CASE OF CÎNȚA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF CÎNȚA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus și revizuit d

e IER

(http://ier.gov.ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SEC

Ț

IA A PATRA

CAUZA CÎN

Ț

A ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 3891/19)

HOTĂRÂRE

Art.

8 • Respectarea vieții de familie • Restrângerea

dreptului de vizitare al

reclamantului pe baza tulburării lui psihice, fără evaluarea impactului asupra

aptitudinilor lui de îngrijire sau asupra siguran

ței copilului • Lipsa de evaluare a

interesului superior al copilului sau a stării actuale de sănătate

a reclamantul

ui

Art.

14 • Discriminare • Lipsa motivelor convingătoare din partea statului pârât

pentru a respinge prezum

ț

ia de discriminare

STRASBOURG

18 februarie 2020

DEFINITIVĂ

1

8.06.2020

Hotărârea a rămas definitivă în condiț

iile

prevăzute la a

rt. 44 § 2 din Conven

ț

ie.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1

În cauza Cîn

ț

a împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Jon Fridrik Kjølbro,

președinte,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Georges Ravarani

,

Péter Paczolay,

judecători

,

și Marialena Tsirli,

grefier de sec

ț

ie

,

Având în vedere:

cererea împotriva României, prin care un resortisant român, domnul

Marcel Dan Cîn

ța („reclamantul”) a sesizat Curtea la 9 ianuarie 2019 în

temeiul art.

34 din Conven

ția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale („Convenția”

);

decizia de a comunica cererea Guvernului

României („Guvernul”);

observa

țiile părț

ilor,

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 17 decembrie 2019 și la 28

ianuarie 2020,

Pronun

ță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată

:

INTRODUCE

RE

Cererea vizează restrângerea de către instanț

e a dreptului reclamantului

de vizitare a fiicei lui de 4 ani în timpul procesului de div

or

ț și încredinț

are

a

minorului. Reclamantul a sus

ținut că afecțiunea lui psihică a avut un rol

semnificativ în restrângerea dreptului său, deși nu a fost adusă nicio probă î

n

fa

ț

a instan

țelor că ar constitui o ameni

nț

are pentru siguran

ț

a fiicei lui.

ÎN FAPT

a născut în 1965 și locuiește în Baia Mare. Acesta a fost

reprezentat în fa

ț

a Cur

ț

ii de doamna I.-R. Muscan, avocat în Baia Mare.

2.

Guvernul a fost reprezentat de agentul său guvernamental, cel mai

recent doamna S.-M. Teodoroiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părț

i, po

t fi rezumate după

cum urmează.

a căsătorit cu doamna X. Ei se cunoscuseră în

acel

ași

an, în timp ce erau amândoi pacien

ț

i în spitalul de psihiatrie Cavnic.

În 2014, s-

a născut fiica cuplului, Y. Aceștia au locuit împreună până la 14

iunie 2018, când X s-a mutat din locuin

ța familiei și a luat

-o pe Y cu ea. La

26 iunie 2018, X a introdus ac

ț

iunea de divo

r

ț

.

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2

5.

La data separării cuplului, reclamantul nu lucra și primea o pensie de

invaliditate. X lucra la o școală, fiind cadru didactic și directoare

-

adjunctă.

La da

ta respectivă

, ea nu mai figura ca suferind de o afec

țiune psihică.

a opus oricărui contact, fie direct, fie prin

telefon, între reclamant și copil. Acesta și

-

a putut vedea fiica o singură dată,

la 5 iulie 2018, pentru o jumătate de oră.

7.

La 30 iulie 2018, reclamantul a formulat o cerere la Judecătoria Baia

Mare pentru pronun

ț

area unei ordonan

țe președinț

iale. Acesta a solicitat ca,

în timpul procesului de divor

ț, copilul să fie înapoiat pentru a locui

împreună cu el în locuinț

a familiei, unde locuise de când s-

a născut.

Alternativ, reclamantul a solicitat ca instan

ța să stabilească un

program de

vizitare astfel încât acesta să poată petrece timp cu copilul în locuinț

a sa, în

fiecare mar

ți și joi de la 18:00 la 20:00

,

și, o dată la două săptămâni, de la

ora 18:00 vinerea până la ora 18:00 duminica.

țit ca reclamantul să o vadă pe fiica lor,

dar numai mar

țea și joia, în locuri publice și în prezenț

a ei. Aceasta a mai

solicitat ca instan

ța să stabilească domiciliul copilului cu ea în timpul

procesului de divor

ț și să îl oblige pe reclamant să contribuie la nevoile

financiare ale copilului. X a explicat că a părăsit locuința familiei împreună

cu copilul pentru că reclamantul, care suferea de schizofrenie paranoidă, o

agresase fizic și psihologic, uneori chiar în prezenț

a copilului lor. X a

sus

ținut că reclamantul s

-a comportat, de asemenea, abuziv cu fiica lor,

spunându-

i acesteia, în mai multe rânduri, că el nu avea nevoie de dragostea

ei. A mai sus

ținut că, din cauza afecț

iunii reclamantului, acesta nu fusese

niciodată lăsat singur cu copilul. Ori ea, ori bunica maternă a copilului

fuseseră întotdeauna prezente.

9.

Judecătoria a examinat dosarele psihiatrice ale părinț

ilor (internarea

cea mai recentă a reclamantului, la cererea soț

iei lui, fiind de la 6 la 25

aprilie 2017, la sec

ț

ia de psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetul

Marma

ț

iei).

ț

a, de asemenea, a audiat declara

ț

ii din partea bunicii materne, a

bunicii paterne și din partea mătușii materne a lui X. Mătușa maternă a

declar

at că, cunoscându

-l pe reclamant de când s-

a căsătorit cu nepoata ei, a

avut impresia că acesta a încercat întotdeauna să își controleze soția și să

aibă ultimul cuvânt în orice discuție. Mama lui X a declarat că a avut grijă

de Y în locuin

ț

a reclamantului

de când X a reînceput munca după încheierea

concediului său de maternitate. Când Y a împlinit doi ani, reclamantul i

-a

interzis să mai vadă copilul, susținând că ar fi „abuzat

-

o” pe Y.

A mai

declarat că, în opinia ei, copilul nu ar fi în siguranță cu tatăl său, nici măcar

pentru câteva zile, din cauza afec

ț

iunii lui. Mama reclamantului a declarat

că

acesta a av

ut grijă de Y de când s

-

a născut

, iar rela

ția dintre tată și copil a

fost dintotdeauna excelentă. Ea nu a fost martoră la niciun comportament

agresi

v în familie și nici nu a auzit de vreun astfel de comportament.

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3

ț

a a primit un raport de la Direc

ția Generală de

A

sisten

ță Socială și Protecția Copilului Baia Mare („Autoritatea pentru

protec

ț

ia

copilului”) privind condițiile materiale oferite de fiecare părinte

pentru creșterea copilului. Autoritatea pentru protecț

ia copilului a avut

întrevederi cu părinții și a examinat mediul lor casnic. Aceasta a

concluzionat după cum urmează:

„În urma evaluării efectuate, se concluzionează că părinț

ii sunt separa

ți și tensiunile

dintre ei fac orice comunicare civilizată cu scopul de a trata corect situaț

ia copilului

imposibilă

.

Copilul este sănătos și bine îngrijit de către mamă și bunica maternă. Copilul are

4

ani și a dezvoltat atașament față de toț

i adul

ț

ii din v

ia

ța lui (pări

nț

i, bunici).

[Reclamantul] consideră că poate oferi copilului condiții mai bune de locuit și multă

dragoste și afecțiune și, pentru aceste motive, solicită ca reședința copilului să fi

e

stabilită la el.

În opinia lui [X], tatăl nu oferă siguranță psiho

-emo

țională pentru copil, pentru că nu

își recunoaște afecțiunea și nu își ia medicaț

ia.

Părinții au fost sfătuiți să pună interesul superior al copilului mai presus de furia și

mândria l

or și li s

-

a adus la cunoștință importanț

a faptului de a oferi copilului confort

psiho-e

mo

țional pentru a permite dezvoltarea armonioasă a personalităț

ii lui.

În lumina constatărilor anterioare, i se cere instanței să hotărască ț

inând seama de

interesul su

perior al copilului.”

ța reunită în camera de consiliu

(judecătorul și grefierul) a audiat

-o pe Y. Conform procesului-verbal de

ședință

redactat de instan

ță, Y i

-

a spus judecătorului că ea și mama ei s

-au

mutat la bunica ei pentru că reclamantul țipa la mama ei și uneori la ea.

Îi

plăcea să locuiască în casa bunicii ei pentru că nu țipa nimeni la ea și toată

lumea se purta frumos.

13.

Judecătoria

s-a pronun

ț

at la 4 septembrie 2018, stabilind întâlniri

săptămânale între reclamant și Y de la ora 18:00 până la 20:00 marțea și joi

a

doar în locuri publice și în prezenț

a mamei. A stabilit, de asemenea,

reședința copilului împreună cu mama până la sfârșitul procesului de divorț

și l

-a obligat pe reclamant la plata pensiei de între

ț

inere pentru fiica sa.

Părțile relevante ale hotărârii sunt redactate după cum urmează:

„

[...]Probele depuse la dosar - înscrisurile, declara

țiile martorilor și rapo

rtul

A

utorită

ț

ii pentru protec

ț

ia copilului -

nu indică niciun motiv justificat pentru a

interzice vizitarea copilului de către reclamant.

Cu toate acestea, [...]

[având în vedere] probele medicale depuse la dosar, care arată

afec

țiunea psihică cronică a reclamantului, precum și declarațiile martorilor și

declar

a

ția copilului [...] pentru a proteja interesele copilului, vizitele trebuie limitate și

trebuie să aibă loc în public în prezenț

a mamei.”

Tribunalul Maramureș, susț

inând, în

principal, că judecătoria s

-a întemeiat exclusiv pe afec

ț

iunea lui, într-o

manieră subiectivă și parțială. Acesta nu fusese niciodată violent cu fiica lui

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4

și nimic din dosar nu putea dovedi că el reprezenta o ameninț

are pentru ea.

A negat, de asemenea, că ar fi fost vreodată violent față de soția lui și a

explicat că X fusese cea care îl amenințase în mod repetat că se va folosi de

afe

c

ț

iunea lui pentru a-

l interna în spitalul de psihiatrie și pentru a o lua pe

Y de

lângă el. De asemenea, a reiterat solicitarea ca fiica lui să fie înapoiată

la domiciliul familiei împreună cu el.

informat instan

ța că în ultimii doi ani reclamantul și

-a luat medica

ția și nu a

suferit niciun episod de decompensare psihiatrică cauzată de afec

ț

iunea lui.

16.

Prin hotărârea definitivă din 15 noiembrie 2018, tribunalul a respins

recursul. Părțile relevante ale hotărârii sunt redactate după cum urmează:

„În acord cu prima instanță, tribunalul reține că probele medicale depuse la dosar,

împreună cu restul probelor –

declar

a

ț

iile martorilor, coresponden

ța și atitudinea

tatălui față de mamă – justifică stabilirea temporară a reședinț

ei copilului cu mama,

obligarea tatălui la plata pensiei de întreținere și stabilirea unui program de vizitare

limitat în prezen

ț

a mamei.

[...]

Rapoartele A

utorită

ț

ii pentru protec

ția copilului au arătat că relația actuală dintre

părinți face imposibilă orice comunicare civilizată (o plângere penală depusă în 2018

de către [X] pentru infracț

iunea de amenin

ț

are este în prezent

anchetat

ă

); [...] copilul

este atașat emoțional de ambii părinț

i.

În dezacord cu [reclamantul], tribunalul constată că sentinț

a primei instan

ț

e nu a fost

bazată exclusiv pe diagnosticul lui; instanța

a luat în considerare toate probele depuse

la dosar. Este de remarcat că nu i

-

a fost interzis tatălui să își viziteze fiica, ci vizitarea

a fost doar limitată temporar datorită stării lui de sănătate actuale și atitudinii față de

copil și de mamă; situația conflictuală generată de divorț

l-

a făcut [pe reclamant] să

manifeste un comportament dezechilibrat care nu este centrat pe nevoia copilului de a

crește într

-

un mediu fără tensiuni.

Faptul

că [reclamantul] nu a suferit niciun episod de decompensare nu este în sine

suficient în acest moment pentru a schimba rezultatul.”

CADRUL LEGAL RELEVANT

A. Codul

civil

262 C. civ., un copil care nu locuiește împreună cu unul

dintre părinț

i are dreptul la o rela

ție personală cu părintele absent.

Exercitarea acelui drept poate fi limitat doar în conformitate cu legea, pentru

motive temeinice și având

u

-se în vedere interesul superior al copilului.

263 C. civ., intitulat „Principiul interesului superior al copilului”,

prevede că în luarea oricărei măsuri privind drepturile unui copil, autori

tăț

ile

trebuie să se ghideze după principiul interesului superior al copilului.

Deciziile ado

ptate de autorități în probleme legate de copii trebuie să țină

seama de dorin

țele și interesele părinților, iar procedura trebuie să se

desfășoare rapid.

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

5

400 C. civ., instan

ța care hotărăște asupra

divor

țului părinților stabilește și reședința copilului la unul dintre părinț

i, în

lumina interesului superior al copilului. Art.

401 prevede că părintele cu

care copilul nu locuiește are dreptul la o relație personală cu copilul.

Insta

n

ța de tutelă va decide modal

ităț

ile de exercitare a acestui drept.

B.

Codul de procedură civilă

920 C. proc. civ., în vigoare la data relevantă, prevedea că

, în

timpul procesului de divor

ț

, instan

ț

a poate lua, prin intermediul unei

ordonan

țe președi

n

țiale, măsuri temporare privind încredinț

area copiilor,

pensia de între

ț

inere, indemniza

ția copilului și stabilirea locuinț

ei. Instan

ț

ele

na

ționale acordă, de asemenea, dreptul de vizitare prin intermediul unei

ordonan

țe președinț

iale în timpul procesului de divor

ț

(a se vedea,

mutati

s

mutandis

,

Cristian Cătălin Ungureanu împotriva României

, nr.

6221/14

,

pct.

18 și 25, 4

septembrie 2018)

.

226 reglementează după cum urmează modul în care sunt audiaț

i

de instan

ț

e martorii care sunt minori:

Art. 226 Ascultarea minorilor

„În cazul în care, potrivit legii, urmează să fie ascultat un minor, ascultarea se va

face în camera de consiliu.

ținând seama de împrejurările procesului, instanț

a

hotărăște dacă părinț

ii, tutorele sau alte persoane vor fi de fa

ță la ascultarea

minorului

.”

C. Discriminarea

conform legisla

ț

iei române

22.

Discriminarea este interzisă prin a

rt. 16

din Constitu

ț

ie. Ordonan

ț

a

Guvernului nr.

137/2000 privind prevenirea și sancț

ionarea tuturor formelor

de discriminare cuprinde reglementări complexe în materie de discriminare.

1 proclamă că demnitatea umană, drepturile și

libertatea cetățenilor și dezvoltarea liberă a personalităț

ii umane repre

zintă

valori fundamentale și sunt protejate prin lege. Sunt apoi enumerate toate

zonele în care sunt asigurate principiile egalității de tratament și

nediscriminării.

ță

, discriminarea este definit

ă ca orice

deosebire, excludere, restric

ț

ie sau preferin

ță, pe bază de rasă, naț

ionalitate,

etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală,

vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV ori

apartenen

ț

a la o

categorie defavorizată care are ca scop sau efect

restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în

condi

ții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăț

ilor fundamentale ori a

drepturilor recunoscute de lege.

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6

D.

Legea privind sănătatea mintal

ă

487 din 11 iulie 2002 a sănătății mintale și a protecț

iei

persoanelor cu tulburări psihice prevede drepturile persoanelor cu tulburări

psihice. În special, în conformitate cu art. 41,

persoanele cu tulburări psihice

au dreptul să exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale și

culturale recunoscute în Declara

ția Universală a Drepturilor Omului,

precum și în alte convenții și tratate internaț

ionale în materie, la care

România a aderat sau este parte. Art.

42 prevede că orice persoană cu

tulburări psihice are dreptul la recunoașterea de drept ca persoană și are

dreptul la via

ță particulară.

E. Documente

interna

ț

ionale relevante

privind protec

ț

ia copilului

ț

iile relevante din dreptul interna

ț

ional privind protec

ț

ia

copilului sunt descrise, în parte, în

Strand Lobben și alț

ii împotriva

Norvegiei

[(MC), nr. 37283/13, pct. 134-36, 10 septembrie 2019].

privind afec

țiunile psihice și dizabilitatea psihi

că

(a) Documente

ale Consiliului Europei

27.

Carta Socială Europeană conț

ine drepturi specifice pentru persoanele

cu dizabilităț

i, în special art.

15 (dreptul persoanelor cu dizabilităț

i la

independen

ță, integrare socială și participare la viața comunității) și a

rt. E (o

diferen

ță

de tratament pe un motiv obiectiv

ș

i rezonabil nu este

considerată

ca discriminatorie).

28.

În aprilie 2006, Comitetul de Miniștri a adoptat Recomandarea

Rec(2006)5 privind Planul de Ac

ț

iune al Consiliului Europei pentru

promovarea drepturilor a deplinei participări în societate a persoanelor cu

dizabilități; îmbunătățirea calităț

ii vie

ții persoanelor cu dizabilităț

i în Europa

2006-2015. Recomandarea includea în apendice Planul de Ac

ț

iune al

Consiliului Europei 2006-2015. Obiectivul fundamental al Planului de

Ac

țiune era de a ajuta statele membre să consolideze măsuri anti

-

discriminatorii și măsuri legate de drepturile omului pentru a crește

oportunităț

ile e

gale și independența persoanelor cu dizabilităț

i, pentru a le

garanta libertatea de alegere, cetățenia deplină și participarea activă la viaț

a

comunității, precum și pentru a le îmbunătăț

ii calitatea vie

ț

ii.

ț

iune a fost continuat cu Strategia pentru invaliditate a

Consiliului Europei 2017-

2023 („Strategia”). Obiectivul general al

Strategiei este ca persoanele cu dizabilități să se bucure de egalitate,

demnitate și oportunităț

i egale.

Părț

ile cele mai relevante sunt redactate

după cum urmează:

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

7

„52. Conștientizarea, inclusiv prin sistemul educaț

ional, este o obliga

ție specifică a

statului în temeiul UNCRPD (art.

8). Persoanele cu dizabilități încă se confruntă cu

indifer

en

ță, atitudini inacceptabile și stereotipuri bazate pe prejudecăți, frică și

neîncredere în abilităț

ile lor. Ac

ț

iunea ar trebui

țintită spre schimbarea acestor

atitudini negative și stereotipuri prin politici, strategii și acțiuni de conștientizare

eficientă care să implice toate părț

ile interesate relevante, inclusiv media.

ele lor

dăunătoare sau nocive asupra persoanelor cu dizabilităț

i trebuie contracarate prin

informare accesibilă și obiectivă cu privire

la abilitate în opozi

ț

ie cu inabilitatea.

Aceasta include dizabilitățile și barierele în societate pentru a promova o mai bună

în

țelegere a nevoilor și îndeplinirea drepturilor persoanelor cu dizabilități și includerea

lor în toate aspectele vie

ții.”

(b) Documente

ale Organiza

ț

iei Na

ț

iunilor Unite

ț

iile relevante din Conven

ț

ia Na

ț

iunilor Unite privind

drepturile persoanelor cu dizabilități („CDPD”), ratificată de România la 31

ianuarie 2011, prevăd următoarele

:

„Articolul 1 Scop

Scopul prezentei conven

ții este de a promova, proteja și asigura exercitarea deplină

și în condiții de egalitate a tuturor drepturilor și libertăț

ilor fundamentale ale omului

de către toate persoanele cu dizabilități și de a promova respe

ctul pentru demnitatea

lor intrinsecă.

[...]

Articolul 2 Defini

ț

ii

În sensul prezentei conven

ț

ii:

[...]

«Discriminare pe criterii de dizabilitate» înseamnă orice diferenț

iere, excludere sau

restric

ț

ie pe criterii de dizabilitate, care are ca scop ori efect diminuarea sau

prejudicierea recunoașterii, beneficiului ori exercitării, în condiț

ii de egalitate cu

ceilal

ți, a tuturor drepturilor și libertăț

ilor fundamentale ale omului în domeniul

politic, economic, social, cultural, civil sau în orice alt domeniu. Termenul include

toate formele de discriminare, inclusiv refuzul de a asigura o adap

tare rezonabilă;

[...]

Articolul 3 Principii generale

Principiile prezentei conven

ț

ii sunt

:

a)

respectarea demnităț

ii inalienabile, a autonomiei individuale, inclusiv a li

bertă

ț

ii

de a face propriile alegeri și a independenț

ei persoanelor;

b) nediscriminarea;

c)

participarea și integrarea deplină și efectivă în societate;

[...]

Articolul 4 Obliga

ț

ii generale

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

8

1.

Statele Părți se angajează să asigure și să promoveze exercitarea deplină a tuturor

drepturilor și libertăț

ilor fundamentale ale omului pentru toate persoanele cu

dizabilități, fără niciun fel de discriminare pe criterii de dizabilitate. În acest scop,

statele părți se angajează:

[...]

Articolul 5 Egalitatea și nedisc

riminare

a

1.

Statele părți recunosc faptul că toate persoanele sunt egale în fața legii și sub

incide

n

ța legii și au dreptul fără niciun fel de discriminare la protecție egală și la

beneficiu egal al legii.

2.

Statele părț

i vor interzice toate tipurile de

discriminare pe criterii de dizabilitate și

vor garanta tuturor persoanelor cu dizabilităț

i protec

ție juridică egală și efectivă

împotriva discriminării de orice fel.

[...]

Articolul 8 Creșterea gradului de conștientizare

1.

Statele părți se angajează să adopte măsuri imediate, eficiente și adecva

te pentru::

a)

creșterea gradului de conștientizare în societate, inclusiv la nivelul familiei, în

legătură cu persoanele cu dizabilități și pentru promovarea respectării drepturilor și

demnită

ț

ii acestora

;

b) comb

aterea stereotipurilor, prejudecăților și practicilor dăunătoare la adresa

persoanelor cu dizabilități, inclusiv cele pe criterii de sex și vârstă, în toate domeniile

vie

ț

ii;

[...]

Articolul

12 Recunoașterea egală în faț

a legii

i

reafirmă că persoanele cu dizabilități au dreptul la recunoașterea,

oriunde s-

ar afla, a capacităț

ii lor juridice.

[...]

Articolul 22 Respectarea dreptului la via

ță privată

1.

Nicio persoană cu dizabilități, indiferent de locul sau de tipul de reședință, n

u va

fi supusă intruziunii arbitrare sau nelegale în viața personală, în familia, căminul ori

corespond

en

ța sa sau în alte tipuri de comunicare ori atacurilor ilegale la onoarea și

reput

a

ția sa. Persoanele cu dizabilităț

i au dreptul la protec

ț

ia legii împotriva unor

asemenea intruziuni sau atacuri.

2.

Statele părț

i vor proteja confiden

ț

ialitatea informa

ț

iilor referitoare la datele

personale, medicale și de reabilitare ale persoanelor cu dizabilităț

i, în condi

ț

ii de

egalitate cu ceilal

ț

i.

Articolul 23 Respec

tul pentru cămin și familie

1.

Statele părți vor lua măsuri eficiente și adecvate pentru a elimina discriminarea

împotriva persoanelor cu dizabilități în toate chestiunile referitoare la căsătorie,

familie, statutul de părinte și relaț

iile interpersonale, în condi

ț

ie de egalitate cu ceilal

ț

i,

astfel încât să asigu

re:

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

9

a) recunoașterea dreptului tuturor persoanelor cu dizabilităț

i care sunt la vârsta

căsătoriei de a întemeia o familie în baza consimțământului liber și deplin al viitorilor

so

ț

i;

b) recunoașterea dreptului persoanelor cu dizabilități de a decide liber și responsabil

asupra numărului de copii și a intervalului dintre nașteri și dreptului de a avea acces la

infor

ma

ții corespunzătoare vârstei, la educație referitoare la reproducere și

planificar

e

familială și la mijloacele necesare care le oferă posibilitatea de a

-

și exercita aceste

dreptur

i;

c) persoanele cu dizabilități, inclusiv copiii, își controlează fertilitatea în condiț

ii de

egalitate cu ceilal

ț

i.

2.

Statele părț

i vor asigura re

spectarea drepturilor și responsabilităț

ilor persoanelor

cu dizabilități în legătură cu tutela, custodia, curatela, adopț

ia copiilor sau altele

asemenea, atunci când aceste concepte există în legislaț

ia na

țională; în toate cazurile

va avea prioritate inter

esul superior al copilului. Statele părț

i vor acorda asisten

ță

adecvată persoanelor cu dizabilități în îndeplinirea responsabilităț

ilor care le revin în

creșterea copiilor lor.

3.

Statele părți vor asigura copiilor cu dizabilităț

i drepturi egale în via

ț

a de familie.

În vederea exercitării acestor drepturi și pentru a preveni ascunderea, abandonarea,

neglijarea și segregarea copiilor cu dizabilități, statele părți se vor angaja să furnizeze

din timp informa

ții complete, servicii și asistență copiilor cu dizabilități și familiilor

acestora.

4.

Statele părți se vor asigura că un copil nu va fi separat de părinț

ii lui împotriva

voi

n

ței sale, exceptând cazul în care autorităț

ile competente, în urma unui control

judiciar, stabilesc, în conformitate cu legea și procedurile în vigoare, că această

separare este necesară în interesul superior al copilului.

Copilul nu va fi separat în

niciun caz de părinț

i pe criterii de dizabilitate, fie a copilului, fie a unuia sau ambilor

părin

ț

i.

[...]

”

ț

iunilor Unite privind drepturile persoanelor cu

dizabilități („Comitetul”) a emis mai multe Comentarii generale privind

interpretarea CDPD. În special, în Comentariul general nr. 1 (2014) privind

recunoașterea egală în faț

a legii (emis la 11 aprilie 2014), Comitetul a

interpretat co

n

ț

inutul normativ al art.

12 după cum urmează:

„11. Articolul 12 alineatul (1) reafirmă dreptul persoanelor cu dizabilităț

i de a fi

recunoscute ca persoane în fa

ț

a legii. Acest lucru

garantează

respectarea

fiecărei

fiin

ț

e

umane

ca persoană cu personalitate juridică, care este o condiție prealabilă pentru

recunoașterea unei capacității juridice a unei persoane.”

nr. 6 (2018)

privind egalitatea și nediscriminarea. Acesta a reiterat, între

altele, că persoanele cu dizabilități ar trebui să fie recunoscute pe deplin ca

subiec

ți de drept și ca deținători de drepturi.

Dispozi

ț

iile relevante sunt

redactate după cum urmează:

„II.

Ega

litatea și nediscriminarea persoanelor cu dizabilităț

i în dreptul interna

ț

ional

[...]

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

10

7.

Egalitatea și nediscriminarea sunt în centrul Convenț

iei fiind evocate în mod

consecvent prin articolele sale fundamentale, cu utilizarea repetată a formulei «în

cond

i

ț

ii de egalitate cu ceilal

ți», care leagă toate drepturile fundamentale ale

Conve

n

ției de principiul nediscriminării. Demnitatea, integritatea și egalitatea

persoanei au fost refuzate celor cu deficien

ț

e reale sau percepute. Discriminarea a

apărut și continuă să se producă, inclusiv în forme brutale, cum ar fi sterilizările

sistematice și non

-

consensuale și intervenț

iile medicale sau hormonale (de exemplu:

lobotomia sau tratamentul Ashley), administrarea for

țată de medicamente și

electroșocuri, izolarea, crima sistematică etichetată drept „eutanasiere”, avortul forț

at

sau impus, refuzul accesului la îngrijiri medicale și mutilarea și traficul de organe, în

special prelevarea acestora de la persoanele cu albinism.

[...]

III.

Modelul dizabilităț

ii bazat

p

e drepturile omului și egalitatea incluzivă

[...]

9.

Modelul dizabilității bazat pe drepturile omului recunoaște că dizabilitatea este o

constru

c

ție socială, iar deficienț

ele nu trebuie considerate drept un motiv legitim

pentru negarea sau restric

ț

ionarea

drepturilor omului. Recunoaște, de asemenea, că

dizabilitatea este doar unul din multele straturi ale identităț

ii unei persoane. Prin

urmare, legile și politicile privind dizabilitatea trebuie să ia în considerare diversitatea

persoanelor cu dizabilităț

i.

De asemenea, recunoaște că drepturile omului sunt

interdependente, interconectate și indivizibile.

[...]

11.

Egalitatea incluzivă este un nou model de egalitate dezvoltat în cadrul

Conve

n

ț

iei. Pe baza modelului de egalitate substan

țială, egalitatea incluzivă extinde și

elaborează conț

inutul no

țiunii de egalitate la: a) o dimensiune echitabilă de

redistribuire pentru a aborda dezavantajele socio-economice; b) o dimensiune de

recunoaștere pentru a combate stigmatizarea, stereotipurile, prejudecățile și violența și

pentru a recunoaște demnitatea ființelor umane și intersecț

ionalitatea lor; c) o

dimensiune participativă care să reafirme natura socială a oamenilor ca membri ai

grupurilor sociale și recunoașterea deplină a umanităț

ii prin includerea în societate; d)

o dimensiune de adaptare pentru a face loc diferen

ț

ei ca o chestiune de demnitate

umană.

Conve

n

ția se bazează pe o egalitate incluz

ivă.

[...]

VI. Obliga

țiile generale ale statelor părț

i în cadrul Conven

ț

iei privind

nediscriminarea și

egalitatea

[...]

31.

Exercitarea efectivă a drepturilor privind egalitatea și nediscriminarea necesită

adoptarea unor măsuri de implementare, cum ar

fi: [...]

e)

norme specifice privind dovezile și probele pentru a se asigura că atitudinile

stereotipe cu privire la capacitatea persoanelor cu dizabilităț

i nu au ca rezultat

obstru

c

ția victimelor discriminării în obținerea de despăgubiri;

[...]

VII. Rela

ț

ia cu alte articole specifice ale Conven

ț

iei

[...]

C. Articolul 8 privind creșterea gradului de conștientizare

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

11

combătută fără

sensibilizarea institu

ț

iilor publice

ș

i

societății civile. Astfel, orice măsură de nediscriminare și egalitate trebuie să fie

înso

țită de măsuri adecvate de creștere a gradului de conștientizare și de măsuri de

schimbare sau eliminare a stereotipurilor peiorative cu privire la dizabilitate

combinate cu atitudinile negative. În plus, violen

ț

a, practicile

dăunătoare ș

i

prejudecățile trebuie abordate prin campanii care să crească gradul de conștie

ntizare

.

Statele părți ar trebui să întreprindă măsuri pentru a încuraja în special mass

-

media să

prezinte persoanele cu dizabilităț

i în conformitate cu scopul Conven

ției și să schimbe

perce

p

ț

iile negative fa

ță de acestea ca fiind persoane periculoase atât pentru ele cât și

pentru ceilal

ți sau suferinde și dependente de îngrijire, fără autonomie și neproductive,

reprezentând o povară economică și socială pentru societate.

[...]

J. Articolul 23 privind respectul pentru cămin ș

i familie

rsoanele cu dizabilități se confruntă deseori cu discriminare în exercitarea

dreptului lor de a se căsători sau a drepturilor lor parentale și familiale, datorită legilor

și politicilor discriminatorii și a măsurilor administrative. Părinții cu dizabilităț

i sunt

adesea considera

ț

i inadecva

ți sau incapabili să aibă grijă de copiii lor. Separarea unui

copil de părinții săi pe baza dizabilității copilului sau a părinț

ilor sau a ambilor

constituie discriminare și încalcă articolul 23.

[...]

”

33.

Regulile standard privind egalizarea șanselor pentru persoanele cu

dizabilități au fost adoptate de Adunarea Generală ONU la 4 martie 1994.

Părțile relevante au următorul cuprins:

„Egalizarea șanselor

șanselor» desemnează

procesul prin care diferitele sisteme

ale societății și mediului, cum ar fi serviciile, activitățile, informarea și documentarea,

sunt puse la dispozi

ț

ia tuturor, îndeosebi la dispozi

ția persoanelor cu dizabilităț

i.

ă faptul că nevoile fiecărui individ în parte au

o importan

ță egală, că acele nevoi trebuie să stea la baza planificării societăților și că

toate resursele trebuie folosite într-

un asemenea mod încât fiecare individ să aibă

șanse egale de participare.

[...]

Norma nr. 9 Via

ța de familie și integritatea per

sonală

Statele trebuie să promoveze participarea deplină a persoanelor cu dizabilităț

i la

via

ța de familie. Ele trebuie să promoveze dreptul acestor persoane la integritate

personală și să se asigure că legile nu discriminează persoanele cu dizabilităț

i în ceea

ce privește relațiile sexuale, căsătoria sau calitatea de părinte.

1.

Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă posibilitatea să locuiască cu familiile lor.

Statele trebuie să încurajeze includerea în programele de consiliere familială a unor

module adecvate referitoare la dizabilitate și efectele sale asupra vieț

ii de familie.

Trebuie puse la dispozi

ția familiilor care includ o persoană cu dizabilităț

i servicii de

îngrijire temporare (respiro) ca

re să degreveze pe o perioadă limitată de timp familia

de sarcinile îngrijirii persoanei cu dizabilități, precum și servicii de îngrijire la

domiciliu cu caracter permanent. Statele trebuie să elimine toate obstacolele inutile de

care se lovesc persoanele

care vor să crească sau să adopte un copil ori un adult cu

dizabilită

ț

i.

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

12

2.

Persoanelor cu dizabilități nu trebuie să li se r

efuze ș

ansa de a-

și trăi viața sexual

ă,

de a avea rela

ții sexuale și de a deveni părinț

i.

ținând cont că persoanele cu dizabilităț

i

pot întâmpina dificultăți în încheierea unei căsătorii și întemeierea unei familii, statele

trebuie să încurajeze punerea la dispoziț

ie a unor servicii de consiliere. Persoanele cu

dizabilități trebuie să aibă același acces ca și ceilalț

i la metodele de planificare

familială, precum și la informaț

ii într-

o formă accesibilă în legătură cu funcț

ionarea

sexuală a corpurilor lor.

3.

Statele trebuie să promoveze măsuri care să schimbe atitudinile negative față de

căsătoria, sexualitatea și calitatea de părinte a persoanelor cu dizabilităț

i, în special a

fetelor și femeilor cu dizabilități, care încă predomină în cadrul societăț

ii. Media

trebuie încurajată să aibă un rol important în înlăturarea unor astfel de atitudini

negative

.

[...]

”

(c) Organiza

ția Mondială a Sănătăț

ii

ția Mondială a Sănătăț

ii a adoptat Liniile directoare

pentru promovarea drepturilor omului cu privire la persoanele cu tulburări

psihice. Părțile relevante au următorul conț

inut:

„4. Nu este admisă nici o discriminare bazată pe o afecțiune psihică. «Discriminare»

reprezintă orice distincț

ie, excludere sau preferin

ță care are ca efect anularea sau

afectarea exercitării egale a drepturilor. Nu vor fi considerate discriminatorii măsurile

speciale cu singurul scop de a proteja drepturile sau de a asigura progresul persoanelor

cu afec

ț

iuni psihice. [...]

5.

Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul să exercite toate

drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale recunoscut

e în Declara

ț

ia

Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaț

ional cu privire la drepturile politice

și civile și în alte instrumente relevante, precum Declaraț

ia privind drepturile

persoanelor cu dizabilități și Ansamblul de principii ale ONU pentru pr

otec

ț

ia tuturor

persoanelor supuse oricărei forme de detenție sau de încarcerare.”

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 8 DIN

CONVEN

Ț

IE

a plâns de durata și de condiț

iile dreptului de vizitare.

A sus

ținut că programul de vizitare nu îi permitea să păstreze și să dezvolte

o rela

ție personală cu fiica sa și să participe efectiv la educarea ei,

încălcându

-se astfel dreptul lui la respectarea vie

ții de familie, prevăzut în

art. 8 din Conven

ție, care, în măsura în care este relevant, este redactat după

cum urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie [...]

2.

Nu este admis amestecul unei autorităț

i publice în exercitarea acestui drept decât

în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care,

într

-

o societate democratică este necesară pentru [...] protejarea drepturilor și

libertăților altora.”

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

13

A. Cu

privire la admisibilitat

e

36.

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este nici vădit nefondat,

nici inadmisibil pentru alte motive enumerate la art. 35 din Conven

ț

ie. Prin

urmare, trebuie să fie declarată admisibil.

B. Cu

privire la fond

ț

iile

părț

ilor

(a) Reclamantul

37.

Reclamantul a reiterat că programul de vizitare i

-a limitat timpul

petrecut cu fiica lui la două întâlniri de două ore pe săptămână, în prezenț

a

mamei. A sus

ținut că acest aranjament nu permitea să aibă loc niciun dialog

semnificativ între el și copil. Înt

âlnirile aveau loc seara, când copilul era

deja obosit. În plus, întâlnirile se terminau invariabil cu el și soț

ia lui

certându-

se în legătură cu divorțul. Reclamantul a considerat că

aranjamentul era vătămător pentru sănătatea mintală atât a copilului, cât și a

lui.

(b) Guvernul

38.

Guvernul a recunoscut că relația dintre reclamant și fiica lui

constituia via

ță de familie și că programul de vizitare reprezenta o ingerință

în acel drept. A sus

ținut, totuși, că ingerința respectivă era în

conformitate

cu legea, în special art.

400 și 401 C. civ. (supra,

pct.

19), precum și a

rt. 92

0

C. proc. civ. (supra, pct. 20). Ingerin

ța a urmărit un scop legitim, în special,

protejarea drepturilor altora, care necesita protejarea interesului superior al

copilului.

ținut că ingerinț

a era propor

țională cu scopul

legitim urmărit. Instanț

ele na

ț

ionale au evaluat situa

ția părț

ilor, au luat în

considerare nu doar afec

țiunea reclamantului, ci și comportamentul lui

a

gresiv, și s

-au bazat pe probele depuse la dosar. În plus, instan

ț

ele au

ac

ț

ionat rapid. În consecin

ță, Guvernul a susținut că restrângerea dreptului

reclamantului a rămas în sfera de aplicare a marjei de apreciere a statului.

Cur

ț

ii

(a) Principii

genera

le

ț

a în dreptul la respectarea vie

ț

ii

de familie sunt rezumate în

Strand Lobben și alț

ii împotriva Norvegiei

[(MC), nr. 37283/13, pct. 202-204, 10 septembrie 2019]:

„202.

Primul paragraf al art. 8 din Conven

ție garantează tuturor persoanelor dreptul

la respectarea vie

ț

ii de familie. Astfel cum reiese din jurispruden

ța constantă a Curț

ii,

dreptul comun al părintelui și al copilului de a fi unul în compania celuilalt constituie

un element fundamental al vie

ții de familie, iar măsurile interne care îi împiedică să se

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

14

bucure de acest drept constituie o ingerin

ță

în dreptul protejat de

această

dispoz

i

ț

ie. O

astfel de ingerin

ță constituie

o

încălcare

a acestui articol, cu excep

ț

ia cazului în care

este «

potrivit căilor legale

»

, urmărește un scop sau scopuri legitime în temeiul celui

de-al doilea pa

ragraf și poate fi considerată

«

necesară într

-o

societate democratică

» [a

se vedea, printre altele,

K. și T. împotriva Finlandei

(MC), nr.

25702/94, pct.

151,

CEDO 2001-VII;

Johansen împotriva Norvegiei

, 7 august 1996,

Culegere de hotărâri

și decizii

1996-III, pct. 52].

203.

Pentru a stabili dacă a fost îndeplinită ultima co

ndi

ție, Curtea trebuie să

examineze dacă, în lumina cauzei în ansamblul său, motivele invocate pentru a

justifica această măsură sunt relevante și suficiente în sensul a

rt. 8 § 2 [a se vedea,

între multe altele,

Paradiso și Campanelli

împotriva Italiei

(MC), nr.

25358/12, 24

ianuarie 2017, pct. 179]. No

ț

iunea de necesitate

implică,

de asemenea, ca ingerin

ț

a

să

corespundă unei nevoi sociale imperative și, în special, să fie proporțională cu scopul

legitim urmărit, având în vedere justul echilibru care trebuie găsit între interesele

concurente relevante (

ibide

m

, pct. 181)

.

204.

În ceea ce privește viața de familie a unui copil, Curtea reamintește că există un

consens amplu, inclusiv în dreptul interna

ț

ional, în sus

ținerea ideii că, în toate

deciziile referitoare la copii, interesul lor este de importan

ță primordială

[a se vedea,

printre altele,

Neulinger și Shuruk împotriva Elveț

iei

(MC), nr.

41615/07, pct.

135,

CEDO 2010]. Astfel, Curtea a subliniat că, în cauzele care implică

îngrijirea copiilor

ș

i restrângerile aduse dreptului de vizitare, interesele copilului trebuie

să

primeze în

fa

ț

a tuturor celorlalte considerente (a se vedea

Jovanovic împotriva Suediei,

nr. 10592/12, 22 octombrie 2015, pct. 77

, și

Gnahoré împotriva Fran

ț

ei

, nr. 40031/98,

pct. 59, CEDO 2000-

IX).”

41.

În plus, Curtea reiterează că dacă o restrângere a unor drepturi

fundamentale se aplică cuiva care aparț

ine unui grup deosebit de vulnerabil

din societate care a suferit o discriminare considerabilă în trecut, pr

ecu

m

persoanele cu dizabilitate mentală, atunci marja de apreciere a statului este

s

ubstan

țial îngustată și trebuie să existe motive foarte solide pentru

restrângerile

respective. Motivul acestei abordări, care pune sub semnul

întrebării anumite clasificăr

i

per se

, este acela că astfel de grupuri au fost

istoric supuse prejudecăț

ilor, cu consecin

țe de durată, ceea ce a condus la

excluderea lor socială (a se vedea, în contextul unei restrângeri a drepturilor

electorale ale unei persoane diagnosticate cu depr

esie maniacală și plasate

sub tutelă parțială,

Alajos Kiss împotriva Ungariei

, nr. 38832/06, pct. 42, 20

mai 2010, cu trimiterile suplimentare).

42.

În contextul examinării prezentei cauze, Curtea nu propune să

înlocuiască evaluarea

instan

ț

elor na

ț

ionale cu propria sa evaluare. Cu toate

acestea, trebuie să se asigure că procesul decizional care a condus la

adoptarea de către instanț

ele na

ționale a măsurilor contestate a fost echitabil

și a permis celor implicați să își susțină pe deplin cauza și că a fost protejat

interesul superior al copilului [a se vedea

X împotriva Letoniei

(MC),

nr. 27853/09, pct. 102, CEDO 2013, cu trimiterile suplimentare].

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

15

(b) Aplicarea

acestor principii faptelor din prezenta cauza

43.

Este recunoscut de către părți, iar Curtea consideră că s

-

a stabilit fără

echivoc, că deciziile luate de instanț

ele na

ționale privind vizitarea de către

reclamant a copilului său (supra,

pct.

13 și 16) au implicat o ingerință în

dreptul lui la respectarea vie

ț

ii de familie în temeiul art. 8 § 1.

44.

Curtea acceptă că deciziile respective au fost luate în conformitate cu

legea (supra, pct.

19 și 20) și au urmărit un scop legitim, și anume protejarea

drepturilor altora

.

ța îndeplinea două dintre cele trei condiț

ii de motivare

prevăzute în al doilea paragraf al a

rt. 8 (a se vede

a,

mutatis mutandis

,

Strand

L

obben

, citată anterior,

pct.

214). Disputa în prezenta cauză privește a tre

ia

condi

ție: dacă ingerința era „necesară în

tr

-

o societate democratică”.

46.

Cu privire la acest punct, Curtea observă că instanț

ele na

ț

ionale, în

special judecătoria, nu au reținut că probele din dosarul naț

ional impuneau

interzice

rea vizitelor dintre reclamant și Y. Circumstanț

ele prezentei cauze

sunt diferite de cele din

S.S. împotriva Sloveniei

(nr. 40938/16, pct. 99, 30

octombrie 2018), în care Curtea a constatat că retragerea drepturilor

părintești ale reclamantului nu fusese bazată pe diagnosticul ei psihiatric, ci

pe inabilitatea sa consecventă de a avea grijă de copilul ei, care fusese

confirmată de toate rapoartele experț

ilor prezentate în procedurile interne. În

prezenta cauză, Curtea constată că nu s

-a prezentat nicio prob

ă care să

sus

țină teza că reclamantul era incapabil să aibă grijă de fiica lui. Notează,

de asemenea, că Autoritatea pentru protecț

ia copilului, care i-a intervievat

pe ambii părinți, nu a făcut astfel de susțineri în raportul său, ci doar a

recomandat ca instan

ța să ia în considerare interesul superior al copilului

(supra, pct.

11). Curtea nu găsește, în deciziile instanț

elor na

ț

ionale, niciun

ra

ț

ionament care i-

ar permite să concluzioneze că susț

inerile lui X

referitoare la incapacitatea reclamantului de

a avea grijă de copilul lui

(supra, pct. 8

in fine

) au fost suficient explorate de instan

ț

ele na

ț

ionale (a se

vedea,

mutatis mutandis

,

X împotriva Letoniei,

citată anterior,

pct.

102 și

106

in fine

).

47.

Fără a ț

ine seama de lipsa de probe privind incapacitatea lui de a avea

grijă de Y, instanț

ele na

ț

ionale au restrâns dreptul de vizitare al

reclamantului. Procedând astfel, s-au bazat, cel pu

ț

in par

țial, pe faptul că

acesta suferea de o afec

țiune psihică (supra,

pct.

13 și 16)

. Cu toate acestea,

nu au indicat nimic concret despre cum acest fapt reprezenta o amenin

ț

are

pentru Y.

48.

Curtea este conștientă de faptul că instanț

ele na

ț

ionale au avut la

dispozi

ț

ie o scrisoare de la spitalul de psihiatrie car

e indica faptul că

reclamantul își luase medicația neîntrerupt și că nu suferise niciun episod de

decompensare psihiatrică cauzat de afecțiunea sa psihică în trecutul recent

(supra, pct.

15 și 16). De asemenea, observă că Autoritatea pentru protecț

ia

copil

ului a constatat că Y dezvoltase un atașament față de toț

i adul

ț

ii din

via

ța ei, inclusiv reclamantul, și nu a menționat în raportul său niciun abuz

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

16

pe care acesta l-ar fi putut comite fa

ță de fiica lui (supra,

pct. 11).

În această

privin

ță, Curtea nu poate găsi, în hotărârile naț

ionale, niciun element

obiectiv care ar justifica sus

ținerea că tulburarea psihică a reclamantului

reprezenta o amenin

ț

are pentru copilul lui.

49.

Mai important, Curtea nu poate vedea ce probă ar fi putut să aducă

reclamantul pentru a dovedi instan

ț

elor na

ționale că starea lui de sănătate

mintală nu punea în niciun pericol siguranț

a fiicei lui (a se vedea,

mutatis

mutandis, Kocherov și Sergeyeva

împotriva Rusiei

, nr. 16899/13, pct. 111,

29 martie 2016).

50.

În această privință, Curtea reiterează că nu își propune să înlocuiască

evaluarea instan

ț

elor na

ț

ionale cu propria sa evaluare (a se vedea

jurispruden

ța citată anterior la

pct. 42).

Misiunea de a evalua situa

ț

ia

concretă le revine în primă instanță autorităț

ilor na

ț

ionale ale statului pârât,

care au, între altele, beneficiul contactului direct cu părțile în cauză. Totuși,

Curtea nu poate decât să constate că, pentru evaluarea sănătăț

ii mintale a

reclamantului, instan

ț

ele nu s-

au bazat pe nicio expertiză recentă.

51.

Deși în general autorităț

ile na

ționale ar trebui să decidă dacă este

nevoie de rapoarte de expertiză (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Strand

L

obben

, citată anterior,

pct.

223), Curtea consideră că lipsa unor astfel de

rapoarte privind starea de sănătate mintală a reclamantului în perioada în

care instan

ț

ele i-au examinat ac

ț

iunea a limitat în mod substan

ț

ial evaluarea

factuală a aptitudinilor lui de îngrijire, a vulnerabilității și a stării lui

mintale

la momentul faptelor.

52.

În plus, Curtea nu găsește niciun element în hotărârile instanț

elor

na

ț

ionale care ar explica cum au stabilit sau au evaluat acele instan

ț

e

interesul superior al copilului. De exemplu, deși au recunoscut că situaț

ia

dintre părinți era tensionată în perioada respectivă (supra,

pct. 16), instan

ț

ele

na

ț

ionale nu au dat o importan

ță deosebită acestui element când au stabilit

programul de vizitare.

Astfel, este neclar dacă instanț

ele au luat în

consi

derare și au încercat să atenueze suferința pe care ar putea să o simtă

copilul dacă singurul contact cu tatăl lui ar avea loc în prezenț

a ambilor

părinți, în ciuda conflictelor lor în desfășurare. Curtea nu găsește niciun

argument în deciziile na

ț

ionale c

are să indice beneficiile pentru copil ale

unor astfel de măsuri de vizitare. Susținerile reclamantului au confirmat că,

în loc să fie o perioadă de dialoguri semnificative între tată și copil, vizitele

se sfârșeau cu certuri între adulț

i (supra, pct. 37).

53.

În plus, Curtea nu găsește niciun element care să indice faptul că

instan

ț

ele au explorat suficient sus

ținerile potrivit cărora copilul a suferit din

cauza tatălui său (supra,

pct.

12). Curtea notează că Y a fost ascultată de

j

udecător în camera de consiliu, fără să fie prezent un expert psiholog de la

Autoritatea pentru protec

ția copilului. Nu este clar din hotărârile

judecătorești în ce măsură au fost luate în considerare afirmaț

iile copilului

referitoare la comportamentul neg

ativ al tatălui și, dacă au fost, cum a fost

influen

ț

at programul de vizitare de acest lucru.

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

17

54.

În această privință, Curtea observă că legislaț

ia na

țională interzice în

termeni absolu

ți pedepsele fizice, precum și tratamentul umi

litor sau

degradant aplicat copiilor (a se vedea

D.M.D. împotriva României

,

nr. 23022/13,

pct. 21,

3 octombrie

2017). În consecin

ță, evaluarea –

sau

lipsa acesteia

–

a amenin

țării la adresa lui Y pare să contravină chiar

interdic

ț

iei abuzurilor în familie

împotriva copiilor și pun la îndoială

procesul decizional

.

55.

Curtea mai observă că nu a fost explorat niciun mijloc alternativ de

către autorităț

ile na

ț

ionale, cum ar fi vizite supravegheate implicând

Autoritatea pentru protec

ț

ia copilului.

În această privință, Curtea reiterează

că rolul principal al Autorităț

ii pentru protec

ț

ia copilului este acela de a

facilita contactul și de a negocia soluții între părț

ile implicate, în vederea

promovării interesului superior al copil

ului. În consecin

ță, instanț

ele ar fi

putut să implice Autoritatea pentru protecția copilului în procedură (a se

vedea,

a contrario, S.S. împotriva Sloveniei

, citată anterior,

pct. 91).

56.

Curtea notează că instanț

ele na

ț

ionale au ac

ț

ionat cu promptitudine

așa cum este necesar în cauze care privesc drepturi ale copiilor (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Eberhard și M. împotriva Sloveniei

nr.

8673/05 și

9733/05, pct.

127, 1

decembrie 2009, și

Ignaccolo-Zenide împotriva

României

, nr.

31679/96, pct.

102, CEDO

2000-I): procedura ordonan

ț

ei

președințiale a început la 30 iulie 2018 și s

-

a încheiat trei luni și jumătate

mai târziu, la 15 noiembrie 2018 (supra, pct.

7 și

16). Cu toate acestea,

promptitudinea procedurii nu ar trebui să fie în detrimentul evaluării tuturor

probelor relevante de către instan

ț

e.

57.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu consideră că procesul

decizional care a condus la decizia contestată din 15 noiembrie 2018 (supra,

pct. 16) a fost desf

ășurat astfel încât să se asigure faptul că starea de sănătate

de la data respectivă a reclamantului era evaluată corect și că toate opiniile

și interesele erau luate în considerare în mod corespunzător (supra,

pct. 42

și,

mutatis mutandis

,

Strand Lobbe

n

, pct.

225, și

X împotriva Letoniei

,

pct.

119, ambele citate anterior). Prin urmare, Curtea nu consideră că

procedura men

ționată a fost însoțită de garanț

ii propor

ț

ionale cu gravitatea

ingerin

ței și importanța intereselor în cauză.

58.

Pentru aceste motive, Curtea concluzionează că a fost încălcat a

rt. 8

din Conven

ț

ie în privin

ț

a reclamantului

.

II.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 14 DIN

CONVEN

Ț

IE COROBORAT CU ART. 8

a plâns că a fost discriminat din motive de sănătate, în

special afec

țiunea sa psihică, la stabilirea dreptului de vizitare a copilului

lui. S-a bazat pe art.

14 din Conven

ț

ie, coroborat cu art.

8, pe care

reclamantul l-a invocat, de asemenea, pe fond. Art.

14 prevede următoarele:

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

18

„Exercitarea drepturilor și libertăț

ilor recunoscute de [prezenta] Conven

ție trebuie să

fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă,

religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine na

țională sau socială, apartenență la

o minoritate na

țională, avere, naștere sau orice altă situaț

ie.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

60.

Curtea a hotărât în mod constant că a

rt. 14

din Conven

ț

ie

completează celelalte dispoziț

ii materiale din Conven

ție și protocoalele

acesteia. Art. 14 nu are o existen

ță independentă deoarece are efecte numai

în coroborare cu „exercitarea drepturilor și libertăților” apărate astfel. Deși

aplicarea art.

14 nu presupune încălcarea acestor dispoziț

ii

– ș

i în aceas

tă

măsură este autonom – nu poate fi aplicat decât dacă faptele în cauză intră în

domeniul de aplicare al uneia sau mai multora dintre acestea. Interzicerea

discriminării, consacrată în a

rt. 14,

se extinde dincolo de exercitarea

drepturilor și libertăț

ilor pe care Conven

ția și protocoalele acesteia cer

fiecărui stat să le garanteze. Se aplică și drepturilor suplimentare care intră

în sfera de aplicare generală a oricărui articol din Convenț

ie, pe care statul a

decis în mod voluntar să le prevadă

[a se vedea, între multe altele,

Molla

Sali împotriva Greciei

(MC), nr. 20452/14, pct. 123, 19 decembrie 2018, cu

trimiterile suplimentare].

61.

Curtea a constatat că hotărârile naț

ionale care limitau vizitele dintre

reclamant și fi

ica lui au constituit o ingerin

ță în dreptul său la respectarea

vie

ț

ii de familie în temeiul art. 8 § 1 (supra, pct. 43). Prin urmare, art. 14 din

Conven

ț

ie coroborat cu art.

8 este aplicabil în prezenta cauză.

constată, în continuare, că acest capăt de cerere nu este nici

vădit nefondat, nici inadmisibil pentru alte motive enumerate la a

rt. 35 din

Conven

ție. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibil

.

B. Cu

privire la fond

ț

iile

părț

ilor

(a) Reclamantul

ținut că s

-a aflat într-o situa

ț

ie mai pu

țin favorabilă

decât a unei persoane fără o afecțiune psihică. Datorită stării lui de sănătate,

s-

a considerat că reprezenta un pericol inerent pentru copilul lui, fără nici

o

evaluare a situa

ț

iei concrete, a evolu

ț

iei bolii lui sau a simptomelor

.

(b) Guvernul

ținut, în principal, că instanț

ele na

ț

ionale nu l-au tratat

pe reclamant diferit de nicio altă persoană, inclusiv de soț

ia lui. Acestea au

evaluat capacitatea psihică a ambilor părinți de a crește copilul. Principalul

motiv pentru care instan

ț

ele au limitat vizitele reclamantului la copil a fost

interesul superior al copilului, luând în considerare starea emo

țională a

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

19

reclamantului

, agresivitatea lui fizică și psihologică față de soț

ia lui,

comportamentul lui dezechilibrat și mediul conflictual generat de procesul

de divor

ț

.

Cur

ț

ii

(a) Principii

general

e

ț

ie au fost

recent reiterate în

Molla Sali

(citată anterior,

pct. 133-37):

„133. Pentru ca o problemă să fie ridicată în temeiul a

rt.

14 trebuie să existe o

difer

en

ță în tratamentul persoanelor în situaț

ii similare sau comparabile în mod

relevant [a se vedea, între multe altele,

Konstantin Markin împotriva Rusiei

(MC),

nr. 30078/06, pct. 125, CEDO 2012;

X și alț

ii împotriva Austriei

(MC), nr. 19010/07,

pct. 98, CEDO 2013;

Khamtokhu și Aksenchik împotriva

Rusiei

(MC), nr.

60367/08 și

961/11, pct. 64, 24

ianuarie 2017, și

Fábián împotriva Ungariei

(MC)

, nr. 78117/13,

5 septembrie 2017, pct. 113]. Cu alte cuvinte, cerin

ț

a de a demonstra o

pozi

ție similară

nu necesită faptul ca grupurile de comparat să fie ide

ntice.

ță de tratament va constitui o încălcare a

art. 14. Doar diferen

țele de tratament bazate pe o caracteristică identificabilă, sau un

«statut», pot constitui discriminare în în

ț

elesul art.

14 (a se vedea

Fábiá

n

,

citată

anterior, pct.

113 și trimiterile citate). În acest context, Curtea reiterează că sintagmei

«alt statut» i s-a dat, în general, un sens larg în jurispruden

ț

a sa [a se vedea

Carson și

al

ț

ii împotriva Regatului Unit

(MC), nr.

42184/05, CEDO 2010, pct.

70] și

interpretarea sa nu a fost limitată la caracteristici care sunt personale în sensul că sunt

înnăscute sau inerente (a se vedea

Clift împotriva Regatului Unit

, nr. 7205/07, pct. 56-

59, 13 iulie 2010). De exemplu, o problemă de discriminare a apărut

în cauze în care

statutul reclaman

ților, care servea drept pretinsa bază pentru tratamentul

discriminator, era determinat în raport cu situa

ția lor familială, precum locul de

domiciliu al copiilor lor (a se vedea

Efe împotriva Austriei

, nr.

9134/06, pct.

48,

8 ianuari

e

2013). Prin urmare, având în vedere obiectivul său și natura drepturilor pe

care caută să le protejeze, a

rt. 14

din Conven

ție acoperă și circumstanț

e în care

tratarea mai pu

țin favorabilă a unei persoane are legătură cu situaț

ia sau

caracteristicile unei alte persoane (a se vedea

Guberina împotriva Croa

ț

iei,

nr. 23682/13,

pct. 78,

CEDO

2016 și

Škorjanec împotriva Croaț

iei,

nr. 25536/14,

pct. 55, 28 martie 2017

,

precum și

Weller împotriva Ungariei

, nr. 44399/05, pct. 37,

31 martie 2009).

135.

Curtea, de asemenea, reiterează că în exercitarea drepturilor și libertăț

ilor

garantate de Conven

ț

ie, art.

14 oferă protecție împotriva tratamentului diferit, fără o

justificare obiectivă și rezonabilă, al persoanelor în situaț

ii similare. În în

ț

elesul

art. 14,

o diferen

ță de tratament este discriminatorie dacă «nu are o justificare

obiectivă și rezonabilă», adică dacă nu urmărește un «scop legitim» sau dacă nu există

un «raport rezonabil de propor

ționalitate» între mijloacele folosite și scopul urmărit [a

se vedea

Fabris împotriva Fran

ț

ei

(MC), nr.

16574/08, CEDO 2013 (extrase),

pct. 56].

136.

Statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere în a evalua dacă

și în ce măsură diferenț

ele în situa

ții altfel similare justifică un tratament diferit

. Sfera

de aplicare a acestei marje variază în funcț

ie de circumstan

țe, de obiect și de istoricul

acestuia [a se vedea

Stummer împotriva Austriei

(MC), nr. 37452/02, pct. 88, CEDO

2011]

.

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

20

137.

În ceea ce privește sarcina probei în legătură cu a

rt. 14 din Conven

ț

ie, Curtea a

re

ținut că, odată ce reclamantul a demonstrat o diferență de tratament, revine

Guvernului sarcina de a arăta că aceasta era justificată [a se vedea

Khamtokhu și

Aksenchi

k

, citată anterior,

pct. 65;

Vallianatos și alț

ii împotriva Greciei

(MC)

,

nr.

29381/09 și

32684/09, pct.

85, CEDO 2013 (extrase);

D.H. și alț

ii împotriva

Republicii Cehe

(MC), nr. 57325/00, pct. 177, (CEDO 2007-

IV)].

”

66.

Mai mult, Curtea a constatat că o distincție făcută pe baza stării de

sănătate

a unui indi

vid ar trebui să fie acoperită –

ori ca dizabilitate ori ca o

formă a acesteia – de termenul „altă situație” în textul a

rt. 14 din Conven

ț

ie

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Kiyutin împotriva Rusiei

, nr.

2700/10,

pct. 57,

CEDO

2011, precum și

Guberina

, citată anterior,

pct. 76,

cu

trimiterile suplimentare, și

Çam împotriva Turciei

, nr. 51500/08, pct. 69, 23

februarie 2016).

(b)

Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

-

ne la faptele prezentei cauze, Curtea notează că afe

cț

iunea

psihică a reclamantului a fost menționată în motivarea ambelor hotărâri

na

ț

ionale care priveau programul de vizitare a fiicei lui (supra, pct.

13 și

16).

nceput, Curtea acceptă că afecțiunea psihică poate fi un factor

relevant de care trebuie să se țină seama când se evaluează capacitatea

părinților de a avea grijă de copilul lor [a se vedea,

mutatis mutandis

,

S

.S.

împotriva Sloveniei

, citată anterior,

pct.

95, și

K. și T. împotriva Finl

ande

i

(MC), nr.

25702/94, pct.

167, CEDO 2001-

VII]. Prin urmare, faptul că

afe

c

țiunea psihică a reclamantului a fost menționată în evaluarea instanț

elor

este de așteptat și nu ridică, în sine, o problemă în temeiul a

rt. 14

din

Conven

ție. Totuși, a te baza pe afecțiunea psihică ca element decisiv sau

chiar ca un element dintre altele poate constitui discriminare când, în

circumstan

ț

ele specifice ale cauzei, afec

țiunea psihică nu are o influență

asupra abilității părinț

ilor de a

îngriji copilul. În prezenta cauză, deși

afe

c

țiunea psihică a reclamantului nu a fost singurul element luat în

considerare de instan

țe, a fost prezentă în toate stadiile procesului decizional

(supra, pct.

13 și 16).

69.

Curtea concluzionează că influenț

a afec

ț

iunii psihice a reclamantului

asupra evaluării cererii sale a fost stabilită și, având în vedere consideraț

iile

precedente, a fost un factor decisiv care a condus la decizia de a limita

întâlnirile sale cu Y [a se vedea,

mutatis mutandis

, și în domeniul de

aplicare al presupusei discriminări pe baza orientării sexuale,

E.B. împotriva

F

ran

ț

ei

(MC), nr. 43546/02, pct. 88-89, 22 ianuarie 2008].

ță de

tratament fa

ță de alț

i

părinți care urmăreau să aibă întâlniri cu copiii lor înstrăinați. Această

diferen

ță era bazată pe sănătatea lui mintală, un motiv care este inclus în

„altă situație” (supra,

pct. 66).

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

21

iterează că a constatat, în evaluarea plângerii

reclamantului în temeiul art. 8 din Conven

ție, că hotărârile naț

ionale care îi

limitau întâlnirile cu copilul său au urmărit un scop legitim, și anume

protejarea drepturilor altora (supra, pct. 44). Curtea nu

vede niciun motiv să

constate altfel în contextul art. 14.

ță, rămâne să se stabilească dacă diferenț

a de tratament

era justificată (a se vedea jurisprudența citată anterior la

pct. 65).

n conformitate cu principiul subsidiarităț

ii, nu este sarcina Cur

ții să

se pună în locul autorităț

ilor na

ționale și să decidă dacă afecțiunea psihică a

reclamantului i-

a afectat abilitatea de a avea grijă de Y. Curtea trebuie să

verifice în temeiul Conven

ției deciziile luate de aceste autorită

ț

i în exerci

ț

iul

puterii lor de apreciere (a se vedea

, mutatis mutandis

,

K. și T. împotriva

Finlandei

, citată anterior,

pct.

154). Cu alte cuvinte, Curtea trebuie să

examineze dacă autorităț

ile na

ț

ionale au furnizat suficiente motive pentru a

lua în considerare afec

țiunea psihică a reclamantului în evaluarea lor.

74.

În examinarea capătului de cerere întemeiat pe a

rt. 8 din Conven

ț

ie,

Curtea a concluzionat că raportarea la afecț

iunea p

sihică a reclamantului nu

a fost înso

țită de o evaluare națională autentică a situaț

iei lui curente (supra,

pct.

57). De fapt, nu există nimic în hotărârile instanț

elor na

ționale care să

indice Cur

ții riscul pe care reclamantul se presupune că îl prezenta

pentru

copilul său. Nici o evaluare autentică a susținerilor că acesta manifestase un

comportament negativ fa

ță de Y nu a existat (supra,

pct. 53-54). Curtea nu

poate decât să concluzioneze că reclamantul era perceput ca o ameninț

are

din cauza afec

ț

iunii l

ui psihice fără alte consideraț

ii cu privire la

circumstan

țele concrete ale cauzei și la situația familiei. În această privință,

cauza diferă de situația examinată de Curte în

S.S. împotriva Sloveniei

, unde

reclamantei i s-

au retras drepturile părintești n

u pe baza diagnosticului ei

psihiatric, ci a incapacității ei de a avea grijă de copil, incapacitate

confirmată de toate rapoartele de expertiză prezentate în cadrul procedurii (a

se vedea

S.S. împotriva Sloveniei

, citată anterior,

pct.

99 și 108, precum ș

i

supra, pct. 46).

75.

Cu privire la acest punct, Curtea mai notează că legislaț

ia na

țional

ă

recunoaște dreptul la viață privată și libera exercitare a tuturor drepturilor

civile persoanelor cu tulburări psihice (supra,

pct. 25). Mai mult, CDPD, la

care statul pârât este parte, recunoaște persoanele cu dizabilităț

i ca subiec

ț

i

de drept și ca deținători de drepturi (supra,

pct.

30 și 32). Acesta este și

cazul oricărei persoane care suferă de o afecțiune psihică

.

76.

Curtea notează că comunitatea internațională s

-

a străduit în mod

constant pentru o protec

ție mai bună și mai coerentă pentru drepturile

persoanelor cu afec

țiuni psihice și dizabilități psihice. Standardele și

recomandările internaț

ionale (supra, pct.

27-

34) încurajează respectarea

egalității, demnității și oportunităților egale pentru persoanele cu dizabilităț

i

psihice. Deosebit de relevant pentru faptele prezentei cauze, persoanele cu

tulburări psihice trebuie să primească asistență corespunzătoare de la stat

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

22

pentru îndeplinirea responsabilităților lor legate de creșterea copiilor și

copiii nu trebuie să fie separați de părinții lor fără un control judecătoresc

corespunzător al autorităț

ilor competente (supra, pct. 30).

ța sa, Curtea a mai recunoscut că persoanele bolnave

psihic reprezintă un grup vulnerabil ale căror drepturi necesită o

consider

a

ție specială din partea autorităț

ilor statului [supra, pct. 41, precum

și

B. împotriva României (nr.

2)

, nr.

1285/03, pct.

86 și 114, 19 februarie

2013, și

S.S. împotriva Slovenie

i

, citată anterior,

pct. 84].

78.

Curtea reiterează că a constatat că instanț

ele na

ț

ionale nu au evaluat

în mod corespunzător sănătatea mintală a reclamantul

ui (supra, pct. 57). În

plus, Curtea nu identifică în hotărârile naționale niciun element care să îi

permită să determine dacă sănătatea mintală a reclamantului era un aspect

relevant de luat în considerare (supra, pct.

47). În acest sens și fără a aduce

a

tingere principiului subsidiarităț

ii (supra, pct.

73), Curtea consideră că

faptul că reclamantul suferea de o afecțiune psihică nu poate în sine să

justifice tratamentul lui diferit fa

ță de alți părinți care urmăreau să aibă

contact cu copiii lor. În special, Curtea re

ține că, la data pronunțării

hotărârilor naționale, reclamantul își luase medicația cu regularitate și de 2

ani nu avusese niciun episod de decompensare psihiatrică cauzat de boala

lui (supra, pct.

15). În consecin

ță, Curtea concluzionează că

restrângân

d

contactul reclamantului cu copilul lui, instan

ț

ele na

ționale au făcut o

distinc

ție bazată pe starea lui de sănătate mintală pentru care acestea nu au

furnizat motive relevante și suficiente.

țe, Curtea poate accepta că a fost stabilit un caz

prima facie

de discriminare.

Sarcina probei se mută apoi la statul pârât, care

respinge baza prezum

ției sau prezintă o justificare pentru aceasta. De

asemenea, statul pârât trebuie să arate în mod convingător că diferenț

a de

tratament nu a fost discriminatoare, cu alte cuvinte contactul reclamantului

cu copilul lui nu a fost restrâns din motive discriminatorii, ci mai degrabă că

afe

c

țiunea lui psihică i

-a afectat într-

adevăr abilitatea de a avea grijă de

copilul lui sau că existau alte motive rezonabile pentru o astfel de

restrângere. Având în vedere în mod deosebit specificitatea faptelor și

natura afirm

a

țiilor făcute în acest tip de cauză, ar fi extrem de dificil în

practică ca reclamantul să dovedească discriminarea fără un astfel de

transfer al sarcinii probei (a se vedea,

mutatis mutandis

,

D.H. și alț

ii

împotriva Republicii Cehe

, citată anterior,

pct. 189).

80.

Totuși, având în vedere consideraț

iile de mai sus, Curtea

co

ncluzionează că statul pârât nu a adus motive convingătoare care să

respingă prezumț

ia de discriminare împotriva reclamantului pe motivul

sănătăț

ii lui mintale (supra, pct. 64).

ță, a fost încălcat a

rt. 14 din Conve

n

ț

ie coroborat cu art. 8.

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

23

III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVEN

Ț

IE

ț

ie prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenț

iei sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părț

i

contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este

cazul, o repara

ție echitabilă.”

A. Prejudiciu

moral.

84.

Guvernul a considerat această pretenție excesivă și a susținut că

constatarea unei încălcări reprezintă

o repara

ție echitabilă suficientă.

85.

Curtea consideră că reclamantul trebuie să

fi suferit un prejudiciu

moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări.

ținând seama de natura încălcării constatate și pronunț

ându-se în echitate,

Curtea acordă reclamantului suma de 10 000 EUR cu titlu de despăgubire

pentru prejudiciul moral

.

B.

Cheltuieli de judecată

a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată.

ță, Curtea nu acordă nicio sumă cu acest titlu.

C. Dobânzi

moratorii

88.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se

întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de

Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.

Declară

, în unanimitate,

cererea admisibilă;

2.

H

otărăște

, în unanimitate, că a fost încălcat a

rt. 8 din Conven

ț

ie;

3.

H

otărăște

, cu cinci voturi la două, că a fost încălcat a

rt. 14

din

Conven

ț

ie coroborat cu art. 8;

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

24

4.

Hotărăște,

în unanimitate,

(a)

că statul pârât trebuie să plătească

reclamantului, în termen de trei

luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu

art. 44 § 2 din Conven

ț

ie, suma de 10.000 EUR (zece mii de euro),

care trebuie convertită în moneda națională a statului pârât la rata de

schimb aplicabi

lă la data plăț

ii, cu titlu de prejudiciu moral, plus

orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;

(b)

că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plăț

ii,

această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata

dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade,

majorată cu trei puncte procentuale.

5.

Respinge

cererea de acordare a unei repara

ț

ii echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Red

actată în limba engleză și comunicată în scris la 18 februarie 2020, în

conformitate cu art. 77 §

2 și

3 din Regulamentul Cur

ț

ii.

Marialena Tsirli

Grefier

Jon Fridrik Kjølbro

Președinte

În conformitate cu art.

45 § 2

din Conven

ție și

art. 74 § 2

din

Regulamentul Cur

ții, opinia separată a domnilor judecători Mourou

-

Vikström și Ravarani se anexează la prezenta hotărâre.

J.F.K.

M

.T.

HOTĂRÂREA CÎNȚA ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

25

OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTORILOR MOUROU

-

VIKSTRÖM ȘI RAVARANI

Întrucât pe baza informa

țiilor factuale disponibile furnizate în hotărâre nu

am putut discerne suficiente elemente pentru a concluziona că a existat o

discriminare, ne-am si

m

ț

it obliga

ți să votăm împotriva constatării unei

încălcări a a

rt. 14 coroborat cu art.

8.