CASE OF STANCU AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF STANCU AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA

STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 22953/16)

HOTĂRÂRE

Art. 10 • Libertatea de exprimare • Sancțiune civilă aplicată editorilor și societății

editoare a unui cotidian online pentru publicarea unui articol defăimător despre

vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii la momentul faptelor și pentru

su

sținerea

comiterii unei

erori judiciare în funcția sa anterioară de prim

-

procuror •

Lipsa unei distincții fundamentale în sistemul judiciar național între statutul

judecătorilor și cel al procurorilor • Protecția imparțialității, independenței și

autorităț

ii deciziilor procurorilor drept element-

cheie pentru menținerea încrederii în

buna funcționare a sistemului de justiție național • Măsură care urmărește scopul

legitim de a menține autoritatea puterii judecătorești • Afirmații în litigiu care au o

bază factuală suficientă și care se încadrează în limitele mai largi ale unei critici

admisibile având în vedere funcția publică deținută •

Motive relevante prezen

tate,

dar insuficiente

• Sancțiuni susceptibile să aibă un efect descurajator asupra

exercitării libertății de exprimare

STRASBOURG

18 octombrie 2022

DEFINITIVĂ

18 ianuarie 2023

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Stancu și alții împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

președinte,

Tim Eicke,

Krzysztof Wojtyczek

,

Faris Vehabović

,

Armen Harutyunyan

,

Pere Pastor Vilanova

,

Jolien Schukking

, judecători,

ș

i Ilse Freiwirth,

grefier adjunct de secție,

Având în vedere:

cererea (nr. 22953/16) îndreptată împotriva României, prin care doi

resortisanți români, doamna Adin

a

-

Isabella Stancu și domnul Ovidiu

-

Răzva

n

Savaliuc și o societate română, Jurindex Media S.R.L. („reclamanții”), au

sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Co

nvenția pentru apărarea drepturilo

r

omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), la 21 aprilie 2016;

decizia de a comunica cererea Guvernului României („Guvernul”);

observațiile părților;

având în vedere decizia luată de președintele Camerei de a

-l desemna pe

domnul Krzysztof Wojtyczek în calitate de judecător

ad hoc

(art. 29 § 1 din

Regulamentul Curții), întrucât doamna Iulia Motoc, judecător ales să

reprezinte România, s-

a abținut (art. 28 § 2 și § 3 din Regulamentul Curții),

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 17 decembrie 2021 și la 30

august 2022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:

INTRODUCE

RE

1.

Reclamanții s

-

au plâns de faptul că sancțiunea care le

-

a fost aplicată

pentru

un articol de presă publicat într

-

un cotidian pe care aceștia îl editau

le-

a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. Aceștia au invocat art.

10 din

Convenție.

ÎN FAPT

Adina-

Isabella Stancu („prima reclamantă”) și do

mnul

Ovidiu-

Răzvan Savaliuc („cel de

-

al doilea reclamant”) s

-

au născut în 1964,

respectiv 1967 și locuiesc în București. Societatea Jurindex Media S.R.L.

(„societatea reclamantă”) a fost înființată în 2010 și are sediul în București.

Reclamanții au fost reprezentați de domnul C.L. Popescu, avocat în

București.

3.

Guvernul a fost reprezentat de agentul său guvernamental, doamna

O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

1

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

cauzei, astfel cum

au fost expuse de părți, pot fi rezumate după

cum urmează.

5.

Primii doi reclamanți sunt jurnaliști și editori care lucrează pentru

cotidianul online

Lumea Justiției

. Societatea reclamantă este societatea care

editează cotidianul.

6.

Potrivit unei prezentări publicate pe site

-

ul său, publicația se descrie ca

fiind singurul cotidian online din

țară

care

abordează

domeniul

justiției și

„tratează

problemele

reale”

ale sistemului judiciar. În prezentare se arat

ă în

continuare că, la doi ani de la lansarea sa în 2010, site

-ul cotidianului avea în

medie 20

000 până la 30 000 de vizitatori pe zi, că profilul cititorilor săi

este

format din persoane cu vârste cuprinse între 21 și 69 de

ani cu

pregătir

e

juridică sau economică și că

60% din vizitatori

au accesat publicația din

instituții de stat și private, inclusiv din Ministerul Justiției, Ministerul

Finanțelor și Ministerul Administrației și Internelor.

I. ISTORICUL

CAUZE

I

A.

Acuzațiile împotriva domnului N.T. și

trimiterea acestuia în

judecată

7.

Între 5 noiembrie 2004 și 12 decembrie 2005, domnul N.T. a fost plasat

în arest preventiv pe perioada premergătoare procesului sub acuzația de omor

calificat și tentativă la omor deosebit de grav, deoarece se presupunea că a

tamponat în mod intenționat autoturismul care aparținea fostului prieten al

iubitei sale, din gelozie, iar autoturismul acestei persoane, în care se mai aflau

alte două persoane, a căzut în momentul impactului într

-

un râu. Șofe

rul

autoturismului a decedat și cei doi pasageri au supraviețuit.

8.

La o dată nespecificată în 2005, un procuror din cadrul Parchetului de

pe lângă Tribunalul Bacău, și anume domnul V.P., l

-a pus sub învinuire pe

domnul N.T. sub a

cuzațiile de omor calificat și tentativă la omor deosebit

de

grav. Punerea sub învinuire a domnului N.T. a fost confirmată de un

prim-

procuror din cadrul aceluiași parchet, și anume doamna O.S.H., iar

cauza a fost trimisă spre judecare.

B.

Sentința Tribunalului Bacău

9.

La 2 iulie 2008, Tribunalul Bacău l

-a achitat pe domnul N.T. de

acuzațiile aduse împotriva sa. A reținut că, întrucât cele trei rapoarte de

expertiză prezentate în speță nu au putut confirma existența unui imp

act între

cele două vehicule și probele testimoniale au fost parțial contradictorii,

vinovăția domnului N.T. nu putea fi stabilită dincolo de orice îndoială

rezonabilă. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a luat în considerare,

inter alia

, următ

oarele elemente

.

2

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

10.

Una din victimele lui N.T. a declarat în fața instanței că l

-a informat

pe procuror despre faptul că nu își amintea ea însăși evenimentele descrise în

declarație. Cu toate acestea, procurorul nu a consemnat în scris declarația sa

de neasumare a responsabilității

[

disclaimer

].

–

singurul martor ocular

aflat aproape de locul accidentului și care a fost audiat de patru ori în f

aza de

urmărire penală a procesului, inclusiv o dată în timpul unei reconstituiri a

accidentului și o dată în timp ce era filmat –, procurorul a încălcat normele de

procedură care impun ca un părinte al unui martor minor să fie prezent în

timpul audierii. Mama lui C.Z. l-a asistat doar în timpul celei de-a treia

audieri.

a doua declarații a lui C.Z. (care fusese filmată) și

celei date în timpul reconstituirii accidentului (cea de-

a patra), nu văzuse

autoturismele intrând unul î

n celălalt, ci auzise doar două bufnituri.

Credibilitatea sa era, de asemenea, îndoielnică din cauza detaliilor pe care le

știa despre relația dintre două victime ale incidentului și inculpat și din cauza

faptului că cunoștea autoturismul inculpatului, chiar dacă declarase în fața

instanței că nu îl văzuse niciodată anterior pe inculpat.

13.

Procurorul a ignorat cererea legală a avocatului apărării de a fi

notificat despre data celei de-a treia audieri a lui C.Z. pentru a putea participa.

În plus, C.Z. nu și

-

a menținut în fața instanței declarațiile date în faza de

urmărire penală a procesului, întrucât a declarat că acesta fusese insultat și

amenințat de procuror și că a dat primele trei declarații în absența mamei sale,

care a fost

adusă doar pentru a semna cea de

-

a treia declarație. C.Z. a declarat,

de asemenea, în fața instanței că nu a văzut autoturismul victimei înainte de

a cădea în râu, că a auzit o bufnitură și că nu a văzut nimic altceva și că

distanța dintre bar și pod era

de 300 de metri. Martorul a afirmat în continuare

că declarația sa în fața instanței era similară cu cele date în cadrul primei sale

audieri și în cursul reconstituirii accidentului și că procurorul îi spusese ce să

scrie în prima sa declarație

.

14.

În momentul în care a examinat declarațiile lui C.Z., instanța a luat act

de faptul că declarația acestuia în fața sa era adevărată, întrucât declarația sa

dată în timpul reconstituirii accidentului se corobora cu declarația filmată în

c

are se putea vedea că martorul nu a declarat că văzuse autoturismul

inculpatului lovind autoturismul victimei.

15.

Două rapoarte de expertiză au fost prezentate în faza de urmărire

penală a procesului. Primul a fost întocmit de Laboratorul I. și concluziona

că autoturismul inculpatului avea o singură urmă de frecare dinamică pe

bandoul de cauciuc din partea stângă a barei de protecție spate, în timp ce

urme ale unui impact au fost identificate pe partea dreaptă spate a

autoturismulu

i victimei. Curtea a luat act de faptul că urmele identificate pe

autoturismul inculpatului nu au fost create de contactul fizic dintre cele două

autoturisme și că analiza spectrometrică în infraroșu a unei bucăți din

spoilerul spate al autoturismului victimei din zona care prezenta urmele

unui

3

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

impact nu a relevat prezența de material din care este confecționat bandoul

de cauciuc al barei din față a autoturismului inculpatului. Declarația din

rechizitoriu potrivit căreia acest raport de expertiză confirmase

impactul

dintre cele două vehicule întrucât au putut fi identificate urme de frecare pe

autoturismul inculpatului era una falsă, deoarece respectivele urme au fost

găsite pe bara din spate, și nu pe cea din față stângă a autoturismului

inculpatului, cum a

r fi fost cazul dacă acesta ar fi lovit autoturismul victimei.

Cel de-

al doilea raport de expertiză prezentat în faza de urmărire penală a

procesului, și singurul care îl incriminează pe inculpat, a fost întocmit de un

inginer specialist, și nu de un exper

t autorizat. Procurorul nu a invocat niciun

motiv special care să explice necesitatea utilizării acestui expert neautorizat.

16.

În aceste circumstanțe, instanța nu s

-a putut baza pe concluziile celui

de-al doilea raport de experti

ză. În plus, instanța a luat act de faptul că, din

cauza contradicțiilor flagrante dintre cele două rapoarte de expertiză, care nu

au fost clarificate de procuror prin solicitarea unui al treilea raport de

expertiză, astfel cum prevede legea, a dispus real

izarea unor noi expertize

pentru a stabili dinamica accidentului și existența unui contact fizic între cele

două vehicule.

17.

Rapoartele de expertiză au concluzionat că nu se putea susține că a

existat vreun contact între cele dou

ă vehicule înainte de producerea

incidentului rutier și că nu se putea stabili dacă ciocnirea cu autoturismul

persoanei decedate ar fi putut provoca coliziunea autoturismelor de

balustradă și căderea în râu, întrucât momentul și locul în care persoana

dece

dată a pierdut controlul asupra autoturismului și amploarea manevrelor

executate de acesta nu erau cunoscute.

18.

Instanța a subliniat că, atunci când pronunță o sentință de condamnare,

avea obligația să își bazeze convingerea cu privire la vinovăția unui inculpat

pe probe clare și certe. Cu toate acestea, probele împotriva inculpatului erau

incerte, neconcludente sau incomplete, lăsând loc de îndoială cu privire la

vinovăția sa și, prin urmare, trebuia să se aplice p

rincipiul

in dubio pro reo

.

Acest principiu reprezenta un element de fapt înainte de a deveni element de

drept. Instanța a considerat că, atât timp cât vinovăția unei persoane nu poate

fi stabilită cu certitudine, chiar dacă, în fapt, fuseseră prezentate p

robe în

sprijinul trimiterii în judecată și alte probe nu puteau fi avute în vedere sau

pur și simplu nu existau, atunci această îndoială era „echivalentul unei probe

pozitive de nevinovăție” și, prin urmare, inculpatul trebuia achitat.

C. Apeluri

ulterioare

împotriva achitării domnului N.T.

19.

La 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Bacău a respins apelul

formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinței din 2

iulie 2008 și a confirmat achitarea domnului N.T. pe motiv că probele

disponibile nu demonstrau că a săvârșit infracțiunea. Instanța a reiterat

majoritatea motivelor instanței de fond de a

-l achita pe domnul N.T. (a se

4

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

vedea supra, pc

t. 9-

10,

12-

15

și

17-

1

8

).

În plus, a luat act de faptul că toate

motivele menționate anterior la pc

t.

12-

14

arătau că declarația dată de C.Z. în

faza de urmărire penală a procesului îi fusese sugerată acestuia.

o hotărâre definitivă din 11 iunie 2009, Înalta Curte de Casaț

ie

și Justiție a respins ca nefondat recursul în casație formulat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinței din 16 decembrie 2008.

D.

Plângerea penală formulată de domnul N.T. împotriva domnului

V.P. și a d

oamnei O.S.H.

21.

La 3 mai 2012, domnul N.T. a depus o plângere penală împotriva

domnului V.P. și a doamnei O.S.H. (a se vedea supra, pc

t.

8)

pentru abuz în

serviciu în formă calificată. Acesta a susținut că procurorul de caz, domnul

V.P., i-

a încălcat în mod intenționat drepturile legale, respingându

-i cererile

de confruntare a martorului C.Z. și

de realizare a unei noi expertize în acest

caz, având în vedere concluziile contradictorii ale primelor două rapoarte de

expertiză.

22.

Domnul N.T. a susținut în continuare că drepturile sale au fost, de

asemenea, î

ncălcate ca urmare a suferinței și umilirii la care a fost supus în

urma arestării sale preventive nelegale și a acuzațiilor false aduse împotriva

sa. În sfârșit, domnul N.T. a susținut că doamna O.S.H., în calitate de

prim-

procuror, a săvârșit infracțiunea în cauză, întrucât încălcarea drepturilor

sale menționată mai sus era evidentă și ar fi trebuit să conducă la invalidare

a

rechizitoriului în conformitate cu normele de procedură relevante.

Confirmarea rechizitoriului a făcut posibilă trimiterea cauzei sale în fața

instanței și a trecut o perioadă considerabilă de timp până când a putut

proba

că era nevinovat, deși această concluzie ar fi putut fi deja trasă în faza de

urmărire penală a procesului.

27 august 2

012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a dispus scoaterea de sub urmărire penală a domnului V.P. și a

doamnei O.S.H. pe motiv că fapta în cauză nu exista. A reținut că, potrivit

dreptului intern relevant, aprecierea calificării juri

dice a faptelor cercetate,

identitatea făptuitorului și vinovăția acestuia/acesteia, veridicitatea anumitor

declarații și circumstanțele factuale reflectate de probele disponibile sunt de

competența exclusivă a organului judiciar sesizat în cauză. Instanța

de fond a

menținut măsura arestării preventive a domnului N.T. până la apariția unei

situații de fapt diferite, întrucât martorii și

-

au schimbat declarațiile și au fost

prezentate noi expertize.

24.

Parchetul a reținut în continuare că hotărârea instanței de fond

constatase că probele prezentate fuseseră insuficiente pentru a dovedi

vinovăția domnului N.T., și că nu au fost prezentate probe pe perioada

urmăririi penale în cauză. Faptul că unul din martori și

-a schimb

at declarația

și că părțile vătămate și

-

au modificat declarațiile invocând probleme de

memorie și sentimente de confuzie ca motive ale declarațiilor anterioare nu

5

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

putea însemna că procurorii acuzați de domnul N.T. își încălcaseră în vreun

fel obligațiile p

rofesionale.

25.

La 9 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca

nefondat recursul formulat de domnul N.T. împotriva deciziei parchetului din

27 august 2012.

II. ARTICOLU

L

2 august 2012, jurnalistul R.L. a publicat un articol în cotidianul

Lumea Justiției

referitor la doamna O.S.H., prim-procurorul care confirmase

rechizitoriul împotriva domnului N.T. (a se vedea supra, pct.

8

).

La acea dată,

doamna O.S.H. era procuror, membru ales și vicepreședinte al Consiliului

Superior al Magistraturii („CSM”), un organ independent care urmărește,

printre altele, să protejeze independența sistemului judiciar și independența,

imparțialitatea și reputația profesională a judecătorilor sau procurorilor

individuali, să contribuie la organizarea și funcționarea eficientă a instanțelor

și a parchetelor promovând astfel funcționarea eficientă a sistemului de

justiție.

27.

Intitulat „Vicepreședintele CSM, [O.S.H.], nu dă explicații pentru

grava sa eroare judiciară – [O.S.H.] și procurorul [V.P.] au trimis în judecată

un student, pentru omor, care a stat 13 luni în arest, dar a fost achitat pentru

că nu era autorul crimei. Aflați [despre] abuzurile acuzării, reținute de

judecători în acest caz!”, în articolul se arăta:

„Lumeajustiției.ro a solicitat Biroului de Presă al [CSM] un punct de vedere al

vicepreședintei CSM, [O.S.H.] (foto) referitor la articolul de presă, publicat, la 29 iul

ie

2012, intitulat: «[O.S.H.] și procurorul [V.P., din Bacău] au pus în cârca unui student

un omor comis de altcineva. Tânărul a stat nevinovat 13 luni în arest, fiind achitat de

toate ins

tanțele pe motiv că nu el a comis fapta. Judecătorii au reținut presiunile

procurorilor [exercitate] asupra martorilor. Deși am cerut explicații în scris, pr

in biroul

de presă al CSM, până acum [a fost] tăcere. Punctul de vedere a fost solicitat [de către

O.S.H.], în condițiile în care aceasta, în anul 2005, pe când era prim

-procuror al

Parchetului Tribunalului Bacău, a confirmat rechizitoriul procurorului [V.P.], care

pentru a-

l trimite pe student în judecată sub acuzația de omor calificat, a comis acte

re

probabile, care au fost reținute de magistrații Curții de Apel Bacău, în decizia nr.158

din 16 decembrie 2008.

Iată câteva dintre abuzurile procurorului [V.P.] pe care Lumeajustiției.ro le

-a amintit

vicepreședintei CSM, [O.S.H.], în solicitarea scrisă [făcută] către Biroul de presă.

Pentru a-i reaminti fostului prim-

procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bacău, [O.S.H.], abuzurile pe care le

-

a făcut colegul său [V.P.] și pe care ea le

-a

confirmat, Lumeajustiției.ro a rezumat anumite pasaje reținute de judecătorii care au

confirmat achitarea, în decizia nr. 158 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău.

[Trebuie să] menționăm că aceste pasaje au fost inserate și în solicitarea ad

resată CSM

pentru a obține un răspuns de la [O.

S.H.]:

- Audierea mino

rului [C.Z.] căruia i

-

a dictat ce să scrie, folosind injurii și amenințări

cu pușcăria [...]. Acesta era minor, iar în situația dată, anchetatorul nu i

-

a cerut niciodată

6

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

să vină însoțit la audieri de unul dintre părinți. În locul părinților [lui C.Z.], declarația

inițială a fost contrasemnată de un martor asistent, care nu a putut fi identifi

cat;

-

Expertiza tehnică a lui C.N., care nu avea calitatea de expert în domeniu. Procurorul

[V.P.] a înlăturat expertiza Laboratorului [I.] reținând că proba legal administrată și

corectă în conținut este lucrarea întocmită de C.N., întrucât ar atesta impactul dintre

autoturisme, afirmație complet falsă, după cum a stabilit chiar Tribunalul Bacă

u, dar și

Curtea de Apel Bacău în motivarea deciziei nr. 158 din 16 decem

brie 2008 a subliniat

că: «afirmația din rechizitoriu cum că această expertiză atestă impactul dintre cele două

autoturisme [...] este falsă, având în vedere că urm

ele s

-

au găsit pe bara din spat

e, ci nu

pe cea din fața stânga a

BMW

-ului cum s-ar fi întâ

mp

lat dacă ar fi lovit Dacia condusă

de victimă»;

- Cererea lui [N.T] care i-

a fost respinsă prin ordonanța [...], pentru efectuarea unei

noi expertize tehnice, în faza urmăririi penale, dar și respingerea confruntării cu

martorul minor [C.Z.] care ulterior

ș

i-

a retractat declarația.

S-

ar fi putut ajunge la concluzia nevinovăției [lui N.T], încă din faza instrucției penale,

dacă [O.S.H.] ar fi verificat și infirmat abuzurile procurorului [V.P.].

Din cauza celor doi procurori, [O.S.H.] și [V.P.], N.T., de 32 de ani, din București,

absolvent al Universității [...] din București, a stat 13 luni în închisoare [acuzat că a

tamponat intenționat (cu autoturismul lui), pe fondul geloziei, mașina fostului prieten

al iubitei sale, autoturism ce, în urma impactului, ar f

i pierdut controlul și a plonjat într

-

un râu]. După ani de procese, [N.T.] a fost achitat, în fond [...] [din cauză că] fapta a

fost comisă de o altă persoană. Apelul și recursul parchetului au fost respinse ca

nefondate, rămânând astfel în picioare sentința de achitare a magistraților Tribunalului

Bacău. La data de 3 mai 2012, victima acestei erori judiciare, [N.T.], datorită

«suferințelor provocate de privarea de libertate în mod nelegal» a depus la Parchetul

General o plângere înregistrată cu nr. 8386 împotriva celor doi procurori, în speranța că

i se va face dreptate. Acesta o consideră vinovată atât pe șefa CSM, [O.S.H.], cât și pe

procurorul care a instrumentat cazul, [V.P.], că ar fi făcut «acte prin care să mi se încalce

în mod vădit drepturile confe

rite de normele procedural-

penale, precum și dreptul

fundamental la apărare. Prin confirmarea rechizitoriului a fost posibilă trimiterea mea

în judecată și scurgerea unui alt interval de timp considerabil până ce am putut să îmi

dovedesc nevinovăția în loc ca la această concluzie să se ajungă încă din faza instrucției

penale».

Decizia nr. 158 a Curții de Apel Bacău [preciza]: «Dacă probele nu există, și totuși

îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă

pozitivă de nevinovăție” și deci inculpatul trebuie achi

tat».

Iată cum au motivat magistrații Curții de Apel Bacău decizia nr.158 din 16 decembrie

2008, prin care au hotărât respingerea ca nefondat a apelului Parchetului, menținând

soluția instanței de fond [...]: «În fata instanței, martorul C.Z. nu a menținut declara

țiile

de la urmărirea penală [fază a procesului], arătând că a fost insultat de procuror și

amenințat, că la prima declarație [pe care a dat

-

o] nu a fost prezentă mama sa, iar a doua

declarație a fost luată, de asemenea, în lipsa mamei, care a fost adusă ulterior [acolo] să

[o] semneze [după ce a fost dată]. În fața instanței, martorul declara că nu a văzut

«Dacia» decât când era căzută în râu, că a auzit o bufnitură, că nu a mai văzut altceva,

iar dist

anța de la bar până la pod este de 300 de metri.

A mai arătat că și cu ocazia luării declarației [la locul faptei] [...] a relatat doar cele

relatate in instanță, dar procurorul i

-

a dictat conținutul declarației. Din coroborarea

declarațiilor martorului [C.Z.], instanța de fond a reținut ca declarația dată în fața

instanței reprezintă adevărul, având în vedere cele relatate cu ocazia conducerii [în

7

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

teren], care se coroborează cu declarația filmată [...] din care se constată că martorul nu

a afirmat că ar fi văzut cum autoturismul BMW ar fi lovit «Dacia», condusă de vic

tima

[O.L.] [...]

În faza de urmărire penală, au fost efectuate două expertize. Prima dintre acestea,

efectuată la Laboratorul [...] [I.] a concluzionat că la autoturismul BMW [...] s

-a

constat

at o singură urmă dinamică de frecare, pe bandoul de cauciuc al barei din

spate,

în coltul stâng, iar pe caroseria «Daciei 1310» s-au identificat urme de tamponare in

partea dreapta spate [a autoturismului]. [Instanța] reține că urmele identificate pe

auto

turismul BMW [...] nu au fost create în urma unui contact fizic între acesta și

autoturismul Dacia, iar analiza spectrometrică în infraroșu al unei bucăți din spoilerul

spate al Daciei din zona în care prezenta urme de tamponare nu a relevat prezență de

ma

terial din care este confecționat bandoul de cauciuc al barei din față al

autoturismului. Afirmația din rechizitoriu cum că această expertiză atesta impactul

dintre cele două autoturisme pentru că pe autoturismul BMW s

-

au găsit urme de frecare

este falsă, având în vedere că respectivele urme au fost găsite pe bara din spate

și nu pe

cea din fața stânga a

BMW

-ului cum s-

ar fi întâmplat dacă ar fi lovit Dacia condusă de

victimă. Cea de

-

a doua expertiză efectuată în faza de urmărire penală [fază a procesului]

și singura care îl incriminează pe inculpat a fost efectuată de un specialist

- inginer

[C.N.] și nu de un expert autorizat [...] iar procurorul nu a invocat motive deosebite

pentru care a fost nevoit să apeleze la acest specialist și nu la experți a

utorizați.

În aceste circumstanțe, instanța nu poate tine cont de concluziile acestei expertize.

Existând contradicții flagrante între cele două expertize [...] au fost dispuse alte

expertize criminalistice [în cauză], având ca obiect stabilirea dinamicii [produ

cerii]

accidentului [și], dacă a existat contact fizic între cele două autoturisme [...]. Expertiza

a concluzionat că nu se poate reține că a existat un contact între cele două autoturisme

anterior producerii evenimentului rutier, [și] nu se poate stabili dacă tamponarea

autoturismului Dacia a putut determina lovirea balustradei și răsturnarea în [albia]

râului, necunoscându-

se momentul și locul unde a fost pierdut controlul [...] de către

numitul [O.L.] și amplitudinea manevrelor efectuate de conducătorul

autoturismulu

i

Dacia [...]. În condițiile în care cele trei expertize efectuate în cauză [...] nu au putut

stabili că între cele două autoturisme a existat un impact și probele testimoniale parțial

contradictorii, instanța constată că nu se poate reține cu certitudine vinovăția

inculpatului, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție. Având în vedere că, la

pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să

-

și întemeieze convingerea vinovăției

inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în [prezenta] cauză probele în

acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei

nesiguranțe în privința vinovăției apelantului inculpat, în mod corect instanța d

e fond a

dat eficiență regulii [...]

in dubio pro re

o

.

[...] Înainte de a fi o problema de drept, regula

in dubio pro reo

este o problemă de

fapt [...]. Chiar dacă în fapt s

-

au administrat probe în sprijinul [existenței] învinuirii, iar

alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în

ce

privește vinovăția, atunci îndoiala este «echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție»

și deci inculpatul trebuie achit

at.”

„De ce nu răspunde [O.S.H.]? Cum să mai creadă justițiabilii că CSM le va face

dreptate în cazurile în care unii magistrați încalcă legea, când un șef al CSM tace la

asemenea dezvăluiri?

Lumeajustiției.ro așteaptă de patru zile răspunsul vicepreședintelui CSM [O.S.H.]

care se află la serviciu și [nu se află] în concediu. De menționat că purtăto

rul de cuvânt

al CSM, [M.P.], este î

n concediu, dar a anunțat [după cum urmează] că a redirecționat

solicitarea direct către [O.S.H.]: «Am transmis solicitarea dvs. doamnei vicepreședinte

8

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

CSM, [O.S.H], urmând să vi se comunice răspunsul prin intermediul biroului de

presă»”

.

28.

Articolul includea atașată decizia Curții de Apel Bacău din 16

decembrie 2008 (a se vedea supra, pc

t. 19),

o fotografie cu doamna O.S.H.

realizată în cursul unei ședințe a CSM și o fotografie cu prima pagină a

rechizitoriului privindu-

l pe domnul N.T., care arăta că prim

-procurorul de la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, doamna O.S.H., a semnat

rechizitoriul și l

-a confirmat.

29.

La 4, 9, 15 și 3

1 ianuarie 2013, alte patru articole au fost publicate î

n

cotidianul

Lumea Justiției

privind aceleași evenimente, respectiv cazul

domnului N.T. Toate aceste patru articole au fost publicate în contextul

alegerii doamnei O.S.H. ca președinte al CSM în ianua

rie 2013. Doar

articolul din 9 ianuarie 2013 a fost scris de primii doi reclamanți.

III.

ACȚIUNILE ÎMPOTRIVA RECLAMANȚI

LOR

A.

Observațiile prezentate de doamna O.S.H.

30.

La 1 martie 2013, doamna O.S.H. a introdus o acțiune în constatarea

răspunderii civile delictuale împotriva reclamanților, solicitând 60

000 de

euro (EUR) cu titlu de daune morale, publicarea deciziei instanței pe

cheltuiala reclamanților în trei ziare naționale specificate de ea și în cotidianul

Lumea Justiției

, și cheltuieli de judecată. A susținut că

Lumea Justiției

a

organizat o campanie de presă defăimătoare împotriva sa, constând din 36 de

articole care i-

au încălcat dreptul la respectarea reputației, imaginii și onoarei

și au încercat să afecteze imaginea și credibil

itatea CSM. În perioada 2 august

2012

– 25 februarie 2013, reclamanții au scris, publicat și menținut articolele

în discuție pe platforma online

Lumea Justiției

, inclusiv articolele menționate

anterior la pc

t. 26-

2

9

,

care diseminaseră informații neadevărate, nedovedite

și distorsionate, depășind limitele libertății de exprimare jurnalistice.

31.

Doamna O.S.H. a susținut în continuare că afirmațiile și acuzațiile din

articole erau mult mai grave, dat fiind faptul că cotidianul se descria ca fiind

o sursă de informare corectă cu privire la chestiuni legate de sistemul judiciar.

Potrivit

prezentării de pe site

-

ul său, cotidianul era cel mai citit site în ceea ce

privește acest subiect, ceea ce însemna că publicul considera că informațiile

furnizate de acesta sunt credibile.

32.

Informațiile

transmise publicului despre cazul domnului N.T. nu

prezentaseră în mod corect procedura aplicabilă în cauzele penale, întrucât

cotidianul dorea să prezinte acuzații care serveau propriilor interese

personale. Doamna O.S.H. a declarat că a clarificat aceste

chestiuni

răspunzând acuzațiilor respective într

-un interviu acordat canalului media R.

33.

În interviul respectiv, declarase că nu ea fusese procurorul care a

instrumentat dosarul. În plus, în calitatea sa de prim-

procuror, trebuia să

verifice, în conformitate cu art. 264 din Codul de procedură penală, dacă

9

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

rechizitoriul era legal și întemeiat. Aceasta înseamnă că trebuia să verifice

dacă procedura penală a fost respectată și dacă acuzațiile aduse erau susținute

de

probe. A afirmat, de asemenea, că verificase dacă probele erau legale și

întemeiate și că, la momentul la care efectuase controlul, probele susțineau

acuzațiile aduse împotriva domnului N.T. În plus, procurorul de caz, nu ea,

solicitase instanței arestarea preventivă a domnului N.T. pe perioada

premergătoare procesului, iar instanța a admis cererea întrucât a considerat

că existau suficiente probe că domnul N.T. săvârșise infracțiunea.

34.

În același sens al acuzațiilor neadevărate, articolele din cotidian o

descriseseră ca fiind o persoană care exercitase presiuni și abuzase de

instituțiile anticorupție din țară. În plus, reclamanții au indus publicului ideea

că ar fi avut legături cu președintele țării, T.B., î

ntr

-un context în care publicul

era extrem de sensibil la informații cu privire la influența pe care anumite

instituții de stat ar fi putut

-

o avea asupra activităților CSM. Faptul că aceste

informații circulaseră în spațiul public chiar în ziua alegerii sale ca președinte

CSM era dovada relei-

credințe din spatele acțiunilor reclamanților, dat fiind

că era vorba despre un context tensionat și alegerea sa fusese dezbătută pe

larg de mass-media

.

35.

Primii doi reclamanți susținuseră, de asemenea, campania

calomnioasă organizată de cotidian în timpul aparițiilor lor la emisiunile

difuzate de postul de televiziune A.3

.

36.

În sfârșit, doamna O.S.H. a susținut că reclamanții aveau obligația

în

calitate de jurnaliști de a prezenta informații publicului în mod corect și nu în

conformitate cu propriile lor interese sau opinii personale, dat fiind rolul C

SM

de garant al independenței sistemului judiciar. Raportul Comisiei Europene

către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate în

România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare din 30 ianuarie

2013 subliniase faptul că era important ca jurnaliștii să se conformeze acestei

obligații.

37.

Cu toate acestea, faptele din cauza sa demonstraseră o gravă încălcare

a dispozițiilor legale, constituționale și etice aplicabile celor responsabili

pentru diseminarea de informații.

B.

Observațiile reclamanților și cererea reconvențional

ă

38.

Reclamanții au susținut în fața instanței,

inter alia

, că cererea de

chemare în judecată formulată de doamna O.S.H. era o reglare de conturi și

o tentativă de a

-

i reduce la tăcere pentru că aceasta refuza să accepte că

nu

putea fi imună la criticile din partea presei. Aceștia au susținut că, din 2010

până în primăvara anului 2012, primii doi reclamanți intraseră în mod repetat

în contact cu doamna O.S.H. și că

Lumea Justiției

publicase o serie de articole

pozitive cu privire la proiectele sale care au ajutat-

o să devină mai întâi

membru al CSM și apoi vicepreședinte al acestei instituții în ianuarie 2012.

Cu toate acestea, doamna O.S.H. începuseră să se comporte agresiv față de

10

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

cotidian și, de asemenea, față de alți jurnaliști, în urma articolelor publicate

în primăvara și la începutul verii anului 2012 care criticau,

inter alia

, unele

dintre beneficiile acordate de autorități membrilor CSM și conducerii

acestuia, precum și utilizarea abuzivă a unora dintre aceste beneficii de către

doamna O.S.H. și o altă persoană din conducerea CSM.

al doilea reclamant și societatea reclamantă au formulat de

asemenea o cerere reconvențională împotriva doamnei O.S.H., solicitând

daune morale întrucât, într-

un articol de presă publicat la 26 iulie 2013,

doamna O.S.H., declarase că, timp de o perioadă de aproximativ zece luni,

fusese supusă unui linșaj mediatic care urmărea să o intimideze și să o

împiedice să își facă treaba. Declarase, de asemenea, că acest lucru a fost

realizat de Grupul I., care se folosea de un site ale cărui articole erau apoi

reproduse de postul de televiziune A.3. Doamna O.S.H. declarase, de

asemenea, că a introdus o acțiune în instanță împotriva site

-ului S.Z., a

Gru

pului I. și a unui alt site care fusese utilizat pentru aceste acțiuni.

Reclamanții erau de părere că acest din urmă site nemenționat la care doamna

O.S.H. făcea trimitere era

Lumea Justiției

.

C.

Decizia instanței de fond

40.

La 30 octombrie 2014, Tribunalul București a admis în parte acțiunea

formulată de doamna O.S.H. (a se vedea supra, pct.

3

0

)

și a dispus ca

reclamanții să îi plătească 5 000 EUR cu titlu de daune morale și să publice

dispozitivul deciziei pe cheltuiala acestora în cotidianul

Lumea Justiției

. În

plus, instanța a admis în parte pretențiile formulate de doamna O.S.H. cu titlu

de cheltuieli de judecată. Instanța a respins cererea reconvențională formulată

de cel de-

al doilea reclamant și societatea reclamantă (a se vedea supra, pct.

39) împot

riva doamnei O.S.H.

se pe normele naționale și internaționale relevante, precum

și pe principiile stabilite în jurisprudența Curții cu privire la criteriile care

trebuie luate în considerare la asigurarea unui echilibru între dreptul la

libertatea de exprimare și dreptul la viață privată, instanța a reținut că

cotidianul relata activitățile CSM întrucât avea un profil editorial concentrat

asupra sistemului judiciar. CSM era condus de doamna O.S.H. și, chiar dacă

beneficia de atenția presei în general, beneficiase de o atenție specială

începând cu vara anului 2012, date fiind conflictele interne și pozițiile

anumitor magistrați

.

priveau conduita pe care o avea doamna O.S.H. în calitate

de procuror și președinte al CSM, precum și ches

tiuni legate de modul în care

CSM funcționa și interacționa cu alte instituții ale statului, inclusiv cu

președintele țării. Prin urmare, articolele dezbătuseră aspecte de interes

public, și anume modul în care funcționa sistemul judiciar și probitatea

mor

ală a celor chemați să îl protejeze, și o priveau pe doamna O.S.H.,

persoană publică și funcționar public de rang înalt. Doamna O.S.H.

11

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

beneficiase de atenția presei și anterior, dat fiind faptul că

Lumea Justiție

i

publicase numeroase articole favorabile acesteia.

43.

Instanța a reținut că articolele constau în principal în judecăți de

valoare scrise într‑un mod jurnalistic, care fuseseră sprijinite de o bază

factuală suficientă.

44.

Instanța a reținut, însă, că cele cinci articole referitoare la conduita pe

care a avut-o doamna O.S.H. în calitate de procuror în dosarul domnului N.T.

trebuiau diferențiate de celelalte articole în litigiu. Deși stilul și conținutul

jurnalistic al acestora din urmă se menținuseră în limitele protecției acordate

de art. 10 din Convenție, nu se putea spune același lucru despre cele dintâi.

Aceste articole erau capabile să dea naștere la îndoieli cu privire la

integritatea profesională a doamnei O.S.H. în mintea unui observator

rezo

nabil, bine intenționat, dezinteresat și informat, depășind astfel limitele

libertății de exprimare, ținând seama de obligația de discreție.

45.

Circumstanțele articolelor referitoare la cazul domnului N.T. erau

foarte specifice, î

ntrucât reclamanții prezentaseră circumstanțele acestei

cauze, publicaseră rechizitoriul, care făcea trimitere la hotărârea de achitare,

și o acuzau pe doamna O.S.H. de săvârșirea unei erori judiciare. Era de înțeles

că aceștia publicaseră cazul domnului N

.T. pentru a-i informa pe cititori

despre integritatea profesională a doamnei O.S.H., având în vedere contextu

l

alegerilor pentru președinția CSM și existența unei baze factuale suficiente.

În plus, potrivit unuia dintre articole, doamnei O.S.H. i se oferise dreptul la

replică

.

46.

Cu toate acestea, reclamanții exprimaseră judecăți de valoare într

-o

manieră excesivă, nejustificat de ofensatoare și rău

-

intenționată. Expresiile și

terminologia utilizate o prezentau pe doamna O.S.H. în postura de procuror

care acționase nelegal prin trimiterea domnului N.T. la închisoare, și acest

lucru transfera publicul într-

un registru emoțional. Era adevărat că în mod

regretabil cazul domnului N.T. urmase un anumit parcurs și că reclamanții

avuseser

ă o justificare pentru a publica implicarea doamnei O.S.H. în dosar.

Însă, aceste informații ar fi putut fi transmise publicului într

-

o manieră

corectă, care ar fi permis publicului să își formeze propria opinie cu privire la

conduita doamnei O.S.H.

47.

Chiar și în cazul unor judecăți de valoare, libertatea de exprimare avea

limite, iar aceste limite erau strâns legate de buna-

credință a jurnalistului.

Identificarea limitelor dreptului unui jurnalist de a provoca și de a exagera

rep

rezenta un exercițiu delicat, în măsura în care chiar și abordarea Curții

Europene a Drepturilor Omului atunci când clasifica un anume limbaj

jurnalistic ca fiind acceptabil sau nu părea să fie oscilantă. Acest lucru era

valabil mai ales având în vedere că

mass-media avea, pe de o parte, puterea

de a transmite informații și de a sugera modul în care acestea ar trebui

percepute și, pe de altă parte, obligația de a nu denatura informații veridice și

imparțiale.

12

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

48.

Instanța a admis argumentele oferite de doamna O.S.H. potrivit cărora

articolele în cauză făceau referire atât la procurori (atât ea însăși, cât și

domnul V.P.) ca fiind responsabili pentru o eroare judiciară și că niciunul din

articole nu prezentase în mod clar publicului r

esponsabilitățile sale și

competența sa legală în calitate de prim

-

procuror. Instanța a reținut că nu

putea ignora faptul că reclamanții erau familiarizați cu domeniul în cauză

întrucât publicau articole care acopereau domeniul juridic și ar fi trebuit să

fie conștienți de limitele implicării unui prim

-procuror în confirmarea unui

rechizitoriu și de faptul că competența sa legală nu acoperea arestarea

preventivă

.

49.

Tonul excesiv al criticilor direcționate către doamna O.S.H. era u

n

ul

inacceptabil având în vedere că, în calitate de pr

im

-procuror, doamna O.S.H.

nu instrumentase dosarul în mod direct și nu audiase personal martorii, iar un

judecător apreciase probele și decisese că arestarea preventivă a domnului

N.T. fusese justifica

tă. Hotărârea de achitare publicată de reclamanți nu putea

susține nici argumentul potrivit căruia ar fi acționat cu bună

-

credință. Potrivit

hotărârii în cauză, achitarea domnului N.T. avusese la bază faptul că unii

martori își modificaseră declarațiile date în faza urmăririi penale din cadrul

procesului și faptul că probele disponibile nu erau suficiente în susținerea

condamnării.

50.

Curtea a subliniat faptul că articolele folosiseră termeni care avuseseră

impact pentru opinia pub

lică – cum ar fi „are pe conștiință distrugerea vieții

unui student la arte”, „a făcut 13 luni de închisoare nevinovat, din cauza

procurorilor [V.P.] și [O.S.H.], „iată ce drame umane produc

[

magistrații]

care nu știu carte sau sunt rău intenționați”, sau „în pofida acestei «erori

judiciare», [O.S.H.] a promovat amețitor în funcție, lucrând ani în șir detașată

prin instituții guvernamentale, pentru ca recent să ajungă, din vicepreședinte

al CSM, primul procuror președinte al CSM. Cum poate conduce un

asemen

ea om Justiția română, la cel mai înalt nivel? Cum poate o asemenea

persoană să se pronunțe în materie disciplinară pe erorile altor colegi ai ei?

Cum poate o persoană care a distrus destinul unui tânăr nevinovat să se

cramponeze de cea mai înaltă funcție din CSM, știind ce dezastru a lăsat în

urmă [...].” Acest lucru depășise simplele judecăți de valoare și subliniase

reaua-

credință a reclamanților, întrucât cunoșteau circumstanțele cazului

mediatizat. Reaua-

credință era, de asemenea, ilustrată de referire

a în articole

la procurorii care au influențat martorii. Această referire o viza în mod dire

ct

pe doamna O.S.H. ca autoare a erorii judiciare, chiar dacă nu ea fusese cea

care audiase martorii.

omnului N.T. sugerau intenția de a

defăima pe doamna O.S.H. întrucât o acuzaseră în mod direct că a comis o

eroare judiciară, îi puseseră la îndoială calitățile profesionale și nu lăsaseră

loc de îndoială, iar informațiile fuseseră prezentate în mod incorect și

imparțial.

13

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

52.

Chiar dacă includeau documente oficiale referitoare la cazul domnului

N.T. și aveau o bază factuală suficientă, prin acuzarea doamnei O.S.H. de

încălcarea legii și de neîndeplinirea atribuțiilor sale profesiona

le, articolele

nu fuseseră suficient de rezervate în declarațiile făcute pentru ca informațiile

prezentate publicului să fie suficient de precise. Astfel, reclamanții îi

afectaseră nu doar reputația doamnei O.S.H., ci, de asemenea, subminaseră

încrederea p

ublicului în integritatea magistraților în general.

53.

Reclamanții erau răspunzători în mod solidar pentru prejudiciul cauzat

doamnei O.S.H., întrucât primii doi reclamanți erau autorii articolelor, iar

societatea reclamantă era e

ditorul cotidianului online care le publicase. În

conformitate cu dreptul intern relevant, proprietarul unui site internet era

răspunzător pentru publicarea unor comentarii jignitoare făcute de alte

persoane pe pagina sa de internet. Intentarea unui proces

putea fi făcută fie

împotriva editorului singur, fie împotriva editorului și a autorului nemijlocit

al articolului în cauză.

54.

În sfârșit, la calcularea cuantumului despăgubirilor acordate doamnei

O.S.H. cu titlu de daune morale

, instanța a ținut seama de jurisprudența Curții

și de faptul că, deși articolele au afectat imaginea pe care o avea doamna

O.S.H., nu i-

au afectat activitatea profesională.

55.

Instanța a reținut că cererea reconvențională formulată de cel de

-al

doilea reclamant și de societatea reclamantă era inadmisibilă, întrucât

declarațiile în cauză făcute de doamna O.S.H. vizau alte persoane fizice și

juridice și, în orice caz, nu aveau nicio legătură strânsă cu procesul intent

at

de doamna O.S.H. împotriva reclamanților. Cererea formulată de cel de

-al

doilea reclamant și de societatea reclamantă constituia în fapt o cerere de

chemare în judecată separată, cu o analiză și un set de probe separate pe care

ar fi putut să le formule

ze separat împotriva doamnei O.S

.H.

D.

Căile de atac formulate de reclamanți și de doamna O.S.H.

1.

Apelul reclamanților

56.

Reclamanții au formulat apel împotriva deciziei. Aceștia au susținut

că, în ceea ce privește articolele referito

are la cazul domnului N.T., decizia

fusese contradictorie și că instanța de fond redefinise conceptul de judecăți

de valoare astfel cum este ilustrat în jurisprudența Curții. Judecățile de

valoare și întrebările retorice identificate de instanța de fond ca

fiind

problematice (a se vedea supra, pc

t. 50

)

fuseseră susținute de o bază factual

ă

suficientă și exactă, care permisese publicului să își formeze propria opinie.

Sancționarea reclamanților pentru aceste expresii și întrebări constituise o

limitare excesivă și nefondată a libertății de exprimare. În orice caz, toate

expresiile cenzurate de instanță reprezentaseră etapa premergătoare

articolelor și, prin urmare, ar fi putut include o doză de exagerare permisă mai

mare.

14

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

posibilitatea de a-

și exprima opiniile cu privire la cazul domnului N.T. Deși

nu a răspuns, la 15 ianuarie 2013,

Lumea Ju

stiției

publicase opinia acesteia

cu privire la atribuțiile și competența legală a unui prim

-procuror, pe care le

exprimase în cursul interviului acordat canalului media R. (a se vedea supra,

pct.

32-

3

3

).

Această opinie confirmase judecățile de valoare exprimate în

articole în sensul că doamna O.S.H. avusese obligația de a examina dacă

martorul minor C.Z. fusese asistat sau reprezentat la momentul audierii de

către procuror sau dacă

raportul de expertiz

ă în cauză fusese întocmit de un

expert autorizat.

58.

Reclamanții au susținut, de asemenea, că despăgubirile pentru

prejudiciul moral acordate doamnei O.S.H. fuseseră disproporționat de

ridicate, având în vedere că doamna O.S.H. avusese posibilitatea de a

reacționa la informațiile prezentate în articole, dar alesese să păstreze tăcerea,

că articolele se întemeiaseră pe o bază factuală suficientă și că instanța

inferioară admisese că activitatea profesională a doamnei O.S.H. nu fusese

afectată (a se vedea supra, pc

t.

54).

formulat de doamna O.S.H.

59.

În apelul formulat, doamna O.S.H. susținea, inter alia, că repetarea în

mod sistematic a acuzației privind arestarea unei persoane nevinovate

era o

acuzație concretă și foarte gravă sub aspectul intenției clare și ilicite a

reclamanților de a o descrie ca fiind o persoană incompetentă, în mod evident

nedemnă să fie președinte al CSM. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclama

nții

cunoșteau foarte bine sistemul de justiție național, dispozițiile legale

aplicabile și chestiunea competenței de a dispune sau de a lua o decizie cu

privire la arestarea unei persoane.

60.

Instanța trebuia să țină seama de faptul că cititorii cotidianului sau o

parte importantă a acestora nu aveau o licență în științe juridice sau instruirea

necesară pentru a le permite să înțeleagă conținutul deciziei penale pe care

reclamanții o prezentaseră în mod eronat sau pentru a stabili că doamna

O.S.H. nu dispunea de nicio competență procedurală pentru a menți

ne în arest

o persoană, chiar dacă era prim

-procuror.

61.

Doamna O.S.H. susținea, de asemenea, că reclamanții nu

prezentaseră, în articolele referitoare la cazul domnului N.T., nici probele

care existau la momentul în care ea verificase rechizitoriul, respectiv

declarațiile tuturor celor implicați în evenimentele în cauză și rapoartele de

expertiză întocmite în cauză, nici elementele esențiale de procedură care ar fi

permis publicului să înțeleagă că nu doamna O.S.H.

fusese procurorul de caz,

și că, potrivit dispozițiilor legale relevante, arestarea preventivă a unei

persoane putea fi dispusă numai de către o instanță. Legislația aplicabilă

prevedea că un procuror era independent în condițiile prevăzute de lege în

ceea

ce privește măsurile dispuse. Procurorul putea contesta în fața CSM

intervenția procurorului de rang superior făcută, în orice formă, cu privire la

15

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

efectuarea unei urmăriri penale sau adoptarea unei soluții. Doamna O.S.H. a

reamintit (a se vedea supra, pct.

3

3

)

că verificarea rechizitoriului în cazul

domnului N.T. privise legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală

efectuate de procurorul de caz, fără ca aceasta să poată interveni în soluțiile

dispuse de procuror în cursul urmăririi penale. Prin urmare, nu ar fi putut, în

mod cert, să dispună arestarea preventivă a domnului N.T., astfel cum au

susținut reclamanții.

E.

Decizia instanței de ultim grad

62.

Prin decizia definitivă din 17 iunie 2015 (pusă la dispoziția

reclamanților la 23 octombrie 2015), Curtea de Apel București („Curtea de

apel”) a admis apelul reclamanților și a schimbat în parte sentința instanței

inferioare. A obligat reclaman

ții să plătească 1

000 de euro doamnei O.S.H.

reprezentând despăgubiri pentru daune morale și o sumă mai mare

reprezentând cheltuieli de judecată [respectiv 3

370 lei românești (RON),

echivalentul a 762 de euro] și a menținut restul dispozițiilor pronunțat

e de

instanța inferioară.

63.

Curtea de apel a reținut că doar o parte din cele cinci articole

referitoare la cazul domnului N.T. fuseseră scrise chiar de primii doi

reclamanți. Cu toate acestea, toate articolele în discuție fuseseră editate de

reclamanți. Prin urmare, își asumaseră responsabilitatea și erau răspunzători

pentru acestea

.

64.

Instanța a reținut, de asemenea, că reclamanții nu puteau fi considerați

responsabili pentru cele patru articole

publicate între 4 și 31 ianuarie 2013 (a

se vedea supra, pct.

2

9

),

întrucât acele articole se întemeiaseră pe o bază

factuală suficientă, iar reclamanții acționaseră cu bună

-

credință. Instanța a

admis argumentul reclamanților potrivit căruia expresiile și întrebările

considerate problematice de instanța de fond în aceste articole (a se vedea

supra, pc

t. 50

)

se menținuseră în limitele libertății de exprimare jurnalistice.

De asemenea, acuzația că doamna O.S.H. trimisese în judecată o persoană

nevinovată fusese susținută de o bază factuală suficientă, dat fiind faptul că

doamna O.S.H. confirmase rechizitori

ul prin care o persoană fusese arestată

preventiv timp de 13 luni pe perioada premergătoare procesului și ulterior

fusese achitată de instanțe.

65.

Faptul că reclamanții o portretizaseră în mod eronat pe doamna O.S.H.

ca fiind pers

oana responsabilă pentru trimiterea în judecată în mod eronat și

arestarea preventivă a domnului N.T. nu era suficient în sine pentru a doved

i

reaua-

credință a acestora și intenția de a o denigra. În pofida licențierii lor

în

științe juridice, aprecierea eronată a reclamanților ar fi putut fi probabil

rezultatul unei înțelegeri mai degrabă elementare a normelor juridice care

reglementează atribuțiile și responsabilitățile procurorilor implicați într

-un

proces penal, dat fiind faptul că aceștia își făcuseră cercetarea, lecturaseră și

reproduseseră hotărârea judecătorească de achitare a domnului N.T.

16

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

66.

Instanța a reținut, însă, că articolul din 2 august 2012 (a se vedea

supra, pct.

26-

28

)

depășise limitele libertății de exprimare, întrucât se

întemeiase pe textul hotărârii de achitare a domnului N.T. pentru a formula o

acuzație specifică împotriva doamnei O.S.H., deși textul hotărârii în cauză nu

susținuse o asemenea acuzație. În primul rând, articolul afirma în mod clar

existența unor abuzuri din partea acuzării reținute de judecători în cauză.

Primul paragraf al articolului descrisese ulterior aceste abuzuri citând titlul

altui articol publicat de cotidian în iulie 2012, în care se afirma printre altele

că judecătorii reținuseră presiunile exercitate de procurori asupra martorilor.

67.

Prin urmare, utilizând expresiile „Aflaț

i abuzurile procuraturii

,

reținute de judecători în acest caz!” și „Judecătorii au menționat presiunile

procurorilor [exercitate] asupra martorilor”, articolul din august 2012

susținea în fapt că eroarea judiciară prin care o persoană nevinovată a fost

acu

zată de omor fusese rezultatul abuzurilor săvârșite de procuror și doamna

O.S.H., care constau în presiunea exercitată de cei doi procurori asupra

martorilor.

68.

Instanța a reținut că o astfel de acuzație era falsă. Atunci când au

prezentat informațiile publicului, reclamanții nu acționaseră cu bună

-

credință

întrucât denaturaseră informațiile disponibile în hotărârea de achitare. În

această din urmă hotărâre, instanța observase că, atunci când l

-a audiat pe

C.Z., martorul nu își menținuse declarațiile date în faza de urmărire penală a

procesului, deoarece declarase că fusese insultat și amenințat de procuror.

Faptul că instanța care l

-a achitat pe domnul N.T. a reprodus motivele care au

stat la baza schimbării declarațiilor martorului nu însemna că instanța

respectivă considerase ea însăși că o astfel de presiune existase sau că

motivele invocate de martor erau adevărate. Valoarea probatorie a declarației

lui C.Z. a fost apreciată în raport cu alte probe și instanța a dat eficiență

principiului

in dubio pro reo

întrucât a continuat să se îndoiască că domnul

N.T. era vinovat.

69.

Instanța a reținut, de asemenea, că doamna O.S.H. nu avea atribuții în

audierea martorilor în calitatea sa de prim-

procuror, și nici măcar C.Z. nu

sugerase că ea ar fi săvârșit un abuz împotriva sa, dat fiind că făcuse referire

doar la procurorul de caz, domnul V.P.

articol s-

au formulat acuzații clare și specifice împotriva doamnei

O.S.H., care au trecut

dincolo de cadrul simplelor judecăți de valoare și au

depășit limitele criticii admisibile. Afirmând în mod clar, cu rea intenție, că

ea săvârșise un abuz atunci când și

-

a îndeplinit atribuțiile profesionale,

articolul fusese redactat într-un mod care dep

ășea simpla critică cu privire la

moralitatea și profesionalismul doamnei O.S.H. Prin urmare, articolul a

denaturat realitatea și a defăimat

-

o în mod intenționat.

71.

Faptul că reclamanții i

-au oferit doamnei O.S.H. posibilitatea de a

reacționa la informațiile prezentate în articol nu a putut înlătura sau atenua

prejudiciul cauzat de afirmațiile făcute.

17

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

72.

În sfârșit, la calcularea cuantumului despăgubirilor morale acordate

doamnei O.S.H., instanța a luat în considerare numai acele afirmații din

articol care au fost considerate a fi în detrimentul reputației profesionale a

doamnei O.S.H., principiile stabilite în jurisprudența Curții cu privire la

efectul descurajator pe care sancțiunile severe îl pot avea a

supra presei atunci

când aceasta relatează despre chestiuni de interes public, precum și impactul

presei asupra publicului larg.

IV.

ALTE INFORMAȚII REL

EVANTE

O.S.H., CSM a considerat că declarațiile cu privire la integritatea și formarea

profesională ale acesteia făcute în cadrul unei emisiuni de televiziune din 6

ianuarie 2013 care a analizat măsurile pe care le

-a luat în dosarul domnului

N.T. au afectat

independența, imparțialitatea și integritatea profesională î

n

calitate de procuror a doamnei O.S.H. Aceasta cu atât mai mult cu cât era

președintele CSM.

74.

Constatarea CSM a reprezentat o replică la următoarele declarații,

făcute de un moderator în timpul emisiunii de televiziune pe fundalul unor

imagini cu doamna O.S.H. și rechizitoriul din dosarul domnului N.T.:

„[...] Se poate întâmpla ca cineva să fie incompetent [...]. Dar ce se întâmplă cu cineva

care este într-

atât de incompetent încât 13 luni îl bagă pe un tânăr la arhitectură la

pușcărie în arest preventiv pentru crimă, împreună cu criminalii? Ar putea [el sau ea]

să nu mai profeseze niciodată... nu? Ar putea [el sau ea] măcar să ia o sancțiune [...].

Priviți documentele, doamnelor și domnilor! Doamna asta... [O.S.H.] face o gravă

eroare judiciară. N.T. a fost [...] trimis în judecată pentru omor deosebit de grav, dar

toate instanțele [...] l

-

au găsit nevinovat. Dosarul a fost trimis spre judecată cu

semnătur

a procurorului-

șef [...] [O.S.H.]. Victima erorii procurorului [O.S.H.], N.T.,

caută și acum reparații morale și materiale [...]. Reclamațiile către CSM, unde [...]

[O.S.H.] a fost vicepreședinte, au rămas fără răspuns [...]. Cică aia care au făcut abuzuri

nu pot să ajungă în funcție, [...] dar văd că [...] [O.S.H.] ajunge președintele CSM [...].

Se presupune că în [forul] ăsta profesional sunt cei mai deștepți, cei mai verticali, cei

mai curați, oameni care se pot pronunța în legătură cu sesizările pe care

le fac oamenii

și care iată vizează e posibil să vizeze doamne precum... [O.S.H.]. Cum să judece ... [să

decidă O.S.H.] ce prostii a făcut dânsa când era procuror

-

șef la Bacău?”

75.

CSM a reținut că în dosarul domnului N.T., urmărirea penală a fost

efectuată de procurorul de caz care a întocmit, de asemenea, propunerea ca

N.T. să fie plasat în arest preventiv pe perioada premergătoare procesului.

Propunerea a fost admisă de un judecător, singura persoană care avea

co

mpetența de a lua o decizie cu privire la detenția domnului N.T. În

conformitate cu art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, verificarea de către doamna O.S.H. a rechizitoriului privea

legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală efectuate de procurorul de

caz, fără ca aceasta să poată interveni în soluțiile adoptate de acesta în timpul

urmăririi penale

.

18

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

76.

CSM a reținut, de asemenea, că declarațiile în litigiu depășeau limitele

admisibile ale libertății de exprimare, care erau supuse unor limitări atunci

când erau utilizate împotriva anumitor valori precum autoritatea și

imparțialitatea puterii judecătorești. Dreptul național și internațional recunosc

independența și imparțialitatea procurorilor și necesitatea protejării acestei

independențe și imparțialități. Prin denaturarea clară a realităților factuale

referitoare la procuror și la independența și imparțialitatea procurorului,

afirmațiile în cauză induseseră indirect ideea că sistemul de justiție funcționa

incorect. Afirmațiile care puneau la îndoială imparțialitatea procurorilor

puteau submina încrederea publicului în procurori și putea

u, în schimb, afecta

capacitatea acestora de

a-

și îndeplini în mod adecvat atribuțiile.

77.

La 21 februarie 2020, CSM a informat Guvernul că plângerea

sus-

menționată (a se vedea supra, pct.

73)

nu privea articolul din 2 august

2012 (a se vedea supra, pc

t. 26-

28).

CADRUL JURIDIC RELEV

ANT ȘI DOCUMENTE

INTERNAȚION

ALE

civil

al României prevede că o persoană care are discernământ

răspunde de orice prejudiciu cauzat de acțiunile sau inacțiunile sale și este

obligată să le repare integral [art. 1349;

a se vedea

Nicolae Virgiliu Tănase

împotriva României

(MC)

,

nr. 41720/13, pct. 70, 25 iunie 2019

].

79.

Dispozițiile relevante ale cadrului juridic național și documentele

internaționale privind numirea, funcțiile și independența procurorilor, precum

ș

i dreptul acestora la libertatea de exprimare sunt stabilite în

Kövesi împotriva

României

(nr. 3594/19, pct. 71-93, 5 mai 2020).

80.

Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind

progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de c

ooperare și

verificare din 30 ianuarie 2013 prevede următoarele în părțile sale relevante:

„[...]

În timpul verii, una dintre preocupările majore a fost dovada clară a exercitării de

presiuni asupra instituțiilor judiciare și a lipsei de respect pentru independența

sistemului judiciar. Aceasta rămâne un motiv serios de preocupare. Comisia a primit

numeroase rapoarte privind acte de intimidare sau hărțuire comise împotriva unor

persoane care lucrează în instituții judiciare și anticorupție importante, inclus

iv

amenințări cu un caracter personal împotriva judecătorilor și a familiilor acestora și

campanii mediatice de hărțuire (De exemplu, acuzațiile de exercitare de presiuni asupra

judecătorilor Curții Constituționale și de intimidare a acestora care au fost

aduse la

cunoștința Comisiei. Scrisoarea președintelui Barroso către prim

-ministrul român, dl

Victor Ponta, din 10/08/2012).

Din păcate, recomandarea Comisiei nu a fost pusă în aplicare pe deplin. Atacurile cu

motivație politică la adresa sistemului judici

ar nu au încetat [.

..].

Comisia ar dori, de asemenea, să atragă atenția asupra rolului mijloacelor de

informare în masă. Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă

care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum și anumite

îndoieli cu

19

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

privire la eficacitatea activității de supraveghere desfășurată de Consiliul Național al

Audiovizualului. Situația sugerează necesitatea unei revizuiri a normelor existente

pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoțită de o protecție c

orespunzătoare a

instituțiilor și a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum și pentru a pune la

dispoziție măsuri reparatorii eficiente.

[...]

Comisia salută măsurile pozitive adoptate [...], dar consideră că mai sunt multe de

făcut pentru a pune în aplicare pe deplin recomandăril

e sale.

[...]

revizuirea standardelor existente pentru a se garanta existența unor mijloace de

informare în masă libere și pluraliste, asigurându

-

se, totodată, măsuri reparatorii

eficiente împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului și împotriva

exercitării de presiuni nejustificate și a recurgerii la acte de intimidare de către

mijloacele de informare în masă asupra sistemului judiciar și a instituțiilor implicate în

combaterea corupției. Ar trebui să se dea asigurări Consiliului Național al

Audiovizualului cu privire la independența sa efectivă, iar acesta ar trebui să își

îndeplinească pe deplin rolul prin instituirea și aplicarea unui cod de conduită în această

privință [....].”

Capitolul privind situația statului de drept consacrat României prevede

următoarele în părțile sale relevante:

„[...]

Se înregistrează în continuare procese împotriva jurnaliștilor de investigație pentru

articole cu caracter presupus defăimător. Două alerte recente pe Platforma Consiliului

Europei pentru promovarea protejării jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor vizează

hărțuirea și intimidarea unor jurnaliști. Un alt proces împotriva unor jurnaliști de

investigație, având ca obiect publicarea unor articole referitoare la industria m

ondială a

fotbalului cu caracter presupus defăimător, a fost respins de instanța competentă din

România la începutul anului 2021. Într-

o hotărâre recentă, ca urmare a unui proces

intentat de primarul unui sector din București împotriva unui ziar important pentru

publicare de articole cu caracter presupus defăimător, judecătoria a decis ștergerea

mai

multor articole publicate de ziaru

l respectiv. Se raportează că primarul a depus și o

plângere penală împotriva jurnaliștilor de la mai multe publicații pentru șantaj și

constituire a unui grup infracțional organizat, anchetată de Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Societatea civilă a raportat, de

asemenea, cazuri de SLAPP (acțiuni strategice în justiție împotriva mobilizării publice)

împotriva jurnaliștilor, a mass

-

mediei sau a societății civile de către instituții publice

sau oameni de aface

ri.

[...]

”

20

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ÎN DREPT

I. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

10 DIN

CONVENȚI

E

82.

Reclamanții s

-

au plâns că sentința pronunțată împotriva lor le‑a

încălcat dreptul la libertatea de exprimare, nu a fost justificată de o nevoie

socială imperioasă și a avut ca scop intimidarea acestora. Au invocat art.

10

din Convenție, care prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără

amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu

împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de

televiziune unui regim de autorizare.

stor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi

supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care

constituie măsuri necesare, într

-

o societate democratică, pentru securitatea națională,

integritatea ter

itorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea

infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor

altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta

autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

83.

Curtea constată că cererea nu este nici vădit nefondată, nici

inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Este

necesar să fie declarată admisibilă

.

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

(a)

Reclamanții

84.

Reclamanții au susținut că măsura aplicată a constituit o ingerință în

exercitarea dreptului lor la libertatea de exprimare. Aceștia au recunoscut că

măsura a fost legală și a avut scopul legitim de a proteja reputația doamnei

O.S.H.

85.

Au contestat, însă, argumentul Guvernului potrivit căruia măsura în

litigiu ar fi avut, de asemenea, drept scop să protejeze imaginea sistemului

judiciar.

Această imagine nu se poate baza pe abuzuri sau pe suferința

victimelor sistemului juridic. Încrederea publică în sistem poate fi consolidată

doar prin susținerea adevărului și pedepsirea celor responsabili pentru

denegarea de dreptate, nu prin pedepsirea

jurnaliștilor care au publicat

informații despre astfel de erori judiciare.

86.

Reclamanții au afirmat, de asemenea, că măsura aplicată nu a fost

necesară într

-

o societate democratică. Articolul privea doar activitățile

21

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

profesional

e ale doamnei O.S.H., nu conținea niciun limbaj ofensator sau

atacuri la persoană, și atingea chestiuni de interes public în contextul unor

alegeri

.

87.

Doamna O.S.H. nu era magistrat activ la momentul publicării

articolului. Aceas

ta era membru și vicepreședinte al CSM și, potrivit

informațiilor disponibile public, se pregătea să candideze pentru postul de

președinte al CSM, pe care l

-

a câștigat în cele din urmă. Prin urmare, era un

politician din cadrul sistemului juridic și demnit

ar public ales, întrucât CSM

întrunea toate caracteristicile unui parlament și guvern pentru magistrații și

membrii acestuia, iar conducătorii instituției desfășurau campanii și erau aleși

de ceilalți magistrați sau membri ai CSM.

politician, doamna O.S.H. se expusese în mod conștient și voluntar

controlului atent al publicului asupra activităților sale și, prin urmare, trebuia

să dea dovadă de o mai mare toleranță față de critic

i.

89.

Reclamanții au contestat argumentul Guvernului și motivarea Curții

de apel potrivit cărora judecătorii care îl achitaseră pe domnul N.T. nu

observaseră abuzurile săvârșite de parchet sau faptul că martorii fuseseră

presați de procuror. Hotărârea în cauză menționase în mod clar că mărturia

lui C.Z. a fost dată în lipsa unui martor asistent și a avocatului apărării, care

solicitase în mod expres să fie prezent; că C.Z. declarase că fusese amenințat

de procuror

; că instanța de fond care l

-

a achitat pe domnul N.T. a reținut că

declarația lui C.Z. din faza urmăririi penale a procesului îi fusese sugerată și

că declarația sa în fața instanței era adevărată; că una din presupusele victime

ale domnului N.T. declarase

în fața instanței că procurorul i

-a redactat în mod

incorect declarația; că raportul de expertiză prezentat în cauză în faza

urmăririi penale a procesului nu era valabil, întrucât nu fusese întocmit de un

expert autorizat; și că în rechizitoriu se susținea în mod fals că celălalt raport

de expertiză întocmit în faza urmăririi penale a procesului probase vinovăția

domnului N.T.

90.

Admițând în mod expres că C.Z. a fost sincer în declarațiile sale în

fața instanței, instanța de fond

care l-a achitat pe domnul N.T. considerase în

mod clar că declarația martorului era adevărată, inclusiv declarația sa privind

faptul că fusese amenințat de procuror.

91.

Reclamanții au admis că unele dintre actele nelegale ale

procurorului

de caz, identificate de instanța de fond care a examinat cauza domnului N.T.

nu puteau fi cunoscute de doamna O.S.H. în calitatea sa de prim-procuror,

întrucât nu condusese ea însăși activitatea de urmărire penală. Cu toate

acestea, multe dint

re aceste acte ar fi trebuit să fie cunoscute și invalidate de

doamna O.S.H., inclusiv faptul că C.Z. a fost audiat în lipsa unui martor

asistent sau a avocatului apărării, că unul dintre rapoartele de expertiză nu

fusese întocmit de un expert autorizat și că susținerile procurorului de caz cu

privire la vinovăția domnului N.T. fuseseră infirmate de unul dintre rapoartele

de expertiză.

22

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

92.

Articolul îi criticase atât pe doamna O.S.H., cât și pe domnul V.P.

pentru abuzurile săvârșite în dosarul domnului N.T. Din textul hotărârii în

cauză reiese clar că fiecare din cei doi procurori săvârșiseră propriile acte

nelegale, întrucât judecătorii au constatat că parchetul exercitase presiuni

asupra martorilor. Ca rezultat, jurnalistul care scrisese articolul formulase

judecata de valoare imediată și logică că abuzurile săvârșite de acuzare au

fost constate de judecători.

93.

Reclamanții au argumentat că sancțiunea civilă care le

-

a fost aplicată

pentru declarațiile de fapt și judecățile de valoare care fuseseră făcute cu

bună

-

credință și erau susținute de o bază factuală suficientă nu putea fi

justificată de o nevoie socială imperioasă. Aceasta cu atât mai mult având în

vedere faptul că doamna O.S.H. a primit dreptul la replică și a refuzat să

răspundă; că cititorii publicațiilor erau, în cea mai mare parte, practicieni în

domeniul dreptului calificați, capabili să facă distincție între atribuțiile

procurorilor implicați într

-

un dosar și să lectureze textul complet al hotărârii

de achitare a domnului N.T. anexat articolului respectiv; și că cotidianul a

publicat poziția doamnei O.S.H. cu privire la aspectele menționate în articol

,

pe care ea le exprimase prin intermediul unui canal media diferit (a se ved

ea

supra, pc

t. 32-

33

și

57).

94.

În sfârșit, reclamanții au susținut că decizia CSM din 21 martie 2013

(a se vedea supra, pc

t. 73-

7

6

)

nu avea nicio legătură cu cauza reclamanților.

Această decizie privea declarații care erau fundamental diferite de cele din

articol, care fuseseră făcute în cadrul unei emisiuni de televiziune, nu aveau

nicio legătură cu activitățile editoriale ale reclamanților și nu priveau articolul

din 2 august 2012.

(b) Guvernul

95.

Guvernul a admis că măsura aplicată reclamanților putea fi privită ca

o ingerință în exercitarea dreptului acestora la libertatea de exprimare

.

96.

Cu toate acestea, măsura a fost legală și a avut ca scop să protejeze

și

să păstreze reputația și integritatea morală și profesională a unui magistrat și

reprezentant al sistemului judiciar, precum și încrederea publicului în

sistemul judiciar.

97.

În plus, era necesară într

-

o societate democratică, având în vedere că,

astfel cum au indicat și instanțele naționale, articolul din presă în cauză

depășea limitele unei critici admisibile, întrucât formulase acuzații specifice

împotriva doamnei O.S.H. în ceea ce privește conduita profesională a

acesteia, bazându-

se pe conținutul hotărârilor de achitare a domnului N.T.,

deși conținutul acestor hotărâri nu susținuse aceste acuzații.

98.

Era adevărat că aspectele care privesc administrarea justiției și

magistrații puteau fi criticate public. Cu toate acestea, astfel de critici nu

puteau depăși anumite limite, iar statul avea obligația de a

-i proteja pe

magistrați împotriva unor critici nejustificate, pentru a menține încrederea

publicului.

23

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

99.

Expresiile utilizate și afirmațiile făcute în articol nu erau doar simple

judecăți de valoare și ignoraseră normele de etică jurnalistică. Modul în care

articolul a fost scr

is, contextul său, acțiunile specifice imputate doamnei

O.S.H. și prezentarea denaturată a realității, toate indicau intenția de a o

compromite pe doamna O.S.H., precum și reaua

-

credință a reclamanților

.

100.

Chiar dacă reclamanții nu erau autorii articolului, aceștia își

asumaseră responsabilitatea și acceptaseră răspunderea pentru acesta. Nu au

oferit nicio dovadă că ar fi luat măsuri serioase pentru a verifica informațiile

transmise de articol, iar instanțele naționale consideraseră că acuzațiile aduse

de articol împotriva doamnei O.S.H erau false, după ce au examinat toate

probele prezentate de părțile la procedură. CSM ajunsese, de asemenea, la o

concluzie similară în decizia sa din 21 martie 2013 (a se vedea supra, pct.

73-

76).

101.

Guvernul a susținut că instanțele naționale au motivat în mod amplu

ș

i suficient deciziile lor, bazându-se pe principiile relevante stabilite în

jurisprudența Curții. În plus, valoarea despăgubirilor civile acordate de

Curtea de apel doamnei O.S.H. fusese proporțională și justificată în

circumstanțele cauzei.

2.

Motivarea Curții

(a) Cu

privir

e la existența unei ingerințe

102.

Curtea observă că părțile au fost de acord că măsura aplicată

reclamanților în urma deciziei Curții de apel din 17 iunie 2015 (a se vedea

supra, pct.

62-

72

)

a constituit o ingerință în exercitarea dreptului

reclamanților la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de art.

10 § 1

din Convenție (a se ved

e

a supra, pc

t. 84

și

9

5

). Cur

tea consideră că nu există

motive pentru a reține contrariul.

103.

Prin urmare, argumentele Guvernului trebuie examinate în legătură

cu restricțiile privind libertatea de exprimare prevăzute la paragraful al doilea

al art. 10. Rămâne așadar să se stabilească dacă ingerința era „prevăzută de

lege”, dacă urmărea unul sau mai multe dintre scopurile legitime descrise la

paragraful al doilea și dacă era „necesară într

-

o societate democratică” (a se

vedea, de exemplu,

Balaskas împotriva Greciei

, nr. 73087/17, pct.

33, 5

noiembrie 2020).

(a)

Prevăzută de lege și

un

scop legitim

104.

Curtea observă că părțile au fost de acord că măsura a fost legală și

că a avut ca scop legitim protecția reputației sau a drepturilor altora, în special

a reputației profesionale a doamnei O.S.H.

(a se vedea supra, pc

t. 84

și

96)

.

Curtea consideră că nu există motive pentru a reține contrariu

l.

tea, părțile nu au fost de acord dacă măsura aplicată

reclamanților urmărea, de asemenea, scopul legitim de a menține autoritatea

puterii judecătorești (a se vedea supra, pc

t.

85

și

96).

24

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

106.

Curtea reiterează că sintagma „autoritatea puterii judecătorești”

include, în special, noțiunea că instanțele sunt, și sunt acceptate de pub

licul

larg ca fiind, forul adecvat pentru soluționarea litigiilor juridice și pentru

stabilirea vinovăției sau nevinovăției unei persoane în legătură cu o acuzație

penală; în plus, publicul larg are respect pentru și încredere în capacitatea

instanțelor de a îndeplini această funcție. În joc este încrederea pe care

instanțele dintr

-

o societate democratică trebuie să o inspire nu doar

persoanelor acuzate în ceea ce privește procedurile penale, ci și publicului

larg [a se vede

a

Morice împotriva Franței

(MC), nr. 29369/10, pct. 129-130,

CEDO 2015].

107.

Curtea observă că doamna O.S.H. era procuror la momentul

producerii evenimentelor din cauza domnului N.T. și că se pare că aceasta

ș

i-

a menținut același statut profesional chiar și după alegerea sa ca membru

și vicepreședinte al CSM (a se vedea supra, pc

t.

7

3

).

Observă, de asemenea,

că statutul și funcțiile organelor de urmărire penală diferă de la o țară

la alta

și că, în consecință, întrebarea dacă acestea aparțin sistemului judiciar ca atare

poate avea un răspuns diferit, în funcție de țara în cauză (a se vedea

Goryaynova împotriva Ucrainei

, nr. 41752/09, pct. 56, 8 octombrie 2020).

astfel cum este descris

infra

la pc

t. 115

,

absența unei distincții fundamentale

în sistemul juridic național între statutul judecătorilor și cel al procurorilor (a

se vedea

Kövesi împotriva României

, nr. 3594/19, pct. 124 și 208, 5 mai 202

0,

ș

i,

mutatis mutandis

,

Eminağaoğlu împotriva Turcie

i

, nr. 76521/12, pct. 125,

9 martie 2021

), importanța acordată de autoritățile naționale necesității

asigurării imparțialității, independenței și autorității deciziilor procurorilor

drept element-cheie pentr

u menținerea încrederii publicului în buna

funcționare a sistemului de justiție (a se vedea supra, pc

t.

73-

76),

precu

m și

poziția deținută de doamna O.S.H. în cadrul CSM și atribuțiile aferente

acestei poziții (a se vedea supra, pc

t.

26

și

3

6

),

Curtea consideră că, în speță,

măsura în discuție putea fi considerată ca urmărind de asemenea scopul

legitim de a menține autoritatea puterii judecătorești (a se vedea,

mutati

s

mutandis

,

Panioglu împotriva României

, nr. 33794/14, pct. 108, 8 decembrie

2020, în ceea ce privește judecătorii, și

Eminağaoğl

u

, citată anterior, pct. 131,

în ceea ce privește procurorii)

.

109.

Rămâne de stabilit, prin urmare, dacă ingerința era „necesară într

-o

soc

ietate democratică”.

(b)

Cu privire la întrebarea dacă ingerința era necesară într

-o societate

democratică

(i) Principii

general

e

110.

Curtea reiterează principiile generale stabilite în jurisprudența sa

pentru aprecierea necesității unei ingerințe în libertatea de exprimare [a se

vedea

Morice

, citată anterior, pct. 124

-27;

Baka împotriva Ungariei

(MC),

25

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

nr. 20261/12, pct. 158-161, 23 i

unie 2016, și

Balaskas

, citată anterior, pct.

37-39, cu trimiterile suplimentare].

111.

În plus, Curtea reiterează că, având în vedere „îndatoririle și

responsabilitățile” inerente exercitării libertății de exprimare, protecția

acordată jurnaliștilor de art. 10 în legătură cu relatarea unor informații privind

chestiuni de interes general se supune condiției ca aceștia să acționeze cu

bună

-

credință și plecând de la o bază factuală exactă și să furnizeze informații

cred

ibile și precise în conformitate cu etica jurnalistică [a se vedea

Fressoz și

Roire împotriva Franței

(MC), nr. 29183/95, pct. 54, CEDO 1999-

I, și

Falter

Zeitschriften GmbH împotriva Austriei (nr. 2)

, nr. 3084/07, pct. 37, 18

septembrie 2012]. Deși presa nu trebuie să depășească anumite limite, în

special în ceea ce privește reputația și drepturile altora, sarcina sa este totuși

de a transmite, într-

un mod compatibil cu obligațiile și responsabilitățile sale,

informații și idei cu privire la toate chestiuni

le de interes public [a se vedea,

printre alte hotărâri,

Erla Hlynsdόttir împotriva Islandei (nr. 3)

, nr. 54145/10,

pct. 62, 2 iunie 2015].

112.

Deși este adevărat că opțiunea editorială nu este nelimitată, libertate

a

jurnalistică acoperă, de asemenea, posibilitatea de a recurge la un anumit grad

de exagerare sau chiar de provocare [a se vedea

Perna împotriva Italiei

(MC),

nr. 48898/99, pct. 39 (a), CEDO 2003-

V, și

Ahmet Hüsrev Altan împotriva

Turciei

, nr. 13252/17, pct. 214, 13 aprilie 2021], iar metodele de relatare

obiectivă și echilibrată pot varia considerabil; prin urmare, nu este de

competența Curții, și nici a instanțelor naționale să substituie opiniile presei

cu cele proprii în ceea ce privește tehnica de relatare care ar trebui adoptată

de jurnaliști (a se vedea

Jersild împotriva Danemarce

i

, 23 septembrie 1994,

pct. 31, seria A nr. 298). Nu numai că presa are sarcina de a transmite astfel

de informații și idei: publicul are, de asemenea, dreptul de a le primi

. În caz

contrar, presa nu ar putea să joace rolul său vital de „câine de pază public” [a

se vedea

Bladet Tromsø

ș

i Stensaas împotriva Norvegiei

(MC), nr. 21980/93,

pct. 62, CEDO 1999-

III, și

Falter Zeitschriften GmbH

, citată anterior, pct.

38].

113.

Curtea reiterează că aspectele referitoare la funcționarea sistemului

de justiție, o instituție esențială pentru orice societate democratică, sunt de

interes public (a se vedea

Morice

, citată anterior, pct. 128) și că nu există

nicio îndoială că, într

-

o societate democratică, persoanele particulare au

dreptul să comenteze și să critice administrarea justiției și magistrații

implicați în aceasta (a se vedea

Lešník împotriva Slovaciei

, nr. 35640/97, pct.

55, CEDO 2003-IV). Cu toate acestea, trebuie avut în vedere rolul special al

sistemului judiciar în societate. În calitate de garant al justiției, o valoare

fundamentală într

-

un stat de drept, acesta trebuie să se bucure de încrederea

publicului pentru a-

ți îndeplini cu succes atribuțiile. Prin urmare, se poate

dovedi necesar să se protejeze această încredere împotriva unor atacuri care

produc prejudicii grave și care sunt în esență nefondate, în special având în

vedere că judecătorii care au fost criticați sunt supuși unei obligații de

26

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

discreție care îi împiedică să răspundă (a se vedea

Morice

, citată anterior, pct.

128, cu trimiterile suplimentare).

114.

Totuși – cu excepția atacurilor care produc prejudicii grave și care

sunt în esență

nefondate

– ținând seama de faptul că judecătorii fac parte

dintr-

o instituție fundamentală a statului, aceștia pot fi supuși, ca atare, unor

critici personale în limitele admisibile, și nu doar la un nivel teoretic și

general. Atunci când acționează în calitatea lor oficială, aceștia pot fi supuși

unor limite mai largi ale criticii admisibile decât cetățenii obișnuiți (a se vedea

Morice

, citată anterior, pct. 131). Acest lucru este în mod special adevărat

atunci când un judecător ocupă o funcție publică foarte vizibilă (a se vedea

Panioglu

, citată anterior, pct. 113).

de considerente (a se vedea supra, pct.

113-

114)

se pot aplica,

mutatis mutandis

, și procurorilor din România; Curtea a recunoscut deja în

ceea ce privește procurorii în general, indiferent de statutul lor specific, că

sarcina lor este aceea de a contribui la buna administrare a justiției (a se vedea

Lešník

, citată anterior, pct. 54). Acest rol le impune obligația de a acționa ca

garanți ai libertăților individuale și ai statului de drept, prin contribuția lor la

buna funcționare a sistemului de justiție și, prin urmare, la încrederea

publicului în acest sistem (a se vedea

Eminağaoğlu

, citată anterior, § 133).

Procurorii trebuie, prin urmare, să beneficieze de protecție împotriva

atacurilor verbale ofensatoare și abuzive și împotriva acuzațiilor nefondate (a

se vedea

Lešník

, citată anterior, pct. 53

-

54, și

Grebneva și Alisimchik

împotriva Rusiei

, nr. 8918/05, pct. 60, 22 noiembrie 2016).

116.

Acest lucru nu le conferă, totuși, imunitate față de orice critică din

partea mass-

media cu privire la acțiunile întreprinse în calitatea lor oficială

În calitate de funcționari publici, sunt supuși unor limite mai largi ale criticii

admisibile decât persoanele private, iar sugerarea contrariului ar submina

rolul vital de „câine de pază” public al presei (a se vedea

Novaya Gazeta și

Milashina împotriva Rusiei

, nr. 45083/06, pct. 61, 3 octombrie 2017). Cu

toate acestea, la fel ca în cazul

celorlalți funcționari publici, nu se poate spune

că procurorii se expun în mod conștient unei examinări atente a fiecărui

cuvânt și a fiecărei acțiuni în măsura în care o fac politicienii și, prin urmare,

ar trebui să fie tratați pe picior de egalitate cu aceștia din urmă în ceea ce

privește criticile la adresa acțiunilor lor [a se vedea

Nikula împotriva

Finlandei

, nr. 31611/96, pct. 48-50, CEDO 2002-II;

Lešník

, citată anterior,

pct. 53-

54; și

Chernysheva împotriva Rusiei

(dec.), nr. 77062/01, 10 iunie

2004].

117

. Curtea reiterează că a avut deja ocazia să stabilească principiile

relevante care trebuie să ghideze aprecierea sa în cazurile în care trebuie să

pună în balanță dreptul unei persoane la „respectarea vieții sale private” și

interesul public de a proteja libertatea de exprimare [a se vedea

Von Hannover

împotriva Germaniei (nr. 2)

(MC), nr. 40660/08 și 60641/08, pct. 95

-99,

CEDO 2012, și

Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței

(MC), nr. 40454/07, pct. 90-93, CEDO 2015 (extrase)]. Prin urmare, a

27

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

identificat o serie de criterii în contextul punerii în balanță a drepturilor

concurente [a se vedea

Von Hannover (nr. 2)

, citată anterior, pct. 10

9

-

113, și

Axel Springer AG

, citată anterior, pct. 90

-95). Criteriile relevante astfel

definite

– în măsura în care sunt relevante în speță – includ contribuția la o

dezbatere de interes public, gradul de notorietate a persoanei afectate,

subiectul reportajului, conduita anterioară a persoanei în cauză, conținut

ul,

forma și consecințele publicării, modul în care au fost obținute informațiile și

veridicitatea acestora, precum și gravitatea sancțiunii aplicate jurnaliștilor sau

editorilor (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Couderc și Hachette Filipacchi

Associés

, citat

ă anterior, pct. 93).

118.

În exercitarea funcției sale de supraveghere, sarcina Curții nu este de

a se substitui instanțelor naționale, ci mai degrabă de a examina, având în

vedere cauza în ansamblul său, dacă deciziile pe care instanțele le

-au luat în

temeiul puterii lor de apreciere sunt compatibile cu dispozițiile relevante ale

Convenției (a se vedea

Axel Springer AG

, citată anterior, pct. 86). În cazul în

care exercițiul de punere în balanță a drepturilor protejate de art. 8 și 10 din

Convenție a fost efectuat de autoritățile naționale în conformitate cu criteriile

stabilite în jurisprudența Curții, Curtea ar avea nevoie de motive puternice

pentru a substitui punctul de vedere al instanțelor naționale cu punctul său de

vedere (ibid., pct. 87-88, cu trimiterile suplimentare).

119.

În sfârșit, Curtea reafirmă că trebuie făcută o distincție între

declarațiile de fapt și judecățile de valoare. În vreme ce existența unor fa

pte

poate fi demonstrată, veridicitatea judecăților de valoare nu poate fi probată

.

Cerința de a dovedi veridicitatea unei judecăți de valoare este imposibil de

îndeplinit și încalcă însăși libertatea de opinie, care este o parte fundamentală

a dreptului garantat de art. 10 (a se vedea

Mika împotriva Greciei

, nr.

10347/10, pct. 31, 19 decembrie 2013). Cu toate acestea, în cazul în care o

declarație constituie o judecată de valoare, proporționalitatea unei ingerințe

poate depinde de existența unei „baze factuale” suficiente pentru declarația

în litigiu: în caz contrar, judecata de valoare se poate dovedi excesivă. Pentru

a face distincția între o susținere de fapt și o judecată de valoare, este necesar

să se țină seama de circumstanțele cauzei și de tonul general al observații

lor,

având în vedere că afirmații cu privire la aspecte de interes public pot

constitui, pe această bază, mai degrabă judecăți de valoare decât declarații de

fapt (a se vedea

Morice

, citată anterior, pct. 126).

(ii) Aplicarea

acestor principii

în speță

120.

Curtea observă că, astfel cum a fost recunoscut și de instanțele

naționale (a se vedea supra, pct.

41

și

6

2

),

prezenta cauză privește un conflict

între drepturi concurente

–

pe de o parte, respectarea dreptului la libertatea de

exprimare al reclamanților și, pe de altă parte, dreptul doamnei O.S.H. la

respectarea vi

eții private –

care impune o apreciere în conformitate cu

principiile stabilite în jurisprudența relevantă a Curții. În special, articolul

publicat de reclamanți la 2 august 2012 (a se vedea supra, pct.

26-

28)

s-a

28

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

referit la un dosar la care doamna O.S.H. lucrase atunci când era

prim-

procuror al Pachetului de pe lângă Tribunalul Bacău, la unele acțiuni

întreprinse de aceasta în dosarul sus-

menționat și la presupuse abuzuri comise

de parchet, care au fost constatate de judecători în dosarul respectiv, și a

ridicat întrebări despre motivele care au stat la baza tăcerii sale atunci când a

fost confruntată cu articolul și despre posibilul efect al tăcerii sale de

subminare a încrederii publicului în capacitatea CSM de a-

i sancționa pe

magistrații responsabili de încălcarea legii.

121.

Curtea, examinând trimiterile din articol și chestiuni

le ridicate în

ansamblu,

consideră că acestea au fost de natură să păteze reputația doamne

i

O.S.H. și să îi producă prejudicii atât în mediul său profesional, cât și în

mediul social. În consecință, acuzațiile au atins nivelul de gravitate necesar,

ceea ce

putea cauza prejudicii exercitării personale, de către doamna O.S.H.

,

a drepturilor sale în temeiul art. 8 din Convenție [a se vedea

Axel Springer

AG împotriva Germaniei

(MC), nr. 39954/08, pct. 83, 7 februarie 2012].

(α) Contribuția

la o dezbatere de inter

es

general

122.

Curtea observă că instanțele naționale au constatat că reclamanții au

publicat articolele, inclusiv articolul din 2 august 2012, în cadrul unei

dezbateri publice mai ample privind organizarea și funcționarea CSM, care a

generat o atenție specială din partea presei pentru organizație și membrii

acesteia din vara anului 2012, alimentate de conflictele interne din cadrul

organizației și de poziția anumitor magistrați (a se vedea supra, pct.

41-

42

ș

i

6

2

).

Curtea constată, de asemenea, că este relevant în această privință faptul

că Guvernul nu a contestat alegația reclamanților potrivit căreia doamna

O.S.H. intenționa să candideze la viitoarele alegeri pentru postul de

președinte al CSM și că intențiile sale erau cunoscute publicului la acea dată

(a se vedea supra, pc

t. 87).

123.

Curtea ia act, de asemenea, de faptul că observațiile reclamanților și

ale doamnei O.S.H. în fața instanțelor naționale indică un istoric mai

larg al

contextului menționat mai sus, constând dintr

-

o anumită animozitate între

doamna O.S.H. și

Lumea Justiției

(a se vedea pct.

35-

36

și

38-

3

9

)

și

campaniile organizate de mijloacele de informare în masă în general care

criticau persoanele care lucrau în i

nstituții judiciare esențiale (a se vedea

supra, pct.

80

).

Cu toate acestea, niciuna dintre instanțe nu a considerat că

articolele referitoare la doamna O.S.H. ar fi făcu

t parte dintr-o campanie de

presă echivalentă cu hărțuirea sau că publicarea lor urmărea alte scopuri decât

participarea la o dezbatere publică. Instanțele au considerat că scopul final al

articolelor publicate de reclamanți, inclusiv al articolului din 2

august 2012,

era acela de a ridica întrebări cu privire la modul în care funcționa sistemul

de justiție și la probitatea morală și profesională a celor însărcinați să îl

protejeze (a se vedea supra, p

c

t. 42,

46

și

62).

124.

Curtea observă că articolul din 2 august 2012 se concentrase asupra

carierei unui membru CSM, care era de asemenea vicepreședinte al

29

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

organizației la momentul publicării articolului, precum și asupra activității

acesteia de procuror. Articolul nu

se referea la viața privată a doamnei O.S.H.,

ci mai degrabă la activitatea sa profesională și la ascensiunea într

-

o poziție de

rang înalt în cadrul CSM și, în cele din urmă, în cadrul sistemului de justiție.

aceste circumstanțe, și în lipsa unui argument sau a unor probe

prezentate de Guvern care să poată răsturna constatările instanțelor naționale,

Curtea consideră

că nu există motive pentru a nu fi de acord cu aprecierea

instanțelor potrivit căreia articolul editat și publicat de reclamanți privea

aspecte de interes general privind organizarea și funcționarea sistemului de

justiție (a se vedea

Morice

, citată anterior, pct. 128). În consecință, autoritățile

aveau o marjă de apreciere deosebit de îngustă în aprecierea necesității

ingerinței în libertatea de exprimare a reclamanților (a se vedea, de exemplu,

Morice

, citată anterior, pct. 125;

Novaya Gazeta și Milașina

, citată anterior,

pct. 66; și

Monica Macovei împotriva Românie

i

, nr. 53028/14, pct. 86-87, 28

iulie 2020).

(β) Despre

notorietatea persoanei în cauză și conduita anterioară a aces

teia

126.

Curtea observă că părțile par să nu fie de acord (a se vedea supra,

pct.

87

–

88

și

98

)

cu privire la nivelul de protecție al dreptului do

amnei

O.S.H. la respectarea vieții sale private. Reclamanții au susținut că doamna

O.S.H. nu era magistrat activ la momentul publicării articolului, ci mai

degrabă politician din cadrul sistemului juridic și demnitar public ales. Prin

urmare, spre deosebire de un magistrat, dar la fel ca un politician, se expusese

în mod conștient și voluntar unei examinări atente a publicului asupra

activităților sale și, prin urmare, trebuia să dea dovadă de un grad ridicat de

toleranță față de critici.

127.

La fel ca instanțele naționale, Curtea observă în această privință, la

rândul său, că, în luna august 2012, doamna O.S.H. era înalt demnitar publ

ic

ales care captase atenția presei chiar înainte de publicarea articolului în

discu

ție în prezenta cauză (a se vedea supra, pct.

38

și

42).

În plus, Curtea

observă că aparent era cunoscut de public faptul că doamna O.S.H. se

pregătea să candideze la alegeri pentru o funcție, și anume cea de președinte

al CSM, care era chiar mai importantă decât cea pe care o ocupa deja (a se

vedea supra, pc

t. 29,

87

ș

i

122)

.

128.

Curtea observă, de asemenea, că a admis, în contextul unei

candidaturi depuse de funcționar public pentru ocuparea unui post de

conducere care ar putea f

i considerat ca fiind de interes public deosebit, că

trebuie să se considere că un astfel de funcționar public a intrat în mod

inevitabil și în cunoștință de cauză în sfera publică și s

-

a expus unei examinări

atente a actelor sale și că, în consecință, limitele criticii admisibile trebuie

să

fie mai largi decât în cazul unui profesionist obișnuit [a se vedea

Medžlis

Islamske Zajednice Brčko și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei

(MC), nr.

17224/11, pct. 98, 27 iunie 2017]

.

30

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

129.

În aceste circumstanțe, ținând seama și de îndatoririle și

responsabilitățile inerente în ceea ce privește sistemul de justiție pe care le

implică statutul său de procuror și membru al CSM (a se vedea supra, pc

t.

2

6,

36,

73-

76

și

116

),

Curtea consideră că doamna O.S.H. nu ar putea fi

comparată cu un politician propriu

-

zis. Cu toate acestea, fără a pierde din

vedere rolul special al sistemului judiciar în societate și nevoia specială a

acestuia de încredere din partea publicului, Curte

a consideră că doamna

O.S.H. aparținea unui grup de persoane care nu puteau pretinde protecția

dreptului său la respectarea vieții private în același mod în care ar putea

-o

face un cetățean obișnuit (a se vedea supra, pct.

116),

sau chiar un

profesionist. Prin urmare, făcea obiectul unor limite mai largi în ceea ce

privește critica admisibilă decât persoanele obișnuite și profesioniștii

obișnuiți.

(γ)

Subiectul articolului, m

etoda de obținere a informațiilor și veridicitatea

acestuia, conținutul, forma și consecințele publicării articolului

130.

Curtea observă de la bun început că acțiunea inițială pentru

defăimare formulată împotriva reclamanților conținea plângeri mai ample, ș

i

anume desfășurarea unei campanii de presă defăimătoare împotriva doamnei

O.S.H., constând din 36 de articole care priveau activitățile și cariera doamnei

O.S.H. (a se vedea supra, pct.

30

și

4

2

).

Curtea observă, de asemenea, că

articolul din 2 august 2012 discutase cazul domnului N.T., invocând articole

anterioare din presă referitoare la aceleași evenimente, hotărârea pronunțată

de instanțele naționale cu privire la acest caz și o plângere penală pendinte

formulată de domnul N.T. împotriva doamnei O.S.H.

(a se vedea supra, pct.

21-

25

și

27-

2

8

).

Prin urmare, metoda utilizată pentru obținerea informațiilor

relatate nu poate fi pusă la îndoială.

131.

Instanța de fond a respins acțiunea formulată de doamna O.S.H. cu

privire la majoritatea celor 36 de articole, dar a admis-

o în ceea ce privește

cele cinci articole de presă care se concentrau asupra cazului domnului N.T.

Instanța a reținut că, deși articolele se întemeiaseră pe o bază factuală

suficientă, acestea nu au prezentat în mod clar responsabilitățile unui prim

-

procuror și au utilizat un limbaj excesiv de critic, emoțional și ofensator (a se

vedea supra, pc

t. 46-

52)

.

132.

Spre deosebire de instanța de fond, Curtea de apel a considerat că,

într-

un mod similar majorității articolelor din campania de presă, patru dintre

articolele care priveau circumstanțele legate de cazul domnului N.T., și

anume cele publicate în perioada 4-

31 ianuarie 2013, se întemeiaseră pe o

bază factuală suficientă și că reclamanții acționaseră cu bu

nă

-

credință atunci

când le-

au publicat și că exprimările utilizate în acestea (a se vedea supra, pct.

5

0

)

se menținuseră în limitele libertăț

ii de exprimare jurnalistice (a se vedea

supra, pct.

64-

6

5

).

În plus, instanța de ultim grad nu a constatat în mod e

xpres

că exprimările sus

-

menționate erau semnificativ diferite de cele similare

conținute în articolul din 2 august 2012 (a se vedea supra, pc

t.

26-

28

și

50).

31

HOTĂRÂREA STANCU ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

ROMÂNIE

I

Cu toate acestea, decizia Curții de apel a evidențiat pentru prima dată u

nele

afirmații specifice în articolul din 2 august 2012 pentru care a constatat

răspunderea reclamanților. Curtea este conștientă de acest fapt, întrucât a

influențat în mod inevitabil capacitatea reclamanților de a se apăra.

133.

Curtea observă că instanța de ultim grad i

-

a obligat pe reclamanți la

plata unei despăgubiri pentru daunele morale aduse doamnei O.S.H., întrucât

articolul din 2 august 2012 se întemeiase pe textul hotărârii de achitare a

domnului N.T. pentr

u a formula o acuzație specifică împotriva doamnei

O.S.H., deși textul hotărârii în cauză nu susținea o astfel de acuzație (a se

vedea supra, pct.

6

6

).

Instanța de ultim grad a considerat că prin utilizarea

expresiilor „Aflați [despre] abuzurile procuraturii, reținute de judecători în

acest caz!” și „Judecătorii au menționat presiunile procurorilor [exercitate]

asupra martorilor”, în articol se susținea, în fapt, în mod neadevărat că

judec

ătorii au constatat că eroarea judiciară prin care o persoană nevinovată

a fost acuzată de omor fusese rezultatul abuzurilor comise de procuror și de

doamna O.S.H., care au constat în presiunea exercitată de cei doi procurori

asupra martorilor. În continua

re, Curtea de apel a concluzionat că reclamanții

nu acționaseră cu bună

-

credință deoarece denaturaseră informațiile

disponibile în hotărârea de achitare atunci când au prezentat informațiile

publicului (i) întrucât instanța care l

-a achitat pe domnul N.T. reprodusese

motivele care au stat la baza schimbării declarațiilor martorului din faza de

urmărire penală a procesului nu însemna că instanța respectivă considerase

că existaseră presiuni din partea acuzării sau că motivele invocate de martor

erau adevărate și (ii) întrucât doamna O.S.H. nu fusese responsabilă de

audierea martorilor din poziția sa de prim

-

procuror, și nici chiar martorul nu

sugerase că aceasta ar fi săvârșit un abuz împotriva sa, dat fiind că acesta s

-a

referit doar la procurorul de caz. În

sfârșit, Curtea de apel a considerat că

acuzațiile clare și specifice formulate în articol împotriva doamnei O.S.H.

erau mai mult decât simple judecăți de valoare și o defăimaseră în mod

intenționat (a se vedea supra, pc

t.

66-

70).

134.

Curtea constată că instanțele naționale sunt, în principiu, mai în

măsură decât o instanță internațională să aprecieze intenția din spatele

frazelor și afirmațiilor în litigiu și, în special, să judece modul în care publicul

larg le-

ar interpreta și ar reacționa la ele (a se vedea

M