ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3311/2021

Ședința publică din data de 2 iunie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Pe rolul Curții de Apel Oradea a fost înregistrată sub nr. x/2017 (ca urmare a declinărilor succesive de competență dispuse de către Tribunalul București și apoi de către Tribunalul Bihor) acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, prin care reclamanta a solicitat următoarele:

- anularea actului administrativ unilateral, respectiv Decizia nr. 6714/28.02.2017 art. 1 potrivit căruia: "Se respinge parțial cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003 depuse de către Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul "Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, in ceea ce privește imobilele situate in municipiul Oradea, județul Bihor înscrise in cartea funciara nr. x a localității Oradea, nr. top. x, întrucât imobilele solicitate au trecut in proprietate statului roman cu titlu de rectificare in anul 1936, așadar anterior perioadei de referința prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, republicata, cu modificările si completările ulterioare, respectiv anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989"., și revenirea la situația anterioară. Reclamanta a mai solicitat să se constate calitatea sa de proprietar asupra imobilului înscris inițial în cartea funciară nr. x a localității Oradea, nr. top. x ca și intabularea dreptului de proprietate.

- obligarea pârâtului Statul Roman la plata pentru zădărnicirea dreptului de proprietate al Ordinului asupra terenurilor aferente, combinată cu lipsa totală de despăgubire de aproximativ 81 ani, care au făcut să sufere Ordinul o sarcină disproporționată și excesivă timp de mai mult de 3 ani din data de 10.10.2013 prin care a rămas definitivă și irevocabilă Decizia nr. 4415 pronunțată de către înalta Curte de Casație și Justiție, secția I-a civilă ca "rectificarea inscripțiunea la care parata face referire a rămas nesoluționată". Măsura care este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, combinat cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevede că: "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite."

- acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 157/CA din 11 octombrie 2018, Curtea de Apel Oradea – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea.

Prin Decizia nr. 6706 din 10 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir împotriva sentinței civile nr. 157/CA din 11 octombrie 2018 a Curții de Apel Oradea – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Împotriva Deciziei nr. 6706 din 10 decembrie 2020, Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020.

Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., contestatoarea a arătat că nu a fost citată la adresa aleasă pentru actele judiciare în București, str. x sector 2, neavând relevanță că citarea pentru termenul de 10 decembrie 2020 a fost realizată la Oradea, în str. x, Județul Bihor.

În opinia contestatoarei devind incidente dispozițiile art. 153 alin. (2) din C. proc. civ., care stabilesc, sub sancțiunea nulității absolute, că judecătorul nu va putea judeca pricina decât după citarea sau înfățișarea părților, aceasta fiind o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil al părții.

Contestatoare a precizat că Decizia nr. 6706/2020 din data de 10 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a fost expediată la adresa aleasă pentru actele judiciare în București, str. x sector 2, la data de 21 decembrie 2020 și nu la Oradea, str. x.

În continuare, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 și pct. 2 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., a susținut că instanța nu a fost legal alcătuită, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece hotărârea instanței supreme nu a fost motivată de către judecătorii care au pronunțat-o, ci de către magistratul-asistent.

În această situație, a apreciat că sunt încălcate dispozițiile art. 426 alin. (1) din C. proc. civ., dar și standardele convenționale și constituționale care guvernează dreptul la un proces echitabil, fiind încălcat dreptul la o justiție independentă și imparțială.

Astfel, a arătat că, potrivit art. 426 din C. proc. civ., hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei și se semnează de toți membrii completului de judecată, iar în caz de împiedicare a unuia dintre aceștia, hotărârea se semnează în locul său de președintele completului, iar dacă nici acesta nu poate semna, hotărârea se semnează de președintele instanței.

De asemenea, a susținut că, analizând o reglementare națională asemănătoare, Curtea Europeană a constatat o încălcare a art. 6 din Convenție în cauza Cerovsek și Bozicnik c. Sloveniei (hotărârea din 7 martie 2017).

Totodată, în cauzele Albina împotriva României și Gheorghe împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă.

Deopotrivă, a învederat că, în Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, Curtea Constituțională a reținut că redactarea hotărârii judecătorești, actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părți, este rezultatul activității de deliberare, desfeșurat în secret, la care participă doar judecătorii care au calitatea de membri ai completului în fața căruia a avut loc dezbaterea. Motivarea hotărârii judecătorești este un act inerent funcției judecătorului cauzei, constituie expresia independenței sale și nu poate fi transferată către o terță persoană. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înțelegeri a hotărârii, dar și garanția acceptării sale de către justițiabil. care se va supune actului de justiție având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie.

Prin urmare, contestatoarea a susținut că instanța care a pronunțat Decizia nr. 6706/2020 nu a fost legal alcătuită, deoarece hotărârea a fost motivată de către o altă persoană care nu are calitatea de judecător.

Pe cale de consecință, contestatoarea a invocat excepția nelegalității dispozițiilor art. 45 alin. (1) pct. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a instanței supreme, prevederi contrare art. 426 din C. proc. civ., dar și neconstituționale, întrucât contravin art. 21 alin. (3), art. 124 și art. 126 alin. (1) și art. 1 alin. (5) din Constituție în măsura în care degrevează magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție de la obligativitatea motivării hotărârilor pronunțate.

În continuare, contestatoarea a susținut că argumentele anterior invocate se circumscriu și motivului de contestație în anulare reglementat de art. 504 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., conform căruia constituie motiv de contestație în anulare situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui recurs. În susținerea acestui motiv, a arătat că, în cauza dedusă judecății, motivarea realizată de persoane care nu au participat la deliberări echivalează cu lipsa motivării.

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

II. Soluția asupra contestației în anulare

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir", pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) din acest cod, invocate de contestatoare ca temei al căii extraordinare de atac formulate, "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.".

Pentru a fi incident motivul de contestație în anulare reglementat de textul de lege anterior menționat este necesar ca citarea contestatoarei, pentru termenul la care s-a soluționat cauza, să nu fi fost îndeplinită sau să fi fost nelegal îndeplinită. Cumulativ cu nerealizarea sau nelegalitatea procedurii de citare a contestatoarei, mai trebuie îndeplinită și condiția ca aceasta să nu fi fost prezentă la termenul când a fost soluționată cauza.

În speță, contestatoarea susține că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru termenul din 10 decembrie 2020, când a fost pronunțată decizia atacată, întrucât nu a fost citată la adresa aleasă pentru comunicarea actelor judiciare, respectiv în București, str. x sector 2 și nici nu a fost prezentă în fața instanței.

Verificând întrunirea cerințelor prevăzute de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., instanța constată că, în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, procedura de citare a recurentei a fost legal îndeplinită pentru termenul de judecată din 10 decembrie 2020.

Astfel, se observă că recurenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir", contestatoare în prezenta cauză, a fost citată, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., la sediul acesteia din Oradea, în str. x, Județul Bihor.

Susținerea contestatoarei potrivit căreia nu a fost citată la sediul ales pentru comunicarea actelor judiciare este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (1) din C. proc. civ., "în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156".

Din analiza dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că părțile pot indica alt domiciliu sau, după caz, sediu, în vederea comunicării actelor de procedură, însă aplicarea acestei proceduri este condiționată în mod expres de indicarea și a persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură.

Prin urmare, neindicarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură este sancționată cu aplicarea dreptului comun în materie, respectiv comunicarea actelor de procedură se va face la locul în care partea își are sediul, în condițiile art. 155 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

În speță, Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" a indicat "adresa aleasă pentru actele judiciare" din București, str. x sector 2, fără a arăta persoana însărcinată cu primirea actelor, astfel că procedura de citare pentru termenul din 10 decembrie 2020 s-a realizat, în mod legal, la sediul din Oradea, în str. x, Județul Bihor.

De altfel, în condițiile în care scopul procedurii de citare este ca partea să aibă cunoștință de termenul de judecată fixat în cauză, trebuie observat că în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în care a fost pronunțată decizia atacată, contestatoarea a fost încunoștințată cu privire la termenul din 10 decembrie 2020. Faptul că partea a avut cunoștință de termenul de judecată este confirmat inclusiv de către contestatoare care, în cuprinsul cererii din data de 10 noiembrie 2020, prin care solicită aprobarea studierii dosarului nr. x/2017 de către A., respectiv a înscrisurilor din data de 10 decembrie 2020 prin care a solicitat repunerea în termenul de recurs și a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, menționează termenul fixat pentru judecarea cauzei (10 decembrie 2020), ceea ce demonstrează îndeplinirea scopului procedurii.

Așadar, criticile invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. sunt nefondate.

Înalta Curte constată, în continuare, că a fost invocat de către contestatoare și motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., incident în situația în care "hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia."

În susținerea acestui motiv de contestație în anulare, contestatoarea invocă, în esență, faptul că decizia pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 nu a fost redactată de unul dintre judecătorii care intră în compunerea completului, ci de către magistratul-asistent care a participat la ședința de judecată.

Înalta Curte constată că redactarea hotărârii judecătorești reprezintă o chestiune care nu se circumscrie competenței ori alcătuirii instanței.

În aceste condiții, subsumat motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., nu pot forma obiectul analizei critici care nu vizează expres și limitativ ipotezele prevăzute de textul procedural referitoare la competența ori alcătuirea instanței.

În acest sens s-a pronunțat, de altfel, și Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, care în considerentele Deciziei nr. 26 din 03 iunie 2019 (publicată în Monitorul Oficial nr. 755 din 17 septembrie 2019) a statuat următoarele: "(…) calea de atac a contestației în anulare nu este deschisă decât dacă momentul până la care neregularitățile au subzistat este cel al pronunțării hotărârii.

(…)

Așadar, criticile contestatoarei referitoare la redactarea hotărârii de către magistratul-asistent nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., acesta a fost invocat pur formal de către contestatoare, fără a fi formulate niciun fel de susțineri referitoare la faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Contestatoare a mai invocat și motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., incident în situația în care "instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză". Subsumat acestui motiv de contestație în anulare, a invocat, de asemenea, faptul că decizia pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a fost redactată de magistratul-asistent, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu lipsa motivării.

Or, aceste susțineri ale contestatoarei nu se circumscriu ipotezei expres și limitativ reglementate în conținutul motivului de contestație în anulare invocat, întrucât legalitatea titlului în baza căruia o anumită persoană a redactat hotărârea judecătorească nu poate fi analizată din perspectiva obligației impuse instanței de a se pronunța asupra recursului cu care este învestită.

Pentru aceste considerente, în baza art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" împotriva Deciziei nr. 6706 din 10 decembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" împotriva Deciziei nr. 6706 din 10 decembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2021.