CASE OF KUPINSKYY v. UKRAINE - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF KUPINSKYY v. UKRAINE - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și revizuit de I

ER (

http://ier.gov.ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A CINCEA

CAUZA KUPINSKI ÎMPOTRIVA UCRAINEI

(Cererea nr. 5084/18)

HOTĂRÂRE

Art. 7 • Art. 3 • Pedeapsă mai severă • Pedeapsă inumană sau degradantă • Schimbarea, la

transferarea deținutului, a pedepsei reductibile a detențiunii pe viață, pronunțată într

-un stat

străin, cu pedeapsa ireductibilă a detențiunii pe viață, din cauza inexistenței, în legislația statului

de origine al reclamantului

, a liberării condiționate pentru persoanele condamnate la pedeapsa

detențiunii pe viață • Modificarea semnificativă de către instanțele naționale a sferei de aplicare

a pedepsei, excedând simplele măsuri de executare și determinând, astfel, aplicarea art.

7

STRASBOURG

10 noiembrie 2022

DEFINIT

IVĂ

10/02/

2023

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art.

44 §

2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

În cauza Kupinski împotriva Ucrainei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a cincea), reunită într

-

o cameră compusă

din:

Síofra O’Leary

, președinte,

Stéphanie Mourou-Vikström

,

L

ə

tif Hüseynov

,

Lado Chanturia

,

Arnfinn Bårdse

n

,

Mattias Guyomar

,

Mikola Gnatovski

, judecători,

ș

i Victor Soloveitchik,

grefier de secție,

având în vedere:

cererea (nr. 5084/18) îndreptată împotriva Ucrainei, prin care un resortisant al acestui stat,

domnul Serghei Onisievici Kupinski („reclamantul”), a sesizat Curtea la 15 ianuarie 2018, în

temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(„Convenția”);

decizia de a comunica guvernului ucrainean („Guvernul”) capetele de cerere privind

caracterul ireductibil al pedepsei detențiunii pe viață a reclamantului în temeiul art. 3 și 7 din

Convenție și de a declara celel

alte capete de cerere inadmisibil

e;

observațiile părților;

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 octombrie 2022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

a plâns că pedeapsa reductibilă a detențiunii pe viață, car

e i

-

a fost aplicată

de instanțele maghiare, a fost schimbată de către instanțele ucrainene cu pedeapsa ireductibilă

de

facto

a detențiunii pe viață, cu încălcarea art. 7 din Convenție. Acesta s

-a plâns, de asemenea,

că pedeapsa ireductibilă a detențiunii pe viață, care i

-

a fost aplicată, era contrară art.

3 din

Convenție.

ÎN FAPT

a născut în 1973 și, în prezent, execută pedeapsa detențiunii pe viață în

Colonia Corecțională Izeaslav d

in Ucraina. Reclamantul a fost reprezentat de doamna O. O.

Proțenko, doamna A. G. Kozmenko, doamna V. P. Lebid și domnul M. O. Tarahkalo, avocați

în Kiev, Ucraina.

Ministerului Justiției.

4

. Faptele cauzei pot fi rezumate după cum urmează.

5

. La 8 decembrie 1999, reclamantul a fost arestat în Ungaria sub suspiciunea de a fi săvârșit

un dublu omor

împreună cu domnul K.

6

. La 21 martie 2002, Tribunalul districtual din Békés (Ungaria) a stabilit vinovăția

reclamantului și a complicelui acestuia, K., pentru asociere pentru săvârșirea unui dublu omor

cu

premeditare, în vederea obținerii de câștiguri personale, infracțiunea fiind săvârșită la 11

noiembrie 1999. Reclamantul a fost condamnat la detențiune pe viață, cu posibilitatea liberării

condiționate după executarea a 20 de ani de închisoare, și s

-a dispus expulzarea sa

.

7

. La 21 august 2003, Curtea de Apel Szeged (Ungaria) a confirmat hotărârea din 21 martie

2

002.

1

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

8

. La 6 mai 2004, Ministerul Justiției din Ungaria a inițiat pro

cedura de transferare a

reclamantului în Ucraina, țara sa de origine, pentru executarea pedepsei, în temeiul Convenției

europene din 21 martie 1983 asupra transferării persoanelor condamnate („Convenția din

1983”). Această procedură, care necesita consimțământul reclamantului, a eșuat din cauza lipsei

acestui consimțământ

.

9

. La 23 ianuarie 2006, Ministerul Justiției din Ungaria a inițiat o altă procedură de

transferare a reclamantului în Ucraina, în temeiul Protocolul

ui adițional la Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate din 1983. Această procedură nu necesita

consimțământul persoanei care urma să fie transferată (infra, pc

t.

34).

trimisă Curții

Supreme a Ucrainei.

12

. La 26 septembrie 2007, Curtea de Apel Regională Zakarpattia a recunoscut pedeapsa

aplicată reclamantului de instanțele maghiare. Instanța de apel a constatat că încadrarea faptel

o

r

săvârșite de reclamant corespundea pe deplin elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute

la art. 93 din Codul penal din 1960 și că faptele erau sancționate cu pedeapsa cu moartea, o

pedeapsă mai severă decât detențiunea pe viață. În plus, a reținut că, la momentul schimbării

pedepsei reclamantului, era în vigoare noul Cod penal din 2001, iar art. 115 din acest cod

prevedea detențiunea pe viață pentru aceeași infracțiune. Astfel, instanța a stabilit vinovăția

reclamantului în temeiul art. 115 alin

. (2) pct. 1, 6 și 12 din Codul penal din 2001, care preved

ea

detențiunea pe viață. De asemenea, a observat că, deși art. 115 alin. (2) pct. 6 prevedea pedeapsa

complementară a confiscării bunurilor, o astfel de pedeapsă nu a fost impusă în cadrul sentințe

i

inițiale. Prin urmare, nici instanța de apel nu i

-

a aplicat această pedeapsă reclamantului, astfel

încât să nu îi agraveze situația. Pedeapsa finală impusă a fost, astfel, detențiunea pe viață fără

confiscarea bunurilor și cu posibilitatea de a solicita liberarea condiționată după executarea a

20 de ani.

13

. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă a menținut, cu modificări minore, hotărârea din

26 septembrie 2007. Aceasta a confirmat că pedeapsa aplicată reclamantului era detențiunea pe

viață fără confiscarea de bunuri și cu posibilitatea de a solicita liberarea condiționată după

executarea a 20 de ani.

14

. Prin hotărârea din 11 noiembrie 2016, Tribunalul districtual Izeaslav al reg

iunii

Hmelnîțki (tribunalul districtual) a respins cererea reclamantului de liberare condiționată.

Instanța a reținut că reclamantul își executa pedeapsa în conformitate cu legislația ucraineană,

care nu prevedea liberarea condiționată a persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe

viață.

15

. La 17 ianuarie 2017, Curtea de Apel Hmelnîțki (curtea de apel) a admis parțial apelul

declarat de reclamant împotriva hotărârii din 11 noiembrie 2016 pentru încălcări procedurale și

a trimis cauza spre reexaminare în fața instanței de fond.

condiționată. Pe lângă raționamentul său anterior (supra, pc

t.

1

4

),

instanța a subliniat că, potrivit

informațiilor furnizate de oficialii închisorii, comportamentul reclamantului demonstra că nu se

îndreptase și că, în dreptul intern, nu era prevăzută nicio procedură pentru liberarea sa

condiționată.

17

. La 17 iulie 2017, curtea de apel a confirmat decizia instanței de fond. A reținut, printre

altele, că reclamantul considera că instanța de fond acționase contrar Convenției din 1983, care

interzicea „agravarea pedepsei”. Curtea de apel nu a răspuns la acest argument, concentrându

-

se, în cadrul raționamentului său, pe faptul că reclamantul nu a demonstrat faptul că

com

portamentul său dovedea că se îndreptase.

2

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

condiționată din aceleași motive menționate în hotărârea sa anterioară. La 26 iulie 2018

, curtea

de apel a confirmat decizia din 14 mai 2018, din lipsă de probe care să demonstreze că

reclamantul se îndreptase.

19

. Prin hotărârile tribunalului districtual din 17 august 2016 și 26 iunie 2018, perioadele d

e

arest preventiv executate de reclamant în Ungaria (8 decembrie 1999-

21 august 2003) și,

respectiv, în Ucraina (8 mai 2007-

20 decembrie 2008) au fost recalculate ca două zile de

închisoare pentru o zi de arest preventiv, în temeiul legislației în vigoare

la momentul respectiv.

libertate, pe motiv că pedeapsa închisorii fusese executată. Instanța a respins cererea pe motiv

că pedeapsa inițială impusă de instanțele maghiare nu a stabilit durata maximă a detenției

reclamantului, ci a prevăzut posibilitatea ca acesta să solicite liberarea condiționată după

executarea a 20 de ani de închisoare. Această decizie a fost confirmată de

curtea de apel la 9

aprilie 2019.

21

. La 23 septembrie 2019, tribunalul districtual a refuzat să examineze o nouă cerere de

punere în libertate formulată de reclamant, pe motiv că această cerere era identică celei

exa

minate la 8 februarie 2019. Decizia instanței de fond a fost confirmată de curtea de apel la

19 noiembrie 2019.

22

. La 11 decembrie 2019, tribunalul districtual a refuzat, din nou, să examineze o nouă

cerere de punere

în libertate formulată de reclamant și, la 20 mai 2020, această hotărâre a fost

menținută de curtea de apel.

condiționată sau de comutare a pedepsei rămase de executat. La 29 iulie 2021, curtea de apel a

confirmat decizia instanței de fond, reiterând faptul că dreptul intern relevant nu prevedea

liberarea condiționată sau comutarea pedepsei rămase de executat pentru persoanele

c

ondamnate la pedeapsa detențiunii pe viață.

CADRUL JURIDIC INTER

N ȘI INTERNAȚIONAL R

ELEVAN

T

I.

LEGISLAȚIA RELEVANTĂ

DIN UNGARIA

24

. Legea nr. IV din 1978 privind Codul penal (în vigoare de la 1 martie 1999 până la 30

iun

ie 2013, când a fost înlocuită de Legea nr. C din 2012 privind Codul penal) prevedea

următoarele:

Pedeapsa cu închisoarea

Articolul 40

„1. Pedeapsa cu închisoarea constă în privarea de libertate pe viață sau pe durată det

erminată.

[...]

Liberarea

condiționat

ă

Articolul 47/A

„1. În cazul în care se aplică pedeapsa detențiunii pe viață, instanța stabilește în cadrul hotărârii data cea

mai timpurie la care persoana în cauză poate beneficia de acordarea liberării condiționate sau exclude

beneficiul de

acordare a liberării condiționate.

care este posibilă liberarea condiționată este după executarea unei pedepse de 20 de ani sau după o perioadă

de

cel puțin 30 de ani, în cazul în care pedeapsa detențiunii pe viață a fost aplicată pentru o infracțiune

imprescriptibilă

.

3

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

25

. Părțile relevante din Legea nr. C din 2012 privind Codul penal (în vigoare de la 1 iulie

2

013) se citesc după cum urmează:

Pedeapsa cu închisoarea

Articolul 34

„Pedeapsa cu închisoarea poate consta în privarea de libertate pe durată determinată sau detențiunea pe

viață.”

Liberarea condiționată în cazul pedepsei detențiunii pe viață

Articolul 42

„În cazul în care se aplică pedeapsa detențiunii pe viață, instanța menționează data cea mai timpurie la care

persoana în cauză este eligibilă pentru acordarea liberării condiționate sau exclude total eligibilitatea pentru

acordarea liberării condiționate.”

II.

DREPTUL ȘI PRACTI

CA

RELEVANTE DIN UCRAINA

A. Codul

penal din 1960

26

. Dispozițiile relevante ale Codului (astfel cum erau redactate înainte de 29 decembrie

1999) prevedeau următoarele:

Articolul 93

–

Omorul deosebit de gra

v

„Omorul comis: a) pentru a obține un câștig [...] d) asupra a două sau mai multe persoane [...] j) cu

premeditare, de către un grup de persoane sau de către un grup organiz

at

se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani sau cu pedeapsa cu moartea și, în cazurile prevăzute la litera

a), cu confiscarea bunurilor

.”

27

. Prin decizia din 29 decembrie 1999, Curtea Constituțională a Ucrainei a abolit pedeapsa

cu moartea, iar Parlamentul a adoptat Legea nr. 1483 din 22 februarie 2000 de modificare a

Codului penal; pedeapsa cu moartea, ca pedeapsă prevăzută pentru unele infracțiuni, a fost

înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață. Modificările au intrat în vigoare la 29 martie 2000 (a

se vedea, pentru mai multe detalii,

Ruban împotriva Ucrainei

, nr. 8927/11, pct. 20-22, 12 iuli

e

2016).

B. Codul

penal din 2001

septembrie 2001. Dispozițiile relevante din cod, astfel cum au fost redactate inițial, aveau

următorul cuprins:

Articolul 5

Efectul retroactiv al legii în ceea ce privește răspunderea p

enală

„1. O lege privind răspunderea penală, care dezincriminează o faptă, atenuează răspunderea penală sau

îmbunătățește în orice mod situația unei persoane are efect retroactiv; aceasta se aplică persoanelor care au

comis fapta relevantă înainte de intrarea în vigoare a unei astfel de legi, inclusiv persoanelor care se află în

executarea pedepsei sau celor care și

-au încheiat executarea

pedepsei, dar au cazier judiciar [

...]”

Articolul 81

Liberarea condiționată

„1. Liberarea condiționată poate fi aplicată persoanelor condamnate la muncă corecțională, restrângeri

legate de obligațiile de serviciu, în cazul ofițerilor militari, restrângerea libertății, privarea de libertate într

-

un batalion penal, în cazul ofițerilor militari, sau pedeapsa închisorii [pe durată dete

rminată] [...]

4

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

decent și diligență în munca depusă pentru a se îndrepta [..

.]”

Articolul 115

Omorul

„1. Omorul – și anume cauzarea în mod ilegal și intenționat a morții unei alte persoane – se pedepsește cu

închisoare de la șapte la cincisprezece

ani.

câștiguri personale; [...] (12) săvârșit de un grup de persoane în urma unei conspirații prealabile; [...] se

pedepsește cu închisoare de la zece la cincisprezece ani sau cu detențiune pe viață, cu confiscarea bunurilor,

în [oricare din situațiile] prevăzute la pct. 6 al alin. (2) din prezentul

articol.”

C.

Codul de procedură penală din 1960

transferării reclamantului, nu prevede

a

nicio procedură specifică în ceea ce privește executarea pedepselor pronunțate în alte state.

Acesta conținea, la art. 31, o dispoziție generală privind cooperarea internațională, care avea

următorul cuprins:

„Procedura de comunicare între instanțe, procurori, anchetatori și organele de anchetă și instituțiile

relevante ale statelor străine, precum și procedura de îndeplinire a comisiilor rogatorii, se stabilesc în

legislația Ucrainei și tratatele internaționale la care Ucraina este parte.”

D.

Codul de procedură penală din 2012

30

. Codul din 2012 conținea un capitol separat privind asistența judiciară internațională, care

prevedea, printre altele

:

Articolul 611

Condițiile executării pedepsei aplicate unei persoane condamnate care a făcut obiectul unui transfer

„[...] 2. Pedeapsa aplicată unei persoane care a făcut obiectul unui transfer, condamnată de o instanță a unui

stat străin, se execută în Ucraina în conformitate cu legislația Ucrainei care reglementează executarea

pedepselor penale. Consecințele juridice pentru condamnatul transferat în Ucraina, în ceea ce privește

executarea pedepsei sale, sunt aceleași ca și pentru persoanele condamnate în Ucraina pentru

săvârșirea unei

infra

cțiuni similare.

condiționate, amnistiei sau grațierii în conformitate cu procedura stabilită de legisla

ție [...]”

E. Decizia din 16 septembrie 2021

a Curții Constituționale a Ucrainei cu privire la

revizuirea sentinței unei persoane condamnate la detențiune pe viață

31

. Făcând referire, printre altele, la jurisprudența Curții, Curtea Constituțională a declarat

c

ă art. 81 alin. (1) din Codul penal (supra, pc

t.

28

)

este neconstituțional, în măsura în care nu

permitea aplicarea acestuia în cazul persoanelor con

d

amnate la detențiune pe viață.

F.

Decizia Marii Camere a Curții Supreme a Ucrainei din 8 iulie 2020 în cauza nr. 1

-

42/2004

32

. În 2019, Curtea a constatat o încălcare a art. 3 din Convenție în

cauza Petuhov împotriva

Ucrainei (nr. 2)

(nr. 41216/13, 12 martie 2019) în ceea ce privește asistența medicală

insuficientă acordată domnului Petuhov și caracterul ireductibil al pedepsei detențiunii pe viață

la care fusese condamnat. Domnul Petuhov a solicitat reexami

narea cauzei sale în fața Curții

5

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

Supreme, pe baza hotărârii Curții. Marea Cameră a Curții Supreme i

-a respins cererea. În

special, în ceea ce privește caracterul ireductibil al pedepsei detențiunii pe viață, Marea Cameră

a Curții Supreme a făcut referire la concluziile Curții în temeiul art. 46 din Convenție [a se

vedea citatul din hotărârea în cauza

Petuhov (nr. 2)

de la punctul

40

de mai jos) și a su

b

liniat:

„78. În legislația națională a Ucrainei, astfel cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

există o

lacună legislativă semnificativă în ceea ce privește reglementarea posibilității de liberare condiționată a

persoanelor condamnate la pedea

psa detențiunii pe viață. Cu toate acestea, îmbunătățirea actelor juridice

normative, prin adoptarea de legi și introducerea de modificări și completări la acestea, este prerogativa

ramurii legislative a puterii și nu ține de competențele niciunei instanțe, indiferent de gradul de

jurisdicție. În

fapt, este important să se facă o distincție între competențele organului legislativ și cele ale organelor judiciare

în procesul de administrare a justiț

iei.

emă (

Verhovna Rada)

a Ucrainei [Parlamentul

ucrainean] [...]

Supreme a

Ucrainei, organul legislativ nu introdusese modificările necesare în legislația națională,

în executarea

hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului [în] cauza

Petuhov împotriva Ucrainei (nr. 2)

, [și] că nu există

nicio definiție normativă a procedurii și a condițiilor de revizuire a pedepsei detențiunii pe viață, Curtea

Supremă se află în imposibilitatea de a examina problema revizuirii pedepsei detențiunii pe viață, aplicată

[domnului] V.S. Petuhov, astfel cum solicită recuren

tul.”

III.

DREPTUL INTERNAȚION

A

L RELEVANT

A.

Convenția asupra transferării persoanelor condamnate (Seria de Tratate Europene

nr. 112)

33

. Dispozițiile relevante ale Convenției se citesc astfel:

Articolul 9

– Consecințele transferării pentru statul de executare

„1. Autoritățile competente ale statului de executare sunt datoare:

a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judiciare sau administrative, în

condițiile enunțate la art.

10;

b) fie să schimbe condamnarea, printr

-

o hotărâre a acestui stat, data într

-

o procedură judiciară sau

administrativă, înlocuind astfel sancțiunea aplicată în statul de condamnare printr

-

o sancțiune prevăzută în

legislația statului de executare pentru aceeași infracțiune, în condițiile enunțate la

art. 11.

[...]

st stat este singurul competent

pentru a lua toate hotărârile corespunzătoare [...]”

Articolul 10

– Continuarea executării

„1. În caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică și durata sancțiunii aț

a

cum rezultă ele

din

condamna

re.

executare, sau

dacă legislația acestui stat o impune, statul de executare poate, prin hotărâre judiciară sau administrativă, să

adapteze aceasta s

ancțiune la pedeapsa ori măsura prevăzută de propria sa lege pentru infracțiuni de aceeași

natură. Această pedeapsă sau măsură corespunde, atât cât este posibil, în ceea ce privește natura sa, celei

aplicate prin condamnarea de executat. Ea nu poate să agraveze, prin natura sau durata sa, sancțiunea

pronunțată în statul de condamnare, nici să depășească maximul prevăzut prin legea statului de e

xecutare.”

Articolul 11

– Schimbarea condamnării

„1. În cazul schimbării condamnării, se aplică procedura prevăzută de legislația statului de executare. Din

momentul schimbării, autoritatea competentă:

6

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

a) va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează în mod explicit sau implicit în

hotărârea pronunțată în statul de condamnar

e;

b) nu va putea

schimba o sancțiune privativă de libertate printr

-

o sancțiune pecuniară;

c) va deduce integral din pedeapsă perioada de privațiune de libertate deja executată de către condamnat;

ș

i

d) nu va agrava situația penală a condamnatului și nu va fi ținută de limita inferioară a sancțiunii eventual

prevăzute de legislația statului de condamnare pentru infracțiunea sau infracțiunile săvârșite [...]”

B.

Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelo

r

condamnate (Seria de Tratate Europene nr. 167)

34

. Dispozițiile relevante ale protocolului prevăd:

Articolul 3

– Persoane condamnate cărora li s

-

a aplicat măsura expulzării sau aceea a conducerii l

a

frontier

ă

„1. Statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui

articol, să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimțământul acesteia din

urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare

a acestei condamnări conține o măsură de expulzare ori de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în

virtutea căreia acestei persoane, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul stat

ului

de condamnare [...]

”

ÎN DREPT

I. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART. 3 DIN CONVENȚIE

a plâns că pedeapsa ireductibilă a detențiunii pe viață care i

-

a fost aplicată

era incompatibilă cu art. 3 din Convenție, care prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori d

egradante.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

36

. Curtea constată că această plângere nu este nici vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru

alte motive enumerate la art.

35 din Convenție. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

37

. Reclamantul a făcut referire la jurisprudența Curții cu privire la incompatibilitatea

pedepsei ireductibile a detențiunii pe viață cu cerințele art. 3 din Convenție [a făcut trimitere

la

cauza

Vinter și alții împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 66069/09

ș

i alte 2 cereri, pct. 124-30,

CEDO

2013 (extrase)] precum și la constatările Curții cu privire la aceeași chestiune în

contextul ucrainean [a făcut referire la cauza

Petuhov (nr. 2),

citată anterior, pct.

169-87]. El a

susținut că Marea Cameră a Curții Supreme a constatat, în decizia din 8 iulie 2020, că lipsa unui

cadru de reglementare pentru aplicarea procedurii de liberare condiționată a persoanelor

condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață constituie un obstacol în calea examinării unor

astfel de cere

ri de liberare condiționată de către instanțele ucrainene (supra, pc

t.

32).

În plus,

acesta a susținut că decizia Curții Constituționale din 16 septembrie 2021, în care dispoziția

relevantă din Codul penal a fost declarată neconstituțională, în măsura în care nu permitea

aplicarea acesteia în cazul persoanelor condamnate la detențiune pe viață, nu era suficientă, în

7

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

sine, pentru a rezolva problema, în l

ipsa unor modificări legislative suplimentare, în scopul

introducerii procedurii și normelor relevante. În cele din urmă, acesta a argumentat că

posibilitatea de a formula o cerere de liberare condiționată în Ungaria nu putea fi considerată

o

cale de atac

practică și eficientă din mai multe motive, în special din cauza faptului că, în

temeiul dispoziției relevante din Convenția din 1983, executarea pedepsei sale era guvernată de

Ucraina în calitate de stat de executare [articolul 9 alineatul (3) din Convenția din 1983, citată

supra, pc

t. 33]

.

38

. Guvernul a susținut că autoritățile ucrainene s

-

au limitat să execute sentința pronunțată

de instanțele maghiare și nu s

-

au pronunțat cu privire la vinovăția reclamantului. Acesta a

argumentat că transferul reclamantului a avut loc în conformitate cu alte tratate internaționale,

nu în baza Convenției, și că nu era de competența Curții să examineze conformitatea

transferului reclamantului cu aceste tratate. Acesta a mai afirmat că legislația ucraineană nu

prevedea posibilitatea ca persoanele care au fost condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață

să solicite liberarea condiționată și amnistia, dar că aceste persoane puteau solicita o grațiere

prezidențială. Guvernul a susținut că reclamantul ar fi putut să adreseze cererea sa de liberare

condiționată autorităților maghiare, ceea ce nu a făcut. De asemenea, a susținut că decizia

privind

recunoașterea pedepsei reclamantului în Ucraina nu a modificat pedeapsa

reclamantului, iar Ucraina era responsabilă doar în ceea ce privește modul de executare a

hotărârii pronunțate împotriva reclamantului. Guvernul a susținut că nu au fost încălcate

dre

pturile reclamantului garantate de art. 3 din Convenție.

2.

Motivarea Curții

39

. În ceea ce privește argumentul Guvernului potrivit căruia reclamantul ar putea solicita

liberarea condiționată autorităților maghiare, Curtea constată că Guvernul nu a precizat temeiul

juridic pe baza căruia s

-ar putea face acest lucru. În plus, independent de orice alte motive, este

dificil de înțeles în ce fel și pe ce bază executarea pedepsei reclamantului în Ucraina, precum

ș

i comportamen

tul și atitudinea acestuia pe parcursul detenției sale în închisoarea ucraineană ar

putea fi evaluate în mod corespunzător de reprezentanții celuilalt stat, chiar dacă sentința

împotriva sa a fost pronunțată în acest stat. Curtea consideră că încălcarea ar

t. 3 de care se

plânge reclamantul este imputabilă Ucrainei și respinge argumentul Guvernului.

40

. Curtea reiterează faptul că pedeapsa ireductibilă a detențiunii pe viață nu este compatibilă

cu cerințele art. 3. Curtea face referire la principiile generale consacrate în jurisprudența sa

referitoare la acest aspect [

Vinter și alții

, citată anterior

, pct. 103-22;

Hutchinson împotriva

Regatului Unit

(MC), nr. 57592/08, pct.

42-45, 17

ianuarie 2017], precum și la aprecierea

detaliată a legislației și practicii ucrainene din hotărârea în cauza

Petuhov (nr. 2)

(citată anterior

,

pct. 168-

87), care este la fel de relevantă pentru prezenta cauză. La punctul 194 din hotărârea

pronunțată în cauza sus

-

menționată, Curtea a constatat în special:

„194. [...] prezenta cauză, în măsura în care privește caracterul ireductibil al unei pedepse cu detențiunea

pe viață, dezvăluie existența unei probleme sistemice care impune punerea în aplicare a unor măsuri cu

caracter general. Natura încălcării constatate în temeiul art. 3 din Convenție sugerează că, pentru executarea

corespunzătoare a prezentei hotărâri, statul pârât ar fi obligat să realizeze o reformă a sistemului

de revizuire

a pedepsei detențiunii pe viață. Mecanismul unei astfel de revizuiri ar trebui să garanteze examinarea, în

fiecare caz particular, a aspectului dacă este justificată menținerea în detenție din motive penologice legitime

și ar trebui să le permită persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață să prevadă, cu un anumit

grad

de precizie, ce trebuie să facă pentru a fi eligibile pentru punerea în libertate și în ce condiții, în

conformitate cu standardele dezvoltate în jurisprudența Curții.”

41

. În speță, spre deosebire de cauza

Petuhov (nr. 2)

, pedeapsa detențiunii pe viață aplicată

reclamantului nu a fost rezultatul unei condamnări pronunțate de instanțele ucrainene, ci a fost

impusă de acestea ca urmare a transferului său din Ungaria în Ucraina în scopul executării

pedepsei. Cu toate ac

estea, din hotărârile pronunțate de instanțele ucrainene în cauza

8

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

reclamantului (supra, pc

t

. 14-

1

7

)

reiese că această diferență nu a afectat în niciun fel situația

juridică și practică a reclamantului și, prin urmare, pedeapsa aplicată acestuia este considerată

iredu

ctibilă în temeiul legislației ucrainene actuale.

42

. Astfel cum a recunoscut Guvernul, legislația ucraineană nu prevedea posibilitatea ca

persoanele condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață să beneficieze de liberarea condiționată

(supra, pc

t. 38

).

Este adevărat că, în decizia din 16 septembrie 2021, Curtea Constituțională a

Ucrainei a declarat neconstituționale dispozițiile art. 81 din Codul penal referitoare la liberarea

condiționată, în măsura în care acestea nu se aplică persoanelor condamnate

la pedeapsa

detențiunii pe viață (supra, pc

t.

3

1

).

Cu toate acestea, procedura și modul de aplicare a normei

privind liberarea condiționată a persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață nu

fuseseră stabilite încă și, în lipsa unor astfel de norme și proceduri, instanțele naționale au

considerat că nu aveau competența să se pronunțe cu privire la liberarea condiționată a

pers

oanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață, fapt reflectat în hotărârea Marii

Camere a Curții Supreme în cauza domnului Petuhov (supra, pct.

3

2

).

Prin urmare, situația

reclamantului nu s-a schimbat, în sensul art.

3, odată cu adoptarea deciziei Curții

Constituționale din 16 septembrie 2021, privită individual; în plus, decizia respectivă a fost

pronunțată la mai mult de trei ani de la introducerea cererii acestuia și după respingerea a

numeroase cereri de punere în libertate formulate de acesta. Astfel, raționamentul Curții în

cauza Petuhov

(nr. 2)

(citată anterior, pct. 168

-

187 și 194) este la fel de relevant pentru prezenta

cauză.

43

. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenție.

II. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART. 7 DIN CONVENȚIE

a plâns că, deși instanțele maghiare l

-au condamnat la pedeapsa

reductibilă a detențiunii pe viață, instanțele ucrainene au înlocuit această sentință cu ceea ce s

-

a dovedit a fi o pedeapsă ireductibilă de

facto

a detențiunii pe viață, care era o pedeapsă mai

severă, încălcând art. 7 din Convenție, care prevede următoarele:

„1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită,

nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național și internațional. De asemenea, nu se poate aplica o

pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii.

o omisiune care, în momentul săvârșirii sale, era considerată infracțiune potrivit principiilor generale de drept

rec

unoscute de națiunile civilizate.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

art. 7

45

. Guvernul a susținut că, prin alinierea hotărârii instanței maghiare la legislația ucraineană,

decizia Curții de Apel Regionale Zakarpattia di

n 26 septembrie 2007 nu a impus reclamantului

o pedeapsă. Acesta a făcut referire la jurisprudența Curții potrivit căreia deciziile de transfer,

pronunțate fie în statul de condamnare, fie în statul de executare, nu intră sub incidența art.

7

din Convenție, care nu se aplică executării unei pedepse [Guvernul a citat hotărârea în cauza

Ciok

împotriva

Poloniei

(dec.), nr. 498/10, pct. 32-33, 23 octombrie 2012, cu trimiterile

suplimentare]. Acesta a susținut că art. 7 nu era aplicabil în speță.

46

. Reclamantul a susținut că înlocuirea pedepsei reductibile a detențiunii pe viață, la care a

fost condamnat, cu pedeapsa ireductibilă

de facto

a detențiunii pe viață a afectat sfera de

aplicare a pedepsei și a condus la impunerea, în cazul său, a unei pedepse mai puțin favorabile

El a susținut că, în legislația maghiară, se face distincție între pedeapsa reductibilă (a detențiunii

9

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

pe viață) și pedeapsa ireductibilă a detențiunii pe viață (supra, pct.

24

și

2

5

)

și că, având în

vedere că autoritățile maghiare i

-

au impus o pedeapsă reductibilă, autoritățile ucrainene au

agravat situația sa prin înlocuirea pedepsei respective cu ceea ce s

-a dovedit a fi pedeapsa

ireductibilă a detențiunii pe viață.

47

. Curtea reiterează faptul că, în jurisprudența sa consacrată, se face o distincție între o

măsură care constituie în esență o „pedeapsă” și o măsură care privește „executarea” sau

„punerea în executare” a unei „pedepse” [a se vedea

Kafkaris împotriva Ciprului

(MC),

nr.

21906/04, pct. 142, CEDO 2008, și

Del Río Prada împotriva Spaniei

(MC), nr. 42750/09,

pct. 83, CEDO 2013, cu trimiterile citate]. Indiferent dacă o cauză a avut ca obiect modificarea

regimului de liberare condiționată de pe teritoriul unei țări sau dacă modificarea unui astfel

regim a avut loc în urma transferului unor deținuți, Curtea a hotărât în mod constant că un astfel

de regim se referă la executarea unei pedepse și, astfel, exclude aplicarea art.

7 (a se vedea

Kafkaris

, citată anterior, pct.

142;

Grava împotriva Italiei

, nr. 43522/98, pct. 51, 10 iulie 2003

;

ș

i

Ciok

, citată anterior, pct. 34).

în cauzele care priveau transferul unor deținuți, Curtea a hotărât că, în pofida

faptului că perspectivele de acordare a liberării condiționate în statul de executare erau mai

puțin favorabile decât în statul de condamnare, deciziile de transfer rămâneau

în sfera de

aplicare a executării pedepselor și nu constituiau o „pedeapsă” în sine, în sensul art.

7

[

Csoszánszki împotriva Suediei

(dec.), nr. 22318/02, 27

iunie 2006, și

Szabó împotriva Suedie

i

(dec.), nr. 28578/03, 27 iunie 2006]. Curtea a ajuns la ace

eași concluzie în ceea ce privește

deciziile de schimbare a pedepselor în statul de executare, atunci când pedeapsa a rămas aceea

și,

deși normele privind liberarea condiționată din statul de executare erau mai stricte decât în

statul de condamnare [a se vedea

Müller împotriva Republicii Cehe

(dec.), nr.

48058/09

,

6 septembrie 2011].

49

. Cu toate acestea, Curtea a recunoscut, de asemenea, că, în practică, este posibil ca

distincția dintre o măsură care constituie o „pedeapsă” și o măsură care privește „executarea”

sau „punerea în executare” a „pedepsei” să nu fie întotdeauna clară [a se

vedea

Kafkaris

, pct.

142, și

Del Río Prada

, pct. 85]. Noțiunea de „pedeapsă” de la art. 7 este, la fel ca noțiunile de

„drepturi și obligații cu caracter civil” și „acuzație în materie penală” de la art.

6 § 1

din

Convenție, este autonomă în ceea ce priveș

te domeniul de aplicare. Formularea tezei a doua a

art. 7 § 1 indică faptul că punctul de plecare al oricărei aprecieri a existenței unei pedepse este

stabilirea faptului dacă măsura în cauză este aplicată ulterior condamnării pentru o

„infracțiune”. Alți factori care ar putea fi luați în considerare ca relevanți în această privință

sunt natura și scopul măsurii în cauză, încadrarea sa în temeiul dreptului național, procedurile

implicate în luarea și punerea în aplicare a măsurii, precum și severitatea aces

teia (a se vedea

Welch împotriva Regatului Unit

, 9 februarie 1995, pct. 27-28, seria A nr. 307-

A, și

Del Río

Prada

, citată anterior, pct. 81

-82)

.

a arătat în hotărârea în cauza

Del Río Prada

(citată a

nterior, pct. 89-90):

„89. [...] Curtea nu exclude posibilitatea ca unele măsuri luate de legiuitor, de autoritățile administrative

sau de instanțe ulterior pronunțării unei pedepse definitive sau în timpul executării acesteia să conducă la

redefinirea sau

modificarea întinderii „pedepsei” aplicate de către instanța care a pronunțat

-o. În acest caz,

Curtea consideră că măsurile în discuție trebuie să intre sub incidența interdicției retroactivității pedepselor,

consacrate de art. 7 § 1

in fine

din Convenție. Altminteri, statele ar fi libere să adopte –

de exemplu prin

modificarea legii sau reinterpretarea normelor stabilite

– măsuri care redefinesc retroactiv și în detrimentul

condamnatului întinderea pedepsei stabilite, chiar dacă acesta nu putea să prevadă

acest lucru în momentul

săvârșirii infracțiunii sau al pronunțării pedepsei.

În aceste condiții, art. 7 § 1 ar fi lipsit de orice efect util

pentru condamnații cărora li s

-a modificat întinderea pedepsei a posteriori

ș

i în detrimentul lor. Curtea

preciz

e

ază că asemenea modificări trebuie diferențiate de cele care pot fi aduse modalităților de executare a

pedepsei, care nu intră în sfera de aplicare a art. 7 §

1

in fin

e

.

numai modalitățile de executare a acesteia sau, din contră, afectează întinderea acesteia, Curtea trebuie să

10

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

cerceteze în fiecare caz în parte ce anume implica, la vremea respectivă, în realitate în dreptul intern

„pedeapsa” stabilită sau, cu alte cuvinte, care era natura intrinsecă a acesteia. Astfel, Curtea trebuie în special

să ia în considerare dreptul intern în ansamblu și modul în care acesta era aplicat la vremea resp

ectivă [...]”

51

. Curtea observă că, spre

deosebire de cauzele în care s-

a constatat că modificarea unui

regim de liberare condiționată intra exclusiv în domeniul executării unei pedepse (supra, pct.

47

și

4

8

),

în speță, transferul reclamantului și, în special, modul în care a fost schimbată

pedeapsa acestuia, echivala, în cele din urmă, cu o trecere de la un regim de liberare condiț

ionată

la lip

sa totală a posibilității de liberare condiționată. Astfel cum a constatat Curtea, pedeapsa

reclamantului, aplicată ca urmare a schimbării, este ireductibilă în temeiul legislației ucrainene

actuale (supra, pc

t. 42

).

Astfel, diferența de principiu dintre prezenta cauză și cauzele anterioare

referitoare la transferul deținuților, care sunt menționate la punctul

48

de mai sus, constă în

faptul că acestea din urmă priveau condițiile de acordare a liberării condiționate în statul în care

a fost transferat deținutul, în timp ce, prezenta cauză privește problema inexistenț

ei

în legislație

a liberării condiționate. Curtea observă, de asemenea, că, astfel cum reiese din dispozițiile

relevante ale legislației maghiare, aceasta face distincție între pedeapsa reductibilă și pede

apsa

ireductibilă a detențiunii pe viață (supra, pct.

24

și

2

5

)

și le prevede pe ambele. În cazul

reclamantului, instanțele naționale din Ungaria au decis în mod explicit să îi impună pedeapsa

reductibilă a detențiunii pe viață, și nu pe cea ireductibilă

.

52

. În opinia Curții, pedeapsa reductibilă și pedeapsa ireductibilă a detențiunii pe viață diferă

în ceea ce privește sfera lor de aplicare, iar diferența a fost suficient de semnificativă pentru c

a

această Curte să o considere pe prima incompatibilă cu cerințele Convenției [a se

vedea

Vinter

și alții

, citată anterior, pct. 124

-130,

Petuhov (nr. 2)

, citată anterior, pct. 169

-187], în timp ce

acesta din urmă a fost considerată compatibilă cu aceste cerințe (a se vedea

Hutchinson

, citată

anterior, pct. 70-72).

O astfel de distincție consolidează importanța motivului reabilitării

persoanei private de libertate, care este esențial pentru politica penală europeană din prezent,

așa cum se reflectă în practica statelor contractante, în standardele relevante adoptate

d

e

Consiliul Europei și în materialele internaționale relevante (a se vedea

Hutchinson

, citată

anterior, pct. 42).

a bazat în mare măsură (supra, pct.

38

și

45)

p

e faptul că transferarea

reclamantului și schimbarea pedepsei sale au avut loc în temeiul unui alt tratat internațional, și

anume Convenția transferării persoanelor condamnate și protocolul adițional la aceasta, și că

acesta era responsabil doar de executa

rea pedepsei prevăzute la art. 9 pct. 3 din convenția

menționată (supra, pct. 33). Se pare că a considerat acest fapt deosebit de relevant.

54

. Curtea reiterează că nu are competența de a controla respectarea de către părțile

contractante a altor instrumente decât Convenția europeană a drepturilor omului și protocoalele

sale [a se vedea

Zehnalová și Zehnal împotriva Republicii Cehe

(dec.), nr. 38621/97, CEDO

2002-

V]. Cu toate acestea, Curtea poate să aprecieze dacă statul își respectă obligațiile i

mpuse

de Convenție atunci când pune în aplicare tratatele internaționale privind asistența judiciară (a

se vedea, printre multe alte cauze cu privire la extrădare,

Soldatenko împotriva Ucrainei

,

nr. 2440/07,

23 octombrie

2008;

cu privire la transferul de proceduri în materie penală

-

Garkavi împotriva Ucrainei

, nr. 25978/07, 18 februarie 2010; cu privire la asistența reciprocă

în materie penală

-

Zukovski împotriva Ucrainei

, nr. 31240/03, 3 martie 2011).

55

. În ceea ce privește noțiunea autonomă de „pedeapsă”, în sensul art. 7 din Convenție,

Curtea nu consideră că interpretarea acesteia ar putea fi substanțial diferită în funcție de situația

în care măsura despre care se pretinde că reprezintă o nouă „pedeapsă” a fost rezultatul aplicării

dreptului intern sau de situația în care măsura în cauză a implicat, de asemenea, aplicarea u

nor

tratate internaționale care obligă statul pârât.

ea concluzionează că, prin înlocuirea pedepsei reductibile a detențiunii

pe viață aplicată reclamantului cu pedeapsa ireductibilă a detențiunii pe viață, în temeiul

dreptului ucrainean, instanțele naționale, în circumstanțele specifice ale prezentei cauze,

au

11

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

depășit simplele măsuri de executare și au modificat sfera de aplicare a pedepsei reclamantului.

Prin urmare, art.

7 este aplicabil în prezenta cauză.

2.

Respectarea termenului prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție

57

. Guvernul nu a prezentat observații cu privire la aspectul sus

-

menționat. În această

privință, Curtea reiterează faptul că termenul prevăzut la art.

35 §

1 din Convenție, ce reflectă

dorința părților contractante de a împiedica punerea în discuție a deciziilor anterioare după o

perioadă nedeterminată, servește nu numai intereselor guvernului pârât, ci și securității juridice

ca valoare în sine. Acesta marchează limitele în timp ale controlului efectuat de organele

Convenției și indică atât persoanelor particulare, cât și autorităților statului, perioada dincolo

de care acest control nu mai este posibil. Prin urmare, Curtea nu poate anula aplicarea acestui

termen doar pentru că un guvern nu a formulat o excepție preliminară întemeiată pe acesta [a

se vedea

Walker împotriva Regatului Unit

(dec.), nr. 34979/97, CEDO 2000-I].

58

. Transferarea reclamantului în Ucraina și deciziile de schimbare a pedepsei sale inițiale

au avut loc în 2007 (supra, pct.

10-

1

3

),

în timp ce cererea a fost depusă în fața Curții la 15

ianuarie 2018. În această privință, Curtea reamintește,

mutatis mutandis

, jurisprudența sa

potrivit căreia, în cazul în care dreptul i

ntern nu prevede niciun mecanism sau nicio posibilitate

de revizuire a pedepsei detențiunii pe viață, incompatibilitatea cu art.

3 din acest motiv apare

deja în momentul aplicării pedepsei detențiunii pe viață, nu într

-

o etapă ulterioară a detenției (a

se vedea

Vinter și alții

, citată anterior, pct. 122). În principiu, cele de mai sus ar putea avea

implicații asupra datei la care începe să curgă termenul prevăzut la ar

t.

35 §

1 din Convenție în

ceea ce privește capetele de cerere formulate în temeiul art.

7

.

59

. Cu toate acestea, în speță, Curtea de Apel Regională Zakarpattia, în hotărârea din 26

septembrie 2007 privind transferul reclamantului, și Curtea Supremă, în decizia din 20

decembrie 2007, au reținut în mod clar că reclamantul avea dreptul de a solicita liberarea

condiționată (supra, p

c

t.

12

și

1

3

).

Deși această precizare s

-

a dovedit a fi lipsită de temei în

dreptul ucrainean, nu se poate exclude faptul că reclamantul a fost totuși lăsat să creadă că, în

situația sa particulară, ar avea dreptul să fie liberat condiționat, dacă ar fi îndeplinite celelalte

condiții relevante, cum ar fi executarea unui număr minim de ani de închisoare.

60

. Instanțele interne l

-au privat ulterior de acest drept, prin respingerea cererii sale de

liberare condiționată, și nu au ținut seama de argumentul său privind „agravarea pedepsei”

(supra, pc

t. 14-

1

7

).

Instanțele naționale au confirmat că, în legislația ucraineană, nu exista nicio

procedură și nici norme privind liberarea condiționată a unei persoane condamnate la pedeapsa

detențiunii pe viață, indiferent de faptul că pedeapsa reclamantului era rezultatul înlocuirii unei

pedepse pronunțate într

-

un stat străin. Se pare că argumentele lor, referitoare la nefurnizarea de

către reclamant a unor dovezi care să demonstreze că se îndreptase, nu au avut nicio incidență

asupra constatării potrivit căreia reclamantul nu avea dreptul să fie liberat condiționat,

indiferent de comportamentul său. Procedura privind cererile de liberare condiționată

formulate

de reclamant, din care acesta ar fi putut, fără îndoială, să își dea seama că orice cerere de punere

în libertate nu avea nicio șansă de reușită nici măcar în teorie, ca urmare a prevederilor dreptului

național, s

-

a încheiat la 17 iulie 2017, așadar cu mai puțin de șase luni înainte de depunerea

prezentei cereri, la 15 ianuarie 2018. În plus, această procedură și procedura ulterioară din 2018

cu privire la aceeași chestiune (supra, pct.

1

8

)

par să îl fi lăsat pe reclamant să creadă că

principalul obstacol în calea punerii sale în libertate era mai degrabă lipsa dovezilor că se

îndreptase decât prevederile dreptului intern.

Rezultă că reclamantul a depus cererea în timp

util.

12

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

privind admisibilitatea

61

. Curtea constată că această plângere nu este nici vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru

alte motive enumerate la art. 35 di

n Convenție. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

B. Cu

privire la fon

d

62

. Reclamantul a considerat că situația lui s

-

a înrăutățit atunci când pedeapsa reductibilă a

detențiunii pe viață a fost înlocuită cu pedeapsa ireductibilă a detențiunii pe viață, care era o

pedeapsă mai severă. Acesta a susținut că judecătorii ucraineni ar fi trebuit să cunoască

prevederile din dreptul intern și să își dea seama că reclamantul nu are dreptul să solicite

liberarea condi

ționată în temeiul legislației ucrainene. Astfel, în opinia sa, aceștia nu puteau să

îi agraveze situația și ar fi trebuit să îl condamne la pedeapsa închisorii pe durată determinată,

care era de maximum cincisprezece ani. În schimb, l-au indus în eroare,

precizând în hotărârile

lor din 2007 că pedeapsa detențiunii pe viață care i se aplicase era reductibilă și că acesta avea

posibilitatea de a solicita liberarea condiționată după executarea a douăzeci de ani de închisoare.

63

. Guvernul nu a prezentat observații privind fondul cauzei, considerând că art.

7 nu era

aplicabil.

64

. Curtea observă că pedeapsa „care era aplicabilă la momentul săvârșirii infracțiunii”, în

sensul art. 7, e

ra pedeapsa reductibilă a detențiunii pe viață. Curtea consideră că, refuzându

-i

reclamantului posibilitatea reală de a solicita liberarea condiționată, autoritățile naționale au

confirmat că au înlocuit pedeapsa reductibilă aplicată inițial acestuia cu pedeapsa ireductibilă

de facto

și

de jure

a detențiunii pe viață și că, astfel, au modificat sfera de aplicare a pedepsei

inițiale în detrimentul reclamantului, impunându

-

i o pedeapsă mai severă. În lumina

considerentelor anterioare, Curtea concluzionează că a fost încălcat art. 7 din Convenție.

III. CU

PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONV

ENȚIE

65

. Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern

al î

naltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări

, Curtea

acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echita

bilă.”

A. Prejudiciu

) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul

moral.

67

. Guvernul a considerat această pretenție nefondată.

68

. Curtea apreciază că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, dar consideră că suma

solicitată este excesivă. Pronunțând

u

-

se în echitate, Curtea acordă reclamantului 2

500 EUR cu

titlu de despăgubire pentru prejudiciu moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de

impozit

.

B.

Cheltuieli de judecată

EUR pentru cheltuielile de judecată

efectuate în fața Curții.

70

. Guvernul a considerat că această pretenție nu a fost formulată suficient de detaliat și că

trebuie să fie respinsă.

71

. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de

judecată numai în măsura în care s

-

a stabilit caracterul real, necesar și rezonabil al acestora.

13

HOTĂRÂREA KUPINSKYY ÎMPOTRIVA UCRA

INEI

Curtea subliniază, de asemenea, că, în temeiul art. 60 din Regulamentul Curții, orice cerere de

acordare a unei reparații echitabile trebuie detaliată pe rubrici și depusă în scris, împreună cu

documentele justificative sau facturile relevante, în caz contrar Camera putând respinge cererea,

în tot sau în parte (a se vedea

Malik Babayev împotriva Azerbaidjanul

ui

, nr. 30500/11, pct. 97,

1 iunie 2017). În speță, reclamantul a prezentat contractul încheiat cu reprezentanții săi, care

conținea doar numărul de ore lucrate pentru pregătirea cauzei reclamantului, precum și

onorariile acestora. Contractul prevedea, de asemenea, că onorariile vor fi plătite doar în cazul

în care Curtea va acorda suma solicitată. Reclamantul nu a prezentat niciun document care să

demonstreze că a plătit sau că avea obligația legală de a plăti onorariile percepute de

reprezentanții săi (a se vedea hotărârea

Merabishvili împotriva Georgiei

, nr. 72508/13, pct. 372,

28 noiembrie 2017). Prin urmare, Curtea respinge cererea de rambursare a cheltuielilor de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

declară

cererea admisibilă;

2.

hotărăște

că a fost încălcat art. 3 din Convenție;

3.

hotărăște

că a fost încălcat art. 7 din Convenție;

4.

hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei lu

ni de la data

rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art.

44 §

2 din Convenție, suma de

2 500

EUR (două mii cinci sute de euro), care trebuie convertită în moneda națională a

statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății, pentru

prejudiciul moral, plu

s

orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit

;

(b)

că, de la expirarea termenului de trei luni menționat și până la efectuarea plății, aceste

sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată anuală egală cu rata dobânzii

facil

ității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu

trei puncte procentuale

;

5.

respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la 10

noiembrie 2022, în temeiul art. 77

§

2 și 3 din Regulamentul Curții.

Victor Soloveytchi

k

Grefier

Síofra O’Lear

y

Președinte

14