CASE OF C. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF C. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA C. ÎMPOTRIVA ROMANIEI

(Cererea nr. 47358/20)

HOTĂRÂRE

Art. 8 • Viață privată • Obligații pozitive • Vicii semnificative ale urmăririi

penale privind o presupusă hărțuire sexuală la locul de muncă • Eșecul de a

proteja integritatea personală a reclamantei • Nerespectarea obligației statului

de a lua măsuri de protecție împotriva victimizării secundar

e

STRASBOURG

30 august 2022

Hotărârea va rămâne definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din

Convenție. Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza C. împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Gabriele Kucsko-Stadlmayer,

președinte,

Tim Eicke,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Yonko Grozev,

Armen Harutyunyan,

Ana Maria Guerra Martins,

judecători,

ș

i Ilse Freiwirth,

grefier adjunct de secție,

Având în vedere:

cererea (nr.

47358/20) îndreptată împotriva României, prin care o

resortisantă a acestui stat, doamna C. („reclamanta”), a sesizat Curtea, la 8

octombrie 2020, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărare

a drepturilor

omului și a libertăților fundamentale („Convenția“);

decizia de a comunica cererea Guvernului României („Guvernul”);

decizia de a nu divulga numele reclamantei

;

observațiile părților;

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 7 iunie și 5

iulie 2022,

Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată

:

INTRODUCE

RE

1.

Cererea se referă la obligațiile pozitive ale statului în ceea ce privește

acuzațiile de hărțuire sexuală la locul de muncă. Guvernul a fost

informat cu

privire la capetele de cerere ale reclamantei formulate în temeiul art. 8 din

Convenție luat separat și împreună cu art. 14.

ÎN FAPT

a

s-

a născut în 1970 și trăiește în Fibiș, județul Timiș. A fost

reprezent

ată de doamna B.I. Radu, avocat în Timișoara.

Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

4.

Faptele cauzei se pot rezuma după cum urmează.

5.

Reclamanta a fost angajată a societății D., care furniza servicii de

curățenie. În 2014, aceasta a fost repartizată să lucreze la gara Timișoara Est,

care aparținea Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR

Călători” (infra, pc

t.

3

4

),

unde a rămas până la 25 octombrie 2017 (infra, pct.

8,

in fine

).

6.

La 3 noiembrie 2017, reclamanta, asistată de un avocat, a depus o

plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara („parchetul”),

împotriva lui C.P., șef de gară, acuzându

-

l că ar fi încercat în mod repetat să

1

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

o forțeze să întrețină relații sexuale cu el timp de doi ani de zile. Aceasta s

-a

întemeiat pe art. 223 din Codul penal (infra, pct.

29).

Reclamanta a propus

mai mulți martori și a prezentat înregistrări audio făcute de aceasta

cuprinzând mai multe discuții de natură sexuală cu C.P. Situația a fost

descrisă după cum urmează în plângerea penală:

„[Reclamanta] și

-

a îndeplinit sarcinile în ultimii cinci ani, însă în urmă cu doi ani

[C.P.] și

-

a schimbat atitudinea inițială (care fusese corespunzătoare), solicitând ca

[reclamanta] să întrețină relații sexuale cu el

.

Deoarece ea a refuzat în mod constant [avansurile acestuia], C.P. a întreprins o serie

de acțiuni destinate să

-

i creeze victimei disconfort la locul de muncă, terorizând

-o.

Acesta a încercat în mod repetat să o dezbrace [pe reclamantă] atunci când o găsea

singură sau în locuri izolate; i

-

a descheiat nasturii la jachetă în mai multe ocazii și a

rugat

-

o să stea liniștită deoarece el îi va face

ceva

«frumos

».

Acesta a fost foarte insistent și, cu timpul, a devenit tot mai agresiv ... atunci când

[reclamanta] i-a refuzat [avansurile]

– și aceasta

l

-a refuzat mereu.

Pentru a nu-

și periclita locul de muncă, [reclamanta] l

-

a evitat pe făptuitor, însă acesta

din urmă o urmărea atunci când era singură sau în locuri în care putea săvârși faptele

prejudiciabil

e.

Acesta și

-a schimbat de asemenea comportamentul atunci reclamanta a opus

rezistență, refuzând să îi ofere produsele de curățenie de care aceasta avea nevoie pentru

munca sa și apoi acuzând

-

o că nu își îndeplinește corespunzător atribuțiile de ser

viciu.

Ace

sta a susținut, de asemenea, în mai multe ocazii, că o va

«

lua în șuturi

»

și a

subliniat întotdeauna poziția sa de șef în comparație cu poziția acesteia de simplă femeie

de serviciu, iar comportamentul său degradant și jignitor față de [reclamantă] era

not

oriu.

”

7.

La 27 noiembrie 2017, parchetul a dispus începerea urmăririi penale cu

privire la faptele invocate de reclamantă.

5 decembrie 2017, procurorul a audiat-o pe rec

lamantă. Aceasta a

explicat că C.P. a încercat să o forțeze să întrețină relații sexuale cu el, dar

niciodată în prezența altor persoane. După ce aceasta l

-a refuzat în mod

repetat, C.P. a devenit abuziv verbal, hărțuind

-

o și acuzând

-

o că nu

-

și

îndeplinea

corespunzător atribuțiile de serviciu. În septembrie 2017, după ce

C.P. a refuzat să îi dea materialele de curățenie necesare pentru îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu, aceasta a sunat

-o pe R.M., managerul din cadrul

societății D., și i

-a spus despre comportamentul lui C.P. din ultimii doi ani.

Câteva zile mai târziu, aceasta, însoțită de R.M. și F.C., angajata societății de

transport feroviar care monitoriza contractul cu societatea D., s-a întâlnit cu

U.C., șeful serviciului siguranța circulației de la regionala CFR Timișoara,

pentru a discuta despre comportamentul nepotrivit al lui C.P. față de aceasta.

Aceștia au prezentat o înregistrare audio a unui episod descris de reclamantă

ca fiind hărțuire sexuală. Cinci zile mai târziu, U.C. a chemat

-o pe acea

sta și

pe F.C. în biroul său, unde C.P. era, de asemenea, prezent. U.C. l

-a confruntat

pe C.P. care, potrivit reclamantei, și

-

a recunoscut faptele și i

-a cerut scuze

acesteia. După acea zi, aceasta nu a mai lucrat la gara Timișoara Est. La 1

2

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

octombrie 2017

, aceasta a fost forțată de F.C. să își ia concediul de odihnă

anual și, la întoarcerea sa, la 25 octombrie 2017, a fost nevoită să aleagă fie

să lucreze la Gara Timișoara Nord, fie să demisioneze. Ea a ales ultima

opțiune. Aceasta a explicat în continuare că nu l

-a reclamat pe C.P. mai

devreme, deoarece se temea de acesta, care îi spunea adesea:

„Cine te

-ar

crede?

Tu ești o femeie de serviciu, iar eu sunt șeful și toată lumea știe cine

sunt eu.”

9.

Martorii propuși de reclamantă (persoane care ocupau diferite posturi

la gară în timp ce aceasta lucra acolo) au declarat anchetatorilor că nu l

-au

văzut personal pe C.P. făcându

-i avansuri sexuale reclamantei sau tratând-o

abuziv. Aceștia au făcut de asemenea următoarele declarații.

10. B.M.L.

le-

a spus anchetatorilor că o cunoștea pe reclamantă de când

începuse să lucreze la gară și că, în ultimul an și jumătate, aceasta se

schimbase și devenise stresată și îngrijorată – B.M.L. o găs

ise de asemenea

plângând de câteva ori. În cele din urmă, reclamanta i

-

a spus că C.P. o hărțuia

sexual.

11.

C.O.F. a declarat anchetatorilor că reclamanta i

-

a spus lui și lui L.M.

despre atitudinea lui C.P. și despre faptul că ea îi refuzase avansurile, dar la

acea dată C.O.F. a crezut că era posibil ca aceasta să fi interpretat greșit

acțiunile lui C.P. și ca acesta din urmă să fi glumit doar.

12.

L.M. a afirmat că, în ultimii doi ani, reclamanta fusese uneori supărată

și plânsese la locul de muncă, ca și cum ar fi trecut print

r

-

o perioadă dificilă

.

La început, reclamanta a refuzat să vorbească, dar în cele din urmă le

-a spus

lui L.M. și colegilor din biroul lui L.M. că C.P. o hărțuia. La un moment dat

,

reclamanta i-

a arătat înregistrările audio lui L.M., care a recunoscut vocile ca

fiind cele ale reclamantei și ale lui C.P.

13.

P.S.V. a declarat că reclamanta

i

-

a povestit cum C.P. a hărțui

t-o sexual

și a abuzat

-o verbal, spunându-

i că nu

-

și face bine treaba și că nu este bună

de nimic. El a afirmat că, în mai multe ocazii, reclamanta a intrat în biroul său

plângând, tremurând și roșie la față, și i

-a povestit despre ceea ce îndura din

parte

a lui C.P. Martorul a sfătuit

-

o pe reclamantă să vorbească cu soția lui

C.P. Reclamanta i-

a urmat sfatul și i

-

a spus apoi că soția lui C.P. a dat

-

o afară

și a făcut

-

o nesimțită.

14.

D.I. a spus că pe înregistrările t

elefonice care i-au fost prezentate, l-a

auzit pe C.P. spunându-

i reclamantei să stea liniștită și că aceasta a refuzat

s-

o facă. Acesta a înțeles din acele înregistrări că C.P. îi făcea avansuri

sexuale reclamantei, și că aceasta i se opunea. D.I. a declarat de asemenea că,

în mai multe ocazii, a văzut

-

o pe reclamantă supărată și plângând la locul de

muncă și că aceasta i

-

a spus că C.P. insistase ca ei să întrețină relații sexuale.

15. U.C.

a relatat întâlnirea care

a avut loc în biroul său între reclamantă

și C.P. (supra, pc

t.

8

).

Acesta a declarat că a refuzat să audă detalii despre

presupusele fapte, întrucât ac

estea nu se încadrau în responsabilitățile sale de

serviciu, dar că a încuraja

t

-

o pe reclamantă să se adreseze poliției în cazul în

care consideră că a fost comisă o infracțiune. U.C. a explicat că, în cursul

3

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ședinței din biroul său, C.P. și

-a cerut scuze

în termeni generali, fără să

recunoască faptele susținute de reclamantă.

16.

Din documentele dosarului reiese că în cadrul societății feroviare nu

a avut loc nicio altă anchetă cu privire la acuzațiile formulate de reclamantă

împotriva lui C.P

.

17.

Între reclamantă și U.C. a avut loc o confruntare a martorilor, iar

aceștia și

-

au menținut versiunea cu privire la modul în care s

-

au desfășurat

întâlnirile din biroul lui U.C

.

18.

La 19 octombrie 2018, C.P., care nu fusese încă pus sub acuzare de

parchet (infra, pc

t. 30

), a

fost audiat ca martor. Principalele sale declarații au

fost prezentate în ordonanța procurorului (infra, pc

t.

2

6

)

după cum urmează.

Acesta

a declarat că a întreținut o singură dată relații sexuale cu reclamanta

în 2014, și că ulterior a evitat

-

o de teamă că va afla soția lui. A afirmat de

asemenea că a auzit că, după scurta lor relație, întrucât nu a mai arătat niciun

interes față de reclamantă, aceasta ar fi avut relații sexuale cu un alt angajat

de la stația de cale ferată și a intrat într

-

un conflict cu acesta și cu soția

acestuia, conflict care a durat până în 2016. Acesta a explicat, de asemenea,

că, din 2016, reclamanta începuse să îi facă avansuri și să se îmbrace „sexy”

la locul de muncă pentru a

-

l provoca; acesta o pipăia adesea pe sâni în biroul

său, dar întotdeauna cu consimțământul acesteia. Declarațiile acestuia

referitoare la interacțiunile sale cu reclamanta au fost consemnate după cum

urmează:

„... uneori, când [reclamanta] venea la mine în birou, o pipăiam, cu consimțământul

ei, pe sâni,

dar niciodată în zona genitală. De fiecare dată când am pipăit

-o pe sâni, a

consimțit și nu s

-

a opus; aceasta râdea și venea la lucru îmbrăcată «sexy», și anume fără

sutien și ciorapi. În ianuarie 2017 [reclamanta] mi

-a spus c

ă ne

-a înregistrat atunci când

«ne jucam»

, adică atunci când o pipăiam. Când am auzit acest lucru, am crezut că e o

glumă, nu am luat

-

o în serios.”

19.

Și soția lui C.P. a dat declarații. Aceasta a declarat procurorului că, în

2017, a auzit că reclamanta l

-

a acuzat pe soțul său de hărțuire. L

-a întrebat pe

soțul său dacă este adevărat și, dacă da, cum a putut să

-

i facă avansuri „acelei

femei” care, din ceea ce auzise, avusese relații sexuale cu mai mulți bărbați

care lucrau la gară. Soțul ei i

-

a mărturisit că a avut relații sexuale cu

reclamanta, dar a negat că ar fi hărțuit

-o sexual. Acesta i-

a explicat soției sale

că reclamanta l

-a acuzat pe nedrept pentru a-

l șantaja. Aceasta a confruntat

-o

pe reclamantă, care i

-

a pus apoi înregistrările audio, dar nu a putut auzi nimic

cu conotație sexuală în dialoguri. Aceasta a declarat procurorului că, după ce

a ascultat înregistrările, a întrebat

-

o pe reclamantă de ce a continuat să meargă

în biroul lui C.P. dacă se simțea amenințată și hărțuită de el, dar reclamanta

nu i-

a răspuns. Martora a pus capăt conversației spunându

-

i reclamantei că ar

trebui să îi fie rușine pentru ceea ce a făcut. Aceasta a vorbit cu soțul său

despre situația respectivă de mai multe ori, dar de fiecare dată el a negat

acuzațiile de hărțuire sexuală

.

4

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

20.

R.M. și F.C., care au fost de asemenea audiate de procuror, au relatat

întâlniril

e și confruntările descrise de reclamantă în declarațiile sale.

21.

F.C. a afirmat că, atunci când a fost confruntat în biroul lui U.C.

(supra, pc

t. 8

),

C.P. a negat faptul că ar fi fost vocea lui în înregistrările audio

prezentate de reclamantă, că ar fi hărțuit

-

o sexual în ultimii doi ani și jumătate

și că ar fi refuzat să îi ceară scuze acesteia. De asemenea, F.C. a explicat că

reclamanta nu se arătase supărată și nici nu plânsese în cursul acestei întâlniri

și că, de fapt, păruse destul de veselă. În opinia sa, reclamanta era

nemulțumită deoarece dorea să mai lucreze și în altă parte, iar C.P. nu i

-a

permis.

22.

R.M. a afirmat că reclamanta a informat

-o în mai multe rânduri în

2017 (nu își putea aminti datele exacte) că C.P. o hărțuia sexual. Ea a declarat

că la început nu a crezut

-

o pe reclamantă, că a recunoscut vocile

din

înregistrările audio și că atât reclamanta, cât și C.P. păreau să consimtă la

activitățile sexuale care păreau a fi avut loc între ei.

23.

Reclamanta a solicitat de asemenea procurorului să o audieze pe M.A

.,

cu

care aceasta fusese în strânsă legătură în perioada respectivă. M.A. a

declarat că a însoțit

-

o pe reclamantă în biroul lui F.C. atunci când aceasta

i

-a

spus lui F.C. despre hărțuire. M.A. a explicat că, în cursul acestei întâlniri,

reclamanta nu a părut foarte hotărâtă în felul în care descria situația și că, în

înregistrări, aceasta și C.P. păreau să poarte o discuție cu conotație sexuală și

că ambii păreau să fie de acord. M.A. a spus, de asemenea, că atunci când l

-a

confruntat pe C.P., acesta a negat or

ice hărțuire sexuală. În sfârșit, M.A. a

afirmat că a văzut

-

o o singură dată pe reclamantă părăsind biroul lui C.P. cu

nasturii descheiați la cămașa.

24.

Parchetul a obținut de asemenea transcrieri ale înregistrărilor private

realizate de reclamantă în interacțiunile sale cu C.P. În prima conversație,

C.P. a fost auzit cerându-

i reclamantei să stea liniștită deoarece voia să o

pipăie pe sâni; aceasta a refuzat și i

-

a cerut să îi dea măturile de care avea

nevoie pentru curățenie. În a doua înregistrare, reclamanta a fost auzită

cerându-

i lui C.P. să îi dea pungile pentru a colecta gunoiul, dar el o tot întreba

ce era în neregulă cu ea și de ce era nervoasă. Cuvintele lui C.P. nu se auzeau

întotdeauna, iar reclamanta i-

a cerut să repete: „Ce voiai să spui? Că atunci

când vine căldura, ce? Te vei răzbuna?”

Aceasta i-

a cerut din nou lămuriri:

„Ce

-

o să

-

mi faci când vine căldura?”, la care C.P. a răspuns: „Ceva frumos”.

Conversația a continuat, reclamanta cerând

pungile de gunoi, iar C.P. a

continuat să vorbească despre „lucrurile frumoase” pe care i le

-

ar face, fără

să le numească sau să le descrie.

îns

ă, întrucât cererea sa a fost depusă după ce procurorul a decis asupra cauze

i

(infra, pc

t. 2

6

), a

ceasta nu a fost luată în considerare.

26.

Parchetul a emis ordonanța respectivă la 22 octombrie 2019 și a

notificat-

o reclamantei și avocatului acesteia la 15 și 19 noiembrie 2019.

Acesta a decis să nu îl trimită în judecată pe C.P. și să pună capăt urmă

ririi

5

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

penale, pe motiv că actele comise nu constituiau o infracțiune interzisă de

lege. Ordonanța conținea o descriere completă a declarațiilor date de

reclamantă și martori (a se vedea supra, pct.

9

-

23),

toate reproduse în

ghilimele și însoțite de următoarea analiză juridică

:

„Prin urmare, în lumina elementelor de probă din dosar, se aplică dispozițiile art.

16 §

1

lit. (b) din [Codul de procedură penală], întrucât faptele săvârșite de [C.P.] nu

constituie infracțiunea în cauză în speță. În plus, consecința directă cerută de lege, și

anume intimidarea sau umilirea victimei, nu a fost realizată, faptele nefiind astfel tipice.

Potrivit art. 15 din Codul penal (Legea nr. 286/2009), infracțiunea este «fapta

prevăzută de legea penală săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei

care a săvârșit

-

o». Actuala definiție a unei infracțiuni conține cele trei caracteristici

esențiale ale unei infracțiuni, astfel cum a prevăzut legiuitorul în 2009, și anume

tipicitatea (prevăzută de legea penală), nelega

litatea [

antijuridicitat

ea

] (fapta trebuie să

fie nejustificată, ilicită) și imputabilitatea (actul trebuie să fie imputabil).

Tipicitatea rezultă din principiul incriminării și presupune corelarea dintre actul

efectiv comis, direct sau indirect, de către o persoană și caracteristicile obiective și

subiective stabilite de legiuitor în modelul abstract (tipul) prevăzut de legea penală.

Astfel, calificarea faptei în legea penală implică cerința ca fapta efectiv săvârșită, a

cărei calificare ca infracțiune este întreprinsă, să corespundă în întregime descrierii

făcute de legiuitor în legea penală. Această corespondență trebuie să existe atât

în ceea

ce privește elementele obiective, cât și cele subiective ale infracțiunii.”

13 decembrie 2019, prim-

procurorul aceluiași parchet a confirmat

ordonanța sus

-

menționată pe motiv că faptele în cauză nu fuseseră săvârșite

cu vinovăția prevăzută de lege, justificând astfel aplicarea art. 16 § 1 lit. (b)

din Codul de procedură penală (infra

, pc

t. 30

).

Această ordonanță nu conținea

o descriere sau o reapreciere a elementelor de probă din dosar.

28.

Reclamanta a contestat ordonanțele procurorilor la Judecătoria

Timișoara. Printr

-

o hotărâre [încheiere penală] definitivă din 11 iunie 2020,

instanța le

-

a confirmat. Judecătoria a constatat că s

-

a stabilit că C.P. a cerut

favoruri sexuale din partea reclamantei, dar a considerat că aceasta nu se

simțise amenințată în libertatea sa sexuală sau umilită, elemente impuse de

lege pentru ca faptele să constituie o infracțiune. Instanța și

-a întemeiat

concluzia pe următoarele argumente: (i) în înregistrări, reclamanta nu părea a

fi stânjenită de discuțiile cu pre

supusul agresor al acesteia; (ii) în cursul

urmăririi penale, acesta din urmă a afirmat că ei doi ar fi întreținut în trecut

un raport sexual; și (iii) potrivit declarațiilor martorilor (supra, pc

t.

9

-

23),

reclamanta părea doar uneori necăjită după întâlnirile cu C.P., în timp ce, alte

ori, părea a fi destul de veselă.

6

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

CADRUL JURIDIC RELEVANT

I.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE

A.

Legislația

29.

Codul penal interzice hărțuirea sexuală în următorii termeni:

Art. 20

8

– Hărțuirea

„(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un interes

legitim,

o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de

către aceasta, cauzându

-

i astfel o stare de temere, se pedepsește cu închisoare d

e la 3 la

6 luni sau cu amend

ă.

(2) Efectu

area de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la

distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane, se

pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie

o infracțiune mai gravă.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a per

soanei vătămate.”

Articolul 223

– Hărțuire sexual

ă

„(1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de

muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă

într

-

o situație umilitoare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu

amendă

.

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a per

soanei vătămate.”

30.

Dispoziția relevantă din Codul de procedură penală privind stingerea

acțiunii penale are următorul cuprins:

Articolul 16

– Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii

penale

„(1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu

mai poate fi exercitată dacă: [

…]

(b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția

prevăzută de lege;...”

Articolul 305

– Începerea urmăririi penale

„(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de

urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a

cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cuno

scut.

[…]

(3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită

persoană a săvârșit fapta pentru care s

-

a început urmărirea penală și nu există vreunul

dintre cazurile prevăzute la art. 16 § 1, organul de urmărire penală dispune ca urmărirea

penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de

suspect..

”

7

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

31.

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între

femei și bărbați definește hărțuirea după cum urmează:

Articolul 4

„Termenii și expresiile de mai jos, în sensul prezentei legi, au următoarel

e definiții:

[…]

(c) prin hărțuire se înțelege situația în care se manifestă un comportament nedorit,

legat de sexul persoanei [în cauză], având ca obiect sau ca efect lezarea demnității

persoanei în cauză și crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau

jignitor

;

(d) prin hărțuire sexuală se înțelege situația în care se manifestă un comportament

nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, a

vând ca obiect sau

ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare,

ostil, degradant, umilitor sau jignitor;

1

(d

) prin hărțuire psihologică se înțelege orice comportament necorespunzător care

are loc într-o perio

adă, este repetitiv sau sistematic și implică un comportament fizic,

limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenționate și care ar putea afecta

personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică ori psihologică a unei persoane.”

32.

Prevederile relevante din Codul muncii sunt redactate după cum

urmează:

Articolul 6

„(1) Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate

activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum

și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nicio discriminare.”

Articolul 39

„(1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:

[…]

(d) dreptul la egalitate de șanse și de tra

tament;

(e) dreptul la demnitate î

n muncă;

(f) dreptul la securitate și sănătate în mun

că; …”

33.

Dispozițiile relevante din Codul civil sunt redactate după cum

urmează:

Articolul 72

„(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnității

sale.

(2)

Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără

consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.”

Articolul 75

„(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune [a Codului

civil] atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale

privitoare la drepturile omului la care România este parte.

8

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună

-

credință și cu

respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu

constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune [a Codul

ui civil].”

Articolul 1349

„(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau

obiceiul

locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale,

drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate

prejudiciile cauzate, fiind obligat să

le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul

cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina

edificiului

.

(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabile

ște prin

lege specială.”

34.

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R.

Călători”

-

S.A. (C.F.R. Călători) a fost înființată prin Hotărârea G

uvernulu

i

nr. 584/1998. Statul, acționarul său unic, își exercită drepturile și obligațiile

prin intermediul Ministerului Transporturilor. În conformitate cu art. 4 din

hotărârea de guvern menționată, C.F.R. Călători desfășoară activități de

interes național, în scopul realizării transportului feroviar public de călători și

al satisfacerii nevoilor de apărare a țării.

35.

C.F.R. Călători are un Cod de Etică și Conduită Profesională, care a

fost modificat în mai multe rânduri. Versiunea din 2013 a Codului, care pare

să fi fost valabilă până la 8 noiembrie 2019, nu conținea nicio dispoziție

specifică privind hărțuirea la locul de muncă. Dispozițiile relevante din c

od

descriu comportamentul așteptat de la angajați după cum urmează:

Articolul 11

„(1) În relațiile cu... colegii de serviciu, salariații CFR Călători sunt obligați să aibă

un comportament bazat pe respect, bună credință, corectitudine și amabilitate.

(2) Personalul CFR Călători are obligația de a nu aduce atingere onoarei, re

putației și

demnității persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcției.”

Articolul 18

„(1) Conducerea societății poate fi sesizată de orice persoană cu pri

vire la:

(a) încălcarea prevederilor prezentului cod etic de către salariații CFR Călători.

[…]

(2) Sesizarea prevăzută la alin. (1) nu exclude sesizarea autorităților stat

ului.”

8 noiembrie 2019,

CFR Călători a adoptat un nou Cod de etică și

conduită profesională, care a rămas în vigoare până la 11 iunie 2021, când a

fost înlocuit cu noi dispoziții. Părțile relevante ale Codului din 2019 sunt

redactate după cum urmează:

9

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

„II.9. Integritatea și apărarea personalului împotriva oricărei forme de hărțuire

II.9.1 [SNTFC «

CFR Călători

»-

SA] are obligația să protejeze integritatea morală a

angajaților, asigurându

-

le condiții de lucru care să respecte demnitatea indiv

idului.

II.9.2. Personalul

[SNTFC

«

CFR Călători

»-

SA] are obligația, atât în relațiile interne,

cât și în relațiile cu partenerii externi, să evite orice formă de hărțuire morală ce poate

duce la discreditarea, intimidarea, deteriorarea condițiilor de muncă etc.

II.9.3.

În exercitarea atribuțiilor de

serviciu, personalului [SNTFC «CFR C

ălă

tori»

-

SA] îi este interzis să manifeste un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat

fizic sau prin limbaj cu aluzii sexua

le.

[…]

III.2.

Responsabilitatea individuală

III.2.1. Fiecare salariat al [SNTFC «

CFR Călători

»-SA] este responsabil pentru

cunoașterea și respectarea normelor prevăzute în prezentul

Cod

. Încălcarea normelor

Codului

poate atrage răspunderea persoanei vinovate, în condițiile prevăzute în

Regulamentul Intern al societății.

IV.4.

Semnalarea cazurilor de încălcare a prevederilor

Codului

IV.4.1. Fiecare salariat al [SNTFC «

CFR Călători

»-SA] are responsabilitatea de a

semnala în scris Directorului General al [SNTFC «

CFR Călători

»-SA] abaterile sau

încălcările normelor de etică și conduită profesională.

[…]

IV.4.4. Directorul

General... poate dispune constituirea unor comisii de cercetare care

au competența de a propune aplicarea sancțiunilor disciplinare, în condițiile Legii nr.

53/2003 [Codul Muncii].”

B.

Practica Consiliului Național pentru Combaterea Discrimină

rii

(„CNCD”)

37.

Prin Legea împotriva discriminării (Ordonanța Guvernului nr.

137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare)

a fost înființat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

(„CNCD”), o autoritate de stat autonomă aflată sub control parlamentar,

căruia i s

-

au încredințat competențe specifice în materie de discriminare, cum

ar fi: prevenirea și medierea actelor de discriminare, efectuarea de anchete,

constatarea și sancționarea unor astfel de acte, monitorizarea cazurilo

r de

discriminare și acordarea de asistență victimelor discriminării. Orice

persoană care se consideră victimă a discriminării poate depune o plângere

fie la CNCD, fie direct la instanțele civile.

. 886 din 3 decembrie 2019 privește o plângere

formulată de o angajată împotriva superiorului său direct pe care îl acuză de

hărțuire sexuală; ea a fost transferată pe un alt post din cadrul societății

angajatoare și în cele din urmă a demisionat, deoarece

ar fi devenit victima

unor acte de hărțuire [bullying] după sesizarea [autorităților competente]

făcută. CNCD a considerat că nu are competența de a investiga niciun aspect

legat de acuzațiile de hărțuire sexuală, întrucât acestea puteau constitui o

10

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

infra

cțiune și, prin urmare, erau de competența parchetului. Acesta a

examinat presupusa discriminare bazată pe convingerile victimei cu privire

la măsurile luate de angajator în privința sa (transferul și o anchetă

disciplinară). Acesta a relevat că toate măsurile fuseseră luate înainte ca

victima să formuleze acuzația de hărțuire sexuală împotriva superiorului său

și au fost suspendate până la soluționarea plângerii penale ulterioare. Părțile

relevante ale deciziei privind domeniul de aplicare al competențelor

CNC

D

sunt redactate după cum urmează:

„70. În raport de aceste aspecte, din modalitatea în care este formulată plângerea,

documentele aflate la dosar cât și argumentele anterior invocate, rezultă împrejurările

invocate de petentă referitoare la hărțuirea sexuală, care ar presupune [că] analiza

obiectului dedus soluționării, sub aspectul discriminării, exced incidenței art. 2 din

[Legea privind combaterea discriminării].”

CNCD nr. 438 din 17 iulie

2017 privea denigrarea publică în

presă de către adjunctul

-

șefului Poliției județene din Ploiești a unei persoane

care îl acuzase public pe acesta, precum și prin intermediul unei plângeri

penale, de hărțuire sexuală. CNCD a respins plângerea ca inadmisibilă pe

motiv că, fiind legată de o urmărire penală, aceasta nu se încadra în domeniul

de competență al Consiliului.

transfera contractul de muncă al vi

ctimei la noua societate care o preluase pe

cea a angajatorului său după dizolvare, pentru că aceasta ar fi refuzat să ofere

favorurile sexuale solicitate de superiorul său. CNCD a respins plângerea pe

motiv că nu exista nicio dovadă că i s

-ar fi cerut fav

oruri sexuale sau că astfel

de favoruri sexuale ar fi constituit motivul pentru care nu ar fi fost transferată

la noua societate.

II. Documentel

e

Consiliului Europei

41.

Partea I din Carta Socială Europeană (revizuită) prevede că părțile

recunosc ca obiectiv al politicii lor, a cărui realizare o vor urmări, prin toate

mijloacele utile, pe plan național și internațional, atingerea condițiilor în care

pot fi exercitate efectiv o serie de drepturi și principii, inclusiv drep

tul la

demnitate la locul de muncă. Partea a III

-a prevede,

inter alia

, că fiecare

dintre părți se angajează să considere partea I drept o declarație a obiectivelor

a căror realizare o va urmări prin toate mijloacele util

e.

42.

Articolul 26 prevede dreptul la demnitate în muncă. Alin. (2), în

special, prevede

:

„În vederea asigurării exercitării efective a dreptului tuturor lucrătorilor la protecția

demnității lor în muncă, părțile se angajează, în consultare cu organizațiile pa

tronilor și

lucrătorilo

r:

1.

să promoveze sensibilizarea, informarea și prevenirea în materie de hărțuire

sexuală la locul de muncă sau în legătură cu munca și să ia orice măsură adecvată pentru

protejarea lucrătorilor împotriva unor astfel de c

omportamente;

11

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2.

să promoveze sensibilizarea, informarea și prevenirea în materie de acte

reprobabile sau explicit ostile și ofensive dirijate în mod repetat împotriva fiecărui

salariat la locul de muncă sau în legătură cu munca și să ia orice măsură adecvată pentru

protejarea lucrătorilor împotriva unor astfel de comportamente.”

43.

România a ratificat Carta Socială Europeană (revizuită) la 7 mai 1999,

declarându-

se obligată din punct de vedere legal să accepte o se

rie dintre

prevederile acesteia. Articolul 26 nu se numără însă printre acestea.

44.

La 5 mai 2011, Consiliul Europei a adoptat Convenția privind

prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței

d

omestice, care a intrat în vigoare la 1 august 2014 („Convenția de la

Istanbul”). În ceea ce privește România, această Convenție a fost semnată și

ratificată la 27 iunie 2014 și, respectiv, 23 mai 2016 și a intrat în vigoare la

1

septembrie 2016. Dispozițiile relevante sunt redactate după cum urmează:

Art. 40

– Hărțuirea sexuală

„Părțile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că

orice formă de conduită verbală, nonverbală sau fizică de natură sexuală, cu

scopul sau

cu efec

tul violării demnității unei persoane, în special atunci când se creează un mediu

intimidant, ostil, degradant, umilitor sau jignitor, este supusă unei sancțiuni penale sau

altei sancțiuni legale.”

Articolul 45

– Sancțiuni și măsur

i

„1. Părțile

vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că

infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta Convenție sunt pasibile de sancțiuni

eficiente, proporționale și disuasive, luând în considerare gravitatea acestora. Aceste

sancțiuni vor include, după caz, sentințe implicând privarea de libertate care pot duce

la extrădare.

2.

Părțile pot adopta alte măsuri în legătură cu agresorii, cum ar

fi:

–

monitorizarea sau supravegherea persoanelor condamnate;

– retragerea drepturilor părintești, dacă interesul superior al copilului, care poate

include siguranța victimei, nu poate fi garantat în niciun

alt mod.”

Articolul 49

– Obligații generale

„1. Părțile

vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a asigura faptul

că agențiile guvernamentale responsabile de aplicarea legii răspund la toate

formele de

violență acoperite de sfera de aplicare a prezentei Convenții într

-

o manieră promptă și

corespunzătoare, oferind o protecție adecvată și imediată victimelor.

2.

Părțile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare, în conformitate cu

principiile fundamentale ale drepturilor omului și având în vedere înțelegerea

dimensiunii de gen a violenței, pentru a asigura cercetarea eficace și urmărirea judiciară

a infracțiunilor stabilite în conformitate cu prezenta Convenție.”

Articolul 54

– Investigații și dov

ezi

„Părțile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a asigura faptul

că, în orice proceduri civile sau penale, dovezile referitoare la istoricul sexual și

la

12

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

conduita sexuală al/a victimei vor fi permise doar atunci când sunt relevante și

necesare.

”

III. DOCUMENTELE UNIUNII EUROPENE

45.

Părțile relevante ale Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European

și a Consiliului di

n 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului

egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie

de încadrare în muncă și de muncă (reformă) sunt redactate după cum

urmează:

„Întrucâ

t:

[...]

6.

Hărțuirea și hărțuirea sexuală sunt contrare principiului egalității de tratament între

bărbați și femei și constituie discriminare pe criteriul sexului în sensul prezentei

directive. Aceste forme de discriminare se manifestă nu doar la locul de muncă, dar și

în ceea ce p

rivește accesul la muncă, la formare și promovare profesională. Prin urmare,

este necesar ca aceste forme de discriminare să fie interzise și să facă obiectul unor

sancțiuni efective, proporționate și disuasive.

7.

În acest context, angajatorii și persoanele responsabile cu formarea profesională

trebuie încurajate să ia măsuri pentru a lupta împotriva tuturor formelor de discriminare

pe criteriul sexului și, în special, să ia măsuri preventive împotriva hărțuirii și hărțuirii

sexuale la locul de mun

că și în ceea ce privește accesul la muncă, la formare și

promovare profesională în conformitate cu dreptul național și practicile naționale.

[...]

Art. 2

– Definiții

[...]

(c) «hărțuire»: situația în care se manifestă un comportament indezirabil legat de sexul

unei persoane, având ca obiect sau ca efect prejudicierea demnității unei persoane și

crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau

ofensator,

(d) «hărțuire sexuală»: situația în care un comportament indezirabil cu conotație

sexuală se manifestă în mod fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect

prejudicierea demnității unei persoane și în special crearea unui cadru i

ntimidant, ostil,

degradant, umilitor sau ofensator;

[...]

sensul prezentei directive, discriminarea include:

(a) hărțuirea și hărțuirea sexuală, precum și orice tratament mai puțin favorabil cauzat

de respingerea unor astfel de comportamente de către persoana respectivă;...”

Art. 14

–

Interzi

cerea oricărei discriminări

„1. Se interzice orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului în

sectoarele public sau privat, inclusiv organismele publice, în ceea ce privește:

[...]

13

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(c) condițiile de încadrare în muncă și de muncă, inclusiv condițiile de concediere,

precum și remunerația, astfel cum este prevăzut la art. 141 din tra

tat;...”

Art. 25

– Sancțiuni

„Statele membre determină regimul sancțiunilor aplicabile încălcărilor dispozițiilor

naționale adoptate în conformitate cu prezenta directivă și iau toate măsurile necesare

pentru a asigura aplicarea acestor sancțiuni.

Sancțiunile, care pot include plata de

despăgubiri unei victime, trebuie să fie efective, proporționale și să fie disuasive. Statele

membre notifi

că dispozițiile pertinente Comisiei până la 5 octombrie 2005, iar orice

modificare ulterioară referitoare la acestea în cel mai scu

rt timp.”

Articolul 26

– Prevenirea oricărei discriminări

„Statele membre încurajează, în cadrul legislațiilor, a contractelor colective de muncă

sau practicilor naționale, pe angajatorii și persoanele răspunzătoare cu accesul la

formarea profesională să ia măsuri eficiente pentru a împiedica orice formă de

discriminare pe criteriul sexului și, în special, hărțuirea și hărțuirea sexuală la locul de

muncă în cadrul accesului la încadrare în muncă, la formare și promovare profesională.”

46.

Dispozițiile relevante din Rezoluția Parlamentului European din 26

octombrie 2017 referitoare la combat

erea hărțuirii sexuale și a abuzului

sexual în UE (2017/2897 (RSP)) sunt redactate după cum urmează:

„C. întrucât hărțuirea sexuală este definită în legislația UE ca situația în care se

manifestă «un comportament nedorit cu conotație sexuală, cu manifestăr

i fizice, verbale

sau nonverbale, având ca obiect sau ca efect atingerea demnității unei persoane și, în

special, crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator»;

D. întrucât hărțuirea sexuală este o formă de violență împotriva femeilor și fetelor și

este cea mai extremă, dar persistentă, formă de discriminare de gen; întrucât

aproximativ 90 % dintre victimele hărțuirii sexuale sunt femei, iar aproximativ 10 %

sunt bărbați; întrucât, potrivit studiului ADF la nivelul UE din 2014 intitulat «Violența

împotriva femeilor», una din trei femei au fost victime ale violenței fizice sau sexuale

la vârsta adultă; întrucât până la 55 % dintre femei au fost hărțuite sexual în UE; întrucât

32 % din numărul total al victimelor din UE au afirmat că

autorul a fost un superior

ierarhic, coleg sau client; întrucât 75 % dintre femeile care exercită profesii pentr

u care

este nevoie de calificări sau care ocupă funcții superioare de conducere au

fost hărțuite

sexual; întrucât 61 % dintre femeile angajate în sectorul serviciilor au fost supuse

hărțuirii sexuale; întrucât 20 % dintre tinerele (cu vârste cuprinse între 18 și

29 ani) din

UE-

28 au fost victime ale hărțuirii cibernetice; întrucât una din zece femei a fost supusă

hărțuirii sexuale sau urmăririi o

bsesive prin intermediul noilor tehnologii;

E. întrucât cazurile de hărțuire sexuală și hărțuire sunt mult prea rar semnalate

autorităților, din cauza unui nivel scăzut, și destul de persistent, de conștientizare

socială, a canalelor insuficiente de susținere a victimelor și a ideii că aceasta este o

chestiune sensibilă în societate, în pofida existenței unor proceduri formale pentru a o

soluționa la locul de muncă, dar și în alte co

ntexte;

F. întrucât violența și hărțuirea sexuală la locul de muncă constit

uie o chestiune de

sănătate și siguranță și ar trebui tratate ca atare și împie

dicate;

G. întrucât discriminarea pe criterii de gen, origine rasială sau etnică, religie sau

convingeri, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală este interzisă de dreptul UE

;

14

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

H. întrucât violența și hărțuirea sexuală sunt contrare principiului egalității de gen și

egalității de tratament, și constituie o formă de discriminare de gen, fiind așadar

interzisă la locul de muncă, inclusiv în privința angajării, a accesului la form

are

profesională și a promovării;

I. întrucât persistența stereotipurilor de gen, a sexismului și a hărțuirii și abuzului

sexual constituie o problemă larg răspândită în Europa și în lume, fiind un fenomen care

implică victime și agresori de toate vârstele, nivelurile de educație, categoriile de

venituri sau pozițiile sociale; întrucât aceasta are consecințe fizice, sexuale,

emoționale

și psihologice pentru victime; întrucât distribuția inegală a puterii între bărbați și femei,

stereotipurile de gen și sexismul, inclusiv discursurile sexiste de incitare la ură, online

și offline, stau la baza tuturor formelor de violență împotriva femeilor și au condus la

dominarea și discriminarea femeilor de către bărbați și la privarea femeilor de o reală

evoluție

;

[...]

M. întrucât hărțuirea sexuală și abuzul sexual, comise preponderent de bărbați

împotriva femeilor, reprezintă o problemă structurală și larg răspândită în t

oată Europa

și în lume, fiind un fenomen care implică victime și agresori de toate vârstele, nivelur

ile

de educație, categoriile de venituri și pozițiile sociale, și este legată de distribuția

inegală a puterii între femei și bărbați în societatea

noastră;

[...]

S. întrucât hărțuirea sexuală sau comportamentele sexiste nu sunt inofensive, iar

minimizarea vădită a hărțuirii sexuale sau a violenței sexuale prin utilizarea

eufemismelor reflectă atitudini sexiste față de femei și transmite mesaje de control și

putere în relația dintre bărbați și femei, afectând astfel demnitatea, autonomia și

libertatea femeilor;

[...]

Toleranță zero pentru hărțuirea sexuală și abuzul sexual în UE și lupta împotriva

acestora

1.

Condamnă cu fermitate toate formele de violență sexuală și de hărțuire fizică sau

psihologică și regretă că astfel de acte sunt prea ușor t

olerate, întrucât, în realitate,

constituie o încălcare sistemică a drepturilor fundamentale și o infracțiune gravă, care

trebuie sancționată ca atare; subliniază că impunitatea trebuie combătută prin garantarea

faptului că agresorii nu rămân nepedepsiți;

2.

Insistă asupra aplicării efective a cadrului juridic existent de combatere a hărțuirii

sexuale și a abuzului sexual, încurajând în același timp statele membre, precum și

întreprinderile publice și private să ia măsuri suplimentare pentru a preveni și a

combate

în mod eficient hărțuirea sexuală la locul de muncă și în afara acestuia; subliniază că

trebuie urmate procedurile juridice specifice instituite pentru a soluționa cazurile de

hărțuire sexuală la locul de muncă;...”

IV.

DOCUMENTE INTERNAȚION

ALE

47.

La 21 iunie 2019, Organizația Internațională a Muncii (OIM) a

Organizației Națiunilor Unite a adoptat Convenția privind violența și

hărțuirea (nr. 190), care vizează protejarea lucrătorilor împotriva violenței și

hărțuirii în lumea muncii, definite ca „o serie de comportamente și practici

inacceptabile sau amenințările legate de manifestarea acestora, indiferen

t

15

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

dacă este vorba de o singură ocurență sau de un eveniment repetat, care are

drept scop, sau ar putea conduce la un prejudiciu fizic, psihic, sexual sau

economic, și include violența și hărțuirea pe criterii de gen”. Aceasta a intrat

în vigoare la 25 iunie 2021, dar reiese

că România nu a înaintat

-

o încă

autorității competente și nici nu a ratificat

-o (art. 19 din

Constituția OIM).

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 8 DIN

CONVENȚI

E

a

s-

a plâns de faptul că modul în care autoritățile implicate,

în special procurorii și instanțele de judecată, au reacționat și au examinat

situația umilitoare și jenantă în care a fost pusă de C.P. a privat

-o de o

soluționare echitabilă a plângerilor sale și a produs consecințe negative asupra

vieții sale private, a relației sale cu colegii de muncă și a sănătății sa

le în

general. Aceasta a invocat art. 6 § 1 din Convenție.

49.

Curtea, având competența de a realiza încadrarea juridică în drept

a

faptelor din speță [a se vedea

Hotărârea Radomilja și alții împotriva Croației

(MC), nr.

37685/10 și 22768/12, pct. 114 și 126, 20 martie 2018), va examina

plângerea din punctul de vedere al art. 8 din Convenție (a se vedea,

mutatis

mutandis

,

Špadijer împotriva Muntenegru

, nr. 31549/18, pct. 66 și 68

- 69, 9

noiembrie 2021], care este reda

ctat după cum urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a

domiciliului său și a corespondenței sa

le.

2.

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât

în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care,

într

-

o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța

publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale,

protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

1.

Competența

ratione materiae

a Curții

50.

Deși guvernul nu a făcut nicio observație cu privire la aplicabilitatea

ar

t. 8, fiind o chestiune care intră în competența Curții și pe care aceasta

trebuie să o stabilească din oficiu [a se vedea

Denisov împotriva Ucrainei

(MC), nr. 76639/11, pct. 93, 25 septembrie 2018, și

Špadijer

, citată anterior,

pct. 79, cu trimiteri supli

mentare], Curtea constată că este important să

menționeze următoarele.

51.

Curtea a hotărât anterior, în diferite contexte, că conceptul de „viață

privată” este o noțiune largă, care nu se pretează unei definiții exh

austive.

Acesta include integritatea fizică și psihică a unei persoane și se extinde la

alte valori, cum ar fi bunăstarea și demnitatea, dezvoltarea personalității și

16

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

relațiile cu alte ființe umane (a se vedea

Špadijer

, citată anterior, pct. 80, cu

trimite

ri suplimentare). În plus, Curtea a hotărât deja că corpul unei persoane

reprezintă un aspect intim al vieții private [a se vedea

Nicolae Virgiliu Tănase

împotriva României

(MC), nr. 41720/13, pct. 126, 25 iunie 2019].

52.

Cu toate acestea, pentru ca art. 8 să devină aplicabil, un atac asupra

unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să fie făcut într

-

un mod care să aducă atingere exercitării personale a dreptului la respectare

a

vieții private. Nu orice act sau măsură despre care se poate spune că afectează

negativ integritatea morală a unei persoane conduce în mod necesar la o astfel

de ingerință (a se vedea

Špadijer

, citată anterior, pct. 81, și hotărârile citate în

aceasta)

.

53.

În speță, reclamanta s

-

a simțit afectată din cauza comportamentului

lui C.P. și s

-

a plâns că autoritățile statului nu i

-

au oferit o reparație pentru

suferința sa. Ea a descris avansurile sexuale care i

-

au fost făcute pe o perioadă

mai mare de doi ani (supra, pct.

8).

În plus, acestea au fost considerate de

către procuror ca fiind suficient de serioase pentru a justifica începerea

urmăririi penale (supra, pc

t.

7

)

și existența lor a fost astfel confirmată, deși

s-

a constatat că gravitatea lor nu este de natură penală (a se vedea ordonanța

procurorului din 22 octombrie 2019, descrisă supra, pct.

2

6

,

și încheierea

penală a Judecătoriei Timișoara din 11 iunie 2020, descrisă supra, pc

t.

28).

faptele care stau la

b

aza cererii se referă la integritatea psihică

a reclamantei și la viața sexuală a acesteia, ambele făcând parte din sfera

personală protejată de art. 8. (a se vedea

Špadijer

, citată anterior, pct. 87, și,

respectiv

, Carvalho Pinto de Sousa Morais împotriva Portugaliei

, nr.

17484/15, pct. 35, 25 iulie 2017). Ținând cont de gravitatea faptelor în cauză

și, la nivel mai general, de implicațiile pentru reclamantă, care a invocat o

atingere adusă integrității sale sexuale, Curtea consideră că tratamentul

reclamat de aceasta a atins pragul de aplicabilitate a art. 8.

privire la alte motive de inadmisibilitat

e

55.

Curtea constată că plângerea nu este nici vădit nefondată, nici

inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin

urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

B. Cu

privire la fond

1.

Argumentele părților

(a) Reclamanta

56.

În observațiile sale inițiale, reclamanta a descris umilința pe care a

simțit

-o din partea

lui C.P. în perioada în care aceasta a hărțuit

-o la locul de

muncă, declarând că a suferit un abuz emoțional care a culminat cu

concedierea sa. Ea a mai susținut că C.P. a mințit în declarațiile sale cu privire

la faptul că ei ar fi întreținut relații sex

uale. De asemenea, acesta a denigrat-

17

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

o în fața procurorului, cel mai probabil ca represalii pentru plângerea acesteia

și pentru a

-

și justifica comportamentul complet inadecvat la locul de muncă

.

57.

În observațiile sale suplimentare ca răspuns la cele ale Guvernului,

reclamanta a arătat că instanțele naționale nu au luat în considerare probele

pe care le-

a prezentat cu privire la hărțuirea sexuală pe care a suferit

-o.

Aceasta a reiterat faptul că C.P. a hărțuit

-o sexu

al la locul de muncă și i

-a

provocat umilire, teamă și o stimă de sine scăzută.

(b) Guvernul

58.

Guvernul a afirmat că autoritățile au luat măsuri suficiente pentru a

-

și

îndeplini obligațiile pozitive. În special, reclamanta a fost în măsură să își

prezinte plângerile în fața autorităților și a beneficiat de o procedură

contradictorie, deoarece a putut să

-

și prezinte argumentele și probele și să

conteste susținerile lui C.P. În același timp, în calitate de presupusă victimă a

hărțuirii sexuale, aceasta primise protecție specială în timpul procedurilor

interne: nu a participat la vreo confruntare cu C.P. și nici nu i s

-

a cerut să

demonstreze că a fost supusă

umili

nțelor de către acesta

.

59.

Guvernul a susținut că urmărirea penală și procedurile judiciare

ulterioare fuseseră eficiente, chiar dacă acestea nu s

-au încheiat conform

așteptărilor reclamantei, și anume cu condamnarea lui C.P. Cu privire la acest

aspect, a reiterat faptul că, deși declarațiile victimei sunt esențiale în

procedurile privind hărțuirea sexuală, acestea trebuie să fie coroborate cu alte

probe. Or, în speță, elementele de probă nu susțineau afirmațiile reclamantei

potrivit cărora aceasta ar fi suferit prejudicii psiholo

gice sau umilire.

60.

În sfârșit, Guvernul a subliniat că deciziile interne fuseseră motivate

în mod amplu și relevant.

2.

Motivarea Curții

(a) Principii

general

e

rele

vante privind protejarea dreptului la respectarea vieții

private sunt descrise, de exemplu, în

Nicolae Virgiliu Tănase împotriva

României

[(MC), nr. 41720/13, pct. 125-

28, 25 iunie 2019]. În special, deși

obiectivul esențial al art. 8 este acela de a prote

ja individul împotriva

ingerințelor arbitrare ale autorităților publice, pot exista, în plus, obligații

pozitive inerente respectării efective a vieții private, care pot implica

adoptarea de măsuri în sfera relațiilor dintre indivizi înșiși [ibid., pct. 12

5; a

se vedea de asemenea

Söderman împotriva Suediei

, (MC), nr. 5786/08, pct.

78, CEDO 2013 și

Špadijer

, citată anterior, pct. 85).

62.

Curtea a hotărât anterior că noțiunea de viață privată include

integritatea fizi

că și psihică a unei persoane. În temeiul art. 8, statele au

obligația de a proteja integritatea fizică și psihică a unui individ față de alte

persoane. În acest scop, acestea trebuie să mențină și să pună în aplicare un

cadru juridic adecvat care să ofere protecție împotriva actelor de violență

18

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

comise de persoane fizice, inclusiv în contextul hărțuirii la locul de muncă.

(a se vedea

Špadijer

, citată mai sus, pct. 87, cu trimiteri suplimentare).

rilor asupra integrității fizice a unei persoane, o

astfel de protecție ar trebui să fie asigurată prin mecanisme eficiente de drept

penal [a se vedea

Remetin împotriva Croației (nr. 2)

, nr. 7446/12, pct. 70

in

fine

, 24 iulie 2014, și hotărârile citate în

aceasta]. În cazul în care atacurile

asupra integrității fizice sunt comise de o persoană fizică, Convenția nu

impune neapărat statului urmărirea penală a agresorului pentru a garanta

drepturile reclamantei în temeiul Convenției (a se vedea

Sandra Janković

împotriva Croației

, nr. 38478/05, pct. 50, 5 martie 2009). În astfel de cazuri,

nu este exclus, în temeiul Convenției, ca dreptul intern să acorde

reclamantei/reclamantului posibilitatea de a continua urmărirea penală a

atacatorului său, fie în rol de acuzator privat, fie ca parte vătămată, în rol de

acuzator subsidiar (a se vedea

M.S. împotriva Croației

, nr. 36337/10, pct. 75,

25 aprilie 2013). Cu toate acestea, în fiecare caz, indiferent dacă urmărirea

penală

a

rămas în mâinile autorităților naționale sau dacă

reclamanta/reclamantul s-

a prevalat de posibilitatea de a continua urmărirea

penală a agresorului său, Curtea trebuie să examineze mecanismele de drept

penal relevante și modul în care acestea au fost puse în aplicare (a se vedea

Remetin

, citată ant

erior, pct. 95- 96, cu trimiteri suplimentare).

64.

În ceea ce privește actele mai puțin grave între indivizi care pot încălca

integritatea psihică, un cadru juridic adecvat care să ofere protecție nu

necesită întotdeauna punerea în aplicare a unei dispoziții de drept penal

eficiente care să acopere actul specific. Cadrul juridic ar putea consta, de

asemenea, în căi de atac în materie civilă, capabile să asigure o protecție

suficientă (a se vedea

Špadijer

, citată ante

rior, pct. 89, cu trimiteri

suplimentare și

A, B și C împotriva Letoniei

, nr. 30808/11, pct. 151, 31 martie

2016).

65.

În plus, în ceea ce privește obligațiile pozitive prevăzute la art. 8,

acesta este un domeniu în

care statele contractante beneficiază de o marjă

largă de apreciere pentru a determina măsurile care trebuie luate pentru a

asigura respectarea Convenției, ținând cont în mod corespunzător de nevoile

și resursele comunității și ale persoanelor. Sarcina Curț

ii nu este de a se

substitui autorităților naționale competente în stabilirea celor mai adecvate

metode de protecție a persoanelor împotriva atacurilor asupra integrității lor

personale, ci de a revizui, în temeiul Convenției, deciziile pe care aceste

aut

orități le

-

au luat în exercitarea competenței lor de apreciere (a se vedea

R.B. împotriva Ungariei

, nr. 64602/12, pct. 81-82, 12 aprilie 2016).

66.

În sfârșit, Curtea a hotărât deja, în mai multe ocazii, că proceduri

le

penale trebuie organizate astfel încât să nu pericliteze în mod nejustificat

viața, libertatea sau securitatea martorilor, în special a victimelor chemate să

depună mărturie, sau interesele acestora, care intră în general în sfera de

aplicare a art. 8 d

in Convenție [a se vedea, pentru mai multe detalii, în

contextul unei victime a abuzului sexual asupra copiilor,

Y. împotriva

19

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Sloveniei

, nr. 41107/10, pct. 103, CEDO 2015 (extrase), cu trimiteri

suplimentare].

(b) Aplicarea

acestor principii faptelor din preze

nta cauză

67.

În primul rând, Curtea observă că această cauză se referă la aplicarea

sistemului instituit pentru protecția împotriva hărțuirii sexuale la locul de

muncă (a se vedea, supra, pc

t.

48

și, dimpotrivă,

A, B și C împotriva Letoniei

,

citată anterior, pct. 153, în care reclamantele s

-au plâns exclusiv de lipsa unui

răspuns de drept penal la situația lor de hărțuire sexuală). Situația de fapt di

n

speță se încadrează într

-o categorie de fapte pentru care Curtea a constatat

deja că un cadru juridic adecvat care conferă protecție nu impune întotdeauna

aplicarea unei dispoziții de drept penal eficiente care să acopere actul specific

(a se vedea jurisprudența citată supra, pc

t.

64).

68.

Reclamanta și

-

a informat întâi managerul, care a adus situația în

atenția angajatorului făptuitorului, societatea feroviară (supra, pct.

8).

În

această privință, Curtea reiterează faptul că societatea feroviară este deținută

de stat și, prin urmare, reprezintă o autoritate publică ale cărei acte pot

angaja

responsabilitatea statului în temeiul Convenției (a se vedea supra, pc

t.

34

și

Libert împotriva Franțe

i

, nr. 588/13, pct. 38-39, 22 februarie 2018).

69.

Acestea fiind spuse, societatea de căi ferate nu pare să fi luat măsuri

ca răspuns la acuzațiile de hărțuire sexuală comisă de unul dintre angajații

săi. În pofida existenței unei politici in

terne care interzice orice

comportament care încalcă demnitatea unei persoane și încurajează

raportarea unui astfel de comportament conducerii (supra, pc

t. 35),

U.C., care

fusese informat cu privire la situație și ascultase părțile implicate, a refuzat să

examineze cazul reclamantei și a îndemnat

-

o pe aceasta să meargă la poliție

(supra, pc

t. 8

și

15

).

La fel de important, fără nici un avertisment prealabil,

reclamanta a fost supusă unei confruntări cu C.P. în biroul lui U.C. (supra,

pc

t. 8).

70.

În plus, nu există nici un indiciu că U.C. ar fi îndrumat

-o pe aceasta

către oricine altcineva din cadrul societății care ar fi fost în măsură să se ocupe

de plângerile ei sau că el însuși ar fi adus această problemă în atenția

personalului adecvat din cadrul societății feroviare. În fapt, reiese că nu a avut

loc nicio anchetă internă

(supra, pc

t. 16).

71.

În acest context, este imposibil pentru Curte să evalueze dacă a fost

pus în aplicare vreun mecanism la nivelul angajatorului pentru a combate

hărțuirea sexuală la locul de muncă. Acest lucru, în sine, poate să contravină

cerințelor art. 8 din Convenție. În această privință, Curtea reiterează faptul că

Directiva 2006/54/CE condamnă fără echivoc hărțuirea sexuală și solicită

statelor membre să ia măsuri preventive împotriva acesteia (supra, pc

t.

45).

Curtea observă, de asemenea, că Parlamentul European, în rezoluția sa din 26

octombrie 2017, recunoaște că hărțuirea la locul de muncă constituie o

chestiune de sănătate și siguranță și ar trebui tratată ca atare și împiedicat

ă și

20

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

solicită luarea de măsuri suplimentare pentru prevenirea și încetarea efectivă

a hărțuirii sexuale la locul de muncă și în afara acestuia (supra, pc

t.

46).

72.

În orice caz, Curtea arată că principalul obiect al plângerii reclamantei

a fost răspunsul deficitar dat de procurori și instanțe la plângerile sale privind

hărțuirea sexuală la locul de muncă (supra, pct.

48

).

În consecință, C

urtea v

a

analiza mecanismele pe care autoritățile statului le

-

au pus în aplicare și pe

care reclamanta a putut să le utilizeze pentru a solicita reparații pentru

plângerile sale.

73.

În această privință, Curtea constată că dreptul intern al statului pârât

incriminează hărțuirea sexuală la locul de muncă (supra, pct.

29).

În plus,

dreptul la respectarea reputației și a demnității este protejat de art. 72 din

Codul civil, iar o încălcare a drepturilor unei alte persoane poate fi invocată,

în principiu, în ca

drul unei acțiuni în despăgubire formulate în temeiul

dispozițiilor art. 1349 din Codul civil (supra, pc

t.

33).

Curtea a constatat deja

că, atunci când este efectuată în mod corespunzător, o urmărire penală

constituie o cale de atac internă eficientă pentru capetele de cerere privind o

pretinsă încălcare a vieții private, sancționată de dreptul intern (a se vedea

mutatis mutandis

,

Asociația ACCEPT și alți

i împotriva României

, nr.

19237/16, pct. 81, 1 iunie 2021).

74.

De fapt, poliția și procurorul au considerat că era necesară urmărirea

penală (a se vedea

A, B și C împotriva Letoniei

, citată anterior, pct. 161

in

fine

).

Reclamanta a susținut că a fost supusă la umilințe ș

i, în plus, a fost

supusă unui contact fizic nedorit (supra, pct.

6

și

2

4

);

deși existența

consimțământului a fost contestată de cele două părți, verificarea acestui

aspect nu are un impact asupra gravității faptei în sine, dar va fi apreciată ca

un aspect legat de eficacitatea anchetei (a se vedea,

mutatis mutandis M.C.

împotriva Bulgariei

, nr. 39272/98, pct. 179-82, CEDO 2003-

XII). În sfârșit,

Curtea trebuie să observe că hărțuirea sexuală este considerată de dreptul

intern drept cea mai gravă formă de hărțuire, fiind pasibilă de o pedeapsă mai

severă decât alte forme de hărțuire interzise de Codul penal (supra, pc

t.

29).

75.

Reclamanta nu avea, așadar, nici un motiv să se îndoiască de faptul că

urmărirea penală ar fi eficientă și capabilă să ofere reparație (a se vedea,

mutatis mutandis, Asociația ACCEPT și alții

, citată anterior, pc

t. 81). În

această privință, Curtea reiterează că, în cazul că sunt considerate efective,

căile de atac în materie de drept penal ar putea, prin ele însele, să

îndeplinească obligația procedurală prevăzută la art. 8 (a se vedea

Botoya

n

împotriva Armeniei

, nr. 5766/17, pct. 109

in fine,

8 februarie 2022, cu

trimiteri suplimentare). Având în vedere cele de mai sus și ținând cont de

faptul că autoritățile interne au concluzionat că aceasta nu a fost umilită de

C.P. (supra, pc

t. 26

și

28),

nu i se poate solicita reclamantei s

ă fi încercat alte

căi de atac, cum ar fi o acțiune în fața instanțelor civile, care erau de asem

enea

disponibile, dar probabil că nu ar fi avut mai multe șanse de succes (ibid., pct.

116 și 125).

21

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

76.

În sfârșit, cu

privire la acest aspect, Curtea

nu poate decât să constate

că guvernul nu a susținut că reclamanta ar fi trebuit să introducă o acțiune

civilă separată împotriva lui C.P. și nici nu a oferit exemple de practică intern

ă

relevantă care să

-

i permită să tragă

concluzii adecvate (supra, pc

t. 37-

40).

77.

În consecință, Curtea va examina dacă, în cadrul procedurii penale

privind acuzațiile de hărțuire sexuală comisă împotriva reclamantei, statul a

protejat suficient dreptul acesteia la respectarea vieții sale private,

în special

a integrității sale personale. Aprecierea respectivă este independentă de faptul

dacă ancheta în cauză a condus sau nu la un rezultat favorabil acesteia (a se

vedea

mutatis mutandi

s

,

Špadijer

, citată anterior, pct. 91).

78.

În speță, Curtea observă că reclamanta a formulat o plângere penală

împotriva lui C.P. pentru hărțuire sexuală (supra, pc

t.

6).

Cercetarea a început

prompt (supra, pct.

7

),

iar autoritățile, atât parchetul, cât și instanța, au

confirmat faptul că C.P. a comis faptele pretinse de reclamantă (supra, pc

t.

26

–

28

).

Cu toate acestea, au considerat de asemenea că faptele în cauză nu

îndeplineau cerințele prevăzute de dreptul penal pentru a constitui

infracțiunea de hărțuire sexuală. Deciziile luate astfel în speță

au constatat fie

că făptuitorul nu este responsabil penal pentru pretinsa infracțiune, fie că

reclamanta nu s-

a simțit umilită de fapte, element prevăzut de dreptul intern

pentru ca faptele să constituie infracțiunea de hărțuire sexuală (supra, pct.

29).

79.

Cu toate acestea, niciun element din deciziile interne nu permite Curții

să stabilească modul în care autoritățile au ajuns la concluzia lor. Parchetul

nu a făcut altceva decât să descrie în detaliu probele prezentate, fără a oferi

nicio explicație cu privire la modul în care aceste elemente de fapt au susținut

ordonanța sa din 22 octombrie 2019 (supra, pc

t.

26

).

Se pare că parchetul n

u

a considerat declarațiile reclamantei ca fiind probe pertinente, întrucât nu a

făcut nicio evaluare a coerenței și credibilității acestora. În plus, declarațiile

reclamantei nu par să fi fost plasate în context de procuror. În această pri

vință,

Curtea trebuie să reitereze faptul că, la fel ca în cazul violenței domestice,

cazurile de hărțuire sexuală nu ies întotdeauna la iveală, deoarece continuă să

fie subraportate în mod semnificativ

–

acestea au loc adesea în cadrul

relațiilor personale și în spatele ușilor închise, ceea ce le face și mai dificil de

dovedit de către victime (supra, pc

t.

9

de mai sus; a se vedea, de asemenea,

mutatis mutandis

,

Opuz împotriva Turciei

, nr. 33401/02, pct. 132, CEDO

2009 și considerentul E din Rezoluția Parlamentului European din 26

octombrie 2017, citată supra, pc

t.

46).

Aceste lacune nu au fost remediate nici

de prim-

procuror, nici de judecătorie în deciziile lor ulterioare. La fel ca

ordonanța parchetului din 22 octombrie 2019, deciziile de confirmare a

acesteia nu conțin motive de natură să explice modul în care leg

ea a fost

interpretată și aplicată faptelor din speță (supra, pc

t.

26

–

28).

80.

Curtea observă că motivul principal care domină atât în ordonanța

parchetului din 22 octombrie 2019, cât și în încheierea judecătoriei din 11

iunie 2020 este absența umilirii victimei prin faptele în cauză. Cu toate

acestea, autoritățile nu au oferit nicio explicație suplimentară pentru

22

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

constatările lor și nu au încercat să pună în context elementele de probă care

sugerau că aceasta părea uneori tristă după întâlnirile cu C.P., în tim

p ce în

alte dăți părea destul de veselă (supra, pct.

2

8

).

De exemplu, menționarea

acestor afirmații în deciziile respective nu a fost însoțită de nicio apreciere a

raportului de putere și de subordonare dintre reclamantă și C.P. sau a

amenințărilor pe care acesta i le

-

ar fi făcut, deși aceste elemente au fost aduse

în mod corespunzător la cunoștință autorităților în cursul procedurii [a

se

vedea pct.

8

in fine

și

mutatis mutandis

,

Bărbulescu împotriva Românie

i

(MC), nr. 61496/08, pct. 117, 5 septembrie 2017].

81.

Autoritățile nu au făcut nicio încercare să

-

și raporteze constatările la

dreptul intern, în pofida faptului că respectul pentru demnitate este un element

important în legislația statului pârât (supra, pc

t.

31

și

32).

autoritățile nu au luat măsuri active pentru a verifica

consecințele pe care acțiunile lui C.P.

le

-au avut asupra reclamantei. În acest

sens, având în vedere relevanța pe care elementul de intimidare sau umilire

a

victimei o are pentru a stabili existența infracțiunii de hărțuire sexuală în

temeiul dreptului intern (supra, pct.

29

),

autoritățile ar fi putut dispune o

evaluare psihologică a reclamantei în scopul obținerii unei analize de

specialitate a reacțiilor acesteia după întâlnirile cu C.P. și pentru a stabili

existența unor eventuale consecințe psihologice ale pretinsei hărțuiri (a se

vedea,

mutatis mutandis

,

M.G.C. împotriva României

, nr. 61495/11, pct. 70,

15 martie 2016). Acestea ar fi putut verifica de asemenea dacă existau motive

pentru ca reclamanta să formuleze acuzații false împotriva lui C.P., întrucât

acest lucru a fost sugerat de unele dintre declarațiile martorilor. Cu toate

acestea, Cu

rtea observă că nimic din cele de mai sus nu a fost făcut în nici

un

stadiu al anchetei în speță (a se vedea,

mutatis mutandis

,

I.C. împotriv

a

României,

nr. 36934/08, pct. 54, 24 mai 2016).

83.

În plus, Curtea observă cu îngrijorare că ordonanța parchetului din 22

octombrie 2019 conținea o descriere detaliată a insinuărilor făcute de C.P.

în

declarațiile sale cu privire la viața privată a reclamantei și la presupusele

motive ale acțiunilor și acuzațiilor acesteia (supr

a, pct.

1

8

).

După cum a

afirmat reclamanta, acestea ar fi putut fi doar o strategie de apărare pentru

C.P. (supra, pc

t. 18-

19

și

5

6

).

Deși este posibil să fi fost necesar ca procurorul

să facă referire la anumite aspecte ale acestor declarații, este dificil de înțeles

cărui scop în examinarea infracțiunii au servit prin reproducerea lor extinsă

în ordonanța procurorului. Pe lângă faptul că au fost grosolane și lipsite de

respect față de reclamantă, prezența lor a stigmatizat

-

o și poate fi considerată

o încălcare a drepturilor acesteia garantate de art. 8 din Convenție (a se vedea,

mutatis mutandis

,

J.L. împotriva Italiei,

nr. 5671/16, pct. 136, 27 mai 2021 și

Sanchez Cardenas împotriva Norvegiei

, nr. 12148/03, pct. 33-39, 4 octombri

e

2007).

84.

În același sens, trebuie observat că, în cursul urmăririi penale,

reclamanta a fost confruntată cu U.C. Procurorul nu a oferit nicio explicație

cu privire la necesitatea

acestei confruntări și la impactul acesteia asupra

23

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

reclamantei. Curtea reiterează faptul că necesitatea unei confruntări trebuie

cântărită cu atenție de către autorități și că trebuie luate în considerare și

protejate demnitatea și sensibilitatea victimei

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Y. împotriva Sloveniei

, citată anterior, pct. 103).

85.

În această privință, Curtea reiterează faptul că, pe plan internațional,

hărțuirea sexuală este condamnată fără echivoc și că st

atele sunt îndemnate

să îi sancționeze în mod efectiv pe făptuitori și să pună astfel capăt impuni

tății

(supra, pct.

44-

46

).

În același timp, instrumentele internaționale, în special

Carta Socială Europeană și Convenția de la Istanbul impun părților

contractante să ia măsurile legislative și de alt gen necesare pentru a proteja

drepturile și interesele victimelor (a se vedea, supra, pc

t.

41-

4

3

,

și respectiv,

pc

t. 44

).

Astfel de măsuri implică,

inter alia

, protecția împotriva victimizăr

ii

secundare (pentru mai multe detalii, a se vedea,

mutatis mutandis

,

Y.

împotriva Sloveniei

, citată anterior, pct. 104), o obligație pe care autoritățile

nu au îndeplinit-o

în speță.

86.

În sfârșit, Curtea observă că, chiar și după ce societatea feroviară a

luat cunoștință de plângerile privind hărțuirea sexuală, reclamanta a continuat

să suporte consecințele sale, întrucât a fost în cele din urmă obligată să își

părăsească locul de muncă (a se vedea, supra, pct.

5

și

8

in fine

). Aceste

elemente, care, fără îndoială, i

-

au sporit suferința și sentimentul de neputință,

nu au avut nici o influență asupra modului în care autoritățile au examinat

plângerile sale.

87.

Pentru aceste motive, fără a depăși domeniul de aplicare al examinării

sale și principiul subsidiarității și fără a se pronunța cu privire la vinovăția lui

C.P., Curtea constată că urmărirea penală efectuată în cauza reclamantei a

avut vicii atât de semnificative încât constituie o încălcare a obligațiilor

pozitive ale statelor în temeiul art. 8 din Convenție (a se vedea,

mutatis

mutandis

,

M.C. împotriva Bulgariei

, citată anterior, pct. 167, și

Söderman

,

citată anterior, pct. 90

-91).

88.

În consecință, a fost încălcată această dispoziție.

II.

CU PRIVIRE LA ALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENȚIEI

89.

În sfârșit, părțile au fost invitate, de asemenea, să prezinte observații

cu privire la respectarea cerințelor art. 8 din Convenție, coroborat cu art.14.

Guvernul a susținut că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne, în special

pentru a depune plângerea sa cu privire la

discriminare fie în fața CNCD, fi

e

direct în fața instanțelor. Acesta s

-a întemeiat pe practica CNCD (supra, pct.

37-

4

0

). Re

clamanta nu a făcut nicio observație cu privire la art. 14.

90.

Având în vedere natura și conținutul încălcării constatate în speță în

temeiul art. 8 (supra,

pc

t. 87

)

și considerând că reclamanta nu a furnizat niciu

n

element care să permită Curții să aprecieze existența unei potențiale

discriminări, Curtea nu consideră necesar să examineze separat

admisibilitatea și temeinicia acestui capăt de cerere [a se vedea,

mutatis

24

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

mutandis

,

V.C. împotriva Slovaciei

, nr. 18968/07, pct. 180, CEDO 2011

(extrase)]

.

III. CU

PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN

CONVENȚI

E

91.

Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire

pentru prejudiciul moral

.

93.

Guvernul a susținut că pretenția este excesivă și că o constatare a unei

încălcări ar trebui să constituie o reparație echitabilă suficientă.

94.

Curtea consideră că reclamanta trebuie să fi suferit un pr

ejudiciu

moral care nu poate fi reparat prin simpla constatare a unei încălcări. Având

în vedere natura încălcării constatate și pronunțându

-se în echitate, Curtea

acordă reclamantei 7 500 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul

moral, plus orice su

mă ce poate fi datorată cu titlu de impozit

.

B.

Cheltuieli de judecată

95.

Reclamanta nu a solicitat nicio sumă în această privință. În consecință,

Curtea nu trebuie să acorde o sumă pentru cheltuielile de judecată

.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Declară

admisibilă

plângerea referitoare la art. 8.

2.

Hotărăște

că a fost încălcat art. 8 din Convenție.

3.

Hotărăște

că nu este necesar să examineze admisibilitatea și temeinicia

capătului de cerere formulat în temeiul art

. 8 coroborat cu art.14 din

Convenție.

4.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu

art. 44 §

2 din Convenție, suma de 7 500 EUR (șapte mii cinci sute

eur

o), care trebuie convertită în moneda națională a statului pârât la

25

HOTĂRÂREA C. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

rata de schimb aplicabilă la data plății, pentru prejudiciul moral, plus

orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;

(b)

că, de la expirarea termenului de trei luni menționat și până

la

efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă,

la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal

practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte

procentuale

.

5.

Respinge

cererea de acordare a une

i reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 30 august 2022, în

conformitate cu art. 77 § 2 și § 3 din Regulamentul Curții.

Ilse Freiwirth

,

Grefier adjunc

t

Gabriele Kucsko-Stadlmaye

r

Pre

ș

edinte

26