CASE OF LAZĂR v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF LAZĂR v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2024)

Tradus și

revizuit de I

ER (

http://ier.gov.ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 20183/21)

HOTĂRÂRE

Art. 5 § 1 lit. f) • Extrădare • Arestare provizorie a reclamantului în veder

ea extrădării

și predării sale • Obligație de diligență • O primă perioadă de arestare provizorie care

succedă arestării inițiale și care nu are o durată excesivă și este aplicată

cu

bună

-

credință • Interpretare de către instanțele naționale a dispozițiilor legale

relevante și a termenelor care nu este nerezonabilă sau arbitrară și proceduri însoțite

de garanții procedurale • O a doua perioadă de arestare provizorie în vederea predării

care succedă unei noi arestări a reclamantului și este „potrivit căilor legal

e” • Instanțe

naționale care se confruntă cu o situație

sui generis

în urma modificării legislației

interne relevante fără dispoziții tranzitorii • O nouă arestare a reclamantulu

i în scopul

predării sale care nu este imprevizibilă după ridicarea unei măsuri provizorii indicate

de Curte în temeiul art. 39 • Nic

iun indiciu de rea-

credință, inducere în eroare sau

manipulare în legătură cu respectiva perioadă de detenție

Art. 3 • Extrădare • Lipsa elementelor de probă care să dovedească existența unui

risc real de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea liberării

condiționate în cazul extrădării și condamnării reclamantului în S

UA • O prima etapă

a criteriilor enunțate î

n

Sanchez-Sanchez împotriva Regatului Unit

(MC) care nu este

îndeplinită • În mod vădit nefondat

Întocmit de Grefă. Nu oblig

ă

Curtea.

STRASBOURG

9 aprilie 2024

Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Aceasta poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Lazăr împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

Cameră compusă din:

Gabriele Kucsko-Stadlmaye

r

, președinte

,

Tim Eicke,

Faris Vehabović

,

Armen Harutyunyan

,

Anja Seibert-Fohr,

Ana Maria Guerra Martins,

Sebastian Rădulețu

, judecător

i

,

ș

i Andrea Tamietti,

grefier de secție,

având în vedere:

cererea nr.

20183/21 îndreptată împotri

va României, prin care un

resortisant al acestui stat, domnul Marius Lazăr („reclamantul”), a sesizat

Curtea la 19 aprilie 2021, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”);

decizia de a

comunica Guvernului României („Guvernul”) capetele d

e

cerere expuse mai jos (

infra

, pct.

1

),

precum și decizia de a declara

inadmisibile celelalte capete de cerere;

decizia de examinare a cererii cu prioritate (art. 41 din Regulamentul de

procedură);

decizia din 5 mai 2021 de a indica Guvernului pârât o măsură provizorie

(art. 39 din Regulamentul Curții) și decizia din 12 decembrie 2022 de a ridica

măsura provizorie indicată;

observațiile părților;

observațiile prezentate de Guvernul Regatului Unit și de două organizații

neguvernamentale, AIRE Centre și Hands off Cain, a căror cerere de a

interveni a fost admisă de președintele secției;

după ce a delibe

rat în camera de consiliu, la 19 martie 2024,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

1.

Cauza are ca obiect extrădarea reclamantului în Statele Unite ale

Americii („SUA”), unde susține că ar risca să fie condamnat la pedeapsa

detențiunii pe viață fără posibilitatea liberării condiționate, ceea ce încalcă

art. 3 din Convenție, precum și arestarea provizorie în vederea extrădării,

despre care susține că nu a fost în conformitate cu art. 5.

ÎN FAPT

a născut în 1973 și a locuit în București până la

extrădarea sa în SUA în data de 16 ianuarie 2023. Acesta a fost reprezentat

de doamna E. Lazăr, avocat în București.

1

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna O. Ezer,

din cadrul Ministerului Afacerilor Externe

.

4.

Faptele cauzei pot fi rezumate după cum urmează.

I.

CEREREA DE EXTRĂDARE

REFERITOARE LA RECLAMAN

T

l

este membru Hells Angels Romania, care face parte din

Hells Angels, un gang transnațional de motocicliști.

fost arestat la 19 noiembrie 2020.

La 14 ianuarie 2021, autoritățile

judiciare din SUA au formulat o cerere de extrădare a acestuia, în temeiul

Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii din 10

septembrie 2007 („tratatul de extrădare”).

7.

Cererea de extrădare se referea la următoarele trei infracțiuni:

1) conspirație la activități de racket, respectiv: i) fapte legate de spălare de

instrumente monetare; ii) activități care implică omor; și iii) infracțiuni care

implică trafic cu substanțe controlate (pedeapsa maximă a detențiunii pe

viață);

2) conspirație la importul și exportul de cocaină din SUA (pedeapsa

maximă a detențiunii pe viață, cu o fracție minimă obligatorie de 10 ani de

închisoare);

3) conspirație la spălare de ban

i (pedeapsa închisorii de maxim 20 de ani,

cu o amendă minimă obligatorie).

8.

Acuzațiile au fost formulate în cadrul unei operațiuni sub acoperire

desfășurate în perioada mai–noiembrie 2020 în SUA și România, în cur

sul

căreia reclamantul și ceilalți conspiratori au săvârșit o tentativă de cumpărare

a 400 kg de cocaină de la un agent special din cadrul Drug Enforcement

Administration din SUA. Cocaina urma să fie introdusă prin contrabandă din

Peru în SUA și apoi transportată prin containere de marfă din Texas în

România și Noua Zeelandă.

9.

Potrivit primei acuzații din rechizitoriu, reclamantul a solicitat

agentului special să omoare doi membri ai unui club de motocicliști rival

din

România și a făcut demersuri în acest scop.

II.

PROCEDURA DE EXTRĂDA

RE

A.

Detenția reclamantului înainte de hotărârea de extrădare a acestuia

10.

La 19 noiembrie 2020, reclamantul a fost reținut pentru 24 de ore în

baza

unei ordonanțe a procurorului. În aceeași zi, Curtea de Apel București

(„curtea de apel”) a dispus reținerea și arestarea provizorie pe o durată de 30

de zile, în temeiul art. 44 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală („Legea nr. 302/2004”), care prevede

arestarea provizorie în caz de urgență anterior primirii cererii de extrădare din

partea statului solicitant.

2

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

11.

Între 19 noiembrie 2020 și 14 ianuarie 2021, când a fost prezentată

cererea de extrădare de către autoritățile SUA (a se vedea

supra

, pct.

6),

necesitatea menținerii arestării provizorii a reclamantului a fost verificată

periodic.

12.

Între 15 ianuarie și 1 martie 2021, când cererea de extrădare a fost

admisă în primă instanță (a se vedea

infra

, pc

t. 19),

curtea de apel a dispus

arestarea provizorie a reclamantului în temeiul art. 43 din Legea nr. 302/2004,

care prevede arestarea provizorie în cursul procedurii judiciare de soluționare

a ce

rerii de extrădare de către instanțele naționale.

B.

Hotărârea de extrădare

13.

La 14 ianuarie 2021, parchetul de pe lângă curtea de apel a depus o

sesizare în sensul admiterii extrădării reclamantului pe baza cererii d

e

extrădare sus

-

menționate (a se vedea

supra

, pc

t. 6).

14.

Reclamantul a susținut în fața curții de apel că extrădarea sa i

-ar

încălca drepturile prevăzute de art. 3 din Convenție, deoarece exista un risc

real să fie condamnat la detențiune pe viață fără posibilitatea liberării

condiționate. Acesta a invocat cauza

Trabelsi împotriva Belgiei

(nr. 140/10,

CEDO 2014).

baza art. 21 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 302/2004, care cuprinde

motivele obligatorii de refuz al extrădării, reclamantul a susținut, printre

altele, că nu va beneficia de un proces echitabil în SUA din cauza faptul

ui că

nu a fost informat cu privire la acuzațiile formulate împotriva sa și că

mandatul de arestare american, emis

in absentia

, nu conținea informații

esențiale despre el.

cursul procedurii, autorit

ățile americane au furnizat curții de apel

informații despre posibilitatea ca reclamantul să fie condamnat la detențiune

pe viață fără posibilitatea liberării condiționate în cazul stabilirii vinovăției și

despre posibilitatea ca o astfel de pedeapsă să fie redusă sau comutată.

17.

La 1 martie 2021 a avut loc o ședință pentru examinarea cererii de

extrădare. În ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamant cu

privire la riscul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea

liberării condiționate, curtea de apel a considerat, pe baza informațiilor

furnizate de autoritățile din SUA (a se vedea

infra

, pc

t. 64

și

6

7

),

că pedeapsa

detențiunii pe viață pentru capetele unu și doi de acuzare (a se vedea

supr

a

,

pc

t. 7

)

era o pedeapsă „discreționară” în sensul că poate fi aplicată o pedeapsă

mai puțin severă, dispunând un anumit număr de ani de închisoare. Aceasta a

constatat de asemenea că, spre deosebire de cauza

Trabelsi

, pedeapsa

detențiunii pe viață de care era pasibil reclamantul ar fi reductibilă

de jure

și

de facto

. Instanța a constatat, de asemenea, că, având în vedere gravitatea

acuzațiilor împotriva sa, pedeapsa detențiunii pe viață nu ar fi excesiv de

disproporționată.

3

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

18.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia reclamantul nu ar

beneficia de un proces echitabil, curtea de apel a considerat că, întrucât

procesul penal împotriva sa era pendinte în fața instanțelor americane, acesta

nu putea fi evaluat și că prezența sa a fost solicitată tocmai pentru a

-

și menține

dreptul la apărare.

19.

În cadrul aceleiași ședințe din 1 martie 2021, curtea de apel, după ce

s-

a asigurat că sunt îndeplinite condițiile din Tratatul de extrădare și că nu

sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării, nici motivele

opționale de refuz prevăzute de Legea nr. 302/2004, a admis cererea de

extrădare a reclamantului („hotărârea de extrădare”).

20.

Reclamantul a declarat apel la Înalta Curte de Casație și Justiție

(„Înalta Curte”). Deși motivele de apel nu i

-

au fost furnizate Curții, din

decizia din 11 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte (a se vedea

infra

, pct.

21)

reiese că reclamantul a reiterat aceleași critici pe care le

-

a formulat în fața

curții de apel (a se vedea

supra

, pc

t. 14-

15).

Curte, care a examinat apelul reclamantului la 11 martie 2021,

a confirmat hotărârea de extrădare din 1 martie 2021 pronunțată de curtea

de

apel.

22.

În urma schimburilor cu autoritățile din SUA, data predării

reclamantului, care fusese prevăzută inițial pentru 7 mai 2021, a fost în cele

din urmă convenită de autoritățile ambelor state pentru 12 mai 2021.

C.

Măsura provizorie indicată de Curte cu privire la reclamant

23.

La 19 aprilie 2021, reclamantul a solicitat Curții, în temeiul art. 39 din

Regulamentul de procedur

ă, împiedicarea extrădării sale în SUA.

24.

La 5 mai 2021, Curtea a decis, în interesul părților și al bunei

desfășurări a procedurii în fața sa, să indice Guvernului că reclamantul nu ar

trebui extrădat pe durata procedurii în fața Curții.

25.

La 12 decembrie 2022, în urma unei cereri a Guvernului, care a făcut

trimitere la hotărârea pronunțată de Curte în cauza

Sanchez-Sanche

z

împotriva Regatului Unit

[(MC) nr. 22854/20, 3 noiembrie 2022], Curtea a

ridicat măsura provizorie indicată la 5 mai 2021.

D.

Arestarea provizorie în vederea predării reclamantul

ui

26.

În hotărârea de extrădare din 1 martie 2021 (a se vedea

supra

, pc

t. 19)

,

curtea de apel, în temeiul art. 52 alin. (3) și art. 57 din Legea nr. 302/2004, a

menținut arestarea provizorie a reclamantului până la predarea sa către

autoritățile din SUA.

27.

La 11 mai 2021, în urma unei cereri („contestație” în dreptul intern)

formulate de Biroul executări penale din cadrul curții de apel („Biroul

executări penale”), această instanță, făcând trimitere la măsura provizorie din

5 mai 2021 indicată de Curte și la art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de

4

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

procedură penală („C.

proc.

pen.”), a suspendat executarea hotărârii de

extrădare cât timp cauza reclamantului era pendinte în fața Curții.

Recunoscând faptul că arestarea reclamantului era o măsură provizorie

accesorie extrădării sale și incertitudinea legată de data la care Curtea se va

pronunța cu privire la fondul cererii sale, instanța a dispus punerea acestuia

în libertate și aplicarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de

zile.

28.

În urma apelului declarat de parchetul de pe lângă curtea de apel,

Înalta Curte, printr-

o decizie definitivă din 17 mai 2021, a statuat în

una

nimitate că măsura provizorie a Curții (a se vedea

supra

, pct.

2

4)

împiedică predarea reclamantului către autoritățile americane. Cu majoritate

de vot

uri, Înalta Curte a revocat măsura controlului judiciar aplicată

reclamantului și a dispus arestarea sa. Procedând astfel, instanța a statuat că,

contrar susținerilor reclamantului, arestarea provizorie în contextul

procedurii de extrădare este reglementată în mod obligatoriu de Legea nr.

302/2004 și că dispozițiile specifice ale acesteia nu trebuie interpretate în

coroborare cu dispozițiile Codului de procedură penală privind revocarea sau

înlocuirea măsurii arestării preventive

.

29.

Înalta Curte a statuat că Legea nr. 302/2004 face deosebire între

arestarea provizorie în cursul soluționării procedurii de extrădare și arestarea

în vederea predării către statul solicitant (art. 43 și, respectiv, art. 57). Prin

urmare,

contrar celor susținute de reclamant, controlul judecătoresc automat,

termenul maxim de 180 de zile și posibilitatea de înlocuire cu măsuri

preventive mai puțin restrictive nu erau aplicabile decât primului tip de

arestare. Instanța, evocând caracterul obligatoriu al arestării în vederea

predării după ce cererea de extrădare a fost admisă de instanțele naționale, a

concluzionat că măsura provizorie dispusă de Curte nu are niciun efect asupra

arestării reclamantului, care era reglementată de Legea nr. 302/2004, și că, în

orice caz, având în vedere data predării stabilită pentru 12 mai 2021, termenul

de 30 de zile prevăzut de art. 43 alin. (7) de la această dată nu fusese încă

depășit. Prin urmare, măsura arestării reclamantului nu a încetat de drept în

mod automat.

30.

Reclamantul a ridicat o excepție de neconstituționalitate (a se vedea

infra

, pc

t. 44-

4

6

)

și a formulat numeroase contestații la executarea măsurii

privative de libertate, care au fost respinse. La 8 iunie 2021, în urma unei no

i

contestații formulat

e de reclamant, Înalta Curte a dispus punerea sa în

libertate și aplicarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu

impunerea mai multor condiții în temeiul art. 215 C.

proc. pen. Considerând

că legiuitorul român a avut în vedere executarea efectivă și în timp util a

hotărârilor de acordare a extrădării și recunoscând „situația cu totul

particulară” a reclamantului în lipsa unei date stabilite pentru predarea sa

după măsura provizorie indicată de Curte, Înalta Curte a concluzionat că

acesta nu poate fi privat de libertate

sine die

. Înalta Curte a ținut seama, de

asemenea, de faptul că, prin măsura provizorie, Curtea a atras atenția

5

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

autorităților române ca reclamantul să nu fie îndepărtat de pe teritoriul

României pe întreaga durată a procedurilor introduse de acesta în fața Curții

și că există incertitudini cu privire la durata procedurii și data la care acesta

ar putea fi predat.

31.

Măsura controlului judiciar aplicată reclamantului a fost prelungită

periodic de instanțele naționale până la încetarea acesteia printr

-o decizie

definitivă din 27 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte. Prin urmare,

începând cu această dată, reclamantul nu mai era supus niciunei măsuri

preventive

.

E. Evenimente ulterioar

e comunicării cauzei Guvernului și predării

reclamantului

32.

La 14 decembrie 2022, după ridicarea măsurii provizorii de către

Curte la 12 decembrie 2022 (a se vedea

supra

, pct.

2

5

),

Biroul executări

penale, în conformitate cu art. 598 alin. (1) lit. c)

in fine

C. proc. pen. (a se

vedea

infra

, pc

t. 48

)

și art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 (a se vedea

infra

, pc

t. 43),

a formulat

o „contestație” la executarea hotărârii de extrădare

a reclamantului (a se vedea

supra

, pc

t. 19

).

Biroul executări penale a solicitat

curții de apel să dispună arestarea reclamantului, în lipsa căreia hotărârea de

extrădare definitivă nu este executorie în temeiul art. 57 alin. (4) din Legea

nr. 302/2004, cu condiția ca predarea către statul solicitant să poată fi

efectuată numai sub escortă.

33.

Reclamantul a susținut că art. 598 alin. (1) lit. c)

in fine

C. proc. pen.

nu se aplică în cauza sa. El a făcut trimitere la o decizie a Curții

Constituționale (nr. 359/2022, a se vedea

infra

, pc

t. 44-

4

5

)

și a susținut că a

fost deja privat de libertate timp de

202 de zile și că toate posibilele măsuri

provizorii în vederea extrădării au fost aplicate în ceea ce îl privește. La

cererea curții de apel, avocatul reclamantului a informat instanța că

reclamantul nu își dă consimțământul să fie predat în mod voluntar

autorităților.

34.

La 15 decembrie 2022, constatând ridicarea măsurii provizorii

indicate de Curte

– o împiedicare la executarea hotărârii de extrădare –

, curtea

de apel a statuat că lipsa unui mandat de arestare pen

tru a asigura predarea

reclamantului împiedică, în sensul art. 598 alin. (1) lit. c)

in fine

C. proc. pen.

,

executarea hotărârii de extrădare.

35.

Cu privire la același aspect, curtea de apel a făcut trimitere la o d

ecizie

a Înaltei Curți (nr. 892/2017), prin care s

-

a constatat că arestarea în vederea

predării, în temeiul art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, este o măsură

necesară pentru executarea hotărârii de extrădare, similară mandatului de

executare a pedeps

ei închisorii emis în baza unei hotărâri judecătorești

definitive de condamnare. Înalta Curte a statuat de asemenea că arestarea

provizorie în vederea predării nu este împiedicată de arestarea anterioară

6

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

provizorie în vederea extrădării care a atins durata

de 180 de zile [art. 43 alin.

(3) din legea menționată].

36.

Curtea de apel a statuat, de asemenea, că același raționament se aplică

în cazul reclamantului, chiar și după modificarea art. 57 alin. (6) din data de

16 noiembrie 2022 (a se vedea

infra

, pc

t. 46-

47),

având în vedere deosebirea

dintre arestarea provizorie ca măsură procesuală și arestarea provi

zorie în

vederea predării ca act de procedură care are ca scop executarea hotărârii de

extrădare, ceea ce implică predarea persoanei în cauză autorităților statului

solicitant.

37.

În consecință, în temeiul art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 și

având în vedere că această lege nu prevede o perioadă pentru care se poate

dispune măsura arestării în vederea predării, în lipsa unei reglementări

speciale, curtea de apel a dispus arestarea reclamantului pe o durată de

30 d

e

zile în vederea predării sale autorităților americane, prin aplicarea

prevederilor generale ale legii procesual penale române. La 28 decembrie

2022, acesta a fost reținut și arestat provizoriu.

l

a contestat rearestarea sa la Înalta Curte, susținând că nu

există temei legal pentru arestarea sa și că nu este legal mandatul de arestare

emis împotriva sa prin recurgerea la art. 598 alin. (1) lit. c)

in fine

C. proc. pen.

– o „invenție” juridică creată tocmai cu scopul arestării sale, în

lipsa unui cadru legal corespunzător. În plus, a susținut că predarea sa ar

trebui reglementată exclusiv de art. 56 și 57 din Legea nr. 302/2004 și, având

în vedere faptul că toate măsurile preventive prevăzute de această lege au fost

epuizate și nu pot fi reînnoite în afara cadrului acesteia, ar trebui să fie

efectuată în lipsa unui mandat de arestare.

o decizie penală definitivă din 13 ianuarie 2023, Înalta Curte a

res

pins contestația reclamantului și argumentele acestuia împotriva

posibilității de a dispune, printr

-

o „contestație” la executare, arestarea sa în

vederea predării, atunci când arestarea sa anterioară ar fi depășit termenul

maxim prevăzut de dreptul intern.

40.

Reiterând motivarea curții de apel, Înalta Curte a observat în primul

rând că, contrar susținerilor reclamantului, „contestația” la executare vizeaz

ă

în mod exclusiv punerea în executare a hotărârii definitive de extrădare prin

emiterea unui mandat de arestare în vederea predării sale. Aceasta a continuat

că, după rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare (11 martie 2021), devin

aplicabile dispozițiile art. 43 alin. (7) și art. 57 alin. (5) și (6) din Legea n

r.

302/2004, intervenind o altă categorie de termene care vizează predarea.

Înalta Curte a statuat, de asemenea, că sentința definitivă de extrădare a

reclamantului nu a fost pusă în executare ca urmare a măsurii provizorii

dispuse de Curte, nefiind astfel

fixată de către autorități o dată a predării,

astfel încât termenele sus-

menționate nu au început să curgă. Instanța a

concluzionat că, având în vedere scopul de a pune în executare o hotărâre

definitivă de extrădare, arestarea reclamantului în vederea predării este o

măsură proporțională, în acord cu Convenția.

7

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3 ianuarie 2023, înt

r-

o procedură separată, curtea de apel a respins

o cerere a reclamantului pentru aplicarea măsurii controlului judiciar, cu

motiva

rea că Legea nr. 302/2004 nu prevede măsuri provizorii alternative

arestării, care, de altfel, nu erau adecvate în situația sa. Curtea a constatat că

interpretarea corectă a art. 43 alin. (7) și a art. 57 alin. (6) din Legea nr.

302/2004, în lipsa unei dat

e de predare, impune arestarea acestuia până la

predare. La 17 ianuarie 2023, Înalta Curte a confirmat decizia curții de apel

din 3 ianuarie 2023.

urma unei adrese de informare din 11 ianuarie 2023, la 16 ianuari

e

2023 reclamantul a fost predat autorităților americane. Potrivit documentelor

medicale din 12 și 16 ianuarie 2023, acesta s

-a prezentat la Spitalul de

Urgență „Sfântul Ioan” acuzând dureri în abdomen (regiunea iliacă și

regiunea hipogastrică dreapta). Examenele clinice și de laborator au apărut în

general în parametri normali, fără să indice motive pentru spitalizarea

acestuia sau acordarea unui tratament specific și nici o urgență care să

justifice transportul cu ambulanța. La cea din urmă dată i s

-a introdus un

cateter urinar, pe care se pare că îl purta în momentul predării sale autorităților

americane pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București (Otopeni).

CADRUL JURIDIC ȘI PR

ACTICA RELEVANTE

I. ROMÂNIA

A. Legea nr. 302 din 26 iunie 2004 privind coo

perarea judiciar

ă

internațională în materie penală

43.

În conformitate cu dreptul român, procedura de extrădare este

reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală. Dispozițiile relevante, care completează

Tratatul de extrădare, în versiunea în vigoare înainte de modificarea acestora

la 20 noiembrie 2022 (a se vedea pc

t. 46-

47

infra

), sunt următoarele:

Articolul 43

Arestarea provizorie și sesizarea instanței

„[...]

(3) Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune și este prelungită de același

complet învestit cu soluționarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală

a arestării provizorii să poată depăși 180 de zile. După întocmirea hotărârii prin care s

-

a dispus arestarea, judecătorul emite de îndată mandat de arestare provizori

e în vederea

extrădării. Prevederile Codului de procedură penală cu privire la conținutul și

executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunză

tor.

[...]

(5) În cursul soluționării cererii de extrădare, instanța verifică periodic, dar nu mai

târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, putând dispune, după

caz, menținerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura arestului la

8

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

domiciliu, controlului judiciar sau pe cau

țiune. Măsura arestării provizorii se înlocuiește

cu arestul la domiciliu, controlul judiciar sau pe cauțiune numai în cazuri bine justificate

și numai dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de

la judecarea cererii de

extrădare.

(6) Odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentință, instanța dispune și arestarea

persoanei extrădate în vederea predării.

(7) Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extră

dată nu

este preluată de autorități

le competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de

la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În

acest caz, instanța dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate și

informează despre aceasta Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească

Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

[...]

”

Articolul 52

Soluționarea cauzei

„(1) După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator și a concluzi

ilor

prezentate de partea extrădabilă și de procuror, curtea de ape

l poate:

[...]

c) să constate, prin sentință, dacă sunt sau nu sunt întrunite condițiile ext

rădării.

[...]

(3) În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare,

hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menținerea stării de arest

provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, co

nform art. 57.

[...]

”

Articolul 56

Predarea extrădatului

„(1) Este considerat bază legală necesară și suficientă pentru predarea extr

ădatului un

extras al hotărârii judecătorești rămase definitive, prin care se dispune extrădarea.

[...]

(3) Data predării va fi comunicată Ministerului Justiției și curții de apel competente

în termen de

15 zi

le de la data transmiterii hotărârii judecătorești prevăzute la ali

n. (1).

În cazul în care data predării nu a fost fixată în intervalul de 15 zile, Centrul de

Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției

Române inf

ormează asupra demersurilor luate și motivelor pentru care data pre

dării nu

a putut fi stabilită în acest interval

.”

Articolul 57

Termene pentru predarea extrădatului

„[...]

(3) În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul și data

predării, precum și asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana

extrădabilă

.

9

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(4) [...] Persoana extrădată este predată și preluată sub esc

ortă.

(5) Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi prelu

ată

la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile,

socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă

15 zile.

(6) În caz de forță majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate,

autoritățile române și cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi

date de predare, dispozițiile art. 56 alin. (3) fiind aplica

bile.”

B.

Decizia nr. 359 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale

44.

Prin Decizia din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al

României din 4 octombrie 2022, Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 30

2/2004

ridicată de reclamant, cu motivarea că „arestarea provizorie în vederea

extrădării” nu poate fi încadrată între măsurile preventive privative de

libertate prevăzute de Codul de procedură penală; opțiunea legiuitorului de a

nu reglementa o obligație de verificare periodică a măsurii arestării provizorii

„în vederea predării”, odată ce s

-

a pronunțat hotărârea de extrădare, și

imposibilitatea înlocuirii acestei măsuri cu o altă măsură a fost în

conformitate cu Constituția și cu art. 5 § 1 din Convenție,

având în vedere

stipularea unor termene care să determine predarea într

-un timp cât mai scurt

a persoanei.

45.

În ceea ce privește art. 57 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004,

Curtea Constituțională a admis în parte capătul de cerere formulat de

reclamant și a constatat că sintagma „sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6)”

(caz de forță majoră) și dispozițiile alin. (6) sunt neconstituționale întrucât

lipsa unor reglementări clare și previzibile determină menținerea măsurii

privării de libertate pe o perioadă nedeterminată. Pentru acest motiv, a

concluzionat că legiuitorul are obligația de a reglementa cadrul necesar.

Totuși, Curtea Constituțională a observat că instanțele naționale nu au

calificat situația reclamantului ca fiind un caz de forță majoră, prin urmare

singurele posibilități reglementate de Legea nr. 302/2004 în ceea ce privește

arestarea provizorie în vederea predării erau fie punerea persoanei în libertate

la expirarea unui termen de maxim 30 de zile (regula), fie constatarea

intervenirii unui caz de forță majoră (excepția). Legiuitorul are obligația

identificării situațiilor ce determină menținerea măsurii privării de libertate a

persoanei extrădate după împlinirea termenelor prevăzute de art. 43 a

lin. (7)

coroborat cu art. 57 alin. (5) din Legea nr.302/2004 și obligația reglementării

unui cadru clar și previzibil care să prevadă definirea măsurii privării de

libertate, condițiile ce stau la baza dispunerii/prelungirii măsurii, durata

maximă a fiecărei dispuneri/prelungiri, conținutul acesteia, calea de atac etc.

46.

Ca urmare a deciziei Curții Constituționale, Legea nr. 302/2004 a fost

modificată, iar noile dispoziții au intrat în vigoare la 20 noiembrie 2022.

Potrivit Expunerii de motive la actul de modificare, a fost modificat art. 43

10

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

cu scopul de a evita confuziile care au apărut în practica instanțelor cu privire

la noțiunile „arestarea provizorie în vederea extrădării” și „arestarea

provizorie în vederea p

redării”, precum și clarificarea termenelor acestora.

Modificarea a fost pusă în aplicare pentru a clarifica faptul că arestarea

provizorie în contextul procedurii de extrădare este o singură instituție

juridică și că durata totală a acesteia, până la predare, nu poate depăși 180 de

zile.

47.

Dispozițiile modificate prevăd următoarele:

Articolul 43

Arestarea provizorie și sesizarea instanței

„[...]

(3) Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune și este prelungită de același

complet învestit cu soluționarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală

a arestării provizorii, până la predarea efectivă către statul solicitant, să poată depăși

180 de zil

e.

[...]

”

Articolul 57

Termene pentru pr

edarea extrădatului

„[...]

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în caz de forță majoră, care împiedică

predarea sau primirea persoanei extrădate, autoritățile române și cele ale statului

solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de pre

dare, fără ca durata arestării

provizorii totale, până la data predării, să poată depăși 180 d

e zile.”

[...]

”

C.

Codul de procedură penală

48.

Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală

(„C.

proc.

pen.”), astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, prevăd

următoarele:

Art. 236

Admiterea propunerii de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale

„[...]

(4) Durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu

poat

e depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de 180

de zile.

[...]

”

Art. 598

Contestația la executare

(1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

„[...]

11

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo

împiedicare la executare;

[...]

”

D.

Alte dispoziții relevante din Legea nr. 302/2004 cu privire la

executare și arestarea provizorie în vederea predării

104, care descrie procedura de executare a mandatului european

de arestare, prevede că arestarea provizorie a persoane extrădate, până la

predarea sa efectivă statului solicitant, nu poate fi mai mare de 180 de zile.

că dacă persoana extrădată nu este predată în

termenul stabilit, se va proceda la punerea în libertate a persoanei fără ca ac

est

fapt să constituie un motiv de refuz al executării mandatului european de

arestare bazat pe aceleași fapte.

II. STATELE

UNITE ALE AMERICII

51.

Ghidul pentru stabilirea pedepselor în SUA, posibilitățile de a solicita

clemență sau reducerea pedepsei, precum și informații statistice privind

aplicarea pedepselor cu detențiunea pe viață în sistemul f

ederal sunt expuse

în cauza

Sanchez-Sanchez împotriva Regatului Unit

[(MC), nr. 22854/20, pct.

57-63, 3 noiembrie 2022].

ÎN DREPT

I. DOMENIUL

DE APLICARE AL CA

UZEI

52.

Curtea observă că, după ce Guvernului i s

-a notific

at această cerere,

reclamantul a formulat noi capete de cerere privind legalitatea detenției sale

anterior predării în data de 16 ianuarie 2023 și starea sa de sănătate la

momentul respectiv (art. 3 și 5 din Convenție). În opinia Curții, aceste noi

capete

de cerere sunt strâns legate de cele inițiale sau reprezintă o detaliere

a

acestora din urmă pe baza evoluțiilor faptice ale cauzei [a se vedea

Radomilj

a

și alții împotriva Croației

(MC), nr. 37685/10 și 22768/12, pct. 121

-122, 20

martie 2018]. În plus, părțile au depus observații cu privire la noile cape

te de

cerere, după ce au fost invitate să facă acest lucru. Pentru aceste motive,

Curtea consideră că acestea intră în domeniul de aplicare al prezentei cauze

ș

i le va examina în continuare.

53.

Totuși, în ceea ce privește capetele de cerere suplimentare formulate

de reclamant, printre altele, cu privire la deficiențele operațiunii sub acoperire

care a dus la arestarea sa și la imposibilitatea de a contesta probele rel

evante

(art. 6 din Convenție), care, având în vedere obiectul lor și data la care au fost

depuse, au fost înregistrate separat sub numărul de referință al unei alte cauze

(nr. 37038/22), Curtea observă că acestea nu reprezintă o dezvoltare a

12

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

capetelor de c

erere formulate inițial în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea

nu consideră oportun să le examineze în contextul prezentei cauze și respinge,

în temeiul art. 42 § 1 din Regulament, cererea reclamantului pentru conexarea

prezentei cauze cu cererea sa ulteri

oară, menționată mai sus (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Vadym Melnyk împotriva Ucrainei

, nr. 62209/17 și

50933/18, pct. 64, 15 septembrie 2022, și

Ali Rıza și alții împotriva Turciei

,

nr. 30226/10 și alte 4, pct. 142, 28 ianuarie 2020).

II. CU

PRIVIRE LA

PRETINSA ÎNCĂLCARE A

ART. 3 DIN

CONVENȚI

E

l

s-

a plâns că extrădarea sa în SUA i

-

ar încălca drepturile

prevăzute de art. 3 din Convenție din cauza riscului de a fi condamnat la

pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea liberării condiționate

.

3 prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori

degradante.

”

A.

Argumentele părților

56.

Reclamantul a invitat Curtea să urmeze abordarea sa din cauza

Trabelsi împotriva Belgiei

[nr. 140/10, CEDO 2014 (extrase)]. A susținut că

în SUA se confrunta cu un risc real de condamnare la pedeapsa detențiunii pe

viață ireductibilă, efectiv sau

de facto

. În urma hotărârii pronunțate de Curte

în cauza

Sanchez-Sanchez

[(MC), nr. 22854/20, 3 noiembrie 2022],

reclamantul a susținut că a prezentat suficiente probe, sub formă de depoziții

ale experților, pentru a îndeplini sarcina probei impusă de primul aspect al

criteriului enunțat în cauza respectivă. În consecință, Curtea ar trebui să

examineze conformitatea cu cel de-al doilea aspect al criteriului. Reclamantul

a susținut, de asemenea, că din punct de vedere material cauza sa era difer

ită

de cauza

Sanchez-Sanchez

(

ibidem

) deoarece, printre altele: i) se confrunta

cu acuzații mult mai grave; (ii) niciunul dintre ceilalți conspiratori nu fusese

condamnat; și (iii) nu ar „scăpa prin impunitate” deoarece statul român ar

putea d

emara propria anchetă cu privire la pretinsa activitate infracțională.

57.

Reclamantul a prezentat rapoarte de expertiză din datele de 12 martie,

3 mai, 16 mai, 23 octombrie și 6 decembrie 2021 întocmite de un procur

o

r

american (A.C.), care a susținut că este expert în legislația și procedura de

condamnare.

58.

În raportul său din 3 mai 2021, A.C. a afirmat că, pe baza acuzațiilor

formulate împotriva reclamantului și a rechizitoriului, consideră că

amploarea operațiunii și cantitatea de droguri implicate s

-ar încadra în nivelul

36 al infracțiunii de bază. În plus, Ghidul pentru stabilirea pedepselor

impunea adăugarea unei serii de majorări, ceea ce ar duce la un nivel 44 al

13

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

infra

cțiunii și ar impune aplicarea pedepsei detențiunii pe viață, după cum

urmează: i) posesie de armă periculoasă (creștere cu 2 puncte); ii) inculpatul

a folosit violența, a făcut o amenințare credibilă cu folosirea violenței sau a

direcționat folosirea violenței (creștere cu 2 puncte); iii) inculpatul a jucat un

rol agravant în cadrul infracțiunii în calitate de lider (creștere cu 4 puncte).

A.C. a susținut, de asemenea, că judecătorul care va pronunța pedeapsa ar

putea adăuga o majorare suplimentară de 2 puncte ca urmare a contestației

la

extrădare formulate de reclamant, ridicând nivelul infracțiunii la 46.

59.

În raportul din 16 mai 2021, A.C. și

-

a revizuit calculul anterior și a

susținut că judecătorul care pronunță

condamnarea ar putea constata o

majorare suplimentară cu 2 puncte din cauza utilizării de către reclamant a

unei aeronave pentru transportul de substanțe controlate, ridicând nivelul

infracțiunii de la 46 la 48. A concluzionat că, pe baza acestui calcul,

chiar

dacă nu ar fi aplicată ultima majorare, iar reclamantului i s

-ar acorda o

ajustare în sens descendent de 3 puncte pentru recunoașterea vinovăției,

nivelul infracțiunii ar fi în continuare 43 sau mai mult, pentru care Ghidul

pentru stabilirea pedepsel

or recomandă detențiunea pe viață.

60.

În ceea ce privește statisticile referitoare la pedepse, A.C. a susținut

că cifrele relevante nu erau mediile naționale invocate de autoritățile

americane (a se vedea

infr

a

, pct

. 66),

ci acelea care se refereau la Districtul

de Est din Texas, unde era pe rol cauza reclamantului. Potrivit acestor din

urmă statist

ici, în perioada 2018

–

2020, aproximativ 70

% din pedepsele

aplicate s-au situat în intervalul recomandat de Ghidul pentru stabilirea

pedepselor, în timp ce media națională pentru aceeași perioadă de referință a

fost de aproximativ 50

%. În ceea ce privește

statisticile furnizate de

Departamentul de Justiție al SUA (a se vedea

infra

, pct.

66),

întrucâ

t

„ponderea cea mai mare reală” în rândul acuzațiilor îndreptate împotriva

reclamantului o avea conspirația la activități de racket, era „înșelător” să se

ia în considerare statisticile privind pedepsele aplicate pentru trafic de

droguri.

ultimul râ

nd, A.C. a afirmat că solicitarea autorităților americane

de a obține exemple de pedepse în cauze în care a existat un comportament

similar este „lipsită de sinceritate”, deoarece ar necesita o comparație cu o

cauză judecată în Districtul de Est al Texasului cu particularități identice cu

cele din cauza de față (trafic internațional de droguri, planificarea unui omor,

trafic de arme și apartenență la un club în afara legii

).

62.

Guvernul a susținut că, la fel ca în cauza

Findikoglu împotriva

Germaniei

[(dec.), nr. 20672/15, 7 iunie 2016], reclamantul nu a reușit să

demonstreze că exista un risc real de încălcare a drepturilor sale în temeiul

art. 3 având în vedere pedeapsa pro

b

abilă în cazul în care ar fi fost condamnat.

Contrar susținerilor reclamantului, din informațiile furnizate de

Departamentul de Justiție al SUA (a se vedea

infra

, pc

t. 64-

66),

care au fost

14

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

examinate corespunzător de instanțele naționale, reieșea că în cazul

reclamantului „este foarte puțin probabil să primească pedeapsa detențiunii

pe viață sau echivalentul funcțional al acesteia dacă va fi condamnat”. În orice

caz, întrucât reclamantul nu fusese încă judecat, așa cum au arătat instanțele

naționale, nu exista nicio certitudine că acesta va fi condam

nat.

63.

Guvernul a prezentat adresele primite de la Departamentul de Justiț

ie

al SUA cu data de 9 februarie, 26 aprilie, 12 iulie și 24 septembrie 2021.

stabilirea pedepselor intitulat „Pedepsele cu detențiune pe viață în sistemul

federal”, Departamentul de Justiție a declarat că pedeapsa detențiunii pe viață

era rară în sistemul federal și că, în cazul reclamantului, era o pedeapsă

discreționară pentru primele două capete de acuzare din rechizitoriu (a se

vedea

supra

, pc

t. 7).

65.

Conform calculului pus la dispoziție de Departamentul de Justiție al

SUA, care a tratat acuzațiile în primul rând ca infracțiuni de trafic de droguri,

având în vedere cantitatea de droguri implicate, nivelul infracțiunii de bază

pentru capătul 1 (conspirație la activități de racket) ar fi 36, la care s

-

ar adăuga

două majorări: i) posesie de armă periculoasă (creștere cu 2 puncte); ii)

inculpatul a folosit violența, a făcut o amenințare credibilă cu folosirea

violenței sau a direcționat folosirea violenței (creștere cu 2 puncte). În

conformitate cu calculul prevăzut de Ghidul pentru stabilirea pedepselor

pentru „gruparea” celor trei infracțiuni imputate în cadrul conspirației la

activități de racket, nivelul final al infracțiun

ii ar fi 42, care era pasibil de o

pedeapsă între 30 de ani și detențiune pe viață.

66.

Departamentul de Justiție a prezentat un studiu al pedepselor aplicat

e

în ultimii 10 ani pentru infracțiuni legate de droguri în

Districtul de Est din

Texas (unde reclamantul a fost acuzat), din care reieșea că din 353 de cauze

referitoare la trafic de droguri care au implicat o potențială pedeapsă cu

detențiunea pe viață, doar 6 s

-

au concretizat cu pedeapsa detențiunii pe viață.

Î

n consecință, în ultimii 10 ani, pedeapsa detențiunii pe viață s

-a aplicat în

mai puțin de 2 % din toate cauzele referitoare la droguri pasibile de detențiune

pe viață. În plus, în conformitate cu Documentul interactiv al Comisiei SUA

pentru stabilirea pedepselor (

US Sentencing Commission’s Interactive

Sourcebook

), instanțele din SUA au aplicat rareori pedepse peste limita

recomandată de Ghidul pentru stabilirea pedepselor și adesea au aplicat

pedepse sub limita recomandată. În cursul anilor fiscali 2015

-2020, diverse

instanțe din SUA au aplicat pedepse peste intervalul recomandat de Ghidul

pentru stabilirea pedepselor în doar 1,55

% din cauzele având ca obiect

traficul de droguri (cauza reclamantului ar avea o șansă să fie tratată în

principal ca infracțiune de trafic de droguri la stabilirea pedepsei). În aceea

și

perioadă de referință, instanțele din SUA au aplicat pedepse sub limita

recomandată în aproximativ 63

% din cauzele având ca obiect traficul de

droguri.

15

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

67.

Departamentul de Justiție al SUA a susținut de asemenea că, în cazu

l

în care s-

ar aplica pedeapsa detențiunii pe viață, reclamantul ar avea mai

multe posibilități de a solicita clemență sau reducerea pedepsei, de exemplu

cooperarea cu parchetul, dreptul de

recurs prevăzut de lege, cererea de

clemență și cererea de eliberare din motive umanitare.

În cazul în care

reclamantul și

-

ar recunoaște vinovăția sau ar fi condamnat la proces,

judecătorul ar dispune de o largă putere discreționară pentru a stabili

pedea

psa corespunzătoare în urma unui proces de stabilire a faptelor în care

reclamantul ar avea posibilitatea de a prezenta probe. Un consilier de

probațiune angajat de instanțele din SUA ar efectua o anchetă independentă

și ar întocmi un raport cu informații despre infracțiunile reclamantului,

antecedentele penale și informațiile de profil, precum și un calcul al limitelor

generale recomandate ale pedepsei în conformitate cu Ghidul pentru

stabilirea pedepselor al SUA, iar reclamantul și avocații săi ar partici

pa la

acest proces și ar avea dreptul să conteste informațiile și concluziile din

raport. După finalizarea raportului de către consilierul de probațiune, acesta

ar fi în măsură să prezinte judecătorului probe cu privire la orice factori

atenuanți care ar putea justifica o pedeapsă sub limita recomandată în Ghidul

pentru stabilirea pedepselor.

68.

În ultimul rând, Departamentul de Justiție a precizat că, din câte avea

cunoștință, reclamantul nu avea condamnări anterioare și că, în cazul în care

acesta ar fi condamnat, iar instanța ar solicita părților o recomandare de

condamnare, parchetul însărcinat cu urmărirea penală nu ar recomanda o

pedeapsă cu detențiunea pe viață pentru niciuna dintre infracțiunile reținute

în sarcina reclamantului

.

3.

Terții intervenienți

(a) Guvernul

Regatului Unit

69.

Guvernul Regatului Unit a susținut că nu era sarcina Curții să

efectueze o analiză detaliată a mecanismului de obținere a punerii în libertate

în

urma condamnării la detențiune pe viață în SUA. În orice caz, probele

prezentate Curții au arătat că sistemul federal al SUA dispunea de un

mecanism de verificare pentru a aborda chestiunea dacă persoana

condamnată s

-

a schimbat și a progresat într

-o asemen

ea măsură încât

menținerea măsurii detenției nu mai poate fi justificată din motive

penologice.

(b)

AIRE Centre și Hands Off

Cain

70.

Atât AIRE Centre, cât și Hands Off Cain au furnizat informații despre

căile pentru a obține o reducere sau o comutare a pedepsei în SUA.

16

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

B.

Motivarea Curții

generale

Sanchez-Sanchez

(citată anterior, pct. 95

-

97 și 100), Curtea a

precizat că este necesară o abordare în două etape atunci când se evaluează

riscul, în caz de extrădare, al unei încălcări a art. 3 din Convenție prin

aplicarea pedepsei ireductibile a detențiunii pe viață. Î

n primul rând, trebuie

pusă o întrebare preliminară: și anume dacă reclamantul a prezentat probe că

există motive serioase de a crede că, în caz de condamnare, există un risc real

de a i se aplica o pedeapsă cu detențiunea pe viață fără posibilitatea liberării

condiționate. Reclamantului îi revine sarcina de a demonstra că o astfel de

pedeapsă ar fi aplicată fără a se lua în considerare în mod corespunzător toți

factorii atenuanți și agravanți relevanți, iar un astfel de risc se va stabili mai

ușor dacă se confruntă cu o pedeapsă obligatorie –

spre deosebire de una

discreționară – cu detențiunea pe viață. A doua etapă intervine în cazul în care

reclamantul demonstrează un astfel de risc; abia atunci va fi necesar să se

verifice dacă, din momentul condamnării

, ar exista un mecanism de revizuire

care să permită autorităților interne să ia în considerare progresul deținutului

în direcția îndreptării sau orice alt motiv de punere în libertate pe baza

comportamentului său sau a altor circumstanțe personale relevan

te.

principiilor sus-

menționate în prezenta cauză

72.

Întrucât reclamantul nu a fost condamnat încă, acesta trebuie mai întâi

să demonstreze că, în cazul condamnării sale, există un risc real să i se aplice

pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea liberării condiționate fără a

se

lua în considerare în mod corespunzător toți factorii atenuanți și agravanți

relevanți (

ibidem

, pct. 100

).

73.

În desfășurarea acestui exercițiu și ținând seama de extrădarea

reclamantului în ianuarie 2023, Curtea ar evalua în mod normal existența

riscului în principal în raport cu acele fapte cunoscute sau care ar fi trebuit să

fie cunoscute de statul contractant la momentul extrădării

(a se vedea

Iskandarov împotriva Rusiei

, nr. 17185/05, pct. 126, 23 septembrie 2010).

Deși, în prezenta cauză, nu reiese că situația din statul de primire a evoluat în

mod semnificativ în perioada de timp limitată care a trecut între pronunțarea

hotărârii de extrădare în care s

-

a evaluat riscul și predarea reclamantului [a se

vedea

a contrario

Khasanov și Rakhmanov împotriva Rusiei

(MC), nr.

28492/15 și 49975/15, pct. 106 și 109, 29 aprilie 2022], Curtea observă totuși

că concluziile instanțelor naționale în vederea evaluării „riscului real” s

-au

concentrat în principal pe comparația cu

Trabelsi

(citată anterior). Întruc

ât

hotărârea

Trabelsi

, pe care s-

a bazat reclamantul, a fost infirmată în mod

expres prin hotărârea

Sanchez‑Sanchez

(citată anterior, pct.

98

in fine

), iar

probele mai recente prezentate de părți cu privire la problema unui „risc real”

(a se vedea

supra

, pct.

57

și

6

3

)

și elementele de comparație cu

17

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Sanchez‑Sanchez

nu puteau fi examinate de instanțele naționale la data

admiterii cererii de extrădare a reclamantului, Curtea trebuie să examineze

probele care i‑au fost prezentate.

74.

Curtea constată că reclamantul a fost acuzat în Districtul de Est din

Texas de infracțiuni constând în activități de racket, trafic de droguri și

spălare de bani, primele două fiind pasibile de pedeapsa discreționară maximă

a detențiunii pe viață (a se vedea

supra

, pct.

7).

În pofida

susținerilor

ulterioare ale lui A.C. în sens contrar (a se vedea

supra

, pc

t. 60

in fine

), reiese

cu claritate din numeroasele înscrisuri prezentate de părți că activitatea

infracțională a reclamantului a fost tratată în vederea condamnării în principal

în cadrul unui dosar de trafic de droguri (a se ved

ea

supra

, pc

t. 65).

75.

Curtea ia act de afirmația Departamentului de Justiție al SUA (a se

vedea

supra

, pc

t. 64

),

potrivit căreia pedepsele cu detențiunea pe viață sunt

rare în sistemul federal și că dovezile prezentate arată că, în ultimii 10 ani,

pedeapsa detențiunii pe viață s

-a aplicat în ma

i puțin de 2

% din toate cauzele

judecate în Districtul de Est din Texas care erau legate de droguri și pasibile

de pedeapsa detențiunii pe viață (a se ved

ea

supra

, pc

t. 66).

76.

În hotărârea

Sanchez-Sanchez

, Curtea, după ce a examinat același

raport la care a făcut trimitere Departamentul de Justiție al SUA (a se vedea

supra

, pc

t. 64

),

a recunoscut că o pedeapsă cu detențiunea pe viață – deși rară

– ar putea fi aplicată în cazurile de trafic de droguri în care sunt implicate

cantități mari de droguri sau atunci când instanța aplică alte dispoziții pentru

majorarea pedepsei referitoare la traficul de droguri (a se vedea

Sanchez-Sanchez

, citată anterior, pct. 63 și pct. 104

-106). Conform raportului

sus-

menționat, în ghidul privind traficul de drogu

ri se prevede în mod specific

o pedeapsă cu detențiunea pe viață pentru infracțiuni legate de traficul de

droguri în cazurile în care a survenit decesul sau vătămarea corporală gravă

ca urmare a utilizării drogului, iar inculpatul a fost condamnat anterior

pentru

o infracțiune de trafic de droguri (

ibidem

, pct. 105). În prezenta cauză, deși

acuzațiile formulate împotriva reclamantului sunt grave, fără îndoială, nimic

din rechizitoriu nu sugerează că acesta era șeful unei organizații de trafic de

droguri sau

că faptele pentru care este acuzat au dus la decesul sau vătămarea

vreunei persoane (a se compara cu

Sanchez-Sanche

z

, citată anterior, pct. 106).

În plus, probele de care dispune Curtea sugerează că reclamantul nu are

condamnări anterioare (a se vedea

supra

, pc

t. 68).

77.

Curtea observă, de asemenea, semnificativa divergență dintre

Departamentul de Justiție al SUA și expertul reclamantului cu privire la

nivelul relevant al infracțiunii în cazul în care reclamantul ar fi condamnat

pentru acuzațiile formulate împotriva sa

(a se vedea

supra

, pct.

58

și

65)

.

Acestea

fiind spuse, Curtea nu are rolul de a încerca să abordeze fiecare

permutare imaginabilă care ar putea apărea sa

u orice scenariu posibil care

s-ar putea ivi în procesul de stabilire a pedepsei (a se vedea

López Elorza

împotriva Spaniei

, nr. 30614/15, pct. 1

18, 12 decembrie 2017; a se vedea și

18

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Sanchez‑Sanchez

, citată anterior, pct. 108

in fine

), cu atât mai mult în prezenta

cauză, în care concluziile părților sunt atât de diferite.

78.

Așa cum a constatat Curtea în cauz

a

Findikoglu

(citată anterior, pct.

39), durata pedepsei cu închisoarea aplicată reclamantului ar putea fi afectată

de factori premergători procesului, precum acordul de cooperare cu Guvernul

SUA. În plus, în cazul în care reclamantul și

-

ar recunoaște vinovăția sau ar f

i

condamnat în urma judecării, judecătorul ar dispune de o largă putere

discreționară pentru a stabili pedeapsa corespunzătoare în urma unui proces

de stabilire a faptelor în care reclamantul ar avea posibilitatea de a prezenta

probe privind

orice factori atenuanți care ar justifica o pedeapsă sub limita

recomandată de Ghidul pentru stabilirea pedepselor. În plus, reclamantul ar

avea dreptul la o cale de atac împotriva oricărei pedepse aplicate (a se vedea

supra

, pc

t. 67

)

și ar beneficia de aceleași garanții procedurale la care a făcut

trimitere Curtea în

Sanchez-Sanchez

(citată anterior, pct. 108).

79.

Trebuie arătat că reclamantul a urmărit să scoată în evidență

Sanchez‑Sanchez

(citată anterior) pentru mai multe motive (a se vedea

supra

,

pc

t. 56)

. Totuși, un ajutor limitat poate fi obținut din aceste motive în scopul

stabilirii existenței unui risc real de aplicare a pedepsei detențiunii pe viață.

Acest lucru se datorează în primul rând faptului că, în același timp cu

comunicarea prezentei cauze Guvernului pârât, reclamantului i s-

a solicitat să

prezinte exemple de practici de stabilire a pedepselor de către instanțele de

judecată din SUA în procese similare. Totuși, reclamantul nu a prezentat nicio

dovadă că vreun inculpat cu antecedente similare

a fost declarat vinovat de

comiterea unor fapte similare și condamnat la detențiune pe viață fără

posibilitatea liberării condiționate (a se vedea

Sanchez-Sanchez

, citată

anterior, pct. 108). În al doilea rând, pretinsele diferențe materiale nu pot fi

interpretate

a contrario

, ca arătând că reclamantul se confruntă cu un risc mai

ridicat în comparație cu domnul Sanchez‑Sanchez. Prin urmare, de exemplu,

este irelevant faptul că niciunul dintre ceilalți conspiratori nu a fost judecat

sau condamnat încă în SUA [a se vedea

Carvajal Barrios împotriva Spaniei

(dec.), nr. 13869/22, pct. 93

in fine

, 4 iulie 2023]

.

80.

Având în vedere cele de mai sus, nu se poate considera că reclamantul

a prezentat probe de natură să demonstreze că extrădarea sa

în SUA l-ar

expune unui risc real de a fi supus unor tratamente care ating pragul prevăzut

de art. 3 din cauza riscului că va fi condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață

fără posibilitatea liberării condiționate [a se compara cu

McCallum împotriva

Italiei

(MC) (dec.), nr. 20863/21, pct. 55, 21 septembrie 2022]. În aceste

condiții, nu este necesar ca, în prezenta cauză, Curtea să treacă la a doua etapă

a analizei [a se vedea

supra

, pct.

71;

a se vedea, de asemenea,

Sanchez-Sanchez

, citată anterior, pct. 109,

Hafeez împotriva Regatului Unit

(dec.) nr. 14198/20, pct. 55, 28 martie 2023, precum și

Carvajal Barrios

,

citată anterior, pct. 96

-97]

.

19

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

81.

Capătul de cerere formulat de reclamant în temeiul art. 3 din

Convenție trebuie respins ca vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 § 3 și

4

.

III. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

5 § 1 DIN

CONVENȚI

E

a plâns, în temeiul art. 5 din Convenție, că arestarea

provizorie în vederea extrădării sale a fost nelegală. Curtea consideră că acest

capăt de cerere trebuie examinat în temeiul art. 5 § 1 lit. f) din Convenție,

redactat după cum urmează:

„1. Orice

persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi li

psit de

libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor le

gale:

[...]

f)

dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru

a o

împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o

procedură de expulzare ori de extr

ădare.

[...]

”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

83.

Curtea constată că acest capăt de cerere nu

este vădit nef

ondat în

sensul art. 35 § 3 lit.

a) din Convenție. Constată, de asemenea, că nu prezintă

niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat

admisibil.

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

(a) Reclamantul

84.

Reclamantul a susținut că Legea nr. 302/2004, în versiunea în vigoare

în prima sa perioadă de detenție cuprinsă între 19 noiembrie 2020 și 8 iunie

2021, nu îndeplinește cerințele de „calitate a legii” prevăzute de art. 5 din

Convenție. În special, după ce extrădarea a fost acordată de instanțele

naționale, dreptul intern nu conținea dispoziții legale clare pentru dispunerea

și prelungirea măsurii arestării provizorii în vederea predării și pentru

stabilirea unor termene „pe deplin determinate” ale arestării. Menținerea sa

timp de 202 de zile în stare de arest provizoriu în vederea predării a încălcat

Constituția și Codul de procedură penală, în care se prevedea o perioadă

maximă de arestare provizorie de 180 de zile și cu care Legea nr. 302/2004

ar fi t

rebuit să se coreleze.

85.

Reclamantul a susținut, de asemenea, că arestarea sa din nou la 28

decembrie 2022 și arestarea sa provizorie până la 16 ianuarie 2023 au fost

20

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

nelegale. Autoritățile nu puteau să îl aresteze

din nou, în afara cadrului legal

al extrădării prevăzut de Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările

din noiembrie 2022, și după cele 202 de zile de arestare provizorie și

epuizarea tuturor măsurilor preventive posibile prevăzute de legea respectivă.

(b) Guvernul

86.

Guvernul a susținut că Legea nr. 302/2004 îndeplinește criteriile de

„calitate a legii” impuse de art. 5 din Convenție, întrucât dispozițiile relevante

erau clare, accesibile și previzibile în mod rezonabil, deși

contextul particula

r

al reclamantului justifica o examinare complexă a cadrului juridic care ar fi

putut necesita consiliere din partea apărătorului. Cu privire la prima perioadă

de arestare provizorie a reclamantului cuprinsă între 19 noiembrie 2020 și 8

iunie 2021, dispozițiile legale criticate prevedeau în mod clar că, în cursul

soluționării cererii de extrădare, termenul maxim al arestării provizorii „în

vederea extrădării” este de 180 de zile [art. 43 alin. (3) din Legea nr.

302/2004]. În perioada ult

erioară a arestării provizorii care a urmat hotărârii

de extrădare, cu excepția cazurilor de

forță majoră

, măsura arestării în

vederea predării încetează dacă persoana extrădată nu a fost preluată de statul

solicitant în termen de 30 de zile stabilit de la

data convenită pentru predare

[art. 57 alin. (6) și art. 43 alin. (7) din legea menționată]. Referindu

-se la

deciziile instanțelor naționale, inclusiv decizia de înlocuire a măsurii arestării

provizorii cu măsura controlului judiciar, Guvernul a susținut că arestarea

provizorie a reclamantului a fost efectuată cu bună

-

credință, în strânsă

legătură cu scopul legitim de executare a deciziei de extrădare rămase

definitivă și cu respectarea strictă a principiului necesității și

proporționalității.

87.

În ceea ce privește a doua perioadă de arestare provizorie a

reclamantului, cuprinsă între 28 decembrie 2022 și 16 ianuarie 2023,

Guvernul a susținut, făcând trimitere la motivarea instanțelor naționale, că

aceasta din urmă a procedat la o analiză și o interpretare cuprinzătoare a

legislației relevante în vigoare, cu unicul scop de a pune în aplicare hotărârea

de extrădare, protejând în același timp drepturile fundamentale ale

reclamantului legate de arestarea sa.

C

urții

(a) Principii

general

e

88.

Principiile generale privind arestarea provizorie în vederea expulzării

sau a extrădării în temeiul art. 5 § 1 lit. f) din Convenție sunt enunțate în

cauzele

Khlaifia și alții împotriva I

taliei

[(MC), nr. 16483/12, pct. 88-92, 15

decembrie 2016] și

Shiksaitov împotriva Slovaciei

(nr. 56751/16 și 33762/17,

pct. 53-56, 10 decembrie 2020).

89.

Curtea reiterează că sintagma „potrivit căilor legale” prevăzută la art

.

5 § 1 se referă în principal la legislația națională și enunță obligația de a

21

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

respecta normele materiale și de procedură ale acesteia. Deși, în mod normal,

le revine în primul rând autorităților naționale – în special instanțelor de

judecată – sarcina de a interpreta și de a aplica legea națională, situația este

diferită în ceea ce privește cazurile în care nerespectarea unei astfel de legi

implică o încălcare a Convenției. Acest lucru este valabil, în special, în

cauzele în care este în joc ar

t. 5 § 1 din Convenție, iar Curtea trebuie să

exercite apoi o anumită prerogativă de a verifica dacă s

-

a respectat legislația

națională [a se vedea

Denis și Irvine împotriva Belgiei

(MC), nr. 62819/17 și

63921/17, pct. 126, 1 iunie 2021 și

I.E. împotriva Republicii Moldov

a

, nr.

45422/13, pct. 60

in fine

, 26 mai 2020]. În ceea ce privește verificarea

respectării obligației menționate mai sus, în esență, Curtea își va limita

examinarea la problema dacă interpretarea dispozițiilor legale invocate de

autoritățile naționale a fost arbitrară sau nerezonabilă (a se vedea

Rusu

împotriva Austriei

, nr. 34082/02, pct. 55

in fine

, 2 octombrie 2008). Totuși,

respectarea legislației naționale nu este suficientă: art. 5 § 1 dispune, de

asemenea, că orice privare de libertate ar trebui realizată în conformitate cu

scopul de a proteja persoana împotriva arbitrarului. Nicio detenție care este

arbitrară nu poate fi compatibilă cu art. 5 § 1, iar noțiunea de „arbitrar” în

acest context se extinde dincolo de lipsa de conformitate cu dreptul intern:

privarea de libertate poate fi legală din punctul de vedere al dreptului intern,

dar poate fi totuși arbitrară și, prin urmare, contrară Convenției (a se vedea

Shiksaitov

, citată anterior, pct. 54

-

55, și

Nabil și alții împotriva Ungarie

i

, nr.

62116/12, pct. 31-32, 22 septembrie 2015, cu trimiteri suplimentare).

o serie de cauze, Curtea a statuat fără echivoc că

termenele determinate nu constituie o cerință a art. 5 § 1 lit. f) și că va examina

fiecare plângere de la caz la caz pentru a decide dacă privarea de libertate a

devenit nelegală (a se vedea

Amie și alții împotriva Bulgariei

, nr. 58149/08,

pct. 72, 12 februarie 2013, și

A.H. și J.K. împotriva Ciprulu

i

, nr. 41903/10 și

4

1911

/10, pct. 190, 21 iulie 2015). Curtea a considerat că factorii relevanți

pentru aprecierea „calității legii” – care sunt denumiți în unele cazuri „garanții

împotriva arbitrarului” – vor include existența unor dispoziții legale clare

pentru a dispune privar

ea de libertate, pentru prelungirea măsurii privative de

libertate și pentru stabilirea termenelor privării de libertate; și existența unei

căi de atac efective prin care reclamantul poate contesta „legalitatea” și

„durata” menținerii sale în detenție (a s

e vedea

J.N. împotriva Regatului Unit

,

nr. 37289/12, pct. 77

in fine

, 19 mai 2016 și

Komissarov împotriva Republici

i

Cehe

, nr. 20611/17, pct. 47, 3 februarie 2022). Pe de altă parte, în cazul în

care există termene determinate, nerespectarea acestora poate fi relevantă

pentru chestiunea „legalității”, deoarece este puțin probabil ca detenția care

depășește perioada permisă de dreptul intern să fie considerată „prevăzută de

lege” (

Komissarov împotriva Republicii Ceh

e

, 2022, pct. 50-52).

91.

Deși Curtea nu a formulat anterior o definiție cu privire la tipurile de

comportament al autorităților care ar putea constitui „arbitrariu” în sensul art.

5 § 1, principiile-cheie au fost elaborate de la caz la caz. Un astfel de principiu

22

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

general stabilit în jurisprudență este acela că detenția va fi „arbitrară” în cazul

în care, în pofida respectării literei legii naționale, a existat un element de rea

-

credință sau de inducere în eroare din partea autorităților [a se vedea, de

exemplu,

Bozano împotriva Franței

, 18 decembrie 1986, seria A nr. 111;

Čonka împotriva Belgiei

, nr. 51564/99, CEDO 2002-I;

Saadi împotriva

Regatului Unit

(MC), nr. 13229/03, pct. 68 și 69, CEDO 2008; și

S

.

,

V. și A.

împotriva Danemarcei

(MC), nr. 35553/12 și alt

e 2, pct. 76, 22 octombrie

2018].

(b)

Aplicarea principiilor generale situației de fapt din prezenta cauză

92.

De la bun început, Curtea observă că obiectul capătului de cerere

formulat de reclamant îl constituie două

perioade diferite de arestare

provizorie:

a) de la 19 noiembrie 2020 (arestarea inițială a reclamantului) până la 8

iunie 2021 (punerea în libertate și plasarea reclamantului sub control

judiciar);

b) de la 28 decembrie 2022 (arestarea din nou a

reclamantului) până la 16

ianuarie 2023 (predarea reclamantului către autoritățile americane).

93.

În consecință, cu referire la principiile generale sus

-

menționate,

Curtea va examina, pe rând, dacă fiecare dintre cele două perioade a fost

„legală”, caracterizată de „bună credință” din partea autorităților naționale și

„justificată” în raport cu desfășurarea procedurii de extrădare.

(i)

de la 19 noiembrie 2020 până la 8 iunie

2021

94.

Curtea constată, în conformitate cu formularea folosită de Legea nr.

302/2004, aplicată în mod corespunzător de instanțele naționale și confirmată

de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 359/2022, că perioada în discuție

poate fi împărțită în două s

ubperioade

:

a) de la 19 noiembrie 2020 (arestarea sa) până la 1 martie 2021 (data

hotărârii de extrădare pronunțate de curtea de apel în primă instanță cu privire

la cererea de extrădare);

b) de la 1 martie până la 8 iunie 2021

.

95.

În cursul primei subperioade, reclamantul a fost arestat provizoriu „în

vederea extrădării” în temeiul art. 43 și 44 din Legea nr. 302/2004 (a se vedea

supra

, pc

t. 43

),

care, la data faptelor, prevedeau că arestarea provizorie poată

fi dispusă pentru un termen maxim de 180 de zile. În ceea ce privește a

doua

subperioadă, reclamantul a fost arestat „în vederea predării” în temeiul art. 5

2

alin. (3) și art. 57 din Legea nr. 302/2004 (a se vedea

supra

, pc

t. 26

și

43)

,

care

– în măsura relevantă pentru prezenta cauză –

a stabilit un termen de

arestare de 15 zile (cu posibilitatea de a fi prelungit o singură dată) începând

de la data predării convenită cu statul solicitant, în cazul în care extrădarea nu

a avut loc la această dată. Curtea constată că, deși art. 56 alin. (3) din Legea

nr. 302/2004 prevedea o anumită formă de supraveghere de către instanțele

23

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

naționale, prin această lege nu s

-au stabilit termene determinate pentru a

ajunge la un acord efectiv privind data predării.

96.

Curtea observă că prin Decizia nr. 359/2022 a Curții Constituționale

s-a aprobat caracterizarea sus-

menționată a arestării provizorii în vederea

ext

rădării și, respectiv, a predării, fiecare cu termenele sale diferite, precum

și derogarea acesteia de la regimul general prevăzut de Codul de procedură

penală pentru arestarea preventivă (a se vedea

supra

, pc

t. 44-

45).

În ceea ce

privește art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 și excepția cazului de forță

majoră, Curtea observă că instanțele naționale nu au fost niciodată sesizate ca

să aplice dispoziția criticată în privința arestării reclamantului. Prin urmare,

Curtea nu consideră necesară analizarea eventualelor consecințe care decurg

di

n faptul că dispozițiile acestuia au fost declarate neconstituționale.

97.

În ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamantul potrivit

căruia arestarea sa timp de 202 de zile în perioada relevantă a fost nelegală,

care se referea în special la perioada ulterioară datei de 1 martie 2021, din

cauza lipsei unui termen maxim „pe deplin determinat”, Curtea constată că

dispozițiile art. 56 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 permiteau într

-

adevăr

arestarea provizori

e a acestuia pentru o perioadă nedeterminată, care

depindea de stabilirea unei date de predare convenite de autoritățile române

și americane. Doar această dată de predare declanșa începutul termenului de

15 zile prevăzut de art. 57 alin. (5), care putea fi prelungit o singură dată (a

se vedea

supra

, pct.

22,

29

in fine

și

4

3

).

Totuși, Curtea reiterează că

termenele determinate nu sunt, ca atare, o cerință a art. 5 § 1 lit. f) din

Convenție (a se vedea

J.N. împotriva Regatului Unit

, citată anterior, pct. 83).

Existența unor termene altminteri determinate nu poate fi luată în considerare

în abstract, ci ar trebui privită în schimb în contextul unui sistem de detenție

în ansamblu, av

ând în vedere particularitățile fiecărui caz în parte (a se vedea,

mutatis mutandis

,

J.N. împotriva Regatului Unit

, citată anterior, pct. 92), în

special în prezenta cauză, în care, la momentul faptelor, dispozițiile privind

arestarea provizorie în vederea

extrădării și a predării conțineau o combinație

de perioade cu și fără termene determinate. În orice caz, chiar și în cazul în

care este posibil ca un reclamant să fi fost ținut în stare de arest pe o perioadă

nedeterminată, ceea ce este decisiv pentru analiza Curții este necesitatea unor

garanții procedurale (cum ar fi o cale de atac efectivă prin care să conteste

legalitatea și durata arestării sale) (

ibidem

, pct. 85;

Louled Massoud împotriva

Maltei

, nr. 24340/08, pct. 71, 27 iulie 2010; și,

mutatis mutandi

s

,

A.H. și J.K.

împotriva Ciprului

, citată anterior, pct. 190).

98.

Curtea observă, de asemenea, că dispozițiile Legii nr. 302/2004 în

temeiul cărora reclamantul a fost arestat în această perioadă par să

îndepline

ască cerințele de „calitate a legii”, din punct de vedere atât al

clarității, cât și al previzibilității. În plus, având în vedere modul de redactare

a dispozițiilor, Curtea nu identifică niciun indiciu că interpretarea dată de

instanțele naționale dispozițiilor și termenelor relevante – care confirmă

legalitatea privării de libertate – ar fi contrară Legii nr. 302/2004,

24

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

nerezonabilă sau arbitrară pentru orice alt motiv. Aceasta observă că măsura

arestării reclamantului a fost, de asemenea, aplicată cu bună

-

credință și

justificată pe parcursul acestor 6 luni și jumătate prin demersurile făcute în

vederea extrădării sale, așa cum impune art. 5 § 1 lit. f) din Convenție.

99.

În această privință, Curtea observă că arestar

ea provizorie a

reclamantului „în vederea extrădării” în prima subperioadă sus

-

menționată a

durat mai puțin decât termenul maxim de 180 de zile prevăzut de art. 43 alin.

(3) din Legea nr. 302/2004, iar procedurile subiacente au vizat în mod

incontestabil e

xtrădarea reclamantului. În ceea ce privește a doua subperioadă

a privării de libertate, arestarea „în vederea predării”, Curtea observă că

hotărârea de extrădare din 1 martie 2021 a menținut starea de arest a

reclamantului până la predarea sa către autoritățile SUA (a se vedea

supr

a

,

pc

t. 26

).

Deși, în conformitate cu dispozițiile interne în vigoare, în hotărârea

de extrădare nu s

-

a indicat nicio durată maximă a arestării, Curtea observă că,

odată ce data predării (12 mai 2021) a fost convenită de autoritățile române

ș

i americane, arestarea r

eclamantului „în vederea predării” a durat mai puțin

decât termenul maxim de 30 de zile calculat de la acea dată până la 8 iunie

2021, când a fost pus sub control judiciar (art. 57 din Legea nr. 302/2004).

Rămâne de examinat dacă arestarea reclamantului în această a doua

subperioadă, de la 1 martie până la 8 iunie 2021, care pare să fi respectat

dispozițiile interne (a se vedea, de asemenea,

supra

, pc

t. 28-

2

9

),

a fost însoțită

de garanții procedurale și justificată de măsurile luate de autorități în legătură

cu extrădarea acestuia.

100.

Nu se contestă faptul că autoritățile au fost active în urma pronunțării

hotărârii de extrădare la 1 martie 2021, rezultatul acțiunilor lor fiind stabilirea

datei predării reclamantului către autoritățile americane pentru 12 mai

2021.

În ceea ce privește perioada care urmează dispunerii măsurii provizorii din

5

mai 2021 (a se vedea

supra

, pct.

2

4

),

Curtea nu poate decât să c

onstate

diligența autorităților naționale în ceea ce privește arestarea provizorie a

reclamantului. În afară de procedura inițiată din oficiu de autorități (a se ve

dea

supra

, pct.

2

7

),

reclamantul însuși a inițiat mai multe procese prin care a

contestat legalitatea menținerii sale în stare de arest (a se vedea

supra

, pct.

3

0

)

în lumina măsurii provizorii dispuse de Curte și a susținut că putea fi

supus unor măsuri preventive mai puțin restrictive. Curtea constată că

respectivele proceduri judiciare, care au demonstrat

garanțiile procedurale d

e

care a beneficiat reclamantul, s-

au desfășurat cu diligența necesară și au avut

ca efect punerea sa în libertate și punerea sa sub control judiciar la 8 iunie

2021 (a se vedea

supra

, pct.

9

9

).

Prin urmare, durata totală a arestării

reclamantului, care a fost de aproximativ 6 luni și jumătate, nu pare excesivă

[a se compara, printre alte hotărâri,

S.P. împotriva Belgiei

(dec.), nr.

12572/08, 14 iunie 2011;

Al Husin împotriva Bosniei și Herțegovinei

, nr.

3727/08, pct. 67-69, 7 februarie 2012

;

Umirov împotriva Rusiei

, nr. 17455/11,

pct. 136 și urm., 18 septembrie 2012; și

Ahmed împotriva Regatului Uni

t

, nr.

59727/13, pct.

41 și urm., 2 martie 2017].

25

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

101.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că nu a fost încălcat

art. 5 § 1 lit. f) în ceea ce privește arestarea provizorie a reclamantului în

perioada 19 noiembrie 202

0

–

8 iunie 2021.

(ii)

de la 28 decembrie 2022 până la 16 ianuarie

2023

102.

Curtea constată că o nouă arestare a reclamantului și arestarea sa

provizorie ulterioară au fost dispuse de instanțele naționale în temeiul art. 43

alin.

(6) din Legea nr. 302/2004, în urma unei proceduri inițiate în temeiul

art. 598 alin. (1) lit. c)

in fine

C. proc. pen. (a se vedea

supra

, pc

t. 32).

De

asemenea, Curtea constată că reclamantul s

-

a plâns că noua sa arestare și

procedura utilizată de autoritățile naționale pentru realizarea acesteia nu au

fost în conformitate cu Legea nr. 302/2004 sau cu motivarea deciziei Curții

Constituționale.

103.

Deși reclamantul nu a tratat pe larg în mod direct acest aspect

specific în observațiile sale, Curtea, pe baza competenței sale de a examina

respectarea de către autoritățile naționale a dreptului național, observă în

special că problema duratelor arestărilor a fost abordată de instanțele

naționale (a se vedea

supra

, pc

t. 35-

36

și

3

9

)

și că, la data arestării

din nou a

reclamantului în vederea predării, dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind

arestarea în vederea predării fuseseră modificate pentru a reflecta constatările

Curții Constituționale din Decizia nr. 359/2022. Curtea observă, de

asemenea, opinia legiu

itorului în temeiul legii modificate, potrivit căreia

durata maximă a arestării în cursul procedurii de extrădare până la predarea

efectivă nu ar trebui să depășească 180 de zile (a se vede

a

supra

, pc

t. 46-

47).

104.

În ceea ce privește natura arestării reclamantului, Curtea observă că

instanțele naționale au constatat, în vederea confirmării, că este vorba despr

e

un act de procedură care are ca scop executarea hotărârii de extrădare odată

cu înlăturarea împiedicării la predare – măsura provizorie dispusă de Curte –

[art. 598 alin. (1) litera c)

in fine

C. proc.

pen.] și că, în lipsa unei date de

predare stabilite ca urmare a ridicării măsurii provizorii indicate de Curte,

termenele specifice din Legea nr. 302/2004 referitoare la aceasta nu

începuseră să curgă (a se vedea

supra

, pc

t. 40).

105.

Curtea reiterează că, în cadrul competenței sale de a verifica dacă a

fost respectat dreptul intern, a luat în considerare în mod corespunzător

interpretarea și aplicarea dispozițiilor relevante de către autoritățile naționale,

întrucât acestea sunt, prin natura lor, în mod special calificate pentru

soluționarea problemelor apărute în această privință (a se compara,

mutati

s

mutandis

,

Mefaalani împotriva Ciprului

, nr. 3473/11 și 75381/11, pct. 80

in

fine

, 23 februarie

2016, și

A.H. și J.K. împotriva Ciprului

, citată anterior, pct.

53 și 190; în cea din urmă cauză, după ce Curtea a indicat măsuri provizorii,

duratele privării de libertate eventual depășite în baza noilor prevederi legale

au fost declarate de Curtea Supre

mă inaplicabile în cauza reclamanților).

106.

Curtea reiterează, de asemenea, relevanța respectării termenelor

stabilite de dreptul intern (a se vedea

Komissarov

, citată anterior, pct. 50), dar

26

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

constată, în același timp, interacțiunea complexă dintre dispozițiile Codului

de procedură penală și cele ale Legii nr. 302/2004 în prezenta cauză, primele

completându-le sau chiar înlocuindu-

le pe cele din urmă (a se vedea

supr

a

,

pct.

27-

30

și

4

0

).

În circumstanțele particulare, având în vedere lipsa unor

dispoziții tranzitorii în urma modificării Legii nr. 30

2/2004 privind cazuri

precum cel al reclamantului

–

care era deja arestat de mai mult de 180 de zile

– și în lipsa unei jurisprudențe naționale comparabile cu privire la acest aspect

(a se compara cu

Denis și Irvine

, citată anterior, pct. 89 și 151), instanțele

naționale s

-

au confruntat cu o situație

sui generis

.

107.

Curtea, atunci când a fost sesizată pentru a aprecia prima interpretare

judiciară a unei noi situații specifice în legătură cu care legislația și

jurisp

rudența internă nu au avut nici un cuvânt de spus, a statuat deja, într

-un

context diferit, că clarificarea normelor relevante prin intermediul unei

interpretări judiciare de la caz la caz nu este interzisă, cu condiția ca evoluția

rezultată să fie conformă cu esența normei în discuție și să poată fi prevăzu

tă

în mod rezonabil (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Huhtamäki împotriv

a

Finlandei

, nr. 54468/09, pct. 50-51, 6 martie 2012, în contextul art. 7). În

contextul particular al prezentei cauze, Curtea observă că, de la bun început,

noile modificări ale art. 43 alin. (3)

in fine

și art. 57 alin. (6)

in fine

din Legea

nr. 302/2004 nu par să abordeze situația preexistentă a reclamantului având

în vedere: cele peste 180 de zile pe care le-

a petrecut deja în detenț

ie; lipsa

unei date stabilite pentru predarea sa în decembrie 2022; și caracterul

neretroactiv al noilor cerințe procedurale. Prin urmare, Curtea nu consideră

nerezonabil în sine faptul că, pentru a identifica cadrul juridic adecvat,

instanțele naționale s

-

au bazat pe dispozițiile Codului de procedură penală și

au stabilit un termen de 30 de zile pentru arestare în temeiul legii procesual

penale române generale pentru a se proceda la executarea hotărârii de

extrădare (a se vedea

supra

, pc

t. 37

).

În acest sens, având în vedere „situația

cu totul particulară” a reclamantului și lipsa unei date stabilite pentru predarea

sa, Curtea constată că instanțele naț

ionale au recurs, în mod similar, la Codul

de procedură penală pentru a completa Legea nr. 302/2004 prin interpretare

judiciară și a dispune punerea sa în libertate sub control judiciar la scurt timp

după măsura provizorie indicată de Curte în temeiul art

. 39 (a se vedea

supra

,

pc

t. 30

).

Pe de altă parte, în măsura în care Înalta Curte, în decizia definitivă

din 17 mai 2021, a statuat deja că măsura provizorie dispusă de Curte

constituia o împiedicare la predarea reclamantului către autoritățile americane

(a se vedea

supra

, pc

t. 28),

Curtea constat

ă că noua arestare a reclamantului

–

care era obligatorie pentru predarea sa

– ca urmare a ridicării respectivei

măsuri provizorii nu ar fi trebuit să fie imprevizibilă pentru reclamant, după

ce acesta a beneficiat, dacă a fost cazul, de consultanță juridică adecvată.

Măsurile provizorii ale Curții au forță obligatorie pentru statele respective (a

se vedea

Olaechea Cahuas împotriva Spaniei

, nr. 24668/03, pct. 81, 10

august 2006), dar au caracter provizoriu și, în special, odată ce au fost ridicate

în cursul

procedurii, acestea nu ar trebui să constituie un obstacol în calea

27

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

exercitării în cele din urmă a puterilor suverane ale statelor de extrădare sau

expulzare a reclamantului. Având în vedere considerațiile de mai sus, Curt

ea

este dispusă să accepte interpretarea dată de instanțele naționale cauzei

sui

generis

a reclamantului și faptul că arestarea sa în perioada 28 decembrie

2022-

16 ianuarie 2023 a fost „potrivit căilor legale”.

108.

Pe lângă evaluarea conformității arestării reclamantului cu dreptul

intern, Curtea trebuie să se asigure că privarea de libertate nu a fost „arbitrară”

(a se vedea criteriile relevante în cauza

J.N. împotriva Regatului Unit

, citată

anterior, pct. 80, și

Ahme

d

, citată anterior, pct. 48, în

care Curtea a examinat

și a validat caracterul rezonabil al detenției de 2 săptămâni a reclamantului

care a avut loc după ce Curtea a soluționat o cauză de referință care afecta

expulzarea reclamantului urmată de ridicarea măsurii provizorii). Noua

aresta

re a reclamantului, la 18 luni după arestarea sa legală inițială timp de

202 de zile, care a avut loc într-un moment în care modificarea Legii nr.

302/2004 era imprevizibilă, trebuie privită în contextul oricărei lipse de

diligență imputabile autorităților

în timpul primei sale perioade de arestare

(

a contrario John împotriva Greciei

, nr. 199/05, pct. 29 și urm., în special

pct. 35, 10 mai 2007).

109.

Curtea observă că o nouă arestare a reclamantului, dispusă la 15

decembrie 2022, care a avut ca scop strict predarea sa și a fost decisă înainte

de acordul încheiat la 11 ianuarie 2023 cu autoritățile americane cu privire la

o nouă dată de predare, a fost considerată atât obligatorie, cât și necesară de

către instanțele naționale (a se vedea

supra

, pc

t. 35

și

4

1

). A

ceasta reiterează

faptul că, în cazul extrădării, un stat contractant are obligația de a coopera în

materie penală internațională, care are ca scop să împiedice crearea de refugii

pentru persoane acuzate de cele mai grave fapte penale [a se vedea

Sanchez-Sanchez

, citată anterior, pct. 94

in fine

, și,

mutatis mutandis

,

Öcala

n

împotriva Turciei

(MC), nr. 46221/99, pct. 87-88, CEDO 2005-IV].

ontextul specific al prezentei cauze, Curtea consideră că din

evaluarea făcută de autorități nu reiese un element de rea

-

credință, inducer

e

în eroare sau manipulare din partea acestora (

a contrario Monir Lotfy

împotriva Ciprului

, nr. 37139/13, pct. 208, 29 iunie 2021;

I.E. împotriva

Republicii Moldova

, citată anterior, pct. 66

-

67; și

Ugulava împotriva

Georgiei

, nr. 5432/15, pct. 80 și 83, 9 februarie 2023). În plus, nu s

-a contestat

faptul că arestarea reclamantului a fost cu adevărat în conformitate cu sco

pul

art. 5 § 1 lit. f) și a fost abordată cu diligența necesară, având în vedere

predarea sa către autoritățile americane la 16 ianuarie 2023.

111.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că nu a fost încălc

at

art. 5 § 1 lit. f) în ceea ce privește a doua perioadă a arestării reclamantului,

cuprinsă între 28 decembrie 2022 și 16 ianuarie 2023

.

28

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

IV. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

5 § 4 DIN

CONVENȚI

E

5 din Convenție, reclamantul s

-

a plâns că legalitatea

detenției sale nu a fost verificată periodic după ce extrădarea sa a fost acordată

de instanțele naționale. Curtea consideră că acest capăt de cerere trebuie

examinat în temeiul art. 5 § 4, care preved

e următoarele:

„Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să

introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într

-un termen

scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este

ilegală.”

A.

Argumentele părților

113.

Reclamantul a susținut că, prin faptul că nu au verificat periodic

legalitatea arestării sale ulterior hotărârii de extrădare, autoritățile nu și

-au

îndeplinit obl

igațiile care le revin în temeiul art. 5.

114.

Guvernul a evidențiat din nou deosebirea dintre regimurile juridice

aplicabile celor două tipuri de detenție prevăzute de Legea nr. 302/2004, și

anume „arestarea provizorie în vederea extrădării” și „arestarea provizorie în

vederea predării”. Contrar celor susținute de reclamant, o verificare periodică

a măsurii arestării era aplicabilă numai cât timp o persoană era deținută în

baza aplicării măsurii de „arestare provizorie în vederea extrădării”, iar

procedura de extrădare era în curs de soluționare în fața instanțelor națion

ale

[art. 43 alin. (3) și (5) din legea menționată]. Totuși, chiar și în timpul arestări

i

sale provizorii în vederea predării, mecanismul de control judecătoresc a

permis controlul legalității detenției, fie prin intermediul propriilor contestații

ale reclamantului, fie prin cereri

din oficiu

ale judecătorului delegat cu

executarea pedepselor privative de libertate. În urma unei ample analize și

interp

retări a dispozițiilor legale relevante, instanțele naționale au înlocuit

arestarea provizorie cu măsura controlului judiciar din cauza circumstanțelor

în schimbare ale reclamantului.

B.

Motivarea Curții

generale

115.

Curtea a precizat că cerința de la art. 5, și anume „orice persoană

privată de libertatea sa [...] are dreptul să introducă un recurs în fața unui

tribunal, pentru ca acesta să statueze într

-

un termen scurt asupra legalității

deținerii sale”, nu impune aplicarea unei norme unitare și invariabile

indiferent de context, fapte și circumstanțe (a se vedea

Louled Massoud

, citată

anterior, pct. 40). Totuși, Curtea a furnizat unele orientări cu privire la ceea

ce ar putea constitui o „cale de atac efectivă”. În primul rând, calea de atac

trebuie să fie pusă la dispoziție în timpul detenției unei persoane pentru a

-i

29

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

permite să obțină o verificare rapidă a legalității măsurii. În al doilea rând,

această verificare trebuie să aibă caracter jurisdicțional și să ofere garanții

corespunzătoare tipului de privare de libertate în discuție [

ibidem

, pct. 40, și

A. și alții împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 3455/05, pct. 203, CEDO 2009

].

În al treilea rând, verificarea ar trebui, de asemenea, să poată duce, după caz,

la punerea în libertate. În ultimul rând, aceasta trebuie să fie suficient de certă,

nu numai în teorie, ci și în practică, căci în caz contrar va fi lipsită de

accesibilitatea și eficacitatea necesare în sensul acestei dispoziții (a se vedea

J.N. împotriva Regatului Unit

, citată anterior, pct. 88).

116.

Modalitățile de realizare a unui control jurisdicțional care să

îndeplinească cerințele art. 5 § 4 pot varia de la un domeniu la altul și depind

de tipul privării de libertate în discuție. Nu este exclus ca un sistem de

verificare periodică automată a legalității detenției, efectuată de o instanță, să

poată asigura respectarea cerințelor de la art. 5 §

4 (a se vedea

Aboya Boa

Jean împotriva Maltei

, nr. 62676/16, pct.

76, 2 aprilie 2019), dacă deciziile

privind legalitatea detenției urmează la „intervale rezonabile” (a se vedea,

printre alte hotărâri,

Blackstock împotriva Regatului Unit

, nr. 59512/00, pct.

42, 21 iunie 2005 și

Abdulkhakov împotriva Rusiei

, nr. 14743/11, pct. 209, 2

octombrie 2012). Pe de altă parte, Curtea a statuat că art. 5 § 1 nu trebuie

interpretat ca incluzând vreo cerință implicită de control jurisdicțional

automat în ceea ce privește categoria de privare de libertate prevăzută de lit.

f), având în

vedere că garanția specifică cu privire la protecția jurisdicțională

conferită de art. 5 § 4 este formulată ca un „drept” al persoanelor private de

libertate de a introduce un recurs care să le permită să conteste legalitatea

detenției lor (a se vedea

J.N. împotriva Regatului Unit

, citată anterior, pct.

94).

principiilor sus-

menționate în prezenta cauză

se la principiile de mai sus, Curtea observă că, în

perioada relevantă cuprinsă între 1 martie și 8 iunie 2021, deși nu a existat un

control jurisdicțional automat – fapt pe care Curtea Constituțională l

-a

considerat compatibil cu Constituția și cu Convenția având în vedere

termenele scurte pe care procedura le implică în mod normal (a se vede

a

supra

, pc

t. 44)

– legalitatea detenției reclamantului a fost examinată de mai

multe ori la cererea fie a acestuia din urmă, fie a judecătorului del

egat cu

executarea pedepselor privative de libertate (a se vedea

supra

, pct.

26-

31)

.

Indiferent dacă astfel de cereri au fost considerate „contestații” la executare

[art. 598 alin. (1) lit. c) C

proc. pen.] sau cereri pentru a se constata că

termenele maxime ale a

restării au expirat, cel mai mult contează pentru Curte

faptul că acestea au dus la un control al legalității detenției reclamantului,

care pare să fi fost în deplină conformitate cu domeniul limitat al controlul

ui

jurisdicțional în procedura de extrădare atunci când cererea de extrădare a

fost deja aprobată (a se compara cu

Abdulkhakov

, citată anterior, pct. 214 și

30

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

urm., și

Oshlakov împotriva Rusiei

, nr. 56662/09, pct. 128-129, 3 aprilie

2014).

cursul acelor

proceduri, instanțele naționale au verificat, printre

altele, că detenția respectă termenele care reglementează procedura de

predare a reclamantului, a căror nerespectare ar fi dus la punerea sa în

libertate, în afară de cazul în care s

-

ar fi constatat că excepția cazului de forță

majoră este aplicabilă. În contextul măsurii provizorii indicate de Curte,

instanțele naționale nu au avut în vedere o astfel de excepție, ci, în cele din

urmă, au înlocuit măsura arestării reclamantului cu măsura controlului

judiciar la 8 iunie 2021. De asemenea, acestea au fost deosebit de diligente,

întrucât deciziile lor privind legalitatea arestării reclamantului au fost

întotdeauna pronunțate în termen de 2 săptămâni, la nivelul a două grade de

jurisdicție.

119.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul a

fost astfel în măsură să introducă „recurs” prin care legalitatea arestării sale a

fost verificată efectiv de o instanță. Prin urmare, capătul său de cerere

întem

eiat pe art. 5 § 4 din Convenție trebuie respins ca vădit nefondat, în

conformitate cu art. 35 § 3 și 4.

V. CU PRIVIRE LA CELELA

LTE PRETINSE ÎNCĂLCĂ

RI ALE

CONVENȚIEI

temeiul art. 3 și 5 din

Convenție, de următoarele: riscul de a fi condamnat în SUA la o pedeapsă

excesiv de disproporționată; predarea sa către autoritățile SUA în data de 16

ianuarie 2023 în pofida stării sale de sănătate precare și a neacordării de

asist

ență medicală; și nelegalitatea arestării sale ca urmare a deficiențelor

procedurale care caracterizau mandatul de extrădare emis de SUA.

121.

Având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în c

are

est

e competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea

constată că acestea nu

indică nicio aparentă încălcare a drepturilor și a

libertăților enunțate în Convenție sau în protocoalele la aceasta. Rezultă că

aceste capete de cerere trebuie să fie respinse ca vădit nefondate, în

conformitate cu art. 35

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Declară

cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere formulat

în temeiul art. 5 § 1 lit. f) din Convenție și inadmisibilă în ceea ce privește

celelalte capete de cerere;

2.

Hotărăște

că nu a fost încălcat art. 5 § 1 lit. f) din Convenție.

31

HOTĂRÂREA LAZĂR ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 9 aprilie 2024, în

temeiul art. 77 §

2 și §

3 din Regulamentul

Curții.

Andrea Tamietti

Grefier

Gabriele Kucsko-Stadlmaye

r

Președinte

32