CASE OF SANCHEZ-SANCHEZ v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF SANCHEZ-SANCHEZ v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA SANCHEZ-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNI

T

(Cererea nr. 22854/20)

HOTĂRÂRE

Art. 3 • Nicio probă privind un risc real al unei pedepse cu detențiune pe viață fără

posibilitatea acordării liberării condiționate în cazul extrădării și condamnării

reclamantului în SUA • Statele contractante nu pot fi considerate, în temeiul

Convenției, răspunzătoare pentru deficiențele din sistemul unui stat terț atunci când

sunt puse în balanță cu setul complet de norme enunțate în cauza

Vinter și alții

, care

include atât o obligație materială, cât și garanții procedurale • Hotărârea Curții în

cauza

Trabelsi împotriva Belgiei

a fost respinsă • Abordare în două etape concepută

pentru cazurile de extrădare • 1) Examinarea faptului dacă reclamantul a prezentat

probe în sensul că existau motive întemeiate pentru a crede că, în caz de

condamnare,

exista un

risc real al unei pedepse cu detențiune pe viață fără posibilitatea acordării

liberării condiționate • 2) Examinarea faptului dacă, după stabilirea pedepsei, există

un mecanism de revizuire ce permite autorităților naționale să evalueze progresul

făcut de deținut pentru îndreptare sau orice alt motiv pentru punere în libertate pe

baza comportamentului său ori a unei alte împrejurări relevante • Existența unor

garanții procedurale pentru persoane aflate în executarea pedepsei detențiunii pe

viață fără posibilitatea punerii în libertate în statul solicitant nu este o condiție pentru

respectarea art. 3 de către statul contractant de trimitere • Reclamantul nu riscă

pedeapsa obligatorie a detențiunii pe viață

STRASBOURG

3 noiembrie 2022

Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

În cauza Sanchez-Sanchez împotriva Regatului Unit,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Robert Spano,

președinte

Jon Fridrik Kjølbro,

Síofra O’Leary

,

Georges Ravarani

,

Marko Bošnjak

,

Krzysztof Wojtyczek,

Yonko Grozev,

Alena Poláčková

,

Tim Eicke,

Arnfinn Bårdsen

,

Erik Wennerström,

Raffaele Sabato

,

Saadet Yüksel

,

Anja Seibert-Fohr,

Peeter Roosma,

Ana Maria Guerra Martins,

Ioannis Ktistakis

,

judecători

,

ș

i Johan Callewaert,

grefier adjunct al Marii Camere,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 24 februarie 2022 și 21

septembrie 2022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:

PROCEDUR

A

erea nr.

22854/20 îndreptată împotriva

Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, prin care un resortisant

mexican, domnul Ismael Sanchez-

Sanchez („reclamantul”), a sesizat Curtea

la 11 iunie 2020, în temeiul art

.

34 din Convenția pentru apărar

e

a drepturilor

omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

y

Square Solicitors, avocat în Londra. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a

fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul James Gaughan din cadrul

Ministerului de Externe, Commonwealth și Dezvoltare.

(„SUA”) ar încălca art. 3 din Convenție deoarece, dacă ar fi condamnat în

baza acuzațiilor îndreptate împotriva sa, ar risca să fie condamnat la pedeapsa

detențiunii pe viață fără posibilitatea liberării condiționate.

lor

Omului din Strasbourg.

Au compărut în fața Curții:

2

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

a)

pentru Guvern

Dl F.

J

ANECZKO

,

Dl D.

P

ERRY

QC,

Dna V.

A

ILE

S

,

agent

,

consilier,

b)

pentru reclaman

t

Dl D.

J

OSSE

QC

Dl B.

K

EITH

,

consilier

,

Dna R.

S

AHOT

A

,

consilier.

Curtea a ascultat declarațiile domnului Perry QC, ale domnului Josse QC

ș

i ale domnului Keith.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZE

I

a născut în 1968 și în prezent se află în detenție în

Penitenciarul Wandsworth.

cereri formulate de autoritățile SUA. Potrivit informațiilor puse la dispoziție

de Departamentul de Justiție al SUA, acesta era considerat șeful unei

organizații de trafic de droguri cu bazele în Mexic; totodată,

acesta

supraveghea și gestiona activitatea conspiratorilor din SUA pentru a distribui

droguri în Atlanta, Georgia.

:

1.

conspirație la deținere cu intenția de a distribui marijuana, heroină

și fentanil (pedeapsă maximă cu detențiune pe viață, cu o fracție

minimă obligatorie de 20 de ani de închisoare);

2.

complicitate la deținere cu intenția de a distribui marijuana

(pedeapsă maximă cu detențiune pe viață, cu o fracție minimă

obligatorie de 10 ani de închisoare);

3.

complicitate la deținere cu intenția de a distribui heroină și fentanil

(pedeapsă maximă cu detențiune pe viață, cu o fracție minimă

obligatorie de 20 de ani de închisoare);

4.

conspirație la importul de marijuana, heroină și fentanil în SUA

(pedeapsă maximă cu detențiune pe viață, cu o fracție minimă

obligatorie de 10 ani de închisoare).

de marijuana într-

un depozit din Atlanta, Georgia, care a fost confiscată în

ianuar

ie 2017, și a confiscării de 14 kilograme de heroină și aproximativ 430

grame de fentanil dintr-un apartament din Sandy Springs, Georgia, care a fost

folosit de conspiratori pentru a depozita droguri și bani. Prima acuzație din

rechizitoriu arăta că un conspirator a murit ca urmare a utilizării fentanilului

.

3

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

Potrivit Departamentului de Justiție al SUA, autoritățile SUA nu au informații

că reclamantul ar avea condamnări anterioare.

-

a desfășurat în fața judecătorului de

district la 24 ianuarie 2019 (

Government of the United States of America v.

Ismael Sanchez-Sanche

z

). Reclamantul a susținut că extrădarea sa i

-

ar încălca

drepturile prevăzute de art. 3 din Convenție din cauza condițiilor de detenție

înainte de judecată sau în urma condamnării și din cauză că exista un risc real

de condamnare la detențiune pe viață fără posibilitatea acordării liberării

condiționate.

real de încălcare a art. 3 ca urmare a condițiilor de detenție înainte de judecată

sau în urma condamnării.

detențiune pe viață fără posibilitatea acordării liberării condiționate,

reclamantul a invocat cauza

Trabelsi împotriva Belgiei

, nr. 140/10 CEDO

2014 (

infra

, pct. 90). Totuși, doamna judecător de district s

-a considerat

obligată de hotărârea națională pronunțată în cauza

R (Harkins)/Secretary of

State for the Home Department

[2014] EWHC 3609 (Admin) (

infra

, pct. 35),

care a analizat pe deplin toată jurisprudența de principiu, inclusiv

Trabelsi

. În

conformitate cu

R(Harkins)

, simpla condamnare la detențiune pe viață a unui

infractor adult nu este contrară art. 3 din Convenție; cu condiția ca sentința să

nu fie extre

m de disproporționată, problema era dacă aceasta era

„ireductibilă”. O pedeapsă ireductibilă cu detențiune pe viață ar putea să

ridice o problemă în temeiul art. 3 din Convenție, dar acest articol ar fi

respectat în cazul în care legislația națională ar pr

evedea posibilitatea

revizuirii pedepsei, în vederea comutării, reducerii sau încetării executării

pedepsei ori în vederea liberării condiționate a unui deținut. Statul era cel care

trebuia să decidă modul de funcționare a mecanismului de revizuire, atâta

timp cât termenii erau suficient de clari pentru deținut de la bun început. O

problemă în temeiul art. 3 ar apărea numai atunci când s

-ar putea demonstra

că niciun motiv penologic legitim nu mai poate să justifice continuarea

detenției (ca de exemplu pedep

sirea, descurajarea, protejarea publicului sau

îndreptarea) sau că pedeapsa era ireductibilă

de facto

și

de jure

. În

R(Harkins)

, instanța a interpretat

Vinter și alții împotriva Regatului Unit

(MC)

, nr. 66069/09 și alte 2, CEDO 2013 (extrase), în sensul că

, în cazul în

care la început pedeapsa obligatorie a detențiunii pe viață era extrem de

disproporționată sau ireductibilă, atunci deținutul nu era obligat să execute un

număr nedeterminat de ani înainte de a se plânge că pedeapsa nu era conform

ă

cu art. 3.

pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea acordării liberării condiționate,

părțile au convenit că punctul de plecare pentru stabilirea oricărei pedepse ar

fi documentul Orie

ntări privind stabilirea pedepselor în SUA. Existau diverși

factori pe care o instanță trebuia să îi ia în considerare pentru a stabili dacă

4

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

pedeapsa trebuia să fie în limitele generale ale pedepselor sau mai mică;

orientările erau așadar doar consultative. Judecătorul de district, având în

vedere probele prezentate în fața instanței, a remarcat că, în 2017, un procent

de 48% din cele 66.873 de pedepse aplicate de instanțele americane au fost

sub limitele recomandate în Orientări privind stabilirea pedepsel

or, iar

pedeapsa detențiunii pe viață a fost aplicată în doar 0,3% din cazuri. Pedeapsa

detențiunii pe viață se aplica rar în cazurile de trafic de droguri, fiind aplicată

în mai puțin de o treime din cazurile de trafic de droguri din 2013, iar

începând di

n ianuarie 2015, doar 1,1% dintre infractorii condamnați de o

instanță federală aflați în evidența Biroului Federal al Penitenciarelor se aflau

în executarea pedepsei detențiunii pe viață

de fact

o

. Judecătorul de district s

-

a referit la declarația procurorului adjunct al Statelor Unite, care a afirmat că

era puțin probabil ca reclamantul să fie condamnat la detențiune pe viață

pentru vreuna dintre acuzații și că era și mai puțin probabil ca acesta să fie

condamnat la pedepse consecutive. Prin urmare, era pr

obabil că va fi

condamnat la o pedeapsă care prevedea punerea sa în libertate înainte de a

muri. Ar exista o serie de posibilități de a solicita grațierea sau reducerea

pedepsei, de exemplu prin recunoașterea vinovăției, și chiar și în situația

condamnării la detențiune pe viață fără posibilitatea acordării liberării

condiționate, legislația americană prevedea posibilități pentru a solicita o

reducere de pedeapsă. Printre acestea se numărau dreptul de recurs prevăzut

de lege, cererea de grațiere și cererea

de eliberare din motive umanitare.

acord că reclamantul probabil că va fi condamnat la pedepse concurente, nu

pedepse consecutive. Totuși, a arătat că, potrivit unui raport din februar

ie

2015 al Comisiei SUA pentru stabilirea pedepselor (

US Sentencing

Commission

), intitulat „Pedepsele cu detențiune pe viață în sistemul federal”,

de obicei era necesar ca cineva să fi murit ca urmare a infracțiunii înainte de

aplicarea pedepsei detențiunii pe viață. Întrucât s

-

a susținut că unul dintre co

-

conspiratorii reclamantului a murit ca urmare a unei supradoze de fentanil,

crescuse probabilitatea ca procurorul să solicite pedeapsa detențiunii pe viață.

că, în cazul condamnării reclamantului, acesta s

-ar încadra în nivelul 43 din

Orientări privind stabilirea pedepselor în SUA, ale cărui limite generale

includeau detențiunea pe viață. Nu se putea stabili ce pedeapsă va primi

în

caz de condamnare, deși era probabil să i se aplice pedepse concurente, nu

pedepse consecutive, în caz de condamnare pentru mai mult de o infracțiune.

Procesul de stabilire a pedepselor conferea putere discreționară judecătorului

delegat pentru stabilir

ea pedepselor, iar documentul Orientări privind

stabilirea pedepselor nu era singurul factor relevant. Reclamantul va avea

totodată dreptul de a prezenta observații în fața instanței. Totuși, având în

vedere pretinsele infracțiuni, inclusiv faptul că unul

dintre co-conspiratorii

reclamantului a decedat din cauza unei supradoze de fentanil, exista o

posibilitate reală ca reclamantul să fie condamnat la pedeapsa detențiunii pe

5

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

viață. Această pedeapsă nu ar fi extrem de disproporționată, având în vedere

pretin

sa infracțiune și procesul de stabilire a pedepselor din SUA. Judecătorul

de district nu a luat în considerare posibila reducere de pedeapsă ca urmare

a

recunoașterii vinovăției sau a acordării de asistență ori informații autorităților

SUA.

viață nu ar fi ireductibilă. Reclamantul putea să depună cerere pentru grațiere

sau pentru eliberare din motive umanitare. Sistemul a fost evaluat în

Shaw v.

USA

[2014] EWHC 4654 (Adm

in) și era suficient de clar. Prin urmare,

reclamantul nu a demonstrat existența unui risc real de încălcare a drepturilor

sale prevăzute de Convenție din cauza pedepsei sale probabile în caz de

condamnare.

t

a trimis cauza la Secretarul

de Stat (

Secretary of State

) pentru ca acesta să pronunțe o decizie privind

eventuala dispunere a extrădării.

reclamantului

.

High Court

la 20 februarie

2020 (

Sanchez v. Government of the United States of America

[2020] EWH

C

508). Cu privire la argumentul întemeiat pe cauza

Trabelsi

,

High Court

s-a

considerat obligată de decizia Camerei Lorzilor în cauza

R (Wellington) v.

Secretary of State for the Home Department

[2009] 1 AC 335

(

infra

, pct. 26

-

34) de a considera că extrădarea unui reclamant în SUA în pofida riscului de

condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea acordării

liberării condiționate nu ar încălca art. 3 din Convenție. În

Wellington

(

infr

a

,

pct. 26-

34), majoritatea Camerei Lorzilor a concluzionat că, în contextul

extrădării, art. 3 se aplica într

-

o formă modificată, care ținea seama de

oportunitatea modalităților de extrădare. Pedeapsa detențiunii pe viață fără

posibilitatea acordării liberării condiționate nu era atât de disproporționată

încât să încalce art. 3 în contextul extrădării.

High Court

a considerat că va ține seama de

R (Harkins)

(

infra

, pct. 35-

47) și

Hafeez v. United States of America

[2020] EWHC 155

(Admin) (

infra

, pct. 48-56). Aceasta nu s-

a considerat obligată să aplice

Trabelsi

care, având în vedere raționamentul din

R (Harkins)

și

Hafeez

, era o

îndepărtare inexplicabilă față de abordarea Curții în hotărârea

Harkins și

Edwards împotriva Regatului Unit

, nr. 9146/07 și 32650/07, 17 ianuarie 2012

(

infra

, pct. 35). Ca și

High Court

în

R (Harkins)

și

Hafeez

, aceasta a

considerat că în urma pronunțării hotărârii

Trabelsi

nu a existat o

jurisprudență „clară și unitară” a Curții cu privire la aplicarea art. 3 în cazul

pedepselor cu detențiune pe viață fără posibilitatea acordării liberării

condiționate în contextul extrădării.

21.

High Court

s-

a declarat totodată convinsă că pedeapsa detențiunii pe

viață nu ar fi ireductibilă. În

Hafeez

(

infra

, pct. 48-

56), instanța a descris două

căi prin care un deținut ar putea solicita o reducere de pedeapsă în cadrul

6

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

sistemului în vigoare în SUA: eliberarea din motive umanitare, în

conformitate cu Titlul 18 din Codul SUA, și grație

rea

.

High Court

a respins al doilea motiv de recurs formula

t

de reclamant, respectiv cel referitor la condițiile de detenție înainte de

judecată sau în urma condamnării.

respins cererea reclamantului pentru constatarea existenței unei probleme de

drept de importanță publică generală.

II.

LEGISLAȚIA ȘI PRACTI

CA RELEVANTE

A. Regatul

Unit

1.

Legislația relevantă

din 2003”), judecătorul competent, la examinarea unei cereri de extrădare,

trebuie să decidă dacă extrădarea persoanei vizate ar fi compatibilă cu

drepturile sale prevăzute de Convenți

e în sensul Legii din 1998 privind

drepturile omului („Legea din 1998”). În conformitate cu art. 87(2) din Legea

din 2003, în cazul în care judecătorul constată incompatibilitatea, acesta

trebuie să dispună eliberarea persoanei respective. În cazul în care judecătorul

constată compatibilitatea, în temeiul art. 87(3) din Legea din 2003, dosarul

cauzei trebuie să fie trimis ministrului Internelor pentru a se decide dacă

persoana urmează să fie extrădată. În conformitate cu art. 103 din Legea din

2003, dreptul

de a introduce o contestație împotriva acestei decizii se exercită

în fața

High Court

.

publică să acționeze într

-

un mod incompatibil cu un drept prevăzut de

Convenție. Prin autoritate publică, în sensul art. 6(3)(a) din Legea din 1998,

se înțelege și orice instanță judecătorească. În plus, în conformitate cu art.

7(1)(b) din Legea din 1998, o persoană care susține că o autoritate publică a

acționat (sau intenționează să acționeze) înt

r-un mod incompatibil cu

Convenția poate invoca dispozițiile Convenției în orice acțiune în justiți

e.

2.

Jurisprudența relevant

ă

(a)

R (Wellington) v. Secretary of State for the Home Department

[2008] UKHL

72

Ralston Wellington din

Regatul Unit pentru a fi judecat în Missouri în legătură cu două acuzații de

omor calificat. În contestația sa împotriva extrădării, domnul Wellington a

susținut că predarea sa ar încălca art. 3 din Convenție, pe motiv că exista un

r

isc real de a fi supus unor tratamente inumane și degradante sub forma

pedepsei detențiunii pe viață fără posibilitatea acordării liberării condiționate.

7

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

High Court

([2007] EWHC 1109

(Admin)),

Lord Justice Laws

a constatat

că existau „argumente puternice ale

filozofiei penale” care sugerau că riscul unei pedepse cu detențiune pe viață

fără posibilitatea acordării liberării condiționate încălca în mod intrinsec art.

3 din Convenție, deoarece „presupusa valoare inalienabilă a vieții deținutului

este redusă, pur și simplu, la supraviețuirea sa: la nimic mai mult decât

capacitatea de respirație și să fie ținut, fără îndoială, în închisoare în

circumstanțe decente”. Totuși, și „nu fără ezitări”, a considerat că autoritățil

e

relev

a

nte, inclusiv cele ale Curții Europene, sugerau că o pedeapsă

ireductibilă a detențiunii pe viață nu ar ridica întotdeauna o problemă în raport

cu art. 3.

fost soluționată de Camera Lorzilor și respinsă la 10 decembrie 2008. În baza

hotărârii

Soering împotriva Regatului Unit

(7 iulie 1989 pct. 89, seria A nr.

161), majoritatea membrilor Camerei Lorzilor (Lord Hoffmann, baroneasa

Hale și Lord Carswell) au constatat că, în contextul extrădării, este necesar să

se facă deosebirea între tortură și forme mai puțin grave de rele tratamente.

Când exista un risc real de tortură, interzicerea extrădării era absolută și nu

lăsa loc pentru punere în balanță. Totuși, în măsura în care art. 3 se apl

ica

tratamentelor inumane și degradante, nu torturii, acesta era aplicabil numai

într-

o formă relativistă în cazurile de extrădare.

Soering

reieșea

clar că:

„[...] oportunitatea extrădării este un

factor care trebuie luat în considerare pentru a

decide dacă pedeapsa care ar putea fi aplicată în statul de primire atinge «nivelul minim

de gravitate» care i-

ar conferi caracter inuman și degradant. Pedeapsa care este

considerată inumană și degradantă în context intern nu va fi neapărat considerată la fel

atunci când factorul extrădare a fost luat în consid

erare.”

„O abordare relativistă a domeniului de aplicare al art. 3 mi se pare esențială pentru

ca extrădarea să funcționeze în

continuare. De exemplu,

Court of Session

a decis în

Napier v Scottish Ministers

(2005) SC 229 că, în Scoția, practica «slopping out»

(obligarea unui deținut la folosirea unei oale de noapte în celula sa și golirea acesteia

dimineața) poate provoca o încălcare a art. 3. Dacă acest lucru atinge nivelul necesar de

gravitate, chiar și într

-

un context intern, este un punct asupra căruia aș dori să

-mi rezerv

opinia. Totuși, dacă ar fi aplicat în contextul extrădării, acesta ar împiedica extrădarea

oricărei persoane în multe țări, mai sărace decât Scoția, unde oamenii care nu sunt în

închisoare trebuie să se descurce adesea fără toalete cu apă cur

entă.”

n)

nu au fost de acord cu aceste concluzii.

Aceștia au considerat că este irelevant

contextul extrădării pentru a stabili dacă pedeapsa detențiunii pe viață fără

posibilitatea punerii în libertate echivala cu un tratament inuman și degradant.

În cazul în care nicio persoană nu ar putea fi expulzată dacă ar risca să fie

supusă torturii, tot așa nicio persoană nu ar putea fi expulzată dacă ar risca să

fie supusă unor tratamente sau pedepse care ar trebui într

-

adevăr să fie

8

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

caracterizate ca inumane sau degradante. Dacă o pedeapsă obligatorie cu

detențiune pe viață încalcă art. 3 într

-un caz intern, riscul unei astfel de

pedepse ar împiedica extrădarea într

-

o altă țară.

nu a constatat că pedeapsa care ar putea fi aplicată dom

nului Wellington ar fi

ireductibilă; având în vedere competențele de comutare ale guvernatorului

statului Missouri, aceasta ar fi la fel de reductibilă ca și pedeapsa în litigiu în

cauza

Kafkaris împotriva Ciprului

[(MC), nr. 21906/04, CEDO 2008].

Toți

cei

cinci lorzi judiciari au constatat de asemenea că, în cauza

Kafkaris

, Curtea

a afirmat doar că aplicarea unei pedepse ireductibile cu detențiune pe viață

ar

putea

să ridice o problemă în raport cu art. 3. Aceștia au constatat că aplicarea

pedepsei detențiunii pe viață fără posibilitatea punerii în libertate nu ar

constitui un tratament inuman și degradant, cu încălcarea art. 3

per se

, decât

în cazul în care aceasta ar fi extrem de disproporționată sau vădit

disproporționată. Lordul Brown, în special, a rem

arcat:

„După ce am reflectat mult timp la această chestiune, am ajuns în cele din urmă la

concluzia că majoritatea Marii Camere [în

Kafkaris

] nu ar considera nici măcar o

pedeapsă ireductibilă cu detențiune pe viață — prin care, așa cum am explicat, înțele

g

că majoritatea desemnează pedeapsa obligatorie a detențiunii pe viață care trebuie

executată integral fără o evaluare veritabilă a circumstanțelor individuale ale cazului

inculpatului

— ca fiind o încălcare a art. 3, decât în cazul în care și până în mom

entu

l

în care continuarea detenției nu ar mai fi justificată din niciun motiv —

fie ele motive

de pedeapsă, descurajare sau protejarea populației. Acesta este motivul pentru care

majoritatea afirmă doar că art. 3 poate fi aplica

bil.”

lui Wellington, mai ales că faptele specifice omorurilor pentru care a fost

acuzat, dacă ar fi fost comise în Regatul Unit, ar fi putut justifica aplicarea

pedepsei detențiunii pe viață fără posibilitat

e

a punerii în libertate.

-

au exprimat, cu toții, îndoielile în legătură cu opiniile lui

Lord Justice

Laws

în materie de filozofie penală. În special, Lord Scott a respins ideea că o

ped

eapsă ireductibilă cu detențiunea pe viață era inumană și degradantă

deoarece îl priva pe un deținut de posibilitatea ispășirii; odată

ce s

-a acceptat

ideea că pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea punerii în libertate

ar

putea fi o pedeapsă justă, ispășirea era realizată de deținut prin executarea

pedepsei

.

(b)

R(Harkins) v SSHD

[2014] EWHC 3609 (Adm

in)

risca extrădarea în Florida, fiind acuzat de uciderea

unei persoane în timpul unei tentative de tâlhărie cu uz de armă. Acesta risca

pedeapsa obligatorie a detențiunii pe viață fără posibilitatea acordării liberării

condiționate. În ianuarie 2012, Camera,

în cauza

Harkins și Edwards

împotriva Regatului Unit

(nr. 9146/07 și 32650/07, 17 ianuarie 2012), a

constatat că extrădarea reclamantului nu ar încălca drepturile acestuia

9

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

prevăzute de art. 3; o astfel de pedeapsă nu ar fi „extrem de disproporționată”,

ia

r domnul Harkins nu a demonstrat că exista un risc real ca un tratament să

atingă pragul prevăzut de art. 3, ca urmare a pedepsei sale în caz de extrădare.

În această privință, nu s

-

a demonstrat că, în caz de condamnare, încarcerarea

sa nu ar fi avut niciun scop penologic, astfel încât la momentul respectiv nu

se putea ridica nicio problemă în raport cu art. 3. Dacă s

-ar ajunge la un

moment în care s-

ar putea demonstra că încarcerarea nu are niciun scop

penologic legitim, era „totuși mai puțin sigur” faptul că guvernatorul Floridei

și Comitetul de grațiere (

Board of Executive Clemency

) ar refuza să facă uz

de puterile lor pentru a-i comuta pedeapsa.

ministrul Internelor, care au fost respinse la 29 ianuarie 2013. La 20 iunie

2013, acesta a formulat o cerere de control judecătoresc privind decizia

ministrului Internelor. În urma pronunțării hotărârii Marii Camere din 9 iulie

2013 în cauza

Vinter și alții

(citată anterior), acesta a modificat m

otivele de

control judecătoresc, susținând că hotărârea Marii Camere a modificat în mod

radical legea în materie de art. 3, astfel încât extrădarea sa, în condițiile în

care risca pedeapsa obligatorie a detențiunii pe viață fără posibilitatea

acordării liberării condiționate, ar încălca articolul respectiv. Acesta a

încercat să se bazeze pe depoziții ale experților pentru a arăta că nu exista

practic nicio perspectivă de punere în libertate în cazurile în care o instanță

din statul Florida aplica pedeapsa d

etențiunii pe viață fără posibilitatea

acordării liberării condiționate și, în orice caz, nu exista niciun mecanism

specific de revizuire care să corespundă criteriilor enunțate în cauza

Vinter și

alții

.

37.

High Court

a organizat o ședință la 9 și 10 iulie 2014 și a rezervat

pronunțarea hotărârii. La 8 septembrie 2014,

High Court

a fost informată că

Curtea Europeană a pronunțat o hotărâre în cauza

Trabelsi

(citată anterior).

După examinarea observațiilor scrise cu privire la relevanța cauzei

Trabels

i

,

High Court

a organizat o nouă ședință la 29 octombrie 2014.

High Court

a respins cererea pentru

redeschiderea procesului în legătură cu capătul de cerere întemeiat pe art. 3.

Instanța a identificat două probleme principale, și anume ba

za pe care

procedura putea fi redeschisă și chestiunea dacă hotărârile Curții în cauzele

Vinter și alții

și

Trabelsi

, citate anterior, au reformat dreptul specific

Convenției într

-

atât încât extrădarea reclamantului ar duce la o încălcare a art.

3

.

ceea ce privește prima problemă,

High Court

a admis că, dacă ar fi

avut loc o modificare a legii de natură să afecteze în mod fundamental

drepturile omului ale unui reclamant, aceasta ar putea, în circumstanțe

suficient de excepționale, să justifice redesc

hiderea unei cauze deja

soluționate.

High Court

a decis că era necesar

să se examineze, printre altele, (i) dacă

Vinter și alții

au modificat legislați

a

10

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

privind art. 3 în ceea ce privește pedeapsa obligatorie a detențiunii pe viață

fără posibilitatea acordării liberării condiționate în context național; (ii)

stadiul legislației privind art. 3 în contextul extrădării.

High Court

a statuat că, în hotărârea

Vinter și alții

,

Marea Cameră nu a modificat dreptul specific Convenției cu privire la art. 3

în context național. În special, aceasta nu a schimbat poziția potrivit căreia

pedeapsa detențiunii pe viață ar putea fi aplicată infractorilor adulți pentru

infracțiuni foarte grave și, cu condiția ca pedeapsa să nu fie în sine „extrem

de disproporționată”, problema relevantă era aceea dacă aceasta era

„ireductibilă”. În ceea ce privește pedepsele „ireductibile”, Marea Cameră a

reiterat poziția enunțată în cauza

Kafkaris

, și anume că o pedeapsă

„ireductibilă” cu detențiune pe viață doar „poate” să ridice o problemă în

temeiul art. 3; și, pentru a stabili dacă o pedeapsă cu detențiune pe viață este

„ireductibilă”, art. 3 va fi respectat dacă legislația națională prevede

posibilitatea revizuirii în vederea co

mutării, reducerii sau a încetării

executării pedepsei ori în vederea liberării condiționate a deținutului.

High

Court

a admis că, în

Vinter și alții

, Marea Cameră pare să

-

și fi exprimat mai

ferm poziția atunci când a afirmat că art. 3 „trebuia interpretat

ca impunând

un caracter reductibil pedepsei” (

Vinter și alții

, citată anterior, pct. 119) și că,

în cazul în care dreptul intern nu prevede revizuirea, „pedeapsa detențiunii pe

viață fără posibilitatea punerii în libertate nu va fi în conformitate cu cerințele

de la art. 3” (

Vinter și alții

, citată anterior, pct. 121). Totuși, Marea Cameră a

decis că nu îi revenea sarcina de a dispune forma pe care ar trebui să o ia

procedura de revizuire ori dacă ar trebui să fie executivă sau judecătorească.

Deși Marea Cameră a remarcat „sprijinul evident” în dreptul internațional

pentru înființarea unui mecanism specific de revizuire care să asigure

revizuirea nu mai târziu de 25 de ani, nu a făcut din acest mecanism o cerință.

High Court

a înțeles pct. 122 din hotărârea

Vinter și alții

în

sensul că, în cazul în care o pedeapsă era extrem de disproporționată sau nu

dispunea de un mecanism de revizuire, un deținut putea să o conteste în

temeiul art. 3 încă de la începutul detenției sale.

Harkins și Edwards

nu era în

contradicție cu această concluzie deoarece nu a făcut decât să precizeze

momentul în care va avea loc încălcarea efectivă, și anume o dată ce

continuarea detenției nu mai putea fi justificată de niciun motiv penologic

legitim.

High Court

a decis că nu este revoluționară cerința

pentru existența unei „revizuiri” sau unui „mecanism” și pentru ca deținutul

să știe de la începutul executării pedepsei sale ce trebuie să facă pentru a fi

luat în considerare în vederea eliberării, precum și în ce condiții și în ce

moment ar putea fi solicitată revizuirea. Cerința era inerentă noțiunii de

reductibilitate și implicită în decizia Marii Camere în cauza

Kafkaris

. În plus,

aceasta nu a făcut nimic mai mult decât să constituie o interpr

etare

a contrario

a afirmației din hotărârea

Harkins și Edwards

, potrivit căreia o problemă în

raport cu art. 3 ar putea să apară numai atunci când s

-

ar putea demonstra că

11

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

nu mai exista o justificare penologică a detenției și că pedeapsa era

ireductibilă

de facto

și

de jure

întrucât, în mod logic, imperativul era ca un

deținut să știe că trebuie să convingă autoritatea competentă pentru revizuire

că deținerea sa în continuare nu mai poate fi justificată prin motive

penologice. Detaliile exacte privind modul în car

e trebuia să facă acest lucru

și conținutul criteriilor detaliate erau la libera alegere a fiecărui stat, cât timp

acestea erau suficient de clare încă de la început.

High Court

a

observat că

Harkins și Edwards

era, cel puțin înainte de

Trabelsi

, cauza de

referință. În hotărârea

Harkins și Edwards

, Curtea a făcut un reviriment

jurisprudențial în raport cu

Soering

, în sensul că a decis că motivul expulzării

nu putea fi evaluat în raport cu riscul de rele tratamente atunci când se analiza

dacă expulzarea ar încălca art. 3. Curtea a clarificat totodată că, în cazurile de

extrădare, nu se putea face cu ușurință deosebirea între tortură și alte forme

de rele tratamente. Prin urmare, Curtea a respins abordarea Camerei Lorzilor

în cauza

Wellington

. Totuși, a acceptat o abordare „relativistă” în măsura în

care tratamentul care ar putea încălca art. 3 în context intern ar putea să nu

atingă nivelul minim de gravitate pentru a constitui o încălcare în cont

extul

extrădării. Criteriile „disproporționalității excesive” și „reductibilității”

rămâneau aceleași în contextul intern, cu două rezerve importante: normele

Convenției nu puteau fi impuse statelor necontractante și, având în vedere că

existau diferențe l

egitime de abordare a stabilirii pedepselor în diferite state,

nu exista nicio normă absolută cu privire la chestiunea dacă o pedeapsă era

contrară sau nu art. 3.

45.

High Court

a examinat apoi cauza

Trabelsi

(citată anterior). Instanța a

constatat că Curtea a reafirmat că o pedeapsă ireductibilă cu detențiune pe

viață doar „poate” să ridice o problemă în raport cu art. 3. În plus, a reiterat

constatarea din cauza

Kafkaris

(citată anterior) potrivit căreia o „posibilitate

de revizuire” este suficientă pentr

u a fi în conformitate cu art. 3. Prin urmare,

Curtea nu a enunțat noi principii în materie de art. 3 și extrădare.

Trabelsi

că

asigurările date de autoritățile SUA cu privire la posibilitatea re

ducerii

pedepsei nu erau suficient de clare.

High Court

a considerat că o astfel de

concluzie era contrară tuturor declarațiilor anterioare ale Curții privind

extrădarea și art. 3 și era dificil de conciliat cu concluzia Marii Camere în

cauza

Vinter și alț

ii

, potrivit căreia aceasta nu trebuia să impună forma

revizuirii.

High Court

a hotărât că decizia Curții nu a dezvoltat

principiile enunțate în

Vinter și alții

decât în măsura în care aceasta era

preconizată să le transpună și să le aplice în caz de extrădare. Deși se părea

că însăși Curtea considera că hotărârea

Vinter și alții

era o dezvoltare a

principiilor stabilite în hotărârea

Kafkaris

,

High Court

a refuza

t să fie de

acord în acest sens.

12

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

(c)

Hafeez v United State

s

[2020] 1 WL

R

că extrădarea sa i

-

ar încălca drepturile prevăzute de art. 3 din Convenție,

deoarece exista un risc real de a fi con

damnat la detențiune pe viață fără

posibilitatea acordării liberării condiționate

.

condamnat la detențiune pe viață fără posibilitatea acordării liberării

condiționate. Domnul Hafeez

a invocat cauza

Trabelsi

(citată anterior); totuși,

judecătorul a respins contestația sa în temeiul art. 3, constatând că, dacă ace

sta

ar fi condamnat la detențiune pe viață, ar putea să depună cerere pentru

eliberare din motive umanitare dacă ar exista „circumstanțe extraordinare și

convingătoare” care să justifice o reducere a pedepsei sale. În acest sens,

judecătorul a precizat că

„După ce am examinat observațiile detaliate prezentate, am convingerea că, atunci

când se aplică o pedeapsă cu detențiunea pe viață, dispozițiile art. 3 vor fi îndeplinite

în

context intern dacă:

(i) aceasta este reductibilă

de jure

și

de facto

(

Kafkaris împotriva Ciprului

, nr.

21906/04)

,

(ii) legislația națională relevantă «permite posibilitatea revizuirii unei pedepse cu

dete

nțiunea pe viață în vederea comutării, reducerii sau a încetării executării pedepsei

ori în vederea liberării condiționate a deținutului» (conform

Vinter

, citată anterior) și

(iii) există o perspectivă de punere în libertate și o posibilitate de revizuire

în vigoare

chiar de la data aplicării pedepsei (a se vede

a

Murray

supra).

”

fost îndeplinite toate cerințele procedurale și că nu se aplica niciuna dintre

interdicțiile privind extrădarea prevăzute de lege, a trimis cauza la ministrul

Internelor pentru ca acesta să hotărască dacă va dispune extrădarea sau nu

.

High Court

în

decembrie 2019, iar hotărârea a fost pronunțată la 31 ia

nuarie 2020. Cu privire

la argumentul bazat pe cauza

Trabelsi

, instanța a refuzat să examineze dacă

probele au stabilit existența unui risc real ca reclamantului să i se aplice, în

caz de condamnare, pedeapsa detențiunii pe viață. Instanța a constatat într

-

adevăr că această soluție nu era „în nici un caz sigură” și a subliniat că

guvernul SUA a prezentat dovezi din partea Comisiei SUA pentru stabilirea

pedepselor din care reieșea că pedepsele cu detențiune pe viață sunt rare în

sistemul federal

.

-ar

aplica pedeapsa detențiunii pe viață, nu se prevedea liberarea condiționată.

Prin urmare, acesta ar avea doar două căi pentru a obține o reducere sau

comutare a pedepsei sale: o cerere de eliberare din motive umanitare; sau o

petiție pentru grațiere. Pentru prima, reclamantul ar trebui să demonstreze că

existau „motive extraordinare și imperative” care ar justifica o reducere a

pedepsei sale. Comisia pentru stabilirea pedepselor a identificat patru scenarii

13

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

care ar corespunde definiției „extraordinare și imperative”: boală terminală;

deținutul are peste 65 de ani și prezintă o deteriorare gravă a sănătății sale din

cauza procesului de îmbătrânire; și o schimbare a situației familiale în urma

căreia deținutul a devenit singurul îngrijitor disponibil pentru copil sau

soț/soție. Ultimul scenariu a fost lăsat nedefinit, cu excepția faptului că s

-a

afirmat în mod expres că îndreptarea nu era în sine un „motiv extraordinar și

imperativ”. Totuși, îndreptarea putea fi un factor relevant, chiar dacă nu putea

servi în sine la reducerea pedepsei.

extraordinară”, iar dovezile au arătat că controlul judecătoresc cu privire la

un decret de grațiere era „foarte rar” și „cu siguranță nu de regulă”.

problema pedepsei detențiunii pe viață fără posibilitatea acordării liberării

condiționate. A constatat că, în

R(Harkins) v. Secretary of State for the Home

Department (No. 2)

[2015] 1 WLR 2975,

Divisional Court

a refuzat să

urmeze raționamentul din cauza

Trabelsi

(citată anterior), considerând că, în

respectiva cauză, Curtea a ignorat principiul de bază enunțat în hotărârile

Kafkaris

ș

i

Vinter și alții

; și anume, acela că alegerea de către un stat a unui

anumit sistem de justiție penală, inclusiv a modalităților de revizuire a

pedepselor și de punere în libertate, era în principiu în afara limitelor

controlului Curții, cu condiția ca sistemul ales să nu contravină principiilor

enunțate în Convenție. În al doilea rând, în

R(Harkin

s)

,

Divisional Court

a

arătat că, chiar dacă analiza detaliată a regimului de revizuire din SUA ar fi

fost adecvată, cu privire la acest aspect hotărârea

Trabelsi

era „complet

nemotivată”.

High Court

a fost de acord cu această analiză. Prin urmare,

aceasta a constatat că

Trabelsi

nu era de ajutor întrucât:

„în măsura în care intenționează să ajungă la o opinie definitivă privind

compatibilitatea detenției pe viață fără posibilitatea acordării liberării condiționate în

Statele Unite, aceasta o face fără un raționament propriu

-

zis. În măsura în care se

îndepărtează de jurisprudența consacrată a CEDO privind aplicarea art. 3 în materie de

îndepărtare într

-un stat neco

ntractant, preferăm raționamentul astfel cum este enunțat în

Harkins [și Edwards] împotriva Regatului Unit

.”

orice mecanism de revizuire trebuia să permită punerea în libertate exclu

siv

pe motivul eforturilor de îndreptare ale deținutului.

de încălcare a art. 3 din Convenție din cauza posibilității ca domnul Hafeez

să fie condamnat la detențiune pe viață, întrucât orice deținut astfel

condamnat ar avea două căi de a solicita o reducere a acestei pedepse:

eliberarea din motive umanitare și grațierea. Prin urmare, contestația sa a fost

respinsă.

14

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

B. Statele

Unite ale Americii

de stabilire a pedepselor

5

7

. Principiile de bază ale stabilirii pedepselor în conformitate cu legislația

SUA se regăsesc în Titlul 18 din Codul Statelor Unite („U.S.C.”), § 3553(a)

:

„(a) Factori care trebuie luați în considerare la aplicarea unei pedepse.—Instanța va

impune o pedeap

să suficientă, dar nu mai mare decât este necesar, pentru a se conforma

scopurilor enunțate în paragraful (2) din prezentul alineat. Instanța, la stabilirea

pedepsei specifice care urmează să fie aplicată, va lua în considerare—

(1) natura și circumstanțele infracțiunii, precum și antecedentele și caracteristicile

inculpatului;

(2) necesitatea ca pedeapsa aplicată—

(A) să reflecte gravitatea infracțiunii, să promoveze respectarea legii și să ofere o

pedeapsă justă pentru infracțiune;

(B) să descurajeze în mod corespunzător comportamentul infracțional;

(C) să protejeze publicul de alte infracțiuni ale inculpatul

ui; și

D) să ofere inculpatului, în modul cel mai eficient, formarea educațională sau

profesională, asistența medicală sau alte tratamente corecțional

e care sunt necesare;

(3) tipurile de pedepse disponibile;

(4) tipurile de pedeapsă și limitele generale ale pedepselor stabilite p

entru:

(A) categoria aplicabilă infracțiunii săvârșite, în funcție de categoria aplicabilă

inculpatului, astfel cum s

e

prevede în orientări—

(i) emise de Comisia pentru stabilirea pedepselor în temeiul secțiunii 994(a)(1) din

titlul 28 din Codul Statelor Unite, sub rezerva oricăror modificări aduse acestor orientări

printr-

un act al Congresului [indiferent dacă astfel de modificări nu au fost încă

încorporate de Comisia pentru stabilirea pedepselor în modificările emise în temeiul

secțiunii 994(p) din titlul 28]

; și

(ii) care, cu excepția celor prevăzute în secțiunea 3742(g), sunt în vigoare la data la

care inculpatul este condamnat; sau

(B) în caz de încălcare a liberării condiționate ori sub supraveghere, orientările

aplicabile sau declarațiile de principiu emise de Comisia pentru stabilirea pede

pselor în

conformitate cu secțiunea 994(a)(3) din titlul 28 din Codul Statelor Unite, ținând seama

de orice modificări aduse acestor orientări sau declarații de principiu printr

-un act al

Congresului [indiferent dacă astfel de modificări nu au fost încă încorporate de Comisia

pentru stabilirea pedepselor în modificările emise în temeiul secțiunii 994(p) din titlul

28]

;

(5) orice declarație de principiu relevantă —

(A) emisă de Comisia pentru stabilirea pedepselor în temeiul secțiunii 994(a)(2) din

titlul 28 din Codul Statelor Unite, sub rezerva oricăror modificări aduse unei astfel d

e

declarații de principiu printr

-

un act al Congresului [indiferent dacă astfel de modificări

nu au fost încă încorporate de Comisia pentru stabilirea pedepselor în modificările

emise în temeiul secțiunii 994(p) din titlul

28]; și

15

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

(B) că, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 3742(g), este în vigoare la data la care

inculpatul este condamnat.

(6) necesitatea de a evita inegalitățile nejustificate între pedepsele aplicate inculpaților

care au antecedente similare și care au fost condamnați pentru un comport

ament similar;

ș

i

(7) necesitatea de a asigura reparații oricărei victime a infracțiu

nii.”

2.

Grațierea

2(II) din Constituția SUA, care împuternicește președintele să „acorde

amânări și grațieri pentru infracțiuni contra Statelor Unite, cu excepția

cazurilor de destituire (

impeachment

)”. Orientările publicate de

Departamentul de Justiție al SUA au următorul cuprins

:

„Comutarea pedepsei este o procedură extraordinară. Motivele corespunzătoare

pentru a avea în vedere comutarea au inclus, de obicei, inegalitatea sau gravitatea

nejustificată a pedepsei, boala critică sau vârsta înaintată și serviciile meritorii prestate

guvernului de către reclamant, de exemplu, cooperarea în cadrul demersu

rilor de

cercetare sau de urmărire penală care nu au fost recompensate corespunzător prin alte

acțiuni oficiale. O combinație a acestor factori și/sau a altor factori echitabili

(cum ar fi

îndreptarea demonstrată în timpul detenției sau circumstanțe exigente neprevăzute de

instanță la momentul pronunțării pedepsei) poate, de asemenea, să constituie o bază

pentru recomandarea comutării în contextul unei anumite cauze.”

în libertate din motive umanitare

nea 3582(c)(1)(A)

,

instanțele sunt autorizate să reducă durata pedepsei cu închisoarea aplicată

unui inculpat pe baza unor „motive extraordinare și imperative”. Atunci când

examinează orice cereri în temeiul Titlului 18, U.S.C., secțiunea

3582(c)(1)(A) (de

numite în mod obișnuit cereri pentru „eliberare din motive

umanitare”), instanța trebuie să constate, după luarea în considerare a

factorilor prevăzuți în secțiunea 3553(a), că „motivele extraordinare și

imperative” justifică o astfel de reducere și că orice reducere „este în

concordanță cu declarațiile de principiu aplicabile emise de Comisia pentru

stabilirea pedepselor.”

cererile în temeiul titlului 18, U.S.C., secțiunea 3582(c)(1)A) numai dacă erau

depuse de directorul Biroului Penitenciarelor. În decembrie 2018, Congresul

a modificat această parte a secțiunii 3582 pentru a autoriza instanțele să

examineze și cererile depuse de infractori, în anumite circumstanțe. Secțiunea

603 din Le

gea din 2018 privind prima etapă (

First Step Act 2018

) a modificat

titlul 18, U.S.C., secțiunea 3582(c)(1)(A), pentru a permite „pârâților” să

depună o cerere de eliberare din motive umanitare „după ce inculpatul a

epuizat integral toate drepturile administrative de a contesta nedepunerea de

către Biroul Penitenciarelor a unei cereri în numele inculpatului sau a

16

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

expirării termenului de 30 de zile de la primirea unei astfel de cereri de către

directorul unității penitenciare a inculpatului, oricare dintre ac

este date

survine mai devreme.”

pentru stabilirea pedepselor, există motive extraordinare și imperative în

oricare dintre circumstanțele prezentate mai jos

:

(i) Deținutul suferă de o boală terminală (respectiv, o boală gravă și

avansată cu o situație de sfârșitul vieții).

(ii) Deținutul suferă de o afecțiune fizică sau medicală gravă, suferă de o

deficiență funcțională sau cognitivă gravă, ori se confruntă cu o deteriorare a

sănătății fizice sau mintale din cauza procesului de îmbătrânire, care îi

diminuează substanțial capacitatea de autoîngrijire în mediul penitenciar și

din care este puțin probabil să își revină.

(iii) Deținutul (a) are cel puțin 65 de ani; (b) se confruntă cu o deterio

rare

gravă a sănătății fizice sau mintale din cauza procesului de îmbătrânire; și (c)

a executat cel puțin 10 ani sau 75% din pedeapsa închisorii, reținându

-se

durata cea mai mică.

(iv) Decesul sau imobilizarea îngrijitorului copilului minor sau al copiilor

minori ai inculpatului.

(v) Imobilizarea soțului/soției sau a partenerului înregistrat/partenere

i

înregistrate al/a deținutului atunci când deținutul ar fi singurul îngrijitor

disponibil pentru soț/soție sau partener înregistrat/parteneră înregistrată.

(

vi) În cazul deținutului există un motiv extraordinar și imperativ, altul

decât motivele descrise mai sus sau în combinație cu acestea.

deținutului nu este, în sine, un motiv extraordinar și imperativ pentru

scopurile acestei declarații de principiu.

4.

Informații statistice privind aplicarea pedepselor cu detențiune pe

viață în sistemul federal

(a)

Raportul Comisiei SUA pentru stabilirea pedepselor, intitulat „Pedepsele cu

detențiune pe viață în sistemul federal” (februarie 2015)

următoarele, în măsura relevantă:

„În sistemul federal de justiție penală, pedepsele cu detențiune pe viață sunt rare.

Practic, toți infractorii condamnați pentru o infracțiune federală sunt eliberați din

închisoare în cele din urmă și se întorc în societate sau, în cazul străinilor ilegal

i, sunt

deportați în țara lor de origine. Totuși, în anul fiscal 2013, judecătorii federali au aplicat

pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea acordării liberării condiționate unui

număr de 153 de infractori. Alți 168 de infractori au primit o pedeapsă de un anumit

număr de ani, care era atât de lungă încât avea practic efectul de a constitu

i o pedeapsă

cu detențiunea pe viață. Deși, împreună, acești infractori reprezintă doar 0,4% din toți

infractorii condamnați în acel an, acest tip de pedeapsă îi diferențiază de restul

populației carcerale.

17

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

[...]

Comisia pentru stabilirea pedepselor din Statele Unite promulgă orientări federale

pentru stabilirea pedepselor care oferă «limitele generale ale pedepselor» consultative

pe care judecătorii sunt obligați să le ia în considerare atunci când aplică o pedeapsă în

cazuri de infracțiuni federale. Orientările iau în considerare atât comportamentul din

timpul săvârșirii infracțiunii, cât și caracteristicile infractorului pentru a oferi o limită

recomandată de închisoare, probațiune sau o combinație de privare de libertate și

probațiune.

[...]

Orientările privind traficul de droguri prevăd în mod specific o pedeapsă cu detențiune

pe viață pentru infracțiuni legate de traficul de droguri, dar numai în cazurile în

care a

survenit decesul sau vătămarea corporală gravă ca urmare a utilizării drogului, iar

inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru o infracțiune de trafic de droguri. În alte

cazuri de trafic de droguri, de exemplu cele care implică cantități foart

e mari de droguri

și în care autorul infracțiunii are antecedente penale semnificative, limitele ge

nerale ale

pedepselor pot include detențiunea pe viață, deși numai ca sancțiune la limita superioară

a duratelor pedepselor.

[...]

Pedepse cu detențiune pe viață au fost pronunțate într

-o varietate de tipuri de cazuri

în anul fiscal 2013, dar au fost cele mai frecvente în cazurile de trafic de droguri,

uz de

arme de foc, omor, precum și extorcare și înșelăciune. În aproape toate aceste cazuri,

una sau mai mult

e persoane au murit ca urmare a activității infracționa

le.

Infracțiuni pentru care s

-

a aplicat pedeapsa detențiunii pe

viață

Cel mai frecvent tip de infracțiune pentru care s

-

a aplicat o pedeapsă cu detențiune p

e

viață în anul fiscal 2013 a fost traficul d

e droguri (64 de cazuri). Aceste cazuri au

reprezentat 41,8% din totalul pedepselor cu detențiune pe viață din acel an. Chiar și așa,

o pedeapsă cu detențiunea pe viață este rară în cazurile de trafic de droguri, fiind aplicată

în mai puțin de o treime din

1% din totalul cazurilor de trafic de droguri din ac

el an.

[...]

După cum s

-

a discutat mai sus, orientările privind stabilirea pedepselor prevăd o

pedeapsă cu detențiune pe viață pentru infracțiuni legate de trafic de droguri atunci când

a rezultat moarte

a sau vătămarea corporală gravă din utilizarea drogului și atunci când

infractorul avea una sau mai multe condamnări anterioare pentru trafic de droguri. Dar

pedeapsa cu detențiune pe viață se poate aplica și în alte cazuri de trafic de droguri, în

care su

nt implicate cantități mari de droguri sau atunci când instanța aplică alte

dispoziții pentru majorarea pedepsei referitoare la traficul de droguri. Cocaina crack a

fost drogul cel mai des implicat în acele cazuri de trafic de droguri în care s-a aplicat o

pedeapsă cu detențiune pe viață. Drogul respectiv a fost principalul drog în 34,4% din

totalul cazurilor de trafic de droguri pedepsite cu detențiune pe viață; metamfetamina a

reprezentat 29,7%, iar cocaina pudră a reprezentat 21,9%.”

(b) Scrisoarea

din 23 no

iembrie 2020 a Departamentului de Justiție al

SUA

în scopul prezentei proceduri, procurorul SUA a furnizat următoarele

informații:

18

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

Reclamantul nu risca o pedeapsă cu detențiunea pe viață în cazul în

care ar fi achitat sau ar soluționa cauza împotriva sa înainte de

pronunțarea unui verdict printr

-

un acord de stabilire a unui număr de

ani.

În cazul condamnării, pedeapsa ar fi stabilită de Curtea Federală

Districtuală și ar fi atacabilă cu apel la Curtea de Apel pentru circuitul

al unsprezecelea

.

Curtea Districtuală a aplicat deja pedepse în cazul a patru dintre co

-

conspiratorii reclamantului și niciunul dintre aceștia nu a primit o

pedeapsă cu detențiune pe viață. Pedepsele acestora au

avut durate

diferite, între 7 ani și 20 de ani de închisoare. Cei doi care au primit

cele mai mari pedepse (V-

P și H

-

H) au fost acuzați de aceleași

infracțiuni de import de droguri și conspirație ca și reclamantul și au

fost condamnați și în baza unor acuzații suplimentare care nu i

-au fost

aduse reclamantului, inclusiv spălare de bani. Înainte de recunoașterea

vinovăției, ambii riscau pedeapsa recomandată a detențiunii pe viață.

Înainte de condamnare, reclamantul ar avea mai multe posibilități de

a solici

ta grațiere sau o pedeapsă redusă. În special, ar putea încerca

să ajungă la un acord cu procurorul, de exemplu prin încheierea unui

acord de recunoaștere a vinovăției.

În cazul în care reclamantul și

-

ar recunoaște vinovăția sau ar fi

condamnat la proces,

judecătorul ar dispune de o largă putere

discreționară pentru a stabili pedeapsa corespunzătoare în urma unui

proces de stabilire a faptelor în care ar avea posibilitatea de a prezenta

probe. Un consilier de probațiune angajat de instanțele din SUA va

efe

c

tua o anchetă independentă și va întocmi un raport cu informații

despre infracțiunile comise de reclamant, antecedentele penale și

informațiile de profil, precum și un calcul al limitelor generale

recomandate ale pedepsei în conformitate cu documentul Orie

ntări

privind stabilirea pedepselor în SUA, iar reclamantul și avocații săi

vor putea participa la acest proces și vor avea dreptul să conteste

informațiile și concluziile din raport. După finalizarea raportului,

acesta va fi în măsură să prezinte judecăto

rului probe cu privire la

orice factori atenuanți care ar putea justifica o pedeapsă sub limita

recomandată în Orientări privind stabilirea pedepselor

.

În plus, judecătorul care va stabili pedeapsa (care va fi același

judecător care i

-a condamnat pe co-conspiratorii reclamantului) va

trebui să ia în considerare factorii prevăzuți în titlul 18, U.S.C.,

secțiunea 3553(a) (

supra

, pct. 57), inclusiv necesitatea de a evita

inegalitățile nejustificate între pedepsele aplicate inculpaților care au

antecedente simi

lare și care au fost condamnați pentru un

comportament similar.

Potrivit surselor interactive ale Comisiei SUA pentru stabilirea

pedepselor, aproximativ 44% din cele 6.365 de pedepse pronunțate în

19

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

2019 de Curtea de Apel pentru al unsprezecelea circuit (jur

isdicția

care include districtul în care a fost acuzat reclamantul) au fost sub

limita recomandată în Orientări privind stabilirea pedepselor în SUA.

În districtul de nord al Georgiei, unde a fost acuzat reclamantul,

aproximativ 65% din 507 pedepse pronunț

ate în 2019 au fost sub

limita recomandată în Orientări privind stabilirea pedepselor în SUA.

Potrivit unui raport din 2015 al Comisiei pentru stabilirea pedepselor

în SUA, pedepsele cu detențiune pe viață din sistemul federal erau

rare, reprezentând doar

0,4% din totalul infractorilor condamnați în

constatat că doar 1,1% dintre autorii unor infracțiuni federale aflați în

custodia Biroului Penitenciarelor din SUA se aflau în executarea

pede

psei detențiunii pe viață

de facto

(care includea pedepse cu

închisoarea extrem de lungi, ceea ce constituia, practic, o pedeapsă cu

detențiunea pe viață).

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 3 DIN

CONVENȚIE: RISCUL UNEI PEDEPSE CU DETENȚIUNE

PE

VIAȚĂ FĂRĂ POSIBILITATEA ACORDĂRII LIBERĂRII

CONDIȚIONAT

E

a plâns că extrădarea sa în Statele Unite ale Americii

(„SUA”) ar constitui o încălcare a art. 3 din Convenție din cauza riscului de

condamnare la o pedeapsă cu detențiunea pe viață întreagă fără posibilitatea

liberării condiționate

.

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori

degradante.

”

A. Cu

privire la admisibilitate

art. 35 § 3 lit.

a) din Convenție. Constată, de asemenea, că nu prezintă niciun

alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat

admisibil.

20

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

(a) Reclamantul

Trabelsi

împotriva Belgiei

[nr. 140/10, CEDO 2014 (extrase)]. În opinia sa,

Trabels

i

era o continuare logică și clară a principiilor stabili

te de Curte în

Vinter și alții

împotriva Regatului Unit

[(MC), nr. 66069/09 și alte 2, CEDO 2013

(extrase)], nicidecum, așa cum a sugerat judecătorul

High Court

, o

„îndepărtare inexplicabilă” față de

Harkins și Edwards împotriva Regatului

Unit

(nr. 9146/07

și 32650/07, 17 ianuarie 2012). În

Harkins și Edwards

,

Curtea a constatat că nu a avut loc nicio încălcare a art. 3 în momentul

stabilirii pedepsei. Această abordare a fost modificată în

Vinter și alții

, în car

e

s-

a precizat clar că tipul de revizuire trebuia să fie cunoscut în momentul

stabilirii pedepsei. În toate cauzele ulterioare, inclusiv

Trabelsi

, Curtea a

urmat hotărârea

Vinter și alții

.

extrateritorială a Convenției. În materie de extrădare, obligația rămânea în

sarcina statului contractant și nu impunea o obligație statului necontractant.

În acest sens, semnarea unui trat

at de extrădare nu nega necesitatea de a

preveni o încălcare a art. 3 din Convenție.

că se confrunta cu un risc real de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață

în SUA. Judecătorul de district a constatat de fapt că era „probabil” să fie

condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață, iar judecătorul

High Court

nu a

fost în dezacord cu aceasta în această privință. În conformitate cu documentul

Orientări privind stabilirea pedepselo

r în SUA, acesta se încadra în nivelul

43, ale cărui limite generale includeau detențiunea pe viață. Expertul

reclamantului a recunoscut că pedepsele cu detențiune pe viață se aplicau rar

în sistemul federal. Totuși, potrivit raportului din februarie 2015

al Comisiei

SUA pentru stabilirea pedepselor, intitulat „Pedepsele cu detențiune pe viață

în sistemul federal”, cea mai recentă analiză a pedepselor federale disponibile,

cele mai frecvente cazuri în care se aplicau pedepse cu detențiunea pe viață

erau cazurile de trafic de droguri (peste 40% din pedepsele federale cu

detențiune pe viață). În plus, judecătorii erau, în general, mult mai predispuși

să respecte documentul Orientări privind stabilirea pedepselor atunci când

aplicau o pedeapsa detențiunii pe viață, nu alte pedepse. Un studiu a arătat că

în 81% din cazurile în care s-

a aplicat pedeapsa detențiunii pe viață,

documentul Orientări privind stabilirea pedepselor prevedea o pedeapsă cu

detențiunea pe viață. În privința persoanelor condamnate pentru o infracțiune

federală, judecătorii respectau documentul Orientări privind stabilir

ea

pedepselor în proporție de 54% din cazuri.

-

inculpații săi (V

-

P și HH)

fuseseră declarați vinovați, dar nu condamnați la pedepse cu detențiune pe

21

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

viață. Totuși, în opinia sa, acesta nu era un indiciu că reclamantului nu i se va

aplica pedeapsa detențiunii pe viață. V

-

P și H

-

H și

-

au recunoscut vinovăția

pentru o infracțiune care se încadra în nivelul 43 al pedepselor. Deși

reclaman

t

ul a recunoscut că nivelurile de bază ale infracțiunii lor erau

similare cu ale sale, infracțiunea pentru care și

-

au recunoscut vinovăția nu

includea o acuzație potrivit căreia comportamentul lor ilegal ar fi condus la

moartea unei persoane. V-P a fost con

damnat pe motiv că a ajutat la

administrarea, în SUA, a unui depozit prin care se transportau droguri. Cea

mai gravă acuzație împotriva sa a fost spălarea de bani.

H

-H, de asemenea, a

fost acuzat de spălare de bani și nu a existat nimic în rechizitoriu care să

sugereze că a fost implicat în furnizarea de droguri. În schimb, reclamantul a

fost acuzat de furnizare de droguri și a fost considerat unul dintre șefii unei

organizații criminale.

î

ndeplinea criteriile enunțate în

Vinter și alții

.

Această problemă a fost

abordată de Curte în hotărârea

Trabelsi

(citată anterior, pct. 79

-

83 și 136

-

139).

(b) Guvernul

decis că extrădarea în SUA ar fi în concordanță cu art. 3 din Convenție, în

pofida posibilității ca instanțele să aplice o pedeapsă discreționară cu

detențiune pe viață, precum și să continue să aplice principiul conform căruia

este posibil ca tratamentul care ar putea înc

ălca art. 3 din cauza unei acțiuni

sau a unei omisiuni a unui stat contractant să nu atingă nivelul minim de

gravitate necesar pentru a exista o încălcare a art. 3 într

-un caz de expulzare

sau extrădare. Cu alte cuvinte, Curtea ar trebui să soluționeze cau

za în raport

cu principiile enunțate în hotărârea

Harkins și Edwards

, nu

Vinter și alții

, car

e

a fost soluționată în context intern și nu ar trebui aplicată în cazuri de

extrădare. Având în vedere că, în astfel de cauze, Curtea ar fi obligată să

evalueze c

onformitatea legislației SUA cu art. 3 din Convenție, orice alt

rezultat ar conduce la abaterea Curții de la abordarea urmată de mult timp,

potrivit căreia Convenția nu se pretinde a fi un mijloc de a impune statelor

contractante obligația de a impune altor state normele din Convenție. Nu ar fi

de dorit ca Curtea să fie obligată să evalueze sistemul judiciar al statelor ca

re

nu sunt semnatare ale Convenției și care nu sunt părți la procedura aflată pe

rolul său.

t.

3 din Convenție în toate cazurile în care detențiunea pe viață fără posibilitatea

acordării liberării condiționate ar fi o pedeapsă disponibilă, Curtea ar oferi

imunitate efectivă infractorilor transnaționali periculoși și ar

submina

eforturile internaționale de combatere a traficului de droguri și a altor

activități infracționale deosebit de grave, oferind astfel un refugiu celor

acuzați de cele mai grave infracțiuni. În plus, așa ceva ar afecta grav

22

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

acordurile de extrădare negociate între state prietene care împărtășesc

respectul pentru democrație, justiție și respectarea garanțiilor procedurale,

prin împiedicarea sau întârzierea cooperării. Astfel s

-ar crea, de asemenea, un

sistem de căi de atac asimetrice; în context intern, constatarea că o pedeapsă

cu detențiunea pe viață este incompatibilă cu art. 3 nu duce la punerea în

libertate imediată; în contextul extrădării, pe de altă parte, ar însemna că nu

ar putea avea loc nicio procedură penală.

de district nu a constatat „probabilitatea” că va fi condamnat la o pedeapsă cu

detențiunea pe viață. Judecătorul de district a consemnat informațiile

furnizate de Departamentul de Justiție al SUA, și anume că era puțin probabil

ca reclamantul să primească o pedeapsă cu detențiunea pe viață; că era și mai

puțin probabil să primească pedepse consecutive; și că, prin urmare, era

probabil să fie condamnat la o pedeapsă care prevedea punerea sa în liberta

te

înainte d

e a muri. Deși nivelul de pedeapsă aplicabil în baza documentului

Orientări privind stabilirea pedepselor în SUA ar fi nivelul 43, nu înseamnă

că o astfel de pedeapsă ar fi aplicată. Judecătorul delegat pentru stabilirea

pedepselor a păstrat o putere discreționară, iar această putere discreționară era

exercitată în practică. După cum a observat judecătorul de district, în 2017,

din cele 66.783 de pedepse aplicate de instanțele americane, 48% au fost su

b

limitele recomandate în Orientări privind stabilirea p

edepselor, iar pedeapsa

detențiunii pe viață a fost aplicată în doar 0,3% din cazuri. Pedepsele cu

detențiune pe viață în cazurile de trafic de droguri au fost rare. În plus, în

Districtul de Nord al Georgiei, unde reclamantul a fost acuzat, aproximativ

6

5

% din pedepse erau sub limitele de detenție recomandate în documentul

Orientări privind stabilirea pedepselor în SUA. Doi dintre co

-

inculpații

reclamantului (V

-

P și HH) erau pasibili totodată de o pedeapsă cu detențiune

pe viață recomandată în temeiul documentului Orientări privind stabilirea

pedepselor în SUA; în schimb, au fost condamnați la 17 și, respectiv, 20 de

ani de închisoare. Aceasta a fost situația, în pofida faptului că erau acuzați și

de săvârșirea altor infracțiuni, inclusiv conspirație de spălare de bani, acuzație

cu care reclamantul nu se confrunta. Acesta, fie că își recunoștea vinovăția,

fie că era condamnat în urma procesului, ar fi fost condamnat de același

judecător, care ar fi avut obligația „de a evita inegalitățile nejustificate între

pedepse aplicate inculpaților care au antecedente similare și care au fost

condamnați pentru un comportament similar” (principiile de stabilire a

pedepselor enunțate la pct. 57

supra

).

considerare în raport cu norme mai stricte aplicabile regimurilor de stabilire

a pedepselor și de punere în libertate în statele contractante, o pedeapsă cu

detențiune pe viață în cadrul legal federal american nu este o pedeapsă

„ireductibilă” cu detențiune pe viață în sensul jurisprudenței Convenției. Într

-

adevăr, în urma soluționării cauzei

Trabelsi

, poziția în ceea ce privește

punerea în libertate în sistemul federal s-

a schimbat în favoarea deținuților

23

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

prin adoptarea Legii privind prima etapă (

First Step Act

), care a consolidat

mecanismul de eliberare din motive umanitare prin instituirea controlului

judecătoresc asupra acestor măsuri.

2.

Motivarea Curții

(a)

Principii generale privind pedepsele cu detențiune pe viață fără posibilitatea

acordării liberării condiți

onate în context inte

rn

tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante, consacră una dintre

valorile fundamentale ale societăților democratice. Acesta nu prevede nicio

excepție și n

u se permite nicio derogare de la acesta în temeiul art. 15, chiar

și în caz de pericol public ce amenință viața națiunii [a se vedea

Irlanda

împotriva Regatului Unit

, 18 ianuarie 1978, pct. 163, seria A nr. 25;

Chaha

l

împotriva Regatului Unit

, 15 noiembrie 1996, pct. 79,

Culegere de hotărâri

ș

i decizii

1996-V;

Selmouni împotriva Franței

(MC), nr. 25803/94, pct. 95,

CEDO 1999-V;

Al-Adsani împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 35763/97, pct.

59, CEDO 2001-

XI; și

Shamayev și alții împotriva Georgiei și Rusiei

, nr.

36378/02, pct. 335, CEDO 2005-III].

Kafkaris împotriva Ciprului

[(MC), nr. 21906/04, CEDO

2008], reclamantului i s-

a aplicat pedeapsa obligatorie a detențiunii pe viață

după ce a fost condamnat în Cipru pentru infracțiuni de om

or calificat. Curtea

a recunoscut că aplicarea unei pedepse cu detențiune pe viață unui infractor

adult nu era în sine interzisă sau incompatibilă cu art. 3 sau oricare alt articol

din Convenție (

Kafkaris

, citată anterior, pct. 97, împreună cu cauzele cita

te).

În același timp, Curtea a recunoscut că aplicarea unei pedepse ireductibile cu

detențiune pe viață unui adult ar putea ridica o problemă în temeiul art. 3 din

Convenție (

Kafkaris

, citată anterior, pct. 97, împreună cu cauzele citate).

Pentru Curte, pr

oblema principală care trebuia soluționată era aceea dacă o

persoană condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață ar putea fi considerată

ca având vreo perspectivă de punere în libertate. În sensul art. 3, era suficient

ca o pedeapsă cu detențiunea pe viață să fie

de jure

și

de facto

reductibilă

(

Kafkaris

, citată anterior, pct. 98). Prin urmare, Curtea a statuat că

posibilitatea de punere în libertate înainte de împlinirea termenului de

executare a pedepsei, chiar și atunci când o astfel de decizie era la la

titudinea

șefului statului, era suficientă pentru a stabili o astfel de posibilitate (

Kafkaris

,

citată anterior, pct. 103). Ulterior, în hotărârea

Iorgov împotriva Bulgariei (nr.

2)

(nr. 36295/02, pct. 51-

60, 2 septembrie 2010), Curtea a confirmat că

spera

nța de clemență prezidențială sub forma grațierii sau a comutării

pedepsei era suficientă pentru a stabili o perspectivă de punere în libertate.

Vinter și alții împotriva Regatului Unit

[(MC), nr. 66069/09

ș

i alte 2, CEDO 2013 (extrase)], Mare

a Cameră a revizuit problema.

Reclamanții din această cauză erau tot deținuți condamnați pe viață, cărora li

se aplicaseră deja „pedepse cu detențiune pe viață fără posibilitatea punerii în

libertate” ca urmare a condamnării lor în Regatul Unit pentru omor; aceștia

24

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

au contestat compatibilitatea dintre respectivele pedepse cu detențiune pe

viață fără posibilitatea punerii în libertate și art. 3 din Convenție. Curtea a

declarat că o pedeapsă cu închisoarea ar încălca art. 3 din Convenție dacă ar

fi „extrem de disproporționată” (

Vinter și alții

, citată anterior, pct. 102), sau

dacă – așa cum s

-a constatat în

Kafkaris

– era o pedeapsă ireductibilă cu

detențiunea pe viață (

Vinter și alții

, citată anterior, pct. 107).

nd în vedere obiectivele de

prevenire și îndreptare ale pedepsei, a mutat accentul de la „reductibilitate”

în sine (

Kafkaris

, citată anterior, pct. 98) la existența unui mecanism de

revizuire axat pe îndreptarea deținutului (

Vinter și alții,

citată anterio

r, pct.

109 și urm.). În ceea ce privește modul în care se poate stabili dacă, într

-o

anumită cauză, o pedeapsă cu detențiune pe viață poate fi considerată ca fiind

reductibilă, Curtea a stabilit următoarele principii (

Vinter și alții

, citată

anterior, pct. 119-122):

„119. Pentru motivele de mai sus, Curtea consideră că, în contextul pedepsei

detențiunii pe viață, art. 3 trebuie interpretat în sensul că impune reductibilitatea

pedepsei, în sensul unei revizuiri care permite autorităților naționale să analizeze dacă

schimbările persoanei condamnate la detențiune pe viață sunt atât de semnificative și

dacă s

-

au înregistrat asemenea progrese în direcția îndreptării în timpul executării

pedepsei încât menținerea măsurii detenției nu mai poate fi justificată din

motive

penologice legitime.

trebuie acordată statelor contractante în materie de justiție penală și de stabilire a

pedepselor [...] nu este sarcina sa să stabilească forma (executivă sau judecătorească)

pe care această revizuire ar trebui să o ia. Din același motiv, nu este de competența

Curții să decidă momentul în care ar trebui făcută revizuirea. Totuși, Curtea a observat

că materialele de drept comparat și internațional prezentate în fața sa au arătat un sprijin

clar pentru instituirea unui mecanism specific care să garanteze o revizuire nu mai târziu

de 25 de ani de la condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață, urmată de alte revizuiri

periodice [...].

ță, în cazul în care dreptul intern nu prevede posibilitatea unei astfel

de revizuiri, pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea punerii în libertate nu

corespunde normelor prevăzute de art. 3 din Conve

nție.

veniment prospectiv, în mod necesar ulterior

stabilirii pedepsei, o persoană condamnată la detențiune pe viață fără posibilitatea

punerii în libertate nu ar trebui să fie obligată să aștepte și să execute un număr

nedeterminat de ani de pedeapsă înainte de a putea să formuleze o cerere potrivit căre

ia

condițiile legale conexe pedepsei sale nu respectă cerințele de la art. 3 în această

privință. Acest lucru ar fi contrar atât securității juridice, cât și principiilor generale

privind statutul de victimă, în sensul acestui termen conform art. 34 din Convenție. În

plus, în cauzele în care pedeapsa, în momentul stabilirii, este ireductibilă în temeiul

legislației interne, ar fi inconsecventă expectativa ca deținutul să facă eforturi pentru

îndreptarea sa fără să știe dacă în viitor, la o dată nespecificată, ar putea fi introdus un

mecanism care să îi permită, pe baza acestei îndreptări, să fie avut în vedere pentru

punere în libertate. O persoană condamnată la detențiune pe viață are dreptul să știe, la

începutul

executării pedepsei sale, ce trebuie să facă pentru a fi luată în considerare

pentru punerea în libertate și în ce condiții, inclusiv atunci când va avea loc sau poate fi

solicitată o revizuire a pedepsei sale. În consecință, în cazul în care legislația inte

rnă nu

25

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

prevede niciun mecanism sau nicio posibilitate de revizuire a unei pedepse cu

detențiunea pe viață fără posibilitatea punerii în libertate, incompatibilitatea cu art. 3

din acest motiv apare deja în momentul pronunțării pedepsei detențiunii pe viață fără

posibilitatea punerii în libertate, nu într-

o etapă ulterioară a privării de libertate.”

Murray împotriva Țărilor de Jos

[(MC), nr. 10511/10, pct.

100, 26 aprilie 2016], Curtea a dezvoltat suplimentar garanțiile necesare în

context intern pentru a asigura eficacitatea mecanismului de revizuire. În

special, s-

a constatat că dreptul deținutului la revizuirea pedepsei trebuie să

implice o evaluare concretă a informațiilor relevante și trebuie să fie

înconjurat de garanții procedurale suficiente. În măsura în care este necesar

pentru ca persoana deținută să știe ce trebuie să facă pentru a fi luată în

considerare pentru punere în libertate și în ce condiții, ar putea fi necesară o

motivare, iar acest lucru ar trebui să fie protejat prin acc

esul la control

judecătoresc. În fine, atunci când se evaluează dacă pedeapsa detențiunii pe

viață este reductibilă

de facto

, ar putea fi relevante informațiile statistice

privind utilizarea prealabilă a mecanismului de revizuire.

(b) Principii

generale privin

d pedepsele cu detențiune pe viață fără posibilitatea

acordării liberării condiționate în contextul extrădării

materie penală internațională. Totuși, această obligație este supusă obligației

aceluiași stat de a respecta caracterul absolut al interdicției prevăzute de art.

3 din Convenție [a se vedea

Khasanov și Rakhmanov împotriva Rusiei

(MC),

nr. 28492/15 și 49975/15, pct. 94, 29 aprilie 2022].

ri că, întrucât tortura și tratamentele

și pedepsele inumane și degradante sunt interzise în termeni absoluți,

extrădarea unei persoane de către un stat contractant poate să ridice probleme

în raport cu art. 3 din Convenție și, prin urmare, să angajeze răs

punderea

statului trimițător atunci când există motive serioase de a crede că această

persoană riscă în mod real să fie supusă unor astfel de rele tratamente în statul

solicitant (

Soering împotriva Regatului Unit

, 7 iulie 1989, pct. 88, seria A nr.

161; a se vedea de asemenea

López Elorza împotriva Spaniei

, nr. 30614/15,

pct. 102, 12 decembrie 2017).

examineze consecințele previzibile ale trimiterii reclamantului în statul de

des

tinație [a se vedea

F.G. împotriva Suediei

(MC), nr. 43611/11, pct. 120,

23 martie 2016 și

Saadi împotriva Italiei

(MC), nr. 37201/06, pct. 130, CEDO

2008]. Procedând astfel, Curtea trebuie să evalueze în mod inevitabil situația

din statul solicitant în ra

port cu cerințele prevăzute de art. 3. Totuși, acest

demers nu implică transformarea Convenției într

-

un instrument care să

reglementeze acțiunile statelor ce nu sunt părți la aceasta ori să oblige statele

contractante să impună norme acestor state (

Soering

, citată anterior, pct. 86

ș

i

López Elorza

, citată anterior, pct. 104). În măsura în care orice răspundere

în temeiul Convenției este sau poate fi angajată, aceasta aparține statului

26

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

contractant care face extrădarea pentru că a luat măsuri a căror consecință

directă este expunerea unei persoane la rele tratamente interzise (

Soering

,

citată anterior, pct. 91;

Saadi

, citată anterior, pct. 126; și

López Elorza

, citată

anterior, pct. 104).

comunitate dacă nu este returnată nu reduce în niciun fel gradul de risc de rele

tratamente la care persoana poate fi supusă la întoarcere și, prin urmare, nu

poate fi pusă în balanță cu aceasta, având în vedere natura absolută a art. 3

(

Saadi

, citată ante

rior, pct. 137-139).

sarcina de a prezenta probe că există motive întemeiate pentru a considera că,

în cazul executării măsurii contestate, ar fi expus unui risc real de a fi supu

s

unui tratament contrar art. 3. În cazul în care astfel de probe au fost prezentat

e,

guvernului îi revine sarcina de a înlătura orice îndoieli ridicate de acestea (a

se vedea, de exemplu,

F.G. împotriva Suediei

, citată anterior, pct. 120 și

Saadi

, citată

anterior, pct. 129).

relevant pentru evaluare trebuie să fie cel al examinării cauzei de către Curte.

Este necesară o evaluare completă și

ex nunc

în cazul în care trebuie luate în

considerare informații apărute ulterior luării deciziei definitive de către

autoritățile naționale (

F.G. împotriva Suediei

, citată anterior, pct. 115).

a pedepsei detențiunii pe viață fără posibilitatea acordării liberării

condiționate, Curtea, anterior hotărârii

Vinter și alții

(citată anterior), a statuat

că o problemă în raport cu art. 3 ar apărea numai atunci când s

-ar putea

demonstra fie că reclamantul era expus unui risc real de a i se aplica o

pedeapsă extrem de disproporționată în statul solicitant, fie că, dacă ar veni

un moment în care deținerea sa în continuare nu mai poată fi justificată din

motive penologice legitime, pedeapsa detențiunii pe viață ar fi ireductibilă

d

e

facto

și

de jure

(

Harkins și Edwards

, citată anterior, pct. 134 și 137

-138).

Astfel, riscul de a executa o pedeapsă cu detențiunea pe viață care și

-a pierdut

orice justificare penologică trebuia să fie demonstrat de reclamant în

momentul extrădării în litigiu, înțelegându

-

se prin aceasta că momentul în

care continuarea detenției reclamantului nu ar mai servi niciunui scop s

-ar

putea să nu apară niciodată

(

ibidem

, pct. 140).

Vinter și alții

(citată anterior), Curtea a statuat, în legătură

cu pedeapsa detențiunii pe viață fără posibilitatea acordării liberării

condiționate în context intern, că justificarea penologică a pedepsei

detențiunii pe viață trebuia să fie supusă revizuirii după trecerea unei anumite

perioade de timp (

supra

, pct. 80-

81). Ulterior, în hotărârea

Trabelsi

(citată

anterior, pct. 137), Curtea a aplicat criteriile

Vinter și alții

în contextul

extrădării și a constatat că extrădarea reclamantului ar încălca art. 3 din

Convenție întrucât niciuna dintre procedurile prevăzute în statul reclamant nu

echivala cu un mecanism de revizuire care impune autorităților naționale să

27

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

verifice, pe baza unor criterii obiective prestabil

ite, de care deținutul avea clar

cunoștință în momentul aplicării pedepsei detențiunii pe viață, dacă, în timpul

executării pedepsei, acesta s

-

a schimbat și a făcut progrese în asemenea

măsură încât deținerea sa în continuare nu mai putea fi justificată

di

n motive

penologice legitime.

Vinter și alții

nu a avut ca obiect extrădarea. Această

diferență este important

ă.

a fost deja declarat vinovat și condamnat la în

chisoare. În plus, sistemul

național de revizuire a pedepsei este, de asemenea, cunoscut atât de

autoritățile naționale, cât și de Curte. În schimb, în contextul extrădării, într

-

un caz precum acesta, în care reclamantul nu a fost condamnat încă, se imp

une

o evaluare complexă a riscurilor, un prognostic provizoriu care se va

caracteriza în mod inevitabil printr-un nivel de incertitudine foarte diferit în

raport cu contextul intern. Este nevoie

– din principiu, dar și din motive

practice

– de prudență în aplicarea, în contextul extrădării, a integralității

principiilor ce decurg din

Vinter și alții

, care au fost definite pentru a fi

aplicate în contextul intern.

enunțate în

Vinter și alț

ii

cuprind atât obligația materială a statelor

contractante de a se asigura că o pedeapsă cu detențiunea pe viață nu devine

în timp o pedeapsă incompatibilă cu art. 3, cât și garanțiile procedurale con

exe

(a se vedea, printre altele,

Murray

, citată anteri

or, pct. 99-104), care nu sunt

scopuri în sine, ci servesc, prin respectarea lor de către statele contractante, la

evitarea încălcării interzicerii pedepselor inumane și degradante. În ceea ce

privește obligația materială, Curtea reiterează faptul că expun

erea unei

persoane la un risc real de tratamente sau pedepse inumane și degradante ar

fi contrară spiritului și scopului art. 3. Pe de altă parte, garanțiile procedurale

par să fie mai potrivite unui context pur intern și, prin urmare, nu apar în

raport cu

o persoană a cărei extrădare a fost solicitată de un stat terț întrucât

aceasta ar fi o interpretare în sens prea extins a responsabilității unui stat

contractant într

-

un astfel de context. Rezultă că statele contractante nu pot fi

trase la răspundere în temeiul Convenției pentru deficiențele sistemului dintr

-

un stat terț atunci când sunt măsurate în raport cu criteriile

Vinter și alții

.

Curtea recunoaște, de asemenea, că a impune unui stat contractant să

controleze legislația și practica relevantă a unui stat terț în vederea evaluării

gradului de respectare de către acesta a respectivelor garanții procedurale se

poate dovedi excesiv de dificil pentru autoritățile naționale care soluționează

cererile de extrădare.

unei încălcări a art. 3 din Convenție, reclamantul ar rămâne în detenție până

la aplicarea sau introducerea unui mecanism de revizuire conform Convenției

care ar putea

–

dar nu în mod obligatoriu

– să conducă la punerea sa

în

libertate mai devreme decât s-

a intenționat inițial. Astfel, scopurile

28

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

penologice legitime nu ar fi subminate. În schimb, în contextul extrădării,

efectul constatării unei încălcări a art. 3 ar fi acela că o persoană acuzată de

infracțiuni grave nu ar fi niciodată judecată, cu excepția cazului în care

aceasta ar putea fi urmărită penal în statul solicitat sau a cazului în care statul

solicitant ar putea oferi asigurările necesare pentru a facilita extrădarea. A

permite unei astfel de persoane să scape c

u impunitate este un rezultat care ar

fi greu de conciliat cu interesul general al societății de a se asigura înfăptuirea

justiției în cauzele penale (

López Elorza

, citată anterior, pct. 111). De

asemenea, ar fi greu de conciliat cu interesul statelor contractante de a

respecta obligațiile care le revin în temeiul tratatelor internaționale (

Khasanov

ș

i Rakhmanov

, citată anterior, pct. 94), care au ca scop să împiedice crearea

de refugii pentru persoane acuzate de cele mai grave fapte penale.

, deși principiile enunțate în hotărârea

Vinter și alții

trebuie

aplicate în cauzele interne, este necesară o abordare adaptată în contextul

extrădării. În primul rând, trebuie pusă o întrebare preliminară: și anume dacă

reclamantul a prezentat probe că există motive întemeiate pentru a crede că,

în caz de condamnare, există un risc real de a i se aplica o pedeapsă cu

detențiune pe viață fără posibilitatea acordării liberării condiționate. În

această privință, este sarcina reclamantului să demonstreze că s

-ar aplica o

astfel de pedeapsă [a se vedea

López Elorza

, citată anterior, pct. 107, și

Findikoglu împotriva Germaniei

(dec.), nr. 20672/15, pct. 37, 7 iunie 2016].

Un astfel de risc va fi mai ușor stabilit în cazul în care reclamantul este pasibil

de pedea

psa obligatorie a detențiunii pe viață.

riscă în mod real o pedeapsă cu detențiune pe viaț

ă (

supra

, pct. 95), atunci al

doilea aspect al analizei, având în vedere principiile enu

nțate în

Vinter și alții

,

se va concentra pe garanția materială care constituie esența jurisprudenței

Vinter și alții

și care poate fi transpusă cu ușurință din contextul intern în cel

al extrădării; altfel spus, autoritățile competente ale statului solici

tat trebuie

să verifice, înainte de a aproba extrădarea, că există în statul solicitant un

mecanism de revizuire a pedepsei care permite autorităților competente de

acolo să examineze dacă persoanele condamnate la detențiune de viață

prezintă schimbări atât de semnificative și au făcut asemenea progrese în

direcția îndreptării în cursul executării pedepsei încât înseamnă că detenția în

continuare a acestora a nu mai poate fi justificată de motive penologice

legitime (

Vinter și alții

, citată anterior, pct. 119). În ceea ce privește garanțiile

procedurale acordate „deținuților aflați în executarea pedepsei detențiunii pe

viață” (

Vinter și alții

, citată anterior, pct. 122), astfel cum s

-

a menționat mai

sus, disponibilitatea acestora în sistemul juridic al statului solicitant nu este o

condiție prealabilă pentru respectarea art. 3 de către statul contractant.

-

o cauză având ca obiect extrădarea, nu se pune

problema dacă, la momentul extrădării deținutului, pedepsele cu detențiune

pe viață în statul solicitant sunt compatibile cu art. 3 din Convenție, în raport

cu toate normele care se aplică deținuților aflați în executarea pedepsei

29

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

detențiunii pe viață în statele contractante. În schimb, abordarea adaptată

cuprinde două etape: în prima etapă, trebuie să se stabilească dacă reclamantul

a prezentat probe că există motive întemeiate pentru a crede că, în caz de

extrădare și de condamnare, există un risc real să i se aplice o pedeapsă cu

detențiunea pe viață fără posibilitatea acordării liberării condiționate (

supr

a

,

pct. 87). În a doua etapă, trebuie să se verifice dacă, din momentul

condamnării, există un mecanism de revizuire care să permită autorităților

interne să ia în considerare progresul deținutului în direcția îndreptării sau

orice alt mot

iv de punere în libertate pe baza comportamentului său sau a alto

r

circumstanțe personale relevante.

Trabels

i

, Curtea nu a abordat, ca etapă preliminară,

problema existenței unui risc real ca reclamantul să fie condamnat la

detențiune pe viață fără posibilitatea acordării liberării condiționate. Aceasta

a examinat de asemenea, la momentul extrădării, dacă criteriile enunțate în

cauza

Vinter și alții

erau îndeplinite în totalitate. Pentru aceste motive, Curtea

consideră că abordarea din cauza

Trabelsi

ar trebui respinsă.

prevăzută de art. 3 rămâne absolută. În această privință, Curtea nu consideră

că se poate face vreo deosebire între nivelul minim de gravitate necesar pentru

atingerea pragului prevăzut la art. 3 în contextul intern și nivelul minim

necesar în contextul extrateritorial (a se compara

Harkins și Edwards

, citată

anterior, pct. 124-131). În plus, nimic din paragrafele precedente nu aduce

atingere actualei poziții consacrate, potrivit căreia extrădarea unei persoane

de către un stat contractant va ridica probleme în raport cu art. 3 din Convenție

atunci când există motive întemeiate pentru a crede că persoana ar risca să fie

supusă unui tratament contrar art. 3 în statul solicitant (

Soering

, citată

anterior, pct. 88; a se vedea și

López Elorza

, citată anterior, pct. 102).

(c) Aplicarea

principiilor sus-

menționate în situația în fapt din prezen

t cauză

pentru infracțiunile de care era acuzat, o pedeapsă cu detențiunea pe viață ar

fi „extrem de disproporționată”. Mai degrabă, susține doar că o pedeapsă cu

detențiunea pe viață ar încălca art. 3 din Convenție deoarece ar fi ireductibilă

de facto

și

de jure

. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, Curtea are

în prezenta cauză sarcina de a stabili dacă reclamantul a prezentat probe din

care reiese existența unor motive întemeiate pentru a considera că, în cazul

extrădării sale, ar fi expus unui risc real de a fi supus unui tratament contrar

art. 3 (

López Elorza

, citată anterior, pct. 107, împreună cu trimiterile citate).

Întrucât reclamantul nu a fost condamnat î

ncă, iar pentru infracțiunile pentru

care a fost acuzat nu se prevedea o pedeapsă obligatorie cu detențiune pe

viață, acesta trebuie mai întâi să demonstreze că, în cazul condamnării sale,

există un risc real să i se aplice o pedeapsă cu detențiune pe viață fără

posibilitatea acordării liberării condiționate fără a se lua în considerare în mod

corespunzător toți factorii atenuanți și agravanți relevanți (

López Elorza

,

30

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

citată anterior, pct. 107 și

Findikoglu

, citată anterior, pct. 37). Dacă reușește

așa ceva, atunci este necesar să se verifice dacă există un mecanism de

revizuire a pedepsei care ar permite autorităților statului solicitant să aibă în

vedere progresul său în direcția îndreptării sau orice alt motiv de punere în

libertate pe baza comportamentul

ui său sau a altor circumstanțe personale

relevante

.

efectuată de instanțele naționale. Deși aprecierea Curții este

ex nunc

,

extrădarea neavând încă loc (

F.G. împotriva Suediei

, ci

tată anterior, pct. 115),

instanțele naționale au avut posibilitatea de a efectua o evaluare detaliată a

probelor în cadrul unei proceduri la care SUA a fost parte (

supra

, pct. 10-23).

Judecătorul de district, având în vedere probele prezentate de Guvern,

a

constatat că pedepsele cu detențiune pe viață se aplică rar în cazurile de trafic

de droguri, fiind aplicate în doar 0,3% din toate cazurile din 2013 și în mai

puțin de o treime din cazurile de trafic de droguri din același an. Judecătorul

de district s-

a referit la declarația procurorului adjunct al Statelor Unite, care

a afirmat că era puțin probabil ca reclamantul să fie condamnat la detențiune

pe viață pentru vreuna dintre acuzații și că era și mai puțin probabil ca acesta

să fie condamnat la pedepse consecutive. Prin urmare, era probabil că i se va

aplica o pedeapsă care prevedea punerea sa în libertate înainte de a muri

(

supra

, pct. 13). Pe de altă parte, expertul reclamantului, aparent bazându

-se

pe raportul din februarie 2015 al Comisiei SUA pentru stabilirea pedepselor,

intitulat „Pedepsele cu detențiunea pe viață în sistemul federal”, a susținut

că

înainte de aplicarea unei pedepse cu detențiunea pe viață exista, în general,

cerința ca o persoană să fi murit ca urmare a infracțiun

ii (

supra

, pct. 14).

cazul condamnării reclamantului, acesta s

-ar încadra în nivelul 43 din

Orientări privind stabilirea pedepselor în SUA, ale cărui limite generale

includeau detențiunea pe viață. Doamna judecător a admis că exista o

„posibilitate reală” ca acestuia să i se aplice o pedeapsă cu detențiune pe viață

deoarece unul dintre co-

conspiratorii săi murise din cauza unei supradoze de

fentanil (

supra

, pct. 15). Totuși, deși a constatat că era probabil ca acestuia să

i se aplice pedepse concurente, nu consecutive, dacă ar fi fost condamnat

pentru mai multe infracțiuni, aceasta era de părere că nu se putea determina

ce pedeapsă i s

-ar aplica în caz de condamnare.

în două etape efectuate de Curte, constatările judecătorului de district sunt

neconcludente, deși, în mod evident, aceasta nu a constatat, așa cum

sugerează reclamantul, că era „probabil” ca acesta să fie condamn

at la

detențiune pe viață (

supra

, pct. 71). Totuși, este necesară examinarea probelor

prezentate Curții cu privire la acest aspect.

Comisiei SUA pentru stabilirea pedepselor, intitulat „Orientări privind

stabilirea pedepselor în SUA” (

supra

, pct. 63), prevede că pedepsele cu

31

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

detențiune pe viață au fost aplicate în mai puțin de o treime din totalul

cazurilor de trafic de droguri din 2013. În plus, în scrisoarea sa din 23

noiembrie 2020 (

supra

, pct. 64), Departamentul de Justiție al SU

A s

-a referit

la sursele interactive ale Comisiei SUA pentru stabilirea pedepselor. Potrivit

surselor interactive, în 2019, în Districtul de Nord al Georgiei, unde a fost

acuzat reclamantul, aproximativ 65% di

n

507 pedepse pronunțate în 2019 au

fost sub limita recomandată în Orientări privind stabilirea pedepselor în SUA.

privind traficul de droguri se prevede în mod specific o pedeapsă cu

deten

țiune pe viață pentru infracțiuni legate de traficul de droguri în cazurile

în care a survenit decesul sau vătămarea corporală gravă ca urmare a utilizării

drogului, iar inculpatul a fost condamnat anterior pentru o infracțiune de trafic

de droguri. Deși u

nul dintre co-conspiratorii reclamantului a decedat din

cauza unei supradoze de fentanil, probele prezentate Curții sugerează că

reclamantul nu avea condamnări anterioare (

supr

a

, pct. 9).

cazuri de

trafic de droguri, atunci când sunt implicate cantități mari de droguri sau când

instanța aplică alte dispoziții de majorare a limitelor pedepselor referitoare

la

traficul de droguri (

supra

, pct. 63). Acuzațiile formulate împotriva

reclamantului

sunt grave, fără îndoială (

supra

, pct. 8), iar Departamentul de

Justiție al SUA și

-

a exprimat opinia că acesta era șeful unei operațiuni de

trafic de droguri cu bazele în Mexic și că a supravegheat activitatea

distribuitorilor din SUA (

supra

, pct. 7). Totu

și, Departamentul de Justiție al

SUA a furnizat informații despre patru dintre

co

-conspiratorii reclamantului,

condamnați la pedepse cu durate cuprinse între 7 și 20 de ani de închisoare.

Cei doi care au primit cele mai mari pedepse (V-

P și H

-H) au fost ac

uzați de

aceleași acuzații de import de droguri și de conspirație ca și reclamantul; de

asemenea, au fost condamnați pentru acuzații suplimentare, care nu fuseseră

imputate reclamantului, inclusiv pentru spălare de bani. V

-

P și H

-H erau

pasibili de pedeaps

a recomandată a detențiunii pe viață. Potrivit

Departamentului de Justiție al SUA, reclamantul, fie că își recunoștea

vinovăția, fie că era condamnat în urma procesului, ar fi fost condamnat de

același judecător care i

-a condamnat pe cei patru co-conspirat

ori ai săi. Acest

judecător va trebui să ia în considerare factorii prevăzuți în titlul 18, U.S.C.,

secțiunea 3553(a) (

supra

, pct. 57), inclusiv necesitatea de a evita inegalitățile

nejustificate între pedepsele aplicate inculpaților care au antecedente si

milar

e

și care au fost condamnați pentru un comportament similar.

López Elorza

, Curtea a considerat relevant faptul că co

-

conspiratorii reclamantului au fost condamnați la pedepse mai mici decât cele

prevăzute în documentul Orientări privind

stabilirea pedepselor în SUA, în

special având în vedere că reclamantul va fi condamnat de același judecător,

care va trebui să ia în considerare necesitatea de a evita inegalitățile

nejustificate (

López Elorza

, citată anterior, pct. 115

-

116; a se vedea și

Findikoglu

, citată anterior, pct. 38). Totuși, în prezenta cauză, reclamantul a

32

HOTĂRÂREA SA

NCHEZ

-SANCHEZ ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT

susținut că situația sa nu este comparabilă cu cea a co

-

conspiratorilor săi

(

López Elorza

, citată anterior, pct. 116). Potrivit reclamantului (

supra

, pct.

72), deși V

-

P și H

-H

se încadrau în niveluri similare ale infracțiunii de bază

cu al lui, aceștia au fost condamnați în urma recunoașterii vinovăției pentru o

infracțiune care nu conținea o acuzație potrivit căreia comportamentul lor

ilegal a condus la moartea unei persoane.

Pe de altă parte, spre deosebire de

reclamant, aceștia nu au fost considerați ca fiind șefi ai unei organizații

criminale.

-conspiratorii reclamantului nu

se aflau într-

o poziție complet comparabilă cu a lui, chiar dacă se încadrau în

niveluri similare ale infracțiunilor de bază. Aceștia nu par să fi fost suspectați

că se aflau la conducerea unei organizații criminale și, lucru poate și mai

important, ar fi avut dreptul la o reducere a pedepsei din cauza recunoașt

erii

vinovăției. Acestea fiind spuse, în cadrul procedurii în fața Marii Camere,

reclamantul nu a prezentat probe că inculpați cu antecedente similare cu ale

lui au fost declarați vinovați de un comportament similar și au fost

condamnați la detențiune pe viață fără posibilitatea acordării liberării

condiționate. În plus, deși Curtea nu își poate întemeia aprecierea pe pedeapsa

probabilă pe care reclamantul ar primi

-

o dacă și

-

ar recunoaște vinovăția

,

admite totuși că există mulți factori care contribuie la a

plicarea unei pedepse

și, înainte de extrădare, este imposibil de abordat orice permutare imaginabilă

care ar putea apărea sau orice scenariu posibil care ar putea surveni (

López

Elorza

, citată anterior, pct. 118). Așa cum a constatat Curtea în cauza

Findikoglu

, durata pedepsei cu închisoarea aplicată reclamantului ar putea fi

afectată de factori premergători procesului, precum acordul de a cooperare cu

Guvernul SUA (

Findikoglu

, citată anterior, pct. 39). În plus, în cazul în care

reclamantul și

-

ar recunoaște vinovăția sau ar fi condamnat în urma judecării

lui