CASE OF MARINA v. ROMANIA

Reclamantul s-a născut în 1968 ș i locuiește în Ploiești. Acesta a fost reprezentat de I.C. Iliescu ș i C.C. Marina, avocați în Prahova.

Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Citirea în direct a acestei scrisori a fost însoțită de comentariile celor doi prezentatori, Bu. ș i Bl. Aceștia/acestea s-au exprimat după cum urmează: „[... ] Bu.: Este vorba de o coală format A4 împăturită absolut regulamentar. Bl.: pe care putem citi ca titlu. .. Bu.: pentru Radio Prahova! Bl.: pentru Radio Prahova... Ok! Ia te rog frumos să citești puțin ca să elucidăm misterul. Adică... ne -ai făcut curioși. Bu.: Nu cred că vom avea cum să elucidăm misterul Bl.: Deci e un mister neelucida t? Bu.: Da! Bl. Aaa... frate, e o conspirație deja! Bu.: Dar voi citi pentru că suntem un post de radio transparent, care ț inem la ascultătorii noștri, indiferent că se numesc A., indiferent că se numesc Marina, indiferent că se numesc cum se numesc; ce vine pe ad resa redacției se citește în măsur a în care poate fi citit! Aaa e un limbaj aaa ... hmm...semi- licențios...culmea că, deși scrisoarea ni se adresează, nu are nici o legătură cu noi ! Bl.: Cu noi! Da... Bu. Aaa, hm, bun, începem, da? Pentru Radio Prahova! Pentru C.D… avocat în tribunal ! Bl.: Aha! Bu. Te-ai culcat cu toți bărbații.. . Bl.- ( râde ) Bu.: Ș i acum vrei zestre pentru bastard. Asta-i prima dedicație. Așa scrie! Bl.: Păi ș i care- i legătura cu Radio Prahova? Bu.: Nu ș tiu...ne lămurim în continuare. Bl.: Așa! Bu.: pentru...hmm...domnul Marina Viorel... Bl.: Cum? Pentru domnul Marina Viorel? Bu.: Da! Bl.: Așa! Bu.: Nu ai fost capabil să mergi la parastasele tatălui tău ș i vrei bani, dobitocul draculu i. [...] 2 HOTĂRÂREA

În aceeași zi, reclamantul ș i C.D. s-au dus la sediul postului de radio, unde s-au întâlnit cu ș eful acestuia ș i au discutat cu el. În cadrul discuției, aceștia s-au plâns că citirea scrisorii lui A.M. în timpul emisiunii radio a adus atingere vieții lor private. Au precizat că au fost proferate acuzații calomnioase împotriva lor, fără nicio verificare prealabilă ș i fără ca aceștia să își fi dat consimțământul cu privire la difuzarea informațiilor referitoare la viața lor privată.

După efectuarea verificărilor ș i stabilirea faptului că expeditoare a scrisorii expunea în respectiva scrisoare născociri referitoare la reclamant, p e care aceasta le tot repeta de ani de zile, postul de radio a dezmințit afirmațiil e transmise în direct. Prin această dezmințire, postul de radio ș i-a exprimat regretul că sensul lecturii scrisorii – care trebuia să fie un pamflet îndreptat împotriva expeditoarei – a fost înțeles greșit de unii ascultători ș i că acest lucru a adus atingere imaginii reclamantului ș i a C.D.

Postul de radio a difuzat acest mesaj de dezmințire de trei ori pe 3 iuni e 2011, de două ori pe 4 iunie 2011, o dată pe 5 iunie 2011 ș i de două ori pe 6 iunie 2011.

Reclamantul a fost invitat de postul de radio pentru a - și exercita „dreptul la replică” (infra, pct. 31), prevăzut de reglementările interne, la 6 iunie 2011, în cadrul unei alte emisiuni de radio, drept pe care persoana în cauză nu l-a exercitat .

După evenimentul descris mai sus, reclamantul ș i C.D. s-au despărțit, iar persoana în cauză a fost nevoită să părăsească domiciliul comun.

La 24 august 2011, C.D. a sesizat instanțele naționale cu o acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva s ocietății care deținea postul de radio, solicitând repararea prejudiciului adus reputației sale. Prin hotărârea din 1 iunie 2012, Judecătoria Ploiești a obligat postul de radio la repararea prejudiciului moral cauzat fostei soții a reclamantului ca urmare a difuzării emisiunii din 3 iunie 2011. Această hotărâre a fost confirmată printr-o 4 HOTĂRÂREA

La 10 august 2012, reclamantul a introdus o acțiune în răspundere penală delictuală împotriva postului de radio ș i a celor doi prezentatori, pentru atingerea adusă dreptului său la imagine ș i la reputație, în temeiul dispozițiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală (infra, pct. 28), al articolului 30 din Constituție (infra, pct. 27), al articolelor 30 ș i 33 din Cod ul de reglementare a conținutului audiovizual, referitoare la protecția demnități i ș i dreptului la imagine (infra, pct. 29). Ulterior, acesta a precizat că își menține acțiunea doar împotriva postului de radio ș i că, astfel, renunță la acțiune în măsura în care era îndreptată împotriva celor doi prezentatori .

În cadrul acțiunii sale, reclamantul a arătat că lectura scrisorii în cauză conținea acuzații calomnioase la adresa lui ș i că au fost făcute publice informații cu caracter personal fără acordul său. A precizat că această lectură a avut grave repercusiuni asupra vieții sale de familie ș i profesionale, întrucât a fost nevoit să se despartă de C.D., să părăsească domiciliul comun ș i, astfel, a fost îndepărtat de copiii săi, ș i că ar fi fost afectată ș i imaginea sa profesională. Acesta a menționat, de asemenea, că i s-a propus să își exercite dreptul la replică, dar că această posibilitate i-a fost oferită abia la trei zile de la emisiunea în cauză, în cadrul unei alte emisiuni, ceea ce, în opinia sa, nu mai avea rost, dat fiind faptul că postul de radio difuzase între timp un comunicat de dezmințire (supra, pct. 8 et 9)

Printr-o hotărâre din 22 octombrie 2013, Judecătoria Ploiești a admis cererea reclamantului ș i a obligat postul de radio să îi plătească acestuia echivalentul în lei românești al sumei de 4 500 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire. Judecătoria a considerat că, în speță, erau întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Aceasta a hotărât, printre altele, că, deși n u puteau constitui o sursă de drept, hotărârea sa definitivă din 1 iunie 2012, pronunțată în cadrul procedurii inițiate de fosta soție a reclamantului (supra, pct. 12), ș i decizia din 12 ianuarie 2012 a Consiliului Național al Audiovizualului (supra, pct. 11) au stabilit că respectivul conținut al scrisorii citite în timpul emisiunii era de natură să aducă atingere imaginii ș i vieții private. A precizat că informațiile dezvăluite în timpul emisiunii erau ofensatoare, indiferent de caracterul satiric al emisiunii, că acestea nu priveau chestiuni de interes general ș i că nu erau vizate de excepțiile prevăzute la art. 8 din Convenție. În cele din urmă, a hotărât că declarația unui martor propus de reclamant ș i considerentele reținute în hotărârea definitivă pronunțată în cadrul procedurii inițiate de fosta soție a reclamantului (supra, pct. 12) erau suficiente pentru a concluziona că acesta din urmă a suferit într- 5 HOTĂRÂREA

În perioada 20 ianuarie - 31 martie 2014, societatea care deținea postul de radio i-a plătit reclamantului, în trei tranșe, suma stabilită de judecătorie cu titlu de despăgubire . B. Procesul în fața Tribunalului Prahova

Pârâtul a formulat în fața Tribunalului Prahova recurs împotriva hotărârii judecătoriei din 22 octombrie 2013 („tribunalul”).

În cadrul ședinței din 9 aprilie 2014, completul de judecată format din doi judecători (N.C. Ș i C.A.M.) au declarat că se abțin pe motiv că făcuseră parte din completul de trei judecători al aceleiași instanțe (tribunalul) car e pronunțase hotărârea din 18 februarie 2013, în cadrul procedurii inițiate d e fosta soție a reclamantului (supra, pct. 12). Conform dosarului, reclamantul nu a depus o cerere de recuzare a acestor judecători .

Printr-o încheiere din 13 mai 2014, tribunalul, reunit într-un complet compus din trei judecători, a respins cererea celor doi magistrați, pe motiv că acțiunea cu care a fost sesizat se referea la cererea de despăgubire introdusă de reclamant ș i că acești judecători nu se pronunțaseră asupra obiectului litigiului referitor la reclamant, ci doar asupra afirmațiilor referitoare la fosta soție a acestuia. Tribunalul a hotărât că, în prezenta cauză, nu exista niciuna din situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 27 alin. (7) C. proc. civ. (pct. 29).

Printr-o hotărâre din 14 mai 2014, adoptată cu majoritate de voturi, Tribunalul Prahova a admis recursul pârâtului ș i a respins acțiunea reclamantului. Acesta a considerat în special că, întrucât cei doi prezentatori s-au limitat la citirea unei scrisori redactate de o terță parte ș i nu au făcu t comentarii sau afirmații cu privire la reclamant, postul de radio nu a săvârșit o faptă ilicită. Acesta a adăugat că prezentatorii emisiunii au acționat cu bun ă - credință, întrucât nu a fost invocată nici o animozitate personală între aceștia ș i reclamant ș i că scrisoarea în cauză o viza în special pe fosta soție a reclamantului, acesta fiind adus în discuție doar în treacăt, prin a firmația potrivit căreia nu participase la ceremoniile care au avut loc după decesul tatălui său.

Tribunalul a hotărât că nu s-a adus atingere reputației reclamantului, care „deținea o funcție publică – ș i anume comisar de poliț ie – având în vedere jurisprudența constantă a Curții potrivit căreia, atunci când sunt în joc chestiuni de interes public care privesc persoane publice, acestea trebuie să manifeste o toleranță mai mare, dat fiind statutul lor în societate”. Acesta a apreciat că emisiunea din 3 iunie 2011 „era de fapt un pamflet având ca temă principală stigmatizarea aspectelor negative ale realității sociale” ș i că scopul citirii scrisorii în cauză a fost de a critica demersul surorii reclamantului, al 6 HOTĂRÂREA

De asemenea, tribunalul a hotărât că opiniile exprimate de cei doi prezentatori nu au depășit limitele stabilite de normele deontologice sau normele de drept ș i că nu este legat de hotărârea definitivă din 1 iunie 2012 a Judecătoriei Ploiești (supra, pct. 12) ș i de decizia din 12 ianuarie 2012 a Consiliului Național al Audiovizualului (supra, pct. 11), în contextul litigiului cu care a fost sesizat.

În cele din urmă, tribunalul a observat că declarația martorului propus de reclamant (supra, pct. 15) nu era sufici entă pentru a demonstra existența unui prejudiciu suferit de reclamant, având în vede re că, la momentul faptelor, petentul ș i C.D., deși încă locuiau împreună, erau deja separați legal de doi ani. Potrivit instanței, absența unui prejudiciu era dovedită ș i de faptul că reclamantul s-a abținut de la exercitarea dreptului la replică, recunoscut de dreptul intern (supra, pct. 9).

Una dintre judecătoarele care au declarat că se abțin (C.A.M.) a formulat o opinie separată, în cadrul căreia a precizat că este de acord cu raționamentul judecătoriei .

Reclamantul a luat cunoștință de hotărârea Tribunalului Prahova la 1 5 iulie 2014.

Ulterior, postul de radio a sesizat instanțele naționale cu o acțiune împotriva reclamantului, prin care a solicitat rambursarea sumei plătite ca urmare a hotărârii pronunțate în primă instanță (supra, pct. 16). Prin hotărâre a definitivă din 25 februarie 2015, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea ș i a dispus restituirea de către reclamant a sumei plătite de societatea menționată anterior. Împotriva reclamantului a fost inițiată o procedură de executare silită, cu scopul de a obține restituirea sumei respective.

Dispoziția din Codul de procedură civilă relevantă în speță era formulată astfel la momentul faptelor: Articolul 27 Judecătorul poate fi recuzat [...] (7) dacă ș i-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă ; [... ] ”

Decizia nr. 220/2011 a Consiliului Național al Audiovizualului privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual prevede că furnizorii de servicii media audiovizuale aveau obligația să respecte drepturile ș i libertățile fundamentale ale omului, dreptul la viață privată, dreptul la reputație, precum ș i dreptul la imagine (art. 30). În mod similar, era interzisă difuzarea de informații care constituiau imixtiuni în viața privată a unei persoane, fără acordul acesteia [art. 33 alin. (3)].

Același cod de reglementare a conținutului audiovizual prevede dreptul la replică în favoarea persoanei ale cărei drepturi au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate (art. 49). Dreptul la replică se exercită fie prin difuzarea pe postul în cauză a intervenției persoanei lezate, fie prin difuzarea unei înregistrări [art. 57 alin. (3)]. Acest drept se exercită gratuit, fără comentarii ale radiodifuzorului, în termen de trei zile de la data aprobării cererii [de către postul de radio] ș i în aceleași condiții în care drepturile persoanei în cauză au fost lezate [art. 57 alin. (1)]. ÎN DREPT

Reclamantul se plânge de o lipsă de imparțialitate a Tribunalului Prahova, pe motiv că respectivul complet de judecată care a pronunțat hotărârea din 14 mai 2014 a inclus doi judecători care s-au pronunțat în ceea ce privește acțiunea introdusă de fosta lui soție cu privire la aceeași emisiune radio ș i a căror declarație de abținere a fost respinsă. În opinia sa, faptul că tribunalul a respins declarația martorului propus de el pentru a dovedi existența prejudiciului său constituie un exemplu de atitudine părtinitoare în această cauză. Reclamantul invocă art. 6 § 1 din Convenție, ale cărui părți relevante în speță sunt redactate astfel: 8 HOTĂRÂREA

Guvernul consideră că respectiva cauză a reclamantului a fost judecat ă de o instanță imparțială. În această privință, aceasta arată că cele două proceduri succesive examinate de magistrații incriminați priveau obiecte ș i persoane diferite. În continuare, acesta precizează că reclamantul, reprezentat de un avocat, nu a ridicat, în fața instanțelor naționa le, nicio excepție de incompatibilitate referitoare la judecători (supra, pct. 1 8.)

În cele din urmă, aceasta susține că tribunalul a efectuat o examinare d etaliată a cauzei, pe baza elementelor de probă depuse la dosar de reclamant ș i fără a ț ine seama de aspectele menționate de C.D. sau de elementele de probă utilizate de aceasta din urmă în procedura care o privește. Guvernul consideră că faptul că tribunalul nu ș i-a întemeiat hotărârea pe declarația martorului propus de reclamant nu constituie o dovadă de părtinire, cu atât mai puțin cu cât mărturia în cauză a fost respinsă în mod motiva t.

Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la acest capăt d e cerere. Totuși, acesta i-a solicitat Curții să îi admită cererea „pentru motivel e expuse în cererea sa”. B. Motivarea Curții 1. Principii generale

Curtea face trimitere la principiile deja consacrate cu privire la criteriile de apreciere a imparțialității unei instanțe, astfel cum sunt definite în hotărârea Ramos Nunes de Carvalho e Sá împotriva Portugaliei [(MC), nr. 55391/13 ș i alte 2 cereri, pct. 145-149, 6 noiembrie 2018]. Mai exact, Curtea reamintește c ă imparțialitatea se definește, de regulă, prin lipsa oricărei prejudecăți sau atitudini părtinitoare ș i poate fi analizată în diverse moduri. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, în sensul art. 6 § 1 din Convenție, imparțialitatea trebuie să fie ap reciată pe baza unui demers subiectiv, ț inând seama de convingerea personală ș i de comportamentul unui astfel de judecător, adică să se stabilească dacă acesta a demonstrat o atitudine părtinitoare sau prejudecăți personale într-o anumită cauză, ș i pe baza unui demers obiectiv, care constă în a stabili dacă instanța respectivă oferea, în special din punctul de vedere al componenței sale, garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa [a se vedea, de exemplu, Kyprianou împotriva Ciprului (MC), nr. 73797/01, pct. 1 18, CEDO 2005-XIII, ș i Micallef împotriva Maltei (MC), nr. 17056/06, pct. 93, CEDO 2009]. 9 HOTĂRÂREA

Curtea precizează că, „în materie civilă”, simplul fapt că un judecător a luat deja decizii înainte de proces nu poate fi considerat ca justificând, în sine, temerile cu privire la imparțialitatea sa. Ceea ce contează este nivelul măsurilor adoptate de judecător înainte de proces. În mod similar, cunoașterea aprofundată a dosarului de către judecător nu implică o prezumție ce împiedică aprecierea acestuia ca fiind imparțial în momentul pronunțării hotărârii pe fond. În cele din urmă, nici evaluarea preliminară a datelor disponibile nu poate fi considerată ca o prezumare a evaluării finale. Este important ca această evaluare să intervină în momentul pronunțării hotărârii ș i să se întemeieze pe probele prezentate ș i dezbătute în ședință ( Sacilor-Lormines împotriva Franței , nr. 65411/01, pct . 61, CEDO 2006-XIII). 2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

În speță, Curtea ia notă de poziția reclamantului, care susține că acțiunea sa nu a fost judecată de o instanță imparțială , deoarece, în opinia sa, doi dintre judecătorii din completul de judecată se pronunțaseră deja asupra cauzei, întrucât examinaseră acțiunea în răspundere civilă delictuală inițiată de fosta lui soție.

În ceea ce privește demersul subiectiv ș i ț inând seama de argumentele reclamantului, Curtea nu este convinsă de existența unor elemente care stabilesc faptul că cele două judecătoare au dat dovadă de/ au demonstrat prejudecăți personale.

În ceea ce prive ș te demersul obiectiv, Curtea observă că, în prezenta cauză, respectivele temeri legate de lipsa imparțialității se datorau faptului că doi dintre judecătorii care făceau parte din completul de judecată care s-a pronunțat asupra acțiunii reclamantului se p ronunțaseră anterior în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală introdusă de fosta soție a persoanei în cauză împotriva aceluiași post de radio cu privire la evenimentele petrecute la 3 iunie 2011. Prin urmare, Curții îi revine sarcina de a stabili dacă îndoielil e 10 HOTĂRÂREA

În această privință, Curtea subliniază în primul rând că judecătorii a căror imparțialitate este con testată de reclamant au soluționat cauza la care a fost parte fosta soție a reclamantului în favoarea acestuia din urmă, obligând, printre altele, postul de radio la repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului ca urmare a difuzării emisiunii din 3 iunie 2011 (supra, pct. 12.) Având în vedere rezultatul acestei prime cauze, Curtea se îndoiește că reclamantul putea avea temeri legitime privind o atitudine părtinitoare, în defavoarea sa, din partea acelorași judecători .

În orice caz, Curtea reamintește că răspunsul la întrebarea privind imparțialitatea obiectivă variază în funcție de circumstanțele cauzei ( Morel , citată anterior, pct. 45). În special, aceasta trebuie să verifice dacă, având în vedere natura ș i sfera atribuțiilor/ funcțiilor celor doi judecători menționa ți anterior, în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală inițiată de fosta soți e a reclamantului împotriva postului de radio, respectivii judecători au demonstrat o atitudine părtinitoare în ceea ce privește decizia care trebuia să fie pronunțată de tribunal în cauza referitoare la persoana în cauză. Aceasta ar fi situația în cazul în care aspectele examinate de cei doi jud ecători în cadrul primei proceduri ar fi „aceleași” [a se vedea, a contrario , Kleyn ș i alți i împotriva Țărilor de Jos (MC), nr. 39343/98 ș i alte 3 cereri, pct. 200, CEDO 2003-VI] sau „similare” ( Morel , citată anterior, pct. 47) în raport cu aspectele soluț ionate de aceștia în cadrul acțiunii reclamantului.

Or, în speță, din dosar nu reiese că aceasta a fost situația. În fapt, în conformitate cu dreptul intern aplicabil în materie (supra, pct. 28), tribunalul sesizat cu acțiunea în răspundere civilă delictuală trebuia să analizeze dacă a existat o faptă ilegală/culpă de natură civilă, un prejudiciu ș i o legătură d e cauzalitate între aceste două elemente. Existența unei răspunderi civile delictuală într-o anumită situație trebuia să fie stabilită în lumina prejudiciului pretins de persoana care se considera lezată de fapta aflată la originea prejudiciului. În speță, în fața instanțelor naționale sesizate cu acțiunile lor respective, atât reclamantul, cât ș i fosta lui soție au pretins că s-a adus atingere dreptului lor la reputație ș i dreptului lor la respectarea vieții private (supra , pct. 12 ș i 14), aspecte în esență personale, care trebuiau să fie stabilite ș i apreciate de instanțe în lumina situației fiecăreia din părțile lezate ș i a afirmațiilor referitoare la acestea, conținute în scrisoarea surorii reclamantului, citită în timpul emisiunii de radio.

Fără a nega existența unui element comun celor două proceduri, având în vedere faptele aflate la originea celor două litigii, Curtea consideră că aceste proceduri priveau elemente diferite: în fiecare din ele, tribunalul trebuia să stabilească dacă erau întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, pornind de la situația personală concretă a fiecăruia dintre reclamanți. Această apreciere a fost efectuată pe baza elementelor prezentate ș i discutate/dezbătute în cadrul ședinței, în special 11 HOTĂRÂREA

În plus, din dosar nu rezultă că cele două acțiuni introduse în fața tribunalului se întemeiau pe aceleași elemente de probă. Reclamantul avea dreptul să prezinte probele pe care le considera relevante pentru a dovedi existența prejudiciului pretins. Simplul fapt că, în cadrul acțiunii referitoare la reclamant, tribunalul a decis că depoziția martorului propus de persoana în cauză nu era suficientă pentru a dovedi existența prejudiciului pretins nu constituie o dovadă de părtinire, cu atât mai puțin cu cât judecătorii au furnizat o justificare obiectivă pentru respingerea mărturiei respective (supra, pct. 23).

Prin urmare, Curtea constată că, într- adevăr, cei doi judecători sus- menționați s-au confruntat cu două cauze distincte. Deși acești judecători au avut cunoștință de faptele aflate la originea litigiului, având în vedere rolul pe care l-au avut în procedura inițiată de fosta soție a reclamantului, totuși a ceștia nu puteau să fi adoptat deja o opinie cu privire la acțiunea inițiată d e reclamant, a cărei temeinicie a fost apreciată de tribunal în lumina afirmațiilor referitoare la atingerea adusă vieții private a reclamantului ș i a elementelor de probă furnizate de acesta din urmă.

În cele din urmă, Curtea observă că, în declarația lor de abținere de la examinarea acțiunii respective, cei doi judecători doar au menționat, la modul general, că examinaseră cauza referitoare la fosta s oție a reclamantei (supra, pct. 18). Întrucât nu au precizat niciun motiv specific pentru a- și justifica abținerea, Curtea deduce că cei doi judecători au făcut declarația respectiv ă din precauție [a se vedea, în acest sens, Ilie împotriva României , (dec.) (Comitet), nr. 26220/10, pct. 44, 3 septembrie 2019, ș i Gogan împotriv a României , (dec.) (Comitet), nr. 41059/11, pct. 38, 1 octombrie 2019]. În plus, aceasta observă că declarația de abținere a fost examinată de un complet de trei judecători, care, după compararea obiectului celor două cauze, a pronunțat o decizie motivată, în cadrul căreia au explicat faptul că cele două cauze aveau ca obiect chestiuni diferite ș i că cei doi judecător i nu se pronunțaseră asupra cauzei referitoare la reclamant (supra, pct. 19). În plus, Curtea remarcă faptul că reclamantul nu a formulat, în niciun stadiu al procedurii, o cerere de recuzare a celor doi judecători, pentru a- și exprima propriile temeri legate de imparțialitatea acestora (supra, pct. 18).

Având în vedere circumstanțele particulare ale prezentei cauze, Curtea consideră că temerile reclamantului nu sunt justificate în mod obiectiv în speță ș i că nu poate fi identificată nicio încălcare aparentă a art. 6 § 1 din Convenție. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat ș i trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) ș i art. 35 § 4 din Convenție. 12 HOTĂRÂREA

Reclamantul impută autorităților naționale faptul că nu ș i-au îndeplinit obligația care le revenea de a-i proteja dreptul la imagine ș i dreptul la respectarea vieții private. Acesta invocă art. 8 din Convenție, ale cărui părți relevante în speță sunt redactate după cum urmează: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private ș i de familie [...]. (2) Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege ș i dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii ș i prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor ș i libertăților altora . ” A. Cu privire la admisibilitat e 1. Aplicabilitatea art. 8 din Convenție

Curtea reamintește că dreptul la protejarea reputației este un drept care este protejat de art. 8 din Convenție, fiind un element car e ț ine de viața privată [ Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), nr. 39954/08, pct. 83, 7 februarie 2012, ș i Polanco Torres ș i Movilla Polanco împotriva Spaniei , nr. 34147/06, pct. 40, 21 septembrie 2010].

Aceasta reamintește că, totuși, pentru ca art. 8 să fie luat în considerare, atacul asupra reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate ș i să fie realizat într-o manieră care să prejudicieze beneficiul personal al dreptului la respectarea vieții private [ Axel Springer AG , citată anterior, pct. 83, ș i Denisov împotriva Ucrainei (MC), nr. 76639/11, pct. 112, 25 septembrie 2018].

În prezenta cauză, Curtea trebuie să stabilească dacă citirea scrisorii în litigiu de către prezentatorii emisiunii de radio este de natură să determine aplicarea în speță a art. 8 din Convenție. În această privință, observă că textul făcut public de către prezentatorii emisiunii conținea referiri la relația reclamantului cu membrii apropiați ai familiei ș i făcea trimitere la momente serioase din viața sa privată, precum înmormântarea tatălui său (supra, pct. 5). Or, este vorba despre informații personale cu privire la care persoana în cauză se poate aștepta în mod legitim să nu fie divulgate fără consimțământul să u ( mutatis mutandis , Saaristo ș i alții împotriva Finlande i , nr. 184/06, pct. 61, 12 octombrie 2010) ș i a căror divulgare poate provoca un sentiment foarte puternic de intruziune în viața sa privată . În opinia Curții, astfel de informații pot afecta viața intimă a persoanei în cauză ș i sunt susceptibile să atingă u n nivel de gravitate suficient pentru ca art. 8 din Convenție să devină aplicabi l în prezenta cauză. Prin urmare, în speță, informațiile făcute publice în cadrul emisiunii de radio în litigiu intră sub incidența acestei dispoziții. 13 HOTĂRÂREA

Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat ș i că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea îl declară admisibil. B. Cu privire la fond 1. Argumentele părților

Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la fondul capătului său de cerere. Totuși, acesta i-a solicitat Curții să îi admită cererea „pentru motivele expuse în cererea sa”.

Guvernul admite că hotărârea din 14 mai 2014 a Tribunalului Prahova (supra, pct. 20- 23) ar putea fi interpretată ca o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private. Cu toate acestea, sus ț ine că o astfel de ingerință este justificată în sensul art. 8 § 2 din Convenție.

În această din urmă privință, precizează că statul român ș i-a respectat obligația pozitivă de a institui un cadru legislativ ș i procedural capabil să protejeze reputația reclamantului. Acesta arată că dreptul intern prevedea dispoziții legale accesibile ș i previzibile ș i că aceste reglementări i-au permis persoanei în cauză să sesizeze instanțele naționale cu o acțiune în răspundere civilă delictua lă împotriva postului de radio. Acesta consideră că scopul respingerii acțiunii reclamantului a fost acela de a asigura protejarea dreptului presei la libertatea de exprimare.

În continuare, Guvernul argumentează că instanțele n aționale sesizate cu cauza au pus în balanță diferitele interese aflate în joc: pe de o parte, interesul presei pamfletare de a beneficia de dreptul la libertatea de exprimare ș i de a face publicul conștient de realitățile sociale ale devierii comportamentale ș i de a-l sensibiliza în acest sens ș i, pe de altă parte, interesul reclamantului de a- și păstra reputația intactă. Făcând referire la constatările tribunalului, Guvernul susține că această instanță a hotărât că afirmațiile prezentatorilor făceau parte dintr-o emisiune satirică ș i că au avut ca scop discreditarea expeditoarei scrisorii, avertizând publicul asup ra comportamentului social „neadecvat”. Făcând referire la aceleași constatări, acesta adaugă că prezentatorii au citit scrisoarea în timpul emisiunii de radio fără să comenteze cu privire la reclamant ș i că scrisoarea în cauză se concentra pe aspecte ale vieții private a fostei soții a reclamantului, observațiile referitoare la acesta din urmă fiind prezentate doar în treacăt .

În continuare, Guvernul susține că reclamantul nu a dovedit suficient că lectura scrisorii în cauză a avut consecințe negative asupra vieții sale private, a reputației sale sau a vieții sale de familie. În plus, acesta precizeaz ă că reclamantul a i nițiat acțiunea în răspundere civilă delictuală abia la 10 august 2012 (supra, pct. 13), după mai mult de un an ș i două luni de la momentul faptelor ș i după ce instanțele naționale au examinat în prim ă 14 HOTĂRÂREA

În sfârșit, Guvernul susține că, în ziua următoare difuzării emisiunii, postul de radio i-a oferit reclamantului posibilitatea de a- și exercita dreptul la replică ș i că persoana în cauză nu s-a prevalat de acest drept (supra, pct. 9). 2. Motivarea Curții a) Principii general e

Curtea reamintește că, în cauzele de tipul celei care face obiectul examinării, nu este în cauză un act al statului, ci pretinsa insuficiență a protecției acordate de instanțele interne vieții private a reclamanților. Or, deș i art. 8 vizează în esență să protejeze individul împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice, acesta nu se limitează doar la a obliga statul să n u comită astfel de ingerințe: la acest angajament negativ se pot adăuga obligații pozitive, inerente respectării efective a vieții private sau de familie. Acestea pot implica adoptarea unor măsuri care vizează respectarea vieții private, chiar ș i în ceea ce privește rel ațiile dintre indivizi [ Von Hannover împotriva Germaniei (nr . 2) (MC), nr.40660/08 ș i 60641/08, pct. 98, CEDO 2012]. Limita dintre obligațiile pozitive ș i negative ale statului în raport cu art. 8 nu se pretează unei definiții precise, dar principiile aplicabile sunt comparabile. În special, în ambele cazuri, trebuie să se țină seama de echilibrul just care trebuie păstrat între interesele concurente aflate în joc (ibid., pct. 99 ).

În cazul în care capătul de cerere prezentat Curții se referă la o încălcare a drepturilor protejate de art. 8 din Convenție, ca urmare a exercitării de către alte persoane a dreptului lor la libertatea de exprimare, trebuie să se țin ă seama în mod cores punzător, în aplicarea art. 8, de cerințele art. 10 din Convenție (a se vedea, de exemplu, ș i mutatis mutandis , Von Hannover împotriva Germaniei , nr. 59320/00, pct. 58, CEDO 2004-VI). Astfel, în asemenea cazuri, Curtea va trebui să pună în balanță dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private ș i interesul general de a proteja libertatea de exprimare, ț inând seama de faptul că nu există o relație ierarhică într e drepturile garantate de cele două articole ( Sousa Goucha împotriva Portugaliei , nr. 70434/12, pct. 42, 22 martie 2016) .

Curtea reamintește, în această privință, că a avut deja ocazia să stabilească principiile relevante după care trebuie să se ghideze în aprecierea sa în acest domeniu [ Couderc ș i Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței (MC), nr. 40454/07, pct. 90-93, CEDO 2015 (extrase), ș i Von Hannover (nr. 2) , citată anterior, pct. 95-99]. Astfel, aceasta a stabilit o serie de criterii care trebuie aplicate în contextul punerii în balanță a drepturilor aflate în joc ( Axel Springer AG , citată anterior, pct. 90-95). Criteriile definite aplicabile în materie – în măsura în care acestea sunt relevante în speță – sunt contribuția la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei vizate, obiectul reportajului, comportamentul anterior al persoanei în cauză, 15 HOTĂRÂREA

În acest context, Curtea reamintește că, deși nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește protecția reputației ș i a drepturilor altora, presei îi revine sarcina de a comunica, respectându- și obligațiile ș i responsabilitățile, informații ș i idei cu privire la toate problemele de interes general. La funcția sa, care constă în diseminarea informațiilor ș i ideilor referitoare la astfel de probleme, se adaugă dreptul publicului de a le primi ( Axel Springer AG , citată anterior, pct. 79).

Curtea a subliniat, de asemenea, că astfel, contribuția presei la o dezbatere de interes general nu poate fi limitată numai la evenimente de actualitate sau la dezbateri preexistente. Deși presa este cu siguranță un vector de diseminare a unor dezbateri de interes general, aceasta are, de asemenea, rolul de a scoate la iveală ș i de a aduce la cunoștința publicului informații de natură să trezească interesul ș i să genereze o astfel de dezbatere în cadrul societății ( Couderc ș i Hachette Filipacchi Associés , citată anterior, pct. 114). Anumite evenimente din viața privată ș i de familie trebuie totuși să îi determine pe jurnaliști să dea dovadă de prudență ș i precauție atunci când le abordează (a se vedea, în acest sens, Couderc ș i Hachette Filipacchi Associés , citată anterior, pct. 140).

În exercitarea competenței sale de control, Curtea nu are obligația de a se substitui instanțelor naționale, ci îi revine sarcina de a verifica, ț inând seama de ansamblul cauzei, dacă deciziile pronunțate de instanțe în temeiul competenței acestora de apreciere se conciliază cu dispozițiile din Convenție invocate ( Axel Springer AG , citată anterior, pct. 86). În cazul în care punerea în balanță de către autoritățile naționale a drepturilor garantate de art. 8 ș i art. 10 din Convenție a fost realizată respectându-se criteriile stabilite de jurisprudența Curții, trebuie să existe motive serioase pentru ca opinia Curți i să se substituie celei emise de instanțele interne (ibid., pct. 87-88). b) Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Curtea observă că afirmațiile în litigiu, conținute în scrisoarea adresată de sora reclamantului unui post de radio, au fost formulate în timpul unei emisiuni de radio, atunci când prezentatorii emisiunii au citit documentul în cauză. Această scrisoare, care includea, la început, informații privind viața privată a fostei soții ș i partenere a reclamantului (supra, pct. 3), comunica informații referitoare la faptul că acesta din urmă a refuzat să participe la slujba religioasă care a avut loc după decesul tatălui său, precum ș i la pretențiile financiare pe care acesta le avea de la familie. Aceasta conținea, de asemenea, calificative injurioase la adresa reclamantului (supra, pct. 5). 16 HOTĂRÂREA

Curtea reamintește că art. 10 § 2 din Convenție nu lasă loc restricțiilor privind libertatea de exprimare atunci când se află în joc o chestiune de intere s public (a se vedea, printre altele, Wingrove împotriva Regatului Unit , 25 noiembrie 1996, pct. 58, Culegere de hotărâri ș i decizii 1996-V). Marja de apreciere a statelor este, în fapt, redusă în cazul dezbaterilor asupra problemelor de interes general ( Editions Plon împotriva Franței , nr. 58148/00, pct. 44, CEDO 2004-IV). Pentru a verifica dacă o emisiune constituie o informație de importanță generală, este necesar să se aprecieze întreaga emisiune ș i să se stabilească dacă aceasta, considerată în ansamblul său ș i ț inând seama de contextul în care se înscrie, are ca obiect o chestiune de interes general (a se vedea mutatis mutandis ș i aspecte legate de o publicație referitoare la viața privată a altora, Couderc ș i Hachette Filipacchi Associés , citată anterior, pct. 102).

În această privință, Curtea precizează că problemele care afectează publicul într-o asemenea măsură încât poate să aibă un interes legitim față de acestea, care îi captează atenția sau îl preocupă în mod semnificativ au legătură cu interesul general, în special pentru că problemele respective se referă la bună starea cetățenilor sau la viața comunității. Acest lucru este valabil ș i pentru aspectele care pot să genereze controverse considerabile , care vizează o temă socială importantă sau care au legătură cu o problemă despre care publicul are interesul de a fi informat ( Couderc ș i Hachette Filipacchi Associés , citată anterior, pct. 103, cu trimiterile citate). Interesul public nu poate fi redus la așteptările unui public amator de detalii referitoare la viața privată a altor persoane, nici la gustul cititorilor pentru senzațional, uneori chiar pentru voyeurism [ Magyar Helsinki Bizottság împotri va Ungariei (MC), nr. 18030/11, pct. 162, 8 noiembrie 2016].

Prin urmare, în circumstanțele prezentei cauze, este esențial să se stabilească dacă emisiunea în ansamblul său ș i mesajul pe care încerca să îl transmită, inclusiv prin citirea scrisorii în cauză, pot fi considerate informații de natură să contribuie la o dezbatere de interes general.

În speță, Curtea sublinia ză că tribunalul a considerat că emisiunea de radio în litigiu viza „stigmatizarea aspectelor negative ale realității sociale” ș i că scopul citirii scrisorii redactate de sora reclamantului era acela de a critica demersul acesteia, al cărei scop era denigrarea în mod public a membrilor familiei sale (supra, pct. 21). 17 HOTĂRÂREA

În plus, Curte a observă că, pentru a ilustra subiectul emisiunii de radio, prezentatorii au citit scrisoarea, evidențiind informații de natură intimă cu privire la fosta soție a reclamantului, care încă avea o relație cu acesta din urmă la momentul faptelor, precum ș i aspecte ale vieții private a reclamantului (supra, pct. 5). Este necesar să se reamintească faptul că, în jurisprudența Curții , eventualele probleme conjugale ale președintelui unui stat sau dificultățile financiare ale unui cântăreț celebru nu au fost considerate ca fiind legate de o dezbatere de interes general [ Standard Verlags GmbH împotriva Austriei (nr. 2) , nr. 21277/05, pct. 52, 4 iunie 2009, ș i Hachett e Filipacchi Associés ( ICI PARIS ) împotriva Franței , nr. 12268/03, pct. 43, 23 iulie 2009]. Curtea observă, de asemenea, că respectivele calificative injurioase formulate la adresa reclamantului – cum ar fi „dobitocul draculu i” – au fost citite în direct fără nicio reținere. Or, prin însăși natura lor, aceste informații nu contribuie la o „dezbatere de interes general” ș i nu ajută presa să își îndeplinească rolul de „câine de pază”.

Prin urmare, Curtea consideră că, deși tribunalul a apreciat că subiectul abordat în cursul emisiunii avea legătură cu o chestiune pe care acesta o considera ca fiind de interes general – ș i anume „stigmatizarea aspectelor negative ale realității sociale” – textul făcut public se concentra pe viața de familie a reclamantului ș i dezvăluia aspecte ale vieții sale private, care, în contextul prezentei cauze, nu pot fi considerate aspecte ce contribuie la o „dezbatere de interes general” pentru comunitate, în sensul jurisprude nței sale. ii. Cu privire la notorietatea persoanei vizate ș i obiectul emisiunii

Curtea constată, asemenea instanțelor naționale (supra, pc t.15 ș i 21), că reclamantul ocupa funcția de comisar de poliție. Cu toate acestea, din dosar nu reiese că persoana în cauză era o pe rsoană cunoscută publicului sau renumită cel puțin la nivel județean. 18 HOTĂRÂREA

Curtea constată, de asemenea, că tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la comportamentul anterior al reclamantului în raport față de mass-media. În opinia Curții, nu există nicio dovadă că persoana în cauză ș i-a exprimat anterior toleranța sau posibila îngăduință în ceea ce privește publicarea unor aspecte referitoare la viața sa privată; reacția imediată a acestuia la afirmațiile făcute publice (supra, pct . 6) pare, de altfel, să indice contrariului. iv. Cu privire la conținutul, forma ș i repercusiunile emisiunii

Curtea reamintește că, în exercitarea profesiei lor, jurnaliștii iau zilnic decizii prin care stabilesc linia care separă dreptul publicului la informare ș i dreptul celorlalți la respectarea vieții lor private. Astfel, acestora le revine responsabilitatea principală de a proteja persoanele, inclusiv persoanele publice, de orice intruziune în viața lor privată. Alegerile pe care le fac în acest sens trebuie să se bazeze pe normele etice ș i deontologice ale profesiei lor ( Couderc ș i Hachette Filipacchi Associés , citată anterior, pct. 138). Totuși, deși jurnaliștii sunt liberi să aleagă, dintre informațiile care le parvin, acele informații pe care doresc să le abordeze ș i modul în care o vor face, această libertate nu îi scutește de responsabilități (ibid., pct. 139 in fine ).

Astfel cum s-a menționat deja anterior, Curtea acordă importanță faptului că informațiile divulgate în speță erau de natură privată (supra, pct. 74). Or, deși elementele dezvăluite publicului ț ineau de sfera vieți i private a reclamantului, prezentatorii emisiunii nu au luat măsuri pentru a-l proteja pe acesta. Astfel, Curtea constată că prezentatorii emisiunii nu au triat în niciun fel informațiile din scrisoare, ci au citit pur ș i simplu conținutul acesteia, inclusiv cuvintele jignitoare la adresa reclamantului.

Curtea observă, de asemenea, că prezentatorii emisiunii de radio au menționat în timpul emisiunii numele diferiților protagoniști, ș i anume reclamantul, fosta lui soție ș i sora acestuia, fără să le fi solicitat consimțământul, deși acest lucru este impus de normele deontologice naționale (supra, pct. 11 ș i 30). Or, având în vedere afirmațiile făcute cu 19 HOTĂRÂREA

În continuare, Curtea subliniază că tribunalul a considerat că citirea scrisorii constituia un pamflet (supra, pct. 21). În acest sens, Curtea reamintește că satira este o formă de exprimare artistică ș i de comentariu social care, prin exagerarea ș i denaturarea realității care îi sunt caracteristice, urmărește în mod firesc să provoace ș i să agite. Prin urmare, este necesar să se examineze cu o atenție deosebită orice ingerință în dreptul unui artist sau al oricărei alte persoane – precum prezentatorii unei emisiuni de radio, în speță – de a se exprima pe această cale ( Alves da Silva împotriva Portugaliei , nr. 41665/07, pct. 27, 20 octombrie 2009). În cauza Sousa Goucha (citată anterior, pct . 50), Curtea a făcut referire la criteriul „cititorului rezonabil ” pentru a aborda chestiuni referitoare la formele de exprimare satirică ș i a recunoscut că parodia beneficiază de o marjă de apreciere deosebit de largă în contextul libertății de exprimare .

Î n speță, Curtea nu contestă constatarea instanțelor naționale cu privire la caracterul satiric al emisiunii de radio în litigiu. Cu toate acestea, Curtea observă că în respectivul comunicat de dezmințire publicat în zilele următoare emisiunii a fost exprimat regretul că sensul lecturii scrisorii – care trebuia să fie un pamflet îndreptat împotriva expeditoarei – a fost înțeles greșit de unii ascultători ș i că acest lucru a adus atingere imaginii reclamantului ș i a C.D. (supra, pct. 7). În plus, Curtea consideră că prezentatorii emisiunii ar fi putut să transmită mesajul lor fără a citi calificativul injurios „dobitocul dracului”, folosit împotriva reclamantului ș i care, în mod evident, nu aducea nicio valoare adăugată subiectului dezbătut, ș i probabil că a fost păstrat pentru a atrage atenția ascul tătorilor (a se vedea, de exemplu ș i mutatis mutandis , Tammer împotriva Estoniei , nr. 41205/98, pct. 67, CEDO 2001-I, ș i Constantinescu împotriva României , nr. 28871/95, pct. 74, CEDO 2000- VIII) .

Curtea dorește să reamintească faptul că este de competența instanțelor naționale să realizeze o apreciere a conținutului emisiunii în litigiu, pentru a pune în balanță interesele aflate în joc. Cu toate acestea, în opinia sa, chiar dacă emisiunea în cauză era satirică, era necesară o examinare nuanțată a conținutului mesajelor făcute publice, pentru a determina în ce măsură informațiile dezvăluite cu privire la viața privată a reclamantului ș i termenii utilizați au contribuit efectiv la dezbaterea pe care instanța a considerat-o a fi de interes general. Astfel, Curtea consideră că informațiile divulgate erau ofensatoare în sine ș i puteau să genereze repercusiuni asupra imaginii ș i reputației reclamantului. 20 HOTĂRÂREA

Curtea subliniază, în primul rând, importanța pe care o are, în opinia sa, respectarea de către jurnaliști a obligațiilor ș i responsabilităților lor, precum ș i a principiilor deontologice care le reglementează profesia. În această privință, Curtea reamintește că art. 10 din Convenție protejează dreptul jurnaliștilor de a comunica informații cu privire la chestiuni de interes general, cu condiția ca aceștia să acționeze cu bună - credință, pe baza unor fapte exacte, ș i să furnizeze informații „fiabile ș i precise”, respectând deontologia jurnalistică [ Fressoz ș i Roire împotriva Franței (MC), nr. 29183/95, pct. 54, CEDO 1999-I]

În prezenta cauză, Curtea observă că, în scopul evidențierii comportamentului surorii reclamantului, care expediase scrisoarea în litigiu postului de radio, prezentatorii emisiunii au citit această scrisoare, care conținea referiri la viața privată a persoanei în cauză, fără a efectua o verificare prealabilă a informațiilor menționate acolo. Or, după efectuarea unor verificări, s-a dovedit că acestea nu corespundeau realității (supra, pct. 7).

În cele din urmă, Curtea subliniază că respectivele constatări făcut e după verificarea conținutului scrisorii au determinat postul de radio să difuzeze un mesaj de dezmințire (supra, pct. 7). Pe de altă parte, în opinia Curții, este de înțeles că exercitarea de către reclamant a dreptului său la replică a rămas efectiv fără obiect ca urmare a difuzării acestui comunicat timp de trei zile (supra, pct. 8, 9 ș i 29). c) Concluzie

În ceea ce privește modul în care autoritățile naționale au abordat cauza, Curtea constată că instanțele române au admis pe deplin că litigiul cu care au fost sesizate avea ca obiect un conflict între dreptul de a comunica idei ș i dreptul la protejarea reputației ș i drepturilor altora. Cu toate acestea, apreciază că tribunalul nu a efectuat o punere în balanță detaliată. În opinia Curții, tribunal a realizat o examinare prea generală în speță, neținând seama de anumite aspecte ale cauzei, ceea ce l-a determinat să considere că era vorba despre o dezbatere de interes general ș i că reclamantul făcea parte dintr-o categorie de persoane în cazul cărora speranța legată de protecția vieții lor private putea fi diminuată. În plus, însăși conținutul informațiilor, contribu ț ia acestora la o dezbatere privind o chestiune de interes general ș i faptul că acestea nu se bazau pe realitate nu au fost luate în considerare la punerea în balanță a intereselor aflate în joc.

În aceste condiții ș i ț inând seama de marja de apreciere de care dis pun în materie instanțele naționale atunci când pun în balanță interese divergente (a se vedea în special jurisprudența citată la punctul 66 de mai sus), Curtea concluzionează că tribunalul nu ș i-a îndeplinit obligațiile pozitive care îi reveneau în temeiul art. 8 din Convenție. 21 HOTĂRÂREA

În cele di n urmă, în temeiul art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului că Tribunalu l Prahova a considerat că declarația martorului propus de el nu era suficientă pentru a dovedi pretinsul prejudiciu (supra, pct. 23). Acesta invocă art. 6 din Convenție.

Curtea reamintește că, deși art. 6 din Convenție garantează dreptul la un proces echitabil, acesta nu reglementează totuși admisibilitatea probelo r sau aprecierea lor, materie care intră în primul rând sub incidența dreptului intern ș i a instanțelor naționale. În principiu, chestiuni precum importanța acordată de instanțele n aționale diverselor mijloace de probă, concluzii sau aprecieri pe care le-au examinat nu intră în sfera controlului exercitat de Curte. Aceasta nu are obligația să țină locul unei instanțe de al patrulea grad de jurisdicție ș i să conteste aprecierea instan ț elor interne, în temeiul art. 6 § 1 din Convenție, cu excepția cazurilor în care concluziile acestora pot fi considerate arbitrare sau vădit nerezonabile [ Bochan împotriva Ucrainei (nr. 2) (MC), nr. 22251/08, pct. 61, CEDO 2015].

Prin urmare, în speță, tribunalul avea sarcina de a decide cu privire la importanța care trebuia acordată depoziției martorului prezentat de reclamant. În cazul de față, tribunalul s-a pronunțat corect în această privință. În plus, acesta a expus motivele care justificau poziția adoptată cu privire la această mărturie (supra, pc t.23 ș i 46). Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat ș i trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) ș i art. 35 § 4 din Convenție.

În conformitate cu art. 41 din Convenție: „În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale ș i dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părț ii lezate, dacă este cazul, o r eparație echitabilă.” A. Prejudiciu

Reclamantul solicită 4 500 de euro (EUR) ș i 5 000 de lei românești (RON) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material pe care susține că l-a suferit. El precizează că aceste sume corespund sumei pe care trebuie să o restituie postului de radio ș i, respectiv, onorariului avocatului care i-a fost acordat inițial. Acesta mai solicită ș i 35 000 EUR cu titlu de despăgubir e pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit. 22 HOTĂRÂREA

În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea constată, asemenea Guvernului, că reclamantul a trebuit să restituie despăgubirea obținută în cadrul procedurii interne ca urmare a anulării temeiului juridic pentru acordarea acestei sume la nivel național. Prin urmare, nu se poate susține că restituirea sumei respective i-a cauzat un prejudiciu material reclamantului ș i, în consecință, cererea formulată în această privință trebuie să fie respinsă. În schimb, Curtea consideră că simpla constatare a unei încălcări nu constituie, în speță, o reparație suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant. Pronunțându -se în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta acordă persoanei în cauză suma de 2 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral . B. Cheltuieli de judecată

Reclamantul solicită, în baza unor documente justificative, 5 0 00 RON, adică aproximativ 1 040 EUR, cu titlu de cheltuieli de judecată. Precizează că această sumă corespunde onorariilor avocatului I.C. Iliesc u, care îl reprezintă în procedura în fața Curții din 29 ianuarie 2018.

Guvernul consideră că suma solicitată este prea mare în raport cu activitatea desfășurată în speță de avocatul sus- menționat, ș i anume depunerea cererii de reparație echitabilă. În plus, acesta pune sub semnul înt rebării mandatul încredințat I.C. Iliescu de către reclamant în scopul reprezentării sale în procedura în fața Curții.

Curtea observă că, în conformitate cu probele aflate la dosar, la 24 noiembrie 2017, reclamantul l-a mandatat pe avocatul I.C. Iliescu să îl reprezinte în procedura în fața sa. Curtea nu identifică niciun motiv pentru a considera că acest mandat nu ar fi valabil. Curtea reamintește că, potrivi t jurisprudenței sale, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar ș i rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ț inând seama de documentele de care dispune, de criteriile sus- menționate ș i de natura observațiilor prezentate de avocatul reclamantului (supra, pct. 35 ș i 55), Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 100 EUR pentru cheltuielile de judecată aferente procedurii în fața sa. 23 HOTĂRÂREA

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzi i facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 8 din Convenție ș i inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere; 2. hot ărăște că a fost încălcat art. 8 din Convenție; 3. hotărăște a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plății: i. 2 000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru această sumă, pentru prejudiciul moral, ii. 100 EUR (o sută de euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată d e reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată; b) că, de la expirarea termenului menționat ș i până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii f acilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade ș i majorată cu trei puncte procentuale; 4. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere. Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 26 mai 2020, în temeiul art. 77 § 2 ș i art. 77 § 3 din Regulament. Andrea Tamietti Grefier Jon Fridrik Kjølbro Președinte 24