CASE OF ȘTEFAN-GABRIEL MOCANU AND OTHERS v. ROMANIA

Prezentele cereri, formulate de persoane le vătămate sau de avânzii cauză ai persoanelor vătămate în timpul represiunii manifestațiilor antiguvernamentale care au avut loc în București în iunie 1990, se referă la acuzații privind lipsa unei anchete efective. Sunt în cauză art. 2 și/sau art. 3 din Convenție (aspect procedural). ÎN FAPT

Informațiile referitoare la reclamanți sunt incluse în tabelul atașat la anexă.

Guvernul a fost reprezentat de agentul său guvernamental, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Faptele principale pri vind represiunea manifestațiilor guvernamentale care a avut loc în România între 13- 15 iunie 1990 sunt descrise în hotărârea Mocanu și alții împotriva României [(MC), nr. 10865/09 și alte 2, pct. 14 -49, 55-72, CEDO 2014 (extrase)].

La scurt timp după căderea regimului comunist, în primele luni ale anului 1990, Piața Universității, loc simbolic al luptei împotriva fostului regim totalitar, a devenit un loc de întâlnire pentru membrii mai multor asociații care intenționau să protesteze. În special, alegerea președintelui 1

La 11 iunie 1990, Guvernul nou instalat a decis să ia măsuri pentru a se degaja Piața Universității și, la 13 iunie 1990, forțele de ordine au atacat cu brutalitate manifestanții, reținând 263 de persoane (manifestanți sau studenți care nu participaseră la manifestații). Muncitorii unei uzine s -au îndreptat atunci în masă către Piața Universității pentru a ajuta forțele de ordine să îi aresteze pe manifestanți și, potrivit rezoluției parchetului, emisă la 16 septembrie 1998, aceștia au acționat haotic și brutal, au lovit la întâmplare, fără să facă distincție între manifestanți și simpli trecători. În plus, la sediul Ministerului de Interne, unde între 4 000 și 5 000 de manifestanți încercuiseră clădirea, au fost trase focuri de armă spre tavanul sălilor de către militarii aflați în interiorul sediului, și trei persoane au fost ucise de gloanțele care au ricoșat (inclusiv domnul Velicu - Valentin Mocanu, soțul reclamantei din cauza Mocanu și alții sus - menționată și tatăl reclamanților din cererile nr. 34323/21 și nr. 34900/21). Alte persoane au fost bătute și reținute de forțele de ordine la s ediul televiziunii publice, care era protejată de un important dispozitiv militar. Nu s- au înregistrat persoane vătămate din partea militarilor, care au tras 1466 de cartușe în acea zi ( Mocanu și alții , citată anterior, pct. 33-46).

La 14 iunie 1990, mii de mineri provenind în cea mai mare parte dintr- o regiune minieră au fost conduși în convoaie la București pentru a lua parte la represiunea manifestanților. Aceștia au fost invitați de preșe dintele român din acea perioadă să preia controlul Pieței Universității și să o apere împotriva manifestanților, ceea ce au făcut pe parcursul orelor următoare. Aceste violențe au făcut peste o mie de persoane vătămate, ale căror nume sunt incluse într-o l istă atașată la o rezoluție care a fost emisă la 29 aprilie 2008 de către Secția Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație. Din actele autorităților interne reiese că 467 de persoane s -au prezentat la spital între 13 și 15 iunie 1990 la ora 6 dimineața ca urmare a violențelor comise. Printre acestea, 112 au fost internate pentru îngrijiri medicale, și au fost înregistrate 5 decese. În plus, forțele de ordine au recurs la violență excesivă împotriva a 574 de manifestanți și a alt or persoane reținute și arestate ( Mocanu și alții , citată anterior, pct. 60 -81). 2

Informațiile relevante cu privire la desfășurarea cercetării până la 2 octombrie 2013 sunt prezentate în hotărârea Mocanu și alții (citată anterior, pct. 82- 189). După cum a constatat Curtea în hotărârea respectivă, cercetarea penală a fost deschisă din oficiu în urma evenimentelor în cauză. Inițial, aceasta privea uciderea prin împușcare a domnului Velicu -Valentin Mocanu și a altor persoane, precum și relele tratamente la care au fost supuse alte persoane în aceleași circumstanțe. Inițial, cercetarea a fost împărțită în câteva sute de dosare separate, care în 1997 au fost conexate într- o singură cauză, care a fost ulterior împărțită de mai multe ori în patru, două și apoi trei dosare. Din rezoluția din 14 octombrie 1999 a Ș efului Secției Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (care în 2003 a devenit Înalta Curte de Casație și Justiție, denumită în continuare „Înalta Curte”) reiese clar că scopul urmăririi a fost, de asemenea, acela de a identifica toate persoanele vătămate ale represiunii din perioada în cauză (a se vedea Mocan u și alții , citată anterior, pct. 109 - 10). La nivel național, au fost deschise mai multe dosare referitoare la una și aceeași cercetare.

Mai mult, la dat a ultimelor informații de care dispune Curtea (2 octombrie 2013), urmărirea era încă în curs de desfășurare în ceea ce privește faptele referitoare la doamna Mocanu ( Mocanu și alții , citată anterior, pct. 124), și, prin urmare, se desfășura de mai bine de douăzeci și trei de ani, adică la mai mult de nouăsprezece ani de la ratificarea Convenției de către România (20 iunie 1994). Între 1997 și începutul anului 2008, ancheta fusese condusă de Secția Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (inclusiv partea privind-o pe doamna Mocanu, pentru care parchetul ordinar și - a declinat competența la 6 iunie 2013) și, în opinia Curții, au existat semne de întrebare serioase în ceea ce privește obiectivitatea și imparțialitatea anchetel or pe care procurorii militari au fost solicitați să le realizeze ( ibidem, pct. 334).

De asemenea, Curtea a constatat, pe de o parte, că ancheta fusese marcată de perioade importante de inactivitate (nu s -a înregistrat niciun progres semnificativ din 20 iunie 1994, dată la care Convenția a intrat în vigoare în ceea ce privește România, până la 20 octombrie 1997, dată la care a început conexarea numeroaselor dosare care se înscriau în același context factual), pe de altă parte, că nu s - a realizat nicio măsură de cercetare cu priv ire la plângerile persoanelor agresate la sediul televiziunii publice până la 16 septembrie 1998 și, în sfârșit, că singurele acte de procedură efectuate în legătură cu plângerea doamnei Mo canu de la ultima trimitere la parchet la 17 decembrie 2007 au fost o rezoluție de încetare a urmăririi penale, pronunțată la 6 iunie 2013 cu privire la doi inculpați care decedaseră între timp, și două 3

Autoritățile naționale înseși au constatat numeroase deficiențe în ancheta respectivă, pe care ancheta ulterioară nu a reușit să le remedieze (ibid., pct. 342-343). În ceea ce privește cercetările efectuate în privința violențelor săvârșite împotriva numeroșilor manifestanți și a altor persoane prezente întâmplător la locul represiunii, acestea s - au încheiat cu o rezoluți e de scoatere de sub urmărire penală, dispusă la 17 iunie 2009 și confirmată prin hotărârea Înaltei Curți din 9 martie 2011, fără ca instanțele să fi reușit să stabilească circumstanțele relelor tratamente pe care mai multe persoane au afirmat că le -au suf erit în incinta televiziunii publice, această parte a cauzei fiind închisă ca urmare a prescripției răspunderii penale (ibid., pct. 344 -346).

De asemenea, Curtea a constatat că autoritățile responsabile cu anchet a nu au luat toate măsurile care ar fi permis în mod rezonabil identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile pentru evenimentele incriminate, și că interesele doamnei Mocanu de a participa la cercetare nu au fost suficient protejate. A concluzionat că doamna Mocanu nu a beneficiat de o anchetă efectivă în sensul art. 2 din Convenție și că domnul Stoica a fost privat de o anchetă efectivă în sensul art. 3 (ibid., pct. 335 -351). B. Desfășurarea anchetei după pronunțarea hotărârii Mocanu și alți i 1. Urmărirea penală

După 17 septembrie 2014, data pronunțării hotărârii Mocanu și alții (citată anterior), au fost efectuate o serie de acte de cercetare: a) în decembrie 2014, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î nalta Curte (denumit în continuare „Procurorul General”) a dispus ca dosarul penal 24/P/2014 al Parchetului Militar București să fie transferat la Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte, unde a fost înregistrat sub nr. 47/P/2014 ; b) în ianuarie 2015, anularea a trei rezoluții (175/P/2008, 7335/3341/II/2/2009, 7301/3419/11/2/2009) a fost susținută în fața Procurorului General de către autoritățile competente; c) în februarie 2015, Procurorul General a anulat parțial rezoluția 175/P/2008 în ceea ce prive ște respingerea acuzațiilor de infracțiuni contra păcii și omenirii și de omor prevăzute de vechiul Cod penal, dispunând redeschiderea procedurilor cu privire la aceste infracțiuni, și a anulat în totalitate celelalte două rezoluții menționate la lit. b) ; d) în martie 2015, un judecător de cameră preliminară al Înaltei Curți a confirmat, în dosarul nr. 22/P/2015, o ordonanță a procurorului general (3/C3/2015); e) în octombrie 2015, Biroul de urmărire penală și criminalistică de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s -a desesizat în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Înalta Curte, care a creat un nou dosar (nr. 22/P/2015), care a fost conexat cu dosarul nr. 47/P/2014 menționat la lit. a ) ; 4

Potrivit Guvernului, înainte de rechizitoriul din 12 iunie 2017, au fost efectuate măsuri de instrucție privind în mod specific o parte dintre reclamanți (infra, pct. 1 5 ). Astfel, din informațiile furnizate de statul pârât reiese că, cu excepția reclamanților din cererile nr. 34323/21 și nr. 34900/21, în privința cărora actele de instrucție au fost efectuate abia după 4 iunie 2021, organele de instrucție au luat declarații de la reclamanți și au luat act de constituirea ac e stora ca părți civile (majoritatea dintre ei s - au constituit părți civile între 2016 și 2017) înaintea rechizitoriului din 12 iunie 2017. 3. Rechizitoriul

Prin rechizitoriul emis la 12 iunie 2017 în dosarul nr. 47/P/2014 [supra, pct. 13 lit. a)], în care toți reclamanții s - au constituit părți civile, Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte a dispus: a) trimiterea în judecată a paisprezece inculpați pentru infracțiuni contra umanității [art. 439 alin. 1 lit. a), g) și j) din Codul penal, „C. pen.”, citat supra, pc t. 27 ] în legătură cu evenimentele din 1 3-15 iunie 1990 ; b) încetarea urmăririi penale în privința, pe de o parte, a mai multor inculpați care au decedat în timpul cercetărilor și, pe de altă parte, în privința inculpaților pentru care nu existau suficiente dovezi de comitere a unei infracțiuni sau faptele imputate nu erau susținute de probele adunate, precum și în ceea ce privește inculpații urmăriți penal pentru fapte care nu constituiau o infracțiune ; c) disjungerea unei părți din dosar privind un inculpat și un suspect în vederea trimiterii a cesteia la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel București; d) citarea Ministerului Finanțelor Publice în calitate de parte responsabilă civilmente; și e) citarea în fața Înaltei Curți a paisprezece inculpați, a mai multor sute de părți civile (inclusiv a reclamanților), a Ministerului Finanțelor Publice, a mai multor sute de persoane vătămate și, după caz, a moștenitorilor acestora, a reprezentanților persoanelor vătămate sau a moștenitorilor acestora, precu m ș i a mai multor sute de martori. 4. Pr ocedura în fața Camerei preliminare a Înaltei Curți

Rechizitoriul a fost trimis judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte la 14 iulie 2017. În octombrie 2017, acesta a primit o serie de obiecții preliminare din partea anumitor inculpați, persoane vătămate și părți responsabile civilmente. În martie 2018, acesta a solicitat Parchetului Militar de pe lângă Înalta Curte să întocmească o descriere a tuturor cauzelor 5

Printr- o încheiere din 8 mai 2019, judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curți, în virtutea competențelor care i -au fost conferite în materie de legalitate a urmării penale (a se vedea dispozițiile relevante din Codul de procedură penală, denumit în continuare C. proc. pen., citate infra, pc t. 28): a) a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale care reglementează funcționarea procurorilor din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (dispoziții care au fost abrogate) și a respins ca inadmisibil restul cererii; b) a ad mis în parte excepțiile preliminare formulate de șase inculpați și excepțiile invocate ex officio de Camera preliminară; a constatat neregularitatea rechizitoriului din 12 iunie 2017, întrucât nu îndeplinea cerințele legale, având în vedere, pe de o parte, lipsa unei rezoluții de începere a urmăririi penale împotriva a cinci dintre inculpați pentru evenimente care au avut loc între 11 și 12 iunie 1990 și, pe de altă parte, urmărirea penală inițiată pentru infracțiuni contra umanității (în special în ceea ce privește crimele comise împotriva anumitor persoane vătămate) după redeschiderea procedurii [art. 439 alin. 1 lit. a) C. pen., citat infra, pct. 2 7 ] și, în sfârșit, deficiențele constatate în expunerea faptelor și în examinarea mijloacelor de probă; c) a anulat zece acte de urmărire penală, și anume trei rezoluții care au fost emise în perioada 2005- 2007 și care se refereau la începerea urmăririi penale împotriva anumitor inculpați, și șapte ordonanțe emise în perioada 2015 - 2017, unele dintre acestea vizând extinderea urmăririi penale, altele modificarea încadrării juridice a faptelor și altele trimiterea în judecată a anumitor inculpați.

Î n consecință, judecătorul de cameră preliminară a anulat rechizitoriul și a dispus excluderea tuturor probelor care fuseseră examinate în cadrul urmăririi penale, precum și anularea mai multor acte de urmărire penală. În cele din urmă, acesta a retrimis cauza la Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte.

Pentru a lua această decizie, judecătorul de cameră preliminară s -a bazat, printre altele, pe următoarele observații: a) o parte dintre faptele de care erau acuz ați unii dintre inculpați avuseseră deja loc la data precizată de procurori, și anume înainte de perioada 13 -15 iunie 1990, ceea ce pune la îndoială data la care au fost comise unele dintre faptele de care erau acuzați inculpații; 6

Parchetul de pe lângă Înalta Curte, unul dintre inculpați, mai multe persoane vătămate și părți civile, precum și anumiți moștenitori, au contestat pe rând încheierea pronunțată la 8 mai 2019 de către judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte.

Printr- o încheiere nesusceptibilă de nicio cale de atac din 10 decembrie 2020, Înalta Curte, întrunită într -un complet format din doi judecători, a respins contestațiile ca nefondate pentru următoarele motive: a) ca răspuns la argumentul parchetului potrivit căruia „se impunea o concluzie pe fondul cauzei, indiferent dacă autorii prezumați erau sau nu responsabili penal”, Înalta Curte a subliniat, în primul rând, că rolul Ministerului Public este de a se asigura că drepturile tuturor părților din cadrul procedurii penale sunt respectate, astfel încât procedura să se desfășoare în mod legal, rolul camerei preliminare fiind mai degrabă acela de a acționa ca un „filtru” în scopul de a sancționa, înainte de judecată, ev entualele nereguli comise în cursul urmăririi penale (a se vedea dispozițiile relevante din Codu l de procedură penală, citate infra, pc t. 2 8 ). Criticând apoi dorința exprimată de reprezentanții parchetului de a vedea pronunțată, cu orice preț, o decizie asupra temeiniciei acuzațiilor, Înalta Curte a considerat că o asemenea abordare echivala cu o veritabilă denegare de dreptate și că aceasta constituia o atingere adus ă prezumției de nevinovăție precum și dreptului persoanelor vătămate de a cunoaște adevărul despre evenimentele în cau ză ; b) parchetul nu a furnizat o expunere detaliată a faptelor pe care se bazau acuzațiile cu privire la fiecare dintre inculpați, s -a limitat la descrierea unor aspecte generale fără să prezinte într - o manieră concretă infracțiunile care li se imputau și modul în care acestea fuseseră comise, ceea ce făcea imposibilă orice înțelegere atât a obiectului cauzei cât și a limitelor actului de sesizare a autorităților judiciare în privința acestei a; c) rechizitoriul nu conținea elementele necesare și obligatorii cu privire la legătura de cauzalitate dintre, pe de o parte, acțiunile care vizau împiedicarea manifestațiilor și, pe de altă parte, crimele, violențele și privarea de libertate a persoanelor vătămate; d) urmărirea penală referitoare la evenimentele din 11 și 12 iunie 1990 nu a fost inițiată împotriva anumitor inculpați și nici nu a fost extinsă la aceștia ; e) două rezoluții de începere a urmăririi penale adoptate de procurori în 2005 și, respectiv, 2007 nu au fost motivate, ceea ce i - a privat pe inculpații în cauză de posibilitatea de a cunoaște, în mod efectiv, acuzațiile care le -au fos t aduse, și aceasta împotriva cererilor repetate pe care aceștia le -au formulat ulterior în acest sens; f) după martie 2015, parchetul avea obligația de a efectua o urmărire penală completă, efectivă și echitabilă, cu respectarea garanțiilor procedurale ale inculpaților, inclusiv prin asigurarea implicări i efective a acestora în urmărirea penală; 8

Potrivit Guvernului, la 4 iunie 2021, adică după ce Înalta Cur te a pronunțat încheierea din 10 decembrie 2020, dosarul a fost transferat la Secția Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte, unde a fost deschisă o anchetă penală pentru infracțiuni contra umanității [art. 439 alin. (1) lit. a), e), g) și j) din C. pen., infra, p c t. 27 ] . În consecință, rezoluția nr. 1122/P/2007 din 2008 [supra, pct. 19 lit. j)] a fost anulată, urmărirea penală privind dosarul nr. 14/P/2014 [supra, pct. 1 3 , lit. a)] a fost reluată, au fost examinate probele inițial anulate, precum și noi elemente probatorii, iar parchetul a stabilit un calendar pentru audierile care urmau să aibă loc. Guvernul a subliniat în acest sens că organele de urmărire penală au fost obligate să adune probe care să facă lumină asupra situației în ansamblu, și n u doar asupra aspectelor legate de reclamanți, întrucât ancheta a vizat modul în care s - a desfășurat atacul generalizat asupra populației civile, împușcăturile care au provocat moartea mai multor persoane, actele de tortură comise împotriva persoanelor afl ate î n mâinile agenților statului, atentatul la integritatea a peste 1 000 de persoane, cât și privarea de libertate a acestora, și a implicat peste 1 000 de persoane vătămate, aproximativ 500 de martori, precum și numeroși experți.

În ceea ce privește reclamanții, din informațiile furnizate de Guvern reiese că au fost examinate noi probe constând în special în documente scrise, documente medicale, imagini audio și video și depoziții și că persoanele în cauză au fost audiate personal, deși reclamantul Cătălin Cuatu (cererea nr. 32936/21) nu a răspuns la citația care i - a fost trimisă în acest scop. În plus, Guvernul a declarat că reclamanții Liliana Dimitriu (cererea nr. 34877/21), Viorel Frijanu (cererea nr. 34336/21), Niculae Alecu (cererea nr. 30168/21), Ecaterina Ș tefoglu (cererea nr. 31914/21), Petre Muraru (cererea nr. 31924/21) și Cătălin Cuatu (cererea nr. 32936/21) nu au depus plângeri penale, și că reclamantul Nicolae Neș cu (cererea nr. 35510/21) s-a constituit tardiv în procedura internă ca parte civilă (la 21 februarie 2017). La data ultimelor informații furnizate de Guvern (iunie 2022), procedurile erau încă în curs de desfășurare, iar autoritățile interne trebuiau încă să examineze probe în vederea s tabilirii circumstanțelor factuale referitoare la fiecare dintre reclamanți . 9

Documentele juridice internaționale relevante, provenind de la Organizația Națiunilor Unite și din jurisprudența Comisiei Interamericane pentru Drepturile Omului și a Curții Interamericane a Drepturilor Omului, sunt expuse în cauza Mocanu și alții împotriva României [(MC), nr. 10865/09 ș i alte 2, pct. 190-192, CEDO 2014 (extrase)].

În plus, rezoluția adoptată la 7 iunie 2018, în cadrul celei de -a 1318-a reuniuni a Delegaților Miniștrilor, de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei în legătură cu executarea hotărârii Mocanu și alții ( citată anterior), prevede următoarele : „Comitetul de Miniștri, în temeiul art. 46 § 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede monitorizarea de către Comitet a executării hotărârilor definitive ale Curți i Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare „Convenția” și „Curtea”), Având în vedere hotărârea definitivă transmisă de Curte Comitetului în această cauză și încălcările art. 2 și 3 din Convenție constatate ca urmare a neefectuării unei anche te efective cu privire la decesul soțului reclamantei, doamna Mocanu, și a relelor tratamente suferite de reclamant, domnul Stoica, în timpul represiunii manifestațiilor antiguvernamentale din București din iunie 1990; având în vedere, de asemenea, încălca rea art. 6 § 1 din cauza duratei excesive a anchetei privind jefuirea sediului asociației reclamante în timpul acelorași evenimente; Reamintind obligația statului pârât, în temeiul art. 46 § 1 din Convenție, de a respecta hotărârile definitive în cauzele în care este parte și că această obligație presupune, pe lângă plata reparației echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile statului pârât, dacă este cazu l: - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcărilor constatate și să el imine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum ; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări simi lare; După ce a invitat Guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației sus - menționate; după ce a examinat informațiile furnizate în acest sens [a se vedea DH -DD(2017)3 66- rev și DH - DD(2018)346], inclusiv în ceea ce privește plata reparației echitabile acordate de Curte; Constatând, în ceea ce privește măsurile individuale luate în privința doamnei Mocanu și a domnului Stoica, că ancheta respectivă în prezenta cauză, care a fost redeschisă în ceea ce privește faptele denunțate de domnul Stoica, a fost finalizată, conducând în iunie 2017 la trimiterea în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție a 14 persoane acuzate de infracțiuni contra umanității; Reamintind că ancheta privind faptele denunțate de asociația reclamantă fusese definitiv închisă înainte de data pronunțării hotărârii Cu rții; După ce a luat act cu satisfacție, în cadrul supravegherii executării acestei hotărâr i și a celorlalte hotărâri ale grupului Asociația „21 decembrie 1989” și alții , de măsurile generale luate pentru a garanta independența statutară a procurorilor militari , accesul judecătorilor și al procurorilor la informații clasificate și cooperarea autorităților 10

În plus, în cadrul celei de-a 1451-a reuniuni, care a avut loc în perioada 6- 8 decembrie 2022, Secretariatul Comitetului de Miniștri a examinat în special cauza Asociația „21 Decembrie 1989” și alții împotriva României (cererea nr. 33810/07). În ceea ce privește evenimentele care au avut loc în iunie 1990, Secretariatul a regretat faptul că neregulile din ancheta realizată între 1990 și 2017 au obligat Înalta Curte să excludă toate probele car e fuseseră adunate și să retrimită cauza la parchet pentru ca acesta să inițieze o nouă anchetă 1 . Comitetul a decis următoarel e 2 : „[...] Cu privire la ancheta represiunii violente a manifestațiilor din iun ie 1990 [...] 6. reamintind informația primită în timpul ultimei examinări potrivit căreia această anchetă a fost finalizată și paisprezece persoane au fost trimise în judecată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a răspunde acuzațiilor de infracțiuni contra umanității; 7. reamintind, de a semenea, decizia Comitetului, pe baza acestor evoluții, de a încheia monitorizarea măsurilor individuale în cauza Mocanu și alții , în ceea ce îi privește pe reclamanții doamna Mocanu și domnul Stoica [Rezoluția finală CM/ResDH(2018)22 9]; 8. regretă profund faptul că neregulile din cadrul anchetei au obligat între timp Înalta Curte de Casație și Justiție să excludă toate probele strânse și să retrimită cazul la parchet; luând act de faptul că, în consecință, sunt efectuate noi investigații cu privire la ev enimentele în cauză, solicită autorităților să furnizeze informații actualizate cu privire la progresele înregistrate, precum și indicații privind următoarele măsuri de cercetare prevăzute și calendarul preconizat pentru finalizarea acestora...; [... ] 10. solicită autorităților să furnizeze informații cu privire la aspectele menționate supra, pct. 4, 8 și 9 cel târziu până la 15 iunie 2023 și să informeze ulterior în mod corespunzător Comitetul cu privire la evoluția investigațiilor sau a proceduril or judiciare, după caz; 11. decid să reia examinarea acestor cazuri la cea de -a 1483-a reuniune a lor (decembrie 2023) (DH); decid, de asemenea, să analizeze în cadrul acelei reuniuni, în lumina informațiilor primite cu privire la progresul anchetei relevante, dacă este cazul 1 Détails du résultat (coe.i nt) 2 Détails du résultat (coe.i nt) 11

Dispozițiile relevante în speță ale noului Cod penal, în versiunea sa în vigoare începând cu 1 februarie 2014, se citesc după cum urmează: Art. 439 Infracțiuni contra umanității „(1) Săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile, a uneia dintre următoarele fapt e: a) uciderea unor persoane; [...] e) torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în orice alt mod, cau zându - i vătămări fizice sau psihice, ori suferin țe fizice s au psihice grave, ce depășesc consecințele sancțiunilor admise de către dreptul internațional; g) vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoa ne; [...] j) persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcț ie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional [...] se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi . ” B. Codul de procedură penală

Dispozițiile relevante în speță ale Codului de procedură penală , în versiunea sa în vigoare începând cu 1 februarie 2014, se citesc după cum urmează: Art. 3 Separarea funcțiilor judiciare „(1) În procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare: a) funcția de urmărire penală ; b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale pe rsoanei în faza de urmărire penală; c) funcția de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în j udecată; d) funcția de judecat ă. [...] 12

Având în vedere similitudinea obiectului cererilor, Curtea consideră potrivit să dispună conexarea acestora (art. 42 § 1 din Regulamentul Curții). 14

Guvernul a precizat că doamna Ecaterina Ștefoglu , reclamanta în cererea nr. 31914/21, a decedat după data sesizării Curții și că niciun eventual moștenitor nu și - a exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții în numele său. În sprijinul afirmațiilor sale, acesta a prezentat o copie a unui rap ort din 13 decembrie 2021 în care un inspector de poliție delegat la Secți a Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte certifica, după consultarea bazei de date a Serviciului Central de Stare Civilă, că doamna Ecaterina Ștefogl u a decedat la 31 octombrie 2021.

La invitația grefei, la 23 martie 2023, de a preciza dacă vreunul dintre moștenitorii reclamantei dorea să continue procedura în numele acesteia, reprezentanții reclamantei nu au furnizat nicio informație relevantă în a cest sens.

Curtea observă că, în urma decesului reclamantei, nimeni nu și -a exprimat dorința de a continua procedura în numele acesteia. În plus, Curtea nu identifică nicio circumstanță specială privind respectar ea drepturilor omului garantate de Convenție și de protocoalele la aceasta care ar impune, în sensul art. 37 § 1 in fi ne , continuarea examinării cererii în ceea ce o privește pe doamna Ecaterina Ștefoglu [a se vedea, mutatis mutandis , Léger împotriva Franț ei (radiere) (MC), nr. 19324/02, pct. 44, 50 și 51, 30 martie 2009, și Borovská împotriva Slovaciei (revizuire), nr. 48554/10, pct. 8-10, 16 februarie 2016)]. Cererea nr. 31914/21 trebuie, prin urmare, să fie scoasă de pe rol [art. 37 § 1 lit. c) din Co nv enție].

Reclamanții au susținut că, în prezenta cauză, a fost încălcată latura procedurală a art. 2 și art. 3 din Convenție. Aceștia au considerat că autoritățile aveau obligația de a investiga din oficiu, atât în temeiul dreptului intern, cât și al dreptului internațional, cu atât mai mult cu cât evenimentele în cauză erau, în opinia lor, rezultatul unui conflict alimentat de autoritățile de la ace a vreme, care au instigat diferite grupuri ale populației unele împotriva altora. Pasajele relevante ale art. 2 sunt redactate după cum urmează: „1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat [... ] ” Art. 3 prevede următoarele: „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. ” 15

Curtea observă de la început că nu toți reclamanții care au sesizat Curtea în cadrul prezentelor cereri au fost reclamanți în cauza Mocanu și alții împotriva României [(MC), nr. 10865/09 și alte 2, CEDO 2014 (extrase)]. De asemenea, observă că reclamanții din cererile nr. 34323/21 și 34900/21, domnul Ștefan - Gabriel Mocanu și doamna Maria -Raluca Mocanu, sunt fiul ș i, respectiv, fiica domnului Velicu-Valentin Mocanu, care a decedat la 13 iunie 1990 în urma unui foc de armă tras din clădirea Ministerului de Interne . Aceștia se plâng, în temeiul art. 2 din Convenție, de lipsa unei anchete efective cu privire la circumstanțele în care a survenit decesul tatălui lor. Una dintre cererile care au făcut obiectul hotărârii Mocanu și alții (citată anterior ), ș i anum e cererea nr. 10865/09, fusese depusă de soția domnului Velicu - Valentin Mocanu, doamna Anca Mocanu. Aceasta invoca, de asemenea, o încălcare a art. 2 din Convenție sub aspect procedural ( Mocanu și alții , citată anterior, pct. 199).

Curtea reamintește că, în hotărârea Mocanu și alții (citată anterior) , pronunțată la 17 septembrie 2014, a concluzionat că ancheta penală efectuată de autoritățile naționale sesizate în cauza respectivă a fost ineficace și a constatat o încălcare a art. 2 (aspect procedural) în ceea ce o privește pe doamna Anca Mocanu.

Ulterior pronunțării hotărârii Mocanu și alții , au fost efectuate mai multe acte de cercetare (supra, pct. 13- 14 ) și, la 12 iunie 2017, anumiți inculpați au fost trimiși în judecată în legătură cu evenimentele din iunie 1990 (supra, pc t. 15).

La 7 iunie 2018, Comitetul de Miniștri a luat act, printre altele, de faptul că ancheta privind moartea domnului Velicu -Valentin Mocanu a fost finalizată, ceea ce a dus, în iunie 2017, la trimiterea în fața Înaltei Curți a 14 persoane acuzate de infracțiuni contra umanității, precum și de faptul că au fost adoptate toate măsurile prevăzute la art. 46 § 1 din Convenție. Prin urmar e, a decis să încheie examinarea punerii în aplicare a hotărârii Mocanu și alții (supra, pc t. 25).

Curtea reține că, în decembrie 2020, adică după încheierea punerii în aplicare a hotărârii Mocanu și alții (citată anterior), Înalta Curte a constatat neregularitatea rechizitoriului din 12 iunie 2017, a anulat anumite acte de urmărire penală, a exclus toate probele care fuseseră examinate de organele de urmărire penală și a restituit cauza la parchet (supra, pct. 17- 21). De asemenea, reține că, în decembrie 2022, Secretariatul Comitetului de Miniștri a solicitat informații de la autoritățile naționale cu privire la evoluția anchetei ș i a luat în considerare posibi litatea redeschiderii monitorizării măsurilor 16

În speță, Curtea observă, pe de o parte, că reclamanții Ștefan -Gabriel Mocanu și Maria - Raluca Mocanu au depus cererile în iunie 2021, adică după deciziile prin care Înalta Curte a constatat neregularitatea rechizitoriului din 12 iunie 2017 și, pe de altă parte, că nu se numără printre reclamanții car e au sesizat Curtea în cauza Mocanu și alții (citată anterior). În același timp, aceasta a remarcat că unele dintre concluziile generale la care a ajuns în cauza Moc anu și alții (citată anterior, pct. 332 -348), în special cele referitoare la independența, promptitudinea și caracterul adecvat al anchetei privind evenimentele în litigiu, ar putea fi valabile și în cazul celor doi reclamanți, întrucât ancheta respectivă a vizat, pe lângă reclamanții din cauza Mocanu și alții (citată anterior), peste 1 000 de persoane vătămate, inclusiv persoanele în cauză.

Curtea trebuie mai întâi să răspundă la întrebarea dacă are competența d e a examina plângerea reclamanților fără a încălca prerogativele statului pârât și ale Comitetului de Miniștri, care decurg din art. 46 din Convenție [a se vedea, mutatis mutandis , Moreira Ferreira împotriva Portugaliei (nr. 2) (MC), nr. 19867/12, pct. 46, 11 iulie 2017]. În acest sens, face trimitere la principiile stabilite în Moreira Ferreira (citată anterior, pct. 47 - 48) și Egmez împotriva Ciprului [(dec.), nr. 12214/07, pct. 48-56, 18 septembrie 2012)].

În co nformitate cu aceste principii, Curtea trebuie să stabilească dacă cererile nr. 34323/21 și 34900/21 se referă la executarea hotărârii Mocanu și alții (citată anterior) sau dacă acestea privesc informații noi, capabile să o determine să concluzioneze că a avut loc o nouă încălcare a Convenției, în acest caz Curtea fiind competentă ratione materiae ( Egmez , citată anterior, pct. 57).

După cum Curtea a subliniat deja, după adoptarea unei hotărâri prin care se constată că un drept a fost încălcat pentru o anumită perioadă de timp, nu este neobișnuit ca aceasta să examineze o a doua cerere referitoare la o încălcare a aceluiași drept în perioada ulterioară [a se vedea, între altele, Ivanțoc și alții împotriva Moldovei și Rusiei , nr. 23687/05, pct. 87, 15 noiembrie 2011, cu privire la prelungirea unei detenții, Wasserman împotriv a Rusiei (nr. 2) , nr. 21071/05, pct. 36-37, 10 aprilie 2008, cu privire la neexecutarea unei hotărâri definitive, și Rongoni împotriva Italiei , nr. 44531/98, pct. 13, 25 octombrie 2001, cu privire la durata unei proceduri]. În prezenta cauză, Curtea consideră că soluțiile Înaltei Curți privind neregularitatea a ctului de acuzare, anularea măsurilor de urmărire penală, excluderea tuturor probelor examinate și retrimiterea cauzei la organele de urmărire penală (supra, pct. 38 ) constituie „elemente noi” în ceea ce prive ște hotărârea Mocanu și alții [a se vedea, mutatis mutandis, Moreira Ferreira , citată anterior, pct. 56, și Jurišić împotriva Croației (nr. 2) , nr. 8000/21, pct. 29-34, 7 iulie 2022 ] , care trebuie să fie examinate de Curte în prezenta ca uză ( Egmez , citată anterior, pct. 52 -55). 17

Constatând, de altfel, că aceste cereri nu sunt în mod vădit nefondate, nici inadmisibile pentru vreun alt motiv prevăzut de art. 35 din Convenție, Curtea le declară admisibile. B. Cu privire la fon d 1. Argumentele părților a) Reclamanții

Reclamanții s - au referit la jurisprudența Curții privind obligațiile procedurale în temeiul art. 2 și art. 3 din Convenție și au considerat că ancheta privind omorul prin împușcare a domnului Velicu- Valentin Mocanu (tatăl reclam anților din cererile nr. 34323/21 și nr. 34900/21) și relele tratamente pe care ceilalți reclamanți au pretins că le -au suferit în timpul represiunii manifestațiilor antiguvernamentale care au avut loc între 13 și 15 iunie 1990 nu a fost efectivă, imparțială și promptă și că nu a fost în măsură să conducă la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile pentru evenimentele în litigiu.

Aceștia au făcut trimitere la constatările Camerei preliminare a Înaltei Curți cu privire la neregularitățile comise în cadrul procedurilor penale inițiate după 17 septembrie 2014, dată la care a fost pronunțată hotărârea Mocanu și alții (citată anterior), și la concluziile corelative privind neregularitatea rechizitoriului, ex cluderea tuturor probelor și retrimiterea cauzei la parchet. În special, aceștia s -au plâns de o întârziere în efectuarea actelor de urmărire penală, datorată, în opinia lor, numeroaselor rezoluții, în funcție de caz, de trimitere între diferite parchete, de deschidere a procedurilor, de neîncepere a procedurii penale, de conexare sau rezoluțiilor anterioare.

În ceea ce privește argumentele Guvernului potrivit cărora anumiți reclamanți nu au depus plângere și un a lt reclamant s - a constituit parte civil ă cu întârziere (supra, pct. 23 și infra, p c t. 5 0 ), aceștia au făcut trimitere la cauza Alecu și alții împotriva României (nr. 56838/08 și alte 80, pct. 24 - 28, și pct. 37- 42, 27 ianuarie 2015), în care o excepție preliminară similară a fost respins ă. Aceștia au susținut, de asemenea, că procedurile penale pentru infracțiuni contra umanității (supra, pct. 2 7 ) nu sunt condiționate de depunerea unei plângeri penale de către persoanele vătămate. b) Guvernul

Guvernul a descris evoluția procedurii penale cu privire la evenimentele în cauză atât după pronunțarea hotărârii Mocanu și alții (citată 18

Guvern ul a declarat că, după 4 iunie 2021, procurorii militari au început un proces îndelungat de examinare a probelor anulate de Înalta Curte și a noilor probe, în conformitate cu normele de procedură. A adăugat că un ele dintre probe trebuiau încă să fie examinate de către organele de urmărire penală pentru a stabili circumstanțele factuale specifice cu privire la fiecare reclamant, explicând că procedurile, care erau încă pendinte în momentul în care își formula observațiile, erau deosebit de complexe și implic au, în special, audierea a peste 1 000 de persoane vătămate și a aproximativ 500 de martori, precum și efectuarea a numeroase expertize. În acest sens, subliniază că a fost întocmit un vast ansamblu probatoriu constând în aproximativ 36 000 de pagini de d ovezi documentare și de înregistrări audio și video și că a fost stabilit un calendar de audiere a persoanelor vătămate și a familiilor acestora, după caz, prin vizitarea acestora la domiciliu pentru a le lua declarații.

În sfârșit, Guvernul a susținut că, având în vedere faptul că reclamanții nu au depus o plângere sau, după caz, s - au constituit ca parte civilă cu întârziere, cu privire la evenimentele din iunie 1990 (supra, pct. 23), nu se poate concluziona că în speță a avut loc o încălcare procedurală a art. 2 și art. 3 din Convenție. 2. Motivarea Curții a) Principii general e

Principiile generale pr ivind obligația procedurală care revine statelor în temeiul art. 2 și art. 3 din Convenție au fost rezumate, între altele, în cauze le Mocanu și alții (citată anterior, pct. 314-326), Armani Da Silva împotriva Regatului Unit [(MC) nr. 5878/08, pct. 229-239, 30 martie 2016, în temeiul art. 2 din Convenție), și Jeronovičs împotriva Letoniei [(MC), nr. 44898/10, pct. 103- 107, 5 iulie 2016, în temeiul art. 3 din Convenție].

Curtea reamintește că joacă un rol fundamenta l subsidiar în cadrul mecanismului de control instituit de Convenție, în cadrul căruia revine în primul rând părților contractante sarcina de a asigura respectarea drepturilor și libertăților definite în Convenție și în protocoalele la aceasta [a se vedea, de exemplu, Garib împotriva Țărilor de Jos (MC), nr. 43494/09, pct. 137, 6 noiembrie 2017, și Guðmundur Andri Ástráðsson împotriva Islandei (MC), nr. 26374/18, pct. 250, 1 decembrie 2020]. Protocolul nr. 15 la Convenție a 19

Curtea observă, în primul rând, că a constatat deja că o anchetă penală a fost deschisă din oficiu la scurt timp după evenimentele din iunie 1990 și că aceasta a vizat uciderea prin împușcare a domnului Velic u -Valentin Mocanu (tatăl reclamanților în cererile nr. 34323/21 și 34900/21) și a altor persoane, precum și relele tratamente aplicate altor persoane în aceleași circumstanțe. Inițial, ancheta s - a desfășurat în contextul a câtorva sute de cazuri separate, care au fost ulterior conexate într- o singură procedură, care a fost ulterior divizată în mai multe rânduri în diferite părți (supra, pc t. 8).

Într- adevăr, în cauza Mocanu și alții (ci tată anterior), Curtea a examinat desfășurarea de către autoritățile naționale a anchetei deschise din oficiu, anchetă care face, de asemenea, obiectul prezentei cauze. Aceasta a concluzionat, printre altele, că ancheta, care, la data ultimelor informații disponibile (2 octombrie 2013), era pendinte de mai mult de douăzeci și trei de ani, dintre care nouăsprezece ani de la ratificarea de către România a Convenției, a fost marcată de perioade semnificative de inactivitate, că existau îndoieli serioase cu pri vire la obiectivitatea și imparțialitatea investigațiilor efectuate de procurorii militari, că, în speță, au fost efectuate foarte puține acte de procedură în legătură cu plângerile persoanelor agresate la sediul televiziunii publice și că instanțele de judecată nu au reușit să stabilească circumstanțele relelor tratamente pe care mai multe persoane au pretins că le - ar fi suferit acolo, că numeroasele deficiențe identificate de autoritățile naționale în privința anchetei nu au fost remediate și că autorităț ile responsabile de anchetă nu au luat toate măsurile care ar fi permis, în mod rezonabil, identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile pen tru evenimentele în litigiu care au survenit între 13 și 15 iunie 1990 (supra, pct. 9- 12). i. Cu privire la caracterul eficace al anchetei realizate înainte de pronunțarea hotărârii Mocanu și alții

În speță, în ceea ce privește plângerile formulate de reclamanți în temeiul art. 2 și/sau art. 3 din Convenție cu privire la ancheta realizată de autoritățile naționale înainte de pronunțarea hotărârii în cauză, Curtea 20

De asemenea, Curtea observă că, în urma adoptării hotărârii Mocanu și alții , și în special în perioada septembrie 2014 – mai 2017, organismele naționale competente au efectuat o serie de acte de urmărire penală (supra, pct. 13- 1 4 ). La 12 iunie 2017, după finalizarea cercetărilor, parchetul a înaintat un rechizitoriu către Înalta Curte prin care s -a dispus trimiterea în judecată a paisprezece inculpați, clasarea cauzei în privința mai multor altor persoane, disjungerea cauzei în privința unui inculpat și a unui suspect și citarea Ministerului de Finanțe (supra, pc t. 15).

În speță, se pune problema dacă ancheta efectuată de autoritățile naționale în privința reclamanților după pronunțarea hotărârii Mocanu și alții (citată anterior) a îndeplinit criteriul de eficacitate care decurge din art. 2 și art. 3 din Convenție. Pe scurt, o astfel de anchetă trebuie să fie efectuată de persoane independente de cei implicați în evenimente, trebuie să fie efectuată cu promptitudine și cu o diligență rezonabilă, trebuie să fie „adecvată”, trebuie să fie suficient de accesibilă familiilor persoanelor vătămate și trebuie să fie deschisă controlului public. În cele din urmă, aceasta trebuie să conducă la concluzii bazate pe o analiză meticuloasă, obiectivă și imparțială a tuturor elementelor relevante (a se vedea jurisprudența citată supra, pc t. 51).

În această privință, Curtea observă că ancheta efectuată după adoptarea hotărârii Mocanu și alții era, la data ultimelor informații furnizate de Guvern (iunie 2022 – supra, pc t. 23 in fine ), încă pendint e în ceea ce îi privește pe reclamanți, întrucât rechizitoriul adus în fața camerei preliminare a Înaltei Curți a fost considerat neregular, iar cauza a fost ulterior returnată la parchet (supra, pc t. 17- 21). α) Cu privire la independența anchetei

În ceea ce privește, în primul rând, independența anchetei, Curtea consideră că, în cauza Mocanu și alții (citată anterior, pct. 332 -334), constatarea unei lipse de independență și imparțialitate privind evenimentele în cauză din partea procurorilor militari care au condus ancheta, nu se aplică în speță, deoarece a hotărât ulterior că legislația națională, care a fost modificată de mai multe ori începând cu 2004, garanta în prezent pe deplin independența și imparțialitatea statutară a procurorilor milita ri (a se vedea, în acest sens, hotărârea Elena Apostol și alții împotriva României , nr. 24093/14 ș i alte 16, pct. 18- 23 și 34, 23 februarie 2016). În plus, întrucât incompatibilitatea procurorului D.V. [supra, pc t. 1 9 lit. f)] nu ridică în sine o problemă tipică de independență în sensul art. 2 și art. 3 din Convenție (a se vedea, a contrario , Sergey Shevchencko împotriva Ucrainei , nr. 32478/02, 21

În ceea ce privește cerințele r eferitoare la caracterul adecvat al anchetei, Curtea reamintește că, pentru a fi adecvată, o anchetă trebuie să permită să se stabilească dacă utilizarea forței a fost sau nu justificată în circumstanțele în cauză și trebuie să fie capabilă să identifice p ersoanele responsabile de comportamentul reclamat și, dacă este cazul, să le pedepsească (a se vedea jurisprudența citată supra, pc t. 51). În conformitat e cu principiul subsidiarității și al responsabilității comune , enunțat supra, pct. 5 2 , Curtea va analiza faptele în lumina acestor cerințe, pe baza constatărilor făcute de instanțele naționale în cadrul verificării legalității actelor de urmărire penală (supra, pc t. 17- 21).

În speță, Curtea consideră că, deși nimic nu permite punerea la îndoială a hotărârii autorităților de a face lumină asupra evenimentelor în cauză și de a identifica persoanele responsabile de acestea, rămâne faptul că investigațiile efectuate de acestea au fost marcate de o serie de carențe care au avut un impact decisiv asupra eficacității globale a anchetei penale.

Astfel, în cadrul verificării legalității rechizitoriului (supra, pct. 28) , Înalta Curte a concluzionat că deficiențele identificate în desfășurarea anchetei efectuate după pronunțarea hotărârii Mocanu și alții (citată anterior ) au justificat anularea rechizitoriului și a anumitor acte de procedură îndeplinite în cadrul anchetei respective, excluderea tuturor probelor examinate și restituirea cauzei la parchetul militar (supra, pc t. 17- 21).

Curtea nu vede niciun motiv pentru a se îndepărta de la aprecierea făcută de Înalta Curte, care a constatat că autoritățile naționale nu au respectat normele interne de procedură și că lacunele și deficiențele au dus la inadmisibilitatea probelor, blocând astfel procedura penală (a se vedea, mutatis mutandis , Maslova și Nalbandov împotriva Rusiei , nr. 839/02, pct. 94- 96, 24 ianuarie 2008). Aceasta consideră că viciile identificate pot fi împărțite în trei categorii: nerespectarea anumitor norme procedurale, inactivitatea organelor de urmărire penală și neclaritatea rechizitoriului.

În primul rând, în ceea ce privește nerespectarea normelor de procedură, Curtea observă că modificarea calificării juridice a faptelor imputate anumitor inculpați a fost, în opinia Înaltei Curți, sesizată să verifice legalitatea rechizitoriului, nelegală, întrucât nu se baza pe un temei factual suficient [supra, pc t. 19 d)], că actele de urmărire penală și probele dintr -un dosar (dosarul intern nr. 74/P/1998) nu mai puteau fi utilizate pentru a fundamenta acuzațiile aduse anumitor inculpați într -un alt dosar (dosarul intern nr. 47/P/2014) [supra, pc t. 19 e)], că anumite acte de urmărire penală nu erau motivate [supra, pc t. 19 k)] și că rechizitoriul nu conținea elemente care să permită stabilirea existenței unei legături de cauzalitate între faptele 22

În al doilea rând, în ceea ce privește lipsa de acțiune a organelor de urmărire penală, Curtea constată că anumit e probe nu au putut fi folosite deoarece procurorii nu au respectat formalitățile legale [supra, pc t. 19 c) și pc t. 21 b) și e)], că actele de urmărire penală efectuate de procurorul D.V. în timp ce acesta era incompatibil din punct de vedere juridic, precum și cele efectuate cu nerespectarea dreptului la apărare al anumitor inculpați, nu au fost refăcute după anularea lor [supra, pc t. 19 f) și g) și pc t. 21 h)], că martorii audiați cu încălcarea dreptului unuia dintre inculpați de a fi informat imediat cu privire la natura și cauza acuzației formulate împotriva sa nu au fost reaudiați [supra, pc t. 19 i)] și că o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale nu a fost infirmată de parchet [supra, pc t. 19 j) ] .

În al treilea rând, Curtea observă că existau zone de umbră în ceea ce privește o parte dintre faptele în cauză, unele dintre acestea fiind neclare și echivoce și nu lăsau să se întrevadă o dimensiune penală [supra, pc t. 19 b)] . În plus, existau incertitudini cu privire la data la care au avut loc anumite evenimente [supra, pc t. 1 9 a) și pc t. 21 d)], iar rechizitoriul se baza parțial p e supoziții și nu pe fapte dovedite [supra, pc t. 19 h)] .

Este adevărat că obligația de a efectua investigații care decurge din art. 2 și art. 3 este o obligație de mijloace și nu de rezultat [a se vedea, între altele, în temeiul art. 2, Jaloud împotriva Țărilor de Jos (MC), nr. 47708/08 , pct. 186, CEDO 2014, și, în temeiul art. 3, Bouyid împotriva Belgiei (MC), nr. 23380/09, pct. 120, CEDO 2015], în măsura în care ancheta se poate încheia cu un eșec, în pofida tuturor mijloacelor și eforturilor depuse în mod corespunzător de către autorități.

Cu toate acestea, în cazul de față, caracterul neregulamentar al anchetei a fost cauzat de o serie de carențe imputabile organelor de urmărire penală (supra, pct. 63- 66), care au dus la anularea mai multor acte de procedură, la excluderea tuturor probelor și la r estituirea cauzei la parchet. Înalta Curte a criticat dorința parchetului de a obține neapărat o hotărâre pe fond, și a susținut respectarea drepturilor părților în procedură [supra, pct. 21 a)]. În plus, Înalta Curte a constatat că procedura în ansamblu nu a fost echitabilă [supra, pc t. 21 g)].

Având în vedere cele de mai sus, Curtea este de părere că ancheta realizată de autoritățile naționale după pronunțarea hotărârii Mocanu și alții (citată anterior) nu a respectat cerințele care decurg din Convenți e , întrucât a dus la anularea anumitor acte de procedură și la excluderea probelor, impunând astfel – la mai mult de treizeci de ani de la deschiderea anchetei inițiale – deschiderea unei noi anchete (supra, pc t. 21).

În circumstanțele speței, deși acceptă argumentul Guvernului potrivit căruia cauza a fost indiscutabil complexă (supra, pc t. 4 9 ), Curtea observă că ancheta privind decesul domnului Mocanu (tatăl reclamanților în cererile nr. 34323/21 și 34900/21) era, la data ultimei informări (iunie 2022 – supra, pct . 23

Prin urmare, pe baza analizei autorităților naționale și a materialului din dosar, Curtea consideră că, în mod contrar celor susținut e de Guvern (supra, pc t. 48- 49 ), ancheta efectuată după pronunțarea hotărârii Mocanu și alții (citată anterior) a avut lacune și deficiențe care au afectat calitatea acesteia și au subminat capacitatea autorităților, pe de o parte, de a stabili dacă utilizarea forței a fost sau nu justificată în circumstanțele cauzei și, pe de altă parte, de a identifica persoanele responsabile de aceste evenimente și, după caz, de a le pedepsi (supra, pc t. 64- 66). γ) Cu privire la participarea reclamanților la anchetă

În ceea ce privește obligația de a asocia aparținătorii persoanelor vătămate la procedură, din elementele dosarului nu reiese că domnul Ștef an - Gabriel Mocanu și doamna Maria - Raluca Mocanu (reclamanții din cererile nr. 34323/21 și 34900/21) ar fi fost informați de evoluția anchetei sau că ar fi fost audiați în vreun moment al procedurii, în special înaintea returnării cauzei la parchet. În consecință, Curtea consideră că inter esele acestora de a participa la anchetă nu au fost suficient protejate (a se vedea, mutati s mutandis , Mocanu și alții , citată anterior, pct. 349 - 351). Aceeași constatare se impune și în privința altor reclamanți, care au fost convocați în vederea audierii lor de către organele de urmărire penală la mai mult de 26 de ani de la evenimente (supra, pct . 14).

În ceea ce privește lipsa, imputată anumitor reclamanți, a unei plânger i separate de ancheta penală deschisă din oficiu (supra, pct. 50), astfel cum Curtea a amintit deja referitor la ancheta inițiată din oficiu cu privire la represiunea armată a manifestațiilor din decembrie 1989, lipsa unei plângeri penale separate nu este de natură să afecteze calitatea de persoane vătămate a reclamanților ( Alecu și alții împotriva Românie i , nr. 56838/08 și alte 80, pc t. 31, 27 ianuarie 2015). Mai mult, Curtea nu este convinsă că, în speță, depunerea unei astfel de plângeri ar fi modificat semnificativ mersul anchetei deschise din oficiu (a se vedea, mutatis mutandis, Alecu și alții , citată anterior, pct. 41- 42) Aceeași constatare se impune în cazul domnului Nicolae Ne ș cu (reclamantul din cererea nr. 35510/22), căruia Guvernul îi impută faptul că s - a constituit cu întârziere ca parte civilă (a se vedea, mutatis mutandis , Ecaterina Mirea și alții împotriva României , nr. 43626/13 și alte 69, pct. 2 8 - 30, 12 aprilie 2016). 24

Având în vedere considerentele precedente, Curtea concluzionează că au fost încălcate art. 2 și, respectiv, art. 3 din Convenție sub asp ectul lor procedural (a se vedea tabelul din anexă cu privire la articolul din Conv enție relevant pentru fiecare cerere).

Art. 41 din Convenție are următorul conținut: „În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții le zate, dacă este cazu l, o reparație echitabilă.” A. Prejudiciu

Fiecare reclamant solicită 100 000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care susține că l -a suferit .

Guvernul apreciază această sumă excesivă și consideră că o eventuală hotărâre de constatare a încălcării Convenției ar constitui o reparație suficientă a prejudiciului moral.

Pe baza elementelor de care dispune, Curtea consideră că încălca rea art. 2 sau art. 3 sub aspect procedural le-a cauzat persoanelor implicate un prejudiciu moral cert. Pronunțându - se în echitate, Curtea acordă cu acest titlu 20 000 EUR fiecăruia dintre reclamanții în privința cărora a fost stabilită o încălcare a art. 2 din Convenție și 12 500 EUR fiecăruia dintre reclamanții în privința cărora a fost stabilită o încălcare a art. 3 din Convenție (a se vedea tabelul din anexă). B. Cheltuieli de judecată

Reclamanții nu au solicitat nicio sumă cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin urmare, Curtea nu este chemată să acorde vreo sumă cu acest titlu. V. CU

În conformitate cu art. 46 din Convenție: „1. Înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți. 2. Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului Miniștrilor, care supraveghează executarea ei.”

Principiile generale referitoare la obligațiile statelor în temeiul art. 46 din Convenție cu privire la executarea hotărârilor de încălcare au fost 25

Curtea observă că, deși după constatarea unei încălcări în ceea ce privește o anchetă privind evenimente importante pentru societatea românească, a fost identificat ă o serie de carențe și deficiențe în ancheta ulterioară, care au justificat anularea atât a rechizitoriului, cât și a unui număr de acte de urmărire penală și excluderea tuturor probelor, și au implicat o încălcare a cerințelor procedurale care decurg din art. 2 și art. 3 din Convenție (supra, pc t. 56- 74).

Observă că, la data ultimei informări (iunie 2022 – supra, pc t. 23 in fine ), ancheta era încă în curs de desfășurare în fața Secției Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte și constată că au fost realizate sau sunt în curs de realizare acte de urmările penală și că probele excluse au fost reexaminate sau sunt în curs de reexaminare (supra, pct. 22- 23). Cu toate acestea, Curtea consideră că, având în vedere, în special, importanța pentru societatea românească de a cunoaște adevărul despre evenimentele din 13 -15 iunie 1990 (a se vedea, mutatis mutandi s , Asociația „21 Decembrie 1989” și alții împotriva României , nr. 33810/07 și 18817/08, pct. 194, 24 mai 2011), statul pârât, sub controlul Comitetului de Miniștri, ar trebui să pună capăt situației constatate în prezenta cauză, pe care o consideră contrară dreptului reclamanților, precum și dreptului altor numeroase persoane afectate, la o anchetă efectivă .

Curtea încurajează statul român să utilizeze toate mijloacele necesa re (inclusiv punerea la dispoziție a personalului indispensabil bunei desfășurări a procedurii) pentru a asigura efectuarea unei anchete care să permită elucidarea diligentă și cu celeritate, în conformitate cu cerințele procedurale ale art. 2 și art. 3 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis , Tekçi și alții împotriva Turciei , nr. 13660/05, pct. 116-117, 10 decembrie 2013), a circumstanțelor în care, în timpul evenimentelor din perioada 13 -15 iunie 1990, s-a pr odus decesul tatălui reclamanților Ștefan - Gabriel și Maria -Raluca Mocanu și au avut loc relele tratamente pe care ceilalți reclamanți au pretins 26