CASE OF GHEORGHE-FLORIN POPESCU v. ROMANIA

Cererea privește decizia autorităților interne de a obliga reclamantul, un jurnalist, să plătească despăgubiri pentru publicarea, pe blogul său, a cinci articole critice la adresa lui L.B., jurnalist, redactor- șef la un ziar ș i realizator al unor emisiuni de televiziune. Reclamantul invocă art. 10 din Convenție. ÎN FAPT

Reclamantul s-a născut în 1971 ș i locuiește în Bacău. Acesta a fost reprezentat de D.O. Hatneanu, avocată.

Guvernul a fost reprezentat prin agenții guvernamentali, cel mai recent de doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În 2011, reclamantul, jurnalist de profesie, a publicat pe blogul său (www.aghiuta.com) o serie de articole care îl priveau pe L.B., redactorul- șef al unui ziar din cadrul trustului de presă Deșteptarea ș i realizator de emisiuni pentru un canal de televiziune locală din același trust.

L.B. a sesizat Judecătoria Bacău cu o acțiune civilă în pretenții pentru afirmațiil e – defăimătoare în opinia acestuia – făcute de reclamant în articolele sale. Acesta a afirmat că reclamantul a folosit termeni, pe care îi considera vulgari, pentru a critica faptul că tineri activiști din Partidul Social 1 HOTĂRÂREA

La 11 aprilie 2012, judecătoria a admis în parte acțiunea formulată d e L.B. ș i l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 5 000 de lei românești (aproximativ 1 100 de euro) pentru daune morale cauzate lui L.B. Pentru a ajunge la această concluzie, a considerat că cele cinci articole scrise de reclamant conțineau afirmații defăimătoare ș i, prin urmare, aduceau atingere dreptului lui L.B. la protecția reputației sale.

Primul articol, care era intitulat „Tinerii Social Democrați se califică pentru munca de jos” ș i care a fost publicat la 15 ianuarie 2011, avea următorul cuprins: „Epigonii lui [H.] au lipsuri în cul tura politică ș i s-au gând it să se pună la punct. Cum trusa micului politician nu se mai găsește de cumpărat, l-au chemat pe [L.B.]. Pri ceput, Limbă i-a învățat tehnicile de mințit, lins ș i supt, singurele în care excelează la curtea lui [S.]. După încă două prelegeri, lipitorii de afișe ai PSD vor deveni Tăntălăii Social Democrați. Zău așa.”

Fragmentele relevante din cel de-al doilea articol, care era intitulat „Benea față cu ciudatul de pe Panselelor” ș i care a fost publicat la 7 iulie 2011, aveau urmă torul cuprins: „[D.B.] a acceptat invitația de a discuta despre administrație în emisiunea „Impact” a lui Limbă [L.B.]. Dacă s-ar fi informat puțin, nu s-ar fi dus, având în vedere că acolo merg politicieni de mâna a doua sau a treia [...] P.S. Într-o lume normală, un om implicat moral într-o crimă ș i o sinucidere (cele de pe [strada] Panselelor) mai degrabă s-ar duce să planteze flori, în loc să facă emisiun i de televiziune. Ș i chiar dacă ar fi angajat de un patron ciudat să realizeze emisiuni, nu ar avea niciodată ca invitat președintele unui consiliu județean. ”

Al treilea articol, care era intitulat „Răpirile sunt reale” ș i care a fost publicat la 8 iulie 2011, avea următorul cuprins: „Oamenii răi l-au răpit pe Limbă ș i l-au abuzat până ș i-a pierdut busola. Disperați, părinții au dat următorul anunț: Pierdut copil cu dificultăți, [L.], în zona Parcului [C.]. În momentul dispariției, copilul era îmbrăcat în chiloți portocalii ș i cămașă de forță. [L.] se află sub tratament ș i încă face pipi în pa t. Aducătorului i se oferă recompensă. E prost, dar e prostul nostru. ”

Părțile relevante din cel de-al patrulea articol, care era intitulat „La mulți ani, Madam Laudieta!” ș i care a fost publicat la 4 august 2011, aveau următorul cuprins: „[...] Ce frumos. Păcat că nu mai lucrez la Deșteptarea, aș fi putut beneficia de protecția madamei! Dar nu-i nimic, îi doresc multă fericire ș i la mulți ani! Draga de [L.] ș i [L.B.] vor închina un pahar de ș ampanie în memoria împlinirii a doi ani de la crima ș i sinuciderea de pe strada Panselelor. 2 HOTĂRÂREA

Părțile relevante din cel de-al cincilea articol, care era intitulat „[L.B.] împlineșt e 2 ani de la crima ș i sinuciderea de pe Panselelor” ș i care a fost publicat la 18 august 2011, aveau următorul cuprins: „[L.B.] își amintește cu siguranță că au trecut doi ani de la crima ș i-sinuciderea de pe strada Panselelor. Într-un bilet scri s pe o bu cată de hârti e igienică, criminalu l- sinuciga ș a făcut referiri sinistre la un „diavol” care era vinovat pentru tot ce urma să i se întâmple pe lumea cealaltă. Poliția nu a investiga t niciodată rolul lui [L.B.] în această poveste . Unii apropiați spun că el ar fi autorul moral al despărțirii care l-a înnebunit pe criminal. La acea vreme, subiectul nu a fost menționat în [ziarele] Deșteptarea ș i Observatorul, ceea ce explică multe acum. Doi ani mai târziu, [L.B.] continuă să scrie pentru Deșteptarea. Poate că își reamintește deseori povestea tragică a vechilor săi prieteni. Ceva remușcări? Se pare că n-are așa ceva. În schimb, unele expresii îl sperie teribil [...] Un adevărat model de probitate, acest [L.B.]. Felicitările mele, [L.]! ”

După enumerarea câtorva principii care decurg din jurisprudența Curții referitoare la art. 10 din Convenție, judecătoria a concluzionat că, în cele cinci articole în litigiu, pe care le-a publicat pe blogul său, reclamantul a de pășit limitele libertății de exprimare. Instanța a considerat că, în articolele pe care le-a publicat la 7 iulie ș i la 18 august 2011 (supra, pct. 8 ș i 11), reclamantul l-a înfățișat pe L.B., în lipsa oricărui fundament de fapt, ca fiind autorul moral al unei crime, respectiv al unei sinucideri. În ceea ce privește articolele publicate la 15 ianuarie, 8 iulie ș i 4 august 2011(supra, pct. 7, 9 ș i 10), instanța a hotărât că expresii vulgare ș i defăimătoare, precum „i -a învățat tehnicile de mințit, lins ș i supt” sau „e prost, dar e prostul nostru” au adus atingere onoarei ș i reputației lui L.B.

Judecătorii primei instanțe au considerat că reclamantul a înfățișat, în mod continuu ș i repetat, o imagine negativ deformată a lui L.B., ceea ce i-a cauzat acestuia din urmă suferințe psihice, neliniște ș i durere sufletească, fap t confirmat de doi martori. Aceștia au considerat, de asemenea, că faptul că persoana în cauză a folosit un blog pentru a- și comunica opiniile, fără a ț ine seama de limitele ș i rezervele aplicabile în materie de libertate de exprimare, confirma că acesta a avut un comportament condamnabil. Mai precis, i-au imputat reclamantului faptul că l-a acuzat pe L.B. că era autorul moral al unei crime, respectiv al unei sinucideri, fără dovezi ș i bazându-se doar pe faptul că acesta nu publicase nimic cu privire la acest subiect. Justificând, într-o manieră generală, cuantumul despăgubirii acordate lui L.B. pentru daunele morale suferite, prin enumerarea anumitor criterii, precum poziția socială a victimei, gravitatea afirmațiilor ș i cuantumul veniturilor medii ale unui ziarist, aceștia au reiterat că, în speță, era vorba despre acuzații lipsite de orice 3 HOTĂRÂREA

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri. Susținând că prima instanță l-a considerat proprietarul site-ului care găzduia blogul său, s- a concluzionat în mod eronat că îl acuzase pe L.B. de faptul că era răspunzător din punct de vedere moral pentru evenimentul tragic în cauză ș i nu s-a ț inu t seama nici de caracterul satiric al articolelor sale, nici de calitatea de persoană publică a reclamantului, care juca un rol activ în viața politică.

Prin hotărârea din 3 decembrie 2012, tribunalul a respins apelul ș i a confirmat soluția judecătoriei, ș i anume că acuzațiile aduse împotriva lui L.B. erau lipsite de orice fundament de fapt ș i că, prin urmare, acestea depășea u limitele libertății de exprimare. În opinia sa, faptul că informațiile aflate la originea articolelor în litigiu au avut drept sursă articole din alte ziare nu era o justificare pentru publicarea acestora fără o bază factuală suficient de precisă ș i fiabilă. Tribunalul a respins argumentul reclamantului potrivi t căruia reclamantul era o persoană p u blică. În orice caz, limbajul utilizat în aceste articole era vulgar ș i depășea limitele criticii acceptabile. În sfârșit, în ceea ce privește caracterul pamfletar al articolelor în cauză, tribunalul a hotărât că reclamantul nu ș i-a susținut afirmațiile într-o asemenea măsură încât să justifice admiterea apelului.

Reclamantul a sesizat Curtea de Ap el Bacău cu recurs împotriva acestei hotărâri. El a susținut că nu a săvârșit nicio faptă nelegală ș i că instanțele au greșit atunci când au considerat că era proprietarul site-ului care găzdui a blogul său. Prin hotărârea din 17 iunie 2013, curtea de apel a respins recursul ca nefondat. S-a reținut că reclamantul nu a contestat că era administratorul site-ului în cauză ș i că, în orice caz, afirmațiile din articolele în litigiu aveau un caracter defăimător ș i injurios ș i depășeau limitele libertății de exprimare, ceea ce justifica angajarea răspunderii sale civile delictuale, în temeiul art. 998 ș i 999 C. civ.

Reclamantul susține că, obligându-l la plata daunelor morale pentru publicarea a cinci articole pe blogul pe care îl administra, instanțele interne i-au încălcat dreptul la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 din Convenție. Această dispoziție se citește după cum urmează, în părțile sale relevante în speță: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie ș i libertatea [...] de a comunica informații ori idei fără amestecu l autorităților publice [...] 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri ș i responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritate a teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii ș i prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențial e sau pentru a garanta autoritate a ș i imparțialitate a puterii judecătorești. ” A. Cu privire la admisibilitat e

Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat ș i că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenție, Curtea îl declară admisibil. B. Cu privire la fond 1. Argumentele părților a) Reclamantul

Reclamantul susține că, la momentul faptelor, L.B., jurnalist ș i directorul trustului de presă Deșteptarea , era, de asemenea, un activist politic ce participa la campania electorală a unui candidat la alegerile locale. În sprijinul tezei sale, a depus la dosar o captură de ecran în care L.B. era înfățișat în timpul unei emisiuni de televiziune ș i pe care apare sigla unui partid politic, în partea dreaptă jos. Reclamantul susține că, în timp ce în primul articol (supra, pct. 7) punea la îndoială capacitatea lui L.B. de a forma tineri socialiști, în cel de-al doilea, cel de-al treilea ș i cel de-al cincilea articol (supra, pct. 8, 9 ș i 11) punea sub semnul întrebării capacitatea acestuia de a- ș i îndeplini funcția de director al unui trust de presă, având în vedere că ziarul pe care îl conducea nu a relatat un eveniment tragic (uciderea unei femei de către partenerul ei, urmată de sinuciderea acestuia). În ceea ce privește cel de-al patrulea articol (supra, pct. 10), acesta susține că l-a adresat președintelui -director general al cotidianului Deșteptarea ca răspuns la un 5 HOTĂRÂREA

Reclamantul susține că L.B. era o persoană publică, un „influencer local” implicat în dezbaterea publică, care avea capacitatea de a susține candidați la alegeri, ceea ce, având în vedere contextul cauzei, permitea o doză mai mare de critică. Consideră că, în calitate de director al unui trust de presă, realizator de emisiuni de televiziune ș i jurnalist care publică uneor i articole critice, L.B. s-a expus cu bună știință la dezbaterea publică. Invocând două articole de presă, pe care le-a depus la dosar ș i care, în opinia sa, coroborează afirmațiile sale, reclamantul susține că L.B. avea legături cu persoanele implicate în evenimentul tragic, unele dintre ele fiind bine- cunoscute la nivel local. Argumentează că instanțele naționale nu au examina t aceste legături ș i nici alegațiile sale cu privire la activitățile politice ș i publice ale lui L.B. Acesta adăugă că valoarea despăgubirii pe care a fost obligat să o plătească lui L.B. (supra, pct. 6) era de ș apte ori mai mare decât salariul minim brut ș i era, așadar, prea mare, în opinia sa. În sprijinul aceste i afirmații, prezintă o copie a unei hotărâri de guvern care a stabilit salariul minim la nivel național pentru 2013.

Reclamantul consideră că ingerința în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare nu era necesară într-o societate democratică, nu răspundea unei necesități sociale imperioase ș i nu era proporțională cu scopul urmărit. Toate articolele exprimau o opinie cu privire la calitățile morale , intelectuale ș i profesionale ale lui L.B., în calitatea acestuia de director al unui trust de presă local, realizator de emisiuni de televiziune ș i activist politic. Al cincilea articol (supra, pct. 11), în special, în care a lăsat să se înțeleagă că unii apropiați de-ai lui L.B. considerau că acesta era „autorul moral” al „despărțirii” criminalului de victima sa, nu a fost analizat niciodată de instanțe, iar instanțele interne au considerat în mod eronat că îl acuza pe L .B. de faptul că era autorul moral al crimei în cauză. Contestând concluziile instanțelor naționale, reclamantul susține că publicarea articolelor în litigiu exclusiv pe un blog nu justifică, în sine, angajarea răspunderii sale civile. Acesta argumentează că blogul în cauză era satiric, nu era un portal internet specializat în difuzarea de informații ș i nu era vorba despre o infracțiune, ci despre informații cu privire la legăturile dintre L.B. ș i persoanele implicate în faptele în cauză, ș i, prin urmare, prezenta cauză este diferită de cauzele Delfi AS împotriva Estoniei [(MC), nr. 64569/09, CEDO 2015] ș i Egill Einarsson împotriva Islandei (nr. 24703/15, 7 noiembrie 2017). b) Guvernul

Guvernul susține că sentința civil ă pronunțată împotriva reclamantului reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare ș i că această ingerință era prevăzută de lege (art. 998 ș i 999 C. civ., astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor – supra, pct. 17), urmărea scopul legitim de protejare a reputației lui L.B., jurnalist, redactor- șef ș i realizator de 6 HOTĂRÂREA

Guvernul consideră că, ș i dacă reclamantul s-ar fi inspirat dintr-o altă sursă pentru a- și scrie articolele, acest lucru nu îl scutea de verificarea în prealabil a fiabilității informațiilor publicate ca fapte stabilite. Face trimitere la jurisprudența Curții în materie ( Delfi AS , citată anterior, pct. 133, ș i Egil l Einarsson , citată anterior, pct. 49-52), ș i apreciază că sancțiunea aplicată de instanțele naționale nu a fost excesiv de severă. 2. Motivarea Curții a) Cu privire la existența unei ingerințe „prevăzute de lege” ș i care urmăreșt e un „scop legitim”

În speță, Curtea observă în primul rând că părțile consideră că sentința civilă pronunțată împotriva reclamantului, jurnalist de profesie, pentru atingerea adusă onoarei ș i reputației lui L.B., ca urmare a publicării a cinci articole pe un blog, constituie o ingerință în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare. Curtea este de acord cu această interpretare ș i constată, de asemenea, că ingerința în cauză era prevăzută de lege , ș i anume, în speță, de art. 998 ș i 999 din vechiul Cod civil (supra, pct. 17). Măsura în cauză urmărea protejarea onoarei lui L.B. ș i, prin urmare, urmărea scopul legitim de „protecție a reputației sau a drepturilor altora”. Așadar, rămâne să se examineze dacă această ingerință era „necesară într-o societate democratică”, ceea ce impune să se verifice dacă aceasta era proporțională cu scopul legitim urmărit ș i dacă motivele invocate de instanțele interne erau pertinente ș i suficiente [ Morice împotriva Franței (MC), nr. 29369/10 , pct. 144, CEDO 2015]. b) Cu privire la necesitatea ingerinței într-o societate democratică i) Principii general e

Î n speță, ingerința se înscrie în contextul rolului fundamental pe care îl joacă libertatea presei în buna funcționare a unei societăți democratice [ Lindon, Otchakovsky-Laurens ș i July împotriva Franței (MC), nr. 21279/0 2 ș i 36448/02, pct. 62, CEDO 2007-IV]. Având în vedere faptul că site-uril e 7 HOTĂRÂREA

Principiile generale care permit să se aprecieze necesitatea unei anumite ingerințe în exercitarea libertății de exprimare au fost reamintite în hotărârea Bédat împotriva Elveției [(MC), nr. 56925/08, pct. 48, 29 martie 2016]. Curtea reamintește de asemenea că art. 10 § 2 din Convenție nu las ă loc restrângerilor în privința libertății de exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes general. Marja de apreciere a statelor este, în fapt, redusă în cazul dezbaterilor asupra problemelor de interes general [ Baka împotriva Ungariei (MC), nr. 20261/12, pct. 159, 23 iunie 2016, ș i Satakunnan Markkinapörssi Oy ș i Satamedia Oy împotriva Finlandei (MC), nr. 931/13, pct. 167, 27 iunie 2017].

În plus, Curtea reamintește distincția care se face între declarațiile factuale ș i judecățile de valoare. Materialitatea declarațiilor factuale poate fi probată; în schimb, întrucât nu se poate dovedi exactitatea judecăților d e valoare, este imposibil să se îndeplinească obligația de stabilire a caracterului lor real, aceste judecăți aducând atingere înseși libertății de opinie, element fundamental al dreptului garantat de art. 10. Cu toate acestea, în cazul unei judecăți de valoare, p roporționalitatea ingerinței depinde de existența unei baze factuale suficiente, pe care se întemeiază afirmațiile în litigiu: în caz contrar, această judecată de valoare s-ar putea dovedi a fi excesivă. Pentru a distinge o acuzație de fapt de o judecată de valoare, trebuie să se țină seam a de circumstanțele cauzei ș i de tonul general al afirmațiilor, înțelegându -se că afirmațiile cu privire la aspecte de interes public pot constitui, cu acest titlu, mai degrabă judecăți de valoare decât declarații factuale ( Morice , citată anterior, pct. 126, ș i trimiterile citate).

Principiile generale aplicabile în cauzele în care dreptul la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 din Convenție, trebuie să fie pus în balanță cu dreptul la respectarea vieții private, prevăzut la art. 8 din Convenție, au fost expuse de Curte în hotărârile Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2 ) [(MC), nr. 40660/08 ș i 60641/08, pct. 108-113, CEDO 2012] ș i Axel Springer AG împotriva Germaniei [(MC), nr. 39954/08, pct. 89-95, 7 februarie 2012]. Astfel, Curtea a stabilit un anumit număr de criterii, în contextul punerii în balanță a drepturilor în cauză, printre care se numără în special contribuția la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei în cauz ă ș i comportamentul anterior al acesteia, conținutul, forma ș i repercusiunil e publicației, precum ș i severitatea sancțiunii aplicate.

Curtea a precizat, de asemenea, că, atunci când analizează ingerința în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare, trebuie, printre altele, să stabilească dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica 8 HOTĂRÂREA

Revenind la faptele din prezenta cauză, Curtea observă mai întâi că reclamantul, jurnalist cu profesie, a fost obligat să îi plătească lui L.B., redactor- șef ș i realizator de emisiuni pentru un post local de televiziune, despăgubir i pentru daunele morale cauzate acestuia din urmă ca urmare a publicării a cinci articole pe blogul său. Instanțele interne au considerat că reclamantul l-a acuzat pe L.B. că era autorul moral al unei crime, respectiv al unei sinucideri, fără să prezinte nicio dovadă, ș i că acesta s-a limitat să afirme, în sprijinul acuzațiilor sale, că L.B. refuzase să permită ziarului Deșteptarea să relateze evenimentul în cauză. Instanțele au hotărât că reclamantul a folosit expresii vulgare ș i defăimătoare, care au adus atingere onoarei ș i reputației lui L.B. ș i care au depășit limitele libertății de exprimare (supra, pct. 12- 13 ș i 15- 16).

Examinând conținutul hotărârilor pronunțate în speță în cadrul procedurii interne, Curtea constată că instanțele naționale ș i-au concentrat analiza în principal pe consecințele negative pe care le-au avut afirmațiile în litigiu asupra onoarei, reputației ș i demnității lui L.B., precum ș i pe faptul că reclamantul nu a fost în măsură să își dovedească alegațiile (a se vedea, mutatis mutandis , Skudayeva împotriva Rusiei , nr. 24014/07, pct. 36, 5 martie 2019). În speță, acestea nu au f ăcut nicio distincție între declarații factuale ș i judecăți de valoare. Or, în opinia Curții, o astfel de abordare este incompatibilă în sine cu principiile care decurg din art. 10 din Convenție (a se vedea jurisprudența citată supra, pct. 28).

Curtea observă în continuare că instanțele naționale nu au analizat anumite elemente esențiale. Constată că instanțele respective au acordat o importanță considerabilă necesități i de a repara prejudiciul moral suferit de L.B., ignorând totodată faptul că reclamantul era jurnalist ș i că libertatea presei joacă un rol fundamental în ceea ce privește buna funcționare a unei societăți democratice (a se vedea jurisprudența citată supra, pct. 26).

De asemenea, subliniază că instanțele naționale nu au ț inut seama în mod explicit de criteriile relevante enunțate în jurisprudența Curții (supra, pct. 29) ș i nu au constatat că litigiul avea ca obiect un conflict între dreptul la libertatea de exprimare ș i dreptul la protecția reputației (a se vedea, mutatis mutandis , Dioundine împotriva Rusiei , nr. 37406/03, pct. 33, 14 octombrie 2008). Faptul că aceste două drepturi nu au fost puse în balanță este, în sine, problematic din perspectiva art. 10 din Conven ț ie (a se vedea, mutatis mutandis , Nadtoka împotriva Rusiei, nr. 38010/05, pct. 47, 31 mai 2006). 9 HOTĂRÂREA

Curtea reamintește că instanțele naționale sunt, în principiu, mai în măsură să estimeze care este intenția ascunsă din spatele expresiilor ș i afirmațiilor în litigiu ș i să aprecieze cum le percepe publicul ș i modul în care acesta reacționează la ele (a se vedea, mutatis mutandis , Jalbă împotriva României , nr. 43912/10, pct. 33, 18 februarie 2014, în care era vorba despre un capăt de cerere formulat în temeiul art. 8 din Convenție, care privea o pretinsă încălcare a dreptului la respectarea vieții private). În speță, Curtea subliniază că instanțele naționale nu au verificat dacă afirmațiile reclamantului intrau sub incidența unui domeniu de interes public ș i contribuiau la o dezbatere de interes general (a se vedea jurisprudența citată supra, pct. 29; de asemenea, mutatis mutandis , Terentyev împotriva Rusiei , nr. 25147/09, pct. 22, 26 ianuarie 2017). Or, analiza afirmațiilor în cauză pe baza acestui criteriu prezintă o importanță deosebită în ceea ce privește aprecierea necesității unei ingerințe în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare (supra, pct. 27).

De asemenea, Curtea observă că instanțele naționale nu au ț inut seama nici de notorietatea lui L.B ș i nici de comportamentul său anterior. Analiza efectuată de instanțe nu permite nici definirea comportamentului său anterior , nici să se aprecieze dacă acesta se bucura sau nu de un grad ridicat de notorietate. Mai precis, nu s-a stabilit cu exactitate dacă L.B. era o „persoană publică” care a acționat într-un context public, în sensul jurisprudenței Curții, în virtutea vreunui angajament politic sau a activității sale în calitate de redactor- șef ș i realizator de emisiuni de televiziune, în cadrul unui trust de presă [ Couderc ș i Hachette Filipacchi Associés (MC), nr. 40454/07, pct. 117-123, CEDO 2015 (extrase), ș i Sousa Goucha împotriva Portugaliei , nr. 70434/12, pct. 48, 22 martie 2016].

În ceea ce privește conținutul articolelor în litigiu, Curtea constată că instanțele naționale nu au încercat nici să afle care era scopul lor ș i s-au limitat să concluzioneze că reclamantul l-a înfățișat pe L.B. într-o lumină negativă, susceptibilă să îi cauzeze suferințe psihice, neliniște ș i durere sufle tească (supra, pct. 13). Acest tip de raționament este o dovadă a acceptării tacite, de către instanțele interne, a faptului că respectarea dreptului la viață priva t ă prevala în speță asupra respectării dreptului la libertatea de exprimare (a se vedea jurisprudența citată supra, pct. 34).

În ceea ce p rivește forma articolelor redactate de reclamant, Curtea admite că stilul lor poate părea discutabil, în special în ceea ce privește caracterul ofensator al anumitor pasaje (supra, pct. 8- 9). Cu toate acestea, deș i caracterul satiric al articolelor era principalul argument al apărării reclamantului (supra, pct. 14), instanțele naționale nu au analizat cu o atenție deosebită dacă era vorba sau nu despre o formă de exagerare sau denaturare a realității, menită în mod firesc să provoace, să agite ( Alves da Silva împotriva Portugaliei , nr. 41665/07, pct. 27, 20 octombrie 2009, ș i Welsh ș i Silva Canha împotriva Portugaliei , nr. 16812/11, pct. 29, 17 septembrie 2013) ș i care nu ar trebui luată în serios [ Tamiz împotriva Regatului Unit 10 HOTĂRÂREA

În plus, Curtea observă că instanțele naționale nu au analizat în niciun moment amploarea difuzării articolelor în cauză sau accesibilitatea acestora (a se vedea, mutatis mutandis , Savva Terentyev împotriva Rusiei , nr. 10692/09, pct. 80, 28 august 2018, ș i, a contrario , M.L. ș i W.W. împotriva Germaniei , nr. 60798/10 ș i 65599/10, pct. 113, 28 iunie 2018) sau dacă reclamantul era un blogger cunoscut sau un utilizator popular de platforme sociale (a se vedea, mutatis mutandis , Magyar Helsinki Bizottság , citată anterior, pct . 168), ceea ce ar fi putut să atragă atenția publicului ș i să intensifice amplifice potențialul impact al afirmațiilor în litigiu .

În sfârșit, în ceea ce privește problema gravității sancțiunii aplicate, Curtea constată că instanțele interne l-au obligat pe reclamant să îi plătească lui L.B. 5 000 de lei românești, adică aproximativ 1 100 de euro, pentru daunele morale cauzate (supra, pct. 6). Guvernul consideră că această sancțiune nu este excesiv de severă (supra, pct. 24). Reclamantul subliniază, la rândul său, că valoarea acestei despăgubiri era d e ș apte ori mai mare decâ t salariul minim lunar din România, fără să precizeze totuși care era situația sa financiară la momentul faptelor ș i nici dacă a întâmpinat dificultăți în ceea ce privește plata acestei sume (supra, pct. 21 in fine ). Curtea observă că instanțele interne s-au limitat să enumere anumite criterii care trebuiau aplicate în vederea stabilirii sancțiunii, însă nu le-au aplicat ș i nici nu au luat în considerare consecințele acestei sancțiuni asupra situației economice a reclamantului (supra, pct. 13). În aceste condiții ș i în lipsa unor informații referitoare la executarea hotărârii interne, Curtea nu poate face speculații cu privire la impactul sancțiunii asupra situației reclamantului.

În orice caz, având în vedere cele de mai sus ș i în special faptul că instanțele naționale nu au pus în balanță în mod corespunzător interesele aflate în joc, în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența sa, Curtea consideră că aceste instanțe nu au furnizat motive relevante ș i suficiente pentru a justifica ingerința în exercitarea de către reclamant a dreptului la libertatea de exprimare. Așadar, nu se poate concluziona că acestea au aplicat criterii conforme cu principiile art. 10 din Convenție sau că s-au bazat pe o apreciere acceptabilă a faptelor relevante. Prin urmare, ingerința în exercitarea de către reclamant a dreptului său la libertatea de exprimare nu a fost „necesară într-o societate democratică” (a se vedea, mutatis mutandis , Skudayeva , citată anterior, pct. 36-40).

Prin urmare, a fost încălcat art. 10 din Convenție.

Art. 41 din Convenție prevede : 11 HOTĂRÂREA

Reclamantul solicită 7 000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit.

Guvernul susține că o eventuală constatare a unei încălcări ar constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru reclamant. În subsidiar, reamintește că, în situații similare, Curtea a acordat sume cuprinse între 3 250 EUR ș i 5 000 EUR.

Având în vedere circumstanțele speței, Curtea apreciază că o constatare a unei încălcări constituie în sine o reparație echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral pe care l-ar fi putut suferi reclamantul. B. Cheltuieli de judecată

Reclamantul solicită 1 166,67 EUR pentru cheltuielile de judecată suportate în cadrul procedurii desfășurate în fața Curții. Acesta a depus o copie a contractului de asistență juridică ș i chitanțele aferente.

Guvernul susține că avocatul reclamantului l-a reprezentat pe reclamant în cadrul procedurii abia după comunicarea cererii ș i solicită Curții să îi acorde reclamantului o sumă corespunzătoare cheltuielilor reale, dovedite, rezonabile ș i necesare.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obțin e rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileșt e caracterul real, necesar ș i rezonabil al acestora. În speță, având în vedere documentele de care dispune ș i criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să îi acorde reclamantului suma de 1 166,67 EUR pentru cheltuielile de judecată suportate în cadrul procedurii desfășurate în fața sa. C. Dobânzi moratorii

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzi i facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. declară cererea admisibilă; 2. hotărăște că a fost încălcat art. 10 din Convenție; 12 HOTĂRÂREA