CASE OF MARINA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF MARINA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus

ș

i revizuit de IER

(

http://ier.gov.ro/

)

CURTEA

EUROPEANĂ

A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA

A PATRA

CAUZA MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 50469/14)

HOTĂRÂRE

Art. 8

• Obligații

pozitive

• Viață privată • Reputație •

Citirea, în timpul unei

emisiuni radio satirice, a unei scrisori ofensatoare la adresa reclamantului,

scrisă

de sora acestuia

ș

i în care sunt

dezvăluite

probleme familiale

•

Lipsa

contribuției

la o dezbatere de interes general

•

Lipsa trierii

informațiilor

conținute

în scrisoare

• Menționarea

numelor

protagoniș

tilor

fără

consimțământul

acestora

•

Citirea unui calificativ injurios la adresa

reclamantului

•

Nicio verificare

prealabilă

a unor

informații

care s-au dovedit

false

•

Exercitarea de

către

reclamant a dreptului

său

la

replică

a

rămas fără

obiect ca urmare a

difuzării

pe un post de radio, timp de trei zile, a unui

comunicat de

dezmințire •

Lipsa unei

motivări

detaliate

ș

i lipsa punerii în

balanță

de

către instanțele naționale

a intereselor aflate în joc

STRASBOURG

26 mai 2020

Definitivă

26/08/2020

Hotăr

ârea a

rămas definitivă

în

condițiile prevăzute

la art. 44 § 2 din

Convenți

e.

Aceasta poate suferi

modificări

de

formă.

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Marina împotriva României,

Curtea

Europeană

a Drepturilor Omului

(Secția

a patra),

reunită

într-o

cameră compusă

din:

Jon Fridrik Kjølbro,

președinte,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Jolien Schukking,

Péter Paczolay,

judecători

,

ș

i Andrea Tamietti,

grefier de

secție

,

Având în vedere:

cererea sus-

menționată

(nr. 50469/14)

îndreptată

împotriva României, prin

care un resortisant al acestui stat, domnul Viorel Marina

(„reclamantul”),

a

sesizat Curtea la 24 octombrie 2014, în temeiul art. 34 din

Convenția

pentru

apărarea

drepturilor omului

ș

i a

libertăților

fundamentale

(„Convenția”),

decizia de a aduce la

cunoștința

Guvernului român

(„Guvernul”) capătul

de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din

Convenție

, referitor la pretinsa

lipsă

de

imparțialitate

a

instanței, ș

i

capătul

de cerere întemeiat pe art.

8 din

Convenție,

observațiile părților,

după

ce a deliberat în camera de consiliu, la 5 mai 2020,

pronunță

prezenta

hotărâre, adoptată

la

aceeași dată:

INTRODUCE

RE

Cererea,

întemeiată

pe art. 6 § 1 din

Convenție, privește

pretinsa

lipsă

d

e

imparțialitate

a

instanței

care a judecat cauza reclamantului în

ultimă instanță

.

De asemenea, în temeiul art.

8 , cererea

privește

pretinsa neîndeplinire de

către autorită

ț

ile

naționale

a

obligației

ce le revenea de a proteja dreptul

reclamantului la

reputație.

ÎN FAPT

născut

în 1968

ș

i

locuiește

în

Ploiești.

Acesta a fost

reprezentat de I.C. Iliescu

ș

i C.C. Marina,

avocați

în Prahova.

Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

I. ORIGINEA CAUZEI

Județean

de

Poliție

Prahova

ș

i,

deși divorțase

legal de C.D., fosta lui

soție,

trăia împreună

cu ea, ca un cuplu,

ș

i cei doi copii ai lor.

1

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ale

de radio difuzate de postul Radio Prahova au citit în direct o scriso

are

adresată

redacției

acestui post de

către

A.M., sora reclamantului.

Această

scrisoare

conținea informații

personale cu privire la reclamant

ș

i fosta lui

soție,

C.D.

însoțită

de comentariile celor doi

prezentatori, Bu.

ș

i Bl.

Aceștia/acestea

s-au exprimat

după

cum

urmează:

„[...

]

Bu.: Este vorba

de o

coală

format A4

împăturită

absolut regulamentar.

Bl.: pe care putem citi ca titlu.

..

Bu.: pentru Radio Prahova!

Bl.: pentru Radio Prahova... Ok! Ia te rog frumos

să citești puțin

ca

să elucidăm

misterul.

Adică...

ne

-ai

făcut curioși.

Bu.: Nu cred

că

vom avea cum

să elucidăm

misterul

Bl.: Deci e un mister neelucida

t?

Bu.: Da!

Bl. Aaa... frate, e o

conspirație

deja!

Bu.: Dar voi citi pentru

că

suntem un post de radio transparent, care

ț

inem la

ascultătorii noștri,

indiferent

că

se numesc A., indiferent

că

se numesc Marina,

indiferent

că

se numesc cum se numesc; ce vine pe ad

resa

redacției

se

citește

în

măsur

a

în care poate fi citit! Aaa e un limbaj aaa ... hmm...semi-

licențios...culmea că, deși

scrisoarea ni se

adresează,

nu are nici

o

legătură

cu noi

!

Bl.: Cu noi! Da...

Bu. Aaa, hm, bun, începem, da? Pentru Radio Prahova! Pentru C.D. ... avocat în

tribunal

!

Bl.: Aha!

Bu. Te-ai culcat cu

toți bărbații..

.

Bl.- (

râde

)

Bu.:

Ș

i acum vrei zestre pentru bastard. Asta-i prima

dedicație. Așa

scrie!

Bl.:

Păi ș

i care-

i

legătura

cu Radio Prahova?

Bu.: Nu

ș

tiu...ne

lămurim

în continuare.

Bl.:

Așa!

Bu.: pentru...hmm...domnul Marina Viorel...

Bl.: Cum? Pentru domnul Marina Viorel?

Bu.: Da!

Bl.:

Așa!

Bu.: Nu ai fost capabil

să

mergi la parastasele

tatălui tău ș

i vrei bani, dobitocul

draculu

i.

[...]

2

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Bu.: E o scrisoare care probabil cuprinde...aaaa tot conflictul interior din mintea

doamnei A.M. ... Deci e vo

rba o

dată

despre C.D., avocat în tribunal, care s-a culcat cu

toți bărbații ș

i acum vrea zestre pentru bastard

ș

i, în al doilea rând,

dedicație ș

i pentru

domnul Marina Viorel...aaaa...care nu a fost capabil

să meargă

la parastasele

tatălui său,

iar acum vrea bani, dobitocul dracului. Citez: [...]

Bu.:

aaaaa...Lăsați

farmecele, dobitocii dracului.

Bl.:

Lăsați

farmecele

?

Bu.: Eeee...probabil domnul... Viorel îm

preună..

.

Bl.: cu doamna.

Bu.: cu doamna C. ...

avocată

... în tribunal.

Bl.: tribunal.

Bu.: Care s-a culcat cu

toți bărbații ș

i acum vrea zestre pentru

bastard...aaaa....organizează

sesiuni de

chiromanție

ș

i alte tâmpenii de gen, drept pentru

care...mă,

mai am ceva în plic? ...drept pentru care...

Bl.: Ia vezi! Nu mai e... hmm.

..

Bu.: ...drept pentru care... Doamna A. le spune foarte clar

ș

i concis:

lăsați

farmecele

,

dobitocii dracului.

Bl.: Deci

lasă

-i farmecele...ha (

râde

)

[...]

Bl.: O fi

normală?

[...] pe bune... cine e doa

mna A.?

Bu.: doamna...

Bl.: Deci tanti A

.

Bu.: A.M. ... din

Ploiești,

Prahova.

Bl. Tanti Marina..

. [

cântă

] Marina Marina Marina. Când ai fost ultima

oară

la doctor?

E o

problemă

în primul rând la... felul în care a conceput

această mică

scrisoare...nu?

...

ș

i doi, care

e

legătura

cu Radio Prahova?

Că

tot nu...

Bu.: E pentru noi,

așa

scrie

ș

i pe plic

ș

i pe scrisoare. Am

înțeles...că dacă

n-ar fi

scris...aa...pe scrisoare, spunea

m

că

probabil a trimis mai multe scris

ori

ș

i le-a încurc

at.

Dar nu!

Ș

i pe scrisoare se poate remarca...pentru Radio Prahova.

Bl.:

Ș

tiu, frate!

Ș

tii cum e? Deci asta e pe

modelu’

... eh,

dacă mă

superi,

lasă că

te

dau eu la radio!

[...]

Bl.: Trimit eu la radio

ș

i zic

băieții ș

i te fac io

să

te arate lumea cu degetul,

ș

tii?

[...]

Bl.: Cred

că funcționează

mentalitatea asta

încă ș

i acum!

Bu.: Probabil

că

da!

Bl.: Foarte frumos!

Bu.: Roxi

întreabă...nejustificat

zic...nu cumva ultimul paragraf vi se

adresează? Ș

i

râde pe Messenger,

știi...băi,

mai citesc o

dată.

3

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

[...

]

”

aceeași

zi, reclamantul

ș

i C.D. s-au dus la sediul postului de radio,

unde s-au întâlnit cu

ș

eful acestuia

ș

i au discutat cu el. În cadrul

discuției,

aceștia

s-au plâns

că

citirea scrisorii lui A.M. în timpul emisiunii radio a adus

atingere

vieții

lor private. Au precizat

că

au fost proferate

acuzații

calomnioase împotriva lor,

fără

nicio verificare

prealabilă ș

i

fără

ca

aceștia să

își

fi dat

consimțământul

cu privire la difuzarea

informațiilor

referitoare la

viața

lor

privată.

7.

După

efectuarea

verificărilor ș

i stabilirea faptului

că

expeditoare

a

scrisorii expunea în respectiva scrisoare

născociri

referitoare la reclamant, p

e

care aceasta le tot repeta de ani de zile, postul de radio a

dezmințit afirmațiil

e

transmise în direct. Prin

această dezmințire,

postul de radio

ș

i-a exprimat

regretul

că

sensul lecturii scrisorii

–

care trebuia

să

fie un pamflet îndreptat

împotriva expeditoarei

–

a fost

înțeles greșit

de unii

ascultători ș

i

că

acest

lucru a adus atingere imaginii reclamantului

ș

i a C.D.

dezmințire

de trei ori pe 3 iuni

e

2011, de

două

ori pe 4 iunie 2011, o

dată

pe 5 iunie 2011

ș

i de

două

ori pe 6

iunie 2011.

-

și

exercita

„dreptul

la

replică”

(infra, pct.

31),

prevăzut

de

reglementările

interne, la 6 iunie 2011,

în cadrul unei alte emisiuni de radio, drept pe care persoana în

cauză

nu l-a

exercitat

.

10.

După

evenimentul descris mai sus, reclamantul

ș

i C.D. s-au

despărțit,

iar persoana în

cauză

a fost

nevoită să părăsească

domiciliul comun.

II. DECIZIA CONSILIULUI

NAȚIONAL

AL AUDIOVIZUALULUI

Național

al Audiovizualului a obligat

postul de radio

să plătească

o

amendă, după

ce a observat

că, deși

emisiunea

în litigiu se dorea a fi un pamflet, aceasta a prezentat

informații

de

natură să

afecteze dreptul la imagine

ș

i dreptul la respectarea

vieții

private ale

persoanelor la care se

făcea

referire în scrisoarea

citită

în direct, având în

vedere

că

persoanele în

cauză

nu

ș

i-au dat

consimțământul

pentru difuzare

a

informațiilor

respective (infra, pct.

30

).

III. PROCEDURA

CIVILĂ INIȚIATĂ

DE FOSTA

SOȚIE

A

RECLAMANTULUI

instanțele naționale

cu o

acțiune

în

răspundere civilă delictuală

împotriva s

ocietății

care

deținea

postul de radio,

solicitând repararea prejudiciului adus

reputației

sale. Prin

hotărârea

din 1

iunie 2012,

Judecătoria Ploiești

a obligat postul de radio la repararea

prejudiciului moral cauzat fostei

soții

a reclamantului ca urmare a

difuzării

emisiunii din 3 iunie 2011.

Această hotărâre

a fost

confirmată

printr-o

4

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

hotărâre

din 18 februarie 2013 a Tribunalului Prahova

ș

i printr-o

hotărâre

din

11 iunie 2013 a

Curții

de Apel

Ploiești.

IV. PROCEDURA

CIVILĂ INIȚIATĂ

DE RECLAMANT

A. Procedura

în

fața Judecătoriei Ploiești

acțiune

în

răspundere

penală delictuală

împotriva postului de radio

ș

i a celor doi prezentatori, pentru

atingerea

adusă

dreptului

său

la imagine

ș

i la

reputație,

în temeiul

dispozițiilor

legale care

reglementează răspunderea civilă delictuală

(infra, pct.

28),

al

articolului 30 din

Constituție

(infra, pct.

27),

al articolelor 30

ș

i 33 din Cod

ul

de reglementare a

conținutului

audiovizual, referitoare la

protecția demnități

i

ș

i dreptului la imagine (infra, pct.

29).

Ulterior, acesta a precizat

că își

menține acțiunea

doar împotriva postului de radio

ș

i

că,

astfel,

renunță

la

acțiune

în

măsura

în care era

îndreptată

împotriva celor doi prezentatori

.

acțiunii

sale, reclamantul a

arătat că

lectura scrisorii în

cauză

conținea acuzații

calomnioase la adresa lui

ș

i

că

au fost

făcute

publice

informații

cu caracter personal

fără

acordul

său.

A precizat

că această lectură

a avut grave repercusiuni asupra

vieții

sale de familie

ș

i profesionale, întrucât

a fost nevoit

să

se

despartă

de C.D.,

să părăsească

domiciliul comun

ș

i, astfel,

a fost

îndepărtat

de copiii

săi, ș

i

că

ar fi fost

afectată ș

i imaginea sa

profesională.

Acesta a

menționat,

de asemenea,

că

i s-a propus

să își

exercite

dreptul la

replică,

dar

că această

posibilitate i-a fost

oferită

abia la trei zile

de

la emisiunea în

cauză,

în cadrul unei alte emisiuni, ceea ce, în opinia sa, nu

mai avea rost, dat fiind faptul

că

postul de radio difuzase între timp un

comunicat de

dezmințire

(supra, pct.

8

et

9)

hotărâre

din 22 octombrie 2013,

Judecătoria Ploiești

a admis

cererea reclamantului

ș

i a obligat postul de radio

să

îi

plătească

acestuia

echivalentul în lei

românești

al sumei de 4 500 de euro (EUR) cu titlu de

despăgubire. Judecătoria

a considerat

că,

în

speță,

erau întrunite

condițiile

răspunderii

civile delictuale. Aceasta a

hotărât,

printre altele,

că, deși

n

u

puteau constitui o

sursă

de drept,

hotărârea

sa

definitivă

din 1 iunie 2012,

pronunțată

în cadrul procedurii

inițiate

de fosta

soție

a reclamantului (supra,

pct.

12),

ș

i decizia din 12 ianuarie 2012 a Consiliului

Național

al

Audiovizualului (supra, pct.

11)

au stabilit

că

respectivul

conținut

al scrisorii

citite în timpul emisiunii era de

natură să aducă

atingere imaginii

ș

i

vieții

private. A precizat

că informațiile dezvăluite

în timpul emisiunii erau

ofensatoare, indiferent de caracterul satiric al emisiunii,

că

acestea nu priveau

chestiuni de interes general

ș

i

că

nu erau vizate de

excepțiile prevăzute

la

art. 8 din

Convenție.

În cele din

urmă,

a

hotărât că declarația

unui martor

propus de reclamant

ș

i considerentele

reținute

în

hotărârea definitivă

pronunțată

în cadrul procedurii

inițiate

de fosta

soție

a reclamantului (supra,

pct.

12)

erau suficiente pentru a concluziona

că

acesta din

urmă

a suferit într-

5

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

adevăr

un prejudiciu. În

consecință,

a considerat

că

s-a adus atingere imaginii

reclamantului, în vreme ce, în calitatea sa de comisar de

poliție,

acesta trebuia

să

se asigure

că

are o imagine

ireproșabilă

.

deținea

postul

de radio i-a

plătit

reclamantului, în trei

tranșe,

suma

stabilită

de

judecătorie

cu titlu de

despăgubire

.

B. Procesul

în

fața

Tribunalului Prahova

fața

Tribunalului Prahova recurs împotriva

hotărârii judecătoriei

din 22 octombrie 2013

(„tribunalul”).

ședinței

din 9 aprilie 2014, completul de

judecată

format din

doi

judecători

(N.C.

Ș

i C.A.M.) au declarat

că

se

abțin

pe motiv

că făcuseră

parte din completul de trei

judecători

al

aceleiași instanțe

(tribunalul) car

e

pronunțase hotărârea

din 18 februarie 2013, în cadrul procedurii

inițiate

d

e

fosta

soție

a reclamantului (supra, pct.

12).

Conform dosarului, reclamantul

nu a depus o cerere de recuzare a acestor

judecători

.

compus din trei

judecători,

a respins cererea celor doi

magistrați,

pe motiv

că

acțiunea

cu care a fost sesizat se referea la cererea de

despăgubire introdusă

de reclamant

ș

i

că acești judecători

nu se

pronunțaseră

asupra obiectului

litigiului referitor la reclamant, ci doar asupra

afirmațiilor

referitoare la fosta

soție

a acestuia. Tribunalul a

hotărât că,

în prezenta

cauză,

nu exista niciuna

din

situațiile

de incompatibilitate

prevăzute

la art. 27 alin. (7) C. proc. civ.

(pct.

29).

hotărâre

din 14 mai 2014,

adoptată

cu majoritate de voturi,

Tribunalul Prahova a admis recursul pârâtului

ș

i a respins

acțiunea

reclamantului. Acesta a considerat în special

că,

întrucât cei doi prezentatori

s-au limitat la citirea unei scrisori redactate de o

terță

parte

ș

i nu au

făcu

t

comentarii sau

afirmații

cu privire la reclamant, postul de radio nu a

săvârșit

o

faptă ilicită.

Acesta a

adăugat că

prezentatorii emisiunii au

acționat

cu

bun

ă

-

credință,

întrucât nu a fost

invocată

nici o animozitate

personală

între

aceștia

ș

i reclamant

ș

i

că

scrisoarea în

cauză

o viza în special pe fosta

soție

a

reclamantului, acesta fiind adus în

discuție

doar în

treacăt,

prin a

firmația

potrivit

căreia

nu participase la ceremoniile care au avut loc

după

decesul

tatălui său.

hotărât că

nu s-a adus atingere

reputației

reclamantului,

care

„deținea

o

funcție publică – ș

i anume comisar de

poliț

ie

–

având în vedere

jurisprudența constantă

a

Curții

potrivit

căreia,

atunci când sunt în joc

chestiuni de interes public care privesc persoane publice, acestea trebuie

să

manifeste o

toleranță

mai mare, dat fiind statutul lor în

societate”.

Acesta a

apreciat

că

emisiunea din 3 iunie 2011

„era

de fapt un pamflet având ca

temă

principală

stigmatizarea aspectelor negative ale

realității sociale” ș

i

că

scopul

citirii scrisorii în

cauză

a fost de a critica demersul surorii reclamantului, al

6

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

cărei

scop era

să

îi denigreze pe membrii familiei sale. În opinia tribunalului,

criticile formulate de cei doi prezentatori cu privire la sora reclamantului erau

de

natură să

diminueze impactul scrisorii în

cauză.

hotărât că

opiniile exprimate de cei doi

prezentatori nu au

depășit

limitele stabilite de normele deontologice sau

normele de drept

ș

i

că

nu este legat de

hotărârea definitivă

din 1 iunie 2012 a

Judecătoriei Ploiești

(supra, pct.

12)

ș

i de decizia din 12 ianuarie 2012 a

Consiliului

Național

al Audiovizualului (supra, pct.

11),

în contextul litigiului

cu care a fost sesizat.

urmă,

tribunalul a observat

că declarația

martorului propus

de reclamant (supra, pct.

15)

nu era sufici

entă

pentru a demonstra

existența

unui prejudiciu suferit de reclamant, având în vede

re

că,

la momentul faptelor,

petentul

ș

i C.D.,

deși încă

locuiau

împreună,

erau deja

separați

legal de doi

ani. Potrivit

instanței, absența

unui prejudiciu era

dovedită ș

i de faptul

că

reclamantul s-a

abținut

de la exercitarea dreptului la

replică,

recunoscut de

dreptul intern (supra, pct.

9).

judecătoarele

care au declarat

că

se

abțin

(C.A.M.) a

formulat o opinie

separată,

în cadrul

căreia

a precizat

că

este de acord cu

raționamentul judecătoriei

.

cunoștință

de

hotărârea

Tribunalului Prahova la 1

5

iulie 2014.

instanțele naționale

cu o

acțiune

împotriva reclamantului, prin care a solicitat rambursarea sumei

plătite

ca

urmare a

hotărârii pronunțate

în

primă instanță

(supra, pct.

16).

Prin

hotărâre

a

definitivă

din 25 februarie 2015,

Judecătoria Ploiești

a admis

acțiunea ș

i a

dispus restituirea de

către

reclamant a sumei

plătite

de societatea

menționată

anterior. Împotriva reclamantului a fost

inițiată

o

procedură

de executare

silită,

cu scopul de a

obține

restituirea sumei respective.

CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT

Constituție

este redactat

după

cum

urmează

în

părțile

sale relevante în

speță:

Articolul 30

–

Libertatea de exprimare

„(6)

Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea,

viața particulară

a persoanei

ș

i nici dreptul la propria imagine.

[...]

(8)

Răspunderea civilă

pentru

informația

sau pentru

creația adusă

la

cunoștință publică

revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului

manifestării

artistice,

proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în

condițiile

legii. Delictele de

presă

se stabilesc prin lege.

”

7

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ș

i 999 din Codul civil, care reglementau

răspundere

a

civilă delictuală

la momentul faptelor, sunt prezentate în cauza

Boldea

împotriva României

(nr. 19997/02, pct. 19, 15 februarie 2007).

29.

Dispoziția

din Codul de

procedură civilă relevantă

în

speță

era

formulată

astfel la momentul faptelor:

Articolul 27

Judecătorul

poate fi recuzat

[...]

(7)

dacă ș

i-a spus

părerea

cu privire la pricina ce se

judecă

;

[...

]

”

Național

al Audiovizualului privind

Codul de reglementare a

conținutului

audiovizual prevede

că

furnizorii de

servicii media audiovizuale aveau

obligația să

respecte drepturile

ș

i

libertățile

fundamentale ale omului, dreptul la

viață privată,

dreptul la

reputație,

precum

ș

i dreptul la imagine (art.

30). În mod similar, era

interzisă

difuzarea de

informații

care constituiau imixtiuni în

viața privată

a unei persoane,

fără

acordul acesteia [art. 33 alin. (3)].

31.

Același

cod de reglementare a

conținutului

audiovizual prevede dreptul

la

replică

în favoarea persoanei ale

cărei

drepturi au fost lezate prin

prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte

neadevărate

(art. 49). Dreptul la

replică

se

exercită

fie prin difuzarea pe postul în

cauză

a

intervenției

persoanei lezate, fie prin difuzarea unei

înregistrări

[art. 57

alin. (3)]. Acest drept se

exercită

gratuit,

fără

comentarii ale radiodifuzorului,

în termen de trei zile de la data

aprobării

cererii [de

către

postul de radio]

ș

i

în

aceleași condiții

în care drepturile persoanei în

cauză

au fost lezate [art. 57

alin. (1)].

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART. 6 § 1 DI

N

CONVENȚI

E

lipsă

de

imparțialitate

a Tribunalului

Prahova, pe motiv

că

respectivul complet de

judecată

care a

pronunțat

hotărârea

din 14 mai 2014 a inclus doi

judecători

care s-au

pronunțat

în ceea

ce

privește acțiunea introdusă

de fosta lui

soție

cu privire la

aceeași

emisiune

radio

ș

i a

căror declarație

de

abținere

a fost

respinsă.

În opinia sa, faptul

că

tribunalul a respins

declarația

martorului propus de el pentru a dovedi

existența

prejudiciului

său

constituie un exemplu de atitudine

părtinitoare

în

această cauză.

Reclamantul

invocă

art. 6 § 1 din

Convenție,

ale

cărui părți

relevante în

speță

sunt redactate astfel:

8

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

„Orice persoa

nă

are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei

sale, de

către

o

instanță independentă ș

i imp

arțială,

care va

hotărî

[...] asupra

încălcării

drepturilor

ș

i

obligațiilor

sale cu caracter civil [...]

”

A. Argumentele

părților

consideră că

respectiva

cauză

a reclamantului a fost

judecat

ă

de o

instanță imparțială.

În

această privință,

aceasta

arată că

cele

două

proceduri succesive examinate de

magistrații incriminați

priveau obiecte

ș

i

persoane diferite. În continuare, acesta

precizează că

reclamantul, reprezentat

de un avocat, nu a ridicat, în

fața instanțelor naționa

le, nicio

excepție

de

incompatibilitate referitoare la

judecători

(supra, pct.

1

8.)

urmă,

aceasta

susține că

tribunalul a efectuat o examinare

d

etaliată

a cauzei, pe baza elementelor de

probă

depuse la dosar de reclamant

ș

i

fără

a

ț

ine seama de aspectele

menționate

de C.D. sau de elementele de

probă

utilizate de aceasta din

urmă

în procedura care o

privește.

Guvernul

consideră că

faptul

că

tribunalul nu

ș

i-a întemeiat

hotărârea

pe

declarația

martorului propus de reclamant nu constituie o

dovadă

de

părtinire,

cu atât

mai

puțin

cu cât

mărturia

în

cauză

a fost

respinsă

în mod motiva

t.

observații

cu privire la acest

capăt

d

e

cerere.

Totuși,

acesta i-a solicitat

Curții să

îi

admită

cererea

„pentru

motivel

e

expuse în cererea

sa”.

B. Motivarea

Curții

generale

de apreciere a

imparțialității

unei

instanțe,

astfel cum sunt definite în

hotărârea

Ramos Nunes de Carvalho e Sá împotriva Portugaliei

[(MC),

nr. 55391/13

ș

i alte 2 cereri, pct.

145-149, 6 noiembrie 2018]. Mai exact,

Curtea

reamintește

c

ă imparțialitatea

se

definește,

de

regulă,

prin lipsa

oricărei prejudecăți

sau atitudini

părtinitoare ș

i poate fi

analizată

în diverse

moduri. Potrivit

jurisprudenței

constante a

Curții,

în sensul art.

6 §

1 din

Convenție, imparțialitatea

trebuie

să

fie ap

reciată

pe baza unui demers

subiectiv,

ț

inând seama de convingerea

personală ș

i de comportamentul unui

astfel de

judecător, adică să

se

stabilească dacă

acesta a demonstrat o atitudine

părtinitoare

sau

prejudecăți

personale într-o

anumită cauză, ș

i pe baza unui

demers obiectiv, care

constă

în a stabili

dacă instanța respectivă

oferea, în

special din punctul de vedere al

componenței

sale,

garanții

suficiente pentru

a exclude orice

îndoială legitimă

cu privire la

imparțialitatea

sa [a se vedea,

de exemplu,

Kyprianou împotriva Ciprului

(MC), nr.

73797/01, pct.

1

18,

CEDO 2005-XIII,

ș

i

Micallef împotriva Maltei

(MC), nr. 17056/06, pct. 93,

CEDO 2009].

9

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

reamintește că,

în ceea ce

privește

demersul subiectiv

,

imparțialitatea personală

a unui magistrat se

prezumă până

la proba contrar

ie

(a se vedea, de exemplu,

Padovani împotriva Italie

i

, 26 februarie 1993,

pct. 26, seria A nr. 257-B). În ceea ce p

rivește

demersul obiectiv, atunci când

este în

cauză

o

instanță colegială,

trebuie

să

se verifice

dacă,

independent de

atitudinea

personală

a unui membru, anumite fapte care pot fi verificate

autorizează

contestarea

imparțialității instanței

respective. În acest sens, chiar

ș

i

aparențele

pot avea

importanță. Rezultă că,

pentru a aprecia

existența,

într-

o

anumită cauză,

a unui motiv legitim care

dă naștere

unor temeri privind

lipsa de

imparțialitate,

opinia persoanei sau persoanelor în

cauză

este

luată

în

considerare,

însă

nu are un rol

hotărâtor.

Elementul decisiv

constă

în a stabil

i

dacă

temerile persoanei sau persoanelor în

cauză

pot fi considerate justificate

în mod obiectiv (

Morel împotriva

Franței

, nr.

34130/96, pct.

42, CEDO

2000-VI).

precizează că, „în

materie

civilă”,

simplul fapt

că

un

judecător

a luat deja decizii înainte de proces nu poate fi considerat ca justificând, în

sine, temerile cu privire la

imparțialitatea

sa. Ceea ce

contează

este nivelul

măsurilor

adoptate de

judecător

înainte de proces. În mod similar,

cunoașterea

aprofundată

a dosarului de

către judecător

nu

implică

o

prezumție

ce

împiedică

aprecierea acestuia ca fiind

imparțial

în momentul

pronunțării

hotărârii

pe fond. În cele din

urmă,

nici evaluarea

preliminară

a datelor

disponibile nu poate fi

considerată

ca o prezumare a

evaluării

finale. Este

important ca

această

evaluare

să intervină

în momentul

pronunțării hotărârii

ș

i

să

se întemeieze pe probele prezentate

ș

i

dezbătute

în

ședință

(

Sacilor-Lormines împotriva

Franței

, nr.

65411/01, pct

.

61, CEDO

2006-XIII).

principiilor în prezenta

cauză

speță,

Curtea ia

notă

de

poziția

reclamantului, care

susține că

acțiunea

sa nu a fost

judecată

de o

instanță imparțială

, deoarece, în opinia sa,

doi dintre

judecătorii

din completul de

judecată

se

pronunțaseră

deja asupra

cauzei, întrucât

examinaseră acțiunea

în

răspundere civilă delictuală inițiată

de fosta lui

soție.

privește

demersul subiectiv

ș

i

ț

inând seama de argumentele

reclamantului, Curtea nu este

convinsă

de

existența

unor elemente care

stabilesc faptul

că

cele

două judecătoare

au dat

dovadă

de/ au demonstrat

prejudecăți

personale.

ș

te demersul obiectiv, Curtea

observă că,

în prezenta

cauză,

respectivele temeri legate de lipsa

imparțialității

se datorau faptului

că

doi dintre

judecătorii

care

făceau

parte din completul de

judecată

care s-a

pronunțat

asupra

acțiunii

reclamantului se p

ronunțaseră

anterior în cadrul

acțiunii

în

răspundere civilă delictuală introdusă

de fosta

soție

a persoanei în

cauză

împotriva

aceluiași

post de radio cu privire la evenimentele petrecute

la 3 iunie 2011. Prin urmare,

Curții

îi revine sarcina de a stabili

dacă

îndoielil

e

10

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

pe care le-a putut avea reclamantul ca urmare a acestei

situații

se dovedesc a

fi justificate în mod obiectiv.

această privință,

Curtea

subliniază

în primul rând

că judecătorii

a

căror imparțialitate

este con

testată

de reclamant au

soluționat

cauza la care a

fost parte fosta

soție

a reclamantului în favoarea acestuia din

urmă,

obligând,

printre altele, postul de radio la repararea prejudiciului moral cauzat

reclamantului ca urmare a

difuzării

emisiunii din 3 iunie 2011 (supra, pct.

12.)

Având în vedere rezultatul acestei prime cauze, Curtea se

îndoiește că

reclamantul putea avea temeri legitime privind o atitudine

părtinitoare,

în

defavoarea sa, din partea

acelorași judecători

.

reamintește că răspunsul

la întrebarea privind

imparțialitatea obiectivă variază

în

funcție

de

circumstanțele

cauzei (

Morel

,

citată

anterior, pct. 45). În special, aceasta trebuie

să

verifice

dacă,

având în

vedere natura

ș

i sfera

atribuțiilor/ funcțiilor

celor doi

judecători menționa

ți

anterior, în cadrul

acțiunii

în

răspundere civilă delictuală inițiată

de fosta

soți

e

a reclamantului împotriva postului de radio, respectivii

judecători

au

demonstrat o atitudine

părtinitoare

în ceea ce

privește

decizia care trebuia

să

fie

pronunțată

de tribunal în cauza referitoare la persoana în

cauză.

Aceasta

ar fi

situația

în cazul în care aspectele examinate de cei doi jud

ecători

în cadrul

primei proceduri ar fi

„aceleași”

[a se vedea,

a contrario

,

Kleyn

ș

i

alți

i

împotriva

Țărilor

de Jos

(MC), nr. 39343/98

ș

i alte 3 cereri, pct. 200, CEDO

2003-VI] sau

„similare”

(

Morel

,

citată

anterior, pct. 47) în raport cu aspectele

soluț

ionate de

aceștia

în cadrul

acțiunii

reclamantului.

speță,

din dosar nu reiese

că

aceasta a fost

situația.

În fapt, în

conformitate cu dreptul intern aplicabil în materie (supra, pct.

28),

tribunalul

sesizat cu

acțiunea

în

răspundere civilă delictuală

trebuia

să

analizeze

dacă

a

existat o

faptă ilegală/culpă

de

natură civilă,

un prejudiciu

ș

i o

legătură

d

e

cauzalitate între aceste

două

elemente.

Existența

unei

răspunderi

civile

delictuală

într-o

anumită situație

trebuia

să

fie

stabilită

în lumina prejudiciului

pretins de persoana care se considera

lezată

de fapta

aflată

la originea

prejudiciului. În

speță,

în

fața instanțelor naționale

sesizate cu

acțiunile

lor

respective, atât reclamantul, cât

ș

i fosta lui

soție

au pretins

că

s-a adus atingere

dreptului lor la

reputație ș

i dreptului lor la respectarea

vieții

private (supra

,

pct.

12

ș

i

14),

aspecte în

esență

personale, care trebuiau

să

fie stabilite

ș

i

apreciate de

instanțe

în lumina

situației fiecăreia

din

părțile

lezate

ș

i a

afirmațiilor

referitoare la acestea,

conținute

în scrisoarea surorii

reclamantului,

citită

în timpul emisiunii de radio.

45.

Fără

a nega

existența

unui element comun celor

două

proceduri, având

în vedere faptele aflate la originea celor

două

litigii, Curtea

consideră că

aceste proceduri priveau elemente diferite: în fiecare din ele, tribunalul

trebuia

să stabilească dacă

erau întrunite elementele constitutive ale

răspunderii

civile delictuale, pornind de la

situația personală concretă

a

fiecăruia

dintre

reclamanți. Această

apreciere a fost

efectuată

pe baza

elementelor prezentate

ș

i

discutate/dezbătute

în cadrul

ședinței,

în special

11

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ț

inându-se seama de modul în care

afirmațiile

doamnei A.M. au afectat, pe de

o parte, respectiva

poziție individuală

a reclamantului,

ș

i, pe de

altă

parte, pe

cea a fostei sale

soți

i.

rezultă că

cele

două acțiuni

introduse în

fața

tribunalului se întemeiau pe

aceleași

elemente de

probă.

Reclamantul avea

dreptul

să

prezinte probele pe care le considera relevante pentru a dovedi

existența

prejudiciului pretins. Simplul fapt

că,

în cadrul

acțiunii

referitoare

la reclamant, tribunalul a decis

că depoziția

martorului propus de persoana în

cauză

nu era

suficientă

pentru a dovedi

existența

prejudiciului pretins nu

constituie o

dovadă

de

părtinire,

cu atât mai

puțin

cu cât

judecătorii

au furnizat

o justificare

obiectivă

pentru respingerea

mărturiei

respective (supra, pct.

23).

constată că,

într-

adevăr,

cei doi

judecători

sus-

menționați

s-au confruntat cu

două

cauze distincte.

Deși acești judecători

au

avut

cunoștință

de faptele aflate la originea litigiului, având în vedere rolul pe

care l-au avut în procedura

inițiată

de fosta

soție

a reclamantului,

totuși

a

ceștia

nu puteau

să

fi adoptat deja o opinie cu privire la

acțiunea inițiată

d

e

reclamant, a

cărei

temeinicie a fost

apreciată

de tribunal în lumina

afirmațiilor

referitoare la atingerea

adusă vieții

private a reclamantului

ș

i a elementelor de

probă

furnizate de acesta din

urmă.

urmă,

Curtea

observă că,

în

declarația

lor de

abținere

de la

examinarea

acțiunii

respective, cei doi

judecători

doar au

menționat,

la modul

general,

că examinaseră

cauza referitoare la fosta s

oție

a reclamantei (supra,

pct.

18).

Întrucât nu au precizat niciun motiv specific pentru a-

și

justifica

abținerea,

Curtea deduce

că

cei doi

judecători

au

făcut declarația respectiv

ă

din

precauție

[a se vedea, în acest sens,

Ilie împotriva României

, (dec.)

(Comitet), nr.

26220/10, pct.

44, 3 septembrie 2019,

ș

i

Gogan împotriv

a

României

, (dec.) (Comitet), nr. 41059/11, pct. 38, 1 octombrie 2019]. În plus,

aceasta

observă că declarația

de

abținere

a fost

examinată

de un complet de

trei

judecători,

care,

după

compararea obiectului celor

două

cauze, a

pronunțat

o decizie

motivată,

în cadrul

căreia

au explicat faptul

că

cele

două

cauze aveau ca obiect chestiuni diferite

ș

i

că

cei doi

judecător

i nu se

pronunțaseră

asupra cauzei referitoare la reclamant (supra, pct.

19).

În plus,

Curtea

remarcă

faptul

că

reclamantul nu a formulat, în niciun stadiu al

procedurii, o cerere de recuzare a celor doi

judecători,

pentru a-

și

exprima

propriile temeri legate de

imparțialitatea

acestora (supra, pct.

18).

circumstanțele

particulare ale prezentei cauze, Curtea

consideră că

temerile reclamantului nu sunt justificate în mod obiectiv în

speță ș

i

că

nu poate fi

identificată

nicio

încălcare aparentă

a art. 6 § 1 din

Convenție. Rezultă că

acest

capăt

de cerere este în mod

vădit

nefondat

ș

i

trebuie respins în conformitate cu art.

35 §

3 lit.

a)

ș

i art.

35 §

4 din

Convenție.

12

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART. 8 DIN

CONVENȚI

E

impută autorităților naționale

faptul

că

nu

ș

i-au îndeplinit

obligația

care le revenea de a-i proteja dreptul la imagine

ș

i dreptul la

respectarea

vieții

private. Acesta

invocă

art. 8 din

Convenție,

ale

cărui părți

relevante în

speță

sunt redactate

după

cum

urmează:

„1.

Orice

persoană

are dreptul la respectarea

vieții

sale private

ș

i de familie [...].

(2) Nu este admis amestecul unei

autorități

publice în exercitarea acestui drept decât

în

măsura

în care acest amestec este

prevăzut

de lege

ș

i

dacă

constituie o

măsură

care,

într-o societate

democratică,

este

necesară

pentru securitatea

națională, siguranța

publică, bunăstarea economică

a

țării, apărarea

ordinii

ș

i prevenirea faptelor penale,

protejarea

sănătății

sau a moralei, ori protejarea drepturilor

ș

i

libertăților

altora

.

”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

art. 8 din

Convenție

reamintește că

dreptul la protejarea

reputației

este un drept care

este protejat de art. 8 din

Convenție,

fiind un element car

e

ț

ine de

viața privată

[

Axel Springer AG împotriva Germaniei

(MC), nr.

39954/08, pct.

83, 7

februarie 2012,

ș

i

Polanco Torres

ș

i Movilla Polanco împotriva Spaniei

,

nr. 34147/06, pct. 40, 21 septembrie 2010].

reamintește că, totuși,

pentru ca art. 8

să

fie luat în considerare,

atacul asupra

reputației

unei persoane trebuie

să atingă

un anumit nivel de

gravitate

ș

i

să

fie realizat într-o

manieră

care

să

prejudicieze beneficiul

personal al dreptului la respectarea

vieții

private [

Axel Springer AG

,

citată

anterior, pct. 83,

ș

i

Denisov împotriva Ucrainei

(MC), nr. 76639/11, pct. 112,

25 septembrie 2018].

cauză,

Curtea trebuie

să stabilească dacă

citirea scrisorii în

litigiu de

către

prezentatorii emisiunii de radio este de

natură să

determine

aplicarea în

speță

a art. 8 din

Convenție.

În

această privință, observă că

textul

făcut

public de

către

prezentatorii emisiunii

conținea

referiri la

relația

reclamantului cu membrii

apropiați

ai familiei

ș

i

făcea

trimitere la momente

serioase din

viața

sa

privată,

precum înmormântarea

tatălui său

(supra, pct.

5).

Or, este vorba despre

informații

personale cu privire la care persoana în

cauză

se poate

aștepta

în mod legitim

să

nu fie divulgate

fără consimțământul să

u

(

mutatis mutandis

,

Saaristo

ș

i

alții

împotriva Finlande

i

, nr. 184/06, pct. 61,

12 octombrie 2010)

ș

i a

căror

divulgare poate provoca un sentiment foarte

puternic de intruziune în

viața

sa

privată

. În opinia

Curții,

astfel de

informații

pot afecta

viața intimă

a persoanei în

cauză ș

i sunt susceptibile

să atingă

u

n

nivel de gravitate suficient pentru ca art. 8 din

Convenție să devină

aplicabi

l

în prezenta

cauză.

Prin urmare, în

speță, informațiile făcute

publice în cadrul

emisiunii de radio în litigiu

intră

sub

incidența

acestei

dispoziții.

13

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

motive de inadmisibilitat

e

că

acest

capăt

de cerere nu este în mod

vădit

nefondat

ș

i

că

nu

prezintă

niciun alt motiv de inadmisibilitate

prevăzut

la art.

35 din

Convenție,

Curtea îl

declară

admisibil.

B. Cu

privire la fond

părților

observații

cu privire la fondul

capătului său

de cerere.

Totuși,

acesta i-a solicitat

Curții să

îi

admită

cererea

„pentru

motivele expuse în cererea

sa”.

că hotărârea

din 14 mai 2014 a Tribunalului Prahova

(supra, pct.

20-

23)

ar putea fi

interpretată

ca o

ingerință

în dreptul

reclamantului la respectarea

vieții

sale private. Cu toate acestea, sus

ț

ine

că

o

astfel de

ingerință

este

justificată

în sensul art. 8 § 2 din

Convenție.

această

din

urmă privință, precizează că

statul român

ș

i-a respectat

obligația pozitivă

de a institui un cadru legislativ

ș

i procedural capabil

să

protejeze

reputația

reclamantului. Acesta

arată că

dreptul intern prevedea

dispoziții

legale accesibile

ș

i previzibile

ș

i

că

aceste

reglementări

i-au permis

persoanei în

cauză să

sesizeze

instanțele naționale

cu o

acțiune

în

răspundere

civilă

delictua

lă

împotriva postului de radio. Acesta

consideră că

scopul

respingerii

acțiunii

reclamantului a fost acela de a asigura protejarea dreptului

presei la libertatea de exprimare.

argumentează că instanțele

n

aționale

sesizate

cu cauza au pus în

balanță

diferitele interese aflate în joc: pe de o parte,

interesul presei pamfletare de a beneficia de dreptul la libertatea de exprimare

ș

i de a face publicul

conștient

de

realitățile

sociale ale devierii

comportamentale

ș

i de a-l sensibiliza în acest sens

ș

i, pe de

altă

parte, interesul

reclamantului de a-

și păstra reputația intactă. Făcând

referire la

constatările

tribunalului, Guvernul

susține că această instanță

a

hotărât că afirmațiile

prezentatorilor

făceau

parte dintr-o emisiune

satirică ș

i

că

au avut ca scop

discreditarea expeditoarei scrisorii, avertizând publicul asup

ra

comportamentului social

„neadecvat”. Făcând

referire la

aceleași constatări,

acesta

adaugă că

prezentatorii au citit scrisoarea în timpul emisiunii de radio

fără să

comenteze cu privire la reclamant

ș

i

că

scrisoarea în

cauză

se concentra

pe aspecte ale

vieții

private a fostei

soții

a reclamantului,

observațiile

referitoare la acesta din

urmă

fiind prezentate doar în

treacăt

.

susține că

reclamantul nu a dovedit suficient

că

lectura scrisorii în

cauză

a avut

consecințe

negative asupra

vieții

sale

private, a

reputației

sale sau a

vieții

sale de familie. În plus, acesta

precizeaz

ă

că

reclamantul a i

nițiat acțiunea

în

răspundere civilă delictuală

abia la 10

august 2012 (supra, pct.

13),

după

mai mult de un an

ș

i

două

luni de la

momentul faptelor

ș

i

după

ce

instanțele naționale

au examinat în

prim

ă

14

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

instanță acțiunea

în

răspundere civilă delictuală inițiată

de fosta lui

soție

(supra, pct.

12).

sfârșit,

Guvernul

susține că,

în ziua

următoare difuzării

emisiunii,

postul de radio i-a oferit reclamantului posibilitatea de a-

și

exercita dreptul la

replică ș

i

că

persoana în

cauză

nu s-a prevalat de acest drept (supra, pct.

9).

Curții

a) Principii

general

e

reamintește că,

în cauzele de tipul celei care face obiectul

examinării,

nu este în

cauză

un act al statului, ci pretinsa

insuficiență

a

protecției

acordate de

instanțele

interne

vieții

private a

reclamanților.

Or,

deș

i

art. 8

vizează

în

esență să

protejeze individul împotriva

ingerințelor

arbitrare

ale

autorităților

publice, acesta nu se

limitează

doar la a obliga statul

să

n

u

comită

astfel de

ingerințe:

la acest angajament negativ se pot

adăuga obligații

pozitive, inerente

respectării

efective a

vieții

private sau de familie. Acestea

pot implica adoptarea unor

măsuri

care

vizează

respectarea

vieții

private,

chiar

ș

i în ceea ce

privește

rel

ațiile

dintre indivizi [

Von Hannover împotriva

Germaniei (nr

.

2)

(MC), nr.40660/08

ș

i 60641/08, pct.

98, CEDO 2012].

Limita dintre

obligațiile

pozitive

ș

i negative ale statului în raport cu art. 8 nu

se

pretează

unei

definiții

precise, dar principiile aplicabile sunt comparabile.

În special, în ambele cazuri, trebuie

să

se

țină

seama de echilibrul just care

trebuie

păstrat

între interesele concurente aflate în joc (ibid., pct. 99

).

capătul

de cerere prezentat

Curții

se

referă

la o

încălcare

a drepturilor protejate de art. 8 din

Convenție,

ca urmare a

exercitării

de

către

alte persoane a dreptului lor la libertatea de exprimare, trebuie

să

se

țin

ă

seama în mod cores

punzător,

în aplicarea art.

8, de

cerințele

art. 10

din

Convenție

(a se vedea, de exemplu,

ș

i

mutatis mutandis

,

Von Hannover

împotriva Germaniei

, nr.

59320/00, pct.

58, CEDO 2004-VI). Astfel, în

asemenea cazuri, Curtea va trebui

să pună

în

balanță

dreptul reclamantului la

respectarea

vieții

sale private

ș

i interesul general de a proteja libertatea de

exprimare,

ț

inând seama de faptul

că

nu

există

o

relație ierarhică

într

e

drepturile garantate de cele

două

articole (

Sousa Goucha împotriva

Portugaliei

, nr. 70434/12, pct. 42, 22 martie 2016)

.

reamintește,

în

această privință, că

a avut deja ocazia

să

stabilească

principiile relevante

după

care trebuie

să

se ghideze în aprecierea

sa în acest domeniu [

Couderc

ș

i Hachette Filipacchi Associés împotriva

Franței

(MC), nr.

40454/07, pct.

90-93, CEDO 2015 (extrase),

ș

i

Von

Hannover (nr. 2)

,

citată

anterior, pct. 95-99]. Astfel, aceasta a stabilit o serie

de criterii care trebuie aplicate în contextul punerii în

balanță

a drepturilor

aflate în joc (

Axel Springer AG

,

citată

anterior, pct. 90-95). Criteriile definite

aplicabile în materie

–

în

măsura

în care acestea sunt relevante în

speță –

sunt

contribuția

la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei vizate,

obiectul reportajului, comportamentul anterior al persoanei în

cauză,

15

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

conținutul,

forma

ș

i repercusiunile

publicației

[a se vedea, în acest sens,

Couderc

ș

i Hachette Filipacchi Associés

,

citată

anterior, pct

.

93,

ș

i

Von

Hannover (nr. 2)

,

citată

anterior, pct. 109-113]. Aceste criterii, care nu sunt

exhaustive, trebuie

să

fie transpuse

ș

i adaptate

circumstanțelor

cauzei (

Axel

Springer SE

ș

i RTL Television GmbH împotriva Germaniei

, nr.

51405/12

,

pct. 42, 21 septembrie 2017).

reamintește că, deși

nu trebuie

să depășească

anumite limite, în special în ceea ce

privește protecția reputației ș

i a

drepturilor altora, presei îi revine sarcina de a comunica, respectându-

și

obligațiile ș

i

responsabilitățile, informații

ș

i idei cu privire la toate problemele

de interes general. La

funcția

sa, care

constă

în diseminarea

informațiilor ș

i

ideilor referitoare la astfel de probleme, se

adaugă

dreptul publicului de a le

primi (

Axel Springer AG

,

citată

anterior, pct. 79).

că

astfel,

contribuția

presei la o

dezbatere de interes general nu poate fi

limitată

numai la evenimente de

actualitate sau la dezbateri preexistente.

Deși

presa este cu

siguranță

un vector

de diseminare a unor dezbateri de interes general, aceasta are, de asemenea,

rolul de a scoate la

iveală ș

i de a aduce la

cunoștința

publicului

informații

de

natură să trezească

interesul

ș

i

să

genereze o astfel de dezbatere în cadrul

societății

(

Couderc

ș

i Hachette Filipacchi Associés

,

citată

anterior, pct. 114).

Anumite evenimente din

viața privată ș

i de familie trebuie

totuși să

îi

determine pe

jurnaliști să

dea

dovadă

de

prudență ș

i

precauție

atunci când le

abordează

(a se vedea, în acest sens,

Couderc

ș

i Hachette Filipacchi Associés

,

citată

anterior, pct. 140).

competenței

sale de control, Curtea nu are

obligația

de a

se substitui

instanțelor naționale,

ci îi revine sarcina de a verifica,

ț

inând

seama de ansamblul cauzei,

dacă

deciziile

pronunțate

de

instanțe

în temeiul

competenței

acestora de apreciere se

conciliază

cu

dispozițiile

din

Convenție

invocate (

Axel Springer AG

,

citată

anterior, pct. 86). În cazul în care punerea

în

balanță

de

către autoritățile naționale

a drepturilor garantate de art. 8

ș

i

art. 10

din

Convenție

a fost

realizată

respectându-se criteriile stabilite de

jurisprudența Curții,

trebuie

să

existe motive serioase pentru ca opinia

Curți

i

să

se substituie celei emise de

instanțele

interne (ibid., pct. 87-88).

b) Aplicarea

principiilor în prezenta

cauză

observă că afirmațiile

în litigiu,

conținute

în scrisoarea

adresată

de sora reclamantului unui post de radio, au fost formulate în timpul unei

emisiuni de radio, atunci când prezentatorii emisiunii au citit documentul în

cauză. Această

scrisoare, care includea, la început,

informații

privind

viața

privată

a fostei

soții ș

i partenere a reclamantului (supra, pct.

3),

comunica

informații

referitoare la faptul

că

acesta din

urmă

a refuzat

să

participe la

slujba

religioasă

care a avut loc

după

decesul

tatălui său,

precum

ș

i la

pretențiile

financiare pe care acesta le avea de la familie. Aceasta

conținea,

de asemenea, calificative injurioase la adresa reclamantului (supra, pct.

5).

16

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

această privință,

Curtea

consideră

util

să

sublinieze, cu titlu

introductiv,

că

rolul

său

în prezenta

cauză

este, în primul rând, acela de a

verifica

dacă

tribunalul, a

cărui

decizie este

contestă

de reclamant (supra,

pct.

20-

23),

a procedat la o punere în

balanță justă

a drepturilor în

cauză,

pronunțându

-se pe baza criteriilor definite de Curte în acest scop, reamintite

la punctul

63

de mai sus.

i. Cu privire la chestiunea

contribuției

la o dezbatere de interes general

reamintește că

art. 10 § 2 din

Convenție

nu

lasă

loc

restricțiilor

privind libertatea de exprimare atunci când se

află

în joc o chestiune de intere

s

public (a se vedea, printre altele,

Wingrove împotriva Regatului Unit

, 25

noiembrie 1996, pct. 58,

Culegere de

hotărâri ș

i decizii

1996-V). Marja de

apreciere a statelor este, în fapt,

redusă

în cazul dezbaterilor asupra

problemelor de interes general (

Editions Plon împotriva

Franței

,

nr. 58148/00,

pct. 44,

CEDO 2004-IV). Pentru a verifica

dacă

o emisiune

constituie o

informație

de

importanță generală,

este necesar

să

se aprecieze

întreaga emisiune

ș

i

să

se

stabilească dacă

aceasta,

considerată

în ansamblul

său ș

i

ț

inând seama de contextul în care se înscrie, are ca obiect o chestiune

de interes general (a se vedea

mutatis mutandis

ș

i aspecte legate de o

publicație

referitoare la

viața privată

a altora,

Couderc

ș

i Hachette Filipacchi

Associés

,

citată

anterior, pct. 102).

această privință,

Curtea

precizează că

problemele care

afectează

publicul într-o asemenea

măsură

încât poate

să aibă

un interes legitim

față

de

acestea, care îi

captează atenția

sau îl

preocupă

în mod semnificativ au

legătură

cu interesul general, în special pentru

că

problemele respective se

referă

la

bună

starea

cetățenilor

sau la

viața comunității.

Acest lucru este

valabil

ș

i pentru aspectele care pot

să

genereze controverse considerabile

,

care

vizează

o

temă socială importantă

sau care au

legătură

cu o

problemă

despre care publicul are interesul de a fi informat (

Couderc

ș

i Hachette

Filipacchi Associés

,

citată

anterior, pct. 103, cu trimiterile citate). Interesul

public nu poate fi redus la

așteptările

unui public amator de detalii referitoare

la

viața privată

a altor persoane, nici la gustul cititorilor pentru

senzațional,

uneori chiar pentru voyeurism [

Magyar Helsinki Bizottság împotri

va

Ungariei

(MC), nr. 18030/11, pct. 162, 8 noiembrie 2016].

circumstanțele

prezentei cauze, este

esențial să

se

stabilească dacă

emisiunea în ansamblul

său ș

i mesajul pe care încerca

să

îl

transmită,

inclusiv prin citirea scrisorii în

cauză,

pot fi considerate

informații

de

natură să

contribuie la o dezbatere de interes general.

speță,

Curtea sublinia

ză că

tribunalul a considerat

că

emisiunea de

radio în litigiu viza

„stigmatizarea

aspectelor negative ale

realității sociale” ș

i

că

scopul citirii scrisorii redactate de sora reclamantului era acela de a critica

demersul acesteia, al

cărei

scop era denigrarea în mod public a membrilor

familiei sale (supra, pct.

21).

17

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

întrebării

faptul

–

relevat de tribunal

– că,

prin citirea scrisorii în

cauză,

emisiunea

intenționa să atragă atenția

publiculu

i

asupra faptului

că relațiile

tensionate din cadrul unei familii puteau

să

îi

determine pe unii dintre membrii acesteia

să facă

publice, prin intermediul

unor posturi de radio, aspecte legate de vi

ața privată

a altor membri ai familiei

lor. Cu toate acestea, Curtea

observă că

nu

există

nicio

dovadă că

aspectul

menționat

face parte dintr-o dezbatere

generală,

care s-a

desfășurat

cel

puți

n

la nivelul

ascultătorilor

postului de radio în

cauză. Deși

este posibil ca unii

ascultători să

vrea

să ș

tie

că

unii oameni pot recurge la un post de radio pentru

a face publice, din

răzbunare,

aspecte ale

vieții

lor private sau de familie, este

la fel de

adevărat că această

chestiune are o

legătură strânsă

cu manifestarea

relațiilor

dintre membrii unei familii, aspect care

intră

sub

incidența vieți

i

lor

private. Faptul

că

sora reclamantului a ales

să facă

publice

relațiile

de famili

e

prin intermediul unui post de radio nu

transformă

demersul acesteia într-

o

chestiune

„de

interes

general”.

a

observă că,

pentru a ilustra subiectul emisiunii de radio,

prezentatorii au citit scrisoarea,

evidențiind informații

de

natură intimă

cu

privire la fosta

soție

a reclamantului, care

încă

avea o

relație

cu acesta din

urmă

la momentul faptelor, precum

ș

i aspecte ale

vieții

private a

reclamantului (supra, pct.

5).

Este necesar

să

se

reamintească

faptul

că,

în

jurisprudența Curții

, eventualele probleme conjugale ale

președintelui

unui

stat sau

dificultățile

financiare ale unui

cântăreț

celebru nu au fost considerate

ca fiind legate de o dezbatere de interes general [

Standard Verlags GmbH

împotriva Austriei (nr.

2)

, nr.

21277/05, pct.

52, 4 iunie 2009,

ș

i

Hachett

e

Filipacchi Associés (

ICI PARIS

) împotriva

Franței

, nr. 12268/03, pct. 43, 23

iulie 2009]. Curtea

observă,

de asemenea,

că

respectivele calificative

injurioase formulate la adresa reclamantului

–

cum ar fi

„dobitocul

draculu

i”

–

au fost citite în direct

fără

nicio

reținere.

Or, prin

însăși

natura lor, aceste

informații

nu contribuie la o

„dezbatere

de interes

general” ș

i nu

ajută

presa

să își îndeplinească

rolul de

„câine

de

pază”.

consideră că, deși

tribunalul a apreciat

că

subiectul

abordat în cursul emisiunii avea

legătură

cu o chestiune pe care acesta o

considera ca fiind de interes general

– ș

i anume

„stigmatizarea

aspectelor

negative ale

realității sociale” –

textul

făcut

public se concentra pe

viața

de

familie a reclamantului

ș

i

dezvăluia

aspecte ale

vieții

sale private, care, în

contextul prezentei cauze, nu pot fi considerate aspecte ce contribuie la o

„dezbatere

de interes

general”

pentru comunitate, în sensul jurisprude

nței

sale.

ii. Cu privire la notorietatea persoanei vizate

ș

i obiectul emisiunii

constată,

asemenea

instanțelor naționale

(supra, pc

t.15

ș

i

21),

că

reclamantul ocupa

funcția

de comisar de

poliție.

Cu toate acestea, din dosar

nu reiese

că

persoana în

cauză

era o pe

rsoană cunoscută

publicului sau

renumită

cel

puțin

la nivel

județean.

18

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

speță,

Curtea

observă că

tribunalul s-a limitat

să menționeze,

la

modul general,

făcând

referire la

funcția publică exercitată

de persoana în

cauză, ș

i anume cea de comisar de

poliție, că „având

în vedere

jurisprudenț

a

constantă

a

Curții

potrivit

căreia,

atunci când sunt în joc chestiuni de interes

public care privesc persoane publice, acestea trebuie

să

manifeste o

toleranț

ă

mai mare, dat fiind statutul lor în

societate”

(supra, pct.

21).

Aceasta

consideră că, deși

a

menționat

criteriul

reținut

în

jurisprudența

sa referitor la

nivelul de

protecție

acordat persoanelor publice, tribunalul ar fi trebuit

să

expliciteze în

hotărârea

sa motivele pentru care simplul fapt

că

reclamantul

deținea funcția

de comisar de

poliție

reducea

speranța

acestuia

legată

d

e

protejarea

vieții

sale private.

iii. Cu privire la comportamentul anterior al persoanei în cauz

ă

constată,

de asemenea,

că

tribunalul nu s-a

pronunțat

cu privire

la comportamentul anterior al reclamantului în raport

față

de mass-media. În

opinia

Curții,

nu

există

nicio

dovadă că

persoana în

cauză ș

i-a exprimat

anterior

toleranța

sau posibila

îngăduință

în ceea ce

privește

publicarea unor

aspecte referitoare la

viața

sa

privată; reacția imediată

a acestuia la

afirmațiile

făcute

publice (supra, pct

.

6)

pare, de altfel,

să

indice contrariului.

iv. Cu privire la

conținutul,

forma

ș

i repercusiunile emisiunii

reamintește că,

în exercitarea profesiei lor,

jurnaliștii

iau zilnic

decizii prin care stabilesc linia care

separă

dreptul publicului la informare

ș

i

dreptul

celorlalți

la respectarea

vieții

lor private. Astfel, acestora le revine

responsabilitatea

principală

de a proteja persoanele, inclusiv persoanele

publice, de orice intruziune în

viața

lor

privată.

Alegerile pe care le fac în

acest sens trebuie

să

se bazeze pe normele etice

ș

i deontologice ale profesiei

lor (

Couderc

ș

i Hachette Filipacchi Associés

,

citată

anterior, pct.

138).

Totuși, deși jurnaliștii

sunt liberi

să aleagă,

dintre

informațiile

care le parvin,

acele

informații

pe care doresc

să

le abordeze

ș

i modul în care o vor face,

această

libertate nu îi

scutește

de

responsabilități

(ibid., pct. 139

in fine

).

menționat

deja anterior, Curtea

acordă importanță

faptului

că informațiile

divulgate în

speță

erau de

natură privată

(supra,

pct.

74).

Or,

deși

elementele

dezvăluite

publicului

ț

ineau de sfera

vieți

i

private a reclamantului, prezentatorii emisiunii nu au luat

măsuri

pentru a-l

proteja pe acesta. Astfel, Curtea

constată că

prezentatorii emisiunii nu au triat

în niciun fel

informațiile

din scrisoare, ci au citit pur

ș

i simplu

conținutul

acesteia, inclusiv cuvintele jignitoare la adresa reclamantului.

observă,

de asemenea,

că

prezentatorii emisiunii de radio au

menționat

în timpul emisiunii numele

diferiților protagoniști, ș

i anume

reclamantul, fosta lui

soție ș

i sora acestuia,

fără să

le fi solicitat

consimțământul, deși

acest lucru este impus de normele deontologice

naționale

(supra, pct.

11

ș

i

30).

Or, având în vedere

afirmațiile făcute

cu

19

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

privire la reclamant

ș

i la fosta lui

soție ș

i

parteneră,

în special cuvintele

injurioase utilizate în scrisoarea

adresată

persoanei în

cauză,

prezentatorii

emisiunii de radio trebuiau

să

nu se

îndoiască

de faptul

că

expresiile utilizate

erau de

natură să aducă

atingere

reputației

persoanelor în

cauză, odată

cu

divulgarea numelor acestora

.

subliniază că

tribunalul a considerat

că

citirea

scrisorii constituia un pamflet (supra, pct.

21).

În acest sens, Curtea

reamintește că

satira este o

formă

de exprimare

artistică ș

i de comentariu

social care, prin exagerarea

ș

i denaturarea

realității

care îi sunt caracteristice,

urmărește

în mod firesc

să

provoace

ș

i

să

agite. Prin urmare, este necesar

să

se examineze cu o

atenție deosebită

orice

ingerință

în dreptul unui artist sau

al

oricărei

alte persoane

–

precum prezentatorii unei emisiuni de radio, în

speță –

de a se exprima pe

această

cale (

Alves da Silva împotriva Portugaliei

,

nr. 41665/07,

pct. 27,

20 octombrie 2009). În cauza

Sousa Goucha

(citată

anterior, pct

.

50), Curtea a

făcut

referire la criteriul

„cititorului rezonabil

”

pentru a aborda chestiuni referitoare la formele de exprimare

satirică ș

i a

recunoscut

că

parodia

beneficiază

de o

marjă

de apreciere deosebit de

largă

în contextul

libertății

de exprimare

.

n

speță,

Curtea nu

contestă

constatarea

instanțelor naționale

cu privire

la caracterul satiric al emisiunii de radio în litigiu. Cu toate acestea, Curtea

observă că

în respectivul comunicat de

dezmințire

publicat în zilele

următoare

emisiunii a fost exprimat regretul

că

sensul lecturii scrisorii

–

care trebuia

să

fie un pamflet îndreptat împotriva expeditoarei

–

a fost

înțeles greșit

de unii

ascultători ș

i

că

acest lucru a adus atingere imaginii reclamantului

ș

i a C.D.

(supra, pct.

7).

În plus, Curtea

consideră că

prezentatorii emisiunii ar fi putut

să transmită

mesajul lor

fără

a citi calificativul injurios

„dobitocul dracului”,

folosit împotriva reclamantului

ș

i care, în mod evident, nu aducea nicio

valoare

adăugată

subiectului

dezbătut, ș

i probabil

că

a fost

păstrat

pentru a

atrage

atenția

ascul

tătorilor

(a se vedea, de exemplu

ș

i

mutatis mutandis

,

Tammer împotriva Estoniei

, nr.

41205/98, pct.

67, CEDO 2001-I,

ș

i

Constantinescu împotriva României

, nr.

28871/95, pct.

74, CEDO 2000-

VIII)

.

dorește să reamintească

faptul

că

este de

competența instanțelor

naționale să

realizeze o apreciere a

conținutului

emisiunii în litigiu, pentru a

pune în

balanță

interesele aflate în joc. Cu toate acestea, în opinia sa, chiar

dacă

emisiunea în

cauză

era

satirică,

era

necesară

o examinare

nuanțată

a

conținutului

mesajelor

făcute

publice, pentru a determina în ce

măsură

informațiile dezvăluite

cu privire la

viața privată

a reclamantului

ș

i termenii

utilizați

au contribuit efectiv la dezbaterea pe care

instanța

a considerat-o a fi

de interes general. Astfel, Curtea

consideră că informațiile

divulgate erau

ofensatoare în sine

ș

i puteau

să

genereze repercusiuni asupra imaginii

ș

i

reputației

reclamantului.

20

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

v. Cu privire la modalitatea de

obținere

a

informațiilor ș

i veridicitatea acestora

subliniază,

în primul rând,

importanța

pe care o are, în opinia

sa, respectarea de

către jurnaliști

a

obligațiilor ș

i

responsabilităților

lor,

precum

ș

i a principiilor deontologice care le

reglementează

profesia. În

această privință,

Curtea

reamintește că

art. 10

din

Convenție protejează

dreptul

jurnaliștilor

de a comunica

informații

cu privire la chestiuni de interes

general, cu

condiția

ca

aceștia să acționeze

cu

bună

-

credință,

pe baza unor

fapte exacte,

ș

i

să

furnizeze

informații „fiabile ș

i

precise”,

respectând

deontologia

jurnalistică

[

Fressoz

ș

i Roire împotriva

Franței

(MC),

nr. 29183/95, pct. 54, CEDO 1999-I]

cauză,

Curtea

observă că,

în scopul

evidențierii

comportamentului surorii reclamantului, care expediase scrisoarea în litigiu

postului de radio, prezentatorii emisiunii au citit

această

scrisoare, care

conținea

referiri la

viața privată

a persoanei în

cauză, fără

a efectua o

verificare

prealabilă

a

informațiilor menționate

acolo. Or,

după

efectuarea

unor

verificări,

s-a dovedit

că

acestea nu corespundeau

realității

(supra,

pct.

7).

urmă,

Curtea

subliniază că

respectivele

constatări făcut

e

după

verificarea

conținutului

scrisorii au determinat postul de radio

să

difuzeze un mesaj de

dezmințire

(supra, pct.

7).

Pe de

altă

parte, în opinia

Curții,

este de

înțeles că

exercitarea de

către

reclamant a dreptului

său

la

replică

a

rămas

efectiv

fără

obiect ca urmare a

difuzării

acestui comunicat

timp de trei zile (supra, pct.

8,

9

ș

i

29).

c) Concluzie

privește

modul în care

autoritățile naționale

au abordat

cauza, Curtea

constată că instanțele

române au admis pe deplin

că

litigiul cu

care au fost sesizate avea ca obiect un conflict între dreptul de a comunica

idei

ș

i dreptul la protejarea

reputației ș

i drepturilor altora. Cu toate acestea,

apreciază că

tribunalul nu a efectuat o punere în

balanță detaliată.

În opinia

Curții,

tribunal a realizat o examinare prea

generală

în

speță, neținând

seama

de anumite aspecte ale cauzei, ceea ce l-a determinat

să

considere

că

era vorba

despre o dezbatere de interes general

ș

i

că

reclamantul

făcea

parte dintr-o

categorie de persoane în cazul

cărora speranța legată

de

protecția vieții

lor

private putea fi

diminuată.

În plus,

însăși conținutul informațiilor,

contribu

ț

ia

acestora la o dezbatere privind o chestiune de interes general

ș

i faptul

că

acestea nu se bazau pe realitate nu au fost luate în considerare la punerea în

balanță

a intereselor aflate în joc.

condiții ș

i

ț

inând seama de marja de apreciere de care dis

pun

în materie

instanțele naționale

atunci când pun în

balanță

interese divergente

(a se vedea în special

jurisprudența citată

la punctul

66

de mai sus), Curtea

concluzionează că

tribunalul nu

ș

i-a îndeplinit

obligațiile

pozitive care îi

reveneau în temeiul art. 8 din

Convenție.

21

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Prin urmare, a fost

încălcată această dispoziție.

III. CU PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE

ÎNCĂLCĂRI

ALE

CONVENȚIEI

n

urmă,

în temeiul art. 6 din

Convenție,

reclamantul se plânge

că

nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului

că

Tribunalu

l

Prahova a considerat

că declarația

martorului propus de el nu era

suficientă

pentru a dovedi pretinsul prejudiciu (supra, pct.

23).

Acesta

invocă

art. 6 din

Convenție.

reamintește că, deși

art. 6 din

Convenție garantează

dreptul la

un proces echitabil, acesta nu

reglementează totuși

admisibilitatea probelo

r

sau aprecierea lor, materie care

intră

în primul rând sub

incidența

dreptului

intern

ș

i a

instanțelor naționale.

În principiu, chestiuni precum

importanța

acordată

de

instanțele

n

aționale

diverselor mijloace de

probă,

concluzii sau

aprecieri pe care le-au examinat nu

intră

în sfera controlului exercitat de

Curte. Aceasta nu are

obligația să țină

locul unei

instanțe

de al patrulea grad

de

jurisdicție ș

i

să

conteste aprecierea instan

ț

elor interne, în temeiul art. 6 § 1

din

Convenție,

cu

excepția

cazurilor în care concluziile acestora pot fi

considerate arbitrare sau

vădit

nerezonabile [

Bochan împotriva Ucrainei

(nr. 2)

(MC), nr. 22251/08, pct. 61, CEDO 2015].

speță,

tribunalul avea sarcina de a decide cu privire la

importanța

care trebuia

acordată depoziției

martorului prezentat de reclamant.

În cazul de

față,

tribunalul s-a

pronunțat

corect în

această privință.

În plus,

acesta a expus motivele care justificau

poziția adoptată

cu privire la

această

mărturie

(supra, pc

t.23

ș

i

46).

Rezultă că

acest

capăt

de cerere este în mod

vădit

nefondat

ș

i trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a)

ș

i art. 35

Convenție.

IV. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN

CONVENȚI

E

Convenție:

„În

cazul în care Curtea

declară că

a avut loc o

încălcare

a

Convenției

sau a

protocoalelor sale

ș

i

dacă

dreptul intern al înaltei

părți

contractante nu permite decât o

înlăturare incompletă

a

consecințelor

acestei

încălcări,

Curtea

acordă părț

ii

lezate,

dacă

este cazul, o r

eparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

solicită

4 500 de euro (EUR)

ș

i 5 000 de lei

românești

(RON) cu titlu de

despăgubire

pentru prejudiciul material pe care

susține că

l-a suferit. El

precizează că

aceste sume corespund sumei pe care trebuie

să

o

restituie postului de radio

ș

i, respectiv, onorariului avocatului care i-a fost

acordat

inițial.

Acesta mai

solicită ș

i 35 000 EUR cu titlu de

despăgubir

e

pentru prejudiciul moral pe care

consideră că

l-a suferit.

22

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ce

privește

prejudiciul material, Guvernul

răspunde că,

în urma

adoptării hotărârii

definitive din 25 februarie 2015 (supra, pct.

26),

reclamantul a fost obligat

să

restituie suma care îi fusese

plătită

cu titlu de

despăgubire

ca urmare a

anulării

temeiului juridic pentru plata acestei sume.

În ceea ce

privește

prejudiciul moral, acesta

solicită Curții să

considere

că

o

eventuală hotărâre

de constatare a unei

încălcări

ar constitui, în sine, o

reparație suficientă.

Acesta

adaugă că

suma

solicitată

de reclamant cu acest

titlu este

excesivă ș

i

nejustificată.

privește

prejudiciul material, Curtea

constată,

asemenea

Guvernului,

că

reclamantul a trebuit

să

restituie

despăgubirea obținută

în

cadrul procedurii interne ca urmare a

anulării

temeiului juridic pentru

acordarea acestei sume la nivel

național.

Prin urmare, nu se poate

susține că

restituirea sumei respective i-a cauzat un prejudiciu material reclamantului

ș

i,

în

consecință,

cererea

formulată

în

această privință

trebuie

să

fie

respinsă.

În

schimb, Curtea

consideră că

simpla constatare a unei

încălcări

nu constituie,

în

speță,

o

reparație suficientă

pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.

Pronunțându

-se în echitate, astfel cum prevede art. 41 din

Convenție,

aceasta

acordă

persoanei în

cauză

suma de 2 000 EUR cu titlu de

despăgubire

pentru

prejudiciul moral

.

B. Cheltuieli

de

judecată

solicită,

în baza unor documente justificative, 5

0

00

RON,

adică

aproximativ 1

040 EUR, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Precizează că această sumă

corespunde onorariilor avocatului I.C. Iliesc

u,

care îl

reprezintă

în procedura în

fața Curții

din 29 ianuarie 2018.

consideră că

suma

solicitată

este prea mare în raport cu

activitatea

desfășurată

în

speță

de avocatul sus-

menționat, ș

i anume

depunerea cererii de

reparație echitabilă.

În plus, acesta pune sub semnul

înt

rebării

mandatul

încredințat

I.C. Iliescu de

către

reclamant în scopul

reprezentării

sale în procedura în

fața Curții.

observă că,

în conformitate cu probele aflate la dosar, la 24

noiembrie 2017, reclamantul l-a mandatat pe avocatul I.C. Iliescu

să

îl

reprezinte în procedura în

fața

sa. Curtea nu

identifică

niciun motiv pentru a

considera

că

acest mandat nu ar fi valabil. Curtea

reamintește că,

potrivi

t

jurisprudenței

sale, un reclamant nu poate

obține

rambursarea cheltuielilor

de

judecată

decât în

măsura

în care se

stabilește

caracterul real, necesar

ș

i

rezonabil al acestora. În prezenta

cauză, ț

inând seama de documentele de care

dispune, de criteriile sus-

menționate ș

i de natura

observațiilor

prezentate de

avocatul reclamantului (supra, pct.

35

ș

i

55),

Curtea

consideră că

este

rezonabil

să

acorde reclamantului suma de 100 EUR pentru cheltuielile de

judecată

aferente procedurii în

fața

sa.

23

HOTĂRÂREA

MARINA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

C. Dobânzi

moratorii

consideră

necesar ca rata dobânzilor moratorii

să

se întemeieze

pe rata dobânzi

i

facilității

de împrumut marginal

practicată

de Banca

Centrală

Europeană, majorată

cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

declară

cererea

admisibilă

în ceea ce

privește capătul

de cerere întemeiat

pe art. 8 din

Convenție ș

i

inadmisibilă

pentru celelalte capete de cerere;

2.

hot

ărăște

că

a fost

încălcat

art. 8 din

Convenție;

3.

hotărăște

a)

că

statul pârât trebuie

să plătească

reclamantului, în termen de trei luni

de la data

rămânerii

definitive a

hotărârii,

în conformitate cu art. 44

din

Convenție, următoarele

sume, care trebuie convertite în

moneda statului pârât, la rata de schimb

aplicabilă

la data

plății:

i. 2 000 EUR

(două

mii de euro), plus orice

sumă

ce poate fi

datorată

cu titlu de impozit pentru

această sumă,

pentru prejudiciul moral,

ii. 100 EUR (o

sută

de euro), plus orice

sumă

ce ar putea fi

datorată

d

e

reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de

judecată;

b)

că,

de la expirarea termenului

menționat ș

i

până

la efectuarea

plății,

aceste sume trebuie majorate cu o

dobândă simplă,

la o

rată egală

cu

rata dobânzii f

acilității

de împrumut marginal

practicată

de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă

pe parcursul acestei perioade

ș

i

majorată

cu trei puncte procentuale;

4.

respinge

cererea de acordare a unei

reparații

echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată

în limba

franceză,

apoi

comunicată

în scris la 26 mai 2020, în

temeiul art. 77 § 2

ș

i art. 77 § 3 din Regulament.

Andrea Tamietti

Grefier

Jon Fridrik Kjølbro

Președinte

24