CASE OF LIU v. POLAND

Reclamantu l s- a plâns că extrădarea sa în China ar încălca art. 3 și art. 6 § 1 din Convenție, întrucât, dacă ar fi extrădat și judecat, ar fi expus riscului de tortură și de tratamente inumane și degradante; în plus, acestuia i -ar fi refuzat un proces echitabil. El a reclamat, de asemenea, în temeiul art. 5 § 1, faptul că durata detenției sale în vederea extrădării a fost excesiv de lungă și, prin urmare, arbitrară. FAPTEL E

Solicitantul s- a născut în 1980 și este în prezent reținut în Centrul de arestare preventivă Białołęka din Varșovia. Reclamantul a fost reprezentat de domnul M. Górski, avocat în Łódź.

Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul J. Sobczak, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Fapt ele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 2

La 8 decembrie 2016, Interpol a emis, în cadrul anchetei menționate, o notificare roșie cu privire la reclamant, solicitând ca acesta să fie localizat și arestat provizoriu până la extrădarea sa. Potrivit notificării roșii, reclamantul era suspectat că ar fi fost șeful adjunct al unui sindicat internațional de fraudă în domeniul telecomunicațiilor și urma să fie acuzat de fraudă pe scară larg ă.

La 6 august 2017, reclamantul a fost arestat în Polonia. II.

La 1 septembrie 2017, autoritățile chineze au solicitat Poloniei să extrădeze reclamantul în Republica Populară Chineză.

La 13 septembrie 2017, Parchetul regional Varșovia ( Prokurator Okręgowy ) a depus la instanța regională din Varșovia ( Sąd Okręgowy ) o cerere pentru admiterea extrădării reclamantului în China pe baza cererii de extrădare menționate. Instanța regională a decis să solicite autorităților chineze informații suplimentare – în special informații cu privire la orice procedură penală relevantă în China și la garanțiile unui proces echitabil, precum și detalii cu privire la condițiile viitoarei detenții a reclamantului. In formațiile solicitate au fost furnizate la 8 ianuarie 2018 de Departamentul de Anchete Penale din cadrul Ministerului Securității Publice din Republica Populară Chineză. Nota conținea un rezumat al anchetei în care a fost implicat reclamantul. Aceasta menționa, de asemenea, că, la extrădarea sa, reclamantul va fi reținut la Centrul de detenție Boluo din provincia Guangdong, aflat sub supravegherea operațională a Parchetului Poporului și unde sunt respectate drepturile omului. Departamentul de Anchete Penale a mai indicat că centrele de detenție din China sunt deschise publicului și că, în 2012, zeci de jurnaliști locali și străini au primit permisiunea de a intra într - un centru de detenție din Beijing. A indicat, de asemenea, că, în 2016, un reprezentant al Ministerului Justiției din Taiwan a vizitat treizeci și doi de deținuți taiwanezi aflați într - un centru de detenție din Zhuhai (provincia Guangdong). Nota conținea un rezumat extins al sistemului de protecție a drepturilor omului din China și o garanție că drepturile omului ale reclamantului vor fi protejate.

La 27 februarie 2018, instanța regională din Varșovia a hotărât că extrădarea reclamantului în China este conformă cu legislația poloneză. Instanța a subliniat faptul că autoritățile chineze au prezentat suficiente argumente pentru a dovedi că exista o probabilitate ridicată ca reclamantul să fi comis infracțiunea de care fusese acuzat. A stabilit, de asemenea, că au fost îndeplinite celelalte condiții pentru ca extrădarea sa să fie considerată legală. 3

La 26 iulie 2018, Curtea de Apel Varșovia ( Sąd Apelacyjny ) a confirmat decizia instanței regionale din Varșovia. Aceasta s -a întemeiat pe un raționament similar instanței de fond. A indicat, în special, că nu e ste rolul instanțelor interne să evalueze ansamblul probelor împotriva reclamantului, ci doar să stabilească dacă acestea sunt suficiente pentru a stabili că există o probabilitate ridicată ca reclamantul să fi comis infracțiunile în cauză. Curtea de apel a subliniat, de asemenea, că nu existau motive pentru a concluziona că reclamantul ar fi expus vreunui risc de încălcare a drepturilor sale. În special, aceasta a observat că reclamantul s -a întemeiat în principal pe faptul că era cetățean al Republicii Chineze (Taiwan), care nu este recunoscută; cu toate acestea, instanța a menționat că, în speță, capetele de acuzare nu au legătură cu infracțiuni politice, ci cu infracțiuni comune. De asemenea, acesta nu se angajase în nicio activitate politică în trecut. Curtea de apel a concluzionat că rapoartele privind cazurile de încălcare a drepturilor omului (inclusiv cele emise de Amnesty International) se refereau la starea generală de fapt din China și nu au precizat că astfel de încălcări ar fi avut loc în fieca re proces penal.

La 9 august 2018, reclamantul a formulat o cerere pentru instituirea unei măsuri provizorii, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul Curții, prin care solicita Curții să oprească extrădarea sa în China. În ceea ce privește această cerere, Curtea (judecătorul de serviciu) a decis să solicite Guvernului informații suplimentare cu privire, în special, la data planificată a extrădării și la solicitarea unor asigurări diplomatice din partea autorităților chineze în ceea ce privește temerile exprimate de reclamant cu privire la posibilele 4

Guvernul a informat Curtea că speța reclamantului era pendinte în fața ministrului justiției și că nu fusese solicitată nicio garanție diplomatică. Acesta a susținut, de asemenea, că, la 6 septembrie 2018, Comisarul pentru protecția drepturilor civile ( Rzecznik Praw Obywatelskic h ) a solicitat autorității guvernamentale competente să îi furnizeze dosarul reclamantulu i pentru a putea analiza dacă ar trebui să introducă un recurs în casație în numele reclamantului.

La 12 septembrie 2018, Curtea (Președintele Camerei căreia i s -a repa r tizat cauza) a decis să aplice art. 39 din Regulamentul Curții și să indice guvernului polonez că nu ar trebui să îl extrădeze pe reclamant până la o notificare ulterioară.

La 7 mai 2019, Comisarul pentru protecția drepturilor civile a formulat un recurs în casație împotriva deciziei din 26 iulie 2018 la Curtea Supremă ( Sąd Najwyższy ). Comisarul a susținut că instanța de apel nu a examinat în mod corespunzător dacă reclamantul risca să fie condamnat la închisoare pe viață și care erau posibilitățile de reducere a acestei pedepse. S - a întemeiat, în special, pe art. 3 din Convenție.

La 1 octombrie 2020, Curtea Supremă (cauza nr. II KK 154/19) a respins recursul în casație al comisarului. Curtea Supremă a statuat că instanțele de fond și de apel au examinat în amănunt natura infracțiunilor de comiterea cărora reclamantul era suspectat și posibila sancționare a acestora în temeiul legislației chineze. Acestea au luat în considerare și cerințele art. 3 ș i a rt. 6 din Convenție. Au analizat, în special, condițiile în care reclamantul urma să fie plasat după extrădare. Curtea Supremă a indicat, de asemenea, că, deși reclamantul risca să fie condamnat la închisoare pe viață, o asemenea pedeapsă nu ar fi automată și, ulterior, ar putea fi redusă. Simplul fapt că pedeapsa cu închisoarea pe viață era una dintre pedepsele care ar fi putut fi aplicate reclamantului nu constituia o încălcare a art. 3 din Convenție.

Guvernul a informat Curte a cu privire la hotărârea Curții Supreme din 11 ianuarie 2021. III.

La 15 noiembrie 2017, reclamantul a depus o cerere de protecție internațională. La 3 august 2018, șeful Oficiului pentru Străini ( Szef Urzędu do Spraw Cudzoziemców ) a emis o decizie prin care refuza să acorde reclamantului statutul de refugiat sau protecție subsidiară. Reclamantul nu a contestat această decizie. 5

La 8 august 2017, instanța regională din Varșovia a decis arestarea provizorie a reclamantului până la 15 septembrie 2017 pentru a asigura buna desfășurare a procedurii de extrădare. Încheierea instanței s -a întemeiat pe notificarea roșie a Interpolului și pe faptul că autoritățile chineze au cerut extrădarea reclamantului. Reclamantul nu a contestat încheiere a.

La 14 septembrie 2017, instanța regională din Varșovia a prelungit măsura de arestare provizorie a reclamantului până la 15 ianuarie 2018. A indicat că reclamantul prezenta riscul de a părăsi țara întrucât nu locuia în Polonia și nu avea nicio legătură cu Polonia. Instanța a reținut, de asemenea, că acesta se confrunta cu posibilitatea primirii unei sentințe severe (de până la închisoarea pe viață) și că procedura de extrădare fusese deja inițiat ă.

În urma contestației formulate de re clamant la 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel din Varșovia a confirmat încheierea, făcând referire la aceleași motive ca cele invocate de instanța regională. A arătat, de asemenea, că riscul ca reclamantul să obstrucționeze buna desfășurare a procedurii era foarte real din cauza faptului că se ascunsese anterior de autoritățile locale din Spania.

Măsura arestării provizorii a fost prelungită de mai multe ori de către instanța regională din Varșovia, la 12 ianuarie, 13 aprilie, 12 septembrie 2018 și 12 februarie 2019. De fiecare dată, instanța internă a invocat aceleași motive pentru menținerea arestării reclamantului. A arătat că acesta, potrivit declarațiilor sale, intrase în Polonia în scopuri turistice și nu avea nicio legătură cu țara respectivă. Instanța a menționat, de asemenea, că reclamantul s- a sustras anterior autorităților spaniole și călătorise prin mai multe state europene. În motivarea ultimelor două încheieri, instanța a arătat că instanța de fond a reținut că extrădarea reclamantului este conformă cu legislația poloneză (supra, pc t. 10- 1 1 ) și că procedura de extrădare ar trebui încheiată cu promptitudine. A considerat, de asemenea, că, având în vedere situația financiară solidă a reclamantului, faptul că acesta dispunea de resurse financiare pentru a călători și istoricul său de a se sustrage autorităților, nu existau alte măsuri decât arestarea provizorie care să asigure buna desfășurare a procedurii de extrădare. Reclamantul nu a contestat niciu na dintre aceste încheieri .

La 31 iulie 2019, Curtea de Apel Varșovia a prelungit măsura până la 6 noiembrie 2019. Încheierea sa s- a bazat pe același raționament precum încheierile anterioare de prelungire a arestării provizori i a reclamantului. Instanța a mai indicat că această cauză era deosebit de complexă, dat fiind faptul că recursul formulat de Comisarul pentru protecția drepturilor civile era pe rolul Curții Supreme (supra, pct. 1 5 ), iar Curtea a indicat o măsură provizorie care obliga guvernul polonez să nu îl extrădeze pe reclamant (supra, pc t. 14). 6

La 20 august 2019, Curtea de Apel Varșovia a confirmat încheierea din 31 iulie 2019. Aceasta a menționat că reclamantul era conștient de fap tul că instanțele interne au considerat că extrădarea sa era în conformitate cu dreptul polonez și că, în consecință, acesta se putea aștepta să fie extrădat și că era probabil să primească o sentință severă în China. În consecință, dacă nu ar fi reținut, el ar putea acționa într - un mod care ar face imposibilă extrădarea. În plus, curtea de apel a motivat că, dacă existau motive suficiente pentru emiterea unui ma n dat de arestare de către țara care solicita extrădarea reclamantului, atunci existau, de asemenea, motive suficiente pentru a considera că era probabil ca acesta să se ascundă în țara care era pe punctul de a- l extrăda. De asemenea, a observat că, în cazul în care ar fi eliberat, reclamantul ar fi părăsit probabil Polonia.

Arestarea provizorie a reclamantului a mai fost prelungită de Curtea de Apel Varșovia la 4 noiembrie 2019 și din nou (până la 6 iulie 2020) la 3 1 ianuarie 202 0. Instanța a invocat aceleași motive pentru prelungirea măsurii ca în încheierile sale anterioare. S- a precizat, în special, că această cauză era încă pe rolul Curții Supreme și că aceasta obligase Guvernul să nu îl extrădeze pe reclamant până la o notificare ulterioară .

Reclamantu l a contestat ambele încheieri sus- menționate -. Curtea de Apel Varșovia, în calitate de instanță superioară, le -a confirmat la 17 ianuarie ș i, respectiv, 24 aprilie 2020.

Procedura de extrădare este reglementată de art. 602 -606 din Codul de procedură penală din 1997 ( Kodeks postępowania karnego - „Codul”). Potrivit prevederilor codului, proced ura constă în două etape. Mai întâi, instanțele naționale decid dacă extrădarea este conformă cu legislația poloneză; în a doua etapă, ministrul justiției decide dacă trebuie să extrădeze persoana în cauză. 7

Conform art. 603 alin. (5), instanța regională transferă hotărârea definitivă, însoțită de dosarul cauzei, ministrului justiției. Ministrul justiției decide asupra cererii și comunică decizia sa autorității competente a statului străin. Ministrul poate refuza extrădarea persoanei în cauză din unu l dintre motivele menționate la art. 604 alin. (2) din Cod (infra, pc t. 32) sau din alte moti ve, în special din motive de natură politică și/sau umanitară. În cazul în care soluția definitivă a instanțelor naționale este că extrădarea ar fi contrară legii, ministrul nu poate fi de acord cu extrădarea.

Condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca extrădarea să fie legală sunt prevăzute la art. 604 alin. (1) din Cod, care prevede că o persoană nu poate fi extrădată, inter alia , dacă există riscul ca, dacă va fi condamnată, să fie condamnată la moarte sau dacă drepturile și libertățile sale vor fi încălcate în statul solicitant sau dacă urmează să fie judecată pentru o infracțiune politică non - violentă. În plus, art. 604 alin. (2) conține o listă neexhaustivă - de motive pe baza cărora poate fi refuzată o cerere de extrădare; această listă include faptul că persoana în cauză are domiciliul în Polonia sau că este acuzată de o infracțiune de natură militară, fiscală sau politică.

Principiile care guvernează procedura de arestare în așteptarea extrădării sunt reglementate de art. 605 și 605a din cod și de dispozițiile generale privind detenția în cursul procedurii penale ( tymczasow e aresztowanie ), care sunt stabilite în hotărârile Curții în cauzele Gołek împotriva Poloniei (nr. 31330/02, pct. 27-33, 25 aprilie 2006); Kauczor împotriva Poloniei (nr. 45219/06, pct. 25-33, 3 februarie 2009); Porowski împotriva Poloniei (nr. 34458/03, pct. 71-82, 21 martie 2017). 8

Un document intitulat „Lista aspectelor care urmează să fie analizate în cursul examinării celui de - al patrulea raport periodic al Chinei” (CAT/C/CHN/Q/4), examinat de Comitetul ONU pentru Prevenirea Torturii (CPT) în cadrul celei de- a patruzeci și una - sesiuni din noiembrie 2008, prevede, în măsura în care este relevant: „2. Potrivit informațiilor prezentate Comitetului, în ciuda noilor legi și reglementări adoptate de statul parte pentru prevenirea torturii și a relelor tratamente, o serie de condiții care se susțin reciproc contribuie la persistența acestei practici în sis temul de justiție penală. Lipsa de informații privind tortura și relele tratamente ar fi agravată de faptul că o mare parte din datele de bază sunt clasificate ca secrete de stat [.. .] "

În observațiile sale fina le din 12 decembrie 2008 referitoare la China (CAT/C/CHN/CO/4), CPT a făcut următoarele observații: „11. În ciuda eforturilor depuse de statul parte pentru a lupta contra practicii torturii ș i pentru a rezolva problemele conexe existente în sistemul judic iar penal, Comitetul își menține profunda îngrijorare față de acuzațiile permanente, confirmate de numeroase surse juridice chineze, cu privire la utilizarea sistematică și generalizată a torturii și a relelor tratamente aplicate suspecților reținuți de către poliție, în special pent ru a obține mărturii sau informații care să fie utilizate în cadrul proceselor penale. În plus, Comitetul constată cu îngrijorare lipsa garanțiilor legale pentru persoanele aflate în detenție, astfel: [...] d) Declarațiile martorilor continuă să fie admise ca o formă comună de probe pentru acuzare, creând astfel condiții care pot favoriza aplicarea torturii și a relelor tratamen te împotriva suspecților, ca în cazul lui Yang Chunlin. În plus, deși Comitetul apreciază că Curtea Supremă a pronunțat mai multe decizii pentru a interzice utilizarea mărturiilor obținute prin tortură ca probe în fața instanțelor, legea chineză de procedură penală nu conține încă o interdicție explicită a unei astfel de practici, așa cum este prevăzu t la art. 15 din Convenție; e) Lipsa unui mecanism independent și eficace de monitorizare a situației deținuților (art. 2, 11 și 15) [.. .] 12. Deși Comitetul ia act de informațiile oferite de statul parte cu privire la condițiile carcerale, acesta continuă să fie îngrijorat de rapoartele privind cazurile de abuz în detenție, inclusiv de numărul mare de decese, posibil legate de tortură sau de rele tratamente, precum și de lipsa unor anchete asupra acestor abuzuri și decese în detenție [...] 16. Comitetul a luat act de informațiile prezentate oral de statul parte cu privire la condițiile de aplicare a Legii din 1988 privind păstrarea secretelor de stat în Republica Populară Chineză, dar și -a exprimat profunda îngrijorare cu privire la utilizarea aceste i legi , care subminează grav posibilitatea de a avea informații despre tortură, justiție 9

În observațiile sale finale din 3 februarie 2016 referitoare la China (CAT/C/CHN/CO/5), CPT a făcut următoarele observații: „6. [...] Comitetul regretă că recomandările identificate pentru monitorizare, prezente în observațiile finale anterioare, nu au fost încă implementate. Recomandările respective se refereau la: garanții legale pentru prevenirea torturii; Legea privind păstrarea secretelor de stat și hărțuirea avocaților, a apărătorilor drepturilor omului și a reclamanților; lipsa de date statistice [. ..] 7. Comitetul observă că diverse dispoziții din legislația de procedură penală și din legislația penală, astfel cum au fost modificate în 2014, interzic și sancționează acte specifice care ar putea fi considerate drept acte de tortură. Cu toate acestea, rămâne preocupat de faptul că aceste dispoziții nu includ toate elementele definiției torturii prevăzute la art. 1 din Convenție. În spec ial: a) Deși ia act de dispozițiile care prevăd interzicerea obținerea de mărturii prin tortură sau prin utilizarea violenței pentru a le folosi în cadrul unui proces penal (art. 247 din Codul penal), Comitetul este îngrijorat de faptul că această interdicție ar putea să nu fi e aplicabil tuturor agenților statului și persoanelor care acționează în calitate oficială. În plus, dispozițiile nu se referă la utilizarea torturii în alte scopuri în afară de obținerea de mărturii de la inculpați sau suspecți în cauze pen ale; b) Infracțiunea de lovire sau alte violențe sau de rele tratamente aplicate deținuților, prevăzută la art. 248 din Codul penal, nu este reținută decât pentru actele comise de gardienii unei instituții de detenție sau de alți deținuți la instigarea gardienilor respec t ivi. De asemenea, infracțiunea se limitează doar la abuzuri de natură fizică. 8. Comitetul ia act cu satisfacție de faptul că Curtea Supremă a Poporului recunoa ște drept acte de tortură utilizarea altor metode care îi provoacă inculpatului dureri sau sufe rințe psihice grave [supra, pct. 5 (a)]. Cu toate acestea, rămâne preocupat de faptul că această interpretare se aplică mai degrabă aspectelor referitoare la excluderea elementelor de probă decât la răspunderea penală (art. 2 și 4) [...] 18. Comitetul est e profund îngrijorat de operațiunile fără precedent desfășurate începând cu 9 iulie 2015, în care peste 200 de avocați și activiști au fost arestați și interogați. Dintre aceștia din urmă, 25 se află încă în arest la domiciliu într - o locație desemnată și 4 sunt dați dispăruți. Această represiune prezumată a avocaților pentru 10

Între 20 noiembrie și 2 decembrie 2005, fostul Raportor special al Organizației Națiunilor Unite pentru tortură și alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, dl Manfred Nowak, a efectuat o vizită în China. În raportul său din 10 martie 2006, prezentat Consiliului Economic și Social, domnul Nowak a observat, inter alia : „[...] Deși în declin, în special în zonele urbane, raportorul special crede că tortura rămâne larg răspândită în China [...] Deși condițiile de bază din centrele de detenție par să fie în general satisfăcătoare, raportorul special a fost surprins de strictețea disciplinei în penitenciare și de un nivel palpabil de teamă și autocenzură atunci când a vorbit cu deți nuții.”

Din anul 2009 cel puțin, guvernul chinez nu a adresat o invitație permanentă Raportorului special al Organizației Națiunilor Unite pentru tortură și alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, pentru a efectua o vizită oficială, în ciuda numeroaselor solicitări în acest sens. 1 B. Rapoarte ale Departamentului de Stat al Statelor Unit e

În Raportul său din 2018 privind practicile în domeniul drepturilor omului din China, Departamentul de Stat al Statelor Unite a men ț ionat, inter alia : „Legea sancționează abuzul fizic și maltratarea deținuților și interzice gardienilor închisorii să forțeze obținerea de mărturii, să lezeze demnitatea prizonierilor și să îi bată sau să încurajeze alte persoane să îi bată pe prizonieri. Amendamentele la legislația de procedură penală exclud dovezile obținute prin mijloace ilegale, inclusiv mărturiile obținute forțat, în anumite categorii de cauze penale. Aplicarea acestor protecții juridice a continuat să fie permisivă. Numeroși foști deținuți au raportat că au fost bătuți, violați, supuși la șocuri electrice, forțați să stea pe scaune ore întregi, spânzurați de mâini, privați de somn, hrăniți forțat , obligați să ia medicamente împotriva voinței lor și supuși în alte moduri la abuzuri fizi ce și psihice. Aceștia au afirmat că, deși autoritățile din penitenciare au abuzat deținuții de drept comun, dizidenților politici și religioși le -a fost aplicat un tratament deosebit de dur. 1 https://www.ohchr.org/en/press-releases/2020/06/un-expert-call-decis ive-measures- protect-fundamental freedoms-china , accesat la 22 martie 2022. 12

Un raport al Amnesty International intitulat „China: nu se întrevede niciun sfârșit – tortura și mărturiile forțate în China” ( China: No end in sight – Torture and forced confessions in China ), publicat la 11 noiembrie 2015, în măsura în care este relevant, prevede: „Avocații și - au descris propriile experiențe atunci când au încercat să își desfășoare activitatea și dificultățile cu care s - au confruntat adesea în formularea acuzațiilor de tortură și alte rele tratamente, aducerea acestor acuzații în fața instanței și, în cele din urmă, obținerea justiției pentru clienții lor. Aceștia și - au exprimat adesea frustrarea față de sistemul care, în opinia lor, nu abordează în mod adecvat problema torturii și nu implementează interdicțiile existente. Mulți au relatat poveștile de tortură pe care clienții lor le - au suferit în penitenciare și în centrele neoficiale de detenție, inclus iv în închisorile negre - tortura și alte rele tratamente, adesea din partea poliției sau a procurorilor sau a altor deținuți la ordinele autorităț ilor. Aceștia sunt aproape unanim de acord că obținerea de mărturii prin tortură rămâne larg răspândită în detenția anterioară judecății, în special în cazurile considerate sensibile din punct de vedere politic de către guvern, în care funcționarii sunt arestați pentru presupuse acuzații de corupție și în cazurile care implică activități religioase, inclusiv prac ticanții Falun Gong. Cu toate acestea, avocații au prezentat, de asemenea, relatări despre tortură și «mărturii» obținute forțat în alte cauze penale și de fraudă. Cele mai înspăimântătoare sunt hărțuirea, tortura și relele tratamente cu care s -au confrunt at avocații înșiși, în timp ce autoritățile au încercat să îi descurajeze să investigheze acuzațiile de tortură, să ceară despăgubiri și să își desfășoare altfel activitatea. Acest lucru pare a fi un efort calculat al autorităților de a -i descuraja pe avoc ați să preia de astfel de cazuri și ar putea avea un impact extrem de n egativ asupra persoanelor care încearcă să își exercite dreptul la un proces echitabil și să nu fie supuse detenției arbitrare, torturii și relelor tratamente, precum și unor alte încălcări ale drepturilor omului. [...] 13

Capitolul despre China din „Raportul Amnesty International 2014/15: Situația drepturilor omului în lume” ( Amnesty International Report 2014/15: The State of The World’s Human Rights) , publicat la 24 februarie 2016, în măsura în care este relevant, prevede: „Tortura și alte rele tratamente au rămas larg răspândite în detenție și în timpul interogatoriului, în mare parte din cauza deficiențelor din legislația internă, a problemelor sistemice din sis temul de justiție penală și a dificultăților întâmpinate în punerea în aplicare a normelor și procedurilor în fața practicilor înrădăcinate . Avocatul Yu Wensheng a fost torturat în timpul detenției sale din octombrie 2014 până în ianuarie 2015 la Centrul d e detenție Daxing din Beijing. El a fost interogat câte15 -16 ore în fiecare zi în timp ce stătea așezat pe un scaun, imobilizat rigid, încătușat timp de mai multe ore și privat de somn .”

Capitolul despre China di n „Raportul Amnesty International 2014/15: Situația drepturilor omului în lume”, publicat la 22 februarie 2017, în măsura în care este relevant, prevede: „Deficiențele din legislația internă și problemele sistemice din sistemul de justiție penală au condus la tortură pe scară largă și la alte rele tratamente și procese inechitabile”. D. Raportul Human Rights Watch

Un raport al Human Rights Watch intitulat „Băncile tigru și șefii de celule – Torturarea de către poliție a suspecților de infracțiuni în China” ( Tiger Chairs and Cell Bosses – Police Torture of Criminal Suspects in China) , publicat la 13 mai 2015, în măsura în care este relevant, prevede: „Analiza noastră asupra cauzelor judiciare și a interviurilor cu foștii deținuți arată că tortura și relele tratamente aplicate de poliție suspecților aflați în detenția anterioară judecății rămân o preocupare serioasă”. Foști deținuți au descris tortura fizică și psihologică din timpul interogatoriilor poliției, inclusiv faptul că au fost spânzurați de mâini, bătuți de poliție cu bastoanele sau cu alte obiecte, precum și privarea prelungită de somn. Unii au declarat că au fost ținuți zile întregi în așa - numitele „bănci tigru” (folosite pentru a imobiliza suspecții în timpul interogatoriilor), cu cătușe sau lanțuri pentru picioare; un deținut condamnat care aștepta revizuirea sentinței sale la moarte a fost încătușat și înlănțuit timp de opt ani. Unii deținuți au vorbit despre abuzurile com ise de 14

Freedom House a afirmat următoarele cu privire la situația din China în anul 2021 în raportul său „Libertatea în lume în 2022” ( Freedom in the World 2022 ): „Reformele din sistemul justiției penale din ultimele decenii au fost în aparență me nite să garanteze acces mai bun la avocați, să permită examinarea încrucișată a martorilor și să instituie alte garanții pentru a preveni condamnările abuzive. Cu toate acestea, în practică, cazurile de încălcare a dreptului la un proces echitabil sunt larg răspândite. Procesele penale sunt organizate frecvent în secret, iar rata condamnărilor este estimată la 98% sau mai mult. Deși judecarea litigiilor civile și administrative de rutină este considerată mai echitabilă, cazurile care abordează probleme sens ibile din punct de vedere politic sau interesele unor grupuri puternice fac obiectul unei «îndrumări» decisive din partea comitetelor politico-legale. Urmărirea penală se bazează în mare măsură pe mărturii, multe din acestea fiind obținute prin tortură, în pofida legilor care interzic asemenea practici. Mărturiile obținute forțat sunt adesea televizate . 15

Reclamantu l s- a plâns că extrădarea sa în China, dacă ar fi efectuată, ar constitui o încălcare a interzicerii torturii și a tratamentelor inumane și degradante. Acesta a invocat art. 3 din Convenție, c are prevede: „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. ” A. Cu privire la admisibilitat e 1. Argumentele părților

Guvernul a susținut că plângerea reclamantului formulată în temeiul a rt. 3 din Convenție era prematură, întrucât cauza privind legalitatea extrădării reclamantului în China se afla pe rolul Curții Supreme (supra, pct. 1 5 ) și nu fusese luată nicio decizie cu privire la extrădare de către ministrul justiției (supra, pc t. 31).

Reclamantul a susținut că a epuizat toate căile de atac interne referitoare la procedura de extrădare, inclusiv o cerere adresată comisarului pentru protecția drepturilor civile de a formula recurs în casație. 2. Motivarea Curții (a) Principii general e

O caracteristică fundamentală a mecanismului de protecție instituit prin Convenție este faptul că acesta este subsidiar sistemelor naționale de apărare a drepturilor omului. Curtea se ocupă de supravegherea punerii în aplicare, de către statele contractante, a obligațiilor care le revin în temeiul 16

Statele sunt exonerate de răspundere pentru actele lor în fața unui organism internațional înainte să fi avut posibilitatea de a remedia neregulile prin intermediul propriului sistem juridic , iar cei care doresc să invoce competența de supraveghere a Curții în ceea ce privește plângerile împotriva unui stat sunt astfel obligați să utilizeze mai întâi căile de atac prevăzute de sistemul juridic intern (a se vedea, printre multe alte hotărâri, Akdivar și alți i împotriva Turciei , 16 septembrie 1996, pct. 65, Culegere de hotărâri și decizii 1996- IV).

Prin urmare, obligația de a epuiza căile de atac interne impune unui reclamant să utilizeze în mod normal căile de atac disponibile și suficiente în ceea ce privește pretențiile sale în temeiul Convenției. Existența căilor de atac în cauză trebuie să fie suficient de sigură nu numai în teorie, ci și în practică, în caz contrar acestea fiind lipsite de accesibilitatea și d e eficacitatea necesare (a se vedea Vučković și alții , citată anterior, pct. 71, și Akdivar și alții , citată anterior, pct. 66). (b) Aplicarea acestor principii faptelor prezentei cauze

În speță, reclamantul a formulat o cerere (împreună cu o cerere pentru instituirea unei măsuri provizorii) după ce instanțele interne au considerat definitiv că extrădarea sa în China ar fi în conformitate cu legislația poloneză (supra, pc t. 10 și 11 ), însă înainte ca ministrul justiției să fi luat o decizie cu privire la cererea de extrădare (supra, pct. 31). În plus, comisarul pentru protecția drepturilor civile a formulat ulterior un recurs extraordinar în casație în numele reclamantului, care a fost respins de Curtea Supremă (s upra, pct. 16).

Curtea amintește că a statuat deja că o cerere adresată comisarului pentru ca acesta să introducă un recurs nu poate fi considerată ca reprezentând o cale de atac efectivă în sensul art. 35 § 1 din Convenție, întrucât decizia Comisarului cu privire la o astfel de cerere are caracter discreționar, și o persoană nu are dreptul să formuleze ea însăși un astfel de recurs [a se vede a Hajnrich împotriva Poloniei (dec.), nr. 44181/98, 31 mai 2001]. În consecință, faptul că un astfel de recurs a fost introdus în speță nu este relevant pentru a aprecia dacă reclamantul a epuizat căile de atac interne. Ac eastă împrejurare ar putea fi relevantă numai (i) pentru a determina statutul de victimă al unui reclamant în sensul art. 34 din Convenție [a se vedea, 17

În ceea ce privește decizia ministrului justiției, Curtea observă că această decizie reprezintă un pas necesar în procedura de extrădare. După cum s- a arătat mai sus (supra, pc t. 3 0 – 3 1 ), atunci când decide extrădarea unei persoane urmărite de un alt stat, ministrul justiției este obligat să respecte hotărârile instanțelor interne în ceea ce privește legalitatea extrădării. Cu toate acestea, în cazurile în care instanțele interne nu au c onstatat nici un obstacol juridic în calea extrădării, ministrul examinează situația persoanei în cauză și poate decide totuși să refuze o cerere de extrădare (în special în cazul în car e există motive umanitare sau politice). În acest sens, decizia minist rului este pur discreționară. În plus, procedura de emitere a deciziei în cauză nu prevede nicio inițiativă din partea persoanei în cauză, nici audierea acesteia sau orice altă modalitate care ar permite unei astfel de persoane să prezinte argumente suplim entare împotriva extrădării sale sau să afecteze în alt mod emiterea deciziei respective .

În consecință, Curtea consideră că, deși procedura privind extrădarea reclamantului este pendinte și ministrul are posibilitatea de a re fuza o cerere de extrădare a reclamantului, această etapă a procedurii de extrădare nu poate fi considerată o cale de atac efectivă pusă la dispoziția reclamantului.

În consecință, Curtea respinge obiecția Guvernului privind ne epuizarea căilor de atac interne.

Curtea constată că cererea nu este nici vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă . B. Cu privire la fon d 1. Argumentele reclamantului

Reclamantul a afirmat că extrădarea sa în China l -ar expune riscului de a fi supus la tortură și la pedepse și tratamente inumane sau degradante. Acesta a susținut că China este cunoscută pentru încălcări grave ale drepturilor omului - precum și pentru persecutarea pe scară largă a persoanelor care raportează cazuri de astfel de abuzuri. Reclamantul a afirmat, de asemenea, că Guvernul nu a putut exclude posibilitate a ca extrădarea sa în China să conducă la o încălcare a art. 3 din Convenție, după ce a recunoscut că în această țară au avut loc anumite cazuri de încălcări gr ave ale drepturilor omului.

Invocând hotărârea Curți i Supreme Suedeze (cauza nr. Ö 2479- 19, 9 iulie 2019) prin care această instanță a refuzat să extrădeze un cetățean chinez suspectat de corupție (din cauza riscului de încălcare a art. 2 și art. 3 din 18

De asemenea, reclamantul a susținut că faptele din cauza sa ar trebui diferențiate de cauzele care implică expulzarea sau deportarea în China a unor solicitanți de azil care nu au reușit să obțină azil, la care guvernul a făcut referire în observațiile lor [a se vedea Y. împotriva Rusiei , nr. 20113/07, 4 decembrie 2008 și Y.L. împotriva Elveției (dec.), nr. 53110/16, 26 septembrie 2017].

Referindu-se l a faptul că guvernul nu a cerut asigurări diplomatice și s- a mulțumit să accepte garanții informale din partea autorităților chineze cu privire la faptul că reclamantul va fi reținut la Centrul de deportare din Boluo, unde (potrivit acestor autorități) dre pturile omului ale acestuia vor fi respectate, el a declarat că asemenea declarații neoficiale nu pot fi considerate suficiente (supra, pc t. 9). 2. Argumentele Guvernului

Guvernul a susținut că nu existau motive pentru a nega credibilitatea și corectitudinea documentelor furnizate de autoritățile c hineze. Referindu-se la informațiile suplimentare furnizate în cursul procedurii interne (supra, pct. 9 ), Guvernul a susținut că centrele chineze de detenție erau deschise publicului și că jurnaliștii erau liberi să vadă cu ochii lor condițiile predominante din acestea.

În opinia Guvernului, in stanțele interne au evaluat în mod corespunzător garanțiile oferite de autoritățile chineze și au constatat că reclamantul nu va fi supus unui tratament contrar art. 3 din Convenție. În plus , acesta a susținut că reclamantul nu a reușit să justifice afirmaț iile potrivit cărora ar fi expus riscului de rele tratamente dacă ar fi extrădat în China.

În ceea ce privește rapoartele organizațiilor internaționale, cum ar fi cele ale Amnesty International, guvernul a arătat că situațiile descrise în acestea nu constituie un obstacol valabil în calea extrădării reclamantului, în special deoarece acesta era suspectat de comiterea unei infracțiuni de drept comun, și nu a unei infracțiuni politice, militare sau fiscale. Guvernu l a mai declarat că rapoartele de abuz și tortură invocate de reclamant se refereau la anumite persoane suspectate de comiterea altor infracțiuni, și nu la reclamant. Ca atare, acestea ar trebui tratate ca evaluări generalizate.

Guvernul s- a referit, de asemenea, la faptul că constatările instanțelor interne au fost în concordanță cu cele ale instanțelor spaniole care au permis extrădarea în China a 208 suspecți, acuzați de participarea la același grup infracțional ca și reclamantul. Acesta a contestat relevanța hotărârii sus - menționate pronunțate de Curtea Supremă suedeză (supra, pc t. 58). 19

Principiile generale relevante privind aplicarea art. 3 în contextul extrădării și expulzării au fost rezumate de Curte în hotărârile F.G. împotriva Suediei [(MC), nr. 43611/11, pct. 111-27, CEDO 2016], J.K. și alții împotriva Suediei [(MC), nr. 59166/12, pct. 77- 105, CEDO 2016] și, mai recent, Khasanov și Rakhmanov împotriva Rusiei [(MC), nr. 28492/15 și 49975/15, pct. 93-116, 29 aprilie 2022].

Curtea reiterează, de asemenea, că evaluarea faptului dacă persoana în cauză, în cazul că ar fi extrădată, s - ar confrunta cu un risc real de a fi supu să unui tratament contrar art. 3 din Convenție, ar trebui să înceapă c u examinarea situației generale din țara de destinație. În această privință și în ceea ce este relevant, trebuie să se aibă în vedere dacă există o situație generală de violență în țara de destinație (a se vedea Sufi și Elmi împotriva Regatului Unit, nr. 8 319/07 și 11449/07, pct. 216, 28 iunie 2011). Cu toate acestea, o situație generală de violență nu va implica în mod normal în sine o încălcare a art. 3 în cazul unei expulzări în țara în cauză, cu excepția cazului în care nivelul de intensitate al violenței este suficient pentru a concluziona că orice îndepărtare în țara respectivă ar încălca în mod necesar art. 3 din Convenție. Curtea ar adopta o astfel de abordare numai în cazurile cele mai extreme, în care există un risc real de rele tratamente prin sim plul fapt că persoana în cauză ar fi expusă la astfel de violențe la întoarcerea în țara respectivă (a se vedea Khasanov și Rakhmanov , citate anterior, pct. 96, cu trimiterile suplimentare).

În plus, în cazul în care a avut loc o procedură internă, nu este sarcina Curții să substituie cu propria apreciere a faptelor pe cea a instanțelor inter ne și, ca regulă generală, aceste instanțe sunt cele care trebuie să evalueze probele prezentate înaintea lor. Autoritățile naționale sunt cele mai în măsură să evalueze nu numai faptele, ci, în special, credibilitatea martorilor, întrucât acestea au avut ocazia de a vedea, auzi și aprecia comportamentul persoanei în cauză și, în principiu, îi revine reclamantului sarcina de a prezenta motivele în sprijinul cererii sale și de a aduce probe care să demonstreze că există motive temeinice pentru a crede că expulzarea către țara sa de destinație ar implica un risc real și concret de expunere la tratamente care încalcă art. 3 din Con venție (a se vedea, mutatis mutandis, F.G. împotriva Suediei , citată anterior, pct. 118 și 125, și J.K. și alții împotriva Suedie i , citată anterior, pct. 91, 92 și 96). Cu toate acestea, Curtea trebuie să se asigure că evaluarea făcu tă de autoritățile statului contractant în cauză este adecvată și suficient susținută de materiale interne, precum și de materiale provenind din alte surse fiabile ș i obiective (a se vedea F.G. împotriva Suediei , citată anterior, pct. 117). 20

Curtea observă că instanțele interne care au examinat cauza reclamantului au respins afi rmațiile sale referitoare la pretinsul risc de rele tratamente și au explicat că acesta nu a demonstrat existența un risc individual de a fi supus torturii sau altor forme de rele tratamente.

Cu toate acestea, în această privință, Curtea observă că trimiterea la rapoartele organizațiilor internaționale a fost doar superficială. Într -un raport invocat de reclamant, Amnesty International a descris utilizarea pe scară largă a torturii și a altor tratamente interzise de art. 3 din Convenție, ceea ce ar fi trebuit să determine instanțele interne să efectueze o analiză mai aprofundată a surselor disponibile. În cazul în care există acuzații grave de rele tratamente pe scară largă în țara de destinație, autoritățile naționale au o obligație specială de a verifica dacă persoana în cauză ar fi expusă unui risc real de tratament contrar art. 3 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis , Amerkhanov împotriva Turciei , nr. 16026/12, pct. 53, 5 iunie 2018). Curtea observă că evaluarea instanțelor interne nu a inclus niciun fel de analiză a celor mai recente informații furnizate, de exemplu, de organismele Organizației Națiunilor Unite și/sau de alte organizații guvernamentale sau neguvernamentale internaționale cu privire la situația din centrele de detenție din China, care erau ușor accesibile, în cazul în care instanțele ar fi decis să le consulte proprio motu (a se vedea, mutatis mutandis , J.K. și alții împotriva Suediei , citată anterior, pct. 98).

Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea nu este convinsă că afirmațiile reclamantului au fost examinate în mod corespunzător de către autoritățile naționale. În consecință, Curtea se vede nevoită să examineze dacă reclamantul ar fi expus unui risc real de rele tratamente interzise de art. 3 din Convenție în cazul extrădării sale în China. (ii) Examinarea de către Curte a pretinsului risc de rele trat amente

Curtea observă că, în cazul în care ar fi extrădat, reclamantul ar fi plasat în cadrul sistemului penitenciar chinez.

Având în vedere principiile generale prezentate supra, la pc t. 65- 6 6, trebuie, așadar, să se examineze mai întâi dacă simpla plasare a reclamantului într- un centru chinez de detenție l -ar supune unui risc real de tratament contrar art. 3 din Convenție. În acest scop, Curtea trebuie să analizeze dacă există o utilizare atât de răspândită a torturii și a altor forme de rele tratamente în cadrul sistemului penitenciar chinez încât să poată fi echivalată cu existența unei situații generale de violență. În consecință, Curtea se va concentra asupra condițiilor generale ale centrelor de detenție și ale penitenciarelor din acest stat. 21

În această privință, Curtea constată că unele dintre rapoartele privind situația din China sus - menționate datează de mai mulți ani (supra, pc t. 3 4- 4 3 ). Totuși, din cauza cooperării aparent limitate a guvernului chinez cu organismele internaționale de protecție a drepturilor omului (supra și infra, pct. 38 și 75- 7 6 ), Curtea trebuie să se bazeze pe materialele despre țară disponibile, inclusiv – în absența altor dovezi furnizate de Guvern (a se vedea mutatis mutandis, J.K. și alții împotriva Suediei , citată anterior, pct. 98) – rapoartele e mise de organizațiile guvernamentale și neguvernamental e naționale și internaționale. La evaluarea ponderii care trebuie acordată materialelor și rapoartelor de țară, Curtea va examina cu o atenție deosebită sursa acestor materiale, în special fiabilitatea și obiectivitatea acestora , precum și autoritatea și reputația autorului, seriozitatea investigațiilor prin intermediul cărora au fost compilate, consecvența concluziilor acestora și coroborarea lor cu alte surse (a se vedea Khasanov și Rakhmanov , citată anterior, pct. 114).

Curtea observă că China a semnat Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (ICCPR), dar nu l - a ratificat. În consecință, atât în temeiul dreptului internațional cutumiar, cât și al art. 18 din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor, obligațiile sale se limitează la a se abține de la acte care ar încălca obiectul și scopul acestui pact. Guvernul chinez este astfel scutit de la sistemul de raportare al Com itetului Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (HRC), iar persoanele fizice nu pot depune plângeri la HRC în legătură cu pretinsele încălcări ale drepturilor lor care sunt protejate de ICCPR.

În 1988, China a ratificat Convenția împotriva torturii și altor pedepse ș i tratamente cu cruzime, inumane sau degradante; cu toate acestea, nu este parte la Protocolul opțional la aceasta, care a instituit un mecanism de plângeri individuale. În plus, după ratificarea convenției menționate, China a declarat că nu recunoaște autoritatea CPT de a efectua o anchetă, în conformitate cu art. 20 din convenția menționată.

În consecință, nu este posibil ca persoanele care susțin că le -au fost încălcate drepturile fundamentale ale omului să recurgă la niciun mecanism internațional independent de protecție (a se compara D.I. împotriva Bulgariei , nr. 32006/20, pct. 75, 14 decembrie 2021) sau ca vreun organism internațional independent să efectueze o anchetă la fața locului în China fără invitația acesteia din urmă.

Curtea observă, de asemenea, că, în pofida anumitor îmbunătățiri adu se legislației interne chineze în ceea ce privește interzicerea și prevenirea 22

În observațiile sale finale din 12 decembrie 2008 referitoare la China, CPT ș i - a exprimat profunda îngrijorare cu privire la „utilizarea sistematică și generalizată a torturii și a relelor tratamente aplicate suspecților reținuți de către poliție, în special pentru a obține mărturii sau informații care să fie utilizate în cadrul proceselor penale” și „rapoartele privind cazurile de abuz în detenție, inclusiv de numărul mare de decese, posibil legate de tortură sau de rele tratamente” (supra, pc t. 3 5 ). Cur tea a mai observat că încadrarea unei cauze c a intrând sub incidența Legii privind păstrarea secretelor de stat le permite autorităților de aplicare a legii să refuze accesul deținuților la avocați, o garanție fundamentală pentru prevenirea torturii ( ibidem ). În observațiile sale finale din 3 februar ie 2016 referitoare la China, CPT și - a menținut îngrijorarea profundă față de rapoartele constante care indică faptul că practica torturii și a relelor tratamente este încă adânc înrădăcinată în sistemul de justiție penală, care se bazează în mod excesiv pe mărturii ca temei pentru condamnări (supra, pct. 3 6 ). Curtea observă, de asemenea, că raportorul special al Organizației Națiunilor Unite pentru tortură a observat că „tortura rămâne larg răspândită în China [...]” (supra, pc t. 37). Conform celor relatate de Amnesty International, avocații care au formulat plângeri de tortură și au încercat să determine investigarea acestora s - au confruntat adesea ei înșiși cu tortura ca mijloc de represiune și descurajare (supra, pc t. 40). D epartamentul de Stat al SUA, Human Rights Watch și Freedom House au raportat, de asemenea, torturarea și rele tratamente aplicate deținuților (supra, pc t. 39 și 43- 44).

Curt ea a declarat, în repetate rânduri, că nu pretinde că Convenția a fi un mijloc de a cere statelor contractante să impună standardele Convenției altor state (a se vedea Harkins și Edwards împotriva Regatului Unit, nr. 9146/07 și 32650/07, pct. 129, 17 ianua rie 2012). Cu toate acestea, în cazul în care există numeroase deficiențe semnificative în legislația internă din statul de destinație, precum și acuzații de abuzuri grave identificate în rapoarte independente, provenind din numeroase surse, ar trebui să s e acord e beneficiul îndoielii unei persoane care solicită protecție (a se vedea J.K. și alții împotriva Suediei , citată anterior, pct. 98).

Guvernul a susținut că, potrivit autorităților chineze, reclamantul, în urma extrădării sale, va fi deținut într -un centru în care îi vor fi garantate toa te drepturile sale fundamentale. A susținut, de asemenea, că centrele de detenție 23

Curtea observă, de asemenea, că Guvernul a obținut numai declarații neoficiale din partea autorităților chineze cu privire la respectarea drepturilor omului ale reclamantului (supra, pc t. 9 ). Aceasta reține faptul că Guvernul nu a solicitat niciun fel de garanții diplomatice care să permită Curții să evalueze dacă astfel de asigurări ar oferi în practică o garanție suficientă că reclamantul va fi protejat împotriva riscului de rele tratamente [a se vedea, mutati s mutandis , Khasanov și Rakhmanov , citată anterior, pct. 101 și Othman (Abu Qatada) împotriva Regatului Unit, nr. 8139/09, pct. 187-189, CEDO 2012].

În consecință, având în vedere observațiile părților și rapoartele sus - menționate emise de diverse organisme ale Organizației Națiunilor Unite, precum și de organizații guvernamentale și neguvernamentale naționale și internaționale, cărora Curtea le acordă o importanță considerabilă (a se vedea Sufi și Elmi , citată anterior, pct. 231), aceasta consideră că amploarea cu care tortura și alte forme de rele tratamente sunt raportate în mod credibil și constant ca fiind utilizate în centrele de detenție și penitenciarele chinez e (supra, pct. 7 9 ), poate fi echivalată cu existența unei situații generale de violență. Astfel, reclamantul este scutit de obligația de a prezenta motive personale specifice de teamă, fiind suficient să se stabilească faptul că, în urma extrădării, acesta va fi plasat într - un centru de detenție sau într -un penitenciar (a se vedea Khasanov și Rakhmanov , citată anterior, pct. 96). Î ntrucât nu se contestă faptul că reclamantul va fi deținut în China în cazul în care ordinul de extrădare ar fi pus în aplicare, Curtea constată că este stabilit faptul că reclamantul s - ar confrunta cu un risc real de rele tratamente dacă ar fi extrădat în acest stat. 24

Reclamantul s-a plâns de asemenea, în temeiul art. 5 § 1 din Convenție, că procedurile privind detenția sa în așteptarea extrădării au fost arbitrare și nejustificat de îndelungate. Art. 5 § 1 prevede : „1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor le gale: f) dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extr ădare.” A. Cu privire la admisibilitat e 1. Observațiile părților

Guvernul a susținut că acest capăt de cerere formulat în temeiul art. 5 § 1 lit. f) din Convenție este inadmisibil din cauza neepuizării căilor de atac interne. Acesta a indicat că reclamantul nu a contestat nici prima încheiere de dispunere a arestării provizorii în vederea extrădării, pronunțată de instanța regională din Varșovia la 8 august 2017 (su pra, pct. 20), nici împotriva încheierilor prin care a fost prelungită măsura respectivă, pronunțate la 12 ianuarie, 13 aprilie, 12 septembrie 2018 și, respectiv, 12 februarie 2019 (supra, pct. 23).

Reclamantu l n u a fost de acord. Acesta a arătat că a contestat prima încheiere de menținere a arestării sale pronunțate de instanța regională din Varșovia la 14 septembrie 2017 și încheierea ulterioară a aceleiași instanțe din 12 ianuarie 2018. Reclamantul a mai susținut că, potrivit jurisprudenței consacrate- a Curții (în special, Marchowski împotriva Poloniei , nr. 10273/02, pct. 54, 8 iulie 2008), reclamanții nu sunt obligați să formuleze recurs împotriva fiecărei decizii de prelungire a detenției lor. 2. Motivarea Curți i

În ceea ce privește capete de cerere formulate în temeiul art. 5 § 3, Curtea a statuat deja că o contestație împotriva unei ordonanțe de reținere, o cerere de eliberare (depusă fie la procuror, fie la instanță, în funcție de stadiu l procedurii) și un recurs formulat împotriva unei decizii de prelungire a detenției urmăresc același scop în dreptul polonez: obiectivul acestora este de a asigura o revizuire a legalității detenției în orice moment în cursul unei proceduri (inclusi v al procedurii de extrădare) și de a obține eliberarea în cazul în care circumstanțele respectivei cauze nu mai justifică continuarea 25

Curtea consideră că aceeași abordare trebuie adoptată în cazurile în care reclamantul, în t emeiul art. 5 § 1 lit. f), pune sub semnul întrebării legalitatea detenției sale în vederea extrădării. Acest lucru este deosebit de relevant atunci când, cum e cazul în speță, reclamantul subliniază că pretinsul caracter arbitrar al reținerii sale este legat de durata nejustificată a acesteia.

În speță, reclamantul a fost reținut pe durata unei proceduri de extrădare timp de mai mult de patru ani; detenția sa a fost prelungită de mai multe ori. Reclamantul a contestat patru înc heieri de prelungire a detenției sale, printre care se numără cele mai recente două încheieri (supra, pc t. 27- 28).

Rezultă că capătul de cerere formulat în temeiul art. 5 § 1 lit. f) nu poate fi respins în temeiul art. 35 § 1 și § 4 din Convenție pentru neepuizare a căilor de atac interne. Curtea constată, de asemenea, că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie așadar să fie declarată admisibil. B. Cu privire la fon d 1. Argumentele părților

Reclaman tul a susținut că autoritățile poloneze nu au acționat cu diligența cuvenită, întrucât a fost reținut timp de peste de trei ani și autoritățile naționale nu au acționat cu celeritate. Acesta a susținut că procedura ar fi putut fi derulată mai rapid și că e l nu a contribuit la nicio întârziere. A subliniat, de asemenea, că aplicarea măsurii provizorii de către Curte nu însemna că reclamantul trebuia ținut în detenție și că decizia prelungirii detenției sale fusese responsabilitatea exclusivă a autorităților naționale.

Guvernul a susținut că detenția reclamantului fusese hotărâtă pentru a asigura buna desfășurare a procedurii de extrădare. A susținut că acest lucru a fost necesar având în vedere circumstanțele speței reclamantului, în special faptul că acesta se sustrăsese justiției anterior, călătoriile sale numeroase și mijloacele sale financiare, precum și posibilitatea de a traversa liber frontierele naționale în cadrul spațiului Schengen.

Guvernul a susținut, de asemenea, că procedurile în fața instanței regionale din Varșovia și a Curții de Apel Varșovia au durat aproximativ un an – până la 26 iulie 2018 – și că durata acestora a fost justificată în special de necesitatea de a solicita autorităților chineze informații suplimentare (supra, pct. 9). În ceea ce privește perioada care urmează acestei date, Guvernul a subliniat că extrădarea reclamantului nu ar fi putut avea loc din 26

În plus, Guvernul a arătat că, în formularea încheierilor de prelungire a detenției reclamantului, au fost prezentate motive cuprinzătoare pentru necesitatea aplicării continue a acestei măsuri, aceasta nefiind în niciun fel arbitrară. 2. Motivarea Curții (a) Principii general e

Curtea reiterează faptul că art. 5 § 1 lit. f) din Convenție nu prevede ca detenția să fie considerată în mod rezonabil necesară – de exemplu, pentru a împiedica o persoană să comită o infracțiune sau să se sustragă. Orice privare de libertate în temeiul celei de- a doua părți a art. 5 § 1 lit. f) va fi justificată doar atâta timp cât are loc procedura de extrădare sau expulzare. În cazul în care astfel de proceduri nu sunt judecate cu diligența cuvenită, detenția va înceta de a fi permisă în temeiul art. 5 § 1 lit. f) [a se vedea Chahal , citată anterior, pct. 113 și A. și alții împotriva Regatului Unit (MC), nr. 3455/05, pct. 164, CEDO 2009].

Privarea de libertate prevăzută la art. 5 § 1 lit. f) din Convenție trebuie să fie „legală”. În cazul în care „legalitatea” detenției este în litigiu (inclusiv aspectul dacă „o procedură prevăzută de lege” a fost respectată), Convenția se referă în mod esențial la legislația națională și prevede obligația de a se conforma normelor de fond și de procedură ale acesteia. Cu toate acestea, respectarea legislației naționale nu este suficientă: Art. 5 § 1 prevede, de asemenea, că orice privare de libertate trebuie să fie conformă cu scopul de a proteja individul împotriva arbitrariului [ A. și alții împotriva Regatului Unit (MC), pct. 164, cu trimiteri suplimentare]. Este un principiu fundamental că nici o detenție care este arbitrară nu poate fi compatibilă cu art. 5 § 1, iar noțiunea de „arbitrariu” prevăzută la art. 5 § 1 este mai amplă decât nerespectarea dreptului inter n, astfel încât privarea de libertate poate fi legală în raport cu dreptul intern, dar totuși arbitrară și, prin urmare, contrară în raport cu Convenția [a se vedea, de exemplu, Saadi împotriva Regatului Unit (MC), nr. 13229/03 pct. 67 și urm., CEDO 2008]. Pentru a nu fi catalogată drept arbitrară, detenția în temeiul art. 5 § 1 lit. f) trebuie să fie efectuată cu bună - credință; trebuie să fie strâns legată de motivul detenției invocat de Guvern; locul și condițiile de detenție să fie adecvate; durata detenț iei ar trebui să nu depășească ceea ce se cere în mod rezonabil pentru scopul urmărit [a se vedea Rustamov împotriva Rusiei , nr. 11209/10, pct. 150, 3 iulie 2012 ș i Al Husin împotriva Bosniei și Herțegovina (nr. 2) , nr. 10112/16, pct. 97, 25 iunie 2019] . 27

Reclamantul a fost arestat la 6 august 2017 și se află în continuare în detenție. Părțile nu au contestat faptul că arestarea acestuia a fost dispusă în vederea extrădării sale din Polonia și intră sub incidența art. 5 § 1 lit. f) din Convenție.

Curtea observă că durata totală a detenției reclamantului poate fi împărțită în două etape. Prima etapă a durat mai puțin de un an - între 6 august 2017 (data are stării reclamantului) și 26 iulie 2018 (data încheierii Curții de Apel Varșovia în cauză). Durata acestei etape poate fi atribuită în principal faptului că două seturi de proceduri au avut loc simultan: procedura de extrădare și cea de azil. Aceste proceduri au fost urmărite de autorități cu diligența cuvenită, iar Curtea nu poate detecta nicio perioadă lungă de inactivitate de care statul poate fi criticat în această etapă.

Același lucru nu este totuși valabil în ceea ce priveș te perioada cuprinsă între 26 iulie 2018 și data prezentă. Guvernul a afirmat că durata acestei perioade s- a datorat în principal măsurii provizorii indicate de Curte în temeiul art. 39 din 12 septembrie 2018, întrucât a împiedicat ministrul justiției să emită o decizie de extrădare. Curtea observă că Guvernul a susținut în același timp că procedura internă nu se finalizase încă, deoarece cauza privind legalitatea extrădării reclamantului era pe rolul Curții Supreme (supra, pct. 46).

În această privință, Curtea reiterează faptul că statele contractante sunt obligate, în temeiul art. 34 din Convenție, să respecte măsurile provizorii prevăzute la art. 39 din Regulamentul Curții [a se vedea Mamatkulov și Askarov împotriva Turciei (MC), nr. 46827/99 și 46951/99, pct. 99 -129, CEDO 2005- I]. Cu toate acestea, punerea în aplicare a unei măsuri provizorii în urma unei indicații a Curții către un stat parte, conform căreia ar fi de dorit ca o persoană să nu fie returnată într - o anumită țară, nu are, în sine, niciun efect asupra faptului că privarea de libertate a acestuia se face în conformitate cu art. 5 § 1 [a se vedea Gebremedhin (Gaberamadhien) împotriva Franței , nr. 25389/05, pct. 74, CEDO 2007- II]. Pe de o parte, aplicarea unei măsur i provizorii de către Curte nu implică în mod necesar detenția, care poate fi aplicată numai în strictă conformitate cu dreptul intern și după ce se iau în considerare soluții alternative [a se vedea Keshmiri împotriva Turciei (nr. 2) , nr. 22426/10, pct. 3 4, 17 ianuarie 2012, și Al Husin , citate supra, pct. 68]. Pe de altă parte, dacă, așa cum este cazul în speță, procedura de extrădare este încă în curs de desfășurare, faptul că a fost indicată o măsură provizorie nu poate absolvi guvernul pârât de obligația sa de a efectua această procedură cu aceeași diligență cuvenită ca toate procedurile de extrădare care implică detenția în temeiul art.5 § 1 lit. f) din Convenție.

În acest context, Curtea observă că procedura de extrădare în cauza reclamantului nu a fost suspendată ca urmare a măsurii provizorii indicate de Curte. Dimpotrivă, atunci când măsura a fost aplicată, comisarul pentru protecția drepturilor civile ceruse deja dosarul reclamantului pentru a putea 28

Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că autoritățile naționale nu au acționat cu diligență și nu s -au asigurat ca durata detenției reclamantului să nu fie mai mare decât cea necesară în mod rezonabil pentru scopul urmărit.

În consecință, având în vedere natura procedurii de extrădare, al cărei scop este de a se a sigura că urmărirea penală a reclamantului va fi continuat ă în alt stat, precum și întârzierile nejustificate din cadrul procedurii poloneze, Curtea constată că detenția reclamantului nu a fost „legală” în sensul art. 5 § 1 lit. f) din Convenție și că, prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții. III. CU

În temeiul art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul s - a plâns că s -ar confrunta cu un risc real de denegare flagrantă de dreptate în cazul în care fi judecat în China. Art. 6, în măsura în care este relevant, prevede: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, […], care va hotărî […] asupra […] oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva s a.”

Curtea a constatat anterior că extrădarea reclamantului în China ar conduce la o încălcare a art. 3 din Convenție (supra, pct . 84). Având în vedere acest lucru, Curtea consideră că nu este necesar să examineze dacă, în speță, ar exista de asemenea o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție .

În conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, prezenta hotărâre devine definitivă a) atunci când părțile declară că nu vor cere retrimiterea cauzei în fața Marii Camere sau b) la trei luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în fața Marii Camere nu a fost cerută sau c) atunci când 29

Curtea consideră că măsurile indicate Guvernului în temeiul art. 39 din Regulamentul Curții (supra, punctul 1 4 ) trebuie să rămână în vigoare până în momentul în care prezenta hotărâre devine definitivă sau până în momentul în care Curtea ia o nouă decizie în acest sens. V. CU

Reclamantu l a solicitat suma de 60 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material (ca urmare a pierderilor de venituri pentru perioada arestării sale) și 50 000 EUR cu titlu de prejudiciu m oral.

Guvernul a considerat că sumele pretinse de reclamant erau excesive ș i nejustificate.

Curtea constată că reclamantul nu a prezentat niciun element de probă care să confirme afirmațiile sale cu privire la prejudiciul material invocat; prin urmare, respinge această pretenție. Pe de altă parte, Curtea acordă reclamantului 6 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit. B. Cheltuieli de judecată

Reclamantul a solicitat, de asemenea, 12 600 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată în fața instanțelor interne. Acesta nu a solicitat nicio sumă pentru cheltuielile de judecată suportate în fața Curții, întrucât avocatul său l -a reprezentat pro publico bon o .

Guvernul a susținut că orice cerere privind cheltuielile suportate în cadrul procedurii de extrădare este prematură, întrucât procedura este încă pendinte, iar instanțele naționale sunt încă pe punctul de a lua o decizi e cu privire la cheltuielile de judecată aferente acestor proceduri.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabilește caracterul r eal, necesar și rezonabil al acestora. În speță, ținând seama de elementele pe care le deține și de criteriile menționate mai sus, Curtea consideră rezonabil să se acorde suma de 12 600 EUR pentru cheltuielile din cadrul procedurilor interne, plus orice su mă care poate fi cerută reclamantului cu titlu de impozit. 30

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca Central ă Europeană, majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă; 2. Hotărăște că, în cazul extrădării reclamantului în China, a fost încălcat art. 3 din Convenție; 3. Hotărăște că a fost încălcat art. 5 § 1 din Convenție; 4. Hotărăște că nu este necesar să examineze capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenție; 5. Decide continuarea aplicării măsurii provizorii indicate Guvernului în temeiul art. 39 din Regulamentul Curții la 12 septembrie 2018 până la data la care prezenta hotărâre devine definitivă sau până la o decizie contrară; 6. Hotărăște (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Conve nție, următoarele sume care trebuie convertite în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății: (i) 6 000 EUR (șase mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral; (ii) 12 600 E UR (douăsprezece mii șase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată; (b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobând ă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale; 7. Respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pe ntru celelalte capete de cerere . 31