CASE OF PONTA v. ROMANIA - Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF PONTA v. ROMANIA - Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și revizuit de I

ER

(http://ier.gov.ro

/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 44652/18)

HOTĂRÂRE

Art. 10 • Libertatea de exprimare •

Obligarea reclamantului, fost prim

-

ministru, la plata de despăgubiri pentru publicarea de comentarii, postate pe

pagina sa de Facebook, considerate calomnioase de instanțele interne, la

adresa unui terț, ministru delegat în guvernul său • Lipsa punerii în balanță a

intereselor

cu miză în speță, cu respectarea jurisprudenței Curți

i

STRASBOURG

14 iunie 2022

Hotărârea va rămâne definitivă în condițiile prevăzute la art.

44 §

2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Ponta împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

președinte

,

Tim Eicke,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Armen Harutyunyan

,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer

,

Ana Maria Guerra Martins,

judecători,

ș

i Ilse Freiwirth,

grefier adjunctă de secție

,

Având în vedere cererea (nr.

44652/18) îndreptată împotriva României,

prin care un resortisant al acestui stat, dl Victor-

Viorel Ponta („reclamantul“),

a sesizat Curtea la 14 septembrie 2018 în temeiul art.

34 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția“)

,

Având în vedere decizia de a aduce la cunoștința Guvernului român

(„Guvernul”) capătul de cerere întemeiat pe art. 10 din Convenție privind

pretinsa atingere adusă libertății de exprimare a reclamantului și

de a declara

cererea inadmisibilă în privința celorlalte capete de cerere,

Având în vedere observațiile părților

,

D

upă ce a deliberat în camera de consiliu la 17 mai 2022,

Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată

:

INTRODUCE

RE

1.

Cererea privește, în cadrul art. 10 din Convenție, condamnarea

reclamantului la plata unei despăgubiri pentru publicarea de comentarii,

postate pe pagina sa de Facebook, considerate calomnioase de instanțele

interne, la adresa unu

i terț.

ÎN FAPT

a născut în 1972 și locuiește în București. A fost

reprezentat de doamna Tudor, avocat în București.

3.

Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, doamna

O.F. Ezer,

din cadrul Ministerului Afacerilor Externe

.

I. CONTEXTUL

CAUZE

I

4.

Reclamantul este un fost om politic, fost deputat, fost președinte al

Partidului Social Democrat, precum și fondator și președinte al fostului partid

„PRO România”.

vremea când era membru al Partidului Social Democrat, reclamantul

a ocupat postul de prim-

ministru din mai 2012 până în noiembrie 2015, data

1

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

demisiei sale. Între mai și august 2012, L.I. a ocupat, în guvernul condus de

reclaman

t

, funcția de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri în cadrul

Ministerului Economiei.

6.

Reclamantul susține că, după evenimentele menționate, L.I. a dus

împotriva sa o campanie mediatică foarte agresivă, proferând acuzații grav

e,

fără temei. Persoana în cauză afirmă că nu a dat urmare acestor acuzații.

7.

În februarie 2016, L.I. a fost convocat de parchetul însărcinat cu

anchetele pentru fapte de corupție săvârșite de cei mai înalți demnitari și

funcționari, Direcția Națională Anticorupție (denumită în continuare

„DNA”).

II. PUBLICAR

EA

MESAJULUI RECLAMANTULUI

10 februarie 2016, pe când era deputat, reclamantul a publicat pe

pagina sa publică de Facebook mesajul următor cu privir

e la convocarea lui

L.I. la DNA:

„Nu cunosc, în mod evident motivele chemării de azi la DNA. Pot însă să spun că în

aproape 4 ani de activitate ca Prim-

ministru a fost о singură ocazie în care am primit

direct informare de la instituțiile specializate ale statului despre о tentativă clară de

corupție din partea unui ministru

- L.I. (care a cerut avantaje personale de la un mare

american în schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important în

Romania)! Atunci

i-am spus imediat

ș

i lui C.A. des

pre situație și a înțeles

- în câteva

ore l-

am înlocuit pe LI cu M.V.

Probabil că cei care m

-au informat pe mine au sesizat

ș

i DNA.

Din păcate există și astfel de oameni.”

9.

Ulterior publicării, mai multe posturi de televiziune ș

i ziare reluau

afirmațiile incluse în acest mesaj.

III.

PROCEDURA JUDICIARĂ

A.

Procedura în primă instanță

10.

La 14 septembrie 2016, L.I. a sesizat Judecătoria Sector 2 București

cu o acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe art. 1349 și 1357

C. civ.

(infra, pct.

2

6

),

pretinzând că afirmațiile reclamantului formula

te

împotriva sa erau mincinoase și calomnioase și că au adus atingere reputației

ș

i imagi

nii sale. În această privință, a menționat că afirmațiile calomnioase

respective fuseseră reluate și dezvoltate în două emisiuni de televiziune

difuzate de canalul România TV la 10 și la 11

februarie 2016. Acesta a

adăugat că nu a fost niciodată membru al unei formațiuni politice și că, prin

urmare, afirmațiile reclamantului nu puteau fi examinate în cadrul larg al

declarațiilor și al dezbaterii politice. În plus, a susținut că reclamantul nu

adusese niciodată la cunoștința DNA, în timp ce era prim

-ministru

, acuzațiile

foarte grave aduse împotriva sa. L.I. a subliniat că toată cariera sa era în

domeniul finanțelor, unde reputația și imaginea sunt esențiale, și că afirmațiile

reclamantului erau de natură să prejudicieze foarte grav reputația sa,

2

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

cauzându-i un prejudiciu evident. A solicitat 100 000 lei (RON) cu titlu de

reparație, aproximativ 22

000 euro (EUR).

11.

În fața judecătoriei, reclamantul a susținut că afirmațiile sale aveau o

bază factuală, și anume informări primite de la instituțiile specializate, și că

aceste afirmații trebuiau plasate în context, adică întrebările publicului asupra

motivelor care determinaseră DNA să

-

l convoace pe L.I., dar și despre

exercitarea mandatului său ca prim

-

ministru cu patru ani în urmă, precum și

al petentului, ministru delegat în guvernul său timp de câteva luni.

Bazându

-

se pe jurisprudența Curții, acesta a subliniat că oamenii politici

trebuiau să se supună unui control atent al faptelor și gesturilor lor și că era

natural ca petentul, minis

tru delegat cu mediul de afaceri, să fie în centrul

dezbaterilor din presa generalistă și din mediul politic. Oamenii politici

trebuiau să fie vectori și susținători ai dezbaterilor politice, ținând seama de

rolul foarte important pe care îl joacă în societate în această privință.

Reclamantul a precizat că nu emisese în niciun caz judecăți de valoare sau

opinii cu privire la partea vătămată, ci doar prezentase fapte care avuseseră

loc cu patru ani în urmă; în plus, petentul nu a negat adevărul faptelor de c

are

era acuzat de autoritățile statului.

12.

Prin urmare, susține că afirmațiile sale se înscriau într

-un discurs

politic, protejat de Convenție și de jurisprudența Curții. Potrivit acestuia,

natura subiectului abordat trebuia să determine în ce măsură afirmațiile în

cauză contribuiau la dezbaterea publică, și nici stilul folosit și nici chiar

gradul de precizie al afirmațiilor nu trebuiau să joace un rol decisiv în această

privință.

13.

În sfârșit, reclamantul a subliniat că nu a fost dovedită existența unei

legături între afirmațiile considerate ilicite de petent și prejudiciul pretins

suferit de acesta.

14.

La 2 februarie 2017, judecătoria l

-a audiat pe reprezentantul

reclamantului; nu au fost prezenți nici petentul, nici reprezentantul său.

Reprezentantul reclamantului a solicitat instanței să interogheze petentu

l,

precum și martorii pentru a dovedi veridicitatea afirmațiilor sale. A rugat însă

instanța să

-

i permită să

-

și prezinte lista cu eventuali martori după ce instanța

ar fi interogat petentul.

15.

Ședința de judecată a fost amânată pentru 30 martie 2017 pentru a le

da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise. Petentul a depus un

memoriu separat, în care arăta, între altele, că aprecia ca inutilă audierea

martorilor, deoarece faptele „nu se puteau dovedi“ printr

-un asemenea mijloc

de probă.

termenul din 30 martie 2017, numai pârâtul s-a prezentat. F

ără a se

pronunța asupra cererii de a pune întrebări lui L.I. (supra, pc

t.

14

),

judecătoria

a constatat că reclamantul nu avea anumiți martori de propus și l

-a declarat

decăzut din dreptul de a solicita audierea de martori. Instanța l

-a audiat apoi

pe avocatul acestuia expunând concluziile.

3

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

17.

Pentru a permite părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat

pronunțarea hotărârii pentru 6 aprilie 2017

.

18.

La această dată, judecătoria a admis acțiunea lui L.I. Pentru aceasta, a

hotărât că afirmațiile cuprinse în mesajul reclamantului aduseseră atingere

demnității lui L.I., contravenind astfel art. 30 din Constituția română (inf

ra,

pc

t. 25

)

și dispozițiilor Convenției. Judecătoria a amintit jurisprudența Curții

conform căreia orice ingerință în exercitarea libertății de exprimare trebuia să

fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într

-o

societate democratică. S

-

a mai reținut:

„[…] instanța apreciază că pârâtul nu s

-

a întemeiat în redactarea și publicarea ре

Facebook ре о bază factuală de natură а conferi verosimilitate informațiilor de care

dispunea, -

afirmațiile sale fiind de natură să aducă grave atingeri imaginii publice și

reputației reclamantului.

Cât privește buna credință a pârâtului, instanța apreciază că pârâtul ar fi urmărit ca

scop prin declarația sa cunoscând absenta unei minime baze factuale și fără consultare

a

reclamantului, discreditarea acestuia, respectiv afectarea reputației acestuia.”

19.

Prin urmare, judecătoria a concluzionat că, în speță, erau întrunite

condițiile cerute de art. 1349 și 1357 C. civ. (infra, pc

t.

26)

pentru a angaja

răspunderea civilă a reclamantului și l

-

a obligat pe acesta din urmă la plata a

20

000 RON, adică aproximativ 4

400 EUR, pentru

prejudiciul moral, sum

ă

pe care a considerat-

o „justificată, rezonabilă și proporțională”. A considerat,

într-

adevăr, că prejudiciul suferit de L.I. era

„[…] consecința firească și directă a aducerii atingerii demnității, onoarei și reputației

sociale a r

eclamantului, acesta având о funcție publică la data presupuselor fapte

săvârșite de acesta”.

B. Apelul

reclamantului

20.

Reclamantul a declarat apel în fața Tribunalului București, susținând

că mesajul său nu a conținut nicio afirmație lipsită de temei, că nu a proferat

nicio expresie insultătoare, nicio calomnie, nicio afirmație calomnioasă și că

nu îl denigrase pe L.I. Dimpotrivă, acesta doar a arătat, în contextul dezbaterii

politice, un eveniment concret care se desfășurase atunci

când era

prim-

ministru, și anume informări primite de la instituțiile specializate ale

statului asupra unei tentative de corupție săvârșite de L.I., atunci ministru,

care avusese drept consecință remanierea guvernului, ș

i, prin urmare,

înlocuirea lui L.I. A subliniat și faptul că presa scrisă și unele canale de

televiziune reluaseră mesajul său, denaturându

-

l, și că fuseseră condamnate

de instanțe din cauza acestei denaturări. A indicat tribunalului referințele

dosarelor r

espective. În final, a reiterat argumentului său potrivit căruia nu

exista, în speță, nici faptă ilicită, nici prejudiciu direct produs de fapta de care

era acuzat.

l

s-

a întemeiat pe art. 10 din Convenție și a susținut că,

în

context politic, libertatea de exprimare era mai extinsă în cazul criticilor la

4

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

adresa oamenilor politici, care trebuie să se aștepte la o expunere mai mare

decât alte persoane la critici, mai cu seamă în cadrul unei dezbateri pe

probleme de ordi

n general. A subliniat că, în această dezbatere, atât L.I., cât

și el însuși erau oameni politici, că afirmațiile sale formulate cu privire la

informări primite asupra tentativei de corupție a lui L.I. urmăreau să răspundă

întrebărilor publicului despre motivele convocării lui L.I. la DNA, privind

activitatea unui fost ministru și înalt reprezentant al statului, și, prin urmare,

un aspect de interes public, și că aceste afirmații aveau o bază factuală. De

asemenea, se abținuse să

-

și exprime opinia asupra convocării lui L.I. la DNA

sau asupra faptelor de care fusese acuzat cu patru ani în urmă de instituțiile

statului care îl informaseră. Cu privire la L.I., în calitatea sa de om politic,

acesta trebuia să se aștepte ca acțiunile sale să fie în centrul dezb

at

erii publice;

nu se putea deroba cerând despăgubiri în fața instanței.

22.

Dezbaterile au avut loc la 6 octombrie 2017, în lipsa părții petente.

Subliniind că petentul nu a fost audiat de judecătorie, reclamantul a cerut ca

acesta

să fie audiat. Tribunalul, considerând inutilă cererea, a respins

-o .

Pronunțarea a fost amânată pentru a permite părților să depună concluzii

scrise.

23.

La 12 octombrie 2017, tribunalul a admis parțial apelul și a pronunțat

o hot

ărâre ale cărei pasaje relevante au următorul cuprins:

„[...] este necesar a se avea în vedere notorietatea persoanei, dacă este vorba de

persoane care acționează într

-

un context public, CEDO arătând că în vreme ce о

persoană de drept privat necunoscută publicului poate pretinde о protecție deosebită а

dreptului său la viață privată, acest lucru nu este valabil și pentru persoanele publice

(cauza von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2), cererile nr. 40660/08 și

60641/08).

În acest context, în speță, tribunalul constată că este vorba despre persoane publice,

oameni politici, cunoscute opiniei publice prin prisma funcțiilor pe care le

ocupau/ocupă.

Cu privire la veridicitatea afirmaților pârâtului, tribunalul reține că acestea nu se

circumscriu unor critici punctuale, prin prezentarea unor date concrete, ci au un caracter

general, tinzând să acrediteze ideea că reclamantul a săvârșit unele fapte pena

le.

În evaluarea proporționalității unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare

trebuie să se distingă cu grija între fapte și judecați de valoare, în funcție de această

evaluare depinzând și întinderea marjei criticii asupra discursului atunci când acesta

vine în conflict cu dreptul la onoare sau reputație al altuia, precum în c

azul de față.

[...]

Față de modul în care au fost formulate, nu se poate reține că afirmațiile pârâtului au

constituit judecăți de valoare prin raportare la activitatea reclamantului, ca opinii

personale ale acestuia și care nu trebuie dovedite, jurisprudența CEDO permi

țând chiar

ș

i

unele exagerări, ci acestea intră în sfera noțiunilor factuale care trebuie

probate.

Curtea a acceptat că «necesitatea unei legături între о judecată de valoare și faptele c

e

stau la bază poate să varieze de la caz la caz în funcție de circumstanțele spec

ifice

»

(

Feldek împotriva Slovaciei

). Necesitatea de a dovedi faptele ce stau la baza judecații

de valoare este mai puțin stringentă atunci când aceste fapte sunt deja cunoscute de

5

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

public (

Feldek împotriva Slovaciei; Standard Verlags GMBH și Krawagna

-Pfeife

r

împotriva Austriei

).

Având în vedere aspectele arătate mai sus, situația de fapt reținută, având în vedere că

aceste au fost făcute în spațiu public

- Facebook -

, fiind preluate ulterior de presă,

precum și dispozițiile legale invocate și jurisprudența CEDO în materia libertății de

exprimare și protejarea unor alte drepturi proteguite în egală măsură de CEDO,

tribunalul constată că s

-

a rupt echilibrul în protejarea celor doua drepturi, în speță, s

-a

făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civil

e

delictuale invocate de reclamant

,

fiind încălcate dispozițiile art. 8 din CEDO, care ocrotește dreptul la respectarea vieții

private, care include și dreptul la reputație

.

[...] în cauză fiind dovedite condițiile necesare pentru a opera această răspundere

,

respectiv fapta ilicită a pârâtului privind afirmațiile neadevărate, prin care s

-a produs un

prejudiciu reclamantului, fiind depășite limitele libertății de exprimare și fiind încălcate

normele constituționale.

[...]

Referitor la cuantumul prejudiciul

ui,

dauna morală a fost denumită ca «orice atingere

adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane» sau

«prejudiciul care rezultă dintr

-

o atingere adusă intereselor personale și care se manifestă

prin suferința fizică sau morală pe care o resimte victi

ma». [...]

La stabilirea cuantumului daunelor morale […] se au în vedere consecințele negative,

suferite pe plan fizic și psihic; importanța valorilor morale lezate; măsura în care au fost

vătămate aceste valori, și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării

de către reclamant.

În această situație, stabilirea cuantumului despăgubirii acordate reclamantului pentru

repararea daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective, se face, cu respectarea

principiului pro

porționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când

acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă

în echitate, adică procedează la о apreciere subiectivă а circumstanțelor particulare

ale cauzei.

[…]

Or, judecând în echitate, în speță, față de circumstanțele săvârșirii faptei, se constată

că 10.000 lei cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit este suficientă

pentru a

oferi o reparație pentru atingerea adusă onoarei, sănătății și reputației sale

[…].

Față de aceste considerente, tribunalul apreciază că singurul motiv întemeiat din

apelul formulat de pârât este acela privind cuantumul daunelor la care a fost obligat

pârâtul.

În consecință, tribunalul va admite apelul, va schimba in parte sentința civilă apelată

în sensul că stabilește cuantumul daunelor morale la suma de 10.000 lei […].”

24.

Hotărârea a fost notificată reclamantului prin poștă l

a 30 august 2018.

Acesta a primit-

o a doua zi, adică la 31 august 2018.

6

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT

A.

Constituția

25.

Dispozițiile relevante din Constituția României prevăd următoarele:

Art. 30

Libertatea de exprimare

„(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea

creațiilor de orice fel [...] sunt inviolabil

e.

[...]

(

6)

Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară

a persoanei

ș

i nici dreptul la propria imagin

e.

[...]

(8)

Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință

publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării

artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de

televiz

iune, în condițiile legii.

Delictele de presă se stabilesc prin lege.”

Art. 31

Dreptul la informație

„(1) Dreptul

persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate

fi îngrădit.

[..

.

]”

B. Codul

civil

ițiile pertinente ale Codului Civil prevedeau următoarele la

vremea faptelor

:

Art. 1349

Răspunderea delictuală

„(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau

obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale,

drepturilor sau intereselor legitime ale altor perso

ane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate

prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integ

ral.

(3)

În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul

cauzat de fapta altuia [...

]”

Art. 1357

Răspunderea pentru fapta proprie

„(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr

-

o faptă ilicită, săvârșită cu

vinovăție, este obligat să îl rep

are.

7

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(2)

Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”

C.

Codul de procedură civilă

27.

Art. 427 C. proc. civ. prevede că hotărârea

pronunțată de către instanță

se va comunica din oficiu părților, de îndată ce a fost redactată și semnată.

ÎN DREPT

I. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

10 DIN

CONVENȚI

E

28.

Reclamantul susține că această condamnare reprezintă o ingerință în

dreptul său la libertatea de exprimare, care în opinia lui nu era necesară în

tr-o

societate democratică. Consideră că s

-

a încălcat art. 10 din Convenție, ale

cărui părți relevante sunt redactate astfel:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără

amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. [..

.]

2.

Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi

supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care

constituie măsuri necesare, într

-

o societate democratică, pentru securitatea națională,

integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea

infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor

altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta

autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

29.

Guvernul invocă tardivitatea cererii. În special, susține că hotărârea

internă definitivă datează din 12 octombrie 2017 (supra, pc

t.

2

3

)

și că data

menționată în formularul de cerere este cea din 11 septembrie 2018, adică la

aproape un an de la data la care hotărârea internă definitivă a fost pronunțată

în ședință publică, la care reclamantul era reprezentat. Prin urmare, deși

conținutul precis al acestei hotărâri nu a fost adus la cunoștința reclamantului

decât mult mai târziu, acesta avea cunoștință din 12 octombrie 2017 de

decizia pronunțată în apel și, conform Guvernului, termenul de șase luni a

început să curgă, prin urmare, de la această ultimă dată.

eclamantul contestă această teză și subliniază că hotărârea din

12 octombrie 2017 i-

a fost notificată la 30 august 2018 și că a luat cunoștință

de aceasta la 31 august 2018 (supra, pct.

2

4

).

Susține că, prin urmare,

începând de la această din urmă dată începe să curgă termenul de șase luni

prevăzut în art. 35 din Convenție.

31.

Curtea amintește că termenul de șase luni prevăzut în art.

35 § 1 din

Convenție începe să curgă (

dies a quo

) în ziua următoare notificării hotărârii

8

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

interne definitive, în cazul în care o astfel de notificare există în dreptul intern

[a se vedea, printre multe altele,

Sabri Güneș împotriva Turciei

(MC),

nr. 27396/06, pct. 60, 29 iunie 2012]

.

32.

În speță, Curtea observă că hotărârea internă definitivă este hotărârea

Tribunalului București, notificată reclamantului la 30 august

2018 în temeiul

art. 427 C. proc. civ. (supra, pc

t. 24

și

2

7

).

A concluzionat, prin urmare, că

cererea redactată la 11 septembrie și expediată la 14 septembrie 2018 a f

ost

introdusă în termenul de șase luni ce începe să curgă de la hotărârea internă

definitivă.

33.

Prin urmare, Curtea respinge excepția de tardivitate ridicată de

Guvern.

34.

Constatând că prezenta cerere nu este în mod vădit nefondată și că nu

prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenție,

Curtea o declară admisibilă.

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

a) Reclamantul

35.

Reclamantul a menționat că publicarea mesajului său pe contul său de

Facebook cuprindea afirmații cu privire la un eveniment care se desfășurase

atunci când era prim-

ministru, că petentul era, de asemenea, un om politic,

ministru la momentul la care avusese loc evenimentul în discuție, și că astfel

acesta se putea aștepta ca faptele și gesturile sale să fie supuse unui examen

atent. Mesajul în cauză se referea la o problemă de interes general dintr

-un

domeniu sensibil al vieții publice și politice, și anume corupția în România.

Reclam

antul se referă, de asemenea, la jurisprudența Curții, conform căreia

protecția reputației profesionale nu primează în mod necesar asupra

interesului de a prezerva libertatea de a oferi informații privind aspecte de

interes public legitim (

Bergens Tidende

ș

i

alții

împotriva Norvegie

i, nr.

26132/95, pct. 60, CEDO 2000-

IV). De asemenea, acesta subliniază

necesitatea ca

instanțele interne să furnizeze motive suficient de

convingătoare care să le justifice deciziile (

Marônek împotriva Slovaciei

, nr.

32686/96, pct. 58-60, CEDO 2001-III).

b) Guvernul

36.

Guvernul consideră că respectiva condamnare a reclamantului era

prevăzută de lege, și anume de art. 1349 și 1357 C. civ., care reglementează

răspunderea civilă delictuală (supra, pct.

26

),

că aceasta urmărea scopul

legitim de a proteja reputația și drepturile altora și era „necesară într

-o

societate democratică”. Subliniază că ingerința viza protejarea reputației

lui

L.I. și că instanțele interne au procedat la un exercițiu de evaluare, pe de o

parte, a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare și de informație ș

i,

9

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

pe de altă parte, a dreptului lui L.I. de a

-

și păstra reputația intactă. Deși aveau

conștiința faptului că L.I. era un om politic și că, prin urmare, limitele criticii

erau mai ample, instanțele au hotărât că afirmațiile reclamantului, care nu

erau judecăți de valoare, nu aveau nicio bază factuală. Prin urmare, au

concluzionat că reclamantul depășise limitele criticii admisibile și că erau

întrunite în speță condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile

delictuale.

37.

Guvernul consideră că respectiva condamnare a reclamantului era

proporțională cu scopul urmărit, întrucât concluzia instanțelor se baza pe

motive relevante și suficiente, astfel cum cere jurisprudența Curții, mai cu

seamă hotărârile:

Sunday Times împotriva Regatului Unit (nr. 1)

(26 aprilie

1979, pct. 62, seria A nr. 30);

Barfod împotriva Danemarcei

(22 februarie

1989, pct.

28, seria A nr. 14;

Janowski împotriva Poloniei

(MC) (nr.

25716/94, CEDO 1999-

I), și

Petrina împotriva României

(nr. 78060/01,

14

octombrie 2008). În orice caz, faptul de a pune direct la îndoială persoane

determinate implică obligația de a furniza un temei faptic suficient, iar

instanțele au concluzionat că reclamantul a făcut afirmațiile în cauză fără

necesitate și fără temei.

38.

Guvernul subliniază că art. 10 din Convenție nu garantează libertatea

de

exprimare fără nicio restricție, chiar și în chestiuni de interes general, și

că, prezentând informații despre aceste aspecte, persoanele în cauză trebuie

să acționeze cu bună

-

credință pentru a furniza informații precise și credibile

(

Barata Monteiro da Co

sta Nogueira și Patrício Pereira împotriva

Portugaliei

, nr. 4035/08, 11 ianuarie 2011).

Or, în speță, susținerile

reclamantului, prezentate în plus într-un moment în care nu mai exercita

funcția de prim

-ministru, nu se înscriau într-o dezbatere de interes general

pentru societate. În plus, reclamantul nu a indicat care erau „instituțiile

specializate“ de la care ar fi primit informațiile respective, nici sub ce formă

le-

ar fi primit; pe scurt, nu a prezentat niciun element de probă în această

privință.

39.

În cele din urmă, sancțiunea aplicată nu era disproporționată.

Tribunalul București a efectuat o analiză motivată, care a ținut seama de

poziția socială a lui L.I. și de calitatea reclamantului. Deși suma de 10

0

00

RON nu este deri

zorie, nu este excesiv de ridicată, în ceea ce

-

l privește pe

reclamant, care niciodată nu a pretins a fi în imposibilitatea de a plăti o astfel

de sumă. În cele din urmă, această sumă nu putea avea în niciun caz un efect

descurajator pentru libertatea sa de exprimare.

2.

Motivarea Curții

40.

Curtea observă că părțile nu au contestat faptul că respectiva

condamnare a reclamantului a constituit o ingerință în dreptul acestuia la

libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de art. 1

0 § 1 din Convenție.

41.

O asemenea ingerință încalcă art. 10 dacă nu este „prevăzută de lege”,

îndreptată către un scop legitim în privința celui de

-al doilea paragraf din

10

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

această dispoziție și „necesară într

-o societate democrat

i

că” pentru a

-l atinge

[a se vedea, între altele,

Selahattin Demirtaș împotriva Turciei (nr. 2)

(MC),

nr. 14305/17, pct.

248, 22 decembrie 2020;

Karastelev și alții împotriva

Rusiei

, nr. 16435/10, pct. 77, 6 octombrie 2020;

Satakunnan Markkinapörssi

Oy și S

atamedia Oy împotriva Finlandei

(MC), nr. 931/13, pct. 141, 27 iuni

e

2017].

42.

Curtea consideră că ingerința era prevăzută de lege – art. 1349 și 1357

C. civ. (supra, pc

t. 26)

– și viza unul din scopurile legitime enunțate de art.

10 § 2, și anume „protecția reputației“ și a „drepturilor altora”.

43.

Rămâne de stabilit dacă o astfel de ingerință era „necesară într

-o

societate

democratică”.

a) Principii

general

e

44.

Principiile generale care permit să se aprecieze necesitatea unei

ingerințe date în exercitarea libertății de exprimare, reafirmate de Curte în

repetate rânduri începând cu hotărârea

Handyside împotriva

Regatului Unit

(7 decembrie 1976, pct. 48-

50, seria A nr. 24), au fost reamintite în hotărârea

Animal Defenders International împotriva Regatului Unit

[(MC),

nr. 48876/08, pct.

100, CEDO 2013] și în hotărârea

Bédat împotriva Elveției

[(MC), nr. 56925/08, pct. 48, 29 martie 2016].

45.

De asemenea, Curtea reamintește că art. 10 § 2 din Convenție nu lasă

loc pentru restrângeri privind libertatea de exprimare în domeniul discursului

politic sau al problemelor de interes genera

l. În consecință, un nivel ridicat de

protecție a libertății de exprimare, care este asociat cu o marjă de apreciere a

autorităților în mod deosebit restrânsă, va fi, în mod normal, acordat în cazul

în care afirmațiile au legătură cu un subiect de interes

general [

Roland Dumas

împotriva Franței

, nr.

34875/07, pct. 43, 15 iulie 2010, și

Baka împotriva

Ungariei

(MC), nr. 20261/12, pct. 159, 23 iunie 2016

].

generale aplicabile în cauzele în care dreptul la libertatea

de

exprimare, garantat de art. 10 din Convenție, trebuie să fie pus în balanță

cu dreptul la respectarea vieții private, prevăzut la art. 8 din Convenție, au

fost expuse de Curte în hotărârile

Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2)

[(MC), nr.

40660/08 și 6

0641/08, pct. 108-113, CEDO 2012],

Axel Springer

AG împotriva Germaniei

[(MC), nr. 39954/08, pct. 89-95, 7 februarie 201

2],

ș

i

Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy,

citată anterior, pct. 162

-

1

65.

it un anumit număr de criterii, în contextul

punerii în balanță a drepturilor în cauză, printre care se numără în special

contribuția la o dezbatere de interes general, notorietatea și comportamentul

anterior ale persoanei în cauză, conținutul, forma și repercusiunile publicări

i.

În cele din urmă, natura și gravitatea sancțiunilor aplicate sunt, de asemenea,

elemente de luat în considerare, Curtea subliniind că o atingere adusă libertății

de exprimare poate avea un efect descurajator asupra exercitării aces

tei

libertăți. Caracterul relativ moderat al amenzilor sau al despăgubirilor nu

11

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

poate face să dispară riscul efectului disuasiv asupra exercitării libertății de

exprimare (

Mor împotriva Franței

, nr.

28198/09, pct. 61, 15 decembrie

2011).

48.

De asemenea, aceasta a precizat că, în acest tip de cauze, dacă punerea

în balanță de către autoritățile naționale a fost realizată cu respectarea

criteriilor sus-

menționate, trebuie să existe motive serioase pentru ca opinia

Curții să se substituie celei emise de instanțele interne

(

Von Hannover

, citată

anterior, pct.

107, și

Axel Springer AG

, citată anterior, pct.

88).

49.

Acestea fiind spuse, Curtea poate alege să efectueze propria punere în

balanță a drepturilor garan

tate de art.

8 și 10 din Convenție dacă autoritățile

naționale nu au îndeplinit sarcina în conformitate cu criteriile formulate în

jurisprudența sa, dacă nu au evaluat corect importanța și sfera drepturilor

aplicabile sau atunci când Curtea constată motive serioase să o facă [

Perinçek

împotriva Elveției

(MC), nr. 27510/08, pct. 274-279, CEDO 2015 (extrase)].

50.

În plus, Curtea reamintește distincția care se face între declarațiile de

fapt și judecățile de valoare. Materialitatea declarațiilor de fapt poate fi

probată; în schimb, judecățile de valoare nu sunt susceptibile de o

demonstrație a exactității lor, obligația de a face dovada este prin urmare

imposibil de îndeplinit și aduce atingere libertății de exprimare a opiniilor,

element fundamental al dreptului garantat de art.

10. Totuși, în cazul judecății

de valoare, proporționalitatea ingerinței depinde de existența unui „temei

faptic“ suficient pe care se bazează afirmațiile litigioase: în caz contrar,

această judecată de valoar

e s-

ar putea dovedi excesivă. Pentru a deosebi o

imputare de fapt a unei judecăți de valoare, trebuie să se țină cont de

circumstanțele speței și de tonul general al susținerilor, afirmațiile privind

aspecte de interes public putând constitui judecăți de valoare mai degrabă

decât declarații de fapt [

Morice împotriva Franței

(MC), nr.

29369/10

,

pct. 126, CEDO 2015,

ș

i cauzele citate].

51.

Curtea a precizat și că trebuie, între altele, atunci când analizează

ingerința în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare, să stabilească

dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica erau

„relevante și suficiente”. Prin urmare, Curtea trebuie să se convingă de faptul

că autoritățile naționale au aplicat norme confo

rme principiilor consacrate la

art. 10, bazându-

se, în plus, pe o apreciere acceptabilă a faptelor relevante

(

Perinçek

, citată anterior, pct.

196).

b)

Aplicarea acestor principii în speță

cu miză în prezenta cauză,

adică dacă ingerința în litigiu era proporțională scopului legitim urmărit și

dacă motivele invocate de instanțele interne pentru a o justifica sunt relevante

ș

i suficiente (a se vedea, de exemplu,

Kapsis și Danikas împotriva Gre

ciei

,

nr. 52137/12, pct. 36, 19 ianuarie 2017).

53.

Cu privire la natura afirmațiilor în litigiu, reiese din fapte că

reclamantul, fost prim-

ministru și deputat, a fost condamnat pentru că

12

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

publicase pe pagina sa publică de Facebook un mesaj care arăta motivele

pentru care, în 2012, îl înlocuise pe L.I., la acea dată ministru delegat în

guvernul său. Tribunalul a considerat că afirmațiile reclamantului „nu sunt

circumscrise unei situații punctuale“, ci au un „caracter general“ și țin

d

e

categoria declarațiilor de fapt, a căror veridicitate trebuie stabilită. În

continuare, a concluzionat că aceste afirmații erau lipsite de o bază factuală

convingătoare (supra, pct

.

23).

54.

Curtea apreciază că respectiva concluzie a instanțelor naționale cu

privire la natura afirmațiilor vizate era lipsită de argumente satisfăcătoare (a

se vedea, de exemplu și

mutatis mutandis

,

Ergündoğan împotriva Turci

ei

, nr.

48979/10, pct.

32, 17 aprilie 2018). Ea nu consideră, totuși, necesar să

-

și

exercite controlul european asupra acestei concluzii, întrucât consideră,

pentru motivele de mai jos, că în orice caz aceste instanțe nu au aplicat

criteriile stabilite de

jurisprudența sa, pentru a pune în balanță interesele cu

miză în speță

.

5

5

. În această privință, Curtea observă că afirmațiile care determinaseră

condamnarea reclamantului fuseseră formulate în contextul convocării lui

L.I. la parc

h

etul anticorupție – Direcția Națională Anticorupție –, și că îl vizau

pe L.I. exclusiv pentru acțiuni din perioada în care era ministru în guvernul

condus de reclamant.

56.

Curtea nu subscrie la teza Guvernului conform căreia susți

nerile

reclamantului nu se înscriau într-o dezbatere de interes general pentru

societate, având în vedere, între altele, că nu mai era prim

-ministru la acel

moment (supra, pct.

38)

. De fapt, menționează că reclamantul era un om

politic activ care se exprimase în această calitate pe pagina sa de Facebook.

Afirmațiile incriminate reaminteau fapte produse în urmă cu câțiva ani

privindu-

l pe L.I., nu pentru sa viața sa privată sau profesională în calitate d

e

specialist în finanțe, ci în calitate de fost ministru.

57.

Prin urmare, Curtea consideră că persoanele implicate în prezenta

cauză, foști miniștri, își desfășurau activitatea în context public și că mesajul

incriminat putea fi citit ca o contribuție la dezbaterea de interes general cu

referire la corupția clasei politice (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Nadtoka

împotriva Rusiei

, nr. 38010/05, pct. 43, 31 mai 2016). Marja de apreciere de

care dispuneau autoritățile pentru a evalua „necesitatea“ sancțiunii pronunțate

în speță era, prin urmare, în mod deosebit restrânsă (a se vedea jurispruden

ța

citată supra, pc

t.

45).

58.

Curtea constată apoi că din hotărârile instanțelor interne reiese că

acestea nu au transpus afirmațiile incriminate în contextul general al cauzei

pentru a evalua intenția reclamantului. Citând jurisprudența Curții, instanțele

interne s-

au limitat să cerceteze dacă erau întrunite elementele constitutive ale

răspunderii delictuale în speță, fără a ține seama de dreptul reclamantului la

libertatea de exprimare în contextul mai extins al unei dezbateri între doi

oameni politici care

urmărea o problemă de interes general, pe care

13

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

reclamantul o invocase totuși în mod expres ca mijloc de probă (supra, pct.

12

și

21-

20).

59.

Judecătoria a ajuns la concluzia că reclamantul „ar fi urmărit“

discreditarea petentului nu

mai pe baza, în esență, a argumentului lipsei de

probe pentru afirmațiile făcute (supra, pct.

14),

în vreme ce tribunalul a

considerat că fapta ilicită generatoare de răspundere era

afirmarea celor scrise

fără o bază factuală (supra, p

c

t.

23).

60.

Cu siguranță, afirmațiile în litigiu pot fi considerate ca fiind polemice,

chiar provocat

oare, și, în lipsa oricărui temei, s

-ar putea dovedi excesive.

Totuși, din perspectiva Curții, aceste afirmații nu erau complet lipsite de

temei, în măsura în care reclamantul s

-a referit la un moment anume din

mandatul său de prim

-

ministru și la informați

i foarte precise, a indicat sursa

acestor informații, „instituții specializate ale statului“, și a adăugat detalii

legate de contextul cauzei, precum faptul că semnalase problema

președintelui în exercițiu în acel moment și că obținuse acordul acestuia din

urmă pentru a

-

l demite pe L.I. din funcție și a

-l înlocui, având în vedere

criticile aduse

.

61.

Curtea nu poate reține argumentul Guvernului potrivit căruia

reclamantul ar fi trebuit să precizeze în instanță care erau „instituțiil

e

specializate“ la care făcea referire în mesajul său și în ce formă ar fi primit

informațiile respective (supra, pct.

38

).

În această privință, constată că

instanțele interne au privat reclamantul de ocazia de a propune și de a solicita

audierea martorilor pentru a-

și justifica buna credință, deoarece au refuzat să

-

l audieze pe L.I., în ciuda cererilor repetate ale reclamantului (supra, pc

t. 14-

16

și

22).

62.

Or, Curtea consideră că, cerând reclamantului să dovedească adevărul

afirmațiilor sale și neacordându

-

i o posibilitate efectivă să prezinte elemente

în favoarea apărării sale, instanțele din România au depășit marja de apreciere

de care dispuneau [a se vedea, între altele și

mutatis mutandis

,

Jerusalem

împotriva Austriei

, nr. 26958/95, pct. 45-46, CEDO 2001-II; Flux

împotriva

Moldovei (nr. 2)

, nr. 31001/03, pct. 44, 3 iulie 2007;

Ibragim Ibragimov și

alții împotriva Rusiei

, nr. 1413/08 și 28621/11, pct.

108

in fine

, 28 august

2018].

lumina celor de mai sus,

Curtea constată că instanțele nu au pus în

balanță dreptul lui L.I. la respectarea reputației și dreptul reclamantului la

libertatea de exprimare, iar această lipsă a evaluării este în sine o problemă în

temeiul art.

10 din Convenție.

64.

Prin urmare, instanțele interne nu au stabilit în mod convingător

existența unei nevoi sociale imperioase de a așeza protecția drepturilor

persoanei lui L.I., personaj public, mai presus de dreptul reclamantului la

libertatea de exprimare și de interesul general în a apăra o astfel de libertate

atunci când sunt în joc aspecte de interes general. Ingerința în exercitarea de

către reclamant a dreptului său la libertatea de exprimare nu era, prin urmare,

„necesară într

-

o societate democratică” (a se ve

dea,

mutatis mutandis

,

14

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Skudayeva împotriva Rusiei

, nr. 24014/07, pct. 36-

40, 5 martie 2019 și

Tőkés

împotriva României,

nr.

15976/16 și 50461/17, pct.

85-99, 27 aprilie 2021).

65.

Prin urmare, a fost încălcat art.

10

din Convenție

.

II. CU

PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONV

ENȚIE

66.

Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este caz

ul,

o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

67.

Reclamantul solicită 2

200 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material,

corespunzând sumei de 10

000 lei românești (RON) pe care a fost condamnat

să o plătească lui L.I. pentru repararea prejudiciului suferit de acesta. Acesta

solicită, de asemenea, 7

500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

68.

Guvernul invită Curtea să respingă cererea reclamantului cu titlu de

prejudiciu material, considerând că instanțele naționale nu și

-au nesocotit

obligația de a

-i garanta reclamantului dreptul la libertatea de exprimare.

c

eea ce privește prejudiciul moral, Guvernul apreciază ca excesivă

suma solicitată și susține că o eventuală constatare a încălcării ar reprezenta,

în sine, o reparație suficientă. În subsidiar, solicită Curții să acorde

reclamantului o sumă apropiată de s

u

mele acordate în alte cauze similare.

70.

Curtea consideră că trebuie să acorde reclamantului întreaga sumă

cerută pentru prejudiciul material, și anume 2

200 EUR [a se vedea, de

exemplu și

mutatis mutandis

,

Oberschlick împotriva

Austriei (nr. 2)

, 1 iulie

1997, pct. 39,

Culegere

1997

-

IV]. În plus, consideră că respectiva constatare

a încălcării în prezenta hotărâre constituie o reparație echitabilă pentru orice

prejudiciu moral pe care reclamantul l-a putut suferi.

B. Cheltuieli

de j

u

decată

71.

Reclamantul solicită 2

500 EUR pentru cheltuielile de judecată

„efectuate în prezenta cauză”.

72.

Guvernul se opune acestei cereri precizând că reclamantul nu a

prezentat nicio dovadă de plată sau alt document în susținerea pretinselor

cheltuieli.

73.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține

rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește

caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În speță, ținând seama de

documentele de care dispune și de criteriile menționate, Curtea respinge

cererea privind cheltuielile de judecată întrucât reclamantul nu a oferit

documente justificative în această privință.

15

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

C. Dobânzi

moratorii

74.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze

pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală

Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

declară

cererea admisibilă;

2.

hotărăște

că a fost încălcat art. 10 din Convenție;

3.

hotărăște

a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44

§

2 din Convenție, 2 200 EUR (două mii două sute euro), la care se

adăugă orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru

prejudiciul material

;

b)

că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și

majorată cu trei puncte procentuale;

4.

hotărăște că

respectiva constatare a unei încălcări constituie în sine o

reparație echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de

reclamant

;

5.

respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 14

iunie 2022 în

temeiul art. 77 §

2 și 3 din Regulament.

Ilse Freiwirt

h

Yonko Grozev

Grefier adjunc

t

Președinte

16

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

La prezenta hotărâre este anexată, în conformitate cu art.

45 §

2 din

Convenție și art.

74 §

2 din Regulament, opinia separată a domnilor judecători

Grozev și Harutyunyan.

YGR

IF

17

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI –

OPINIE SEPARAT

Ă

OPINIA CONCORDANTĂ

A JUDECĂTORILOR GROZEV ȘI HARUTYUNYAN

Împărtășim constatarea că există o încălcare a art. 10 din Convenție în

cauza de față. Am fi preferat, totuși, ca această constatare să se întemeieze pe

un motiv mai restrâns. Divergența noastră de opinii putând foarte bine avea

pertinență din perspectiva instanțelor naționale în propria lor analiză, ținem

să o exprimăm.

Majoritatea abordează pe bună dreptate plângerea din perspectiva punerii

în balanță a art. 8 și a art. 10 din Convenție (a se vedea pc

t.

44-

51 din hotărâre

pentru principiile relevante). Își întemeiază constatarea încălcării art.

10 pe

motivul următor: „Instanțele nu au pus în balanță dreptul lui L.I. la respec

tarea

reputației și dreptul reclamantului la libertatea de exprimare”. Continuă

afirmând că mai multe elemente permit a explica de ce instanțele naționale

nu au cântărit corespunzător drepturile aflate în conflict într

-un mod

compatibil cu Convenția, și anume: „instanțele interne nu au stabilit în mod

convingător existența unei nevoi sociale imperioase de a așeza protecția

drepturilor persoanei lui L.I., personaj public, mai presus de dreptul

reclamantului la libertatea de exprimare și de interesul general în a apăra o

astfel de libertate atunci când sunt în joc aspecte de interes general

”.

În plus,

se reproșează instanțelor interne că au impus reclamantului „să dovedească

ade

vărul afirmațiilor sale [și] neacordându

-

i o posibilitate efectivă să prezinte

elemente în favoarea apărării sale“ și, în special, că l

-

au „privat [...] de ocazia

de a propune și de a solicita audierea martorilor pentru a

-

și justifica buna

credință, deoarece au refuzat să

-l audieze pe L.I., în ciuda cererilor repetate

ale reclamantului

”.

Considerăm că această critică adusă instanțelor interne nu este în întregime

justificată și că este important să fie nuanțată. Pornim de la faptul că instanțele

naționale s

e aflau într-

o situație destul de neobișnuită, dat fiind că erau

sesizate cu soluționarea unei plângeri pentru calomnie fără o minimă probă

prezentată de cele două părți. În acest caz atât de neobișnuit, au încercat să

cântărească drepturile cu miză în speță în măsura posibilului. Instanța de apel

(tribunalul) și

-

a axat analiza în mod special pe punerea în balanță a drepturil

or

de la art. 8 față de cele de la art. 10 și a ținut seama de caracterul public al

problemelor și de faptul că petentul era o personalitate publică (pct. 24 din

hotărâre).

Este, de asemenea, dificil, în opinia noastră, să fie criticate instanțele

naționale de faptul că nu l

-au interogat pe petentul L.I. în calitate de martor.

Cel puțin la prima vedere, L.I. nu părea a avea cunoștință de

vreunul dintr

e

evenimentele descrise în mesajul de pe Facebook. De aceea, părea justificată

afirmația că nu ar fi fost de mare ajutor ca martor. Nu suntem convinși nici că

reclamantul ar fi fost privat de posibilitatea de a prezenta elemente de probă

în s

prijinul afirmațiilor sale întrucât nimic nu arată că a încercat să o facă în

18

HOTĂRÂREA PONTA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI –

OPINIE SEPARA

T

Ă

cadrul procedurii interne și că această posibilitate i

-

a fost refuzată. În sfârșit,

hotărârile citate la pct. 62 din hotărâre [

Jerusalem împotriva Austriei

, nr.

26958/95, pct. 45-46, CEDO 2001 II,

Flux împotriva Moldovei (nr. 2)

, nr.

31001/03, pct. 44, 3

iulie 2007, și

Ibragim Ibragimov și alții împotriva Rusiei

,

nr. 1413/08 și 28621/11, pct.

108

in fine

, 28 august 2018] nu par pertinente,

fiind vorba în aceste cauze de instanțe interne care nu au ținut seama în mod

corespunzător de elemente de probă prezentate, în vreme ce în speță nu a fost

depus niciun element de acest fel.

Acolo unde ne alăturăm majorității, fapt pentru care am votat pentru

constatarea încălcării art. 10, este atunci când aceasta hotărăște că

posibilitățile oferite reclamantului pentru

a

-

i asigura o apărare efectivă au fost

clar limitate, din cauza unui cumul de elemente. Cu excepția ultimei fraze din

mesajul de pe Facebook publicat de reclamant, afirmațiile în litigiu în speță

sunt de natură complet factuală. În mesaj erau formulate diverse afirmații

factuale, și anume că serviciile de informații ar fi prezentat cu privire la L.I.

un raport în care se indica faptul că acesta era implicat într

-

o tentativă de

coru

pție, că în acest raport s

-

ar fi precizat că L.I. a solicitat avantaje personale

de la un mare investitor în schimbul sprijinului său pentru proiectul acestui

investitor, că reclamantul îl informase pe președintele Senatului cu privire la

raport și la concluziile acestuia, că președintele Senatului ar fi acceptat ca L.I.

să fie demis din funcția sa ministerială, că L.I. ar fi fost eliberat din funcție de

reclamant după câteva ore și, în sfârșit, că acest raport

s

-

ar fi aflat după toat

e

aparențele la originea urmăririi penale împotriva lui L.I.

Motivul pentru care reclamantului i

-

a fost foarte dificil să se apere în mod

corespunzător este că petentul, L.I., nu a indicat niciodată care anume dintre

aceste fapte și evenimente le contesta. Iar instanțele naționa

le nu au cerut

petentului să

-

și clarifice poziția și să precizeze elementele de fapt pe care le

contesta, ceea ce ar fi permis o prezentare mai țintită și eficientă a probelor

pertinente. În schimb, au

permis o contestare foarte generală, fără precizare.

Astfel de precizări dobândeau o importanță deosebită în speță deoarece pentru

fiecare dintre diferitele alegații de fapt ar fi trebuit prezentat un anume mijloc

de probă pentru a le susține și a demonstra că fuseseră făcute cu bună

-

credință. În plus, raportul serviciilor de informații era foarte probabil

confidențial și anumite fapte pretinse în mesajul Facebook au putut avea în

mod clar o incidență asupra drepturilor reclamantului pentru echitatea

procesului penal împotriva sa, complicând și mai mult atât

stabilirea acestor

fapte, cât și eventuala depunere de dovezi în sprijin. Ținând seama de toate

aceste elemente, faptul că instanțele naționale nu au cerut petentului să

precizeze alegația (alegațiile) de fapt formulată(e) în mesajul Facebook a

cărei (căro

r) veridicitate o contesta a fost în mod clar un obstacol pentru

capacitatea reclamantului de a-

și asigura apărarea și a făcut imposibilă

punerea corespunzătoare în balanță a drepturilor cu miză în speță, implicând

o încălcare a drepturilor acestuia din urmă în temeiul art. 10.

19