CASE OF STANCU AND OTHERS v. ROMANIA

Reclamanții s - au plâns de faptul că sancțiunea care le - a fost aplicată pentru un articol de presă publicat într - un cotidian pe care aceștia îl editau le- a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. Aceștia au invocat art. 10 din Convenție. ÎN FAPT

Doamna Adina- Isabella Stancu („prima reclamantă”) și do mnul Ovidiu- Răzvan Savaliuc („cel de - al doilea reclamant”) s - au născut în 1964, respectiv 1967 și locuiesc în București. Societatea Jurindex Media S.R.L. („societatea reclamantă”) a fost înființată în 2010 și are sediul în București. Reclamanții au fost reprezentați de domnul C.L. Popescu, avocat în București.

Guvernul a fost reprezentat de agentul său guvernamental, doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. 1

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Primii doi reclamanți sunt jurnaliști și editori care lucrează pentru cotidianul online Lumea Justiției . Societatea reclamantă este societatea care editează cotidianul.

Potrivit unei prezentări publicate pe site - ul său, publicația se descrie ca fiind singurul cotidian online din țară care abordează domeniul justiției și „tratează problemele reale” ale sistemului judiciar. În prezentare se arat ă în continuare că, la doi ani de la lansarea sa în 2010, site -ul cotidianului avea în medie 20 000 până la 30 000 de vizitatori pe zi, că profilul cititorilor săi este format din persoane cu vârste cuprinse între 21 și 69 de ani cu pregătir e juridică sau economică și că 60% din vizitatori au accesat publicația din instituții de stat și private, inclusiv din Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor și Ministerul Administrației și Internelor.

Între 5 noiembrie 2004 și 12 decembrie 2005, domnul N.T. a fost plasat în arest preventiv pe perioada premergătoare procesului sub acuzația de omor calificat și tentativă la omor deosebit de grav, deoarece se presupunea că a tamponat în mod intenționat autoturismul care aparținea fostului prieten al iubitei sale, din gelozie, iar autoturismul acestei persoane, în care se mai aflau alte două persoane, a căzut în momentul impactului într - un râu. Șofe rul autoturismului a decedat și cei doi pasageri au supraviețuit.

La o dată nespecificată în 2005, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, și anume domnul V.P., l -a pus sub învinuire pe domnul N.T. sub a cuzațiile de omor calificat și tentativă la omor deosebit de grav. Punerea sub învinuire a domnului N.T. a fost confirmată de un prim- procuror din cadrul aceluiași parchet, și anume doamna O.S.H., iar cauza a fost trimisă spre judecare. B. Sentința Tribunalului Bacău

La 2 iulie 2008, Tribunalul Bacău l -a achitat pe domnul N.T. de acuzațiile aduse împotriva sa. A reținut că, întrucât cele trei rapoarte de expertiză prezentate în speță nu au putut confirma existența unui imp act între cele două vehicule și probele testimoniale au fost parțial contradictorii, vinovăția domnului N.T. nu putea fi stabilită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a luat în considerare, inter alia , următ oarele elemente . 2

În cursul primei audieri a martorului C.Z. – singurul martor ocular aflat aproape de locul accidentului și care a fost audiat de patru ori în f aza de urmărire penală a procesului, inclusiv o dată în timpul unei reconstituiri a accidentului și o dată în timp ce era filmat –, procurorul a încălcat normele de procedură care impun ca un părinte al unui martor minor să fie prezent în timpul audierii. Mama lui C.Z. l-a asistat doar în timpul celei de-a treia audieri.

Potrivit celei de- a doua declarații a lui C.Z. (care fusese filmată) și celei date în timpul reconstituirii accidentului (cea de- a patra), nu văzuse autoturismele intrând unul î n celălalt, ci auzise doar două bufnituri. Credibilitatea sa era, de asemenea, îndoielnică din cauza detaliilor pe care le știa despre relația dintre două victime ale incidentului și inculpat și din cauza faptului că cunoștea autoturismul inculpatului, chiar dacă declarase în fața instanței că nu îl văzuse niciodată anterior pe inculpat.

Procurorul a ignorat cererea legală a avocatului apărării de a fi notificat despre data celei de-a treia audieri a lui C.Z. pentru a putea participa. În plus, C.Z. nu și - a menținut în fața instanței declarațiile date în faza de urmărire penală a procesului, întrucât a declarat că acesta fusese insultat și amenințat de procuror și că a dat primele trei declarații în absența mamei sale, care a fost adusă doar pentru a semna cea de - a treia declarație. C.Z. a declarat, de asemenea, în fața instanței că nu a văzut autoturismul victimei înainte de a cădea în râu, că a auzit o bufnitură și că nu a văzut nimic altceva și că distanța dintre bar și pod era de 300 de metri. Martorul a afirmat în continuare că declarația sa în fața instanței era similară cu cele date în cadrul primei sale audieri și în cursul reconstituirii accidentului și că procurorul îi spusese ce să scrie în prima sa declarație .

În momentul în care a examinat declarațiile lui C.Z., instanța a luat act de faptul că declarația acestuia în fața sa era adevărată, întrucât declarația sa dată în timpul reconstituirii accidentului se corobora cu declarația filmată în c are se putea vedea că martorul nu a declarat că văzuse autoturismul inculpatului lovind autoturismul victimei.

Două rapoarte de expertiză au fost prezentate în faza de urmărire penală a procesului. Primul a fost întocmit de Laboratorul I. și concluziona că autoturismul inculpatului avea o singură urmă de frecare dinamică pe bandoul de cauciuc din partea stângă a barei de protecție spate, în timp ce urme ale unui impact au fost identificate pe partea dreaptă spate a autoturismulu i victimei. Curtea a luat act de faptul că urmele identificate pe autoturismul inculpatului nu au fost create de contactul fizic dintre cele două autoturisme și că analiza spectrometrică în infraroșu a unei bucăți din spoilerul spate al autoturismului victimei din zona care prezenta urmele unui 3

În aceste circumstanțe, instanța nu s -a putut baza pe concluziile celui de-al doilea raport de experti ză. În plus, instanța a luat act de faptul că, din cauza contradicțiilor flagrante dintre cele două rapoarte de expertiză, care nu au fost clarificate de procuror prin solicitarea unui al treilea raport de expertiză, astfel cum prevede legea, a dispus real izarea unor noi expertize pentru a stabili dinamica accidentului și existența unui contact fizic între cele două vehicule.

Rapoartele de expertiză au concluzionat că nu se putea susține că a existat vreun contact între cele dou ă vehicule înainte de producerea incidentului rutier și că nu se putea stabili dacă ciocnirea cu autoturismul persoanei decedate ar fi putut provoca coliziunea autoturismelor de balustradă și căderea în râu, întrucât momentul și locul în care persoana dece dată a pierdut controlul asupra autoturismului și amploarea manevrelor executate de acesta nu erau cunoscute.

Instanța a subliniat că, atunci când pronunță o sentință de condamnare, avea obligația să își bazeze convingerea cu privire la vinovăția unui inculpat pe probe clare și certe. Cu toate acestea, probele împotriva inculpatului erau incerte, neconcludente sau incomplete, lăsând loc de îndoială cu privire la vinovăția sa și, prin urmare, trebuia să se aplice p rincipiul in dubio pro reo . Acest principiu reprezenta un element de fapt înainte de a deveni element de drept. Instanța a considerat că, atât timp cât vinovăția unei persoane nu poate fi stabilită cu certitudine, chiar dacă, în fapt, fuseseră prezentate p robe în sprijinul trimiterii în judecată și alte probe nu puteau fi avute în vedere sau pur și simplu nu existau, atunci această îndoială era „echivalentul unei probe pozitive de nevinovăție” și, prin urmare, inculpatul trebuia achitat. C. Apeluri ulterioare împotriva achitării domnului N.T.

La 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Bacău a respins apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinței din 2 iulie 2008 și a confirmat achitarea domnului N.T. pe motiv că probele disponibile nu demonstrau că a săvârșit infracțiunea. Instanța a reiterat majoritatea motivelor instanței de fond de a -l achita pe domnul N.T. (a se 4

Printr- o hotărâre definitivă din 11 iunie 2009, Înalta Curte de Casaț ie și Justiție a respins ca nefondat recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinței din 16 decembrie 2008. D. Plângerea penală formulată de domnul N.T. împotriva domnului V.P. și a d oamnei O.S.H.

La 3 mai 2012, domnul N.T. a depus o plângere penală împotriva domnului V.P. și a doamnei O.S.H. (a se vedea supra, pc t. 8) pentru abuz în serviciu în formă calificată. Acesta a susținut că procurorul de caz, domnul V.P., i- a încălcat în mod intenționat drepturile legale, respingându -i cererile de confruntare a martorului C.Z. și de realizare a unei noi expertize în acest caz, având în vedere concluziile contradictorii ale primelor două rapoarte de expertiză.

Domnul N.T. a susținut în continuare că drepturile sale au fost, de asemenea, î ncălcate ca urmare a suferinței și umilirii la care a fost supus în urma arestării sale preventive nelegale și a acuzațiilor false aduse împotriva sa. În sfârșit, domnul N.T. a susținut că doamna O.S.H., în calitate de prim- procuror, a săvârșit infracțiunea în cauză, întrucât încălcarea drepturilor sale menționată mai sus era evidentă și ar fi trebuit să conducă la invalidare a rechizitoriului în conformitate cu normele de procedură relevante. Confirmarea rechizitoriului a făcut posibilă trimiterea cauzei sale în fața instanței și a trecut o perioadă considerabilă de timp până când a putut proba că era nevinovat, deși această concluzie ar fi putut fi deja trasă în faza de urmărire penală a procesului.

La 27 august 2 012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus scoaterea de sub urmărire penală a domnului V.P. și a doamnei O.S.H. pe motiv că fapta în cauză nu exista. A reținut că, potrivit dreptului intern relevant, aprecierea calificării juri dice a faptelor cercetate, identitatea făptuitorului și vinovăția acestuia/acesteia, veridicitatea anumitor declarații și circumstanțele factuale reflectate de probele disponibile sunt de competența exclusivă a organului judiciar sesizat în cauză. Instanța de fond a menținut măsura arestării preventive a domnului N.T. până la apariția unei situații de fapt diferite, întrucât martorii și - au schimbat declarațiile și au fost prezentate noi expertize.

Parchetul a reținut în continuare că hotărârea instanței de fond constatase că probele prezentate fuseseră insuficiente pentru a dovedi vinovăția domnului N.T., și că nu au fost prezentate probe pe perioada urmăririi penale în cauză. Faptul că unul din martori și -a schimb at declarația și că părțile vătămate și - au modificat declarațiile invocând probleme de memorie și sentimente de confuzie ca motive ale declarațiilor anterioare nu 5

La 9 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul formulat de domnul N.T. împotriva deciziei parchetului din 27 august 2012.

La 2 august 2012, jurnalistul R.L. a publicat un articol în cotidianul Lumea Justiției referitor la doamna O.S.H., prim-procurorul care confirmase rechizitoriul împotriva domnului N.T. (a se vedea supra, pct. 8 ). La acea dată, doamna O.S.H. era procuror, membru ales și vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii („CSM”), un organ independent care urmărește, printre altele, să protejeze independența sistemului judiciar și independența, imparțialitatea și reputația profesională a judecătorilor sau procurorilor individuali, să contribuie la organizarea și funcționarea eficientă a instanțelor și a parchetelor promovând astfel funcționarea eficientă a sistemului de justiție.

Intitulat „Vicepreședintele CSM, [O.S.H.], nu dă explicații pentru grava sa eroare judiciară – [O.S.H.] și procurorul [V.P.] au trimis în judecată un student, pentru omor, care a stat 13 luni în arest, dar a fost achitat pentru că nu era autorul crimei. Aflați [despre] abuzurile acuzării, reținute de judecători în acest caz!”, în articolul se arăta: „Lumeajustiției.ro a solicitat Biroului de Presă al [CSM] un punct de vedere al vicepreședintei CSM, [O.S.H.] (foto) referitor la articolul de presă, publicat, la 29 iul ie 2012, intitulat: «[O.S.H.] și procurorul [V.P., din Bacău] au pus în cârca unui student un omor comis de altcineva. Tânărul a stat nevinovat 13 luni în arest, fiind achitat de toate ins tanțele pe motiv că nu el a comis fapta. Judecătorii au reținut presiunile procurorilor [exercitate] asupra martorilor. Deși am cerut explicații în scris, pr in biroul de presă al CSM, până acum [a fost] tăcere. Punctul de vedere a fost solicitat [de către O.S.H.], în condițiile în care aceasta, în anul 2005, pe când era prim -procuror al Parchetului Tribunalului Bacău, a confirmat rechizitoriul procurorului [V.P.], care pentru a- l trimite pe student în judecată sub acuzația de omor calificat, a comis acte re probabile, care au fost reținute de magistrații Curții de Apel Bacău, în decizia nr.158 din 16 decembrie 2008. Iată câteva dintre abuzurile procurorului [V.P.] pe care Lumeajustiției.ro le -a amintit vicepreședintei CSM, [O.S.H.], în solicitarea scrisă [făcută] către Biroul de presă. Pentru a-i reaminti fostului prim- procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, [O.S.H.], abuzurile pe care le - a făcut colegul său [V.P.] și pe care ea le -a confirmat, Lumeajustiției.ro a rezumat anumite pasaje reținute de judecătorii care au confirmat achitarea, în decizia nr. 158 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău. [Trebuie să] menționăm că aceste pasaje au fost inserate și în solicitarea ad resată CSM pentru a obține un răspuns de la [O. S.H.]: - Audierea mino rului [C.Z.] căruia i - a dictat ce să scrie, folosind injurii și amenințări cu pușcăria [...]. Acesta era minor, iar în situația dată, anchetatorul nu i - a cerut niciodată 6

Articolul includea atașată decizia Curții de Apel Bacău din 16 decembrie 2008 (a se vedea supra, pc t. 19), o fotografie cu doamna O.S.H. realizată în cursul unei ședințe a CSM și o fotografie cu prima pagină a rechizitoriului privindu- l pe domnul N.T., care arăta că prim -procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, doamna O.S.H., a semnat rechizitoriul și l -a confirmat.

La 4, 9, 15 și 3 1 ianuarie 2013, alte patru articole au fost publicate î n cotidianul Lumea Justiției privind aceleași evenimente, respectiv cazul domnului N.T. Toate aceste patru articole au fost publicate în contextul alegerii doamnei O.S.H. ca președinte al CSM în ianua rie 2013. Doar articolul din 9 ianuarie 2013 a fost scris de primii doi reclamanți. III.

La 1 martie 2013, doamna O.S.H. a introdus o acțiune în constatarea răspunderii civile delictuale împotriva reclamanților, solicitând 60 000 de euro (EUR) cu titlu de daune morale, publicarea deciziei instanței pe cheltuiala reclamanților în trei ziare naționale specificate de ea și în cotidianul Lumea Justiției , și cheltuieli de judecată. A susținut că Lumea Justiției a organizat o campanie de presă defăimătoare împotriva sa, constând din 36 de articole care i- au încălcat dreptul la respectarea reputației, imaginii și onoarei și au încercat să afecteze imaginea și credibil itatea CSM. În perioada 2 august 2012 – 25 februarie 2013, reclamanții au scris, publicat și menținut articolele în discuție pe platforma online Lumea Justiției , inclusiv articolele menționate anterior la pc t. 26- 2 9 , care diseminaseră informații neadevărate, nedovedite și distorsionate, depășind limitele libertății de exprimare jurnalistice.

Doamna O.S.H. a susținut în continuare că afirmațiile și acuzațiile din articole erau mult mai grave, dat fiind faptul că cotidianul se descria ca fiind o sursă de informare corectă cu privire la chestiuni legate de sistemul judiciar. Potrivit prezentării de pe site - ul său, cotidianul era cel mai citit site în ceea ce privește acest subiect, ceea ce însemna că publicul considera că informațiile furnizate de acesta sunt credibile.

Informațiile transmise publicului despre cazul domnului N.T. nu prezentaseră în mod corect procedura aplicabilă în cauzele penale, întrucât cotidianul dorea să prezinte acuzații care serveau propriilor interese personale. Doamna O.S.H. a declarat că a clarificat aceste chestiuni răspunzând acuzațiilor respective într -un interviu acordat canalului media R.

În interviul respectiv, declarase că nu ea fusese procurorul care a instrumentat dosarul. În plus, în calitatea sa de prim- procuror, trebuia să verifice, în conformitate cu art. 264 din Codul de procedură penală, dacă 9

În același sens al acuzațiilor neadevărate, articolele din cotidian o descriseseră ca fiind o persoană care exercitase presiuni și abuzase de instituțiile anticorupție din țară. În plus, reclamanții au indus publicului ideea că ar fi avut legături cu președintele țării, T.B., î ntr -un context în care publicul era extrem de sensibil la informații cu privire la influența pe care anumite instituții de stat ar fi putut - o avea asupra activităților CSM. Faptul că aceste informații circulaseră în spațiul public chiar în ziua alegerii sale ca președinte CSM era dovada relei- credințe din spatele acțiunilor reclamanților, dat fiind că era vorba despre un context tensionat și alegerea sa fusese dezbătută pe larg de mass-media .

Primii doi reclamanți susținuseră, de asemenea, campania calomnioasă organizată de cotidian în timpul aparițiilor lor la emisiunile difuzate de postul de televiziune A.3 .

În sfârșit, doamna O.S.H. a susținut că reclamanții aveau obligația în calitate de jurnaliști de a prezenta informații publicului în mod corect și nu în conformitate cu propriile lor interese sau opinii personale, dat fiind rolul C SM de garant al independenței sistemului judiciar. Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate în România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare din 30 ianuarie 2013 subliniase faptul că era important ca jurnaliștii să se conformeze acestei obligații.

Cu toate acestea, faptele din cauza sa demonstraseră o gravă încălcare a dispozițiilor legale, constituționale și etice aplicabile celor responsabili pentru diseminarea de informații. B. Observațiile reclamanților și cererea reconvențional ă

Reclamanții au susținut în fața instanței, inter alia , că cererea de chemare în judecată formulată de doamna O.S.H. era o reglare de conturi și o tentativă de a - i reduce la tăcere pentru că aceasta refuza să accepte că nu putea fi imună la criticile din partea presei. Aceștia au susținut că, din 2010 până în primăvara anului 2012, primii doi reclamanți intraseră în mod repetat în contact cu doamna O.S.H. și că Lumea Justiției publicase o serie de articole pozitive cu privire la proiectele sale care au ajutat- o să devină mai întâi membru al CSM și apoi vicepreședinte al acestei instituții în ianuarie 2012. Cu toate acestea, doamna O.S.H. începuseră să se comporte agresiv față de 10

Cel de- al doilea reclamant și societatea reclamantă au formulat de asemenea o cerere reconvențională împotriva doamnei O.S.H., solicitând daune morale întrucât, într- un articol de presă publicat la 26 iulie 2013, doamna O.S.H., declarase că, timp de o perioadă de aproximativ zece luni, fusese supusă unui linșaj mediatic care urmărea să o intimideze și să o împiedice să își facă treaba. Declarase, de asemenea, că acest lucru a fost realizat de Grupul I., care se folosea de un site ale cărui articole erau apoi reproduse de postul de televiziune A.3. Doamna O.S.H. declarase, de asemenea, că a introdus o acțiune în instanță împotriva site -ului S.Z., a Gru pului I. și a unui alt site care fusese utilizat pentru aceste acțiuni. Reclamanții erau de părere că acest din urmă site nemenționat la care doamna O.S.H. făcea trimitere era Lumea Justiției . C. Decizia instanței de fond

La 30 octombrie 2014, Tribunalul București a admis în parte acțiunea formulată de doamna O.S.H. (a se vedea supra, pct. 3 0 ) și a dispus ca reclamanții să îi plătească 5 000 EUR cu titlu de daune morale și să publice dispozitivul deciziei pe cheltuiala acestora în cotidianul Lumea Justiției . În plus, instanța a admis în parte pretențiile formulate de doamna O.S.H. cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța a respins cererea reconvențională formulată de cel de- al doilea reclamant și societatea reclamantă (a se vedea supra, pct. 39) împot riva doamnei O.S.H.

Bazându- se pe normele naționale și internaționale relevante, precum și pe principiile stabilite în jurisprudența Curții cu privire la criteriile care trebuie luate în considerare la asigurarea unui echilibru între dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la viață privată, instanța a reținut că cotidianul relata activitățile CSM întrucât avea un profil editorial concentrat asupra sistemului judiciar. CSM era condus de doamna O.S.H. și, chiar dacă beneficia de atenția presei în general, beneficiase de o atenție specială începând cu vara anului 2012, date fiind conflictele interne și pozițiile anumitor magistrați .

Articolele priveau conduita pe care o avea doamna O.S.H. în calitate de procuror și președinte al CSM, precum și ches tiuni legate de modul în care CSM funcționa și interacționa cu alte instituții ale statului, inclusiv cu președintele țării. Prin urmare, articolele dezbătuseră aspecte de interes public, și anume modul în care funcționa sistemul judiciar și probitatea mor ală a celor chemați să îl protejeze, și o priveau pe doamna O.S.H., persoană publică și funcționar public de rang înalt. Doamna O.S.H. 11

Instanța a reținut că articolele constau în principal în judecăți de valoare scrise într‑un mod jurnalistic, care fuseseră sprijinite de o bază factuală suficientă.

Instanța a reținut, însă, că cele cinci articole referitoare la conduita pe care a avut-o doamna O.S.H. în calitate de procuror în dosarul domnului N.T. trebuiau diferențiate de celelalte articole în litigiu. Deși stilul și conținutul jurnalistic al acestora din urmă se menținuseră în limitele protecției acordate de art. 10 din Convenție, nu se putea spune același lucru despre cele dintâi. Aceste articole erau capabile să dea naștere la îndoieli cu privire la integritatea profesională a doamnei O.S.H. în mintea unui observator rezo nabil, bine intenționat, dezinteresat și informat, depășind astfel limitele libertății de exprimare, ținând seama de obligația de discreție.

Circumstanțele articolelor referitoare la cazul domnului N.T. erau foarte specifice, î ntrucât reclamanții prezentaseră circumstanțele acestei cauze, publicaseră rechizitoriul, care făcea trimitere la hotărârea de achitare, și o acuzau pe doamna O.S.H. de săvârșirea unei erori judiciare. Era de înțeles că aceștia publicaseră cazul domnului N .T. pentru a-i informa pe cititori despre integritatea profesională a doamnei O.S.H., având în vedere contextu l alegerilor pentru președinția CSM și existența unei baze factuale suficiente. În plus, potrivit unuia dintre articole, doamnei O.S.H. i se oferise dreptul la replică .

Cu toate acestea, reclamanții exprimaseră judecăți de valoare într -o manieră excesivă, nejustificat de ofensatoare și rău - intenționată. Expresiile și terminologia utilizate o prezentau pe doamna O.S.H. în postura de procuror care acționase nelegal prin trimiterea domnului N.T. la închisoare, și acest lucru transfera publicul într- un registru emoțional. Era adevărat că în mod regretabil cazul domnului N.T. urmase un anumit parcurs și că reclamanții avuseser ă o justificare pentru a publica implicarea doamnei O.S.H. în dosar. Însă, aceste informații ar fi putut fi transmise publicului într - o manieră corectă, care ar fi permis publicului să își formeze propria opinie cu privire la conduita doamnei O.S.H.

Chiar și în cazul unor judecăți de valoare, libertatea de exprimare avea limite, iar aceste limite erau strâns legate de buna- credință a jurnalistului. Identificarea limitelor dreptului unui jurnalist de a provoca și de a exagera rep rezenta un exercițiu delicat, în măsura în care chiar și abordarea Curții Europene a Drepturilor Omului atunci când clasifica un anume limbaj jurnalistic ca fiind acceptabil sau nu părea să fie oscilantă. Acest lucru era valabil mai ales având în vedere că mass-media avea, pe de o parte, puterea de a transmite informații și de a sugera modul în care acestea ar trebui percepute și, pe de altă parte, obligația de a nu denatura informații veridice și imparțiale. 12

Tonul excesiv al criticilor direcționate către doamna O.S.H. era u n ul inacceptabil având în vedere că, în calitate de pr im -procuror, doamna O.S.H. nu instrumentase dosarul în mod direct și nu audiase personal martorii, iar un judecător apreciase probele și decisese că arestarea preventivă a domnului N.T. fusese justifica tă. Hotărârea de achitare publicată de reclamanți nu putea susține nici argumentul potrivit căruia ar fi acționat cu bună - credință. Potrivit hotărârii în cauză, achitarea domnului N.T. avusese la bază faptul că unii martori își modificaseră declarațiile date în faza urmăririi penale din cadrul procesului și faptul că probele disponibile nu erau suficiente în susținerea condamnării.

Curtea a subliniat faptul că articolele folosiseră termeni care avuseseră impact pentru opinia pub lică – cum ar fi „are pe conștiință distrugerea vieții unui student la arte”, „a făcut 13 luni de închisoare nevinovat, din cauza procurorilor [V.P.] și [O.S.H.], „iată ce drame umane produc [ magistrații] care nu știu carte sau sunt rău intenționați”, sau „în pofida acestei «erori judiciare», [O.S.H.] a promovat amețitor în funcție, lucrând ani în șir detașată prin instituții guvernamentale, pentru ca recent să ajungă, din vicepreședinte al CSM, primul procuror președinte al CSM. Cum poate conduce un asemen ea om Justiția română, la cel mai înalt nivel? Cum poate o asemenea persoană să se pronunțe în materie disciplinară pe erorile altor colegi ai ei? Cum poate o persoană care a distrus destinul unui tânăr nevinovat să se cramponeze de cea mai înaltă funcție din CSM, știind ce dezastru a lăsat în urmă [...].” Acest lucru depășise simplele judecăți de valoare și subliniase reaua- credință a reclamanților, întrucât cunoșteau circumstanțele cazului mediatizat. Reaua- credință era, de asemenea, ilustrată de referire a în articole la procurorii care au influențat martorii. Această referire o viza în mod dire ct pe doamna O.S.H. ca autoare a erorii judiciare, chiar dacă nu ea fusese cea care audiase martorii.

Articolele referitoare la cazul d omnului N.T. sugerau intenția de a defăima pe doamna O.S.H. întrucât o acuzaseră în mod direct că a comis o eroare judiciară, îi puseseră la îndoială calitățile profesionale și nu lăsaseră loc de îndoială, iar informațiile fuseseră prezentate în mod incorect și imparțial. 13

Chiar dacă includeau documente oficiale referitoare la cazul domnului N.T. și aveau o bază factuală suficientă, prin acuzarea doamnei O.S.H. de încălcarea legii și de neîndeplinirea atribuțiilor sale profesiona le, articolele nu fuseseră suficient de rezervate în declarațiile făcute pentru ca informațiile prezentate publicului să fie suficient de precise. Astfel, reclamanții îi afectaseră nu doar reputația doamnei O.S.H., ci, de asemenea, subminaseră încrederea p ublicului în integritatea magistraților în general.

Reclamanții erau răspunzători în mod solidar pentru prejudiciul cauzat doamnei O.S.H., întrucât primii doi reclamanți erau autorii articolelor, iar societatea reclamantă era e ditorul cotidianului online care le publicase. În conformitate cu dreptul intern relevant, proprietarul unui site internet era răspunzător pentru publicarea unor comentarii jignitoare făcute de alte persoane pe pagina sa de internet. Intentarea unui proces putea fi făcută fie împotriva editorului singur, fie împotriva editorului și a autorului nemijlocit al articolului în cauză.

În sfârșit, la calcularea cuantumului despăgubirilor acordate doamnei O.S.H. cu titlu de daune morale , instanța a ținut seama de jurisprudența Curții și de faptul că, deși articolele au afectat imaginea pe care o avea doamna O.S.H., nu i- au afectat activitatea profesională.

Instanța a reținut că cererea reconvențională formulată de cel de -al doilea reclamant și de societatea reclamantă era inadmisibilă, întrucât declarațiile în cauză făcute de doamna O.S.H. vizau alte persoane fizice și juridice și, în orice caz, nu aveau nicio legătură strânsă cu procesul intent at de doamna O.S.H. împotriva reclamanților. Cererea formulată de cel de -al doilea reclamant și de societatea reclamantă constituia în fapt o cerere de chemare în judecată separată, cu o analiză și un set de probe separate pe care ar fi putut să le formule ze separat împotriva doamnei O.S .H. D. Căile de atac formulate de reclamanți și de doamna O.S.H. 1. Apelul reclamanților

Reclamanții au formulat apel împotriva deciziei. Aceștia au susținut că, în ceea ce privește articolele referito are la cazul domnului N.T., decizia fusese contradictorie și că instanța de fond redefinise conceptul de judecăți de valoare astfel cum este ilustrat în jurisprudența Curții. Judecățile de valoare și întrebările retorice identificate de instanța de fond ca fiind problematice (a se vedea supra, pc t. 50 ) fuseseră susținute de o bază factual ă suficientă și exactă, care permisese publicului să își formeze propria opinie. Sancționarea reclamanților pentru aceste expresii și întrebări constituise o limitare excesivă și nefondată a libertății de exprimare. În orice caz, toate expresiile cenzurate de instanță reprezentaseră etapa premergătoare articolelor și, prin urmare, ar fi putut include o doză de exagerare permisă mai mare. 14

Reclamanții au susținut, de asemenea, că despăgubirile pentru prejudiciul moral acordate doamnei O.S.H. fuseseră disproporționat de ridicate, având în vedere că doamna O.S.H. avusese posibilitatea de a reacționa la informațiile prezentate în articole, dar alesese să păstreze tăcerea, că articolele se întemeiaseră pe o bază factuală suficientă și că instanța inferioară admisese că activitatea profesională a doamnei O.S.H. nu fusese afectată (a se vedea supra, pc t. 54). 2. Apelul formulat de doamna O.S.H.

În apelul formulat, doamna O.S.H. susținea, inter alia, că repetarea în mod sistematic a acuzației privind arestarea unei persoane nevinovate era o acuzație concretă și foarte gravă sub aspectul intenției clare și ilicite a reclamanților de a o descrie ca fiind o persoană incompetentă, în mod evident nedemnă să fie președinte al CSM. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclama nții cunoșteau foarte bine sistemul de justiție național, dispozițiile legale aplicabile și chestiunea competenței de a dispune sau de a lua o decizie cu privire la arestarea unei persoane.

Instanța trebuia să țină seama de faptul că cititorii cotidianului sau o parte importantă a acestora nu aveau o licență în științe juridice sau instruirea necesară pentru a le permite să înțeleagă conținutul deciziei penale pe care reclamanții o prezentaseră în mod eronat sau pentru a stabili că doamna O.S.H. nu dispunea de nicio competență procedurală pentru a menți ne în arest o persoană, chiar dacă era prim -procuror.

Doamna O.S.H. susținea, de asemenea, că reclamanții nu prezentaseră, în articolele referitoare la cazul domnului N.T., nici probele care existau la momentul în care ea verificase rechizitoriul, respectiv declarațiile tuturor celor implicați în evenimentele în cauză și rapoartele de expertiză întocmite în cauză, nici elementele esențiale de procedură care ar fi permis publicului să înțeleagă că nu doamna O.S.H. fusese procurorul de caz, și că, potrivit dispozițiilor legale relevante, arestarea preventivă a unei persoane putea fi dispusă numai de către o instanță. Legislația aplicabilă prevedea că un procuror era independent în condițiile prevăzute de lege în ceea ce privește măsurile dispuse. Procurorul putea contesta în fața CSM intervenția procurorului de rang superior făcută, în orice formă, cu privire la 15

Prin decizia definitivă din 17 iunie 2015 (pusă la dispoziția reclamanților la 23 octombrie 2015), Curtea de Apel București („Curtea de apel”) a admis apelul reclamanților și a schimbat în parte sentința instanței inferioare. A obligat reclaman ții să plătească 1 000 de euro doamnei O.S.H. reprezentând despăgubiri pentru daune morale și o sumă mai mare reprezentând cheltuieli de judecată [respectiv 3 370 lei românești (RON), echivalentul a 762 de euro] și a menținut restul dispozițiilor pronunțat e de instanța inferioară.

Curtea de apel a reținut că doar o parte din cele cinci articole referitoare la cazul domnului N.T. fuseseră scrise chiar de primii doi reclamanți. Cu toate acestea, toate articolele în discuție fuseseră editate de reclamanți. Prin urmare, își asumaseră responsabilitatea și erau răspunzători pentru acestea .

Instanța a reținut, de asemenea, că reclamanții nu puteau fi considerați responsabili pentru cele patru articole publicate între 4 și 31 ianuarie 2013 (a se vedea supra, pct. 2 9 ), întrucât acele articole se întemeiaseră pe o bază factuală suficientă, iar reclamanții acționaseră cu bună - credință. Instanța a admis argumentul reclamanților potrivit căruia expresiile și întrebările considerate problematice de instanța de fond în aceste articole (a se vedea supra, pc t. 50 ) se menținuseră în limitele libertății de exprimare jurnalistice. De asemenea, acuzația că doamna O.S.H. trimisese în judecată o persoană nevinovată fusese susținută de o bază factuală suficientă, dat fiind faptul că doamna O.S.H. confirmase rechizitori ul prin care o persoană fusese arestată preventiv timp de 13 luni pe perioada premergătoare procesului și ulterior fusese achitată de instanțe.

Faptul că reclamanții o portretizaseră în mod eronat pe doamna O.S.H. ca fiind pers oana responsabilă pentru trimiterea în judecată în mod eronat și arestarea preventivă a domnului N.T. nu era suficient în sine pentru a doved i reaua- credință a acestora și intenția de a o denigra. În pofida licențierii lor în științe juridice, aprecierea eronată a reclamanților ar fi putut fi probabil rezultatul unei înțelegeri mai degrabă elementare a normelor juridice care reglementează atribuțiile și responsabilitățile procurorilor implicați într -un proces penal, dat fiind faptul că aceștia își făcuseră cercetarea, lecturaseră și reproduseseră hotărârea judecătorească de achitare a domnului N.T. 16

Prin urmare, utilizând expresiile „Aflaț i abuzurile procuraturii , reținute de judecători în acest caz!” și „Judecătorii au menționat presiunile procurorilor [exercitate] asupra martorilor”, articolul din august 2012 susținea în fapt că eroarea judiciară prin care o persoană nevinovată a fost acu zată de omor fusese rezultatul abuzurilor săvârșite de procuror și doamna O.S.H., care constau în presiunea exercitată de cei doi procurori asupra martorilor.

Instanța a reținut că o astfel de acuzație era falsă. Atunci când au prezentat informațiile publicului, reclamanții nu acționaseră cu bună - credință întrucât denaturaseră informațiile disponibile în hotărârea de achitare. În această din urmă hotărâre, instanța observase că, atunci când l -a audiat pe C.Z., martorul nu își menținuse declarațiile date în faza de urmărire penală a procesului, deoarece declarase că fusese insultat și amenințat de procuror. Faptul că instanța care l -a achitat pe domnul N.T. a reprodus motivele care au stat la baza schimbării declarațiilor martorului nu însemna că instanța respectivă considerase ea însăși că o astfel de presiune existase sau că motivele invocate de martor erau adevărate. Valoarea probatorie a declarației lui C.Z. a fost apreciată în raport cu alte probe și instanța a dat eficiență principiului in dubio pro reo întrucât a continuat să se îndoiască că domnul N.T. era vinovat.

Instanța a reținut, de asemenea, că doamna O.S.H. nu avea atribuții în audierea martorilor în calitatea sa de prim- procuror, și nici măcar C.Z. nu sugerase că ea ar fi săvârșit un abuz împotriva sa, dat fiind că făcuse referire doar la procurorul de caz, domnul V.P.

În articol s- au formulat acuzații clare și specifice împotriva doamnei O.S.H., care au trecut dincolo de cadrul simplelor judecăți de valoare și au depășit limitele criticii admisibile. Afirmând în mod clar, cu rea intenție, că ea săvârșise un abuz atunci când și - a îndeplinit atribuțiile profesionale, articolul fusese redactat într-un mod care dep ășea simpla critică cu privire la moralitatea și profesionalismul doamnei O.S.H. Prin urmare, articolul a denaturat realitatea și a defăimat - o în mod intenționat.

Faptul că reclamanții i -au oferit doamnei O.S.H. posibilitatea de a reacționa la informațiile prezentate în articol nu a putut înlătura sau atenua prejudiciul cauzat de afirmațiile făcute. 17

În sfârșit, la calcularea cuantumului despăgubirilor morale acordate doamnei O.S.H., instanța a luat în considerare numai acele afirmații din articol care au fost considerate a fi în detrimentul reputației profesionale a doamnei O.S.H., principiile stabilite în jurisprudența Curții cu privire la efectul descurajator pe care sancțiunile severe îl pot avea a supra presei atunci când aceasta relatează despre chestiuni de interes public, precum și impactul presei asupra publicului larg. IV.

La 21 martie 2013, în urma unei plângeri formulate de doamna O.S.H., CSM a considerat că declarațiile cu privire la integritatea și formarea profesională ale acesteia făcute în cadrul unei emisiuni de televiziune din 6 ianuarie 2013 care a analizat măsurile pe care le -a luat în dosarul domnului N.T. au afectat independența, imparțialitatea și integritatea profesională î n calitate de procuror a doamnei O.S.H. Aceasta cu atât mai mult cu cât era președintele CSM.

Constatarea CSM a reprezentat o replică la următoarele declarații, făcute de un moderator în timpul emisiunii de televiziune pe fundalul unor imagini cu doamna O.S.H. și rechizitoriul din dosarul domnului N.T.: „[...] Se poate întâmpla ca cineva să fie incompetent [...]. Dar ce se întâmplă cu cineva care este într- atât de incompetent încât 13 luni îl bagă pe un tânăr la arhitectură la pușcărie în arest preventiv pentru crimă, împreună cu criminalii? Ar putea [el sau ea] să nu mai profeseze niciodată... nu? Ar putea [el sau ea] măcar să ia o sancțiune [...]. Priviți documentele, doamnelor și domnilor! Doamna asta... [O.S.H.] face o gravă eroare judiciară. N.T. a fost [...] trimis în judecată pentru omor deosebit de grav, dar toate instanțele [...] l - au găsit nevinovat. Dosarul a fost trimis spre judecată cu semnătur a procurorului- șef [...] [O.S.H.]. Victima erorii procurorului [O.S.H.], N.T., caută și acum reparații morale și materiale [...]. Reclamațiile către CSM, unde [...] [O.S.H.] a fost vicepreședinte, au rămas fără răspuns [...]. Cică aia care au făcut abuzuri nu pot să ajungă în funcție, [...] dar văd că [...] [O.S.H.] ajunge președintele CSM [...]. Se presupune că în [forul] ăsta profesional sunt cei mai deștepți, cei mai verticali, cei mai curați, oameni care se pot pronunța în legătură cu sesizările pe care le fac oamenii și care iată vizează e posibil să vizeze doamne precum... [O.S.H.]. Cum să judece ... [să decidă O.S.H.] ce prostii a făcut dânsa când era procuror - șef la Bacău?”

CSM a reținut că în dosarul domnului N.T., urmărirea penală a fost efectuată de procurorul de caz care a întocmit, de asemenea, propunerea ca N.T. să fie plasat în arest preventiv pe perioada premergătoare procesului. Propunerea a fost admisă de un judecător, singura persoană care avea co mpetența de a lua o decizie cu privire la detenția domnului N.T. În conformitate cu art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, verificarea de către doamna O.S.H. a rechizitoriului privea legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală efectuate de procurorul de caz, fără ca aceasta să poată interveni în soluțiile adoptate de acesta în timpul urmăririi penale . 18

La 21 februarie 2020, CSM a informat Guvernul că plângerea sus- menționată (a se vedea supra, pct. 73) nu privea articolul din 2 august 2012 (a se vedea supra, pc t. 26- 28).

Codul civil al României prevede că o persoană care are discernământ răspunde de orice prejudiciu cauzat de acțiunile sau inacțiunile sale și este obligată să le repare integral [art. 1349; a se vedea Nicolae Virgiliu Tănase împotriva României (MC) , nr. 41720/13, pct. 70, 25 iunie 2019 ].

Dispozițiile relevante ale cadrului juridic național și documentele internaționale privind numirea, funcțiile și independența procurorilor, precum ș i dreptul acestora la libertatea de exprimare sunt stabilite în Kövesi împotriva României (nr. 3594/19, pct. 71-93, 5 mai 2020).

Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de c ooperare și verificare din 30 ianuarie 2013 prevede următoarele în părțile sale relevante: „[...] În timpul verii, una dintre preocupările majore a fost dovada clară a exercitării de presiuni asupra instituțiilor judiciare și a lipsei de respect pentru independența sistemului judiciar. Aceasta rămâne un motiv serios de preocupare. Comisia a primit numeroase rapoarte privind acte de intimidare sau hărțuire comise împotriva unor persoane care lucrează în instituții judiciare și anticorupție importante, inclus iv amenințări cu un caracter personal împotriva judecătorilor și a familiilor acestora și campanii mediatice de hărțuire (De exemplu, acuzațiile de exercitare de presiuni asupra judecătorilor Curții Constituționale și de intimidare a acestora care au fost aduse la cunoștința Comisiei. Scrisoarea președintelui Barroso către prim -ministrul român, dl Victor Ponta, din 10/08/2012). Din păcate, recomandarea Comisiei nu a fost pusă în aplicare pe deplin. Atacurile cu motivație politică la adresa sistemului judici ar nu au încetat [. ..]. Comisia ar dori, de asemenea, să atragă atenția asupra rolului mijloacelor de informare în masă. Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum și anumite îndoieli cu 19

Raportul din 2021 privind statul de drept al Comisiei Europene: Capitolul privind situația statului de drept consacrat României prevede următoarele în părțile sale relevante: „[...] Se înregistrează în continuare procese împotriva jurnaliștilor de investigație pentru articole cu caracter presupus defăimător. Două alerte recente pe Platforma Consiliului Europei pentru promovarea protejării jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor vizează hărțuirea și intimidarea unor jurnaliști. Un alt proces împotriva unor jurnaliști de investigație, având ca obiect publicarea unor articole referitoare la industria m ondială a fotbalului cu caracter presupus defăimător, a fost respins de instanța competentă din România la începutul anului 2021. Într- o hotărâre recentă, ca urmare a unui proces intentat de primarul unui sector din București împotriva unui ziar important pentru publicare de articole cu caracter presupus defăimător, judecătoria a decis ștergerea mai multor articole publicate de ziaru l respectiv. Se raportează că primarul a depus și o plângere penală împotriva jurnaliștilor de la mai multe publicații pentru șantaj și constituire a unui grup infracțional organizat, anchetată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Societatea civilă a raportat, de asemenea, cazuri de SLAPP (acțiuni strategice în justiție împotriva mobilizării publice) împotriva jurnaliștilor, a mass - mediei sau a societății civile de către instituții publice sau oameni de aface ri. [...] ” 20

Reclamanții s - au plâns că sentința pronunțată împotriva lor le‑a încălcat dreptul la libertatea de exprimare, nu a fost justificată de o nevoie socială imperioasă și a avut ca scop intimidarea acestora. Au invocat art. 10 din Convenție, care prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea ace stor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într - o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea ter itorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.” A. Cu privire la admisibilitat e

Curtea constată că cererea nu este nici vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Este necesar să fie declarată admisibilă . B. Cu privire la fon d 1. Argumentele părților (a) Reclamanții

Reclamanții au susținut că măsura aplicată a constituit o ingerință în exercitarea dreptului lor la libertatea de exprimare. Aceștia au recunoscut că măsura a fost legală și a avut scopul legitim de a proteja reputația doamnei O.S.H.

Au contestat, însă, argumentul Guvernului potrivit căruia măsura în litigiu ar fi avut, de asemenea, drept scop să protejeze imaginea sistemului judiciar. Această imagine nu se poate baza pe abuzuri sau pe suferința victimelor sistemului juridic. Încrederea publică în sistem poate fi consolidată doar prin susținerea adevărului și pedepsirea celor responsabili pentru denegarea de dreptate, nu prin pedepsirea jurnaliștilor care au publicat informații despre astfel de erori judiciare.

Reclamanții au afirmat, de asemenea, că măsura aplicată nu a fost necesară într - o societate democratică. Articolul privea doar activitățile 21

Doamna O.S.H. nu era magistrat activ la momentul publicării articolului. Aceas ta era membru și vicepreședinte al CSM și, potrivit informațiilor disponibile public, se pregătea să candideze pentru postul de președinte al CSM, pe care l - a câștigat în cele din urmă. Prin urmare, era un politician din cadrul sistemului juridic și demnit ar public ales, întrucât CSM întrunea toate caracteristicile unui parlament și guvern pentru magistrații și membrii acestuia, iar conducătorii instituției desfășurau campanii și erau aleși de ceilalți magistrați sau membri ai CSM.

Spre deosebire de un magistrat activ, prin urmare, dar la fel ca un politician, doamna O.S.H. se expusese în mod conștient și voluntar controlului atent al publicului asupra activităților sale și, prin urmare, trebuia să dea dovadă de o mai mare toleranță față de critic i.

Reclamanții au contestat argumentul Guvernului și motivarea Curții de apel potrivit cărora judecătorii care îl achitaseră pe domnul N.T. nu observaseră abuzurile săvârșite de parchet sau faptul că martorii fuseseră presați de procuror. Hotărârea în cauză menționase în mod clar că mărturia lui C.Z. a fost dată în lipsa unui martor asistent și a avocatului apărării, care solicitase în mod expres să fie prezent; că C.Z. declarase că fusese amenințat de procuror ; că instanța de fond care l - a achitat pe domnul N.T. a reținut că declarația lui C.Z. din faza urmăririi penale a procesului îi fusese sugerată și că declarația sa în fața instanței era adevărată; că una din presupusele victime ale domnului N.T. declarase în fața instanței că procurorul i -a redactat în mod incorect declarația; că raportul de expertiză prezentat în cauză în faza urmăririi penale a procesului nu era valabil, întrucât nu fusese întocmit de un expert autorizat; și că în rechizitoriu se susținea în mod fals că celălalt raport de expertiză întocmit în faza urmăririi penale a procesului probase vinovăția domnului N.T.

Admițând în mod expres că C.Z. a fost sincer în declarațiile sale în fața instanței, instanța de fond care l-a achitat pe domnul N.T. considerase în mod clar că declarația martorului era adevărată, inclusiv declarația sa privind faptul că fusese amenințat de procuror.

Reclamanții au admis că unele dintre actele nelegale ale procurorului de caz, identificate de instanța de fond care a examinat cauza domnului N.T. nu puteau fi cunoscute de doamna O.S.H. în calitatea sa de prim-procuror, întrucât nu condusese ea însăși activitatea de urmărire penală. Cu toate acestea, multe dint re aceste acte ar fi trebuit să fie cunoscute și invalidate de doamna O.S.H., inclusiv faptul că C.Z. a fost audiat în lipsa unui martor asistent sau a avocatului apărării, că unul dintre rapoartele de expertiză nu fusese întocmit de un expert autorizat și că susținerile procurorului de caz cu privire la vinovăția domnului N.T. fuseseră infirmate de unul dintre rapoartele de expertiză. 22

Reclamanții au argumentat că sancțiunea civilă care le - a fost aplicată pentru declarațiile de fapt și judecățile de valoare care fuseseră făcute cu bună - credință și erau susținute de o bază factuală suficientă nu putea fi justificată de o nevoie socială imperioasă. Aceasta cu atât mai mult având în vedere faptul că doamna O.S.H. a primit dreptul la replică și a refuzat să răspundă; că cititorii publicațiilor erau, în cea mai mare parte, practicieni în domeniul dreptului calificați, capabili să facă distincție între atribuțiile procurorilor implicați într - un dosar și să lectureze textul complet al hotărârii de achitare a domnului N.T. anexat articolului respectiv; și că cotidianul a publicat poziția doamnei O.S.H. cu privire la aspectele menționate în articol , pe care ea le exprimase prin intermediul unui canal media diferit (a se ved ea supra, pc t. 32- 33 și 57).

În sfârșit, reclamanții au susținut că decizia CSM din 21 martie 2013 (a se vedea supra, pc t. 73- 7 6 ) nu avea nicio legătură cu cauza reclamanților. Această decizie privea declarații care erau fundamental diferite de cele din articol, care fuseseră făcute în cadrul unei emisiuni de televiziune, nu aveau nicio legătură cu activitățile editoriale ale reclamanților și nu priveau articolul din 2 august 2012. (b) Guvernul

Guvernul a admis că măsura aplicată reclamanților putea fi privită ca o ingerință în exercitarea dreptului acestora la libertatea de exprimare .

Cu toate acestea, măsura a fost legală și a avut ca scop să protejeze și să păstreze reputația și integritatea morală și profesională a unui magistrat și reprezentant al sistemului judiciar, precum și încrederea publicului în sistemul judiciar.

În plus, era necesară într - o societate democratică, având în vedere că, astfel cum au indicat și instanțele naționale, articolul din presă în cauză depășea limitele unei critici admisibile, întrucât formulase acuzații specifice împotriva doamnei O.S.H. în ceea ce privește conduita profesională a acesteia, bazându- se pe conținutul hotărârilor de achitare a domnului N.T., deși conținutul acestor hotărâri nu susținuse aceste acuzații.

Era adevărat că aspectele care privesc administrarea justiției și magistrații puteau fi criticate public. Cu toate acestea, astfel de critici nu puteau depăși anumite limite, iar statul avea obligația de a -i proteja pe magistrați împotriva unor critici nejustificate, pentru a menține încrederea publicului. 23

Expresiile utilizate și afirmațiile făcute în articol nu erau doar simple judecăți de valoare și ignoraseră normele de etică jurnalistică. Modul în care articolul a fost scr is, contextul său, acțiunile specifice imputate doamnei O.S.H. și prezentarea denaturată a realității, toate indicau intenția de a o compromite pe doamna O.S.H., precum și reaua - credință a reclamanților .

Chiar dacă reclamanții nu erau autorii articolului, aceștia își asumaseră responsabilitatea și acceptaseră răspunderea pentru acesta. Nu au oferit nicio dovadă că ar fi luat măsuri serioase pentru a verifica informațiile transmise de articol, iar instanțele naționale consideraseră că acuzațiile aduse de articol împotriva doamnei O.S.H erau false, după ce au examinat toate probele prezentate de părțile la procedură. CSM ajunsese, de asemenea, la o concluzie similară în decizia sa din 21 martie 2013 (a se vedea supra, pct. 73- 76).

Guvernul a susținut că instanțele naționale au motivat în mod amplu ș i suficient deciziile lor, bazându-se pe principiile relevante stabilite în jurisprudența Curții. În plus, valoarea despăgubirilor civile acordate de Curtea de apel doamnei O.S.H. fusese proporțională și justificată în circumstanțele cauzei. 2. Motivarea Curții (a) Cu privir e la existența unei ingerințe

Curtea observă că părțile au fost de acord că măsura aplicată reclamanților în urma deciziei Curții de apel din 17 iunie 2015 (a se vedea supra, pct. 62- 72 ) a constituit o ingerință în exercitarea dreptului reclamanților la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de art. 10 § 1 din Convenție (a se ved e a supra, pc t. 84 și 9 5 ). Cur tea consideră că nu există motive pentru a reține contrariul.

Prin urmare, argumentele Guvernului trebuie examinate în legătură cu restricțiile privind libertatea de exprimare prevăzute la paragraful al doilea al art. 10. Rămâne așadar să se stabilească dacă ingerința era „prevăzută de lege”, dacă urmărea unul sau mai multe dintre scopurile legitime descrise la paragraful al doilea și dacă era „necesară într - o societate democratică” (a se vedea, de exemplu, Balaskas împotriva Greciei , nr. 73087/17, pct. 33, 5 noiembrie 2020). (a) Prevăzută de lege și un scop legitim

Curtea observă că părțile au fost de acord că măsura a fost legală și că a avut ca scop legitim protecția reputației sau a drepturilor altora, în special a reputației profesionale a doamnei O.S.H. (a se vedea supra, pc t. 84 și 96) . Curtea consideră că nu există motive pentru a reține contrariu l.

Cu toate aces tea, părțile nu au fost de acord dacă măsura aplicată reclamanților urmărea, de asemenea, scopul legitim de a menține autoritatea puterii judecătorești (a se vedea supra, pc t. 85 și 96). 24

Curtea observă că doamna O.S.H. era procuror la momentul producerii evenimentelor din cauza domnului N.T. și că se pare că aceasta ș i- a menținut același statut profesional chiar și după alegerea sa ca membru și vicepreședinte al CSM (a se vedea supra, pc t. 7 3 ). Observă, de asemenea, că statutul și funcțiile organelor de urmărire penală diferă de la o țară la alta și că, în consecință, întrebarea dacă acestea aparțin sistemului judiciar ca atare poate avea un răspuns diferit, în funcție de țara în cauză (a se vedea Goryaynova împotriva Ucrainei , nr. 41752/09, pct. 56, 8 octombrie 2020).

Cu toate acestea, având în vedere rolul procurorilor din România, astfel cum este descris infra la pc t. 115 , absența unei distincții fundamentale în sistemul juridic național între statutul judecătorilor și cel al procurorilor (a se vedea Kövesi împotriva României , nr. 3594/19, pct. 124 și 208, 5 mai 202 0, ș i, mutatis mutandis , Eminağaoğlu împotriva Turcie i , nr. 76521/12, pct. 125, 9 martie 2021 ), importanța acordată de autoritățile naționale necesității asigurării imparțialității, independenței și autorității deciziilor procurorilor drept element-cheie pentr u menținerea încrederii publicului în buna funcționare a sistemului de justiție (a se vedea supra, pc t. 73- 76), precu m și poziția deținută de doamna O.S.H. în cadrul CSM și atribuțiile aferente acestei poziții (a se vedea supra, pc t. 26 și 3 6 ), Curtea consideră că, în speță, măsura în discuție putea fi considerată ca urmărind de asemenea scopul legitim de a menține autoritatea puterii judecătorești (a se vedea, mutati s mutandis , Panioglu împotriva României , nr. 33794/14, pct. 108, 8 decembrie 2020, în ceea ce privește judecătorii, și Eminağaoğl u , citată anterior, pct. 131, în ceea ce privește procurorii) .

Rămâne de stabilit, prin urmare, dacă ingerința era „necesară într -o soc ietate democratică”. (b) Cu privire la întrebarea dacă ingerința era necesară într -o societate democratică (i) Principii general e

Curtea reiterează principiile generale stabilite în jurisprudența sa pentru aprecierea necesității unei ingerințe în libertatea de exprimare [a se vedea Morice , citată anterior, pct. 124 -27; Baka împotriva Ungariei (MC), 25

În plus, Curtea reiterează că, având în vedere „îndatoririle și responsabilitățile” inerente exercitării libertății de exprimare, protecția acordată jurnaliștilor de art. 10 în legătură cu relatarea unor informații privind chestiuni de interes general se supune condiției ca aceștia să acționeze cu bună - credință și plecând de la o bază factuală exactă și să furnizeze informații cred ibile și precise în conformitate cu etica jurnalistică [a se vedea Fressoz și Roire împotriva Franței (MC), nr. 29183/95, pct. 54, CEDO 1999- I, și Falter Zeitschriften GmbH împotriva Austriei (nr. 2) , nr. 3084/07, pct. 37, 18 septembrie 2012]. Deși presa nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește reputația și drepturile altora, sarcina sa este totuși de a transmite, într- un mod compatibil cu obligațiile și responsabilitățile sale, informații și idei cu privire la toate chestiuni le de interes public [a se vedea, printre alte hotărâri, Erla Hlynsdόttir împotriva Islandei (nr. 3) , nr. 54145/10, pct. 62, 2 iunie 2015].

Deși este adevărat că opțiunea editorială nu este nelimitată, libertate a jurnalistică acoperă, de asemenea, posibilitatea de a recurge la un anumit grad de exagerare sau chiar de provocare [a se vedea Perna împotriva Italiei (MC), nr. 48898/99, pct. 39 (a), CEDO 2003- V, și Ahmet Hüsrev Altan împotriva Turciei , nr. 13252/17, pct. 214, 13 aprilie 2021], iar metodele de relatare obiectivă și echilibrată pot varia considerabil; prin urmare, nu este de competența Curții, și nici a instanțelor naționale să substituie opiniile presei cu cele proprii în ceea ce privește tehnica de relatare care ar trebui adoptată de jurnaliști (a se vedea Jersild împotriva Danemarce i , 23 septembrie 1994, pct. 31, seria A nr. 298). Nu numai că presa are sarcina de a transmite astfel de informații și idei: publicul are, de asemenea, dreptul de a le primi . În caz contrar, presa nu ar putea să joace rolul său vital de „câine de pază public” [a se vedea Bladet Tromsø ș i Stensaas împotriva Norvegiei (MC), nr. 21980/93, pct. 62, CEDO 1999- III, și Falter Zeitschriften GmbH , citată anterior, pct. 38].

Curtea reiterează că aspectele referitoare la funcționarea sistemului de justiție, o instituție esențială pentru orice societate democratică, sunt de interes public (a se vedea Morice , citată anterior, pct. 128) și că nu există nicio îndoială că, într - o societate democratică, persoanele particulare au dreptul să comenteze și să critice administrarea justiției și magistrații implicați în aceasta (a se vedea Lešník împotriva Slovaciei , nr. 35640/97, pct. 55, CEDO 2003-IV). Cu toate acestea, trebuie avut în vedere rolul special al sistemului judiciar în societate. În calitate de garant al justiției, o valoare fundamentală într - un stat de drept, acesta trebuie să se bucure de încrederea publicului pentru a- ți îndeplini cu succes atribuțiile. Prin urmare, se poate dovedi necesar să se protejeze această încredere împotriva unor atacuri care produc prejudicii grave și care sunt în esență nefondate, în special având în vedere că judecătorii care au fost criticați sunt supuși unei obligații de 26

Totuși – cu excepția atacurilor care produc prejudicii grave și care sunt în esență nefondate – ținând seama de faptul că judecătorii fac parte dintr- o instituție fundamentală a statului, aceștia pot fi supuși, ca atare, unor critici personale în limitele admisibile, și nu doar la un nivel teoretic și general. Atunci când acționează în calitatea lor oficială, aceștia pot fi supuși unor limite mai largi ale criticii admisibile decât cetățenii obișnuiți (a se vedea Morice , citată anterior, pct. 131). Acest lucru este în mod special adevărat atunci când un judecător ocupă o funcție publică foarte vizibilă (a se vedea Panioglu , citată anterior, pct. 113).

Astfel de considerente (a se vedea supra, pct. 113- 114) se pot aplica, mutatis mutandis , și procurorilor din România; Curtea a recunoscut deja în ceea ce privește procurorii în general, indiferent de statutul lor specific, că sarcina lor este aceea de a contribui la buna administrare a justiției (a se vedea Lešník , citată anterior, pct. 54). Acest rol le impune obligația de a acționa ca garanți ai libertăților individuale și ai statului de drept, prin contribuția lor la buna funcționare a sistemului de justiție și, prin urmare, la încrederea publicului în acest sistem (a se vedea Eminağaoğlu , citată anterior, § 133). Procurorii trebuie, prin urmare, să beneficieze de protecție împotriva atacurilor verbale ofensatoare și abuzive și împotriva acuzațiilor nefondate (a se vedea Lešník , citată anterior, pct. 53 - 54, și Grebneva și Alisimchik împotriva Rusiei , nr. 8918/05, pct. 60, 22 noiembrie 2016).

Acest lucru nu le conferă, totuși, imunitate față de orice critică din partea mass- media cu privire la acțiunile întreprinse în calitatea lor oficială În calitate de funcționari publici, sunt supuși unor limite mai largi ale criticii admisibile decât persoanele private, iar sugerarea contrariului ar submina rolul vital de „câine de pază” public al presei (a se vedea Novaya Gazeta și Milashina împotriva Rusiei , nr. 45083/06, pct. 61, 3 octombrie 2017). Cu toate acestea, la fel ca în cazul celorlalți funcționari publici, nu se poate spune că procurorii se expun în mod conștient unei examinări atente a fiecărui cuvânt și a fiecărei acțiuni în măsura în care o fac politicienii și, prin urmare, ar trebui să fie tratați pe picior de egalitate cu aceștia din urmă în ceea ce privește criticile la adresa acțiunilor lor [a se vedea Nikula împotriva Finlandei , nr. 31611/96, pct. 48-50, CEDO 2002-II; Lešník , citată anterior, pct. 53- 54; și Chernysheva împotriva Rusiei (dec.), nr. 77062/01, 10 iunie 2004]. 117 . Curtea reiterează că a avut deja ocazia să stabilească principiile relevante care trebuie să ghideze aprecierea sa în cazurile în care trebuie să pună în balanță dreptul unei persoane la „respectarea vieții sale private” și interesul public de a proteja libertatea de exprimare [a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), nr. 40660/08 și 60641/08, pct. 95 -99, CEDO 2012, și Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței (MC), nr. 40454/07, pct. 90-93, CEDO 2015 (extrase)]. Prin urmare, a 27

În exercitarea funcției sale de supraveghere, sarcina Curții nu este de a se substitui instanțelor naționale, ci mai degrabă de a examina, având în vedere cauza în ansamblul său, dacă deciziile pe care instanțele le -au luat în temeiul puterii lor de apreciere sunt compatibile cu dispozițiile relevante ale Convenției (a se vedea Axel Springer AG , citată anterior, pct. 86). În cazul în care exercițiul de punere în balanță a drepturilor protejate de art. 8 și 10 din Convenție a fost efectuat de autoritățile naționale în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența Curții, Curtea ar avea nevoie de motive puternice pentru a substitui punctul de vedere al instanțelor naționale cu punctul său de vedere (ibid., pct. 87-88, cu trimiterile suplimentare).

În sfârșit, Curtea reafirmă că trebuie făcută o distincție între declarațiile de fapt și judecățile de valoare. În vreme ce existența unor fa pte poate fi demonstrată, veridicitatea judecăților de valoare nu poate fi probată . Cerința de a dovedi veridicitatea unei judecăți de valoare este imposibil de îndeplinit și încalcă însăși libertatea de opinie, care este o parte fundamentală a dreptului garantat de art. 10 (a se vedea Mika împotriva Greciei , nr. 10347/10, pct. 31, 19 decembrie 2013). Cu toate acestea, în cazul în care o declarație constituie o judecată de valoare, proporționalitatea unei ingerințe poate depinde de existența unei „baze factuale” suficiente pentru declarația în litigiu: în caz contrar, judecata de valoare se poate dovedi excesivă. Pentru a face distincția între o susținere de fapt și o judecată de valoare, este necesar să se țină seama de circumstanțele cauzei și de tonul general al observații lor, având în vedere că afirmații cu privire la aspecte de interes public pot constitui, pe această bază, mai degrabă judecăți de valoare decât declarații de fapt (a se vedea Morice , citată anterior, pct. 126). (ii) Aplicarea acestor principii în speță

Curtea observă că, astfel cum a fost recunoscut și de instanțele naționale (a se vedea supra, pct. 41 și 6 2 ), prezenta cauză privește un conflict între drepturi concurente – pe de o parte, respectarea dreptului la libertatea de exprimare al reclamanților și, pe de altă parte, dreptul doamnei O.S.H. la respectarea vi eții private – care impune o apreciere în conformitate cu principiile stabilite în jurisprudența relevantă a Curții. În special, articolul publicat de reclamanți la 2 august 2012 (a se vedea supra, pct. 26- 28) s-a 28

Curtea, examinând trimiterile din articol și chestiuni le ridicate în ansamblu, consideră că acestea au fost de natură să păteze reputația doamne i O.S.H. și să îi producă prejudicii atât în mediul său profesional, cât și în mediul social. În consecință, acuzațiile au atins nivelul de gravitate necesar, ceea ce putea cauza prejudicii exercitării personale, de către doamna O.S.H. , a drepturilor sale în temeiul art. 8 din Convenție [a se vedea Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), nr. 39954/08, pct. 83, 7 februarie 2012]. (α) Contribuția la o dezbatere de inter es general

Curtea observă că instanțele naționale au constatat că reclamanții au publicat articolele, inclusiv articolul din 2 august 2012, în cadrul unei dezbateri publice mai ample privind organizarea și funcționarea CSM, care a generat o atenție specială din partea presei pentru organizație și membrii acesteia din vara anului 2012, alimentate de conflictele interne din cadrul organizației și de poziția anumitor magistrați (a se vedea supra, pct. 41- 42 ș i 6 2 ). Curtea constată, de asemenea, că este relevant în această privință faptul că Guvernul nu a contestat alegația reclamanților potrivit căreia doamna O.S.H. intenționa să candideze la viitoarele alegeri pentru postul de președinte al CSM și că intențiile sale erau cunoscute publicului la acea dată (a se vedea supra, pc t. 87).

Curtea ia act, de asemenea, de faptul că observațiile reclamanților și ale doamnei O.S.H. în fața instanțelor naționale indică un istoric mai larg al contextului menționat mai sus, constând dintr - o anumită animozitate între doamna O.S.H. și Lumea Justiției (a se vedea pct. 35- 36 și 38- 3 9 ) și campaniile organizate de mijloacele de informare în masă în general care criticau persoanele care lucrau în i nstituții judiciare esențiale (a se vedea supra, pct. 80 ). Cu toate acestea, niciuna dintre instanțe nu a considerat că articolele referitoare la doamna O.S.H. ar fi făcu t parte dintr-o campanie de presă echivalentă cu hărțuirea sau că publicarea lor urmărea alte scopuri decât participarea la o dezbatere publică. Instanțele au considerat că scopul final al articolelor publicate de reclamanți, inclusiv al articolului din 2 august 2012, era acela de a ridica întrebări cu privire la modul în care funcționa sistemul de justiție și la probitatea morală și profesională a celor însărcinați să îl protejeze (a se vedea supra, p c t. 42, 46 și 62).

Curtea observă că articolul din 2 august 2012 se concentrase asupra carierei unui membru CSM, care era de asemenea vicepreședinte al 29

În aceste circumstanțe, și în lipsa unui argument sau a unor probe prezentate de Guvern care să poată răsturna constatările instanțelor naționale, Curtea consideră că nu există motive pentru a nu fi de acord cu aprecierea instanțelor potrivit căreia articolul editat și publicat de reclamanți privea aspecte de interes general privind organizarea și funcționarea sistemului de justiție (a se vedea Morice , citată anterior, pct. 128). În consecință, autoritățile aveau o marjă de apreciere deosebit de îngustă în aprecierea necesității ingerinței în libertatea de exprimare a reclamanților (a se vedea, de exemplu, Morice , citată anterior, pct. 125; Novaya Gazeta și Milașina , citată anterior, pct. 66; și Monica Macovei împotriva Românie i , nr. 53028/14, pct. 86-87, 28 iulie 2020). (β) Despre notorietatea persoanei în cauză și conduita anterioară a aces teia

Curtea observă că părțile par să nu fie de acord (a se vedea supra, pct. 87 – 88 și 98 ) cu privire la nivelul de protecție al dreptului do amnei O.S.H. la respectarea vieții sale private. Reclamanții au susținut că doamna O.S.H. nu era magistrat activ la momentul publicării articolului, ci mai degrabă politician din cadrul sistemului juridic și demnitar public ales. Prin urmare, spre deosebire de un magistrat, dar la fel ca un politician, se expusese în mod conștient și voluntar unei examinări atente a publicului asupra activităților sale și, prin urmare, trebuia să dea dovadă de un grad ridicat de toleranță față de critici.

La fel ca instanțele naționale, Curtea observă în această privință, la rândul său, că, în luna august 2012, doamna O.S.H. era înalt demnitar publ ic ales care captase atenția presei chiar înainte de publicarea articolului în discu ție în prezenta cauză (a se vedea supra, pct. 38 și 42). În plus, Curtea observă că aparent era cunoscut de public faptul că doamna O.S.H. se pregătea să candideze la alegeri pentru o funcție, și anume cea de președinte al CSM, care era chiar mai importantă decât cea pe care o ocupa deja (a se vedea supra, pc t. 29, 87 ș i 122) .

Curtea observă, de asemenea, că a admis, în contextul unei candidaturi depuse de funcționar public pentru ocuparea unui post de conducere care ar putea f i considerat ca fiind de interes public deosebit, că trebuie să se considere că un astfel de funcționar public a intrat în mod inevitabil și în cunoștință de cauză în sfera publică și s - a expus unei examinări atente a actelor sale și că, în consecință, limitele criticii admisibile trebuie să fie mai largi decât în cazul unui profesionist obișnuit [a se vedea Medžlis Islamske Zajednice Brčko și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei (MC), nr. 17224/11, pct. 98, 27 iunie 2017] . 30

Curtea observă de la bun început că acțiunea inițială pentru defăimare formulată împotriva reclamanților conținea plângeri mai ample, ș i anume desfășurarea unei campanii de presă defăimătoare împotriva doamnei O.S.H., constând din 36 de articole care priveau activitățile și cariera doamnei O.S.H. (a se vedea supra, pct. 30 și 4 2 ). Curtea observă, de asemenea, că articolul din 2 august 2012 discutase cazul domnului N.T., invocând articole anterioare din presă referitoare la aceleași evenimente, hotărârea pronunțată de instanțele naționale cu privire la acest caz și o plângere penală pendinte formulată de domnul N.T. împotriva doamnei O.S.H. (a se vedea supra, pct. 21- 25 și 27- 2 8 ). Prin urmare, metoda utilizată pentru obținerea informațiilor relatate nu poate fi pusă la îndoială.

Instanța de fond a respins acțiunea formulată de doamna O.S.H. cu privire la majoritatea celor 36 de articole, dar a admis- o în ceea ce privește cele cinci articole de presă care se concentrau asupra cazului domnului N.T. Instanța a reținut că, deși articolele se întemeiaseră pe o bază factuală suficientă, acestea nu au prezentat în mod clar responsabilitățile unui prim - procuror și au utilizat un limbaj excesiv de critic, emoțional și ofensator (a se vedea supra, pc t. 46- 52) .

Spre deosebire de instanța de fond, Curtea de apel a considerat că, într- un mod similar majorității articolelor din campania de presă, patru dintre articolele care priveau circumstanțele legate de cazul domnului N.T., și anume cele publicate în perioada 4- 31 ianuarie 2013, se întemeiaseră pe o bază factuală suficientă și că reclamanții acționaseră cu bu nă - credință atunci când le- au publicat și că exprimările utilizate în acestea (a se vedea supra, pct. 5 0 ) se menținuseră în limitele libertăț ii de exprimare jurnalistice (a se vedea supra, pct. 64- 6 5 ). În plus, instanța de ultim grad nu a constatat în mod e xpres că exprimările sus - menționate erau semnificativ diferite de cele similare conținute în articolul din 2 august 2012 (a se vedea supra, pc t. 26- 28 și 50). 31

Curtea observă că instanța de ultim grad i - a obligat pe reclamanți la plata unei despăgubiri pentru daunele morale aduse doamnei O.S.H., întrucât articolul din 2 august 2012 se întemeiase pe textul hotărârii de achitare a domnului N.T. pentr u a formula o acuzație specifică împotriva doamnei O.S.H., deși textul hotărârii în cauză nu susținea o astfel de acuzație (a se vedea supra, pct. 6 6 ). Instanța de ultim grad a considerat că prin utilizarea expresiilor „Aflați [despre] abuzurile procuraturii, reținute de judecători în acest caz!” și „Judecătorii au menționat presiunile procurorilor [exercitate] asupra martorilor”, în articol se susținea, în fapt, în mod neadevărat că judec ătorii au constatat că eroarea judiciară prin care o persoană nevinovată a fost acuzată de omor fusese rezultatul abuzurilor comise de procuror și de doamna O.S.H., care au constat în presiunea exercitată de cei doi procurori asupra martorilor. În continua re, Curtea de apel a concluzionat că reclamanții nu acționaseră cu bună - credință deoarece denaturaseră informațiile disponibile în hotărârea de achitare atunci când au prezentat informațiile publicului (i) întrucât instanța care l -a achitat pe domnul N.T. reprodusese motivele care au stat la baza schimbării declarațiilor martorului din faza de urmărire penală a procesului nu însemna că instanța respectivă considerase că existaseră presiuni din partea acuzării sau că motivele invocate de martor erau adevărate și (ii) întrucât doamna O.S.H. nu fusese responsabilă de audierea martorilor din poziția sa de prim - procuror, și nici chiar martorul nu sugerase că aceasta ar fi săvârșit un abuz împotriva sa, dat fiind că acesta s -a referit doar la procurorul de caz. În sfârșit, Curtea de apel a considerat că acuzațiile clare și specifice formulate în articol împotriva doamnei O.S.H. erau mai mult decât simple judecăți de valoare și o defăimaseră în mod intenționat (a se vedea supra, pc t. 66- 70).

Curtea constată că instanțele naționale sunt, în principiu, mai în măsură decât o instanță internațională să aprecieze intenția din spatele frazelor și afirmațiilor în litigiu și, în special, să judece modul în care publicul larg le- ar interpreta și ar reacționa la ele (a se vedea M