CASE OF ALEXANDRU-RADU LUCA v. ROMANIA

Reclamantu l s- a plâns că procesul penal împotriva sa fusese inechitabil deoarece procedura în fața judecătorului de cameră preliminară care a confirmat rechizitoriul procurorului i- a încălcat drepturile garantate de art. 6 din Convenție. ÎN FAPT

Reclamantul s- a născut în 1978 ș i locuie ș te în Bucure ș ti. A fost reprezentat în mod succesiv de doi avocați, cel mai recent de D. Buruian, avocat în Bucure ș ti.

Guvernul a fost reprezentat de agentul său, doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe .

Faptele cauzei se pot rezuma după cum urmează. 1

La 7 aprilie 2011, Direcția Națională Anticorupție („DNA” ) l-a trimis în judecată pe I.H. pentru o faptă de înșelăciune; pe C.M. pentru trei fapte de în șelăciune; pe reclamant, pe I.B.C.N. și societatea administrată de reclamant pentru patru fapte de complicitate la în șelăciune; pe C. Ș. pentru o singură faptă de complicitate la înșelăciune. Toate rechizitoriile luau în considerare probe culese de DNA, care includeau declarații ale inculpaților, depoziții ale martorilor ș i înscrisuri, inclusiv rapoarte ale special i ș tilor.

Reclamantului i-a fost notificat rechizitoriul și probele în susținerea acestuia .

Prima fază a procesului în fața instanțelor naționale a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile fostului Cod penal și ale Codului de procedură penală, în vigoare până la 1 februarie 2014. Reclamantul nu a negat că această procedură, indiferent dacă priveau probleme vizând aspecte de fapt sau de drept sau legalitatea probelor au fost publice, orale ș i în contradictoriu, iar reclamantul și avocatul său au putut fi citați ș i au putut participa la ședințe personal.

La 22 mai 2013, Tribunalul Bucure ști a considerat că reclamantul ș i ceilalți inculpați au săvârșit infracțiunea de înșelăciune sau, respectiv, complicitate la în șelătorie (supra, pc t. 6) ș i a condamnat persoanele fizice la pedepse corespunzătoare privative de libertate, iar persoana juridică la o amendă penală. Reclamantul a fost condamnat la 10 ani de închisoare. În plus, instanța a admis pretențiile civile formulate de bancă împotriva reclamantului și a coinculpaților acestuia.

Atât reclamantul, cât și coinculpații au introdus apel împotriva hotărârii.

La 28 februarie 2014, Curtea de Apel Bucure ș ti a admis apelul, a casat hotărârea tribunalului ș i a retrimis cauza înapoi către instanța inferioară pentru rejudecare. A reținut că hotărârea instanței de fond fusese dată cu încălcarea legii deoarece respinsese cererea băncii ca asigurătorul său să fie admis ca parte în procedură ș i, prin urmare, nu îl citase pe acesta să participe la ședințele în cauză. 2

În ședința publică din 5 iunie 2014, tribunalul a ascultat argumentele părților cu privire la aspectul dacă speța trebuia trimisă unei camere preliminare pentru examinare înainte de a relua procesul. De ș i reclamantul ș i ceilalți acuzați au susținut că speța nu trebuia trimisă unei camere preliminare, DNA a fost de opinie contrară.

La 6 iunie 2014, tribunalul a trimis cauza unei camere preliminare . A hotărât că speța îi fusese trimisă pentru rejudecare după ce dispozițiile noului Cod de procedură penală intraseră în vigoare. Curtea de apel nu a stabilit, totu ș i, care era punctul de plecare pentru rejudecare, în special care era ultimul act de procedură pe care îl îndeplinise tribunalul în timpul primei proceduri și care rămânea valabil. Tribunalul a considerat că trebuia, prin urmare, să concluzioneze că toate actele de procedură pe care le îndeplinise în timpul primei proceduri fuseseră anulate de instanța de apel. S -a considerat că rejudecarea trebuia efectuată în conformitate cu noua legislație, ceea ce însemna că și cauza trebuia să treacă prin faza preliminară a procesu lui . B. Camera preliminară 1. Excepțiile reclamantului și ale celorlalți inculpați în fața judecătorului de cameră preliminar ă (a) Excepțiile reclamantului

La o dată neprecizată, camera preliminară a Tribunalului a trimis reclamantului o copie a actului de punere sub acuzare (supra, pc t. 6). Î n plus, l- a informat că putea d epune comentarii și excepții scrise cu privire la legalitatea acțiunilor autorităților de anchetă penală ș i a modului în care acestea au strâns probele.

La o dată neprecizată, reclamantul a ridicat excepții în faț a judecătorului de cameră preliminară ș i a solicitat redeschiderea anchetei penale. Obiecțiile sale priveau pretinsa nelegalitate a rechizitoriului ș i pretinsa lipsă de competență a tribunalului de a examina cauza .

Cu privire la pretinsa nelegalitate a rechizitoriului, reclamantul a argumentat că afirmațiile care justificau punerea sa sub acuzare se întemeiaseră pe interpretarea eronată a probelor disponibile. De asemenea, unele declarații privind vinovăția sa pentru comiterea pretinselor infracțiuni era contrazise de probe. Mai mult, punerea sa sub acuzare s-a întemeiat pe contractele cuprinzând descrierea fi ș ei postului pe care le semnase cu banca, dar aceste contracte fie lipseau din dosarul cauzei, fie au fost interpretate gre șit sau denaturate. Mai mult, autoritățile de anchetă nu au stabilit ș i nici clarificat dacă documentele pretins frauduloase depuse de reclamant la bancă au fost, de fapt, falsificate și de către cine. 3

Ceilalți inculpați au ridicat, de asemenea, excepții în fața judecătorului de cameră preliminară ș i au solicitat redeschiderea anchetei penale.

I.H., C.M., I.B.C.N. ș i C. Ș . au susținut că punerea sub acuzare ș i probele strânse erau ilegale deoarece DNA nu avea competența cerută pentru a cerceta cauza, dată fiind valoarea efectivă a pretinsului prejudiciu suferit de bancă. Pe de alt ă parte, probele din dosarul cauzei au devenit nule deoarece asigurătorul băncii nu fusese citat de autorități pentru a participa la procedură în faza anchetei.

Societatea administrată de reclamant a reiterat cel e mai multe din argumentele invocate de reclamant (supra, pct. 16- 17). În plus, aceasta a susținut că toate probele st rânse împotriva sa de autoritățile de anchetă trebuiau excluse din dosar, deoarece, atunci când au fost depuse la dosar, DNA nu desemnase un reprezentant special pentru a reprezenta interesele companiei ș i pentru a- i apăra drepturile aș a cum impunea legea . 2. Încheierea judecătorului de cameră preliminar ă

La o dată neprecizată, excepțiile ridicate de reclamant ș i de coinculpații săi au fost trimise la DNA, care ș i-a depus comentariile în răspuns la 14 august 2014.

Prin încheierea din 20 august 2014, care putea fi atacată în termen de 3 zile de la notificare, judecătorul de cameră preliminară a tribunalului – deliberând în camera de consiliu și în lipsa părților – a respins t oate excepțiile menționate (supra, pc t. 16- 20) și a dispus începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară a reținut că, dat fiind conținutul normelor de procedură penală relevante și pretinsa valoare a prejudiciului suferit de bancă, autoritățile competente să ancheteze și să examineze cauza erau DNA ș i tribunalul. A mai reținut că numai o instanță de judecată era competentă să determine valoarea reală a prejudiciului suferit de bancă, dat fiind că o asemenea apreciere implica o examinare a fondului cauzei.

Judecătorul de cameră preliminară a observat și faptul că normele de procedură relevante nu impuneau obligația ca autoritățile de anchetă să citeze asigurătorul băncii în faza cercetării penale și că această pretinsă necitare de către autorități nu ar fi p utut afecta în vreun fel drepturile lui I.H., C.M., I.B.C.N. ș i C. Ș .

Judecătorul de cameră preliminară a mai reținut că restul argumentelor reclamantului și ale celorlalți inculpați, inclusiv cele cu privire la p retinse deficiențe în modul de administrare a probelor, nu putea avea ca 4

La 3 octombrie 2014, reclamantul și ceilalți inculpați au contestat încheierea judecătorului de cameră preliminară din 20 august 2014 în fața judecătorului de cameră preliminară din cadrul curții de apel. Doar I.H., C.M., I.B.C.N. ș i C. Ș . au dep us argumente pentru susținerea contestației. Au admi s că încheierea din 20 august 2014 le fusese comunicată și au reiterat excepțiile pe care le ridicaseră în fața judecătorului de cameră preliminară din cadrul tribunalului ca motive în susținerea contestaț iei (supra, pc t. 19). Cu privire la reclamant, acesta a arătat că urma să prezinte argumentele în sprijinul contestației sale cel mult la data care urma să fie stabilită pentru examinare a contestației. Nu există probe la dosarul cauzei că reclamantul a depus efectiv argumentele sus - menționate.

Prin încheierea din 30 octombrie 2014, care nu putea fi atacată, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel – deliberând în camera de consiliu și în lipsa părților – a respins contestațiile reclamantului și ale coinculpaților săi ca nefondate. Cu privire la motivele invocate de I.H., C.M., I.B.C.N. ș i C. Ș. în contestațiile lor , judecătorul a reiterat motivarea deciziei judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanței inferioare din 20 august 2014. Cu privire la contestația depusă de societatea inculpată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta nu adu sese niciun argument în sprijinul contestației sale și a respins afirmația acesteia că încheierea din 20 august 2014 nu îi fusese notificată. Judecătorul de cameră preliminară a reținut, în această privință, că societatea ar fi putut consulta încheierea di n 20 august 2014, disponibilă la grefa instanței, ș i, prin urmare, era exclusiv răspunzătoare pentru nedepunerea motivelor respective. Judecătorul de cameră preliminară a mai reținut că, în asemenea circumstanțe, singurele argumente pentru susținerea contestației societății urmând a fi examinate erau excepțiile deja prezentate de societate în fața judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanței inferioare, ale cărui motive pentru respingerea acestor excepții erau întemeiate . 5

Reclamantul a formulat contestație în anulare împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din 30 octombrie 2014. Acesta a argumentat că nu a fost nici citat în fata judecătorului de cameră preliminară din cadrul curții de apel, nici nu i s -au notificat data ș i ora stabilite pentru examinarea contestației sale, în conformitate cu normele de procedură relevante. De și a solicitat în mod repetat la grefa curții de apel informații despre data și ora stabilite pentru examinarea contestației sale, i s - a spus că dosarul cauzei încă nu era înregistrat pe rolul instanței.

La 3 decembrie 2014, curtea de apel a respins contestația în anulare a reclamantului ca inadmisibilă. S - a reținut că acest tip de cale de atac putea fi introdus doar pe fondul cauzei împotriva unei hotărâri executorii ș i definitive. Cu toate că era definitivă, încheierea din 30 octombrie 2014 nu putea fi considerată ca încadrându - se în categoria respectivă. Instanța a considerat ș i că, în conformitate cu normele de procedură în vigoare la momentul respectiv, contestația împotriva încheierii din 20 august 2014 a fost examinată în mod corect în camera de consiliu și în lipsa părților. Instanța a admis că, prin decizia din 11 noiembrie 2014, dispozițiile au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Cu toate acestea, decizia C urții Constituționale avea doar un efect ex nunc ș i doar din momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial. (b) Cererea de revizuire

Reclamantul a formulat o cerere de revizuire a încheierii judecătorului de cameră preliminară din 20 august 2014. Pornind de la concluziile decizie i Curții Constituționale din 11 noiembrie 2014, reclamantul a susținut că dreptul său la un proces echitabil fusese încălcat deoarece judecătorul de cameră preliminară examinase argumentele sale împotriva rechizitoriului în camera de consiliu și în lipsa părților.

La 26 iunie 2015, tribunalul a respins cererea de revizuire a reclamantului ca inadmisibilă. A reținut că acest tip de cale de atac extraordinară putea fi introdus doar împotriva unei hotărâri privind fondul cauzei și de către o persoană care fusese condamnată pentru săvârș irea unei infracțiuni ș i contestase constituționalitatea dispozițiilor legale în litigiu în fața Curții Constituționale. Cu toate acestea, niciuna din aceste condiții nu fusese îndeplinită în cazul reclamantului.

Reclamantul a contestat hotărârea din 26 iunie 2015 în fața curții de apel, dar în cele din urmă ș i-a retras cererea. 6

Procedura de judecată în fața instanțelor naționale a fost publică, orală ș i în contradictoriu. Reclamantul și avocatul său au fost citați să participe ș i au avut posibilitatea să ia parte în persoană la toate ședințele în cauză. Similar celorlalți inculpați, a avut posibilitatea să depună, și a făcut acest lucru, comentarii priv ind valoarea probatorie a dovezilor aflate la dosar sau să conteste această valoare, precum și să reitereze unele dintre argumentele invocate în fața judecătorului de cameră preliminară (supra, pct. 16). De asemenea, a avut posibilitatea să depună înscrisuri, să solicite expertize și să asculte mărturii la dosarul cauzei. Afirmațiile și solicitările sale au fost examinate de instanțele naționale ș i au fost admise sau respinse prin decizii motivate. Mai departe, reclamantului i s- au oferit ocazii repetate să facă declarații în fața instanțelor, să conteste argumentele aduse de celelalte părți în proces și să adreseze întrebări celorlalți inculpați ș i m artorilor audiați de instanțe, inclusiv martorilor ascultați de autorități în faza de anchetă.

La 24 aprilie 2017, tribunalul, în baza probelor aflate la dosar, i-a condamnat pe reclamant și pe cei mai mulți dintre ceilalți inculpați la pedepse privative de libertate, iar persoana juridică la o amendă penală, considerând că aceștia erau vinovați de acuzațiile aduse (supra, pc t. 6). Reclamantul a fost condamnat la 2 ani ș i 6 luni de închisoare. În plus, instanța a admis în parte pretențiile civile formulate de bancă împotriva reclamantului ș i a coinculpaților acestuia.

Reclamantul, cei mai m ulți dintre coinculpați ș i DNA au formulat a pel împotriva hotărârii. În esență, reclamantul a susținut că a fost condamnat de prima instanță în baza unui set de fapte care nu constituiseră baza rechizitoriului său, că respectivele fapte nu erau de natură penală ș i, în orice caz, nu fuseseră susținute de probe.

Prin hotărârea definitivă din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucure ș ti a admis în parte recursul DNA împotriva hotărârii din 24 aprilie 2017 ș i a respins apelurile reclamantului și ale coinculpaților săi ca nefondate. A menținut concluziile instanței de fond, că reclamantul și cei mai mulți dintre ceilalți inculpați erau vinovați în parte de respectivele acuzații care le erau aduse (supra, pct. 6), ș i i- a condamnat pe inculpați la o pedeapsă majorată cu închisoarea, iar persoana juridică la o amendă penală. Reclamantul a fost condamnat la 3 ani ș i 6 luni de închisoare.

Dreptul intern relevant care urmează este prezentat în Mihail Mihăilescu împotriva României (nr. 3795/15, pct. 21-22, 12 ianuarie 2021): Constituția: tratatele internaționale de drepturi ale omului (ar t. 20), accesul 7

Prin decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitor u l Oficial nr. 887 din 5 decembrie 2014, Curtea Constituțională a examinat obiecțiile de neconstituționalitate ridicate de persoane particulare cu privire la art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), (2) ș i (3), art. 346 alin. (1) ș i art. 347 alin. (1), (2) ș i (3) C. proc. pen. A hotărât că art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) și art. 347 alin. (3) C. proc. pen. erau neconstituționale, iar celelalte alineate ale articolelor mai sus menționate care fuseseră contestate erau constituționale. Părțile relevante ale deciziei Curții Constituționale sun t formulate după cum urmează: „25. [...] instituția camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342 -348 [...]. 26. [...] dispozițiile men ț ionate anterior trebuie coroborate cu cele ale art. 54 din Codul de procedură penală, care dispun asupra competenței judecătorului de cameră preliminară [...]. Totodată, Curtea reține că, potrivit [...] art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, în procesul penal, se exercită următoarele funcții judiciare [...]. 27. Astfel, prin prisma atribuțiilor procesuale încredințate judecătorului de cameră preliminară [...] Curtea trage concluzia că acestuia îi revine funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și că [...] această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. [.. .] 28. [...] Curtea observă că activitatea acestuia nu priv e ș te fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând ș i nedispunând [...] cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție. Astfel , potrivit [...] art. 342 din Codul de procedură penală competența judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și legalității sesizării instanței, în verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală . [...] 32. În ceea ce prive ș te faza prealabilă a procesului [...] Curtea observă că instanța europeană consideră procedurile penale ca pe un întreg. Pe de altă parte, anumite condiții impuse de art. 6, precum termenul rezonabil sau dreptul la apărare, pot fi, de asemenea, relevante la acest stadiu al procedurii, în măsura în care echitatea pr ocesului poate fi grav încălcată prin nerespectarea inițială a acestor condiții impuse [...]. Astfel , modul în care se aplică aceste garanții în cursul anchetei preliminare depinde de caracteristicile procedurii ș i de circumstanțele cauzei 8

[...] Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil este acela că, în materie penală, inclusiv elementele ce țin de procedură, ar trebui să se desfăș oare într- o manieră contradictorie, trebuind să existe egalitate de arme între acuzare și apărare. [... ]

Curtea apreciază că probele reprezintă elementul central al orică rui proces penal, iar organul de urmărire penală strânge [...] probe atât în favoarea, cât ș i în defavoarea suspectului sau inculpatului. Totodată, Curtea observă că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței ș i a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor ș i a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. De asemenea, Curtea observă că potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, probele care au fost exc luse de judecător în această fază nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cau zei.

Totodată, Curtea observă că, în concepția inițiatorului, proiectul Codului de procedură penală "instituie competența judecătorului de cameră preliminară în verificarea conformității probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanțiile de echitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns și exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. [...]” Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că procedura desfășurată în camera preliminară este deosebit de importantă, având o influență directă asupr a desfășurării ș i echității procedurii ulterioare, in clusiv asupra procesului propriu-zis.

[P]otrivit art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecătorul de cam eră preliminară comunică cererile și excepțiile formulate de către inculpat ori excepțiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare. [...] Curtea reține că procurorul are acces la cererile și excepțiile formulate de către inculpat ori excepțiile ridicate din oficiu, pe când inculpatului nu i se vor 9

Având în vedere cele expuse, Curtea apreciază că inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fa pt de către adversar ș i la tot ceea ce este prezentat de aces ta, fiind limitat doar la a depune cereri și excepții după consultarea rechizitoriului [...] Reglementând în acest mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea părților de a avea cun o ștință ș i de a dezbate excepțiile ridicate din oficiu și susținerile parchetului, plasându -le într-o situație dezavantajoasă față de procuror. [...] 54. În continuare, Curtea reține că dreptul la o procedură orală și la o audiere publică este deosebit de important în contextul penal, caz în care o persoană acuzată de o infracțiune penală trebuie, în general, să aibă posibilitatea de a participa la o au diere în primă instanță [...]. În cazul în care este vorba despre un singur grad de jurisdicție ș i în cazul în care problemele nu sunt "extrem de tehnice" sau "pur legale", trebuie să e xiste o procedură orală [...]. 55. În schimb, folosirea procedurilor scrise în căile de atac este, în general, accepta tă ca fiind compat ibilă cu art. 6. O procedură orală poate să nu fie necesară în căile de atac atunci când nu există probleme cu credibilitatea martorilor, nu sunt contestate faptele, părților le sunt oferite posibilități adecvate de a - ș i prezenta cazurile lor în scris ș i de a contesta dovezile aduse împotriva lor [...]. 56. Astfel, cum s- a arătat anterior, având în vedere că standardul de protecție oferit de dispozițiile Convenției ș i de jurisprudența instanței europene este unul minimal, Legea fundamentală sau jurispru de nța Curții Constituționale putând oferi un standard mai ridicat de protecție a drepturilor [...] instanța de contencios constituțional a statuat că garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenție ș i de art. 21 alin. (3) din Constituție se aplică, în materie penală, nu numai procedurii de fond a litigiulu i, ci ș i în procedura camerei preliminare, oferind o protecție sporită celei regăsite la nivelul Convenției. 57. În ceea ce prive ș te dreptul la o procedură orală, Curtea observă că numai în cadrul unor dezbateri desfășurate oral procesul poate fi urmărit efectiv [...] de către părți. Totodată, dreptul la o procedură orală conține ș i dreptul inculpatului [...] de a fi prezent[e] în fața instanț ei. Acest principiu asigură contactul nemijlocit între judecător și părți, făcând ca expunerea susținerilor formulate de părți să respecte o anumită ordine și facilitând astfel stabilirea corectă a faptel or. [...] 59. Pentru toate argumentele expuse în prealabil, din perspectiva verificării legalității admi nistrării probelor, Curtea constată că, pe de - o parte, probele, odată ce au fost excluse, nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei, iar pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară este suveran asupra stabilirii legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente. Astfel, actele pe care acesta le îndepline ște au o influență directă asupra desfășurării și echității procesului propriu - zis. Odată începută j udecata, judecătorul fondului nu mai poate aprecia asupra probelor excluse, dar nici asupra legalității administrării probelor ce au rămas câștigate procesului. După rămânerea definitivă a soluției dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia inculpatul să poată ridica cereri ori excepții referitoare la aspecte deja analizate în camera prelimin ară. 10

Curtea constată că cererea nu este nici vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Trebuie a șadar să fie declarată admisibilă . B. Cu privire la fon d 1. Argumentele părților (a) Reclamantul

Reclamantul a susținut că atât cererea sa în fața judecătorului de cameră preliminară, cât și contestația sa împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară au fost examinate în camera de consiliu și în lipsa părților și nu au fost contradictorii. Mai mult, judecătorul de cameră preliminară din 12

Reiterân d unele dintre argumentele pe care s-a bazat Curtea Constituțională în decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 (supra, pct. 37) , reclamantul a susținut, în continuare, că instanța constituțională a demonstrat fără echivoc, ș i în temeiul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, că examinarea unei cauze de către judecătorul de cameră preliminară în camera de consiliu, în lipsa părților ș i printr- o procedură necontradictorie , a avut efecte grave asupra dreptului la un pr oces echitabil al inculpaților ș i al altor părți în procesul penal. (b) Guvernul

Guvernul a susținut că procesul penal împotriva reclamantului, privit în ansamblu, a fost contradictoriu ș i corect ș i a respectat principiul egalității armelor.

Acesta a explicat că, la 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală care a schimbat modul în care se desfăș ura procesul penal prin introducerea unei noi etape procedurale, și anume o procedură în fața judecătorului de cameră preliminară. Acest judecător are obiective clare, și anume să examineze legalitatea probelor administrate, a rechizitoriului ș i a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, și să pregătească dosarul cauzei pentru examinare în faza de judecată din procesul penal.

După cum a stabilit Curtea Constituțională în decizia din 11 noiembrie 2014, instituția judecătorului de cameră preliminară nu aparține nici urmării penale nici judecății, date fiind sarcinile procedurale atribuite unui astfel de judecător. Activitatea unui judecător de cameră preliminară nu priveș te fondul cauzei, iar actele sale de procedură nu privesc sau nu determină elementele esențiale în cauză, în special, fapta, autorul și vinovăția acestuia.

Procedura în fața judecătorului de cameră preliminară se finalizează prin restituirea cauzei la parchet sau prin începerea judecății. În ultimul scenariu, instanța de judecată n u mai poate retrimite cauza la parchet.

De asemenea, Guvernul a explicat că, după ce Curtea Constituțion ală a declarat neconstituționale dispozițiile art. 345 alin. ( 1) ș i art. 347 alin. (3) C. proc. pen., autoritățile au modif icat textul acestor articole prin Legea nr. 75/2016, care a intrat în vigoare la 2 mai 2016.

Guvernul a susținut că tribunalul notificase rechizitoriul reclamantului. În plus, l-a informat cu privire la drepturile sale de a formula concluzii scrise și de a ridica excepții în fața judecătorului de cameră preliminară. Reclamantul a ridicat în cele din urmă excepții cu privire la pretinsa nelegalitate a rechizitoriului și la competența instanței însărcinate cu examinarea cauzei. Ju decătorul de cameră preliminară a examinat toate argumentele invocate de reclamant ș i le-a respins oferind motive detaliate. 13

Guvernul a susținut, în continuare, că judecătorii de cameră preliminară și instanțele chemate să examineze cauza reclamantului pur ș i simplu au aplicat legea relevantă în vigoare la momen tul vizat. A subliniat că, în conformitate cu prevederile constituționale relevante, decizia Curții Constituționale din 11 noiembrie 2014 era obligatorie ș i se aplica doar ex nunc din momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Guvernul a susținut că circumstanțele excepționale care ar putea justifica renunțarea la o audiere se axează în esență pe natura chestiunilor ce trebuie soluționate de instanța competentă – în special, dacă acestea ridicau orice prob lemă de fapt sau de drept care nu putea fi în mod adecvat soluționată în temeiul dosarului. O audiere poate să nu fie necesară atunci când nu există probleme de credibilitate sau fapte contestate care necesită expunerea orală a probelor sau adresarea de întrebări martorilor ș i când inculpatului i s- a acordat o ocazie adecvată de a - și susține cauza în scris ș i de a contesta dovezile aduse împotriva sa .

Dat fiind că în cauza reclamantului decizia judecătorului de cameră preliminară nu antamase fondul cauzei, dreptul său la apărare nu a fost afectat. În fazele de anchetă și de judecată ale procedurii penale împotriva sa, reclamantul fusese audiat de autoritățile relevante. În plus, acesta ș i reprezentantul său legal ales au avut acces la toate documentele din dosarul cauzei, au putut să participe activ la proces și să comenteze observațiile prezentate și probele furnizate de celelalte părți și au avut posibilitatea să solicite audierea martorilor ș i depunerea altor probe la dosarul cauzei. Mai mult, instanțele de judecată ș i-au motivat pe larg deciziile de condamnare a reclamantului . 2. Motivarea Curții (a) Principii general e

Curtea reiterează că respectarea cerințelor unui proces echitabil se examinează de la caz la caz, având în vedere evoluția procedurii în ansamblu, nu pe baza examinării izolate a unui anumit aspect sau a unui anumit incident, 14

Întrucât scopul principal al art. 6 sub aspect penal este de a asigura un proces echitabil în fața unei „instanțe” competente să soluționeze „orice acuzație în materie penală”, garanțiile prevăzute la articolul respectiv se aplică de la momentul la care o „acuzație în materie penală” există în sensul jurisprudenței Curții și pot fi, prin urmare, relevante în fazei premergătoare judecății dacă și în măsura în care este posibil să se aducă atingere caracterului echitabil al procesului printr- o omisiune inițială a respectării acestora. Faza de urmărire penală sau premergătoare judecății poate prezenta o importanță deosebită pentru pregătirea procesului pe nal. De exemplu, probele obținute în această fază determină deseori cadrul în care acuzațiile vor fi analizate în proces (a se vedea Ibrahim și alți i , citată anterior, pct. 253, cu trimiteri suplimentare, ș i Haarde împotriva Islande i , nr. 66847/12, pct. 78, 23 noiembrie 2017). Modul în care art. 6 § 1 și 3 urmează să fie aplicat în faza de urmărire penală sau în faza premergătoare judecății depinde de particularitățile procedurii respective și de împrejurările cauzei (a se vedea Ibrahim și alții , citată ant erior, pct. 253, ș i, mutatis mutandis , Mihai l Mihăilescu împotriva României , nr. 3795/15, pct. 80, 12 ianuarie 2021).

Curtea reiterează în continuare că principiul contradictorialității ș i principiul egalității armelor, care se află în strânsă legătură, sunt componente de bază ale conceptului de „proces echitabil” în sensul art. 6 § 1 din Convenție. Acestea impun un „echilibru just” între părți: fiecărei părți trebuie să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a - și susține cauza în condiții care să nu o plaseze într- o poziție considerabil dezavantajoasă față de oponentul său (a se vedea, printre altele, Salov împotriva Ucrainei , nr. 65518/01, pct. 87, CEDO 2005-VIII, ș i SA-Capital Oy împotriva Finlandei , nr. 5556/10, pct. 66, 14 februarie 2019). Conform dreptului la o procedură în contradictoriu, părțile trebuie să aibă nu doar posibilitatea de a prezenta orice probe necesare pentru ca pretențiile lor să aibă ș anse de reu șită, dar și să aibă cunoștință și să comente ze cu privire la toate probele aduse sau la observațiile din dosar, spre a influența decizia instanței (a se vedea Gregačević împotriva Croație i , nr. 58331/09, pct. 50, 10 iulie 2012, cu alte trimiteri). În această privință, Curtea observă că este posibil ca o situație procedurală care nu plasează o 15

Dr epturile care derivă din aceste principii nu sunt absolute. Cu toate că statele contractante dispun de o anume marjă de apreciere în acest domeniu, Curtea este cea care trebuie să stabilească în cele din urmă dacă au fost îndeplinite cerințele Convenției. Chiar ș i în cauzele penale, Curtea a reținut că pot exista interese divergente care trebuie evaluate prin raportare la drepturile părții în procedură. Cu toate acestea, doar măsurile care restrâng exercițiul drepturilor unei părți la procedură ș i care nu a fectează însăși esența acestor drepturi sunt permise în temeiul art. 6 § 1. În acest sens, orice dificultate cauzată părții reclamante prin limitarea drepturilor sale trebuie să fie contrabalansată suficient în procedura urmată de autoritățile judiciare [a se vedea Fitt împotriva Regatului Unit (MC), nr. 29777/96, pct. 45-46 , CEDO 2000-II, ș i SA-Capital O y , citată anterior, pct. 67].

În cele din urmă, Curtea face referire la principiile stabilite în jurisprudența sa cu privire la cerința ca, în cazul pronunțării unei hotărâri privind temeinicia unei acuzații în materie penală, ședința de judecată să fie orală și publică [a se vedea Jussila împotriva Finlandei (MC), nr. 73053/01, pct. 40-44, CEDO 2006-XIV]. (b) Aplicarea acestor principii în prezenta cau ză

Curtea observă de la început că înaltele părți contractante au adoptat, ca parte a cadrului lor juridic, abordări variate cu privire la aspectele referitoare la procedurile, competențele ș i rolul anchetei sau fazei premergătoare judecății (supra, pct. 38). Curtea recunoa ște că aceste probleme pot implica aspecte importante ș i sensibile despre echitate ș i modul în care se stabile ște un echilibru corespunzător între părțile la proces, precum și că soluțiile adoptate sunt legate de aspecte procedurale complexe specifice fiecărei ordini constituționale. Așa stând lucrurile, nu revine Curții să caute a impune un anume model părților contractante. Sarcina sa este să reevalueze circumstanțele specifice ale cauzei, pe baza plângerilor introduse în fața sa (a se vedea, mutatis mutandis , Haarde , citată anterior, pct. 84, ș i Mihail Mihăilescu , citată anterior, pct. 78).

În cauza de față Curtea observă că a stabilit deja că procedura în fața judecătorului de cameră preliminară se referă la etapa premergătoare a procesului penal. Scopul principal al acestei proceduri era de a decide începerea procesului penal într- o cauză sau încetarea conflictului penal . Printre altele, judecătorul de cameră preliminară era chemat să examineze legalitatea rechizitoriului. În cazul în care, a șa cum se întâmplă în prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară decide începerea judecății, 16

Dat fiind că, în temeiul cadrului legal național, acuzațiile penale împotriva reclamantului puteau să fie judecate numai în cadrul unui proces penal (supra, pct. 62), Curtea va privi procedura în ansamblu, evaluând tratarea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară în lumina procesului ulterior, atunci când va stabili dacă dreptur ile reclamantului au fost prejudiciate. Ca parte a acestei analize, trebuie să se evalueze dacă orice măsuri luate în cursul procedurii în fața judecătorului de cameră preliminară au slăbit poziția reclamantului într -atât încât procesul ulterior a devenit abuziv (a se vedea Haarde , citată anterior, pct. 79, ș i, mutatis mutandis , Mihail Mihăilescu , citată anterior, pct. 81).

În această legătură, Curtea observă că – în conformitate cu cadrul legal relevant în vigoar e în momentul la care a fost examinată cauza reclamantului – procedura în fața judecătorului de cameră preliminară s - a desfăș urat în camera de consiliu și în lipsa părților. De asemenea, reclamantul putea depune numai concluzii scrise în fața judecătorului de cameră preliminară cu privire la competența instanței însărcinate cu examinarea cauzei ș i la nelegalitatea rechizitoriului, la acțiunile organelor de urmărire penală ș i la modul în care acestea au strâns probele. Acesta nu se putea prevala de nicio dis poziție legală care i -ar fi oferit în mod expres ocazia de a solicita ca judecătorul de cameră preliminară să țină o ședință publică și orală sau să administreze din nou probele disponibile. În plus, nu exista nicio cerință procedurală de a fi notificat fie despre excepțiile ridicate din oficiu de judecătorul de cameră preliminară, fie despre reacția parchetului la asemenea excepții, iar orice contestație posibilă împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară era examinată în împrejurări similar e (supra, pct. 36- 37).

Curtea constată, în continuare, că sus - menționatul cadru legal a fost în cele din urmă declarat parțial neconstituțional de către Curtea Constituțională ș i modificat ulterior. Totu și, decizia Curții Constituționale ș i ulterioarele modificări legislative nu au avut impact asupra procedurii în cauza reclamantului, deoarece acestea au intrat în vigoare după încheierea procedurii ș i nu au avut un efect retroactiv (supra, pc t. 27- 30).

După cum a subliniat Curtea Constituțională, rezultă că procedura judecătorului de cameră preliminară putea avea un impact asupra modului în care instanța penală chemată să stabilească fondul cauzei în urma punerii sub acuzare ar fi examinat cauza ș i ar fi reexaminat probele considerate legale sau ileg a le de către judecătorul de cameră preliminară (supra, pc t. 37). În special, 17

Revenind l a circumstanțele cauzei reclamantului, Curtea constată că, potrivit probelor aflate la dosarul cauzei, nu există niciun motiv de îndoială că reclamantul și reprezentantul său legal ar fi putut să participe activ în procedură în faza de urmărire penală, să ceară să fie furnizate probe în dosarul cauzei și să depună comentarii, cereri și contestații. Mai mult, reclamantul a avut acces la dosarul cauzei ș i la probele din acesta ș i înainte de fiecare set de procedură în instanță i s -a oferit o copie a rechizitoriului ș i a fost informat corespunzător asupra drepturilor sale, inclusiv cele din procedura camerei preliminare .

Curtea observă că reclamantul ș i-a exercitat drepturile ș i a depus concluzii și excepții scrise în fața judecătorului de cameră preliminară cu privire la probe și la competența tribunalului de a examina cauza . I s-au alăturat coinculpații, care au depus argumente similare, precum ș i altele referitoare la competența DNA de a cerceta cauza ș i la lipsa ci tări i asigurătorul băncii (supra, pc t. 15- 20).

Judecătorul de cameră preliminară a respins argumentele reclamantului și ale coinculpaților săi, care contestau competența DNA ș i a tribunalului de a examina cauza și faptul că autoritățile de anchetă nu citaseră asigurătorul băncii, subliniind normele relevante de procedură penală (sup ra, pc t. 22- 2 4 ). În opinia Curții, nu se poate afirma că nu puteau fi soluționate adec vat aceste aspecte de interpretare a legislației naționale doar pe baza dosarului cauzei.

În acela și timp, Curtea observă că judecătorul de cameră preliminară a examinat și a respins comentariile făcute și excepțiile ridicate d e reclamant și de coinculpații săi cu privire la probele disponibile subliniind faptul că respectivele comentarii și excepții în realitate nu contestau legalitatea acțiunilor autorităților de anchetă penală ș i a probelor administrate. Judecătorul de cameră preliminară a arătat că acestea priveau aspectul dacă probele disponibile puteau fi de ajuns pentru a-l pune sub acuzare pe reclamant și pe ceilalți acuzați pentru pretinsele infracțiuni, precum și dacă autoritățile de anchetă își îndepliniseră în mod corespunzător sarcina de a aduce toate probele relevante la dosarul cauzei și dacă finalizaseră ancheta. Prin urmare, Curtea este de opinie că intrau sub incidența examinării ș i a revizuirii probelor disponibile de către instanța de judecată ș i nu sub inciden ț a 18

Curtea observă, în continuare, că reclamantul nu a susținut că, în urma încheierii judecătorului de cameră preliminară, a fost oprit să reitereze argumentele sus - menționate (supra, pc t. 7 0 ) în fața instanței de judecată. În orice caz, se pare că, în măsura în care atâ t reclamantul, cât și ceilalți inculpați au făcut acest lucru, instanța de judecată le -a examinat ș i le-a admis sau le-a respins prin decizii motivate. Instanța de judecată nu pare să fi fost de părere că punctele în chestiune fuseseră soluționate prin încheierea judecătorului de cameră preliminară cu efect res judicata sau că acestea nu mai intrau sub incidența examinării care putea fi efectuată de instanța de judecată (supra, pc t. 32- 3 5 ). Prin urmare, încheierea judecătorului de cameră preliminară avea puțină importanță pentru modul în care instanța penală de judecată putea examina cauza (a se vedea observațiile făcute în această privință de Curtea Constituțională, citate supra, p c t. 37).

De asemenea, Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară nu formulase ex officio argumente sau excepții cu privire la cauza reclamantului și, prin urmare, nicio parte nu putea fi pusă într - o poziție dezavantajată în raport cu cealaltă parte prin negarea posibilității de a comenta respe ctivele excepții, astfel cum a sugerat Curtea Constituțională (supra, pc t. 37).

Curtea observă că reclamantul s - a plâns că fusese privat de o po rtunitatea de a contesta încheierea judecătorului de cameră preliminară în fața judecătorului de cameră preliminară din cadrul curții de apel deoarece nu a avut posibilitatea să aducă niciun argument în sprijinul contestației sale. Este oarecum neclar dacă reclamantul nu a avut posibilitatea să prezinte motivele sus- menționate întrucât motivarea deciziei judecătorului de cameră preliminară nu îi era accesibilă atunci când își redactase contestația sau deoarece nu fusese informat despre data exactă la care contestația sa urma să fie examinată (supra, pct. 25- 28, 42 ș i 44).

În orice caz, Curtea observă că, în această privință, contestația reclamantului formulată în fața judecătorului de cameră preliminară din cadrul curții de apel a fost examinată în aceleași condiții precum cele aplicabile procedurii în fața judecătorului de cameră preliminară de la instanța inferioară și, prin urmare, nu ar fi avut posibilitatea să remedieze lacunele procedurale ale procedurii contestate de reclamant (a se vedea remarcile făcute în această privință de Curtea Constituțională, citate supra, pct. 37). Mai mult, reclamantul nu a indicat nicio probă care să sugereze că argumentele în sprijinul contestației sale s -ar fi bazat pe alte considerente decât cele deja prezentate în fața judecătorului de cameră preliminară de la instanța inferioară.

În acest context – având în vedere și faptul că reclamantul avea posibilitatea să reitereze argumente le cu privire la probele disponibile în instanța de judecată și că nimic nu a arătat că respectiva procedură nu a 19

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu poate afirma că, privite în ansamblu, măsurile ș i deciziile adoptate pe durata procedurii în fața judecătorului de cameră preliminară au slăbit situația reclamantului într - o măsură în care procesul ulterior pentru soluționarea fondului acuzațiilor penale împotriva sa a devenit abuziv.

Prin urmare, nu a fost încălcat art. 6 din Convenție.

Constatările Curții nu aduc prejudiciu acțiunilor întreprinse de autoritățile interne pentru a institui un cadru legal intern care să asig ure un nivel sporit de protecție în comparație cu Convenția în ceea ce priveș te procedurile în fața judecătorului de cameră preliminară [a se vedea observațiile făcute în această privință de Curtea Constituțională, citate supra, pc t. 37 – a se vedea ș i, mutatis mutandis , Nicolae Virgiliu Tănase împotriva României (MC), nr. 41720/13, pct. 172, 25 iunie 2019 ]. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. declară cererea admisibilă; 2. hotărăș te că nu a fost încălcat art. 6 din Convenție. Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 14 iunie 2022, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Ilse Freiwirth , Grefier adjunc t Gabriele Kucsko-Stadlmaye r Pre ș edinte 20