ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2099/2021

Circumstanțele cauzei Prin sentința nr. 157/CA din 11 octombrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, vizând: 1) Anularea actului administrativ unilateral, respectiv Decizia nr. 6714/28.02.2017, art. 1 potrivit căruia: "Se respinge parțial cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003 depuse de către Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul "Sfantul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, în ceea ce privește imobilele situate in municipiul Oradea, județul Bihor înscrise în cartea funciară nr. x a localității Oradea, nr. top. x, întrucât imobilele solicitate au trecut în proprietate Statului Român cu titlu de rectificare în anul 1936, așadar anterior perioadei de referință prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, respectiv anterior perioadei 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989"; revenirea la situația anterioară și constatarea calității reclamantei de proprietar asupra imobilului înscris inițial în cartea funciară nr. x a localității Oradea, nr. top. x și întabularea dreptului de proprietate pentru aceasta. 2) Obligarea pârâtului Statul Român la plata pentru zădărnicirea dreptului de proprietate al Ordinului reclamant asupra terenurilor aferente, combinată cu lipsa totală de despăgubire de aproximativ 81 ani, care au făcut ca ordinul să sufere o sarcină disproporționată și excesivă timp de mai mult de 3 ani din data de 10.10.2013 la care a rămas definitivă și irevocabilă Decizia nr. 4415 pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție, secția I-a civilă, conform căreia "rectificarea inscripțiunii la care pârâta face referire a rămas nesoluționată". Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6, 8 C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2017. În cadrul dosarului menționat, recurenta a depus, la data de 10 decembrie 2020, cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, apreciind că acestea încalcă dispozițiile art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 29 privind libertatea de conștiință și art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertății, consacrate în Constituția României.

Încheierea pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale a României Prin încheierea din data de 10 decembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Recursul exercitat în cauză Împotriva încheierii a declarat recurs petenta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea încheierii, rejudecarea cererii și sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția invocată. În motivarea recursului s-a arătat că membrii completului de judecată nu și-au îndeplinit obligația de a motiva încheierea pronunțată, cerință fundamentală a hotărârii judecătorești și aspect important al dreptului la un proces echitabil. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, aceasta fiind și o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar. Astfel, instanța s-a limitat la a insera în dispozitiv mențiunea "inadmisibilă", iar aceasta nu echivalează cu justificarea raționamentului instanței și nici cu o argumentare cât mai clară a modului prin care s-a ajuns la respingerea cererii ca inadmisibilă.

Apărările formulate de intimată Intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare prin raportare la condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 și nu raportat la prevederile art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a încheierii recurate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, în privința excepției nulității recursului invocată de intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, Înalta Curte constată caracterul nefondat al aprecierilor intimatei referitoare la pretinsul caracter special al căii de atac reglementate de dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Astfel, acțiunea inițială dedusă judecății instanței de contencios administrativ este o acțiune civilă, guvernată de dispozițiile C. proc. civ., la fel ca și căile de atac promovate împotriva hotărârilor pronunțate asupra fondului cauzei, cererilor accesorii sau incidentelor procedurale. Din acest motiv, recursul promovat împotriva soluției pronunțate asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale a României se judecă potrivit procedurii reglementate în Capitolul III. Secțiunea 1. Recursul art. 483-502 C. proc. civ. Examinând susținerile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte constată că recurenta nu a circumstanțiat în niciun mod motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., acestea fiind invocate doar formal. Argumentele recurentei pot fi, însă, încadrate în cazul de casare reglementat de pct. 6 al art. 488 anterior menționat și vor fi analizate din această perspectivă. Motivul de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Analizând încheierea recurată, Înalta Curte reține că aceasta îndeplinește exigențele prevăzute de art. 425 anterior menționat, iar instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, a verificat condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a constatat că acest incident procedural presupune, în mod obligatoriu, regularitatea învestirii instanței cu soluționarea căii de atac. În cauză, însă, recursul promovat de autoarea excepției de neconstituționalitate a fost respins ca tardiv, iar instanța de recurs nu a procedat la analiza fondului căii de atac, astfel că, în mod corect, s-a apreciat că nu este admisibilă cererea recurentei de sesizare a Curții Constituționale a României. Înalta Curte reamintește și faptul că legătura la care fac trimitere dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu trebuie să fie generată de simpla tangență a textului de lege contestat cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională a României, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză. Cum instanța de control judiciar nu a fost legal învestită cu recursul declarat împotriva sentinței nr. 157 din 11 octombrie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, acesta fiind respins ca tardiv, este evident că statuarea de către Curtea Constituțională a României cu privire la eventuala neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 nu poate determina schimbarea soluției în sensul dorit de recurentă. Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.