CASE OF J.I. v. CROATIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF J.I. v. CROATIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și

revizuit de IER (http://ier.gov.ro

/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA ÎNTÂI

CAUZA

J.I. ÎMPOTRIVA CROAȚIE

I

(Cererea nr. 35898/16)

HOTĂRÂRE

Art. 3 (procedural) • Lipsa unei anchete eficiente privind

presupusele

amenințări cu moartea la adresa victimei vulnerabile a unui viol formulate de

agresor, tatăl acesteia, cu încălcarea dreptului intern

STRASBOURG

8 septembrie 2022

DEFINIT

IVĂ

30 ianuarie 2023

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

În cauza J.I. împotriva Croației,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția întâi), reunită într

-o

cameră compusă din:

Marko Bošnjak,

președint

e

,

Péter Paczolay

,

Krzysztof Wojtyczek,

Alena Poláčková

,

Erik Wennerström,

Ioannis Ktistakis,

Davor Derenčinović,

judecători,

ș

i Renata Degener,

grefier de secție,

având în vedere:

cererea (nr.

35898/16) îndreptată împotriva Republicii Croația, prin care o

resortisantă al acestui stat, doamna J.I. („reclamanta”), a sesizat Curtea la 17

iunie 2016, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale („Convenția”);

decizia de a comunica cererea Guvernului croat („Guvernul”);

decizia de a nu divulga numele reclamantei;

având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și observațiile

prezentate în replică de reclamantă;

observațiile prezentate de Centrul European pentru Drepturile Romilor,

care a primit încuviințarea președintelui secției să intervină;

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 7 iunie 2022 și la 28 iunie

2

022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:

INTRODUCE

RE

1.

Tatăl reclamantei a fost încarcerat pentru acuzațiile de viol și incest

împotriva acesteia. În timpul învoirii, acesta a amenințat că o va ucide pe

reclamantă prin rudele acesteia întrucât o considera responsabilă pentru

încarcerarea sa. Reclamanta s-

a plâns de caracterul inadecvat al răspunsului

autorităților la acuzațiile sale privind amenințările grave din partea tatălui său,

susținând că a fost discriminată pe baza originii sale rome.

ÎN FAPT

a

s-

a născut în 1988 și locuiește în Zagreb. Aceasta a fost

reprezentată de doamna S. Bezbradica Jelavić, avocat în Zagreb.

3.

Guvernul a fost reprezentat de agentul său guvernamental, doamna Š.

Stažnik.

4.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate

după cum urmează.

2

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZE

I

5.

La 12 mai 2009, tatăl reclamantei, B.S., a fost găsit vinovat și

condamnat la opt ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și

incest în formă continuată împotriva reclamantei. Ace

sta a fost, de asemenea,

condamnat în cadrul unei acțiuni pentru infracțiuni minore legate de viole

nță

domestică. A fost trimis să execute pedeapsa cu închisoarea în penitenciarul

L.

produsă de evenimente. În 2014, și

-

a schimbat numele, tunsoarea și aspectul

fizic.

ianuarie 2015, lui B.S. i s-

a acordat o recompensă pentru persoanel

e

private de libertate sub forma învoirii într-

un oraș

din apropiere. La 6 iunie

2015, acestuia i s-

a acordat învoirea pentru a merge la locul său obișnuit de

reședință

.

8.

La o dată nespecificată, reclamanta a aflat de la rudele sale că B.S. a

primit învoire, că o căuta și a amenințat că o va ucide întrucât, în opinia

acestuia, ea era responsabilă pentru încarcerarea sa. Rudele au avertizat

-o pe

reclamantă să stea departe de partea de oraș în care se afla B.S. în timpul

învoirii.

II. CONTACTE

LE

RECLAMANT

EI CU POLIȚIA

9.

La 11 august 2015, la 9.45 p.m., reclamanta a apelat la linia de asistență

pentru situații de urgență și a declarat că îi era teamă să meargă prin oraș

pentru că era posibil ca violatorul său, B.S., să fi evadat din penitenciar și că

ar fi amenințat

-o prin intermediul unor rude.

10.

Potrivit Guvernului, imediat după primirea apelului reclamantei, la

9.51 p.m. poliția a contactat autoritățile penitenciare pentru a le comunica

dacă B.S. evadase. La 9.55 p.m., au fost informați că nu a evadat, ci că s

-a

folosit de învoire și că a revenit în penitenciar mai devreme, la 6.30 p.m. De

asemenea, nu au fost raportate nereguli cu privire la învoirea acestuia.

Reclamanta a fost informată despre faptele stabilite și i s

-

a spus să contactez

e

cea mai apropiată secție de poliție în cazul în care B.S. încerca să o contacteze

personal. Potrivit reclamantei, l-

a întrebat pe ofițerul de poliție dacă trebuie

să raporteze amenințările la o secție de poliție, dar i s

-

a spus că „nu are sens

să depună

un raport deoarece nu

s-

a întâmplat nimic efectiv”.

a

s-a mutat ulterior într-

o altă parte a orașului și a încetat să

mai meargă la întâlnirile de la un centru de asistență socială situat în zona în

care stătea B.S. pe

durata învoirii.

3 septembrie 2015, reclamanta l-

a văzut pe B.S. stând înt

r

-

o stație

de autobuz. De îndată ce l

-

a văzut, a fugit într

-un magazin, de unde a apelat

poliția, și doi ofițeri de poliție de sex masculin au sosit

12 minute mai târziu.

Reclamanta le-

a spus că violatorul ei, B.S., era afară, că a amenințat că o

3

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

omoară prin intermediul rudelor sale și că era prea speriată să iasă din

magazin, deși avea bilet pentru autobuzul de la 2.00 p.m. Ofițerii de poliție

au mers

ulterior să discute cu B.S., care a declarat că nu a văzut

-o pe

reclamantă și nici nu a amenințat

-

o și că probabil inventează acest lucru

pentru a nu mai primi învoire. Atât B.S., cât și reclamanta au fost apoi însoțiți

de ofițerii de poliție la autobuzel

e lor, asigurându-

se că nu există nici un

contact între aceștia.

13.

Potrivit reclamantei, atitudinea ofițerilor de poliție care au intervenit

față de ea, ca persoană de origine romă, a fost una disprețuitoare; au fost duri

ș

i arog

anți și nu au răspuns la rugămințile ei de a

-

i oferi un pahar cu apă.

Aceștia au făcut, de asemenea, comentarii că vor avea multe documente de

completat ca urmare a apelului său, deși erau la sfârșitul turei. La întrebarea

dacă era necesar să raporteze amenințările la secția de poliție competentă,

ofițerii de poliție au afirmat că nu era necesar, pentru că tocmai le raportase

lor.

14.

Potrivit Guvernului, ofițerii de poliție au găsit

-

o pe reclamantă vizibil

tulburată și plângând. Aceștia au cerut angajaților magazinului două pahare

cu apă, pe care reclamanta le

-

a băut. Au cerut în mod expres reclamantei să

raporteze amenințările formulate de B.S. la secția de poliție competentă, în

cazul în care ar considera că sunt grave.

15.

Partea relevantă a raportului oficial al poliției privind intervenția,

întocmit la 13 octombrie 2015 de ofițerii D.M., M.J. și M.B. este redactat

după cum urmează:

„Ajungând la ...] [stația principală de autobuz] la 1.05 p.m., am găsit

-

o [pe reclamantă]

care a declarat că [...] l

-

a văzut pe tatăl său, B.S., care își executa pedeapsa cu

închisoarea pentru că o violase, [și] că a amenințat

-

o, prin intermediul unor mătuși, că

o va ucide atunci când o va vedea, acesta fiind motivul pentru care ea a fugit

imediat la

subsolul brutăriei și a apelat poliția, pentru că îi era teamă să iasă a

fară.

[Împreună cu colegii sosiți], [...] l

-

am găsit pe B.S. care a declarat că execută pedeapsa

cu închisoarea [...] și că avea învoire din penitenciar de două zile [...]

În ceea ce privește amenințările la adresa fiicei sale, [B.S.] a declarat că nu a amenințat

niciodată pe nimeni, că mai avea opt luni de închisoare de executat și că reclamanta

făcea acest lucru astfel încât să nu poată [continua să beneficieze de în

voiri].

[B.S.] a fost însoțit la autobuzul său [...], precum și [reclamanta], și aceasta a fost

informată să raporteze poliției amenințările, în cazul în care le considera grav

e [...]”.

III. PLÂNGEREA RECLAMANTEI PRIVIND ACTIVITAT

E

A POLIȚIE

I

11 septembrie 2015, reclamanta s-

a plâns în scris în fața centrului

de executare a pedepselor privative de libertate al Tribunalului V și în fața

Administrației Penitenciare a Ministerului Justiției cu privire la amenințăr

ile

aduse de B.S. și la faptul că i

s

-

a acordat învoire către locul său de reședinț

ă.

A solicitat ca învoirile să fie suspendate.

4

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

17.

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate a răspuns că nu are

competența să examineze a

specte legate de recompensele acordate

persoanelor private de libertate.

23 septembrie 2015, reclamanta a depus la penitenciarul L. o cere

re

ca lui B.S. să nu îi fie acordate învoiri

La 2 octombrie 2015, administrația

penitenciarului a răspuns că, potrivit informațiilor de care dispunea, B.S. nu

fusese suspectat de săvârșirea vreunei infracțiuni în timpul învoirilor și că

nu

existau informații potrivit cărora reclamanta ar fi depus o plângere penală

împotriva

acestuia. Totodată, administrația penitenciarului a suspenda

t

învoirea acordată anterior lui B.S., dar pe care nu o primise, de a merge la

locul său de reședință.

a plâns în fața

Departamentului Afaceri Interne din cadrul Ministerului Internelor cu privire

la comportamentul ofițerilor de poliție din 11 august și 3 septembrie 2015,

susținând că fusese nelegal, și solicitând ca plângerea sa referitoare la

amenințările grave formulate împotriva sa de către B.S. să fie înaintată

parchetului competent pentru acțiuni ulterioare

.

20.

La 28 septembrie 2015, plângerea reclamantei a fost înaintată

Serviciului pentru etică din cadrul Direcției de Poliție a municipiulu

i

Z., care

a obținut declarații scrise de la ofițerii de poliție care au fost implicați în

intervenții la datele în cauză. Plângerea referitoare la amenințările grave

formulate de B.S. nu a fost înaintată parchetului competent.

21.

La 23 octombrie 2015, Unitatea control intern din cadrul poliției i

-a

răspuns reclamantei că nu au existat omisiuni sau abateri în activitatea

ofițerilor de poliție.

22.

La 26 octombrie 2015, Direcția de Poliție a municipiului Z.

a

prezentat

un raport complet privind comportamentul poliției în legătură cu

evenimentele din 11 august și 3 septembrie 2015, care, în măsura în care este

relevant, este redactat după cum urmează:

„Conform cererii dumneavoastră și ținând seama de plângere[a reclamantei], vă

informăm că anchetele efectuate nu au confirmat acuzațiile din plângere, pe care, prin

urmare, le considerăm nefondate. Anchetele efectuate nu au evidențiat omisiuni, acte

nelegale sau comportament inadecvat din partea ofițerilor de poliț

ie care au intervenit

în evenimentele în cau

ză.

Respectiv, în ceea ce privește acțiunile desfășurate la 11 august 2015, [...] s

-a stabilit

că în ziua respectivă la 9.45 p.m. o femeie a apelat [poliția din Z.], afirmând că are

nevoie de asistență privind evenimentele care au avut loc în urmă cu șase ani, când a

fost violată de tatăl ei, B.S., care, potrivit cunoștințelor sale, a evadat din penitenciarul

L. [Reclamanta] a continuat afirmând că a auzit de la mătușile sale că, astăzi (11 august

2015), tatăl său a participat la un grătar la surorile sale din D. și că îi era teamă de el,

deși nu a amenin

țat

-

o în persoană.

Operatoarea de la dispeceratul de poliție a informat

-o pe... [superiorul acesteia], care

[a comunicat cu autoritățile competente și a stabilit că B.S. primise învoire... și că a

revenit în penitenciarul L. la 11 august 2015].

[...]

5

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

[...] [Operatoarea de la dispeceratul de poliție informat

-

o pe reclamantă... despre

faptul stabilit în mod clar că tatăl ei se afla în penitenciarul L. și a sfătuit

-o s

ă apeleze

la [linia de asistență pentru situații de urgență] sau la cea mai apropiată secție de pol

iție

dacă tatăl ei o contacta în vreun fel..

.

[...]

În ceea ce privește acțiunile desfășurate la 3 septembrie 2015, la 12.53 p.m., secția de

poliție din Z. a primit un apel [din partea reclamantei], solicitând intervenția poliției,

afirmând că se află în Stația principală de autobuz din Z., unde se ascundea d

e tatăl său

[aflat în învoire din penitenciar].

[...]

Sosind la locul faptei... la 1.05 p.m., ofițerul D.M. a găsit

-

o[...] [pe reclamantă] [...]

care a declarat că [...] se află în brutărie pentru că l

-

a văzut pe tatăl său, B.S., care

executa pedeapsa cu închisoarea în penitenciarul V. pentru că o violase, și care o

amenințase, prin intermediul unor mătuși, că o va ucide atunci când o va găsi, motiv

pentru care s-

a refugiat imediat în subsolul brutăriei și a cerut ajutor din partea po

liției,

pentru că era speriată. [.

..]

[Încă doi ofițeri de poliție au sosit la fața locului și au discutat cu B

.S.]...”.

23.

Reclamanta a înaintat ulterior o plângere constituțională în fața Curți

i

Constituționale (

Ustavni sud Republike Hrvatske

), în care se plângea de

faptul că autoritățile naționale nu au protejat

-o împotriva faptelor de

intimidare și de victimizare repetată săvârșite de B.S., precum și de faptul c

ă

nu au anchetat eficient amenințările grave la adresa vieții sale. Aceasta s

-a

plâns, de asemenea, de faptul că a fost discriminată din cauza originii sale

rome. Reclamanta a invocat,

inter alia

, art. 3, art.

8 și art. 14 din Convenție.

Părțile relevante ale plângerii acesteia din contenciosul constituțional sunt

redactate după cum urmează:

„[...]

20.1.1.

Încălcarea sub aspect material a art. 3 din Conven

ție

Reclamanta este victimă a violurilor comise de propriul tată biologic, B.S. În plus,

B.S. a fost condamnat și pentru violența domestică față de recla

mantă.

Din cauza abuzurilor sexuale suferite, reclamanta a petrecut ceva timp într-

un adăpost

[pentru femei]... În cursul procedurii penale [împotriva lui B.S.], reclamanta a fost

extrem de traumatizată, a avut tendințe de suicid și predispusă la automutilare. Cu toate

acestea, ca urmare a muncii și eforturilor sale, reclamanta a reușit să își revină din

autodistrugere și și

-

a refăcut viața, întrerupând toate legăturile cu viața sa anterioară. S

-

a mutat în altă parte a orașului

, și

-

a schimbat numele și prenumele [...].

În plus, reclamanta a lucrat activ la propria persoană și la stabilizarea stării sale

psihice, astfel încât, în pofida faptului

c

ă este o victimă a abuzurilor sexuale, a reușit să

depășească trauma și se află în prezent

într

-

o relație intimă stabilă.

Schimbarea numelui și a adresei a fost făcută pentru a

-

l împiedica pe tatăl ei să o

găsească și să îi facă rău după ce a ieșit din penitenciar. Pentru a fi recunoscută cu și

mai multă dificultate, și

-

a schimbat, de asemenea, culoarea părului

.

Având în vedere infracțiunile extrem de grave și atroce săvârșite împotriva ei de

propriul său tată, nu este surprinzător că reclamanta a fost extrem de îngrijorată să afle

că tatăl ei o căuta și că dorea să o ucidă

.

6

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

În pofida tuturor acestor lucruri, ofițerul de poliție care a răspuns la apelul său d

in 11

august 2015, precum și ofițerii de poliție care au intervenit la 3 septembrie 2015 au fost

extr

em de insensibili la situație și la sentimentele reclamantei, și comportamentul lor a

fost contrar Protocolului privind procedurile în cazurile de abuzuri sexuale și

Protocolului privind procedurile în cazurile de violență domestică.

[...]

Cu toate acestea

, [în pofida legislației existente], ofițerul de poliție care a răspuns la

apelul acesteia la 11 august 2015, precum și ofițerii de poliție care au intervenit la 3

septembrie 2015, nu au acționat față de reclamantă cu o sensibilitate sporită, ci într

-un

mo

d umilitor și discriminatoriu, bazat pe gen și [originea r

omă].

Acest fapt transpare din următoarele fapte: [ofițerii de poliție] nu aveau asupra lor

nicio hârtie sau un stilou pentru a nota declarația reclamantei, unul dintre ofițerii de

poliție i

-a cerut

în mod arogant reclamantei să îi folosească telefonul mobil pentru a

-

și

suna șeful, deoarece «nu avea credit pe telefonul său mobil», au ignorat în totalitate

cererea reclamantei de a primi un pahar cu apă, [...] de asemenea, au ignorat cererea

acesteia d

e a merge pe lângă ea în timp ce o însoțeau la autobuz... , și în loc,

ofițerii de

poliție au mers în fața ei, au comentat cu grosolănie și aroganță în fața candidatului

„acum vom avea multe hârtii de scris, și este sfârșitul turei noastre.” În plus, în to

t acest

timp o priveau pe reclamantă cu superficialitate și dispreț, ca și cum ar fi gândit [...]

«probleme ale țiganilor»..

.

Acțiunile ofițerilor de poliție au făcut ca reclamanta să se simtă și mai rușinată și

vinovată. În loc să se simtă protejată, reclamanta avea impresia că polițiștii nu aveau de

gând să facă nimic în legătură cu plângerea ei. După c

e i

-

a întrebat pe ofițerii de p

oliție

dacă trebuie să meargă la secția de poliție S. pentru a raporta ceea ce tocmai se

întâmplase, i-

au spus că nu era nevoie, pentru că tocmai le raportase totul. [Ofițerii de

poliție nu au întrebat rudele acesteia dacă acuzațiile sale privind amenințările erau reale,

ci doar au verificat dacă s

-

a raportat că B.S. locuia cu aceste când primea învoirea.] Din

cauza modului în

care poliția a tratat

-

o, reclamanta a fost dezamăgită, tulburată și

traumatizată și a trebuit să ia tranchilizante pentru a se

calma.

În plus, din cauza retraumatizării, reclamanta și

-

a reamintit intens violențele suferite,

motiv pentru care nu mai putea s

imți intimitate sau apropiere față de partenerul său

[actual] ca înainte.

[...]

20.1.2.1.

Omisiuni în ceea ce privește plângerile reclama

ntei

În ciuda faptului că reclamanta a relatat poliției în detaliu motivele sale de teamă și

neliniște, ofițerii de poliție nu au verificat acuzațiile acesteia [...].

Ca justificare pentru [...] îndeplinirea superficială a sarcinilor lor, ofițerii de poliție au

declarat că B.S. nu o amenințase în mod direct pe reclama

ntă.

Cu toate acestea, respectiva explicație a ofițerilor de poliție a omis în mod intenț

ionat

un fapt crucial pentru care acest lucru se întâmpla, și anume faptul că, prin schimbarea

identității, a înfățișării și a adresei sale, reclamanta se ascundea încă cu succes de tatăl

său. Prin urmare, singurul motiv pentru care amenințările nu fuseseră transmise direct

reclamantei și motivul pentru care acestea nu fuseseră duse la îndeplinire constă în

faptul că tatăl reclamantei nu o putuse găsi. Acest fapt nu îl împiedică însă să o caute în

mod activ în timp ce se

af

lă în libertate.

[...]

7

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

Reclamanta a fost pusă în poziția de a fi nevoită să aștepte producerea unui a

tac fizic

și potențial letal doar pentru a putea solicita protecția autorităților de stat și judiciare,

ceea ce înseamnă că statul a expus în mod conștien

t

reclamanta la un pericol din

partea

tatălui său...

20.1.2.2.

Lipsa unei anchete cu privire la acuzațiile reclaman

tei

Obligația procedurală a statului a fost, de asemenea, încălcată prin faptul că nu a

existat o anchetă oficială eficientă asupra plângerii

reclamantei privind actele nelegale

ale poliției. [...]

[Scrisoarea Unității de control intern din cadrul poliției din 23 octombrie 2015] afirmă

astfel în general că „după primirea apelurilor telefonice, ofițerii de poliție au luat rapid

măsurile adecvate prevăzute de lege, informând

-

o astfel pe reclamantă cu privire la

posibile acțiuni ulterioare [...]

”.

Cu toate acestea, nu se specifică care au fost acțiunile și măsurile luate și care este

legea care le prevede, și nici nu sunt numiți ofițerii de poliție intervenienți [la datele în

cauză] [...], ceea ce conduce la concluzia că plângerile reclamantei nu au fost luate

foarte în serios.

În plus, contrar celor afirmate în scrisoare, reclamanta nu a fost niciodată informată

cu privire la acțiunile pe

care le

-a

r fi putut întreprinde și când a întrebat dacă tre

buie să

raporteze aceste evenimente la [...] [poliție], i s

-

a spus că nu, pentru că ea tocmai le

raportase. În pofida acestui fapt, nu a fost inițiată nicio procedură oficială în urma

plângerii sale.

[...]

Având în vedere că infracțiunea de amenințare în temeiul art. 139 alin. (2) C. pen.

face obiectul urmăririi penale din oficiu, era obligația poliției de a transmite plângerea

sa penală către parchetul din Z., în special în măsura în care ofițerii

de poliți

e i-au spus

reclamantei că declarația sa din 3 septembrie 2015 a fost considerată plângere pentru

amenințare, transmisă secției de poliție din Z

.

[...]

”

24.

La 8 decembrie 2015, Curtea Constituțională a declarat plângerea

reclamantei inadmisibilă pe motiv că răspunsul Unității de control intern d

in

cadrul poliției nu constituia o decizie susceptibilă controlului constituțional

în temeiul art. 62 din Legea privind Curtea Constituțională. Decizia a fost

comunicată avocatului

reclamantei la 17 decembrie 2015.

IV.

EVOLUȚII ULTERIOARE

25.

La 29 aprilie 2016, B.S. a fost liberat condiționat până la 5 martie

întrucât acesta era resortisan

t al Bosniei și Herțegovinei și nu avea statut legal

în Croația. A fost escortat la graniță, de unde a plecat în Bosnia și

Herțegovina

.

Guvernului, lui B.S. i s-

a interzis intrarea în Croația în două

rânduri, în 2017.

Acesta a decedat ulterior la o dată nespecificată.

27.

Potrivit Guvernului, după ce a primit notificarea prezentei cereri, în

2018, parchetul competent a deschis un dosar pentru a se desfășura o anchetă

8

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

și pentru a se stabili dacă

reclamanta a depus plângeri penale împotriva lui

B.S. fără ca acestea să fi fost înregistrate în mod corespunzător.

10 septembrie 2019, Parchetul Municipiului Z. a primit din partea

Direcției de Poliție a municipiului Z. un raport special în care se afirma că nu

s-

a putut efectua o ședință de audiere de informare cu reclamanta potrivit

ordinului dispus, întrucât aceasta nu a putut fi găsită la adresa sa înregistrată.

Reclamanta a informat telefonic poliția în ziua respectivă că era plecată și că

se va întoarce la jumătatea lunii octombrie 2019

.

29.

Parchetul Municipiului Z. a transmis ulterior alte două citații

reclamantei, care au fost primite înapoi nelivrate.

brie 2019, reclamanta a fost apelată de poliție și a

comunicat că nu dorește să facă nicio declarație în lipsa avocatului. Avocatul

reclamantei a informat poliția că reclamanta se află

într

-

o stare psihică foa

rte

dificilă și că nu este capabilă să facă declarații referitoare la evenimente

.

31.

La 9 iulie 2020, procurorul municipiului Z. a primit de la secția de

poliție din Z. un raport special în care afirma că nu a putut avea loc o ședință

de audiere de informare cu reclamanta, deo

arece nu a dorit să răspundă

solicitărilor.

CADRUL JURIDIC ȘI PR

ACTICA RELEVANTE

I.

DREPTUL ȘI PRACTI

CA

INTERNE RELEVANTE

32.

Dispozițiile relevante din Codul penal (

Kazneni zako

n

, Gazeta

Oficială nr. 125/11, cu modificările ulterioar

e) astfel cum erau în vigoare la

momentul faptelor, sunt redactate după cum urmează:

Amenințarea

Articolul 139

„(2) Persoana care amenință serios pe cineva sau o persoană apropiată acestuia cu

moartea, că îl/o va răni grav fizic[...] se va pedepsi cu închisoarea de pâ

nă la trei ani.

[...]

(4)

[...] [i]nfracțiunea prevăzută la alineatul 2 va fi urmărită penal la plângere

prealabilă [din partea victimei], cu excepția cazului în care infracțiunea [..] e

ste comisă

[...] împotriva unui membru al familiei [care

va fi urmărită penal din oficiu]

.”

33.

Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală (

Zakon o

kaznenom postupku

, Gazeta Oficială nr. 152/08, cu modificările ulterioare)

astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, sunt

redactate după cum

urmează:

Articolul 205

„(1) O plângere [penală] este înaintată în scris, oral sau prin alte mijloace procurorului

competent.

9

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

(2)

[...] O plângere verbală [penală] se înregistrează în scris

[...].

(3) În cazul în care plângerea [penală] a fost depusă de către victimă, depunerea

acesteia va fi confirmată victimei în scris, preci

zându

-

se conținutul de bază al plângeri

i

[...]

.

(4) În cazul în care a fost depusă o plângere [penală] în fața instanței, poliției sau a

parchetului din afara juris

dicției, plângerea va fi acceptată și va fi înaintată de îndată

procurorului competent.

[...]

”

Art. 206

„(1) În urma examinării plângerii [penale], procurorul o va respinge în cazul în care

se stabilește:

(a)

că infracțiunea raportată nu este urmărită

penal din ofic

iu;

[...]

(d) că nu există nicio suspiciune rezonabilă că suspectul a săvârșit infracțiunea

raportată [...]”.

Articolul 207

„(1) În cazul în care există motive de suspiciune că a fost săvârșită o infracțiune pentru

care se desfășoară proceduri penale din oficiu, poliția are dreptul și îndatorirea de

a lua

măsurile necesare:

1)

să găsească autorul infracțiunii, pentru a se asigura că făptuitorul sau par

ticipantul

la infracțiune nu se ascunde sau nu eva

dează;

2)

să descopere și să securizeze urmele unei infracțiuni și obiectele care pot fi folosite

la stabilirea faptelor; ș

i

3)

să colecteze toate informațiile care ar putea fi utile pentru desfășurarea cu succes

a procedurilor penale.

(2)

Poliția sesizează de îndată procurorul cu privire la to

ate anchetele privind

infracțiunile penale, dar nu mai târziu de 24 de ore de la momentul efectuării acțiunii

[...]

.

[...]

(4)

Pe baza anchetelor efectuate, poliția, în conformitate cu un regulament special,

întocmește o plângere penală sau un proces

-verbal privind anchetele efectuate, în care

menționează toate probele colectate. Conținutul declarațiilor făcute de cetățeni în mod

individual în colectarea de informații nu este inclus în procesul

-verbal penal [...].

Alături de procesul

-verbal penal [...] se

depun obiecte, schițe, fotografii, documente

privind măsurile și acțiunile întreprinse, note oficiale, declarații și alte materiale care

pot fi utile pentru desfășurarea cu succes a proc

edurilor.

(5)

În cazul în care poliția află ulterior despre noi fapte, probe sau descoperă urme

ale unei infracțiuni, este obligată să colecteze informațiile necesare și să transmită

imediat un raport în acest sens procuror

ului.

(6)

La cercetarea infracțiunilor, poliția va acționa, de asemenea, în conformitate cu

preveder

i

le unei legi speciale și cu regulamentul adoptat în baza legii respe

ctive.”

10

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

34.

Dispozițiile relevante ale Legii privind atribuțiile și competențele

poliției (

Zakon o policijskim poslovima i ovlastima

, Gazeta Oficială nr. 76/09

ș

i

92/14), astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, sunt redactate după

cum urmează:

Articolul 11

„(1) În cazul în care există motive de suspiciune că a fost săvârșită o infracțiune

pentru care procedurile penale sunt inițiate din oficiu [...], poliția efectuează

o urmărire

penală.”

Articolul 36

„(1) În cazul în care există motive de suspiciune că a fost săvârșită o infracțiune

pentru care procedurile penale sunt inițiate din oficiu [...], ofițerul de poliție poate

colecta informații de la o persoană care este susceptibilă de a avea cunoștință despre

circumstanțele legate de acea infracțiune [...].

(2)

Ofițerul de poliție poate colecta informații de la cetățeni la sediu [al poliției], la

locul de muncă al cetățenilor, într

-

un alt loc adecvat și cu consimțământul prealabil al

persoanei la domiciliul acesteia.

(3)

Ofițerul de poliție colectează informații de la victima unei infracțiuni, acționând

cu măsuri speciale de precauție.”

Articolul 62

„(1) Ofițerul de poliție este obligat să primească o plângere privind o infracțiune

pentru care sunt inițiate proceduri penale din oficiu. În cazul în care plângerea este

comunicată telefonic sau printr

-

un alt dispozitiv de telecomunicații, se asigură că este

înregistrată electronic, atunci când este posibil, și se întocmește o notă o

ficială.

(2) În cazul în care plângerea se depune verbal, reclamantul este avertizat cu privire

la consecințele raportării false și, dacă este necesar, se solicită clarificări și preze

ntarea

de documente și alte date la care face

trimitere reclamantul, pentru a se evalua

justificarea plângerii. Se întocmește proces

-verbal pentru raportul verbal, în care sunt

înregistrate avertismentele formulate.

(3)

Dacă, în ciuda explicațiilor oferite, ofițerul de poliție evaluează că nu a fost

comisă nicio infracțiune urmărită penal din oficiu, acesta îl avertizează pe reclaman

t că

depunerea plângerii nu este justificată. La cererea expresă a reclamantului, ofițerul de

poliție va consemna plângerea penală.”

Articolul 63

„(1)

În cazul în care, la depunerea unei plângeri penale sau efectuarea unei anchete,

se stabilește că plângerea se referă la o infracțiune urmărită în justiție în nume perso

nal

sau că evenimentul nu are caracteristicile unei infracțiuni, poliția informează

reclamantul în mod co

respunzător [...]”.

Articolul 64

„(1) În cazul în care există motive de suspiciune că a fost săvârșită o infracțiune

pentru care procedurile penale sunt inițiate din oficiu [...], poliția colectează informații

11

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

cu privire la infracțiunea respectivă [...] [inclusiv] făptașul, participanții, indiciile,

dovezile și alte circumstanțe utile pentru detectarea și clarificarea infr

acțiunii

[...]”

.

(2)

Cu excepția cazului în care este altfel prevăzut de lege, atunci când poliția

colectează informații și date privind o infracțiune pentru care procedurile penale sunt

inițiate din oficiu, se întocmește proces

-

verbal penal și se înaintează fără întârziere

procurorului competent.”

irea discriminării

(

Zakon o suzbijanju diskriminacije

, Gazeta Oficială nr. 85/2008) sunt

următoarele:

Articolul 1

„(1) Prezenta lege asigură protecția și promovarea egalității drept cea mai mare

valoare a ordinii constituționale a Republicii Croația, creează condiții p

entru realizarea

egalității de șanse și reglementează protecția împotriva discriminării pe criterii de rasă

sau origine etnică sau culoarea pielii, sex, limbă, religie, convingeri politice sau de altă

natură, origine națională sau socială, avere, apartenență la un sindicat, educație, statut

social, stare civilă sau familială, vârstă, sănătate, handicap, moștenire genetică,

identitate de gen, exprimare sau orientare sexua

lă.

(2)

Discriminare în sensul prezentei legi reprezintă punerea oricărei

persoane într-o

poziție dezavantajoasă pentru oricare dintre motivele menționate la alin. 1 din prezentul

articol, precum și a rudelor apropiate ale acesteia. [...]”

Articolul 16 alineatul (1)

„Orice persoană care consideră că, din cauza discriminării, or

icare dintre drepturile

sale a fost încălcat poate solicita protecția acestui drept în cadrul unei acțiuni în care

este stabilirea acestui drept constituie principala chestiune în discuție și poate solicita,

de asemenea, protecție în cadrul unei proceduri

separate în temeiul art. 17 din prez

enta

lege.”

Articolul 17

„(1) Persoana care se pretinde că este victimă a discriminării în conformitate cu

prevederile prezentei legi poate introduce acțiune în justiție și să sol

icite:

1.

să fie pronunțată o hotărâre prin care să se stabilească că pârâtul a încălcat dre

ptul

la egalitate de tratament al reclamantului sau faptul că o acțiune sau o omisiune a

pârâtului poate conduce la încălcarea dreptului la egalitate de tratament al reclamantului

(cerere de constatare a

discriminării);

2.

să fie interzisă săvârșirea [de către pârât a] unor acte care încalcă sau pot încălca

dreptul la egalitate de tratament al reclamantului sau un ordin prin care să înceteze

discriminarea sau consecințele acesteia (cerere de interzicere s

au eliminare a

discriminării);

3.

să fie reparate prejudiciile materiale și morale cauzate de încălcarea drepturilor

protejate prin prezenta lege (cerere de despăgu

bire);

4.

să se publice în presă pe cheltuiala inculpatului o hotărâre prin care să se con

state

o încălcare a dreptului la egalitate de tratamen

t.”

36.

Dispozițiile relevante ale Legii privind protecția împotriva violenței

domestice (

Zakon o zaštiti od nasilja u obitelji

, Gazeta Oficială nr. 137/2009,

12

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

cu

modificările ulterioare), astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor,

erau redactate după cum urmează:

Măsuri de protecție

Articolul 11

„(1) Scopul

măsurilor de protecție este de a preveni violența domestică, de a asigura

protecția sănătății și siguranța victimei și de a elimina circumstanțele care permit sau

sunt favorabile săvârșirii unei noi infracțiuni; acestea sunt aplicate pentru a pune capăt

pericolelor la adresa victimelor violenței domestice și altor membri ai famil

iei.

(2) În plus față de măsurile de protecție prevăzute de Legea privind infracțiunile

minore, instanța poate aplica următoarele măsuri de protecție:

- tratamente psihosociale obligatorii,

-

ordin de protecție în ceea ce privește victima violenței d

omestice,

- interzicerea

hărțuirii și intimidării persoanelor victime ale violenței,

[...]

”

Aplicarea măsurilor de protecție

Articolul 18

„(1) Măsurile de protecție prevăzute la art. 11 din prezenta lege pot fi aplicate în m

od

independent, fără impunerea unei amenzi sau a altei sancțiuni contravenționale.

(2) Măsurile de protecție pot fi aplicate din oficiu, la cererea procurorului autorizat

sau la cererea victimei violențelor domestice

.”

libertate (

Zakon o izvršavanju kazne

z

atvora

, Gazeta Oficială nr. 128/1999,

cu modificările ulterioare), astfel cum era în vigoare la momentul faptelor,

era redactat după cum urmează:

„3. La solicitarea penitenciarului [...] biroul de probațiu

ne va îndeplini sarcinile

necesare pentru primirea persoanei private de libertate după liberare [din penitenciar]

în conformitate cu legea care reglementează liberarea condiționată.

pentru o infracțiune contra libertății sexuale [...], penitenciarul informează direcția din

Ministerul de Justiție competentă pentru sprijinirea victimelor și martorilor în vederea

informării victimei, a persoanei vătămate sau a familiei acestora.”

38.

Partea relevantă a Regulamentului privind recompensele acordate

persoanelor private de libertate (

Pravilnik o pogodnostima zatvorenika

,

Gazeta Oficială nr. 66/2010), este redactată după cum urmează:

Articolul 4

„(1)

Recompensele acordate pentru a avea un contact mai frecvent cu lumea

exterioară sunt:

[...]

4.

ieșirea cu un vizitator înt

r

-

o locație care se află în penitencia

r,

13

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

[...]

6.

învoire pentru deplasarea la locul de reședință [.

..]”

Articolul 13

„(6) Pentru a stabil

i posibilitatea de acordare a recompenselor de la [...] art. 4 alin. 4

[...] [și] 6 din prezentul regulament, pe lângă celelalte condiții prevăzute în regulament,

se vor lua, de asemenea, în considerare următoar

ele:

– tipul

și circumstanțele infracțiunii săvârșite,

– atitudinea

persoanei private de libertate față de infracțiunea săvârșit

ă,

– reacția

victimei și a familiei victimei la posibilitatea de a fi acordate recompense

de acest gen [...]

”.

ea privind probațiunea (

Zakon o probaciji

, Gazeta

Oficială nr. 143/12), astfel cum era în vigoare la momentul faptelor, era

redactat după cum urmează:

„1.

Atunci când decide cu privire la recompensa învoirii unei persoane private de

libertate pentru a se

deplasa la reședința acesteia, penitenciarul sau închisoarea poate

solicita un raport din partea serviciului de proba

țiune.

2.

Raportul către penitenciar sau închisoare conține informații despre familia

persoanei private de libertate, circumstanțele din comunitatea sa, circumstanțele

relevante pentru decizia de acordare a recompensei și, dacă este posibil, relația victimei

sau a familiei victimei în raport cu infracțiunea săvâr

șită.”

privind proceduril

e în cazurile de violență internă

(

Protokol o postupanju u slučaju nasilja

u obitelji

a fost adoptat în 2008 de

Ministerul Familiei, Veteranilor de Război și al Solidarității

Intergeneraționale. În ceea ce privește atribuțiile poliției, acesta prevede că,

atunci când poliția primește informații în orice fel și de la orice persoană cu

privire la un caz de violență domestică, doi ofițeri de poliție, de preferință de

sex masculin și feminin, trebuie să intervină fără întârziere și să interogheze

victima în loc

ații separate, fără ca presupusul făptuitor să fie prezent. Aceștia

au, de asemenea, obligația de a obține informațiile necesare privind violența

suferită de victimă, de a interoga și de a institui proceduri adecvate împotriva

făptuitorului și de a informa

victima cu privire la drepturile sale.

Constituțională a constatat o încălcare a art. 23 din Constituție și a art. 3 din

Convenție ca urmare a unei anchete ineficiente din partea poliției asupra unei

plângeri formulate de o suspectă în cursul interogatoriului său.

42.

Părțile relevante ale Raportului anual pe 2015 al Ombudsmanului

pentru Egalitatea de Gen din Rep

ublica Croația sunt redactate după cum

urmează:

„2.1.4. Nereguli ale poliției și ale justiției în soluționarea problemelor victimelor

violenței domestice

În ceea ce privește activitatea și conduita ofițerilor de poliție în cazurile de violență

domestică și între parteneri, Ombudsmanul subliniază bunele practici în principiu,

14

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

precum și cooperarea și comunicarea consacrată cu Ministerul Internelor, care se

re

flectă în luarea în considerare a avertismentelor și a recomandărilor sale. Cu toate

acestea, în unele cazuri, au fost remarcate anumite omisiuni, și anume exemple de

practici defectuoase în acțiunile poliției, precum și în cele ale organelor judiciare,

pa

rchetului și instanțelor, care sunt descrise mai j

os.

Pe baza experienței sale îndelungate în practică, Ombudsmanul a stabilit următoa

rele

omisiuni principale ale organelor autorizate în activitatea lor de combatere și

prevenire

a violenței domestice:

În

gestionarea violenței domestice, precum și în raportarea ulterioară către instanță,

poliția deseori nu ia în considerare, și nici nu menționează în procesul

-verbal sau în

rechizitoriu întregul context și cronologia violențelor dintre membrii familiei, dint

re

victime și făptuitori, în special așa

-

numitul istoric al violențelor domestice sau al

violențelor anterioare, raportate anterior sau nu, ci se ocupă exclusiv de evenimentul

pentru care intervi

n.

[...]

În unele cazuri, poliția nu reacționează la violență întrucât nu este definită în Legea

protecției împotriva violenței domestice [...].

2.1.5.

Recomandări

[...]

5)

Înființarea de departamente speciale de poliție cu personal polițienesc mixt (de sex

masculin-

feminin) angajați profesioniști, cu studii superi

oare, care se vor ocupa

exclusiv de violența domestică într

-un mod sensibil la aspectele de ge

n.

6) Educarea continuă a ofițerilor de poliție, a procurorilor și a judecătorilor c

u privire

la egalitatea de sex și de gen, precum și cu privire la violența domestică, standardele,

declarațiile și convențiile internaționale legate de prevenirea violenței împotriva

femeilor [...]. Prin educație, să se asigure o înțelegere și aplicare unificată a politicii

«toleranță zero» față de violența domestică și violența împ

otriva femeilor în general, de

către procurori și judecători, și să se înțeleagă că violența împotriva femeilor este o

violență bazată pe gen.

”

43.

Părțile relevante ale Raportului anual pe 2021 al Ombudsmanului

pent

ru Egalitatea de Gen din Republica Croația sunt redactate după cum

urmează:

„2.1.6. Acte

ale poliției și justiției față de victimele violenței domes

tice

Ombudsmanul subliniază faptul că poliția a făcut cel mai mare progres în domeniul

procesării și combaterii violenței domestice și violenței în rândul persoanelor apropiate.

În cursul perioadei de referință, Ombudsmanul a consemnat modul în care, în cadrul

procedurilor de combatere a discriminării inițiate împotriva poliției [în urma plângerilor

adresate bi

roului său]... într

-

un număr tot mai mare de cazuri, direcția de poliție, aflată

deja în faza incipientă a implicării sale, recunoaște discriminarea pe criterii de gen în

rândurile sale și ia măsuri rapide și eficiente pentru a o combate și pentru a

-i sanc

ț

iona

pe cei responsabili. În consecință, se poate concluziona că poliția a continuat în 2021

educația agenților săi și a continuat să îmbunătățească sistemul recunoașterii

timpurii a

violenței de gen [...

].

Cu toate acestea, pentru a obține cu adevărat schimbări și pentru a inversa tendințele

negative, toate părțile interesate, în special toate organele profesionale responsabile cu

prevenirea violenței și resocializarea făptuitorilor, parchetul, sistemul judiciar, dar și

15

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

presa, politicienii și, în special, sistemul educațional, ar trebui să își adapteze acțiunile

și practicile la cele mai bune practici internaționale în combaterea violenței împotriva

femeilor și împotriva violenței domestice. Astfel cum s

-

a menționat anterior, aceasta

înseamnă în principal asigurarea unor mecanisme preventive eficiente, toleranța zero

față de violență, în special prin politică penală și justiție, asigurarea unei formări

continue și sistematice la toate nivelurile societății, precum și introducerea formării și

educării periodice, în special pentru profesioniștii din acest domeniu și introducerea

resocializării pe termen lung și obligatorii a făptuitorilor

[...].

2.1.8.

Considerente finale și recomandăr

i

Subliniind în special importanța educației complete, a prevenirii violenței și a

resocializării făptuitorilor, care, potrivit Ombudsmanului, constituie aspectele cele

mai

importante și neglijate în mod semnificativ în lupta împotriva violenței împotriva

femeilor în Republica Croația, Ombudsmanul face următoarele recomandări pen

tru a

îmbunătăți cadrul juridic și legislativ pentru a combate violența de gen, și în special

feminicidul:

(1)

Consolidarea cooperării interministeriale dintre toate părțile interesate, î

n special

a cooperării departamentale dintre poliție și procuror în cazurile de violență domestică

și violență împotriva femeilo

r.

(2)

Introducerea de formare sistematică și regulată pentru judecători și procurori [...].

(3) Formarea continuă a personalului din poliție și din sistemul de asistență socială,

legat de aplica

rea Protocolului privind procedurile în cazurile de violență domestică și

a altor reglementări în domeniul protecției împotriva violenței domestice [...].”

II.

DREPTUL INTERNAȚION

A

L RELEVANT

A. Consiliul

Europei

mandarea Rec(2002)5 din 30 aprilie 2002 privind protecția

femeilor împotriva violenței, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a

declarat, printre altele, că statele membre trebuie să introducă, să dezvolte

și/sau să îmbunătățească, acolo unde este necesar, politicile naționale

împotriva violenței pe baza unei maxime siguranțe și protecții a victimelor,

sprijin și asistență, modificarea dreptului penal și civil, creșterea sensibilizării

opiniei publice, formarea profesioniștilor care se confruntă cu violența

împotriva femeilor și prevenirea acesteia. În ceea ce privește violența

domestică, Comitetul de Miniștri a recomandat ca statele membre să clasifice

toate formele de violență în familie drept infracțiuni și să prevadă

posibilitatea de a lua măsuri,

între altele, pentru a permite sistemului judiciar

să adopte măsuri provizorii ca să protejeze victimele, să interzică

făptuitorului să contacteze, să comunice cu sau să se apropie de victimă, sau

să locuiască sau să pătrundă în zone stabilite. De asemenea, ar trebui să

sancționeze toate încălcările măsurilor impuse făptuitorului și să instituie un

protocol obligatoriu pentru ca poliția și serviciile medicale și sociale să

urmeze aceeași procedură.

45.

Dispozițiile relevante ale Convenției privind prevenirea și combaterea

violenței împotriva femeilor și a violenței domestice („Convenția de la

16

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

Istanbul”), care a intrat în vigoare în ceea ce privește Croația la 1 octombrie

2018, au fost citate în

Kurt împotriva Austriei

[(MC), nr. 62903/15, pct. 76-

86, 15 iunie 2021]. Convenția de la Istanbul prevede în continuare:

Articolul 56

– Măsuri de protec

ție

„1. Părțile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a proteja

drepturile și interesele victimelor, in

clusiv nevoile lor speciale ca martori, în toate

etapele investigațiilor și ale procedurilor judiciare, în specia

l prin:

a)

luarea de măsuri în vederea protecției lor, precum și protecției familiilor lor și a

martorilor față de intimidare, represalii și victimizare repetată;

b)

asigurarea faptului că victimele sunt informate, cel puțin în cazurile în care

victimele și familia ar putea fi în pericol, atunci când agresorul evadează sau este

eliberat temporar sau definitiv;

c)

informarea lor, în condițiile prevăzute de legislația internă, cu privire la drepturile

lor, la serviciile pe care le au la dispoziție și la traiectoria dată plângerii lor, la acuzați

i,

la progresul general al investigației sau al procedurilor, la rolul lor în acestea, precum

ș

i la re

z

ultatul cazului lor [...

].”

B.

Organizația Națiunilor Unite

46.

Partea relevantă a Raportorului Special al ONU privind violența

împotriva femeilor, cauzele și consecințele acesteia asupra misiunii sale în

Croația, publicată la 3 iunie 2013, are următorul cuprins

:

„IV.

Principalele domenii de preocupare

A.

Prevenția și protecția

1.

Poliția

48.

Polițiștii sunt adesea primii respondenți la violența domestică și modul în care

reacționează, atitudinea față de victimă și protecția oferită de aceștia sunt vitale pentru

promovarea siguranței victimelor și a responsabilizării făptuitorilor. În plus, poliția

servește drept legătură importantă între victime și sistemul judiciar și alte servicii,

întrucât ofițerii de poliție joacă un rol important în transferarea sau transportarea

victimelor către furnizorii de servicii, precum adăposturi, ONG

-

uri și spitale. Deși în

prezent există ofițeri de poliție specializați care au fost instruiți pentru cazurile de

violență domestică, aceștia nu sunt disponibili în toate secțiile și la orice oră. Primii

respondenți (ofițerii de serviciu) tind să fie ofițeri de poliție generaliști în majoritatea

cazurilor.

49.

Poliția face legătura dintre victimă și instanțe, întrucât, în practică, poliția

ac

ționează ca procurori în cazurile de contravenționale. Rolul lor de procuror în

sistemul contravențional poate ajuta victima să depășească problemele probatorii cu

care s-

ar putea confrunta. Deși o victimă ar putea iniția proceduri contravenționale pe

cont

propriu și ar putea obține măsuri de protecție, aceasta se va confrunta în continuare

cu contestația colectării de probe pe cont propriu. În ciuda acestui rol important în

prevenirea și protejarea femeilor împotriva violenței, raportorul special a constat

at

lacune și deficiențe semnificative în ceea ce privește răspunsurile acestora atunci când

se confruntă cu violența domestică. Ofițerii de poliție tind să presupună că violența

domestică este o chestiune privată sau rezultat al abuzului de alcool. Acest l

ucru poate

17

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

duce la o reacție ineficientă a poliției, cum ar fi incapacitatea de a lua în seri

os violența

domestică, de a informa victimele despre drepturile lor, de a le trimite către servicii sau

de a-

l sancționa pe făptuitor. În plus, în unele cazuri se efectuează dublă arestare, în

care atât făptuitorul, cât și victima sunt arestați și uneori acuzați de infracțiuni precum

tulburarea ordinii publice. Statisticile arată că femeile constituie până la 35% din

arestări în cazurile de violență domestic

ă.

50.

Această situație poate fi explicată prin absența unor orientări clare oferite

ofițerilor de poliție în Regulamentul de procedură în cazurile de violență a familiei și în

Legea privind protecția împotriva violenței domestice. Pe lângă definițiile din Legea

privind protecția împotriva violenței domestice și din dreptul penal, care sunt vagi, nu

există orientări oficiale cu privire la care nivel de violență domestică constituie o

infracțiune sau o contravenție. Raportorul special a fost informat că poliția a e

labora

t

anumite reguli neoficiale pentru a decide dacă să înainteze un dosar ca infracțiune sau

contravenție, bazându

-

se pe o abordare de tip „trei abateri”: după două contravenții, a

treia încălcare devine penală. Aceasta înseamnă că primele abateri fără violență gravă

sunt considerate contravenții. Cazurile de violență din fața copiilor sunt tratate în mod

similar în mod inconsecvent și, uneori, duc la acuzații penale, dar în alte cazuri, la

acuzații de contravenție.

”

III. DREPTUL RELEVANT AL UNIUNII EUROPEN

E

47.

Directiva Parlamentului European și a Consiliului (2012/29/UE) din

25 octombrie 2012 stabilește standarde minime privind drepturile, sprijinirea

și protecția victimelor criminalității. Partea relevantă a directiv

ei, care trebuie

implementată în legislațiile naționale ale statelor membre ale Uniunii

Europene până la 16 noiembrie 2015, prevede următoarele :

Preambul

„(9) Criminalitatea reprezintă un prejudiciu pentru societate și, în aceeași măsură,

constituie o în

călcare a drepturilor individuale ale victimelor. Ca atare, victimele

criminalității ar trebui să fie recunoscute și tratate cu respect, atenție și profesio

nalism,

fără a fi discriminate în vreun fel [...]. În toate contactele cu o autoritate competentă în

contextul procedurilor penale [...], ar trebui să se țină seama de situația personală și de

necesitățile imediate, vârsta, genul, eventuala dizabilitate și de maturitatea victimelor

criminalității, respectându

-

se totodată pe deplin integritatea lor fizică, mentală și

morală. Victimele criminalității ar trebui să fie protejate împotriva victimizării

secundare și repetate, precum și împotriva intimidării și a răzbunării, să primească

sprijin adecvat pentru a se facilita recuperarea lor și să beneficieze de u

n acces suficient

la justiție.

[...]

(52) Ar trebui să fie disponibile măsuri de protecție a siguranței și demnității

victimelor și a membrilor familiei acestora împotriva victimizării secundare și repetate,

precum și a intimidării și răzbunării, cum ar fi ordonanțele președințiale sau ordinele de

protecție sau de restricție cu caracter provizoriu.

[...]

(63) Pentru a încuraja și a facilita denunțarea infracțiunilor și pentru a permite

victimelor să întrerupă ciclul victimizărilor repetate, este esențial ca acestea să aibă la

dispoziție servicii de sprijinire fiabile și ca autoritățile competente să fie pregătite să

18

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

răspundă sesizărilor victimelor cu atenție, cu profesionalism și în condiții

nediscriminatorii. Acest lucru ar putea spori încrederea victimelor în sistemele judiciare

penale ale statelor membre și ar putea reduce numărul de infracțiuni nedenunțate.

Practicienii care sunt susceptibili de a primi plângeri din partea victimelor cu p

rivire la

infracțiuni ar trebui să fie formați în mod corespunzător pentru a facilita denunțarea

infracțiunilor și ar trebui adoptate măsuri pentru a permite denunțarea de către părți

terțe, inclusiv de către organizații ale societății civile. Ar trebui să fie posibilă fol

osirea

unor mijloace tehnice de comunicare, precum e-

mail, înregistrări video sau formulare

electronice pentru formularea plângerilor.”

Articolul 5

Dreptul victimelor în momentul formulării unei plângeri

„(1) Statele membre se asigură că victimele primesc o confirmare scrisă de

înregistrare a plângerii lo

r formale depuse de acestea la autoritatea competentă a unui

statul membru, care conține elementele de bază ale infracțiunii respective.”

ÎN DREPT

I. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

3 DIN

CONVENȚI

E

a

s-a plâns de

faptul că autoritățile interne nu au protejat

-o

împotriva intimidărilor și victimizării repetate, precum și de faptul că nu au

răspuns efectiv la amenințările grave formulate de B.S. la adresa vieții sale.

Aceasta a invocat art. 3 și art. 8 din Convenție.

49.

Având în vedere competența sa de a realiza încadrarea juridică a

faptelor [a se vedea

Radomilja și alții împotriva Croației

(MC), nr.

37685/10

ș

i 22768/12,

pct.

114, 20 martie 2018], Curtea consideră ca este adecvat să

examineze capetele de cerere ale reclamantei în temeiul ar

t. 3 din Convenție

,

care prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori

degradante.

”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

1.

Argumentele părților

(a) Guvernul

50.

Guvernul a transmis că respectiva cerere este prematură. După ce a

fost informat despre cauza reclamantei în fața Curții, parchetul a deschis din

oficiu o anchetă pentru a stabili dacă au existat omisiuni în comportamentul

poliției în cazul reclamantei. Dosarul respectiv, care privește acuzațiile de

neînregistrare a plângerilor penale ale reclamantei și pretinsul comportamen

t

jignitor față de aceasta din cauza originii sale rome, era încă pendinte.

19

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

51.

În plus, Guvernul a susținut că reclamanta nu

a epuizat c

ăile de atac

interne. A explicat că sistemul juridic intern prevedea două mecanisme de

drept penal prin care reclamanta ar fi putut solicita despăgubiri pentru

presupusa încălcare a drepturilor sale conferite de Convenție.

rimul rând, ar fi putut depune o plângere penală împotriva

ofițerilor de poliție sau a membrilor personalului din penitenciar suspectați că

i-

ar fi pus în pericol integritatea fizică. Într

-un astfel de caz, parchetul

competent ar fi putut declanșa urmărire penală în cadrul căreia reclamanta ar

fi avut statutul de victimă. În cazul neînceperii urmăririi penale, reclamanta

ar fi putut contesta actele de urmărire penală și, în cele din urmă, ar fi formul

at

plângere în fața Curții Constituționale, care s

-ar fi

pronunțat ulterior

prima

facie

cu privire la presupusele încălcări ale drepturilor sale. În susținerea

eficacității acestei căi legale, Guvernul a făcut trimitere la decizia Curții

Constituționale nr. U

-IIIBi-2349/2013 din 10 ianuarie 2018 (a se vedea supra,

pc

t. 41

).

Cu toate acestea, în loc să depună o plângere penală la procurorul

competent împotriva ofițerilor de poliție în mod individual, reclaman

ta a

depus o plângere împotriva activității poliției la Ministerul Internelor.

al doilea rând, reclamanta ar fi putut formula în nume propriu o

cerere de acuzare pentru amenințări împotriva lui B.S., prin care s

-ar fi stabilit

dacă ar fi fost supusă intimidărilor sau victimizării repetate și, în cazul unui

răspuns afirmativ, l

-

ar fi pedepsit pe făptuitor. Potrivit dreptului intern,

procedura penală pentru amenințări poate fi inițiată doar de victimă.

(b) Reclamanta

54.

Reclamanta a susținut că a depus o plângere cu privire la activitatea

ofițerilor de poliție la 22 septembrie 2015, în timp ce parchetul a deschis o

anchetă abia în 2018, după ce prezenta cerere a fost comunicată Guvernului

pârât. Astfel, era

evident că singurul scop al acestei anchete era să

demonstreze Curții că statul efectua o anchetă în conformitate cu Convenția.

55.

Reclamanta a subliniat că, în scrisoarea sa din septembrie 2015, a

solicitat, de asemenea, să fie întreprinse toate acțiunile pentru a i se asigura

protecția drepturilor sale. Printre acestea se numără inițierea de proceduri

penale împotriva lui B.S. de către parchet pentru infracțiunea de amenințare

gravă, astfel cum este definită la art. 139 alin. (2) C. pen., care a fost raportată

de către reclamantă în calitate de victimă

.

56.

Reclamanta a susținut, de asemenea, că, în temeiul dreptului intern,

amenințările grave la adresa unei persoane apropiate (inclusiv a unui membru

de f

amilie) erau susceptibile urmăririi penale din oficiu și că nu era obligată

să inițieze procedură de acuzare în nume propriu pentru amenințări. Poliția

primise de la reclamantă informații cu privire la existența unor amenințări

grave din partea lui B.S. în

două rânduri, în august și în septembrie 2015. Era

responsabilitatea poliției și în limitele competențelor prevăzute de lege să

efectueze cercetări penale pe baza acestor informații și să înainteze plângerea

sa penală procurorului competent.

20

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

57.

Reclamanta a considerat că Guvernul a încercat să îi impună o sarcină

disproporționată în ceea ce privește epuizarea căilor de atac interne. Întrucât

era evident că atât inițierea cât și desfășurarea de proceduri penale erau de

competența poliției și a parchetului, era nelegitim de așteptat ca o victimă a

violului, care a făcut obiectul victimizării repetate, să reacționeze pe trei

fronturi diferite, înaintând o plângere penală, procedură de acuzare în nume

propriu pentru amenințări și o acțiune civilă pentru discriminare.

58.

Reclamanta a reamintit că o pretenție întemeiată referitoare la rele

tratamente grave nu trebuia să facă obiectul unei plângeri penale, ci putea fi

orice acțiune (în scris sau verbal) care să ofere autorităților competente indicii

privind tratamentele nelegale sau amenințările. Compararea de către Guvern

a cauzei reclamantei cu Decizia Curții Constituționale nr. U

-IIIBi-2349/201

3

nu era relevantă întrucât cauza respectivă privea o investigație ineficientă

privind comportamentul nelegal al poliției împotriva unei persoane suspectate

de o infracțiune, nu a unei victime extrem de traumatizate precum reclamanta.

2.

Motivarea Curții

căilor de atac interne stabilite în cauza

Vučković și alții împotriva Serbiei

[(excepție preliminară) (MC), nr. 17153/11 și alte 29 de cereri, pct. 69

-77, 25

martie 2014].

60.

În măsura în care Guvernul a susținut că cererea este prematură,

Curtea reamintește că aprecierea epuizării sau neepuizării căilor de atac

interne se face de regulă în raport cu data la care cererea a fost introdusă la

Curte [a se vedea

Kušić împotriva Croației

(dec.), nr. 71667/17, pct. 101, 10

decembrie 2019]. Faptul că, abia după ce prezenta cauză a fost comunicată

Guvernului pârât, parchetul a deschis o anchetă din oficiu, care este în mare

măsură inutilă întrucât B.S. a decedat între timp și care es

te pendinte de

aproape patru ani fără nicio evoluție semnificativă nu poate însemna că

Curtea nu poate examina fondul prezentei cauze.

61.

În plus, Guvernul a susținut că reclamanta putea să depună o plângere

penală împotriva fiecărui din ofițerii de poliție implicați în cauza sa, care,

potrivit acesteia, nu au protejat-

o sau nu au anchetat acuzațiile sale privind

amenințările. Curtea a respins deja o excepție preliminară similară ridicată de

Guvern într-

o situație comparabilă (a se vedea

Remetin împotriva Croației

,

nr. 29525/10, pct. 74, 11 decembrie 2012) și nu consideră că există niciun

motiv pentru a adopta o poziție diferită în circumstanțele prezentei cauze. În

special, Curtea observă că reclamanta s

-a plâns în f

ața mai multor autorități

interne cu privire la faptul că B.S. o amenințase în timpul învoirilor sale.

Aceste plângeri ar fi trebuit să fie urmate de punerea efectivă în aplicare a

dispozițiilor de drept penal intern pentru a îndeplini cerințele obligațiil

o

r

pozitive ale statului în temeiul Convenției. În aceste condiții, Curtea nu

consideră că depunerea unei plângeri penale separate împotriva unor ofițeri

de poliție în mod individual sau a unor persoane din conducerea

21

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

penitenciarului ar fi îndeplinit cerin

ța impusă autorităților de Convenție de a

o proteja pe reclamantă de revictimizare sau de a ancheta în mod efectiv

acuzațiile referitoare la o amenințare gravă. În plus, reclamanta a depus

ulterior o plângere cu privire la comportamentul ofițerilor de poliție în fața

Ministerului Internelor (a se vedea supra, pc

t. 19

)

și a fost în cele din urmă

informată că nu au existat omisiuni, un comportament inadecvat sau lipsă de

legalitate în acțiunile poliției (a se vedea supra, pc

t.

22).

Prin urmare, având

în vedere toate acțiunile întreprinse de reclamantă, Curtea consideră că

aceasta nu era obligată să formuleze plângere penală împotriva ofițerilor de

poliție în mod individual, astfel cum a sugerat Guvernul.

62.

În măsura în care Guvernul a susținut că reclamanta ar fi putut depune

plângerile în fața Curții Constituționale, Curtea constată că aceasta chiar a și

procedat astfel în realitate. Într-

o acțiune constituțională detaliată care

conținea toate cererile susținute ulterior în fața Curți

i, reclamanta s-a plâns de

faptul că autoritățile nu au protejat

-

o împotriva intimidării și victimizării

repetate, și nu au anchetat în mod efectiv amenințările grave la adresa vieții

sale (a se vedea supra, pc

t. 23

).

Cu toate acestea, Curtea Constituțională i

-a

declarat cererea inadmisibilă pentru motive formale, considerând că

reclamanta nu a formulat cererea împotriva unei decizii susceptibile

con

trolului constituțional în temeiul art. 62 din Legea Curții Constituționale

(a se vedea supra, pct.

24).

Astfel, nu se poate afirma c

ă reclamanta nu a

permis ca plângerile sale în temeiul Convenției să fie examinate de Curtea

Constituțională înainte de a sesiza Curtea.

63.

În sfârșit, în ceea ce privește argumentul Guvernului potrivit căruia

recla

manta ar fi putut iniția o cerere de acuzare în nume personal împotriva

lui B.S., Curtea observă că, potrivit art. 139 C. pen., astfel cum era în vigoare

la momentul faptelor, o amenințare gravă din partea unui membru al familiei

era o faptă penală care urma să facă obiectul urmăririi penale din oficiu (a se

vedea supra, pc

t. 32

).

În orice caz, Convenția nu impune unui reclamant să

inițieze o procedură de acuzare în nume personal în acest context (a se

vedea

Bevacqua și S. împotriva Bulgariei

, nr. 71127/01, pct. 83, 12 iunie 2008 și,

mutatis mutandis

,

Matko împotriva Slovenie

i

, nr. 43393/98, pct. 95, 2

noiembrie 2006).

neepuizarea căilor de atac interne trebuie respinse.

65.

Curtea constată în continuare că cererea nu este nici vădit nefondată,

nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin

urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

22

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

(a) Reclamanta

66.

Reclamanta a susținut că, din momentul în care a aflat că lui B.S. i s

-

a acordat învoire, a trăit cu teamă. A solicitat protecție din partea poliției în

două rânduri, și era obligația acestora de a o informa despre drepturile sale în

calitate de victimă. În ceea ce privește poliția, informațiile că tatăl său o căuta

pe reclamantă în timpul învoirii recompensate la sfârșit de săptămână și că

amenința că o va ucide ar fi trebuit să reprezinte suficiente probe ale

pericolului real la care era supusă aceasta. În schimb, polițiștii i

-

au spus că n

u

puteau face nimic decât dacă B.S. apărea în fața ușii acesteia. Faptul că

Guvernul a considerat că, la 11 august 2015, poliția a făcut tot ceea ce era

necesar pentru a o proteja pe reclamantă, verificând și stabilind că B.S. a

revenit în penitenciar după ce i s

-

a acordat învoirea la sfârșit de săptămână,

fără a lua nicio măsură în legătură cu acuzațiile sale de amenințări la adresa

acesteia, dovedește că poliția a acționat contrar standardelor Convenției

stabilite în

temeiul art. 3 și al art. 8.

67.

Întrucât Codul penal prevede că infracțiunea de amenințare la adresa

unei persoane apropiate urma să facă din oficiu obiectul urmăririi penale, nu

exista nici o obligație pentru aceasta de a depune ea însăși cererea de iniț

iere

a unei proceduri de acuzare în nume personal. Reclamanta nu avea nicio a

ltă

opțiune decât să solicite asistență juridică profesională pentru a

-i fi protejate

drepturile pe care poliția și parchetul erau obligate să i le protejeze din oficiu.

68.

În ceea ce privește evenimentul din 3 septembrie 2015, reclamanta a

subliniat că acea concluzie a ofițerilor de poliție potrivit căreia nu exista un

pericol imediat ar fi fost doar rezultatul fapt

ului că B.S. negase amenințările.

Totodată, poliția nu a luat în considerare în mod suficient că reclamanta se

temea de tatăl său, că, în cursul conversației cu ofițerii de poliție, tremura și

plângea și că aceasta considera în mod justificat că tatăl său o urmărea.

Aceștia au acționat de asemenea discriminatoriu din cauza originii sale rome.

Atunci când reclamanta a întrebat ofițerii de poliție dacă este necesar să

raporteze amenințările la secția de poliție, au răspuns că nu era necesar,

întrucât „tocmai le raportase”.

(b) Guvernul

69.

Guvernul a susținut că polițiștii au acționat prompt, profesional,

responsabil și în conformitate cu competențele lor în legătură cu ambele

evenimente în privința cărora reclamanta s

-a plâns.

În ceea ce

privește

evenimentul din 11 august 2015, poliția a luat măsuri pentru a stabili

circumstanțele cauzei în termen de 10 minute de la apelul reclamantei și a

informat-

o imediat asupra rezultatului. Poliția a sfătuit

-o, de asemenea, pe

23

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

reclamantă să apeleze din nou poliția dacă B.S. încerca din nou să o

contacteze sau să o amenințe.

a plâns ulterior de activitatea poliției și nici nu a

apelat sau trimis o plângere scrisă către administrația penitenciarului pentru

a r

aporta amenințările lui B.S. la adresa ei. Abia după o lună și jumătate s

-a

adresat administrației penitenciarului cu o reclamație privitoare la

recompensele acordate lui B.S., care au fost ulterior revocate imediat.

a

subliniat, de asemenea, că poliția era un serviciu care putea

interveni în cazul unui risc real și imediat la adresa drepturilor unei persoane.

În cauza reclamantei, ofițerii de poliție stabiliseră că reclamanta era în

siguranță și că B.S. se afla încă în

penitenciar într

-

un alt oraș. Reclamanta nu

a solicitat nicio intervenție suplimentară sau tratament suplimentar și nici nu

a susținut că vreunul din drepturile sale ar fi fost imediat sau direct pus în

pericol. Nu exista niciun motiv de teamă că cineva i

-

ar face rău. De asemenea

,

potrivit dreptului intern, reclamanta era singura persoană autorizată să inițieze

proceduri penale pentru infracțiunea de amenințare prin procedură de acuzare

în nume personal în fața instanței competente, ceea ce nu a făcut niciodată.

72.

În ceea ce privește evenimentul din 3 septembrie 2015, Guvernul a

susținut că o unitate de patrulă a poliției a sosit în termen de 12 minute de la

apelul reclamantei. Au ascultat-

o pe reclamantă și au ajutat

-

o să se calm

eze.

L-

au localizat pe B.S. și l

-

au interogat. După ce s

-

a dovedit fără echivoc că

nu exista niciun pericol imediat pentru reclamantă și întrucât aceasta nu a

solicitat o intervenție suplimentară din partea poliției, a fost escortată la

autobuz. Reclamanta nu s-

a plâns de comportamentul poliției în ziua

respectivă și, în schimb, a depus o plângere după trei săptămâni.

73.

În sfârșit, Guvernul a reamintit că parchetul a deschis între timp o

anchetă pentru a stabili dacă au existat omisiuni în acțiunile poliției în rapo

rt

cu reclamanta în ambele evenimente, care este pendinte.

2.

Comentariile părții terțe

(a) Centrul

European pentru Drepturile Romilor

74.

Centrul European pentru Drepturile Rromilor („CEDR”) a susținut că

fetele și femeile rome din Europa au avut mai mult de suferit într

-o serie de

măsuri decât bărbații romi care, la rândul lor, au avut mai mult de suferit decât

societatea în ansamblu. De asemenea, era mult mai probabil ca fetele și

femeile rome să fie victime ale traficului uman, violenței domestice,

căsătoriei forțate sau din copilărie față de fetele și femeile de altă etnie decât

cea romă. Abuzurile asupra fetelor și femeilor de „cultură romă” sau „tradiție

romă” erau frecvente; într

-

adevăr, aceasta constituia o formă comună de

antițigănism. În timp ce în unele comunități rome opiniile stereotipe despre

femei și violența împotriva femeilor erau generalizate, la fel ca în multe

grupuri non-

rome, ideea că violența de gen este inerentă culturii sau tradiț

iei

rome nu reprezenta o observație neutră, ci un stereotip periculos.

24

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

75.

În privința violenței domestice împotriva femeilor rome, poliția și

procurorii consideră că violența de gen este „naturală” în comunitățile

r

ome,

refuzând astfel să ofere același răspuns ca în cazul în care victima nu ar fi

rromă. Discriminarea din partea poliției și lipsa de acțiune a poliție însemna

că, în general, era deseori puțin probabil ca persoanele de etnie romă să

raporteze infracțiuni săvârșite împotriva lor. Din cauza stereotipurilor

periculoase despre cultura romă, situația era și mai gravă pentru fetele și

femeile rome victime ale violenței de gen. În acest context, fetele și femeile

rome care se confruntă cu violența de gen erau s

upuse un anumit tip de

prejudiciu „intersectorial”.

76.

CEDR a solicitat Curții să descrie prejudiciul cu care s

-au confruntat

fetele și femeile rome ca fiind intersectorial atunci când, de exemplu, poliția

a refuzat să le protejeze de violența de gen și violența pe motive de rasă sau

etnie. Atunci când fetele și femeile rome victime ale violenței de gen au pri

mit

un răspuns mai slab din partea poliției și un asemenea răspuns slab a fost legat

de rasa sau etnia lor, acest fapt a fost deosebit de distructiv la nivelul

drepturilor fundamentale, întrucât a făcut ca prejudiciile provocate acestor

fete și femei să rămână nevăzute; acest fapt le

-

a redus la tăcere și a făcut

deosebit de puțin probabil ca acestea și altele ca ele să solicite protecție pe

viitor.

77.

În plus, CEDR a afirmat că, potrivit Agenției pentru Drepturi

Fundamentale a UE („FRA”), relațiile dintre corpurile de poliție din Europa

și comunitățile rome sunt slabe. Este puțin probabil ca romii și alte minorități

să nu raporteze în persoană infracțiuni: 69% din persoanele aparținând

minorităților nu au raportat atacuri sau amenințări cu care s

-

au confruntat și

84% nu au raportat hărțuiri grave. Potrivit FRA, această subraportare s

-a

datorat în princip

al lipsei încrederii romilor în poliție, provocată de

legitimarea excesivă a romilor de către poliție și de tratamentul lipsit de

respect. În plus, în 2012, autoritățile canadiene au elaborat un raport care

detaliază incitarea sistemică la ură rasială și violență împotriva romilor din

Croația, referindu

-

se în principal la comentariile oficialilor publici, precum și

la reacțiile lente și ineficiente ale autorităților față de discriminare, intimidare

și violență.

un caz individual în care o fată sau o femeie romă amenințată cu

violența de gen a fost ignorată de poliție și acest fapt a avut legătură cu etnia

sa, Curtea a putut ajunge la o concluzie amplă, precum a procedat în

Opuz

împotriva Turciei

(nr. 33401/02, pct. 192-198, 9 iunie 2009). Dar astfel de

probe vor fi rare; întrucât stereotipurile înseamnă că violența de gen împotriva

fetelor și femeilor rome a fost ignorată în mare măsură, date complete

privitoare la faptul că poliția nu l

e

-a protejat vor fi

și mai greu de obținut.

79.

CEDR a subliniat, de asemenea, că, în cazul unei victime rome a

violenței de gen, violența la care a fost supusă a reprezentat o formă de

discriminare de gen și poate discriminare rasială, în funcție de circumstanțe.

Atunci când poliția a refuzat să o protejeze, iar refuzul respectiv a fost

25

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

influențat de considerente legate de etnia romă, acest prejudiciu a fost agravat

de discriminarea rasială; a reprezentat un prejudiciu intersectorial care a făcut

ca

victima să fie „deosebit de vulnerabilă”. Era important pentru Curte să

utilizez

e termenul „intersectorialitate” pentru a descrie tipul special de

prejudiciu produs în aceste cazuri din cauza formei sale bine ascunse și a

caracterului său distructiv pentru

drepturile fundamentale ale persoanelo

r

prinse în această intersectare.

(b)

Răspunsul Guvernului la observațiile părții terțe

80.

Guvernul a afirmat că în Croația nu este tolerată violența, în special

violența împotriva romilor sau femeilor rome. O serie de măsuri și activități

au fost întreprinse la nivel național și local pentru a combate toate formele de

discriminare și violență împotriva minorității rome. Academia de Poliție a

oferit câteva planuri de învățământ care au scopul de a

-i familiariza pe viitorii

ofițeri de poliție cu lupta împotriva discriminării și infracțiunilor motivate de

ură. În plus, Ministerul Internelor a derulat o serie de proiecte preventive

destinate combaterii violenței împotriva tuturor minorităților și împo

triva

femeilor.

81.

În cadrul Strategiei Naționale pentru Romi, Ministerul Internelor a

realizat un registru specific al tuturor violențelor împotriva persoanelor de

origine romă. Datele disponibile au arătat că în 2015 au existat 106 infracțiuni

prin violență împotriva femeilor rome, care au reprezentat 2,29% din numărul

total al femeilor victime ale infracțiunilor săvârșite în Croația în anul

respectiv. În 2016, 121 de femei rome au fost victime ale unor infracțiuni

prin

violență, ceea ce a reprezentat 2,53% din numărul total al victimelor

înregistrate ale acelorași acte în anul respectiv. În 2017, 108 femei rome au

fost victime ale unor infracțiuni prin violență, ceea ce a reprezentat 1,97% din

numărul total al victimelor înregistrate ale acelorași acte în anul respectiv.

82.

Guvernul a susținut că observațiile părții terțe au fost extrem de

generale. Acestea nu au conținut date statistice sau de alt tip care să aibă

legătură în mod indiscutabil cu Republica Croația sau cu statutul femeilor

rome din Republica Croația. De asemenea, observațiile părții terțe nu au făcut

trimitere la momentul specific sau perioada de timp specifică în care au fost

detectate aceste probleme în privința Croației.

otivarea Curții

(a) Principii

general

e

s-

a pronunțat anterior că autoritățile au obligațiile pozitive –

în

anumite cazuri în temeiul art. 2 sau art. 3 din Convenție și, în alte cazuri, în

temeiul art. 8, considerat separat s

au coroborat cu art. 3: (a) de a stabili și de

a aplica în practică un cadru juridic adecvat care să asigure protecția

împotriva violențelor săvârșite de persoane de drept privat; (b) de a lua

măsurile rezonabile pentru a evita un risc real și imediat de violențe repetate

26

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

despre care autoritățile știau sau ar fi trebuit să știe, și (c) de a desfășura o

anchetă eficientă asupra actelor de violență [a se vedea, cel mai recent,

X și

alții împotriva Bulgariei

(MC), nr. 22457/16, pct. 178, 2 februarie 2021;

Kur

t

împotriva Austriei

(MC), nr. 62903/15, pct. 164, 15 iunie 2021, precum și

Volodina împotriva Rusiei

(nr. 2), nr. 40419/19, pct. 49, 14 septembrie 2021,

ș

i cauzele citate în aceasta].

84.

Curtea reamintește că obligația de a efectua o anchetă eficientă asupra

tuturor actelor de violență domestică este un element esențial al obligațiilor

pe care statul le are în temeiul art. 3 din Convenție (a se vedea, cu titlu recent,

Tunikova și alții împotriva Rusiei

, nr. 55974/16 și alte 3 cerer

i, pct. 114, 14

decembrie 2021). Pentru a fi eficientă, o astfel de anchetă trebuie să fie

promptă și aprofundată; aceste cerințe se aplică procedurilor în ansamblu,

inclusiv în stadiul de proces (a se vedea

M.A. împotriva Sloveniei

, nr.

3400/07, pct. 48,

15 ianuarie 2015, și

Kosteckas împotriva Lituaniei

, nr.

960/13 pct. 41, 13 iunie 2017). Autoritățile trebuie să ia toate măsurile

rezonabile pentru a obține probe privind incidentul, inclusiv probe

criminalistice. Este necesară o diligență specială în trat

area cazurilor de

violență domestică, iar natura specifică a violenței domestice trebuie să fie

luată în considerare în cursul procedurilor interne. Obligația statului de a

ancheta nu va fi satisfăcută dacă protecția acordată de dreptul intern nu există

de

cât în teorie; mai presus de toate, trebuie, de asemenea, să funcționeze

efectiv în practică, iar acest lucru necesită o examinare promptă a cauzei fără

întârzieri care nu sunt necesare (a se vedea

Opuz

, citată anterior, pct. 145

-51

ș

i 168;

T.M. și C.M. îm

potriva Republicii Moldova

, nr. 26608/11, pct. 46, 28

ianuarie 2014, și

Talpiș împotriva Italiei

, nr. 41237/14, pct. 106 și 129, 2

martie 2017). Principiul efectivității înseamnă că autoritățile judiciare

naționale nu trebuie nicidecum pregătite să lase nepedepsită suferința fizică

sau psihologică provocată. Acest fapt este esențial pentru menținerea

încrederii și sprijinului publicului față de statul de drept și pentru prevenirea

oricărei apariții a toleranței sau coluziunii autorităților în actele de violență [a

se vedea

Okkalı împotriva Turciei

, nr. 52067/99, pct. 65, CEDO 2006-XII,

(extrase)].

(b)

Aplicarea principiilor generale în prezenta cauză

(i)

Cu privire la întrebarea dacă reclamanta a fost supusă unui tratament contrar

art. 3

85.

Relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru

a intra sub incidența art.3. O evaluare a atingerii acestui nivel minim depinde

de numeroși factori, inclusiv de natura și contextul tratamentu

lui, de durata

acestuia și de efectele fizice și mentale ale acestuia, dar și de sexul victimei

și de relația dintre victimă și autorul tratamentului. Chiar și în absența unor

vătămări corporale reale sau a unor suferințe fizice sau psihice intense,

tratam

entul care umilește sau înjosește o persoană, demonstrând lipsă de

27

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

respect pentru demnitatea sa sau diminuând-

o, sau care trezește sentimente

de frică, angoasă sau inferioritate capabile să distrugă rezistența morală și

fizică a unei persoane, poate fi caracterizat ca fiind degradant și intră, de

asemenea, sub incidența interdicției prevăzute de art. 3. Trebuie subliniat, d

e

asemenea, că ar putea fi suficient ca victima să fie umilită în proprii săi ochi,

chiar dacă nu și în ochii altora [a se vedea

Bouyid împotriva Belgiei

(MC),

nr. 23380/09, pct. 86-87, CEDO 2015].

86.

Curtea va începe prin a observa că reclamanta din prezenta cauză este

o tânără de origine romă extrem de traumatizată, care a fost victima unor

abuzur

i sexuale înspăimântătoare săvârșite de un membru apropiat al familiei

la o vârstă foarte fragedă. În urma condamnării lui B.S., și

-a schimbat numele,

tunsoarea și domiciliul, a urmat o terapie extensivă și a început o nouă viață.

87.

Plângerile reclamantei prezentate Curții privesc pretinsa incapacitate

a autorităților de a o proteja împotriva intimidării și victimizării repetate din

partea lui B.S., dată fiind presupusele sale amenințări grave la adresa vieții

sale (a se vedea supra, pct.

4

8

),

precum și la incapacitatea acestora de a

ancheta eficient aceste presupuse amenință

ri.

deja că amenințările sunt o formă de violență

psihologică și că o victimă vulnerabilă poate simți frică indiferent de natura

obiectivă a unui asemenea comportament intimidator (a se vedea

Volodina

împotriva Rusiei

, nr. 41261/17, pct. 98, 9 iulie 2019;

și

Tunikova și alții

, citat

ă

anterior, pct. 119). Comitetul pentru eliminarea discriminării împotriva

femeilor al Organizației Națiunilor Unite a indicat, de asemenea, că, pentru a

fi considerată ca atare, nu este necesar ca violența de gen să implice o

„amenințare directă și imediată la adresa vieții sau sănătății victimei” (a se

vedea

Volodina

, citată anterior, pct. 56). În speță, reclamanta a susținut că se

temea de noi abuzuri și represalii din partea lui B.S., rezultate din

amenințările indirecte la adresa vieții sale (a se vedea supra,

pc

t.

66).

89.

Având în vedere suferința fizică anterioară și trauma psihologică

excesivă, Curtea nu se îndoiește că frica reclamantei fusese atât sinceră, cât

și intensă (a se vedea, de asemenea, descrierea detaliată a stării sale mentale

în plângerea sa constituțională menționată anterior, la pc

t.

23).

Asociate cu

neliniștea și sentimentul de neputință pe care reclamanta le

-a experimentat în

aceste circumstanțe, cele de mai sus, în opinia Curț

ii, au reprezentat un

tratament inuman în sensul art. 3 din Convenție

(a se compara cu

Mudric

împotriva Republicii Moldova,

nr. 74839/10, pct. 45, 16 iulie 2013;

Eremia

împotriva Republicii Moldova,

nr. 3564/11, pct. 54, 28 mai 2013;

și

Volodin

a

,

citată an

terior, pct. 75).

(ii)

Cu privire la întrebarea dacă autoritățile și

-

au îndeplinit obligațiile prevăzute

la art. 3

90.

Curtea este invitată să examineze în speță caracterul adecvat al

protecției integrității fizice și psihologice a reclamantei în urma unor

28

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

presupuse amenințări grave pe care ea le primise din partea lui B.S. în timpul

învoirilor.

91.

În această privință, Curtea observă că reclamanta a contactat ofițerii

de poliție în trei rânduri separate informându

-

i despre o amenințare gravă

formulată de B.S. Date fiind circumstanțele prezentei cauze și având în

vedere că interzicerea relelor tratamente în temeiul art. 3 din Convenție

acoperă toate formele de violență domestică, inclusiv amenințările cu

moartea, și că orice astfel de act declanșează obligația de a efectua o anchetă,

autoritățile aveau obligația de a ancheta acuzațiile privind o amenințare gravă

la adresa vieții reclamantei (a se vedea

Volodina

, pct. 98, și

Tunikova și alți

i

,

pct. 119, ambele citate anterior). Cu toate acestea, în niciunul dintre aceste

rânduri poliția nu a demarat cercetare penală adecvată, astfel cum avea

obligaț

ia în temeiul dreptului intern (a se vedea supra, pc

t. 33

și

34).

92.

Prima dată, la 11 august 2015, reclamanta a sunat la linia de urgență,

declarând că îi era frică întrucât credea că B.S. evadase din penitenciar și o

amenințase prin intermediul unor rude. A primit asigurări că B.S. nu a evadat

ș

i i s-

a spus că nu se poate face nimic dacă nu apare în fața ușii acesteia (a se

vedea supra, pct.

10).

Din elementele din dosarul cauzei, Curtea nu poate

concluziona dacă, în cursul acestei conversații, reclamanta a afirmat în mod

clar că B.S. formulase amenințări grave la adresa vieții sale.

93.

A doua dată când poliția a fost informată despre situație a fost 3

septembrie 2015, când a intervenit în stația de autobuz în urma apelului

reclamantei. La sosirea lor la fața locului, cei doi ofițeri de poliție au găsit

-o

pe reclamantă, o tânără romă, extrem de afectată, tremurând și plângând (a se

vedea supra, pct.

1

4

).

Au aflat, de asemenea, că fusese victima unor

infracțiuni sexuale abominabile săvârșite de către un membru

apropiat al

familiei. În circumstanța respectivă, astfel cum rezultă în mod clar din

procesul-

verbal al poliției privind intervenția, întocmit la 13 octombrie 2015,

reclamanta a comunicat poliției că B.S. o amenințase că o va ucide, prin

intermediul rudelor acesteia (a se vedea supra, pc

t

. 15).

94.

Curtea observă că, potrivit dreptului croat, nu este necesar nic

iun

formular special pentru a fi depusă o plângere penală; plângerea poate fi

transmisă verbal sau în scris (a se vedea supra, pc

t.

3

3

).

Conform legislației

relevante, poliția este obligată să desfășoare o cercetare penală ori de câte ori

este informată despre acuzații despre o infracțiune ce ar fi putut să fie

săvârșită și pentru care urmărirea penală este efectuată din oficiu (a se vedea

supra, pct.

33

și

34

).

Pentru ca o amenințare gravă formulată de un membru

al familiei să fie urmărită penal din oficiu, astfel cum s

-

a menționat mai sus

(a se vedea supra, pc

t. 32

și

63

),

poliția ar fi trebuit cel puțin să fi declanșat

în acel moment cercetări penale în ceea ce privește acuzațiile reclama

ntei, nu

în ultimul rând prin interogarea rudelor menționate de reclamantă.

95.

Poliția era, de asemenea, obligată să informeze parchetul competent

cu privire la rezultatele cercetărilor penale în discuție [a se vede

a supra, pct.

33

și

34;

a se vedea, de asemenea,

Remetin împotriva Croației (nr. 2)

, nr.

29

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

7446/12, pct. 105 și 115, 24 iulie 2014). Chiar dacă autoritățile ar fi

concluzionat în cele din urmă că acuzațiile reclamantei priveau o infracțiune

care face obiectul procedurii de acuzare în nume personal

sau că faptele

incriminate nu aveau caracteristicile unei infracțiuni, ofițerii de poliție ar fi

trebuit să o informeze pe aceasta în consecință (a se vedea supra, pc

t.

34),

dar

nu au făcut acest lucru niciodată.

96.

În sfârșit, a treia dată, reclamanta a contactat poliția prin intermediul

unei scrisori scrise de avocatul acesteia, în care se plângea de lipsa de reacție

a poliției la temerile sale și în care le solicita să ia măsuri adecvate pentru a

-i

proteja integ

ritatea fizică. Din nou, reclamanta a solicitat în mod expres ca

plângerea sa referitoare la presupusele amenințări grave ale lui B.S. să fie

transmisă parchetului competent (a se vedea supra, pc

t.

19).

Acest lucru nu s-

a întâmplat însă niciodată și, în schimb, scrisoarea sa a fost percepută ca o

simplă reclamație privitoare la activitatea poliției, fapt care a avut ca rezultat

declanșarea u

nei anchete interne în cadrul Ministerului Internelor. Din nou,

nu s-

a considerat că erau constituite motive suficiente pentru ca poliția să

inițieze cercetări penale pentru a stabili dacă acuzațiile cu privire la o

amenințare gravă la adresa vieții sale e

rau fondate.

97.

Reclamanta, susținută de terța parte intervenientă, a susținut că

comportamentul indiferent al ofițerilor de poliție menționat mai sus a fost

rezultatul originii etnice sale rome. Cu toate acestea, n

ici circumstanțele,

astfel cum au fost prezentate, nici probele relevante, precum datele statistice,

nu justifică acuzația de discriminare pe motiv de origine romă a reclamantei.

Cu toate acestea, Curtea observă că incapacitatea poliției de a percepe

gravi

tatea acuzațiilor reclamantei nu s

-a concretizat doar printr-o ignorare

flagrantă a dreptului intern (a se vedea supra, pc

t.

93)

, ci trebuie, de asemenea,

să o fi expus

-

o pe reclamantă la sentimentul de frică constantă și a făcu

t

-

o să

trăiască în incertitudine pentru o perioadă prelungită de timp. Într

-un caz

precum cel din speță, în care autoritățile erau conștiente de vulnerabili

tatea

deosebită a reclamantei din cauza sexului, originii etnice și a traumelor

anterioare, Curtea consideră că acestea ar fi trebuit să reacționeze prompt și

eficient la plângerile sale penale pentru a o proteja împotriva realizării acestei

amenințări, precum și împotriva intimidărilor, răzbunării și victimizării

repetate (a se vedea supra, pc

t. 45).

98.

În concluzie, deși este adevărat că învoirile lui B.S. au fost în cele din

urmă anulate și acesta a fost expulzat din Croația imediat după liberarea sa

din penitenciar, Curtea nu poate ignora faptul că poliția nici măcar nu a inițiat

cercetări penale, cu atât mai puțin o anchetă serioasă asupra acuzațiilor

reclamantei de amenințări grave, infracțiune urmărită penală din oficiu în

temeiul dreptului intern (a se vedea supra, pct.

32

și

94),

înainte de

comunicarea prezentei cereri Guvernului pârât

.

99.

În plus, în opinia Curții, autoritățile nu au făcut niciodată o încercare

serioasă de a examina în detaliu cauza reclamantei, inclusiv violențele

30

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

domestice la care fusese supusă anterior, ceea ce este necesar în acest tip de

cauze (a se compara cu

Tunik

o

va și alții

, citată anterior, pct. 116).

100.

Considerentele de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să

concluzioneze că autoritățile croate nu au examinat în mod efectiv acuzația

unei victime deosebit de

vulnerabile a violurilor privind o amenințare gravă

la adresa vieții sale, cu încălcarea art. 3 din Convenție.

101.

Având în vedere faptele cauzei, observațiile părților și constările sale

de mai sus (a se vedea supra, pct.

1

00

),

Curtea consideră că a examinat

principalele probleme de drept ridicate în prezenta cerere. În consecință,

consideră că respectivul capăt de cerere formulat de reclamantă în temeiul art.

3 referitor la incapacitatea autorităților de a o proteja împotriva victimizării

repetate și intimidărilor este admisibil, dar că nu este necesar să pronunțe o

decizie separată cu privire la

acesta [a se vedea

Centrul pentru Resurse

Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României

, (MC, nr.

47848/08, pct. 156, CEDO 2014].

II. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

14 DIN

CONVENȚI

E

a

s-a plâns,

de

asemenea, că, din cauza originii sale rome,

autoritățile naționale au adoptat o atitudine indiferentă față de acuzațiile sal

e

privind amenințările lui B.S., contrar art. 14 din Convenție, care prevede:

„Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o

discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau

orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională,

avere, naștere sau oricare altă situați

e.”

A. Arg

umentele părților

103.

Guvernul a susținut că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne,

întrucât nu a formulat niciodată o acțiune civilă împotriva discriminării în

temeiul Legii privind prevenirea discriminării. Acesta a argumentat că

reclamanta nu a fost discriminată de către nicio autoritate a statului. Poliția

a

reacționat în timp util, prompt și profesionist la fiecare dintre apelurile sale,

iar reclamanta nu a dovedit că poliția a

tratat

-o în vreun mod discriminatori

u

sau

că a acționat diferit față de orice altă persoană de altă etnie decât cea romă,

aflată în aceeași situație

.

a

a respins acest argument.

Aceasta a susținut că ofițerii

de poliție au acționat ilegal și neprofesionist,

într-un mod care i-a provocat

dureri și suferințe emoționale. Încălcarea drepturilor sale săvârșită de ofițerii

de poliție prin actele și omisiunile acestora a fost direct legată de faptul că era

de origine romă. Reclamanta a subliniat faptul că această practică nu era u

na

neobișnuită în Croația.

31

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

B.

Motivarea Curții

105.

Curtea a stabilit deja că Legea privind prevenirea discriminării oferă

două căi alternative prin care o persoană poate solicita protecție împotriva

discriminării: fie își formulează plângerea privind discriminarea în cadrul

procedurii referitoare la obi

ectul principal al unui litigiu, fie optează pentru

proceduri civile separate, astfel cum se prevede la art. 17 din această lege (a

se vedea supra, pc

t. 35).

106.

Având în vedere că reclamanta din prezenta cauză s

-a plâns în mod

explicit de discriminare atât în fața Ministerului de Interne, cât și a Curții

Constituționale (a se vedea supra, pc

t.

19

și

23

),

Curtea consideră că nu era

obligată să introducă o altă cale de atac în temeiul Legii privind preveni

rea

discriminării cu același obiectiv, în esență, pentru a îndeplini cerințele art. 35

Guberina împotriva Croației

, nr.

23682/13,

pct

.

50, 22 martie 2016, și

Jurčić împotriva Croației

, nr. 54711/15, pct. 52, 4

februarie 2021). În consecință, obiecția Guvernului trebuie să fie respinsă.

107.

Curtea constată în continuare că cererea nu este nici vădit nefondată,

nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin

urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

108.

Curtea observă că, în contextul examinării capătului de cerere

formulat de

reclamantă în temeiul art. 3 din Convenție, a avut deja în veder

e

vulnerabilitatea deosebită a reclamantei în calitate de femeie romă și victim

ă

a unor infracțiuni sexuale grave (a se vedea supra, pc

t.

86,

93

și

97).

Având

în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că în speță nu se ridică nicio

chestiune separată în temeiul art. 14 din Convenție (a se compara cu

Mile

Novaković împotriva Croației

, nr. 73544/14, pct. 75-76, 17 decembrie 2020).

III. CU

PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONV

ENȚIE

109.

Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

C. Prejudiciu

110.

Reclamanta a solicitat 40 000 euro (EUR) cu titlu de despăg

ubire

pentru prejudiciul moral

.

111.

Guvernul a contestat această pretenție.

32

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

112.

Curtea consideră că reclamanta trebuie să fi suferit un prejudiciu

moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a

unei încălcări în

speță. Pronunțând

-

se în echitate, Curtea îi acordă reclamantei, cu 12

000 EU

R

cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi

datorată cu titlu de impozit.

D.

Cheltuieli de judecată

790 kune croate (HRK;

aproximativ 4

770 euro) cu titlu de cheltuieli de judecată. În special,

reclamanta a solicitat 10 790

HRK pentru cheltuielile de judecată efectuate în

fața instanțelor interne ș

i 25 500

HRK pentru cheltuielile efectuate în fața

Curții.

114.

Guvernul a contestat această pretenție.

115.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant are dreptul la

rambursarea cheltuielilor de

judecată numai în măsura în care se stabilește

caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În speță, având în vedere

documentele aflate în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că

este rezonabil să acorde suma de 4 500

EUR pentru toate cheltuielile, plus

orice taxă care pot fi suportate de reclamantă

.

E. Dobânzi

moratori

i

116.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se

întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de

B

anca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.

declară

, în unanimitate,

cererea admisibilă;

2.

hotărăște

, cu șase voturi pentru și un vot împotrivă, că a fost încălcat a

rt.

3

din Convenție în ceea ce privește lipsa

unei anchete efective;

3.

hotărăște

, cu șase voturi pentru și un vot împotrivă, că nu este necesar să

examineze capătul de cerere formulat în temeiul art. 3 din Convenție în

ceea ce privește pretinsa neîndeplinire de către stat a obligației de a o

proteja pe

reclamantă împotriva faptelor de intimidare și revictimizar

e;

4.

hotărăște

, în unanimitate că nu se ridică nicio problemă separată în

temeiul art. 14 coroborat cu art. 3 sau art. 8 din Convenție;

5.

hotărăște, cu șase voturi pentru și un vot împotrivă,

33

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 §

2 din Convenție, următoarele sume care trebuie convertite în moneda

națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 12 000

EUR (douăsprezece mii de euro), plus orice sumă ce poate

fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii)

4.500 EUR (patru mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate

fi datorată reclamantei cu titlu de impozit,

pentru cheltuielile de

judecată;

(b)

că, de la expirarea termenului de trei luni menționat și până la

efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă,

la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal

practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte

procentuale

;

6.

respinge

, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparații echitabile

pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 8 noiembrie 2022, în

conformitate cu art. 77 §

2 și art.

77 §

3 din Regulamentul Curții.

Renata Degene

r

Grefier

Marko Bošnja

k

Președinte

În conformitate cu art.

45

74 §

2 din

Regulamentul Curții, la prezenta hotărâre sunt anexate următoarele opinii

separate:

(a)

opinia parțial disidentă a domnului judecător Wojtyczek;

(b)

opinia parțial disidentă a domnului judecător Derenčinović.

M.B.

R.D.

34

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI –

OPINII SEPARATE

OPINIA PARȚIAL DISIDENTĂ A DOMNULUI JUDECĂTOR

WOJTYCZE

K

1.

Suntem pe deplin de acord cu colegii noștri că amenințările cu moartea

ar trebui anchetate minuțios, urmărite penal și co

ndamnate.

În același timp, dreptul procedural penal trebuie să asigure echilibrul între

interesele conflictuale și să protejeze nu doar presupusele victime, ci și alte

persoane împotriva acuzațiilor nefondate de săvârșire a unor infracțiuni. P

rin

urmare, o

plângere adresată autorităților de către o parte privată care susține

că cineva a săvârșit o infracțiune trebuie să îndeplinească anumite cerințe

minime de justificare și seriozitate. În plus, o persoană care depune o plângere

penală trebuie informată în mod corespunzător cu privire la răspunderea

penală pentru acuzații false. Păstrarea unui echilibru adecvat între toate

interesele aflate în conflict într-

un anumit caz poate constitui un exercițiu

foarte dificil; prin urmare, este necesar să se lase autorităților interne o

anumită marjă de apreciere în acest sens.

2.

În speță, reclamanta a susținut că tatăl său i

-a transmis prin intermediul

mătușilor sale amenințări cu moartea. Reclamanta a menționat aceste

amenințări indirecte de trei ori în contactul cu autoritățile (a se vedea pct. 9,

12-

15 și 19 din hotărâre). Actele și lucrările dosarului arată că autoritățile au

considerat că aceste informații referitoare la presupusa infracțiune, astfel cum

au fost prezentate la momentul faptelor de către reclamantă,

nu erau suficient

justificate și că, prin urmare, acuzațiile nu respectau cerințele minime pentru

deschiderea unei anchete

.

Nu excludem posibilitatea ca această evaluare din partea autorităților

interne să fi fost nejustificată; cu toate acestea, în procedura în fața Curții nu

există suficiente probe care să demonstreze că evaluarea în cauză a fost

incorectă, cu atât mai puțin că autoritățile naționale au acționat cu rea

-

credință. În plus, acestea din urmă au avut avantajul de a fi în contact direct

cu dif

eritele persoane în cauză și mult mai în măsură să evalueze întreaga

situație, inclusiv,

inter alia

, comunicarea non-

verbală a persoanelor

implicate. În plus, observăm că autoritățile au luat o serie de măsuri pentru a

o proteja pe reclamantă (a se vedea, în special, pct. 10, 12, 18, 25 și 26 din

hotărâre) și pentru a stabili circumstanțele exacte ale cauzei (a se vedea pct.

27-31).

În orice caz, din momentul în care a devenit evident pentru reclamantă că

poliția nu considera acuzațiile suficient de fondate, nimic nu o împiedica să

depună în mod oficial la poliție o plângere penală scrisă în justificarea

acuzațiilor sale potrivit cărora a fost săvârșită o infracțiune, cu o prezentarea

suficient de detaliată a evenimentelor relevante. Nu există motive pentru

a

considera că un astfel de raport scris justificat nu ar fi fost examinat și

anchetat în mod corespunzător de către autorități.

35

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI –

OPINII SEPARATE

3.

Pentru motivele expuse mai sus, considerăm că nu s

-

a stabilit că

autoritățile croate și

-

au încălcat obligațiile care le reveneau în temeiul art. 3

din Convenție.

36

HOTĂRÂREA J.I. ÎMPOTRIVA CROATIEI –

OPINII SEPARATE

OPINIA PARȚIAL DISIDENTĂ

A DOMNULUI JUDECĂTOR DERENČINOVIĆ

I. INTRODUCE

RE

1.

Suntem de acord cu decizia majorității de a constata o încălcare a art. 3

din Convenție din cauza faptului că autoritățile nu au desfășurat o anchetă

eficientă asupra acuzațiilor victimei. Reclamanta din această cauză

este o

tânără romă într

-

o situație deosebit de vulnerabilă, al cărei tată, condamnat

anterior pentru viol și alte infracțiuni grave (incest) și contravenții (violență

domestică) săvârșite împotriva acesteia, a amenințat

-o cu moartea prin

intermediul rudelor lor, în timp ce a fost pus în libertate temporar din

penitenciar, unde își executa pedeapsa (permisiune de ieșire din penitenciar

).

Faptele cauzei indică faptul că autoritățile nu au luat măsuri pentru a ancheta

în mod efectiv plângerile reclamantei.

2.

Cu toate acestea, credem că abordarea adoptată de majoritate este pre

a