, un tribunal județean din Covasna a hotărât că steagul secuiesc

poate să fie arborat pe clădiri publice.

”

ÎN DREPT

I. CONEXAREA

CERERILOR

potrivit să dispună conexarea lor (

a

rt. 42 §

1 din Regulamentul Curții).

13

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

II. CU

PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 10 DIN

CONVENȚI

E

arborarea steagului secuiesc și a steagului teritoriului

Partium

pe clădirea în

care se afla cabinetul său i

-

a încălcat dreptul la

libertatea de exprimare, astfel

cum este garantat de art.

10 din Convenție, care prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără

amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu

împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de

televiziune unui regim de autorizare.

anumitor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care

constituie măsuri necesare, într

-

o societate democratică, pentru securitatea națională,

integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și pentru prevenirea

infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor

altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta

autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

1.

Cu privire la excepția de neepuizare a căilor de atac interne, ridicată

de Guvern

căilor de atac interne. Acesta susține că reclamantul nu a urmat niciodată

procedura prevăzută de Legea

nr.

185/2013 pentru a obține avizul pentru

arborarea steagurilor în litigiu

.

libertatea de exprimare ca urmare a sancțiunilor aplicate prin cele două

procese-

verbale de contravenție, pe care le

-

a contestat în fața instanțelor

naționale.

a căilor de atac interne, astfel cum au fost stabilite în cauz

ele

Vučković și alții

împotriva Serbiei

[(excepție preliminară) (MC),

nr.

17153/11 și alte 29 de

cereri, pct. 69

–77, 25 martie 2014] și

Gherghina împotriva României

[(dec.)

(MC), nr. 42219/07, pct. 83

–

89, 9 iulie 2015].

arborarea celor două steaguri în cauză fără să fi solicitat anterior avizul pentru

publicitate. Aceasta observă că reclamantul susține în special că, având în

vedere natura steagurilor în cauză ca simbol istoric, Legea

nr. 185/2013 nu î

i

era aplicabilă și că sancțiunile care i

-au fost aplicate nu aveau niciun temei

legal. Curtea constată că reclamantul a contestat în fața instanțelor de judecată

din România legalitatea și temeinicia sancțiunilor aplicate și că a sesizat

acestor instanțe capătul de cerere care i

-a fost prezentat acesteia. În plus,

14

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

aceasta observă că instanțele naționale au examinat aplicabilitatea în speță a

Legii nr. 185/2013 (

supra

, pct.

13 și 22), prin urmare reclamantul a epuizat

căile de atac

interne.

2.

Cu privire la excepția preliminară referitoare la lipsa unui prejudiciu

important, ridicată de Guvern

lipsa unui

prejudiciu important. În această privință, arată că reclamantul nu a

fost sancționat decât cu avertismente, reprezentând cea mai ușoară sancțiune

prevăzută de lege pentru faptele care îi erau imputate, iar autoritățile naționale

nu au intervenit pentru în

lăturarea steagurilor. Guvernul afirmă că

reclamantul nu a dat detalii cu privire la ideile pe care dorea să le exprime

prin arborarea steagurilor în cauză sau cu privire la posibilul impact al

sancțiunilor sus

-

menționate asupra activității sale parlamenta

re.

ca obiect interdicția aplicată reclamantului de a

-

și exercita dreptul la libertatea

de exprimare, ci aplicarea unei sancțiuni pentru nerespectarea normelor

prevăzute de Legea

nr.

185/2013. În fine, acesta susține că instanțele

naționale au examinat contestația reclamantului împotriva sancțiun

ilor

aplicate și au respins

-o motivat.

rt. 35 § 3 lit.

b) din Convenție nu se aplică în

prezenta cauză deoarece se referă la o chestiune importantă, și anume

posibilitatea ca o persoană aparținând unei minorități naționale să își păstreze

simbolurile.

admisibilitate prevăzute de a

rt. 35 § 3 lit.

b) din Convenție în cazul în care

reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu material, cu excepția cazului în care

respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin protocoalele

sale necesită examinarea cererii pe fond și cu condiția ca respectiva cauză

să

fi fost examinată corespunzător de către o instanță internă (

Yordanovi

împotriva Bulgariei

, nr. 11157/11, pct. 49, 3 septembrie 2020). Într-

adevăr,

Convenția nu limitează aplicarea acestei condiții de admisibilitate la un

anumit drept pro

tejat de Convenție. În același timp, Curtea este conștientă de

importanța majoră a libertății de exprimare ca unul dintre fundamentele

esențiale ale unei societăți democratice și una dintre condițiile fundamentale

pentru progresul acesteia și pentru dezvoltarea fiecăruia [

Sylka împotriva

Poloniei

(dec.), nr. 19219/07, pct.

28, 3 iunie 2014, și trimiterile citate acolo].

Aceasta a avut deja ocazia să constate că, la aplicarea acestei condiții de

admisibilitate, este necesar să se țină seama de importanța libertății de

exprimare și, astfel, să se abordeze cu prudență problema [

Mura împotriva

Poloniei

(dec.), nr.

42442/08, pct.

22, 9 mai 2016; și

Yordanovi

, citată

anterior, pct. 50].

15

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

dor

ea să își exprime apartenența la o minoritate și la un grup etnic. În opinia

Curții, utilizarea în public a unor simboluri, precum steagurile, poate avea

semnificații profunde legate de identitatea persoanelor particulare și ține de

libertatea de exprimare

. Este adevărat că reclamantul a fost sancționat cu cea

mai ușoară sancțiune contravențională, și anume avertismentul. Totuși,

această sancțiune era de natură să îl descurajeze pe reclamant să își exercite

dreptul la libertatea de exprimare în modul pe care l-a ales. Având în vedere

importanța libertății de exprimare într

-

o societate democratică și

sensibilitatea politică a drepturilor minorităților în cauză, este greu de admis

faptul că reclamantul – care dorea să își manifeste apartenența la această

minoritate

–

nu a suferit niciun prejudiciu important. În plus, cauzele

introduse la Curte de reclamant au ca obiect chestiunea importantă a

previzibilității legii aplicabile pentru arborarea steagurilor.

n temeiul art. 35 § 3

lit.

b) din Convenție, iar excepția preliminară ridicată de Guvern trebuie să fie

respinsă (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Eon împotriva Franței

, nr. 26118/10

,

pct. 34

–

36, 14 martie 2013)

.

privire la alte motive de inadmisibilitat

e

sensul art.

3 din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de

inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.

B. Cu

privire la fond

1.

Argumentele părților

a) Reclamantul

5

juridice, astfel cum au fost prezentate de ECRI în raportul său (a se vedea

pct. 42

supra

și nota de subsol 107 din raport) și de unele instanțe naționale,

care au considerat că steagul era simbolul unei minorități (

supra

, pct. 35-36

și 39). Consideră că instanțele naționale, care nu au examinat aspectele

istorice prezentate în fața lor, au acționat în același mod.

libertatea de exprimare nu a fost prevăzută de lege. Argumentează că

steagurile în cauză nu intră în domeniul de aplicare al Legii

nr. 185/2013

,

întrucât acestea nu constituie, în opinia sa, steaguri publicitare în sensul

acestei legi. În opinia reclamantului, încadrarea unor vechi simboluri ale

etniei secuiești ca mijloc de publicitate este degradantă și insultătoare pentru

membrii etniei menționate. Această etichetare reprezintă o lacună politică și

juridică prin care autoritățile încearcă să împiedice utilizarea acestor

simboluri.

16

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

rt. 49 alin. 1 lit. a)

și a a

rt. 54 lit. b) din Legea nr. 185/2013 (

supra

, pct. 29) conduce la concluzia

că nu este necesar niciun aviz pentru arborarea acestor steaguri. De asemenea,

o comparație între definiția dată de legiuitor noțiunii de publicitate în Legea

nr.

185/2013 și cerințele impuse de a

rt.

1 din Ordonanța

nr. 2/2001 privind

regimul juridic al contravențiilor (

supra

, pct.

31) conduce la concluzia că

Legea nr.

185/2013, astfel cum a fost aplicată în speță, era lipsită de

previzibilitate. Reclamantul adaugă că nu există nicio lege, la nivel național,

care să interzică arborarea steagurilor în litigiu pe clădiri particulare.

o societate democratică, libertatea de

exprimare nu poate fi supusă autorizării prealabile. În special, referindu

-se l

a

preambulul și la a

rt.

2 din Convenția

-cadru pentru pr

otecția minorităților

naționale (

supra

, pct.

41), acesta susține că utilizarea simbolurilor istorice ale

minorității maghiare în România nu poate fi supusă condiției de a obține o

autorizație prealabilă pe baza unor acte normative care nu sunt aplicabile î

n

materie și care interzic maghiarilor să exercite drepturi de care beneficiază

populația română

.

b) Guvernul

Partium

nu au existat

niciodată în istoria României nici ca provincii istorice separate, nici ca unități

administrativ-

teritoriale. În opinia sa, acestea sunt formațiuni artificiale care

reunesc părți din diferite județe ale României în care populația aparținând

minorității maghiare este majoritară, scopul urmărit fiind acela de a susține

cererea de

autonomie teritorială bazată pe un criteriu etnic. Guvernul susține

că un astfel de aranjament teritorial nu este un drept recunoscut prin

documente internaționale și este contrar Constituției. Arată de asemenea că,

în 2001, fără consultarea țărilor în cauză, Ungaria adoptase o lege privind

maghiarii care locuiau în țările învecinate, ale cărei dispoziții au cauzat

îngrijorare pe motiv că acestea erau susceptibile să producă efecte în afara

teritoriului Ungariei și erau susceptibile să dea naștere unei legături politice

între statul autor și minoritatea sa care trăiește

într

-un stat vecin.

-

teritoriale a steagurilor lor nu este reglementată la nivel internațional, ci ține

de suveranitatea de

cizională a statelor. Acesta adaugă că legislația română

conține un cadru legal clar care reglementează utilizarea de către autoritățile

locale și naționale a steagurilor proprii (

supra

, pct. 32-

34) și subliniază că

legislația națională nu interzice minorităților să utilizeze simbolurile lor în

scopuri private, dar prevede norme specifice atunci când aceste simboluri sunt

utilizate în public.

legal, și anume Legea

nr. 185/2013

(

supra

, pct.

29), astfel cum a fost

interpretată în unanimitate și în mod consecvent de instanțele naționale și de

autoritățile orașului Oradea (

supra

, pct.

40). Adaugă că scopul aplicării

17

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

anumitor condiții pentru arborarea steagurilor publicitare este de a asigur

a

siguranța publică și respectarea drepturilor altora. În această privință, acesta

a explicat că, pentru a obține aviz pentru publicitate temporară, reclamantul

ar fi trebuit să îndeplinească două condiții: să prezinte documentația privind

rezistența elementelor de susținere și acordul proprietarului elementelor de

susținere utilizate pentru afișar

e.

Ungaria, nu România, în Parlamentul European, spre deosebire de mandatul

său anterior. Pri

n urmare, potrivit acestuia, imobilul din Oradea pe care a

arborat acele steaguri trebuia să fie considerat nu cabinetul său parlamentar,

ci un simplu cabinet.

instanțele naționale, reiese că esența cauzei nu se referea la problema dacă

reclamantul putea sau nu să arboreze cele două steaguri, ci se referea la

condițiile în care aceste două steaguri puteau fi arborate pe o clădire pentru a

asigura respectarea dispozițiilor legale. Guvernul arată că instanțele naționale

nu au încălcat dreptul la libertatea de exprimare al reclamantului și că acestea

nu i-

au interzis arborarea de steaguri conținând simboluri secuiești, întrucât

chiar tribunalul a considerat că petentul putea să facă acest lucru, însă cu

respectarea condițiilor prevăzute de lege (

supra

, pct.

17 și 25).

lipsa avizului pentru publicitate temporară, a arborat steagul teritoriului

Partium

câteva luni mai

târziu, tot fără respectarea dispozițiilor legale care

totuși îi fuseseră aduse la cunoștință. În plus, Guvernul arată că reclamantul

nu a susținut că procedura prevăzută de lege pentru obținerea avizului

prealabil era prea greoaie sau că aceasta constituia o sarcină excesivă. În final,

acesta arată că reclamantului i s

-

a aplicat cea mai ușoară sancțiune prevăzută

de lege și că autoritățile naționale nu au intervenit pentru înlăturarea

steagurilor în cauză.

2.

Motivarea Curții

a)

Cu privire la existența unei ingerințe

imobilul în care se afla cabinetul său, intenționa să își manifeste apartenența

la o minoritate națională. Constată că reclamantul a fost sancționat prin d

ouă

procese-verbale d

e contravenție pentru că a arborat acele steaguri fără

respectarea condițiilor prevăzute de lege, astfel cum a fost interpretată de

autorități și de instanțele judecătorești naționale.

-

au sancționat pe

reclamant, Curtea consideră că a existat o ingerință în exercitarea de către

acesta a dreptului său la libertatea de exprimare în sensul a

rt. 10

din

Convenție.

18

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

b)

Cu privire la justificarea ingerinței

eptului la libertatea

de exprimare trebuie să fie „prevăzută de lege”, să urmărească unul sau mai

multe dintre scopurile legitime menționate în paragrafului 2 al a

rt.

10 și să fie

„necesară într

-

o societate democratică” [a se vedea, printre altele,

Magya

r

Helsinki Bizottság

(MC), nr. 18030/11, pct. 181, 8 noiembrie 2016].

i.

Cu privire la chestiunea dacă ingerința era „prevăzută de

lege”

α)

Principiile generale

Magyar Kétfarkú Kutya Párt

împotriva Ungariei

[(MC) nr.

201/17, pct.

9

3

–

98, 20 ianuarie 2020],

principiile aplicabile pentru a stabili dacă o ingerință în exercitarea dreptului

la libertatea de exprimare îndeplinește cerința de legalitate. Aceasta

subliniază că sintagma „prevăzută de lege” din al doilea paragraf al

art. 10

impune nu numai ca măsura contestată să aibă bază legală în legislația

națională, ci vizează și calitatea legii în discuție: astfel, aceasta trebuie să fie

accesibilă justițiabililor și previzibilă în ceea ce privește efectele sale (

ibidem

,

pct. 93

, precum și trimiterile citate acolo).

repetate rânduri că se poate considera „lege” în sensul a

rt. 10

din

Convenție doar o normă enunțată cu suficientă precizie pentru a permite

p

ersoanei să își reglementeze comportamentul. Apelând după caz la sfaturile

unor experți, aceasta trebuie să poată prevedea, într

-un grad rezonabil în

circumstanțele cauzei, consecințele care ar putea rezulta dintr

-un act specific.

Aceste consecințe nu trebuie neapărat să fie previzibile cu certitudine

absolută. Certitudinea, deși este de dorit, este uneori însoțită de o rigiditate

excesivă; însă legea trebuie să se poată adapta la schimbările de situație.

Astfel, multe legi folosesc, în mod necesar, formule

mai mult sau mai puțin

vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică

(

ibidem

, pct. 94).

-

limită nu este

suficientă în sine pentru a face imprevizibilă aplicarea unei dispoziții

legale.

În mod similar, o dispoziție legală nu este în conflict cu cerința

„previzibilității” în sensul Convenției pentru simplul motiv că se pretează la

mai multe interpretări. Funcția decizională încredințată instanțelor servește

tocmai la înlăturarea oricăror îndoieli care ar putea persista cu privire la

interpretarea normelor, având în vedere evoluția practicii curente (

ibide

m

,

pct.

97, precum și trimiterea citată acolo).

așadar limitată, întrucât revine în primul rând autorităților naționale, în special

instanțelor, sarcina de a interpreta și de a aplica legislația națională

[

Kudrevičius și alții împotriva Lituaniei

(MC), nr.

37553/05, pct.

1

10,

CEDO, 2015]. În plus, nivelul de p

recizie necesar al legislației naționale –

care nu poate în niciun fel să prevadă toate ipotezele – depinde în mare măsură

19

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

de conținutul instrumentului în cauză, de domeniul pe care acesta este destinat

să îl acopere, precum și de numărul și de statutul de

stinatarilor acestuia

(

ibidem

; a se vedea și

Magyar Kétfarkú Kutya Pár

t

, citată anterior,

pct. 98).

β) Aplicarea

acestor principii în prezenta cauză

pentru arborarea steagului secuiesc și

a steagului teritoriului

Partium

fără să

fi solicitat anterior avizul pentru publicitate temporară. Din procesele

-verbale

de contravenție (

supra

, pct.

7 și 19), confirmate ulterior de instanțele

naționale, reiese că reclamantul a încălcat a

rt. 49 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 185/2013. Potrivit acestui articol, amplasarea mijloacelor de publicitate

fără aviz pentru publicitate temporară constituia contravenție. Întrucât legea

în cauză a fost publicată în Monitorul Oficial (

supra

, pct.

29), conțin

utul

acestui articol era accesibil oricărei persoane.

ca mijloace de publicitate, potrivit definiției din Legea

nr. 185/2013. În opinia

reclamantului, Legea nr. 185/2013 nu era ap

licabilă sau, cel puțin, aplicarea

sa în prezenta cauză era imprevizibilă (

supra

, pct.

5

8

–

59), în timp ce

Guvernul susține contrariul (

supra

, pct. 63).

trebuia să îl acopere în speță (a se vedea jurisprudența citată

supra

, pct. 73

in

fine

): acestea sunt condițiile în care un steag putea fi arborat pe o clădire și

putea fi vizibil în spațiul public. Curtea poate înțelege că o lege nu poate să

prevadă toate situațiile în care pot fi arborate

diferite tipuri de steaguri în

funcție de caracteristicile lor și de motivele invocate de persoanele în cauză

pentru a explica arborarea lor

.

a stabilit orientări aplicabile drapelului național și steagurilor aparținând

diferitelor unități administrativ

-

teritoriale, precum și condițiilor în care

minoritățile naționale pot să își afișeze simbolurile (

supra

, pct.

3

2

–

34).

Constată că s

-a legiferat, de asemenea, pentru a prevedea condi

ț

iile pentru

arborarea așa

-numitelor steaguri publicitare (

supra

, pct. 29). În acest context,

amintește că revine în primul rând instanțelor naționale sarcina de a interpreta

dreptul național și de a

-

l aplica în funcție de împrejurările unei anumite cauze

(a se vedea jurisprudența citată la

pct. 72

–

73

supra

).

nr. 185/2013 au fost formulate în sens larg: într-

adevăr, potrivit textului a

rt. 3

lit.

j) din această lege (

supra

, pct.

29), mijloacele de publicitate au fost

definite, printre altele, ca fiind „ansamblu de elemente constructive folosite

în scopul prezentării [...] unui eveniment”. În mod similar, a

rt. 3 lit. s) din

Legea nr.

185/2013 definește noțiunea de publicitate temporară ca fiind

„publicitate realizată cu ocazia unor evenimente, [...], precum și pentru

acțiuni de promovare [...] activități”; a

rt. 3 lit. o) din lege definea publicitatea

ca fiind „totalitatea modalităților și instrumentelor specifice utilizate [...]

20

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

pent

ru a informa publicul asupra unor evenimente, a destinației unor spații”,

în timp ce art. 3 lit.

t) definește steagul publicitar ca fiind, printre altele, o

piesă de stofă sau pânză atașată la un suport, purtând culori, embleme,

simboluri sau mesaje public

itare. Regimul legal actual conferea așadar

autorităților naționale o anumită marjă de apreciere pentru a decide ce steag

putea fi încadrat ca steag publicitar.

său întemeiat pe lipsa unei baze legale a contravenției și, în consecință, a

sancțiunilor aplicate, în fața instanțelor naționale, care au examinat

argumentul și au răspuns la acesta. Astfel, judecătoria, care a examinat

contestațiile reclamantului, a considerat că era necesar să se identifice ca

drul

legal aplicabil steagurilor arborate de petent. În acest context, instanța a

explicat mai întâi că steagurile în cauză nu intrau în domeniul de aplicare al

Legii nr.

75/1994 întrucât nu erau drapele aparținând unor state recunoscute

ca atare (

supra

, pct.

11 și 22). În continuare, aceasta a examinat dacă

steagurile în cauză puteau constitui publicitate temporară în sensul Legii

nr.

185/2013 și a dat interpretarea sa articolelor relevante și aplicării lor în

speță. În special, aceasta a considerat că, prin arborarea steagului secuiesc,

petentul a urmărit să atragă atenția publicului și să îl informeze cu privire la

activitățile și evenimentele pe care dorește să le inițieze, astfel că amplasarea

steagului s-

a făcut în scop publicitar

(

supra

, pct.

13 și 22). Instanța a adăugat

că arborarea steagurilor în cauză a fost realizată cu scopul de a atrage atenția

publicului asupra destinației imobilului

(

supra

, pct.

17 și 25).

naționale au dat

-

o faptelor imputate reclamantului ridică în speță întrebări al

căror domeniu de aplicare depășește simpla analiză a calității și a

previzibilității legii. În consecință, Curtea consideră oportun să efectueze

această analiză în cadrul examinării mai largi a proporționalității măsurilor în

litigiu pe care o va efectua în cele ce urmează în raport cu criteriul

„necesității”, adică încercând să stabilească dacă instanțele naționale au

prezentat motive relevante și suficiente pentru a justifica măsurile în litigiu [a

se vedea,

mutatis mutandis

,

Navalnyy împotriva Rusiei

(MC), nr.

29580/12 și

alte 4, pct. 119, 15 noiembrie 2018].

ii.

Cu privire la scopul ingerinței

ată că scopul invocat de Guvern pentru a justifica măsurile în

litigiu era acela de a asigura siguranța publică și respectarea drepturilor altora

(

supra

, pct. 63

in fine

). Având în vedere scopul Legii nr. 185/2013 definit în

art.

1 din aceasta, și anume asigurarea condițiilor pentru un cadru construit

coerent, armonios, sigur și sănătos, pentru protecția valorilor mediului natural

și antropic, pentru prezervarea calității peisajului și a cerințelor privind

asigurarea calității în construcții (

supra

, pct.

2

9

), Curtea este dispusă să

admită că ingerința denunțată de reclamant a urmărit să asigure protecția

drepturilor altora

.

21

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

iii.

Cu privire la necesitatea ingerinței într

-

o societate democratică

α)

Principiile generale

e pentru a stabili dacă o

ingerință în exercitarea libertății de exprimare este „necesară într

-o societate

democratică” sunt consacrate în jurisprudența Curții și au fost rezumate după

cum urmează [a se vedea, printre altele,

Magyar Helsinki Bizottság

, cit

ată

anterior, pct

.

187;

Mouvement raëlien suisse

împotriva Elveției

(MC),

nr. 16354/06, pct. 48, CEDO, 2012 (extrase)]:

„i. Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei

societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale evoluției sale și ale

dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva a

rt. 10 §

2, aceasta este valabilă nu numai în

ceea ce privește «informațiile» sau «ideile» acceptate ori considerate drept inofensive

sau indiferente, ci și pentru cele care rănesc, șochează sau neliniștesc: acest lucru este

impus de pluralism, toleranță și mentalitatea deschisă, fără de care nu există o «societate

democratică». În forma consacrată la a

rt.

10, aceasta este însoțită de excepții care

necesită totuși o interpretare strictă, iar necesitatea de a o restrânge trebuie să fie stabilită

în mod convingător [...]

ii. În sensul art. 10 §

2, adjectivul «necesar» implică o «nevoie socială imperioasă».

Statele contractante beneficiază de o anumită marjă de apreciere pentru a hotărî c

u

privire la existența unei asemenea nevoi, însă aceasta este dublată de un control

european privind în același timp legislația și deciziile prin care este aplicată, chiar și

atunci când sunt emise de o instanță independentă. Prin urmare, Curtea are competența

de a se pronunța în ultimă instanță cu privire la aspectul dacă o «restricție» este

compatibilă cu libertatea de exprimare protejată la a

rt. 10.

iii. Atunci când își exercită controlul, Curtea nu are sarcina de a se substitui instanțelor

interne competente, ci de a verifica, din perspectiva art. 10, deciziile pe care acestea

le-

au pronunțat în virtutea puterii lor de apreciere. Nu rezultă că aceasta trebuie să se

limiteze la a stabili dacă statul pârât s

-

a folosit de această putere cu bună

-

credință, cu

grijă și în mod rezonabil: ingerința în litigiu trebuie considerată în lumina cauzei în

ansamblu pentru a stabili dacă aceasta era «proporțională cu scopul legitim urmărit» și

dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica sunt «relevante și

suficiente» [...] Astfel, Curtea trebuie să se convingă că autoritățile naționale au a

plicat

norme conforme principiilor consacrate la art. 10, bazându-se, în plus, pe o apreciere

acceptabilă a faptelor relevante [...]”

β)

Aplicarea acestor principi

i în prezenta c

auză

just între, pe de o parte, dreptul la libertatea de exprimare al reclamantului și,

pe de altă parte, dreptul la protecție al altora în contextul descris de Lege

a

nr.

185/2013, reținută ca fiind aplicabilă în speță (

supra

, pct. 29).

a

cauză în cadrul proceselor interne, Curtea constată că instanțele naționale s

-

au concentrat în principal asupra stabilirii legii aplicabile în cauză. Desigur,

acestea au dat curs sol

icitării în acest sens făcute de reclamant, care contesta

aplicabilitatea Legii nr.

185/2013 în cazul său. Cu toate acestea, în căutarea

legii aplicabile, instanțele naționale au omis să ia în considerare contextul în

22

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

care reclamantul și

-a formulat contest

ațiile: acesta a susținut că sancțiunile

aplicate i-

au încălcat dreptul la libertatea de exprimare, garantat atât de

Constituție, cât și de a

rt.

10 din Convenție (

supra

, pct.

15 și 21).

ea de

a identifica legea aplicabilă în speță, și

-au concentrat analiza exclusiv pe

aprecierea lor potrivit căreia steagurile în cauză erau similare unei forme de

publicitate care avea ca scop să evidențieze activitățile reclamantului și

destinația clădirii în care se afla cabinetul său. Acestea nu au explicat

motivele pentru care au respins susținerile reclamantului potrivit cărora

steagurile respective nu aveau scopul de a promova activitățile sale, ci

constituiau doar o formă de manifestare a propriei sale identități. Însă Curtea

nu poate să nu constate că, pentru a defini noțiunea de publicitate, unii dintre

termenii utilizați la a

rt. 3 lit. o) din Legea nr.

185/2013 sunt foarte legați de

activități comerciale în general, scopul acestora fiind astfel îndepărtat de

mesajul pe care reclamantul intenționa să îl transmită. În acest context, în

opinia Curții, autoritățile erau cu atât mai obligate, în prezenta cauză, să

expună motivele respingerii argumentelor reclamantului că definiția noțiuni

i

de publicitate

dată de legislația națională a fost formulată în termeni gene

rali

și că autoritățile naționale dispuneau de o anumită marjă de apreciere pentru

a decide care steag putea fi încadrat ca steag publicitar (

supra

, pct. 78).

dosarul prezentat instanțelor naționale exemple de hotărâri judecătorești pe

care le considera ca împiedicând încadrarea steagurilor în litigiu ca „steaguri

publicitare” (

supra

, pct.

37), instanțele naționale nu au anali

zat în niciun fel

aceste exemple. Reclamantul s-a plâns de acest fapt în apelurile sale, dar

tribunalul nu a examinat acest aspect (

supra

, pct.

10, 15 și 24). Or,

examinarea înscrisurilor în discuție ar fi putut clarifica raționamentul

instanțelor naționale în cauză (

Boldea împotriva României

, nr.

19997/02,

pct. 60

–

61, 15 februarie 2007).

nu se încadra în contextul publicității comerciale în sensul jurisprudenței sale,

în care se

consideră că, pentru un cetățean, publicitatea este un mijloc de a

descoperi caracteristicile bunurilor și serviciilor care îi sunt oferite (

Stambuk

împotriva Germaniei

, nr. 37928/97, pct.

39, 17 octombrie 2002), fără a nega

că această acțiune putea atrage atenția asupra destinației imobilului ocupat de

cabinetul reclamantului. Totuși, consideră că instanțele naționale, în

raționamentul lor care a condus la încadrarea steagurilor în cauză ca steaguri

publicitare, au omis să analizeze anumite elemente pe care le consideră

esențiale pentru soluționarea cauzei.

publicitatea în scopuri comerciale (a se vedea, de exemplu,

Sekmadienis Ltd.

împotriva Lituaniei

, nr. 69317/14, pct. 76, 30 ianuari

e 2018, și

Mouvement

raëlien suisse

, citată anterior,

pct.

62) de cele destinate să contribuie la o

dezbatere publică privind o chestiune de interes general [a se vedea, de

23

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

exemplu,

Animal Defenders International împotriva Regatului Unit

(MC)

,

nr. 48876/08,

pct.

99, CEDO 2013 (extrase), și

VgT Verein gegen

Tierfabriken împotriva Elveției

, nr. 24699/94, pct. 57, CEDO 2001-VI], sau

chiar publicitatea politică [

TV Vest AS și Rogaland Pensjonistparti împotriva

Norvegiei

, nr. 21132/05, pct. 64, CEDO 2008 (extras

e)]. Pentru a soluționa în

acest sens diferitele cauze care i-au fost sesizate, a luat în considerare nu

numai forma în care a fost transmis mesajul și scopul acestuia, ci și conținutul

discursului în cauză. Astfel, a ajuns la încadrări care erau, într

-o a

numită

măsură, independente de noțiunile în discuție, definindu

-le independent de

încadrările date discursurilor respective de reclamanți sau de instanțele

naționale. Procedând astfel, a ținut întotdeauna seama de marja de apreciere

a statelor, care este m

ai mult sau mai puțin largă în funcție de tipul de discurs

vizat.

și pentru a încadra steagurile în litigiu ca steaguri publicitare, instanțele

naționale nu au efectuat nicio analiză a conținutului real al steagurilor în

litigiu și nu au furnizat niciun exemplu concret al activităților sau

evenimentelor pentru care aceste steaguri ar fi făcut publicitate. Însă o astfel

de examinare era cu atât mai importantă cu cât, în anumite împrejurări,

arborarea steagului secuiesc putea să ridice probleme sensibile în cadrul

societății române, în legătură cu o chestiune de interes general, și anume

autonomia teritoriilor locuite de minoritatea maghiară (

supra

, pct.

42).

Într-

un astfel de context, ar fi fost necesar ca instanțele naționale, mai în

măsură, în principiu, să interpreteze intenția care stă la baza unui discurs în

litigiu și să evalueze modul în care publicul poate să îl perceapă și să

reacționeze la acesta (a se ve

dea,

mutatis mutandis

,

Jalbă împotriv

a

României

, nr. 43912/10, pct.

33, 18 februarie 2014), să furnizeze mai multe

explicații pentru a justifica decizia lor de a încadra steagurile în litigiu ca

steaguri publicitare

.

scopul arborării steagurilor era acela de a atrage atenția publicului asupra

destinației spațiului respectiv (

supra

, pct.

17 și 25). Însă acestea nu au

examinat dacă destinația imobilului pe care autoritățile locale au desem

n

at-o

drept cabinet parlamentar al reclamantului (

supra

, pct.

7 și 19) trebuia să

joace un rol important în speță. De asemenea, acestea nu au luat în considera

re

statutul reclamantului, care a precizat în cererile sale de chemare în judecată

că era europarl

amentar (

supra

, pct.

8 și 20), nici drepturile sale care decurg

din acest statut. În special, acestea nu au stabilit cu certitudine dacă

reclamantul intenționa să acționeze în calitatea sa de politician care

desfășoară un program politic sau de simplu cetățean aparținând unei

minorități naționale care dorea să își manifeste apartenența sa la această

minoritate.

referitoare la statutul reclamantului și la destinația clădirii, precum și

24

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

importanța rolului acestora în cauză ar fi fost cu atât mai utilă cu cât Guvernul

a indicat în fața Curții că reclamantul, care la data faptelor reprezenta Ungaria,

nu România, în Parlamentul European, nu putea să mai dețină un cabinet

parlamentar în România (

supra

, pct.

64). În plus, Curtea observă că, la data

faptelor, reclamantul se afla în Parlamentul European în calitate de membru

al unui partid maghiar, nu al unui partid român, și că reprezenta, pe scena

politică, majoritatea maghiarilor din Ungaria, nu minoritatea maghiară din

România. Acestea sunt chestiuni care au legătură cu statutul reclamantului de

me

mbru al Parlamentului European și cu drepturile care decurg de aici,

chestiuni care sunt importante pentru stabilirea naturii discursului în litigiu pe

care instanțele naționale au trecut

-

o cu vederea și pe care acestea ar fi trebuit

să o clarifice.

rtea consideră că instanțele naționale, în lipsa unei examinări

detaliate a tuturor elementelor importante care le-

au fost aduse la cunoștință

(

supra

, pct.

89-

90), nu au putut stabili, în raport cu criteriile stabilite și

aplicate de Curte în cauzele având ca obiect libertatea de exprimare, natura

mesajului pe care reclamantul a dorit să îl transmită și contextul în care s

-a

înscris discursul său (

supra

, pct.

88). În orice caz, Curtea consideră că toate

elementele de fapt care nu au fost exploatate de insta

nțele naționale erau de

natură să apropie arborarea steagurilor în litigiu mai mult de discursul politic

decât de discursul publicitar.

importanță deosebită în cadrul aprecierii necesității atingerii aduse dreptului

la libertatea de exprimare. Aceasta este însoțită de excepții, care necesită

totuși o interpretare strictă, iar necesitatea de a o restrânge trebuie stabilită în

mod convingător, în special dacă natura discursului este mai mult politică

decât comercială (

VgT Verein gegen Tierfabriken

, citată anterior,

pct. 66).

naționale și consideră că arborarea steagurilor în litigiu era doar o chestiune

de discu

rs publicitar și că autoritățile române dispuneau de o anumită marjă

de apreciere pentru a decide dacă exista sau nu există o „nevoie socială

imperioasă” de sancționare a acestei acțiuni, nu poate să nu constate că

hotărârile pronunțate de instanțele națio

nale sunt foarte laconice în ceea ce

privește necesitatea ingerinței și nu conțin suficiente informații care să îi

permită să înțeleagă raționamentul care a justificat această ingerință.

ei

publice și respectarea drepturilor altora (

supra

, pct.

63). A prezentat, de

asemenea, explicații cu privire la istoria regiunii. Acestea fiind spuse, Curtea

observă că instanțele naționale nu au menționat niciun element care să

sugereze că arborarea ste

agurilor în litigiu ar putea ridica probleme de

siguranță publică. În plus, acestea au indicat că arborarea steagurilor nu este

interzisă în sine, dar că aceasta ar trebui să se facă în conformitate cu

dispozițiile legale și după obținerea unui aviz pentru publicitate temporară.

25

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

supra

, pct. 29), Curtea poate

admite că este important faptul că reclamantul a arborat steagurile în spațiul

public. Recunoaște, de asemenea, că scopul declarat al legii aplicabile era

,

printre altele, asigurarea condițiilor pentru un cadru construit coerent,

armonios, sigur și sănătos, pentru protecția valorilor mediului natural și

antropic, pentru prezervarea calității peisajului și a cerințelor privind

asigurarea calității în construcții (

supra

, pct.

81). Totuși, Curtea constată că,

în a doua cerere, steagul teritoriului

Partium

a fost arborat alături de alte

steaguri (

supra

, pct.

18). Cu toate acestea, instanțele naționale nu au explica

t

motivul pentru care numai pentru steagul sus-m

enționat, nu și pentru celelalte

steaguri, trebuia obținut în prealabil un aviz de publicitate temporară în

temeiul unei legi care urmărea asigurarea „condițiilor pentru un cadru

construit coerent, armonios, sigur și sănătos, pentru protecția valorilor

med

iului natural și antropic, pentru prezervarea calității peisajului și a

cerințelor privind asigurarea calității în construcții” (

supra

, pct. 29).

reclamantul a fost obligat să înlăture

steagurile respective abia la 24 februarie

2020 (

supra

, pct.

27). Din dosar nu reiese că, în această perioadă de mai mulți

ani, arborarea steagurilor respective a ridicat pentru autorități vreo problemă

de siguranță publică sau de mediu.

eră că, deși concise, motivele prezentate de instanțele

naționale în susținerea constatărilor lor sugerează o examinare a

proporționalității sancțiunii aplicate (

supra

, pct.

13 și 23). Însă consideră că,

în raport cu art.

10 din Convenție, faptul că sancțiunea aplicată a fost ușoară

nu poate compensa, în sine, lipsa unor motive relevante și suficiente pentru

restrângerea dreptului la libertatea de exprimare.

că instanțele naționale nu au luat în considerare în mod corespunzător

criteriile stabilite în jurisprudența sa, consideră că aceste instanțe nu au

prezentat motive relevante și suficiente pentru a justifica atingerea adusă

dreptului la libertatea de exprimare al reclaman

tului. Prin urmare, ingerința

în litigiu nu a fost „necesară înt

r

-

o societate democratică”.

rt.

10 din Convenție

.

III. CU

PRIVIRE LA APLICAREA ART.

41 DIN CONVENȚIE

41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

26

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

A. Prejudiciu

pentru prejudiciul moral pe care consideră că l

-a suferit.

constitui, în sine, o reparație echitabilă suficientă pentru reclamant. În

subsidiar, acesta solicită Curții să acorde reclamantului o singură sumă pentru

cele două cereri. În final, consideră că suma solicitată este exorbitantă în

raport cu jurisprudența Curții în materie.

ircumstanțele cauzei, Curtea consideră că o

constatare a unei încălcări constituie în sine o reparație echitabilă suficientă

pentru orice prejudiciu moral eventual suferit de reclamant.

B.

Cheltuieli de judecată

489 de euro cu titl

u de cheltuieli de judecată

pentru procedurile interne și pentru cea desfășurată în fața Curții. În acest

sens, a depus o copie după chitanțele care atestă plata onorariului avocatului

său în cadrul procedurii în fața Curții, precum și o copie după un ordi

n de

deplasare al acestuia din urmă în cadrul procedurii interne.

contractul său de asistență judiciară și nici detalii privind orele lucrate de

avocatul său. Adaugă că reclamantul a preze

ntat documente justificative

pentru o singură călătorie, facturată 550 RON. Acesta solicită Curții să acorde

reclamantului o sumă corespunzătoare cheltuielilor reale, dovedi

te,

rezonabile și necesare

.

e

rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește

caracterul lor real și necesar, precum și caracterul rezonabil al cuantumului

acestora. În prezenta cauză, ținând seama de documentele de care dispune și

de cri

teriile menționate, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului

suma de 2

112 EUR pentru cheltuielile ocazionate de procedura desfășurată

în fața sa.

C. Dobânzi

moratorii

pe ra

ta dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală

Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

27

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.

Decide

, în unanimitate, să conexeze cererile;

2.

Declară

, în unanimitate, că cererile sunt

admisibile;

3.

H

otărăște

, cu cinci voturi pentru și două împotrivă, că a fost încălcat

art.

10 din Convenție;

4.

H

otărăște

, în unanimitate, că prezenta hotărâre constituie, în sine, o

reparație echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral eventual

suferit de reclamant;

5.

H

otărăște

, în unanimitate:

a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu a

rt. 44

§

2 din Convenție, suma de 2 112 EUR (două mii o sută doisprezece

e

uro) pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi

datorată pentru acest cuantum de reclamant cu titlu de impozit, care

trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă

la data plății:

b)

că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și

majorată cu trei

puncte procentuale

;

6.

Respinge

, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparații echitabile

pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 27 aprilie 2021,

în temeiul art. 77 §

2 și a

rt. 77 § 3 din Regulament.

Andrea Tamietti

Grefier

Yonko Grozev

Președinte

La prezenta hotărâre este anexată, în conformitate cu a

rt. 45

din

Convenție și a

rt. 74

§

2 din Regulament, opinia separată comună a

judecătorilor Motoc și Kucsko

-Stadlmayer.

Y.G.

A.N.T.

28

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

OPINIA DISIDENTĂ COMUNĂ A JUDECĂTORILOR

MOTOC ȘI KUCSKO

-STADLMAY

ER

I. DOMENIUL

DE APLICARE AL

HOTĂRÂRII

-

a dat câștig de cauză

reclamantului, care a criticat în fața Curții calitatea legii române și încadrarea

ca „publicitate” a arborării steagului secuiesc și steagului teritoriului

Partium

și care dorea să le poată arbora fără a fi nevoie să obțină avizul prealabil. În

mod întemeiat, majoritatea nu au fost de acord cu argumentul reclamantului

în fața instanțelor naționale și apoi în fața Curții. Chiar și după ce hotărârea

pronunțată în această cauză va rămâne definitivă, reclamantul nu va putea

arbora cele două steaguri, și anume steagul secuiesc și cel al teritoriului

Partium

, fără a solicita avizul prealabil, astfel cum prevede Legea

nr.

185/2013. Majoritatea nu a criticat legea aplicabilă, dar nici nu a r

espins

în totalitate aplicarea acesteia în cazul arborării celor două steaguri în litigiu.

susținut de reclamant.

a

rt.

10 din Convenție d

in cauz

a

lipsei unei examinări detaliate a tuturor elementelor de fapt și a criticat modul

în care instanțele naționale au motivat hotărârile pronunțate în ambele cauze.

Deși aceasta este o încălcare „limitată”, pur procedurală, a a

rt. 10

din

Convenție, nu putem fi de acord cu concluzia și raționamentul majorității din

mai multe motive.

II.

MOTIVELE POZIȚIEI NOASTRE DISIDENT

E

reclamant în mai multe rânduri în fața instanțelor naționale, ma

joritatea

reproșează instanțelor naționale că nu au examinat fapte care nu au fost

invocate în fața lor de petent. Astfel, majoritatea consideră că instanțele

naționale ar fi trebuit să cerceteze „dacă destinația imobilului pe care

autoritățile locale au d

esemnat-o drept cabinet parlamentar al reclamantului

trebuia să joace un rol important în speță” și să stabilească „cu certitudine

dacă reclamantul intenționa să acționeze în calitatea sa de politician care

desfășoară un program politic sau de simplu cetățean aparținând unei

minorități naționale” (

pct.

90 din hotărâre). Deși reclamantul, în cererea sa de

chemare în judecată, a menționat că era europarlamentar, nu a precizat

niciodată că clădirea pe care au fost arborate steagurile adăpostea cabinetul

său parlamentar și că acționa în calitatea sa de europarlamentar cu un program

politic. Nu a invocat niciodată în fața instanțelor naționale calitatea sa de

politician ca argument pentru a-

și susține cauza. Nici ulterior, în cererea sa

adresată Curții, nu a subliniat calitatea sa de politician și nu a afirmat că

acțiunea sa face parte dintr

-

un discurs politic sau de interes public. Din păcate,

29

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

majoritatea nu a ținut seama de motivele expuse de reclamant și a dat cauzei

o dimensiune pe care el însuși nu a dorit să

i-o confere. Prin urmare,

considerăm că majoritatea a fost prea exigentă cu instanțele naționale atunci

când a afirmat că acestea ar fi trebuit să examineze aspecte pe care

reclamantul nu le-a invocat.

r explica alegerea sa

de a nu se prevala de statutul său de politician și de imunitatea aferentă

statutului său politic în cadrul acțiunii sale întemeiate pe libertatea de

exprimare. Este remarcabil faptul că, pe tot parcursul argumentației sale, a

rămas concentrat asupra refuzării generale a bazei legale pentru arborarea

steagurilor în cauză pe clădiri private. Într

-

adevăr, aceasta poate constitui o

anumită strategie juridică: reclamantul putea foarte bine să sesizeze instanțele

naționale în calitatea sa de simplu cetățean care aparținea unei minorități și

care dorea să își manifeste identitatea, nu în calitatea sa specială de politician

supus unui regim juridic special.

analizat exempl

ele de jurisprudență națională prezentate de reclamant în fața

lor (pct.

86 din hotărâre). Însă trebuie constatat că numai un exemplu de

jurisprudență prezentat de reclamant la dosar este similar cu cel din prezenta

cauză și, prin urmare, relevant pentru cauză: decizia din 29 ianuarie 2016,

pronunțată de Tribunalul Mureș la o dată ulterioară hotărârii definitive

pronunțate în prima dintre cauzele reclamantului (

pct.

37 din hotărâre).

Celelalte exemple de jurisprudență se referă la arborarea steagulu

i secuiesc în

locuri gestionate de autoritățile administrativ

-

teritoriale sau pe clădiri publice,

ceea ce constituie o situație complet diferită de cea din prezenta cauză

(pct. 36, 38

–39 din hotărâre). Majoritatea îl urmează pe reclamant în confuzia

pe car

e a făcut

-

o între problema arborării acestor steaguri pe clădirile publice

și cea a arborării lor pe clădiri private.

incoerent: dacă, într

-

o primă etapă, majoritatea constată, pe baza r

aportului

ECRI, că arborarea acestor steaguri ar putea „să ridice probleme sensibile în

cadrul societății române” și că autoritățile nu au analizat acest element

(pct.

89 din hotărâre), într

-

o a doua etapă, constată că aceste steaguri au fost

arborate pe c

lădirea în cauză timp de mai mulți ani, din 2014 până în 2020,

fără să ridice pentru autorități „vreo problemă” (

pct.

97 din hotărâre).

Majoritatea nu a considerat că, deși s

-

a constatat că arborarea acestor steaguri

era contrară Legii

nr.

185/2013 și nevoii de asigurare a condițiilor pentru un

cadru construit sigur și armonios în sensul acestei legi, sancțiunea aplicată de

autoritățile locale a fost doar un avertisment; acestea nu au luat măsuri

concrete pentru înlăturarea lor (a se vedea

pct.

27 din hotărâre și

pct. 31

infra

). Se poate presupune doar că situația a fost cauzată tocmai de natura

sensibilă a problemelor ridicate de steagul secuiesc și cel al teritoriului

Partium

.

30

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

contextului celui de-al patrulea raport al ECRI privind România, dintre care

citează doar anumite părți. Într

-

adevăr, aceasta a interpretat greșit sfera de

aplicare a constatărilor făcute în acest raport și contextul descris în acesta și

se referă în mod explicit la arborarea steagului secuiesc pe clădirile publice

–

prin prisma dreptului județelor de a utiliza simbolurile „lor” regionale –

, nu

pe clădirile private, care fac obiectul normelor generale de protecție a

mediului construit (a se vedea, de asemenea, pct. 15

infra

).

hard law

care este relevantă în speță, și anume Convenția

-cadru pentru

protecția minorităților naționale (

pct.

41 din hotărâre) și care prevede că

„orice persoană aparținând unei minorități naționale va respecta legislația

națională și drepturile celorlalți”. Este cu atât mai surprinzător cu cât

majoritatea este dispusă să accepte că ingerința criticată de reclamant a

urmărit scopul legitim al protecției „drepturilor altora” în conformitate cu

art. 10 §

2 din Convenție. Prin urmare, aceste drepturi ale terților sunt cele

care sunt în discuție în ceea ce privește protecția exteriorului clădirilor avân

d

în vedere mediul lor.

m de acord cu majoritatea.

Vom prezenta în continuare care ar fi putut fi, în opinia noastră, raționamentul

Curții în ceea ce privește capătul de cerere formulat în temeiul a

rt. 10 din

Convenție.

III. ART.

10 DIN CONVENȚIE

legalitatea sau, mai precis, previzibilitatea aplicabilității în speță a Legii

nr.

185/2013. Deși reclamantul nu denunță în mod expres proporționalitatea

sancțiunilor care i

-au fost aplicate, vom preciza de asemenea, ca

să dăm un

răspuns majorității, motivele pentru care considerăm că ingerința în dreptul

la libertatea de exprimare nu a fost disproporționată în raport cu scopul

legitim urmărit.

A.

Cu privire la chestiunea dacă ingerința era „prevăzută de lege”

acord cu majoritatea atunci când constată că legiuitorul

român a legiferat și a stabilit orientări pentru drapelul național și pentru

drapelele diferitelor unități administrativ

-

teritoriale, precum și pentru

condițiile în care minoritățile naționale își pot afișa simbolurile (

pct. 77 din

hotărâre). De asemenea, suntem de acord că dispozițiile Legii

nr. 185/2013

au fost redactate în sens larg și că regimul juridic în vigoare acorda instanțelor

naționale o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește stabil

irea steagului

care ar putea fi încadrat ca steag publicitar (pct.

78 din hotărâre).

31

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

-

și competența de interpretare a dreptului național,

instanțele naționale au considerat că reclamantul, prin arborarea steagurilor

în litigiu, încercase să atragă atenția publicului și să îl informeze cu privire la

activitățile și evenimentele pe care dorea să le inițieze, precum și cu privire la

destinația clădirii, astfel că amplasarea steagurilor s

-

a făcut în scop publicitar

(pct.

79 din hotărâre). Având î

n vedere simbolul reprezentat de steagul în

litigiu

– și anume simbolul unei minorități din care făcea parte reclamantul

–

și destinația clădirii pe care au fost arborate aceste steaguri, și anume

cabinetul reclamantului, care era un politician în activitate ales în Parlamentul

European pe lista unui partid politic maghiar (pct. 4

–5 din hotărâre), nu se

poate considera că interpretarea dată de instanțele naționale în prezenta cauză

era

– astfel cum susține reclamantul – nerezonabilă sau imprevizibilă.

e asemenea, trebuie amintit că funcția decizională încredințată

instanțelor servește tocmai la înlăturarea oricăror îndoieli care ar putea

persista cu privire la interpretarea normelor (a se vedea jurisprudența citată la

pct. 72

in fine

din hotărâre). În măsura în care reclamantul avea îndoieli cu

privire la legea aplicabilă sau nu era sigur de normele aplicabile în materie,

ar fi trebuit, înainte de a acționa, să apeleze la sfaturile unor experți (a se

vedea jurisprudența citată la

pct.

71 din hotărâre) ca să identifice cadrul legal

care reglementează arborarea steagurilor în cauză. Pe de altă parte, observăm

că, deși a luat cunoștință de interpretarea dată de instanțele naționale

dispozițiilor legale aplicabile cu ocazia contestării primului proces

-verbal de

contravenție, reclamantul a arborat steagul teritoriului

Partium

aproximativ o

lună mai târziu, fără a solicita avizul de publicitate prealabil (

pct.

14 și 17 din

hotărâre).

jurispru

dență invocate de reclamant, pe lângă faptul că nu sunt toate hotărâ

ri

judecătorești, ci și ordonanțe emise de parchet (

pct.

35 din hotărâre), sunt

extrase dintr-

un context foarte diferit: cel al arborării steagului secuiesc de

către autoritățile locale, faptă la originea căreia instanțele naționale au

examinat reprezentativitatea acestui steag pentru întreaga populație dintr

-o

anumită circumscripție administrativă (

pct.

36 și 38

-

39 din hotărâre). O

singură hotărâre putea fi considerată asemănătoare cu prezenta cauză (a se

vedea pct.

6

supra

); litigiul având ca obiect arborarea steagurilor unor

minorități de către persoane particulare a rămas puțin dezvoltat (

pct. 37 din

hotărâre). În plus, necesitatea de a face deosebire între conținutul simbolic al

unui steag și sprijinul material al acestuia a fost confirmată de Tribunalul

Bihor (pct.

40 din hotărâre).

atunci când au încadrat steagurile în litigiu ca „steag publicitar”, nu

au repus

în discuție și nici nu au negat caracterul lor de simbol al unei minorități, ci au

luat în considerare în mod implicit acest caracter atunci când au decis că

aceste steaguri erau adecvate pentru a atrage atenția asupra activităților

reclamantului,

el însuși membru al minorității maghiare, și asupra destinației

32

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

spațiului în cauză care adăpostea cabinetul său. Caracterul de simbol al unui

grup etnic nu împiedică arborarea steagului și în alte scopuri decât pentru a

manifesta o anumită identitate, de exemplu pentru a atrage atenția asupra

anumitor activități, în special într

-un context foarte specific precum cel din

speță, asupra unei clădiri private.

de Legea

nr. 185/2013

noțiunilor aplicabile în materie de publicitate, instanțele naționale, încadrând

steagurile în litigiu ca steaguri publicitare, au ajuns la un rezultat care nu

coincide cu noțiunea de publicitate comercială astfel cum este definită de

jurisprudența Curții (

Stambuk împotriva Germaniei

, nr. 37928/97, pct. 39, 17

octombrie 2002), trebuie amintit că aceasta din urmă a recunoscut și noțiunea

de publicitate politică [

TV Vest AS și Rogaland Pensjonistparti împotriva

Norvegiei

, nr. 21132/05, pct. 64, CEDO 2008 (extrase)] sau publicitatea pe

subiecte de interes general [

Animal Defenders International împotri

va

Regatului Unit

(MC), nr. 48876/08, pct. 99, CEDO 2013 (extrase)]. În aceste

condiții, în speță, chiar dacă steagurile în cauză nu ar fi fost utilizate pentru a

face publicitate unor b

unuri sau servicii, nu este nerezonabil să se considere

că arborarea lor putea avea ca scop informarea publicului cu privire la

destinația clădirii și suscitarea interesului său pentru activitățile care îi erau

propuse, asigurând astfel o anumită formă de „publicitate” în sens larg și, prin

urmare, reglementat de Legea nr. 185/2013.

puteau, în circumstanțele cauzei, să atragă atenția publicului asupra

destinației clădirii care adăpostea cabinetul reclamantului și că era în primul

rând de competența instanțelor naționale să interpreteze dreptul național

(pct.

72, 83 și 77 din hotărâre), considerăm că interpretarea dată în prezenta

cauză dispozițiilor Legii

nr. 185/2013 nu er

a imprevizibilă și că ingerința în

exercitarea de către reclamant a dreptului său la libertatea de exprimare a fost

„prevăzută de lege”. Nu înțelegem de ce majoritatea supune analiza acestui

subiect important condiției „examinării mai largi a proporționalității

măsurilor în litigiu” (

pct.

80 din hotărâre).

B.

Cu privire la scopul ingerinței și necesitatea acesteia într

-o societate

democratică

denunțată de reclamant urmărea să asigure protecția drepturilor celorlalți

(pct.

81 din hotărâre). Nu contestăm nici principiile generale aplicabile în

prezenta cauză, pe baza cărora se statuează cu privire la necesitatea unei

ingerințe într

-

o societate democratică (

pct.

82 din hotărâre), deși noi ave

m o

aplicare diferită pentru acestea.

i.

Cu privire la natura discursului reclamantului și marja de apreciere a

statului

33

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

„natura” mesajului pe care reclamantul intenționa să îl transmită (

pct. 92-93

din hotărâre). Într

-

adevăr, este important să se stabilească natura manifestări

i

dreptului la libertatea de exprimare care, potrivit jurisprudenței Curții, are

consecințe asupra întinderii marjei de apreciere a autorităților naționale.

eastă privință, majoritatea amintește că Curtea a făcut întotdeauna

diferență între publicitatea comercială și cea destinată să contribuie la o

dezbatere publică pe tema unei chestiuni de interes general, sau chiar

publicitatea politică (

pct.

88 din hotărâ

re). Elementele relevante ale acestei

diferențe sunt forma în care a fost transmis mesajul, scopul acestuia și

conținutul discursului în cauză. Acestea sunt elementele prin prisma cărora

trebuie să fie definite, în mod autonom și independent, încadrările d

ate

discursurilor în cauză de către reclamanți sau de către instanțele naționale. În

hotărârea

Mouvement raëlien suisse împotriva Elveției

, citată anterior, Curtea

a statuat că un discurs se află în afara cadrului publicitar (nu era destinat să

încurajeze

publicul să cumpere un anumit produs), dar a constatat totuși că

acesta se asemăna „mai mult cu discursul comercial decât cu discursul politic

în sens strict”, deoarece viza un anumit prozelitism (

pct. 62).

O astfel de

încadrare este importantă în cadrul examinării efectuate de Curte, întrucât

marja de apreciere a statelor este mai largă sau mai restrânsă în funcție de

tipul de discurs vizat.

afara contextului publicității pur comerciale în sensul jurisprudenței Curții,

care consideră că, pentru un cetățean, publicitatea este un mijloc de a

descoperi caracteristicile bunurilor și serviciilor care îi sunt oferite (

Stambuk

,

citată anterior,

pct.

39). Însă nu se poate nega că o astfel de acțiune ar putea

atrage atenția publicului asupra destinației clădirii în care se afla cabinetul

reclamantului și ar putea să îl informeze cu privire la activitățile acestuia din

urmă desfășurate în locul respectiv. În plus, pentru a determina natura

arborării steagurilor în cauză, trebuie să se țină seama, în primul rând, de

declarația reclamantului, potrivit căreia acestea erau simbolul unei minorități

și expresia apartenenței la o identitate culturală și istorică (

pct.

8 și 14 din

hotărâre).

i, având în vedere calitatea sa de membru al Parlamentului

European, acțiunea sa ar fi putut avea o conotație politică, reclamantul nu a

argumentat nici în litigiile sale în fața instanțelor naționale, nici în fața Curții

că arborarea steagurilor în cauză era expresia unui proiect politic și nici nu a

precizat că intenționa să contribuie, prin gestul său, la o dezbatere de interes

general precum, de exemplu, dezbaterea privind problema minorităților în

România. Reclamantul s-

a limitat să sublinieze că arbor

area steagurilor se

încadra în manifestarea existenței istorice a etniei secuiești în regiune și a

apartenenței sale la un anumit patrimoniu cultural și istoric, precum și că o

astfel de arborare era permisă de Constituție și de Convenția

-cadru pentru

prot

ecția minorităților naționale. Având în vedere modul în care reclamantul

34

HOTĂRÂREA TŐKÉS ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

a explicat scopul acțiunilor sale în fața instanțelor, arborarea steagurilor în

cauză constituia o formă de manifestare de către acesta a identității sale, fără

însă să se încadreze

î

ntr-un discurs politic sau într-o dezbatere cu privire l

a o

chestiune de interes general.

re