ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 862/2023

Ședința publică din data de 21 decembrie 2023

Asupra contestației de față, în baza actelor din dosar, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 46/2023 din data de 30.03.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a dispus, în baza art. 165, 166 și 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare raportat la art. 10 alin. (2) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, recunoașterea și executarea în România a pedepsei de 3 ani 9 luni, aplicată persoanei condamnate A. prin hotărârea nr. 25 Hv 35/22x pronunțată de Tribunalul Landului Wels, Republica Austria, la data de 19.05.2022, rămasă definitivă la data de 03.08.2022, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de legislația austriacă conform dispozițiilor §§ 127, 128 alin. (1) cif. 5,129 alin. (1) cif. î, 130 alin. (2), (15) alin. (1) din C. pen. austriac, respectiv infracțiunea de furt calificat grav prin efracție, având corespondent în art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale, 3 rămase în formă de tentativă), pedepsită de lege cu închisoarea de la 1 la 5 ani, care putea fi sporită în condițiile art. 36 alin. (1) din C. pen. cu cel mult 3 ani.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. și continuarea executării pedepsei recunoscute, într-un penitenciar din România.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa recunoscută de 3 ani 9 luni închisoare, perioada în care persoana condamnată A. s-a aflat în executarea pedepsei în statul Austriac, respectiv de la data de 10.11.2022, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

S-a constat că persoana condamnată nu a renunțat la regula specialității.

S-a mai constat că potrivit art. 100 alin. (1) lit. a) C. pen., persoana condamnată va putea fi liberată condiționat după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei.

Împotriva sentinței penale nr. 46/2023 a Curții de Apel Cluj, condamnatul A. a formulat contestație la executare, susținând că sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fiind în prezența unui caz de micșorare a pedepsei.

Astfel, contestatorul a solicitat să i se deducă din pedeapsa aplicată și perioada deja executată până la data de 09.11.2022, respectiv 232 zile.

Totodată, contestatorul a solicitat recunoașterea zilelor de muncă efectuate în perioada 25.04.2022-15.06.2023, astfel cum sunt evidențiate în înscrisurile emise de Penitenciarul Stein, anexate în traducere autorizată notelor scrise.

Prin decizia penală nr. 210/2023 din 3 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis, în temeiul art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația la executare formulată de condamnatul contestator A. împotriva sentinței penale nr. 46/2023 din 30.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin neapelare, numai cu privire la deducerea perioadei ce a fost considerată ca executată pe teritoriul statului Austriac.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa recunoscută de 3 ani 9 luni închisoare, și perioada de 232 de zile, până la data de 09.11.2022, în care persoana condamnată A. s-a aflat în executarea pedepsei în statul Austriac.

S-a menținut în rest sentința.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 598 C. proc. pen., precum și a jurisprudenței în materie a instanței supreme (spre ex: ÎCCJ, secția penală, Decizia nr. 167/2006, în BJ 2006, p.818-820), Curtea a constatat că este incident cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fiind vorba, mai degrabă, de existența unei împiedicări la executare (determinată de deducerea greșită, din pedeapsa recunoscută, a unei perioade mai mici decât cea pe care persoana condamnată a executat-o pe teritoriul statului emitent), decât de existența unei cauze de micșorare a pedepsei, la care a făcut trimitere contestatorul.

Astfel, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 46/30.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, definitivă prin neapelare, în baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa recunoscută de 3 ani 9 luni închisoare, perioada în care persoana condamnată A. s-a aflat în executarea pedepsei în statul Austriac, respectiv, de la data de 10.11.2022 la zi și s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii în acest sens, la data rămânerii definitive a sentinței.

Însă, din actele existente în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj a reieșit că instanța nu a dedus, din pedeapsa recunoscută de 3 ani 9 luni, perioada deja executată până la data de 09.11.2022, respectiv un număr de 232 zile (din care, în intervalul 22.03.2022-19.05.2022, contestatorul A. a fost reținut, apoi arestat preventiv, până la pronunțarea condamnării în fond, iar până la data de 09.11.2022 s-a aflat în executarea pedepsei închisorii), deși, în certificatul emis de autoritățile austriece în temeiul articolului nr. 4 din Decizia-Cadru a Consiliului nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 întocmit la data de 13.12.2022 de către Mag. B., procuror, s-a menționat că, din durata totală a pedepsei de 1371 zile, perioada deja executată era de 232 zile la data de 09.11.2022 .

Raportat la aceasta, s-a arătat că pedeapsa, conform dreptului intern al statului emitent, va fi executată complet până la data de 22.12.2025.

Astfel, instanța care a dispus recunoașterea și executarea în România a pedepsei de 3 ani 9 luni, pedeapsă aplicată persoanei condamnate A. prin hotărârea nr. 25 Hv 35/22x pronunțată de Tribunalul Landului Wels, Republica Austria, la data de 19.05.2022, rămasă definitivă la data de 03.08.2022, nu a dedus și perioada executată până la data de 09.11.2022, context în care, nici data la care pedeapsa ar fi fost executată complet, conform dreptului intern al statului emitent, nu mai putea fi considerată 22.12.2025; prin urmare, Curtea a constatat că cererea contestatorului de a se deduce din pedeapsa aplicată și perioada deja executată până la data de 09.11.2022, respectiv 232 zile, este întemeiată.

În ceea ce privește solicitarea vizând recunoașterea zilelor de muncă ce ar fi fost efectuate în perioada 25.04.2022-15.06.2023, astfel cum acestea sunt evidențiate în înscrisurile emise de Penitenciarul Stein, anexate în traducere autorizată notelor scrise depuse la dosar, Curtea a reținut că nu se poate proceda la deducerea acestui interval de timp, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar în situația în care ulterior transferării persoanei condamnate statul emitent transmitea o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, iar acestea ar fi fost recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea inițială de recunoaștere, dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare s-ar fi aplicat în mod corespunzător.

Or, în lipsa unei atare recunoașteri, întrucât în mandatul de arestare, la pag. 11 pct. 2.3, referitor la numărul de zile care urmează să fie dedus din alte motive decât cele executate nu apare nicio perioadă suplimentară care ar trebui dedusă cu privire la contestator, nu există temei legal pentru a fi deduse alte perioade suplimentare ce se regăsesc consemnate într-o "listă informativă rapoarte de muncă", emisă de Penitenciarul Stein.

Împotriva deciziei penale nr. 210/2023 din 3 octombrie 2023 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2023, condamnatul A. a formulat contestație, invocând că nu i s-au dedus din pedeapsa recunoscută de 3 ani 9 luni și zilele de muncă efectuate pe teritoriul Austriei în perioada 25.04.2022-15.06.2023.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată contestația ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Pe calea contestației la executare pot fi soluționate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Conform art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația la executare poate fi formulată în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, "din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea din 08.11.2016, pronunțată în cauza C-554/14, Atanas Ognyanov a statuat că "Articolul 17 alin. (1) și (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme naționale interpretate astfel încât să autorizeze statul de executare să acorde persoanei condamnate o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii pe care aceasta a prestat-o în cursul detenției sale în statul emitent în condițiile în care autoritățile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în conformitate cu dreptul acestuia, o asemenea reducere de pedeapsă." S-a reținut totodată, în considerentele acestei hotărâri, la paragraful nr. 44 că "înainte de recunoașterea hotărârii de condamnare de către statul de executare și transferarea persoanei condamnate în acest din urmă stat, revine statului emitent sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenție executate pe teritoriul său. Numai acesta din urmă este competent să acorde o reducere de pedeapsă pentru munca prestată înaintea transferării și, dacă este cazul, să indice statului de executare această reducere în certificatul menționat la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909. Prin urmare, statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice dreptul său privind executarea pedepselor și în special reglementarea sa referitoare la reducerile de pedeapsă în locul dreptului statului emitent în ceea ce privește partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat."

În cuprinsul dispozițiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 este reglementată obligativitatea recunoașterii perioadelor de reducere acordate de statul emitent, chiar și prin hotărâri ulterioare transferării persoanei condamnate, astfel:

"În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6)."

Așadar, în lipsa unei hotărâri judecătorești sau a unui act judiciar emis de autoritățile statului de condamnare, prin care condamnatului să i se fi acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în statul de executare, instanța statului de executare nu poate proceda la reducerea corespunzătoare a pedepsei în executarea căreia se află acesta, în condițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 455/24.06.2015) s-a stabilit că:

"După transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România."

În considerentele deciziei menționate se reține că, "în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România, putând fi valorificată prin prisma altor instituții de drept, cum este cea referitoare la liberarea condiționată."

Ca atare, din durata pedepsei privative de libertate se poate deduce, exclusiv, durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent. Durata muncii prestate în străinătate nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menționat nu constituie o executare efectivă a pedepsei pe teritoriul statului străin.

Perioada avută în vedere la stabilirea termenului pentru eliberare anticipată din executarea pedepsei, ca urmare a muncii prestate și a bunei conduite în timpul detenției din străinătate, nu este de natură să conducă la deducerea pedepsei aplicate de către autoritățile judiciare străine, nefiind o cauză de micșorare a pedepsei sau de înlăturare (eventual parțială) a consecințelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a executării pedepsei.

Ca atare, față de obiectul contestației la executare, respectiv deducerea din pedeapsa recunoscută de instanța română a zilelor de muncă efectuate de către condamnatul A. în timpul executării pedepsei în statul de condamnare, astfel cum sunt evidențiate în înscrisurile emise de Penitenciarul Stein, Înalta Curte constată că actele existente la dosarul cauzei, referitoare la situația juridică a condamnatului, sunt suficiente pentru soluționarea contestației.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că, potrivit art. 100 alin. (3) din C. pen., "în calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani".

În alin. (4) al aceluiași articol, se prevede că "în calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani".

Totodată, în dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare, se arată că "pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale, în vederea acordării liberării condiționate, stabilind și modul de calcul.

Prin urmare, Înalta Curte subliniază posibilitatea contestatorului condamnat A. de a recurge la alte modalități legale pentru a obține recunoașterea perioadei cât a prestat muncă remunerată pe timpul cât a fost încarcerat în statul austriac.

Față de considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 210/2023 din 3 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 210/2023 din 3 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 decembrie 2023.