CASE OF STĂVILĂ v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF STĂVILĂ v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA

STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 23126/16)

HOTĂRÂRE

Art. 4 din Protocolul nr. 7 • Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori • Redeschiderea

urmăririi penale și condamnarea ulterioară pentru o infracțiune rutieră, pe baza aceluiași dosar,

fără administrarea de probe noi, o interpretare diferită a legislației relevante și reexaminarea

circumstanțelor cauzei

STRASBOURG

1 martie 2022

DEFINIT

IVĂ

01/06/

2022

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art.

44 §

2 din Convenție. Poate suferi modi

ficări

de formă.

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Stăvilă împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

președinte,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer

,

Pere Pastor Vilanova,

Jolien Schukking,

Ana Maria Guerra Martins,

judecători,

și Ilse Freiwirth, grefier adjunct de secție

,

Având în vedere:

cererea (nr. 23126/16) îndreptată împotriva României, prin care un

resortisant al acestui stat, domnul Iosif-

Amadeus Stăvilă („reclamantul”),

a

sesizat Curtea, la 18 aprilie 2016, în temeiul art. 34 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția“);

decizia de a comunica cererea Guvernului României („Guvernul”);

observațiile părților;

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 25 ianuarie 2022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

1

. Reclamantul s‑a plâns că redeschiderea urmăririi penale față de el și

condamnarea lui ulterioară au încălcat dreptul său la apărare, principiul

egalității armelor, dreptul de a nu fi judecat și pedepsit de două ori pentru

aceeași infracțiune, dreptul la o cale de atac efectivă, precum și principiul

securității juridice. Acesta a invocat art. 6 și 13 din Convenție și art. 4 din

Protocolul nr. 7 la Convenție.

ÎN FAPT

a născut în 1994 și trăiește în Arăneag. Acesta a fost

reprezentat de domnul C. Berar, avocat în Ineu.

din cadrul Ministerului Afacerilor Externe

.

zei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după

cum urmează.

I.

URMĂRIREA PENALĂ FAȚĂ DE RECLAMANT

public și a fost oprit de poliție pentru un control în de rutină. Atunci când

1

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

agenții de poliție i

-au cerut documentele autoturismului, reclamantul a

recunoscut că nu posedă permis de conducere.

6

. La 26 aprilie 2013, agenții din cadrul Postului de Poliție Comunal

Târnova au început u

rmărirea penală față de reclamant, în temeiul articolului

86 alineatul (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind

circulația pe drumurile publice („Ordonanța” –

a se vedea infra, pct.

39)

pentru conducerea unui autovehicul fără deținerea unui permis de conducere.

7

. La 4 noiembrie 2013, un procuror de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Ineu („procurorul”) a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

reclamantului, pe motiv că fapta acestuia era lipsită de pericolul social al unei

infracțiuni, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor apărate de legea

penală și faptul că reclamantul și

-

a recunoscut faptele și le

-a regretat, precum

ș

i faptu

l că a cooperat cu anchetatorii. Procurorul a considerat că era necesar

să se aplice reclamantului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii, în

cuantum de 500 lei [113 euro (EUR)], care era suficientă pentru reeducarea

acestuia

.

8

. Reclamantul nu a contestat această ordonanță în fața unui procuror

ierarhic superior sau a unei instanțe și aceasta a rămas definitivă și executorie,

în sensul autonom atribuit acestui termen de Convenție (a se vedea infra, pct.

58

și trimiterea citată).

II.

REDESCHIDEREA URMĂRIRII PENALE FAȚĂ DE

R

ECLAMANT

lângă Curtea de Apel Timișoara („procurorul ierarhic superior”) a infirmat ca

nelegală ordonanța din 4 noiembrie 2013 (a se vedea supra, pc

t.

7

)

și a dispus

redeschiderea urmăririi penale față de reclamant. Acesta a invocat articolul

335 alineatul (1) din Codul penal, care intrase în vigoare la 1 februarie 2014

ș

i abrogase articolul 86 alineatul (1) din

Ordonanță (a se vedea infra, pc

t.

39)

.

În plus, procurorul ierarhic superior a trimis dosarul cauzei la un judecător de

cameră preliminară pentru a examina legalitatea și temeinicia ordonanței prin

care s-

a dispus redeschiderea urmăririi penale, în conformitate cu articolul

335 alineatul (4) din Codul de procedură penală („C. proc. pen.” –

a se vedea

infra, pc

t. 41).

10

. Pe baza elementelor de probă din dosarul cauzei, procurorul ierarhic

superior a reținut că faptele reclamantului prezentau pericolul social al unei

infracțiuni, dat fiind faptul că acestea ar fi putut constitui un pericol pentru

s

iguranța circulației rutiere. S

-

a apreciat că scopul preventiv

-

educativ și

represiv al sancțiunii penale nu putea fi atins prin aplicarea reclamantului a

unei sancțiuni cu caracter administrativ. Constatarea potrivit căreia faptele

reclamantului nu prezent

au pericolul social al unei infracțiuni a fost nelegală

întrucât legea nu condiționa existența infracțiunii de producerea vreunei

urmări, impunând ca acțiunile unei persoane să aibă consecințe reale pentru

ca infracțiunea în cauză să existe, iar o astfel d

e interpretare ar fi dat impresia

2

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

că fapta, încadrată de lege drept infracțiune, era mai puțin periculoasă. Nu se

putea susține că reprezenta o atingere minimă adusă valorilor apărate de

lege

și era lipsit în mod vădit de importanță faptul că, pe drumurile

publice circula

un autoturism condus de o persoană care nu poseda permis de conducere. Nic

i

atitudinea sinceră a reclamantului nu era de natură a caracteriza favorabil

persoana suspectului, întrucât aceasta nu a reprezentat expresia propriei sale

voințe, ci rezultatul prinderii sale în flagrant și a probelor evidente

administrate în cauză.

11

. Prin încheierea din 24 septembrie 2014, care nu este supusă vreunei

căi de atac, Judecătoria Ineu – judecător de cameră preliminară, în Camer

a de

consiliu și fără participarea părților – a hotărât că ordonanța din 13 august

2014 (a se vedea supra, pct.

9

și

1

0

)

era legală și temeinică și a confirmat

redeschiderea urmăririi penale față de reclamant. Judecătorul de cameră

preliminară a hotărât, de asemenea, că în mod corect s

-

a reținut că nu a exista

t

împrejurarea pe care se întemeia s

coaterea de sub urmărire penală.

12

. Pornind de la starea de fapt, astfel cum a fost reținută în cuprinsul

ordonanței procurorului, judecătorul de cameră preliminară a constatat, de

asemenea, că aspectele cu privire la faptul că reclamantul a recunoscut și

regretat săvârșirea faptei și a cooperat cu anchetatorii nu erau de natură a

înlătura pericolul social concret al infracțiunii. Deși nu deținea permis de

conducere, suspectul nu a ezitat să conducă autovehiculul, ignorând urmarea

care s-

ar fi putut produce raportat la circulația rutieră și pietonală.

13

. Având în vedere acțiunile reclamantului, procurorul ierarhic superior

în mod legal a concluzionat că nu se putea reține că ar fi reprezentat o atinger

e

minim

ă adusă valorilor apărate de lege și că ar fi fost lipsit în mod vădit de

importanță faptul că pe drumurile publice circula un autoturism condus de o

persoană care nu poseda permis de conducere.

14

. La 3 și, respectiv, 4 decembrie

2014, procurorul ierarhic superior a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de reclamant și l‑a citat pe

acesta să se înfățișeze în calitate de inculpat. Reclamantul a primit citațiile la

5 decembrie 2014.

rie 2014, procurorul ierarhic superior a luat declarația

reclamantului. Acesta a mărturisit că a condus un autoturism fără a poseda

permis de conducere.

ju

decată a reclamantului și a trimis cauza acestuia la judecătorie.

17

. La aceeași dată, judecătoria i

-a trimis reclamantului o copie a actului

de sesizare a instanței și l‑a informat că dosarul cauzei sale urma să fie

examinat în cur

ând de un judecător de cameră preliminară, care trebuia s

ă se

pronunțe cu privire la legalitatea sesizării instanței și să hotărască dacă

aceasta avea competența să o examineze. În plus, judecătorul de cameră

preliminară trebuia să verifice legalitatea efectuării actelor de urmărire

penală, a administrării probelor și a probelor depuse la dosar. Reclamantul a

fost invitat să depună cereri și obiecții scrise în termen de douăzeci de zile,

3

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

prin care să conteste legalitatea probelor depuse la dosarul cauzei, precum și

a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor.

fiscal orășenesc Ineu să restituie reclamantului amenda aplicată acestuia la

4

noiembrie 2013 (a se vedea supra, pc

t. 7

), da

că acesta o achitase deja.

19

. La 18 februarie 2015, Serviciul fiscal orășenesc Ineu a informat

procur

orul ierarhic superior cu privire la faptul că nu putea să îi restituie

reclamantului amenda, întrucât acesta nu o plătise.

o încheiere de ședință din 2 aprilie 2015, care nu este supusă

vreunei căi de atac, Judecătoria I

neu

– judecător de cameră preliminară, în

Camera de consiliu și cu participarea părților, inclusiv a reclamantului, care

era prezent

– a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor

și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Instanța a reținut că reclamantul nu a formulat nicio cerere sau excepție, ora

l

sau scris, și că nu exista niciun motiv pentru ca instanța să ridice din oficiu

astfel de excepții.

III.

JUDECATA ÎN FAȚA INSTANȚEI DE PRIM GRAD

21

. În ședința din 7 mai 2015, judecătoria a luat declarația reclamantului

ș

i a admis judecarea cererii sale în cadrul unei proceduri simplificate, întrucât

acesta a recunoscut că săvârșise faptele cu privire la care a fost acuzat.

Instanța a reținut că părțile nu au formulat nicio cerere sau excepție în cauză

și că reclamantul solicitase să fie judecat numai pe baza probelor administrate

în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, pentru a

beneficia de o reducere a cuant

umului pedepsei aplicate. În plus, instanța a

hotărât că probele administrate în faza de urmărire penală erau suficiente

pentru a pronunța o decizie în cauză și a amânat judecata pentru a

-i permite

reprezentantului legal al reclamantului să depună document

e suplimentare la

dosar.

22

. La 23 iulie 2015, reclamantul a solicitat judecătoriei să dispună fie

încetarea procesului penal, întrucât ordonanța procurorului ierarhic super

ior

din 13 august 2014 (a se vedea supra, pc

t. 9

)

era nelegală, fie achitarea sa.

Acesta a susținut că procurorul ierarhic superior infirmase în mod nelegal

ordonanța definitivă din 4 noiembrie 2013 (a se vedea supra, pct.

7),

prin

simpla reexaminare a probelor disponibile și în lipsa unor fapte sau probe noi

ori recent descoperite și fără să fi identificat un viciu de procedură

fundamental în cadrul procedurii. Abordarea procurorului ierarhic superior

încălcase principiile securității juridice și

ne bis in idem

și îl ținuse pe

reclamant într‑o stare prelungită de incertitudine. În plus, competența

procurorului ierarhic superior de a infirma o ordonanță definitivă la mai mult

de nou

ă luni de la emiterea acesteia l

-a plasat pe reclamant într-

o poziție

considerabil dezavantajoasă și a constituit o încălcare a principiului egalității

armelor.

4

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

23

. Reclamantul a susținut, de asemenea, că ordonanța din 13 august 2014

fusese confirmată de un judecător de cameră preliminară, care se pronunța

se

în Camera de consiliu și fără ca reclamantul să fi fost citat să își prezinte

poziția cu privire la această chestiune, nici măcar în scris (a se vedea supra,

pct.

11-

1

3

).

Dispozițiile privind desfășurarea procedurilor menționa

te

anterior au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională [a

României („CCR”)] la 23 iunie 2015 (a se vedea infra, pct.

42-

44).

Prin

privarea reclamantului de posibilitatea de a contesta, în această etapă a

procedurii, legalitatea ordonanței în cauză a procurorului ierarhic superior s

-

ar încălca dreptul reclamantului la apărare și la o cale de atac efectivă, în

trucât

ar ignora o decizie obligatorie a CCR

.

24

. La 6 august 2015, judecătoria l

-

a condamnat pe reclamant la un an și

două luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui

autovehicul fără a deține un permis de conducere. Instanța a hotărât că

încadrarea juridică a acuzației îndreptate împotriva acestuia trebuia să fie

schimbată, întrucât articolul 86 alineatul (1) din Ordonanță (a se vedea infra,

pc

t. 39

)

era legea penală mai favorabilă în cazul său. În plus, fapta sa prezenta

gradul de pericol social al unei infracțiuni. Atingerea adusă prin fapta sa

valorilor apărate de legea penală nu era minimă, întrucât acesta a săvârșit

infra

cțiunea în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a

executării unei pedepse de două luni de închisoare, care îi fusese aplicată

pentru o infracțiune săvârșită anterior. Recunoașterea formală de către

reclamant a vinovăției sale nu era de natură să diminueze gravitatea

infracțiunii în condițiile constatării infracțiunii flagrante și a dovedirii depline

a acesteia.

25

. Instanța a hotărât, de asemenea, că încheierea din 24 septembrie 2014

(a se vedea supra, pc

t. 11

)

era legală și temeinică, întrucât decizia CCR din

iunie 2015 (a se vedea infra, pct.

42-

44)

avea doar efecte

ex nunc

, iar

judecătorul de cameră preliminară pronunțase încheierea în cauză înainte de

decizia CCR și în conf

ormitate cu normele procedurale în vigoare la

momentul respectiv. În plus, ordonanța procurorului nu constituia o hotărâre

definitivă, care împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale, atât timp cât

reclamantul nu a făcut dovada achitării amenzii care îi fusese aplicată, iar art.

335 C. proc. pen. (a se vedea infra, pc

t. 41

)

permitea redeschiderea urmăririi

penale.

IV.

JUDECATA ÎN FAȚA INSTANȚEI DE APEL

tul a declarat apel împotriva sentinței și a reiterat

argumentele invocate în fața instanței de prim grad (a se vedea supra, pct.

22-

2

3

).

În plus, acesta a susținut că instanța inferioară a interpretat greșit

dispozițiile legale aplicabile, a apreciat superficial circumstanțele cauzei și nu

a ținut seama de unele dintre argumentele sale.

5

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

o decizie penală din 22 octombrie 2015, care nu este supusă

vreunei căi de atac ordinare, Curtea de Apel Timișoara („Curtea de apel”) a

respins apelul reclamantului. Aceasta a hotărât că, spre deosebire de vechile

dispoziții ale Codului de procedură penală, noile dispoziții, care intraseră în

vigoare în februarie 2014, respectau cerințele prevăzute de jurisprudența

Curții și prevedeau controlul judecătoresc al legalității ordonanțelor

parchetului prin care s-

a dispus redeschiderea urmăririi penale, p

entru a

garanta că procedurile sunt redeschise în mod echitabil și într‑un termen

rezonabil de scurt. Așadar, reclamantul nu putea să susțină că au fost încălcate

drepturile sale garantate de art. 6 din Convenție și de art. 4 din Protocolul nr.

7 la Conven

ț

ie.

t. 11)

nu putea încălca Decizia CCR din iunie 2015 (a se vedea infra, pc

t.

42-

44)

,

întrucât această decizie avea doar efecte

ex nunc

. Pe de altă parte, faptul că

reclamantul nu a fost citat în cursul acestei proceduri nu a adus atingere

drepturilor sale, în măsura în care acesta beneficiase de posibilitatea de a

formula orice cereri și excepții cu privire la faza de urmărire penală a

procedurii, în cursul procedurii din 2 aprilie 2015 (a se vedea supra, pc

t. 20).

Însă reclamantul nu făcuse acest lucru și judecătorul de cameră preliminară a

confirmat legalitatea sesizării instanței, a efectuării actelor de urmărire penală

și a administrării pro

belor.

29

. Criticile reclamantului referitoare la pretinsa nelegalitate a ordonanței

procurorului ierarhic superior nu mai puteau fi examinate de instanță, întrucât

încheierile din 24 septembrie 2014 și din 2 aprilie 2015 (a se vede

a supra, pct.

11

și

2

0

)

erau definitive și fuseseră pronunțate de judecători independenți de

cameră preliminară, prin respectarea garanțiilor prevăzute în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului. Reclamantul a so

l

icitat, de asemenea,

să fie judecat în cadrul unei proceduri simplificate și numai pe baza probelor

depuse la dosarul cauzei în cursul urmăririi penale (a se vedea supra, pc

t.

21).

30

. Instanța a constatat, de asemenea, că în cauză nu era incident principiul

non bis in idem

, întrucât au fost respectate garanțiile procesuale prevăzute în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în dreptul național

[dispozițiile Codului de Procedură Penală] și, în temeiul dreptului intern, era

posibilă redeschiderea urmăririi penale, ulterior scoaterii de sub urmărire

penală.

31

. În sfârșit, instanța a hotărât că reclamantul nu putea fi achitat prin

invocarea unor argumente similare celor invocate de instanța de prim grad (a

se vedea supra, pc

t. 24).

V. CEREREA

DE REVIZUIRE A PROCEDURII

extraordinară de atac] din 24 septembrie 2014 (a se vedea supra, pc

t.

11),

a

sentinței penale din 6 august 2015 și a deciziei penale din 22 octombrie 2015

6

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(a se vedea supra, p

c

t. 24

și

2

7

),

solicitând infirmarea ordonanței procurorului

ierarhic superior, încetarea procesului penal îndreptat împotriva lui și casarea

sentinței din 6 august 2015 și deciziei din 22 octombrie 2015. Acesta a

reiterat

argumentele invocate anterior în fața instanței de prim grad (a se vedea supra,

pc

t. 22-

23).

o sentință din 26 ianuarie 2016, care era supusă unei căi de atac,

judecătoria a respins cererea de revizuire formulară de reclamant ca

inadmisibilă. Instanța a constatat că ordonanța procurorului ierarhic superior

fusese verificată de o instanță la 24 septembrie 2014. Faptul că reclamantul

nu a fost citat în cursul acestei proceduri nu a adus atingere drepturilor sale,

întrucât acesta ar fi putut invoca orice excepții cu privire la faza de urmărire

penală a procedurii și la actul de sesizare a instanței, în cursul procedurii di

n

2 aprilie 2015 (a se vedea supra, pc

t. 20).

34

. Reclamantul a declarat apel împotriva sentinței penale, invocând

argume

nte similare celor invocate în fața instanței inferioare (a se vedea

supra, pc

t. 32).

o decizie definitivă din 21 aprilie 2016, Curtea de Apel a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamant. Instanța a constatat inadmisibilitatea

cererii de revizuire formulate de reclamant, întrucât aceasta nu viza o hotărâre

a instanței asupra fondului. Dispoziția din Codul de procedură penală care a

fost declarată neconstituțională de Curtea de Constituție (a se vedea infra, pct.

42-

4

4

)

era o normă de drept procesual penal și nu o normă de drept

substanțial. În plus, reclamantul ar fi putut să conteste legalitatea urmăririi

penale în procedura de cameră preliminară.

VI.

ALTE INFORMAȚII RELE

VANTE

36

. La 6 august 2020, Parchetul General a informat Guvernul că, în ceea

ce privește practica instanțelor interne, decizia respectivă afecta doar

procedurile de judecată în camera preliminară în cadrul cărora au fost

verificate ordonanțe prin care procurorii au dispus redeschiderea urmăririi

penale, care erau încă pendinte la data publicării deciziei CCR din 23 iunie

2015 (22 septembrie 2015). Procedurile de judecată în camera preliminară

care se încheiaseră înainte de data publicării deciziei CCR nu

erau afectate de

această decizie, iar aceasta nu producea efecte în privința procedurilor

respective. Aceste ultime proceduri erau definitive și nu mai puteau face

obiectul unei verificări

.

CADRUL JURIDIC ȘI PR

ACTICA RELEVANTE

I.

CONSTITUȚI

A

37

. Dispozițiile constituționale relevante privind aplicarea la nivel național

a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului, dreptul de acces la o

7

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

instanță și dreptul la apărare, exercitarea căilor de atac, precum și efectele

deciziilor

Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale

dispoziții legale interne, sunt prezentate în hotărârea pronunțată în cauza

Mihail Mihăilescu împotriva României

(nr. 3795/15, pct. 21, 12 ianuarie

2021).

II.

CODUL PENAL ȘI ORDONANȚA GU

VERN

ULU

I

38

. Dispozițiile relevante din vechiul Cod Penal, care a fost în vigoare p

ână

la 1 februarie 2014, privind normele aplicabile faptelor cu privire la care se

consideră că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni

sunt

prezentate în hotărârea în cauza

Mihalache împotriva României

(MC), nr.

54012/10, pct. 33, 8 iulie 2019.

39

. Articolul 86 alineatul (1) din Ordonanță, care a fost în vigoare până la

1 februarie 2014, și articolul

335 alineatul (1) din Codul penal, care a fost în

vigoare până la 1 februarie 2014, prevăd că conducerea pe drumurile publice

a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă

permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la

un

u la 5 ani.

III.

CODUL DE PROCEDURĂ PENAL

Ă

40

. Dispozițiile relevante din vechiul Cod de procedură penală, care a fost

în vigoare până la 1 februarie 2014, referitoare la ordonanțele emise de

procurori prin care s-a dispus scoaterea de s

ub urmărire penală, pe motiv că

fapta cercetată nu prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni, și

aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii, sunt prezentate în

hotărârea în cauza

Mihalache

(citată anterior, pct. 34).

are următorul cuprins:

Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi pe

nale

„(1) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția [de clasare] constată,

ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și

dispune redeschiderea urmăririi penale [...]

(2) În cazul în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut

împrejura

r

ea pe care se întemeia clasarea, procurorul revocă ordonanța și dispune

redeschiderea urmăririi penale.

(3) Când constată că suspectul sau inculpatul nu și

-a îndeplinit cu rea-

credință

obligațiile stabilite conform art. 318 alin. (3), procurorul revocă ordonanța și dispune

redeschiderea urmăririi penale.

(4) Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră

preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității. Judecătorul de cameră

preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea

procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalității și

temeiniciei ordonanței prin care s

-

a dispus redeschiderea urmăririi penale.

8

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

[...]

”

IV.

DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE, PUBLICATĂ Î

N

MONITORUL OFICIAL NR. 708 DIN 22 SEPTEMBRIE 2015

42

. La 23 iunie 2015, în urma unei excepții ridicate de Avocatul Poporului

la 3 martie 2015, Curtea Constituțională a decis, cu majoritate de voturi, că

art. 335 alin. (4)

din C. proc. pen. era neconstituțional, în măsura în care

judecătorul de cameră preliminară putea să se pronunțe cu privire la

redeschiderea urmăririi penale fără participarea procurorului și a suspectului

sau, după caz, a inculpatului. Curtea a statuat că

, spre deosebire de vechiul C.

proc. pen. în vigoare înainte de februarie 2014, noul C. proc. pen. impune ca

ordonanța prin care un procuror a dispus redeschiderea urmăririi penale să fie

supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. În acest fel

,

dispozițiile C. proc. pen. au fost puse în acord cu jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, care impune realizarea unui control

judecătoresc pentru a aprecia dacă redeschiderea cauzei nu este inechitabilă

și dacă perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă.

43

. În cadrul verificării ordonanței de redeschidere a urmăririi penale, un

judecător de cameră preliminară trebuie să se pronunțe asupra legalității și

temeiniciei ordonanței în cauză. Dacă verificarea legalității ordonanței constă

într-

o analiză în vederea stabilirii dacă în cauză este aplicabilă una dintre

condițiile prevăzute la articolul 335 din C. proc. pen. pentru reluarea urmăririi

penale, verificarea temeiniciei ordonanței presupune însă un cont

rol asupra

situațiilor de fapt care au determinat aplicarea condițiilor menționate anterior.

În plus, confirmarea ordonanței prin care s

-

a dispus redeschiderea urmăririi

penale de către judecătorul de cameră preliminară are ca efect formularea une

i

acuzații în materie penală, în sensul Convenției, împotriva persoanei vizate

de aceasta. Faptul că nici procurorul și nici suspectul, sau, după caz,

inculpatul nu au fost așadar citați să participe la această procedură și să își

susțină în mod direct argumentele, în fața judecătorului de cameră

preliminară, încălca drepturile acestora la un proces echitabil și la apărare,

prevăzute de Constituție.

44

. CCR a hotărât, de asemenea, că judecătorul de cameră preliminară nu

poate stabili situații

le de fapt -

pe care trebuie să le examineze în cursul unei

asemenea proceduri -

în mod formal și unilateral, printr

-

o procedură

necontradictorie, întrucât aprecierea faptelor presupune o prezență efectivă și

activă a părților și, uneori, audierea lor de către instan

ță.

45

. În cadrul unei opinii separate, unii dintre judecătorii CCR și

-au

exprimat convingerea că dispozițiile relevante ale articolului 335 alineatul (4)

din C. proc. pen. erau constituționale. Aceștia au reținut că judecătorul de

cameră preliminară nu verifică aspecte ce țin de fondul cauzei și nici nu

stabilește vinovăția suspectului sau a inculpatului, în cadrul examinării

ordonanței parchetului de redeschidere a urmăririi penale. În plus, în această

9

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

fază a procedurii, acțiunea penală nu a fost redeschisă. În consecință, potrivit

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, nu sunt aplicabile

garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil în materie penală instituite

prin art. 6 din Convenție. În plus, suspectul sau, după caz, inculpatul va

beneficia, pe parcursul urmăririi penale, după redeschidere, de toate garanțiile

procesuale specifice unui proces echitabil. În situația în care, în urma

efectuării urmăririi penale astfel reluate, inculpatul este trimis în judecată,

acesta va beneficia întâi de judecarea cauzei sale conform procedurii de

cameră preliminară, iar apoi potrivit celei de judecată, proceduri ce oferă

garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil.

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRE

TINSA ÎNCĂLCARE A AR

T. 6 DIN

CONVENȚI

E

a plâns că redeschiderea urmăririi penale și

condamnarea acestuia au încălcat dreptul său la apărare și principiul egalității

armelor, întrucât (i) legalitatea ordonanței prin

care s-a dispus redeschiderea

urmăririi penale fusese examinată de un judecător de cameră preliminară în

absența lui și fără ca acesta să fi fost citat să participe la proces și (ii) insta

nțele

de judecată au refuzat să examineze argumentele sale referito

are la

nelegalitatea ordonanței în cauză, deși CCR recunoscuse inechitatea unei

asemenea proceduri de judecată în camera preliminară și o declarase

neconstituțională, înainte de încheierea procesului acestuia. Reclamantul s

‑a

plâns, de asemenea, că ordonanța de redeschidere a urmăririi penale a încălcat

principiul securității juridice, întrucât a fost pronunțată după nouă luni de la

încetarea acțiunii împotriva sa, în lipsa apariției unor fapte sau probe noi în

cauză.

Reclamantul a invocat art. 6 din

Convenție, care, în măsura în care este

relevant, prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către

o instanță […], care va hotărî […] asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală

îndrep

tate împotriva sa […]

[…]

tul:

[…]

(c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de

el […]

[...]

”

10

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A.

Argumentele părților

47

. Guvernul a admis că procedura din 24 septemb

rie 2014 (a se vedea

supra, pct.

11)

s-

a desfășurat în camera de consiliu și fără participarea

reclamantului. Cu toate acestea, a argumentat că reclamantul a avut

posibili

tatea să conteste legalitatea rechizitoriului prin care a fost trimis în

judecată, probele depuse la dosar, efectuarea actelor de urmărire penală și

administrarea probelor, în cursul procedurii din 2 aprilie 2015 (a se vedea

supra, pct.

20

).

Reclamantul nu a făcut acest lucru, deși, în cursul acestei

proceduri, i s-

a oferit posibilitatea de a formula excepții, atât oral, cât și în

scris, și a fost prezent în fața judecătorului de cameră preliminară.

48

. Reclamantul a acceptat de bună voie, fără echivoc și fiind conștient î

n

totalitate de consecințe, să fie judecat în cadrul unei proceduri simplificate (a

se vedea supra, pct.

21

)

și, prin urmare, a renunțat implicit la unele dintre

drepturile sale procedurale. Decizia lui a fost însoțită de garanții procedura

le

suficiente și a presupus acceptarea t

uturor probelor depuse la dosarul cauzei

sale, inclusiv ordonanța procurorului ierarhic superior și încheierea motivată

din 24 septembrie 2014. Atât timp cât reclamantul nu a profitat de toate

garanțiile menționate anterior (a se vedea supra, pct.

47),

acesta nu poate

argumenta că principiul securității juridice a fost încălcat în cauza sa.

49

. Guvernul a subliniat că autorităților li se permitea să redeschidă

proc

edura în situația în care, în procedura anterioară, a fost identificat un viciu

fundamental care ar fi putut afecta soluționarea cauzei. În temeiul

dispozițiilor interne relevante, o decizie a CCR are doar efecte

ex nunc

și

dobândește forță juridică obligatorie abia începând cu data publicării acesteia.

Având în vedere că încheierea motivată din 24 septembrie 2014 a fost

pronunțată înainte de publicarea deciziei CCR din 23 iunie 2015 (a se vedea

supra, pct.

4

2

),

instanțele naționale, inclusiv instanțele de judecată, erau

obligate să aplice legea privind efectele deciziilor CCR. Instanțele au

examinat argumentele reclamantului referitoare la pretinsa nelegalitate

a

ordonanței prin care s

-a

dispus redeschiderea urmăririi penale, ulteri

or

deciziei CCR, le-

au respins și au oferit motive în acest sens.

50

. Reclamantul a contestat argumentul Guvernului potrivit căruia acesta

ar fi putut să formuleze excepții împotriva ordonanței de redeschidere a

urmăririi penale în cauza sa, în cursul procedurii din 2 aprilie 2015. În opinia

lui, contestarea caracterului e

chitabil al ordonanței procurorului ierarhi

c

superior nu intra în sfera de aplicare a acestei proceduri. În plus, Decizia CCR

din 23 iunie a fost pronunțată după încheierea procedurii din 2 aprilie 2015.

Prin urmare, nu exista niciun motiv pentru ca un jud

ecător de cameră

preliminară să reexamineze ordonanța procurorului ierarhic superior în

11

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

această etapă a procedurii, atât timp cât aceasta fusese confirmată prin

încheierea definitivă din 24 septembrie 2014 (a se vedea supra, pct.

11)

.

Faptul că instanțele au refuzat să examineze legalitatea ordonanței de

redeschidere a urmăririi penale, chiar și ulterior pronunțării deciziei de către

CCR, este o dovadă suficientă că acestea ar fi procedat la fel și înainte de

pronunțarea deciziei de către CCR.

51

. Reclamantul a admis că decizia CCR a dobândit forță juridică

obligatorie abia din momentul publicării și se aplica doar

ex nunc

. Cu toate

acestea, procedura din cauza sa e

ra încă pendinte în fața curții de apel la 22

septembrie 2015, data publicării deciziei CCR. Prin urmare, instanțele erau

obligate să pună în aplicare această decizie.

52

. Faptul că a fost de acord cu judecarea cauzei sale în cadrul

unei

proceduri simplificate și că a recunoscut săvârșirea infracțiunii nu poate fi un

argument valabil, care să justifice încălcarea dreptului său la un proces

echitabil, prin redeschiderea urmăririi penale împotriva sa. În plus, deciziile

sale mai sus me

nționate nu puteau să împiedice achitarea sa de către instanțe.

B.

Motivarea Curții

53

. Curtea subliniază de la început că plângerile reclamantului cuprind

două aspecte. Pe de o parte, acestea privesc pretinsa încălcare a dreptului său

la apărare, a principiului egalității armelor și a principiului securității juridice

în cadrul procedurii de judecată în camera preliminară, în care a fost

examinată legalitatea ordonanței procurorului ierarhic superior de a

redeschide urmărirea penală față de acesta (a se vedea supra, pc

t.

11).

Pe de

altă parte, acestea privesc pretinsa încălcare a dreptului său la apărare și a

principiului egalității armelor în cursul procedurii de judecată (a se vedea

supra, pc

t. 24

și

27

).

Prin urmare, Curtea va examina mai întâi primul capăt

de cerere formulat de r

eclamant și apoi pe cel de

-al doilea.

54

. Curtea observă, de asemenea, că argumentele Guvernului sugerează că

reclamantul nu a epuizat căile de atac interne disponibile în privința capetelor

sale de cerere, întrucât nu le-a prezenta

t în fața judecătorului de cameră

preliminară care a examinat legalitatea rechizitoriului prin care acesta a fost

trimis în judecată la 2 aprilie 2015 (a se vedea supra, pct.

47-

4

8

).

Totuși,

Curtea nu va discuta exclusiv argumentele Guvernului referitoare la pretinsa

neepuizare de către reclamant a căilor de atac interne disponibile, întrucât,

chiar presupunând

că aceste argumente ar fi respinse, capetele de cerere ale

reclamantului sunt inadmisibile pentru următoarele motive.

12

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1.

Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare al

reclamantului și a principiilor egalității armelor și securității juridice

în c

ursul procedurii de judecată în cameră preliminară în care a fost

examinată ordonanța de redeschidere a urmăririi penale

(a) Principii

general

e

55

. Curtea reiterează faptul că dreptul la un proces echitabil prevăzut la

art. 6 § 1 este un drept absolut. Cu toate acestea, un proces echitabil nu poate

fi obiectul unei singure reguli invariabile, ci trebuie să depindă de

circumstanțele fiecărei cauze în parte. Preocuparea principală a Curții, în

temeiul art.

6 § 1, este să aprecieze caracter

ul echitabil al procesului penal în

ansamblu. Curtea reiterează că garanțiile prevăzute la art. 6 se aplică de la

momentul la care o „acuzație în materie penală” există în sensul

jurisprudenței Curții și pot fi prin urmare relevante în cadrul procedurilor

premergătoare judecății dacă și în măsura în care este posibil să se aducă

atingere caracterului echitabil al procesului printr-

o omisiune inițială a

respectării acestora. Faza de urmărire penală poate prezenta o importanță

deosebită pentru pregătirea procesului penal. De exemplu, probele obținute

în această fază determină deseori cadrul în care infracțiunea imputată va fi

analizată în proces. Totuși, modul în care art. 6 urmează să fie aplicat în faza

de urmărire penală depinde de particularitățile procedurii respective și de

împrejurările cauzei [a se vedea

Ibrahim

și alții împotriva Regatului Unit

(MC), nr.

50541/08, 50571/08, 50573/08 și

40351/09, pct. 250-253, 13

septembrie 2016, cu trimiterile suplimentare].

n ceea ce privește art. 6 din Convenție, Curtea reafirmă, de asemenea,

că casarea unei hotărâri definitive este un act instantaneu care nu creează o

situație continuă, chiar dacă, precum în speță, implică redeschiderea

procedurii. În plus, în conformitate cu art. 35 §

1 din Convenție, Curtea poate

să examineze doar capete de cerere în privința cărora au fost epuizate căile de

atac interne și care au fost formulate în termen de șase luni de la data

rămânerii „definitive” a hotărârii interne. În cazul în care nu există nicio cale

de atac adecvată împotriva unui anumit act despre care se pretinde că încal

că

dispozițiile Convenției, data la care are loc actul respectiv este considerată

„definitivă” în sensul regulii privind termenul de șase luni (a se vedea, de

exemplu,

Topallaj împotriva

Albaniei

, nr. 32913/03, pct. 103, 21 aprilie

2016, cu trimiterile suplimentare)

.

(b)

Aplicarea acestor principii în speță

57

. Revenind la cauza reclamantului, Curtea subliniază că, potrivit

Guvernului, ordon

anța prin care procurorul a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a reclamantului nu era o hotărâre definitivă în sensul

Convenției, întrucât reclamantul nu a plătit niciodată amenda care i‑a fost

aplicată (a se vedea infra, pc

t.

85).

13

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

58

. Totuși, Curtea observă că a stabilit deja că o ordonanță prin care un

procuror a dispus atât scoaterea de sub urmărire penală a unui reclamant

- pe

motiv că faptele nu prezentau pericolul social al unei infracțiuni

-

, cât și

aplicarea unei sancțiuni exec

utorii cu caracter administrativ pentru faptele

săvârșite de reclamant

-

după ce procurorul a apreciat toate circumstanțele

cauzei -

rămâne definitivă, în sensul autonom atribuit acestui termen de

Convenție, la expirarea termenului legal prevăzut pentru exercitarea de către

reclamant a căii de atac de care dispune pentru a contesta ordonanța

respectivă (a se vedea

Mihalache

, citată mai sus, pct. 13, 10

0

-

101 și 126).

59

. Curtea subliniază că părțile nu contestă faptul că, după ce a luat

cunoștință de ordonanța din 4 noiembrie 2013, reclamantul nu a considerat că

era necesar să se prevaleze de calea de atac prevăzută pentru contestarea

acestei ordonanțe (a se vedea supra,

pct.

8).

De asemenea, Guvernul nu a

susținut – și, în orice caz, nu a prezentat nicio probă în acest sens – că, prin

simplul fapt că reclamantul nu a plătit amenda care îi fusese aplicată

(a se

vedea supra, pct.

1

9

),

a fost restabilit termenul prevăzut pentru exercitarea

căii de atac menționate anterior.

n urmare, Curtea apreciază că nu există niciun motiv de îndoială cu

privire la faptul că ordonanța procurorului din 4 noiembrie 2013 rămăsese

definitivă în sensul Convenției, la data la care procurorul ierarhic superior și

-

a exercitat puterea discreționară de a redeschide urmărirea penală față de

reclamant, și anume 13 august 2014 (a se vedea supra, pc

t.

9).

61

. În aceste condiții, Curtea consideră că termenul de șase

luni pentru

formularea plângerilor reclamantului referitoare la redeschiderea procedur

ii

a început să curgă la 24 septembrie 2014, când judecătorul de cameră

preliminară a confirmat (a se vedea supra, pct.

1

1

)

ordonanța procurorului

ierarhic superior din 13 august 2014, prin care fusese infirmată ordonanța din

4 noiembrie 2013. Reclamantul nu a susținut că, la 11 decembrie 2014, când

procurorul ierarhic superior i-

a luat declarația (a se

vedea supra, pc

t. 15),

nu

cunoștea pe deplin conținutul încheierii motivate a judecătorului de cameră

preliminară și consecințele acesteia. Cu toate

acestea, reclamantul a depus

cererea sa în fața Curții la 18 aprilie 2016 – adică la mai mult de șase luni

după ce a luat cunoștință de pretinsa încălcare de către judecătorul de cameră

preliminară a dreptului său la apărare, a principiului egalității armelor și a

cerinței securității juridice.

62

. În ceea ce privește problema dacă reclamantul dispunea de căi de atac

interne adecvate pentru a contesta actul pe care acesta îl considera drept o

încălcare a Convenției, Curtea observă că reclamantul a recunoscut că, dacă

nu ar fi existat decizia CC

R di

n 23 iunie 2015, instanțele naționale

- inclusiv

judecătorul de cameră preliminară care a examinat legalitatea rechizitoriului

prin care acesta a fost trimis în judecată

- nu ar fi avut niciun motiv legal

valabil pentru a examina caracterul echitabil al or

donanței din 13 august 2014

și al încheierii definitive din 24 septembrie 2014, pronunțată în cauza sa (a se

14

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

vedea supra, pc

t. 50

).

Prin urmare, formularea plângerii sale în fața instanțe

lor

interne nu i-

ar fi oferit nicio perspectivă rezonabilă de reușită.

63

. Este adevărat că Guvernul și instanțele interne par să nu fie de acord

cu opinia reclamantului potrivit căreia formularea plângerii sale, referitoare

la cara

cterul inechitabil al încheierii definitive din 24 septembrie 2014, în fața

judecătorului de cameră preliminară care a examinat legalitatea actului de

trimitere în judecată a reclamantului ar fi fost lipsită de orice perspectivă de

succes (a se vedea supra, pc

t. 28-

29,

33,

3

5

, și

47-

48).

64

. Cu toate acestea, Curtea nu este convinsă că poate să conteste opinia

reclamantului. În această privință, observă că Guvernul nu a prezentat niciu

n

exemplu concret de jurisprudență internă, în special dinaintea deciziei CCR

din 23 iunie 2015, care să arate că judecătorii de cameră preliminară care au

verificat legalitatea unor rechizitorii au examinat ș

i au admis posibile

argumente similare celor invocate de reclamant, referitoare la echitatea unor

proceduri de judecată în camera preliminară încheiate, în cadrul cărora a fost

confirmată legalitatea unor ordonanțe ale procurorilor de a redeschide

urmărirea penală. De asemenea, opinia Procurorului General

-

exprimată la

câțiva ani după

încheierea procedurii în cauza reclamantului și după ce este

de presupus că jurisprudența instanțelor naționale a avut timp să se dezvolte

-

pare să confirme faptul că procedurile de judecată în camera preliminară, în

care au fost verificate ordonanțe ale procurorilor prin care s

-a dispus

redeschiderea urmăririlor penale încheiate înainte de pronunțarea deciziei de

către CCR, erau definitive și nu mai puteau face obiectul unei verificări (a se

vedea supra, pc

t. 36).

65

. În acest context, Curtea apreciază că este dificil să accepte abordarea

reclamantului de a rămâne inactiv și de a aștepta încheierea procesului său,

după ce luase cunoștință de încheierea din 24 septembrie 2014, înainte de a

formula o cerere în fața Curții.

66

. Chiar presupunând că ar putea ignora faptul că reclamantul nu avea

cum să știe, în decembrie 2014, că Avocatul Poporului va ridica o excepție

de neconstituționalitate, la 3 martie 2015, în fața CCR (a se vedea supra, pct.

4

2

)

sau că această excepție va fi admisă, dat fiind

limbajul clar folosit în

Constituție cu privire la efectele deciziilor CCR prin care s

-

au admis excepții

de neconstituționalitate (a se vedea supra, pct.

37),

Curtea are îndoieli

serioase cu privire la faptul că reclamantul putea să se aștepte în mod

rezonabil, în orice etapă a procedurii în care a fost implicat, ca decizia CCR

în discuție să aibă vreun efect în circumstanțele cauzei sale sau ca instanța de

judecată să o pună în ap

licare.

67

. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, având în vedere că decizia CCR în

discuție privea doar normele de procedură relevante referitoare la procedura

de cameră preliminară în cadrul căreia era verificată o ordonanță prin ca

re

procurorul a dispus redeschiderea urmăririi penale, procedură care, în cazul

reclamantului, s

-

a finalizat prin pronunțarea unei încheieri care a rămas

definitivă cu mult timp înainte ca CCR să fi pronunțat decizia sa. Într

-

adevăr,

15

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ambele instanțe de judecată ordinare par să fi examinat și să fi respins acest

argument, reiterând faptul că deciziile CCR aveau doar efecte

ex nunc

(a se

vedea supra, pc

t. 25

și

28).

68

. Având în vedere toate considerentele de mai sus, Curtea apreciază că

reclamantul trebuia, sau cel puțin ar fi trebuit, să își dea seama, la 11

decembrie 2014, că nu dispunea de nicio cale de atac internă adecvată, care

să îi ofere o perspectivă rezonabilă de reușită pentru plângerea sa referitoare

la pretinsa inechitate a procedurii de judecată în cameră preliminară în cadrul

căreia a fost verificată ordonanța prin care procurorul iera

rhic superior a

dispus redeschidea urmăririi penale față de acesta.

69

. Rezultă că acest capăt de cerere a fost introdus tardiv și trebuie să fie

respins în conformitate cu art. 35 § 1 și § 4 din Convenție.

călcare a dreptului la apărare al

reclamantului și a principiului egalității armelor în faza de judecată

a procesului

70

. Curtea observă că reclamantul s

-

a plâns de refuzul instanțelor de

judecată de a examina argumentele sale referitoare la nelegalitatea ordonanței

prin care s-

a dispus redeschiderea urmăririi penale față de acesta (a se vedea

supra, pct.

4

6

).

Cu toate acestea, Curtea subliniază că reclamantul a fo

st în

mod evident în măsură să invoce toate argumentele sale referitoare la

nelegalitatea acestei ordonanțe în fața instanțelor de judecată și că instanțele

de judecată au examinat și au respins aceste argumente, oferind motive pentru

această soluție (a se

vedea supra, pc

t. 22-

35).

71

. Curtea consideră, așadar, că nemulțumirea reclamantului privește mai

degrabă calitatea motivelor prezentate de instanțele de judecată pentru

respingerea argumentelor sale, în special modul de interpretare a cadrului

juridic relevant aplicabil în cauza sa, decât absența unor astfel de motive.

72

. Din jurisprudența Curții reiese că o hotărâre judecătorească internă

poate fi caracterizată ca fiind „arbitrară” într

-

o măsură care prejudiciază

caracterul echitabil al procesului numai dacă este lipsită de motivare sau dacă

motivarea se bazează pe o vădită eroare de fapt sau de drept săvârșită de

instanța națională, având ca rezultat o „denegare de dreptate” [a se vedea

Moreira Ferreira împotriva Portugaliei (nr. 2)

(MC), nr. 19867/12, pct. 85,

11 iulie 2017]

.

spozițiile interne

relevante aplicabile în speță și constatările sale de mai sus (a se vedea supra,

pc

t. 57-

67),

Curte

a nu poate identifica niciun element în motivarea hotărârilor

instanțelor de judecată care să indice că acestea s

-

au bazat pe erori vădite,

care ar face ca ordonanțele în cauză să fie arbitrare într

-

o măsură care

prejudiciază caracterul echitabil al proced

urii în cauza reclamantului.

74

. Rezultă că acest capăt de cerere este vădit nefondat și trebuie să fie

respins în conformitate cu art. 35 § 3 și § 4 din Convenție.

16

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

II. CU PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

13 DIN

CONVENȚI

E

a plâns că procedura judiciară, inclusiv cererea de

revizuire a procedurii, introdusă împotriva deciziei definitive de condamnare

a acestuia, nu i-

a oferit o cale de atac efectivă pentru pretinsele încălcări ale

drepturilor

sale prevăzute de Convenție, fiind astfel încălcat art. 13 din

Convenție, care prevede următoarele

:

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de [...] Convenție au fost

încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și

atunci când

încălcarea s

-

ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor

oficiale.”

A.

Argumentele părților

76

. Guvernul a susținut că art. 13 nu este aplicabil în situațiile în care

pretin

sa încălcare a Convenției a avut loc în cadrul procedurii judiciare.

77

. În orice caz, reclamantul a beneficiat de căi de atac interne efective

pentru a‑și prezenta plângerile cu privire la pretinsa nelegalitate a ordonanței

procuro

rului ierarhic superior din 13 august 2014 și efectele deciziei CCR

asupra acțiunii inițiate împotriva sa. Argumentele sale au fost examinate în

faza de judecată a procedurii și în cadrul unei cereri de revizuire. Argumente

le

ar fi putut fi reexaminate și la 2 aprilie 2015, însă reclamantul nu le

-a invocat.

Faptul că instanțele au respins argumentele sale formulând o motivare

pertinentă în acest sens nu înseamnă că acele căi de atac de care dispunea

reclamantul erau ineficiente.

78

. Reclamantul a susținut că instanțele nu i

-

au pus la dispoziție o cale

de

atac efectivă, care îi permitea să obțină revizuirea legalității procedurii de

redeschidere a urmăririi penale în cauza sa în lumina deciziei CCR. Conform

cadrului juridic

intern, încheierea pronunțată de un judecător de cameră

preliminară nu poate fi verificată prin intermediul unei cereri de revizuire a

procedurii. În plus, instanțele de judecată au respins argumentele sale

referitoare la nelegalitatea ordonanței procuror

ului ierarhic superior din 13

august 2014, invocând pur și simplu efectul

res judicata

al încheierii din 24

septembrie 2014.

B.

Motivarea Curții

79

. Curtea reiterează faptul că art. 13 impune existența unei căi de atac î

n

dreptul intern numai în ceea ce privește plângerile care pot fi considerate ca

fiind „întemeiate” în sensul Convenției (a se vedea

Boyle și Rice împotriva

17

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Regatului Unit,

27 aprilie 1988, pct. 52, Seria A nr. 131). În plus, rolul art. 6

în raport cu art. 13 este acela al unei

lex specialis

, cerințele art. 13 fiind

înglobate în cerințele mai stricte ale art. 6 (a se vedea, de exemplu,

Kuznetsov

și alții împotriva Rusiei

, nr. 184/02, p

ct. 87, 11 ianuarie 2007 și

Efendiyeva

împotriva Azerbaidjanulu

i

, nr. 31556/03, pct. 59, 25 octombrie 2007).

80

. Având în vedere că respectivele capete de cerere formulate de

reclamant în temeiul art. 6 din Convenție au fost declarate inadmisibile și,

prin urmare, plângerile sale în această privință nu pot fi considerate

„întemeiate” în sensul Convenției și că, în orice caz, reclamantul a avut

posibilitatea să formuleze, în fața instanțelor naționale, excepții cu privi

re la

caracterul echitabil al procedurii și la principiul

ne bis in idem

, Curtea

consideră că respectivul capăt de cerere formulat de reclamant în temeiul art.

13 este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și

trebuie să fie respins în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție.

III. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

4 DIN

PROTOCOLUL NR. 7 LA

CONVENȚI

E

a plâns că decizia procurorului ierarhic superior de a

redeschide urmărirea penală i

-a î

ncălcat drepturile garantate de art. 4 din

Protocolul nr. 7 la Convenție, care, în măsura în care este relevant, prevede

următoarele:

„1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat

pentru săvârșirea infracțiunii pen

tru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o

hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestu

i stat.

legii și procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau

un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze

hotărârea pronunțată.

[...]

”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

82

. Curtea observă că acest capăt de cerere nu este nici vădit nefondat, nici

inadmisibil pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin

urmare, trebuie să fie declarat admisibil.

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

(a) Reclamantul

83

. Reclamantul a susținut că, deși nu a plătit efectiv amenda care i‑a fost

aplicată în noiembrie 2013 (a se vedea supra, pc

t.

7

și

1

9

),

a fost urmărit penal

de două ori pentru aceeași infracțiune. Circumstanțele cauzei sale erau

18

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

similare altor cauze în care Curtea a constatat o încălcare a art. 4 din

Protocolul nr. 7 la Convenție.

84

. Faptul că acesta nu a plătit amenda nu a jucat niciun rol în decizia

procurorului ierarhic superior de a redeschide urmărirea penală.

(b) Guvernul

85

. Guvernul a admis că procedurile îndreptate împotriva reclamantului,

inclusiv amenda care i-a f

ost aplicată, erau de natură penală, au avut ca obiect

aceleași fapte și au avut ca rezultat condamnări. Cu toate acestea, ordonanța

din 4 noiembrie 2013 (a se vedea supra, pct.

7

)

nu era definitivă în sensul

Convenției, întrucât reclamantul nu a plătit niciodată amenda care i

-a fost

aplicată.

86

. În orice caz, procurorul ierarhic superior a redeschis urmărirea penală

față de reclamant din cauza unui vi

ciu fundamental în cadrul procedurii

anterioare. În special, ordonanța din 4 noiembrie 2013 fusese nelegală

întrucât aplicase în mod greșit normele de procedură penală relevante. Și

aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul a recidivat în cursul termenului

de încercare al suspendării condiționate a executării unei pedepse de două

luni de închisoare, care îi fusese aplicată pentru o altă infracțiune (a se vedea

supra, pc

t. 24

),

și, prin urmare, acesta nu mai putea să beneficieze de un alt

act de clemență.

a bazat pe motivul menționat mai sus

pentru a redeschide urmărirea penală față de reclamant. Cu toate acestea,

instanțele l

-au luat în considerare la aprecierea cauzei.

2.

Motivarea Curții

88

. Curtea reiterează principiile stabilite în jurisprudența sa privind

dublarea urmăririi penale (a se vedea

Mihalache

, citată anterior, pct. 47

-49).

89

. În speță, Curtea constată că Guvernul nu a contestat faptul că proced

ura

care a condus la emiterea ordonanței din 4 noiembrie 2013 (a se vedea supra,

pc

t. 7

)

și cea care a condus la decizia definitivă din 22 octombrie 2015 (a se

vedea supra, pc

t. 27

)

erau de natură penală în sensul art. 4 din Protocolul nr.

că cele două decizii privesc aceleași

fapte (a se vedea supra, pc

t. 85

).

Curtea constată că nu există niciun motiv

pentru a adopta o poziție diferită.

90

. Prin urmare, rămâne să stabilească dacă a existat o dublare a procedurii

în cauza reclamantului.

91

. Curtea observă că Guvernul a recunoscut, de asemenea, că ordonanța

prin care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului

a implicat o „condamnare” în sensul material al termenului (a se vedea supra,

pc

t. 85

).

Curtea consideră că nu există niciun motiv pentru a adopta o po

ziție

diferi

tă.

19

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

stabilit deja că ordonanța menționată mai sus rămăsese definitivă, în sensul

Convenției, la 13 august 2014, dată la care procurorul ierarhic superior și

-a

exercitat puterea discreționară de a redeschide urmărirea penală față de

reclamant (a se vedea supra, pc

t. 58).

93

. Potrivit jurisprudenței Curții, ordonanța prin care un procuror ierarhic

su

perior a dispus redeschiderea unei proceduri încheiate printr‑o condamnare

definitivă, ordonanță care este rezultatul unei simple reexaminări a faptelor

în lumina legislației aplicabile, în lipsa unor fapte sau probe noi ori recent

descoperite și fără să f

i fost identificat un viciu fundamental în cadrul acestei

proceduri, nu este inclusă în circumstanțele excepționale menționate la

art. 4 §

2 din Protocolul nr. 7, care justifică o posibilă redeschidere a

procedurii (a se vedea

Mihalache,

citată anterior, p

ct. 135-137).

94

. În speță, procurorul ierarhic superior și judecătorul de cameră

preliminară au luat deciziile lor pe baza aceluiași dosar ca și procurorul,

nefiind depusă ori examinată nicio probă nouă. Prin urmare, redeschiderea

cauzei nu a fost justificată de apariția unor fapte noi sau recent descoperite.

95

. În plus, din ordonanța din 13 august 2014 și din încheierea din 24

septembrie 2014 reiese că redeschiderea urmăririi penale a fost justificată de

in

terpretarea diferită a legislației relevante și de aprecierile diferite ale

circumstanțelor cauzei de către procurorul ierarhic superior și de către

judecătorul de cameră preliminară, circumstanțe care, în opinia acestora, ar fi

trebuit să fie examinate în cadrul unui proces penal și nu puteau fi considerate

ca reprezentând o „atingere minimă” [adusă valorilor apărate de lege] și

pedepsite doar prin sancțiunea cu caracter „administrativ” a amenzii (a se

vedea supra, pc

t. 9-

13).

96

. Guvernul a subliniat că instanțele de judecată au luat de asemenea în

considerare la aprecierea cauzei faptul că reclamantul a săvârșit infracțiunea

în cauză în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a

executării unei pedepse de două luni de închisoare, care îi fusese aplicată

pentru o infracțiune săvârșită anterior (a se vedea supra, pct.

8

6

).

Totuși,

Curtea observă că Guvernul a admis că acest motiv nu a fost invocat de

procurorul ierarhic superior sau de judecătorul de cameră preliminară în

deciziile lor de redeschidere a urmăririi penale față de reclamant (a se vedea

supra, pct.

8

7

).

Astfel, Curtea consideră greu de acceptat faptul că acest motiv

s-

a numărat printre motivele care au determinat redeschiderea urmăririi

penale față de reclamant.

hiar presupunând că ar putea fi de acord cu faptul că redeschiderea

urmăririi penale față de reclamant a fost determinată de erorile comise de

procuror atunci când a apreciat circumstanțele specifice ale cauzei

reclamantului în lumina legislației aplicabile, Curtea reiterează faptul că

greșelile sau erorile autorităților statului ar trebui să fie în beneficiul

acuzatului. Cu alte cuvinte, riscul oricărei greșeli făcute de organul de

urmărire penală sau de o instanță trebuie suportat de stat, iar erorile nu

trebuie

20

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

remediate în detrimentul persoanei în cauză (a se vedea

Radchikov

împotriva Rusiei

, nr. 65582/01, pct. 50, 24 mai 2007).

98

. Simpla apreciere că ancheta desfășurată în cauza reclamantului a

condus la o scoatere „eronată” de sub urmărire penală nu poate, în sine, în

lipsa unor erori judiciare sau a unor încălcări grave ale procedurii judiciare, a

unui abuz de putere, a unor erori vădite în aplicarea dreptului material sau a

altor motive importante legate de interesele justiției, să indice existența unui

viciu fundamental în procedura anterioară. În caz contrar, povara

consecințelor lipsei de diligență a organelor de urmărire penală în cursul

cercetării preliminare ar fi transferată în întregime către reclamant și, mai

importan

t, o simplă alegație privind existența unei deficiențe sau a unei erori

în cadrul anchetei, oricât de minoră și nesemnificativă ar fi, ar crea

posibilitatea nelimitată ca acuzarea să comită un abuz de procedură,

solicitând redeschiderea unei proceduri încheiate (ibid., pct. 48).

99

. Prin urmare, Curtea nu poate fi de acord cu afirmația Guvernului

potrivit căreia redeschiderea urmăririi penale față de reclamant a fost

justificată de un viciu fundamental în procedura anterioară (a se

v

edea supra,

pc

t. 86).

100

. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că motivele oferite

de procurorul ierarhic superior și de judecătorul de cameră preliminară pentru

a justifica redeschiderea urmăririi penale în temeiul ordonanței din 13 august

2014 sunt în contradicție cu condițiile stricte impuse de art. 4 §

2 din

Protocolul nr. 7. Prin urmare, redeschiderea urmăririi penale în prezenta

cauză nu era justificată de excepția prevăzută de această dispoziți

e.

101

. Rezultă că reclamantul a fost condamnat pe baza ordonanței din 4

noiembrie 2013, care rămăsese definitivă la data la care a fost pusă în mișcare

o nouă acțiune penală, ca urmare a ordonanțelor din 13 august și din 24

septembrie 2014. Având în vedere că niciuna dintre situațiile care permit

conexarea procedurilor [a se vedea

A

și

B împotriva Norvegiei

(MC), nr.

24130/11 și 29758/11, pct.

112-34, 15 noiembrie 2016] sau redeschiderea

procedurii nu a existat în speță, Curtea concluzionează că reclamantul a fost

judecat de două ori pentru aceeași infracțiune, fiind încălcat principiul

ne bi

s

in idem.

102

. În consecință, a fost încălcat art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

IV. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONV

ENȚIE

103

. Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

21

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A. Prejudiciu

ca urmare a celei de-

a doua condamnări și a detenției sale

.

105

. Guvernul a susținut că pretenția reclamantului privind prejudiciul

moral era excesivă și că simpla constatare a unei încălcări ar constitui o

reparație echitabilă suficientă.

106

. Curtea consideră că simpla constatare a unei încălcări nu este

suficientă pentru a despăgubi reclamantul pentru sentimentul de nedreptate și

frustrare pe care trebuie să îl fi simțit acesta ca urmare a redes

chideri

i

urmăririi penale (a se vedea

Mihalache

, citată anterior, pct. 148).

Pronunțându

-

se în echitate, Curtea acordă reclamantului 5

000 EUR cu titlu

de despăgubire pentru prejudiciul moral.

B.

Cheltuieli de judecată

judecată efectuate în fața Curții. El a prezentat avocatului său o chitanță care

atestă plata acestei sume.

108

. Guvernul a susținut că pretenția reclamantului nu a fost justificată p

e

deplin și, prin urmare, caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli

era îndoielnic.

109

. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la

rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în

care s-a stabilit

caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ținând

seama de documentele aflate în posesia sa, de încălcarea constatată și de

criteriile menționate mai sus, Curtea consideră rezonabil să acorde

reclamantului suma

integrală solicitată de acesta pentru cheltuielile de

judecată efectuate în fața sa.

C. Dobânzi

moratori

i

110

. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se

întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de

Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

declară

cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere formulat

în temeiul art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție și inadmisibilă în ceea

ce privește celelalte capete de cerere;

2.

hotărăște

că a fost încălcat art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție;

22

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

3.

hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data

rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate

cu art. 44 § 2 din

Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda

națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 5 000 EUR (cinci mii de euro), pentru prejudiciul moral, plus orice

sumă ce poate fi datorată cu titl

u de impozit;

(ii)

408 EUR (patru sute opt euro), pentru cheltuielile de judecată, plus

orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit

;

(b)

că, de la expirarea termenului de trei luni menționat și până la

efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă,

la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal

practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte

procentuale

;

4.

respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la

1 martie 2022, în

conformitate cu art. 77 § 2 și § 3 din Regulamentul Curții.

Ilse Freiwirt

h

Yonko Grozev

Grefier adjunc

t

Președinte

În conformitate cu art.

45 §

2 din Convenție și cu art.

74 § 2

din

Regulamentul Curții, opinia separată a judecătorului Grozev se anexează la

prezenta hotărâre

.

YGR

IF

23

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTORULUI GROZEV

Deși sunt pe deplin de acord cu concluzia potrivit căreia cele două capete

de cerere formulate în speță în temeiul art. 6 sunt inadmisibile, am rezerve

semnificative cu privire

la motivele pentru care primul capăt de cerere

formulat în temeiul art. 6 a fost declarat inadmisibil de majoritate. Și întrucât

are legătură cu principiile fundamentale ale interpretării și aplicării art. 6 din

Convenție, această chestiune merită abordată

în cadrul unei opinii separate.

Acest capăt de cerere formulat de reclamant privește decizia judecătorului

de cameră preliminară de a redeschide urmărirea penală și pretinsa încălcare

a drepturilor acestuia, din cauza încălcării dreptului său la apărare ș

i a

principiilor egalității armelor și securității juridice în cadrul procedurii în fața

judecătorului de cameră preliminară. Majoritatea a decis să trateze procedura

prin care s-

a dispus redeschiderea urmăririi, desfășurată în fața judecătorului

de cameră preliminară, ca fiind o procedură separată, atrăgând astfel aplicarea

tuturor garanțiilor prevăzute de art. 6. Și întrucât cererea a fost depusă la Curte

la mai mult de șase luni de la decizia judecătorului de cameră preliminară,

aceasta a fost declarată inadmisibilă de majoritate, pentru depășirea

termenului de șase luni.

Dezacordul meu privește aspectul dacă art. 6 ar putea fi aplicat separat

diferitelor faze ale procesului penal la nivel național, în speță decizia

judecătorului de cameră preliminară de a continua urmărirea penală față de

reclamant în fața instanțelor naționale. Curtea a susținut în mod constant că

acest lucru nu este posibil, întrucât principalul scop al art. 6 din Convenție, în

ceea ce privește procedurile penale, este de a asigura un p

roces echitabil în

fața unei „instanțe” competente, care să hotărască asupra „unei acuzații în

materie penală”. Stabilirea definitivă a temeiniciei unei acuzații în materie

penală a fost interpretată în mod constant ca fiind decizia definitivă –

în

conformitate cu dreptul intern

–

prin care acuzatul a fost declarat vinovat sau

nevinovat și sancțiunea definitivă care i

-

a fost aplicată. Prin urmare, Curtea a

refuzat să aplice garanțiile prevăzute la art. 6 oricărei proceduri separate care

ar putea exista în t

emeiul dreptului intern, efectuând, în schimb, o analiză a

caracterului echitabil al procedurii penale în ansamblu. Potrivit uneia dintre

numeroasele referințe, preocuparea principală a Curții este să aprecieze

caracterul echitabil al procesului penal în a

nsamblul său. Respectar

ea

cerințelor unui proces echitabil trebuie apreciată de la caz la caz, având în

vedere evoluția procesului în ansamblul său, și nu pe baza examinării izolate

a unui anumit aspect sau eveniment [a se vedea

Ibrahim și alții împotriva

Regatului Unit

(MC), nr. 50541/08 și alte 3 cereri, pct. 250

-251, 13

septembrie 2016]. Motivul acestei abordări este în mod evident acela de a le

permite instanțelor interne să soluționeze și să remedieze orice deficiență

înainte ca problema în cauză să fie prezentată în fața Curț

ii.

Aceasta nu înseamnă că evenimentele din cadrul unei astfel de proceduri

separate, și în special în faza precontencioasă, nu sunt relevante pentru

24

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

caracterul echitabil al procesului penal în ansamblu. Curtea a recunoscut că

art.

6 se aplică procedurilor premergătoare judecății –

în special drepturilor

garantate de art. 6 § 3

– și că acesta „poate fi relevant înainte de trimiterea în

judecată, dacă și în măsura în care este posibil să se aducă atingere în mod

semnificativ caracter

ului echitabil al procesului, ca urmare a nerespectării

inițiale a dispozițiilor sale” [a se vedea

Dvorski împotriva Croației

(MC), nr.

25703/11, pct. 76, CEDO 2015]. Curtea a statuat în mod expres că nu este

exclus ca un anumit factor să fie atât de decisiv astfel încât să permită

stabilirea caracterului echitabil al procesului într

-

o fază incipientă a

procedurii. În această privință, în cazul în care a fost identificat un viciu de

procedură, instanțelor naționale le revine în primul rând obligația de a ap

recia

dacă acest viciu de procedură a fost remediat în cadrul procedurii ulterioare,

lipsa unei aprecieri în acest sens fiind în sine, prima facie, incompatibilă

cu

cerințele unui proces echitabil, în conformitate cu art. 6 din Convenție [a se

vedea

Simeonovi împotriva Bulgariei

(MC), nr. 21980/04, pct. 113, 12 mai

2017, și

Mehmet Zeki Çelebi împotriva Turciei

, nr. 27582/07, pct. 51,

28

ianuarie 2020]. Cu toate acestea, Curtea a refuzat în mod constant să

verifice separat evenimentele din faza precontencioa

să și le

-a revizuit în mod

constant ținând seama de faza ulterioară a procedurii. Astfel, Curtea a

examinat în mod specific dacă pretinsele încălcări din faza precontencioasă

au adus atingere caracterului echitabil al procesului și dacă instanțele de

judec

ată și de apel au luat măsuri pentru a remedia atingerea în cauză.

Într-

adevăr, dreptul intern oferă garanții procedurale sporite în anumite

etape ale procedurii interne, inclusiv beneficiul unei proceduri contradictorii

și posibilitatea formulării unui apel în fața unei instanțe superioare, astfel cum

a constatat Curtea Constituțională a Românei în legătură cu procedura în fața

judecătorului de cameră preliminară (a se vedea punctele

42-

44

din hotărâre).

Dar acest lucru ține de decizia instanțelor interne cu privire la modul cel m

ai

adecvat de organizare a procedurii penale, pentru a asigura un echilibru între

numeroas

e

le drepturi și interese aflate în joc, în vederea realizării unei

proceduri judiciare eficiente și echitabile. Totuși, aceasta nu este o obligație

impusă de Convenție și nici nu necesită o analiză separată a Curții cu privire

la respectarea art. 6.

Revenin

d la faptele din speță, reclamantul s

-

a plâns că „redeschiderea

urmăririi penale și condamnarea acestuia au încălcat dreptul său la apărare și

principiul egalității armelor, întrucât legalitatea ordonanței prin care s

-a

dispus redeschiderea urmăririi penale fusese examinată de un judecător de

cameră preliminară în absența lui și fără ca acesta să fi fost citat să participe

la proces [...]” (a se vedea supra, pc

t.

4

6

).

Potrivit abordării standard a Curții,

întrebarea la care ar fi trebuit să se răspundă mai întâi este dacă această

pretinsă încălcare a adus atingere în mod semnificativ fazelor ulterioare ale

procesului reclamantului. În opinia mea, răspunsul la aceasta întrebare este în

mod e

vident nu. Având în vedere că, potrivit Convenției, nu există un drept

la controlul jurisdicțional al unei decizii de a continua urmărirea penală în

25

HOTĂRÂREA STĂVILĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI – OPINIE SEPARATĂ

fața instanțelor, că argumentele juridice invocate de reclamant au fost

examinate de instanțele naționale și că posibilitatea acestuia de a pregăti o

apărare eficientă nu a fost afectată (a se vedea punctele

28-

29

din hotărâr

e),

nu există niciun element în analiza efectuată de instanțele naționale cu care

să nu fiu de acord. Prin urmare, acest capăt de cerere este în mod vădit

nefondat și inadmisibil pentru acest motiv.

26