Elena Apostol și alții împotriva României

CAUZA CAUZA DE ELENA APOSTOL ȘI ALȚII V. ROMANIA (Declarări nr. 24093/14 și 16 alte cereri) (A se vedea lista adăugată) JUGAMENTUL Această versiune a fost rectificat la 22 martie și 6 iunie 2016 în temeiul articolului 81 din Regulamentul Curții STRASBOURG 23 februarie 2016 FINAL 23/05/2016 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Elena Apostol și alții c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: András Sajó, Președintele, Vincent A. De Gaetano, Nona Tsotsoria, Paulo Pinto de Albuquerque, Krzysztof Wojtyczek, Egidijus Kūris, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având deliberat în particular la 26 ianuarie 2016, Emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat în 17 cereri (n. 24093/14, 24106/14, 24108/14, 24113/14, 24119/14, 24121/14 24124/14, 24127/14, 24149/14, 24159/14, 24160/14, 24170/14, 24185/14, 24214/14, 45779/14 și 45780/14) împotriva Curții depuse în temeiul articolului 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de 17 cetățeni români.

Numele lor și alte detalii, precum și data depunerii fiecărei cereri, sunt specificate în tabelul adăugat. Reclamanții au fost reprezentați de dl I. Matei, avocat care practică la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. În măsura în care doamna Iulia Antoanella Motoc, judecătorul ales în ceea ce privește România, s-a retras de la ședere în acest caz (art. 28 § 3 din Regulamentul de procedură), președintele a hotărât să-l numească pe dl Krzysztof Wojtyczek ca judecător ad hoc (art. 29). Reclamanții au susținut, în special, că nu au existat anchete eficace privind suprimarea violentă a demonstrațiilor antiguvernamentale în decembrie 1989 în care rudele lor au fost ucise.

La 10 octombrie 2014 și 10 februarie 2015, aceste plângeri au fost comunicate guvernului și celelalte plângeri au fost declarate inadmisibile în temeiul articolului 54 § 3 din Regulamentul Curții. Părțile au prezentat observații scrise. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Contextul cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, sunt similare cu cele din Asociația “21 decembrie 1989” și alții c. România (n. 33810/07 și 18817/08, §§ 12-41, 24 mai 2011). Ele au același context istoric și se referă la același proces penal intern. Acestea pot fi rezumate după cum urmează: La 17 decembrie 1989, după demonstrații împotriva Guvernului și după ordinele președintelui Nicolae Ceaușescu, operațiunile militare au fost desfășurate la Timișoara și, în zilele următoare, în alte orașe, inclusiv București, Reșița și Brașov.

Aceste operațiuni au cauzat multe morți și victime civile. Potrivit unui document din 5 iunie 2008, emis de procurorul militar de la Curtea Înaltă de Casare și Justiție, „mai mult de 1.200 Oamenii au murit, peste 5.000 de persoane au fost răniți și câteva mii de persoane au fost private ilegal de libertate și supuși unui tratament bolnav”, în București, Timișoara, Reșița, Buzău, Constanța, Craiova, Brăila, Oradea, Cluj, Brașov, Târgu Mureș, Sibiu și alte orașe din România. În plus, aceasta apare din documentele Ministerului Apărării, desclasificat prin decizia nr. 94/2010 din 10 februarie 2010, mii de servitori, echipați cu tancuri de luptă și alte vehicule înarmate, au fost desfășurați în București și alte orașe.

În perioada 17-30 decembrie 1989, au utilizat cantități considerabile de muniție împotriva demonstranților. Reclamanții sunt persoane ale căror rude au fost împușcate și ucise în evenimentele care au avut loc între 17 și 30 decembrie la București, cu excepția reclamantului în cererea nr. 45779/14, al căror soț a fost ucis în Reșița și reclamantul în cererea nr. 24127/14, al căror fiu a fost ucis în Brașov. 10. În 1990 procurorii militari din București, Timișoara, Oradea, Constanța, Craiova, Bacău, Târgu Mureș și Cluj au deschis anchete privind utilizarea forței și privarea ilegală a libertății participanților la demonstrații în ultimele zile ale lunii decembrie 1989. Până în prezent, principalele anchete penale privind utilizarea violenței, în special împotriva manifestanților civili, atât înainte cât și după răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu, au fost conținute în dosarul nr. 97/P/1990 (numărul actual 11/P/2014).

Cele mai importante etape procedurale între 1990 și 2009 au fost rezumate în cadrul Asociației „21 decembrie 1989” și altele (citat mai sus, §§ 12-41). Evoluțiile ulteriore sunt descrise mai jos. 11. La 18 octombrie 2010, biroul procurorului militar de la Curtea Înaltă de Casare și Justiție a decis să nu intenteze proceduri penale în ceea ce privește actele comise de către armată, constatând că plângerile reclamanților au fost parțial îndepărtate de statut și parțial nefondate. Ancheta privind crimele comise de civili, membrii Gărzii Patriotice, membrii milicienilor și personalul penitenciar a fost retrasă din dosarul și jurisdicția a fost renunțată în favoarea autorităților judecătorești la Curtea Înaltă de Cassie și Justiție.

12. La 15 aprilie 2011, procurorul-șef din biroul procurorului militar a anulat decizia din 18 octombrie 2010 din cauza faptului că ancheta nu a fost încă finalizată și că nu toate victimele și acuzatorii au fost identificați. 13. La 18 aprilie 2011, procurorul militar a renunțat la jurisdicția în favoarea biroului procurorului de la Curtea Înaltă de Casare și Justiție din cauza faptului că ancheta a avut legătură atât cu civilii, cât și cu personalul militar. 14. La 9 martie 2012 – după deschiderea documentelor clasificate în dosarul de anchetă penală în 2010 – cazul a fost deschis publicului. Reînregistrat în vederea unei anchete în lumina informațiilor noi disponibile. 15. În februarie 2014, după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală, jurisdicția a fost renunțată în favoarea autorităților militare de urmărire și dosarul a fost înregistrat în dosarul intern nr. 11/P/2014.

16. Prin o ordonanță din 14 octombrie 2015, autoritățile judecătorești de la Curtea Înaltă de Casare și Justiție au întrerupt procedura în ceea ce privește dosarul nr. 11/P/2014. părțile nu au prezentat nici o informație privind dacă a existat un recurs împotriva acestei decizii. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICE Relevantă Legea internă 17. Hotărârile Curții în Asociație „21 decembrie 1989” și alții (citate mai sus, §§ 95-107) și Mocanu și alții c. România ([GC], nos. 10865/09, 45886/07 și 32431/08, §§ 193-196, 17 septembrie 2014) descriu în detaliu dreptul intern și practicile relevante în legătură cu procedura penală în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 și, respectiv, cu limitarea legislativă a răspunderii penale.

18. Dispozițiile legislative relevante privind independența și imparțialitatea procurorilor militari sunt următoarele. (1) Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în vigoare la 16 septembrie 2005 19. art. 105 prevede că dispozițiile Legii de mai sus se aplică în mod egal judecătorilor civili și militari și procurorilor. art. 3 prevede că procurorii se bucură de stabilitatea ocupării forței de muncă și sunt independenți, în temeiul legii. art. 75 din Lege prevede că Înaltul Consiliu al Judiciarului are dreptul și obligația de a apăra toate procurorii și judecătorii împotriva oricărui act care ar putea afecta independența sau imparțialitatea lor sau care ar putea suspiciuni în acest sens.

Judecătorii și procurorii care consideră că independența lor sau imparțialitatea lor au fost afectate în orice mod de acte care interferează cu activitatea lor profesională pot cere Înaltului Consiliu al Judiciarului să ia măsurile necesare, în conformitate cu legea. În conformitate cu articolele 31 și 32 din Lege, procurorii și judecătorii militari sunt desemnați de către Președintele de stat, la propunerea Înaltului Consiliu al Judiciarității, după obținerea avizului din partea Ministerului Apărării. Fiecare aspect al numării, transferului și promovării procurorilor și judecătorilor militari este acoperit de o reglementare comună a Consiliului Înaltului Judiciar și a Ministerului Apărării.

art. 98 § 2 din Lege prevede că procedurile care implică orice posibilitate de acțiune disciplinară împotriva procurorilor și judecătorilor militari pot fi urmărite numai în conformitate cu dispozițiile Legii. În conformitate cu art. 101, măsurile disciplinare sunt aplicate de Înaltul Consiliu al Judiciarului. art. 65 prevede că procurorii și judecătorii nu pot fi respinși decât în conformitate cu condițiile generale prevăzute în Lege. (2) Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea sistemului judiciar, în vigoare la 24 septembrie 2004 20. Capitolul I din Legea nr. 304/2004 prevede că sistemul judiciar militar face parte din sistemul judiciar român. Articolele 51-56 din Lege listă instanțele militare și descrie structura și competențele lor, în timp ce articolele 98- 102 detaliază structura și funcționarea birourilor procurorilor militari.

(3) Regulamentul comun din 6 februarie 2014 privind numirea judecătorilor și procurorilor militari; transferul de la civil la tribunale militare sau la birourile procurorilor; acordarea gradului militar și promovarea judecătorilor și procurorilor militari, în vigoare la 29 aprilie 2014 21. Capitolul I din regulamentul comun prevede că Consiliul Înalt al Judiciarului este responsabil pentru numirea procurorilor și a judecătorilor militari. art. 3 prevede că acordul de acord al Ministerului Apărării va fi acordat pe baza unei examinări medicale a candidatului, inclusiv o evaluare a formării fizice și o evaluare psihologică (4). Noul cod de procedură penală, în vigoare la 1 februarie 2014 22. art. 56 § 4 din noul cod de procedură penală prevede că este obligatoriu ca procurorii militari să investigheze crimele comise de ofițeri militari.

23. art. 339 § 4 prevede că un recurs împotriva ordonanțelor de discontinuare a procedurilor poate fi făcut în termen de douăzeci de zile de la data în care acestea sunt comunicate. Decizia Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei 24. Ultima decizie privind executarea hotărârii în cazul Asociației “21 decembrie 1989” și altele (citată mai sus), adoptată de Comitetul de Miniștri la iunie 2014 la cea de-a 1201-a ședință a Deputaților Miniștrilor, a invitat autoritățile române să răspundă criticilor formulate de Curte în hotărârea sa privind ancheta impugnată.

părțile relevante ale deciziei sunt exprimate după cum urmează: „Deputații a remarcat că, în aceste cazuri, Curtea Europeană a constatat că anumite aspecte ale legislației naționale care reglementează statutul magistraților militari pun în îndoială independența instituțională și ierarhică a procurorilor militari, atunci când persoanele aflate în anchetă aparțin forțelor armate sau altor forțe militare; a invitat autoritățile române să efectueze rapid o evaluare aprofundată a consecințelor care urmează să fie obținute din aceste constatări, în ceea ce privește măsurile generale și individuale în aceste cazuri, și să țină Comitetul de miniștri informat cu privire la concluziile și măsurile care ar putea fi definite și adoptate în lumina prezentei evaluări; a invitat, de asemenea, autoritățile să prezinte o evaluare a măsurilor generale care ar putea fi necesare pentru a se asigura că, în viitor, organismele care dețin informații cu privire la faptele care fac obiectul acestor anchete cooperează pe deplin cu investigatorii; ...” Curtea constată că cererile se referă la aceleași circumstanțe factuale și susține aspecte juridice similare.

În consecință, consideră oportun să se alăture cererilor, în conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții. Reclamanții au plâns că ancheta penală deschisă de autoritățile din 1990 în evenimentele din decembrie 1989 a fost ineficientă și au susținut că Statul pârât nu a respectat cerințele procedurale prevăzute la art. 2 din Convenție, care scrie după cum urmează: „1. Dreptul tuturor la viață este protejat prin lege… ” Admisibilitatea 27. Curtea remarcă că cererile nu sunt, vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. Remarcă, de asemenea, că nu sunt inadmisibile din alte motive, ținând seama de concluziile Curții cu privire la competența sa ratione temporis în cazul Asociației „21 decembrie 1989” și alții (citate mai sus, 116-182) și, mutatis mutandis Mocanu și alții (citat mai sus §§ 207-211).

Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Reclamanții au subliniat faptul că douăzeci și șase ani după moartea rudelor lor, ancheta penală aferentă nu a identificat încă persoanele responsabile și le-a trimis în judecată, susținând că durata anchetei a fost excesivă și că autoritățile nu au respectat cerințele prevăzute în jurisprudența Curții privind art. 2 din convenție. 29. Guvernul a admis că ancheta a fost deosebit de lungă. 30. Cu toate acestea, în ceea ce privește problema independenței și imparțialității procurorilor militari, Guvernul a susținut că sistemul instanțelor militare a fost furnizat cu suficiente garanții pentru independență și imparțialitate, precum și garanții împotriva presiunii externe.

Legea nr. 304/2004 privind organizarea sistemului judiciar a declarat că instanțele militare și birourile procurorilor militari fac parte din sistemul judiciar general și au fost organizate și funcționate în conformitate cu aceleași norme și regulamente ca și omologurile lor civile. În mod similar, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor s-a referit, de asemenea, la judecătorii și procurorii militari și cu condiția ca Înaltul Consiliu al justiției să aibă dreptul și obligația de a apăra judecătorii și procurorii de orice act de interferență care ar putea afecta independența și imparțialitatea lor. Guvernul a susținut, de asemenea, că Înaltul Consiliu al Judiciarului a fost organismul competent pentru a recomanda procurorii militari pentru numirea de către Președintele statului, se bazează exclusiv pe expertiza lor profesională.

Ei au susținut că nevoia de aprobare a Ministerului Apărării, care era o condiție prealabilă pentru numirea judecătorilor și procurorilor militari, se referă numai la evaluările medicale, fizice și psihologice ale candidaților. Acestea au adăugat că salariile procurorilor militari au fost plătite din bugetul Ministerului Apărării, dar că Ministerul a acționat doar ca manager al bugetului instanțelor militare. Guvernul a susținut că nu s-a putut încheia din aceste considerații că procurorii militari și judecătorii au fost într-o relație de subordonare directă sau indirectă în cadrul ierarhiei militare. În plus, procurorii militari ar putea fi respinși numai în conformitate cu condițiile generale prevăzute în statutul magistraților, iar Înaltul Consiliu al Judiciarității a fost singurul organism în măsură să aplice orice sancțiuni disciplinare.

Guvernul a susținut, de asemenea, că, în contextul reformei penale desfășurate în ultimii ani, principiul specializării judecătorilor și procurorilor a fost considerat esențial pentru asigurarea unor proceduri corecte și rapide și că, prin urmare, în conformitate cu noul Cod de procedură penală, procurorii militari au fost responsabili de toate investigațiile privind infracțiunile comise de personalul militar.

Evaluarea Curții 31. Curtea își reiterează principiile bine stabilite privind obligațiile procedurale impuse de art. 2, care au fost rezumate în hotărârile sale în cazul Asociației “21 decembrie 1989” și alții (citate mai sus, §§ 133-135); Mocanu și alții (citate mai sus, § 317-325); și Mustafa Tunç și Fecire Tunç c. Turcia ([GC] nr. 24014/05, § 171 181, 14 aprilie 2015). 32. Conform acestor principii, obligația procedurală impusă de art. 2 necesită o investigație eficace în cazul în care utilizarea forței, în special de către agenți de stat, a determinat pierderea vieții umane. Aceasta implică realizarea unei examinări aprofundate, imparțiale și atente a circumstanțelor care înconjoară uciderile, care este capabilă să conducă la identificarea și pedeapsa celor responsabili.

Aceasta nu este obligația de a obține rezultate, ci a mijloacelor de a fi angajate. Autoritățile trebuie să fi luat măsuri rezonabile pentru a asigura dovezile referitoare la incident. O cerință de promptitudine și expediție rezonabilă este implicită în acest context. De asemenea, este necesar ca persoanele responsabile și care desfășoară ancheta să fie independente de cele implicate în evenimente, ceea ce înseamnă nu numai o lipsă de conexiune ierarhică sau instituțională, ci și independență practică. În plus, un răspuns prompt al autorităților este esențial în menținerea încrederii publice în respectarea statului de drept. Din aceleași motive, trebuie să existe un element suficient de control public al anchetei sau rezultatele sale pentru a asigura răspunderea, în practică și în teorie (a se vedea Asociația “21 decembrie 1989” și altele , citată mai sus, § 133-135).

33. Curtea observă, de asemenea, că, pentru a stabili dacă un „tribunal” poate fi considerat „independente”, trebuie avută în vedere, printre altele, modalitatea de numire a membrilor săi și durata mandatului acestora; existența garanțiilor împotriva presiunilor externe; și întrebarea dacă organismul prezintă apariția independenței. În ceea ce privește „impartialitatea”, există două aspecte în această cerință. În primul rând, tribunalul trebuie să fie subjectiv lipsit de prejudecăți sau prejudecăți personale.

În al doilea rând, trebuie să fie, de asemenea, imparțiale din punct de vedere obiectiv – adică, trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoieli legitime în acest sens (a se vedea Findlay v. Regatul Unit, 25 februarie 1997, § 73, Raporturi de hotărâri și decizii 1997-I, Mustafa Tunç și Fecire Tunç, citate mai sus, § 221. 34. Curtea ia notă de argumentele guvernului că independența și imparțialitatea procurorilor militari sunt în prezent pe deplin garantate de legislația relevantă, astfel cum a fost modificată succesiv din 2004. Acesta observă că legile aplicabile au instituit mecanisme transparente pentru numirea procurorilor militari, precum și pentru stabilitatea ocupării forței de muncă și că acestea sunt obligate de aceleași obligații profesionale și au dreptul la o protecție similară împotriva interferențelor externe ca și a omologărilor lor civile.

Prin urmare, Curtea este convinsă că amendamentele în cauză par să ofere suficiente garanții în ceea ce privește independența legală a procurorilor militari. 35. Cu toate acestea, Curtea reiterează că problema independenței trebuie, de asemenea, examinată în concret în legătură cu procurorii care se ocupă de o investigație, pentru a verifica legăturile potențiale cu persoanele care ar putea fi investigate și pentru dovezi de prejudecare (a se vedea Mustafa Tunç și Fecire Tunç, citate mai sus, § 237). 36. În acest sens, Curtea nu poate ignora faptul că începând din 1990 și durează cel puțin până în 2004, atunci când au fost inițiate amendamentele menționate mai sus, investigațiile privind evenimentele din decembrie 1989 au fost efectuate de procurori militari care, în conformitate cu legislația în vigoare la momentul respectiv, au avut o relație de subordonare în cadrul ierarhiei militare.

37. În plus, Curtea se referă la concluzia pe care a tras-o în cazul Asociației “21 decembrie 1989” și alții (citată mai sus, §§ 136-145), în cazul în care constatarea unei încălcări a articolului 2 din Convenția în aspectul său de procedură a fost bazată pe alte deficiențe ale anchetelor, mai degrabă de problema independenței și imparțialității procurorilor militari. Acestea au inclus o lungime excesivă a investigațiilor și perioadele lungi de inactivitate; lipsa implicării rudelor victimelor în cadrul procedurii; și lipsa de informații publicului cu privire la progresul investigațiilor. Curtea constată că aceleași deficiențe sunt discernibile în aceste cazuri. 38. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv să se depărteze de concluziile sale în Asociația „21 decembrie 1989” și altele (citată mai sus), și consideră că s-a încălcat art. 2 din Convenție în cadrul membrului său de procedură.

III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 ȘI ARTICOLUL 13 AL CONVENȚII PRIVIND ÎNTRECEA LUJEREA PROCEDIMENTELOR ȘI A LICULUI DE O REMEDIE EFICIVĂ 39. Reclamanții se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție pentru a se plânge cu privire la durata anchetelor penale cu privire la evenimentele din decembrie 1989 și la art. 13 pentru a se plânge de lipsa unui remediu eficace în ceea ce privește determinarea creanțelor lor.

art. 6 § 1 și art. 13 din Convenția se citesc după cum urmează, în măsura în care este cazul: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [] Convenție are un remediu eficace înaintea unei autorități naționale, cu toate că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 40. Având în vedere constatarea unei încălcări în temeiul articolului 2 din Convenție (a se vedea punctul 37 de mai sus), Curtea consideră că a examinat principalele întrebări juridice formulate în prezenta cerere și că nu este necesar să se pronunțe o hotărâre separată cu privire la celelalte plângeri (a se vedea, printre altele, Asociația “21 decembrie 1989” și altele , citat mai sus, § 181). IV.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 41. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înăltății Parti contractante vizate permite doar repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă pentru partea vătămată.” Daune 42. Fiecare dintre reclamanți a solicitat 100.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 43. Guvernul a susținut că cererile sunt excesive. 44. Curtea observă că a constatat o încălcare procedurală a articolului 2 din Convenție din cauza absenței unei anchete eficace privind evenimentele din decembrie 1989 în care rudele reclamanților au fost împușcate și ucise.

45. Având în vedere toate circumstanțele prezentei cauze, Curtea acceptă faptul că reclamanții trebuie să fi suferit prejudicii morale care nu pot fi compensate numai prin constatarea unei încălcări. Evaluarea acesteia într-un mod echitabil, Curtea acordă fiecare dintre reclamanții 15.000 EUR, în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care le poate fi imputabil. Costurile și cheltuielile 46. Reclamanții nu au prezentat o cerere pentru costuri și cheltuieli. Dobânzile implicite 47. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

PENTRU CURTEA, Declarații, în unanimitate, să se alăture cererilor; Declarații, cu majoritate, plângerile din partea procedurală a articolului 2 din Convenție admisibile; deține, cu șase voturi împotrivă una, că a existat o încălcare a articolului 2 din Convenție, în cadrul membrului său procesual; deține, în unanimitate, că nu este necesar să examineze admisibilitatea și meritul plângerilor în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție; , cu șase voturi împotrivă cu unu, (a) pe care Statul pârât trebuie să-l plătească fiecăruia dintre solicitanți, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 15.000 EUR (cinci și cincizeci de ani) Mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; efectuată în limba engleză și notificată în scris la 23 februarie 2016, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Fatoș Aracı András Sajó Președintele judecător adjunct În conformitate cu art. 45 § 2 din Convenție și cu art. 74 § 2 din Regulamentul de procedură, avizul separat al judecătorului Wojtyczek este anexat la această hotărâre. A.S. F.A.

Apendice de cerere Nr. Lodged on Solicitant Data nașterii Reședinței 24093/14 21/03/2014 Elena APOSTOL 12/09/1949 Măgurele 24104/14 21/03/2014 Maria BARA 17/07/1947 București 24106/14 21/03/2014 Stan BURCIOAICA 01/03/1954 București 24108/14 21/03/2014 Elena Liliana BUTNARU (matriculată CIOBANU [1] 21/12/1982 București 24113/14 21/03/2014 Antoaneta DIMULESCU 02/07/1952 București 24119/14 21/03/2014 Maria ENACHE 20/11/1946 București 24121/14 21/03/2014 Traian CILIBEANU 01/05/1941 Bucuresti 24124/14 21/03/2014 Dumitra IANCU 10/04/1953 București 24127/14 21/03/2014 Florica IVAN 05/05/1948 București 24149/14 21/03/2014 Petra GHEORGHE 02/01/1951 [2] București 24159/14 21/03/2014 Liliana Olga GRECU 04/09/1945 Bucuresti 24160/14 21/03/2014 Ștefan Jenicică KOPICUC 10/12/1977 București 24170/14 21/03/2014 Anica KOPICUC 17/09/1948 București 24185/14 21/03/2014 Constanța LACHE 02/06/1950 București 242114/03/2014 Elena MĂNESCU 12/12/1935 București 45779/14 30/05/2014 Gabriela-Simina BÎRBORĂ [3] 25/09/1962 Reșița 45780/14 30/05/2014 Anca Ioana VLASIN 05/01/1985 București DISSENTING OPINION AL JUDEGULUI WOJTYCZEK I-am exprimat avizul cu privire la domeniul temporal al aplicării Convenției în avizele mele separate anexate hotărârilor în cazul lui Janowiec și alții c. Rusia [GC] (n. 55508/07 și 29520/09, 21 octombrie 2013) și Mocanu și alții c. România ([GC], nos.

10865/09, 45886/07 și 32431/08, 17 septembrie 2014). În aceste două avize separate am explicat în detaliu de ce, în opinia mea, Convenția nu impune părților contractante Înalte obligația de a investiga evenimente care au predat intrarea în vigoare a acestui instrument în ceea ce privește statele individuale. Evenimentele, pe care reclamanții le-au declarat nu au fost investigate în mod corespunzător, au avut loc înainte de intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește România. Obligația de a investiga evenimentele care au precedat intrarea în vigoare a Convenției a fost stabilită prin hotărâre în cazul Šilih v. Slovenia [GC] (nr. 71463/01, 9 aprilie 2009). Înainte de această dată, Înaltele părți contractante nu ar fi trebuit să răspundă în temeiul Convenției pentru faptul că nu investigau în mod corespunzător evenimentele care au avut loc înainte de intrarea în vigoare a acestui instrument în ceea ce privește acestea.

Cautărea unei încălcări a Convenției este egală cu atribuirea unui stat responsabilității internaționale pentru nerespectarea unei obligații în materie de tratat. În evaluarea mea, condițiile pentru menținerea României responsabile pentru o încălcare a obligațiilor care decurg din Convenție nu au fost îndeplinite în cazul instantaneu. [1] Rectificat la 6 iunie 2016; textul a fost „Elena Liliana BUNNARU” [2] Rectificat la 22 martie 2016; textul a fost „ 02/01/1952 [3] Rectificat la 22 martie 2016; textul a fost „Gabriela Simina BRBORĂ”

FOURTH SECTION

CASE OF ELENA APOSTOL AND OTHERS v. ROMANIA (Applications nos. 24093/14 and 16 other applications) (See list appended) JUDGMENT This version was rectified on 22 March and 6 June 2016 under Rule 81 of the Rules of Court STRASBOURG 23 February 2016 FINAL 23/05/2016 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Elena Apostol and others v. Romania, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: András Sajó, President, Vincent A. De Gaetano, Nona Tsotsoria, Paulo Pinto de Albuquerque, Krzysztof Wojtyczek, Egidijus Kūris, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 26 January 2016, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

A. Background to the case

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

A. Relevant domestic law

JOINDER OF THE CASES

25. The Court notes that the applications concern the same factual circumstances and raise similar legal issues. Consequently, it considers it appropriate to join the applications, in accordance with Rule 42 § 1 of the Rules of Court. II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 2 OF THE CONVENTION

26. The applicants complained that the criminal investigation opened by the authorities in 1990 into the events of December 1989 had been ineffective. They alleged that the respondent State had failed to comply with the procedural requirements of Article 2 of the Convention, which reads as follows: “1. Everyone’s right to life shall be protected by law… ” A. Admissibility

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 AND ARTICLE 13 OF

THE CONVENTION CONCERNING THE LENGTH OF PROCEEDINGS AND THE LACK OF AN EFFECTIVE REMEDY

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

41. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

DISSENTING OPINION OF JUDGE WOJTYCZEK

1. I expressed my opinion on the temporal scope of the application of the Convention in my separate opinions appended to the judgments in the cases of Janowiec and Others v. Russia [GC] (nos. 55508/07 and 29520/09, 21 October 2013) and Mocanu and Others v. Romania ([GC], nos. 10865/09, 45886/07 and 32431/08, 17 September 2014). In these two separate opinions I explained in detail why, in my view, the Convention does not impose on High Contracting Parties the obligation to investigate events which pre-dated the entry into force of that instrument in respect of individual States. I maintain my position on this legal issue. 2. The events, which the applicants said had not been properly investigated, had taken place before the entry into force of the Convention in respect of Romania.

The obligation to investigate events pre-dating the entry into force of the Convention was established by the judgment in the case of Šilih v. Slovenia [GC] (no. 71463/01, 9 April 2009). Before that date the High Contracting Parties could not have expected to have to answer under the Convention for not properly investigating events which had taken place prior to the entry into force of that instrument in respect of them. 3. Finding a violation of the Convention is tantamount to attributing to a State the international responsibility for non-compliance with a treaty obligation. In my own assessment, the conditions for holding Romania responsible for a violation of the obligations stemming from the Convention were not met in the instant case.

[1] . Rectified on 6 June 2016 ; the text was “Elena Liliana BUTNARU” [2] . Rectified on 22 March 2016 ; the text was “ 02/01/1952 ” [3] . Rectified on 22 March 2016 ; the text was “Gabriela Simina BIRBORĂ”