CASE OF A AND B v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF A AND B v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus

ș

i revizuit de I

ER

(

http://ier.gov.r

o/

)

CURTEA

EUROPEANĂ

A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA

A PATRA

CAUZA A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererile nr. 48442/16

ș

i 48831/16)

HOTĂRÂRE

Art. 2 (aspect material)

• Obligații

pozitive

•

Eforturi suficiente ale

autorităților,

în

pofida unor întârzieri

ș

i omisiuni, având în vedere comportamentul obstructiv al

martorilor

plasați

sub

protecție •

Martori pentru care a fost

emisă ordonanță

de

protecție

de

îndată

ce a fost identificat un risc

•

Martori care nu au

rămas fără

protecție

în cursul primelor întârzieri în finalizarea protocoalelor de

protecție •

Lips

a

unor

instrucțiuni

clare date

ofițerilor

de

poliție

din echipa de

protecție ș

i lipsa unei

pregătiri

adecvate

• Răspuns

prompt al

autoritățilo

r

pentru a corecta

deficiențel

e

identificate

• Încălcarea

de

către

martori a

obligației

de a coopera

ș

i

pretenți

i

nerealizabile adresate

autorităților •

Martori care

își

compromit

siguranța

pri

n

prezența

în mijloacele de comunicare

socială ș

i televiziune

• Protecție ș

i

asistenț

ă

financiară menținute

în pofida deciziei unilaterale a martorilor de relocare în

străinătate

STRASBOURG

2 iunie 2020

DEFINIT

IVĂ

12.10.

2020

Hotărârea

a devenit

definitivă

în

condițiile prevăzute

la art. 44 § 2 din

Convenție

.

Poate suferi

modificări

de

formă.

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza A

ș

i B împotriva României,

Curtea

Europeană

a Drepturilor Omului

(Secția

a patra),

reunită

într-o

cameră compusă

din:

Jon Fridrik Kjølbro,

președinte,

Faris

Vehabović,

Iulia Antoanella Motoc,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Georges Ravarani

,

Péter Paczolay,

judecători

,

ș

i Ilse Freiwirth,

grefier adjunct de

secție

,

Având în vedere:

cererile nr.

48442/16

ș

i 48831/16 împotriva României, prin care doi

resortisanți

români, doamna A

ș

i domnul B

(„reclamanții”),

au sesizat Curtea

la 11 august 2016, în temeiul art. 34 din

Convenția

pentru

apărarea

drepturilor

omului

ș

i a

libertăților

fundamentale

(„Convenția”);

decizia de a comunica cererea Guvernului României

(„Guvernul”);

decizia de a nu fi

dezvăluită

identitatea

reclamanților

(art. 47

din

Regulamentul

Curții);

decizia de a acorda prioritate cererilor (art. 41

);

observațiile părților;

după

ce a deliberat în camera de consiliu, la 21 aprilie

ș

i 12 mai 2020,

pronunță

prezenta

hotărâre, adoptată

la cea di

n

urmă dată:

INTRODUCE

RE

Cauza

privește

eficacitatea în

practică

a

protecției

acordate de

autorități

reclam

a

nților

prin programul de

protecție

a martorilor,

odată

ce a fost

identificat un risc la adresa

vieții ș

i

integrității

lor fizice.

ÎN FAPT

1.

Reclamanții

s-au

născut

în 1981

ș

i, respectiv, 1978

ș

i

trăiesc

în cuplu în

R.

Aceștia

au fost

reprezentați

de doamna Diana-Elena Dragomir,

avocată

în

București.

său

guvernamental, în preze

nt

doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

părți,

pot fi rezumate

d

upă

cum

urmează.

I. ISTORICUL CAUZEI

Direcția Națională Anticorupție

din cadrul Parchetului de pe

lângă

Înalta Curte de

Casație ș

i

Justiție („Parchetul” ș

i

„ÎCCJ”)

a demarat o

1

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

anchetă penală

asupra presupuselor fapte de

corupție

comise de doi

înalți

funcționari,

C

ș

i D. Ancheta a fost larg

mediatizată

în mijloacele de informare

în

masă.

–

august 2015,

reclamanții,

care

lucraseră

pentru

C, au fost

audiați

de pachet ca martori în

cauză. Aceștia

erau

suspectați că

au

asistat la

tranzacții

între C

ș

i D,

tranzacții

care erau de interes pentru

anchetă

.

II.

ORDONANȚA

PROCURORULUI DIN 28 AUGUST 201

5

după

audierea

reclamanților,

parchetul a emis o

ordonanță

prin care îi declara

„martori amenințați”

în temeiul art. 125

ș

i 126

din Codul de

procedură penală

(infra, pct.

83).

S-a decis

că

vor fi luate

anumite

măsuri

de

protecție, ș

i anume supravegherea de

către poliție ș

i

protecția

casei

reclamanților,

precum

ș

i o

escortă constantă

a

poliției

.

Procurorul a justificat nevoia de

protecție după

cum

urmează:

„La

27 februarie 2015, 3 martie 2015

ș

i 26 august 2015 [A

ș

i B] au fost

audiați

ca

martori în

legătură

cu activitatea

criminală

care face obiectul dosarului penal nr. [...].

Martorii [A

ș

i B] sunt în pericol deoarece

există

o suspiciune

rezonabilă că viața

lor

sau integritatea lor

fizică

ar putea fi în pericol,

ț

inând cont de

declarațiile făcute

în

fața

procuraturii

ș

i care ar putea contribui la stabilirea

adevărului ș

i la stabilirea

răspunderii

criminale a

făptașilor.

”

aceeași

zi,

ordonanța

procurorului a fost

transmisă ș

efului

Direcție

i

Generale a

Poliției

a Municipiului B.

(„DGP”),

care era responsabil de

asigurarea

protecției

personale a

reclamanților,

prin intermediul Serviciul

ui

pentru

Acțiuni

Speciale

(„SAS”),

precum

ș

i de

protecția locuinței

acestora,

prin intermediul

secției

locale de

poliție.

Echipa SAS

ș

i-a început imediat

activitatea

ș

i din februarie 2016 a fost

numită

o a doua

echipă

care

să

îi

protejeze pe

reclamanți.

reclamanților,

la 28 august 2015, procurorul a redactat, de

asemenea, în conformitate cu dreptul aplicabil, un plan de

acțiune

care indic

a

domeniul de aplicare al

protecției,

precum

ș

i

măsurile

care trebuiau luate

ș

i

sarcinile specifice ale

ofițer

ilor de

poliție însărcinați

cu îndeplinirea acestora

.

Planul nu a fost furnizat

reclamanților.

Potrivit documentelor oficiale, planu

l

era un document intern al DGP care descria

acțiunile

specifice care trebuiau

întreprinse de

ofițerii

de

poliție

în vederea

aplicării ordonanței

procurorului

din 28 august 2015 (supra, punctul

6).

În plus, întrucât documentul

conținea

date cu caracter personal referitoare la

ofițerii

de

poliție

implica

ț

i în schema

de

protecție,

DGP nu putea

să

îl comunice

reclamanților.

pe

reclamanți

în programul

de

protecție

a martorilor,

reprezentanții

Oficiului

Național

pentru

Protecția

Martorilor

(„ONPM”,

infra, pct.

85)

s-au întâlnit cu procurorul

ș

i cu

reclamanții

pentru a explica ambelor

părți condițiile ș

i

cerințele

specifice ale

programului

ș

i pentru a analiza

opț

iunile acestora. Scopul întâlnirii era acela

2

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

de a permite ambelor

părți să

ia o decizie în

cunoștință

de

cauză

cu privire la

includerea în programul de

protecție

a martorilor.

reclamanților, ordonanța

procurorului era me

nită să

fie o

măsură temporară

cu scopul de a le oferi

protecție până

la procesarea

includerii lor în programul de

protecție

a martorilor. Procurorul le-a dat

asigurări că viața

lor

privată

nu va fi

afectată

de

această măsură.

că

li s-ar fi spus

că, dacă

vor fi de acord

să

fie

incluși

în

program, vor fi

relocați

într-un alt

oraș ș

i nimeni, nici chiar procurorul de caz,

nu va

cunoaște

noua lor

locație.

Erau

obligați să întrerupă

orice contact cu

prietenii

ș

i

să

limiteze contactul cu familiile lor. Erau

obligați să își vândă

toate bunurile, întrucât ONPM nu le putea

plăti

cheltuielile de depozitare pe

perioada

absenței.

Au fost, de asemenea,

informați că există puține ș

anse

să

-

ș

i

găsească

un loc de

muncă

în noua

locație.

Rec

lamanții

au solicitat timp

pentru a examina

consecințele.

reclamanții

au fost de acord

să

fie

incluși

în

programul de

protecție

a martorilor.

III. PROTOCOALELE DE

PROTECȚI

E

să

transfere

protecția

reclamanților către

ONPM. DGP a explicat

că reclamanții

au refuzat

să

coopereze cu echipele desemnate pentru

protecția

lor,

părăsind locuinț

a

neînsoțiți ș

i

fără

a-

și

preciza

intențiile ofițerilo

r de

poliție

în

cauză.

În plus,

DGP a subliniat

că

la momentul respectiv nu existau

reglementări

cu privire

la metodele de

protecție

a martorilor

amenințați

(infra, pct.

17).

că reclamanții

nu pot fi

incluși

în program. A explicat

că

nu s-a putut ajunge la un acord cu

aceștia

cu privire la întinderea

protecției.

De exemplu,

reclamanții

au cerut

să

li se garanteze un nivel ridicat de confort în cazul în care erau

relocați

la nivel

național

sau

internațional,

ceea ce era o cerere

exagerată ș

i era imposibil ca

ONPM

să

le-o asigure.

reclamanții

au fost

invitați

la sediul DGP

să

semneze

protocoalele de

protecție,

documente care

conțineau

o descriere

detaliată

a

atribuțiilor ofițerilor

de

poliție ș

i a

obligațiilor reclamanților

(în special

să

se

abțină

de la orice

acțiune

care ar putea compromite

măsurile

de prote

cție, să

informeze

poliția

cu privire la orice modificare a

vieții ș

i

activităților

lor

personale

ș

i

să

nu

dezvăluie

statutul de martor protejat sau identitatea

ofițerilor

de

poliție implicați)

.

reclamanții

au refuzat

să

semneze un nou set de

protocoale de

protecție

redactat în termeni similari de DGP.

protecție

a

martorilor

amenințați

(aplicabile de la 1 iulie 2016

).

3

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

IV. CERERI DE RIDICARE A

MĂSURILOR

DE

PROTECȚIE

principala

cauză penală ș

i a devenit

responsabilă

pentru

măsurile

de

protecți

e

(infra, pct.

84).

să

ridice

măsurile

emise

în favoarea

reclamanților ș

i

să

îi

excludă

din programul de

protecție

a

martorilor, pe motiv

că

nu mai erau în pericol. Procurorul a

susținut că

reclamanții

nu au putut indica

circumstanțe

specifice care

să

confirme

existența

unei

amenințări

la adresa

vieții ș

i

integrității

lor corporale.

Procurorul a declarat, de asemenea,

că aceștia

nu au cooperat cu

ofițerii

de

poliți

e

desemnați

pentru a-i proteja

ș

i au refuzat

să

semneze protocoalele de

protecție,

blocând procedura. În plus, procurorul a

susținut că

orice

protecți

e

restricționează

în mod inevitabil libertatea

personală

a

reclamanților ș

i, în

măsura

în care nu doresc s

ă

accepte acest lucru,

măsurile

de

protecție

nu pot

fi puse în aplicare.

instanță, reclamanții

nu au fost de acord cu cererea procurorului

ș

i

au

susținut că amenințarea

la adresa

vieții ș

i

integrității

lor corporale

persistă

încă.

Au declarat, de asemenea,

că acceptă

protocoalele, dar nu au încredere

în

ofițerii

de

poliție desemnați

pentru a-i proteja.

Reclamanții

au considerat

că aceștia

au comis abuzuri prin refuzul de a-i

însoți,

împiedicându-i în

același

timp

să își părăsească locuința neînsoțiți.

2016 (supra, pct.

19).

A considerat

că

motivele

măsurilor inițiale rămân

valide

întrucât Înalta Curte

încă

audia probele în cauza

principală.

ÎCCJ a considerat,

de asemenea,

că

era vina

autorităților că

a durat atât de mult timp pentru ca

protocoalele de

protecție să

le fie prezentate

reclamanților.

ÎCCJ a considerat

că protecția

martorilor trebuie

să

continue în limitele stabilite de procuror în

ordonanța

din 28 august 2015 (supra, pct.

6).

A observat,

însă, că

protocoalele

de

protecție

nu au

făcut

obiectul unor negocieri

ș

i, prin natura lor, au impus

anumite

limitări libertății reclamanților,

aceste

limitări

neputând

totuși să

constituie o negare

completă

a drepturilor acestora.

22.

Reclamanții

au

susținut că

nu au primit o copie a respectivei decizii,

întrucât era vorba despre un document

confidențial, ș

i

că

nu au fost

informați

decât verbal de

către

Parchet cu privire la

conținutul

acesteia. Potrivit

documentelor oficiale,

reclamanților

li s-a permis, la 14 octombrie 2016,

să

consulte decizia în

cauză.

reclamanții

au

consimțit,

la Parchet,

să

fie

incluși

în programul de p

rotecție

a martorilor

ș

i au reiterat faptul

că protecți

a

oferită până

atunci în temeiul

dispozițiilor

relevante ale Codului de

procedură

penală

fusese

deficientă, abuzivă ș

i

restrictivă

în ceea ce

privește

drepturilor

lor.

4

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

V. INCLUDEREA ÎN PROGRAMUL DE PROTEC

Ț

IE A MARTORILOR

reclamanții

au refuzat din nou

să

semneze

protocoalele de

protecție

redactate de DGP, considerând

că

le limitau

drepturile fundamentale. Potrivit unui raport al

poliției

redactat în acea zi,

după

citirea documentelor,

reclamanții

au declarat

că

nu se vor conforma

niciodată cerințelor

formulate de

ofițerii

de

poliție ș

i nu

își

vor declara

niciodată intenția

de a

părăsi locuința

ș

i nu vor

aștepta

escorta

poliției

înainte

de a se deplasa,

ș

i nu vor fi de acord

să

se mute altundeva pe teritoriul

României.

reclamanții

au depus

mărturie

în

fața

ÎCCJ în

procesul penal împotriva lui C

ș

i D.

să

evalueze

fezabilitatea includerii

reclamanților

în programul de

protecție

a martorilor,

declanșând

procedura

prevăzută

de Legea privind

protecția

martorilor (infra,

pct.

85).

ONPM a evaluat

situația

într-un raport

confidențial.

informații,

la 5 decembrie 2016 procurorul a solicitat

ÎCCJ

să dispună

includerea

reclamanților

în programul de

protecție

a

martorilor.

reclamanții să

fie

incluși

în

programul de

protecție

a martorilor

ș

i

să

fie luate

următoarele măsuri

d

e

protecție

propuse de Parchet

:

a)

protecție sporită

a

locuinței reclamanților;

b)

protecție

în timpul

deplasărilor

înspre

ș

i dinspre

instanță;

c) ajutor în asigurarea unui loc de

muncă;

d) sprijin financiar

până

la

găsirea

unui loc de

muncă.

menționat

c

ă ordonanța

procurorului din

28 august 2015 (supra, pct.

6)

a încetat

să

se mai aplice

ș

i, la 16 ianuarie 2017,

DGP a încetat

măsurile

de

protecție

instituite în temeiul

dispoziții

l

or Codului

de

procedură penală.

reclamanții

au semnat un cadru de

asistență

care

detalia

măsurile

de

protecție ș

i

asistența oferită,

precum

ș

i protocoalele de

protecție.

Acestora li s-a cerut, în principal,

să

se

abțină

de la orice activitate

care ar compromite

măsurile

de

protecție

sau ar

dezvălui

statutul acestora sau

identitatea

ofițerilor

de

poliție implicați.

Li s-a cerut

totodată să

n

u

înregistreze niciuna din întâlnirile lor cu

ofițerul

de

legătură.

Protocoalele au

reamintit, de asemenea,

situațiile

în care programul de

protecție încetează,

astfel cum este descris la art. 17 din Legea privind

protecția

martorilor (infra,

pct.

85).

31.

Reclamanții

au fost astfel

incluși

în mod oficial în programul de

protecție

a martorilor condus de ONPM

ș

i, potrivit

dispozițiilor

Legii privin

d

protecția

martorilor,

protecția

lor era

asigurată

de

poliție.

5

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

VI. CERERILE DE ASIS

TENȚĂ

reclamanții

au solicitat ONPM

să

le schimbe

identitățile ș

i

să

îi relocheze în

străinătate.

Cererea lor a fost

înaintată

ÎCCJ în

aceeași

zi. Opinia ONPM a fost aceea

că

cererea nu putea fi

admisă

din

diverse motive, unul fiind acela

că

era

necesară prezența reclamanților

în

scopul anchetei penale la care erau martori.

reclamanții

au solicitat, de asemenea,

asistență

financiară

din partea ONPM, prezentând o relatare

detaliată

a cheltuielilor

ș

i

obligațiilor

lor fiscale.

Totodată,

au cerut sprijinul ONPM în

găsirea

unui loc

de

muncă.

reclamanților

nu li

se putea oferi un loc de mu

ncă,

întrucât

refuzaseră

toate ofertele

făcute

de

autorități corespunzătoare

nivelului lor de

educație ș

i

solicitaseră să

lucreze

în domenii în care nu

obținuseră încă calificări

profesionale. La 1 februarie

ș

i

9 martie 2017, ONPM a informat ÎCCJ despre în

cercările

de a le

găsi

locuri

de

muncă reclamanților

ș

i despre respingerea tuturor propunerilor.

de

reclamanți. Instanța

a observat

că aceștia

au refuzat toate propunerile de

locuri de

muncă făcute

de ONPM

ș

i oferta de a fi

relocați

în România. În

continuare, a luat

notă

de faptul

că prezența

acestora era deseori

necesară

în

scopul anchetei penale. ÎCCJ a observat, de asemenea,

că

relocarea în

străinătate ș

i schimbarea

identității

nu erau posibile, întrucât

reclamanții

n

u

puteau trece frontiera de stat cu o carte de identitate provizorie, singurul

document de identitate care putea fi emis în temeiul

dispozițiilor

Legii privind

protecția

martorilor. Decizia era

confidențială ș

i se pare

că conținutul

acesteia

a fost pus la

dispoziția reclamanților

numai atunci când

observațiil

e

Guvernului le-au fost transmise de

către

Curte.

36.

Reclamanții

au

susținut că,

întrucât erau amândoi

ș

omeri, au fost

nevoiți să își vândă

bunurile pentru a-

și

putea

plăti

impozitele.

reușise să își găsească

un loc de

muncă după

emiterea

măsurilor

de

protecție,

se pare

că

i s-a cerut de

către

noul angajator

să

demisioneze la scurt timp

după

aceasta, din cauza

prezenței

intruzive a

ofițerilor

SAS. Aceasta s-a plâns în

fața

Consiliului

Național

pentr

u

Combaterea

Discriminării.

Nu

există

nicio

informație

cu privire la rezultatul

acestei plângeri la data ultimei coresponde

nțe

dintre

reclamanți ș

i Curte (13

martie 2018).

reușit să găsească

un loc de

muncă. Susține că

nu avea mijloace

de

subzistență.

Le-a solicitat

autorităților să

-i acopere cheltuielile medicale

ș

i

să

-l

scutească

de la plata impozitului pe proprietate.

reclamanții

au primit

un sprijin financiar lunar reprezentând echivalentul salariului minim brut,

ș

i

anume 1 250 lei

românești

(RON),

inițial,

majorat apoi la 2 080 RON

6

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

[aproximativ 500 euro (EUR)]. Se pare

că plățile

au continuat

să

fie

făcute

ș

i

după

ce

reclamanții

au

părăsit ț

ara (infra, pct.

80).

VII. IMPLEMENTAREA

MĂSURILOR

DE PR

OTECȚIE

A. Versiunea

reclamanților

înțelege

mai bine domeniul de aplicare al

protecției

lor

personale,

reclamanții

au solicitat

ofițerilor

de

poliție

din SAS

să

le explice la

ce

să

se

aștepte

în

practică.

Potrivit reclaman

ț

ilor,

ofițerii

au admis

că

nu au

primit

instrucțiuni

cu privire la misiunea lor, care, potrivit acestora, era prima

de acest gen. Misiunea lor

obișnuită

presupunea protejarea

oficialităților

publice

ș

i a

magistraților.

reclamanții

au observat

că,

în loc

să

le

păzească

apartamentul,

ofițerii

de

poliție

dormeau uneori în

mașină,

consumau alcool

în timp ce se aflau în serviciu sau

păzeau clădirea alăturată.

Nu purtau arme

pentru a le asigura o

protecție efectivă.

De asemenea, au

lăsat

dosarul de

legătură

nesupravegheat în locuri publice (în special, au relatat un incident

din 9 februarie 2016, când a fost pierdut dosarul de

legătură).

Dosarul

includea fotografii ale

reclamanților,

date

confidențiale

cu privire la scopul

misiunii de

protecție ș

i alte

informații

sensibile (infra, pct.

67).

42.

Reclamanții

au

susținut că

uneori au fost

împiedicați să părăsească

locuința,

fie din

cauză că

echipa SAS nu era

disponibilă,

fie pentru

că

au fost

lăsați

pur

ș

i simplu

fără protecție.

Ei au relatat un incident care a avut loc la

11 februarie 2016, când B a plecat

fără

a-i fi

asigurată protecție,

deoarece

echipajul o

însoțea

pe A,

ș

i a fost îndrumat

să

se adreseze celei mai apropiate

secții

de

poliție,

pentru a solicita ajutor.

Odată

ajuns acolo, a fost

reținut

împotriva

voinței

sale timp de

două

ore

ș

i a fost împiedicat

să

plece de unul

singur.

43.

Reclamanții

au explicat, de asemenea,

că

li se permitea

să

se deplaseze

doar între 7 a.m.

ș

i 10 a.m., cu

mașinile

SAS,

ș

i nu puteau

părăsi orașul.

Nu

li s-a permitea

să părăsească locuința fără să

respecte aceste limite, nici

dac

ă

ar fi fost

dispuși să renunțe

la prot

ecție.

Li se cerea

să

sune înainte de a

ieși ș

i

să aștepte

ca

ofițerii

SAS

să sosească

la domiciliul lor. Din cauza modului

în

care au fost puse în aplicare

măsurile

de

protecție,

nu au putut participa la

evenimente familiale importante, precum

nunți,

botezuri

ș

i funeralii.

reclamanții

au explicat

că ofițerii

SAS erau ostentativi

ș

i purtau armele la vedere, ceea ce

dezvăluia

adesea publicului statutu

l

reclamanților. Totodată, reclamanții

au observat

că ofițerii

SAS îi filmau în

timp ce se deplasau. În cele din

urmă, reclamanții

au început

să

se

simtă

amenințați

de

ofițerii

de

poliție însărcinați

cu

protecția

lor.

7

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

B. Versiunea

Guvernului

indică

faptul

că

protecția reclamanților

a fost

asigurată după

cum

urmează:

a)

protecția

în

țară

a

reclamanților

era

asigurată

de

poliție

în trei schimburi

de câte 8 ore, în afara

ușii

apartamentului;

b)

protecția reclamanților

în timpul

deplasărilor

era

asigurată

de

ofițerii

SAS în

două

schimburi de câte 12 ore.

pct.

17),

atribuțiile ofițe

rilor de

poliție implicați

în

protecția reclamanților

au

fost stabilite printr-un plan.

C. Incidente

cu

ofițerii

de

protecție

mulțumit

de modul în care

autoritățile

au organizat

protecția

sa

ș

i a reclamantei A, a intrat adesea în dispute cu

ofițerii

de

poliție.

De exemplu, la 26 octombrie 2016, a fost amendat cu 500 de lei

românești

(RON, aproximativ 110 EUR la momentul faptelor) pentru ofense aduse unui

ofițer

de

poliție;

la 20 noiembrie 2016, a fost amendat cu 500 RON

(aproximativ 110 EUR la momentul faptelor) pentru

că

nu le-a permis

ofițerilor

de

poliție

accesul în apartament (B a explicat

că ofițerii

de

poliție

au

refuzat

să își

decline identitatea atunci când i-au interpelat; amenda a fost

anulată

de

judecătorie

la 19 mai 2017); la 27 decembrie 2016, a fost amenda

t

cu 1 000 RON (aproximativ EUR 220 la momentul faptelor) pentru

că

a postat

un comentariu ofensator despre

ofițerii

de

poliție

pe mijloacele de comunicare

socială; ș

i la 11 ianuarie 2017 a fost amendat cu 1 000 RON (aproximativ

EUR 220 la momentul faptelor) pentru ofense aduse

ofițerului

de

poliție

însărcinat

cu

protecția

sa.

informat pe

reclamanți

despre întinderea

protecției

dispuse de procuror la 28

august 2015 (supra, pct.

6).

De asemenea, DGP

i‑a

informat pe

reclamanți că

,

deși

nu

le‑a

fost

impusă

nicio

obligație

ca atare prin

ordonanță,

cooperarea lor

cu

ofițerii

de

poliție

era

necesară

pentru ca

măsurile să

fie efective.

reclamanții

au reclamat DGP

că

nu

primiseră protecție

în timpul niciuneia dintre

deplasările

lor începând din 1 martie 2016. La 31

mai 2016, au fost

informați

cu privire la domeniul de aplicare al

protecției

lor

ș

i li s-a reamintit faptul

că

succesul misiunii depindea de cooperarea lor.

reclamanții

au informat procurorul, prin intermediul

unui mesaj text,

că,

din cauza abuzurilor comise de

ofițerii

de

poliție numiți

pentru

protecția

acestora, au încetat

să

mai coopereze începând cu 1 iulie

2

016.

ofițer

de

poliție

s-a deplasat la

domiciliul

reclamanților

în încercarea de a pune

capăt

unei

altercații

care avea

loc în afara apartamentului între

reclamanți ș

i echipa de

poliție însărcinată

cu

8

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

protecția

acestora. În raportul

său către

DGP,

ofițerul

de

poliție

a declarat

că

reclamanții s‑au

plâns

că „totul

e o

batjocură” ș

i

că „suntem

total

nemulțumiți”. Reclamanții

au solicitat, de asemenea,

să

fie

relocați

într-o

altă

locuință

cu

facilități

echivalente

.

ș

i la 5 ianuarie 2017, DGP a evaluat

măsurile

luate

pentru

protecția reclamanților.

Rapoartele descriau câteva incidente în care

reclamanții

au refuzat

protecția,

au fugit de echipele de

protecție,

au plecat cu

propriile

mașini

(în loc de cele ale

poliției) ș

i au

săvârșit

mai multe

încălcări

ale traficului pentru a

scăpa

de

poliție.

De asemenea, era raportat faptul

că

reclamanții

le-au cerut

ofițerilor

de

poliție să

înceteze

să

-i mai

urmărească,

i-

au abuzat verbal

ș

i i-au

amenințat că

îi vor alerta pe

trecători

pentru a crea

panică. Poliția

a

susținut,

de asemenea,

că,

în

măsura

în care

măsurile

de

protecție

au fost instituite, nimic nu indica faptul

că reclamanții

ar fi fost în

vreun pericol. DGP a cerut ÎCCJ

ș

i Parchetului

să

reevalueze posibilitatea

menținerii măsurilor

de

protecție.

53.

Evaluări

similare au fost efectuate periodic de SAS în 2016

ș

i 2017,

raportând incidente similare în care

reclamanții

au refuzat

să

coopereze, au

abuzat verbal

ofițerii

de

poliție ș

i

ș

i-au filmat întâlnirile cu echipele de

poliție.

că,

de la începutul respectivei

luni,

reclamanții

au refuzat sistematic

să

coopereze cu

ofițerii

SAS

ș

i au

început

să

îi apeleze cu cuvinte jignitoare, precum

jigodii, jeguri,

handicapaților, mincinoșilor ș

i

corupților

ș

i alte cuvinte mult mai jignitoare.

reclamanții

ș

i-au

părăsit locuința fără

a preciza

unde se îndreptau. Au fost

urmați

de echipa de

poliție

de serviciu. B a devenit

agresiv

ș

i a

amenințat că

se va arunca în

fața

unei

mașini dacă ofițerii

d

e

poliție

nu

încetează să

-l mai

urmărească.

Apoi i-a împins pe

ofițeri. Aceștia

l-au avertizat

că

vor folosi

forța dacă

va

continuă să

fie agresiv

ș

i în cele din

urmă

l-au

încătușat ș

i l-au dus la

secția

de

poliție.

B a fost amendat

ș

i a fost

redactat un raport al

poliției

cu privire la incident.

Ancheta

poliției

asupra incidentului a relevat faptul

că ofițerii

de

poliție

au

acționat

cu

diligență,

în limitele

atribuțiilor

lor. Se sugera ca Parchetul

ș

i ÎC

CJ

să

reevalueze posibilitatea

menținerii măsurilor

de

protecție.

D. Scrisoare

a

adresată

de ONPM

reclamanților

amanții

au prezentat o scrisoare din 23 mai 2017,

semnată

de

directorul ONPM, prin care erau

informați că

nu li se poate oferi

protecție

reală

sau sprijin în

găsirea

unui loc de

muncă.

Sectorul privat refuza

să

îi

angajeze din cauza rolului jucat în ancheta

penală,

iar sectorul public era

inaccesibil din cauza

legăturilor

lui C. Li s-a spus

că

tuturor celor

incluși

în

programul de

protecție

a martorilor li s-a oferit salariul minim în vigoare,

indiferent de

situația personală

a acestora. O schimbare

totală

a

identității

era

imposibilă

din cauza lipsei de armonizare dintre legile aplicabile. ONPM le

recomanda

reclamanților să

nu se

plângă instanțelor

cu privire la acest aspect,

9

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

întrucât

dacă

ar proceda astfel, ar risca

să dezvăluie

publicului statutul de

martor protejat, ceea ce ar conduce automat la excluderea lor din programul

de

protecție.

57. ONPM

recunoștea că măsura

de

protecție

de care beneficiau

reclamanții, ș

i anume o

cameră

de supraveghere

instalată

la intrarea în

locuință,

era

ineficientă

ș

i

insuficientă.

Trebuia

luată

în considerare relocarea

totală. Reclamanții

continuau

să

fie în pericol

ș

i, potrivit

estimărilo

r

autorităților,

aveau nevoie de

protecție

chiar

ș

i

după

încheierea procesului

penal în

cauză.

că

cererile

reclamanților

(de a fi

relocați

în

străinătate ș

i de a li se asigura o

nouă

identitate), precum

ș

i cele ale ONPM

(de a-i reloca pe

reclamanți,

de a le acorda acestora dreptul de a purta

armă ș

i

de a le

plăti

recalificarea

profesională)

au fost respinse prin intermediul unei

hotărâri

interlocutorii cu regim

confidențial,

care nu le putea fi

comunicată.

În

aceeași

scrisoare, ONPM a admis faptul

că anumiți ofițeri

de

poliți

e

desemnați să

îi protejeze pe

reclamanți postaseră informații

despre statutul lor

de martori

protejați

în mijloacele de comunicare

socială.

această

scrisoare nu a fost

recunoscută

de ONPM.

În septembrie 2018, Parchetul a

declanșat

o

anchetă penală

în aceast

ă privință.

Ancheta

respectivă

era

încă

în curs de

desfășurare

la data ultimei

corespondențe

a Guvernului cu privire la acest aspect (28 martie 2019)

.

E.

Amenințări

la adresa

reclamanțilo

r

reclamanții

s-au plâns Parchetului de pe

lângă

ÎCCJ,

că polițiștii însărcinați

cu

protecția

lor nu au primit

instrucțiuni

clare cu

privire la misiunea lor

ș

i nu au identificat, în mai multe ocazii,

potențialel

e

amenințări

la adresa

siguranței

lor (cum ar fi o

persoană

care se pare

că

supraveghea

clădirea

în care locuiau sau care încerca

să intervină

la

mașin

a

lor). S-au plâns, de asemenea, de

deficiențe

(logistice, tehnice

ș

i de personal

)

în ceea ce

privește protecția

lor. Plângerea lor a fost

transmisă

DGP care, la

22 decembrie 2015, a luat

măsuri

pentru remedierea problemelor observate în

cursul

aplicării măsurilor

de

protecție.

reclamanții

s-au plâns ONPM

că bărbați neidentificați

i-au

urmărit

în

vecinătatea locuinței.

Au

susținut,

de asemenea,

că

cineva le

tăiase

cauciucurile de la

mașină.

ONPM nu a

găsit

nici o

probă

privind vreo

intervenție

asupra

mașinii

sau vreo

amenințare

la adresa

vieții ș

i

integrității

lor fizice.

reclamanții

au informat ONPM

că,

în septembrie

2017, au

găsit două gloanțe

în

fața ușii,

probabil livrate

ș

i

lăsate

acolo de un

curier.

Reclamanții

au refuzat

să

predea

gloanțele

ONPM spre anchetare. De

asemenea, au refuzat

să

formuleze o plângere

penală

în

fața

Parchetului cu

privire la incident.

10

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

reclamanții

au formulat în

fața

ÎCCJ o plângere

cu privire la ceea ce ei considerau

deficiențe

în

măsurile

de

protecție

luate d

e

ONPM. S-au plâns, în special, de faptul

că

nu au fost luate

măsuri

cu privire

la

gloanțele găsite

în

fața ușii

lor sau

tăierea

cauciucurilor de la

mașină.

De

asemenea, s-au plâns

că ofițerul

lor de

legătură

le-ar fi spus

că

noii

ofițeri

atribuiți

cazului lor

„nu ș

tiu ce

fac” ș

i

că

misiunea lor este

„să

-i

convingă să

iasă

din programul de

protecție”.

Nu sunt disponibile

informații

cu privire la

rezultatul acestor proceduri.

lângă

curtea de apel a respins ca

nefondată

o

nouă

plângere

formulată

de

reclamanți

pentru abuz în

funcție

din

partea

angajaților

ONPM

ș

i

amenințări.

Procurorul a constatat

că

nici

înregistrările

prezentate de

reclamanți,

nici celelalte probe din dosar nu

indicau vreun abuz la adresa lor.

F. Plângeri

către autorități

cu privire la

măsurile

de

protecție

a

martorilo

r

ș

i

petiții

privind activitatea

ofițerilor

de

poliție însărcinați

cu

protecția reclamanților,

presupuse abuzuri,

abateri sau

neglijențe

în

atribuțiile

acestora, precum

ș

i aspecte mai grave, ca

de exemplu,

încălcarea

drepturilor

ș

i

libertăților reclamanților

(plângerile

adresate

poliției ș

i Parchetului din mai 2016, 27 iulie, 13 septembrie, 29

octombrie

ș

i 14 noiembrie 2016

ș

i 17 martie 2017). Toate au fost examinate

de

poliție ș

i/sau de procuror

ș

i majoritatea au fost respinse pe motiv

că ofițerii

de

poliție

au respectat

cerințele

legale

ș

i

dispozițiile

relevante

ș

i nu

ș

i-au

depășit

autoritatea (decizii din 15 mai, 4

ș

i 24 august 2017

ș

i 13 februarie

2018).

66.

Față

de

ofițerii

de

poliție

despre care s-a constatat

că

nu

ș

i-au îndeplinit

atribuțiile

în timp ce se ocupau d

e

protecția reclamanților

(nu purtau

armă

sau

uniformă, își părăseau

postul înainte de sosirea

următoarei

echipe, nu raportau

sau au pierdut dosarul de

legătură –

incidentele din 9 februarie 2016) a fost

începută

o

anchetă administrativă ș

i pentru comportament mai grav, au fost

începute anchete penale.

poliția

a

declanșat

o

anchetă față

de

ofițerul însărcinat

cu

protecția locuinței reclamanților

pentru

că lăsase

postul

nesupravegheat înainte ca înlocuitorul

său să sosească ș

i a pierdut dosarul de

legătură

(incidentul din 9 februarie 2016). La 12 octombrie 2016, Parchetul

de pe

lângă judecătorie

a decis clasarea cauzei. A constatat

că instrucțiunil

e

date

ofițerilor însărcinați

cu

protecția

domiciliului

reclamanților

nu

fuseseră

foarte clare

(dacă aceștia

ar fi trebuit

să păzească

apartamentul în sine sau

intrarea în

clădire).

A concluzionat, de asemenea,

că reclamanții

au fost cei

care au luat dosarul de

legătură fără

drept.

rie

ș

i 21 octombrie 2016, SAS i-a informat pe

reclamanți

că protecția

lor fusese

dispusă

în temeiul dis

pozițiilor

relevante din Codul d

e

11

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

procedură penală,

dar

că măsurile

specifice de

protecție

nu puteau fi

implementate decât cu acordul acestora. SAS le-a reamintit acestora

că

au

refuzat în numeroase ocazii

să

semneze protocoalele de

protecție

relevante

ș

i

a explicat

că,

chiar

ș

i

fără consimțământul

lor,

autoritățile

erau obligate prin

ordonanța

procurorului

să

le ofere

protecție.

La cererea

reclamanților,

aceleași informații

le-au fost furnizate de

secția

de

poliție însărcinată

cu

protecția locuinței

lor (la 12 octombrie

ș

i 12 decembrie 2016), de DGP (la 4

octombrie

ș

i 21 noiembrie 2016)

ș

i de procurorul din cadrul

Direcției

Naționale Anticorupție

(la 31 octombrie

ș

i la 5 decembrie 2016).

Reclamanții

au fost, de asemenea,

informați că

DGP nu avea

competența

de a ridica

măsurile

de

protecție

instituite în favoarea lor.

VIII.

PREZENȚA

ÎN MIJLOACELE DE COMUNICARE ÎN

MASĂ

A. Mijloacel

e

de comunicare

socială

1.

Postările reclamanților

că

exista o

pagină

Facebook

denumită „[numele

complete ale

reclamanților] –

martori

abuzați

în dosarul

[D] -

[C]”.

Pagina avea 2 323 de aprecieri

ș

i 2 487 de

susținători ș

i

conține

a

postări

scrise la persoana întâi despre povestea

reclamanților ș

i

interacțiunile

acestora cu poli

ț

ia. Pagina era

încă activă

la 7 octombrie 2019

.

pagină

a fost

pusă

o scrisoare a DGP. În

scrisoare se afirma,

fără

a da vreun nume,

că două

persoane au fost declarate

de procuror

„martori amenințați” ș

i

că

s-au luat

măsuri

pentru

protecția

lor,

dar

că aceștia

au refuzat

să

semneze protocoalele de

protecție ș

i au refuzat sau

s-au opus în mod repetat

măsurilor

de

protecție.

Scrisoarea reamintea

că

cooperarea martorilor era

esențială

pentru eficacitatea

măs

urilor de

protecție.

pagină

a fost

postată

o scrisoare

similară

din

partea Parchetului. Scrisoarea,

scrisă

la 31 octombrie 2016, era

adresată

reclamanților

ș

i

conținea

numele lor complete.

pagină

a fost publicat o postare în care se explica,

la persoana întâi, modul în care A

ș

i B

găsiseră două gloanțe

în

fața ușii

lor,

care probabil

fuseseră

trase de C

ș

i D (supra, pct.

63).

Au fost, de asemenea,

postate fotografii ale

gloanțelor

.

2.

Postări

ale lui B

„Facebook live”

în care le cerea

ofițerilor

de

poliție desemnați să

îl protejeze

să își

declin

e

identitatea,

să

explice de ce se aflau acolo

ș

i

să

dea detalii despre

activitățile

lor. Mai târziu în acea noapte, B a sunat la

numărul național

de

urgență

pentru

a se plânge

că

în

fața

apartamentului

său

se aflau doi

ofițeri

de

poliție

care

refuzau

să

îi

spună

de ce erau acolo.

12

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

pagină

Facebook având numele lui B

ș

i o

fotografie

asemănătoare

cu acesta, a fost

adăugată

o postare

scrisă

la persoana

întâi care relata povestea lui B, începând cu rolul

său

în procesul penal

împotriva lui C

ș

i D,

făcând

trimitere la presupusele abuzuri

ș

i erori ale

autorităților

în aplicarea

măsurilor

de

protecție ș

i referindu-se la

dezvăluirile

similare anterioare (inclusiv înregistrarea video)

făcute

de acesta. În

aceeași

zi, povestea a fost

publicată

de

instituțiile

de

presă însoțite

de o fotografie

similară.

B. Ziare

ș

i televiziune

instituții

de

presă

au publicat

informații

despre

si

tuația reclamanților,

indicând numele complet al lui B

ș

i legându-l de cauza

penală

împotriva lui C

ș

i D (articole din 11 februarie

ș

i 11 iulie 2016). La 15

ș

i 20 noiembrie 2016, ziarele

naționale

au publicat articole pretins bazate pe

un interviu acordat de B despre

situația

sa. Potrivit

reclamanților,

presa nu

și‑a

bazat articolele pe un interviu dat de B

ș

i a copiat citatele din

postările

Facebook scrise de acesta.

reclamanți

au

apărut

la o emisiune

televizată.

Guvernul a prezentat

două

capturi de ecran ale emisiunii,

prezentând o

persoană

care pare

să

fie B,

alături

de textul

„[numele

complet

al reclamantului], martor

protejat” ș

i

„Riscurile

suportate de martorii

protejați”.

reclamanți

cu privire la

apariția

lor la emisiunea

televizată,

afirmând

că,

expunându-se public, au

compromis

măsurile

de

protecție ș

i le-au

făcut

ineficiente

.

IX.

SITUAȚIA ACTUALĂ

A

RECLAMANȚILOR

78.

Reclamanții

au

susținut că,

în mai 2016,

agenți

ai statului le-au spus

neoficial

că hărțuirea

lor

constantă

avea ca scop intimidarea pentru a-i

determina

să își retragă declarațiile

în cazul de

corupție ș

i

să

îi împiedice

să

depună mărturie

în alte cauze similare împotriva fostului lor angajator.

reclamanții

au fost

citați

din nou pentru a depune

mărturie

într-un alt dosar de

corupție

deschis împotriva lui C

.

reclamanții

au

părăsit

România. În noiembrie 2017,

au informat Curtea în

legătură

cu acest fapt

ș

i

că

la acel moment

își caută

un

loc de

muncă.

În martie 2018,

reclamanții

au informat Curtea

că autoritățile

nu au luat

măsuri

suplimentare pentru a-i proteja.

pronunțat

decizia

definitivă

în cauza

penală

în care

reclamanții

au fost

chemați să depună mărturie

ca martori. C a fost

condamnat.

reclamanții

au formulat o

nouă

plângere în

fața

ÎCCJ. S-au plâns, în principal, de faptul

că

ONPM nu a anchetat

amenințările

13

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

la adresa

vieții

lor, cum ar fi

gloanțele găsite

în

fața ușii

lor

ș

i

tăierea

cauciucurilor (supra, pct.

63).

De asemenea,

reclamanții

au informat ÎCCJ

că

au prevenit ONPM cu

două săptămâni

înainte de a

părăsi ț

ara

ș

i

că

au

păstra

t

din

străinătate

comunicarea cu

ofițerul

lor de

legătură.

În dosar nu

există

informații

cu privire la

răspunsul

oferit de ÎCCJ la aceste plângeri.

CADRUL LEGAL RELEVANT

I. DREPTUL INTERN

A. Codul

de

procedură penală

83.

Dispozițiile

relevante din Codul de

procedură penală

în ceea ce

privește

protecția

martorilor

prevăd următoar

ele:

Articolul 125

–

Martorul

amenințat

„În

cazul în care

există

o suspiciune

rezonabilă că viața,

integritatea

corporal

ă,

libertatea, bunurile sau activitatea

profesională

a martorului ori a unui membru de

familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le

furnizeaz

ă

organelor judiciare sau a

declarațiilor

sale, organul judiciar competent

acordă

acestuia

statutul de martor

amenințat ș

i dispune una ori mai multe dintre

măsurile

de

protecți

e

prevăzute

la art. 126 sau

127,

după

ca

z.”

Articolul 126

– Măsuri

de

protecție

dispuse în cursul

urmăririi

penale

„(1)

În cursul

urmăririi

penale,

odată

cu acordarea statutului de martor

amenințat,

procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre

următoarele măsuri:

a) supravegherea

ș

i paza

locuinței

martorului sau asigurarea unei

locuințe

temporare

;

b)

însoțirea

asigurarea

protecției

martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în

cursul

deplasărilo

r;

c)

protecția

datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va

semna

declarația

sa;

d) audierea martorului

fără

ca acesta

să

fie prezent, prin intermediul mijloacelor

audiovideo de transmitere, cu vocea

ș

i imaginea distorsionate, atunci când celelalte

măsuri

nu sunt suficiente.

(2) Procurorul dispune aplicarea unei

măsuri

de

protecție

din oficiu sau la cererea

martorului, a uneia dintre

părți

sau a unui subiect procesual princip

al.

[...]

(4) Procurorul dispune acordarea statutului de martor

amenințat ș

i aplicarea

măsurilor

de

protecție

prin

ordonanță motivată,

care se

păstrează

în

condiții

de

confidențialitate

.

(5) Procurorul

verifică,

la intervale de timp rezonabile,

dacă

se

mențin condițiile

care

au determinat luarea

măsurilor

de

protecție,

iar în caz contrar dispune, prin

ordonanță

motivată,

încetarea acestora.

(6)

Măsurile prevăzute

la alin. (1) se

mențin

pe tot parcursul procesului penal

dacă

starea de pericol nu a înceta

t.

14

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

[...]

(8)

Măsurile

de

protecție prevăzute

la alin.

(1) lit.

a)

ș

i b) se

comunică autorității

desemnate cu punerea în executare a

măsurii.”

ș

i 128

prevăd că măsurile

de

protecție

sunt dispuse de

instanț

ă

după

finalizarea anchetei penale de

către

procuror.

B. Legea

privind

protecția

martorilo

r

682/2002 privind

protecția

martorilor

reglementează

domeniul de aplicare al programului de

protecție,

precum

ș

i drepturile

ș

i

obligațiile poliției ș

i ale persoanelor protejate. În temeiul acestei legi, Oficiul

Național

pentru

Protecția

Martorilor

(„ONPM”)

este o

structură

din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, care

aparține

Inspectoratului General a

l

Poliției. Funcționarea

sa, drepturile

ș

i îndatoririle martorilor

protejați,

precum

ș

i aplicarea

ș

i

conținutul măsurilor

de

protecție

sunt detaliate în lege.

Părțile

relevante

prevăd următoarele:

Articolul 2

„În

prezenta lege termenii

ș

i expresiile de mai jos a

u

următorul înțeles:

[...]

b) «starea de pericol» este

situația

în care se

află

martorul [...] a

căror viață,

integritate

corporală

sau libertate este

amenințată

,

ca urmare a in

formațiilor

ș

i datelor furnizate

ori

pe care a fost de acor

d

să

le furnizeze organelor judiciare sau a

declarațiilor

sale;

[...]

f) «Programul de

protecție

a martorilor», denumit în continuare «Program»,

reprezintă

activitățile

specifice

desfășurate

[de ONPM], cu sprijinul

autorităților administrației

publice centrale

ș

i locale, în scopul

apărării vieții, integrității

corporale

ș

i

sănătății

persoanelor care au dobândit calitatea de martori

protejați,

în

condițiile prevăzute

de

prezenta lege.

g)

«măsurile

urgente» sunt

activitățile

specifice temporare care pot fi

desfășurate

de

unitatea de

poliție

care

cercetează

cauza sau,

după

caz, de organul care

administreaz

ă

locul de

deținere,

de

îndată

ce

constată

starea de pericol la care este expus martorul;

[...]

i) «protocolul de

protecție» reprezintă înțelegerea confidențială

dintre Oficiul

Național

pentru

Protecția

Martorilor [ONPM]

ș

i martorul protejat privind

protecția ș

i

asistența

care trebuie acordate martorului protejat,

obligațiile

acestora, precum

ș

i

situați

ile în car

e

protecția ș

i

asistența încetează.”

Articolul 5

„Organul

de cercetar

e

penală,

în faza

urmăririi

penale, poate solicita procurorului, iar

procurorul, în procedura de

cameră preliminară

sau în faza

judecății,

poate solicita

judecătorului

de

cameră preliminară,

respectiv

instanței,

includerea în Program a unui

martor [...] formulând propuneri motivate în acest

sens.”

15

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Articolul 6

„(1)

Propunerea de includere în Program trebuie

să cuprindă:

a)

informațiile

referitoare la cauza

penală respectivă;

b) datele personale ale martorului;

c) datele

ș

i

informațiile

furnizate de martor, precum

ș

i caracterul determinant al

acestora în aflarea

adevărului

;

d)

circumstanțele

în care martorul a intrat în posesia datelor

ș

i a

informațiilor

furnizate

sau pe care le va furniza

;

e) orice elemente care pot

evidenția

starea de pericol în care

se

află

martorul;

f) estimarea

posibilităților

de recuperare a prejudiciului cauzat prin

infracțiune;

g) persoanele care au

cunoștință

despre datele

ș

i

informațiile deținute

de martor

ș

i

despre faptul

că

acesta le-a furnizat organelor judiciare sau

că

are

intenția

de a le furniza;

h) o evaluare a profilului psihologic [...];

i) riscul pe care martorul

ș

i celelalte persoane pentru care se

solicită

includerea în

Program îl

prezintă

pentru comunitatea în care

urmează să

fie

relocați

;

j) date referitoare la

situația financiară

a martorului;

k) orice alte date care

prezintă relevanță

[...]

.

(2) Propunerea de includere în Program trebuie

să

fie

însoțită

de acordul scris al

persoanei pentru care se cere includerea în Program, precum

ș

i de o evaluare

realizată

de ONPM cu privire la posibilitatea includerii în Program a persoanei în

cauză.”

Articolul 7

„Procurorul, judecătorul

de

cameră preliminară

sau

instanța, după

caz, se va

pronunța

în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 5 zile de la primirea propunerii [...] asupra

propunerii de includere [a unui martor] î

n

Program.”

Articolul 8

„(1)

În cazul în care este de acord cu propunerea, procurorul,

judecătorul

de

camer

ă

preliminară

sau

instanța

va comunica ONPM

ordonanța […]

iar ONPM va lua toate

măsurile

necesare în vederea

elaborării ș

i

implementării

schemei de sprijin.

[...]

”

Articolul 9

„(1)

În termen de 7 zile de la data emiterii

ordonanței

sau a încheierii de includere în

Program ONPM încheie în scris un protocol de

protecție

cu fiecare martor [...] pentru

care s-a dispus includerea în Progr

am.

(2) Persoanele

prevăzute

la alin.

(1) dobândesc calitatea de martor protejat în

momentul

semnării

Protocolului de

protecție. [...]”

Articolul 14

„(1) Protecția ș

i

asistența

acordate martorului aflat în stare de pericol

ș

i martorului

protejat sunt asigurate, în

condițiile

prezentei legi, de

unitățile

de

poliție,

respectiv de

ONPM.

[...]”

16

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Articolul 15

„(1) Față

de martorul aflat în stare de pericol [...] se pot l

ua

măsuri

urgente

[…].

(2)

Măsurile

urgente se pot aplica pe o

perioadă determinată, până

la încetarea

pericolului iminent ori

până

la includerea în

Program.”

Articolul 17

„(1) „Programul încetează [...]”:

a) la cererea martorului protejat,

exprimată

în

formă scrisă ș

i

transmisă către

ONPM

;

b)

dacă

în cursul procesului penal martorul protejat depune

mărturie mincinoasă;

c)

dacă

martorul protejat comite cu

intenție

o

infracțiune

;

d)

dacă

sunt probe sau indicii temeinice

că,

ulterior includerii în Program, martorul

protejat a aderat la un grup s

au

organizație criminală;

e)

dacă

martorul protejat nu

respectă obligațiile

asumate prin semnarea Protocolului

de

protecție

sau

dacă

a comunicat date false cu privire la orice aspect

al

situației

sale;

f)

dacă viața,

integritatea

corporală

sau libertatea martorului protejat nu mai este

amenințată;

g)

dacă

martorul protejat

decedează

.

(2) Încetarea Programului se dispune de procuro

r prin

ordonanță

sau d

e

către instanță

prin

încheiere.

”

protecția

martorilor prevede, de asemenea,

că

programul

de

protecție

a martorilor este

finanțat

de la bugetul de stat (art.

21)

ș

i

că

autoritățile

implicate au

obligația

de a coopera între ele

ș

i cu

autorități

similare din alte

țări

(art. 22).

II. Documentele Consiliului Euro

pei

A. Recomandar

ea

Rec (2005)9

Miniștri

al Consiliului

Europei

către

statele membre privin

d

protecția

martorilor

ș

i a colaboratorilor

justiției

(adopt

ată

de Comitetul de

Miniștri

la 20 aprilie 2005, la cea de-a 924-

a reuniune a

miniștrilor adjuncți)

prevede

următoarele:

„Comitetul

de

miniștri,

în temeiul art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,

[...]

Recomandă

guvernelor statelor membre:

i.

să

se ghideze, atunci când

își formulează legislația internă ș

i

își

revizuiesc politica

ș

i practica penale,

după

principiile

ș

i

măsurile

anexate acestei

recomandări;

ii.

să

asigure

că

toate

publicațiile

necesare pentru aceste principii

ș

i

măsuri

sunt

distribuite tuturor organelor interesate, cum ar fi organe judiciare,

autorități

de

anchetă

ș

i

urmărire penală,

barouri

ș

i

instituții

sociale relevante.

17

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Anexă

la Recomandarea Rec (2005)9

I.

Definiții

Pentru scopurile aceste

i

recomandări,

termenii:

- «martor»

înseamnă

o

persoană

care

posedă informații

relevante pentru o

procedur

ă

penală,

despre care a dat

ș

i/sau este în stare

să

dea

declarație

(indiferent de statutul ei

ori de forma

directă

sau

indirectă, orală

sau

scrisă

a

declarației

,

în conformitate cu legea

națională)

, care nu est

e

inclusă

în

definiția

de «colaborator al

justiției»;

- «colaborator al

justiției» înseamnă

orice

persoană

care se

confruntă

cu

acuzații

penale sau a fost

condamnată

pentru participarea într-o

asociație infracțională

sau într-

o

altă organizați

e

infracțională

de orice gen, sau la

infracțiuni ț

inând de criminalitatea

organizată,

dar care este de aco

rd

să

coopereze c

u

autoritățile justiției

penale, în special

prin depunerea de

declarații

despre o

asociație

sau o

organizație infracțională,

sau

despre orice

infracțiune legată

de criminalitatea

organizată

sau de alte

infracțiuni

grave;

- «intimidare»

înseamnă

orice

amenințare directă

sau

indirectă realizată

sau posibil a

fi

realizată

asupra unui martor sau colaborator al

justiției,

ce ar putea conduce la

intervenții

asupra

voinței

sale de a depune

declarație

liber de

ingerințe

nejustificate, sa

u

care este o

consecință

a

declarației

sale;

- «anonimitate»

înseamnă c

ă

datele de identificare ale martorului nu sunt divulg

ate în

general

părții

opuse sau, în general, publicului;

- «persoane apropiate martorilor sau colaboratorilor

justiției»

includ rudele

ș

i alte

persoane aflate în

relație apropiată

cu martorii

ș

i colaboratorii

justiției,

cum ar fi

partenerul, copiii,

nepoții, părinții ș

i

frații/surorile

;

-

«măsuri

de

protecție»

sunt toate

măsurile

individuale procedurale sau neprocedur

ale

având ca scop protejarea martorului sau a colaboratorului

justiției

de orice intimidare

ș

i/sau de orice

consecință periculoasă

a deciziei acestuia de a coop

era cu

justiția;

- «program de

protecție» înseamnă

un standard sau un set comandat de

măsur

i

individuale de

protecție

care sunt, de exemplu, descrise într-un memorandum de

înțelegere,

semnat de

către autoritățile

responsabile

ș

i de martorul sau colaboratorul

justiției

protej

at.

”

B.

Anexă

la Recomandarea nr. R (97)13

Miniștri

al

Consiliului Europei

către

statele membre privind intimidarea martorilor

ș

i

dreptul la

apărare

(adoptat de Comitetul d

e

Miniștri

la 10 septembrie 1997

în

cadrul celei de-a 600-a reuniuni a

miniștrilor adjuncți)

include

următorul

pasaj:

„[...]

judiciar

ă

competentă, după

audierea

părților, constată că:

– viața

sau libertatea persoanei

în

cauză

este grav

amenințată

sau, în cazul unui agen

t

sub acoperire,

potențialul

acestuia de a lucra în viitor este grav

amenințat; ș

i

–

probele par

să

fie semnificative

ș

i persoana pare

să

fie

credibil

ă.

12.

După

caz, trebuie

să

fie disponibile

măsuri

suplimentare pentru a-i proteja pe

martorii care depun

mărturie,

inclusiv pentru a împiedica identificarea martorului de

18

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

către apărare,

de exemplu prin utilizarea de paravane, deghizarea

feței

sau denaturarea

vocii.

într-o

măsură decisivă

pe probele unor astfel de persoane.

14.

După

caz, trebui instituite

ș

i puse la

dispoziția

martorilor care au nevoie de

protecție

programe speciale, cum ar fi programe de

protecție

a martorilor. Principalul

obiectiv al acestor programe trebuie

să

fie acela de a proteja

viața ș

i securitatea

personală

a martorilor, rudelor acestora

ș

i a altor persoane apropiate acestora.

e

protecție

a martorilor trebuie

să

ofere diferite metode de

protecție

;

acest lucru include posibilitatea de a oferi martorilor

ș

i rudelor acestora, precum

ș

i altor

persoane apropiate acestora, schimbarea

identității,

relocare,

asistență

în

obținerea

de

noi locuri de

muncă,

asigurarea de

gă

rzi de corp

ș

i alte forme d

e

protecție fizică.

justiției

îl

joacă

în lupta

împotriva crimei organizate,

aceștia

trebuie

să

beneficieze de o

atenție adecvată,

inclusiv de posibilitatea de a beneficia de

măsurile

oferite de programele de

protecție

a

martorilor.

Dacă

este necesar, aceste programe pot include

ș

i

măsuri

specifice precum

regimuri penitenciare speciale pentru colaboratorii

justiției

care

execută

o

pedeapsă

cu

închisoarea.

”

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA CONEXAREA CERERILOR

consideră că

este

adecvată

conexarea acestora (art. 42 § 1 din Regulamentul

Curții).

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART. 2 DIN

CONVENȚI

E

90.

Reclamanții s‑au

plâns de organizarea programului de

protecție

a

martorilor,

susținând că

era ineficient.

Reclamanții

au invocat art. 2, art. 8,

art. 13

ș

i art.

18 din

Convenție ș

i art.

1 din Protocolul nr.

4 la

Convenție

.

Curtea, având

competența

de a realiza încadrarea

juridică

a faptelor cauzei [a

se vedea

Radomilja

ș

i

alții

împotriva

Croației

(MC), nr.

37685/10

ș

i

22768/12, pct. 114

ș

i 126, CEDO 2018]

consideră că

natura acestui

capăt

d

e

cerere, precum

ș

i modul în care a fost formulat,

necesită

o examinare numai

în temeiul art. 2 din

Convenție.

În

măsura relevantă, dispoziția respectivă

prevede

următoarele:

„1.

Dreptul la

viață

al

oricărei

persoane este protejat prin lege.

[...].”

19

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A. Cu

privire la admisibilitat

e

privire la exercitarea

abuzivă

a dreptului de a introduce o cerere

(a) Argumentele

părțilo

r

(i) Guvernul

susținut că reclamanții ș

i-au

susținut

cererea în

fața Curții

utilizând termeni vagi

ș

i

nedefiniți, aleși

în mod

intenționat

pentru a ascunde

aspectele de fapt

ș

i de drept sau

declarațiile vădit

false utilizate pentru a-

și

fabrica cauza.

Intenția

lor a fost de a induce în eroare Curtea pentru a crede

că

au fost

supuși

abuzurilor

ș

i

neglijențelor

din partea

autorităților.

Din acest

motiv, Guvernul a solicitat

Curții să

declare

că reclamanții

au abuzat de

dreptul lor de a introduce o cerere.

(ii)

Reclamanț

ii

92.

Reclamanții

au negat toate

acuzațiile

formulate de Guvern cu privire

la presupusa lor rea-

credință.

De asemenea, au respins

acuzațiile că ș

i-ar fi

fabricat cauza. Au considerat

acuzațiile

calomnioase, absurde

ș

i

revoltătoare.

În opinia lor, Guvernul a denaturat

situația

pentru a justifica

eșecul

sistemului

de

protecție

a martorilor

ș

i abuzurile

săvârșite

de

autorităț

i. De exemplu, lipsa

de probe cu privire la riscurile cu care se confruntau a fost rezultatul unei

anchete defectuoase a

autorităților,

nu al unei

prezentări

eronate a

situației

d

e

către

ei.

(b) Motivarea

Curții

reamintește

c

ă,

în temeiul art. 35 § 3 lit. a) din

Convenție,

o

cerere poate fi

respinsă

pe motiv de abuz de dreptul de a introduce o cerere

individuală

în cazul în care, printre altele, s-a întemeiat cu

bună știință

p

e

fapte

neadevărate.

Comunicarea de

informații

incomplete

ș

i astfel

înșelătoare

poate reprezenta, de asemenea, un abuz al dreptului de a introduce o cerere,

în special în cazul în care

informațiile

se

referă

chiar la

esența

cauzei

ș

i nu a

fost

oferită

nicio

explicație suficientă

pentru nedivulgarea respectivelor

informații. Aceeași situație

se

aplică

în cazul în care au avut loc noi

evoluții

importante în cursul procedurii în

fața Curții ș

i în cazul în care, în pofida

faptului

că

art. 47 § 7 din Regulamentul

Curții

impune în mod expres acest

lucru, reclamantul nu a

dezvăluit

respectivele

informații Curții,

împiedicând‑o

astfel

să

se

pronunțe

asupra cauzei în

deplină cunoștință

d

e

cauză.

Cu toate acestea, chiar

ș

i în astfel de cazuri,

intenția

reclamantului d

e

a induce în eroare Curtea trebuie întotdeauna dov

edită

cu

suficient

ă

certitudine [a se vedea

Gross împotriva

Elveției

(MC), nr. 67810/10, pct. 28,

CEDO 2014, cu trimiterile suplimentare].

speță,

Curtea

observă că

ceea ce Guvernul a considerat a fi un

comportament abuziv al

reclamanților

(supra, pct.

91)

nu era decât o opinie

20

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

divergentă

cu privire la

situația

în fapt din

speță ș

i cu privire la eficacitatea

protecției

acordate

reclamanților

de

către autoritățile

interne. Curtea nu

percepe niciun limbaj inadecvat în

observațiile reclamanților.

În plus,

Guvernul nu a indicat în mod

convingător

care dintre

declarațiile

reclamanților

ar fi în mod

vădit

false sau

înșelătoare.

95.

Rezultă că obiecția

Guvernului privind abuzul de dreptul de a introduce

o cerere trebuie

respinsă.

căilor

de atac intern

e

(a) Argumentele

părțilo

r

(i) Guvernul

susținut că reclamanții

nu s-au plâns

niciodată

în

fața

ÎCCJ

despre principiile

operaționale

care stau la baza

implementării măsurilor

d

e

protecție,

precum

prezența ofițerilor

de

poliție fără uniformă

în

fața ușii

lor

sau

cerința

de a preciza

intenția

acestora de a se deplasa undeva cu

ș

aptezeci

ș

i

două

de ore înainte. A observat

că

o plângere

similară

depus

ă

de

reclamanți

cu privire la relocarea în

străinătate

fusese

examinată

pe fond de ÎCCJ în

lumina documentelor furnizate de ONPM (supra, pct.

35).

lamanții

nu au contestat în

fața instanțelor soluțiile

procurorului d

e

a nu

urmări

penal diferitele plângeri formulate de

aceștia

despre activitatea

ofițerilor

de

poliție desemnați

pentru a-i proteja. În

același

sens, au

susținut

că

A nu a depus o plângere în

fața instanțelor

competente cu privire la pretinsa

concediere

ilegală

de la locul de

muncă

(supra, pct.

37).

că orientările

o

peraționale

pentru implementarea

măsurilor

de

protecție

au fost adoptate abia în februarie 2014. Prin urmare,

nu a existat suficient timp pentru dezvoltarea unei practici judiciare interne în

această privință.

(ii)

Reclamanț

ii

anții

au subliniat

că,

cu o

singură excepție,

toate plângerile

penale formulate au fost respinse de Parchet. În continuare, au afirmat

că

Guvernul nu putea indica care

acțiuni

interne ar fi constituit

căi

de atac certe

,

efective

ș

i accesibile, atât în teorie, cât

ș

i în

practică.

susținut că

nu au avut posibilitatea de a formula în

fața instanțelor

interne plângeri cu privire la modul în care a fost organizat programul de

protecție ș

i

neglijența gravă

a persoanelor care erau

însărcinate să

le asigure

protecția.

(b) Motivarea

Curții

(i) Principii generale

jurisprudenței

sale,

astfel cum au fost reiterate în special în

Gherghina împotriva României

[(dec.)

21

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(MC), nr. 42219/07, pct. 83-89, 9 iulie 2015],

ș

i

Vučković ș

i

alții

împotriva

Serbiei

[(obiecție preliminară)

(MC), nr. 17153/11

ș

i alte 29 de cereri, pct. 69

-

77, 25 martie 2014].

reamintește că obligația

epui

zării căilor

de atac

interne impune

reclamanților să folosească

normal

căile

de atac care sunt

disponibile

ș

i suficiente cu privire la capetele de cerere formulate în temeiul

Convenției. Existența căilor

de atac în

cauză

trebuie

să

fie suficient de

sigură

nu numai în teorie, ci

ș

i în

practică;

în caz contrar, acestea vor fi lipsite de

accesibilitatea

ș

i caracterul efectiv necesare (

Gherghina

, decizie

citată

anterior, pct. 85, cu trimiterile suplimentare).

istă obligația

de a folosi

căi

de atac care nu au

un caracter

corespunzător

sau efectiv.

Totuși, existența

unor simple îndoieli

cu privire la

ș

ansele de

reușită

ale unei anumite

căi

de atac care în mod evident

nu este

inutilă

nu constituie un motiv valid pentru neepuizarea acesteia

(

ibidem

, pct. 86, cu trimiterile suplimentare).

aplica regula

epuizării

cu un anumit grad de flexibilitate

ș

i

fără

un formalism

excesiv (

ibidem

, pct. 87, cu trimiterile suplimentare).

reamintește că,

referitor la sarcina probei, este

obligația

Guvernului care

invocă

neepuizarea

căilor

de atac

să convingă

Curtea

că

acea

cale de atac era una efec

tivă, disponibilă

atât în teorie, cât

ș

i în

practică,

la

momentul respectiv. Disponibilitatea unei

căi

de atac despre care se

afirmă că

există,

inclusiv domeniul de aplicare

ș

i aplicarea acesteia, trebuie

să

fie

stabilite

ș

i confirmate în mod clar sau completate de

practică

sau

jurisprudență

[

ibidem

, pct.

88,

ș

i

Molla Sali împotriva Greciei

(MC),

nr. 20452/14, pct. 89, 19 decembrie 2018].

(ii) Aplicarea acestor principii la faptele din prezenta

cauză

observă că reclamanții

au formulat plângeri în

fața

ÎCCJ, indicând exact problemele cu care se confruntau în ceea ce

privește

măsurile

de

protecție ș

i

ofițerii

de

poliție implicați, ș

i

că

cel

puțin

unele dintre

aceste plângeri au fost examinate de

instanța respectivă

(supra, pct.

20,

21

ș

i

35).

aceștia

s-au plâns în

fața poliției ș

i Parchetului (supra,

pct.

65-

66).

Indiscutabil,

reclamanții

nu au contestat în

fața instanțelo

r

deciziile procurorului nefavorabile lor. Cu toate acestea, Curtea nu poate

să

facă speculații

cu privire la aspectul

dacă,

prin formularea unor astfel de

acțiuni

în

fața instanțelor,

altele decât ÎCCJ, care, în cauza lor, era

responsabilă

pentru

măsurile

de

protecție

în temeiul Legii privind

protecți

a

martorilor (supra, pct.

19

ș

i

28,

precum

ș

i art. 5 din lege citat supra, la pct

.

85),

reclamanții,

a

căror

identitate nu era

protejată,

s-ar fi expus în mod public

ș

i

ar fi riscat astfel

să

încalce

obligația

de a nu

își dezvălui

statutul de martor

protejat. O îngrijorare

similară

a fost

exprimată

de directorul ONPM în

scrisoarea sa din 23 mai 2017 (supra, pct.

56-

58),

deși

autenticitatea aceste

i

22

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

scrisori este

contestată

de Guvern (supra, pct.

59).

Curtea nu poate decât

să

ia

notă

de faptul

că

deciziile adoptate de ÎCCJ erau

confidențiale ș

i nu au fost

comunicate

reclamanților

(supra, pct.

22

ș

i

35).

condiții,

Curtea

consideră că,

prin formularea plângerilor în

fața

ÎCCJ,

reclamanții

au epuizat

căile

de atac interne pe care le aveau la

dispoziție. Rezultă că obiecția

Guvernului privind neepuizarea

căilor

de atac

interne trebuie

respinsă.

privire la alte motive de inadmisibilita

te

constată,

în continuare,

că

acest

capăt

de cerere nu este nici

vădit

nefondat, nici inadmisibil pentru alte motive enumerate la art. 35 din

Convenție.

Prin urmare, trebuie

să

fie declarat admisibil

.

B. Cu

privire la fon

d

părților

(a)

Reclamanții

110.

Reclamanții

s-au plâns

că autoritățile

nu le-au oferit

protecție

adecvată ș

i

că

anchetele privind diferitele lor

acuzații

de

amenințări

nu au fost

efective.

Aceștia

au subliniat faptul

că autoritățile

aveau

obligația

de a lua

măsuri operaționale

pentru a ancheta toate riscurile la adresa

vieții

lor

ș

i

pentru a preveni materializarea

oricărui

risc. În schimb

autoritățile

au tratat

amenințările

la adresa

vieții

lor, cum ar fi

tăierea

cauciucurilor de la

mașin

ă

sau

gloanțele găsite

în

fața ușii

lor (supra, pct.

63),

într-un mod superficial

.

privește

calitatea

protecției

primite,

reclamanții

au

susținut

că

DGP nu a

înțeles niciodată situația

unui martor care avea nevoie de

protecție

sau cum

să

implementeze

măsurile

de

protecție fără

a

încălc

a

drepturile martorilor.

Ofițerii

de

poliție

nu aveau

experiență ș

i au redactat

rapoarte detaliate asupra

vieții

lor private

ș

i le-au comunicat celorlalte

autorități. Reclamanții

s-au adresat în scris inst

ituțiilor

pe care le considerau

responsabile pentru

această încălcare

a

intimității

lor,

însă fără

niciun folos.

(b) Guvernul

că acuzațiile

legate de o

amenințare

la adresa

vieții ș

i

integrității

fizice formulate de

reclamanți

în

fața

procurorului nu au

fost

niciodată

sprijinite de probele colectate. În opinia sa,

reclamanții

au indus

în eroare în mod

conștient ș

i deliberat Curtea pentru a crea o imagine

denaturată

a faptului

că,

în pofida faptului

că dețineau

probe privind

amenințările, autoritățile

au decis

să

nu îi

includă

în programul de

protecție

a

martorilor. În realitate,

aceștia

nu au informat Parchetul despre pretinsele

amenințări

primite în timp ce erau aplicate

măsurile

de

protecție.

susținut că,

în pofida

afirmațiilor reclamanților

privind contrariul (supra, pct.

10

ș

i

11),

ordonanța

procurorului din 28 august

23

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2015 nu a fost

niciodată menită să

constituie o

măsură temporară. Această

ordonanță

a fost

emisă

în temeiul

dispozițiilor

Codului de

procedură penal

ă

ș

i nu

fă

cea trimitere la

dispoziția relevantă

din Legea privind

protecția

martorilor (supra, pct.

6).

afirmațiile reclamanților

potrivit

cărora

ofițerii

de

poliție

nu aveau

experiență

sau au refuzat

să

îi protejeze. SAS a

luat parte la

operațiuni polițienești

de mare risc

ș

i i-a fost

încredințat,

d

e

exemplu,

protecția magistraților amenințați.

În schimb,

reclamanții

au depus

eforturi

susți

nute pentru a eluda

măsurile

de

protecție,

formulând cereri false

de

protecție ș

i

încălcându

-

și obligațiile.

De exemplu, au provocat incidente

cu

poliția,

date fiind interviurile în direct de la televiziunea

națională

(care a

u

condus apoi la încetarea contractului de

muncă

al reclamantei A), au refuzat

oferte adecvate de locuri de

muncă ș

i au refuzat

să

coopereze cu

autoritățile.

că cerințele

impuse

reclamanților

în momentul

includerii lor în programul de pr

otecție

nu au fost

disproporționate ș

i

că

aceștia

au fost în mod implicit de acord

să

le respecte atunci când au fost de

acord

să

fie

incluși

în programul de

protecție.

Curții

(a) Principii

general

e

observă că

prima

teză

a art. 2 § 1

obligă

statul nu numai

să

se

abțină

de la luarea unei

vieți

în mod

intenționat

ș

i ilegal, ci

ș

i

să

ia

măsurile

necesare pentru a proteja

viețile

celor

aflați

sub

jurisdicția

sa.

Obligația

statului în

această privință

se extinde dincolo de datoria sa

primară

de a

asigura dreptul la

viață

prin punerea în aplicare a unor norme de incriminare

eficiente pentru a descuraja comiterea de

infracțiuni, susținută

de un

mecanism de aplicare a legii pentru prevenirea, eliminarea

ș

i

sancționarea

încălcărilor

unor astfel de norme. Art.

2 din

Convenție

poate implica, de

asemenea, în anumite

circumstanțe

clar definite,

obligația pozitivă

a

autorităților

de a lua

măsuri operaționale

preventive pentru protejarea

persoanei a

cărei viață

este

amenințată

de actele

infracționale

ale unei alte

persoane [a se vedea

R.R.

ș

i

alții

împotriva Ungariei

, nr. 19400/11, pct. 28, 4

decembrie 2012,

ș

i

Maiorano

ș

i

alții

împotriva Italiei

, nr. 28634/06, pct. 103-

104, 15 decembrie 2009, cu trimiterile suplimentare).

obligație

trebuie

să

fie

interpretată

într-un mod care

să

n

u

impună autorităților

o

sarcină imposibilă

sau

disproporționată.

Astfel, nu

orice

amenințare prezumată

la adresa

vieții

poate implica pentru

autorități

o

cerință

a

Convenției

de a lua

măsuri operaționale

pentru a preveni

materializarea riscului respectiv. În opinia

Curții,

atunci când

există

o

acuzație că autoritățile ș

i-au

încălcat obligația pozitivă

de a proteja dreptul la

viață,

în contextul sus-

menționat

al datoriei acestora de a preveni

ș

i elimina

infracțiunile

împotriva unei persoane, trebuie

să

se

stabilească

în mod

satisfăcător că autoritățile

aveau sau ar fi trebuit

să aibă cunoștință

la

24

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

momentul respectiv despre

existența

unui risc real

ș

i imediat pentru

viața

une

i

persoane sau a unor persoane identificate, ca urmare a actelor

infracționale

ale unei

părți terțe, ș

i

că

nu au luat

măsuri

în limita

atribuțiilor

lor,

măsuri

care, judecate în mod rezonabil, ar fi trebuit luate pentru a evita riscul

respectiv. În opinia

Curții,

având în vedere

ș

i natura dreptului protejat de

art. 2,

drept fundamental în sistemul

Convenției,

este suficient ca un

reclamant

să

demonstreze

că autoritățile

nu au

făcut

tot ceea ce putea fi în

mod rezonabil

așteptat

de la acestea pentru a evita un risc real

ș

i imediat

pentru

viața

sa, despre care au avut sau ar fi trebuit

să aibă cunoștință.

Aceasta

este o întrebare la care se poate oferi un

răspuns

doar în lumina tuturor

circumstanțelor fiecăre

i

cauze în parte (

Osman împotriva Regatului Unit

, 28

octombrie 1998, pct. 115-116,

Culegere de

hotărâri ș

i decizii

1998-VIII)

.

118.

Până

în prezent, Curtea a examinat diverse

situații

care angajau

obligațiile

pozitive ale statelor de a proteja dreptul la

viață

în temeiul art. 2

din

Convenție față

de actele

infracționale

ale unui ter

ț

. Prin urmare, aplicând

criteriul stabilit în

hotărârea

Osman

(citată

anterior), aceasta a definit

domeniul de aplicare al

obligației

de a proteja martorii, în special în cauza

R.R.

ș

i

alții

împotriva Ungariei

(citată

anterior), care privea excluderea din

programul de

protecție

a martorilor.

observă totodată că

art. 2 din

Convenție

poate intra în

discuție

chiar

dacă

persoana al

cărei

drept la

viață

a fost

încălcat

nu a decedat. În cauza

R.R.

ș

i

alții

împotriva Ungariei

(citată

anterior, pct.

26- 32), Curtea a

considerat

că

excluderea a patru dintre cei cinci

reclamanți

din programul de

protecție

a martorilor din Ungaria a constituit o

încălcare

a

obligației

pozitive

a statului de a le proteja dreptul la

viață,

chiar

dacă

nu

ș

i-au pierdut

viața,

întrucât a existat un risc real

ș

i imediat (cunoscut de

autoritățile naționale)

la

adresa

vieții

acestor persoane, care necesita

protecție

în cadrul programului

de

protecție

a martorilor. Constatând

că

Guvernul nu a dovedit în mod

convingător că

riscul în

cauză

a încetat

să

existe

ș

i caracterul inadecvat al

măsurilor

adoptate pentru a proteja

viețile reclamanților

ca urmare a

excluderii acestora din programul de

protecție

a martorilor, Curtea a

concluzionat

că acțiunile autorităților

maghiare nu au respectat

cerințele

art. 2

din

Convenție

(a se vedea, de asemenea,

Selahattin

Demirtaș

împotriva

Turciei

, nr. 15028/09, pct. 30- 31, 23 iunie 2015, cu trimiterile suplimentare).

(b) Aplicarea

acestor principii la faptele din prezenta

cauză

notă

de faptul

că,

la 28 august 2015,

reclamanții

au fost

declarați „martori amenințați”

în urma

declarațiilor

date în

fața

parchetului

într‑un

dosar de

corupție

în care erau

implicați înalți

oficiali

;

în special, Parchetul a considera

t

că reclamanții

erau

„în

pericol întrucât exist

a

o suspiciune

rezonabilă că viața

[sau integritatea lor

fizică]

ar putea fi în

pericol”

(supra, pct.

5

ș

i

6).

La 9 decembrie 201

5,

reclamanții

au fost de acord

să

fie

incluși

în programul de

protecție

a martorilor (supra, pct.

12).

Mai multe

incidente, descrise ca fiin

d

amenințări

la adresa

vieții ș

i

integrității

lor fizice,

25

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

au fost ulterior raportate de

reclamanți, deși

în termeni destul de vagi (supra,

pct.

60-

64).

În plus, în pofida tentativelor

autorităților

de a-i exclude pe

reclamanți

din programul de p

rotecție

a martorilor, ÎCCJ a

menținut măsura

(supra, pct.

19

ș

i

21).

consideră că,

aplicând normele de

protecție

a martorilor în

cazul

reclamanților, autoritățile

au admis în mod explicit

ș

i/sau implici

t

existența

unui risc la adresa

vieții

lor,

integrității

fizice sau

libertății

personale

în sensul

dispozițiilor

legale relevante (supra, pct.

83

ș

i

85,

precum

ș

i,

mutatis

mutandis

,

R.R.

ș

i

alții

împotriva Ungariei

,

citată

anterior, pct. 30). În acest

context, Curtea admite

că

a existat

într‑adevăr

o

amenințare gravă

a unui risc

real

ș

i imediat la adresa

vieții, integrității

fizice

ș

i

libertății reclamanților

,

atât

la momentul

aplicării inițiale

a

măsurii,

cât

ș

i în octombrie 2017, atunci c

ând

reclamanții

au

părăsit

România (supra, pct.

80).

s‑a

stabilit

că,

la momentul faptelor,

autoritățile

aveau sau ar

fi trebuit

să aibă cunoștință că

exista un risc real

ș

i imediat la adresa

vieții

reclamanților,

trebuie

să

se

stabilească dacă

au

făcut

tot ce se putea

aștepta

în

mod rezonabil din partea acestora ca

să

evite acest risc

(jurisprudența citată

supra, la pct.

117).

notă

de faptul

că autoritățile i‑au

plasat pe

reclamanți

sub

protecție

de

îndată

ce a fost identificat un risc (supra, pct.

6).

Părțile

nu sunt

de acord cu natura

ordonanței inițiale

de

protecție, reclamanții susținând că

acesta era

menită să

fie o

măsură temporară,

Guvernul subliniind natura

diferită

a celor d

ouă

programe de

protecție

(supra, pct.

10

ș

i

113).

În orice

caz, trebuie observat

că,

în

practică, această ordonanță

a dat

naștere

unei seri

i

de

măsuri

de

protecție

a

reclamanților:

a fost adoptat în

aceeași

zi un plan de

acțiune

(supra, pct.

8),

părțile

în

cauză

au început negocierile pentru a stabili

detaliile acestei

protecții

(supra, pct.

7-

11)

ș

i au fost desemnate

două

echipe

pentru a-i proteja pe

reclamanți

(supra, pct.

7

in fine

).

autoritățile

au avut nevoie de

ș

ase luni pentru a redacta

protocoalele de

protecție:

din 28 august 2015, când a fost

emisă ordonanța

procurorului (supra, pct.

6),

până

la 1 martie 2016, când protocoalele au fost

prezentate pentru prima

dată reclamanților

(supra, pct.

21).

Totuși, această

întârziere nu a

rămas nesoluționată,

întrucât ÎCCJ a criticat

autoritățile

pentru

lipsa lor de

acțiune

(supra, pct.

21).

Curtea

observă,

de asemenea,

că

autoritățile

au avut nevoie de mai mult de trei luni pentru a

obține,

la 9

decembrie 2015,

consimțământul reclamanților

de a fi

incluși

în programul

de

protecție

(supra, pct.

12).

așteptat până

la 26 octombrie 2016

să înceapă

procedura

adecvată

pentru a-i include pe

reclamanți

în programul de

protecție

a martorilor în temeiul Legii privind

protecția

martorilor (supra, pct.

26).

Au

trecut

două

luni între data deciziei ÎCCJ din 25 august 2016 (supra, pct.

21)

ș

i data la care procurorul a

făcut

cererea

respectivă.

îngrijorată

de faptul

că

un aspect de o asemenea

importanță ș

i

urgență

a

rămas nesoluționat

de

autorități

pentru perioade atât

26

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

de lungi de timp, în total peste un an

ș

i 4 luni, de la 28 august 2015, când

riscul a fost identificat pentru prima d

ată

(supra, pct.

6)

până

la 17 ianuarie

2017, când

reclamanții

au fost

incluși

în mod oficial în program (supra,

pct.

30

ș

i

31).

reclamanții

nu au fost

lăsați fără protecție

în

această perioadă,

chiar

dacă protecția respectivă

a fost cel

puțin

la început

improvizată

în cea mai mare parte, în lipsa

reglementărilor,

care au devenit

aplicabile doar la 1 iulie 2016 (supra, pct.

13,

17

ș

i

46).

Deficiențele

inevitabile au fost

însă

corectate de

autorități

(supra, pct.

56-

58

ș

i

60

in fine

).

În plus, în

această perioadă

nu a avut loc niciun atac direct împotriva

reclamanților

.

observă că reclamanții s‑au

plâns de lipsa de

experiență ș

i de

instruire a

ofițerilor

de

poliție însărcinați

cu

protecția

lor (supra, pct.

40

ș

i

111).

Cu toate acestea, nu poate decât

să

ia

notă

de faptul

că,

potrivi

t

informațiilor

furnizate de Guvern (în special supra, pct.

114),

ofițerii

primiseră

în trecut sarcini comparabile, cu risc ridicat, iar

experiența

lor în

domeniu nu poate fi

așadar contestată.

experiența anterioară

a

ofițerilor

de

poliție

nu poate

compensa lipsa unor

instrucțiuni

clare din partea superiorilor lor cu privire la

domeniul de aplicare

ș

i scopul misiunii în

cauză.

Curtea nu poate decât

să

observe

că

mai multe incidente

indică

lipsa unei

pregătiri

adecvate din partea

ofițerilor

de

poliție aflați

în serviciu. Au fost

găsiți

uneori

neînarmați

sau

fără

uniformă,

au

părăsit

postul înainte de sosirea

următoarei

echipe, nu au

raportat sau pur

ș

i simplu au pierdut dosarul de leg

ătură

care

conținea

date

sensibile referitoare la

reclamanți

(supra, pct.

66).

Aceste omisiuni riscau

să

compromită protecția reclamanților.

Cu toate acestea, au fost luate în serios

de

autorități,

care au anchetat

ș

i, atunci când a fost necesar, i-au

sancționat

p

e

cei care erau

răspunzători

(supra, pct.

65

–

67).

răspunsului

prompt al

autorităților

în vederea

corectării

deficiențelor

identificate, Curtea

acceptă că

acestea trebuie

să

fi contribuit la

escaladarea conflictelor

ș

i a neîncrederii dintre

reclamanți ș

i

poliție

(supra,

pct.

20

ș

i

111).

Aceste fapte nu

justifică însă

comportamentul provocator a

l

reclamanților

ș

i nerespectarea

repetată

a propriilor

responsabilități față

de

protecția

lor.

această privință,

Curtea trebuie

să

ia

notă

de faptul

că

dreptul intern

impune martorilor

protejați

o

b

ligația

de a coopera cu

autoritățile ș

i de a se

abține

de la orice

acțiune

care ar putea compromite

siguranța

misiunii. Aceste

atribuții

au fost stabilite în mod clar în protocoalele de

protecție

în

privința

cărora reclamanții ș

i-au dat în cele din

urmă

acordul (supra, pct.

15

ș

i

30).

Nerespectarea

obligațiilor

asumate prin semnarea protocoalelor poate avea ca

rezultat excluderea din program (a se vedea, în special, art.

17 din Legea

privind

protecția

martorilor, citat supra, pct.

85).

Prin urmare, se poate admite

că reclamanții

erau pe deplin

conștienți

de

obligația

lor de a coopera cu

autoritățile.

27

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

practică, reclamanții

nu

și‑au

respectat în mod

repetat

obligațiile ș

i au

încălcat

protocoalele de

protecție.

Au fost

necooperanți ș

i au avut adesea un comportament nepotrivit

față

de

ofițerii

d

e

poliție.

Au

făcut

eforturi considerabile pentru a eluda

măsurile

de

protecție ș

i

pentru a

obstrucționa

activitatea

ofițerilor desemnați

pentru a-i proteja (a se

vedea, în special, incidentele descrise supra, pct.

52-

55).

Au refuzat

să

coopereze cu echipele de

protecție

(de exemplu, supra, pct.

47

ș

i

50)

ș

i au

utilizat un limbaj jignitor pentru

poliție

(de exemplu, supra, pct.

54).

De

asemenea, se pare

că reclamanții

au avut

pretenții

nerealizabile din partea

autorităților

în ceea ce

privește obligația

de a le

găsi

noi locuri de

muncă ș

i

au refuzat

să facă

compromisuri (supra, pct.

32-

35).

În plus,

reclamanții,

prin

prezența

lor în mijloacele de comunicare

socială ș

i televiziune (supra, pct.

6

9-

77),

au riscat

să își compromită

statutul de martor protejat.

reclamanții

au refuzat oferta de relocare în interiorul

României (supra, pct.

24).

În ceea ce

privește

cererile de schimbare a

identității ș

i de a fi

relocați

în

străinătate

(supra, pct.

32),

ÎCCJ le-a respins

după

o examinare

atentă ș

i a oferit motive pentru care

măsurile

respective nu

erau fezabile în

situația

lor (supra, pct.

35).

Ignorând în totalitate decizia ÎCCJ

ș

i obli

gația

lor de a respecta protocoalele de

protecție, reclamanții

au decis în

mod unilateral

să își

schimbe

reședința

în

străinătate.

În

practică,

acest act a

pus

capăt

efectiv

protecției

lor (supra, pct.

30

ș

i

85)

ș

i i-a expus

potențial

unui

risc grav la adresa

vieții ș

i

integrității

lor fizice. Cu toate acestea, se pare

că,

în pofida

dificultăților

suplimentare ridicate de

această nouă situație creată

de

acțiunile reclamanților, autoritățile

nu

ș

i-au retras

protecția,

ci au

menținut

contactul cu

reclamanții

în

străinătate

(supra, pct.

82)

ș

i au continuat

să

le

ofere

asistență financiară

(supra, pct.

39).

apreciază

eforturile

autorităților

de a continua

protecția,

în

pofida lipsei de cooperare a

reclamanților,

în loc

să

îi

retragă

din programul

de

protecție

a martorilor,

opțiune prevăzută

de lege (art. 17 din Legea privind

protecția

martorilor, citat supra, la pct.

85,

precum

ș

i supra, la pct.

131)

.

Dorința

acestora de a asigura

protecția

reclama

n

ț

ilor

ș

i de a

găsi soluții

alternative nu s-a diminuat, în pofida lipsei de cooperare a

reclamanților,

a

încălcării

normelor

ș

i a comportamentului provocator.

constatărilor

de mai sus, Curtea

consideră că autoritățile

au

făcut

ceea ce se putea

aștepta

în mod rezonabil din partea lor pentru a-i proteja

pe

reclamanți

de presupusul risc la adresa

vieții

lor. Astfel, acestea au

respectat

cerințele

art. 2 din

Convenție.

Prin urmare, respectiva

dispoziție

nu a fost

încălcată

.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Decide

să

conexeze cererile;

2.

Declară

cererile admisibile;

28

HOTĂRÂREA

A

Ș

I B ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3.

Hotărăște

că

nu a fost

încălcat

art. 2 din

Convenție.

Redactată

în limba

engleză,

apoi

comunicată

în scris, la 2 iunie 2020, în

temeiul art. 77 § 2

ș

i 3 din Regulamentul

Curții.

Ilse Freiwirt

h

Jon Fridrik Kjølbro

Grefier adjunct

Președinte

29