CASE OF ALEXANDRU MARIAN IANCU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF ALEXANDRU MARIAN IANCU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus

ș

i revizuit de

IER

(

http://ier.gov.r

o/

)

CURTEA

EUROPEANĂ

A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA

A PATRA

CAUZA ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 60858/15)

HOTĂRÂRE

Art. 6 (latura

penală) • Instanță imparțială • Același judecător

a

făcut

parte din

completul de doi

judecători

din apel, în ambele proceduri îndreptate împotriva

reclamantului

• Acuzații

de

părtinire

respinse de

instanțele

interne prin decizii

temeinic motivate

STRASBOURG

4 februarie 2020

DEFINITI

VĂ

22/06/

2020

Hotărârea

a

rămas definitivă

în

condițiile prevăzute

la art. 44 § 2 din

Convenți

e.

Aceasta poate suferi

modificări

de

formă.

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1

În cauza Alexandru Marian Iancu împotriva României,

Curtea

Europeană

a Drepturilor Omului

(Secția

a patra),

reunită

într-o

cameră compusă

din:

Jon Fridrik Kjølbro,

președinte

,

Faris

Vehabović,

Iulia Antoanella Motoc,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Jolien Schukking,

Péter Paczolay,

judecători

,

și

Andrea Tamietti,

grefier adjunct de

secție

,

după

ce a deliberat în camera de consiliu, la 14 ianuarie 2020,

pronunță

prezenta

hotărâre, adoptată

la

aceeași dată:

PROCEDU

RA

află

cererea nr.

60858/15

îndreptată

împotriva

României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Alexandru-Marian

Iancu

(„reclamantul”),

a sesizat Curtea la 4 decembrie 2015, în temeiul art. 34

din

Convenția

pentru

apărarea

drepturilor omului

ș

i a

libertăților

fundamentale

(„Convenția”).

Vasilică,

avocat în

București.

Guvernul român

(„Guvernul”)

a fost reprezentat de agentul

guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor

Externe.

ș

i art. 6 § 1 din

Convenție,

reclamantul a

susținut,

în

special, caracterul inuman al

condițiilor detenției

sale

ș

i

că instanța

de apel

care a examinat cauza sa

penală

nu a fost

imparțială.

menționate

au fost comunicate

Guvernului, iar celelalte capete de cerere au fost declarate inadmisibile în

temeiul art. 54 § 3 din Regulamentul

Curții.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE

CAUZEI

născut

în 1965

ș

i în prezent se

află

în

detenție

în

Penitenciarul Rahova

.

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2

A. Primul proces penal împotriva reclamantului (cauza

nr. 171/P/2003)

lângă

Înalta Curte de

Casație ș

i

Justiție

din 29 septembrie 2005, reclamantul a fost trimis în

judecată

pentru

evaziune

fiscală

în

formă continuă ș

i asociere în scopul

săvârșirii infracțiunii

de

spălare

de bani. Alte opt persoane, inclusiv

cetățeni străini,

au fost de

asemenea trimise în

judecată

în baza unor

acuzații

similare. Procurorul a

susținut că

reclamantul a

săvârșit infracțiunile

sus-

menționate

în perioada

2000-2003, în calitate de administrator sau director al mai multor

societăți

comerciale private

(societățile

A, B

ș

i C), falsificând

evidențele

contabile în

legătură

cu

achizițiile

de produse petroliere, pentru a introduce pe

piață

produse ilegale, precum

ș

i pentru a se sustrage de la plata impozitelor. S-a

susținut că infracțiunile

au fost

săvârșite

în complicitate cu o serie de alte

societăți

private care se ocupau cu

achiziționarea ș

i vânzarea de produse

petroliere. De asemenea, procurorul a decis disjungerea pentru a se continua

examinarea unor fapte suplimentare

săvârșite

de reclamant în complicitate cu

alți suspecți,

în cadrul unui alt dosar (nr.

692/P/2005), întrucât acestea nu

aveau

legătură

cu faptele cauzei examinate în cadrul procesului respectiv.

București

l-a condamnat pe reclamant

la zece ani de închisoare pentru

infracțiunile

de mai sus.

Instanța

a luat în

considerare, la condamnarea reclamantului,

acțiuni

specifice care au avut loc

în cadrul unei perioade stabilite, pe baza unui

numă

r de facturi

ș

i transferuri

bancare

–

toate enumerate în

hotărâre,

cu datele

ș

i cifrele

corespunzătoare.

Împotriva acestei

hotărâri

au declarat apel toate

părțile.

judecată

format din doi

j

udecători,

C.B.

ș

i M.A.M., din cadrul

Curții

de Apel

București.

Reclamantul

a solicitat

să

fie achitat

ș

i a cerut

instanței să

examineze probele strânse de

procurori în faza

inițială

a anchetei

ș

i care

făcuseră, până

la acea

dată,

obiectul

cauzei nr.

692/P/2005. Aceste probe, care includeau rapoarte ale

poliției

,

rapoarte ale

autorităților

fiscale

ș

i transcrieri ale convorbirilor telefonice

dintre reclamant

ș

i unul dintre

pârâții

din cauza nr. 692/P/2005, dovedeau

–

în opinia reclamantului

–

rolul minor pe care acesta l-a avut în administrarea

societăților

în cauza

aflată

pe rolul

instanței ș

i, prin urmare,

nevinovăția

sa.

ședinței

din 15 februarie 2013,

instanța

a decis

să disjungă

acuzațiile

referitoare la unul dintre

coinculpații

reclamantului, B.K.M., care

trebuiau

să

fie examinate în cauza nr. 692/P/2005.

după

examinarea tuturor probelor, inclusiv a

probelor

menționate

la punctul

8

de mai sus,

ș

i

după

audierea

mărturiilor

tuturor

inculpaților,

martorilor

ș

i

părților

prejudiciate, în cadrul unei

hotărâri

motivate extensiv, de 275 de pagini, completul de

judecată,

compus din

judecătorii

C.B

ș

i M.A.M., l-a condamnat pe reclamant pentru evaziune

fiscală

în

formă continuă ș

i asociere în scopul

săvârșirii infracțiunii

de

spălare

de bani

ș

i l-a condamnat la doisprezece ani de închisoare.

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3

B. Al doilea proces penal împotriva reclamantului (cauza

nr. 692/P/2005)

lângă

Înalta Curte de

Casație ș

i

Justiție

din 24 august 2006, reclamantul a fost trimis în

judecată

pentru

complicitate la

înșelăciune, două

capete de acuzare de instigare la abuz în

serviciu contra intereselor persoanei, în

formă calificată ș

i

continuată, două

capete de acuzare de constituirea

ș

i

apartenența

la un grup de

crimă organizată

ș

i

două

capete de acuzare de

spălare

de bani. Procurorul a

susținut că

reclamantul a

săvârșit

infr

acțiunile menționate

anterior în perioada 2002-

2003, în calitatea sa de administrator sau director al mai multor

societăț

i

comerciale private

(și

anume

societățile

A

ș

i B,

menționate

la punctul

6

d

e

mai sus,

ș

i, în plus,

societățile

E, F

ș

i G), cauzând astfel prejudicii

semnificative bugetului statului, în contextul

privatizării

unei

societăți

cu

capital de stat (societatea D). Principala activitate a companiei D er

a

producția

de cauciuc sintetic. Alte cinci persoane au fost, de asemenea, trimise în

judecată

pentru

acuzații

similare.

București

l-a condamnat pe

reclamant la treisprezece ani

ș

i opt luni de închisoare pentru

infracțiu

nile de

mai sus. Împotriva acestei

hotărâri

au declarat apel toate

părțile.

13.

Ședințele

din cadrul apelului au început în

fața

unui complet al

Curții

de Apel

București,

compus din doi

judecători,

D.D.

ș

i C.B.

ședințe

în apel, care a avut loc la 11 mai 2015,

acuzarea a solicitat, în interesul

justiției ș

i în vederea

soluționării

aspectelor

civile ale cauzei, examinarea

speței

în lumina primului dosar de

urmărir

e

penală,

finalizat prin hot

ărârea

din 14 octombrie 2014 (a se vedea supra,

pct.

6-

10).

Această

cerere a fost

admisă,

iar dosarul cauzei nr. 171/P/2003 a

fost conexat la dosarul cauzei aflate deja pe rolul

curții

de apel.

judecătorilor

C.B.

ș

i D.D. pentru

părtinire

inculpați

a recuzat completul de apel

pentru

părtinire, susținând că judecătoarea

C.B. s-a

pronunțat

anterior în

cauza nr. 171/P/2003, care avea

legătură

cu cauza

aflată

pe rolul

instanței

la

momentul respectiv. În plus, s-a

susținut că judecătorul

D.D.

ș

i-a exprimat

deja opinia cu privire la

vinovăția inculpaților.

alți

doi

judecători

ai

Curții

d

e

Apel

București

a decis

să admită

cererea de recuzare,

după

audierea

reprezentanților

legali

ș

i a procurorului în cadrul unei

ședințe desfășurate

în

camera de consiliu. În decizie au fost citate pe larg

jurisprudența Curții ș

i alte

documente europene

ș

i s-a considerat

că

existau îndoieli justificate în ceea ce

privește imparțialitatea

celor doi

judecători.

fost

desfășurată

procedura de

către

cei doi

judecători

în cursul primelor

două ședințe

de apel.

Mai precis, faptul

că

parchetul

ș

i-a prezentat motivele de apel

după

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4

desemnarea completului de apel, iar motivele respective citau pe larg opinia

judecătoarei

C.B. cu privire la chestiunea

confiscării,

opinie pe care acesta o

făcuse publică

cu diferite ocazii; faptul

că inculpaților,

care, în cadrul primei

ședințe

de apel,

solicitaseră

mai mult timp pentru a-

și pregăti răspunsul,

li s-

a acordat o amânare foarte

scurtă,

de numai trei zile;

ș

i faptul

că,

în prima

ședință

de apel, au fost dispuse anumite

măsuri, fără

ca acestea

să

fi fost

discutate mai întâi cu

părțile.

De asemenea, s-a

menționat că președintele

completului a declarat, în cursul

aceleiași ședințe: „vă informăm încă

de la

început

că

acesta este un caz foarte vechi referitor la acte care fie s-au prescris,

fie se vor prescrie în curând,

așa

cum a

reținut instanța inferioară,

astfel încât

vom acorda o amânare foarte

scurtă,

în

speranța

de a

soluționa

cauza cât mai

curând posibil

[...]”.

S-a considerat

că această declarație

a creat impresia

că

judecătorul

D.D. adoptase opinia

instanței

inferioare cu privire la aplicarea

termenului de

prescripție,

care constituia un alt element ce punea la

îndoială

imparțialitatea judecătorului

în

cauză

.

privește

pe

judecătoarea

C.B., s-a constatat

că,

atunci când a permis conexarea cauzei nr. 171/P/2003 cu respectiva

cauză

care face obiectul apelului, aceasta a admis implicit faptul

că

exista o

legătură

puternică

între cele

două

cauze. Acest lucru dovedea

că

aceasta avea deja o

opinie cu privire la cauza

supusă

apelului. În plus,

legătura

dintre cele

două

cauze era

clară,

întrucât anumite probe strânse de anchetatori (inclusiv un

raport de

expertiză ș

i documentele financiare ale

societăților

aflate sub

controlul

inculpaților)

erau comune ambelor cauze. De asemenea, s-a

observat

că

doctrina

juridică

a

arătat că „unui judecător

care a

pronunțat

o

anumită hotărâre

într-o

cauză

i-ar fi greu

să își

schimbe opinia, chiar

ș

i în

prezența

unor elemente

noi”.

că există

o suspiciune

rezonabilă că imparțialitatea

celor doi

judecător

i ar fi putut fi

afectată ș

i

că

aceștia

(au fost

recuzați

pe motiv

că)

erau incompatibili cu o examinare

imparțială

a cauzei, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. (f) din Codul de

procedură

penală („C.

proc.

pen.”)

(a se vedea infra, pct.

38).

S-a dispus ca

această cauză

să

fie

repartizată

aleatoriu unui alt complet de apel.

2.

Declarația

de

abținere

a

judecătorului

M.A.M.

repartizată

unui alt complet,

compus din

judecătorii

M.A.M.

ș

i T.G.

judecătorul

M.A.M. a declarat

că

se

abține

de la

judecarea cauzei din

următoare

motive:

„Motivul următoarei declarații

este acela

că

am fost membru al completului de apel

care a

pronunțat hotărârea

nr. 1207/14.10.2014

a

Curții

de Apel

București

[...]

,

referitoare, printre altele, la pârâtul Alexandru-Marian Iancu.

Deși infracțiunile

pe care s-a întemeiat

hotărârea

sus-

menționată

au fost diferite de

cele din prezenta

cauză,

pentru a elimina orice suspiciune cu privire la posibila mea

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

5

lipsă

de

imparțialitate

în

soluționarea speței,

formulez

această declarație

de

abținere,

în

temeiul art. 64 alin. (1) lit. (f) din C

proc.

pen.

”

ședințe

în camera de consiliu, un

complet de doi

judecători

al

Curții

de Apel

București,

compus din T.G.

ș

i

B.O.

–

care a fost unul dintre

judecătorii

de serviciu care au examinat cererile

procedurale din acea

săptămână –

a respins

declarația

de

abținere, susținând

că

nu

există

motive pentru a pune la

îndoială imparțialitatea judecătorului

M.A.M.

pagini, în care s-a declarat

că

principiile unui proces echitabil

ș

i care se

desfășoară

într-un termen rezonabil, repartizarea aleatorie a cauzelor

ș

i

continuitatea completului de

judecată

sunt absolute

ș

i

că

orice

excepții

trebuie

să

fie justificate temeinic. Simplul fapt

că

j

udecătorul

respectiv a participat la

examinarea cauzei

ș

i la adoptarea

hotărârii

din 14 octombrie 2014 nu putea

să

dea

naștere

unei suspiciuni rezonabile

că imparțialitatea

acestuia ar fi

afectată,

întrucât cele

două

cauze se refereau la

infracțiuni

diferite

ș

i la

inculpați diferiți

(cu

excepția

reclamantului

ș

i a unui alt inculpat).

jurisprudența Curții, judecătorii

au continuat

să

examineze

infracțiunile

judecate în cadrul celor

două

proceduri

ș

i au concluzionat

că

singura

legătură

dintre acestea era

că urmărirea penală

începuse

inițial

în

același

dosar penal, dar ulterior, având în vedere

că

nu exista nicio

legătur

ă

între diferitele

infracțiuni,

acestea au fost disjunse, rezultând

două

dosare

separate. În plus,

după

examinarea celor

două

cauze aflate în

discuție,

nu s-a

găsit

nicio

dovadă

care

să susțină

ideea

că judecătorul

M.A.M. a exprimat, în

prima

cauză,

o opinie cu privire la

vinovăția

vreuneia dintre persoanele

acuzate în cauza în curs de

soluționare.

De asemenea,

hotărârea

se

citește

după

cum

urmează

în ceea ce

privește

utilizarea probelor comune celor

două

cauze:

„În

ceea ce

privește

administrarea probelor din prezenta

cauză,

legalitatea,

relevanț

a

ș

i utilitatea probelor trebuie

să

fie examinate în

legătură

cu faptele

ș

i persoanele care

fac obiectul

fiecărei

cauze în parte; nu se poate considera,

ab initio

,

că,

în

speță,

utilizarea unui raport de

expertiză,

care a fost elaborat în contextul unei chestiuni

complexe, referitor la un

număr

mare de

activități

în curs de investigare, a constituit o

«antepronunțare»

privind

existența

tuturor

infracțiunilor

pentru care

inculpații

au fost

trimiși

în

judecată

sau privind

vinovăția lor.”

reluată

ulterior în

fața

completului compus

din

judecători

M.A.M.

ș

i T.G.

următoarei ședințe,

din 3 iunie 2015, reprezentantul

reclamantului i-a recuzat pe cei doi

judecători

ai completului, plângându-se

că

au existat

două hotă

râri contradictorii privind

imparțialitatea judecătorilor

care au examinat cauza:

hotărârea

din 20 mai 2015, prin care

judecătoarea

C.B. a fost

declarată incompatibilă

pentru o examinare

imparțială

a cauzei,

ș

i

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6

hotărârea

din 2 iunie 2015 de respingere a de

clarației

de

abținere

formulate

de

judecătorul

M.A.M. Acesta a solicitat ca ambele

hotărâri să

fie examinate

de un alt complet de

judecată,

în vederea concilierii acestora.

Alți coinculpați

l-au recuzat, de asemenea, pe

judecătorul

M.A.M. pentru

părtinire, susținând

că aceleași

motive pentru care C.B. a fost

declarată incompatibilă

erau

aplicate

ș

i în cazul lui M.A.M., întrucât acesta

făcuse

parte,

alături

de C.B.,

din

același

complet care adoptase

hotărârea

din 14 octombrie 2014.

Procurorul a cerut

instanț

ei

să respingă

aceste cereri de recuzare,

argumentând

că

nu

există

nicio

contradicție

între deciziile adoptate cu privire

la

imparțialitatea judecătorilor

care au examinat cauza. Completul de apel,

prezidat de M.A.M., a decis

să respingă

cererile, declarând

că

acestea invocau

aceleași

fapte

ș

i motive care

fuseseră

deja examinate pe larg în

hotărârea

adoptată

cu privire la

declarația

de

abținere

a

judecătorului

M.A.M. În ceea

ce îl

privește

pe

judecătorul

T.G., s-a constatat

că

noul Cod de

procedură

penală

prevedea inadmisibilitatea cererii de recuzare a

judecătorului

chemat

să decidă

asupra cererii de recuzare pentru

părtinire

sau asupra

declarației

de

abținere

(a se vedea supra, pct.

38).

27.

Următoarea ședință

a fost

stabilită

pentru 4 iunie 2015. În cursul acest

ei

ședințe,

reprezentantul reclamantului a contestat

încă

o

dată

întregul complet

pentru

părtinire,

argumentând

că

anterioarele cereri de recuzare pentru

părtinire ș

i

declarația

de

abținere

nu ar fi trebuit

să

fie examinate de

aceiași

judecători

care

făceau

obiectul cererii respective. Parchetul a

susținut că

respectiva cerere era

inadmisibilă

în temeiul art. 67 alin. (5) din C. proc. pen.,

din motive identice cu cererile anterioare de recuzare. Completul a

susținut

că

motivele respingerii cererilor de recuzare, astfel cum au fost prezentate în

procesul-verbal al

ședinței

anterioare, erau

încă

valabile

ș

i nu trebuiau

reexaminate. Prin urmare, cererea a fost

respinsă

ca

inadmisibilă.

București, reunită

într-un complet

compus din

judecătorii

M.A.M.

ș

i T.G., l-a condamnat pe reclamant definitiv

pentru complicitate la

înșelăciune, două

capete de acuzare de instigare la abuz

în serviciu, cu

consecințe

deosebit de grave, constituirea

ș

i

apartenența

la un

grup de

crimă organizată ș

i

două

capete de acuzare de

spălare

de bani

ș

i l-a

condamnat la paisprezece ani de închisoare.

Ceilalți inculpați,

inclusiv

B.K.M. (a se vedea supra, pct.

9),

au fost

condamnați

pentru

infracțiuni

similare. La condamnarea reclamantului,

instanța

a

ț

inut seama de

acțiuni

specifice care au avut loc la anumite date, pe baza unei serii de contracte,

facturi

ș

i transferuri bancare, toate fiind enumerate în

hotărâre,

cu datele

ș

i

cifrele

corespunzătoare, ș

i fiind diferite de cele pe care se

întemeiaser

ă

hotărârile

din primul dosar de

urmărire penală.

C. Evenimentele ulterioare

ș

i 16 iunie 2015, trei dintre

inculpații

din cel de-al doilea dosar de

urmărire penală

au înaintat Înaltei

Curți

de

Casație ș

i

Justiție

o cerere de

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

7

strămutare

a apelului, pe baza suspiciunilor acestora legate de lipsa

imparțialității judecătorilor Curții

de Apel

București.

Casație ș

i

Justiție

l-a informat pe

președintele Curții

de Apel

București

cu privire la cerere

ș

i a solicitat

clarificări,

în conformitate cu procedura în

cauză.

vicepreședintele Curții

de Apel

București

a

răspuns

Înaltei

Curți

de

Casație ș

i

Justiție după

cum

urmează:

„Este adevărat că

suspiciunile privind lipsa de

imparțialitate

în ceea ce prive

ș

te un

membru al completului de

judecată

ar fi trebuit

să

fie infirmate printr-o

rezoluți

e

adecvată

privind

abținerea judecătorului

M.A.M.

În

situația actuală (hotărârea

fiind

definitivă),

singura

soluție procedurală

ar fi

admiterea cererii, casarea

hotărâ

rii

ș

i schimbarea locului de judecare a apelului, prin

trimiterea cauzei în

fața

altei

instanțe

de apel, eliminând astfel orice suspiciune cu

privire la lipsa de

imparțialitate

a

judecătorilor instanței

care s-a

pronunțat

asupr

a

apelului

.

În

sfârșit,

suspiciunile privind

imparțialitatea judecătorilor

au fost amplificate de

faptul

că, după

respingerea

declarației

de

abținere

a

judecătorului

M.A.M., completul

de apel a schimbat pentru 3 iunie 2015 data

ședinței

stabilite pentru 17 iunie 2015

ș

i a

stabilit urm

ătoarea ședință

pentru 4 iunie 2015, într-un termen foarte scurt.

Prin urmare, pentru a evita posibila

pronunțare

de

către

Curtea

Europeană

a

Drepturilor Omului a

unei

hotărâri

de constatare a u

nei

încălcări

a art. 6 di

n

Convenție

,

urmată

de necesitatea unei revizuiri a

hotărârii

de condamnare,

după

executarea unei

părți

considerabile a pedepsei, sugestia de mai sus ar fi mai

adecvată.”

Casație ș

i

Justiție

a respins cererea,

întrucât motivele invocate nu justificau

strămutarea

apelurilor.

fața

Consiliului

Superior al Magistraturii

(„CSM”) –

organul responsabil cu gestionarea

ș

i

soluționarea

problemelor disciplinare în cadrul sistemului judiciar

–

susținând,

printre altele,

că dispozițiile

legale care

reglementează

incompatibilitatea

judecătorilor fuseseră încălcate

în procedura privind apelul

său,

care s-a finalizat prin

hotărârea

din 8 iunie 201

5.

Inspecția Judiciară

din cadrul CSM,

d

upă

examinarea

înregistrărilor

din baza de date

electronică

aferente dosarului în

cauză,

precum

ș

i a

informațiilor

transmise de Curtea de Apel

București,

a

constatat

că

au fost respectate di

spozițiile

legale

ș

i

reglementările

interne

privind repartizarea aleatorie a dosarelor

ș

i compunerea completelor de

judecată.

Toate cererile de recuzare sau de

abținere

au fost examinate

ș

i

soluționate

în conformitate cu legea, în cadrul unor decizii temeinic motivate.

Argumentul specific privind participarea

judecătorului

M.A.M. la procedurile

anterioare în care acesta l-a condamnat pe reclamant a fost examinat în detaliu

ș

i respins în conformitate cu legea. Celelalte argumente privind

desfășurarea

apelului, cum ar fi faptul

că

perioada dintre

ședințe

a fost excesiv de

scurtă

,

preocupările

privind anumite

măsuri

procedurale sau decizii luate de

judecători

în cursul

ședințelor

de apel, precum

ș

i probele care au fost evaluate

în mod

greșit,

au fost considerate aspecte legate de fondul cauzei care nu

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

8

puteau face obiectul unui control realizat de

către

CSM. Cu toate acestea, s-a

constatat

că hotărârea

de condamnare din 8 iunie 2015 a fost temeinic

motivată ș

i s-a întemeiat pe

dispozițiile

legale relevante.

D. De

tenția

reclamantului din 4 iunie 2015

ședinței

din 4 iunie 2015, reclamantul, care a insistat asupra

recuzării judecătorulu

i

M.A.M.

ș

i care nu a respectat ordinul

instanței

de a

păstra tăcerea,

a fost

găsit

vinovat de sfidarea

instanței ș

i scos din sala de

judecată.

susținut că, după

scoaterea sa din sala de

judecată,

a fost

ț

inut în camera de arest a

Curții

de Apel

București,

într-o

celulă insalubră,

infestată

cu insecte,

fără

aerisire, cu un tavan

puțin

mai înalt de doi metri,

fără

mobilă ș

i

fără să

i se dea

apă

sau mâncare.

Curții

de Apel

București,

explicând

că

în camerele de arest din cadrul

instanței există

mai multe celule

prevăzute

cu toalete, chiuvete,

apă curentă,

sistem de

ventilație, încălzire,

sistem de iluminare

artificială ș

i

bănci.

Celulele

erau

curățate

zilnic. La 4 iunie 2015, reclamantul a fost

ț

inut în

detenți

e

singur, într-o

celulă

de aproximativ 5 m², cu toate

facilitățile

enumerate ma

i

sus, timp de aproximativ

ș

apte ore. În plus, în documentele întocmite de

autoritățile

Penitenciarului Rahova se

menționa că

reclamantul servise micu

l

dejun înainte de a

părăsi

închisoarea

ș

i

că

a putut

să

-

și

ia la el mâncarea

proprie. În conformitate cu regulamentul penitenciarului, acesta ar fi putut

să

depună

la

administrația

penitenciarului o cerere pentru a primi

hrană solidă

pentru ziua pe care urma

să

o

petreacă

în afara închisorii, dar nu a

făcut

acest

lucru.

II. DREPTUL

Ș

I PRACTICA INTERNE RELEVANTE

38.

Dispozițiile naționale

relevante din Codul de

procedură penală,

astfel

cum erau în vigoare la momentul faptelor, se citesc

după

cum

urmează:

Art. 64

Incompatibilitatea

judecătorului

„(1) Judecătorul

este incompatibil

dacă:

a) a fost reprezentant sau avocat al unei

părți

ori al unui subiect procesual principal,

chiar

ș

i în

altă cauză;

b) este

rudă

sau afin,

până

la gradul al IV-lea inclusiv, ori se

află

într-o

altă situație

dintre cele

prevăzute

la art.

177 din Codul penal cu una dintre

părți,

cu un subiect

procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;

c) a fost expert sau martor, î

n

cauză

;

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

d) este tutore sau curator al un

ei

părți

sau al unui subiect procesual principal;

9

e) a efectuat, în

cauză,

acte de

urmărire pena

lă

sau a participat, în calitate de procuror,

la orice

procedură desfășurată

în

fața

unui

judecător

sau a unei

instanțe

de

judecată

;

f)

există

o suspiciune

rezonabilă că imparțialitatea judecătorului

este

afectată.

[...]

(3)

Judecătorul

care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la

judecarea

aceleiași

cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cau

zei

după desființarea

ori casarea

hotărârii. [...]”

Art. 66

Abținerea

„(1)

Persoana

incompatibilă

este

obligată să

declare,

după

caz,

președintelui instanț

ei,

procurorului car

e

supraveghează urmărirea pena

lă

sau procurorului ierarhic superio

r

că

se

abține

de a participa la procesul penal, cu

arătarea

cazului de incompatibilitate

ș

i a

temeiurilor de fapt care constituie motivul

abținerii.

Art. 67

Recuzare

a

„(1)

În cazul în care persoana

incompatibilă

nu a

făcut declarație

de

abținere, părțile,

subiecții

procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de

îndată

ce

au aflat despre

existența

cazului de incompatibilitate.

(2) [...] Est

e

inadmisibilă

recuzarea

judecătorulu

i

sau a procurorului chemat

să decidă

asupra

recuzării.

[...]

(4) Cererea de recuzare se

formulează

oral sau în scris, cu

arătarea,

pentru fiecare

persoană

în parte, a cazului de incompatibilitate invocat, a temeiurilor de fapt cunoscute

la momentul

formulării

cererii. [...]

(5) Nerespectarea

condițiilor prevăzute

la alin. (2) - (4) sau formularea unei cereri de

recuzare împotriva

aceleiași

persoane pentru

același

caz de incompatibilitate cu

aceleași

temeiuri de fapt invocate într-o cerere

anterioară

de recuzare, care a fost

respinsă,

atrag

e

inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se consta

tă

de procurorul sau de

completul în

fața cărui

a

s-a formulat cererea de recuzare.

[...]

”

Art. 68

Procedura de

soluționare

a

abținerii

sau

recuzări

i

„(2) Abținerea

sau recuzarea

judecătorului

care face parte din completul de

judecat

ă

se

soluționează

de un alt complet d

e

judecată.

[...]

(5)

Soluționarea abținerii

sau

recuzării

se face, în cel mult 24 de ore, în camera de

consiliu.

Dacă apreciază

necesar pentru

soluționarea

cererii,

judecătorul

sau completul

de

judecată, după

caz, poate efectua orice

verific

ă

ri

ș

i poate asculta procurorul,

subiecții

procesuali principali,

părțile ș

i persoana care se

abține

sau a

cărei

recuzare se

solicită.

[...]

(7) Încheierea prin care se

soluționează abținerea

ori recuzarea nu este

supusă

niciune

i

căi

de

atac.”

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

10

Casație ș

i

Justiție,

prin decizia nr. 17/2012,

publicată

în

Monitorul Oficial la 6 decembrie 2012, a examinat un apel în interesul legii

ș

i a

hotărât că

un

judecător

care a

soluționat

o

cauză

în conformitate cu

procedura

simplificată

de stabilire a

vinovăției

unuia dintre

inculpați,

nu

devine automat incompatibil pentru judecarea cauzei în

privința celorlalți

inculpați,

într-o

cauză

în care

toți inculpații

au fost

trimiși

în

judecată

prin

aceeași

decizie a procurorului, pentru

infracțiuni

conexe.

Poziția

judecătorului

devine

incompatibilă

cu o examinare

imparțială

a cauzei numai

în cazul în care acesta

ș

i-a exprimat opinia cu privire la

soluția

care

urmează

să

fie

adoptată

în

privința celorlalți inculpați,

în motivarea

hotărârii

pronunțate

în cadrul procedurii de stabilire a

vinovăției.

III. MATERIALE DE DREPT COMPARAT

legislația

a

douăzeci ș

i

opt de state membre ale Consiliului Europei (Austria, Azerbaidjan, Belgia,

Bosnia

ș

i

Herțegovina,

Bulgaria,

Croația,

Estonia,

Federația Rusă,

Finlanda,

Franța,

Germania, Grecia, Islanda, Italia, Lituania, Macedonia de Nord,

Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Republica

Cehă,

Serbia,

Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina

ș

i Ungaria). Studiul comparativ

sugerează că,

în sistemele juridice penale ale tuturor acestor state membre,

există

patru motive comune care impun

abținerea judecătorilor:

(a)

dacă judecătorul

în

cauză

este victima

infracțiun

i

i în

cauză

;

(b)

dacă judecătorul

a avut sau are o

relație (soț/soție

sau

rudă până

la

gradul al treilea) cu inculpatul, victima sau orice

persoană

care

participă

la

procedură;

(c)

dacă judecătorul

a fost implicat anterior în

cauză

într-o

altă

calitate (d

e

exemplu, în calitate de procuror,

ofițer

de

poliție,

reprezentant legal, martor,

etc.);

(d)

dacă judecătorul

a participat anterior la examinarea cauzei în

exercitarea

funcției

sale de

judecător,

de exemplu,

dacă

a

pronunțat

o

hotărâre

privind arestarea sau

detenția

în calitate de

judecător

de

instrucție/delegat

cu

efectuarea anchetei preliminare

.

ș

aptesprezece state membre, inclusiv Austria, Bulgaria,

Croația,

Franța,

Germania, Italia

ș

i Polonia, codurile penale relevante stabilesc o

clauză generală

care impune unui

judecător să

se

abțină

în toate celelalte

situații

care ar putea pune la

îndoială imparțialitatea

sa. În plus, în

Franța,

u

n

judecător

trebuie

să

se

abțină

în cazul în care a existat o

altă procedură

ju

diciară

între acesta sau una dintre rudele sale apropiate

ș

i unul dintre

participanții

la

procedură

sau una dintre rudele sale apropiate

ș

i, de asemenea,

în cazul în care

judecătorul

este implicat într-o

procedură desfășurată

în

fața

unei

instanțe

în cadrul

căreia

unul dintre

acești participanți

este

judecător.

În

Italia, un

judecător

trebuie, de asemenea,

să

se

abțină

în cazul în care are un

interes financiar în

procedură

sau

dacă

oricare dintre

părți

sau

reprezentanții

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

11

legali este debitor sau creditor în raport cu acesta sau cu

soțul/soția

ori copiii

săi.

abținere depusă

de un membru al

unui complet de

judecată

este

examinată

în camera de consiliu de

către

un alt

complet care nu include judec

ătorul

în

cauză.

În Austria, Norvegia

ș

i Estonia,

cererea de

abținere

este

examinată

de

președintele instanței.

Croația,

Estonia, Finlanda,

Norvegia, Polonia, Slovenia

ș

i Suedia)

există

obl

igația legală

de a motiva

respingerea unei cereri de

abținere.

În treisprezece state membre (Austria,

Bosnia

ș

i

Herțegovina, Federația Rusă,

Germania, Grecia, Islanda

,

Macedonia de Nord, Portugalia, Regatul Unit, Republica

Cehă,

Spania,

Turcia,

ș

i Ungaria), o astfel de

obligație

nu este

prevăzută

în mod explicit, dar

poate fi

dedusă

din cadrul juridic relevant. În Belgia, Bulgaria,

Franța,

Itali

a

ș

i Lituania nu

există

nicio

obligație legală, exprimată

explicit sau care poate

fi

dedusă,

de a motiva respingerea unei cereri de

abținere.

IV. DOCUMENTE

INTERNAȚIONALE

RELEVANTE

internaționale

relevante referitoare la

imparțialitatea

judecătorilor

pot fi

găsite

în

hotărârea pronunțată

în cauza

Harabin împotriva

Slovaciei

(nr. 58688/11, pct. 104-10, 20 noiembrie 2012).

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART. 3 DIN

CONVENȚIE

că,

în data de 4 iunie 2015, a fost

reținut

timp de

mai multe ore în

condiții

inumane, cu

încă

lcarea art. 3 din

Convenție,

care se

citește

astfel:

„Nimeni

nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori

degradante

.”

susținut că

celula în care a fost

ț

inut din camera de

reținere

a C

urții

de Apel

București

era

insalubră,

nu avea aerisire

ș

i avea un

tavan jos. În plus, a pretins

că

nu i s-a dat

apă

sau

hrană

întreaga zi pe care a

petrecut-o în afara penitenciarului

.

susținut că

reclamantul a fost

deținut

în

condiții

adecvat

e

(a se vedea supra, pct.

37).

observă că există

un dezacord considerabil între

părți

cu privire

la

condițiile

de

detenție

la care a fost supus reclamantul la 4 iunie 2015. În

același

timp, Curtea

constată că

argumentele Guvernului sunt detaliate

ș

i

susținute

de diverse documente (a se vedea supra, pct.

37).

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

12

subliniază că,

exceptând

acuzațiile

reclamantului, n

u

există

nicio

probă

la dosar care

să

îi

susțină pretențiile.

În

această privință,

Curtea

observă că

reclamantul, care a fost reprezentat de un avocat (a se vedea

supra, pct.

27),

nu a depus nicio plângere la

autoritățile naționale

relevante cu

privire la

condițiile detenției

sale din 4 iunie 2015.

Fără să

analizeze

eficiența

unei astfel de plângeri, Curtea a

hotărât

deja

că

aceasta i-ar fi servit

reclamantului ca

probă

pentru su

sținerea pretențiilor

sale [a se vedea

Tirea

n

împotriva României

, nr. 47603/10, pct. 50, 28 octombrie 2014,

ș

i

Mureșan

împotriva României

(Comitet), nr. 2962/13, pct. 42, 8 noiembrie 2016].

dacă

reclamantul s-a plâns

vreodată

de

efectele pe care le-ar fi putut avea asupra

sănătății

sale pretinsele

condiți

i

neadecvate de

detenție

din acea zi.

condiții,

Curtea nu este

convinsă că

tratamentul la care a fost

supus reclamantul la 4 iunie 2015 a atins pragul minim de gravitate necesar

pentru a constitui un tratament inuman

ș

i degradant.

52.

Rezultă că

acest

capăt

de cerere este în mod

vădit

nefondat

ș

i trebuie

să

fie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a

)

ș

i art. 35 § 4 din

Convenție.

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART. 6 §

1 DIN

CONVENȚI

E

imparțialitate

a completului de

judecată,

cu

încălcarea garanțiilor prevăzute

la art. 6 din

Convenție,

care se

citește

astfel:

„Orice persoa

nă

are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei

sale, de

către

o

instanță independentă ș

i

imparțială, instituită

de lege, care va

hotărî

[...] asupra

încălcări

i

drepturilor

ș

i obliga

ț

iilor sale cu caracter

civil.”

A. Cu privire la admisibilitate

constată că

acest

capăt

de cerere nu este în mo

d

vădit

nefondat

,

în sensul art.

35 §

3 lit.

(a) din

Convenție. Constată,

de asemenea,

că

nu

prezintă

niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie

să

fie

declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

părților

susținut că judecătorul

M.A.M., care mai întâi a

pronunțat

o

hotărâre

prin care l-a condamnat într-o

cauză anterioară ș

i,

ulterior, a judecat

ș

i l-a condamnat într-un al doilea proces penal, nu putea fi

considerat

imparțial.

Cele

două

procese erau conectate unul cu altul, iar

judecătorul însuși

a declarat

că

se

abține

de la participarea la al doilea proces.

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

13

Acesta a

susținut că

decizia de respingere a cererii de

abținere

formulate de

judecătorul

M.A.M. a constituit o eroare

judiciară.

Acesta a subliniat

că,

în

mai multe cauze, Curtea a

susținut

anterior (a se vedea, de exemplu,

De

Cubber împotriva Belgie

i

, 26 octombrie 1984, seria A nr.

86,

ș

i

Altay

împotriva Turciei,

nr. 22279/93, 22 mai 2001)

că,

în acest context, chiar

ș

i

aparențele

pot avea o

anumită importanță.

Acesta a concluzionat

că

îndoielil

e

sale în ceea ce

privește

lipsa de imp

arțialitate

a

judecătorulu

i

M.A.M. erau

justificate în mod obiectiv de elementele de fapt similare, comune celor

două

cauze, precum

ș

i de faptul

că, ș

i în cadrul celui de-al doilea set de proceduri,

judecătorul

în

cauză

a decis

că

reclamantul era vinovat.

susținut că

reclamantul nu a

răsturnat prezumția

d

e

imparțialitate

a

judecătorului

M.A.M. din perspectiva aspectului subiectiv al

testului relevant stabilit de Curte, întrucât, în cererea sa de

abținere,

judecătorul

în

cauză

nu a admis

existența

vreunui motiv de incompatibilita

te

în

privința

acestuia, acesta formulând cererea doar ca

măsură

de

precauție.

În

ceea ce

privește

testul obiectiv al

imparțialității,

invocând cauzele

Marguš

împotriva

Croației

[(MC), nr. 4455/10, CEDO 2014 (extrase)]

ș

i

Craxi III

împotriva Italiei

[(dec.), nr. 63226/00, 14 iunie 2001], Guvernul a

susținut că

simpla participare a unui

judecător

la procedura

anterioară

cu privire la

reclamant nu putea, în sine,

să

ridice îndoieli cu privire la imp

arțialitatea

acestuia.

Judecătorul

M.A.M. se afla într-o

situație diferită

de cea a

judecătoarei

C.B. Recuzarea acesteia din

urmă

fusese

dispusă

din mai multe

motive, nu doar pentru

că

aceasta

pronunțase hotărârea

din 14 octombrie

că,

abia

după ședința

din 11 mai 2015 a fost

depusă

cererea de recuzare împotriva

judecătoarei

C.B. pentru

părtinire așadar,

ca

urmare a

măsurilor

adoptate în cursul

ședinței

respective. În plus, participarea

judecătorului

M.A.M. la procedura

anterioară

cu privire la reclamant a fost

examinată

în detaliu în cadrul unei decizii temeinic motivate, care a

concluzionat

că

aceasta nu constituia un motiv relevant, de

natură să

ridice

suspiciuni cu privire la

imparțialitatea

acestui

judecător.

Curți

i

a) Principii generale

reiterează că

art. 6 § 1 din

Convenție

îi impune unei

instanțe s

ă

fie

imparțială. Imparțialitatea denotă absența prejudecăților

sau a

părtinirii.

În

conformitate cu

jurisprudența Curții, există

d

ou

ă

teste pentru a aprecia

dacă

o

instanță

este

imparțială

în sensul art. 6 § 1. Primul test (subiectiv)

constă

în

încercarea de a stabili care sunt convingerile personale ale unui anumit

judecător

într-o

anumită cauză. Imparțialitatea personală

a unui judec

ător

se

prezumă până

la proba

contrară.

Al doilea test (obiectiv)

implică să

se

stabilească dacă,

în

afară

de comportamentul personal al unui

judecător,

există

fapte verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la

imparțialitatea

sa

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

14

(a se vedea

Dragoje

vić

împotriva

Croației

, nr. 68955/11, pct. 111, 15 ianuarie

2015).

imparțialității,

Curtea s-a axat pe testul obiectiv. Cu toate acestea, nu

există

o delimitare

foarte

clară

între

imparțialitatea subiectivă ș

i

imparțialitatea obiectivă,

deoarece comportamentul unui

judecător

poate nu doar

să

genereze îndoieli

obiectiv justificate cu privire la

imparțialitatea

sa, din punctul de vedere al

unui observator extern (testul obiectiv), ci poate viza

ș

i chestiunea convingerii

personale (testul subiectiv). Astfel, în unele cauze, în care poate fi dificil

să

se

obțină

probe pe baza

cărora să

fie

răsturnată prezumția

de

imparțialitate

subiectivă

a

judecătorului, cerința

privind

imparțialitatea obiectivă oferă

o

garanție suplimentară importantă

(a se vedea

Otegi Mondragon împotriva

Spaniei

, nr. 4184/15

ș

i alte 4 cereri, pct. 54, 6 noiembrie 2018).

privește

testul obiectiv, este necesar

să

se

stabilească dacă,

în

afară

de conduita

judecătorului, există

fapte verificabile care pot ridica

îndoieli privind

imparțialitatea

sa.

Rezultă că,

pentru a decide

dacă,

într-o

anumită cauză, există

un temei legitim pentru a se teme de lipsa de

imparțialitate

a unui

judecător

sau a unui complet de

judecată,

punctul de

vedere al persoanei implicate este important, dar nu decisiv. Decisiv este

faptul

dacă

temerea

respectivă

poate fi

considerată justificată

în mod obiectiv

(ibid., pct. 55).

privește

în principal

legăturile

ierarhice sau de

altă

natură

existente între j

udecător ș

i alte persoane care

participă

la

procedură.

Prin urmare, trebuie

să

se

decidă,

în fiecare caz în parte,

dacă relația

în

cauză

este de

natură ș

i de o asemenea amploare încât

să

indice o

lipsă

de

imparțialitate

din partea

instanței

(ibid., pct. 56).

justițiabililor

este important, dar nu decisiv;

aspectul decisiv este

dacă

orice îndoieli în

această privință

pot fi considerate

justificate în mod obiectiv. În

această privință,

chiar

ș

i

aparențele

pot avea o

oarecare

importanță,

sau, altfel spus,

„nu

trebuie doar

să

se

facă

dreptate, ci

(trebuie)

să

se

ș

i

vadă că

se face

dreptate”.

Punctul de interes îl constituie

încrederea pe care

instanțele

dintr-o societate

democratică

trebuie

să

o insufle

populației

. În

consecință,

orice

judecător

în

privința căruia există

un motiv

întemeiat

că

acesta nu este

imparțial

trebuie

să

se

abțină

(a se vedea

Harabin

împotriva Slovaciei

, nr. 58688/11, pct. 131, 20 noiembrie 2012).

să

se

țină

seama de considerentele de organizare

internă. Existența

unor proceduri

naționale

de garantare a

imparțialității, ș

i

anume a unor norme care

reglementează abținerea judecătorilor,

este un

factor relevant. Aceste norme

denotă

preocuparea legiuitorului

național

pentru eliminarea

oricărei

îndoieli privind

imparțialitatea judecătorului

sau a

instanței

în

cauză ș

i constituie o încercare de a asigura

imparțialitatea,

prin

eliminarea cauzelor acestor

preocupări.

Pe

lângă

asigurarea

absenței

unei

pă

rtiniri concrete, acestea sunt menite

să

elimine orice

aparență

de

parțialitate

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

15

ș

i astfel

să

contribuie la promovarea încrederii pe care

instanțele

trebuie

să

o

insufle

populației

(ibid., pct. 132).

jurisprudența

sa, Curtea a

hotărât că

simplul fapt

că

un

judecător

al

instanței

de fond a emis decizii anterioare privind

aceeași infracțiune

nu poate

fi considerat, în sine, o justificare pentru temerile privind

imparțialitate

a

judecătorului

[a se vedea

Hauschildt împotriva Danemarcei

, 24 mai 1989,

pct. 50,

seria A nr.

154,

ș

i

Romero Martin împotriva Spaniei

(dec.)

,

nr. 32045/03,

12 iunie 2006, cu privire la decizii din etapa

preliminară

procesului;

Ringeisen împotriva Austriei

, 16 iulie 1971, pct.

97, seria A

nr. 13;

Diennet împotriva

Franței

, 26 septembrie 1995, pct.

38, seria A

nr. 325-A;

ș

i

Vaillant împotriva

Franței

, nr.

30609/04, pct.

29-35, 18

decembrie 2008, cu privire la

situația judecătorilor cărora

le-a fost

trimisă

spre rejudecare o

cauză, după

ce o decizie a fost anulat

ă

sau

casată

de o

instanță superioară;

Thomann împotriva

Elveției

, 10 iunie 1996, pct. 35-36,

Culegere de

hotărâri ș

i decizii

1996-III, cu privire la rejudecarea unui

inculpat condamnat

in absentia

;

ș

i

Craxi III împotriva Italiei

(dec.),

nr. 63226/00, 14 iunie 2001,

ș

i

Ferrantelli

ș

i Santangelo împotriva Italiei

, 7

august 1996, pct. 59,

Culegere

1996-III, cu privire la

situația

unor

judecători

care au participat la proceduri împotriva unor co-

inculpați].

b) Aplicarea acestor principii în prezenta

cauză

speță,

au fost introduse apeluri în

fața Curții

de Apel

București

în

legătură

cu

două

proceduri penale separate, îndreptate împotriva

reclamantului. Primul set de proceduri se referea la

infracțiunile

financiare

comise de reclamant în calitatea sa de administrator sau director al mai multor

societăți

comerciale private, în ceea ce

privește relația

acestora cu alte

societăți

comerciale private (a se vedea supra, pct.

6).

Al doilea set de

proceduri se referea la

aceleași

tipuri

ș

i la alte tipuri de

infracțiuni

financiare

săvârșite

de reclamant, în

aceeași perioadă,

în calitatea sa de administrator

sau director atât al

acelorași societăți

ca în prima

cauză,

precum

ș

i al altor

societăți,

dar în ceea ce

privește relația

acestora cu o societate cu capital de

stat, în contextul specific al

privatizării

sale (a se vedea supra, pct.

11).

În

ambele seturi de proceduri, reclamantul a fost condamnat de un complet

format din doi

judecători,

dintre care unul a

făcut

parte din ambele complete,

ș

i anume

judecătorul

M.A.M.

susținut că

ambele seturi de proceduri erau conexe,

întrucât se refereau la fapte similare

ș

i, prin urmare,

judecătorul

M.A.M., care

făcuse

parte din completul care îl condamnase în prima

cauză,

nu

ș

i-ar fi putut

schimba opinia în a doua

cauză.

convinsă că există

probe care

să

arate

că judecătorul

M.A.M. (sau

celălalt

membru al completului) a dat

dovadă

de

părtinire

(personală)

împotriva reclamantului, în cadrul celui de-al doilea set de

proceduri penale. În opinia

Curții,

cauza trebuie

așadar să

fie

examinată

din

perspectiva testului

imparțialității

obiective

ș

i, mai precis, este necesar

să

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

16

abordeze problema

dacă

îndoielile reclamantului, care

rezultă

din

situația

specifică

a acestuia, pot fi considerate justificate în mod obiectiv în

circumstanțele

cauzei (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Otegi Mondragon

ș

i

alții

,

citată

anterior, pct. 60).

observă că

ambele seturi de proceduri se

referă

la diferite

infracțiuni

financiare, toate

săvârșite

în

aceeași perioadă.

În cursul celui de-al

doilea set de proceduri, dosarul din prima

cauză

a fost conexat cu cel din a

doua

cauză,

întrucât anumite elemente de

probă

erau comune celor

două

cauze (a se vedea supra, pct.

14).

constată,

de asemenea,

că judecătoarea

C.B., care participase la

primul set de proceduri,

alături

de

judecătorul

M.A.M., a fost

declarată

incompatibilă

pentru a examina cauza în cadrul celui de-al doilea set de

proceduri, printr-o încheiere din 20 mai 2015 (a se vedea supra, pct.

15-

19).

Cu toate acestea, încheierea sus-

menționată

se întemeiase pe o serie de

elemente legate de comportamentul acestei

judecătoare

în cursul primei

ședințe

de apel din cel de-al doilea set de proceduri, în

afară

de

legătura

dintre

cele

două

cauze, care poate fi

dedusă

din decizia completului de apel de a

conexa cele

două

dosare

ș

i de a utiliza probele comune ambelor cauze (a se

vedea supra, pct.

18).

său, judecătorul

M.A.M. a formulat o cerere de

abținere,

pentru a elimina orice suspiciune cu privire la posibila sa

lipsă

d

e

imparțialitate

(a se vedea supra, pct.

21).

Întrucât nu a

făcut

referire, în cererea

sa, la niciun motiv specific pentru

abținerea

sa, Curtea este de acord cu

Guvernul în ceea ce

privește

faptul

că

M.A.M. a formulat cererea

de

abținere

doar ca

măsură

de

precauție

(a se vedea,

a contrario

,

Rudnichenko împotriva

Ucrainei,

nr. 2775/07, pct. 36

ș

i 117, 11 iulie 2013, în care

judecătoarea

în

cauză

a

menționat

în mod expres, în cererea sa de

abținere, că își

exprimase

deja opinia cu privire la incidentul în care fusese implicat reclamantul).

abținere formulată

de

judecătorul

M.A.M. a fost

examinată

de un complet de doi

judecători,

care au

pronunțat

o decizie

motivată,

în care

au

răspuns

la toate argumentele invocate de reclamant (a se vedea,

a

contrario

,

Rudnichenko,

citată

anterior, pct.117), constatând

că

simplul fapt

că

acesta participase la examinarea cauzei anterioare împotriva reclamantului

nu putea

să

dea

naștere

unei suspiciuni rezonabile

că imparțialitatea

acestuia

ar fi

afectată

(a se vedea supra, pct.

23-

24).

Curtea

constată,

de asemenea,

că

judecătorii

care au examinat cererea de

abținere

au concluzionat,

după

examinarea celor

două

seturi de proceduri în

cauză, că

nu exista nicio do

vadă

care

să susțină

ideea potrivit

căreia judecătorul

M.A.M.

își

exprimase, în

prima

cauză,

opinia cu privire la

vinovăția

vreunuia dintre

inculpații

în cauza

în curs de

soluționare

(a se vedea supra, pct.

24).

observă,

de asemenea,

că

plângerile privind pretinsa

lipsă

d

e

imparțialitate

a

judecătorului

M.A.M. au fost examinate

ș

i respinse de Înalta

Curte de

Casație ș

i

Justiție

(a se vedea supra, pct.

29-

32),

precum

ș

i de CSM

(a se vedea supra, pct.

33-

34).

Cu aceste d

ouă

ocazii,

judecătorii

înaltei

HOTĂRÂREA

ALEXANDRU MARIAN IANCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

17

instanțe ș

i membrii organului disciplinar al sistemului judiciar au examinat

argumentele invocate în

fața

lor, precum

ș

i procedura care s-a încheiat cu

pronunțarea hotărârii

definitive din 8 iunie 2015,

ș

i au stabilit, pe de o parte,

că

nu existau motive care

să

justifice o schimbare a locului de

desfășurare

a

apelului (a se vedea supra, pct.

32)

ș

i, pe de

altă

parte,

că

toate cererile de

recuzare sau de

abț

inere

fuseseră

examinate

ș

i

soluționate

în conformitate cu

legea, în cadrul unor încheieri temeinic motivate,

ș

i

că hotărârea

de

condamnare a fost temeinic

motivată ș

i s-a bazat pe

dispozițiile

legale

relevante (a se vedea supra, pct.

34).

consideră că,

în

afară

de pretinsa similitudine

dintre cele

două

seturi de proceduri, comportamentul

judecătorului

M.A.M.,

atât în primul, cât

ș

i în al doilea set de proceduri, nu a fost de

natură să

justifice

în mod obiectiv temerile reclamantului cu privire la

imparțialitatea

acestuia

(a se vedea,

a contrario

,

Otegi Mondragon

ș

i

alții

,

citată

anterior, pct. 65, în

care s-a constatat

că judecătoarea

a

cărei imparțialitate

a fost

contestată

a avut

o atitudine

părtinitoare

împotriva reclamantului, într-un set anterior de

proceduri, întrucât aceasta a folosit, în mod public, expresii care sugerau

că

își

formase deja o opinie

nefavorabilă

cu privire la cauza reclamantului,

înainte ca respectiva

cauză să

fie

soluționată

definitiv). În plus, atunci când a

respins cererea de

abținere,

Curtea de Apel

București

a prezentat motive

suficiente

ș

i relevante pentru decizia sa, care erau compatibile cu

jurisprudența

Cu

rții

(a se vedea

Dragojević

,

citată

anterior, pct. 121).

73.

Considerațiile

de mai sus sunt suficiente pentru a-i permite

Curții să

concluzioneze

că

îndoielile reclamantului cu privire la

imparțialitatea

judecătorului

care a prezidat completul de

judecată

care a examinat cauza sa

nu pot fi considerate justificate în mod obiectiv.

consecință,

nu a fost

încălcat

art. 6 § 1 din

Convenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

declară

cererea

admisibilă

în ceea ce

privește capătul

de cerere formulat în

temeiul art. 6 § 1

ș

i

inadmisibilă

cu privire la celelalte capete de cerere;

2.

hotărăște

că

nu a fost

încălcat

art. 6 § 1 din

Convenție.

Redactată

în limba

engleză,

apoi

comunicată

în scris la 4 februarie 2020,

în temeiul art. 77 § 2

ș

i art. 77 § 3 din Regulamentul

Curții.

Andrea Tamietti

Grefier adjunct

Jon Fridrik Kjølbro

Președinte