CASE OF MACOVEI v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 10 - Freedom of expression - {general} (Article 10-1 - Freedom of expression);Pecuniary damage - award (Article 41 - Pecuniary damage;Just satisfaction);Non-pecuniary damage - award (Article 41 - Non-pecuniary damage;Just satisfaction)
CASE OF MACOVEI v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)
Tradus
ș
i revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)
CURTEA
EUROPEANĂ
A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA
A PATRA
CAUZA MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 53028/14)
HOTĂRÂRE
Art. 10
•
Libertatea de exprimare
• Afirmații
privind fapte de
corupție
referitoare la
anumiți
parlamentari,
făcute
de un politician î
n
susținerea
ideii
sale privind incompatibilitatea acestei
funcții
cu profesia de avocat
•
Instanțele
de apel nu au motivat
convingător
concluzia
că afirmațiile
au
constituit
neadevăruri • Instanțele
de apel nu au analizat natura
colectivă
a
afirmațiilor ș
i
consecința
contextului în care au fost
făcute afirmațiile •
Sancțiune
cu posibil efect de descurajare asupra
exercitării libertății
d
e
exprimare
STRASBOURG
28 iulie 2020
DEFINITIVĂ
28/10/2020
Hotărârea
a
răma
s
definitivă
în
condițiile prevăzute
la art. 44 § 2 din
Convenți
e.
Poate suferi
modificări
de
formă.
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
În cauza Monica Macovei împotriva României,
Curtea
Europeană
a Drepturilor Omului
(Secția
a patra),
reunită
într-o
cameră compusă
din:
Yonko Grozev,
președinte,
Faris
Vehabović,
Krzysztof Wojtycze
k,
Carlo Ranzoni,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Georges Ravarani
,
Péter Paczolay,
judecători
,
ș
i Hasan
Bakırcı,
grefier adjunct de
secție,
Având în vedere:
cererea
îndreptată
împotriva României, prin care un resortisant al acestui
stat, doamna Monica Luisa Macovei
(„reclamanta”)
a sesizat Curtea la 11
iulie 2014, în temeiul art. 34 din
Convenția
pentru
apărarea
drepturilor omului
ș
i a
libertăților
fundamentale
(„Convenția”),
decizia de a comunica Guvernului României
(„Guvernul”)
capetele de
cerere privind pretinsa
încălcare
a
libertății
de exprimare a reclamantei,
libertate
prevăzută
la art.
10 din
Convenție, ș
i de a declara inadmisibile
celelalte capete de cerere
,
observațiile părților,
Având în vedere decizia
luată
de
președintele
Camerei de a-l desemna pe
domnul Krzysztof Wojtyczek în calitate de
judecător
ad hoc
(art. 29 § 1 din
Regulamentul
Curții),
întrucât doamna Iulia Antoanella Motoc,
judecător
ales
să
reprezinte România, s-a
abținut
(art. 28 § 2
ș
i § 3 din Regulamentul
Curții),
După
ce a deliberat în camera de consiliu, la 19 mai
ș
i 23 iunie 2020,
Pronunță
prezenta
hotărâre, adoptată
la cea di
n
urmă dată:
INTRODUCE
RE
Reclamanta s-a plâns
că sancțiunea aplicată
prin Decizia din 7 noiembri
e
2013,
definitivă,
a Înaltei
Curți
de
Casație ș
i
Justiție
i-a
încălcat
dreptul la
libertatea de exprimare. Aceasta a invocat art. 10 din
Convenție.
ÎN FAPT
Reclamanta s-a
născut
în 1959
ș
i
locuiește
în
București.
A fost
reprezentată
de domnul D.C. Mihai, avocat în
București.
Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.
Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de
părți,
se pot rezuma
d
upă
cum
urmează.
1
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
I.
AFIRMAȚIILE FĂCUTE
DE
RECLAMANTĂ
La momentul faptelor, reclamanta era fost ministru al
justiției
din
România, politician activ
ș
i europarlamentar
.
La 7 septembrie 2009,
două
ziare cu difuzare la nivel
național
au
publicat
două
articole în care se preluau
afirmații făcute
de
reclamantă
în ziua
anterioară,
în cadrul
Ș
colii de V
ară
organizate de Partidul Democrat Liberal
(PDL).
7.
Ziarul Financiar
a publicat un articol cu titlul
„Monica
Macovei
susține
că
parlamentarii PSD [V.]P.
ș
i
[D.]Ș.
sunt
corupți”,
în care se precizau
următoarele:
„Europarlamentarul
PD-L Monica Macovei [...] a declarat ieri [...]
că
doi tineri
parlamentari PSD au contracte de milioane de euro cu companii de stat din
județele
unde sunt parlamentari,
arătând că
acesta
reprezintă
un caz clar de
corupție.
«Uitați
-
vă
la
avocații
din Parlament, sunt doi tineri din PSD, de exemplu, care au
contracte de milioane de euro, bani pe care îi iau pe
consultanță juridică,
de la compan
ii
de stat din
județele
unde ei sunt parlamentari. Aceasta este exact fapta
tipică
de
corupț
ie
prin
influență politică.
Nu este cu nimic
deosebită
de
altă faptă
de
corupție»,
a spus
fostul ministru al
justiției.
Ulterior, ea i-a nominalizat pe cei doi parlamentari PSD, spunând
că
s-a referit la
deputatul V.P., care este
ș
i ministru pentru
relația
cu Parlamentul,
ș
i senatoru
l
D.Ș. ș
i a
adăugat că
aceste
informații
au
apărut
în
presă.
Macovei a
arătat că
primul pas care ar
trebui
făcut
este introducerea
incompatibilității
între cele
două calități,
de avocat
ș
i
parlamentar. «Cât timp
ești
în Parlament, nu
exerciți această
profesie (de avocat -
n.r.)».
”
Sub titlul
„Macovei
se
dă
la
[V.]P.”,
cotidianul Ziua a publicat
următoru
l
articol:
„Europarlamentarul
Monica Macovei a acuzat ieri pe social-
democrații
V.P.
ș
i
D.Ș.
de
corupție
din cauza încheierii contractelor cu companii de stat. [V.]P. a
răspuns că
acuzațiile
erau similare cu cele ale «prietenului» I.M., care ar fi ajutat-o în timpul
campaniei electorale.
«Uitați
-
vă
la
avocații
din Parlament, sunt doi tineri din PSD, de exemplu, care au
contracte de milioane de euro, bani pe care îi iau pe
consultanță juridică,
de la compan
ii
de stat din jud
ețele
unde ei sunt parlamentari. Aceasta este exact fapta
tipică
de
corupț
ie
prin
influență politică.»
,
a declarat fostul ministru al
Justiției,
nominalizând pe [V.]
P.
ș
i
[D.]Ș.
Fiind contactat de
Ziua
, [V.]P. a spus
că
între
acuzațiile făcute
de Macovei
ș
i cele
aduse de curând de
către
controversatul domn [I.]M. nu
există
nici o
diferență.
«Este o
mincinoasă
de
primă clasă.
Cuvintele ei sunt cele ale lui I.M. Cine se
aseamănă,
se
adună.
Când [I.]M. m-a acuzat de
același
lucru, am prezentat documente
care [au dovedi
t]
că
nu am încheiat vreun contract
ș
i [I.]M.
a
tăcut după.
Acum, ideea
a
fost
preluată
de prietena lui [I.]M., Macovei», a spus PSD-istul.
V.P. a afirmat
că
nu ia în considerare
măsuri
legale, deoarece nu
dorește să piardă
timp cu
Macovei.
”
2
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
II.
ACȚIU
NEA ÎN
RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ
ÎMPOTRIV
A
RECLAMANTEI
La 16 octombrie 2009,
D.Ș.
a introdus o
acțiune
în
răspundere civil
ă
delictuală
împotriva reclamantei, solicitând 500.000 de lei
românești
(RON)
[aproximativ 117.100 euro (EUR)] cu titlu de daune morale
ș
i publicarea
hotărârii judecătorești
pe cheltuiala reclamantei în primele trei ziare ca
difuzare la nivel
național,
precum
ș
i în cotidianele
Ziarul Financiar
ș
i
Ziua
.
Acesta a
susținut că afirmația
reclamantei potrivit
căr
e
ia
„parlamentarii
PSD
[V.]P.
ș
i
[D.]Ș.
sunt
corupți” ș
i faptul
că,
în articolele de
presă
din 7
septembrie 2009, a nominalizat o
faptă
care, în opinia sa,
reprezintă „un
caz
clar de
corupție”
l-au discreditat în ochii publicului
ș
i ai partenerilor
săi
profesionali
ș
i politici
ș
i i-au adus atingere
reputației
profesionale
ș
i morale,
inclusiv carierei de profesor la Facultatea de Drept din
București,
precum
ș
i
demnității ș
i onoarei sale. Acesta a invocat art. 998-999 din Codul civil (a se
vedea pct.
46
infra), art. 10
ș
i 30 alin. (1)
ș
i (6) din
Constituție
(a se vedea
pct.
44
infra), art.
10 din
Convenția
eur
opeană
a drepturilor omului
(„Convenția”)
ș
i art.
19 paragraful 3 din Pactul
internațional
cu privire la
drepturile civile
ș
i politice.
III.
HOTĂRÂREA INSTANȚEI
DE FOND
La 18 octombrie 2010, Tribunalul
București
(denumit în continuare
„Tribunalul”)
a respins
acțiunea
lui
D.Ș. Instanța
a
reținut că,
la 6 septembri
e
2009, la o
școală
de
vară organizată
de PDL, reclamanta a nominalizat o
faptă
care, în opinia sa,
reprezintă „un
caz clar de
corupție”,
opinia sa fiind
publicată
în cotidianul
Ziarul Financiar
. De asemenea,
instanța
a
reținut că
reclamanta a exprimat
această
opinie în contextul în care s-a analiza
t
existența
unei
incompatibilități
între calitatea de avocat
ș
i cea de parlamentar. În acest
context, a fost
menționat
numele reclamantului
D.Ș. alături
de numele
parlamentarului V.P.
11.
Instanța
a
hotărât că,
analizând
afirmațiile
reclamantei în contextul
existenței
unei
incompatibilități
între
funcția
de parlamentar
ș
i cea de avocat
,
acestea nu au caracter calomnios
așa
cum
susține
reclamantul
D.Ș.
Termenii
„un
caz clar de
corupție”
nu au avut o
conotație
exclusiv
peiorativă, câtă
vreme persoana
alături
de care a fost nominalizat reclamantul
D.Ș.
nu face
obiectul unor anchete penale sau a altor
investigații
care
să pună
la
îndoială
probitatea sa
morală.
Simpla
alăturare
a reclamantului
D.Ș.
de a unui nume
de politician nu putea conduce la deteriorarea imaginii sale politice
ș
i a celei
de avocat
ș
i nu era de
natură
a leza demnitatea
ș
i onoarea sa.
De asemenea,
instanța
a apreciat
că,
în contextul amintit,
afirmațiile
reclamantei pot fi considerate insinuante. Insinuarea este o
formă
de sugestie,
subtextuală, subînțeleasă,
care nu poate fi
condamnată.
În discursul
său,
reclamanta a sugerat public o anume
situație
de fapt. Sugestia nu are un suport
3
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
material. Prin ea se
speculează
diferitele
accepțiuni
ale cuvintelor
ș
i mai ales
modul în care publicul le percepe, modalitate direct
influențată
de gradul de
educație
a acestuia.
Afirmațiile
reclamantei, într
-
adevăr
sugestive, nu sunt
totuși
vehemente. Ironia
exprimării, ș
i mai ales sugerarea unei anumite
situații,
sunt
modalități
de exprimare a opiniilor. Unul care nu
jignește,
dar
sugerează,
nu
acuză,
dar nu
disculpă.
De asemenea,
instanța
a
hotărât că
toate cele de mai sus constituie
conținutul
dreptului de a-
și
exprima liber opinia. Reclamantul
D.Ș.
a fost
fără
îndoială
afectat de folosirea numelui
său
într-un context de anatemizare a
clasei politice
ș
i mai ales a acelei
părți
aflate la guvernare.
În acest context, tribunalul a apreciat
că
reclamantul
D.Ș.
nu poate
solicita
instanței să
condamne atitudinea reclamantei, care s-a situat în lim
ita
unei
prudențe
sugestive. Acest aspect de altfel a fost
reținut ș
i de
către
Curtea
Europeană
a Drepturilor Omului
(„Curtea”),
care în repetate rânduri a
arătat
că
în cazul în care critica
vizează
un politician, aceasta este de interes public
.
IV.
HOTĂRÂREA INSTANȚEI
DE APEL
15.
D.Ș.
a declarat apel împotriva
sentinței instanței
de prim grad.
În motivele de apel, reclamanta a
susținut,
printre altele,
că
în mai
multe
intervenții
publice pe care le-a avut în septembrie 2009 în calitate de
europarlamentar, inclusiv a celei
ț
inute în cadrul
Ș
colii de
vară
organizate de
PDL,
ș
i-a reiterat opiniile cu privire la incompatibilitatea dintre calitatea de
avocat
ș
i cea de parlamentar. În argumentarea acestei opinii, a dat ca exemplu
fără
ca
inițial să facă
vreo nominalizare,
situația
în care companii de stat din
județ
au sporit veniturile a doi tineri
avocați
parlamentari, din cadrul PSD, în
urma unor contracte de
consultanță juridică.
La solicitarea presei, a precizat
că
este vorba despre parlamentarii V.P.
ș
i
Ș
.D.,
menționând
expres
că
despre
sistemul prin care cei doi au
obținut
veniturile în
discuție
au fost deja
publicate
informații
în
presă.
În cursul
intervențiilor
publice pe
această temă,
a precizat
că
este vorba despre un sistem prin care casa de
avocatură „Ș. ș
i
asociații”
a
câștigat
sume
substanțiale
de la complexurile energetice din
județ
exact în perioada în care V.P. era atât senior partener al casei de
avocatură,
cât
ș
i parlamentar pentru
județul
respectiv. Sistemul prin care îmbinarea
dintre
influenț
a parlamentarului
ș
i
avocatură
a dus la
obținerea
de venituri
substanțiale
a fost relatat
ș
i în articolele de
presă
din 8 septembrie 2009 (a
se
vedea infra, pct.
44).
La 3 octombrie 2011, Curtea de Apel
București („curtea
de
apel”)
a
admis apelul lui
D.Ș.,
a obligat reclamanta la plata sumei de 10.000 lei
(aproximativ 2.300 EUR)
ș
i a dispus publicarea
hotărârii judecătorești,
pe
cheltuiala reclamantei, în primele trei ziare ca difuzare la nivel
național,
precum
ș
i în cotidianele
Ziarul Financiar
ș
i
Ziua
.
Curtea de apel a
reținut că
elementele
răspunderii
civile delictuale au
fost demonstrate. În special, fapta
ilicită
a reclamantei
constă
în afirmarea în
4
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
public la 7 septembrie 2009 a unei fapte
neadevărate,
respectiv a unei fapte
de
corupție
care ar fi fost
săvârșită
de
către
apelantul reclamant, în calitatea
sa
cumulativă
de avocat
ș
i de parlamentar.
Această afirmație depășeșt
e
elementele unei simple
judecăți
de valoare,
ș
i
reprezintă
o
afirmație concretă,
denigratoare, în
legătură
cu activitatea
desfășurată
de
către
apelantul
reclamant.
Instanțele naționale ș
i Curtea au recunoscut
că
libertatea de
exprimare este
limitată
de drepturile
ș
i
libertățile
fundamentale ale altora. Cu
alte cuvinte, libertatea de exprimare s-a oprit acolo unde au început drepturile
constituționale
privind demnitatea altora, iar
autoritățile naționale
au fost
obligate
să
asigure un echilibru
proporțional
între aceste drepturi.
19.
Instanța
a considerat
că,
chiar
dacă
persoana
vizată
în
afirmații
este o
perso
ană publică
cu activitate
politică,
despre care se poate afirma
că
a
acceptat implicit
ș
i expunerea la criticile care se ivesc în
legătură
cu
exercitarea mandatului public
ș
i care ar fi de interes public,
ușurința
cu care
au fost comunicate
afirmațiile
în
cauză,
de
către
o
persoană
care are
reprezentarea
consecințelor
juridice ale unei
poziții
publice
nesusținute
de
suport real,
depășesc
limitele
libertății
de exprimare.
Demnitatea
umană
este o
caracteristică
a
personalității
umane
ș
i, prin
urmare,
protecția
ei trebuie
să
fie
eficientă,
având în vedere natura
fundamentală
a acestui drept. În caz contrar, acesta ar deveni un drept iluzoriu
care nu ar putea fi invocat de persoanele cu o activitate
socială intensă,
iar
exercitarea lui ar fi
blocată
de libertatea de exprimare. În
consecință, instanț
a
a considerat
că afirmațiile
reclamantei cu privire la
existența
unui proiect de
lege privind incompatibilitatea dintre calitatea de avocat
ș
i cea de parlamentar
trebuiau
să
fie respinse deoarece, pe de o parte, orice
afirmație
trebuie
să aibă
o
bază
sau
susținere materială
bine
cunoscută
de persoana în
cauză –
cu atât
mai mult cu cât
afirmația
a fost
făcută
de o
persoană cunoscută
de public ca
fiind un profesionist calificat în domeniul juridic
– ș
i, pe de
altă
parte, cu atât
mai mult cu cât procesul legislativ în
această privință
ar fi putut fi realizat în
mod transparent
ș
i legal.
21.
Instanța
a recunoscut
că
proiectul legislativ la care face referire
reclamanta în
apărarea
sa într-
adevăr
este de ordine
publică, interesează
întreaga societate
ș
i este una din valorile
democrației. Însă afirmațiile
directe
pe care reclamanta Ie-a
făcut
în
legătură
cu apelantului reclamant
depășesc
limitele rezonabile ale
exagerării ș
i
reprezintă
o
afirmație directă
a unei fap
te
de
corupție
cu privire la acesta în
condițiile
în care orice
persoană
este
beneficiara dreptului efectiv la prezumarea
nevinovăției
sale.
22.
Instanța
a amintit întinderea
ș
i limitele drepturilor la libertatea de
exprimare, onoare, demnitate,
reputație ș
i imagine
publică,
în conformitate cu
dispozițiile
interne, europene
ș
i
internaționale;
concluziile
Curții
cu privire la
distincția
dintre fapte
ș
i
judecăți
de valoare
ș
i dovezile necesare în sprijinul
acestor
afirmații; ș
i nivelul mai ridicat al criticilor acceptabile la care pot fi
expuse persoanele publice în general
ș
i politicienii în special. Pe
această bază,
instanța
a apreciat
că
afirmarea cu
intenție,
în
legătură
cu apelantul reclamant
5
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
că,
în perioada de
referință,
ar fi exercitat
influențe
politice în
privința
derulării activității
de
consultanță juridică
a cabinetului de
avocatură
pe care
l-a fondat, de
către reclamantă
care este
cunoscută
opiniei publice în calitatea
sa de fost ministru al
justiției,
este de
natură
a afecta cariera
didactică,
profesională ș
i
politică
a apelantului reclamant. Din probele administrate în
cauză rezultă că
apelantul reclamant nu a încheiat niciun fel de contract de
consultanță juridică
sau de
altă natură
cu
societăți
de stat din
județul
pe care
îl
reprezintă
în calitate de parlamentar. Ca urmare, apelantul reclamant a
suferit daune morale
ș
i avea dreptul atât la
despăgubiri
morale, cât
ș
i la
publicarea
hotărârii judecătorești
în
presă.
În final,
instanța
a
hotărât că
cuantumul acestor
despăgubiri
morale
acordate apelantului reclamant pentru daune morale a fost apreciat în mod
simbolic, deoarece demnitatea
umană
este una din valorile care nu pot fi
cuantificate
.
V. PROCESUL ÎN
FAȚA
ÎNALTEI
CURȚI
DE
CASAȚIE Ș
I
JUSTIȚIE
Reclamanta
ș
i
D.Ș.
au formulat recurs împotriva deciziei
curții
de apel.
Reclamanta a
susținut că instanța
de apel nu a analizat
apărările
sale pe
care le-a formulat în concluziile sale de apel
ș
i
că
a apreciat în mod
greșit
faptele. Referitor la
afirmațiile făcute, instanța
de apel a considerat 7
septembrie 2009 ca fiind data la care reclamanta a comis fapt
a
ilicită.
Cu toate
acestea,
două
articole de
presă
din 8 septembrie 2009 depuse la dosar au
menționat că
aceasta a afirmat
că
statutul de parlamentar ar trebui
să
fie
incompatibil cu cel de avocat, deoarece politicienii se pot folosi de acest statut
pentru a avea avantaje. Aceasta a dat ca exemplu casa de avocatu
ră „[D.]Ș. ș
i
asociații”,
care a
câștigat
milioane de euro de la companii de stat
–
situat
e
într-un anumit
județ –
exact când V.P. era atât senior partener al casei în
discuție,
cât
ș
i parlamentar. A fost clar, prin urmare,
că afirmațiile
sale l-au
vizat în principal pe V.P., deoarece acesta era atât avocat, cât
ș
i parlamentar.
Casa de
avocatură „[D.]Ș. ș
i
asociații”
a fost veriga
slabă
în
relația D.Ș. ș
i
V.P.,
D.Ș.
nefiind parlamentar la data încheierii contractelor.
Reclamanta a
susținut,
de asemenea,
că
a
făcut afirmații
similare
încă
din 2006, pe când era ministru al
justiției, ș
i
că
a
inițiat
un proiect de lege prin
care
să
se
interzică
cumularea
calității
de avocat cu cea de parlamentar. Mai
mult ,
susținerile
sale nu au urm
ărit
atacarea
gratuită
a celor
două
persoane în
discuție,
deoarece ea nu s-a referit doar la
D.Ș.
S-a referit la
relația
dintre do
i
bărbați,
care erau prieteni,
relație
în care ambii s-au
susținut
în mod profitabil
ș
i pe care a folosit-o ca exemplu pentru a justifica necesitatea
adoptării
proiectului de lege propus de ea.
Niciodată
reclamanta nu a afirmat
că D.Ș.
ar
fi cumulat calitatea de parlamentar cu cea de avocat.
Reclamanta a
susținut că
a argumentat de asemenea, în
fața
in
stanței
de apel,
că D.Ș.
nu a probat
niciodată conținutul
exact al presupuselor
afirmații defăimătoare
care au
făcut
obiectul litigiului. Acesta s-a bazat pe un
6
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
articol de
presă
referitor la
conținutul afirmațiilor
ei, care era contrazis de alte
articole de
presă. După
cum s-a dovedit deja în
fața instanțelor
inferioare,
afirmațiile
ei au fost relatate diferit de
presă,
iar
D.Ș.,
care era la curent cu
acele
diferențe,
nu a
făcut
niciun demers pentru a le clarifica. Cu toate acestea,
instanța
de apel
ș
i-a în
sușit
versiunea lui
D.Ș.
cu privire la evenimente
fără
a
prezenta niciun motiv, considerând
că
fapta
ilicită
a reclamantei consta în
afirmarea în public la 7 septembrie 2009 a unei fapte
neadevărate.
Aceasta a
argumentat
însă că
era evident
că
din
relatări
le din
presă
din 8 septembrie
2009
lipsește
sintagma
„un
caz tipic de
corupție”.
De asemenea, din acele
articole de
presă
nu reiese nici
că
aceasta ar fi
susținut că D.Ș.
a semnat
contracte
ș
i a
câștigat
sume mari de bani de la companiile din
județul său
sau
că
ar fi cumulat calitatea de parlamentar cu cea de avocat.
Instanța
de apel nu
a verificat acele
neconcordanțe
dintre articolele de
presă ș
i, prin urmare, a
încadrat
greșit
faptele
.
În plus, reclamanta a
susținut că afirmați
ile sale au avut o
bază factual
ă
rezonabilă,
ș
i anume: (i) cel
puțin
patru articole de
presă
privind
relația
reciproc
avantajoasă
dintre
D.Ș. ș
i V.P., publicate înainte de
afirmațiile
sale
din septembrie 2009; (ii)
două
controale
–
privind
relația
contract
uală
dintre
casa de
avocatură „[D.]Ș. ș
i
asociații” ș
i
două societăți
de stat din
județul
reprezentat în Parlament de V.P.
–
care s-au încheiat cu mai mult de o
lună
înainte de
afirmațiile
sale
ș
i care au fost aduse la
cunoștința
organelor de
anchetă; ș
i (iii)
declarația
de avere a lui V.P. V.P. a devenit senior partener la
„[D.]Ș. ș
i
asociații”
în septembrie 2007, iar controalele sus-
menționate
au
arătat că,
de atunci,
numărul
de contracte noi semnate de casa de
avocatură
a
crescut
exponențial ș
i
că
cele existente au crescut semnificativ în valoare. În
plus, veniturile lui V.P. au crescut
substanțial.
Reclamanta a
susținut că afirmațiile
sale au fost
făcute
cu
bună
-
credință
ș
i nu au
urmărit
atacarea
gratuită
sau discreditarea intimatului. A
urmărit
doa
r
exemplificarea
ș
i argumentarea unei idei pentru care a militat în mod
constant, cu mult timp înainte de a face vreo referire la intimat, respectiv
pentru introducerea
incompatibilității
între calitatea de avocat
ș
i cea de
parlamentar.
În final, reclamanta a
susținut că instanța
de apel a aplicat
greșit
dispozițiile
dreptului general intern în materie de
răspundere civilă delictuală
ș
i art. 10 din
Convenție. Protecția acordată
imaginii politice a lui
D.Ș.
a fost
disproporționată ș
i în detrimentul dezbaterii libere a unei chestiuni de interes
public. Pe de
altă
parte,
instanța
de apel nu a verificat
dacă,
în
cauză,
îngrădirea
dreptului
său
la libertatea de exprimare a fost
necesară
într-o
societate democrati
că.
Potrivit
jurisprudenței Curții,
limita criticii acceptabile
este mai
largă
cu privire la politicieni, indiferent
dacă afirmațiile
în
cauză
au
fost
făcute
de
jurnaliști
sau de alte persoane.
Prin decizia din 7 noiembrie 2013
(disponibilă părților
la 3 martie
2014),
definitivă,
Înalta Curte de
Casație ș
i
Justiție („Curtea
de
Casație”)
a
respins ambele recursuri.
7
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Curtea de
Casație
a statuat
că
erau întrunite
cerințele
în ceea ce
priveșt
e
atragerea
răspunderii
civile delictuale în cauza reclamantei. În concret, fapta
ilicită
a pârâtei consta în afirmarea în public la 7 septembrie 2009 a unei fapte
neadevărate,
respectiv a unei fapte de
corupție,
care ar fi fost
săvârșită
de
reclamant în calitatea sa
cumulativă
de avocat
ș
i de parlamentar.
Afirmațiile
acesteia sunt de
natură să aducă
grave atingeri imaginii publice
ș
i
reputației
profesionale
ș
i politice a intimatului, iar acesta este prejudiciul adus acestuia.
Legătura
de cauzalitate dintre fapta
ilicită ș
i prejudiciu este
dată
de faptul
că
afirmațiile
reclamantei sunt de
natură
a pune sub semnul
întrebării
corectitudinea cu care intimatul
își desfășoară atribuțiile
ce decurg din
calitatea sa de politician, cât
ș
i
reputația
de cadru universitar.
33.
Vinovăția
este
dată
de atitudinea pârâtei care, prin
afirmațiile
directe
făcute
în
legătură
cu persoana intimatului,
depășește
limitele rezonabile ale
criticii reprezentând o
afirmație directă
a unei fapte de
corupție
cu privire la
intimat în
condițiile
în care orice
persoană
este beneficiara dreptului la
prezumarea
nevinovăției
sale.
Este
adevărat că
limitele criticii admisibile sunt mai largi în
privinț
a
unui om politic. Dar, în
același
timp, acesta are dreptul la protejarea
reputației
ș
i
demnității
sale. Nu orice expresie la adresa politicianului trebuie
tolerat
ă
automat.
35.
Instanța
a
făcut
trimitere la
jurisprudența Curții,
care distinge între
fapte
ș
i
judecăți
de valoare, precum
ș
i la
obligația
de a furniza probe în
sprijinul acestor
afirmații.
Pentru acest motiv, a statuat
că acuzația
de fapte
de
corupție formulată
de un fost ministru al
justiției ș
i fost procuror este de
natură
a afecta cariera
didactică,
profesional
ă ș
i
politică
a recurentului.
Problema faptelor de
corupție prezintă
un interes major pentru societatea
română.
36.
Instanța
nu a putut accepta
susținerea
reclamantei
că afirmațiile
sale pe
tema
incompatibilității
dintre
calitățile
de avocat
ș
i parlamentar nu au
urmări
t
atacarea
gratuită
sau discreditarea recurentului, ci
reprezintă
aducerea de noi
exemple
ș
i argumente în sprijinul unei
inițiative
legislative.
Instanța
a statuat
că
reclamanta este fost ministru al
justiției,
este per
cepută
public drept un
cunoscător
al legii penale
dată
fiind cariera sa de procuror, iar afirmarea în
public a unei fapte
neadevărate,
respectiv a unei fapte de
corupție
care ar fi
fost
săvârșită
de recurent, îi
cauzează
un prejudiciu moral acestuia.
În continuare,
instanța
a statuat
că
nici sistemul legislativ românesc
ș
i
nici normele comunitare nu
prevăd
un mod concret care
să
repare pe deplin
daunele morale suferite de o
persoană. Pronunțându
-se în echitate,
instanța
a
concluzionat
că
aprecierea
instanței
de apel în ceea ce
privește
cuantumul
despăgubirilor
morale acordate recurentului este una
corectă.
În final,
instanța
a statuat
că
nu cuantumul ridicat al
despăgubirilor
o
va împiedica pe reclamant
ă să săvârșească
în continuare astfel de fapte care
să aducă
atingere
reputației
recurentului, ci, mai ales, obligarea acesteia la
8
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
publicarea
hotărârii judecătorești
în care s-a
reținut
caracterul ilicit al unor
astfel de fapte.
VI. ALTE
INFORMAȚII
RELEVANTE
39.
D.Ș.
a fost senator, membru al Parlamentului României, din decembrie
2008
până
în 2015.
Reclamanta a depus la Curte trei articole publicate la 7 martie 2006, 24
februarie 2008
ș
i, respectiv, 9 mai 2009, într-un ziar neidentificat, pe pagina
de internet a ziarului
Ziua
ș
i pe portalul de
ș
tiri
HotNews
. Potrivit acestora,
reclamanta a
inițiat
un proiect de lege prin care propunea, printre altele, ca
profesia de avocat
să
fie
declarată incompatibilă
cu func
ț
ia de parlamentar
ș
i
ca incompatibilitatea în
cauză să rămână
în vigoare timp de cel
puțin
20 de
ani. De asemenea, a afirmat
că
Parlamentul nu a adoptat propunerea
menționată
anterior.
De asemenea, reclamanta a depus la Curte cinci articole publicate în
presă
în perioada 28 septembrie 2007
–
6 martie 2009.
Două
dintre articole
afirmau, printre altele,
că
V.P. a devenit senior partener la casa de
avocatură
„[D.]Ș. ș
i
asociații”
în septembrie 2007. Celelalte trei articole au descris
relația ș
i
legăturile
dintre V.P.,
D.Ș.,
casa de
avocatură „[D.]Ș. ș
i
asociații” ș
i
diverse complexe energetice de stat din
județul
reprezentat în Parlament de
V.P., inclusiv contractele de
consultanță juridică
semnate de casa de
avocatură ș
i complexurile energetice în
cauză
în perioada aprilie 2007
–
decembrie 2008 pentru onorarii juridice mari.
La 4 august 2009, Compartimentul corp control al uneia din companiil
e
de stat sus-
menționate
a întocmit un raport de
anchetă
privind d
ouă
contracte
de
asistență juridică
semnate de companie cu
„[D.]Ș. ș
i
asociații”.
În raport s-
au identificat mai multe probleme cu privire la modul în care contractele au
fost semnate
ș
i derulate
ș
i s-a afirmat
că
respectiva companie de stat a suferit
un prejudiciu financiar important. S-a propus sesizarea organelor de
anchetă
pentru
cercetări
suplimentare.
Reclamanta a depus la Curte
declarațiile
de avere ale V.P. din perioada
mai 2007
–
octombrie 2009,
arătând că,
din 2005
până
în 2008, veniturile
obținute
din
avocatură
de V.P. au crescut
substanțial
de la an la an. De
asemenea, se
arăta că
în perioada septembrie 2007
–
2008 acesta a fost senior
partener al casei de
avocatură „[D.]Ș. ș
i
asociații”.
Reclamanta a depus la Curte
două
articole de
presă
din 8 septembrie
2009, publicate de ziarul
Pandurul
ș
i de portalul Internet de
ș
tiri
Presaonline
.
În cele
două
articole s-a precizat în primul rând
că războiul
V.P.
–
Macovei a
înregistrat ieri un nou episod. În continuare, se relata
că
reclamanta a spus
că
statutul de parlamentar ar trebui
să
fie incompatibil cu cel de avocat, deoarece
politicienii se pot folosi de acest statut pentru a avea avantaje. Aceasta a
exemplificat cu casa de
avocatură „[D.]Ș. ș
i
asociații“,
care a
câștigat
milioane de euro de la complexurile energetice di
n
județ
exact în perioada î
n
9
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
care V.P. era atât senior partener al casei, cât
ș
i parlamentar reprezentând
județul
respectiv
.
În final, reclamanta a depus la Curte un articol publicat la 20 iunie
2018
pe portalul de
ș
tiri Internet
HotNews
, în care se afirma
că
Înalta Curte de
Casație ș
i
Justiție
l-a condamnat pe
D.Ș.
la trei ani de închisoare pentru trafic
de
influență.
Potrivit articolului,
D.Ș.
a fost acuzat de trafic de
influență
deoarece în perioada octombrie 2011
–
iulie 2014 a pretins sume de ban
i
ș
i a
primit 100 000 de euro de la o
persoană particulară
în schimbul
asigurării
încheierii unor contracte de
asistență juridică
între o mare
centrală
de energi
e
termică ș
i o
anumită
societate de
avocatură.
CADRUL LEGAL RELEVANT
Vechiul Cod civil, în vigoare
până
la 1 octombrie 2011, prevedea
că
orice
faptă
a omului, care
cauzează
altuia prejudiciu,
obligă
pe aceia din a
cărui greșeală
s-a ocazionat, a-l repara; omul este responsabil nu numai de
prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar
ș
i de acela ce a cauzat prin
neglijența
sau prin
imprudența
sa [art. 998
ș
i 999
–
a se vedea
Nicolae Virgiliu
Tănase
împotriva României
(MC), nr. 41720/13, pct. 68, 25 iunie 2019].
Art. 10
ș
i art. 30 alin. (1)
ș
i alin. (6) din
Constituție prevăd că
România
întreține ș
i
dezvoltă relații pașnice
cu toate statele
ș
i, în acest cadru,
relații
d
e
bună vecinătate,
întemeiate pe principiile
ș
i pe celelalte norme general admise
ale dreptului
internațional.
Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor
sau a
credințelor
prin viu grai, prin scris sau prin alte mijloace de comunicare
în public, sunt inviolabile. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia
demnitatea, onoarea,
viața particulară
a persoanei
ș
i nici dreptul la propria
imagine.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA
ÎNCĂLCARE
A ART. 10 DIN
CONVENȚI
E
Reclamanta s-a plâns
că sancțiunea aplicată
prin Decizia din 7
noiembrie 2013 a Înaltei
Curți
de
Casație ș
i
Justiție
i-a
încălcat
dreptul la
libertatea de exprimare, drept
prevăzut
la art.
10 din
Convenție
care, în
măsura relevantă,
prevede
următoarele:
„1.
Orice
persoană
are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie
ș
i libertatea de a primi sau de a comunica
informații
ori idei
fără
amestecul
autorităților
publice
ș
i
fără
a
ț
ine seama de frontiere. [...]
Exercitarea acestor
libertăți
ce
comportă
îndatoriri
ș
i
responsabilități
poate fi
supusă
unor
formalități, condiții,
restrângeri sau
sancțiuni prevăzute
de lege, care constituie
măsuri
necesare, într-o societate
democratică,
pentru securitatea
națională,
integritate
a
terit
orială
sau
siguranța publică, apărarea
ordinii
ș
i prevenirea
infracțiunilor, protecția
sănătății
sau a moralei,
protecția reputației
sau a drepturilor altora, pentru a împiedica
10
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
divulgarea
de
informații confidențial
e
sau pentru a garanta autoritate
a
ș
i im
p
arțialitatea
puterii
judecătorești.
”
A. Cu
privire la admisibilitat
e
Curtea
constată că
cererea nu este nici
vădit nefondată,
nici
inadmisibilă
pentru alte motive enumerate la art.
35 din
Convenție.
Prin
urmare, este necesar
să
fie
declarată admisibilă.
B. Cu
privire la fond
Argumentele
părților
(a) Reclamanta
Reclamanta a
susținut că,
potrivit Guvernului, litigiul având ca obiect
calomnia în
cauză
se referea la
afirmațiile
sale din 6 septembrie 2009 (a se
vedea infra, pct.
59).
Cu toate acestea, în
hotărârile
celor
două instanțe
de apel
s-a declarat
că afirmațiile
calomnioase au fost
făcute
la 7 septembrie 2009.
Faptul
că instanțele
de apel au
reținut
data de 7 septembrie 2009 ca
dată
a
afirmațiilor
sale însemna
că afirmațiile
nu ar fi putut fi
făcute ș
i publicate în
aceeași
zi. Acestea ar fi putut fi publicate doar la 8 septembrie 2009. Cu toate
acestea, articolele publicate la cea din
urmă
dat
ă
(a se vedea supra, pct.
25)
nu au fost luate în considerare de
instanțe
la aprecierea cauzei.
Din aceste articole lipsea sintagma
„un
caz clar de
corupție”
care,
potrivit lui
D.Ș.,
i-a prejudiciat grav imaginea
publică.
În plus, în
afirmațiil
e
citate în aceste articole de
presă,
reclamanta nu a
susținut că D.Ș.
ar fi încheiat
contracte
ș
i ar fi
câștigat
sume
substanțiale
de bani de la companiile
energetice situate în
județul
pe care l-ar reprezenta ulterior în Parlament. A
susținut
doar
că D.Ș.
a
obținut
aceste sume de la companiile energetice situate
în
județul
reprezentat în Parlament de
către
V.P. într-un moment în care V.P
.
era atât senior partener al casei de
avocatură „[D.]Ș. ș
i
asociații”,
cât
ș
i
parlamentar.
Totodată,
nu s-a
susținut
în articolele din 8 septembrie 2009
că
reclamanta a afirmat
vreodată că D.Ș.
ar fi cumulat calitatea de avocat cu cea
de parlamentar.
52.
Situația
de fapt
prezentată
de
reclamantă
a
arătat că
V.P. a fost cel care
a avut calitate
cumulativă
de avocat
ș
i de parlamentar, nu
D.Ș.
În opinia sa, a
fost inexplicabil de ce
instanța
de apel a acceptat argumentul lui
D.Ș.
potrivit
căruia
aceasta l-a acuzat
că „
ar fi cumulat calitatea de avocat cu cea de
parlamentar”.
53.
Deși
a
arătat Curții
de
Casație că
era necesar
să
se clarifice
inexactitățile
logice din
hotărârea instanței
de apel, nu s-a dat curs
solicitări
i
sale. Chiar presupunând
că instanța
de apel a comis o eroare atunci când a
considerat 7 septembrie 2009 ca
dată
a
afirmațiilor
publice ale reclamantei
ș
i
indiferent de care din articolele de
presă
au fost luate în considerare în sensul
prezentei cauze sau
dacă
acestea
conțineau
sintagma
„un
caz clar de
11
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
corupție”,
un fapt era clar: reclamanta nu s-a referit
niciodată
la
D.Ș.
în mod
individual, ci a prezentat
ș
i criticat public o
relație
reciproc
avantajoasă
între
D.Ș. ș
i V.P. În opinia sa, cele
două
persoane s-au sprijinit reciproc într-un
mod profitabil.
54.
Deși afirmațiile
publice ale reclamantei se refereau la
relația
dintre
două
persoane, numai
D.Ș.
a introdus
acțiuni
în
justiție
împotriva acesteia.
Prin urmare, se poate presupune
că,
pentru V.P., acelea
ș
i
afirmații
nu erau
nici false, nici de
natură să
cauzeze prejudicii care necesitau
răspuns
judiciar.
Reclamanta a
susținut că
libertatea sa de exprimare a fost
încălcată
întrucât a
acționat
cu
bună
-
credință
într-o chestiune de interes public, iar
afirmațiile
sale au avut
o
bază
de fapt
rezonabilă ș
i
suficientă. Afirmațiile
sale
din septembrie 2009 privind incompatibilitatea dintre profesia de avocat
ș
i
calitatea de parlamentar nu au
urmărit
atacarea
gratuită
sau discreditarea lui
D.Ș.
Scopul
observațiilor
sale a fost de a prezenta noi exemple
ș
i argumente
în sprijinul unui proiect de lege, pe care l-a
susținut
în mod constant de-a
lungul anilor, ba chiar cu mult timp înainte de a face vreo referire la
relația
D.Ș.
-V.P. A fost evident
că afirmațiile
sale au fost de interes public deoarece
acestea au vizat pericole privind fondurile publice
ș
i chestiunile de
bună
guvernare.
56.
Jurisprudența Curții invocată
de
instanțe ș
i de Guvern în
susținerea
argumentelor proprii se referea la cauze în care
afirmațiile
în litigiu nu au avut
nicio
bază factuală
ori au fost mult mai dure decât ale sale. Cu toate acestea,
în cazul
său,
a existat o
bază factuală suficientă
pentru
afirmațiile
sale.
Reclamanta a prezentat argumente, precum
ș
i dovezi relevante pentru a le
susține
în
fața
tuturor
instanțelor.
Cu toate acestea,
instanțele
de apel nu au
luat în considerare elementele care dovedesc
existența
unei astfel de baze
factuale rezonabile. În plus, în opinia sa, ultimele
două instanțe judecătorești
au fost nejustificat de severe
–
aproape ostile
– față
de ea, dar inexplicabil de
indulgente
față
de
D.Ș.
Niciuna dintre
instanțe
nu a considerat
că
faptul
că
atât
D.Ș.
cât
ș
i V.P. ocupau
funcții
publice importante în momentul în care
reclamanta
ș
i-a exprimat în mod public criticile cu privire la comportamentul
lor le impunea
obligația
de a accepta verificarea
atentă
a
fiecărui
cuvânt
ș
i a
fiecărei
fapte atât de
către jurnaliști,
cât
ș
i de
către
publicul larg.
Reclamanta a
susținut că hotărârile instanțelor
de apel, în special
afirmațiile
acestora potrivit
cărora
libertatea de exprimare s-a oprit acolo unde
au început drepturile
constituționale
privind demnitatea altora (a se vedea
supra, pct.
18),
conțineau
argumente care sunt incompatibile cu
jurisprudența
Curții,
în special în cazul politicienilor.
Reclamanta a contestat argumentele Guvernului, potrivit
cărora
ingerința
în libertatea sa de exprimare ar fi fost
proporțională
cu scopul
legitim
urmărit.
A
susținut că sancțiunea pecuniară
care i-a fost
impusă ș
i
prejudiciul financiar suplimentar pe care l-a suferit din cauza
afirmațiilor
făcute
în public cu
bună
-
credință ș
i pe baza faptelor, criticând
influența ș
i
12
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
relația
de afaceri a doi politicieni
ș
i parlamentari, nu a fost doar
disproporționată,
ci
ș
i complet
nejustificată ș
i
contrară jurisprudenței Curții.
(b) Guvernul
Guvernul a
susținut că
reclamanta nu era
jurnalistă.
În plus, atitudinea
acesteia
după
ce a
făcut afirmațiile
în litigiu
–
a nominalizat persoanele la care
s-a referit atunci când a fost
întrebată
de
jurnaliști
, nu a negat sau retractat
niciodată afirmațiile,
nu a contestat
niciodată
publicarea
afirmațiilor
sale în
presă ș
i nu a contestat
niciodată
faptul
că
presa a fost
prezentă
la
ș
coala de
vară
unde a
făcut afirmațiile –
a
arătat
în mod clar
că
a fost de acord cu
publicarea
afirmațiilor
sale de
către presă.
Guvernul a recunoscut
că
Decizia
civilă
a
Curții
de Apel din 3
octombrie 2011 (a se vedea supra, pc
t.
17-
23)
ș
i Decizia din 7 noiembrie 2013
a
Curții
de
Casație
(a se vedea supra, pct.
31-
38)
ar putea fi considerate ca o
ingerință
în dreptul reclamantei la libertatea de exprimare. Cu toate acestea,
ingerința
a fost
prevăzută
de lege,
ș
i anume art. 998-999 din vechiul Cod civil
(a se vedea supra, pct.
46).
De asemenea, a
urmărit
un scop legitim, în special
protecția
dreptului la
reputație
al reclamantului.
Guvernul a
susținut că autoritățile naționale
nu
ș
i-au
depășit
marja de
apreciere atunci când au considerat
că ingerința
în drepturile reclamantei a
fost
justificată
de o nevoie
socială imperioasă. Afirmațiile
sale au
depășit
limitele criticilor acceptabile cu privire la o
persoană
care
ocupă
o
funcție
publică
.
62.
Deși
dezbaterea
politică
era
caracterizată
de o
anumită
ferocitate
,
libertatea de exprimare are limite care ar fi
încălcate
în
circumstanțe
în care
s-au
făcut afirmații
calomnioase nejustificate. În prezenta
cauză,
reclamanta
a
depășit
simpla
speculație ș
i ironie
ș
i l-a acuzat pe
D.Ș.
de fapte de
corupție
înfățișându
-l cu oarecare certitudine ca fiind un
tânăr
parlamentar care
câștigase
o avere prin semnarea de contracte cu
societăți
de stat. În plus,
reclamanta a
susținut că
a
firmațiile
sale au fost justificate de articole de
pres
ă
anterioare, care au transmis
aceleași informații
.
Presupunând
că afirmațiile
reclamantei ar putea fi considerate ca
încadrându-se într-o dezbatere
publică
de interes general, art.
10 nu
garantează
dreptul la libertatea de exprimare
fără
limite, chiar
ș
i în
legătură
cu chestiuni de interes public. În astfel de
circumstanțe,
partea care
comunică
asemenea
informații
trebuia
să acționeze
cu
bună
-
credință
pentru a transmite
info
rmații
exacte
ș
i credibile.
Reclamanta a
făcut afirmațiile
respective în cursul unei
prezentări
pe
care ar fi putut
să
o
pregătească
cu ceva timp înainte
ș
i a
răspuns fără
echivo
c
la
întrebările jurnaliștilor
cu privire la identitatea celor doi parlamentari în
discuție.
În plus,
afirmațiile
anterioare
făcute
de
jurnaliști
în articole de
presă
anterioare referitoare la
același
subiect nu au fost analizate de o
instanță.
În
consecință,
reclamanta nu ar fi trebuit
să
prezinte inform
ațiile
în
discuție
ca
pe un fapt dovedit, doar bazându-se pe presupusa
bună
-
credință
a
jurnaliștilor
13
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
ș
i pe faptul
că aceștia
nu ar fi publicat asemenea
informații fără
o
bază
factuală rezonabilă
.
Invocând
jurisprudența relevantă
a
Curții, instanțele naționale
au
examinat
situația
de fapt luând în considerare, de asemenea, documentele
prezentate de reclamantul recurent în
susținerea pretențiilor
sale.
Instanțele
de apel au concluzionat
că
faptele imputate lui
D.Ș.
nu au fost
adevă
rate.
Acestea au considerat
că,
în lipsa unei baze factuale reale
ș
i solide care
să
susțină pretențiile
reclamantei,
afirmațiile
sale au
depășit
limitele criticilor
acceptabile cu privire la o chestiune de interes public, deoarece sugestia
privind faptele de
corupție
a fost
făcută
de o
persoană cunoscută
public, care
era
respectată
de colegii ei
ș
i de public.
Guvernul a recunoscut
că
suma
acordată
lui
D.Ș.
de
către instanțe
cu
titlu de daune morale (aproximativ 2.300 EUR
–
a se vedea supra, pct.
17)
a
fost una
substanțială.
Cu toate acestea, a considerat
că
aceasta nu a fost
însă
excesivă.
Reclamanta nu a contestat în
fața instanței
de recurs suma
acordată
de ins
tanța
de apel lui
D.Ș.
cu titlu de daune morale.
Instanțele
au efectuat un
exercițiu
de punere în
balanță
a intereselor concurente în
discuție,
iar
concluziile acestora nu au fost arbitrare, având în vedere
circumstanțele
cauzei.
Motivele
reținute
de
instanța
de fond în
susținerea hotărârii
sale (a se
vedea supra, pct.
10-
14)
nu se deosebeau în mod
substanțial
de cele ale
instanțelor
de apel.
Soluția diferită pronunțată
în
cauză
de
instanța
de fond a
fost rezultatul exclusiv al marjei de apreciere a acestei
instanțe
în raport cu
situația
de fapt.
Ș
i
instanța
de fond a perceput
afirmațiile
reclamantei ca fiind
de
natură să
prejudicieze
reputația
lui
D.Ș.,
chiar
dacă,
în cele din
urmă,
s-a
pronunțat
în favoarea reclamantei. Spre deosebire de
instanța
de fond,
instanțele
de apel nu au
făcut
decât
să
acorde mai
multă importanță
argumentelor lui
D.Ș.
referitoare la statutul
său
social
ș
i la impactul pe care
opiniile reclamantei l-ar fi putut avea asupra publicului larg, având în vede
re
poziția
sa de fost ministru al
justiției.
Invocân
d
jurisprudența Curții
privind
afirmațiil
e cu un
potențial
impact
similar asupra
reputației
altora, Guvernul a
susținut că
reclamanta
ș
i-a
formulat
afirmațiile
cu
intenția
de a pune la
îndoială
onestitatea
ș
i
reputația
lui
D.Ș.
În
circumstanțele
în care reclamanta avusese
intenția
de a alerta
publicul cu privire la posibile nereguli
ș
i de a-l acuza direct pe
D.Ș.,
aceasta
avusese datoria de a oferi o
bază factuală suficientă
în sprijinul
afirmațiilo
r
sale. Chiar
ș
i în ipoteza
că afirmațiile
reclamantei ar putea fi considerate ca o
măsură
de promovare a unui proiect de lege, acestea au
depășit totuși
limitele
criticii acceptabile, deoarece echivalau cu acuzarea unei persoane de o
infracțiune
pentru care nu a fos
t
cercetată
penal sau
condamnată.
Motivarea
Curții
Curtea este de acord cu Guvernul
că
Decizia
civilă
a
Curții
de Apel din
3 octombrie 2011 (a se vedea supra, pct.
17-
23)
ș
i Decizia din 7 noiembrie
14
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
2013 a
Curții
de
Casație
(a se vedea supra, pct.
31-
38)
constituiau o
„ingerință”
în dreptul reclamantei la libertatea de exprimare (a se vedea supra,
pct.
60).
Curtea
constată,
de asemenea, c
ă ingerința criticată
era
prevăzută
d
e
lege, respectiv de art.
998-999 din Codul civil în vigoare la momentul
respectiv (a se vedea supra, pct.
9
ș
i
46),
ș
i a
urmărit
scopul legitim
menționat
la art. 10 § 2 din
Convenție, ș
i anume
„protejarea reputației
sau a drepturilor
altora”
.
71.
Rămâne
de stabilit, prin urmare,
dacă ingerința
a fost
„necesară
într-o
societate
democratică”.
(a) Principii
generale privind necesitatea într-o societate
democratică
În acest sens, Curtea
amintește că
libertatea de exprimare constituie
una dintre bazele
esențiale
ale unei
societăți
democratice
ș
i una dintre
condițiile
de
bază
pentru progresul acesteia
ș
i pentru autorealizarea
fiecărei
persoane. Sub rezerva alin.
2 al art.
10, aceasta se
aplică
nu doar
„informațiilor”
sau
„ideilor”
care sunt primite favorabil ori sunt considerate
inofensive sau tratate cu
indiferență,
ci
ș
i celor care
ofensează, șochează
sau
deranjează.
Acestea
reprezintă cerințele
pluralismului,
toleranței ș
i ale unei
mentalități
deschise,
fără
de care nu
există
o
„societate democratică”.
Astfel
cum se prevede la art. 10,
această
libertate este
supusă
unor
excepții,
care
necesită totuși
o interpretare
strictă,
iar necesitatea de a o restrânge trebuie
să
fie
stabilită
în mod
convingător
[a se vedea, printre alte
autorități,
Perna
împotriva Italiei
(MC), nr.
48898/99, pct.
39 lit.
a), CEDO 2003-V;
ș
i
Paraskevopoulos împotriva Grecie
i
, nr. 64184/11, pct. 29, 28 iunie 2018].
Pentru a verifica
dacă ingerința
era o
măsură „necesară
într-o societat
e
democratică”,
Curtea trebuie
să stabilească dacă
aceasta a corespuns unei
„nevoi
sociale
imperioase”.
Statele contractante
beneficiază
de o
anumită
marjă
de apreciere atunci când stabilesc
dacă există
o astfel de nevoie, dar
aceasta merge
mână
în
mână
cu un control european, în ceea ce
privește
atât
legislația,
cât
ș
i
hotărârile
care o
aplică,
inclusiv cele
pronunțate
de o
instanță
independentă.
Prin urmare, Curtea este
împuternicită să
se
pronunțe
printr-
o
hotărâre definitivă
asupra chestiunii
dacă
o
„restrângere”
poate fi
reconciliată
cu libertatea de exprimare
protejată
de art. 10 (a se vedea, de exemplu,
Tușalp
împotriva Turciei
, nr. 32131/08
ș
i 41617/08, pct. 41, 21 februarie 2012;
ș
i
Paraskevopoulos
,
citată
anterior, pct. 30).
În exercitarea
jurisdicției
sale de control, Curtea nu are sarcina de a
înlocui
autoritățile naționale
competente, ci mai
degrabă
de a examina, în
temeiul art.
10,
hotărârile
pro
nunțate
de acestea în temeiul puterii lor de
apreciere. În special, Curtea trebuie
să stabilească dacă
motivele invocate de
autoritățile naționale
pentru a justifica
ingerința
au fost
„relevante ș
i
suficiente” ș
i
dacă măsura luată
a fost
„proporțională
cu scopurile legitime
urmărite”.
Procedând astfel, Curtea trebuie
să
se asigure
că autoritățile
naționale
au aplicat norme care erau conforme cu principiile
prevăzute
d
e
15
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
art. 10
ș
i, în plus,
că
s-au bazat pe o evaluare
satisfăcătoare
a faptelor
relevante [a se vedea
Lindon, Otchakovsky-Laurens
ș
i July împotriva
Franței
(MC), nr. 21279/01
ș
i 36448/01, pct. 45, CEDO 2007-IV;
ș
i
Frisk
ș
i Jensen
împotriva Danemarcei
, nr. 19657/12, pct. 51, 5 decembrie 2017].
În acest sens, Curtea aminte
ș
te
că,
pentru a evalua justificarea unei
afirmații
criticate, trebuie
făcută distincție
între fapte
ș
i
judecăți
de valoare.
În vreme ce
existența
unor fapte poate f
i
demonstrată,
veridicitatea
judecăților
de valoare nu poate f
i
dovedită. Cerința
de a dovedi veridicitatea unei
judecăți
de valoare este imposibil de îndeplinit
ș
i
încalcă însăși
libertatea de opinie,
care este o parte
fundamentală
a dreptului garantat de art.
10. Problema
clasificării
unei
afirmații
ca fapt sau ca
judecată
de valoare
ț
ine, în primul
rând, de marja de apreciere a
autorităților naționale,
în special a
instanțelor
naționale. Totuși,
chiar
ș
i în cazul în care o
afirmație
constituie o
judecată
d
e
valoare, trebuie
să
existe o
bază factuală suficientă
pentru a o justifica, în caz
contrar fiind
considerată excesivă
[a se vedea
Pedersen
ș
i Baadsgaard
împotriva Danemarcei
(MC), nr.
49017/99, pct.
76, CEDO 2004-XI;
Makraduli împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei
, nr. 64659/0
9
ș
i 24133/09, pct.
62, 19 iulie 2018;
ș
i
Paraskevopoulos
,
citată
anterior,
pct. 32]. În exercitarea
jurisdicției
sale de control, Curtea trebuie
să
analizeze
ingerința
în litigiu prin prisma cauzei în ansamblu, inclusiv statutul
reclamantului
ș
i cel al pârâtului în cadrul procedurii interne,
conținutul
obser
vațiilor
critice imputate reclamantului, precum
ș
i contextul
ș
i modul în
care acestea au fost
făcute
publice (a se vedea
Lykin împotriva Ucrainei
,
nr. 19382/08, pct. 25, 12 ianuarie 2017;
ș
i
Makraduli
,
citată
anterior, pct. 62),
având în vedere faptul
că
a
firmațiile
referitoare la chestiuni de interes public
pot, din acest motiv,
să
constituie mai
degrabă judecăți
de valoare decât fapte
(a se vedea
Makraduli
,
citată
anterior, pct. 62)
ș
i faptul
că
unui reclamant
implicat în mod clar într-o dezbatere
publică
cu privire la o chestiune
importantă
îi
incumbă
o
sarcină
a probei care se
limitează
la
obligația
d
e
diligență,
întrucât în astfel de
circumstanțe
o
obligație
de a proba fapte ar
putea
să
îl/o priveze de
protecția conferită
de art. 10 (a se vedea
Makraduli
,
citată
anterior, pct. 75, cu trimiterile de acolo).
Atunci când trebuie
să
examineze
dacă
este
necesară
o
ingerință
într-o
societate
democratică
în interesele
„protecției reputației
sau a drepturilor
altora”,
Curtea poate fi
obligată să
verifice
dacă autoritățile naționale
au
asigurat un echilibru corect în protejarea a
două
valori garantate de
Convenție
care pot intra în conflict una cu
cealaltă
în anumite cazuri,
ș
i anume, pe de o
parte, libertatea de exprimare
protejată
de art. 10, iar pe
de
altă
parte, dreptul
la respectarea
vieții
private consacrat de art. 8 [a se vedea
Axel Springer AG
împotriva Germaniei
(MC), nr. 39954/08, pct. 84, 7 februarie 2012]. Cu toate
acestea, ca
să
se aplice art. 8, un atac la adresa
reputației
unei persoane trebuie
să atingă
un anumit nivel de gravitate
ș
i
să
fi fost
săvârșit
într-un mod cauzator
de prejudicii
exercitării
personale a dreptului la respectarea
vieții
private [a
16
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
se vedea
Axel Springer AG
,
citată
anterior, pct. 83;
ș
i
Bédat împotriva
Elveției
(MC), nr. 56925/08, pct. 72, CEDO 2016].
În cazul în care dreptul la libertatea de exprimare este pus în
balanță
cu dreptul la respectarea
vieții
private, criteriile relevante
prevăzute
în
jurisprudența Curții
includ: (a)
contribuția
la o dezbatere de interes general;
(b) notorietatea persoanei vizate
ș
i obiectul
relatării;
(c) comportamentul
anterior al persoanei în
cauză;
(d) modalitatea de
obținere
a
informațiilor ș
i
veridicitatea acestora; (e)
conținutul,
forma
ș
i
consecințele relatării;
ș
i (f)
gravitatea
sancțiunii
aplicate [a se vedea
Von Hannover (nr.
2)
(MC),
nr. 40660/08
ș
i 60641/08, pct.
108-113, CEDO 2012;
Axel Springer AG
,
citată
anterior, pct. 89-95,
Satakunnan Markkinapörssi Oy
ș
i Satamedia Oy
împotriva Finlandei
(MC), nr. 931/13, pct. 165-166, CEDO 2017 (extrase);
ș
i
Falzon împotriva Maltei
, nr. 45791/13, pct. 55, 20 martie 2018].
În ceea ce
privește,
în special,
protecția
drepturilor politicienilor,
Curtea a
reținut că, deși
libertatea de exprimare este
importantă
pentru
toată
lumea, aceasta este deosebit de
importantă
pentru
reprezentanții aleși
ai
poporului.
Aceștia reprezintă
electoratul, atrag
atenția
asupra grijilor acestuia
ș
i le
apără
interesele. În
consecință, ingerințele
în libertatea lor de exprimare
necesită
un control cât mai atent din partea
Curții
(a se vedea
Castells
împotriva Spaniei
, 23 aprilie 1992, pct. 42, seria A nr. 236;
Lombardo
ș
i
alții
împotriva Maltei
, nr.
7333/06, pct.
53, 24 aprilie 2007;
ș
i
Lewandowska
-
Malec împotriva Polonie
i
, nr. 39660/07, pct. 60, 18 septembrie 2012).
Curtea a
reținut,
de asemenea,
că
trebuie
făcută
distin
cție
între
persoanele particulare
ș
i persoanele care
acționează
într-un context public, în
calitate de oameni politici sau persoane publice. În
consecință, deși
o
persoană particulară necunoscută
publicului poate pretinde o
protecție
specială
a dreptului s
ău
la
viață privată,
nu
același
lucru este valabil
ș
i în cazul
persoanelor publice pentru care limitele
observațiilor
critice sunt mai largi,
deoarece acestea sunt în mod inevitabil
ș
i cu
bună știință
expuse controlului
public
ș
i, prin urmare, trebuie
să
manifeste un grad mai mare de
toleranță
[a
se vedea
Milisavljević
împotriva Serbiei
, nr. 50123/06, pct. 34, 4 aprilie 2017;
ș
i
Prunea împotriva României
, nr. 47881/11, pct. 30, 8 ianuarie 2019). Un
politician are cu
siguranță
dreptul la
protecția reputație
i
, chiar
ș
i atunci când
nu
acționează
în calitate de
persoană particulară,
dar, în astfel de cazuri,
cerințele
acestei
protecții
trebuie puse în
balanță
cu interesele dezbaterii
deschise a chestiunilor politice (a se vedea, printre alte
autorități,
Lykin
, c
itat
ă
anterior, pct. 26).
Curtea a
reținut,
de asemenea,
că
art. 10 din
Convenție
nu
garantează
totuși
libertate de exprimare
totală ș
i
nelimitată,
nici
măcar
în ceea ce
privește
relatările
mediatice privind aspecte de interes public deosebit. În conformitate
cu alin. (2) al acestui articol, exercitarea acestei
libertăți comportă „îndatoriri
ș
i
responsabilități”,
care pot
căpăta importanță
atunci când apare problema
atacării reputației
unor persoane particulare
ș
i a
încălcării „d
repturilor
altora”.
Astfel,
informațiile
transmise cu privire la probleme de interes general se
17
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
supun
condiției
ca
aceștia să acționeze
cu
bună
-
credință
pentru a furniza
informații
exacte
ș
i credibile (a se vedea
Barata Monteiro da Costa Nogueira
ș
i Patrício Pereira împotriva Portugaliei
, nr. 4035/08, pct. 31, 11 ianuarie
2011, cu trimiterile de acolo;
ș
i
Kurski împotriva Poloniei
, nr.
26115/10
,
pct. 56, 5 iulie 2016).
În final, Curtea
amintește că,
atunci când
autoritățile națio
nale au pus
în
balanță
libertatea de exprimare
ș
i dreptul la
viață privată
în conformitate
cu criteriile
enunțate
în
jurisprudența Curții,
sunt necesare motive întemeiate
pentru a înlocui opinia
instanțelor naționale
cu cea proprie (a se vedea
Von
Hannover
,
citată
anterior, pct. 107;
Axel Springer AG
,
citată
anterior, pct. 88;
ș
i
Frisk
ș
i Jensen împotriva Danemarcei
,
citată
anterior, pct. 54).
(b) Aplicarea
acestor principii în prezenta
cauză
Revenind la
circumstanțele
prezentei cauze, Curtea
constată
de la bun
început
că
reclamanta a
susținut că
nu era clar
dacă instanțele naționale ș
i-au
limitat analiza la
afirmațiile
sale din 6 septembrie 2009, care au fost publicate
în
presă
la 7 septembrie sau, mai
degrabă,
la
afirmațiile
sale din 7 septembrie
2009, care au fost publicate în
presă
la 8 septembrie. În plus, aceasta pare
să
susțină că instanțele naționale
au omis
să
analizeze argumentele sale privind
neconcordanțele
din articolele de
presă
din 7
ș
i 8 septembrie 2009 referitoare
la
conținutul
real al
afirmațiilor
sale. Reclamanta a considerat
că
era
importantă
clarificarea acestei chestiuni, având în vedere
că afirmațiile
sale
ș
i
articolele de
presă
în
discuție
aveau un
conținut ș
i o semnific
ație
diferite (a se
vedea supra, pct.
50-
53).
Curtea
constată că
reclamanta
însăși
era de
părere că instanțele
nu au
luat în considerare în analiza proprie articolele de
presă
din 8 septembrie 2009
(a se vedea supra, pct.
50).
În plus,
D.Ș.
pare
să
se fi raportat la articolele de
presă
din 7 septembrie 2009 atunci când a introdus
acțiunea
în
răspundere
civilă delictuală
împotriva acesteia (a se vedea supra, pct.
9).
Pe de
altă
parte,
susținerile
reclamantei în
fața instanței
de apel (a se vedea supra, pct.
1
6)
citite în contextul
conținutului
real al articolelor de
presă
propriu-zise (a se
vedea supra, pct.
7,
8
ș
i
44)
par
să
sugereze
că
articolele de
presă
au vizat
afirmațiile făcute
de
reclamantă
la date diferite. În aceste
condiții,
chiar
dacă
este
adevărat că instanțele
de apel au considerat
că
data
afirmațiilor
reclamantei criticate de
D.Ș.
a fost 7 septembrie 2009 (a se vedea supra,
pct.
18
ș
i
32),
în opinia
Curții, informațiile
aflate la dosar
sugerează că
aceasta
a fost o
simplă
eroare
materială
din partea
instanțelor,
întrucât
acțiunea
în
justiție introdusă
de
D.Ș. ș
i aprecierea
instanțelor naționale
se refereau în fapt
la
afirmațiile
acesteia din 6 septembrie 2009, care au fost relatate de pr
esă
în
ziua
următoare
(a se vedea supra, pct.
7-
8).
De asemenea, având în vedere
susținerile
reclamantei în
fața instanț
elor de apel
ș
i
conținutul
diferitelor
articole de
presă
cu privire la datele reale ale
afirmațiilor
reclamantei, Curte
a
nu
acordă
o
importanță semnificativă
faptului
că instanțele naționale
nu au
examinat în mod expres argumentele acesteia privind neconco
rdanțele
dintre
18
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
articolele de
presă
din 7
ș
i 8 septembrie 2009 cu privire la
conținutul
real al
afirmațiilor
sale.
Curtea
constată,
de asemenea,
că,
în momentul în care a
făcut
afirmațiile
criticate, reclamanta era politician, membru al partidului politic
PDL
ș
i europarlamentar (a se vedea supra, pct.
5).
Afirmațiile
sale îl vizau
atât pe
D.Ș.,
cât
ș
i pe V.P., doi politicieni care erau membri ai unui partid
politic diferit
ș
i membri
aleși
în Parlamentul României.
Afirmațiile
au fost
făcute
la o
școală
de
vară organizată
de PDL
ș
i au fost relatate în articole de
presă
publicate în ziare
naționale.
Chiar
dacă afirmațiile
reale ale reclamantei
citate de
presă
nu au inclus nici un nume, aceasta nu a contestat articolele de
presă
în care i-a nominalizat ulterior pe
D.Ș. ș
i V.P. ca fiind persoanele la care
s-a referit. De asemenea, în dosarul cauzei nu
există
niciun indiciu
că
reclamanta nu a
ș
tiut
că
membrii presei sunt
prezenți
la
ș
coala de
vară
organizată
de PDL sau
că
nu ar fi putut anticipa
că
orice afirm
ație
pe care o
făcea
cu
această
ocazie va fi
relatată
în
presă.
85.
Afirmațiile
reclamantei se refereau la unele
acțiuni
ale lui
D.Ș.
pe care
le considera
„fapta tipică
de
corupție
prin
influență politică”
(a se vedea supra,
pct.
7
ș
i
8).
Afirmațiile
reclamantei erau capabile nu numai
să păteze reputația
lui
D.Ș.,
ci
ș
i
să
îi cauzeze prejudicii grave atât în mediul
său
profesional, cât
ș
i în cel social. În
consecință, acuzațiile
aduse lui
D.Ș.
au atins nivelul de
gravitate necesar pentru a putea prejudicia drepturile sale în temeiul art. 8 din
Convenție
(a se vedea
jurisprudența citată
la pct.
76
supra). Prin urmare,
Curtea trebuie
să
verifice
dacă autoritățile naționale
au asigurat un echilibru
corect între cele
două
valori garantate de
Convenție, ș
i anume, pe de o parte,
libertatea de exprimare a reclamantei
protejată
de art. 10
ș
i, pe de
altă
parte,
dreptul lui
D.Ș.
la respectarea
reputației
sale în temeiul art. 8 (a se vedea
Axel
Springer AG
,
citată
anterior, pct. 84).
Curtea
observă că instanțele națion
ale au
părut să
accepte
că
criticile
formulate în
afirmațiile
reclamantei nu erau îndreptate împotriva
activităților
private ale lui
D.Ș.,
ci mai
degrabă
împotriva atitudinii sale în calitate de
politician, respectiv de parlamentar (a se vedea supra, pct.
20
ș
i
32).
Pe baza
probelor aflate la dosar, Curtea nu vede niciun motiv
să rețină
contrariul. Ca
atare, atitudinea acestuia în
această
calitate era în mod clar una de preocupare
legitimă față
de publicul larg. În
această privință,
Curtea a statuat deja
că
modul în care un
funcționar
ales la nivel local
își exercită atribuțiile ș
i
chestiunile legate de integritatea sa
personală
sunt aspecte de interes general
pentru comunitate (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Soko
łowski
împotriva
Poloniei
, nr. 75955/01, pct. 45, 29 martie 2005;
Kwiecień
împotriva Poloniei
,
nr. 51744/99, pct. 51, 9 ianuarie 2007;
ș
i
Paraskevopoulos
,
citată
anterior,
pct. 36)
ș
i
că,
în temeiul art.
10 § 2 din
Convenție, există
un domeniu de
aplicare redus pentru restrângeri ale discursului politic sau ale dezbaterilor
privind chestiuni de interes public [a se vedea, printre alte
autorități,
Sürek
împotriva Turciei
(nr. 1)
(MC), nr.
26682/95, pct.
61, CEDO 1999IV;
ș
i
Instytut Ekonomichnykh Reform, TOV împotriva Ucraine
i
, nr.
61561/08
,
19
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
pct. 44, 2 iunie 2016]. În opinia
Curții, considerațiile menționate
anterior au
aceeași
valabilitate în
privința funcționarilor aleși
la nivel
național,
cum era
D.Ș.
În
consecință, autoritățile
au avut o
marjă
de apreciere deosebit de
restrânsă
la evaluarea
necesității
unei
ingerințe
în libertatea de exprimare a
reclamantei [a se vedea, de exemplu,
Morice împotriva
Franței
(MC),
nr. 29369/10, pct. 125, 23 aprilie 2015;
ș
i
Instytut Ekonomichnykh Reform,
TOV
,
citată
anterior, pct. 50].
În ceea ce
privește conținutul afirmațiilor
în litigiu, Curtea
observă că,
deși instanța
de fond a considerat
afirmațiile
reclamantei ca fiind simple
insinuări –
sugestii subtextuale subîn
ț
elese care ar putea fi interpretate
greșit
de diferite persoane (a se vedea supra, pct.
12)
–
,
instanțele
de apel au
considerat
că
reclamanta a afirmat o
faptă neadevărată
cu privire la
D.Ș., ș
i
anume
că
a comis o
faptă
de
corupție
în calitatea sa
cumulativă
de avocat
ș
i
de parlamentar (a se vedea supra, pct.
18
ș
i
32).
Curtea
constată că instanțel
e
naționale
sunt, în principiu, mai în
măsură
decât o
instanță internațională să
aprecieze
intenția
din spatele frazelor
ș
i
afirmațiilor
în litigiu
ș
i, în special,
să
judece modul în care publicul larg le-ar interpreta
ș
i ar
reacționa
la ele (a se
vedea,
mutatis mutandis
, cu privire la o plângere
formulată
în temeiul art. 8
din
Convenție
pentru o
presupusă încălcare
a dreptului la
reputație,
Jalbă
împotriva României
, nr.
43912/10, pct.
33, 18 februarie 2014). Cu toate
acestea, Curtea
constată că instanțele
de apel nu au prezentat motive
convingătoare
pentru concluzia lor privind natura af
irmațiilor
în
cauză.
Având în vedere sfera
limitată
a
raționamentului
lor în
această privință,
Curtea nu este
convinsă
de abordarea acestora
ș
i nu poate
împărtăși
concluzia
acestora pentru
următoarele
motive (a se vedea, de exemplu
ș
i
mutatis
mutandis
,
Instytut Ekonomichnykh Reform, TO
V
,
citată
anterior, pct. 52-53).
Având în vedere
conținutul afirmațiilor
reclamantei,
explicația inclusă
în articolele de
presă
relevante
ș
i
constatările
contradictorii ale
instanțelor
naționale
care au examinat chestiunea, Curtea este de
părere că observațiile
reclamantei
conțin
o
combinație
de
judecăți
de valoare
ș
i fapte. Este
convinsă
că
scopul
afirmațiilor
sale a fost de a folosi exemplul de
conduită specifică
lui
D.Ș. ș
i V.P., pe care ea l-a considerat ca echivalent cu
„fapta tipică
d
e
corupție
prin
influență politică”,
în contextul conceptului mai larg de conflict
de interese ca sprijin pentru o idee pe care a promovat-o în mod constant,
ș
i
anume adoptarea unei legi care
să
declare incompatibile calitatea de avocat
ș
i
cea de parlamentar. Prin urmare, se pune întrebarea
dacă
se poate stabili o
bază factuală
suficient de
exactă ș
i de
fiabilă, proporțională
cu natura
ș
i
nivelul
afirmațiilor ș
i
acuzațiilor
reclamantei (a se vedea
Reznik împotriva
Rusiei
, nr. 4977/05, pct. 46, 4 aprilie 2013);
ș
i
Rungainis împotriva Letonie
i
,
nr. 40597/08, pct. 63, 14 iunie 2018).
Curtea admite
că
unele dintre
afirmațiile
reclamantei, precum cele
referitoare la atitudinea
specifică
a lui D.
Ș
.
– ș
i anume pretinsa semnare a
unor contracte foarte profitabile cu
societăți
de stat situate în
județul
pe care
20
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
îl reprezenta în Parlament
–
ar putea fi considerate ca neavând o
bază factuală
suficientă.
Ca
ș
i Curtea de Apel (a se vedea supra, pct.
22),
Curtea
constată
că
niciuna dintre
informațiile
invocate de
reclamantă
în
susținerile
sale
–
indiferent
dacă
a
obținut
-o din articole de
presă,
din rapoartele de
anchetă
sau
din
declara
ț
iile de avere ale lui V.P.
menționate
de aceasta (a se vedea supra,
pct.
28)
–
nu
sugerează că D.Ș.
sau casa de
avocatură înființată
de acesta a
semnat contracte cu
societăți
de stat situate în
județul
respectiv într-un
moment în care acesta era, cumulativ, avocat
ș
i parlamentar
.
Cu toate acestea, Curtea nu poate ignora faptul
că afirmațiile ș
i
acuzațiile
reclamantei erau de
natură colectivă,
se refereau atât la
D.Ș.,
cât
ș
i
la V.P.,
ș
i
urmăreau
doar
să
exemplifice un sistem de
corupție politică
ce
consta într-o atribuire de contracte de
consultanță juridică
de
către societăți
de stat, mai
degrabă
decât
să
îi acuze pe
D.Ș. ș
i V.P. de
reală corupție.
În plus,
info
rmațiile
disponibile sugerau
că
V.P. a fost atât parlamentar, cât
ș
i asociat
al casei de
avocatură
fondate de
D.Ș.
într-un moment în care casa de
avocatură
a semnat contracte
substanțiale
de
consultanță juridică
cu
societăți
de stat
situate în
județul
reprezentat în Parlament de V.P. (a se vedea supra, pct.
41
ș
i
43).
În acest context, Curtea
consideră că acuzațiile
reclamantei
ș
i, în
special, expresiile utilizate,
deși
poate nepotrivit de dure, ar putea fi
considerate polemice, implicând un anumit grad de exagerare.
Curtea
amintește că
persoanelor care partic
ipă
la o dezbatere
publică
cu privire la o chestiune de interes general le este permis
să recurgă
la un
anumit grad de exagerare sau chiar provocare sau, cu alte cuvinte,
să facă
afirmații
oarecum excesive (a se vedea
Do Carmo de Portugal e Castro
Câmara împotriva Portugaliei
, nr. 53139/11, pct. 43, 4 octombrie 2016).
În aceste
condiții,
având în vedere calitatea reclamantei
ș
i a lui
D.Ș.
d
e
politicieni
ș
i
reprezentanți aleși
ai poporului, natura
colectivă
a
afirmațiilor ș
i
acuza
ț
iilor reclamantei, contextul general reflectat de articolele de
presă, ș
i
anume acela de a promova necesitatea unei legi care
să prevadă
incompatibilitatea dintre profesia de avocat
ș
i
funcția
de parlamentar, precum
ș
i
existența
cel
puțin
a unui anumit context factual al
afirmațiilor
sale
ș
i al
acuzațiilor
luate
împreună,
Curtea
consideră că observațiile
reclamantei nu
constituie un nefericit atac personal gratuit la adresa lui
D.Ș.
Curtea
amintește
în acest sens
că
este întotdeauna necesar
să
se
țin
ă
seama de faptul
că
insultele politice se
răspândesc
adesea în sfera
personală;
acestea sunt pericolele politicii
ș
i dezbaterii libere a ideilor, care sunt
garanțiile
unei
societăți
democratice (a se vedea, printre cele mai recente
a
utorități,
Lykin
,
citată
anterior, pct. 29).
În final, Curtea
constată că
reclamanta a fost
obligată să
îi
plătească
lui
D.Ș.
daune în valoare de 2.300 EUR
ș
i
să
publice, pe propria
cheltuială,
hotărârea instanței
de recurs în cinci ziare
naționale,
inclusiv primele trei ziare
ca difuzare la nivel
național
(a se vedea supra, pct.
17).
Reiterând opinia sa
cu privire la efectul de descurajare pe care teama de san
cțiuni
îl poate avea
21
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
asupra
exercitării libertății
de exprimare [a se vedea, de exemplu,
Wille
împotriva Liechtensteinului
(MC), nr.
28396/95, pct.
50, CEDO 1999-VII;
Nikula împotriva Finlandei
, nr. 31611/96, pct. 54, CEDO 2002-II;
ș
i
Elci
ș
i
alții
împotriva Turciei
, nr.
23145/93
ș
i 25091/94, pct.
714, 13 noiembrie
2003)
ș
i chiar
dacă
reclamanta nu a demonstrat
dacă
pentru ea ar fi sau nu un
efort financiar
să plătească
sumele pe care a fost
obligată să
le
plătească
pentru a se conforma
hotărârii instanței
de recurs, Curtea este de
părere că,
în
aceste
condiții, sancțiunea aplicată
ar putea avea un efect descurajator asupra
exercitării
dreptului
său
la libertatea de exprimare (a se vedea, de exemplu,
Lombardo
ș
i
alții
,
citată
anterior, pct
.
61;
ș
i
Ghiulfer Predescu împotriva
României
, nr. 29751/09, pct. 61, 27 iunie 2017).
Având în vedere
considerațiile
de mai sus
– deficiențele motivării
instanțelor
de apel când au examinat cauza (a se vedea supra, pct.
83
ș
i
88)
ș
i
aparenta omisiune a
instanțelor menționate
de a analiza
consecințele
pe care
le-ar fi putut avea posibila încadrare a
afirmațiilor
reclamantei ca fiind de
natură colectivă
în contextul general în care acestea au fost
făcute
(a se vedea
supra, pct.
91-
94),
luate
împreună
cu efectul de descurajare al
sancțiunii
aplicate reclamantei asupra
libertății
de exprimare (a se vedea supra, pct.
96)
–
Curtea
constată că instanțele naționale
nu au asigurat un echilibru just între
interesele relevante
ș
i nu au demonstrat nevoia
socială imperioasă
a punerii
protecției reputației
lui
D.Ș.,
protejate prin art. 8 din
Convenție,
mai presus
de dreptul reclamantei la libertate de exprimare în temeiul art.
10 din
Convenție.
Prin urmare, Curtea
concluzionează că ingerința
în dreptul
reclamantei la libertatea de exprimare nu a fost
„necesară
într-o societate
demo
cratică”.
Prin urmare, a fost
încălcat
art. 10 din
Convenție.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN
CONVENȚI
E
Art. 41 din
Convenție
prevede
:
„Dacă
Curtea
declară că
a avut loc o
încălcare
a
Convenției
sau a protocoalelor sale
ș
i
dacă
dreptul intern al înaltei
părți
contractante nu permite decât o
înlăturar
e
incomplet
ă
a
consecințelor
acestei
încălcări,
Curtea
acordă părții
lezate,
dacă
este cazul,
o
reparație echitabilă.”
A. Prejudiciu
Reclamanta a solicitat 4.600 euro (EUR) cu titlu de
despăgubire
pentru prejudiciul material.
Pretenția
sa includea 10.000 lei
românești
(RON
–
echivalentul a aproximativ 2.300 EUR), reprezentând suma pe care a fost
obligată să
o
plătească
lui
D.Ș.
de
instanțele naționale
cu titlu de daune
morale,
ș
i 9.899 lei (echivalentul a 2.205 EUR), reprezentând suma
totală
plătită
de ea pentru publicarea
hotărârii judecătorești
în primele trei ziare ca
difuzare la nivel
național.
A prezentat copii
după
ordinele de
plată ș
i
documentele care
atestă
plata sumelor solicitate.
22
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Reclamanta a solicitat, de asemenea, 30.000 EUR cu titlu de
despăgubire
pentru prejudiciul moral cauzat de
suferința psihică
cu care s-a
confruntat ca urmare a atacului public la care a fost
expusă
de
D.Ș.
ulterior
sancțiunii
aplicate de
instanțele naționale.
Guvernul nu a contestat
existența
unei
legături
clare între
sancțiunea
aplicată
reclamantei
ș
i sumele
plătite
lui
D.Ș. ș
i primelor trei ziare ca difuzare
la nivel
național.
Dar a
susținut că
suma
totală plătită
de
reclamantă
în RON
se ridicase la numai 4.503 EUR, având în vedere cursul de schimb valutar la
datele la care reclamanta efectuase în concret
plățile.
În
consecință,
acesta a
solicitat
Curții să
îi acorde reclamantei numai sumele pe care le-a
plătit
în
mod concret
ș
i necesar.
În ceea ce
privește pretenția
reclamantei privind prejudiciul moral,
Guvernul a
susținut că
nu
există
nicio
legătură
de cauzalitate între presupusa
încălcare
a drepturilor sale
ș
i prejudiciul pretins, inclusiv în ceea ce
privește
pretinsul atac public la adresa sa din partea lui
D.Ș.
În orice caz,
pretenți
a
reclamantei era
excesivă,
iar eventuala constatare a unei
încălcări
ar constitui
o
reparație echitabilă suficientă
în cazul
său.
Curtea ia act de
recunoașterea implicită
de
către
Guvern a unei
legături
clare între
sancțiunea aplicată
reclamantei
ș
i sumele
plătite
de aceasta
lui
D.Ș. ș
i primelor trei ziare ca difuzare la nivel
național.
De asemenea,
constată că,
în conformitate cu cursurile de schimb valutar disponibile publ
ic
pentru datele la care reclamanta a efectuat în concret
plățile
respective, s-a
r
părea că
echivalentul în euro al acestor
plăți
era de 4.505. Prin urmare, Curtea
îi
acordă
reclamantei 4.505 EUR, plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu
de impozit, pentru prejudiciul material.
În ceea ce
privește pretenția
reclamantei privind prejudiciul moral,
Curtea
consideră că
simpla constatare a unei
încălcări
de
către
Curte nu este
suficientă
pentru a
despăgubi
reclamanta pentru sentimentul de nedreptate
ș
i
frustrare pe care trebuie
să
îl fi
simțit
ca urmare a
sancțiunii
care i-a fost
aplicată. Pronunțân
du-se în echitate, Curtea
acordă
reclamantei 2.000 EUR,
plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu de impozit, pentru prejudiciul
moral.
B. Cheltuieli
de
judecată
Reclamanta a solicitat, de asemenea, suma de 5.160 EUR pentru
cheltuielile de
judecată
ocazionate de procedura în
fața Curții,
respecti
v
onorariul avocatului, dorind ca aceasta
să
fie
plătită
direct reprezentantului
său.
Aceasta a prezentat un contract pe care l-a încheiat cu avocatul
său
cu
privire la tariful orar perceput de avocat, precum
ș
i o defalcare a
numărului
de ore lucrate de avocat în
această cauză,
în valoare
totală
de 6.120 EUR.
Guvernul a
susținut că
Curtea ar trebui
să
acorde reclamantei doar o
sumă
care corespundea cheltuielilor sale concrete, care au fost dovedite
ș
i
suportate în mod necesar.
23
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Conform
jurisprudenței Curții,
un reclamant are dreptul la
rambursarea cheltuielilor de
judecată
numai în
măsura
în care se
stabilește
caracterul lor real
ș
i necesar, precum
ș
i caracterul rezonabil al cuantumului
acestora. În prezenta
cauză,
având în vedere suma
solicitată
efectiv de
reclamantă
pentru cheltuielile de
judecată,
documentele aflate la
dispoziția
sa,
complexitatea chestiunilor discutate, precum
ș
i criteriile de mai sus, Curtea
consideră
rezonabil
să
acorde reclamantei suma de 3.000 EUR pentru
onorariul avocatului, plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
de
reclamantă
cu
titlu de impozit, pentru cheltuielile de
judecată. Această sumă
se va pl
ăti
direct în contul bancar al reprezentantului reclamantei [a se vedea,
mutatis
mutandis
,
Khlaifia
ș
i
alții
împotriva Italiei
(MC), nr.
16483/12, pct.
2
88,
CEDO 2016 (extrase)].
C. Dobânzi
moratorii
Curtea
consideră
necesar ca rata dobânzilor moratorii
să
se întemeieze
pe rata dobânzi
i
facilității
de împrumut marginal
practicată
de Banca
Centrală
Europeană, majorată
cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA
1.
Declară
, în unanimitate, cererea
admisibilă;
2.
H
otărăște
, cu cinci voturi la
două, că
a fost
încălcat
art. 10 din
Convenție;
3.
H
otărăște
, cu cinci voturi la
două,
(a)
că
statul pârât trebuie
să plătească,
în termen de trei luni de la data
rămânerii
definitive a
hotărârii,
în conformitate cu art.
44 §
2 din
Convenție, urmă
toarele sume care trebuie convertite în moneda
statului pârât la rata de schimb
aplicabilă
la data
plății
:
(i) reclamantei:
4.505 EUR (patru mii cinci sute cinci euro), plus
orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu de impozit, pentru
prejudiciul material
;
(ii) reclamantei:
2.000 EUR
(două
mii de euro), plus orice
sumă
ce
poate fi
datorată
cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(iii) reprezentantulu
i
reclamantei: 3.000 EUR (trei mii de euro) pentru
cheltuielile de
judecată,
plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu
titlu de impozit, care trebuie
virată
în contul bancar indicat de
acesta
;
(b)
că,
de la expirarea termenului
menționat ș
i
până
la efectuarea
plății,
aceste sume trebuie majorate cu o
dobândă simplă,
la o
rată egală
cu
rata dobânzii
facilității
de împrumut marginal
practicată
de Banca
Centrală Europeană, aplicabilă
pe parcursul acestei perioade
ș
i
majorată
cu trei puncte procentuale.
24
HOTĂRÂREA
MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
4.
Respinge
, în unanimitate, cererea de acordare a unei
reparații
echitabile
pentru celelalte capete de cerere.
Redactată
în limba eng
leză,
apoi
comunicată
în scris, la 28 iulie 2020, în
temeiul art. 77 § 2
ș
i art. 77 § 3 din Regulamentul
Curții.
Hasan
Bakırcı
Yonko Grozev
Grefier adjunct
Președinte
În conformitate cu art. 45 § 2
din
Convenție ș
i art. 74 § 2 din Regulamentu
l
Curții,
la prezenta
hotărâre
sunt anexate
următoarele
opinii separate
:
a) opinia
concordantă
a
judecătorului
Wojtyczek;
b) opinia
disidentă
a
judecătorulu
i
Ranzoni, la care subscrie
judecătorul
Mourou-Vikström;
c) opinia
disidentă
a
judecătorului
Mourou-Vikström.
Y.G.R.
H.B.
25
HOTĂRÂRE
A MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
–
OPINII SEPARATE
OPINIA
CONCORDANTĂ
A DOMNULUI
JUDECĂT
OR
WOJTYCZ
EK
1.
Deși
am votat pentru dispozitivul prezentei
hotărâri, aș
dori
totuși să
îmi
exprim unele rezerve cu privire la procedura
urmată ș
i, de asemenea, cu
privire la anumite argumente din motivare.
Prezenta
cauză
a fost
introdusă
în
legătură
cu un litigiu între
părți
particulare într-o
situație
de conflict între
două
drepturi din
Convenție,
protejate prin art. 10
ș
i, respectiv, art. 8. Majoritatea
explică
pe
bună
dreptate
(la pct. 85 din
hotărâre) că:
„[...] acuzațiile
aduse lui
D.Ș.
au atins nivelul de gravitate necesar pentru a putea
prejudicia drepturile sale în temeiul art. 8 din
Convenție
(a se vedea
jurisprudența citată
la pct. 76 supra). Prin urmare, Curtea trebuie
să
verifice
dacă autoritățile naționale
au
asigurat un echilibru corect între cele
două
valori garantate de
Convenție, ș
i anume, pe
de o parte, libertatea de exprimare a reclamant
ei
protejată
de art. 10
ș
i, pe
de
altă
parte
,
dreptul lui
D.Ș.
la respectarea
reputației
sale în temeiul art. 8 (a se vede
a
Axel Springer
AG
,
citată
anterior, pct.
84).”
Esența
cauzei este, prin urmare, chestiunea
dacă protecția acordată
de
instanțele naționale
drepturilor referitoare la personalitate ale lui
D.Ș.
est
e
compatibilă
cu
Convenția.
Nu
există
nicio
îndoială că răspunsul
la
această
întrebare are un impact direct asupra drepturilor din
Convenție,
precum
ș
i
asupra celorlalte drepturi
ș
i interese protejate de lege, ale tuturo
r
părților
la o
cauză civilă introdusă
la nivel
național.
Constatarea unei
încălcări
a art. 10 în prezenta
cauză înseamnă că protecția
acordată
de
instanțele naționale
lui
D.Ș.
a
încălcat Convenția ș
i
că
statul pârât
trebuie
să
acorde
despăgubiri
pentru prejudiciul pe care
această protecție
l-a
cauzat reclamantei. Trebuie subliniat
că
prezenta
hotărâre
nu poate fi
interpretat
ă
ca stabilind veridicitatea elementului descriptiv al
afirmațiilor
reclamantei
ș
i nici ca oferind legitimitate elementului lor de evaluare. Cu
toate acestea, chiar
ș
i cu
această atenționare ș
i chiar
dacă
procesul civil nu
poate fi redeschis în urma unei h
otărâri
a
Curții
Europene a Drepturilor
Omului, prezenta
hotărâre afectează poziția
lui
D.Ș. față
de
reclamantă,
precum
ș
i
percepția
publicului asupra litigiului în ansamblu. Tocmai în
această percepție
se
află
miza
reală
a
majorității
proceselor pentru calomnie.
Justiția procedurală
impune ca toate persoanele care pot fi afectate în mo
d
direct de o
hotărâre să
fie ascultate înainte de
pronunțarea
acestei
hotărâri:
audiatur et altera pars
[a se vedea opiniile mele separate anexate la
hotărârile
pronunțate
în cauzele
Bochan împotriva Ucrainei (nr. 2)
(MC), nr. 22251/08,
5 februarie 2015;
ș
i
A
ș
i B împotriva
Croației
, nr. 7144/15, 20 iunie 2019; a
se vedea, de asemenea, P. Pastor Vilanova,
„Third
Parties Involved in
International Litigation Proceedings. What Are the Challenges for the
ECHR?” (Terți implicați
în litigii
internaționale.
Care sunt
provocările
pentru
CEDO?) în P. Pinto de Albuquerque
ș
i K. Wojtyczek (ed.),
Judicial Power in
a Globalized World, Liber Amicorum Vincent De Gaetano
, Springer 2019,
26
HOTĂRÂRE
A MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
–
OPINII SEPARATE
pag. 377-393]. Acest principiu
ghidează jurisprudența Curții
în materie de
art. 6. Conform
jurisprudenței
consacrate, persoanele ale
căror
drepturi civile
pot fi afectate direct de
soluția pronunțată
într-un proces au dreptul de a fi
ascultate în cadrul procesului în
fața instanței naționale
competente [a se
vedea, în special,
următoarele hotărâri:
Le Compte, Van Leuven
ș
i De Meyere
împotriva Belgiei
, nr.
6878/75
ș
i 7238/75, 23 iunie 1981, pct.
47, seria A
nr. 43;
Deumeland împotriva Germaniei
, nr. 9384/81, 29 mai 1986, pct. 77,
seria A nr. 100;
Ruiz-Mateos împotriva Spaniei
, nr. 12952/87, 23 iunie 199
3,
pct. 63,
seria A nr.
262;
Kakamoukas
ș
i
alții
împotriva Greciei
(MC),
nr. 38311/02,
pct. 32,
15 februarie 2008;
López Guió împotriva Slovaciei
,
nr. 10280/12,
pct. 102-106,
3 iunie 2014;
Topallaj împotriva Albaniei
,
nr. 32913/03,
pct. 68,
21 aprilie 2016;
Ezgeta împotriva
Croației
,
nr. 40562/12, pct. 33, 7 septembrie 2017;
Bursa Barosu
Bașkanlığı ș
i
alții
împotriva Turciei
, nr. 25680/05, pct. 128, 19 iunie 2018;
ș
i
Sine Tsaggaraki
s
A.E.E. împotriva Grecie
i
, nr. 17257/13, pct. 40, 23 mai 2019].
Normele fundamentale de
justiție procedurală
ar trebui
să
se aplice
ș
i în
cadrul procedurilor în
fața Curții.
Din acest motiv, tuturor persoanelor care
pot fi afectate direct de
hotărâre
ar trebui
să
li se
permită să își susțină
argumentele în
fața Curții ș
i, în special,
să
prezinte
observații
cu privire la
fapte,
dispozițiile
legale care trebuie aplicate, precum
ș
i valorile
ș
i interesele
care trebuie luate în considerare în procesul de punere în
balanță
a unor valori
ș
i interese contradictorii.
Totuși,
prezenta
cauză
a fost
soluționată fără
ascultarea lui
D.Ș.
Faptul
că
statul pârât a pledat în favoarea
constatării
neîncălcării
art. 10
atenuează
într-o
anumită măsură
dezavantajul lui
D.Ș.,
dar
nu
rezolvă
problema. Memoriul acestuia ar fi putut aduce noi fapte, ar fi putut
identifica alte valori sau interese aflate în joc sau ar fi putut aduce argument
e
în
apărarea hotărârii naționale
definitive care nu au fost prezentate nici de
statul pârât, nici remarcate de Curte. Uneia dintre
părțile
implicate în litigiul
intern i s-a permis
să
pledeze în
fața Curții,
în timp ce celeilalte
–
afectate în
mod egal de
hotărârea pronunțată
în prezenta
cauză –
i s-a refuzat acest drept.
Astfel, ho
tărârea pronunțată conține
un viciu de
procedură ș
i nu poate fi
considerată justă
din punct de vedere procedural. Este cu
adevărat
posibil
să
se verifice
dacă autoritățile naționale
au asigurat un echilibru corect între
cele
două
valori garantate de Conven
ț
ie
după
audierea doar a uneia dintre
părțile
implicate?
În acest context,
soluționarea
prezentei cauze presupune mari
dificultăți.
Având în vedere necesitatea
pronunțării
unei
hotărâri ș
i luând în considerare
toate probele strânse
ș
i alte materiale puse la
dispoziția Curții,
consider
totuși
că,
în
circumstanțele
prezentei cauze
–
în pofida
deficiențelor
procedurale
–
argumentele pentru constatarea unei
încălcări
a art.
10 sunt mai puternice
decât argumentele
împotrivă
.
Motivarea cauzei
invocă încă
o dat
ă distincția
dintre
„fapte” ș
i
„judecăți
de
valoare”.
Utilitatea acestei
distincții
este
totuși limitată
în
practică
(a se
vedea pct. 2 din opinia mea
separată
la
hotărârea
Makraduli împotriva Fostei
27
HOTĂRÂRE
A MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
–
OPINII SEPARATE
Republici Iugoslave a Macedoniei
, nr. 64659/11
ș
i 24133/13, 19 iulie 2018).
Afirmațiile
din vorbirea
naturală combină
adesea elemente descriptive
ș
i
evaluative.
Așa
cum se
recunoaște
în mod corect în motivare la pct. 89,
„Curtea
este de
părere că observațiile
reclamantei
conțin
o
combinație
de
judecăți
de
valoare
ș
i
fapte”
.
Același
punct de vedere poate fi exprimat
ș
i în modu
l
următor: afirmațiile
reclamantei au straturi atât descriptive, cât
ș
i de evaluare.
În plus, faptele pot
să
difere considerabil în
natură.
În
consecință,
afirmațiile
cu privire la fapte pot, de asemenea,
să
difere considerabil în
natură.
Aici ar trebui
menționate,
în special, fapte sociale sau fapte
instituționale
[pentru fapte
instituți
o
nale, a se vedea în special J. Searle,
The
Construction of Social Reality
(Construcția realității
sociale), Penguin Books
,
Londra 1996, pag. 79-126]. Pentru a stabili astfel de fapte, poate fi necesar
să
se
recurgă
la
evaluări
mai mult sau mai
puțin
subiective sau, cu alte cuvinte,
să
se
pună
baza pe
judecăți
de valoare. În acest context, ar trebui
revizuită
distincția
dintre fapte
ș
i
judecăți
de valoare.
Majoritatea
reiterează
la pct.
75 punctul de vedere conform
căruia:
„[p]roblema clasificării
unei afirm
ații
ca fapt sau ca
judecată
de valoare
ț
ine,
în primul rând, de marja de apreciere a
autorităților naționale,
în special a
instanțelor naționale”.
Acest punct de vedere este problematic, în sensul
că sugerează că
o
largă
marjă
de apreciere trebuie
lăsată
la latitudinea
instanțelor naționale
în
această
privință, deși
clasificarea unei
afirmații
depinde de
înțelesul
acesteia, astfel
cum a fost stabilit în rândul utilizatorilor unei limbi
naționale,
pe baza
regulilor lingvistice relevante.
Hotărârile instanțe
lor
naționale
în
această
privință
nu pot fi arbitrare, ci sunt obligate
să
respecte regulile limbii
naționale.
Fiat
-ul unei
hotărâri judecătorești
nu poate transforma o
propoziți
e
în sensul logicii într-o
afirmație evaluativă,
sau viceversa.
Concluzionând
că afirmațiile
reclamantei
conțin
o
combinație
de
judecăți
de valoare
ș
i fapte, motivarea de la pct. 89 se
referă
la
„conținutul afirmațiilo
r
reclamantei,
explicația inclusă
în articolele de
presă
relevante
ș
i
constatările
contradictorii ale
instanțelor
na
ț
ionale care au examinat
chestiunea”
.
În opinia mea,
conținutul afirmațiilor
reclamantei
ș
i
–
într-o mai
mică
măsură – explicația inclusă
în articolele de
presă
relevante constituie ba
za
relevantă
pentru clasificare.
Constatările instanțelor naționale
sunt relevante
în
măsura
în care acestea
analizează ș
i stabilesc, în contextul comunicativ
specific al unei cauze, sensul în limba
națională
al
afirmațiilor
în litigiu, dar
au o
relevanță limitată
în
măsura
în care
încadrează afirmația
într-o
anumită
categorie
semiotică după
stabilirea sensului acesteia.
La pct. 78 din motivare se
exprimă următoarele
puncte de vedere:
„În
ceea ce
privește,
în special,
protecția
drepturilor politicienilor, Curtea
a
reținut că,
deși
libertatea de exprimare este
important
ă
pentru
toată
lumea, aceasta este deosebit de
importantă
pentru
reprezentanții aleși
ai poporului.
Aceștia reprezint
ă
electoratul, atrag
atenția
asupra grijilor acestuia
ș
i le
apără
interesele. În
consecință, ingerințele
în
28
HOTĂRÂRE
A MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
–
OPINII SEPARATE
libertatea lor de exprimare
necesită
un control cât mai atent din partea
Curții
(a se vedea
Castells împotriva Spaniei
, 23 aprilie 1992, pct. 42, seria A nr. 236;
Lombardo
ș
i
alții
împotriva Maltei
, nr.
7333/06, pct.
53, 24 aprilie 2007;
ș
i
Lewandowska-Ma
lec
împotriva Poloniei
, nr. 39660/07, pct. 60, 18 septem
brie
2012)”.
De asemenea, la pct. 84 se
referă
la faptul
că „în
momentul în care a
făcut
afirmațiile
criticate, reclamanta era politician, membru al partidului politic
PDL
ș
i europarlamentar (a se vedea supra, pct.
5)”.
De asemenea, la pct. 94
se
subliniază „calitatea
reclamantei
ș
i a lui
D.Ș.
de politicieni
ș
i
reprezentanți
aleși
ai
poporului”.
Toate aceste
afirmații sugerează
în mod clar
că protecția acordată
politicienilor în temeiul art. 10 este mai mare decât
protecția acordată
non-
politicienilor. Nu sunt de acord cu
această
abordare, iar ideea de
bază
a
„bune
i
guvernări”
nu îmi
aparține
(a se vedea pct.
8
ș
i 9 din opinia mea, sus-
menționată,
în
Makraduli împotriva Fostei Republici Iugoslave a
Macedoniei
,
citată
anterior). Calitatea de politician al reclamantei nu este un
argument pentru a extinde
protecția libertății
sale de exprimare. Faptul
că
o
persoană
este politician de profesie,
capabilă să ajungă ș
i
să influențeze
u
n
public foarte larg, cu
experiență
în contactele cu presa,
obișnuită să aleagă ș
i
să cântărească
cuvintele,
conștientă
de toate îndatoririle
ș
i
responsabilitățile
pe care le presupune participarea la
viața publică – ș
i, de asemenea, foarte
conștientă
de prevederile legale aplicabile
–
, este în schimb un argument în
favoarea
aplicării
unor
limitări
mai stricte asupra
libertății
de exprimare a
persoanei respective. În orice caz,
dacă
reclamanta nu ar fi fost politician,
soluția pronunțată
în prezenta
cauză
ar fi trebuit
să
fie
aceeași
.
Într-o
democrație guvernată
de lege,
toți cetățenii
au dreptul egal de a fi
implicați
în
politică
sau
–
cu alte cuvinte
–
de a participa la
activități
pentru
binele comun
ș
i, prin urmare, ar trebui
să
beneficieze de
aceeași protecție
pentru libertatea lor de exprimare.
29
HOTĂRÂRE
A MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
–
OPINII SEPARATE
OPINIA
DISIDENTĂ
A
JUDECĂTORULUI
RANZONI, LA
CARE SUBSCRIE
JUDECĂTORUL
MOUROU-VIKST
RÖM
I. Introducere
În
prezenta
cauză
am ajuns la o concluzie
diferită
de cea a
majorități
i
ș
i am votat pentru constatarea
neîncălcării
art. 10 din
Convenție
din
două
motive principale, pe care voi încerca
să
le explic pe scurt.
Cauza
poate fi
rezumată după
cum
urmează.
Reclamanta, fos
t
ministru al
justiției ș
i procuror, precum
ș
i europarlamentar, a
făcut
în public
afirmații
care, în ziua
următoare,
au fost publicate în
două
ziare. Într-unul din
articole, intitulat
„Monica
Macovei
susține că
parlamentarii PSD [V.]P.
ș
i
[D.]Ș.
sunt
corupți”,
reclamanta a fost
citată,
printre altele,
după
cum
urmează
(a se vedea pct. 6 din
hotărâre):
„Uitați
-
vă
la
avocații
din Parlament, sunt doi tineri din PSD, de exemplu, care au contracte
de milioane de euro, bani pe care îi
iau pe
consultanță juridică
,
de la companii de st
at din
județele
unde ei sunt parlamentari. Aceasta este exact fapta
tipică
de
corupție
prin
influență politică.
Nu este cu nimic
deosebită
de
altă faptă
de
corupție
”.
Ulterior, reclamanta a dat
ș
i numele celor
două
persoane: V.P.
ș
i
D.Ș.
De
asemenea,
ș
i-a prezentat ideea de a declara incompatibile cele
două funcții –
de avocat
ș
i de parlamentar. În cadrul unei
acțiuni
în
răspu
ndere
civilă
delictuală
ulterioare, Curtea de Apel a admis
acțiunea
lui
D.Ș. ș
i a obligat
reclamanta la plata unei
despăgubiri
în valoare de 2.300 EUR
ș
i publicarea
hotărârii judecătorești
în ziare (a se vedea pct. 17). Curtea de
Casație
a respins
recursurile ulterioare (a se vedea pct. 31).
II. În fapt
Prima
mea
problemă
se
referă
la evaluarea faptelor. Atât curtea de
apel, cât
ș
i Curtea de
Casație
au
reținut că
reclamanta a
făcut
o
afirmație
calomnioasă, ș
i anume
că D.Ș.
a comis o
faptă
de
corupție
în exe
rcițiul
funcțiilor
sale cumulate de avocat
ș
i parlamentar, ceea ce nu era
adevărat
deoarece nu existau probe
că
acesta a semnat astfel de contracte în perioada
în care a fost parlamentar. Curtea de
Casație
a apreciat acest lucru ca fiind o
„faptă neadevărată”
(a se vedea pct. 17, 22, 32
ș
i 36 din
hotărâre).
Majoritatea
a fost de acord
că afirmațiile
reclamantei la adresa lui
D.Ș.
nu au o
bază factuală suficientă
(a se vedea pct.
90). A recunoscut, de
asemenea,
că
acestea erau
„capabile
nu numai
să păteze
re
putația
lui
D.Ș.,
ci
ș
i
să
îi cauzeze prejudicii grave atât în mediul
său
profesional, cât
ș
i în cel
social”
(a se vedea pct. 85). Cu toate acestea, considerând aceste
afirmații
ca
fiind de
„natură colectivă”
(a se vedea pct. 91
ș
i 94), majoritatea a ignorat în
cele din
urmă
prejudiciul cauzat lui
D.Ș.
Chiar
ș
i în ipoteza
că
reclamanta ar
fi putut prezenta contextul factual relevant pentru
afirmațiile
sale referitoare
30
HOTĂRÂRE
A MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
–
OPINII SEPARATE
la V.P., acest lucru nu putea justifica includerea în acele
„afirmații
de
natură
colectivă”
a unor
acuzații vădit neadevărate
la adresa lui
D.Ș.
Sunt de acord
cu concluziile
instanțelor naționale
de apel potrivit
cărora,
în calitate de fost
ministru al
justiției ș
i de procuror, reclamanta nu avea cum
ș
i nu ar fi trebuit
să
nu
conștienteze
faptul
că
o
acuzație
de
corupție
era deosebit de
gravă,
având în vedere
consecințele
grave pe care o astfel de
acuzație
le-ar putea
avea asupra
vieții
private
ș
i profesionale a unei persoane (a se vedea pct. 20
-
22
ș
i 35-36).
5.
Deși
cunosc contextul
afirmațiilor
reclamantei,
ș
i anume acela de a
promova necesitatea unei legi care
să
declare incompatibil cumulul profesiei
de avocat cu
funcția
de parlamentar (a se vedea pct. 94), acest context nu
poate justifica formularea de
acuzaț
ii nefondate sau nominalizarea
selectivă
a
unei anumite persoane ca fiind
„coruptă” fără
o
bază factuală suficientă.
În
caz contrar, persoanele individuale ar putea fi calomniate
fără
deosebire
ș
i
fără să
fie
adevărat
doar pentru
că afirmațiile
au fost puse într-un
„context
general”.
Acest lucru nu corespunde cu ideea de
justiție individuală.
De
asemenea, nu sunt de acord cu încercarea
majorității
de a
minimaliza
acuzația
de
„corupție”
ca fiind
simplă „exagerare”, „polemică”,
„provocare”
sau
„afirmații
oarecum
excesive”
(a se vedea pct.
92
ș
i 93).
Descrierea unei persoane ca fiind
coruptă
are un sens mult mai profund. Este
o
acuză gravă
care aduce a imputare a unei fapte penale, în special având în
vedere sumele mari
menționate
de
reclamantă („milioane
de eu
ro”) ș
i
afirmația că
acest tip de
corupție „nu
este cu nimic
deosebită
de
altă faptă
de
corupție”
(a se vedea pct.
7
ș
i 8).
III.Principii generale
ș
i aplicarea lor
A
doua
problemă
pe care o am se
referă
la abordarea
majorității ș
i,
prin urmare, la principiile generale
ș
i aplicarea acestora. În opinia mea,
hotărârea arată că există
unele
neconcordanțe
în
jurisprudența Curții
în
temeiul art. 10, în special în cazurile în care libertatea de exprimare
intră
în
conflict cu alte drepturi protejate de
Convenție,
ca de exemplu dreptul la
respectarea
vieții
private consacrat la art. 8.
Pe
de o parte, pentru a verifica
dacă ingerința
în libertatea de
exprimare era
„necesară
într-o societate
democratică”,
Curtea este
obligată să
stabilească dacă
aceasta corespunde unei
„nevoi
sociale
imperioase”. Deși
statele contractante dispun de o
anumită marjă
de apreciere la evaluarea
existenței
unei astfel de
necesități,
Curtea este
împuternicită să pronunțe
o
hotărâre definitivă
cu privire la posibilitatea reconcilierii unei restrângeri cu
art. 10 (a se vedea pct. 73 din
hotărâre
cu trimiterile de acolo).
Pe de
altă
parte, sarcina
Curții
nu este de a înlocui
instanțele naționale,
ci
mai
degrabă
de a verifica, având în vedere cauza în ansamblu,
dacă
deciziile
pe care
instanțele
le-au adoptat în temeiul
competenței
lor de apreciere erau
compatibile cu
dispozițiile
relevante ale
Convenției.
Acest lucru este cu atât
31
HOTĂRÂRE
A MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
–
OPINII SEPARATE
mai
adevărat
cu cât
autoritățile naționale
trebuie
să pună
în
balanță două
interese contradictorii. Atunci când Curtea este
sesizată să
examineze
dacă
instanțele naționale
au asigurat un echilibru corect între
două
valori garantate
de
Convenție,
precum art. 10
față
de art. 8, rolul
său
este mai rezervat decât
la aprecierea
necesității
unei restrângeri exclusiv în temeiul art. 10. În cazul
în care
exercițiul
de punere în
balanță
a
două
drepturi din
Convenție
care sunt
contradictorii a fost realizat de
instanțele naționale
în conformitate cu
criteriile
prevăzute
de
jurisprudența Curții,
Curtea va avea nevoie de motive
întemeiate pentru a înlocui opinia
instanțelor naționale
cu cea proprie [a se
vedea pct.
80; a se vedea, de asemenea, în special,
Couderc
ș
i Hachette
Filipacchi Associés împotriva
Franței
(MC), nr. 40454/07, pct. 90-92, CEDO
2015;
Axel Springer AG împotriva Germaniei
(MC), nr. 39954/08, pct. 88, 7
februarie 2012;
ș
i
Von Hannover împotriva Germaniei (nr.
2)
(MC),
nr. 40660/08
ș
i 60641/08, pct. 104-107, CEDO 2012].
Într-o
situație
de punere în
balanță
a unor drepturi contradictorii, în
opinia mea, sarcina
principală
a
Curții
nu este de a stabili ea
însăși
faptele
pertinente pentru a decide
dacă ingerința
în libertatea de exprimare a
reclamantului a corespuns unei
„nevoi
sociale
imperioase”.
Sarcina sa este,
de asemenea,
să
nu
facă
propriul
exercițiu
de punere în balan
ță gratuită. Deși
opiniile pot fi diferite cu privire la rezultatul unei astfel de
evaluări,
rolul
Curții
se
limitează
la a verifica
dacă instanțele naționale
au pus libertatea de
exprimare a unei persoane în
balanță
cu dreptul altei persoane la respectarea
vieții
private în conformitate cu criteriile stabilite în
jurisprudența Curții ș
i
dacă
rezultatul respectiv este acceptabil sau, cel
puțin,
nu este nici arbitrar,
nici
vădit
nerezonabil (a se vedea în acest sens, de exemplu,
Hamesevic
împotriva Danemarcei
, nr.
25748/15, pct.
43, 16 mai 2017). Curtea nu ar
trebui
să
constate cu
ușurință că
deciziile
instanțelor naționale
au fost arbitrare
sau
vădit
nerezonabile, deoarece acest lucru constituie un prag destul de
ridicat.
10.
Cerința
de
„control european”
nu îns
eamnă că,
atunci când trebuie
să
decidă dacă
o
măsură criticată
a atins un echilibru corect între interesele
relevante, Curtea are în mod necesar sarcina de a efectua din nou analiza
proporționalității. Dimpotrivă,
în general Curtea a
înțeles
marja de apreciere
ca însemnând
că,
atunci când
instanțele naționale
independente
ș
i
imparțiale
au examinat cu
atenție
faptele, aplicând normele relevante privind drepturil
e
omului în
concordanță
cu
Convenția ș
i cu
jurisprudența
sa,
ș
i au pus în
balanță
în mod corespun
zător
interesele personale
ș
i cele ale interesului public mai
general în
cauză,
nu este de
competența
sa
să înlocuiască
cu propria
examinare a fondului (inclusiv, în special, propria apreciere a detaliilor
factuale ale
proporționalității)
pe cea a
autorităț
ilor
naționale
competente.
Singura
excepție posibilă
aici este cazul în care
există
motive întemeiate
pentru a proceda astfel (a se vedea
Ndidi împotriva Regatului Unit
,
nr. 41215/14, pct. 76, 14 septembrie 2017).
32
HOTĂRÂRE
A MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
–
OPINII SEPARATE
Cu
toate acestea, în prezenta
cauză,
majoritatea a efectuat într
-
adevăr
o astfel de evaluare
nouă ș
i a concluzionat
că instanțele naționale
nu au
reușit
să
asigure un echilibru corect între interesele relevante,
deși fără
a explica în
mod
convingător
în ce
privință
evaluarea
internă
a fost defici
tară ș
i care
elemente au înclinat în mod decisiv
balanța
în favoarea drepturilor
reclamantei conform art. 10 în raport cu drepturile lui
D.Ș.
conform art. 8. În
acest sens, trebuie reamintit
că,
în principiu, aceste drepturi
merită
un respect
egal (a se vedea
Couderc
ș
i Hachette Filipacchi Associés
, citate anterior,
pct. 91, precum
ș
i
Egill Einarsson împotriva Islandei
, nr. 24703/15, pct. 37,
7 noiembrie 2017).
În
plus, majoritatea a constatat
că instanțele naționale
nu au stabilit o
„nevoie socială
imperio
asă”
pentru a pune
protecția reputației
lui
D.Ș.
mai
presus de dreptul reclamantei la libertate de exprimare, dar
fără
ca majoritatea
să
fi
găsit „motive întemeiate”
pentru a înlocui cu propria opinie pe cea a
instanțelor naționale.
Chiar
dacă
o
„nevoie
so
cială imperioasă”
este un
element relevant în supravegherea de
către
Curte a modului în care
instanțele
naționale
au pus în
balanță
drepturi concurente din
Convenție,
nu pot
să
nu
observ
că
majoritatea
însăși
nu a stabilit o astfel de
„nevoie socială
imper
ioasă”
pentru rezultatul diferit al punerii în
balanță
pe care a efectuat
-o,
ș
i anume punerea dreptului la libertate de exprimare al reclamantei mai presus
de
protecția reputației
lui
D.Ș.
În
acest sens, este
oportună
o
scurtă analiză
a aprecierii
majorităț
ii în
comparație
cu aprecierea
instanțelor naționale.
14.
Deși
era de
părere că afirmațiile
reclamantei
conțineau
o
combinație
de
judecăți
de valoare
ș
i fapte (a se vedea pct. 89), majoritatea a fost de acord
cu
instanțele naționale că
unele dintre
afirmațiil
e reclamantei, în special cele
referitoare la atitudinea
specifică
a lui
D.Ș. – ș
i anume presupusa semnare a
unor contracte foarte profitabile cu
societăți
de stat situate în
județul
pe care
îl reprezenta în Parlament
–
nu aveau o
bază factuală suficientă
(a se vedea
pct. 90). Cu toate acestea, considerând aceste
afirmații
nedovedite ca fiind
„de natură colectivă”,
majoritatea a minimalizat
importanța
acestui elemen
t
în cadrul
exercițiului
de punere în
balanță ș
i, în cele din
urmă,
chiar l-a ignorat
(a se vedea
observațiile
mele de la pct. 3-5 supra).
În
afară
de aceasta,
aș
dori
să
fac
observația că
curtea de apel luase
deja în considerare aspectele
menționate
de majoritate,
ș
i anume faptul
că
D.Ș.
era o
persoană publică
(a se vedea pct. 19),
că afirmațiile
reclamantei
ș
i
proiectul de lege la care aceasta
făcea
referire erau chestiuni de interes public
(a se vedea pct. 19
ș
i 21)
ș
i
că
exista un context politic care justifica un nive
l
ridicat al criticii admisibile (a se vedea pct. 19
ș
i 22).
16.
Instanțele
de apel au luat
totodată
în considerare
sancțiunea aplicat
ă
(obligarea la plata unor daune în valoare de 2.300 EUR
ș
i la publicarea
hotărârii;
a se vedea pct.
17, 23
ș
i 37-38). Cu toate acestea, majoritatea
Camerei, pur
ș
i simplu referindu-se la
„circumstanțe”,
a
reținut că această
sancțiune
putea avea un efect de descurajare sau de intimidare (a se vedea
33
HOTĂRÂRE
A MONICA MACOVEI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
–
OPINII SEPARATE
pct. 96
ș
i 97), dar nu a explicat în ce
măsură sancțiunea,
care nu era de
n