CASE OF ANDREEA-MARUSIA DUMITRU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF ANDREEA-MARUSIA DUMITRU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus și revizuit de IER (ier.gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA ANDREEA-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA

ROMÂNIEI

(Cererea nr. 9637/16)

HOTĂRÂRE

Art.

2 (material) • Recurgere la forță • Vătămare corporală potențial fatală cauzată

de folosirea armelor de foc de către agenți de poliție pentru a opri o tentativă de furt

• Reglementare imprecisă cu privire la uzul de armă de foc • Lipsa recomandării

privind pregătirea și controlul operațiunilor poliției • Deficiență în pregătirea

intervenției în pofida previzibilității acesteia • Lipsa formării în folosirea armelor cu

proiectile din cauciuc

Art.

2 (procedural) • Urmărire penală ineficientă în ceea ce privește circumstanțele

în care s-

a produs vătămarea, declanșată doar la inițiativa victimei și la mai mult de

8

luni de la evenimente • Gestionare necorespunzătoare a probelor și a conservării

lor • Expertize relevante efectuate după mai mult de 3 și 5 ani de la momentul

faptelor • Lipsa de celeritate a pr

ocedurii, care a durat mai mult de 9 ani

STRASBOURG

31 martie 2020

DEFINITI

VĂ

31.07.

2020

Hotărârea a devenit definitivă în temeiul a

rt. 44 §

2 din Convenție. Poate suferi

modificări de formă.

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Andreea-Marusia Dumitru împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Jon Fridrik Kjølbro,

președinte,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Georges Ravarani

,

Péter Paczolay,

judecători

,

și Andrea Tamietti,

grefier de secție

,

având în vedere:

cererea menționată anterior (

nr.

9637/16) îndreptată împotriva României,

prin care un resortisant al acestui stat, doamna Andreea-Marusia Dumitru

(„reclamanta”) a sesizat Curtea la 11 februarie 2016 în temeiul a

rt. 34 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(„Convenția”)

,

observațiile părților,

constatând că, la 11 ianu

arie 2017, capetele de cerere formulate în temeiul

art.

2 și a

rt. 6

§

1 din Convenție referitoare la vătămarea corporală prin

împușcare a reclamantei și urmărirea penală aferentă au fost comunicate

Guvernului, iar cererea a fost declarată inadmisibilă pent

ru celelalte capete de

cerere, în conformitate cu art. 54 §

3 din Regulamentul de procedură,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 10 martie 2020,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

Prezenta cauză are ca obiect vătămarea corporală prin împușcare suferită

de reclamantă la 8 noiembrie 2005, precum și eficacitatea și durata urmăririi

penale aferente

.

ÎN FAPT

a născut în 1990 și are domiciliul în Bujoru. A fost

reprezentată de domnul C. Mandache, director al organizației

neguvernamentale Romani CRISS, cu sediul în București.

2

. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul

guvernamental, doamna C

.

Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor

Externe.

1

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

I. CIRCUMSTANȚELE AFLATE LA ORIGINEA VĂTĂMĂRII

CORPORALE A RECLAMANTEI ȘI CONSECINȚELE ASUPRA

SĂNĂTĂȚII ACESTEIA

A.

Relele tratamente denunțate

reclamantei

or este următoarea.

4

. În dimineața zilei de 8 noiembrie 2005, reclamanta, pe atunci în vârstă

de 15

ani, și mama sa, se îndreptau spre casă după ce făcuseră o vizită unei

rude și au decis să scurteze drumul traversând prin zona unei gări de marfă

din apropierea domiciliului lor.

5

. Pentru a trece pe cealaltă parte a liniei ferate, unde staționa un tren de

marfă, au urcat pe platforma unui vagon. După ce mama sa coborâse deja,

reclamanta, care se afla pe scările platformei, a auzit o împușcătură și a simțit

o arsură în zona abdomenului. A căzut la pământ și a zărit pe platforma

trenului, la 3 sau 4 metri de ea, pe autorul focului de armă, un polițist, care

deschise focul fără somație.

6.

Reclamanta și

-

a pierdut cunoștința și a fost transportată de urgență la

spital de către membrii familiei.

Guvernului

7

. Guvernul expune următoarea versiune a faptelor, în baza concluziilor

urmăririi penale

.

8

. În dimineața zilei de 8 noiembrie 2005, forțele de ordine, fiind informate

că un grup de aproximativ 90 de persoane de etnie romă se pregăteau să fure

fier vechi dintr-

un tren de marfă staționat în gara de marfă, au efectuat o

operațiune la fața locului.

9

. În cadrul acestei intervenții, agenții de poliție I.F.C. și M.L.E. de la

Biroul de Poliție Transporturi Feroviare București („Biroul de poliție”), care

fuseseră alertați de superiorii lor ierarhici, s

-au deplasat l

a fața locului, fiind

înarmați cu puști de vânătoare și cartușe cu bile din cauciuc și însoțiți de doi

agenți de securitate angajați de o societate comercială privată, pentru

dispersarea grupului și restabilirea ordinii publice

.

10.

Odată ajunși acolo, agenții de poliție au solicitat grupului de persoane,

printre care se aflau reclamanta și mama sa, să părăsească locul. Mai multe

persoane au refuzat să se supună somației și au aruncat cu pietre și obiecte

metalice în direcția polițiștilor. Atunci, agentul de poliție I.F.C. a tras un foc

de armă în direcția grupului ca să se apere. Reclamanta a fost atinsă de mai

multe bile de cauciuc. Din cauza atitudinii agresive a grupului, agenții de

poliție au fost nevoiți să se întoarcă la Biroul de poliți

e.

2

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

B. Documentele

medicale

1

1

. Reclamanta a ajuns la spital în București într

-

o stare de șoc hemoragic.

Diagnosticul stabilit la internare menționa o plagă de circa 30 cm² în partea

dreaptă a abdomenului, hemoragie masivă internă și externă, rupturi în mai

multe părți ale ficatului, ruptură de diafragmă și multiple fracturi ale

coastelor. Reclamanta a fost operată de urgență. Medicii au scos din

abdomenul său 10 gloanțe de cauciuc și un fragment de înveliș de glonț. Au

efectuat o rezecție parțială a ficatului. Reclamanta a rămas internată în spital

până la 8 decembrie 2005.

1

2

. În 2006 și 2007, reclamanta a fost internată în spital de mai multe ori

ca urmare a rănilor suferite. A rămas cu o invaliditate permanentă din cauza

rezecției parțiale a ficatului pe care a suferit

-o.

C. Procesele

-

verbale întocmite în urma operațiunii poliției

1

3

. La 8 noiembrie 2005, agentul de poliție I.F.C. (supra,

pct.

9)

a întocmit

un raport privind uzul de armă. În acest document, a declarat că, în timpul

intervenției în gara de marfă, a tras două cartușe cu bile din cauciuc pentru

dispersarea unui grup de hoți.

1

4

. La 8, 9 și 10 noiembrie 2005, șase agenți de poliție de la Biroul de

poliție s

-

au deplasat la spitalul unde era internată reclamanta. În procesele

-

verbale întocmite cu aceste ocazii, agenții de poliție au menționat că medicii

le-

au comunicat diagnosticul și le

-

au oferit informații cu privire la starea

reclamantei.

1

5

. La 9 noiembrie 2005, agenții de poliție I.F.C. și M.L.E. (supra

,

pct.

9

)

au întocmit, fiecare, un raport adresat superiorilor ierarhici, oferind

următoarele detalii: la 8 noiembrie 2005, la ora 10:10 a.m., cei doi agenți de

poliție au primit ordin să meargă la gara de marfă, unde urma să tranziteze un

tren de marfă, pentru a asigura protecția trenului împotriva atacurilor unui

grup de persoane de etnie romă care locuiau în apropiere; la sosirea lor, au

observat câteva persoane care deja se urcaseră în tren; agenții de poliție au

som

at persoanele să părăsească locul; câteva persoane au devenit agresive și

au aruncat cu obiecte în direcția lor; atunci, agentul de poliție I.F.C. a tras un

foc de armă în aer; a urmat un al doilea foc de armă în direcția grupului, care

se afla la o distan

ță de aproximativ 25 de metr

i.

3

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

II. VERIFICĂRILE ÎNTREPRINSE DE AUTORITĂȚI

A.

Cercetarea penală privind presupusa tentativă de furt imputată

reclamantei

1

6

. La 8 noiembrie 2005, Biroul de poliție a început cercetarea penală față

de r

eclamantă pentru tentativă de furt și intrare ilegală într

-

o zonă feroviară

restricționată.

1

7

. În aceeași zi, în cadrul acestei cercetări, agentul de poliție I.F.C. a

întocmit un nou proces-

verbal în care a menționat că, în jurul o

rei 10:30 a.m.,

s-

a deplasat împreună cu colegul său, agentul M.L.E., și cu doi angajați ai

unei societăți private de securitate, R.D. și F.M., la gara de marfă, în urma

unei sesizări privind o tentativă de furt de fier vechi de către un grup de

persoane.

A precizat că, în vederea dispersării grupului, și în urma folosirii

somațiilor legale, a tras un foc de armă de vânătoare în direcția grupului. A

precizat că distanța dintre grup și el era de aproximativ 20 de metri. A adăugat

că observase că o femeie, a cărei vârstă o estima la 18–

20 de ani, avea

probleme la mers. În final, a precizat că spitalul a informat Biroul de poliție

că reclamanta a fost internată pentru leziunile cauzate prin împușcare.

1

8

. În aceeași zi, C.I. și A.E., mecanicii de locomotivă ai trenului de marfă,

precum și R.D. și F.M., angajații societății de securitate (supra,

pct.

17),

au

dat declarații în fața unui agent al Biroului de poliție.

1

9

. Mecanicii de locomotivă, C.I. și A.E., au declarat că un grup de

aproximativ 80 de persoane se urcaseră în tren pentru a fura fier vechi. Au

adăugat că agenții de poliție trimiși la fața locului au folosit mai multe somații

și că unul din ei a tras un foc de armă în aer, că unele persoane erau agresive,

că unul din agenți a tras apoi un al doilea foc de armă și că o persoană a fost

rănită de acel foc. Au declarat că o cunoșteau pe această persoană și că a

ceasta

particip

a periodic la furturi de fier vechi. Au precizat că furturile din gară

aveau loc zilnic.

2

0

. Angajații societății de securitate, R.D. și F.M., au declarat următoarele:

agenții de poliție l

e

-au adresat solicitarea de a-

i însoți la gara de marfă, unde

un grup de persoane comitea un furt; unele persoane prezente la fața locului,

care făceau parte din grup, au fost agresive; în urma somațiilor verbale, unul

din agenții de poliție a tras în direcția grupului. Angajații societății de

secur

itate au precizat că o cunoșteau pe reclamantă și că aceasta participa

periodic la furturile comise în gară.

2

1

. În zilele care au urmat operațiunii poliției, mai mulți agenți de poliție

de la Biroul de poliție au întocmit un proc

es

-

verbal, precizând că reclamanta

participa periodic la furturile comise în gară.

2

2

. La 8 decembrie 2005, Biroul de poliție a solicitat Primăriei

Municipiului București efectuarea unei anchete sociale cu privire la

reclamantă și familia sa. La 12 ianuarie 2006, Direcția Generală de Asistență

Socială și Protecția Copilului a comunicat că reclamanta abandonase școala,

4

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

trăia într

-

un mediu defavorizat din punct de vedere social și că, în trecut, nu

avusese un comportament contrar legii.

2

3

. La 2 februarie 2010, Secția Regională de Poliție Transporturi București

a pus-

o sub acuzare pe reclamantă pentru tentativă de furt și intrare ilegală

într-

o zonă feroviară restricționată.

acuzare. Cu privire la prima acuzație, a considerat că nu există nicio probă la

dosar pentru a corobora acuzația. Cu privire la a doua acuzație, a constatat că

reclamanta a recunoscut traversarea șinelor de cale ferată într

-

o zonă feroviară

restricționată, dar a considerat că aceste fapte nu erau suficient de grave

pentru aplicarea unei sancțiuni penale. În consecință, i

-a aplicat reclamantei

o amendă contravențională de 100 lei românești (aproximativ

25 EUR).

B.

Urmărirea penală privind vătămarea corporală suferită de

reclamantă

2

5

. La 1 august 2006, reclamanta a depus plângere pentru tentativă de

omor, expunând versiunea sa asupra evenimentelor din 8 noiembrie 2005. A

declarat că versiunea sa putea fi confirmată de martori oculari, precum mama

sa și alte persoane, cărora le era teamă să depună mărturie împotriva agenților

de poliție. Plângerea a fost înregistrată la Secția Regională de Poliție

Transporturi, care a transmis-

o Biroului de poliție.

o adresă din 4 iulie 2007, procurorul

-

șef de la Parchetul de pe

lângă Tribunalul București a precizat că încă nu s

-a stabilit identitate

a

autorului focului de armă și că nu s

-a administrat nicio

p

robă.

2

7

. În iulie și noiembrie 2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul București

l-a audiat pe I.F.C. (supra, pct.

9,

13

și

15);

de asemenea, le-a audiat pe

reclamantă și mama sa în prezența unui avocat ales de acestea.

2

8

. Reclamanta a reiterat versiunea sa asupra faptelor. Afirmațiile sale au

fost confirmate de mama sa, care a declarat că, după împușcătură, un grup de

circa 30 de persoane au aruncat cu pietre în direcția agenților de poliție,

acuzându-

i că au împușcat un copil.

2

9

. Agentul de poliție I.F.C. a declarat că avea un singur cartuș la

dispoziție în momentul faptelor și că a tras un singur foc. A adăugat că nu a

țintit

-

o pe reclamantă și că aceasta a apărut brusc în linia sa de

tragere.

3

0

. La 3 martie 2009, Institutul Național de Medicină Legală a efectuat o

expertiză. Medicul responsabil de expertiză a concluzionat că rănile suferite

de reclamantă i

-

au pus viața în pericol și că au necesitat între 50 ș

i

55 de zile

de îngrijire medicală.

3

1

. La 4 august 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus

încetarea urmăririi penale, cu motivarea că agentul de poliție I.F.C. acționase

în legitimă apărare.

3

2

. Reclamanta a contestat soluția de încetare a urmăririi penale. În cadrul

acestei căi de atac, a criticat urmărirea penală în sensul că ar fi fost

5

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

superficială, în special din cauza neefectuării unei expertize balistice, a

neaudierii martorilor, precu

m și a dispariției hainelor pe care le purta la data

evenimentelor și a gloanțelor extrase din corpul său (supra,

pct.

11).

3

3

. Prin decizia penală din 28 iunie 2010, Curtea de Apel București a

admis contestația și a dispus redeschiderea urmăririi penale. Pentru a se

pronunța astfel, curtea de apel a constatat contradicții între declarațiile

agenților de poliție și cele ale martorilor și a reținut că hainele reclamantei și

gloanțele extrase din corpul său nu au fost supuse unei expertize. A reținut,

de asemenea, că agentul de poliție I.F.C. a încălcat legea prin faptul că a omis

să comunice procurorului competent uzul de armă. Curtea de apel a sublini

at

că, deși reclamanta a făcut plângere în acest sens, nu s

-a întreprins nicio

măsură de investigare mai mult de 3 ani și a concluzionat că urmărirea penală

nu a fost eficientă.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție („Parchetul de pe

lângă Înalta Curte”). Trecerea dosarului a fost motivată de vechimea acestuia,

de faptul că suspecții erau agenți de poliție și de preocuparea de a evi

ta

suspiciuni legate de imparțialitatea procurorilor din cadrul Parchetului de pe

lângă Tribunalul București.

3

5

. La cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte, Ministerul de Interne

a precizat că, la 26 august 2005, s

-a decis pun

erea la dispoziția Biroului de

poliție a mai multor agenți de poliție, inclusiv a agentului I.F.C., în vederea

creșterii efectivelor unității pentru combaterea furturilor repetate din gara de

marfă. A adăugat că s

-a decis, de asemenea, dotarea Biroului de

poliție cu

câteva puști de vânătoare și muniție neletală pentru „intimidarea și

dispersarea grupurilor de hoți din trenuri”.

3

6

. La cererea aceluiași parchet, spitalul a precizat că gloanțele extrase din

corpul reclamantei au fost p

redate polițiștilor în ziua intervenției chirurgicale.

Pe de altă parte, spitalul nu a putut să precizeze cine a recuperat hainele

reclamantei.

3

7

. Fiind audiați de Parchetul de pe lângă Înalta Curte, agenții de poliție

care s-au de

plasat la spital au declarat că nu își amintesc să fi recuperat

gloanțele și hainele reclamantei.

3

8

. La cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte, la 8 septembrie 2011,

Direcția Generală de Poliție a efectuat o tragere experimentală, în cursul

căreia s

-

au efectuat mai multe trageri cu același tip de armă și de muniție ca

cele folosite în intervenția poliției. În completarea tragerii experimentale, o

expertiză balistică judiciară a fost efectuată de Institutul Național de Expertiz

e

Criminalistice. Pe baza rezultatelor tragerii experimentale și a prezenței în

corpul reclamantei a unui fragment din învelișul glonțului, expertul de la

institutul respectiv a concluzionat că distanța de la care a avut loc tragerea a

fost mai mică de 9

m

etri. Cu toate acestea, a precizat că, în lipsa „urmelor

subzistente”, era acum imposibil de stabilit distanța exactă de tragere.

6

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3

9

. O nouă expertiză medico

-

legală a fost efectuată la 26 noiembrie 2012.

Potrivit raportului aferent,

din corpul reclamantei au fost extrase 10 gloanțe

de cauciuc.

4

0

. O nouă expertiză a fost efectuată la 6 martie 2013. Raportul întocmit

cu această ocazie a confirmat faptul că impactul gloanțelor a avut loc pe o

suprafață de circa

30

cm² în partea dreaptă a abdomenului și că rănile au pus

în pericol viața reclamantei.

4

1

. Parchetul de pe lângă Înalta Curte i

-a audiat pe mecanicii de

locomotivă și agenții de securitate la 30 martie 2011 și 18 aprilie 2014.

Ace

știa și

-

au reiterat declarațiile. Acești martori au precizat că, în dimineața

zilei de 8 noiembrie 2005, au asistat la o tentativă de furt de fier vechi din

gara de marfă, pusă în practică de un grup de zeci de persoane, printre care se

numărau reclamanta și mama ei. Au adăugat că furturile din gara de marfă

aveau loc zilnic și că forțele de ordine erau copleșite de situație.

4

2

. Mai mulți agenți din cadrul Biroului de poliție au fost audiați de același

parchet la 28 martie 2011 și 26 iunie 2014. Agenții de poliție au confirmat

faptul că era foarte greu să se ia măsuri împotriva furturilor din gară din cauza

efectivului insuficient. Potrivit acestora, echipe de aproximativ 4 sau 5 agenți

de poliție aveau de supravegheat tot perimetrul gării, care se întindea pe

câteva zeci de hectare. Acești agenți de poliție au susținut că la furturi

participau frecvent și copii. În final, au adăugat că folosirea puștilor de

vânătoare era zilnică și că echipajele de poliție le preluau unele de la alte

le în

fiecare tură.

4

3

. Audiat la 7 aprilie 2011, șeful Biroului de poliție a declarat că folosirea

puștilor de vânătoare fusese decisă cu câteva luni mai devreme în timpul unei

ședințe la Secția Regională de Poliție Transporturi. A adăugat că a solicitat

agenților aflați în subordinea sa să urmeze cursuri de formare în folosirea

acestor arme.

4

4

. Cu privire la agentul de poliție M.L.E., care participase la operațiu

nea

din 8 noiembrie 2005 (supra, pct.

9

),

a declarat la 17 martie 2014 că, pentru a

se proteja de proiectilele care îl vizau, el și colegul său I.F.C. s

-

au adăpostit

în spatele unui vagon și că apoi I.F.C. a părăsit brusc adăpostul și a tras în

direcția grupului de persoane bănuite de furt, care s

-ar fi aflat la aproximativ

1

0

–

15

metri, fără să țintească pe cineva anume. A adăugat că folosirea

puștilor de vânătoare era o practică eficientă împotriva hoților: într

-

adevă

r

,

potrivit explicațiilor sale, dacă hoții ar fi fost răniți, ar fi fost obligați să

meargă la spital pentru a li se scoate gloanțele de cauciuc, iar spitalul ar fi

informat poliția, care începea urmărirea penală pentru furt.

29 iulie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte l

-a trimis în

judecată pe agentul de poliție I.F.C. pentru vătămare corporală cauzatoare de

invaliditate permanentă.

4

6

. La 10 octombrie 2013, Secția Regională de Poliție Transportur

i a

informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte că Biroul de poliție nu înregistrase

7

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

în registrul rezervelor de muniție numărul de cartușe care fuseseră predate

agentului de poliție I.F.C.

l

ângă Înalta Curte

l

-a audiat pe

agentul I.F.C., care și

-

a menținut declarațiile. Acesta din urmă a afirmat că a

plecat la gară la ordinul superiorului său ierarhic, că a efectuat mai multe

somații verbale înainte de a trage un singur foc de armă pentru a se apăra de

agresiunea în curs de desfășurare și că nu a țintit

-

o pe reclamantă în mod

special. Potrivit acestuia, în momentul împușcăturii, aceasta se afla în picioare

pe cealaltă parte a trenului.

4

8

. Ultima expertiză medico

-

legală a fost efectuată la 18 decembrie 2013.

Comisia de experți a concluzionat că în acel moment era imposibil de stabili

t

cu certitudine poziția trăgătorului și a reclamantei și traiectoria glonțului. Cu

toate acestea, pe baza probelor aflate la dosar, comisia

a emis ipoteza că cei

doi protagoniști s

-

au aflat „aproximativ față în față”.

s-

a efectuat o reconstituire în prezența reclamantei

și a agentului de poliție I.F.C. Fiecare a reprodus gesturile corespunzătoare

versiunii sale asupra faptelor.

5

0

. Cu această ocazie, reclamanta a susținut că împușcătura a avut loc în

timp ce cobora de pe platforma trenului. Potrivit acesteia, incidentul a avut

loc la aproximativ 80 de metri de un punct de control feroviar. Reclamanta

nu a specificat dacă în apropiere se aflau sau nu alte persoane.

5

1

. Agentul de poliție I.F.C., la rândul său, a indicat următoarele: grupul

de persoane bănuite de furt se afla în apropierea

punctului de control, în

spatele unui tren de marfă, la o distanță de aproximativ 7

metri de locul în

care se afla cu colegul său; din cauza comportamentului agresiv al unor

persoane, a tras un singur foc de armă în direcția lor pentru a se apăra; nu o

văzuse pe reclamantă în momentul în care a tras.

5

2

. Audiată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte la 15 mai 2014,

reclamanta a menținut versiunea sa asupra faptelor. A cerut informații cu

privire la tipul de vagoane care tranzitaseră gara la 8 noiembrie 2005 și a

precizat că nu mai are alte cereri de administrare de probe. A declarat că

mama sa s-

a mutat în străinătate și că nu cunoaște adresa acesteia.

5

3

. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” a

informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte că nu mai deține informații despre

vagoanele aflate în tranzit la gară la 8 noiembrie 2005

.

5

4

. Cu ocazia unei reaudieri din 1 iulie 2014, agentul de poliție I.F.C. a

declarat c

ă la 8 noiembrie 2005 a făcut primul uz de armă din dotare.

A

adăugat că superiorii săi ierarhici i

-

au sugerat să scrie în rapoartele sale că a

tras două focuri de armă, din care primul în aer.

5

5

. Un martor protejat, a cărui identitate nu a fost dezvăluită în cursul

procedurii, a declarat la 7 mai 2014 că, la 8 noiembrie 2005, a fost de față la

furtul de fier vechi realizat de mai multe zeci de persoane. A declarat că a

văzut niște persoane aruncând cu pietre în polițiști, după care a auzit două

somații urmate de un foc de armă. A susținut că trăgătorul se afla în picioare

,

8

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

de cealaltă parte a trenului față de grupul de persoane, nu pe platforma

trenului. Potrivit acestuia, trăgătorul și victima s

-

au aflat „față în față” la o

distan

ță de aproximativ 15

metri.

5

6

. Prin ordonanța din 31 iulie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte a

dispus încetarea urmăririi penale și a clasat plângerea. A considerat că agentul

de poliție I.F.C. a făcut uz de armă în legitimă apărare, în conformitate cu

Legea nr. 17/1996, în cadrul unei misiuni de restabilire a ordinii publice.

5

7

. Pentru a se pronunța astfel, parchetul a considerat că din probele aflate

la dosar reieșea că reclamanta era implicată în furturi de metale și a

concluzionat că versiunea faptelor prezentată de aceasta din urmă era falsă.

În plus, parchetul a reținut că, în 2003, reclamanta fusese urmărită penal

pentru declanșarea sistemului de oprire de urgență a unui tren de marfă, dar

că, la acea dată, beneficiase de încetarea urmăririi penale pe motivul vârstei

sale.

că numărul de cartușe aflate în posesia agentului de poliție I.F.C. și număru

l

de focuri de armă nu au putut fi stabilite. Cu toate acestea, parchetul a

considerat că aceste aspecte erau lipsite de importanță deoarece s

-

a stabilit că

polițiștii au fost victimele unui atac care l

-

a forțat pe agentul I.F.C. să

riposteze în legitimă apărare, lucru pe care l

-

a făcut deschizând focul către

grupul de atacatori fără a ținti o anumită persoană.

5

9

. Având în vedere desfășurarea agresiunii, parchetul a considerat că

agentul de poliție I.F.C. nu a avut timpul necesar pentru somația prealabilă,

dar a reținut că rezulta din declarațiile martorilor că acesta adresase mai multe

somații verbale agresorilor.

6

0

. În plus, parchetul a considerat că nu era necesară o expertiză asupra

hainelor reclamantei și asupra gloanțelor extrase din corpul acesteia întrucât

expertizele tehnice și medico

-

legale efectuate au permis stabilirea faptului că

focurile de armă au fost executate la o distanță de cel mult 9 metri în poziția

„față în față” (supra,

pct.

3

8

).

Potrivit parchetului, arma nu a fost îndreptată

către zone vitale, agentul de poliție I.F.C. țintind spre partea inferioară a

corpului persoanelor din grup. În final, parchetul

a reținut că agentul I.F.C. a

făcut uz de armă neletală, deși avea asupra sa și un pistol cu muniție letală.

6

1

. Împotriva acestei ordonanțe a parchetului, reclamanta a depus

contestație la Înalta Curte. Într

-

o sentință penală din 2

5 februarie 2015,

definitivă, judecătoria competentă din București a respins această contestație

cu motivarea că agentul I.F.C. a acționat în legitimă apărare.

9

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

CADRUL LEGAL INTERN ȘI PRACTICA INTERNĂ

RELEVAN

TE

I. LEGEA NR. 17 DIN 11 APRILIE 1996 PRIVIND REGIMUL ARMELOR

DE FOC ȘI AL MUNIȚIILO

R

6

2

. Dispozițiile Legii

nr. 17 din 11 aprilie 1996 privind regimul armelor

de foc și al munițiilor („Legea

nr.

17/1996”) au fost înlocuite de Legea

nr.

295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu excepția unor

articole, care au rămas în vigoare și după adoptarea noii legi. Articolele

relevante în prezenta cauză, în forma în vigoare la data faptelor, prevedeau

următoarele:

Art. 47

„Persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de armă, pentru îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu sau a misiunilor militare, în următoarele situa

ții:

[...]

b) împotriva acelora care atacă persoanele învestite cu exercițiul autorității publice

[...]

;

[...]

f) pentru imobilizarea sau reținerea persoanel

or cu privire la care sunt probe ori indicii

temeinice că au săvârșit o infracțiune și care ripostează ori încearcă să riposteze cu arma

ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viața ori integritatea corporală a persoanei

[...]”

.

Art. 48

„Persoanele autorizate să dețină, să poarte și să folosească arme pentru pază sau

autoapărare pot face uz de armă, în legitimă apărare sau în stare de necesitate, potrivit

legii.”

Art. 49

În cazurile prevăzute la a

rt.

47 [...] se va face uz de armă numai după ce s

-

a făcut

somația legală.

În situațiile prevăzute la a

rt. 47 lit.

[...] b), f) [...], precum și la a

rt. 48, se poate face uz

de armă fără somație, dacă lipsește timpul necesar pentru ace

asta”.

II. LEGEA NR. 218 DIN 23 APRILIE 2002 PRIVIND ORGANIZARE

A ȘI

FUNCȚIONAREA POLIȚIEI ROMÂNE

6

3

. Articolele relevante în prezenta cauză din Legea

nr. 295/218 din 23

aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, în forma î

n

vigoare la data faptelor, prevedeau următoarele:

Art. 35

10

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

„(1) În caz de necesitate polițistul poate folosi, în situațiile și în condițiile prevăzute

de lege, forța armelor albe sau a armelor de foc. Armele de foc se folosesc după somația:

«Stai că trag!»

(2) În cazurile de legitimă apărare polițistul poate folosi armele de foc, fără somație.

(3) Folosirea armamentului din dotare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în

condițiile și în situațiile prevăzute de lege, înlătură caracterul penal al

faptei”.

Art. 36

„Se interzice folosirea [armelor albe sau de foc] împotriva [...] copiilor, cu excepția

cazurilor în care aceștia înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viața

sau integritatea corporală a uneia ori mai multor perso

ane.”

Art. 37

„(1) Poliția Română poate interveni în forță, în condițiile legii, împotriva celor care

pun în pericol viața, integritatea sau sănătatea persoanelor ori a organelor de ordine,

precum și împotriva celor care amenință cu distrugerea unor clădiri sau bunuri de interes

public ori privat.

(2) Folosirea

mijloacelor din dotare se face numai după avertizarea și somarea, prin

mijloace de amplificare sonoră, a participanților la dezordine asupra necesității

respectării legii și ordinii publice. Daca după avertizare se încalcă în continuare ordinea

publică și legile, polițistul numit ca șef al dispozitivului de ordine sau șefii ierarhici îi

somează pe participanți folosind formula: «Atențiune, vă rugăm să părăsiți... Vom folosi

forța!» [...]. Dacă după trecerea perioadei de timp necesare dispersării cei somați

nu se

supun, se folosește o ultimă somație, astfel: «Ultima somație: Părăsiți... Se va folosi

forța!

»

(3) Dacă în astfel de situații [...] se impune uzul de armă, în prealabil se va folosi o

ultimă somație, astfel: «Părăsiți... Se vor folosi armele de foc!

»

Art. 38

„Fiecare situație în care s

-

a făcut uz de armă se raportează de urgență ierarhic. De

îndată ce va fi posibil, raportul va fi întocmit în scris. Daca în urma uzului de armă s

-a

produs moartea sau vătămarea unei persoane, fapta se comunică de înd

ată procurorului

competent, potrivit legii.”

Art. 39

„Polițistul este obligat să ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care

amenință ordinea publică sau siguranța persoanelor, în toate situațiile în care ia

cunoștință direct ori când este sesizat despre acestea.”

Art. 40

„Polițistul este obligat să ia măsurile necesare pentru ocrotirea vieții, sănătății și

integrității corporale a persoanelor a căror pază o asigură și, în special, să ia imediat

măsuri ca îngrijirile medicale să le fie acordate de fiecare dată când acestea se impun.”

11

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

III. LEGEA NR. 295 DIN 28 IUNIE 2004 PRIVIND REGIMUL ARMELOR

DE FOC ȘI AL MUNIȚIILO

R

6

4

. Articolele relevante în prezenta cauză din Legea

nr. 295/2004 din 28

iunie 2004 privind regimul armelor de foc și al munițiilor („Legea

nr.

295/2004” –

supra, pct.

62),

în forma în vigoare la data faptelor, prevedeau

următoarele:

Art. 34

Limitele exercitării uzului de armă

„(1) Titularii dreptului de a purta și folosi armele de apărare și pază pot face uz de

armă numai în poligoanele autorizate în condițiile prezentei legi sau în caz de legitimă

apărare ori stare de necesitate.

Art. 35

Obligații în cazul efectuării uzului de armă

„(1) Persoana care a făcut uz de armă este obligată să acționeze imediat, pentru a se

acorda primul ajutor și asistență medicală persoanelor răn

ite.

(2) Persoana care a făcut uz de armă este obligată să anunțe de îndată cel mai apropiat

organ de poliție, indiferent dacă au rezultat sau nu victime ori pagube m

ateriale.

(3) În situația prevăzută la

alin.

(2) [...], organul de poliție sesizat are obligația să

efectueze cercetarea la fața locului și a circumstanțelor în care s

-a produs evenimentul.

Arma care a fost folosită rămâne în custodia organului de poliție care desfășoară

cercetarea, până la încheierea acesteia.”

CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA INTERNAȚIONALE

RELEVAN

TE

6

5

. Principiile de bază privind folosirea forței și uzul armelor de foc de

către organele de aplicare a legii, adoptate de al VIII

-

lea Congres al Națiunilor

Unite privind prevenirea criminalității și tratamentul

infractorilor (Havana

–

Cuba, 27 august

–7 septembrie 1990), prevăd printre altele că „autoritățile

publice și autoritățile polițienești adoptă și pun în aplicare reglementări

privind folosirea forței și uzul de arme de foc împotriva persoanelor de către

ce

i responsabili de aplicarea legii”.

6

6

. Aceste principii încurajează totodată autoritățile de aplicare a legii să

dezvolte:

„[...] o gamă cât mai largă de mijloace și să pună la dispoziția persoanelor responsabile

de

aplicarea legii diferite tipuri de arme și de muniții care să permită o folosire

diferențiată a forței și a armelor de foc. Acestea ar trebui să includă dezvoltarea de arme

neletale de imobilizare care să fie utilizate în situații adecvate, cu scopul de a

limita tot

mai mult utilizarea de mijloace care pot cauza moartea sau vătămarea persoanelor.”

6

7

. Conform acelorași principii, „dezvoltarea și utilizarea armelor neletale

de imobilizare ar trebui să facă obiectul unei evaluări atent

e pentru a reduce

la minim riscurile pentru terți, iar utilizarea acestor arme ar trebui să facă

12

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

obiectul unui control strict”. În cazul în care folosirea legitimă a forței sau a

armelor de foc este inevitabilă, organele de aplicare a legii trebuie, în spe

cial,

să se asigure că „asistența și îngrijirea medicală sunt acordate cât mai re

pede

posibil oricărei persoane rănite sau afectate în alt mod” și că „folosirea

arbitrară sau abuzivă a forței sau a armelor de foc de către organele de aplicare

a legii se pe

depsește ca infracțiune în temeiul legislației naționale”.

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 2 DIN CONVENȚ

IE

6

8

. Reclamanta se plânge că a fost vătămată corporal de agentul de poliție

I.F.C. în circumstanțe care nu sunt compatibile cu cerințele materiale ale a

rt. 2

din Convenție. De asemenea, se plânge că urmărirea penală începută în acest

sens nu era conformă cu obligațiile procedurale ale statului pârât în temeiul

articolului menționat. A

rt.

2 din Convenție prevede următoarele:

„1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi

cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate

de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin

lege.

cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-

o recurgere absolut necesară la for

ță:

a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;

b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane

legal deținute;

c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecț

ie.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

tea subliniază că părțile sunt de acord că a

rt.

2 din Convenție este

aplicabil în prezenta cauză. Cu toate acestea, trebuie să examineze din oficiu

competența sa

ratione materia

e

.

7

0

. În cauzele asemănătoare pe care le

-

a soluționat, Curtea a hotărât că

art.

2 din Convenție se aplică chiar și atunci când victima a supraviețuit, din

moment ce forța folosită împotriva acesteia putea fi letală, iar victima a scăpat

cu viață doar din întâmplare [

Makaratzis împotriva Greciei

(MC),

nr. 50385/99, pct. 49-55, CEDO 2004-XI].

7

1

. În prezenta cauză, Curtea constată că muniția folosită nu era destinat

ă

uciderii persoanelor vizate de focul de armă (supra,

pct.

35).

Cu toate acestea,

Curtea nu este obligată să se pronunțe cu privire la chestiunea dacă aceste

muniții corespundeau, în circumstanțele cauzei, unei „forțe letale” sau unei

„arme neletale”. Într

-

adevăr, îi este suficient să constate că focul de armă a

rănit

-

o grav pe reclamantă (supra,

pct.

1

1

),

că i

-

a pus viața în pericol (supra,

13

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

pct.

3

0

)

și că în prezent reclamanta are o infirmitate fizică permanentă (supra,

pct.

12).

este condiții, Curtea consideră că reclamanta a fost victima unui

comportament care i-

a pus în pericol viața, chiar dacă, în cele din urmă, a

supraviețuit (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Soare și alții împotriva României

,

nr. 24329/02, pct. 109, 22 februarie 2011).

2 din Convenție este aplicabil în prezenta cauză.

7

4

. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat și că

nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, î

n sensul art.

35 din

Convenție, Curtea îl declarată admisibil.

B. Cu

privire la fond

privire la aspectul material

a)

Argumentele părților

i. Reclamanta

7

5

. Reclamanta susține că uzul de armă de foc împotriva sa a fost abuziv.

Consideră că nimic din dosarul de urmărire penală, cu excepția declarațiilor

agenților de poliție înșiși și ale persoanelor care i

-

au însoțit, nu dovedește că

agenții forțelor de ordine au fost agresați.

7

6

. Aceasta afirmă că la

locul incidentului nu s-

a găsit nicio probă

materială a presupusei agresiuni – pietre sau obiecte metalice, că nicio

persoană nu a fost urmărită penal pentru acte de violență împotriva forțelor

de ordine și că polițiștii nu au fost răniți în niciun fel. Prin urmare, consideră

că pretinsa agresiune a fost doar un pretext pentru a justifica uzul de armă

abuziv împotriva sa.

7

7

. Aceasta susține că era la doar câțiva metri distanță de agentul de poliție

I.F.C. și susține că, deși muniția folosită era neletală, distanța de tragere foarte

scurtă poate provoca, așa cum s

-

a întâmplat în prezenta cauză, vătămare

corporală care i

-

a pus în pericol viața.

7

8

. Potrivit reclamantei, expertiza gloanțelor de cauciuc și a haine

lor pe

care le purta la momentul evenimentelor ar fi putut constitui probe că focul

de armă a fost executat de aproape. Deoarece aceste obiecte au dispărut, îi

acuză pe agenții de poliție de disimularea probelor

.

ii. Guvernul

vernul susține că agentul de poliție I.F.C. a făcut uz de armă în

legitimă apărare, fără intenția de a

-i aplica reclamantei tratamente contrare

art.

2 din Convenție.

8

0

. Susține că agenții de poliție s

-au confruntat cu un atac viole

nt și că

acesta a făcut folosirea armamentului din dotare absolut necesară. Potrivit

Guvernului, uzul de armă a fost în conformitate atât cu condițiile de la a

rt. 2

14

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

din Convenție, cât și cu dispozițiile dreptului intern, și anume Legea

nr.

218/2002 și Lege

a nr. 295/2004(supra, pct.

63-

64).

8

1

. Astfel, Guvernul contestă afirmațiile reclamantei potrivit cărora agenții

de poliție nu ar fi fost atacați. În această privință, face trimitere la declarațiile

martorilor oculari (supra, pct.

41

și

5

5

)

și susține că niciun martor, cu excepția

mamei reclamantei (supra, pct.

28),

nu a confirmat argumentul reclamantei

privind presupusa folosire în mod abuziv a armei de foc.

8

2

. Acesta precizează că, la momentul faptelor, cei doi agenți de poliție își

exercitau atribuțiile, într

-o misiune de restabilire a ordinii publice în gara de

marfă pentru a preveni furtul de fier vechi de către un grup mare de persoane

din care se presupunea că reclamanta ar fi făcut parte. Pericolul imediat și

grav pentru agenții de poliție a fost cauzat de acțiunile unor persoane violente,

care au aruncat în direcția agenților diferite obiecte cu intenția de

a

-

i răni.

8

3

. Guvernul consideră că proporționalitatea ripostei poliției trebuie

analizată în raport cu gravitatea atacului, care, în opinia sa, punea în real

pericol integritatea corporală a polițiștilor.

8

4

. În final, Guvernul consideră că, având în vedere caracteristicile

împușcăturii – care, în opinia sa, se rezumă la folosirea de muniții neletale,

traiectoria descendentă a proiectilului și faptul că nu au fost țintite zone vitale

sau o anumită persoană –, uzul de armă a fost proporțional cu amploarea și

gravitatea atacului

.

b)

Motivarea Curții

i. Principii generale

8

5

. Curtea face trimitere la hotărârile

McCann și alții împotriva Regatului

Unit

(27 septembrie 1995, pct. 146-150, seria A nr. 324),

Makaratzis

(supra,

pct. 56-

60), precum și

Giuliani și

Gaggio împotriva Italiei

[(MC),

nr. 23458/02,

pct. 174-182,

CEDO 2011 (extrase)], care stabilesc setul de

principii generale enunțate în jurisprudența sa privind recurgerea la forță

letală.

8

6

. Recurgerea la forță letală de către polițiști poate fi justificată în anumite

circumstanțe. Totuși, a

rt.

2 din Convenție nu conferă deplină libertate de

acțiune în această privință. Lipsa de reglementare și lăsarea acțiunilor

agenților statului în voia arbitrariului sunt incompatibile cu respe

ctarea

efectivă a drepturilor omului. Acest lucru înseamnă că operațiunile poliției,

pe lângă faptul că sunt autorizate de legislația națională, trebuie să fie

reglementate suficient de această legislație, în cadrul unui sistem de garanții

adecvate și efective împotriva caracterului arbitrar și a abuzului de forță, chiar

și împotriva accidentelor care pot fi evitate (

Makaratzis

, citată anterior,

pct. 58).

8

7

. Curtea trebuie să examineze cu deosebită atenție alegațiile de încălcare

a art.

2 din Convenție, luând în considerare nu doar actele agenților statului

care au utilizat efectiv forța, ci și toate circumstanțele cauzei, inclusiv

15

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

pregătirea și controlul actelor în discuție (

McCann și alții

, citată anterior,

pct. 150).

8

8

. Cu privire la acest ultim aspect, Curtea amintește că polițiștilor nu

trebuie să le lipsească precizia în exercitarea atribuțiilor, fie în contextul unei

operațiuni pregătite, fie în cel al urmăririi spontane a unei persoane percepute

ca fii

nd periculoasă: cadrul legal și administrativ trebuie să prevadă condițiile

limitate în care responsabilii de aplicarea legii pot să recurgă la forță și să

utilizeze arme de foc, ținând seama de normele internaționale elaborate în

materie (

Gheorghe Cobzaru împotriva României

, nr.

6978/08, pct.

47, 25

iunie 2013).

ii. Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

8

9

. Curtea constată că nu se contestă faptul că agentul de poliție I.F.C. a

făcut uz de armă, fapt care a provocat o vătămare corporală care a pus în

pericol viața reclamantei. Guvernul susține că agentul de poliție a folosit arma

în cadrul unei operațiuni de poliție de păstrare a ordinii publice pentru a se

apăra împotriva actelor violente ale unui grup de persoane (supra,

pct.

81-

83)

.

Reclamanta contestă agresiunea îndreptată împotriva agenților de poliție

(supra, pct.

75-

76

).

Aceasta susține că prezența sa la locul operațiunii a fost

î

ntâmplătoare (supra,

pct.

4).

9

0

. Curtea observă că, din declarațiile mai multor martori oculari (supra,

pct.

41

și

5

5

),

reiese că, în dimineața zilei de 8 noiembrie 2005, aceștia au fost

de față la o tentativă de furt de fier vechi la gara de marfă, care ar fi aparținu

t

unui grup de câteva zeci de persoane. Prezența unui grup în locul respectiv a

fost confirmată și de

mama reclamantei (supra, pct.

28).

9

1

. Având în vedere aceste elemente, Curtea este pregătită să plece de la

ipoteza că agentul de poliție I.F.C. și colegul său M.L.E., chemați să intervină

la o tentativă de furt din gara de marfă (supra,

pct.

9),

s-au confruntat cu un

grup de persoane al căror comportament era impr

e

vizibil.

9

2

. Constată că cei doi agenți de poliție și majoritatea martorilor au

susținut că reclamanta făcea parte din acest grup (supra,

pct.

19,

20

și

41)

.

Reclamanta contestă apartenența sa la acest grup. Potrivit informațiilor oferite

de aceasta în timpul reconstituirii, ea se afla la aproximativ 80 de metri de

punctul de control feroviar unde agenții de poliție reperaseră grupul de

persoane suspectate de furt (supra, pct.

50).

9

3

. În ceea ce privește motivele pentru care reclamanta se afla la

gara de

marfă, Curtea constată că, în lipsa oricăror indicii ale comiterii presupusei

infracțiuni imputate reclamantei, în cadrul urmăririi penale privind tentativa

de furt începută față de reclamantă s

-

a dat o soluție de încetare a urmăririi

penale (supra, pct.

24).

9

4

. În orice caz, Curtea consideră că nu este necesar să se soluționeze

chestiunea dacă prezența reclamantei la fața locului a fost întâmplătoare sau

nu. În vederea examinării uzului de armă în raport cu a

rt.

2 din Convenție,

este suficient să constate că reclamanta a suferit o vătămare corporală care i

-a

16

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

pus în pericol viața, chiar dacă, potrivit versiunii agenților de poliție, arma nu

a

fost îndreptată intenționat în direcția reclamantei (supra,

pct.

29

și

44).

9

5

. Curtea reamintește că, atunci când autoritățile utilizează forța letală

într-

o „operațiune a poliției”, este greu de separat obligațiile negative de

obligațiile pozitive care decurg din Convenție pentru stat. Atunci când este

s

esi

zată cu astfel de cauze, Curtea examinează în mod normal dacă autorită

țile

au planificat și supravegheat operațiunea poliției în așa fel încât să reducă la

minim utilizarea forței letale și pierderea de vieți omenești, dar și dacă au fost

luate toate măsurile de precauție de care dispun la alegerea mijloacelor și

metodelor unei operațiuni de securitate [

Finogenov și alții împotriva Rusiei

,

nr.

18299/03 și 27311/03,

pct. 208, CEDO 2011 (extrase)].

examina chestiunea dacă forța utilizată de

agentul de poliție I.F.C. era „absolut necesară”, în sensul a

rt. 2 § 2 lit. a) din

Convenție, Curtea va examina cadrul legal național privind utilizarea armelor

de foc și pregătirea operațiunii poliției din 8 n

oie

mbrie 2005.

)

Cadrul legal privind uzul de armă și pregătirea operațiunii po

liției

9

7

. Curtea reamintește că, în cauzele având ca obiect operațiuni ale poliției

care au avut ca rezultat vătămarea corporală gravă a persoanelor suspe

ctate

de comiterea infracțiunilor sau chiar moartea acestora ca urmare a utilizării

focurilor de armă, a considerat că legislația românească privind folosirea

armelor de foc și a muniției nu era suficientă pentru a asigura „prin lege”

nivelul de protecție al dreptului la viață necesar în societățile democratice

contemporane din Europa (

Soare și alții

, citată anterior,

pct.

132; și

Gheorghe

Cobzaru

, citată anterior,

pct. 48).

9

8

. Curtea observă că dispozițiile interne relevante menț

ionate în

hotărârile

Soare și alții

(pct. 92-

93) și

Gheorghe Cobzaru

(pct. 32-34), citate

anterior, erau încă în vigoare la momentul faptelor din prezenta cauză (supra,

pct.

6

2

)

și că Legea

nr.

218/2002 (privind organizarea și funcționarea Poliției

Române) și Legea

nr.

295/2004 (privind regimul armelor și al munițiilor) nu

aduceau modificări semnificative cadrului legal existent deja (supra,

pct.

63

și

64).

9

9

. Curtea concluzionează astfel că, la fel ca în hotărârile

Soare

și alții

și

Gheorghe Cobzaru

, citate anterior, legislația națională nu conținea, la

momentul faptelor, nicio dispoziție privind uzul de armă în cadrul

operațiunilor poliției, cu excepția obligației de a folosi somații, și că nu

conținea nicio recomandare privind pregătirea și supravegherea operațiunilor

în discuție.

1

00

. Cu privire la pregătirea operațiunii poliției din 8 noiembrie 2005,

Curtea constată că situația din gara de marfă era cunoscută la cel mai înalt

nivel al poliției (supra,

pct.

35,

42

și

43

).

Conform tuturor mărturiilor

,

furturile din gară erau frecvent

e, zilnice chiar (supra, pct.

41

și

4

2

),

și erau

comise de grupuri de persoane care includeau copii (supra, pct.

42).

Pentru a

17

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

face față, Ministerul de Interne a pus la dispoziția Biroului de poliție mai mulți

agenți de poliție pentru a combate aceste fur

turi (supra, pct.

35).

1

01

. Prin urmare, Curtea consideră că Biroul de poliție dispunea de

suficient timp pentru a lua măsurile necesare în vedere

a combaterii furturilor

din gara de marfă. Tentativa de furt din 8 noiembrie 2005 nu a luat autoritățile

prin surprindere, iar intervenția poliției nu a avut loc la întâmplare. Prin

urmare, această intervenție nu a fost o operațiune în care polițiștii au f

ost

nevoiți să reacționeze fără pregătire (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Rehbock

împotriva Sloveniei

, nr. 29462/95, pct. 72, CEDO 2000-XII).

1

02

. Însă din probele aflate la dosar reiese că, în prezenta cauză, nu a

existat niciun fel de pregătire, îndrumare și evaluare a riscurilor posibile ale

unei astfel de operațiuni. Deși furturile erau frecvente, nu s

-a luat nicio

măsură de supraveghere a gării de marfă și singura strategie aplicată pentru

combaterea furturilor a constat în folosirea puștilor de vânătoare puse la

dispoziția Biroului de poliție pentru a face față suspecților (supra,

pct.

35,

42

și

44).

1

03

. Pe de altă parte, Curtea constată că probele aflate la dosar arată, în

prezenta cauză, o anumită laxitate în gestionarea armelor și munițiilor

considerate neletale (supra, pct.

42

și

4

6

).

În plus, nu există nicio probă la

dosar care să ateste că agenții de poliție de la Biroul de poliție au beneficiat

de formarea necesară pentru folosirea acestor arme, conform dispozițiilor date

de superiorul lor ierarhic (supra, pct.

43).

1

04

. Având în vedere elementele de mai sus, Curtea consideră că

autoritățile române nu au făcut tot ceea ce s

-

ar putea aștepta în mod rezonabil

din partea acestora pentru a reduce la minim utilizarea forței letale și posibila

pierdere de vieți omenești.

)

Demersurile agentului de poliție I.F.C.

1

05

. Curtea constată că se confruntă cu versiuni divergente asupra faptelor

cu privire la chestiunea dacă agentul de poliție I.F.C. a acționat (sau nu) în

legitimă apărare. Reamintește că, în general, nu are obligații în raport cu

con

statările instanțelor interne și este liberă să facă propria apreciere ținând

seama de toate elementele de care dispune [

Iambor împotriva României

(nr. 1)

, nr. 64536/01, pct. 166, 24 iunie

2008; și

Gheorghe Cobzaru

, citată

anterior, pct. 54].

1

06

. De asemenea, reamintește că, atunci când funcționarilor statului li se

reproșează că au recurs la o forță potențial letală în circumstanțe aflate sub

controlul lor, cu încălcarea a

rt. 2 §

2 din Convenție, Guvernului pârât îi revine

sarcina d

e a stabili că forța în discuție nu a depășit ceea ce era „absolut

necesar” și că a fost „strict proporțională” cu oricare dintre scopurile

autorizate prin această dispoziție (

Soare și alții

, citată anterior,

pct.

140; și

Gheorghe Cobzaru

, citată anterior,

pct. 56).

1

07

. În prezenta cauză, Curtea constată că, cu excepția urmăririi penale

începute față de reclamantă (supra,

pct.

16-

24),

nu s-

a făcut nicio cercetare cu

18

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

privire la tentativa de furt și agresiunea care ar fi fost săvârșite împotriva

forțelor de ordine. În plus, Curtea constată că nu s

-

a luat nicio măsură d

e

precauție pentru a garanta strângerea și păstrarea anumitor probe. Aceste

deficiențe sunt cu atât mai grave cu cât operațiunea poliției a avut ca rezultat

rănirea reclamantei de natură să îi pună viața în pericol, fapt de care forțele

de ordine aveau cun

oștință în mod necesar (supra,

pct.

14

și

17).

,

după cum au constatat autoritățile interne, există în continuare

anumite aspecte neclare cu privire la numărul de cartușe aflate în posesia

agentului de poliție I.F.C., precum și unghiul și distanța de tragere (supra,

pct.

33

și

5

8

).

Un răspuns clar la aceste întrebări era deosebit de important

pentru a confirma sau infirma argumentele formulate de reclamantă și,

respectiv, agentul de poliție I.F.C. Însă expertizele tehnice și me

dico-legal

e

au fost efectuate abia după câțiva ani de când s

-au petrecut faptele, ceea ce a

făcut imposibilă formularea unor concluzii clare (supra,

pct.

30,

38

și

48).

1

09

. Curtea constată, de asemenea, contradicții în declarații

le agentului de

poliție I.F.C. care o fac să pună la îndoială faptul că acest agent al statului a

considerat în mod onest și sincer că era necesară recurgerea la forță potențial

letală [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Armani da Silva împotriva Regatului

Unit

(MC), nr. 5878/08, pct.

248, CEDO 2016]. În această privință, Curtea

constată că, după ce a declarat că a tras un foc de armă în aer (supra,

pct.

15),

agentul de poliție I.F.C. și

-

a schimbat declarația în sensul că a fost îndemnat

de superiorii săi să facă declarații false (supra,

pct.

5

4

).

În ceea ce privește

distanța dintre el și grupul vizat, a precizat în timpul reconstituirii că aceasta

era de aproximativ 7 metri (supra, pct.

51).

Cu toate acestea, în primele sale

rapoarte, a declarat că aceasta a fost de cel puțin 20

de metri (supra, pct.

15

și

1

7

).

În plus, Curtea constată că agentul de poliție I.F.C. nu a sesizat procuror

ul

competent că a făcut uz de armă, cu toate că acest lucru era impus de lege

(supra, pct.

33).

1

10

. În aceste condiții, Curtea apreciază că nu se poate considera că

autoritățile au încercat cu adevărat să afle cu exactitate ce s

-a întâmplat în

timpul intervenției poliției din 8 noiembrie 2005. Deficiențele urmăririi

penale o împiedică să realizeze o apreciere cu privire la faptele în cauză

întemeindu-

se doar pe constatările făcute de autoritățile naționale.

1

11

. Curtea consideră că ar trebui să se raporteze la singura mărturie de

care dispune, care descrie în detaliu modul în care agentul de poliție I.F.C. a

făcut uz de armă. Astfel, din mărturia agentului de poliție M.L.E. reiese că

agentul de poliție I.F.C., colegul său, care se adăpostise în spatele unui vagon,

a părăsit brusc adăpostul și a tras în direcția grupului de persoane, care se afla

de cealaltă parte a trenului (supra,

pct.

44

).

Glonțul a rănit

-

o pe reclamantă

care, c

onform expertizei balistice și declarațiilor martorului protejat, se afla

la o distanță mai mică de 9 metri față de trăgător (supra,

pct.

3

8

)

de cealaltă

parte a trenului (supra, pct.

5

5

).

Violența impactului a fost atestată de

prezența, în corpul reclamantei, a 10 gloanțe de cauciuc și a unui înveliș de

glonț, precum și de leziunile organelor interne și multiplele fracturi ale

19

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

coastelor (supra, pct.

1

1

).

Apărarea agentului de poliție I.F.C., care a susținut

că nu o văzuse pe reclamantă în momentul în care a tras, a fost contrazisă d

e

estimările medicilor legiști și de declarațiile martorului protejat, care au arătat

că trăgătorul și victima erau mai mult sau mai puțin „față în față” (supra,

pct.

48

și

55).

112.

Omisiunile imputabile autorităților naționale determină Curtea să

respingă argumentul Guvernului potrivit căruia vătămarea corporală a

reclamantei a fost cauzată accidental de acțiunea în legitimă apărare a

agentului de poliție I.F.C. O concluzie diferită ar însemna să se admită că

autoritățile pot obține beneficii de pe urma propriilor deficiențe și să se

permită autorilor unor acte potențial letale să eludeze răspunderea pe care o

au (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Gheorghe Cobzaru

, pct.

64, și

Soare și alț

ii

,

pct. 147, citate anterior).

1

13

. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că agentul de

poliție I.F.C. nu și

-

a luat suficiente măsuri de precauție pentru a proteja viața

persoanelor aflate în direcția sa de tragere, în contextul lipsei de reglementări

precise privind folosirea armamentului din dotare de către forțele de ordine

(supra, pct.

9

9

) și c

ontextul deficiențelor în pregătirea operațiunii poliției din

8 noiembrie 2005 (supra, pct.

1

04

).

Rezultă că Guvernul nu a dovedit că

recurgerea la forță în prezenta cauză a fost „absolut necesară” în sensu

l alin. 2

al art.

2 din Convenție.

1

14

. Prin urmare, această dispoziție a fost încălcată sub aspect material.

privire la aspectul procedural

a)

Argumentele părților

i. Reclamanta

115.

Reclamanta se plânge de absența unei urmăriri penale efective,

amănunțite și imparțiale cu privire la evenimentele care aproape că au costat

-

o viața.

1

16

. Susține că urmărirea penală nu s

-

a desfășurat cu rapiditatea necesară.

Preciz

ează că autoritățile interne nu au declanșat din oficiu urmărirea penală

și că, deși a depus plângere penală la 1 august 2006 (supra,

pct.

25),

acestea

au lăsat să treacă

un interval semnificativ de timp înainte de a efectua primele

măsuri de investigare.

1

17

. Reclamanta se plânge, de asemenea, de lipsa de independență a

agenților de poliție responsabili de cercetarea penală, motivând că aceștia

făceau parte din aceeași structură ierarhică a Ministerului de Interne ca și

agenții de poliție anchetați.

1

18

. Reclamanta concluzionează că urmărirea penală a fost superficială și

că nu a clarificat desfășurarea faptelor.

20

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ii. Guvernul

1

19

. Guvernul admite că autoritățile nu au început din oficiu urmărirea

penală. Declară că totuși a avut loc o anchetă internă a poliției cu privire la

uzul de armă: precizează că agenții de poliție I.F.C. și M.L.E. au întocmit

procese-

verbale adresate superiorilor ierarhici și că alți agenți de poliție s

-au

deplasat la spital pentru a obține informații despre starea de sănătate a

reclamantei (supra, pct.

13,

14

ș

i 15).

1

20

. Guvernul precizează că, în urma pl

ângerii reclamantei, s-a început

urmărirea penală oficială. Consideră că urmărirea penală a fost efectivă.

1

21

. Guvernul expune că Parchetul de pe lângă Înalta Curte a respectat, pe

cât posibil, dispozițiile din decizia penală din 2

8 iunie 2010 (supra, pct.

33).

În acest sens, arată că parchetul a procedat la administrarea probelor prin

diverse metode „utile” – examinări medico

-

legale, expertiză balistică

,

reconstituire, declarații ale persoanelor implicate și ale martorilor – și că

acestea au făcut posibilă stabilirea faptelor. Adaugă că parchetul nu a putut să

stabilească numărul de cartușe aflate în posesia agentului de poliție I.F.C. și

numărul de focuri de armă, dar că, având în vedere motivele expuse în

ordonanța de clasare din 31 iulie 2014, aceste aspect

e nu erau importante

pentru soluționarea anchetei (supra,

pct.

58).

1

22

. Guvernul afirmă că urmărirea penală a fost efectuată de procurori din

cadr

ul Parchetului de pe lângă Înalta Curte, care prezentau garanțiile de

independență vizate prin a

rt.

2 din Convenție. Acesta adaugă că accesul

reclamantei la dosarul de urmărire penală a fost asigurat și că aceasta a avut

posibilitatea să propună administra

rea probelor pe care le considera utile

(supra, pct.

52).

1

23

. În final, Guvernul afirmă că această cauză prezintă o anumită

complexitate care, în

opinia sa, a justificat durata urmăririi penale.

b)

Motivarea Curții

i. Principii generale

1

24

. Curtea amintește că statul, în temeiul obligației sale de a proteja

dreptul la viață, trebuie totodată să se asigure, în cazuri de deces

sau de

vătămare corporală potențial letală, că dispune de un sistem judiciar eficient

și independent care să permită în scurt timp să se stabilească faptele, să fie

trași la răspundere vinovații și să se acorde victimelor o reparație adecvată

[

Nicolae Vir

giliu Tănase împotriva României

(MC), nr. 41720/13, pct. 157,

25 iunie 2019]. Având în vedere că, în astfel de cauze, în practică se întâmplă

frecvent ca agenții sau organele statului în cauză să fie aproape singurii care

cunosc circumstanțele reale ale decesului, declanșarea unei proceduri interne

corespunzătoare – proceduri penale, acțiuni disciplinare și proceduri care să

permită victimelor și familiilor acestora exercitarea căilor de atac –

depind

e

de desfășurarea, în deplină independență și imparțialit

ate, a unei anchete

oficiale corespunzătoare. Acest raționament se aplică și în prezenta cauză, în

21

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

care Curtea a constatat că forța utilizată de poliție împotriva reclamantei a pus

în pericol viața acesteia (a se vedea supra,

pct.

7

2

,

precum și

Makaratzi

s

,

citată anterior,

pct. 73).

1

25

. Ancheta desfășurată trebuie, de asemenea, să fie efectivă, adică să

permită să conducă la identificarea și, eventu

al, pedepsirea persoanelor

răspunzătoare. Aici este vorba nu de o obligație de rezultat, ci de mijloace.

Autoritățile trebuie să fi luat măsurile de care dispuneau în mod rezonabil

pentru a strânge probe referitoare la incident. Orice deficiență a anchetei

care

îi slăbește capacitatea de a conduce la identificarea persoanei (persoanelor)

responsabile poate duce la concluzia că aceasta este necorespunzătoare

[

Ramsahai și alții împotriva Țărilor de Jos

(MC), nr.

52391/99, pct.

324,

CEDO 2007-VI]

.

1

26

. O cerință de celeritate și diligență rezonabilă este implicită în acest

context. Trebuie acceptat faptul că este posibil să existe obstacole sau

dificultăți care să împiedice ancheta să progreseze într

-

o anumită situație.

Totuși, un răspuns rapid din partea autorităților, atunci când este vorba de

cercetarea privind recurgerea la forță potențial letală, poate fi în general

considerat drept esențial pentru a păstra încrederea publicului în respectarea

principiului legalității și pentru a evita orice aparență de complicitate sau de

toleranță față de acte ilegale (

McKerr împotriva Regatului Unit

, nr. 28883/95,

pct. 114, CEDO 2001-

III; și

Chebab împotriva Franței

, nr. 542/13, pct. 87,

23 mai 2019).

ii. Aplicarea acestor principii în

prezenta cauză

1

27

. În primul rând, Curtea observă că, inițial, în pofida faptului că

reclamanta a fost rănită de o armă de foc și că Biroul de poliție a fost informat

cu privire la gravitatea rănilor sale (supra,

pct.

14

și

17),

s-

a declanșat

urmărirea penală doar în legătură cu faptele care i se imputau (tentativă

de

furt și intrare ilegală într

-

o zonă feroviară restricționată) (supra,

pct.

16)

.

Curtea constată că doar la inițiativa reclamantei, la 1 august 2006 s

-a început

urmărirea penală cu privire la vătămarea corporală suferită de reclamantă, la

mai mult de 8 luni după evenimente (supra,

pct.

25).

trebuie reamintit că autoritățile trebuie să acționez

e

din oficiu, de îndată ce li se aduce la cunoștință cauza, și că nu pot lăsa

victimei inițiativa de a depune o plângere oficială sau de a

-

și asuma

responsabilitatea pentru procedura urmăririi penale [a

se vedea, de exemplu,

mutatis mutandis

,

İlhan împotriva Turciei

(MC), nr.

22277/93, pct.

63,

CEDO 2000-

VII; și

Finucane împotriva Regatului Uni

t

, nr.

29178/95,

pct. 67, CEDO 2003-VIII].

1

29

. În prezenta cauză, Curtea constată că urmărirea penală începută în

urma plângerii reclamantei a prezentat numeroase deficiențe încă din faza

inițială. În decizia penală din 28 iunie 2010, însăși Curtea de Apel București

a semnalat câteva dintre aceste de

ficiențe (supra,

pct.

3

3

).

Această instanță a

subliniat că agentul de poliție I.F.C. a încălcat legea prin faptul că nu a

22

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

comunicat procurorului competent faptul că

s-

a făcut uz de armă. În plus,

instanța a constatat că nu s

-

a efectuat nicio măsură de investigare timp de mai

mult de 3

ani. În final, instanța a constatat contradicțiile dintre declarațiile

agenților de poliție și cele ale martorilor și a criticat neefec

tuarea de expertize

corespunzătoare pentru clarificarea aspectelor importante ale cauz

ei.

1

30

. Curtea constată că întârzierea cu care s

-

a început urmărirea penală și

deficiențele primei faze au avut consecințe asupra eficacității pr

ocedurii

penale. Astfel, constată că hainele purtate de reclamantă la momentul faptelor

și gloanțele extrase din corpul său nu au fost sigilate și apoi au dispăr

ut (supra,

pct.

36

și

3

7

).

Însă examinarea acestor obiecte ar fi putut face posibilă aflarea

mai multor informații despre circumstanțele uzului de armă. Curtea

reamintește că este responsabilitatea autorităților naționale să asigure o

gestionare riguroasă a probelor și să asigure conservarea lor corespunzătoare,

aceste elemente fiind relevante pentru caracterul efectiv al unei urmăriri

penale și putând fi decisive pentru procedura penală ulterioară (

Chebab

, citată

anterior, pct. 95).

1

31

. Curtea constată, de asemenea, că prima expertiză medico

-

legală a fost

efectuată abia la 3 martie 2009, respectiv la mai mult de 3 ani și 3 luni după

evenimente, și că nu s

-a

referit la aspectele legate de circumstanțele și

caracteristicile uzului de armă (supra,

pct.

30).

Singurele expertize prin care

s-

a încercat stabilirea distanței și ungh

iului de tragere au fost cele efectuate

abia la 8 septembrie 2011 (tragere experimentală și expertiză balistică) și 18

decembrie 2013 (expertiză medico

-

legală), adică la mai mult de 5

ani și,

respectiv, 8

ani după data faptelor, ceea ce a făcut imposibilă

formularea

anumitor concluzii (supra, pct.

38

și

48).

rtea consideră că, efectuate la timp, aceste expertize ar fi putut face

posibilă verificarea afirmațiilor reclamantei potrivit cărora agentul de poliție

I.F.C. a tras de la distanță mică (supra,

pct.

77

și

78).

1

33

. În opinia Curții, deficiențele în administrarea probelor, coroborate cu

pierderea unor probe esențiale pentru aflarea adevărului, au afectat caracterul

corespunzător al urmăririi penale.

1

34

. În plus, Curtea ia act de faptul că reclamanta pune totodată la îndoială

independența și imparțialitatea organelor de urmărire penală(supra,

pct.

117).

1

35

. În această privință, Curtea reamintește că, pentru ca o anchetă

îndreptată împotriva agenților statului să fie eficace, este necesar ca

persoanele responsabile de anchetă și cele care efectuează investigațiile să fie

independente de cele implicate în eveniment

e [

Öğur împotriva Turciei

(MC)

nr. 21954/93, pct. 91-92, CEDO 1999-

III; și

Chebab

, citată anterior,

pct. 86].

Aceasta a constatat anterior că ancheta nu este independentă atunci când

persoanele

responsabile de anchetă sunt, sau există o probabilitate rezonabilă

să fie, colegi apropiați ai persoanei anchetate (a se vedea, de exemplu,

Ramsahai și alții

, citată anterior,

pct. 335-

341; și

Emars împotriva Letoniei

,

nr. 22412/08, pct. 94-95, 18 noiembrie 2014).

23

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1

36

. În prezenta cauză, Curtea observă că, într

-

o primă fază, ancheta a fost

încredințată Biroului de poliție în care lucra agentul de poliție care a făcut uz

de armă (supra,

pct.

2

5

).

Însă Biroul de poliție nu a efectuat niciun act de

urmărire penală (supra,

pct.

2

6

).

Pe de altă parte, în scopul imparțialității

cercetărilor, prim

-procurorul a dispus trecerea dosarului la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte, care nu avea nicio legătură ierarhică sau de altă natură cu

Secția Regională de Poliție Transporturi (supra,

pct.

3

4

).

Curtea constată că

acest parchet a dispus efectuarea mai multor expertize, a efectuat o

reconstituire și a procedat la o reaudiere a persoanelor implicate și a

martorilor (supra, pct.

35-

55).

1

37

. Prin urmare, având în vedere examinarea concretă și în ansamblu a

anchetei, Curtea consideră că cercetările efectuate

sub autoritatea Parchetului

de pe lângă Înalta Curte nu ridică o problemă de conformitate cu Convenția

în privința independenței și imparțialității necesare (a se vedea,

a contrario

,

Soare și alți

i

, citată anterior,

pct. 169).

138.

În final, cu privire la celeritatea procedurii, Curtea constată că au

trecut mai mult de 9

ani și 3

luni între faptele petrecute la 8 noiembrie 2005

și sentința din 25 februarie 2015, definitivă, a judecătoriei competente din

București (supra,

pct.

61

).

Consideră că acest interval este incompatibil cu

cerințele de celeritate prevăzute la a

rt.

2 din Convenție.

, Curtea concluzionează că

urmărirea penală efectuată în cadrul procedurii declanșate în legătură cu

operațiunea poliției din 8 noiembrie 2005 nu poate fi considerată rapidă și

efectivă. În consecință, consideră că autoritățile române nu au respectat

oblig

ația procedurală care decurge din a

rt.

2 din Convenție

.

1

40

. Prin urmare, această dispoziție a fost încălcată și sub aspect

procedural.

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6 DIN

CONVENȚI

E

a plâns de durata urmăririi penale, excesivă în opinia

sa, ceea ce a afectat caracterul efectiv al acesteia. Aceasta a invocat art. 6 din

Convenție.

1

43

. Ținând seama de motivele aflate la originea constatării sale privind

încălcarea a

rt.

2 din Convenție sub aspect procedural (supra,

pct.

138),

Curtea

consideră că nu se ridică nicio problemă separată în raport cu a

rt. 6 § 1 din

Convenție (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Gheorghe Cobzar

u

, citată anterior,

pct.

82). Nu este așadar necesară examinarea admisibilității și fondului

capătului de cerere formulat în temeiul acestei dispoziții.

24

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.

41 DIN CONVENȚIE

41 din Convenție:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

1

45

. Reclamanta susține că a suferit un

prejudiciu moral ca urmare a

sechelelor fizice și psihologice grave, precum și a sentimentelor de frustrare

și de neputință cauzate de rănirea sa prin împușcare, dar și a deficiențelor

urmăririi penale efectuate în acest sens. Aceasta roagă Curtea să ia în

considerare faptul că era minoră la momentul faptelor și că în prezent, după

ce a devenit casnică, are dificultăți în a

-

și întreține familia și a îndeplini

sarcini casnice din cauza invalidității permanente. Aceasta estimează

prejudiciul său la 100

000 euro (EUR).

1

46

. Guvernul consideră că suma solicitată este excesivă. Afirmă că

reclamanta nu a avut nevoie decât de 55 de zile de îngrijire medicală (supra,

pct.

3

0

) și c

ă nu are pierdută capacitatea de mun

că.

1

47

. Curtea consideră că, pe lângă sechelele fizice care au decurs din

vătămarea suferită de reclamantă, aceasta s

-

a confruntat cu siguranță cu

sentimente intense de umil

ire, angoasă, frustrare și nesiguranță, care au fost

agravate de pasivitatea de care au dat dovadă autoritățile în cursul desfășurării

urmăririi penale. Prin urmare, pronunțându

-

se în echitate, Curtea consideră

că trebuie să i se acorde reclamantei 25

000

EUR cu titlu de despăgubire

pentru prejudiciul moral

.

B.

Cheltuieli de judecată

1

48

. Reclamanta solicită suma de 3

270 EUR pentru cheltuielile de

judecată aferente procedurii în fața Curții, solicitând ca plata să se efectueze

direc

t în contul bancar pe care îl va indica reprezentantul său. Pentru

justificare, prezintă un centralizator cu orele lucrate de reprezentantul său.

1

49

. Guvernul consideră că suma solicitată este excesivă.

150.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține

rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește

caracterul real, necesar și rezonabil al cuantumului acestora. În prezenta

cauză, având în vedere criteriile sus

-

menționate și centralizatorul cu orele

lucrate care i-

a fost prezentat, Curtea acordă reclamantei suma de 3

270 EU

R

pentru procedura în fața acesteia, care se va plăti direct în contul bancar pe

care îl va indica reprezentantul reclamantei (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Khlaifia și alții împotriva Italiei

(MC), nr. 16483/12, pct. 288, CEDO 2016

(extrase)]

.

25

HOTĂRÂREA ANDREEA

-MARUSIA DUMITRU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

C. Dobânzi

moratorii

1

51

. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze

pe rata dobânzi

i

facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală

Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Declară

cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat

pe art.

2 din Convenție

;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat a

rt.

2 din Convenție sub aspect material și

procedural;

3.

Hotărăște

că nu este necesar să examineze admisibilitatea și fondul

capătului de cerere întemeiat pe a

rt.

6 din Convenție

;

4.

Hotărăște

a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu a

rt. 44

§

2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în

moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plă

ț

ii:

i. 25

000

EUR (douăzeci și cinci de mii de euro), plus orice sumă

ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral,

ii. 3

270

EUR (trei mii două sute șaptezeci de euro), plus orice sumă

ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu tit

lu de cheltuieli de

judecată, a se plăti direct în contul bancar pe care îl va indica

reprezentantul său

,

b)

că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata do

bânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și

majorată cu trei puncte procentuale;

5.

Respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 31 martie 2020,

în temeiul art. 77 §

2 și

Andrea Tamietti

Grefier

Jon Fridrik Kjølbro

Președinte

26