CASE OF D AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF D AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus și revizuit de IER

(

http://ier.gov.ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

Cauza D și alții împotriva Românie

i

(Cererea nr. 75953/16)

HOTĂRÂRE

Art.

2 și 3 • Expulzare (Irak)• Resortisant irakian condamnat în România

pentru trafic de migranți căruia i s

-a interzis dreptul de a se afla pe teritoriul

național • Riscul, de a fi supus în Irak la tratamente contrare

art.

2 și 3, nu a

fost stabilit

Art. 13 (+

2 și 3) • Recurs efectiv • Eficacitatea căii de atac compromisă în

lipsa caracterului suspensiv

STRASBOURG

14 ianuarie 2020

Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la

art.

44 § 2 din Convenție.

Aceasta poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1

În cauza D și alții împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Jon Fridrik Kølbro,

președint

e

,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Georges Ravarani

,

Jolien Schukking,

Péter Paczolay,

judecători

,

și Andrea Tamietti,

grefier adjunct de

secție

,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 19 ianuarie și la 17 decembrie

2

019,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la această din urmă dată:

PROCEDU

RA

nr.

75953/16 ) îndreptată împotriva

României, prin care cinci resortisanți (denumiți în continuare „reclamanții”),

unul de naționalitate irakiană, domnul D (denumit în continuare „primul

reclama

n

t”) și patru de naționalitate română, respectiv fosta soție a primului

reclamant („a cincea reclamantă”) și cei trei copii ai cuplului („al doilea

reclamant, a treia reclamantă și al patrulea reclamant”), au sesizat Curtea la

30 noiembrie 2016, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”). Președintele

secției a aprobat cererea de nedivulgare a identității formulată de reclamanți

(art. 47 §

4 din Regulamentul Curții – „Regulamentul”).

clamanții, care au beneficiat de asistență juridică, au fost reprezentați

de domnul V.

Peștean, avocat în București. Guvernul român („guvernul”) a

fost reprezentat de agenții săi guvernamentali, mai întâi de doamna C. Brumar

și ulterior de domnul V. Mocan

u, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Irak, decisă în urma unei proceduri penale pe care o considerau inechitabilă,

l-

ar expune pe reclamant la pedeapsa cu moartea și la rele tratamente și ar

aduce o atingere nejustificată vieții lor private și de familie. În plus, se

plângeau de lipsa unui recurs efectiv prin care să fie examinate riscurile

implicate în cazul expulzării și care să suspende executarea acestei măsuri.

2, 3, 6, 8 și 13 din

Convenție au fost comunicate Guvernului și cererea a fost declarată

inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere, în conformitate cu

art. 54 § 3

din Regulament.

reia reclamantă, devenită între timp majoră, a

informat Curtea cu privire la intenția sa de a continua

să

-

și susțină cererea.

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

reclamantă, fosta soție a acestuia, resortisant român, s

-

a născut în 1980. Al

doilea reclamant, a treia reclamantă și al patrulea reclamant, născuți în 2004,

2000, respectiv în 2007, sunt copiii cuplului și sunt resortisanți români.

Reclamanții locuiesc toți în București.

A.

Ș

ederea primului reclamant pe teritoriul României

activitate comercială și a locuit legal în România până la 22 februarie 1997.

refugiat în Germania. Cu

toate acestea, a revenit în România, unde s-

a căsătorit cu cea de

-a cincea

reclamantă la 22 ianuarie 1998. Ceilalți trei reclamanți s

-

au născut din această

uniune. Cuplul a divorțat în fața instanțelor române la 26 iunie 2009, dată

la

care mamei i-

au fost încredințați copiii.

-

a continuat șederea pe teritoriul României în mod

legal până în mai 2003, pe baza documentelor de călătorie eliberate de

autoritățile române în temeiul Convenției de la Geneva din 1951 și

în mod

ilegal după această dată.

reclamant persoană indezirabilă pe teritoriul României pentru o perioadă de

15 ani, pe motiv că reprezenta o amenințare gravă la adresa securității

n

aționale. A fost expulzat de pe teritoriul României la 28 iulie 2006 în Siria,

dar a revenit ilegal în România în martie 2007, sub o falsă identitate și cu

documente false. Din documentele furnizate de părți reiese că, la 2 august

2007, primului reclamant i s-a acordat statutul de tolerat pe teritoriul

României.

B. Procedurile

penale îndreptate împotriva primului reclaman

t

1.

Urmăririle penale

persoane, printre care primul reclamant și doi dintre frații acestuia, sub

acuzația de trafic de migranți, constituirea unui grup infracțional organizat

și

fals în înscrisuri. În acest sens, au fost constituite trei dosare penale. Din

informațiile furnizate de părți reiese că primul reclamant a fost con

damnat

pentru aceste fapte la pedepse cu închisoarea în cadrul primelor două dosare.

Capetele de cerere formulate de partea interesată în prezenta cerere vizează

al treilea dosar penal referitor la facilitarea intrării pe teritoriul național a cinci

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3

resort

isanți irakieni care sprijiniseră sau săvârșiseră acte de terorism, cu

încălcarea Legii

nr.

535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

au adus la cunoștință de

către parchet aceste acuzații

la 22 decembrie 2011. La 29 decembrie 2011, a

fost trimis în judecată. Parchetul se baza, printre altele, pe depoziții ale

martorilor, inclusiv resortisanții irakieni, audiați de autoritățile române sau

comisia rogatorie, precum și pe informațiile furnizate de autoritățile irakiene.

Parchetul indica, de asemenea, faptul că numerele de telefon utilizate de

primul reclamant în România făcuseră posibilă stabilirea de contacte cu

persoane a căror apartenență la o organizație teroristă fusese dovedită și făcea

trimitere la documente secrete care „ar putea fi luate în considerare”.

2.

Procedura în primă instanță

(„curtea de apel”), primul reclamant a fost asistat de un avocat ales, precum

și de un interpret de limbă arabă. Curtea de apel a audiat partea interesată în

cursul ședinței din 24 aprilie 2012. Reclamantul a recunoscut că a facilitat

intrarea pe teritoriul național a celor cinci persoane în cauză, dar a negat că

avea cunoștință de presupusele activități teroriste ale acestora.

a audiat în ședință publică în prezența primului

reclamant pe cei șase martori, dintre care cinci resortisanți irakieni și un

resortisant român. În special, martorul A.M.W., care făcuse declarații

incriminatoare în cursul anchetei penale, a prezentat o altă versiune a faptelor

în timpul ședinței din 19 iunie 2012. Cu toate acestea, în iulie 2012, martorul

respectiv a transmis curții de apel o declarație de retractare, precizând că, în

timpul

ședinței publice, se simțea amenințat de primul reclamant și că

intenționa să își mențină declarația inițială. În iunie 2013, avocatul martorului

menționat a adresat curții de apel o cerere de consultare a dosarului și a indicat

că clientul său se simțise amenințat de cunoștințele pe care primul reclamant

le avea despre declarațiile sale incriminatoare. La 14 octombrie 2013, curtea

de apel a admis cererea de reaudiere a lui A.M.W. formulată de primul

reclamant și l

-

a citat pe acest martor să se înfățișeze în instanță în mai multe

rânduri. Acesta nu s-

a înfățișat, însă, în fața sa, iar autoritățile interne nu au

reușit să

-l localizeze

.

rogatorie a patru martori, toți resortisanți irakieni. Pri

mului reclamant i s-a

acordat termen pentru a adresa întrebări scrise martorilor. Declarațiile a doi

martori, colectate de autoritățile suedeze, respectiv bulgare, au fost depuse la

dosar.

cursul anchetei penale îl incrimina pe primul reclamant, nu a putut fi localizat,

în pofida demersurilor repetate ale autorităților. Oficiul Român pentru

Imigrări („ORI”) a informat curtea de apel că martorul părăsise teritoriul

național în 2009. În ședința din 17 iunie 2013 –

la care, potrivit reclamantului,

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4

avocatul său a fost absent, curtea de apel a constatat imposibilitatea de a

-l

audia pe M.K.A. și a procedat, în temeiul

art. 327 alin. (3) din vechiul Cod de

procedură penală („CPP”, infra,

pct.

44) în prezența părții interesate, asistată

de un interpret, la citirea depoziției date de respectivul martor în timpul

anchetei. În ceea ce privește al patrulea martor, curtea de apel a constatat

imposibilitatea de a-

l audia, în timpul ședinței din

1

9 mai 2014, întrucât O

RI

informase instanța că persoana în cauză s

-a întors în Irak din anul 2009.

cu identitate protejată A.M., în prezența primului reclamant, asistat de

avocatu

l său și de un interpret. Martorul respectiv a confirmat că reclamantul

facilitase intrarea în România a unor persoane care colaboraseră cu Al

-Qaeda.

secrete depuse la dosar să fie făcute publice și, printr

-o încheiere din 9

decembrie 2013, curtea de apel a respins cererea, pe motiv că, în speță, exista

un motiv imperativ legat de securitatea națională care justifica limitarea

examinării în contradictoriu.

cererea primului reclamant, a admis cererea formulată de primul reclamant de

a depune la dosar o notă emisă la 11 august 2014 de Ambasada Republicii

Irak în România în care se menționa că acesta nu era nici dat în urmărire, nici

urmărit penal în Irak și că nu avea legătură cu grupări teroriste.

solicita, în special, respingerea declarației lui M.K.A. (supra,

pct. 16),

susținând că fusese fabricată de parchet. Susținea, de asemenea, că expulzarea

sa în Irak l-ar expune la tratamente contrare art.

3 din Convenție din cauza

stării de război din țara respectivă și ar aduce atingere, cu nerespectarea

art. 8

din Convenție, vieții de familie pe care susținea că și

-a construit-o în

România.

primul reclamant la șapte ani de închisoare și i

-

a aplicat o pedeapsă

complementară prin care i se interzicea dreptul de a se afla pe terito

riul

național pentru o perioadă de cinci ani. Curtea de apel constata că, în pofida

demersurilor întreprinse de autorități, martorii întorși în Irak nu putuseră fi

audiați și că A.M.W. nu putuse fi reaudiat întrucât nu putuse fi localizat

(supra, pct. 14).

În plus, curtea de apel reamintea că, în speță, existau motive

imperative legate de securitatea națională care justificau neacordarea

accesului apărării la anumite documente secrete.

a

dosar, că s

-

a stabilit că primul reclamant facilitase intrarea pe teritoriul

național a unor persoane implicate în activități teroriste. Curtea de apel s

-a

pronunțat, în special, în termenii următori:

„Inculpatul, în maniera reținută mai sus, a facilitat intrarea în țară a unor persoane

despre care se știa că au desfășurat în Irak activități teroriste în numele A.Q. I. [Al

-

Qaeda Irak]. Trebuie notat că datorită specificului local, rudele aparțineau aceluiași

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

5

clan, în cauza de față clanul A, care aderase l

a Al Qaeda (...), iar zona de unde proveneau

aceștia și inculpatul era aceea a orașului A, unde, ca să

-

l cităm pe martorul O.F.A. „75

%

sprijină

Al-

Qaeda”. Faptul că inculpatul nu se mai afla în Irak, când cetățenii irakieni

au săvârșit actele de terorism

, perioada 2004-

2006, nu înseamnă automat că nu avea

cunoștință de astfel de activități, având în vedere urmă

toarele:

-

frații săi se aflau în Irak și locuiau în zona în care au avut loc multe din evenimentele

teroriste;

-

inculpatul era rudă (văr) cu majoritatea celor implicați în astfel de acti

vități;

- numerele de telefon despre care s-

a stabilit că inculpatul le

-a utilizat în decursul

timpului în România (...) se află în conexiune cu persoane despre care există in

formații

că fac parte din această organizație teroristă;

-

întâlnirea inculpatului cu mama martorului O.F.A. (...) în Siria, anterioară venirii

acestuia în România, ocazie cu care aceasta l-

a rugat să

-l ajute pe acesta, întrucât are

probleme cu Al-

Qaeda, în cadrul căreia a activat, deoarece a furat o sumă importantă

de bani de la această organiza

ție.”

îl incriminau pe primul reclamant, între care declarația lui M.K.A. (supra,

pct.

16). Nu a făcut nicio mențiune despre documentele secrete conținute în

dosar.

apelului

de fapt reținută de curtea de apel, susținând că probele nu erau credibile. În

special, acesta solicita audierea marto

rilor A.M.W. și M.K.A. (supra,

pct. 14

și 16), precum și accesul la documentele secrete depuse la dosar În ceea ce

privește expulzarea sa, reamintea capetele de cerere formulate în temeiul

art.

3 și 8 din Convenție (supra,

pct. 20).

is pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție („Înalta

Curte”), în fața căreia primul reclamant era asistat de avocați aleși, precum și

de un interpret. Înalta Curte a audiat partea interesată în cursul ședinței din 10

februarie 2015.

onsidera că era necesar să reaudieze anumiți martori

ascultați în primă instanță. Aceasta a audiat martorul cu identitate protejată

(supra, pct.

17) în cursul ședinței din 5 mai 2015, în prezența primului

reclamant

Acesta și avocații săi au putut adresa întrebări martorului. În plus,

Înalta Curte l-a citat pe martorul A.M.W. în mai multe rânduri cu mandat de

înfățișare, dar acesta din urmă nu s

-

a prezentat în fața sa. Înalta Curte a decis,

de asemenea, să solicite autorităților irakiene să faciliteze audie

rea mai multor

martori, între care M.K.A.; au fost întreprinse mai multe demersuri în acest

sens, în special de către Ambasada României în Irak, dar s

-au dovedit a fi

nefructuoase. De asemenea, în cursul ședinței din 10 noiembrie 2015, Înalta

Curte a admis cererea primului reclamant de audiere a mai multor martori,

printre care M.K.A., în comisie rogatorie. Cu toate acestea, audierea acestor

martori nu a fost realizată (infra,

pct. 27).

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6

o hotărâre definitivă din 26 ianuarie 2016, Înalta Curte a a

dmis

în parte acțiunea primului reclamant și i

-

a redus pedeapsa la trei ani și șase

luni de închisoare. Din înscrisurile de la dosar rezultă că hotărârea din 26

ianuarie 2016 a fost încărcată pe internet la 24 mai 2016 și a fost comunicată

reclamantului la 30 mai 2016.

Înalta Curte a menținut celelalte dispoziții ale

deciziei curții de apel din 9 octombrie 2014, în special dispozițiile care

priveau interzicerea dreptului de a se afla pe teritoriul național (supra,

pct.

21). În ceea ce privește martorii care nu au putut fi audiați, Înalta Curte

s-

a exprimat în termenii următori:

„Pentru termenele de judecată acordate în vederea asistenței judiciare internaționale

cu Republica Irak, Ministerul Justiției a comunicat faptul că respectivele cereri și

înscrisurile anexate au fost transmise misiunii diplomatice române din Ba

gdad atât pe

cale electronică cât și prin curier diplomatic, s

-au realizat reveniri dar Republica Irak

nu a răspuns (...

)

La 17 iunie 2015 (...), Ministerul Afacerilor Externe -

Direcția Relații

Consulare a

comunicat că inclusiv prin notă verbală (anexată) a transmis autorităților irakiene

cererea de asistență judiciară internațională, autoritățile de resort locale nu

au răspuns

solicitării misiunii diplomatice din cauza situației de securitate di

n Republica Irak, din

adresele de domiciliu ale cetățenilor irakieni vizați reieșind că se află în zona de

conflict

.

[...] În continuare, despre comisiile rogatorii despre care s-a amintit, Ministerul

Afacerilor Externe -

Direcția Relații Consulare

prin

intermediul Ministerului Justiție

i

a comunicat (...) că prin nota verbală primită din partea MAE irakian, acesta a

menționat că martorii nu au putut fi

găsiți

(...) iar referitor la martorul M.K.A. (...), c

u

toate că s

-

au transmis 6 (șase) note verbale

nu s

-

a primit un răspuns. Comunicarea are

atașat un înscris redactat în limba engleză provenit de la Ministerul Afacerilor Externe

irakian.

”

persoanele vizate fuseseră implicate, anter

ior sosirii lor în România, în

activități teroriste pe teritoriul Irakului. Înalta Curte făcea trimitere în special

la declarațiile martorilor A.M.W., A.M. și M.K.A., al căror conținut l

-a

rezumat, precum și la o notă din partea Ministerului Afacerilor Ext

erne al

Republicii Irak care confirma că una dintre persoanele vizate era responsabilă

de securitatea organizației Al

-

Qaeda în regiunea K. Înalta Curte și

-a continuat

analiza în acești termeni:

„Faptul că inculpatul cunoștea despre legăturile cetățenilor irakieni menționați, cu

terorismul, alături de probele arătate, este susținut de relațiile de rudenie avute în

perioada 2004-

2006, frații săi S. și A. dar și mama lui se aflau în Irak, locuiau în zone

în care martorii au declarat că au avut loc evenimentele descrise, unul din frați (A.)

fusese chiar coleg de școală cu O.F.A. (...), O.F.A. a recunoscut ră

pirea sa de Al

-Qaed

a

în Siria, toate acestea constituind aspecte apte să probeze că el, ca lider al grupului

infracțional organizat (...), cunoștea legăturile cetățenilor irakie

ni pe care i

-

a sprijinit să

vină în România, cu organizațiile terorist

e.

Cum s-

a mai arătat, organele abilitate au instrumentat în această cauză, informații

clasificate secrete de stat, categoria strict secret, nedivulgarea acestora, potrivit practicii

CEDO în materia dreptului la libertate și siguranță, neînsemnând încălcarea principiului

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

7

egalității armelor,

inculparea persoanei acuzate nebazându-se exclusiv pe documente

clasificate

, protecția statului împotriva terorismului justificând și fiind suficientă pentru

menținerea probelor secrete (

Brogan împotriva UK 1998

) (...)

Cu referire la înscrisul emis de Ministerul de Externe irakian, a cărei existență certă

și oficială inculpatul le

-

a contestat, acesta reprezintă adevărul,

inculpatul neaducând

vreo probă că ar fi fals, falsific

at.

La fel, apărările inculpatului privind declarația martorului MKA nu sunt pertinente,

declarația se află în original în cauza instrumentată anterior (...) a fost certificată de

procuror și anexată dosarului de față, la fond, potrivit dispozițiile articolul 381 alineatul

(7) Cod de procedură penală, dispunându

-

se citirea depoziției de la urmărirea penal

ă.

Este de subliniat că cercetarea cauzei în apel a fost îngreunată de multitudinea de

identități folosite de cetățenii irakieni, la fel, de către inculpat de grafia numelor,

chiar

inculpatul susținând că numele unora sau ale martorilor, în limba arabă, se citește

specific, deosebit de grafia limbii române (...) în opinia sa, astfel făcându

-se confuzii.

Instanța de apel a citat martorii strict cu identitatea specificată în dosarul de urmărire

penală, fiecare persoană având datele menționate în documentele puse la dispoziție și

de către autoritățile abilitate, cum s

-

a arătat (...)”.

reclamant în temeiul art.

3 și

art.

8 din Convenție în eventualitatea expulzării,

Înalta Curte constată că riscul de rele tratamente în caz de executare a

pedepsei complementare de interzicere a dreptului de a se afla pe teritoriul

național nu fusese probat și că primul reclamant divorțase de cea d

e

-a cincea

reclamantă în 2009, copiii fiindu

-

i încredințați acesteia (supra,

pct. 8). Înalta

Curte s-

a pronunțat în special în acești termeni:

„În cauză nu s

-a e

vidențiat niciun motiv sau probă care să releve că inculpatul, după

executarea pedepsei închisorii sau după o eventuală liberare condiționată, având

interzis, pe durata de cinci ani, dreptul de a se afla pe teritoriul României, ari fi supus

torturii sau tratamentelor inumane sau degradante (...) cum s-

a arătat, nici viața sa de

familie nu mai este cea firească unei legături matrimoniale care să angajeze deplasarea

într

-

un stat (acum, nedefinit) unde soția și copiii săi, datorită religiei ar fi torturați,

ma

ltratați (cum susține inculpatul în apărarea sa).”

C.

Demersurile autorităților în vederea expulzării primului reclama

nt

și căile de atac exercitate de acest

a

după executarea unei părți din pedeapsă. În temeiul dreptului național (infra,

pct.

43), autoritățile naționale au dispus expulzarea reclamantului în aceeași

zi. Cu toate acestea, măsura nu a putut fi executată în termen de 24 de ore

de

la liberarea persoanei, întrucât acesta din urm

ă nu avea documente de

călătorie. Tot la 12 septembrie 2017, primul reclamant a fost luat în custodie

publică pentru o perioadă de 30 de zile, într

-

un centru de cazare pentru străini.

Din documentele transmise de părți reiese că măsura luării în custodie publică

a fost ulterior prelungită în mai multe rânduri de instanțele interne (infra,

pct. 39).

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

8

măsuri provizorii în temeiul

art.

39 din Regulament, în vederea suspendării

măsurii de ex

pulzare a primului reclamant în Irak. La 27 septembrie 2017,

Curtea a decis să comunice guvernului român să nu ia măsura expulzării

primului reclamant înainte de 13 octombrie 2017 și să îi furnizeze informații

faptice suplimentare. La 13 octombrie 2017, Cu

rtea a decis să aplice

art. 39

din Regulament și a solicitat guvernului român suspendarea măsurii de

expulzare a primului reclamant până la noi dispoziții

.

instanțelor naționale pen

tru a evita expulzarea sa din teritor

iu.

1.

Contestația la executare

u

o contestație la executare. Susținea că expulzarea sa de pe teritoriul național

l-ar expune riscului de a i se

aplica pedeapsa cu moartea, precum și de a fi

supus la tortură și rele tratamente, ceea ce ar avea consecințe ireversibile aspra

vieții sale private și de familie. Făcea trimitere în special la situația securității

în Irak și în orașul Al

-Qaim, de unde era

originar, precum și la consecințele

asupra vieții și integrității sale fizice care ar putea rezulta din condamnarea sa

în România pentru fapte de terorism. Mai adăuga faptul că întreaga sa familie

de origine se afla în România și că avea legături sociale mai strânse cu această

țară decât cu Irakul. De asemenea, menționa că fosta sa soție și copiii lor nu

puteau și nu doreau să

-l urmeze în Irak.

-o decizie din 11

septembrie 2017, pe motiv că riscul de a fi spus la tortură sau rele tratamente

în Irak nu fusese probat și că interdicția de a exercita dreptul de a rămâne pe

teritoriul național era o măsură necesară și proporțională cu scopul urmărit,

în raport cu o serie de elemente, printre care natura

și gravitatea infracțiunii

săvârșite de primul reclamant, antecedentele sale penale, legăturile sociale,

culturale și familiale pe care partea interesată le avea cu România și cu Irakul,

precum și perioada petrecută de acesta pe teritoriul României

.

o hotărâre din 10 noiembrie 2017, Înalta Curte a respins recursul

formulat de primul reclamant împotriva deciziei sus-

menționate. În ceea ce

privește riscul de a fi supus la tortură sau rele tratamente, Înalta Curte observa

că probele depuse la dosar aveau un caracter general; instanța se exprima în

special în termenii următori, pe acest subiect:

„Înscrisurile depuse de contestator (...) nu relevă chestiuni noi privind situația politică

și socială din țara de origine,

conflictul armat intern existând

și la momentul aplicării

pedepsei complementare, respectiv tensiunile dintre comunitățile șiite și cele

sunnit

e

sau situația comunităților minoritare religioase.

Alegațiile cuprinse în înscrisurile prezentate de apărarea contestatorului, privind

vicierea

sistemului de justiție penală în privința suspecților de terorism, tratamentele

aplicate suspecților/condamnaților în centrele de detenție, pedeapsa prevăzută de legea

irakiană pentru infracțiunile de terorism, nu au legătură cu cauza, obiectul procedurii

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

9

pendinte nefiind soluționarea unei cereri de extrădare în vederea urmăririi penale pentru

infracțiuni de terorism.

(...)

Or, în prezenta cauză contestatorul nu a dovedit în mod concret, în fața instanțe

lor de

judecată împrejurări ce ar putea constitui un „risc grav” pentru a se putea aprecia asupra

solicitării de înlăturare a pedepsei complementare. Existența acestui risc nu rezultă, în

mod convingător, din actele dosarului. Or riscurile alegate trebuie să fie dovedite prin

mijloace de probă adecvate, în sensul că sunt motive serioase și dovedite să se creadă

că există riscul real pentru contestator de fi supus unui tratament contrar dispozițiilor

art.

2 și 3 din Convenția pentru apărarea Drepturilor omului și a Libertăților

fundamental

e.

Instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, nu există motive întemeiate să se

creadă că, în cazul returnării contestatorului în țara de origine, va fi supus unui risc

serios privind viața, integritatea sa fizică sau libertatea individuală, care nu este

determina

t

doar de simpla existență a unei stări de spirit a celui în cauză, ci de o situație

obiectivă pe care se bazează aceast

a.

Problemele relatate de apărare nu pot fi apreciate în abstract, la nivel teoretic, ci

trebuie analizate în contextul unei situații concrete, individualizate la situația

contestatorului, aspect care nu s-

a realizat în cauză.”

privința capetelor de cerere formulate de primul reclamant în temeiul

art. 8

din Convenție.

de azil

România. Inspectoratul General pentru Imigrări a respins această cerere. Din

probele depuse la dosar reiese că era a doua cerere de acest tip formulată de

reclamant,

o primă cerere fiind respinsă în anul 2002 printr

-o decizie a

autorităților române, împotriva căreia reclamantul nu exercitase o cale de

atac.

o hotărâre definitivă din 11 aprilie 2018, judecătoria București a

respins contestația formulată de pr

imul reclamant împotriva deciziei

Inspectoratului General pentru Imigrări. În ceea ce privește capătul de cerere

formulat în temeiul art.

3 din Convenție, instanța observa că, potrivit

informațiilor disponibile, deși Irakul are o politică de intoleranță față de

infracțiunile de terorism, partea interesată nu era vizată, întrucât a fost

condamnată într

-

un alt stat și Irakul aplică principiul

non bis in idem

. În plus,

instanța observa că niciuna din probele depuse la dosar nu indica faptul că

pedeapsa capital

ă era aplicată în Irak persoanelor condamnate de un alt stat.

Pe baza jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (infra,

pct. 54),

instanța a hotărât că participarea la activitățile unei organizații teroriste poate

justifica excluderea de la recu

noașterea statutului de refugiat. În sfârșit,

instanța observa că capetele de cerere formulate în temeiul

art. 8

din

Convenție nu puteau fi examinate în cadrul procedurii de azil.

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

10

D.

Situația actuală a primului reclaman

t

rmat Curtea că măsura luării în

custodie publică a primului reclamant încetase la 11 martie 2019, în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului

nr.

194/2002 privind regimul străinilo

r

în România, și că reclamantului i

-

a fost recunoscut, până la 11 mai 2019

,

statutul de tolerat.

actuală era împreună cu cea de

-

a cincea reclamantă, fosta sa soție.

Irak la București a eliberat primului reclamant cel puțin două permise de

liberă trecere: ultimul, datat 5 decembrie 2018, era valabil pentru Irak și a

expirat la 4 iunie 2019.

die

publică, autoritățile române întreprinseseră demersuri pentru a identifica o

țară terță dispusă să primească partea interesată pe teritoriul său

.

II.

DREPTUL INTERN ȘI INTERNAȚIONAL

A. Dreptul

intern relevan

t

d

upă cum urmează:

Articolul 68

— Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor

drepturi

„[...

]

a dispus liberarea condiționată, interzicerea dreptului străinului

de a se afla pe teritoriul României se execută la data li

berării.”

cum urmează:

Articolul 381

– Audierea martorului și a expertului

„[...

]

penală acesta a dat declarații în fața organelor de urmărire penală sau a fost ascultat de

către judecătorul de drepturi și libertăți [...], instanța dispune citirea depoziției date de

acesta în cursul urmăririi penale și ține seama de ea la judecarea cauz

ei.

[...]

”

Vechiul CPP, în vigoare până la 1 februarie 2014, prevedea la

art. 327

alin.

(3) o dispoziție similară cu cea de la

art. 381 alin. (7) din codul în vigoare

în prezent.

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

11

B.

Orientările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

combaterea terorismului, adoptate de Comitetul de Miniștri al Consiliului

Europei la 11 iulie 2002, sunt descrise în hotărârea

Saadi împotriva Italiei

(MC) (nr. 37201/06, pct. 64, CEDO 2008).

C.

Informațiile relevante privind Irakul

posibilitatea relocării interne în Irak înainte de 2016 sunt cuprinse în hotărârea

J.K.

și alții împotriva Suediei

[(MC), nr.

59166/12, pct.

30-46, 23 august

2016]. Informații privind perioada de după 2016 sunt cuprinse în decizia A.S.

împotriva Belgiei [(dec.), nr. 68739/14, pct. 38-43, 19 septembrie 2017].

neguver

namentală (ONG) Amnesty International în raportul său pentru anii

2017/2018

1

:

„În contextul conflictului armat, forțele irakiene și kurde, milițiile paramilitare,

forțele de coaliție și grupul armat Statul Islamic (SI) au comis încălcări ale dreptului

int

ernațional umanitar, crime de război și încălcări grave ale drepturilor omului.

Combatanții SI au strămutat forțat mii de civili în zonele ostile, folosindu

-i într-o

măsură considerabilă drept scuturi umane; au ucis în mod deliberat civilii care fugeau

din calea luptelor, au recrutat copii-

soldați și i

-

au trimis pe teren. Forțele irakiene și

kurde, precum și milițiile parami

litare i

-

au executat extrajudiciar pe luptătorii

pe care

îi capturau și pe civilii care fugeau din calea conflictului; au distrus locuințe și alte

bunuri cu caracter civil. Forțele și autoritățile guvernamentale irakiene și kurde, au

arestat în mod arbitrar, au supus la dispariții forțate și au torturat civili suspectați de

apartenență la SI. Instanțele au judecat presupuși membri ai SI ș

i alte persoane

suspectate de comiterea de infracțiuni legate de terorism în cadrul unor procese

inechitabile și au pronunțat sentințe de condamnare la moarte pe baza „recunoașterii

vinovăției” obținute prin tortură. Execuțiile au continuat într

-un ritm alarmant.

[...]

Sistemul judiciar prezenta încă lacune grave. Acuzații, în special cei suspectați de

acte de „terorism”, erau privați în mod regulat de dreptul de a beneficia de timpul și

resursele necesare pentru a-

și pregăti apărarea, dreptul de a nu se au

toincrimina sau

de a-

și recunoaște vinovăția și dreptul de a efectua o examinare încrucișată a

martorilor acuzării. Anul acesta, din nou, instanțele au reținut drept probe

„recunoașteri ale vinovăției” obținute prin tortură. Mulți dintre prizonierii declarați

vinovați în urma unor astfel de procese inechitabile și expeditive au fost condamnați

la moarte.

[...]

Irakul a rămas una dintre țările lumii în care este utilizată pedeapsa cu moartea. Zeci

de persoane au fost condamnate la pedeapsa cu moartea de inst

anțe în urma unor

procese inechitabile și executate prin spânzurare. Pedeapsa cu moartea a continuat să

1

.

https://www.amnesty.org/fr/countries/middle-east-and-north-africa/ira

q/report-iraq/

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

12

fie un instrument de represalii utilizat ca recunoaștere a furiei populației în contextul

atacurilor revendicate de SI. [...]”

în special, pedeapsa cu moartea, un raport al

Oficiului Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile

Omului și al Misiunii ONU de asistență în Irak, publicat în octombrie 2

014

2

,

indică că pedeapsa cu moartea este utilizată în Irak pentru un număr important

de infracțiuni, printre care cele legate de terorism. Raportul face trimitere, î

n

această privință, la legea irakiană privind combaterea terorismului adoptată

în anul 2005 și precizează că competența de a trata astfel de cauze aparține

instanțelor penale, ale căror decizii pot face obiectul unei căi de atac în fața

Curții de casație irakiene.

privind execuțiile sumare sau arbitrare („Raportorul special”) a

emis un raport

în urma vizitei sale în Irak în noiembrie 2017

3

. Potrivit acestui raport, un

număr considerabil de execuții extrajudiciare și alte încălcări grave ale

drepturilor omului pot fi atribuite organizației Statului Islamic în Irak și

Levantului (SIIL) în perioada 2014-

drepturilor omului au fost raportate pentru aceeași perioadă în contextul

conflictului militar dintre SIIL și forțele militare irakiene și forțele afiliate.

Printre grupurile-

țintă cele mai vulnerabile se numărau, în special, jurnaliștii,

femeile și fetele (așa

-

numitele crime „de onoare”) și minoritățile sexuale.

Anchete care vizează identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile, în

special din rândul luptătorilor SIIL sunt în curs de desfășurare, dar, în opinia

Raportorului special, este necesară o reformă a sistemului legislativ, inclusiv

a legii irakiene privind combaterea terorismului din 2005.

-ul

Human Rights Watch

ș

i-

a exprimat, în 2017 și în 2018, preocuparea față de

utilizarea torturii de către autoritățile de anchetă în scopul obținerii de

mărturisiri în cadrul procedurilor penale pentru fapte de terorism și, la un

nivel mai general, în ceea ce privește deficienț

ele sistemului judiciar penal

din Irak

4

. Procedurile penale observate de

Human Rights Watch

priveau, în

marea lor majoritate, persoane suspectate că au luptat pentru SIIL.

Comisariat

al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) cu

privire la situația persoanelor care fug din Irak

5

, cadrul pentru protecția

drepturilor omului în Irak rămâne fragil. Acest document identifică un număr

semnificativ de încălcări ale drepturilor omului din cauza autorităților

2

.

https://www.ohchr.org/Documents/Countries/IQ/UNAMI_HRO_DP_1

Oct2014.pdf

3

.

https://documents-d

ds-

ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/G18/185/94/PDF/G1818594.pdf?O

penElement

4

.

https://www.hrw.org/report/2017/12/05/flawed-justice/accountability

-isis-crimes-

iraq#pa

ge

;

https://www.hrw.org/news/2018/07/31/iraq-judges-disregard-tortu

re-allegations

5

.

https://www.refworld.org/docid/5cc9b20c4

.html

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

13

irakiene și a forțelor afiliate acestora, între care, în special, arestarea arbitrară

sau prelungită a persoanelor suspectate a fi membre ale SIIL, răpirea sau

dispariția lor. În ceea ce privește procedurile bazate pe legea irakiană privind

combaterea terorismului, documentul menționează, de asemenea, recursul la

tortură sau rele tratamente pentru a obține mărturisiri și utilizarea unor astfel

de mărturisiri pentru a justifica condamnările pronunțate expeditiv. Potrivit

docum

entului respectiv, aceste practici vizează în special bărbații sunniți

originari din zonele controlate anterior de SIIL, iar suspiciunile de

apartenență la SIIL sunt adesea bazate pe criterii generale și discriminatorii.

rilor judiciare în temeiul legii irakiene

privind combaterea terorismului și utilizarea de probe obținute prin tortură

sau rele tratamente au fost, de asemenea, confirmate de Biroul European de

Sprijin pentru Azil într-un raport din martie 2

019

6

.

Acest raport citează surse

potrivit cărora majoritatea populației irakiene percepe persoanele sunnite de

origine arabă ca fiind potențial afiliate la grupări extremiste. De asemenea,

confirmă aplicarea pedepsei cu moartea în cazul persoanelor condamnate

pentru fapte de terorism. Potrivit acestui raport, persoanele arestate în

așteptarea unui proces sunt adesea ținute în condiții precare și sunt expuse

riscului de a fi supuse la rele tratamente sau acte de tortură.

potrivit unui raport

7

din 9 octombrie 2018 al Departamentului pentru afaceri

externe și comerț al guvernului australian, utilizarea unor astfel de documente

nu necesită îndeplinirea unor formalități speciale. Astfel, potrivit autorităților

australiene, permisele de liberă trecere sunt documente obișnuite, iar

persoanele care revin în Irak pe baza acestora nu sunt întrebate despre modul

în care au părăsit țara respectivă și nu sunt întrebate care sunt motivele pentru

care nu dețin alte documente de călătorie.

D. Dreptul

relevant al Uniunii Europen

e

Commissaire général aux réfugiés et aux apatrides

împotriva Mostafa

Lounani

(C-

573/14, hotărâre din 31 ianuarie 2017,

ECLI:EU:C:2017:71, pct.

40 și urm.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene

a hotărât că dispozițiile relevante în speță ale dreptului european trebuie

interpretate „în sensul că acte de participare la activitățile unui grup terorist

[...] pot justifica excluderea de la recunoașterea statutului de refugiat, deși

nu

s‑a dovedit că persoana în cauză a comis, a încercat să comită sau a amenințat

cu comiterea unui act terorist astfel cum este definit în rezoluțiile Consiliului

de Securitate al Organizației Națiunilor Unite”.

6

.

https://coi.easo.europa.eu/administration/easo/PLib/Iraq_targeting_of_indiv

iduals.pdf

7

.

https://dfat.gov.au/about-us/publications/Documents/country-information-

report-iraq.pdf

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

14

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA OBIECTUL CERERII

primul reclamant a formulat noi capete de cerere. Partea interesată a invocat

o încălcare a

art.

8 din Convenție, motivând declararea sa ca persoană

indezirabilă în anul 2006 (supra,

pct.

10), supunerea sa la condiții materiale

pretins i

nadecvate în centrul de cazare pentru străini în perioada reținerii și

transferului său ulterior într

-

un centru departe de domiciliul celorlalți patru

reclamanți. De asemenea, se plânge de o încălcare a

art.

7 din Convenție,

susținând că instanțele care l

-au comandat nu au identificat corect legea

penală mai favorabilă.

Curtea consideră că este vorba despre noi doleanțe, pe care partea

interesată nu le

-

a menționat în cererea sa inițială, și că acestea nu constituie

capete de cerere cu privire la care părțile au făcut schimb de observaț

ii.

în acest stadiu al procedurii în prezenta cerere [

Nuray Șen împotriva Turciei

(nr. 2)

, nr.

25354/94, pct.

199-200, 30 martie 2004,

Piryanik împotriva

Ucrainei

, nr. 75788/01, pct. 19-20, 19

aprilie 2005, și

M.C.

și alții împotriva

Italiei

, nr. 5376/11, pct. 54, 3 septembrie 2013).

II.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 2 ȘI 3 DIN

CONVENȚI

E

titui o

încălcare a drepturilor sale prevăzute la

art.

2 și 3 din Convenție. Susține că,

în cazul expulzării, riscă să fie supus pedepsei cu moartea sau să fie supus

torturii sau unor tratamente inumane, având în vedere faptul că a fost

condamnat în Români

a pentru activități legate de terorism. Aceste dispoziții

sunt formulate după cum urmează, în părțile lor relevante în speță:

Articolul 2

„1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi

cauzată cuiva în mod intenționat decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate

de un tribunal, în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin

lege.

[...]

”

Articolul 3

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori

degr

a

dante.”

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

15

A. Cu

privire la admisibilitat

e

sensul art. 35 § 3 lit.

a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de

inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.

B. Cu

privire la fond

rgumentele părților

provincia Al-

Anbar, pe care o descrie ca fiind aproape exclusiv sunnită.

Acesta dă asigurări că condamnarea sa pentru fapte de terorism este bine

cunoscută de autoritățile irakiene, cărora autoritățile române le

-au adresat o

cerere de eliberare a unui permis de liberă trecere, și condamnarea sa în

România îl expune unor riscuri grave la adresa vieții și integrității sale psihice

în Irak. Invocând o serie de rapoarte

din partea unor organizații internaționale

sau ONG-uri (supra, pct.

48-

50 și 53), afirmă că pedeapsa cu moartea,

execuțiile extrajudiciare și tortura sunt fapte curente în Irak. Primul reclamant

susține că, din cauza condamnării sale în România pentru fapt

e de terorism,

riscă un nou proces pentru terorism în Irak și toate consecințele pe care acesta

le-

ar antrena: arestare fără mandat, detenție pe perioadă nedeterminată,

tortură sau execuție extrajudiciară.

rificat în trei rânduri în

mod aprofundat alegațiile primului reclamant și că le

-

au respins pentru lipsă

de temei. Precizează că aceste aserțiuni au fost verificate atât în cadrul

procedurii penale pe fond, cât și în cadrul procedurilor aferente contestați

ei la

executarea pedepsei complementare, introdusă de partea interesată, și a

cererii de azil, prezentată de aceasta. Guvernul face trimitere în special la

hotărârea din 10 noiembrie 2017, în care Înalta Curte a hotărât că informațiile

prezentate de primul

reclamant aveau un caracter general și că cele referitoare

la tratamentele aplicate persoanelor suspectate de terorism nu erau pertinente,

întrucât partea interesată nu făcea obiectul unei proceduri de extrădare în

vederea urmăririi penale în Irak (supra,

pct.

35). În ceea ce privește alegații

le

în temeiul art.

3 din Convenție privind situația generală din Irak, guvernul

face trimitere la hotărârea

J.K.

și alții

împotriva Suediei

[(MC), nr. 59166/12,

pct.

108 și

111, 23 august

2016], pe care o consideră că este încă aplicabilă.

În ceea ce privește situația personală a primului reclamant, indică faptul că

acesta nu se numără printre categoriile de persoane expuse riscului și că

a

putut să obțină, în cursul procedurii penale inițiate împotriva sa, documente

o

ficiale din partea autorităților irakiene (supra,

pct. 19), ceea ce

–

în opinia

guvernului

– demonstrează că are o relație normală cu autoritățile acestui stat.

În ceea ce privește riscul pedepsei cu moartea, guvernul consideră că un astfel

de risc nu este

demonstrat de informațiile prezentate. Guvernul face trimitere

,

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

16

de asemenea, la concluziile instanțelor interne potrivit cărora Irakul aplică

principiul

non bis in idem

(a se vedea, în special, supra, pct. 38).

2.

Motivarea Curții

a) Principii

general

e

F.G. împotriva Suediei

[(MC) nr. 43611/11, pct. 110-127, 23 martie 2016].

În special, în contextul expulzării, atunci când există motive serioase și

întemeiate să se creadă că o persoană, dacă ar fi expulzată în țara de destinație,

se va confrunta acolo cu riscul real de a fi supusă pedepsei capitale, torturii

sau unor pedepse sau tratamentelor inumane ori degradante, atât art.

2, cât și

art.

3 prevăd că statul contractant nu trebuie să expulzeze persoana în cauză.

Prin urmare, Curtea a examinat adesea ambele articole simultan (ibid.,

pct. 110).

pentru apreciere trebuie să fie cea a examinării cauzei de către C

urte. O

evaluare completă și

ex nunc

se impune atunci când trebuie să fie luate în

considerare informațiile apărute după adoptarea deciziei definitive de către

autoritățile interne (ibid.,

pct.

115). În cazul în care a existat o procedură

internă, nu intră totuși în atribuțiile Curții să substituie propria viziune asupra

lucrurilor celei a instanțelor interne, cărora le revine, în principiu, obligația

de a aprecia informațiile obținute de acestea. Ca regulă generală, autoritățile

naționale sunt cele mai în măsură să aprecieze nu doar faptele, ci mai ales

credibilitatea martorilor, întrucât au avut posibilitatea de a vedea, examina și

evalua comportamentul persoanei în cauză (ibid.,

pct. 118). Cu toate acestea,

Curtea trebuie să stabilească dacă aprecierea făcută de autoritățile statului

contractant în cauză este adecvată și suficient motivată de datele interne și de

cele provenite din alte surse credibile și obiective, cum ar fi, de exemplu, alte

state contractante sau state terțe, agenții ale Organizației Națiunilor Unite și

organizații neguvernamentale considerate renumite pentru seriozitatea lor

(ibid., pct.

117, și

X împotriva Țărilor de Jos

, nr. 14319/17, pct. 72, 10 iulie

2018).

natură să demonstreze că există motive serioase pentru a crede că, dacă

măsura incriminată ar fi pusă în executare, ar fi expus unui risc real de a fi

supus unor tratamente contrare art.

2 și 3. Ca regulă generală, nu se poate

considera că solicitantul de

azil s-a achitat de sarcina probei atât timp cât nu

a furnizat, pentru a demonstra existența unui risc individual și, prin urmare,

real de rele tratamente la care ar fi supus în cazul expulzării, o expunere

justificată care să permită să se facă distincție între situația sa și pericolele

generale existente în țara de destinație. Această cerință este însă flexibilă în

anumite circumstanțe, de exemplu atunci când partea interesată pretinde că

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

17

face parte dintr-un grup expus sistematic la rele tratamente (

J.K.

și alții

împotriva Suediei

, pct.

91, 94 și 103).

b)

Aplicarea principiilor generale în prezenta cauză

reclamant susține că în cazul expulzării în Irak, condamnarea sa în România

pentru fapte legate de terorism l-ar expune la pedeapsa cu moartea sau la

tratamente contrare art.

3 din Convenție. Curtea reafirmă că este pe deplin

conștientă de amploarea pericolului pe care îl reprezintă terorismul pentru

comunitate și, în consecință, de importanța provocărilor pe care le implică

lupta antiterorism. Curtea consideră că este legitim, în fața unei astfel de

amenințări, ca statele contractante să dea dovadă de un grad ridicat de

fermitate față de cei care contribuie la acte de terorism, pe care

nu le poa

te în

niciun caz tolera (

M.A. împotriva Franței

, nr. 9373/15, pct. 53, 1 februarie

2018).

-

a fost aplicată de către

instanțele române, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, o pedeapsă

complementară de interzicere a exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul

național pentru o perioadă de cinci ani (supra,

pct.

21). Această pedeapsă

complementară – aplicabilă de îndată ce străinul a executat pedeapsa

închisorii

– se află la originea deciziei autorităților naționale de a

-l expulza

pe primul reclamant (supra, pct.

30). Curtea observă că, ținând seama de

particularitățile pedepsei complementare, autoritățile naționale au exami

nat

capetele de cerere ale reclamantului în două etape: într

-

o primă etapă,

în

cadrul procedurii penale pe fond, atunci când expulzarea nu era încă

executabilă întrucât partea interesată trebuia mai întâi să execute pedeapsa

închisorii (supra, pct.

29) și, într

-

o a doua etapă, în cadrul procedurilor privind

contestația la executare și cererea de azil (supra,

pct.

35 și 38), atunci când

executarea pedepsei complementare devenise iminentă în urma liberării

condiționate a primului reclamant (supra,

pct. 43).

C

urte a hotărât că primul reclamant nu a probat existența unui risc de rele

tratamente în cazul executării pedepsei complementare de interzicere de a se

afla pe teritoriul național (supra,

pct.

29). Deși această examinare pare a fi

sumară, Curtea nu poate ignora că, în acest stadiu al procedurii interne,

perspectiva expulzării primului reclamant era încă îndepărtată temporal,

întrucât acesta trebuia mai întâi să execute pedeapsa închisorii, iar situația era

încă susceptibilă să evolueze. Curtea observă că, î

n cadrul procedurilor

privind contestația la executarea și cererea de azil, instanțele naționale au

procedat la o examinare mai precisă a capetelor de cerere formulate de primul

reclamant (supra, pct.

35 și 38).

în hotărârea din 10 noiembrie 2017, Înalta Curte a hotărât că probele depuse

la dosar pentru stabilirea existenței riscului de tortură sau rele tratamente

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

18

aveau un caracter general și că alegațiile primului reclamant referi

toare la

pedepsele aplicabile în Irak în cazul unor infracțiuni legate de terorism nu

erau pertinente în speță, din moment ce partea interesată nu era vizată de o

procedură de extrădare în vederea urmăririi penale pentru astfel de fapte

(supra, pct.

35). Î

n ceea ce privește cererea de azil, Curtea observă că

judecătoria București a concluzionat, în hotărârea definitivă din 11 aprilie

2018, că partea interesată nu era vizată de politica antiteroristă din Irak,

întrucât fusese condamnată într

-

un alt stat și I

rakul aplica principiul

non bis

in idem

. Judecătoria a subliniat, de asemenea, că nicio probă depusă la do

sar

nu indica faptul că pedeapsa capitală fusese aplicată în Irak persoanelor

condamnate de către un alt stat (supra,

pct. 38).

conformă cu jurisprudența sa. În fapt, reamintește că a concluzionat, în august

2016, în cauza

J.K. și alții împotriva Suediei

(citată anterior,

pct.

111), că

situația generală în materie de securitate în

Irak nu împiedica în sine

expulzarea străinilor către această țară. A confirmat ulterior această concluzie

în decizia

A.S. împotriva Belgiei

[(dec.), nr. 68739/14, pct. 60, 19 septembrie

2017]. Întrucât trebuie să țină seama de probele disponibile în momen

tul

examinării (

F.G. împotriva Suediei

, citată anterior,

pct.

115), Curtea observă

că nicio probă nu indică faptul că situația din Irak s

-a schimbat considerabi

l

de la aceste date. Curtea consideră că ar trebui să examineze mai degrabă dacă

situația personală a primului reclamant este de așa natură încât ar fi expus

unui risc real de a fi supus unor tratamente contrare art.

2 și 3 din Convenție

în cazul în expulzării în Irak. Subliniază că, pe plan intern, atât Înalta Curte,

cât și judecătoria București au considerat că partea interesată nu a probat că

era expusă unui risc real ca urmare a situației sale individuale în cazul

întoarcerii sale în Irak (supra, pct.

35 și 38).

în a afirma c

ă

condamnarea sa în România pentru fapte legate de terorism este

cea care l-

ar expune la rele tratamente, tortură sau pedeapsa capitală în cazul

întoarcerii în Irak (supra, pct.

59). În susținerea tezei sale, reclamantul face

trimitere la situația generală din Irak, astfel cum a fost stabilită prin rapoartele

unor organizații internaționale sau ONG

-uri.

punctul anterior sunt însoțiți de puține probe specifice situației individuale a

părții interesate. În fapt, consideră că probele prezentate de primul reclamant

în fața sa nu demonstrează în mod concret că există o legătură directă în speță

între condamnarea părții interesate în România și riscul de a fi supusă în Irak

unor tratamente contrare art.

2 și 3 din Convenție. Deși fac trimitere la

deficiențele sistemului irakian de reprimare a terorismului, probele indică

faptul că aceste deficiențe au fost constatate în cadrul procedurilor penale

îndreptate împotriva persoanelor suspectate de fa

pte de terorism săvârșite pe

teritoriul irakian în contextul conflictului militar dintre SIIL și forțele militare

irakiene și forțele afiliate (supra,

pct. 47-51). Or, faptele pentru care primul

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

19

reclamant a fost condamnat în România nu au avut loc pe teritoriul Irakului

și nu au legătură directă cu terorismul. În această privință, Curtea observă că

partea interesată a fost condamnată pentru că a facilitat intrarea pe teritoriul

României a unor persoane implicate în activități teroriste (supra,

pct.

22 și 28

)

și, prin urmare, pentru o infracțiune legată de traficul de migranți. Partea

interesată nu a fost acuzată nici în România, nici în Irak că s

-a angajat ea

însăși în acte de natură teroristă. Curtea concluzionează că nu există nicio

probă care să sugereze că primul reclamant este expus unui risc real de a fi

supus unui nou proces în Irak sau să i se aplice o nouă pedeapsă.

concluziilor judecătoriei București (supra,

pct.

38), precum și potri

vit

observațiilor guvernului (supra,

pct.

60), Irakul aplică principiul

non bis in

idem

, ceea ce permite de la bun început să se excludă posibilitatea unui nou

proces, pentru aceleași fapte. Or, primul reclamant nu a prezentat nicio probă

care să stabilească că acest principiu nu este respectat în practică de

autoritățile irakiene (a se vedea,

mutatis mutandis

, în ceea ce privește lipsa

probelor în ceea ce privește nerespectarea aceluiași principiu de către

autoritățile judiciare ale Regatului Maroc,

X împ

o

triva Țărilor de Jos

,

nr. 14319/17, pct. 80, 10 iulie 2018).

menționează că este musulman sunnit (supra,

pct.

59). În măsura în care acest

indiciu ar viza să demonstreze că reclamantul se încadrează într

-o categorie

vulnerabilă din cauza riscului de a fi suspectat de fapte de terorism numai din

cauza apartenenței sale religioase (a se vedea în acest sens raportul Biroului

European de Sprijin pentru Azil, menționat supra,

pct. 52), Curtea o

bservă c

ă

nicio probă depusă la dosar nu indică faptul că autoritățile irakiene percep

partea interesată ca fiind suspectată de astfel de fapte, nici că au pus

-o sub

urmărire, în speță, pentru fapte de terorism sau alte infracțiuni săvârșite pe

teritoriul

Irakului sau în altă parte.

păstrează o relație normală cu autoritățile din țara sa, întrucât acestea din urmă

i-

au eliberat, la cerere, un document care atesta că nu era nici dat în urmărire,

nici urmărit penal în Irak și că nu avea legături cu grupări militare sau teroriste

(supra, pct.

19). De asemenea, aceleași autorități irakiene i

-au eliberat

reclamantului cel puțin două permise de liberă trecere (supra,

pct. 41)

–

documente d

e călătorie a căror utilizare nu necesită respectarea unor

formalități speciale și care, în cazul resortisanților irakieni, le permit acestora

să se întoarcă în țara de origine fără a trebui să furnizeze autorităților explicații

sau informații suplimentare

(supra, pct. 53).

reclamant nu a probat că ar fi expus unui risc real, ca urmare a situației sale

individuale, în cazul întoarcerii sale în Irak, instanțele naționale nu i

-au impus

părții interesate o sarcină a probei disproporționată. În plus, acesta din urmă

nu a susținut că a întâmpinat dificultăți deosebite în obținerea probelor. În

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

20

plus, întrucât analiza efectuată de instanțele naționale a fost motivată și lipsită

de arbitrar, Curte

a consideră că nu este necesar să o repună în discuție. Curtea

concluzionează că nu există motive serioase și reale de a crede că, dacă ar fi

expulzat în Irak, primul reclamant ar fi expus unui risc real de a fi supus unor

tratamente contrare art.

2 și 3 din Convenție.

împotriva părții interesate în cauză nu ar implica o încălcare a

art.

2 și 3 din

Convenție.

III.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.

8 DIN

CONVENȚI

E

lor private și de familie, în cazul expulzării primului reclamant în Irak.

Aceștia invocă

art.

8 din Convenție, care, în părțile sale relevante, este

redactat după cum urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de f

amilie [...].

măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într

-

o societate de

mocratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică,

bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea

sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

A.

Argumentele părț

ilor

prevăzut la

art.

8 din Convenție, dar consideră că această ingerință era

conformă cu condițiile prevăzute la paragraful al doilea al acestui articol.

Astfel, în opinia sa, măsura era prevăzută de Codul penal, avea scopul de a

proteja securitatea națională și era necesară într

-

o societate democratică.

Bazându

-

se în special pe hotărârile

Üner împotriva Țărilor de Jos

[(MC),

nr. 46410/99,

CEDO 2006-

XII] și

Bajsultanov împotriva Austriei

(nr. 54131/10,

12 iunie

2012), guvernul arată că instanțele naționale au

examinat necesitatea și proporționalitatea ingerinței și că au ținut seama de

elemente relevante precum natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de partea

inte

resată, soliditatea legăturilor sociale, culturale și familiale create în raport

cu Irakul, respectiv cu România, precum și de modul ilicit în care partea

interesată a intrat pe teritoriul național prin intermediul unei identități false

(supra, pct. 10). Î

n plus, guvernul indică faptul că primul reclamant nu a avut

legături sociale reale în societatea română, precizând în această privință că

partea interesată nu vorbește limba română, întrucât a solicitat asistența unui

interpret în cadrul procedurii penale

deschise împotriva sa, și că s

-a aflat o

lungă perioadă de timp pe teritoriul României în mod ilegal și a comis fapte

sancționate de dreptul penal.

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

21

reclamanților, având în vedere că primul reclamant și a cincea reclamantă au

divorțat, copiii au fost încredințați celei de

-

a cincea reclamante și că în anul

2018, copiii aveau 11, 14, respectiv, 18 ani (supra, pct.

6 și 8). În plus, primul

reclamant nu a demonstrat existența unei legături

afective profunde nici cu

fosta sa soție, nici cu copiii săi.

țară terță, care i

-

ar permite intrarea pe teritoriul său. În plus, indică faptul că,

în speță, interdicția de a rămâne pe teritoriul național este de scurtă durată,

întrucât este limitată la cinci ani.

nu a fost probat că viața lor de familie și dezvoltarea lor normală au fost

afectate de perioadel

e lungi de absență ale primului reclamant din locuința

familială. Adaugă, în ceea ce privește copiii, că aceștia au împlinit o vârstă la

care au devenit mai independenți în raport cu părinții lor, în special a treia

reclamantă, care a devenit majoră. Guvernul consideră că, în speță, chiar dacă

familia ar avea dificultăți în a se stabili într

-un alt stat, aceste inconveniente

trebuie să cedeze în fața necesității de a proteja securitatea națională

.

8

1

. Reclamanții susțin că, atunci când i

-au aplicat primului reclamant

pedeapsa complementară de a i se interzice exercitarea dreptului de ședere pe

teritoriul național, instanțele naționale nu au ținut seama de principiile

dezvoltate de Curte în hotărârile

Boultif împotriva Elveției

(nr. 54273/00,

pct. 48,

CEDO 2001-

IX) și

Üner

(citată anterior,

pct. 57-58).

Primul

reclamant consideră că ultima condamnare penală este singura care trebuie

luată în considerare și face trimitere la argumentele sale referitoare

la

caracterul echitabil al procedurii în cauză (infra,

pct.

98). În plus, susține că a

fost liberat condiționat după executarea unei părți a pedepsei închisorii și că

nu și

-

a continuat activitatea delictuală în urma liberării. Susține că viața de

familie c

u ceilalți patru reclamanți este efectivă și că, în pofida faptului că au

divorțat, el și a cincea reclamantă au chiar intenția de a se recăsători, după ce

va obține permisul de ședere în România. Mai adaugă că nucleul familiei nu

a fost întrerupt, întrucât rudele sale l-au urmat atunci când a fost expulzat în

2006 și l

-

au vizitat în centrul de cazare după ce a fost luat în custodie publică.

Afirmă, de asemenea, că mama și frații săi locuiesc în România, că nu are

familie în Irak și că și

-a dezvoltat întrea

ga viață socială în România, unde

locuiește din 1994.

sunt de religie creștin

-

ortodoxă și că nu este posibil să își continue viața în

Irak, țară pe care nu o cunosc și cu care nu împărtășesc practici sociale,

culturale și religioase. A doua reclamantă, a treia reclamantă și al patrulea

reclamant se plâng că siguranța și bunăstarea lor ar fi grav afectate în Irak,

din cauza vârstei lor fragede. Cea de-

a cincea reclamantă susține că

nu avea

cunoștință de infracțiunile imputate primului reclamant în momentul creării

legăturii de familie.

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

22

B.

Motivarea Curții

cazul în care primul reclamant ar fi expulzat de către autoritățile române, ar

exista o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private și de

familie (supra, pct.

77). O asemenea ingerință reprezintă o încălcare a

Convenției dacă nu îndeplinește cerințele

art.

8 § 2; prin urmare, trebuie să se

verifice dacă, în speță, era „prevăzută de lege”, era justificată prin unul sau

mai multe scopuri legitime în raport cu paragraful respectiv și „necesară într

-

o societate democratică”

.

complementară de interzicere a exercitării dreptului de a rămâne pe teritori

ul

național era prevăzută de Codul penal și avea scopul de a proteja securitatea

națională (supra,

pct.

77). În lipsa unor argumente convingătoare în sens

contrar prezentate de rec

lamanți, Curtea este de acord cu teza guvernului.

-o

societate democratică” și, mai precis, dacă, decizând expulzarea primului

reclamant, autoritățile naționale au menținut un echilibru ju

st între drepturile

reclamanților prevăzute de Convenție, pe de o parte, și interesele societății,

pe de altă parte [

Slivenko împotriva Letoniei

(MC), nr. 48321/99, pct. 113,

CEDO 2003-

X]. Curtea reamintește că principiile generale aplicabile în cauze

care

privesc expulzarea au fost rezumate în hotărârile

Udeh împotriva Elveției

(nr. 12020/09, pct. 43-45, 16 aprilie 2013)

ș

i

Ndidi împotriva Regatului Unit

(nr 41215/14,

pct. 75-76,

14

septembrie 2017). Curtea a avut ocazia să

rezume criteriile după care ar trebui să se ghideze autoritățile naționale în

astfel de cauze în hotărârea

Üner

(citată anterior,

pct. 57-58).

Criteriile

relevante astfel definite sunt următoarele:

– natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de reclamant;

– durata șederii părții interesate în țara din care urmează să fie expulzată

;

– perioada de timp care a trecut de la săvârșirea infracțiunii și

comportamentul reclamantului în această perioadă;

– naționalitatea diferitelor persoane implicate;

– situația familială a reclamantului, inclusiv, dacă este cazul, durata

căsătoriei sale și alți factori care probează caracterul efectiv al unei vieți de

familie în cadrul unui cuplu;

– dacă soția avea cunoștință de infracțiune în momentul creării relației de

familie;

– dacă au apărut copii în urma căsătoriei și, în acest caz, vârsta lor;

– gravitatea dificultăților cu care se poate confrunta soția în țara în care

reclamantul este expulzat

;

– interesele și bunăstarea copiilor, în special gravitatea dificultăților pe

care le pot întâmpina copiii recl

amantului în țara în care partea interesată

trebuie expulzată; și

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

23

– soliditatea legăturilor sociale, culturale și familiale cu țara

-

gazdă și țara

de destinație.

atunci când se stabilește dacă măsura în cauză a păstrat un echilibru just între

interesele în cauză, Curtea trebuie în mod necesar să îi reexamineze

proporționalitatea în raport cu

art.

8 din Convenție. Dimpotrivă, în cauzele cu

care este sesizată cu referire la această dispoziție, Curtea consideră, în

general, că din marja de apreciere rezultă că, atunci când instanțe interne

independente și imparțiale au examinat cu atenție faptele, aplicând

standardele relevante în materie de drepturi ale omului într-

o manieră

conformă cu Convenția și cu propria jurisprudență, și au pus în mod

corespunzător în balanță interesele personale ale reclamantului și interesul

general al publicului, nu este sarcina sa să substituie propria apreciere (în

special cu privire la detaliile faptice referitoa

re la proporționalitate) celei a

autorităților naționale competente. Se întâmplă în mod diferit numai în cazul

în care se demonstrează că există motive serioase pentru a substitui propria

opinie celei formulate de instanțe (

Ndidi

, citată anterior,

pct. 76).

efectuat un control în două etape: într

-

o primă etapă, în cadrul procedurii

penale pe fond (supra, pct.

29) și, într

-

o a doua etapă, în cadrul contestației la

executare (supra, pct.

35). Curtea observă că doar primul reclamant a fost

parte la aceste proceduri interne; cu toate acestea, consideră că rezultatul

acestor proceduri a avut consecințe și asupra celorlalți patru reclamanți. De

altfel, guvernul nu a susținut în fața Curții că ceilalți patru reclamanți puteau

interveni personal în cadrul acestor proceduri sau că aveau la dispoziție

propriile căi de atac pe care ar fi avut obligația să le exercite.

ta

Curte

a acordat o importanță semnificativă divorțului dintre primul reclamant

și cea de

-

a cincea reclamantă din anul 2009, căreia i

-au fost ulterior

încredințați ceilalți trei reclamanți (supra,

pct.

8 și 29). Curtea consideră la

rândul său că acest element are o anumită pondere în speță, întrucât divorțul

dovedește alterarea vieții de familie a reclamanților (a se vedea,

mutati

s

mutandis

,

Üner

, citată anterior,

pct.

62). În fața instanțelor interne și în fața

Curții, primul reclamant nu a susținut că a participat în mod direct și constant

la viața de familie a celorlalți patru reclamanți după divorț și nici nu a pledat

că aceștia din urmă depindeau de sprijinul său. Curtea ține seama de afirmația

primului reclamant potrivit căreia intenționează să se recăsătorească cu cea

de-

a cincea reclamantă (supra,

pct.

81). Cu toate acestea, consideră că părțil

e

interesate nu pot ignora situația juridică a primului reclamant.

instanțelor interne o contestație la executare, după ce a fost liberat

condiționat. În argumentele sale referitoare la viața privată și de familie,

partea interesată menționa că familia sa de origine se afla în România, că avea

legături sociale mai puternice cu România decât cu Irakul și că fosta soție și

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

24

copiii nu ar fi putut și nu ar fi dorit să îl urmeze în Irak (supra,

pct. 33). Curtea

este de părere că primul reclamant a prezentat în fața instanțelor interne

elemente generale, neînsoțite de elemente individuale mai precise. Instanțele

naționale sesizate cu contestația la executare au ținut seama nu doar de

argumentele prezentate de reclamant, ci și de alte elemente, între care natura

și gravitatea infracțiunii săvârșite de partea interesată, precum și de

antecedentele penale, leg

ăturile sociale, culturale și familiale cu România și

Irakul, precum și perioada petrecută pe teritoriul României (supra,

pct.

34 și

35). Curtea consideră că aceste probe au, de asemenea, o anumită pondere în

ceea ce privește examinarea capătului de cerere al reclamanților. Astfel,

constată că infracțiunea săvârșită de primul reclamant era de o gravitate

deosebită, întrucât era legată de fapte de terorism, și că partea interesată

fusese, de asemenea, condamnată și pentru alte infracțiuni (supra,

pct. 11). În

continuare, Curtea observă că primul reclamant a ajuns în România în 1994,

că a obținut statutul de refugiat și în Germania în anul 1997 și a fost expulza

t

din România în 2006, s-

a întors ilegal în România la câteva luni după ce a

fost expulzat, sub o id

entitate falsă și cu documente false (supra,

pct. 7-10).

instanțelor interne, nici în fața sa anumite circumstanțe faptice care sunt

importante pentru examinarea capătului său de

cerere. În special, nu a

demonstrat că a stabilit legături lingvistice, sociale, culturale sau economice

puternice cu România. În plus, deși partea interesată a declarat că mama sa și

frații săi locuiesc în România (supra,

pct.

33), nu a susținut că depind

ea de

acești membri ai familiei sau, dimpotrivă, că îi întreținea pe aceștia. Curtea

consideră că examinarea efectuată de instanțele interne a devenit și mai

dificilă din cauza necomunicării de către partea interesată a unor aspecte

faptice mai precise.

9

1

. De asemenea, Curtea observă că interzicerea dreptului de a rămâne p

e

teritoriul național în cazul primului reclamant este limitată la o perioadă de

cinci ani, ceea ce diferențiază prezenta cauză de alte cauze în care părțile

interesate făceau obiectul expulzării dispuse pentru o durată de timp mai mare

sau chiar nelimitată [

Shala împotriva Elveției

, nr.

52873/09, pct.

56, 15

noiembrie 2012 (cauză în care reclamantul făcea obiectul unei interdicții de a

se afla pe teritoriul țării timp de 10 ani), cu tri

mi

terile citate].

-al doilea reclamant, celei

de-

a treia reclamante și a celui de

-

al patrulea reclamant, trebuie să se observe

că au fost încredințați mamei și că primul reclamant nu a invocat, nici în f

aț

a

instanțelor interne, nici în fața sa, că, după divorț, exercita efectiv dreptul de

vizitare a acestora. De asemenea, observă că a treia reclamantă a devenit

majoră în cursul procedurii aflate pe rolul său (a se vedea supra,

pct. 5). De

asemenea, Curtea o

bservă că primul reclamant afirmă că a primit vizita

celorlalți reclamanți după ce a fost luat în custodie publică (supra,

pct. 81),

dar consideră că numai acest element nu ar putea fi decisiv. În plus, primul

reclamant susține că ceilalți reclamanți l

-au urmat atunci când a fost expulzat

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

25

în 2006 (supra, pct.

81), iar ceilalți patru reclamanți nu au prezentat nicio

probă care să permită să se stabilească că există în acest moment motive

întemeiate care i-

ar împiedica să continue menținerea contactului cu pr

imu

l

reclamant sau să îl viziteze în Irak sau într

-

o altă țară terță (a se vedea,

mutatis

mutandis

, Ndidi, citată anterior,

pct.

80). În consecință, Curtea consideră că,

în circumstanțele excepționale ale speței, considerațiile deja expuse (supra,

pct. 88-91 de mai sus) aduc atingere intereselor familiei.

l-

au păstrat între diferitele interese aflate în joc în speță, Curtea consideră că

executarea măsurii de expulzare a

primului reclamant în Irak nu permitea

identificarea vreunei încălcări aparente a dreptului reclamanților la

respectarea vieții lor private și de familie, astfel cum este garantat de

art. 8

din Convenție.

în temeiul art.

35 § 3 a) și

art.

35 § 4 din Convenție.

IV.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.

6 DIN

CONVENȚI

E

penale îndreptate împotriva sa. Se

plânge că a fost condamnat pe baza

declarațiilor unor martori pe care instanțele naționale nu i

-

au audiat direct și

a unor documente secrete la care nu a putut avea acces. Acesta invocă

art. 6

art.

6 § 3 din Convenție, care este redactat după cum urmează, în părțile

sale relevante în speță:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] și într

-un termen

rezonabil [...], de către o instanță [...] care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei

acuzații în materie penală îndreptate

împotriva sa.

[...]

eptul:

[...]

b) să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii ap

ărării sale;

[...]

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea

martorilor ap

ărării în aceleași condiții ca și martorii ac

uzării;

[...]

”

A.

Argumentele părților

că primul reclamant putea fi reprezentat de un avocat posesor al unui certificat

care să îi permită

accesul la documentele secrete utilizate pentru acuzare

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

26

(supra, pct.

12). Cu toate acestea, condamnarea părții interesate nu s

-a

întemeiat nicidecum pe documentele respective, ci pe probe examinate în

contradictoriu. În ceea ce privește în special declaraț

iile martorilor, guvernul

arată că majoritatea acestora, în particular domnul K.A., locuiau în străinătate

și consideră că autoritățile au întreprins demersuri rezonabile și suficiente

pentru a-

i localiza. Guvernul susține că era în imposibilitate absolută și

obiectivă pentru ca autoritățile să

-

i audieze pe martorii respectivi și că, în

orice caz, condamnarea părții interesate se întemeia pe o serie de probe,

printre care în special declarațiile martorului O.F.A. (supra,

pct.

22 și 28),

audiat în comisie r

ogatorie, și ale martorilor A.M. și A.M.W., audiați de Înalta

Curte, respectiv de curtea de apel (supra, pct.

14, 17 și 26)

.

a debutat la 22 decembrie 2011, atunci când primul reclamant a fost notificat

despre acuzația adusă împotriva sa (supra,

pct.

12), și s

-a încheiat la 26

ianuarie 2016, dată la care Înalta Curte a pronunțat hotărârea definitivă în

speță (supra,

pct.

27) și că perioada în litigiu era, așadar, de patru ani, o lună

și patru zile. În opinia sa, această perioadă nu era nerezonabilă, având în

vedere complexitatea cauzei. În plus, nu au existat perioade de inactivitate

imputabile autorităților, iar trecerea timpului s

-a datorat în cea mai mare parte

necesității de a

localiza martorii.

sa nu a fost echitabilă. Face trimitere, în acest sens, la depunerea la dosarul

penal, de către parchet, a unor documente secrete și la respingerea cererilor

sale d

e acces la respectivele documente. Obținerea unei autorizații de acces

la documentele respective ar fi fost iluzorie, iar instanțele naționale ar fi

trebuit să elimine documentele secrete din dosarul său. În ceea ce privește

martorii audiați în speță, susține că nu erau nici imparțiali, nici credibili. În

plus, afirmă că autoritățile naționale nu au întreprins demersurile necesare în

vederea audierii martorului M.K.A.

procedurii

.

B. Motiv

area Curții

trei părți, care trebuie examinate separat.

privire la audierea martorilor

a) Principii

general

e

a

unor martori din perspectiva dispozițiilor coroborate ale

art.

6 § 1 și

art. 6 § 3

d) din Convenție [

Schatschaschwili împotriva Germaniei

(MC), nr. 9154/10

,

pct.

100, CEDO 2015]. În această privință, face trimitere la principiile

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

27

relevante în materie exp

use în hotărârile

Al-

Khawaja și Tahery împotriva

Regatului Unit

(MC) (nr.

26766/05 și

nr. 22228/06

,

pct. 118-147,

CEDO

2011) și

Schatschaschwili

(citată anterior,

pct. 100-131).

degajate din hotărârea

Al-

Khawaja și

Taheri

(citată anterior) și reamintite în hotărârea

Schatschaschwili

(citată

anterior, pct.

107), examinarea compatibilității cu

art.

6 § 1 și

art. 6 § 3 d) din

Convenție a unei proceduri în care declarațiile unui martor care nu s

-a

prezentat și care nu a fost i

nterogat în timpul procesului sunt utilizate ca probe

implică trei etape. Curtea trebuie să verifice:

i.

dacă exista un motiv serios care să justifice neprezentarea martorului și,

în consecință, admiterea ca probă a declarației scrise a acestuia;

ii

.

dacă declarația scrisă a martorului absent a constituit temeiul unic sau

decisiv pentru condamnare; și

iii.

dacă existau elemente compensatorii, în special garanții procedurale

solide, suficiente pentru a contrabalansa dificultățile cauzate apărării ca

urmare a

admiterii unei astfel de probe și pentru a asigura echitatea procedurii

în ansamblul său.

Schatschaschwili

(citată anterior,

pct. 111-131), Curtea

a confirmat că lipsa unor motive serioase care să justifice neprezentarea unui

martor nu p

oate, în sine, să facă ca un proces să fie inechitabil, deși rămâne

un element important în aprecierea caracterului echitabil general al unei

cauze, care poate să încline balanța în favoarea constatării unei încălcări a

art.

6 § 1 și

art. 6 § 3 d). În plus

, având în vedere că preocuparea Curții este

să se asigure că procedura este echitabilă în ansamblul său, trebuie să verifice

dacă existau elemente compensatorii suficiente nu doar în cauzele în care

declarațiile scrise ale unui martor absent constituiau t

emeiul unic sau decisiv

pentru condamnarea acuzatului, dar și în cele în care Curtea consideră că este

dificil de stabilit dacă aceste elemente constituiau proba unică sau decisivă,

dar este totuși convinsă că acestea aveau o anumită importanță și că admit

erea

lor ar fi putut cauza dificultăți apărării. Impactul factorilor compensatorii

necesari pentru ca procesul să fie considerat echitabil depinde de importanța

pe care o au declarațiile martorului absent. Cu cât această importanță este mai

mare, cu atât t

rebuie să fie mai solide elementele compensatorii pentru ca

procedura în ansamblul ei să fie considerată echitabilă (

Seton împotriva

Regatului Unit

, 55287/10, pct.

59, 31

martie 2016, și

Constantinides

împotriva Greciei

, nr. 76438/12, pct. 39, 6 octombrie 2016).

Al-

Khawaja și Tahery

– în ordinea definită în această hotărâre –

, care sunt

interdependente și, considerate împreună, servesc la a stabili dacă procedura

penală în cauză a

avut un caracter echitabil general (

Schatschaschwili

, citată

anterior, pct. 118).

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

28

b)

Aplicarea principiilor generale în prezenta cauză

1

05

. Curtea observă în speță că primul reclamant pune în discuție, în

principal, în cauză, neaudierea martorului M.K.A. (supra,

pct. 98). În ceea ce

privește prima etapă a criteriului

Al-

Khawaja și Tahery

, Curtea observă că

martorul M.K.A. era resortisant ira

kian și că instanțele naționale au stabilit

că, la momentul procedurii de fond, martorul nu se mai afla pe teritoriul

României (supra, pct.

16 și 21). Primul reclamant a admis această constatare

a instanțelor naționale, întrucât, în fața Înaltei Curți, sol

icitase audierea mai

multor martori, între care M.K.A., în comisie rogatorie (supra, pct. 26). În

continuare, Curtea observă că Înalta Curte a întreprins o serie de demersuri în

vederea localizării martorului respectiv și audierea acestuia din urmă în

ședință publică, în special prin recurgerea la asistență judiciară internațională

(supra, pct. 26). Cu toate acestea, aceste demersuri s-au dovedit nefructuoase,

în lipsa unui răspuns din partea autorităților irakiene (supra,

pct. 27). Prin

urmare, Curtea cons

ideră că demersurile întreprinse de autoritățile interne

au

avut un caracter adecvat și că neprezentarea martorului M.K.A. nu poate fi

imputată autorităților (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Schatschaschwili

, citată

anterior, pct

.

132-

140 și,

a contrario

,

Ben Moumen împotriva Italiei

,

nr. 3977/13, pct. 45-

51, 23 iunie 2016). Neprezentarea martorului M.K.A. și

admiterea ca probă a depoziției pe care o făcuse în etapa precontencioasă au

fost, prin urmare, justificate printr-un motiv serios.

ntrebarea dacă depoziția martorului M.K.A. a constituit

temeiul unic sau decisiv al condamnării primului reclamant, Curtea observă

că, în hotărârea din 26 ianuarie 2016, Înalta Curte a făcut trimitere în special

la declarațiile martorilor A.M.W., A.M. și M

.K.A. (supra, pct.

27 și 28). În

aceste condiții, Curtea este dispusă să admită că, fără a constitui un element

unic sau decisiv, depoziția lui M.K.A. a avut o anumită pondere și că

administrarea sa în speță a cauzat dificultăți legate de apărare (a se ved

ea,

mutatis mutandis

,

Valdhuter împotriva României

, nr.

70792/10, pct.

4

9,

27 iunie 2017).

compensatorii, în special a unor garanții procedurale solide, suficiente pentru

a contracara dificul

tățile legate de apărare, Curtea observă că, în ședința

publică din 17 iunie 2013, curtea de apel, în prezența primului reclamant,

asistat de un interpret, a procedat la citirea declarației date de M.K.A. în curs

ul

anchetei (supra, pct.

16). Deși partea interesată indică faptul că avocatul său

a fost absent la această audiere, Curtea observă, cu toate acestea, că era el

însuși prezent și că nu susține că, după audiere, avocatul său a solicitat, la

rândul său, o nouă citire a declarației lui M.K.A. sau a adr

esat alte cereri

instanțelor în acest sens. Curtea de apel a procedat la citirea declarației în

ședință publică în temeiul normelor de procedură interne (supra,

pct. 44), iar

Curtea consideră că este vorba despre un element care trebuie luat în

considerare.

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

29

baza pe o multitudine de probe, inclusiv pe audierea mai multor martori care

fuseseră audiați fie în ședință publică, fie în prezența reclamantului, fie în

comisie rogatorie, cu posi

bilitatea ca acesta din urmă să adreseze întrebări

scrise (supra, pct.15). În ceea ce privește în special martorul cu identitate

protejată A.M., acesta a fost audiat de două ori de cele două instanțe care s

-

au pronunțat în cauză și și

-a confirmat de fiecar

e dată declarațiile care îl

incriminau pe primul reclamant (supra, pct.

17 și 26). Primul reclamant nu a

menționat dificultăți speciale legate de identitatea protejată a martorului

respectiv și s

-a limitat la a-

i pune la îndoială credibilitatea (supra,

pct. 98). În

ceea ce privește martorul A.M.W., acesta a fost efectiv audiat de curtea de

apel în prezența primului reclamant și, în cursul ședinței respective, nu a făcut

nicio declarație incriminatoare împotriva părții interesate (supra,

pct. 14).

Curtea obs

ervă că martorul

și

-

a retractat ulterior declarația în scris, susținân

d

că s

-

a simțit amenințat de primul reclamant, confirmând declarațiile

incriminatoare date anterior procesului, ceea ce a determinat instanțele să

solicite o nouă audiere, care, însă, nu a fost posibilă (supra,

pct. 26). În aceste

condiții, Curtea observă că instanțele naționale au abordat declarația

martorului cu prudență și că au efectuat o examinare riguroasă a tuturor

probelor, și anume declarațiile martorilor și alte probe, pentru ca

re au întocmit

o listă exhaustivă (supra,

pct.

22 și 28; a se vedea,

mutatis mutandis

,

Ben

Moumen

, citată anterior,

pct.

58, și

Virgil Dan Vasile împotriva României

,

nr. 35517/11, pct. 69, 15 mai 2018).

109.

De altfel, reclamantul nu a susținut că nu a fost în măsură să prop

ună

alte probe în apărarea sa. Dimpotrivă, avea posibilitatea de a prezenta propria

versiune a faptelor și de a pune la îndoială credibilitatea martorului absent

M.K.A., în special subliniind orice incoerență sau contradicție cu declaraț

iil

e

altor martori (

Schatschaschwil

i

, citată anterior,

pct. 131).

ansamblul său, Curtea a avut în vedere elementele compensatorii prezente în

speță, considerate global în lumina concluziei sale potrivit căreia

neprezentarea martorului M.K.A. era justificată de un motiv serios (supra,

pct.

105). Curtea consideră că aceste elemente erau de natură să

contrabalanseze dificultățile întâmpinate de apărare, în pofida faptului că

depoziția făcută de M.K.A. înainte de proces a avut o anumită pondere în

condamnarea primului reclamant (supra, pct. 106).

putut, în niciun stadiu al procedurii, să interogheze sau să ceară intero

garea

martorului M.K.A. nu decelează nicio încălcare aparentă a

art.

6 § 1 și

art. 6

d) din Convenție.

trebuie respinsă, în temeiul

art. 35 § 3

a) și

art. 35 §

4 din Convenție.

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

30

2.

Cu privire la prezența unor documente secrete în dosarul penal

în hotărârile

Fitt împotriva Regatului Unit

(MC) (nr. 29777/96, pct. 44-46,

CEDO 2000-

II) și

M. împotriva Țărilor de

Jos

(nr. 2156/10, pct. 66, 25 iulie

2017). În special, în cazul în care probele au fost secretizate în numele

interesului public, nu este de competența Curții să stabilească dacă o astfel de

atitudine era absolut necesară întrucât, în principiu, este de competența

instanțelor naționale să aprecieze probele prezentate (

Fitt

, citată anterior,

pct. 46).

trimitere la documentele secrete care, fără a putea justifica doar ele inculparea

primului reclamant, puteau fi luate în considerare (supra, pct.

12). Curtea

observă că instanțele interne care l

-au condamnat pe primul reclamant nu s-

au bazat în niciun fel pe aceste documente ca temei pentru condamnarea părții

interesate. Astfel, curtea de ap

el nu a făcut nicio mențiune la acestea în decizia

din 29 septembrie 2014 (supra, pct. 21-

23). În plus, Înalta Curte a observat că

aceste probe au servit la justificarea inculpării primului reclamant, dar nu le

-

a luat în considerare pentru a motiva condamn

area părții interesate (supra,

pct.

28). Curtea concluzionează că aceste probe secrete nu au fost utilizate

pentru a justifica condamnarea primului reclamant și, în consecință, nu au

avut niciun efect asupra caracterului echitabil al procedurii îndreptate

împotriva sa.

trebuie respinsă, în temeiul

art. 35 § 3

a) și

art. 35 §

4 din Convenție.

privire la durata procedurii penale

proceduri este

apreciată ținând seama de circumstanțele cauzei și având în vedere

următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului ș

i

cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru partea

interesată [a se vedea,

printre multe altele,

Frydlender împotriva Franței

(MC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII].

procedura penală a debutat la 22 decembrie 2011, când primul reclamant a

fost notificat

cu privire la acuzația adusă împotriva sa, și s

-a încheiat la 26

ianuarie 2016, dată la care Înalta Curte a pronunțat hotărârea definitivă (supra,

pct. 97).

În lipsa altor argumente contrare formulate de primul reclamant,

Curtea este de acord cu teza guver

nului și consideră că procedura penală a

durat în speță patru ani, o lună și patru zile, pentru două grade de jurisdicție.

faptelor examinate, care implicau elemente transfrontalie

re, și existența a

numeroși martori străini care trebuiau identificați și localizați de autoritățile

naționale. În această privință, consideră că demersurile efectuate de

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

31

autoritățile interne au fost rezonabile și au fost întreprinse cu prudența

necesară impusă de cerințele unui proces echitabil. În special, Curtea este

conștientă de dificultățile întâmpinate de autoritățile naționale atunci când au

fost obligate să identifice și să localizeze martorii străini care aveau nume a

căror transliterație din limba arabă nu este întotdeauna constantă și care, în

plus, ar fi utilizat mai multe identități false (a se vedea, despre acest subiect,

hotărârea Înaltei Curți din 26 ianuarie 2016; supra,

pct. 28).

tru primul

reclamant și comportamentul acestuia din urmă în cursul procedurii, Curtea

consideră că durata procedurii în cauză nu decelează nicio încălcare aparent

ă

a art.

6 din Convenție.

trebuie respinsă, în temeiul

art. 35 § 3

a) și

art. 35 §

4 din Convenție.

V.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.

13 DIN

CONVENȚI

E

13 din Convenție, primul reclamant se plânge de faptul

că nu a beneficiat de un recurs cu efect suspensiv din partea instanțelor

interne, care i-

ar fi permis să îi fie examinate alegațiile formulate în temeiul

art.

2 și

art.

3 din Convenție, în cazul expulzării sale în Irak. Prima dintre

aceste dispoziții este redactată după cum urmează:

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de […] Convenție au fost

încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când

încălcarea s

-

ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor

ofici

a

le.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

formulate de primul reclamant în temeiul art.

2 și 3 din Convenție, în cazul

expulzării sale în Irak (supra,

pct. 58). În opinia sa, aceste capete de cerere nu

erau vădit nefondate și ridicau probleme de fapt și de drept grave care

necesitau o examinare pe fond. Prin urmare, astfel de capete de cerere pot fi

calificate drept „credibile” în sensul

art.

13 din Convenție, indiferent de

concluziile Curții pe fo

nd [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Khlaifia și alții

împotriva Italiei

(MC), nr. 16483/12, pct. 269, 15 decembrie 2016].

13 din Convenție este aplicabil în speță.

art. 13 nu este

vădit

nefondat în sensul art. 35 § 3

a) din Convenție și nu prezintă niciun alt motiv

de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

32

B. Cu

privire la fond

1.

Argumentele părților

instanțele naționale atât în cadrul procedurii penale pe fond, cât și în cadrul

examinării contestației la executare sau a cererii sale de azil. Susține că nu a

avut la dispoziție nicio cale de atac administrativă cu efect suspensiv.

l reclamant a beneficiat de un recurs

efectiv. În acest sens, afirmă că Înalta Curte a verificat alegațiile sale atât în

cadrul procedurii penale pe fond, cât și în cadrul examinării contestației la

executare formulate împotriva pedepsei complementare (supra, pct.

29 și 35).

2.

Motivarea Curții

art.

13 din Convenție garantează existența, în

dreptul intern, a unui recurs care să permită invocarea drepturilor și

libertăților Convenției, astfel cum sunt ele consacrate. Prin urmare, această

dispoziție are drept consecință impunerea unui recurs intern care să permită

examinarea conținutului unei „pretenții credibile” întemeiate pe Convenție și

să ofere o reparație adecvată. Întinderea obligației pe care

art. 13 o impune

statelor contractan

te variază în funcție de natura capătului de cerere formul

at

de reclamant. Cu toate acestea, recursul prevăzut de

art.

13 trebuie să fie

„efectiv” atât în practică, cât și în drept. „Caracterul efectiv” al unui „recurs”

în sensul art.

13 nu depinde de certitudinea unui rezultat pozitiv pentru

reclamant. De asemenea, „instanța” despre care face vorbire această

dispoziție nu trebuie să fie o instituție judiciară, iar puterile sale și garanțiile

pe care le prezintă sunt cele care intră în calcul pentru a aprec

ia efectul util al

recursului exercitat în fața sa. În plus, ansamblul căilor de atac prevăzute de

dreptul intern poate îndeplini cerințele

art.

13, chiar dacă niciuna dintre ele

nu îndeplinește în întregime aceste cerințe (

Čonka împotriva Belgiei

,

nr. 51564/99, pct. 75, CEDO 2002-I).

potrivit căruia expulzarea sa va avea consecințe contrare

art.

2 și

art. 3 din

Convenție trebuie să facă obiectul unui control atent din partea unei „instanțe

naționale”

(a se vedea,

mutatis mutandis

și în materie de extrădare,

Chamaie

v

și alții împotriva Georgiei și Rusiei

, nr. 36378/02, pct. 448, CEDO 2005-III).

În acest caz, caracterul efectiv impune, de asemenea, ca partea interesată să

dispună de un

recurs de plin drept cu efect suspensiv [

Gebremedhin

(Gaberamadhien) împotriva

Franței

, nr. 25389/05, pct. 66, CEDO 2007-II;

Hirsi Jamaa și alții împotriva Italiei

(MC), nr. 27765/09, pct. 200, CEDO

2

012

; și

De Souza Ribeiro împotriva Franței

(MC), nr. 22689/07, pct. 82

in

fine

, CEDO 2012].

contestație la executarea pedepsei complementare care îi fusese impusă

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

33

(supra, pct.

33) și că a depus, de asemenea, o cerere de azil (supra,

pct. 37).

Cu toate acestea, din probele prezentate Curții nu reiese că aceste căi de atac

au un efect suspensiv în dreptul român pentru un capăt de cerere precum cel

prezentat de primul reclamant. Or, acest lucru este incompatibil cu

jurisprudența Curții citată la punctul precedent. Deși, în speță, instanțele

interne au examinat cererile formulate de reclamant înainte de punerea în

aplicare a măsurii de expulzare în Irak, aceasta s

-

a datorat faptului că, în

temeiul art.

39 din Regulament, Curtea a indicat guvernului

pârât să nu

expulzeze partea interesată (supra,

pct.

31). În plus, guvernul nu a susținut î

n

fața Curții că aceste căi de atac au avut efect suspensiv de drept în speță

(supra, pct. 126).

art. 13,

coroborat cu art.

2 și

art. 3

din

Convenție, în privința primului reclamant.

VI.

CU PRIVIRE LA CELELALTE ÎNCĂLCĂRI INVOCATE

măsura în care este competentă pentru a cunoaște capetele de cerere formulate

în temeiul art.

5 și

art.

8 din Convenție, ca urmare a luării în custodie publică

a primului reclamant, pe care partea interesată a transmis

-

o în comunicările

sale din 18 și din 19 aprilie 2018, Curtea nu constată nici o aparentă încălcare

a drepturilor și libertăților garantate de Convenție și protocoalele sale.

trebuie respinsă, în temeiul

art. 35 § 3

a) și

art. 35 §

4 din Convenție.

VII. CU

PRIVIRE LA APLICAREA ART. 39 DIN REGULAMENTUL

CURȚII

1

prezenta hotărâre devine definitivă: a) atunci când părțile declară că ele nu

vor cere retrimiterea cauzei în fața Marii Camere; sau b) la 3

luni de la data

hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în fața Marii Camere nu a fost cerută; sau

c) atunci când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere

formulată potrivit

art. 43.

-o guvernului în

temeiul art. 39 din Regulament (supra, pct.

31) trebuie să rămână în vigoare

până la data la care prezenta hotărâre devine definitivă sau la care pronunță o

altă decizie în această privință (a se vedea

,

mutatis mutandis

,

A.M. împotriva

Franței

, nr. 12148/18, pct. 136, 29 aprilie 2019).

VIII. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.

41 DIN CONVENȚIE

41 din Convenție,

HOTĂRÂREA D ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

34

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a

protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite de

cât o

înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părți

i lezate, dacă

este cazul, o reparație echitabilă

.”

A. Prejudiciu

500 000

de euro (EUR) pentru prejudiciul

moral pe care afirmă că l

-

au suferit. Aceștia susțin că procedurile cărora le

-a

făcut obiectul primul reclamant, precum și separarea familiei le

-au cauzat

suferințe și stres.

art. 13,

coroborat cu art.

2 și 3 din