- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 30 iunie 2020
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 8
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 8
Bocu împotriva României
Traducere în română AI
SECȚIUNEA A PATRU
AFFAIRE BOCU c. ROUMANIE (CAUZA BOCU CONTRA ROMÂNIEI) (Cererea nr. 58240/14) HOTĂRÂRE Art 37 • Nu a fost stabilit cu certitudine suficientă că reclamantul ar putea obține redeschiderea procedurii interne dacă Curtea ar decide acceptarea declarației unilaterale a Guvernului pârât și radierea de pe rol • Respingerea cererii de radiere Art 8 • Respectul vieții private • Respingerea cererii de redeschidere a unei proceduri de cercetare a paternității unui copil născut în afara căsătoriei pe baza unei probe științifice inaccesibile la momentul efectuării actului de cercetare a paternității • Expertiza medico-legală extrajudiciară efectuată cu acordul copilului devenit major • Absența unui echilibru corect între interesele în cauză STRASBOURG 30 iunie 2020 DEFINITIV 30/09/2020 Această hotărâre a devenit definitivă în virtutea articolului 44 § 2 din Convenție.
Poate suferi corecturi de formă.
În cauza Bocu contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), întrunită în Camera compusă din: Yonko Grozev, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Carlo Ranzoni, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, Jolien Schukking, judecători, și Andrea Tamietti, grefier de secțiune, Ținând seama de: cererea menționată mai sus (nr. 58240/14), îndreptată împotriva României și prin care un cetățean al acestui stat, dl. Octavian Bocu („reclamantul"), a sesizat Curtea la 11 august 2014 în conformitate cu art. 34 din Convenția de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția"), decizia de comunicare a cererii Guvernului român („Guvernul"), observațiile părților, După deliberarea în ședință închisă pe 9 iunie 2020, Adoptă următoarea hotărâre, redactată la acea dată: INTRODUCERE Cererea privește imposibilitatea pentru reclamant de a obține revizuirea unei hotărâri definitive prin care s-a constatat că el este tatăl lui B.A.M., deși, cu acordul acestuia, a obținut proba științifică că nu este tatăl biologic al acestuia.
Reclamantul vede în aceasta o încălcare a articolului 8 din Convenție. FAPTE
Reclamantul s-a născut în 1947 și locuiește la Brașov. A fost reprezentat de dl. D.S. Oprea, avocat.
Guvernul a fost reprezentat de agentul său, în ultimă instanță de dna. S.-M. Teodoroiu, din Ministerul Afacerilor Externe.
La 2 februarie 1972, mama lui B.A.M., născut pe 18 septembrie 1971, a sesizat tribunalul de primă instanță din Brașov („tribunalul de primă instanță") cu o acțiune de cercetare a paternității împotriva reclamantului. Printr-o sentință din 6 noiembrie 1972, reclamantul a fost declarat tatăl copilului. Această sentință era bazată pe mărturii și pe o expertiza medico-legală a grupelor sangvine efectuată de institutul de medicină legală Mina Minovici, care indica faptul că reclamantul putea fi tatăl biologic al copilului.
Aceasta sentință a fost confirmată, în urma recursului reclamantului, printr-o hotărâre definitivă a tribunalului județean din Brașov („tribunalul județean") din 23 martie 1973.
În 2012, reclamantul a sesizat tribunalul de primă instanță cu o acțiune de contestare a paternității (acțiunea în tăgada paternității) împotriva lui B.A.M. A solicitat tribunalului să ordoneze o expertiza ADN pentru a stabili dacă era sau nu tatăl biologic al lui B.A.M.
Printr-o sentință din 28 iunie 2012, tribunalul de primă instanță a respins acțiunea sa. Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe. Printr-o hotărâre din 3 decembrie 2012, tribunalul județean a respins apelul și a hotărât că acțiunea de contestare a paternității putea fi introdusă doar de soțul mamei care a născut copilul în cadrul căsătoriei și că în cazul de speță paternitatea copilului nu putea fi pusă în discuție decât prin contestarea hotărârii de justiție care avea stabilit paternitatea copilului. Sesizată cu un recurs de reclamant, curtea de apel din Brașov („curtea de apel") a confirmat deciziile instanțelor inferioare printr-o hotărâre definitivă din 2 aprilie 2013.
În 2013, reclamantul a obținut consimțământul lui B.A.M., devenit major, la aceea ca amândoi să se supună unei expertize medico-legale extrajudiciare pentru a stabili dacă era tatăl biologic al acestuia.
La 6 mai 2013, în urma unui test genetic, un raport de expertiză a fost întocmit de clinica privată M., care a stabilit că reclamantul nu era, din punct de vedere biologic, tatăl lui B.A.M.
La 4 iunie 2013, pe baza raportului de expertiză menționat mai sus (§8 mai sus) și pe baza articolului 322 din codul vechi de procedură civilă (§12 mai jos), reclamantul a sesizat tribunalul județean cu o cerere de revizuire a hotărârii definitive din 23 martie 1973 (§4 mai sus).
Printr-o hotărâre definitivă din 21 octombrie 2013, pusă la punct pe 12 februarie 2014, tribunalul județean a declarat inadmisibilă cererea de revizuire pe motiv că nu îndeplinea condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 din codul vechi de procedură civilă. A notat faptul că hotărârea definitivă din 23 martie 1973 nu evoca direct fondul cauzei și că raportul de expertiză din 6 mai 2013 nu constituia un document (înscris) care ar fi existat la momentul sentinței din 1973 a cărei revizuire era cerută și de care părțile nu ar fi avut cunoștință, în sensul articolului 322 § 5 din codul vechi de procedură civilă. A judecat inept să legitimeze admisibilitatea cererii de revizuire simplul fapt că o nouă realitate era dezvăluită de documentul invocat, care fusese întocmit cu ajutorul unei tehnici de test genetic mai avansate decât cea care exista la momentul când hotărârea contestată fusese redactată.
CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT ȘI PRACTICA
11. Dispoziții relevante care reglementează recunoașterea unui copil născut în afara căsătoriei, așa cum aceste texte erau aplicabile în cauza de speță, și practica internă relevantă sunt descrise în hotărârea Ostace c. România (nr. 12547/06, §§ 19-25, 25 februarie 2014). 12. art. 322 din codul vechi de procedură civilă, aplicabil în cauza de speță, enunța motivele care puteau fonda o cerere de revizuire. Se citi ca urmează în părțile sale relevante pentru cauza de speță: art. 322 „Revizuirea unei hotărâri date în apel sau dată în primera instanță neapelabilă, precum și a unei hotărâri date în recurs când hotărârea rezolvă fondul, se poate cere: (...) 5. Dacă după hotărârea în cauză sunt produși înscrisuitori doveditoare care au fost reținute de partea adversă, sau nu au putut fi prezentate instanței din cauza unui eveniment independent de voința părților, sau dacă o hotărâre care a servit de temeiu hotărârii a cărei revizuire se cere a fost anulată sau modificată.
(...) " 13. art. 509 din noul cod de procedură civilă, așa cum a intrat în vigoare din 15 februarie 2013, enunță motivele care pot fonda o cerere de revizuire. Se citi ca urmează în părțile sale relevante pentru cauza de speță: art. 509 Obiectul și motivele revizuirii „(1) Revizuirea unei hotărâri care rezolvă sau evocă fondul se poate cere: (...) 5. după ce hotărârea a fost pronunțată, atunci când au fost descoperite documente [înscrisurii doveditoare] care au fost reținute de partea adversă sau care, din cauza unui eveniment independent [mai presus] de voința părților, nu au putut fi prezentate [instanței]; (...) 10. atunci când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale din cauza unei hotărâri de justiție, și consecințele acestei încălcări sunt grave și persistente.
"
ANALIZA JURIDICĂ
PRIVIND ALEGATA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE
14. Reclamantul se plânge de imposibilitatea de a obține recunoașterea în justiție a faptului că nu este tatăl lui B.A.M., deși raportul de expertiză efectuat cu consimțământul lui B.A.M. odată cu atingerea majorității a exclud paternitatea sa. Invocă art. 8 din Convenție, care este redactat după cum urmează: „1. Orice persoană are dreptul la respectul vieții sale private și familiale, al domiciliului și al corespondenței sale. 2. Nu poate exista ingerință a unei autorități publice în exercitarea acestui drept, decât atâta cât aceasta ingerință este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru siguranța națională, protecția ordinii publice, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau moralei, sau protecția drepturilor și libertăților altora.
" Cu privire la cererea Guvernului de a radia cererea de pe rol în virtutea articolului 37 § 1 din Convenție
După eșecul negocierilor duse între părți cu perspectiva unui aranjament amiabil al cauzei, Guvernul a informat Curtea de intenția sa de a prezenta o declarație unilaterală pentru a pune capăt examinării cauzei de către Curt. De asemenea, a solicitat Curții să radiere cererea de pe rol pe baza articolului 37 § 1 c) din Convenție. art. 37 din Convenție se citi ca urmează în părțile sale relevante pentru cauza de speță: „1. În orice moment al procedurii, Curtea poate decide radierea unei cereri de pe rol atunci când circumstanțele permit concluzia (...) c) că, din orice alt motiv pe care Curtea constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul pentru drepturile omului garantate de Convenție și de Protocoalele sale o impune. 2. Curtea poate decide reinscrierea pe rol a unei cereri atunci când consideră că circumstanțele o justifică. " Argumentele părților
Guvernul a depus o declarație unilaterală pentru a rezolva chestiunea ridicată de cererea de speță.
În comentariile sale cu privire la declarația unilaterală a Guvernului, reclamantul insistă asupra importanței pe care o are pentru el posibilitatea de a solicita redeschiderea cauzei sale. Este esențial din perspectiva sa ca o asemenea cerere să nu i se poată refuza pe motiv că ar fi acceptat un aranjament amiabil sau că, chiar dacă ar fi respins un asemenea aranjament, Curtea ar estima că poate să se alinieze la propunerea Guvernului.
Mai în particular, reclamantul explică faptul că declarația unilaterală implică radierea cererii de pe rol. În virtutea articolului 509 § 1 10) din noul cod de procedură civilă, doar constatările de încălcare făcute de Curt, cu excluderea deci a deciziilor de radiere de pe rol, permit redeschiderea procedurii interne. Or, reclamantul declară că pentru el este important să poată obține redeschiderea procedurii interne pentru a putea supune chestiunea paternității lui B.A.M. instanțelor naționale. Adaugă că scopul cererii sale la Curt este să nu mai fie legal reputat tatăl lui B.A.M.
Pentru a se pronunța asupra declarației unilaterale a Guvernului, Curtea a invitat pe acesta să se exprime cu privire la comentariile reclamantului privitoare la termenii declarației unilaterale. Ca răspuns, Guvernul se referă la textul articolului 509 § 1 10) din noul cod de procedură civilă (§13 mai sus) și reia cererea sa de radiare a cererii de pe rol. Aprecierea Curții
Principiile generale privitoare la declarații unilaterale au fost prezentate în cazurile Jeronovičs c. Letonia ([GC], nr. 44898/10, §§ 64-70, 5 iulie 2016) și Aviakompaniya A.T.I., ZAT c. Ucraina (nr. 1006/07, §§ 27-33, 5 octombrie 2017).
Mai în particular, Curtea amintește că, printre factorii care joacă un rol atunci când este vorba de a decide radierea din rol a întregii cereri sau a unei părți a acesteia în virtutea articolului 37 § 1 c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale, se numără natura pretențiilor formulate, natura și sfera măsurilor eventual luate de guvernul pârât în cadrul executării hotărârilor date de Curt în cazuri anterioare, și incidența acestor măsuri asupra cauzei examinate, natura concesiilor formulate în declarația unilaterală, în special recunoașterea unei încălcări a Convenției și angajamentul de a acorda o satisfacție echitabilă pentru o asemenea încălcare, existența unei jurisprudențe relevante "clară și completă" la această privință – cu alte cuvinte, dacă chestiunile ridicate sunt analoge cu cele deja soluționate de Curt în cazuri anterioare –, modalitățile de reparare pe care gouvernul pârât intenționează să le ofere reclamantului și chestiunea dacă aceste modalități permit sau nu ștergerea consecințelor unei presupuse încălcări. Dacă Curtea este satisfăcută de răspunsurile aduse la chestiunile de mai sus, ea verifică dacă sunt îndeplinite condițiile enunțate în art. 37 § 1 c) și în art. 37 § 1 în fine din Convenție (și anume, că nu se mai justifică continuarea examinării întregii cereri sau a unei părți a acesteia și că respectul pentru drepturile omului nu impune ca ea să continue examinarea cererii). Dacă aceste condiții sunt întrunite, ea decide atunci radierea din rol a întregii cereri sau a unei părți a acesteia. Cu această ocazie, ea examinează cu atenție angajamentele luate de Guvern în declarația sa unilaterală și, dacă este cazul, interpretează conținutul acesteia la lumina jurisprudenței sale (Jeronovičs, citat mai sus, § 64, precum și referințele care se găsesc citate în el).
Curtea observă mai întâi că a constatat deja încălcări ale articolului 8 din Convenție în cazuri în care reclamanții nu aveau nicio posibilitate să conteste, la lumina unor probe biologice noi, declararea paternității lor de către o hotărâre de justiție definitivă (Ostace c. România, nr. 12547/06, § 52, 25 februarie 2014, Paulík c. Slovacia, nr. 10699/05, § 46, CEDO 2006-XI, și Tavlı c. Turcia, nr. 11449/02, § 36, 9 noiembrie 2006). Cauza de speță urmează deci jurisprudență bine stabilită a Curții.
Curtea reamintește că în hotărârea Ostace citată mai sus, în care faptele erau similare cu ale cauzei de speță, a concluzionat că nu fusese menținut un echilibru corect între interesele reclamantului și cele ale societății, și că, prin urmare, sistemul juridic intern nu garantase în mod corespunzător "respectul vieții private" a reclamantului (Ostace, citat mai sus, § 52). În cazul Paulík, citat mai sus, Curtea a notat, de altfel, în cadrul examinării cererii de satisfacție echitabilă a părții reclamante, că în virtutea articolelor relevante din codul de procedură civilă o procedură civilă putea fi redeschisă atunci când Curtea constata o încălcare a drepturilor cerințelor garantate de Convenție, că consecințele încălcării erau grave și că acordarea unei satisfacții echitabile nu era suficientă pentru a le remedia (Paulík, citat mai sus, § 72).
Curtea observă că ceea ce a sancționat sub unghi articolului 8 din Convenție în hotărârile privitoare la chestiuni juridice similare cu cele care pun problema în cazul de speță era imposibilitatea pentru interesați de a contesta, pe baza unor probe biologice noi, declarații judiciare de paternitate privitoare la copii devenți între timp majori, în cazuri în care realitatea biologică nu corespundea realității sociale. Consideră că atunci când o încălcare a articolului 8 din Convenție este constatată din acest motiv, existența unei căi legale propice pentru a permite interesatului să obține redeschiderea procedurii interne constituie în principiu o soluție potrivită, ba chiar adesea cea mai potrivită, pentru a pune capăt încălcării și a-i șterge efectele.
Curtea consideră că ar trebui să fie la fel în situații ca cea a cauzei de speță în care scopul urmărit de reclamant în sesizarea Curții cu cererea sa era obținerea redeschiderii procedurii interne (§18 mai sus). Prin urmare, se cuvine să se examineze dacă reclamantul dispune de o cale judiciară pentru a obține redeschiderea procedurii interne pe baza unei declarații unilaterale.
În acest context, Curtea observă că art. 509 § 1 10) din codul de procedură civilă prevede posibilitatea de a obține revizuirea unei hotărâri definitive atunci când Curtea a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale din cauza unei hotărâri de justiție și consecințele acestei încălcări sunt grave și persistente (§13 mai sus). Nu este mențiune în acest text a unei posibilități de a obține redeschiderea unei proceduri civile pe baza unei decizii de radiare a unei cauze de pe rol, fie pe baza unui aranjament amiabil la care părțile ar fi ajuns, fie pe baza unei declarații unilaterale. Guvernul nu a prezentat exemple de decizii adoptate de instanțe judiciare naționale care ar fi propice pentru a demonstra că se întâmplă ca acestea din urmă să deschidă proceduri civile interne pe baza deciziilor prin care Curtea radiază o cauză de pe rol. În sfârșit, Curtea observă că nu este mențiune în declarația unilaterală prezentată de Guvern a unui angajament din partea sa permițând redeschiderea procedurii, în cazul în care reclamantul ar fi dorit-o.
Curtea consideră că în cazul de speță nu poate fi stabilit cu certitudine suficientă că reclamantul ar putea obține redeschiderea procedurii interne dacă ar decide aceasta să accepte declarația unilaterală a Guvernului și să procedeze la radierea cererii de pe rol. În particular, ea nu exclude faptul că reclamantul ar putea avea nevoie, pentru a putea cere eventual revizuirea hotărârii litigioase a curții de apel, de o hotărâre a Curții constatând în mod explicit o încălcare a articolului 8 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Hakimi c. Belgia, nr. 665/08, § 29, 29 iunie 2010, Rozhin c. Rusia, nr. 50098/07, § 23, 6 decembrie 2011, și Vojtěchová c. Slovacia, nr. 59102/08, §§ 26-28, 25 septembrie 2012).
La lumina celor de mai sus, Curtea acceptă argumentul avansat de reclamant. Ea nu poate deci să concluzioneze că nu se mai justifică continuarea examinării cererii. În plus, respectul pentru drepturile omului, așa cum sunt definite în Convenție și în Protocoalele sale, o obligă să continue examinarea cauzei. Prin urmare, se cuvine să respingă cererea Guvernului de radiare a cererii de pe rol în virtutea articolului 37 din Convenție. Privind admisibilitatea
Curtea reamintește că determinarea relațiilor juridice ale unui tată cu fiul său paternul face parte din "viața privată" a interesatului (Ostace, citat mai sus, § 30, și İyilik c. Turcia, nr. 2899/05, § 23, 6 decembrie 2011). art. 8 din Convenție este prin urmare aplicabil faptelor cauzei de speță.
Constatând că cererea nu este în mod evident neîntemeiat și nici inadmisibilă din alt motiv prevăzut în art. 35 din Convenție, Curtea o declară admisibilă. Privind fondul Argumentele părților
Reclamantul susține că nu beneficia de o cale legală în dreptul intern pentru a obține recunoașterea în justiție a faptului că nu este tatăl lui B.A.M., în timp ce expertiza medico-legală pe care a putut să o realizeze în 2013 cu consimțământul fiului său paternul, devenit major, a exclus paternitatea sa.
Guvernul contestă teza reclamantului. Potrivit acestuia, refuzul de a autoriza redeschiderea procedurii era motivat de grija de a asigura respectul securității juridice. Aprecierea Curții
În cazul de speță, Curtea observă că în 1972, curând după nașterea lui B.A.M., mama acestuia l-a citând în judecată pe reclamant printr-o acțiune de cercetare a paternității. Această acțiune a fost admisă pe baza mărturiilor și a unei expertize medico-legale a grupelor sangvine care indica faptul că reclamantul putea fi tatăl biologic al copilului (§3 mai sus).
Ulterior, în urma unei expertize medico-legale extrajudiciare efectuate cu acordul lui B.A.M. indicând că era exclus ca el să fie tatăl biologic al acestuia (§8 mai sus), reclamantul a cerut revizuirea hotărârii din 23 martie 1973 pe baza în esență a articolului 322 § 5 din codul de procedură civilă care prevede posibilitatea redeschiderii unei proceduri atunci când imposibilitatea de a prezenta documente în cursul procedurii inițiale rezulta dintr-un eveniment independent de voința părților. Cererea reclamantului a fost declarată inadmisibilă de instanțele judiciare naționale, pe motiv că condiția conform căreia aceste documente ar fi trebuit deja să existe la momentul procedurii inițiale nu era îndeplinită (§10 mai sus).
Curtea observă că problema ridicată în cazul de speță este similară cu cea care a trebuit să o cunosc în hotărârea Ostace citată mai sus. În acel caz, a concluzionat la încălcarea articolului 8 din cauza imposibilității reclamantului de a obține redeschiderea unei proceduri la sfârșitul căreia fusese declarat tată a unui copil, în timp ce între timp reușise să obțină, cu consimțământul copilului devenit major, o nouă dovadă biologică care atesta că nu era tatăl acestuia (ibidem, §§ 43-45).
Luând în considerare observațiile formulate de Guvern, Curtea nu vede niciun motiv pentru a se abate în cazul de speță de la concluzia la care a ajuns în hotărârea Ostace. Consideră că prin respingerea cererii de redeschidere a procedurii de cercetare a paternității copilului născut în afara căsătoriei, în timp ce toți interesații par să fi fost favorabili stabilirii adevărului biologic privitoare la filiația lui B.A.M. devenit major, pe baza unei probe științifice, inaccesibile la momentul efectuării actului de cercetare a paternității, autoritățile naționale nu au menținut un echilibru corect între interesele în cauză (a se vedea, de exemplu, Tavlı, citat mai sus, § 36, și Ostace, citat mai sus, § 45).
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție în cazul de speță.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
38. Potrivit articolului 41 din Convenție: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante nu permite repararea decât în mod incomplet a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. " Prejudiciul
Reclamantul cere 50.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit.
Guvernul consideră că suma cerută este prea mare în raport cu jurisprudența Curții în materie.
Curtea observă că art. 509 din noul cod de procedură civilă permite revizuirea unui proces pe plan intern atunci când, ca în cazul de speță, a concluzionat la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unui reclamant (a se vedea, mutatis mutandis, Elisei-Uzun și Andonie c. România, nr. 42447/10, § 78, 23 aprilie 2019). Cu toate acestea, nimic din această hotărâre nu trebuie interpretat ca expresie a unei opinii privitoare la care ar fi rezultatul unei asemenea proceduri (a se vedea, mutatis mutandis, Călin și alții c. România, nr. 25057/11 și 2 alții, § 109, 19 iulie 2016). În plus, Curtea acordă reclamantului 5.000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată pe această sumă cu titlul de impozit. Cheltuieli și costuri
Reclamantul revendică 417,50 EUR pentru cheltuielile de avocat suportate de el în cadrul procedurii de revizuire dusă la instanțele judiciare interne. Cere de asemenea 333 EUR pentru cheltuielile de avocat pe care le-a suportat la Curt și cheltuielile de corespondenă generate de sesizarea acesteia. Solicită în sfârșit 210 EUR pentru cheltuielile privitoare la expertiza medicală genetică. Toate aceste revendicări sunt însoțite de dovezi.
Guvernul susține că doar costurile legate de constatarea încălcării de către Curt trebuie rambursate. Adaugă că chitanțele care atestă cheltuielile de avocat nu sunt însoțite de un rezumat al orelor de lucru.
Potrivit jurisprudenței Curții, reclamantul nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracter rezonabil al ratei acestora. În cazul de speță, ținând seama de documentele pe care le deține și de criteriile menționate mai sus, Curtea consideră rezonabil să aloce reclamantului suma de 750 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate în cadrul procedurii interne și pentru procedura dusă la ea, plus orice sumă care ar putea fi datorată ca impozit pe această sumă. Dobândă de întârziere
Curtea consideră potrivit să modeleze rata dobânzii de întârziere după rata de dobândă a ușurinței de refinanțare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Respinge cererea Guvernului de radiare a cererii de pe rol; Declară cererea admisibilă; Constată existența unei încălcări a articolului 8 din Convenție; Hotărăște a) că Statul pârât trebuie să verse reclamantului, într-o perioadă de trei luni de la data la care această hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, convertite în moneda Statului pârât la rata aplicabilă la data plății: 5.000 EUR (cinci mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată pe această sumă cu titlul de impozit, pentru prejudiciul moral; 750 EUR (șapte sute cincizeci de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată de reclamant pe această sumă cu titlul de impozit, pentru cheltuieli și costuri; b) că de la expirarea perioadei respective și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la un procent egal cu rata de dobândă a ușurinței de refinanțare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă pe această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; Respinge restul cererii de satisfacție echitabilă. Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 30 iunie 2020, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. Andrea Tamietti Yonko Grozev Grefier Președinte
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE BOCU c. ROUMANIE (Requête n o 58240/14) ARRÊT Art 37 • Non établi avec une certitude suffisante que le requérant pourrait obtenir la réouverture de la procédure interne si la Cour décidait d’accepter la déclaration unilatérale du Gouvernement défendeur et de procéder à la radiation du rôle • Rejet de la demande de radiation Art 8 • Respect de la vie privée • Rejet de la demande de réouverture d’une procédure en recherche de paternité d’un enfant né hors mariage sur la base d’une preuve scientifique inaccessible à la date de l’action en recherche de paternité • Expertise médico-légale extrajudiciaire réalisée avec l’accord de l’enfant devenu majeur • Absence de juste équilibre entre les intérêts en présence STRASBOURG 30 juin 2020 DÉFINITIF 30/09/2020 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention.
Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Bocu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en une Chambre composée de : Yonko Grozev, président, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Carlo Ranzoni, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, Jolien Schukking, juges, et de Andrea Tamietti, greffier de section , Vu : la requête susmentionnée (n o 58240/14), dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Octaviean Bocu (« le requérant »), a saisi la Cour le 11 août 2014 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement roumain (« le Gouvernement »), les observations des parties, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 juin 2020, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : INTRODUCTION La requête concerne l’impossibilité pour le requérant d’obtenir la révision d’un arrêt définitif déclarant qu’il est le père de B.A.M., alors qu’avec l’accord de celui-ci, il a obtenu la preuve scientifique qu’il n’est pas son père biologique.
Le requérant y voit une violation de l’article 8 de la Convention. EN FAIT
Le requérant est né en 1947 et réside à Brașov. Il a été représenté par M e D.S. Oprea, avocat.
Le Gouvernement a été représenté par son agent, en dernier lieu par M me S.-M. Teodoroiu, du ministère des Affaires étrangères. 3 . Le 2 février 1972, la mère de B.A.M., né le 18 septembre 1971, saisit le tribunal de première instance de Brașov (« le tribunal de première instance ») d’une action en recherche de paternité contre le requérant. Par un jugement du 6 novembre 1972, le requérant fut déclaré être le père de l’enfant. Ce jugement était fondé sur des témoignages et sur une expertise médicolégale des groupes sanguins réalisée par l’institut de médicine légale Mina Minovici, qui indiquait que le requérant pouvait être le père biologique de l’enfant. 4 . Ledit jugement fut confirmé, sur recours du requérant, par un arrêt définitif du tribunal départemental de Brașov (« le tribunal départemental ») en date du 23 mars 1973.
En 2012, le requérant saisit le tribunal de première instance d’une action en contestation de paternité ( acțiunea în tăgada paternității ) contre B.A.M. Il demanda au tribunal d’ordonner une expertise ADN pour établir s’il était ou non le père biologique de B.A.M.
Par un jugement du 28 juin 2012, le tribunal de première instance rejeta son action. Le requérant interjeta appel de ce jugement. Par un arrêt du 3 décembre 2012, le tribunal départemental rejeta l’appel et jugea que l’action en contestation de paternité ne pouvait être introduite que par l’époux de la mère ayant donné naissance à l’enfant dans le cadre du mariage et qu’en l’espèce la paternité de l’enfant ne pouvait être remise en cause que par la contestation de la décision de justice qui avait établi la paternité de l’enfant. Saisie d’un recours par le requérant, la cour d’appel de Brașov (« la cour d’appel ») confirma les décisions des juridictions inférieures par un arrêt définitif du 2 avril 2013. 7 . En 2013, le requérant obtint le consentement de B.A.M., devenu majeur, à ce que tous deux se soumettent à une expertise médicolégale extrajudiciaire afin d’établir s’il était son père biologique. 8 . Le 6 mai 2013, à la suite d’un test génétique, un rapport d’expertise fut dressé par la clinique privée M., qui établit que le requérant n’était pas, du point de vue biologique, le père de B.A.M.
Le 4 juin 2013, se fondant sur le rapport d’expertise susmentionné (paragraphe 8 ci-dessus) et sur l’article 322 de l’ancien code de procédure civile (paragraphe 12 ci-dessous), le requérant saisit le tribunal départemental d’une demande de révision de l’arrêt définitif du 23 mars 1973 (paragraphe 4 ci-dessus). 10 . Par un arrêt définitif du 21 octobre 2013, mis au net le 12 février 2014, le tribunal départemental déclara irrecevable la demande de révision au motif qu’elle ne remplissait pas les conditions de recevabilité prévues par l’article 322 de l’ancien code de procédure civile. Il nota que l’arrêt définitif du 23 mars 1973 n’évoquait pas directement le fond de l’affaire et que le rapport d’expertise du 6 mai 2013 ne constituait pas un document ( înscris ) qui aurait existé au moment du jugement de 1973 dont la révision était demandée et dont les parties n’auraient pas eu connaissance, au sens de l’article 322 § 5 de l’ancien code de procédure civile. Il jugea inapte à légitimer l’admissibilité de la demande de révision le simple fait qu’une nouvelle réalité se trouvait révélée par le document invoqué, qui avait été établi à l’aide d’une technique de test génétique plus avancée que celle qui existait à l’époque où l’arrêt contesté avait été rendu.
LE CADRE JURIDIQUE ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS
11 . Les dispositions pertinentes régissant la reconnaissance d’un enfant né hors mariage, tels que ces textes étaient applicables dans la présente affaire, et la pratique interne pertinente sont décrites dans l’arrêt Ostace c. Roumanie (n o 12547/06, §§ 19-25, 25 février 2014). 12 . L’article 322 de l’ancien code de procédure civile, applicable dans la présente affaire, exposait les raisons qui pouvaient fonder une demande en révision.
Il se lisait ainsi dans ses parties pertinentes en l’espèce : Article 322 « La révision d’une décision rendue en appel ou devenue définitive faute d’appel, ainsi que d’une décision rendue en recours lorsqu’elle tranche le fond, peut être demandée : (...) 5. Si des documents ( înscrisuri doveditoare ) sont produits après la décision en cause, et qu’ils avaient été retenus par la partie adverse, ou n’avaient pas pu être présentés au tribunal en raison d’un événement étranger à la volonté des parties, ou si une décision ayant servi de fondement à la décision dont la révision est demandée est cassée ou modifiée. (...) » 13 . L’article 509 du nouveau code de procédure civile, tel qu’il est en vigueur depuis le 15 février 2013, expose les raisons qui peuvent fonder une demande en révision.
Il se lit ainsi dans ses parties pertinentes en l’espèce : Article 509 L’objet et les motifs de la révision « (1) La révision d’une décision qui tranche ou évoque le fond peut être demandée : (...) 5. après que la décision a été rendue, lorsqu’ont été découverts des documents [ înscrisuri doveditoare ] qui avaient été retenus par la partie adverse ou qui, en raison d’un événement indépendant [ mai presus ] de la volonté des parties, n’avaient pas pu être présentés [au tribunal] ; (...) 10. lorsque la Cour européenne des droits de l’homme a constaté une violation des droits ou libertés fondamentaux à raison d’une décision de justice, et que les conséquences de cette violation sont graves et persistantes.
» EN DROIT
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 8 DE LA CONVENTION
14. Le requérant se plaint de l’impossibilité d’obtenir la reconnaissance en justice du fait qu’il n’est pas le père de B.A.M. alors que le rapport d’expertise réalisé avec le consentement de B.A.M. une fois celui-ci devenu majeur a exclu sa paternité. Il invoque l’article 8 de la Convention, qui est ainsi libellé : « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance. 2. Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien ‑ être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.
» Sur la demande du Gouvernement tendant à faire rayer la requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 de la Convention 15. À la suite de l’échec des négociations menées entre les parties dans la perspective d’un règlement amiable de l’affaire, le Gouvernement a informé la Cour de son intention de présenter une déclaration unilatérale afin de mettre fin à l’examen de l’affaire par la Cour. Il a également demandé à la Cour de rayer la requête du rôle sur le fondement de l’article 37 § 1 c) de la Convention. L’article 37 de la Convention se lit ainsi dans ses parties pertinentes en l’espèce : « 1. À tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure (...) c) que, pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
Toutefois, la Cour poursuit l’examen de la requête si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles l’exige. 2. La Cour peut décider la réinscription au rôle d’une requête lorsqu’elle estime que les circonstances le justifient. » Arguments des parties 16 . Le Gouvernement a soumis une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la présente requête. 17. Dans ses commentaires sur la déclaration unilatérale du Gouvernement, le requérant insiste sur l’importance que revêt pour lui la possibilité de demander la réouverture de son affaire. Il est essentiel à ses yeux qu’une telle demande ne puisse lui être refusée au motif qu’il aurait accepté un règlement amiable ou que, alors même qu’il aurait rejeté pareil règlement, la Cour estimerait pouvoir se ranger à la proposition du Gouvernement.
18 . Plus particulièrement, le requérant explique que la déclaration unilatérale implique la radiation de la requête du rôle. En vertu de l’article 509 § 1 10) du nouveau code de procédure civile, seuls les constats de violation faits par la Cour, à l’exclusion donc des décisions de radiation du rôle, permettent la réouverture de la procédure interne. Or le requérant déclare que pour lui il est important de pouvoir obtenir la réouverture de la procédure interne afin de pouvoir soumettre la question de la paternité de B.A.M. aux juridictions nationales. Il ajoute que le but de sa requête devant la Cour est de ne plus être légalement réputé père de B.A.M. 19. Afin de se prononcer sur la déclaration unilatérale du Gouvernement, la Cour a invité ce dernier à s’exprimer sur les commentaires du requérant concernant les termes de la déclaration unilatérale.
En réponse, le Gouvernement renvoie au texte de l’article 509 § 1 10) du nouveau code de procédure civile (paragraphe 13 ci-dessus) et réitère sa demande tendant à faire rayer la requête du rôle.
Appréciation de la Cour 20 . Les principes généraux concernant les déclarations unilatérales ont été présentés dans les affaires Jeronovičs c. Lettonie ([GC], n o 44898/10, §§ 64-70, 5 juillet 2016) et Aviakompaniya A.T.I., ZAT c. Ukraine (n o 1006/07, §§ 27-33, 5 octobre 2017). 21. Plus particulièrement, la Cour rappelle que, parmi les facteurs qui entrent en jeu lorsqu’il s’agit de décider de rayer du rôle tout ou partie d’une requête en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale, figurent la nature des griefs formulés, la nature et la portée des mesures éventuellement prises par le gouvernement défendeur dans le cadre de l’exécution des arrêts rendus par la Cour dans des affaires antérieures, et l’incidence de ces mesures sur l’affaire examinée, la nature des concessions formulées dans la déclaration unilatérale, en particulier la reconnaissance d’une violation de la Convention et l’engagement de verser une réparation adéquate pour une telle violation, l’existence d’une jurisprudence pertinente « claire et complète » à cet égard – en d’autres termes, le point de savoir si les questions soulevées sont analogues à celles déjà tranchées par la Cour dans des affaires précédentes –,
les modalités du redressement que le gouvernement défendeur entend offrir au requérant et la question de savoir si ces modalités permettent ou non d’effacer les conséquences d’une violation alléguée. Si la Cour est satisfaite des réponses apportées aux questions ci ‑ dessus, elle vérifie que les conditions énoncées à l’article 37 § 1 c) et à l’article 37 § 1 in fine de la Convention sont remplies (à savoir, qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de tout ou partie de la requête et que le respect des droits de l’homme n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête). Si ces conditions sont réunies, elle décide alors de rayer du rôle tout ou partie de la requête. À cette fin, elle examine minutieusement les engagements pris par le Gouvernement dans sa déclaration unilatérale et, le cas échéant, en interprète le contenu à la lumière de sa jurisprudence ( Jeronovičs , précité, § 64, ainsi que les références qui s’y trouvent citées).
22. La Cour note d’abord qu’elle a déjà constaté des violations de l’article 8 de la Convention dans des affaires où les requérants n’avaient aucune possibilité de contester, à la lumière de preuves biologiques nouvelles, la déclaration de leur paternité par une décision de justice définitive ( Ostace c. Roumanie , n o 12547/06, § 52, 25 février 2014, Paulík c. Slovaquie , n o 10699/05, § 46, CEDH 2006 ‑ XI, et Tavlı c. Turquie , n o 11449/02, § 36, 9 novembre 2006). La présente affaire suit donc une jurisprudence bien établie de la Cour.
23. La Cour rappelle que dans l’arrêt Ostace précité, où les faits étaient similaires à ceux de la présente affaire, elle a conclu qu’il n’avait pas été ménagé un juste équilibre entre les intérêts du requérant et ceux de la société, et que, partant, le système juridique interne n’avait pas garanti comme il se devait le « respect de la vie privée » du requérant ( Ostace , précité, § 52). Dans l’affaire Paulík , précitée, la Cour a noté par ailleurs, dans le cadre de l’examen de la demande de satisfaction équitable de la partie requérante, qu’en vertu des articles pertinents du code de procédure civile une procédure civile pouvait être rouverte lorsque la Cour constatait une violation des droits du demandeur garantis par la Convention, que les conséquences de la violation étaient graves et que l’octroi d’une satisfaction équitable ne suffisait pas à les réparer ( Paulík , précité, § 72). 24. La Cour observe que ce qu’elle a sanctionné sous l’angle de l’article 8 de la Convention dans les arrêts portant sur des questions juridiques similaires à celles que pose le cas d’espèce, c’était l’impossibilité pour les intéressés de remettre en cause, sur la base de preuves biologiques nouvelles, des déclarations judiciaires de paternité concernant des enfants devenus entre-temps majeurs, dans des cas où la réalité biologique ne correspondait pas à la réalité sociale.
Elle considère que lorsqu’une violation de l’article 8 de la Convention est constatée pour cette raison, l’existence d’une voie légale propre à permettre à l’intéressé d’obtenir la réouverture de la procédure interne constitue en principe une solution appropriée, voire souvent la plus appropriée, pour mettre fin à la violation et en effacer les effets. 25. La Cour considère qu’il doit en être de même dans des situations comme celle de l’espèce où le but poursuivi par le requérant en saisissant la Cour de sa requête était d’obtenir la réouverture de la procédure interne (paragraphe 18 ci-dessus). Il convient donc d’examiner si le requérant dispose d’une voie judiciaire pour obtenir la réouverture de la procédure interne sur la base d’une déclaration unilatérale.
26. Dans ce contexte, la Cour observe que l’article 509 § 1 10) du code de procédure civile prévoit la possibilité d’obtenir la révision d’une décision définitive lorsque la Cour a constaté une violation des droits ou libertés fondamentaux due à une décision de justice et que les conséquences de cette violation sont graves et persistantes (paragraphe 13 ci-dessus). Il n’y a pas mention dans ce texte d’une possibilité d’obtenir la réouverture d’une procédure civile sur la base d’une décision de radiation d’une affaire du rôle, que ce soit sur le fondement d’un règlement amiable auquel les parties seraient parvenues ou sur celui d’une déclaration unilatérale. Le Gouvernement n’a pas produit d’exemples de décisions adoptées par des juridictions nationales qui seraient propres à démontrer qu’il arrive que ces dernières ouvrent des procédures civiles internes sur le fondement de décisions par lesquelles la Cour raye une affaire du rôle.
Enfin, la Cour note qu’il n’y a pas mention dans la déclaration unilatérale présentée par le Gouvernement d’un engagement de sa part permettant la réouverture de la procédure, le cas où le requérant le souhaitait. 27. La Cour considère qu’en l’occurrence il ne peut pas être établi avec une certitude suffisante que le requérant pourrait obtenir la réouverture de la procédure interne si elle décidait d’accepter la déclaration unilatérale du Gouvernement et de procéder à la radiation de la requête du rôle.
En particulier, elle n’exclut pas que le requérant ait besoin, pour pouvoir demander le cas échéant la révision de l’arrêt litigieux de la cour d’appel, d’un arrêt de la Cour constatant explicitement une violation de l’article 8 de la Convention (voir, mutatis mutandis , Hakimi c. Belgique , n o 665/08, § 29, 29 juin 2010, Rozhin c. Russie , n o 50098/07, § 23, 6 décembre 2011, et Vojtěchová c. Slovaquie , n o 59102/08, §§ 26-28, 25 septembre 2012). 28 . À la lumière de ce qui précède, la Cour accepte l’argument avancé par le requérant. Elle ne peut donc pas conclure qu’il n’est plus justifié de poursuivre l’examen de la requête. En outre, le respect des droits de l’homme, tels qu’ils sont définis dans la Convention et ses Protocoles, l’oblige à poursuivre l’examen de l’affaire.
Dès lors, il y a lieu de rejeter la demande du Gouvernement tendant à faire rayer la requête du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention. Sur la recevabilité 29. La Cour rappelle que la détermination des relations juridiques d’un père avec son fils putatif relève de la « vie privée » de l’intéressé ( Ostace , précité, § 30, et İyilik c. Turquie , n o 2899/05, § 23, 6 décembre 2011). L’article 8 de la Convention est dès lors applicable aux faits de l’espèce. 30. Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour la déclare recevable.
Sur le fond Arguments des parties 31. Le requérant allègue qu’il ne bénéficiait pas d’une voie légale en droit interne pour obtenir la reconnaissance en justice du fait qu’il n’est pas le père de B.A.M., alors que l’expertise médicolégale qu’il a pu réaliser en 2013 avec le consentement de son fils putatif, devenu majeur, a exclu sa paternité. 32. Le Gouvernement conteste la thèse du requérant. Selon lui, le refus d’autoriser la réouverture de la procédure était motivé par le souci d’assurer le respect de la sécurité juridique. Appréciation de la Cour 33. En l’espèce, la Cour note qu’en 1972, peu après la naissance de B.A.M., la mère de ce dernier assigna en justice le requérant par une action en recherche de paternité.
Cette action a été accueillie sur la base des témoignages et d’une expertise médicolégale des groupes sanguins qui indiquait que le requérant pouvait être le père biologique de l’enfant (paragraphe 3 ci-dessus). 34. Ultérieurement, à la suite d’une expertise médico-légale extrajudiciaire réalisée avec l’accord de B.A.M. indiquant qu’il était exclu qu’il soit son père biologique (paragraphe 8 ci-dessus), le requérant demanda la révision de l’arrêt du 23 mars 1973 en se fondant essentiellement sur l’article 322 § 5 du code de procédure civile qui prévoit la possibilité de réouverture d’une procédure lorsque l’impossibilité de présenter des documents lors de la procédure initiale relevait d’un événement étranger à la volonté des parties.
La demande du requérant fut déclarée irrecevable par les juridictions nationales, au motif que la condition selon laquelle lesdits documents devraient déjà exister au moment de la procédure initiale n’était pas remplie (paragraphe 10 ci-dessus). 35. La Cour relève que le problème soulevé en l’espèce est similaire à celui dont elle a eu à connaître dans l’arrêt Ostace précité. Dans cette affaire, elle a conclu à la violation de l’article 8 à raison de l’impossibilité pour le requérant d’obtenir la réouverture d’une procédure à l’issue de laquelle il avait été déclaré père d’un enfant, alors qu’il avait entre-temps réussi à obtenir, avec le consentement de l’enfant devenu majeur, une preuve biologique nouvelle qui attestait qu’il n’était pas le père de ce dernier ( ibidem , §§ 43-45).
36. Tout en prenant en compte les observations formulées par le Gouvernement, la Cour n’aperçoit aucune raison de s’écarter en l’espèce de la conclusion à laquelle elle est parvenue dans l’arrêt Ostace . Elle estime qu’en rejetant la demande de réouverture de la procédure en recherche de paternité de l’enfant né hors mariage, alors que tous les intéressés semblaient favorables à l’établissement de la vérité biologique concernant la filiation de B.A.M. devenu majeur, sur la base d’une preuve scientifique, inaccessible à la date de l’action en recherche de paternité, les autorités nationales n’ont pas ménagé un juste équilibre entre les intérêts en présence (voir, par exemple, Tavlı , précité, § 36, et Ostace , précité, § 45). 37. Partant, il y a eu violation de l’article 8 de la Convention en l’espèce.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE
41 DE LA CONVENTION
38. Aux termes de l’article 41 de la Convention : « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » Dommage 39. Le requérant demande 50 000 euros (EUR) au titre du dommage moral qu’il estime avoir subi. 40. Le Gouvernement considère que la somme sollicitée est trop élevée au regard de la jurisprudence de la Cour en la matière.
41. La Cour note que l’article 509 du nouveau code de procédure civile permet la révision d’un procès sur le plan interne lorsque, comme en l’espèce, elle a conclu à la violation des droits et libertés fondamentaux d’un requérant (voir, mutatis mutandis , Elisei-Uzun et Andonie c. Roumanie , n o 42447/10, § 78, 23 avril 2019). Cependant, rien dans ce jugement ne doit être interprété comme l’expression d’une opinion sur ce que serait l’issue d’une telle procédure (voir, mutatis mutandis , Călin et autres c. Roumanie , n os 25057/11 et 2 autres, § 109, 19 juillet 2016). En outre, la Cour octroie au requérant 5 000 EUR pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt.
Frais et dépens 42. Le requérant réclame 417,50 EUR pour les frais d’avocat engagés par lui dans le cadre de la procédure de révision menée devant les juridictions internes. Il demande aussi 333 EUR pour les frais d’avocat qu’il a exposés devant la Cour et les frais de correspondance engendrés par la saisine de celle-ci. Il sollicite enfin 210 EUR pour les frais concernant l’expertise médicale génétique. Ces demandes sont toutes assorties de justificatifs. 43. Le Gouvernement soutient que seuls les dépens liés au constat de violation de la Cour doivent être remboursés. Il ajoute que les quittances attestant des frais d’avocat ne sont pas assorties d’un récapitulatif des heures de travail. 44. Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux.
En l’espèce, compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour juge raisonnable d’allouer au requérant la somme de 750 EUR pour les frais et dépens engagés dans le cadre de la procédure interne et pour la procédure menée devant elle, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme. Intérêts moratoires 45. La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR,
À L’UNANIMITÉ
, Rejette la demande du Gouvernement tendant à faire rayer la requête du rôle ; Déclare la requête recevable ; Dit qu’il y a eu violation de l’article 8 de la Convention ; Dit a) que l’État défendeur doit verser au requérant, dans un délai de trois mois à compter de la date à laquelle l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement : 5 000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, pour dommage moral ; 750 EUR (sept cent cinquante euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme par le requérant à titre d’impôt, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; Rejette le surplus de la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 juin 2020, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Andrea Tamietti Yonko Grozev Greffier Président