CASE OF GAFIUC v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF GAFIUC v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus

ș

i revizuit de IER

(http://ier.gov.ro)

CURTEA

EUROPEANĂ

A DREPTURILOR OMULU

I

SECȚIA

A PATRA

CAUZA GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 59174/13)

HOTĂRÂRE

Art. 10

•

Libertatea de exprimare

•

Retragerea unei

acreditări

de

cercetător

în arhive, ca urmare a

nerespectării

de

către

jurnalist a

vieții

private a unor

terți • Obligația generală

a

oricăr

ei

autorități

care

deține

date cu caracter

personal de a le proteja împotriva

divulgării

nejustificate, chiar

ș

i în lipsa

unei plângeri din partea persoanelor în

cauză • Măsură nedisproporționată •

Divulgarea unor

informații

foarte personale în mod nominal,

fără

trierea sau

analizarea acestora astfel încât

să corespundă

scopului declarat al

cercetării •

Lipsa

contribuției

la o dezbatere de interes general

STRASBOURG

13 octombrie 2020

DEFINITI

VĂ

13/01/

2021

Hotărârea

a

rămas definitivă

în temeiul art.

44 §

2 din

Convenție.

Poate suferi

modificări

de

formă.

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Gafiuc împotriva României,

Curtea

Europeană

a Drepturilor Omului

(Secția

a patra),

reunită

într-o

cameră compusă

din:

Yonko Grozev,

președinte,

Faris

Vehabović,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Georges Ravarani

,

Jolien Schukking,

judecători,

ș

i Ilse Freiwirth,

grefier adjunct de

secție

,

Având în vedere cererea (nr.

59174/13)

îndreptată

împotriva României,

prin care un resortisant al acestui stat, domnul Justin Paul Gafiuc

(„reclamantul”),

a sesizat Curtea la 13 septembrie 2013, în temeiul art. 34

din

Convenția

pentru

apărarea

drepturilor omului

ș

i a

libertăților

fundamentale

(„Convenția”),

Având în vedere decizia de a aduce la

cunoștința

guvernului român

(„Guvernul”) capătul

de cerere formulat în temeiul art. 10 din

Convenție,

Având în vedere

observațiile părților,

După

ce a deliberat în camera de consiliu, la 15 septembrie 2020,

Pronunță

prezenta

hotărâre, adoptată

la

aceeași dată:

INTRODUCE

RE

susține că

retragerea

acreditării

acordate de Consiliul

Național

pentru Studierea Arhivelor

Securității,

în

vederea

efectuării

de

cercetări

cu privire la

viața sportivă

în timpul

regimului comunist, a adus atingere dreptului

său

la libertatea de exprimare,

garantat de art. 10 din

Convenție

.

ÎN FAPT

născut

în 1975

ș

i

locuiește

în

București.

Acesta a fost

reprezentat de doamna Popescu, avocat.

C. Brumar

ș

i, cel mai recent, doamna O.

Ezer, din cadrul Ministerului

Afacerilor Externe.

Gazeta Sporturilor

.

Național

pentru Studierea Arhivelor

Securității

(„CNSAS”) –

organism public ale

cărui

rol

ș

i mod de

funcționare

sunt

descrise în cauza

Andreescu împotriva României

(nr. 19452/02, pct. 8-10, 8

iunie 2010)

–

a autorizat accesul reclamantului la arhivele sale, în calitatea

acestuia de

cercetător,

pentru a studia

„Sportul

românesc în

comunism”.

1

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ș

i 30 iunie 2009

ș

i la 1, 6

ș

i 7 iulie 2009, reclamantul a publicat,

în ziarul de sport

Gazeta Sporturilor

,

ș

ase articole intitulate astfel:

„Aflați

cine este omul care i-a turnat la Securitate pe [B.] K.

ș

i

N.”, „D.

din

Strehaia”, „Două identități”, „Obiectivul I.”, „G.P. –

Sadic

ș

i

incult” ș

i

„A

colaborat S.

?

”

. În aceste articole,

dezvăluia informații

despre

diverși

sportivi

cunoscuți,

pe care le

obținuse

din arhivele CNSAS

datorit

ă

acreditării

sale (supra, pct.

5).

Reclamantul a

menționat

numele sportivilor

în

cauză ș

i al mai multor persoane suspectate

că

au colaborat cu Securitatea

ș

i a

dezvăluit

modul în care au fost

recrutați acești

informatori, numele

sportivilor care au colaborat cu

poliția politică ș

i numele persoanelor

suspectate

că

au colaborat cu aceasta,

trăsăturile

p

ersonalității

lor,

considerate utile de

către poliția politică,

precum

ș

i metodele folosite de

aceasta pentru a-i determina pe sportivi

să

colaboreze sau pentru a-i

supraveghea. Unele dintre aceste

informații dezvăluiau

caracteristicile

persoanelor supravegheate

ș

i comportamentul pe care îl aveau în

viața

lor de

zi cu zi

ș

i în

relațiile

lor cu cei

apropiați.

I. RETRAGERE

A

DE

CĂTRE

CNSAS

A

ACREDITĂRII

RECLAMANTULUI

A. Decizia

din 21 iulie 2009 de retragere a

acreditării

ședința

din 21 iulie 2009, Colegiul de conducere al CNSAS

(„Colegiul”)

a decis

să

îi

retragă

reclamantului acreditarea care îi permitea

să aibă

acces la arhivele CNSAS. Întemeindu-se, pe de o parte, pe art. 28

alin. (3) din

Ordonanța

de

urgență

a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul

la propriul dosar

ș

i deconspirarea

Securității ș

i pe art.

39 alin.

(5) din

Regulamentul de organizare

ș

i

funcționare

al CNSAS

(„Regulamentu

l

CNSAS”),

Colegiul

ș

i-a justificat decizia prin faptul

că,

în unele dintre

articolele publicate, reclamantul nu respectase

obligația legală

de a proteja

viața privată ș

i

familială

a persoanelor

menționate

în documentele

Securității.

ș

i motivele care o justificau au fost consemnate în

procesul-verbal întocmit în urma

ședinței.

În ceea ce îl

privește

p

e

reclamant, procesul-verbal avea

următorul

cuprins:

„Colegiul

[CNSAS] a analizat articolele publicate în cotidianul

Gazeta Sporturilor

de

către

domnul GAFIUC,

reținând următoarele:

–

nerespectarea [de

către

domnul Gafiuc a]

obligației

de a respecta

viața intimă,

familială

prin reproducerea unor detalii de

viață privată

a

căror

autenticitate este greu

de verificat, atât în cazul titularilor dosarelor, cât

ș

i despre

terțe

persoane care apar

menționate întâmplător

în dosare. Spre exemplificare se

rețin următoarele:

articolul

„

D. de Strehaia

”,

publicat în data de 30.06.2009: despre [sportivul] R.C.

–

«

Poate fi

verificată ș

i fapta de

natură bestială

a lui [R.]C., care a urinat în

halbă ș

i a dat-o

ospătăriței să

o spele

».

Aceeași situație ș

i în cazul articolului

«Două identități»,

din

aceeași dată

- portretul psihologic al [sportivului] L.B. [realizat de

Securitat

e

] («

Este

2

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

foarte timid

ș

i

reținut.

Are perioade de

frământări

interioare nervoase, caracteristice

vârstei sale

»). În

același

sens sunt amintite

ș

i articolele: [«]G.P.: Sadic

ș

i incult»,

publicat la 06.07.2009, [în care sunt

dezvăluite informații

privind] antrenorul lotului

național

de

gimnastică

[ B.K.], [care se

citește

astfel]: «

[G.]P. era dirijat de Securitate

spre a furniza cu

precădere

detalii despre antrenorul lotului. Iar misiunea era

îndeplinită

cu

amănunte

profesionale sau strict personale.»

Din

păcate,

toate aceste

detalii au fost reproduse [de reclamant], ele constituind, practic, întregul

conținut

al

articolului (de exemplu: «

Este un tip inuman având ca

predilecție

terorizarea

fără

motive a celor din jur, inclusiv a

soției,

cu care se

înjură ș

i o face în toate felurile,

chiar

ș

i în

fața

fetelor. Este un incult

ș

i needucat,

bătându

-

și

joc de toate valorile

culturale

ș

i spirituale, iar în societate se

comportă

ca un

sălbati

c

»; «

Pe N. a

batjocorit-o ani de-a rândul,

făcâ

nd

-o de la

„vacă medaliată” până

la

„râioasă”

.

Înainte de ultima ei

fugă

din cantonament i-a zis

că

s-a

îngrășat

ca o

nesimțită ș

i

că

de aici încolo va

trăi

cu aer comprimat»).

Într-un articol anterior («

Aflați

cine este

omul care i-a turnat la Securitate pe [B.]K.

ș

i N.» - publicat în data de 25.06.2009),

[reclamantul] preciza

că

«

G.P. era unul dintre oamenii care turna consecvent la

Securitate despre tot ce

mișca

în jurul lotului: de la

amănunte

provenite din

intimitatea

pregătirilor ș

i a concursurilor

până

la detalii legate de

viața personală

a

antrenorilor sau a sportivelor!

”

. În articolul «Obiectivul I.» (din 01.07.2009), detaliile

[prezentate de reclamant] (din dosarul de

urmărire informativă

al lui A.I.) se

refer

ă

atât la omul, cât

ș

i la sportivul I., într-un cerc de bârfe,

supoziții ș

i

păreri

personale

,

reproduse în articol: fie elemente benigne, dar care

ț

in

totuși

de

viața privată

[a lui

A.I.] («

S-a stabilit

că

sportivul

ș

i

soția

sa sunt sub

influența

bisericii, rugându-se

frecvent,

[că

A.I.] duce produse alimentare

[și]

bani [pentru

sărmani] ș

i

plătește

acatiste,

ț

ine post negru

»), fie simple

bănuieli

neconfirmate («

A ajuns un fotbalist

valoros, dar pe

măsură

ce valoarea lui a crescut i-au crescut

ș

i

pretențiile,

s-a

învăța

t

cu bani

mulți ș

i se pare

că

a trecut la unele

acțiuni

necinstite

ș

i perfide ca

vânzări

de

meciuri

»).

– încălcarea

[de

către

reclamant a] dreptului la imagine [al mai multor persoane] prin

vehicularea unor

informații

incerte

–

vezi articolul «A colaborat S.?

”

, din 07.07.2009.

Aici este citat

fără discernământ

un oarecare «document Securitate, 31 mai 1989:

«

Tovarășul

Sichitiu, care a fost adus în CNEFS [Consiliul National de

Educație

Fizică ș

i Sport] de

tovarășul

[...], se pare

că

are în antecedente o condamnare

penal

ă

». Chiar

dacă

într-un mic interviu publicat la

aceeași dată,

S. dezminte

versiunea

condamnării

penale («

Doamne

ferește!

Eu nu am fost în

viața

mea la un

tribunal, ce condamnare

să

am? Sunt lucruri pe care ei probabil

că

le-au fabricat

pentru

că

nu am dorit

să

devin unul de-al lor,

că aș

fi avut vreo

legătură

cu fosta

Securitat

e

»), preluarea

necritică

a unor

informații

[...], preluate chiar

ș

i de Securitate

cu

rezervă,

poate fi

de

natură să aducă

atingere imaginii publice a persoanelor vizate.

În urma dezbaterilor, Colegiul [CNSAS] a luat act de faptul

că

[...] dl. GAFIUC

precizează,

în articolele sale, faptul

că utilizează

detalii

ț

inând de

viața privată

a

persoanelor

menționate

în dosarele

Securității

(vezi

edițiile

din 06.07.2009,

25.06.2009, 01.07.2009)

ș

i, cu 9 voturi «pentru» decide retragerea

acreditării

dl.

Justin-Paul Gafiuc, deoarece a constatat

că

domnia sa nu a respectat

obligația legală

de a proteja

viața privată ș

i

familială

a persoanelor

menționate

în dosarele întocmite

de fosta Securitate, inclusiv în ceea ce

privește

titularii,

încălcând

astfel prevederile

art. 28

alin. 3

din OUG nr.

24/2008 [...]

aprobată

cu

modificări ș

i

completări

prin

Legea nr. 293/2008, coroborate cu art. 39 alin. 5

ș

i alin. 7 din Regulamentul [CNSAS]

[...], aprobat prin

Hotărârea

Colegiului nr.

2/2008.

”

răspuns

la o cerere a reclamantului, CNSAS l-a informat, prin

scrisoarea din 14 august 2009,

că

decizia sa de a-i retrage acreditarea era

3

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

motivată

în fapt

ș

i în drept, întrucât articolele de

presă

în

cauză ș

i articolele

de lege aplicabile au fost

menționate

în procesul-verbal din 21 iulie 2009.

Acesta a

adăugat că

articolele de

presă

în litigiu co

nțineau

numeroase

inexactități ș

i

ambiguități

terminologice

ș

i

că,

prin urmare, nu erau de

natură

să

informeze cititorul cu privire la metodele utilizate de Securitate, astfel

încât acestea nu erau conforme cu scopul

urmărit

de legiuitor atunci când a

deschis accesul la arhive,

ș

i anume acela de a permite stabilirea

adevărului

istoric din perioada

comunistă.

aceeași

scrisoare, CNSAS a reiterat

că

reclamantul nu a protejat în

mod adecvat

viața privată ș

i

familială

a persoanelor

menționate

în dosarele

Securității

sau vizate de aceste dosare, ceea ce a motivat retragerea

acreditării

sale. Acesta a

adăugat că dispozițiile

Legii nr.

677/2001 pentru

protecția

persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

ș

i

libera

circulație

a acestor date erau în mod cert aplicabile în

speță,

dar

că

reclamantul nu putea

să

invoce în favoarea sa art.

11 din

această

lege,

întrucât datele cu caracter personal pe care le-a divulgat nu

fuseseră făcute

publice

niciodată

de

către

persoanele vizate

ș

i nu erau strâns legate de

calitatea de

persoană publică

a acestor persoane sau de caracterul public al

faptelor în care se pretindea

că

acestea au fost implicate.

B.

Contestația prealabilă

a deciziei de retragere a

acreditări

i

fața

Colegiului CNSAS decizia de

retragere a

acreditării

sale. Colegiul a respins

contestația

în cadrul

ședinței

din 1 septembrie 2011, iar

această

respingere a fost

consemnată

în procesul-

verbal întocmit în urma

ședinței.

ș

i-a motivat decizia subliniind

că „noțiunea actuală

de

viață

privată înglobează

atât aspecte

«tradiționale»,

precum dreptul la imagine,

starea

civilă

a persoanei, identitatea, starea de

sănătate, apartenența

religioasă,

integritatea

fizică ș

i

morală, viață sentimentală,

dar

ș

i aspecte

«moderne», legate de aspecte noi ale

vieții

sociale. Acesta a explicat

că,

„pentru

a constata

dacă

[era

permisă

o

ingerință

în

viața privată],

Colegiu

l

aplică

în mod cumulativ

următoarele

criterii: 1.

Ingerința să

fie

prevăzută

de

lege; 2.

Să urmărească

un scop legitim; 3.

Să

fie

proporțională

cu scopul

urmărit.”

că,

astfel cum s-a constatat în

procesul-verbal din 21 iulie 2009,

„[ingerința cauzată

de] articolele în

discuție deși respectă

primele

două

puncte, nu îl

îndeplinește

pe

ultimul”.

Acesta a concluzionat

că

reclamantul a

încălcat

nu numai

cerințele

lex

specialis

care reglementa acreditarea, ci

ș

i pe cele ale

lex generalis

reprezentate de Legea nr. 677/2001.

4

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

II. PROCEDURA

ÎN CONTENCIOS ADMINISTRATIV PRIVI

ND

DECIZIA DE RETRAGERE A

ACREDITĂRII

A. Procedura

privind cererea de suspendare a

executării

deciziei de

retragere a

acreditării

executării măsurii

de retragere a

acreditării

sale, argumentând

că

aplicarea acestei

măsuri

ar fi adus atingere

dreptului

său

de a-

și

exercita profesia de jurnalist

ș

i de a-i informa pe

cititorii din domeniul

său

de interes

ș

i, astfel, l-ar fi expus unui risc iminent

.

București

a

respins

această

cerere, considerând

că

reclamantul nu a utilizat acreditarea

sa în conformitate cu

dispozițiile

legale

ș

i

că,

în

speță,

nu erau îndeplinite

condițiile prevăzute

de Legea nr.

544/2004 a contenciosului administrativ

pentru suspendarea

executării

unei decizii administrative,

ș

i anume

existența

unei

justificări

întemeiate

ș

i

iminența

unui risc sau a unui prejudiciu pentru

patrimoniul persoanei în

cauză.

Aceasta a

menționat că măsura

nu l-a

împiedicat pe reclamant

să își

exercite profesia, întrucât nu

ș

i-a pierdut

calitatea de jurnalist.

Casație ș

i

Justiție

a

confirmat încheierea

curții

de apel, prin decizia

definitivă

din 25 noiembrie

2

010.

B. Cererea

de anulare a deciziei de retragere a

acreditării

1.

Hotărârea

c

urții

de apel

fața curții

de apel o

acțiune

în contencios administrativ împotriva CNSAS, pentru a

obține

anularea deciziei de retragere a

acreditării

sale

ș

i reacordarea

autorizației

sale de acces la arhive. Acesta a

susținut,

în primul rând,

că

un extras

dintr-un proces-verbal nu putea constitui o

„hotărâre”

din punctul de vedere

al dreptului administrativ

ș

i

că

un astfel de extras nu era motivat nici în fapt,

nici în drept. În continuare, a

susținut că,

în temeiul art.

30 din OUG

nr. 24/2008,

nerespectarea

obligației prevăzute

la art.

28 alin.

(3) din

ordonanță

atrage

răspunderea penală ș

i nu retragerea

acreditării ș

i, prin

urmare, art. 28 alin. (3) nu putea constitui un temei legal pentru retragerea

acreditării

sale.

că

nu s-a adus atingere

vieții

private a

persoanelor

menționate

în articolele în

cauză.

El a precizat

că

nu a

făcut

decât

să reproducă informații

pe care le-a

găsit

în arhivele

Securității.

Baza

legală invocată

de CNSAS ca temei pentru retragerea

acreditării

nu era

aplicabilă situației

sale, întrucât persoanele

menționate

în articolele sale nu

puteau fi, în opinia sa, asimilate persoanelor persecutate de Securitate. În

sfârșit,

acesta a

susținut că

niciuna dintre persoanele în

cauză

nu

ș

i-a

5

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

exercitat dreptul la

replică ș

i nici nu a formulat o plângere împotriva sa din

cauza articolelor în

cauză.

nouă

cerere de suspendare a

executării măsurii.

El a solicitat, de asemenea, audierea unui martor

ș

i

vizionarea în

ședință publică

a unei

înregistrări.

În cele din

urmă,

a cerut

permisiunea de a depune înscrisuri la dosar.

București

a

respins noua cerere de suspendare. De asemenea, a respins cererea

reclamantului de audiere a unui martor

ș

i de vizionare a unei

înregistrări.

În

schimb,

instanța

a admis cererea de depunere a unor înscrisuri la dosar.

hotărârea

din 20 septembrie 2011, curtea de apel a respins

acțiunea

reclamantului (supra, pct.

17)

ca

nefondată

, reamintind, în primul

rând,

dispozițiile

art. 28 alin. (1)

ș

i (3) din OUG nr.

24/2008

ș

i ale art.

39

alin. (1), (2), (5)

ș

i (7) din Regulamentul CNSAS

.

privește

argumentul reclamantului referitor la

existența

unei

hotărâri

(supra, pct.

17),

instanța

a explicat

că

termenul

„hotărâre”,

menționat

la art.

39 alin.

(7) din Regulamentul CNSAS, includea toate

măsurile

adoptate de Colegiul CNSAS în ceea ce

privește

retragerea

acreditărilor ș

i

că

regulamentul nu preciza forma pe care ar trebui

să

o

aibă

aceste

măsuri. Instanța

a considerat

că

procesele-verbale din 21 iulie

ș

i1

septembrie 2009 constituiau într-a

devăr

acte administrative care

conțineau

hotărâri.

De asemenea, acreditarea

retrasă

fusese

acordată

reclamantului

printr-un act similar ca

formă.

că

aceste acte administrative

erau motivate în fapt

ș

i în drept, întrucât

menționau

temeiul legal al deciziei

de retragere a

acreditării,

precum

ș

i

că

din procesul-verbal din 1 septembrie

2009

reieșea că

respingerea

contestației

reclamantului fusese

motivată

d

e

către

Colegiu.

hotărârii

contestate (supra, pct.

17),

curtea de apel a observat

că

articolele de

lege

menționate

de CNSAS pentru a-

și

întemeia decizia impuneau titularilor

acreditării obligația

de ocrotire a

vieții

private

ș

i familiale a persoanelor care

fuseseră

persecutate de fosta Securitate.

Instanța

a observat

că

CNSAS a

citat titlurile

ș

i a examinat

conținutul

articolelor de

presă

publicate de

reclamant înainte

să

concluzioneze

că,

prin natura

informațiilor

divulgate

ș

i

prin modul în care au fost prezentate, aceste articole aduceau atingere

vieții

intime, private

ș

i de familie a persoanelor care

fuseseră

persecutate de

organele de securitate ale statului.

hotărât,

de asemenea,

că

unele dintre

informațiile

dezvăluite

revelau aspecte foarte personale ale

vieții

unor sportivi. Aceasta a

reamintit

că

reclamantului i s-a acordat acreditarea pentru a i se permite

să

efectueze

cercetări

istorice, politice, psihologice

ș

i sociologice de

natură să

evidențieze implicațiile

pe care le-au avut

acțiunile Securității

asupra

vieți

i

persoanelor care

trăiau

la momentul

funcționării

acestei

poliții

politice. A

6

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

observat

că,

în loc

să facă

acest lucru, persoana în

cauză

s-a limitat, în

cadrul articolelor

menționate

în procesul-verbal din 21 iulie 2009

,

să

divulg

e

elemente din

viața privată

a anumitor sportivi,

fără să

analizeze metodele

utilizate de Securitate în cazurile lor respective,

îndepărtându

-se astfel de

scopul pentru care i s-a acordat acreditarea.

sfârșit,

a respins argumentul referitor la lipsa unei

reacții

din partea

persoanelor

menționate

în aceste articole (supra, pct.

18),

explicând

că

legea

nu

condiționa

retragerea

acreditării

de o astfel de manifestare a

voinței

persoanelor lezate: un fapt obiectiv,

ș

i anume nerespectarea

obligației

d

e

protejare a

vieții

private, era suficient pentru a justifica o decizie de

retragere a

autorizației.

Înaltei

Curți

de

Casație ș

i

Justiție

cu privire la recursul

reclamantului

hotărârii curții

de apel din 20

septembrie 2011. Acesta a reiterat argumentele pe care le invocase în

fața

curții

de apel (supra, pct.

17

ș

i

18),

adăugând că

persoanele

menționate

în

articolele sale erau sportivi care nu

fuseseră persecutați

de Securitate

ș

i

că

activitatea acestor persoane

făcuse

deja obiectul unor articole de

presă.

El

s-a plâns, de asemenea, de respingerea de

către

curtea de apel a cererii sale

de audiere a unui martor

ș

i de vizionare a unei

înregistrări

(supra, pct.

20),

considerând

că

a fost

încălcat

dreptul

său

la

apărare.

definitivă

din 14 martie 2013, Înalta Curte a respins

recursul. Aceasta a confirmat

că

procesele-verbale contestate constituiau

într-a

devăr

acte administrative

ș

i

că

reclamantul nu ocrotise în mod

corespunzător viața privată ș

i

familială

a persoanelor

menționate

în dosarele

Securității,

inclusiv cea a titularilor de dosare. A

adăugat că

decizia de

retragere a

acreditării

persoanei în

cauză

avea, de asemenea, drept

bază

legală dispozițiile

generale ale Legii nr.

677/2001. În

sfârșit,

a

hotărât că

probele pe care reclamantul solicitase

să

le prezinte nu erau concludente

având în vedere obiectul

acțiunii.

nouă

cerere

pentru

obținerea

unei

acreditări

de acces la arhive.

7

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT

I.

DISPOZIȚIILE

RELEVANTE DIN LEGEA NR. 677/2001

677/2001 pentru

protecția

persoanelor cu privire la

prelucrarea datelor cu caracter personal

ș

i libera

circulație

a acestor date,

publicată

în Monitorul Oficial din 12 decembrie 2001,

definește

datele cu

caracter personal ca fiind

„orice informații

referitoare la o

persoană fizică

identificată

sau

identificabilă”.

În conformitate cu art. 3, legea

vizează

atât

prelucrarea prin mijloace automate, cât

ș

i prelucrarea prin mijloace

neautomate a acestor date. La momentul faptelor,

dispozițiile

acestui text

relevante în

speță

aveau

următorul

cuprins:

Articolul 5

„(1)

Orice prelucrare de date cu caracter personal, cu

excepția prelucrărilor

care

vizează

date din categoriile

menț

ionate la art. 7 alin. (1), art. 8

ș

i 10, poate fi

efectuat

ă

numai

dacă

persoana

vizată ș

i-a dat

consimțământul

în mod expres

ș

i neechivoc

pentru acea prelucrare.

(2)

Consimțământul

persoanei vizate nu este cerut

în

următoarele

cazuri

:

[...]

b) când prelucrarea este

necesară

în vederea

protejării vieții, integrității

fizice sau

sănătății

persoanei vizate ori a unei alte persoane

amenințate;

c) când prelucrarea este

necesară

în vederea îndeplinirii unei

obligații

legale a

operatorulu

i;

d) când prelucrarea este

necesară

în vederea aducerii la îndeplinire a unor

măsuri

de

interes public sau care

vizează

exercitarea prerogativelor de autoritate

publică

cu care

este investit operatorul sau

terțul căruia

îi sunt

dezvăluite

datele;

e) când prelucrarea este

necesară

în vederea

realizării

unui interes legitim al

operatorului sau al

terțului căruia

îi sunt

dezvăluite

datele, cu

condiția

ca acest interes

sa nu prejudicieze interesul sau drepturile

ș

i

libertățile

fundamentale ale persoanei

vizate;

f) când prelucrarea

privește

date

obținute

din documente accesibile publicului,

conform legii;

g) când prelucrarea este

făcuta

exclusiv în scopuri statistice, de cercetare

istorică

sau

științifică,

iar datele

rămân

anonime pe

toată

durata

prelucrării.

(3) Prevederile alin.

(2) nu aduc atingere

dispozițiilor

legale care

reglementea

ză

obligația autorităților

publice de a respecta

ș

i de a ocroti

viața intimă, familială ș

i

privată

.”

Articolul 6

(1) La încheierea

operațiunilor

de prelucrare,

dacă

persoana

vizată

nu

ș

i-a dat în mod

expres

ș

i neechivoc

consimțământul

pentru o

altă destinație

sau pentru o prelucrare

ulterioară,

datele cu caracter personal vor

fi:

a) distruse;

8

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

b) transferate unui alt operator, cu

condiția

ca operatorul

inițial să

garanteze faptul

că prelucrările

ulterioare au scopuri similare celor în care s-a

făcut

prelucrarea

inițială;

c) transformate în date anonime

ș

i stocate exclusiv în scopuri statistice, de cercetare

istorică

sau

științifică.

[...

]

”

Articolul 7

(1) Prelucrarea datelor cu caracter personal legate de originea

rasială

sau

etnică,

de

convingerile politice, religioase, filozofice sau de

natură similară,

de

apartenenț

a

sindicală,

precum

ș

i a datelor cu caracter personal privind starea de

sănătate

sau

viața

sexuală

este

interzisă.

(2) Prevederile alin. (1) nu se

aplică

în

următoarele

cazuri

:

a) când persoana

vizată ș

i-a dat în mod expres

consimțământul

pentru o astfel de

prelucrar

e;

[...]

e) când prelucrarea se

referă

la date

făcute

publice în mod manifest de

către

persoana

vizată;

[...]

h) când legea prevede în mod expres aceasta în scopul

protejării

unui interes public

important, cu

condiția

ca prelucrarea

să

se efectueze cu respectarea drepturilor

persoanei vizate

ș

i a celorlalte

garanții prevăzu

te de prezenta leg

e.

(3) Prevederile alin.

(2) nu aduc atingere

dispozițiilor

legale care

reglementea

ză

obligația autorităților

publice de a respecta

ș

i de a ocroti

viața intimă, familială ș

i

privată

.

[...

]

”

Articolul 10

(1) Prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la

săvârșirea

de

infracțiuni

de

către

persoana

vizată

ori la

condamnări

penale [...] poate fi

efectuată

numai de

către

sau sub controlul

autorităților

publice, în limitele puterilor ce le sunt conferite prin

lege

ș

i în

condițiile

stabilite de legile speciale care

reglementează

aceste materii.

[...

]

”

Articolul 11

Prevederile art. 5, 6, 7

ș

i 10 nu se

aplică

în

situația

în care prelucrarea datelor se face

exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice,

dacă

prelucrarea

privește

date cu

caracter personal care au fost

făcute

publice în mod manifest de

către

persoana

vizată

sau care sunt strâns legate de calitatea de persoana

publică

a persoanei vizate ori de

caracterul public al faptelor în care

este

implicată.

”

9

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

II.

DISPOZIȚIILE

RELEVANTE REFERITOARE LA ACTIVITATEA

CNSAS

înființat

ca urmare a

promulgării

Legii nr.

187/1999

,

pentru a le permite

cetățenilor

români accesul la dosarele

ș

i materialele

întocmite de Securitate

până

la data de 22 decembrie 1989.

Dispozițiile

relevante în

speță

ale acestei legi sunt prezentate în

hotărârile

Catalan

împotriva României

(nr. 13003/04, pct. 29, 9 ianuarie 2018)

ș

i

Haralambie

împotriva României

(nr. 21737/03, pct. 32-37, 27 octombrie 2009).

32.

Dispozițiile

relevante în

speță

ale OUG nr. 24/2008 privind accesul la

propriul dosar

ș

i deconspirarea

Securității, publicată

în Monitorul Oficial

din 10 martie 2008, aveau

următorul

cuprins:

Articolul 28

„(1)

În scopul stabilirii

adevărului

istoric asupra perioadei dictaturii comuniste,

Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor

Securității acreditează

cercetători

[...],

cărora

le pune la

dispoziție

documente

ș

i

informații

complete cu

privire la structura, metodele

ș

i

activitățile Securității.

(2)

Cercetătorii acreditați

pot solicita accesul la documentele

ș

i

informațiile

din

arhiva fostei

Securități,

pe baza unei cereri în care se

menționează

caracterul

cercetări

i

- studiu istoric, politologic, psihologic, sociologic -, precum

ș

i forma de valorificare -

carte, articol,

conferință, tem

ă

de cercetare.

(3)

Cercetătorii acreditați

au

obligația să

respecte

ș

i

să ocrotească viața intimă,

familială ș

i

privată

a persoanelor

menționate

în documentele consultate.

”

Articolul 30

„(1)

Nerespectarea prevederilor prezentei

ordonanțe

de

urgență

atrage

răspundere

a

penală, civilă, administrativă

sau

disciplinară

[a autorului

încălcării], după

caz.

[...]

(7) Nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (3) constituie

infracțiune ș

i se

pedepsește

cu închisoare de la 6 luni la 3

ani.

”

OUG nr. 24/2008 a fost

aprobată

de Parlament,

după

ce a fost

modificată

prin Legea nr.

293/2008,

publicată

în Monitorul Oficial din 28 noiembrie

2008, în vigoare începând cu 1 decembrie 2008. Art. 28 alin. (3) din OUG

nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008, aplicabil în

prezenta

cauză,

avea

următorul

cuprins:

„În

activitatea de documentare,

cercetătorii acreditați

au

obligația să

respecte

ș

i

să

ocrotească viața intimă, familială ș

i

privată

a celor care au fost

persecutați

de organele

securității

statului

.

”

10

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

187/2012, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, a

înlocuit art. 30 din OUG nr. 24/2008 (supra, pct.

32)

cu un nou text, a

cărui

parte

relevantă

în

speță

se

citește

astfel:

Articolul 30 alineatul (4)

„Nerespectarea

prevederilor art. 28 alin. (3) constituie

infracțiune ș

i se

pedepsește

cu

amendă, dacă

fapta nu constituie

o

infracțiune

mai

gravă

.”

39 din Regulamentul de organizare

ș

i

funcționare

al CNSAS,

aprobat prin Hot

ărârea

nr. 2/2008

emisă

de Colegiul CNSAS la 18

decembrie 2008

ș

i

publicată

în Monitorul Oficial din 9 ianuarie 2009, se

citește

astfel în

părțile

sale relevante în

speță:

Articolul 39

„(1)

În scopul stabilirii

adevărului

istoric asupra perioadei dictaturii comuniste,

Colegiul CNSAS

acreditează,

pe baza unei cereri

menționând

caracterul

cercetării

-

studiu istoric, politologic, psihologic, sociologic, precum

ș

i forma de valorificare -

carte, articol,

conferință, temă

de cercetare,

cercetători

[...] [Colegiul CNSAS] le pune

la

dispoziție [cercetătorilor acreditați]

documente

ș

i

informații

complete cu privire la

structura, metodele

ș

i

activitățile Securității.

(2)

Cercetătorii acreditați

pot solicita accesul la dosare/documente din arhiva

CNSAS, pe baza unei cereri. În cuprinsul acesteia trebuie

să

se

menționeze

caracterul

cercetării

(studiu istoric, politologic, psihologic, sociologic), precum

ș

i forma de

valorificare [a

informațiilor obținute]

(articol, studiu,

teză

de

licență, teză

de doctorat).

[...]

(5) În activitatea de documentare,

cercetătorii acreditați

au

obligația să

respecte

ș

i

să

ocrotească viața intimă, familială ș

i

privată

a celor care au fost

persecutați

de organele

securității

statului, cu respectarea prevederilor Legii nr.

677/2001 pentru

protecția

persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

ș

i libera

circulație

a

acestor date, cu

modificările ș

i

completările

ulterioare.

(7) Colegiul CNSAS poate retrage acreditarea ce

rcetătorilor

care

utilizează

documentele puse la

dispoziție

în alte scopuri decât cele exclusiv

științifice. Hotărârea

Colegiului CNSAS poate fi

atacată

la

instanța competentă,

potrivit Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004 [...]

”

DOCUMENTE

LE

EUROP

EI

RELEVAN

TE

ALE

CONSILIUL

UI

publice

ș

i

protecția

datelor cu caracter personal sunt Recomandarea

Rec(2002)2 a Comitetului de

Miniștri către

statele membre privind accesul

la documentele publice,

adoptată

la 21 februarie 2002,

Convenția

Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale

ș

i

Convenția

Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protejarea persoanelor

față

de prelucrarea

automatizată

a datelor cu caracter personal. Aceste texte sunt

11

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

prezentate în

hotărârea

în cauza

Magyar Helsinki Bizottság împotriv

a

Ungariei

[(MC), nr. 18030/11, pct. 52-54, 8 noiembrie 2016].

ÎN DREPT

CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART. 10 DIN

CONVENȚI

E

consideră că

retragerea

acreditării

care îi permitea

să

aibă

acces la arhivele CNSAS constituia o

încălcare

a dreptului garantat de

art. 10 din

Convenție. Această dispoziție

este

redactată după

cum

urmează:

„(1)

Orice

persoană

are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie

ș

i libertatea de a primi sau de a transmite

informații

ori idei

fără

amestecul

autorităților

publice

ș

i

fără

a

ț

ine seama de frontiere. Prezentul articol nu

împiedică

statele

să supună societățile

de radiodifuziune, de cinematografie sau de

televiziune unui regim de autorizare.

(2) Exercitarea acestor

libertăți

ce

comportă

îndatoriri

ș

i

responsabilități

poate fi

supusă

unor

formalități, condiții,

restrângeri sau

sancțiuni prevăzute

de lege, care

constituie

măsuri

necesare, într-o societate

democratică,

pentru securitatea

națională

,

integritatea

teritorială

sau

siguranța publică, apărarea

ordinii

ș

i prevenirea

infracțiunilor, protecția sănătății

sau a moralei,

protecția reputației

sau a drepturilor

altora pentru a împiedica divulgarea de

informații confidențiale

sau pentru a garanta

autoritatea

ș

i

imparțialitatea

puterii

judecătorești

.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

privire la aplicarea art. 35 § 3 lit. b) din

Convenți

e

ridică

o

excepție

de inadmisibilitate, pe motivul lipsei unui

prejudiciu important. În

această privință, susține că

retragerea

acreditării

n

u

a adus atingere dreptului reclamantului de a-

și

exercita profesia

ș

i nici

dreptului publicului de a primi

informații,

cu atât mai mult cu cât articolele

în

cauză

nu priveau, în opinia sa, o chestiune de interes general. Acesta

adaugă că

prezenta

cauză privește

o materie în care

există

o

jurisprudență

constantă

a

Curții,

astfel încât respectarea drepturilor omului nu i-ar impune

acesteia din

urmă să

continue

totuși

examinarea cererii. În cele din

urmă,

acesta

susține că

respectivul

capăt

de cerere al reclamantului a fost examinat

în mod

corespunzător

de

instanțele

interne.

argumentează că

art. 35 § 3 lit. b) din

Convenție

nu se

aplică

în

speță,

întrucât dreptul la libertatea de exprimare contribuie la buna

funcționare

a unei

societăți

democratice

ș

i permite presei

să își

exercite rolul

de

„câine

de

pază”,

pe care trebuie

să

îl joace într-o astfel de societate.

Acesta

apreciază că

retragerea

acreditării

sale constituie un refuz al

accesului la

informații ș

i, prin urmare, nu se poate considera

că

prejudiciul

cauzat de acest refuz nu este important. El

adaugă că,

în opinia sa, cauza

ridică

probleme importante din punctul de vedere al dreptului

național.

12

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

observă că Convenția

nu

limitează

aplicarea criteriului de

admisibilitate

prevăzut

la art. 35 § 3 lit. b) din

Convenție

la un anumit drept

protejat de

Convenție.

În

același

timp, Curtea este

conștientă

de

importanța

maximă

a

libertății

de exprimare, întrucât constituie unul dintre

fundamentele

esențiale

ale unei

societăți

democratice

ș

i una dintre

condițiile

fundamentale ale

evoluției

sale

ș

i ale

dezvoltării fiecărei

persoane. Prin

urmare, în cauzele care privesc libertatea de exprimare, aplicarea acestui

criteriu de admisibilitate ar trebui

să țină

seama în mod

corespunzător

d

e

importanța

acestei

libertăți ș

i

să

fie

examinată

cu

atenție

de

către

Curte.

Examinarea ar trebui

să includă,

printre altele, elemente precum

contribuția

la o dezbatere de interes general

ș

i problema stabilirii

dacă

o

cauză implică

presa ori alte mijloace de informare [

Sylka împotriva Poloniei

(dec.),

nr. 19219/07, pct. 28, 3 iunie 2014,

ș

i trimiterile citate].

speță,

Curtea

constată că

plângerea

privește

refuzul de a-i permite

reclamantului, un jurnalist, accesul la

informații deținute

de o autoritate

publică,

cu scopul de a transmite publicului

informații

pe care persoana în

cauză

le considera ca referindu-se la o chestiune de interes general. În aceste

condiții,

Curtea

consideră că

pretinsa

lipsă

a unui astfel de acces

implică

nu

numai un prejudiciu moral semnificativ pentru reclamant, ci, de asemenea,

un motiv pentru a continua examinarea plângerii, având în vedere

că ridică

întrebări

importante privind respectarea drepturilor omului (a se vedea, în

acest sens,

Roșiianu

împotriva României

, nr.

27329/06, pct.

56, 24 iunie

2014). Prin urmare, este necesar

să

se

respingă excepția ridicată

de Guvern

.

privire la

existența

altor motive de inadmisibilitat

e

că

acest

capăt

de cerere nu este în mod

vădit

nefondat în

sensul art.

35 din

Convenție ș

i

că

nu

prezintă

niciun alt motiv de

inadmisibilitate, Curtea îl

declară

admisibil.

B. Cu

privire la fond

părților

a) Reclamantul

consideră că

faptul

că autoritățile

i-au interzis accesul la

informațiile

din arhive constituie o

ingerință

în exercitarea

libertății

sale de

exprimare

ș

i, în special, a dreptului

său

de a comunica

informații

publicului.

El

afirmă că

retragerea

acreditării

sale l-a împiedicat

să

continue

să

scrie

articole despre

viața sportivă

în perioada

comunistă.

43.

Susține că ingerința

a fost

lipsită

de temei legal. În

această privință,

acesta

consideră că dispozițiile

OUG nr.

24/2008

ș

i ale Regulamentului

CNSAS nu erau în vigoare atunci când a

obținut

acreditarea sa în 2005

ș

i

că,

prin urmare, îi erau inaccesibile

ș

i nu putea

să prevadă că

acestea ar fi

aplicabile în cazul

său.

El

susține că sancțiunea prevăzută

în OUG

13

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

nr. 24/2008 pentru nerespectarea

vieții

private a persoanelor

menționate

în

documentele

Securității

nu era retragerea ac

reditării ș

i

că această măsură

era

prevăzută

doar la art. 39 alin. (7) din Regulamentul CNSAS, pentru o

altă

situație

decât nerespectarea

vieții

private a persoanelor persecutate de

Securitate. Prin urmare,

consideră că

nicio

dispoziție legală

nu permitea

retragerea unei

acreditări

pentru motivul invocat în cazul

său.

apreciază că ingerința

în

cauză

nu

urmărea

un scop legitim. În

această privință, susține că,

pe de o parte, a privat

publicul de posibilitatea de a lua la

cunoștință informații

de interes general

ș

i, pe de

altă

parte, statul a ales

să

protejeze interesele persoanelor care nu

se

considerau victimele unei

încălcări

a dreptului lor la respectarea

vieții

private

ș

i de familie.

45.

Totodată,

reclamantul

contestă

necesitatea

ingerinței.

În

această

privință, precizează

în special

că,

în calitatea sa de jurnalist, dorea

să

comunice publicului

informații

referitoare la o chestiune de interes major

pentru societate, care existau deja

ș

i care erau disponibile. El

adaugă că

a

acționat

cu

bună

-

credință, că informațiile

pe care le-a furnizat erau fiabile

ș

i

exacte

ș

i

că

nu a

făcut

decât

să reproducă

elementele

obținute

din arhive. A

afirmat

că

a vrut

să

prezinte modul în care

acționau ofițerii poliției

politice

ș

i tipul de

informații

pe care doreau

să

le

obțină.

argumentează că

persoanele

menționate

în articole erau

cunoscute de public

ș

i, prin urmare, trebuiau

să

beneficieze de o

protecți

e

mai

redusă

a dreptului lor la respectarea

vieții

private. Acesta

adaugă că

a

prezentat

informațiile

în litigiu într-un ziar sportiv

ș

i

că

diseminarea

acestora a avut

așadar

un impact redus.

susține că instanțele

române nu au pus în

balanță

interesele în

cauză:

acestea ar fi

făcut

referire la dreptul protejat de art. 8 din

Convenție,

dar nu ar fi examinat cauza în lumina criteriilor stabilite în

jurisprudența

Curții.

sfârșit,

în ceea ce

privește proporționalitatea ingerinței,

reclamantul

argumentează că, fără

accesul la

informațiile

din arhive, nu

își

poate exercita în mod

corespunzător

profesia de jurnalist. Acesta

consideră

că sancțiunea

care i-a fost

aplicată

are un efect disuasiv, ceea ce ar face-o

disproporționată. Adaugă că

dreptul intern nu

limitează

în timp retragerea

acreditării ș

i

că această

retragere

continuă să producă

efecte

ș

i în prezent în

ceea ce îl

privește.

b) Guvernul

consideră că

retragerea

acreditării

nu constituie o

ingerință

în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare.

Susține că

activitatea

jurnalistică

a reclamantului nu a încetat

ș

i

că

acesta

ș

i-a pierdut doar dreptul

de acces la arhivele

Securității

pentru a efectua

cercetări.

50.

Ș

i

dacă

ar fi existat o

ingerință

în exercitarea de

către

reclamant a

dreptului

său

la libertatea de exprimare,

această ingerință

ar fi fost

prevăzută

14

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

de lege.

Făcând

referire la

constatările

CNSAS

ș

i în special la cele ale

instanțelor naționale,

Guvernul

precizează că

OUG nr.

24/2008

ș

i

Regulamentul CNSAS constituiau baza

legală

a retragerii

acreditării

reclamantului. Previzibilitatea

dispozițiilor

legale nu poate fi

pusă

la

îndoială,

întrucât, pentru a

obține

acreditarea sa, reclamantul a urmat

într-a

devăr

procedura

prealabilă,

activitatea lui era

asimilată

celei a unui

profesionist

ș

i acesta

ș

tia

că

activitatea sa de cercetare era

reglementată

d

e

dispozițiile

respective

.

susține că

pretinsa

ingerință urmărea

scopul

legitim de protejare a

reputației

altora.

privește proporționalitatea măsurii,

acesta

precizează că

articolele în

cauză

prezentau, în

esență,

aspecte ale

vieții

private a diverse

persoane, care nu prezentau un interes semnificativ pentru dezbaterea

publică, ș

i

că,

de altfel,

conținutul

lor era departe de obiectivul pe care îl

declarase reclamantul pentru a

obține

acreditarea sa,

ș

i anume realizarea

unui studiu istoric, politic

ș

i sociologic. Guvernul

adaugă că

unele dintre

informațiile

diseminate nu au fost dovedite, precizând

totodată că,

în opinia

sa, prezenta

cauză

nu

privește

veridicitatea

informațiilor

din dosarele

Securității,

ci publicarea acestora, care a

încălcat

dreptul altora la

respectarea

vieții

private, chiar

dacă

publicarea a avut ca scop declarat

cercetarea

istorică. Apreciază că, deși

publicul are dreptul de a primi

informații

despre ceea ce s-a întâmplat în mediul sportiv în perioada

comunistă,

acest drept nu îi permite

să obțină informații

despre

viața privată

a sportivilor, iar divulgarea unor astfel de

informații

era, de altfel,

interzisă

prin lege.

susține că

CNSAS

ș

i-a justificat decizia prin motive

detaliate

ș

i

că această

decizie a fost

confirmată

de

instanțele naționale.

Adaugă că

acestea au examinat

măsura

în litigiu

ț

inând seama de dreptul la

libertatea de exprimare al reclamantului

ș

i

că ș

i-au motivat în detaliu

deciziile, insistând asupra faptului

că

persoana în

cauză

nu a respectat

obligațiile

pe care le impunea accesul la arhivele

Securității.

Acesta

adaug

ă

că

retragerea

acreditării

nu depindea de exercitarea dreptului la

replică

de

către

persoanele lezate, dar

că

simpla

existență

a articolelor în litigiu era

suficientă

pentru a o justifica.

Curții

a) Cu

privire la

existența

unei

ingerinț

e

constată că pozițiile părților diferă

cu privire la

existența,

în

speță,

a unei

ingerințe

în exercitarea de

către

reclamant a dreptului

său

la

libertatea de exprimare (supra, pct.

42

ș

i

49).

observă că

reclamantul a

obținut autorizația

de acces la

arhivele

Securității

în calitate de

cercetător

(supra, pct.

5)

ș

i

că

era jurnalist

sportiv (supra, pct.

4).

Părțile

nu

contestă

faptul

că,

pentru a scrie articole de

15

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

presă,

acesta a utilizat infor

mații

pe care le-a

obținut

consultând arhivele.

Retragerea

acreditării

a avut,

așadar,

un efect asupra

activității

persoanei în

cauză,

împiedicându-l

să obțină informații

pentru a-

și

realiza activitatea.

Prin urmare, Curtea respinge argumentul Guvernului potrivit

căruia măsur

a

în litigiu nu a afectat în niciun fel dreptul reclamantului de a comunica

informații ș

i admite

că

a existat o

ingerință

în dreptul reclamantului la

libertatea de exprimare (a se vedea

Selmani

ș

i

alții

împotriva Fost

ei

Republici Iugoslave a Macedoniei

, nr. 67259/14, pct. 61, 9 februarie 2017,

ș

i,

mutatis mutandis

,

Szurovecz împotriva Ungariei

, nr. 15428/16, pct. 54, 8

octombrie 2019).

b) Cu

privire la justificarea

ingerinței

justificată,

o

ingerință

în exercitarea dreptului la libertatea

de exprimare trebuie

să

fie

„prevăzută

de

lege”, să urmărească

unul sau mai

multe dintre scopurile legitime

menționate

la art. 10 § 2

ș

i

să

fie

„necesară

într-o societate

democratică”

[

Magyar Helsinki Bizottság

(MC),

nr. 18030/11, pct. 181, 8 noiembrie 2016].

i. Clarificarea aspectului

dacă ingerința

era

„prevăzută

de

lege”

)

Principii generale

hotărârea

Magyar Kétfarkú Kutya Párt

împotriva Ungariei

[(MC), nr.

201/17, pct.

93-98, 20 ianuarie 2020]

principiile aplicabile atunci când este necesar

să

se

stabilească dacă

o

ingerință

în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare

îndeplinește

cerința legalității.

Curtea

subliniază că

expresia

„prevăzută

de

lege”

de la al

doilea paragraf al art. 10 impune nu doar ca

măsura contestată să aibă

o

baz

ă

legală

în

legislația internă,

ci se

referă ș

i la calitatea

legislației

în

cauză:

astfel, aceasta trebuie

să

fie

accesibilă justițiabililor ș

i

previzibilă

în ceea ce

privește

efectele sale [

Magyar Kétfarkú Kutya Párt

(MC),

citată

anterior,

pct. 93,

împreună

cu trimiterile citate].

privește cerința previzibilității,

Curtea a

hotărât

în mod

repetat

că

o

normă

nu poate fi

considerată „lege”

în sensul art. 10 § 2 decât

dacă

este

formulată

cu

suficientă

precizie pentru a-i permite

justițiabilului să

își

ajusteze comportamentul. Acesta trebuie

să poată – dacă

este necesar, cu

o consiliere

adecvată – să prevadă,

într-o

măsură rezonabilă

în

circumstanțele

cauzei,

consecințele

pe care le poate avea o

anumită acțiune.

Aceste

consecințe

nu trebuie

neapărat să

fie previzibile cu o certitudine

absolută

[

Magyar Kétfarkú Kutya Párt

(MC),

citată

anterior, pct

.

94]. În

plus,

cerința previzibilității

nu poate fi

interpretată

ca fiind o

normă

care

impune ca toate

condițiile ș

i procedurile detaliate care

guvernează ingerința

să

fie

prevăzute

chiar de dreptul material,

cerințele „legalității”

putând fi

îndeplinite în cazul în care aspecte care nu pot fi

soluționate

în mod

16

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

satisfăcător

pe baza dreptului intern sunt stabilite prin acte cu rang

infralegislativ (

ibidem

).

anumită îndoială

în ceea ce

privește

cazurile

limită

nu este

suficientă

în sine pentru ca aplicarea unei

dispoziții

legale

să

fie

imprevizibilă.

De asemenea, o

dispoziție legală

nu

intră

în conflict cu

cerința

de previzibilitate, în sensul

Convenției,

doar pentru

că

aceasta se

pretează

la mai multe

interpretări. Funcția decizională acordată instanțelor

servește

tocmai la

îndepărtarea

îndoielilor ce ar putea exista în

privința

interpretării

normelor,

ț

inând cont de

schimbările

din practica de zi cu zi

[

Magyar Kétfarkú Kutya Párt

, (MC),

citată

anterior, pct

.

97, precum

ș

i

trimiterea

citată].

)

Aplicarea acestor principii în

speță

constată că părțile

nu sunt de acord cu privire la aspectul

dacă

retragerea

acreditării

reclamantului a avut o

bază legală conformă

cu

cerințele Convenției.

Persoana în

cauză susține,

în principal,

că

legea

internă

nu

sancționa

cu retragerea

acreditării

nerespectarea

obligației

de protejare a

dreptului la respectarea

vieții

private al persoanelor persecutate de

Securitate (supra, pct

.

43)

ș

i

că,

în orice caz, articolele sale nu priveau

persoanele

„persecutate”

de organele

Securității

(supra, pct.

27).

La rândul

său,

Guvernul

susține că hotărârile instanțelor

interne au confirmat

că

art. 28

alin. (3)

din OUG nr.

24/2008

ș

i art.

39 din Regulamentul CNSAS

confereau o

bază

legal

ă măsurii

în litigiu

.

observă că

din procesul-verbal al CNSAS din 21 iulie 2009

(supra, pct.

5)

ș

i din

hotărârea curții

de apel din 20 septembrie 2011 (supra,

pct.

21)

reiese

că

decizia de retragere a

acreditării

se întemeia pe art.

2

8

alin. (1)

ș

i (3) din OUG nr. 24/2008

ș

i pe art. 39 alin. (1), (2), (5)

ș

i (7) din

Regulamentul CNSAS. În plus, atât Colegiul, cât

ș

i Înalta Curte au constatat

că

reclamantul nu a respectat

dispozițiile

Legii generale nr. 677/2001 pentru

protecția

persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

ș

i

libera

circulație

a acestor date, pe care le considerau aplicabile în

speță

(supra, pct.

10,

13

ș

i

28).

constată că

atât art. 28 alin. (3) din OUG nr. 24/2008, cât

ș

i

art. 39

alin. (5)

din Regulamentul CNSAS

prevăd obligația

beneficiarilor

unei

autorizații

de acces la arhivele

Securității

de a proteja

viața privată ș

i de

familie a persoanelor persecutate de organele de securitate ale statului, în

conformitate cu

dispozițiile

Legii nr.

677/2001 (supra, pct.

32

ș

i

34).

Observă,

de asemenea,

că

art. 39

alin. (7)

din Regulamentul CNSAS

prevede retragerea

acreditării

persoanelor care

utilizează

documentele puse

la

dispoziție

în alte scopuri decât cele exclusiv

științifice

(supra, pct.

34).

În

plus, Legea nr.

677/2001

asigură protecția generală

a tuturor datelor cu

caracter personal

deținute

de

autoritățile

statului (supra, pct.

30).

63.

Divergența

de opinie dintre

părți

în ceea ce

privește

temeiul lega

l

rezultă

în special din dezacordul acestora cu privire la problema

dacă

17

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

retragerea

acreditării prevăzute

la art. 39 alin. (7) din Regulamentul CNSAS

putea

să sancționeze

nerespectarea

obligației

de protejare a

vieții

private

ș

i

de familie, care revine beneficiarilor accesului la aceste documente, în

temeiul art.

39 alin.

(5) din regulament

ș

i al art.

28 alin.

(3) din OUG

nr. 24/2008.

speță,

Curtea

observă că,

în

hotărârea

sa din 20 septembrie 2011,

curtea de apel a examinat în detaliu argumentul întemeiat de reclamant pe

lipsa unei baze legale pentru retragerea

acreditării ș

i a constatat

că,

în

articolele sale, persoana în

cauză

s-a limitat

să dezvăluie

elemente din

viața

privată

a anumitor sportivi,

fără să

analizeze metodele utilizate de Securitate

în cazurile lor respective,

îndepărtându

-se astfel de scopul pentru care îi

fusese

acordată

acreditarea (supra, pct.

25).

De asemenea,

observă că

Înalta

Curte a

adăugat că

decizia de retragere a

acreditării

persoanei în

cauză

avea,

de asemenea, ca

bază legală dispozițiile

generale ale Legii nr.

677/2001

(supra, pct.

28).

consideră că

nu

există

niciun motiv pentru a pune în

discuți

e

analiza

instanțelor naționale.

În special,

ț

ine seama de faptul

că,

la art.

5

alin. (1), (2)

ș

i (3) din Legea nr. 677/2001, se preciza

că

datele cu caracter

personal puteau fi prelucrate numai

dacă

persoana

vizată ș

i-a dat

consimțământul

în mod expres

ș

i neechivoc pentru acea prelucrare, cu

excepția

cazului în care prelucrarea era

efectuată

exclusiv în scopuri

statistice, de cercetare

istorică

sau

științifică,

iar datele

rămâneau

anonime

pe

toată

durata

prelucrării, fără

a aduce atingere

dispozițiilor

legale

referitoare la

obligația autorităților

publice de a respecta

ș

i de a ocroti

viața

intimă, familială ș

i

privată

(supra, pct.

30).

Prin urmare, Curtea

consideră că

obligația

reclamantului de a asigura

protecția

datelor cu caracter personal

deținute

de

autoritățile

publice era

previzibilă.

observă că

art. 39

alin. (7)

din Regulamentul

CNSAS, care reglementa acordarea

acreditării ș

i

obligațiile

beneficiarilor

accesului oferit de aceasta, prevedea efectiv posibilitatea retragerii

acreditării

unui

cercetător

în cazul în care acesta utiliza documentele puse la

dispoziție

în alte scopuri decât cele exclusiv

științifice

(supra, pct.

34).

Curtea

consideră că

modul în care sunt interconectate

această dispoziție

legală ș

i diferitele

dispoziții

legale aplicabile în

speță

constituie o

problem

ă

de interpretare a dreptului intern. Or, astfel cum a reamintit în repetate

rânduri în

jurisprudența

sa, în primul rând

autoritățile naționale

au sarcina

de a interpreta

ș

i de a aplica dreptul intern [a se vedea, printre multe altele,

Rekvényi împotriva Ungariei

(MC), nr. 25390/94, pct. 35, CEDO 1999-iII].

obligația

de protejare a datelor cu caracter personal,

ce îi revenea reclamantului în temeiul Legii nr.

667/2001, precum

ș

i

obligația

acestuia de a utiliza

informațiile obținute

exclusiv în scopuri

științifice,

Curtea

consideră că

interpretarea de

către instanțele naționale

a

dispozițiilor

legale nu a fost nici

arbitrară,

nici

imprevizibilă, ș

i

că

reclamantul putea

să prevadă,

într-un grad rezonabil în

circumstanțele

18

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

cauzei,

că acțiunile

sale erau de

natură să impună

aplicarea art. 39 alin. (1),

(2), (5)

ș

i (7) din Regulamentul CNSAS, coroborate cu

dispozițiile

relevante

din Legea nr. 677/2001.

consideră că ingerința

în

exercitarea de

către

reclamant a dreptului

său

la libertatea de exprimare era

„prevăzută

de

lege”,

în sensul art. 10 § 2 din

Convenție.

ii. Cu privire la scopul

ingerințe

i

notă

de argumentele divergente ale

părților

cu privire la problema stabilirii

dacă ingerința urmărea

un scop legitim

(supra, pct. 44

ș

i

51).

observă că

scopul invocat de

autoritățile naționale

pentru

luarea

măsurii

în litigiu era protejarea

vieții

private a persoanelor

menționate

în articolele publicate de persoana în

cauză.

Cu toate acestea,

faptele din prezenta

speță

se disting de cele din cauzele în care chiar

persoanele vizate de un articol de

presă

au

denunțat

o

încălcare

a dreptului

lor la respectarea

vieții

private, ca urmare a

exercitării

de

către

un jurnalist a

libertății

sale de exprimare. În

speță,

o autoritate

publică

este cea care a luat

măsura contestată,

pentru a proteja dreptul la respectarea

vieții

private al

unor

terți

care nu au

acționat

pentru a se plânge de o

încălc

are a drepturilor

lor.

constată că,

în

speță,

reclamantul nu a solicitat accesul la

arhivele

Securității

pentru a studia dosarul

său

personal (a se vedea, de

exemplu,

Haralambie împotriva României

, nr.

21737/03, pct.

60, 27

octombrie 2009). Acesta a solicitat

ș

i a

obținut

accesul pentru a colecta

informații

în scopul

cercetării

istorice. Documentele pe care le-a studiat

conțineau informații

cu privire la persoane care

fuseseră

supravegheate de

poliția politică

sau care

colaboraseră

cu aceasta.

apreciază că

este rezonabil ca o autoritate

publică

ce trebuie

să

gestioneze dosare care

conțin informații

despre persoane particulare

–

în

speță,

CNSAS

– să prevadă,

în regulamentul

său, garanții

pentru a proteja

drepturile fundamentale ale acestor persoane, inclusiv dreptul lor la

respectarea

vieții

private. În plus, Legea nr. 677/2001, care constituie legea

generală

în domeniul

protecției

datelor cu caracter personal, la care face

referire în mod expres Regulamentul CNSAS,

asigură protecția

persoanelor

fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

ș

i libera

circulație

a acestor date (supra, pct.

13

ș

i

30).

jurisprudența

sa privind

Convenția

Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981

pentru protejarea persoanelor

față

de prelucrarea

automatizată

a datelor cu

caracter personal (supra, pct.

35),

al

cărei

scop este de a

„garanta

[...]

fiecărei

persoane fizice [...] respectarea drepturilor

ș

i

libertăților

sale

fundamentale

ș

i, în special, dreptul la

viața privată, față

de prelucrarea

automatiz

ată

a datelor cu caracter personal care [o]

privesc”

(articolul 1)

–

a

19

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

se vedea, de exemplu,

Amann împotriva

Elveției

(MC), nr.

27798/95

,

pct. 65, CEDO 2000-iI,

ș

i

Magyar Helsinki Bizottság

, (MC),

citată

anterior,

pct. 192.

obligația legală

a

oricărei autorități

publice de a proteja datele cu caracter personal pe care le

deține,

Curtea

apreciază că

Guvernul poate invoca în mod întemeiat scopul legitim care

constă

în protejarea drepturilor altora, chiar

dacă

persoanele vizate în mod

direct nu s-au manifestat.

privește

argumentul reclamantului potrivit

căruia

retragerea

acreditării

sale a privat publicul de posibilitatea de a lua

cunoștință

de

informații

de interes general (supra, pct.

44),

Curtea

consideră

că

acesta

ț

ine de examinarea

necesității ingerinței

într-o societate

democratică,

pr

ezentată

mai jos (infra, pct.

85).

iii. Cu privire la necesitatea

ingerinței

într-o societate

democratică

)

Principii generale

dacă

o

ingerință

în exercitarea

libertății

de exprimare este

„necesară

într-o societate

democratică”

sunt consacrate în

jurisprudența Curții ș

i au fost rezumate

după

cum

urmează

[a se vedea, printre altele,

Magyar Helsinki Bizottság

,

(MC),

citată

anterior, pct

.

187,

ș

i

Stoll împotriva

Elveției

(MC),

nr. 69698/01, pct. 101, CEDO 2007-V]:

„i.

Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele

esențiale

ale unei

societăți

democratice, una dintre

condițiile

primordiale ale

evoluției

sale

ș

i ale

dezvoltării fiecărei

persoane. Sub rezerva art. 10 § 2, aceasta este

valabilă

nu numai în

ceea ce

privește «informațiile»

sau «ideile» acceptate ori considerate drept inofensive

sau indiferente, ci

ș

i pentru cele care

rănesc, șochează

sau

neliniștesc:

acest lucru este

impus de pluralism,

toleranță ș

i mentalitatea

deschisă, fără

de care nu

există

o

«societate

democratică».

În forma

consacrată

la art.

10, aceasta este

însoțită

de

excepții

care

necesită totuși

o interpretare

strictă,

iar necesitatea de a o restrânge

trebuie

să

fie

stabilită

în mod

convingător

[...]

ii. În sensul art. 10 § 2, adjectivul «necesar»

implică

o «nevoie

socială imperioasă».

Statele contractante

beneficiază

de o

anumită marjă

de apreciere pentru a

hotărî

cu

privire la

existența

unei asemenea nevoi,

însă

aceasta este

dublată

de un control

european ce

privește totodată legislația ș

i deciziile prin care este

aplicată,

chiar

ș

i

atunci când sunt emise de o

instanță independentă.

Prin urmare, Curtea are

competenț

a

de a se

pronunța

în

ultimă instanță

cu privire la aspectul

dacă

o «restrângere» este

compatibilă

cu libertatea de exprimare

protejată

la art. 10.

iii. Atunci când

își exercită

controlul, Curtea nu are sarcina de a se substitui

instanțelor

interne competente, ci de a verifica, din perspectiva art.

10, deciziile pe

care acestea le-au

pronunțat

în virtutea puterii lor de apreciere. Nu

rezultă că

aceasta

trebuie

să

se limiteze la a stabili

dacă

statul pârât s-a folosit de

această

putere cu

bună

-

credință,

cu

grijă ș

i în mod rezonabil:

ingerința

în litigiu trebuie

considerată

în lumina

cauzei în ansamblu pentru a stabili

dacă

aceasta era

«proporțională

cu scopul legitim

urmărit» ș

i

dacă

motivele invocate de

autoritățile națio

nale pentru a o justifica sunt

«relevante

ș

i suficiente» [...] Astfel, Curtea trebuie

să

se

convingă că autoritățile

20

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

naționale

au aplicat norme conforme principiilor consacrate la art. 10, bazându-se, în

plus, pe o apreciere

acceptabilă

a faptelor relevante [...]

”

reamintește că

orice

persoană,

chiar

ș

i un jurnalist, care

își

exercită

libertatea de exprimare,

își asumă „obligații ș

i

responsabilități”,

a

căror

întindere depinde de

situația

sa

ș

i de procedeul tehnic utilizat [a se

vedea,

mutatis mutandis

,

Stoll

, (MC),

citată

anterior, pct

.

102, precum

ș

i

trimiterile citate]. Curtea

reamintește,

de asemenea,

că protecția oferită

ziariștilor

de art. 10 din

Convenție

este

subordonată condiției

ca

aceștia să

acționeze

cu

bună

-

credință,

astfel încât

să

furnizeze

informații

exacte

ș

i

demne de încredere, respectând principiile jurnalismului responsabil

.

Noțiunea

de jurnalism responsabil nu

acoperă

numai

conținutul

informațiilor

colectate

ș

i/sau transmise prin mijloace jurnalistice. De

asemenea, aceasta include, printre altele, legalitatea comportamentului

jurnaliștilor.

Este necesar

să

se

țină

seama de faptul

că

un jurnalist a

încălcat

legea

aplicabilă,

dar acesta nu este decisiv pentru a stabili

dacă

respectivu

l

jurnalist a

acționat

în mod responsabil [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Pentikäinen împotriva Finlandei

(MC), nr. 11882/10, pct. 90, CEDO 2015].

)

Aplicarea acestor principii în

speță

observă că,

în temeiul

dispozițiilor

legale (supra, pct.

30

ș

i

34),

CNSAS a decis

să retragă

acreditarea reclamantului pe motiv

că

acesta

nu

ș

i-a îndeplinit

obligația

de a respecta

ș

i de a proteja

viața intimă, privată

ș

i de familie a persoanelor persecutate de organele de securitate ale statului

ș

i

că

a utilizat

informațiile obținute datorită

acr

editării

într-un scop care se

îndepărta

de scopul pentru care îi fusese

acordată

aceasta (supra, pct.

8

–

1

0

ș

i

13).

Instanțele naționale

au confirmat acest

raționament

în

hotărârile

lor

(supra, pct.

25

ș

i

28).

Curtea

își

va baza examinarea pe aceste elemente,

ț

inând seama

totodată

de concluzia sa

anterioară

potrivit

căreia ingerința

suferită

de reclamant în prezenta

cauză urmărea

scopul legitim de a proteja

drepturile altora (supra, pct.

74).

speță, observă că,

în conformitate cu art.

39 alin.

(1) din

Regulamentul CNSAS, un

cercetător

putea

obține

o

autorizație

de acces la

documentele CNSAS pentru a efectua

cercetări „în

scopul stabiliri

i

adevărului

istoric asupra perioadei dictaturii

comuniste”.

Atunci când a

solicitat

autorizația

de a accesa arhivele

Securității,

reclamantul a declarat

că

era necesar

să

consulte aceste arhive pentru a efectua o cercetare pe tema

„Sportul

românesc în

comunism”

(supra, pct.

5).

Prin urmare,

părea că

intenționa să

furnizeze publicului, în calitate de

cercetător ș

i jurnalist,

informații

cu privire la metodele utilizate de fosta

poliție politică

în

domeniul

activităților

sportive.

cercetări ș

i de a informa

publicul se opunea unui alt interes, cel al persoanelor

menționate

în arhive

–

dintre care unele au fost persecutate de Securitate

–

de a li se respecta

dreptul la

viața privată.

Or, atât legile speciale aplicabile în materie

–

OUG

21

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

nr. 24/2008

ș

i Regulamentul CNSAS

–

, cât

ș

i Legea

generală

nr. 677/2001,

prevedeau în mod clar

obligația

de protejare a dreptului

terților

la

respectarea

vieții

private, precum

ș

i

condițiile

în care puteau fi prelucrate

datele cu caracter personal.

această privință,

Curtea

reamintește că

divulgarea de

informații

referitoare la

viața privată

a unei persoane

intră

în sfera de aplicare a art. 8

ș

i

că noțiunea „viață privată”

este o

noțiune largă,

care nu se

pretează

la

o

definiție exhaustivă. Această noțiune

include integritatea

fizică ș

i

morală

a

persoanei. Uneori, poate include aspecte ale

identității

fizice

ș

i sociale a

unei persoane. Elemente precum, de exemplu, identitatea

sexuală,

numele,

orientarea

sexuală ș

i

viața sexuală intră

în sfera

personală protejată

de art. 8

din

Convenție. Viața privată

mai poate include

activitățile

profesionale sa

u

comerciale. Curtea a

hotărât,

de asemenea,

că există

o

zonă

de

interacțiune

între individ

ș

i

terți

care, chiar

ș

i într-un context public, poate intra sub

incidența „vieții private”

[

Magyar Helsinki Bizottsá

g

, (MC),

citată

anterior,

pct. 191, precum

ș

i trimiterile citate].

speță,

reclamantul a divulgat în articolele în litigiu

informații

cu

privire la persoane care

colaboraseră

cu

poliția politică ș

i care îi

furnizaseră

acesteia din

urmă informații

cu privire la diferite

personalități

sportive

(supra, pct.

6).

Chiar

dacă

modul în care Securitatea a

acționat

asupra

sportivilor în perioada

comunistă

prezenta un interes evident pentru public,

Curtea

constată,

asemenea

autorităților naționale, că informațiile dezvălui

te

publicului,

menționate

în procesul-verbal din 21 iulie 2009 (supra, pct.

8),

prezentau comportamente care

ț

ineau de sfera

privată

sau care priveau

integritatea

morală

a

personalităților

sportive despre care Securitatea dorea

să obțină informații

, precum

ș

i

relația

lor cu religia sau

justiția.

menționat

numele

personalităților

sportive în

cauză. Deși informațiile

se refereau la sportivi

(foarte) bine

cunoscuți

publicului, nu aveau

legătură

cu

performanțele

lor

sportive

ș

i nici

măcar

cu activitatea

sportivă

în general. Acestea nu

fuseseră

făcute

publice de

către

persoanele în

cauză,

nu erau accesibile publicului

prin niciun alt mijloc

ș

i nu era

posibilă

verificarea

exactității

lor. Prin

urmare, Curtea

consideră că informațiile

respective,

menționate

în procesul-

verbal din 21 iulie 2009, revelau aspecte ale

vieții

private a persoanelor

menționate ș

i

că

acestea din

urmă

erau

îndreptățite

în mod rezonabil

să

se

aștepte

la protejarea dreptului lor la respectarea

vieții

lor private, atât din

partea

autorității

care

deținea informațiile,

cât

ș

i din partea reclamantului,

care a avut acces la acestea.

garantată

la art.

10 din

Convenție,

libertatea de

exprimare nu este

nelimitată,

aceasta putând fi

restrânsă

pentru unul din

scopurile legitime

menționate

la paragraful 2 al acestui articol, în special

pentru

protecția

drepturilor

ș

i

libertăților

altora. Astfel, întrebarea

esențială

care trebuie

soluționată

în

speță

este

dacă

metoda

utilizată

pentru protejarea

acestor drepturi

ș

i

libertăți

era

proporțională

cu scopul

urmărit.

22

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

constată că

obiectul de studiu declarat de reclamant la CNSAS

pentru a

obține autorizația

de acces la arhivele

Securității

era sportul

românesc în perioada

comunistă.

Aceasta

reamintește că

a constatat deja, în

contextul românesc,

că

adoptarea

legislației

care permitea

dezvăluirea

numelor

foștilor

colaboratori ai

Securității

prezenta un interes major pentru

societatea

românească

în ansamblu

ș

i

că

posibila colaborare a unor

politicieni

ș

i

conducători religioși

cu Securitatea era o

problemă socială ș

i

morală

foarte

sensibilă

(

Petrina împotriva României

, nr. 78060/01, pct. 43,

14 octombrie 2008,

ș

i

Catalan

,

citată

anterior, pct. 65).

Apreciază că același

lucru este valabil

ș

i pentru colaborarea cu Securitatea a persoanelor din

mediul sportiv.

86.

Deși

problema co

laborării

cu fosta

poliție politică prezintă

un interes

public cert, Curtea

consideră că

aceasta are un caracter sensibil, care impune

o abordare

prudentă ș

i

critică

(

Catalan

,

citată

anterior, pct. 70). Or, în

speță,

în articolele în litigiu, reclamantul a ales

să

nu efectueze o examinare

academică

a

informațiilor

pe care le

obținuse

prin studierea arhivelor

Securității,

ci

să

le divulge în

formă brută, fără

a aprecia

relevanța

acestora

în raport cu scopul declarat al

cercetării

sale, care era sportul în perioada

comunistă, ș

i a vrut

să

prezinte modul în care

acționau ofițerii poliției

politice

ș

i tipul de

informații

pe care

aceștia

doreau

să

le

obțină

(supra,

pct.

5

ș

i

45).

În plus, în loc

să

trieze aceste

informații ș

i

să

respect

e

dispozițiile

aplicabile în materie de prelucrare a datelor cu caracter personal,

acesta a

dezvăluit

publicului aspecte ale

vieții

private a sportivilor, care nu

erau în niciun fel de

natură să

contribuie la o dezbatere de interes general

.

observă că

reclamantul a avut posibilitatea de a sesiza

instanțele

interne cu o

acțiune

în contencios administrativ, pentru a contesta

retragerea

acreditării

sale,

ș

i de a prezenta, în cadrul unei proceduri

contradictorii, argumentele pe care le-a considerat utile

ș

i relevante. Curtea

observă că

aceste

instanțe

au

hotărât că,

prin modul în care s-a exprimat în

articolele în litigiu, reclamantul

ș

i-a

încălcat obligația

de a proteja dreptul la

respectarea

vieții

private al persoanelor persecutate de Securitate

ș

i s-a

îndepărtat

de scopul

cercetării

pentru care îi fusese

acordată

acreditarea

(supra, pct.

25

ș

i

28).

Apreciază că această

interpretare a

obligațiilor

care

decurg din

dispozițiile

legale, în special din regulamentul care reglementa

obținerea

unei

autorizații

de acces la arhivele

Securității,

este

rezonabilă ș

i

că

nu este în niciun fel

arbitrară.

urmă,

Curtea

observă că

nerespectarea de

către

reclamant

a

obligațiilor

legale a avut drept

consecință

retragerea

acreditării

care îi

permitea

să aibă

acces la arhivele

Securității

(supra, pct.

7).

Cu

siguranță că

imposibilitatea persoanei în

cauză

de a avea acces la arhive a avut un anumit

impact asupra

activității

sale de cercetare.

Totuși,

aceasta nu l-a împiedicat

să

practice profesia sa de jurnalist. De asemenea, este

adevărat că

legea nu

limitează

în timp retragerea

acreditării,

dar nici nu

precizează dacă

persoana

în

cauză

putea

să

formuleze o

nouă

cerere de acreditare,

dacă

era necesar. În

23

HOTĂRÂREA

GAFIUC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

orice caz, având în vedere caracterul foarte personal al

informațiilor

divulgate, Curtea

apreciază că

este rezonabil

ș

i legitim faptul

că

CNSAS,

care

deținea

documente cu un

conținut

sensibil, a considerat

că

nerespectarea de

către

reclamant a

obligațiilor

sale legale a compromis în

mod iremediabil

relația

de încredere care trebuia

să

existe între

instituție ș

i

persoanele

cărora

le acorda accesul la aceste documente (a se vedea,

mutatis

mutandis

,

Catalan

,

citată

anterior, pct.

75). Prin urmare, Curtea nu poate

considera

că

retragerea

acreditării

reclamantului este

disproporționată.

c) Concluzie

consideră că

ingerința

în exercitarea de

către

reclamant a dreptului

său

la libertatea de

exprimare a fost

susținută

de motive pertinente

ș

i suficiente

ș

i

că autoritățile

statului pârât au

păstrat

un echilibru just între interesele în

cauză, fără să își

depășească

marja de apreciere.

încălcat

art. 10 din

Convenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

declară

cererea

admisibilă;

2.

hotărăște

că

nu a fost

încălcat

art. 10 din

Convenție;

Redactată

în limba

franceză,

apoi

comunicată

în scris la 13 octombrie

2020, în temeiul art. 77 § 2

ș

i 3 din Regulament.

Ilse Freiwirt

h

Yonko Grozev

Grefier adjunct

Președinte

24