CASE OF CONVERTITO AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF CONVERTITO AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus și revizuit de IER (ier.gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr.

30547/14 și alte patru cereri – a se vedea lista din anexă)

HOTĂRÂRE

Art.

8 • Respectarea vieții private • Anularea diplomelor de licență în

medicină pentru nereguli administrative în timpul procedurii de înscriere în

anul întâi • Reclamanți acceptați de universitate pentru a se înscrie, a urma

cursurile și a participa la examenele de absolvire • Incertitudini și

neconcordanțe privind procedura de înscriere între universitate și Ministerul

Educației care nu pot fi imputate reclamanților

STRASBOURG

3 martie 2020

Prezenta hotărâre devine definitivă în condițiile prevăzute la a

rt. 44 § 2 din

Convenție. Poate suferi modificări de formă.

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Convertito și alții împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Jon Fridrik Kjølbro,

președinte,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Georges Ravarani

,

Jolien Schukking,

Péter Paczolay,

judecători

,

ș

i din Andrea Tamietti,

grefier de secție

,

Având în vedere:

cele cinci

cereri introduse împotriva României de cinci resortisanți italieni

(„reclamanții“), care au sesizat Curtea la 16 aprilie 2014, în temeiul a

rt. 34

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale („Convenția”): prima (

nr. 305

4

7/14) de către domnul

Armando

Convertito („primul reclamant”), a doua (

nr.

30549/14) de către domnul

Giovanni Muscia („al doilea reclamant”), a treia (

nr.

30558/14) de către

domnul Franco Manfredi („al treilea reclamant”), a patra (

nr. 30570/14) de

către domnul Pasquale De Stasio („al patrulea reclamant”) și a cincea

(nr.

30578/14) de către domnul Luigi Felice Francesco Di Mariano („al

cincilea reclamant“),

observațiile părților,

Luând notă de faptul că, la 3 mai 2014, cererile au fost comunicate

guvernului

pârât și că, informat de dreptul său de a lua parte la procedură

(art. 36 §

1 din Convenție), guvernul italian nu a dorit să se prevaleze de acest

drept,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 11 februarie 2020,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

Cererea privește anularea diplomelor de licență obținute de reclamanți

pentru nereguli administrative care au vizat procedura de înscriere în anul

întâi de studii. Reclamanții reproșează autorităților naționale anulare

a

imprevizibilă a diplomelor lor, pe motive care nu le pot fi imputate, după ce

își consacraseră șase ani studiilor universitare și susțin că a fost adusă atingere

dreptului lor la respectarea vieții private (a

rt.

8 din Convenție)

.

ÎN FAPT

1.

Reclamanții s

-

au născut în 1975, 1983, 1974, 1973 și, respectiv, 1961.

Sunt rezidenți la San Marco Evangelista, la Caltagirone, la San Cono, la

1

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Napoli

ș

i

, respectiv, la Aci Bonaccorsi și au fost reprezentați de doamna A.

Mascia, avocată la Veron

a.

2.

Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de doamna

S. M. Teodoroiu,

din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, agentul

guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

I.

OBȚINEREA DIPLOMELOR

DE LICENȚĂ

DE

CĂTRE

RECLAMANȚI

3.

La 17 octombrie 2003, decanul Facultății de Medicină și Farmacie din

cadrul Universității din Oradea a acceptat cererile de înscriere în primul an de

medicină și farmacie pentru specializarea „medicină dentară” formulate de

primii patru reclamanți. La 7

octombrie 2004, a acceptat, de asemenea, o

cerere similară formulată de al cincilea reclamant. Deciziile de înscriere,

emise în numele rectorului, cuprindeau mențiunea „în curs de soluționare” în

coloana rezerva

tă pentru a indica numărul de aprobare atribuit de Ministerul

Educației. În urma obținerii acestor decizii, reclamanții și

-au început studiile

universitare

.

4.

În septembrie 2005, Ministerul Educației a eliberat ultimilor patru

recl

amanți scrisori de acceptare care erau valabile începând cu anul

universitar 2005/2006. Reclamanții și

-

au continuat studiile și au plătit taxe

lunare de școlarizare de circa 300

euro (EUR).

rul Universității din Oradea a

reamintit serviciilor Ministerului Educației că era necesar să trimită primului

reclamant, cât mai curând posibil, scrisoarea de acceptare cu privire la acesta,

pentru a evita ca persoana în cauză să aibă de suferit posibile consecințe

negative la sfârșitul studiilor.

6.

La 11 noiembrie 2008, primii patru reclamanți au fost supuși, la

solicitarea expresă a administrației universitare, la teste de stăpânire a limbii

române, la care au reușit și li s

-au e

liberat certificate de competență lingvistică

(copiile acestor certificate, depuse la dosar, atestă succesul lor la testele

menționate). La 21 ianuarie 2009, al cincilea reclamant a primit, la rândul său

un certificat de competență lingvistică, după ce trecuse și el un test de

stăpânire a limbii române. Cele cinci certificate, întocmite de decanul

facultății de litere de la aceeași universitate, atestau o cunoaștere lingvistică

echivalentă cu nivelul european B2 („utilizator independent“) din Cadrul

europe

a

n comun de referință pentru limbi (CECR) pus în aplicare de Consiliul

Europei.

7.

La începutul anului 2009, între rectorul Universității din Oradea și

reprezentanții Ministerului Educației a avut loc un dialog pe tema scrisorilor

de

acceptare a 39 de studenți străini, inclusiv a reclamanților. Dialogul a arătat

că primul reclamant încă nu primise scrisoarea de acceptare și că scrisorile de

acceptare emise celorlalți patru reclamanți nu priveau anul universitar al

înscrierii lor, ci a

nul următor. În acest context, rectorul Universității din

2

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Oradea a solicitat, în două rânduri, avizul Ministerului Educației cu privire la

oportunitatea ca toți acești studenți, inclusiv reclamanții, să se prezinte la

examenele de absolvire. În plus, a cer

ut decanului Facultății de Medicină și

Farmacie să nu aprobe înscrierea primilor patru reclamanți la examenele de

absolvire.

juridic al Ministerului Educației a

transmis o notă informativă către rectorul universității, redactată astfel în

pasajele relevante în prezenta cauză:

„[...] Universitatea are obligația de eliberare a diplomelor de licență în cazul în care

cetățenii străini în cauză sunt absolvenți cu examen de licen

ță. Pr

in urmare, eventualel

e

consecințe negative ale situației prezentate sunt suportate de cei

care nu ș

i-au îndeplinit

obligațiile, cu atât mai mult cu cât principiul autonomiei universitare se corelează cu

principiul răspunderii personal

e ș

i publice pentr

u ca

litatea întregii activități didactice

ș

i

de cercetare științifică [...]“

acceptare de către Ministerul Educației.

diferite, în cazul de față la 24

septembrie 2009, 18 ianuarie

2010 și 14 septembrie 2010, Senatul Universității a decis să accepte

propunerea decanului Facultății de Medicină și Farmacie care consta în a

permite celor cinci reclamanți să participe la examenele de absolvire. Părțile

relevante în speță din propunerea decanului, validată de Senatul Universității

prevedeau următoarele

:

„De menționat că fiecare student a obținut certificat de competență lingvistică [...], a

fost verificat individual asupra cunoștințelor de limba [...], rezul

tatele au fost

satisfăcătoare. Universitatea din Oradea a informat Ministerul Educației, Cercetării ș

i

Inovării în repetate rânduri despre situația acestor studenți cu solicitarea de a ni se

comunica modalitatea de a reglement

a situația pentru a

-i putea primi la examenul de

finalizare a studiilor. În virtutea autonomiei universitare, Ministerul Educației,

Cercetării ș

i

Inovării a recomandat să prezentăm situația în Senatul Universității ș

i

să

solicităm Senatului aprobarea ca respectivii studenți să fie primiți la examenul de

finalizare a studiilor. Menționăm că studenții au acceptul M.E.C.I. de a studia în

România (deci implicit li s-

au recunoscut studiile liceale din țara de origine), au parcurs

ș

i

au promovat toți anii de studiu. Neconformitățile sunt legate doar de întârzierea cu

care studenții au primit acceptul M.E.C.I. [...]. Solicităm aprobarea Senatului

Universității din Oradea pentru primirea studenților sus

-

menționați la examenul de

finalizare a studiilor.“

11.

La sfârșitul celor șase ani de studii, primii patru reclamanți au partic

ipat

la examenul pentru obținerea diplomei de licență în stomatologie, organizat

pentru sesiunea din februarie 2010. Au promovat examenele și au primit

diplome de licen

ță în stomatologie în martie 2010. Al cincilea reclamant a

participat la sesiunea organizată în septembrie 2010, a promovat de asemenea

examenele și a primit diploma de licență în stomatologie în noiembrie 2010.

12.

După obținerea diplomelor, reclamanții au inițiat demersuri în scopul

recunoașterii acestor diplome de către autoritățile italiene pentru a începe să

exercite profesia de specialist în stomatologie în țara lor de origine.

3

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

II.

ANULAREA DIPLOMELOR DE LICENȚĂ ALE RECLAMANȚILOR

13.

În 2011, în cadrul desfășurării, de către Ministerul Educației și la

cererea autorităților italiene, a unei proceduri de verificare cu privire la

autenticitatea diplomelor anumitor studenți străini, situația a 54 de studenți

străini din diferite universități (printre care se numărau reclamanții) a făcut

obiectul unui control administrativ. Un raport întocmit pe baza acestei măsuri

a concluzionat că existau nereguli în ceea ce privește eliberarea cu întârziere

a scrisorilor de acce

ptare ale mai multor studenți, inclusiv ale primilor patru

reclamanți. Astfel, la 9 și 22 septembrie 2011, Ministerului Educației a

solicitat rectorului Universității din Oradea să anuleze diplomele de licență

ale reclamanților ca urmare a întârzierii î

n e

liberarea scrisorilor de acceptare.

La 15 septembrie 2011, Ministerul Educației Naționale a formulat o solicitare

similară cu privire la al cincilea reclamant.

14.

În consecință, prin două decizii din 14 septembrie 2011, cu privire

la

primii patru reclamanți, și prin două decizii din 23 septembrie 2011, cu pri

vire

la al cincilea reclamant, Senatul și rectorul Universității au anulat diplomele

de licență eliberate persoanelor în cauză, în temeiul a

rt. 146

din Legea

nr. 1/2011

(supra, pct.

19), pe baza concluziilor procedurii de verificare

(supra, pct. 13).

15.

Reclamanții au depus fiecare o plângere prealabilă împotriva deciziilor

adoptate de S

enatul și de rectoru

l U

niversității. Administrația Universității

din

Oradea a respins plângerile pentru netemeinicie. Persoanele în cauză au

contestat și aceste acte pe calea contenciosului administrativ, solicitând cu

aceeași ocazie suspendarea punerii în executare a acestor decizii și repararea

prejudiciilor material și moral care, în opinia lor, fuseseră provocate de

anularea diplomelor. În susținerea contestației lor, au arătat că îndepliniseră

toate formalitățile administrative necesare, că prezentaseră toate documentele

necesare înscrierii administrative, că promovaseră examenele și că plătiseră

taxele de școlarizare. De asemenea, aceștia au declarat că scrisorile lor de

acceptare fuseseră eliberate în sfârșit, deși tardiv, și că participarea lor la

examenele de absolvire fusese aprobată de administrația Universității d

in

Oradea.

4

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

III.

PROCEDURA JUDICIARĂ

suspendarea executării deciziilor în litigiu până la încheierea procedurii în

contencios. A hotărât că nu exista niciun indiciu de fraudă sau de nerespectare

a codului de etică și de deontologie universitară de către reclamanți și că

obligația de a obține o scrisoare de acceptare fusese instituită prin Ordinul

nr.

4501/2003 al Ministerului Educației, intrat în vigoare după înscrierea

admi

nistrativă a persoanelor în cauză. Această sentință a fost confirmată

printr-

o decizie a Curții de Apel Oradea din 14 noiembrie 2012

.

17.

La 25 aprilie 2013, Tribunalul Bihor a pronunțat hotărârea pe fond,

prin care a admis parțial contestația reclamanților și a anulat deciziile

administrative din 14 și 23

septembrie 2011 (supra, pct.

14). Pentru a se

pronunța astfel, instanța a menționat mai întâi că prezentarea scrisorilor de

acceptare era necesară pentru a verifica dacă studenții străini obținuseră în

țara lor de origine diplome de studii secundare echivalente diplomei de

bacalaureat din România și care să permită înscrierea într

-

o instituție de

învățământ superior în România, și a constatat că, în speță, autoritățile nu au

formula

t contestații cu privire la diplomele pe care reclamanții le

-

au obținut

în Italia. În continuare, instanța a reținut că, în momentul înscrierii

administrative a reclamanților, în 2003, acestora nu li s

-

a cerut să prezinte

scrisorile de acceptate și certificatele de competență lingvistică și că, în orice

caz, aceste documente nu lipseau, dar fuseseră eliberate

ulterior înscrierii

(supra, pct.

4, 9 și 6). Instanța a concluzionat că nu a existat nicio fraudă din

partea reclamanților în obținerea diplomelor de licență, întrucât administrația

universității validase, după verificarea parcursului academic al reclamanților

,

participarea lor la examenele de absolvire, ceea ce era confirmat de mărturia

rectorului universității. În ceea ce privește celela

lte nereguli invocate de

Ministerul Educației în apărarea sa (absența semnăturii rectorului universității

de pe deciziile de înscriere și îndoieli cu privire la stăpânirea limbii române

de către reclamanți), a constatat că acestea nu au servit ca bază pent

ru

deciziile de anulare a diplomelor celor în cauză.

Toate părțile au formulat recurs împotriva acestei hotărâri.

recursul reclamanților, a admis recursul universității și a respins pe fond

acțiunea persoanelor în cauză. A statuat că aceștia nu au respectat

reglementările referitoare la înscrierea studenților în universități (

Ordinele

nr.

3266/1998 și 4501/2003 –

supra, pct.

20 și 21), pe motiv că scrisorile de

a

cceptare (cu excepția celei eliberate celui de

-al cincilea reclamant)

permiteau numai înscrierea în anul universitar 2005/2006. Potrivit curții de

apel, abia la 16 ianuarie 2004, atunci când Ordinul nr.

4501/2003 era în

vigoare, reclamanții își formulaseră cererile de înscriere. Pentru această

jurisdicție, nedepunerea certificatelor de competență lingvistică la moment

ul

înscrierii și absența semnăturii rectorului universității de pe deciziile de

5

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

înscriere confirmau caracterul fraudulos al obținerii diplomelor de licență de

către persoanele în cauză. În cele din urmă, curtea de apel a exprimat îndoieli

cu privire la competențele lingvistice ale reclamanților, având în vedere nota

obținută de aceștia (10/20) la testele de limbă.

CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT

146 din Legea educației naționale

nr.

1/2011 este redactat după

cum urmează:

„Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diplomă

de studii atunci când se dovedește că s

-

a obținut prin mijl

oace frauduloase sau prin

încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară.“

u

privire la

descentralizarea admiterii de elevi, studenți ș

i doctoranzi din alte

țări în unitățile de învățământ (în regim „cu taxă“). A

rt. 4

din ordinul

menționat se citește după cum urmează în părțile relevante în speță:

„[...] Directorul/rectorul solicită oficiului specializat al Ministerului Educației

Naționale aprobarea de recunoașt

ere ș

i

echivalare a documentelor școlare prez

entate de

candidat. Oficiul specializat are obligația să răspundă în scris la solicitare în termen de

30 de zile de la primirea ei. După primirea aprobării scrise, directorul/rectorul unităț

ii

respective poate emite di

spoziția de înmatriculare [...]“

21.

Ordinul Ministerului Educației

nr. 4501/2003, intrat în vigoare la 30

octombrie 2003, validează normele metodologice de reglementare a înscrierii

studenților străini în instituțiile universitare în România. A

rt.

2 și a

rt. 3 din

aceste norme se citesc după cum urmează în părțile relevante în speță:

Art. 2

„(1) Cetățenii străini [...] trebuie să prezinte la Ministerul Educației și Cercetării

-

Direcția generală pentru integrare europeană și relații internaționale un dosar de studii,

în vederea obținerii scrisorii de acceptare la studii, conform prevederilor a

rt. 45 alin. (2

)

lit.

a) din Ordonanța de urgență a Guvernului

nr. 194/2002 privind regimul juridic al

străinilor în

România

.

(2) Înscrierea cetățenilor străini la studii [...] se face [...] pe baza dosarelor de studii

depuse de fiecare candidat.

(3) Dosarele de studii [...] trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, următoarele

documente

:

a) diploma de bacalaureat [...];

b) certificatul de absolvire a anului pregătitor, certificatul de competență lingvistică

[...]

;

(4) Dispoziția definitivă de înmatriculare a cetățenilor străini se poate emite de către

conducerea universității numai după primirea aprobăr

ii scrise din partea Ministerului

Educației și Cercetării [...].“

6

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Art. 3

„[...

]

(2) Calitatea de student încetează în caz de neplată a taxelor de școlarizare, de

nerespectare a obligațiilor și disciplinei universitare și în cazul încălcării legilor țării.“

ÎN DREPT

I. CONEXAREA CERERILOR

obiectului cererilor, Curtea consideră

oportun să le examineze conexat, într

-

o hotărâre unică

.

II.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 8 DIN

CONVENȚI

E

23.

Reclamanții susțin că anularea, imprevizibilă din punctul lor de vedere,

a diplomelor de licență, după șase ani de studii superioare absolvite, a adus

atingere exercitării dreptului lor la respectarea vieții private, întrucât, î

n

opinia lor, neregulile de ordin administrativ care le-

au fost reproșate sunt

imputabile administrației universitare și Ministerului Educației. Aceș

tia

invocă a

rt.

8 din Convenție, redactat după cum urmează:

„(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private […]”

(2)

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât

în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care,

într

-

o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța

publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale,

protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.“

24.

Guvernul contestă acest a

rgument.

7

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A. Cu

privire la admisibilitat

e

1.

Cu privire la excepția de incompatibilitate ratione materiae

a)

Excepția Guvernului și replica reclamanților

25.

Guvernul consideră că a

rt.

8 din Convenție nu este aplicabil în speță,

deoarece, din

punctul său de vedere, reclamanții nu au dovedit că, pe

parcursul studiilor, au stabilit legături cu lumea exterioară, altele decât

relațiile administrative specifice proprii oricărui parcurs universitar, sau o

interacțiune veritabilă și reală cu alte persoane. La aceasta se adaugă, conform

Guvernului, dorința reclamanților de a

-

și exercita viitoarele profesii pe

teritoriul italian, ceea ce confirmă că aceștia nu au avut relații personale și

profesionale suficient de dezvoltate în sensul art.

8 din Convenție. În sfârșit,

diplomele în cauză necesitau o recunoaștere din partea autorităților italiene,

prin urmare nu dădeau dreptul la exercitarea profesiei fără îndeplinirea unor

formalități prealabile (Guvernul citează,

a contrario

, hotărârile

Bigaeva

împotriva Greciei,

nr.

27613/05, 28 mai 2009 și

Sahin Kus împotriva Turciei

,

nr. 33160/04, 7 iunie 2016).

26.

Reclamanții contestă argumentele Guvernului și afirmă că deținerea

diplomelor de licență menționate mai sus reprezenta condiția

sine qua non

de

acces la profesia de specialist în stomatologie. În opinia lor, anularea

diplomelor de licență reprezintă, în contextul Convenției, o atingere adusă

dreptului la respectarea vieții private ș

i

are ca efect excluderea oricărei

posibilități ca aceștia să desfășoare o activitate profesională în domeniul

pentru care au studiat o perioadă de șase ani [persoanele în cauză citează

hotărârile

Niemietz împotriva Germaniei

, 16 decembrie 1992, pct. 29, seria A

nr. 251-

B și

Mółka împotriva Poloniei

(dec.), nr. 56550/00, CEDO 2006-IV].

Referindu

-

se la dreptul la libera circulație a persoanelor în Uniunea

Europeană, reclamanții consideră că argumentul Guvernului privind viitor

ul

loc de exercitare a activității lor profesionale nu este relevant în prez

enta

cauză.

b)

Motivarea Curții

27.

Curtea face trimitere la principiile consacrate în jurisprudența sa

privind sfera de aplicare a noțiunii „viață privată“ în general [

Bărbulesc

u

împotriva României

(MC), nr. 61496/08, pct. 70-71, CEDO 2017 (extrase)].

28.

Curtea reamintește că a examinat deja efectul asupra „vieții private” al

refuzului de a autoriza un resortisant străin, și anume, o reclamantă de

cetățenie rusă, să susțină examenul de intrare în barou în Grecia, decizie care

a avut repercusiuni atât asupr

a vieții private, cât ș

i

asupra vieții profesional

e

a persoanei în cauză (

Bigaeva

,

citată anterior,

pct. 24-25). De asemenea, s-a

pronunțat că anularea echivalării unei diplome universitare obținute de către

un reclamant în străinătate, urmată de demiterea acestuia, care deținea un post

didactic, pusese sub semnul întrebării nivelul de calificare a reclamantului și

8

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

întrerupsese brusc cariera aleasă de acesta, cu repercusiuni evidente asupra

exercitării dreptului său la respectarea vieții private (

Sahin Kus,

citată

anterior, pct. 36).

29.

În prezenta speță, Curtea observă că este evident că reclamanții

intenționau să obțină o diplomă de licență în stomatologie, pentru a putea

exercita o profesie în acest domeniu. În acest scop, persoan

ele în cauză au

absolvit șase ani de studii ș

i

au obținut diplome de licență în stomatologie,

indispensabile pentru a avea acces la o profesie în domeniul menționat

anterior (supra, pct.

11). În acest context, anularea diplomelor a avut

consecințe nu numai asupra modului în care își creaseră identitatea socială

prin dezvoltarea relațiilor cu alții (supra,

pct.

27), ci și asupra vieții lor

profesionale în măsura în care nivelul lor de calificare fusese pus sub semnul

întrebării și intenția lor de a urma cari

era pe care o aveau în vedere a fost

brusc păgubită (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Sahin Kus

, citată anterior,

pct. 35-

37). În aceste împrejurări, Curtea consideră că măsura în litigiu a

antrenat consecințe asupra exercitării de către reclamanți a dreptulu

i lor la

respectarea „vieții private“

în sensul art.

8 din Convenție

[a se vedea,

mutatis

mutandis

,

Denisov împotriva Ucrainei

(MC), nr.

76639/11, pct.

115,

25

septembrie 2018]. În lumina celor de mai sus, trebuie să se respingă

excepțiile ridicate de

Guvern.

2.

Cu privire la excepția de neepuizare a căilor de atac interne

a)

Excepția Guvernului și replica reclamanților

30.

Guvernul consideră că reclamanții ar fi trebuit să conteste în fața

instanțelor interne concluziile raportului de

control întocmit în 2011 de

Ministerul Educației (supra,

pct. 13), document aflat, în opinia sa, la baza

deciziilor de anulare a diplomelor de licență ale acestora.

31.

Reclamanții au replicat că au epuizat căile de atac interne pr

in

exercitarea unui recurs împotriva deciziilor de anulare a diplomelor lor de

licență (supra,

pct. 15),

decizii care, în opinia lor, constituiau acte

administrative de natură a aduce atingere drepturilor lor.

b)

Motivarea Curții

urtea face trimitere la principiile consacrate în jurisprudența sa

privind epuizarea căilor de atac interne [

Vučković și alții

împotriva Serbie

i

(MC), nr.

17153/11 și alte 29 de cereri,

pct. 69-77, CEDO 2014].

33.

În speță, constată că deciziile administrative adoptate de Universitatea

din Oradea la 14 și 23 septembrie 2011 au avut un impact direct asupra

drepturilor reclamanților, dat fiind că aceștia și

-

au văzut anulate diplomele de

licență (supra,

pct.

14). Persoanele în cauză au ales să conteste aceste decizii

pe calea recursului în materia contenciosului administrativ, o cale de atac a

cărei efectivitate nu a fost contestată de Guvern (supra,

pct. 30). Simplul fapt

că deciziile Universității din Oradea s

-

au bazat pe constatările

raportului de

9

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

control întocmit de Ministerul Educației nu justifică cerința ca reclamanții să

exercite o a doua cale de atac având ca obiectiv același rezultat. Prin urmare,

este necesar să se respingă excepția formulată de Guvern.

te

34.

Constatând, de asemenea, că aceste capete de cerere nu sunt în mod

vădit nefondate în sensul a

rt. 35 § 3 lit.

a) din Convenție ș

i

că nu prezintă

niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea le declară admisibile.

B. Pe fond

1.

Susținerile părților

35.

Reclamanții consideră că anularea diplomelor de licență ale acestora

reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului lor la respectarea vieții private.

Au explicat că se aflaseră în imposibilitatea de a practica profesia aleasă, care,

în opinia lor, coresp

undea calificărilor obținute grație unor eforturi importante

depuse atât pe plan personal, cât

ș

i

în studiile lor. Această situație ar fi avut

repercusiuni asupra relațiilor lor profesionale, precum și asupra veniturilor lor

și ale familiilor lor. Potrivit acestora, legislația care se afla la baza deciziilor

în litigiu nu respecta garanțiile impuse de a

rt. 8

§

2 din Convenție, iar

„neregulile“ administrative care motivaseră anularea diplomelor de licență ale

acestora nu puteau servi pentru repunerea în disc

uție a succesului parcursului

lor universitar. Referitor la scopul urmărit de măsura de verificare efectuată

ca urmare a cererii formulate în acest sens de către autoritățile italiene,

reclamanții susțin că nu era vorba decât de a proteja

numerus clausus

pentru

profesia de dentist în Italia și că acest obiectiv nu era în conformitate cu

cerințele impuse de a

rt. 8 §

2 din Convenție. Astfel, potrivit reclamanților,

deciziile în litigiu nu răspundeau unei nevoi sociale imperioase și nu erau

proporționale.

36.

Guvernul susține că, în contextul aderării României la Uniunea

Europeană, măsura contestată de reclamanți era necesară pentru a asigura

protejarea sănătății populației și un învățământ superior de calitate. A indicat

că autoritățile naționale au primit într

-

adevăr o cerere din partea autorităților

italiene pentru a verifica autenticitatea mai multor diplome de licență obținute

în România de studenți italieni. Guvernul susține că mai multe motive au

justificat anularea diplomelor de l

icență ale reclamanților: întârzierea în

eliberarea scrisorilor de acceptare și a certificatelor de competență lingvistică

(a se vedea,

a contrario, Sahin Kus

, citată anterior,

pct.

51), precum și

inexistența semnăturii rectorului Universității din Oradea

pe cererile de

înscriere ale persoanelor interesate. Guvernul manifestă rezerve cu privire la

capacitatea reclamanților de a studia medicina în limba română ș

i face

trimitere la îndoielile exprimate în acest sens de judecătorii curții de apel cu

privire la

rezultatele, pe care le consideră slabe, obținute de persoanele în

10

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

cauză la testele lingvistice organizate în 2008 și în 2009 (supra,

pct. 18,

in fine

). În sfârșit, afirmă că reclamanții nu și

-

au reglementat șederea pe

teritoriul României decât în perioada 2007

–

2

008.

2.

Motivarea Curții

a) Cu privire la existența unei ingerințe în exercitarea dreptului protejat de

art.

8 din Convenți

e

37.

Ț

inând seama de considerentele anterioare (supra, pct. 27-29), Curtea

observă că, în împrejurările cauzei, anularea diplomelor de licență ale

reclamanților constituie o ingerință în exercitarea de către reclamanți a

dreptului la respectarea vieții lor priv

ate, în sensul art.

8 din Convenție. De

altfel, Guvernul nu contestă acest lucru (supra,

pct. 36).

b) Cu privire la justificarea ingerin

ței

38.

Pentru a stabili dacă ingerința astfel constatată a implicat încălcarea

art. 8 din Conve

nție, Curtea trebuie să examineze dacă aceasta era justificată

din perspectiva art. 8 §

2, adică dacă era „prevăzută de lege” și „necesară într

-

o societate democratică” pentru a atinge unul sau altul din scopurile legitime

enumerate de această dispoziție [

X împotriva Letoniei

(MC), nr. 27853/09,

pct. 54, CEDO 2013].

i.

Cu privire la temeiul legal al inger

inței

39.

În prezenta cauză, Curtea observă, de la bun început, că, pentru a

justifica măsura în litigiu, Curtea de Apel Oradea a reținut trei motive, și

anume: întârzierea în eliberarea scrisorilor de acceptare, întârzierea în

obținerea certificatelor de competență lingvistică și inexistența semnăturii

rectorului Universității din Oradea pe deciziile de înscriere ale reclamanților

(supra, pct.

18). Cu toate acestea, Curtea subliniază că un singur motiv a servit

ca temei pentru deciziile de anulare a diplomelor celor

în cauză, și anume

întârzierea scrisorilor de acceptare (supra, pct. 13-14).

40.

Curtea remarcă faptul că măsura în litigiu era prevăzută de a

rt. 146 din

Legea educației naționale

nr. 1/2011 (supra, pct.

14 și 19) și se întemeia pe

nerespectarea, de către reclamanți, a două ordine ale Ministerului Educației

care impuneau anumite condiții pentru înscrierea studenților străini în primul

an de studii superioare în România (supra, pct.

20 și 21). Întrebarea dacă

măsura în litigiu avea o bază legală nu face astfel obiectul unei controverse.

41.

Rămâne de clarificat dacă normele juridice în cauză îndeplineau ș

i

cerințele de accesibilitate ș

i

de previzibilitate. În această privință, Curtea face

trimitere la principii

le consacrate în jurisprudența sa în materie de

accesibilitate

ș

i de previzibilitate a bazei legale interne reamintite în cauza

C.G. și alții împotriva Bulgariei

(nr. 1365/07,

pct. 39,

24 aprilie 2008),

precum și, din perspectiva a

rt.

5 din Convenție și a

rt. 2 din Protocolul nr. 4,

11

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

în cauza

De Tommaso împotriva Italiei

[(MC), nr. 43395/09, pct. 106-109,

CEDO 2017 (extrase)]

42.

În primul rând, în ceea ce privește cerința accesibilității, Curtea observă

că baza legală în litigiu îndeplinea această condiție (supra,

pct. 19-21).

43.

În al doilea rând, în ceea ce privește previzibilitatea acestei legislații,

Curtea constată mai întâi că scrisorile de acceptare aveau ca obiectiv

certificarea de către Ministerul Educației a recunoașterii și a echivalării

diplomelor de studii prezentate de candidații străini cu ocazia înscrierii

acestora într-

o instituție de învățământ superior în România și că era sarcina

rectorului universității să le solicite de la Ministerul Educaț

iei (supra, pct. 20).

44.

Curtea reține, în continuare, că reclamanții îndeplineau condițiile

impuse de legislația națională în materie de recunoaștere a studiilor (supra,

pct.

4 și 9) și că nicio probă aflată la dosar nu permite să

li se impute

întârzierea observată în depunerea documentelor în cauză. La fel,

presupunând că lipsa certificatelor de competență lingvistică ar putea fi

considerată un motiv care justifică anularea diplomelor reclamanților,

întârzierea în obținerea acestor documente nu poate fi atribuită reclamanțil

or

(supra, pct. 6).

45.

Ținând seama de aceste constatări, Curtea consideră că pot apărea

îndoieli privind previzibilitatea, din perspectiva reclamanților, a anul

ării

diplomelor lor de licență. Cu toate acestea, având în vedere concluzia la car

e

ajunge cu privire la necesitatea i

ngerinței în litigiu (supra,

pct. 48-53), Curtea

hotărăște că în speță nu se impune soluționarea acestei chestiuni (a se vedea

,

mutatis mutandis

,

Dink împotriva Turciei

, nr. 2668/07, 6102/08, 30079/08,

7072/09 și 7124/09,

pct. 116, 14 septembrie 2010).

ii. Cu

privire la scopurile legitime al ingerinței

46.

Curtea observă că Guvernul justifică anularea diplomelor de licență ale

reclamanților prin necesitatea de a asigura protejarea sănătății populației și un

învățământ superior de calita

te (supra, pct. 36).

47.

Curtea constată că aceste scopuri ar putea intra în sfera noț

iunilor de

„apărare a ordinii“ și de „protecție a drepturilor altora“, și anume acelea ale

persoanelor care apelează la îngrijirile pe care reclamanții ar fi putut să le

acorde

.

iii.

Cu privire la necesitatea ingerinței

48.

Rămâne să se stabilească dacă ingerința în litigiu era „necesară, într

-o

societate democratică“ în sensul a

rt. 8 §

2 din Convenție și dacă motivele

invocate de

autoritățile naționale pentru a o justifica sunt relevante și

suficiente (

Bigaeva

, citată anterior,

pct. 32).

49.

În acest scop, Curtea subliniază că deciziile de înscriere ale

reclamanților au fost emise și semnate de un reprezentat al instituției, și

anume decanul Facultății de Medicină și Farmacie, înainte de obținerea

scrisorilor de acceptare și a certificatelor de competență lingvistică (supra,

12

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

pct.

3). În virtutea acestor decizii, reclamanții au fost autorizați să urmeze

un

ci

clu complet de șase ani de studii universitare de stomatologie.

50.

Pe de altă parte, Curtea observă că autoritățile au permis reclamanților

nu numai să se înscrie la universitate și să urmeze cursurile, dar și să participe

la exam

enele de finalizare a studiilor, ceea ce este esențial în opinia sa (a se

vedea,

mutatis mutandis

,

Bigaeva

, citată anterior,

pct.

32). Reclamanții susțin

că nu ar fi avut niciun motiv aparent să urmeze șase ani de studii de

stomatologie și să participe la examenele de finalizare a studiilor dacă

universitatea le-ar fi refuzat

ab initio

înscrierea administrativă (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Bigaeva

, citată anterior,

pct.

33). În acest sens, observă că

Senatul U

niversității, la propunerea decanului Facultății de Medicină și

Farmacie și în temeiul principiului autonomiei universitare, a confirmat

legalitatea situației administrative a reclamanților și a validat participarea lo

r

la examenele de absolvire prin deciz

ii luate în 2009 și 2010 (supra,

pct. 10).

51.

În acest scop, trebuie să se acorde o importanță deosebită contextului

în care a avut loc adoptarea acestor decizii, care era caracterizat de existența

unei anumite divergențe între administrația universității și Ministerul

Educației cu privire la eliberarea tardivă a scrisorilor de acceptare ale

reclamanților (supra,

pct.

5, 7 și 8). Din perspectiva Curții, de această situație

de incertitudine și de lipsă de concordanță nu pot fi acuzaț

i, în niciun caz,

reclamanții (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Bigaeva

, citată anterior,

pct.

34 și

Sahin Kus

, citată anterior,

pct. 51).

52.

În cele din urmă, Curtea subliniază că, prin anularea diplomelor de

licență ale reclamanților în circumstanțele descrise mai sus, autoritățile au

afectat brusc situația profesională a acestora, cu toate că nicio deficiență

privind nivelul lor de calificare nu permitea să se considere că nu erau la

înălțimea sarcinilor lor (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Bigaeva

, citată anterior,

pct. 35-36).

53.

Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea apreciază că

măsurile contestate nu răspundeau unei nevoi sociale imperioase și că, în

orice caz, nu erau proporționale în raport cu scopurile legitime urmărite. De

facto, nu erau necesare într-

o societate democratică.

54.

Prin urmare, a fost încălcat a

rt.

8 din Convenție.

III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.

41 DIN CONVENȚIE

41 din Convenție:

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a

protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o

înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă păr

ții lezate, dacă

este cazul, o reparație echitabilă. ”

A. Prejudiciu

13

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

56.

Reclamanții solicită 14

000 euro (EUR) fiecare pentru prejudiciul

moral pe care susțin că l

-au suferit.

rnul contestă cererea reclamanților. Acesta consideră că, în speță,

o eventuală hotărâre de constatare a încălcării ar putea reprezenta o reparație

suficientă a prejudiciului moral pretins. În subsidiar, acesta solicită Curții să

acorde o sumă cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral corespunzător

jurisprudenței sale în materie.

58.

Curtea consideră că fiecărui reclamant trebuie să i se acorde suma de

10 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. Aceasta nu

exonerează autoritățile naționale de obligația de a lua măsurile adecvate, sub

supravegherea Comitetului de Miniștri, pentru a repara încălcarea constatată

.

B.

Cheltuieli de judecată

59.

Reclamanții solicită rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate în

fața instanțelor interne, în cuantum de 2

300 EUR pentru fiecare dintre primii

trei reclamanți și de 2

500

EUR pentru fiecare dintre ultimii doi reclamanți,

și, în sprijinul acestei cereri, prezintă copii ale facturilor avocaților.

Fiecare

reclamant solicită totodată 5

040

EUR cu titlu de cheltuieli de judecată

efectuate în fața Curții și, în acest scop, depun copia unei note de onorarii.

60.

Guvernul susține că documentele justificative depuse de reclamanți î

n

legătură cu cheltuielile angajate în fața instanțelor interne, care ar fi, în orice

caz, exagerate, nu prezintă nici ștampila, nici semnătura avocaților

persoanelor în cauză și invită, în consecință, Curtea să respingă aceste

pretenții, deoarece, potrivit acestuia, reclamanții nu au furnizat dovada plății

efective a respectivelor cheltuieli. În ceea ce privește cheltuielile pretinse

pentru procedura în fața Curții, Guvernul cere Curții să analizeze caracterul

rezonabil al sumelor solicitate și să acorde o sumă în acord cu jurisprudența

sa în materie.

61.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține

rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește

caracterul real, necesar

ș

i rezonabil al cuantumului acestora [a se vedea,

printre altele,

Iatridis împotriva Greciei

(reparație echitabilă) (MC),

nr. 31107/96,

pct. 54,

CEDO 2000-

XI]. În speță, având în vedere

documentele pe care le are la dispoziție și jurisprudența sa, Curtea estimează

rezonabil s

ă acorde fiecărui reclamant, pentru toate cheltuielile, suma de

3 000 EUR.

14

CAUZA CONVERTITO ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

C. Dobânzi

moratorii

62.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze

pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală

Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Decide

să conexeze cererile;

2.

Declară

cererile admisibile;

3.

Hotărăște

că a fost încălcat a

rt.

8 din Convenție;

4.

H

otărăște

,

a)

că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei

luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu

art. 44 §

2 din Convenție, următoarele sume:

i. 10

000

EUR (zece mii de euro), plus orice sumă ce poate fi

datorată cu titlu de impozit, pe

n

tru prejudiciul moral;

ii. 3

000

EUR (trei mii euro), plus orice sumă ce poate fi datorată

pentru acest cuantum de reclamanți cu titlu de impozit, pentru

cheltuielile de judecată;

b)

că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și

majorată cu trei puncte procentuale;

5.

Respinge

cererea de

acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 3 martie 2020 în

temeiul art. 77 §§

2 și 3 din Regulament.

Andrea Tamietti

Grefier

Jon Fridrik Kjølbro

Președinte

15