ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2021

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 ianuarie 2017, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, în contradictoriu cu pârâții Statul Român - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Statul Român prin Guvernul României, a solicitat anularea deciziei nr. 6450/28.11.2016 de soluționare a cererilor de retrocedare nr. x/28.02.2003, nr. y/28.02.2003 și nr. x/16.11. 2005, prin care se solicită restituirea, în natură, a imobilului situat în comuna Sânmartin, județul Bihor, înscris inițial în cartea funciară nr. x a localității Sânmartin, nr. top x,62,63; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru zădărnicirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenurilor aferente, combinată cu lipsa totală de despăgubiri timp de aproximativ 79-80 ani. Prin sentinta civila nr. 3465/31.05.2017, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - sectia a II-a de contencios administrativ si fiscal, s-a admis exceptia de necompetenta teritoriala si s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bihor. Prin sentinta nr. 3700/13.12.2017, pronuntata de Tribunalul Bihor, secția a III-a de contencios administrativ si fiscal, s-a admis exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Bihor si s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul "Sfântul Ștefan Primul Martir", în contradictoriu cu pârâtul Statul Român și Comisia Specială de retrocedarea a bunurilor care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din Români, privind anularea Deciziei nr. 6450/28.11.2016 emisă de Comisia Specială de retrocedarea a bunurilor care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ. Anterior pronuntarii acestei hotarari, Tribunalul Bihor, sectia a III-a de contencios administrativ si fiscal, prin încheierea ședinței publice din 28 noiembrie 2017 a disjuns cauza și a dispus formarea unui nou dosar, având nr. x/2017, cu privire la capătul II de cerere, referitor la obligarea pârâtului Guvernului României la plata către reclamanta a sumei de 500.000.000 de euro, cu titlu de despăgubiri, pentru zădărnicirea dreptului de proprietate.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 36 din data de 20 martie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Statul Român prin Guvernul României, având ca obiect anulare act administrativ.

Cererile de recurs Împotriva sentinței nr. 36 din data de 20 martie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea și Guvernul României. 3.1. În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și nemotivată, conține motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurenta- reclamantă apreciază că instanța de fond a părăsit calea neutralității, în ceea ce privește apartenența religioasă, conținutul sentinței recurate, din punct de vedere juridic, aducând o gravă atingere unui drept dobândit în mod legal și a făcut-o cu intenție și rea-credință. Instanța de fond prin conținutul sentinței recurate a adus o încălcare gravă valorilor fundamentale pe care se întemeiază ordinea juridică a României. Recurenta - reclamantă a arată că în prezenta cauză a fost săvârșit un abuz de drept, iar prin emiterea deciziei nr. 6450/28.11.2016 a fost împiedicată buna funcționare a instituțiilor publice și a organismelor asociate. Contrar celor susținute de instanța de fond, din actele pârâților nu reiese că A. ar fi donat aceste bunuri ecleziastice Statului Român, care în baza încheierii nr. 3461 din 20 martie 1937 ar fi putut să întabuleze în mod legal imobilele înscrise, respectiv să rectifice numele proprietarului de sub B1 a CF nr. x nr. top x-63 a comunei Sânmartin, în sensul că Statul Român devenea proprietarul acestor imobile. Recurenta - reclamantă a susținut că instanței de judecată îi revine sarcina, în temeiul art. 21 din Concordat, care este un tratat de drept internațional public și este guvernat de principiile dreptului internațional public, de a stabili pe baza probelor administrate dacă A. al XI - lea ar fi donat aceste bunuri ecleziastice Statului Român întrucât în conformitate cu art. 1714 C. proc. civ. de la 1865, "Tranzacția făcută pe documente dovedite în urmă de fals este nulă". De asemenea, recurenta - reclamantă a apreciat că îi revine Curții de Justiție a Uniunii Europene sarcina de a interpreta art. 325 alin. (1) și (2) din TFUE, respectiv dacă reprezintă sau nu o încălcare a dreptului Uniunii împrejurarea că a fost supusă impozitului pe proprietate după destinația imobilului, impozitul pe proprietate fiind datorat anual de către proprietari. Măsura de respingere a cererii de retrocedare este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1, art. 2 și 6 din TFUE, care trebuie interpretat în sensul că impune instanței de fond din România ca în cadrul unei proceduri de despăgubire având ca obiect încălcarea normelor dreptului internațional privind validarea tratatelor cum este Concordatul, să nu lase aplicate dispoziții interne în materie de prescripție și care nu se opun aplicării unor sancțiuni penale efective, întrucât încălcarea normelor dreptului internațional privind validitatea tratatelor cum este Concordatul a adus atingere intereselor financiare ale Ordinului Canonic. 3.2. În motivarea căii de atac exercitate, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul Guvernul României a arătat că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la excepțiile invocate de Guvernul României, respectiv cele privind lipsa calității Guvernului României de reprezentant al Statului Român, precum și lipsa calității procesuale pasive a Guvernului României, ambele invocate prin raportare la solicitarea de anulare a Deciziei nr. 6450/28.11.2016 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. Recurentul- pârât Guvernul României a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, Statul Român este reprezentat în fața instanțelor de judecată prin Ministerul Finanțelor Publice. De asemenea, a arătat că decizia contestată în cauză este emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținâd minorităților naționale din România, care, potrivit art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 116/2002, este reprezentată în instanță prin persoane desemnate de președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea formulată, Guvernul României a invocat excepția nulității recursului întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pe fondul recursului, a arătat că din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că recurenta - reclamantă a înțeles să formuleze în contradictoriu cu Guvernul României, în calitate de reprezentant al Statului Român, doar capătul 2 de cerere, care vizează acordarea de despăgubiri pentru zădărnicirea dreptului de proprietate asupra imobilelor însă acest capăt de cerere a fost disjuns și formează obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă. 4.2 Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinări prin care a arătat că, pe capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 6450/28.11.2016, Guvernul României nu are calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta - reclamantă, Comisia specială de retrocedare a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței reucrate ca fiind temeinică și legală. 4.3. Recurenta - reclamantă a formulat întâmpinare la recursul declarat de Guvernul României, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Totodată, a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a se pronunța cu privire la interpretarea tratatelor, întrucât în lumina principiului efectivității, principiului cooperării loiale și principiului echivalenței, consacrate la art. 4 alin. (3) TUE, sau a oricărui alt principiu pertinent din dreptul Uniunii, acestea se opun unor dispoziții sau practici naționale în materie de fiscalitate, potrivit cărora restituirea impozitului perceput în exces, cu încălcarea dreptului Uniunii, nu este posibilă atunci când, din cauza comportamentului autorităților naționale, recurenta - reclamantă, persoană (ne)impozabilă nu și-a putut exercita drepturile decât anterior achitării obligației fiscale. La data de 02.12.2020, recurenta - reclamantă a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în vederea soluționării acestei excepții formându-se dosarul asociat nr. x/2017

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a recursurilor formulate în cauză 5.1 Recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens Oradea (în continuare, Prepozitura) a solicitat Înaltei Curți să adreseze instanței de la Luxemburg o întrebare preliminară, pornind de la faptul că, în perioada 1945-1948, prin impozitarea chiriei încasate de la Băile Felix, organele fiscale din județul Bihor au considerat că imobilul revendicat se afla în proprietatea sa. Înalta Curte constată că procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din TFUE (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea normei unionale fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național. CJUE a statuat că nu se poate pronunța asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională atunci când este evident că interpretarea normei unionale, solicitată de instanța națională nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale (a se vedea, în special, Hotărârea din 26 octombrie 1995, Furlanis Construzioni Generali, C-143/94, paragraf 12). Regimul juridic de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase, instituit prin prevederile O.U.G. nr. 94/2000, este unul în care nu sunt aplicabile normele din dreptul Uniunii. Neputându-se reține aplicabilitatea dreptului unional în litigiul având ca obiect contestarea unei decizii de respingere a unei cereri de retrocedare a unor bunuri imobile, nu este pertinentă adresarea unor întrebări asupra interpretării unor principii de drept unional care nu ar avea niciun efect în planul legislației naționale, ce nu este supusă niciunei obligații de compatibilizare cu norma europeană ori cu principiile stabilite jurisprudențial de către CJUE, în alte materii reglementate la nivel european. Constatând că soluționarea cauzei depinde exclusiv de interpretarea și aplicarea normelor de drept național, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Europene de Justiție cu întrebarea preliminară propusă de recurenta-reclamantă. 5.2 Examinând recursul formulat de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, în raport de motivele de casare invocate, precum și prin prisma înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Recurenta - reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 8 C. proc. civ. Dispozițiile art. 488 pct. 3 C. proc. civ. sancționează hotărârea dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. Din actele dosarului nu rezultă că, în cadrul judecării pe fond a cauzei, recurenta - reclamantă ar fi invocat necompetența instanței care a pronunțat sentința recurată. De altfel, nici prin cererea de recurs recurenta - reclamantă nu invocă critici cu privire la necompența Curții de Apel Oradea de a soluționa cauza și nici nu arată instanța care ar fi fost competentă, în opinia sa, să soluționeze cauza, context în care, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ. este evocat fără ca vreuna dintre criticile formulate să poată fi încadrată/subsumată acestui caz de nelegalitate. Un alt motiv de casare invocat de către recurenta-reclamantă a fost cel reglementat de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., referitor la depășirea, de către instanță, a atribuțiilor puterii judecătorești. Înalta Curte reține că în cadrul cererii de recurs nu se regăsesc veritabile critici care să poată fi încadrate în temeiul indicat, respectiv art. 488 pct. 4 C. proc. civ., iar hotărârea pronunțată în cauză a fost dată cu respectarea atribuțiilor puterii judecătorești, exercitate în limitele prevăzute de legi și regulamente care stabilesc câmpul de aplicare a acestor atribuții. Dreptul conferit prin prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, a cărui încălcare a fost pretinsă de către recurenta-reclamantă prin pronunțarea sentinței primei instanțe, este unul a cărui recunoaștere depinde de îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de lege pentru a fi validat în patrimoniul persoanei care îl reclamă, iar analiza acestor condiții, prin raportare la verificarea legalității actului administrativ atacat, intră în sfera atribuțiilor puterii judecătorești, fără a constitui imixtiune în activitatea altei puteri. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta sancționează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Este de observat faptul că recurenta reclamantă nu a precizat expres care sunt regulile de procedură încălcate de prima instanță și care este consecința lor, pentru a se putea verifica temeinicia căii de atac din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta fiind nemulțumită de dezlegarea instanței de fond dată asupra aplicabilității în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, însă aceste critici urmează să fie analizate prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se referă numai la încălcarea, de către instanța ce a pronunțat sentința recurată, a normelor de procedură cu prilejul soluționării cauzei. Instanța de control judiciar constată că este nefondat motivul de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia sentința recurată ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, în cauză, recurenta - reclamantă a contestat decizia nr. 6450/28.11.2016 emisa de Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri care au apartinut cultelor religioase din Romania, din cadrul Guvernului Romaniei, prin care i s-a respins cererea de retrocedare în natura a imobilelor, terenuri intravilane situate in com. Sânmartin, jud. Bihor. Respingerea cererii de retrocedare s-a întemeiat pe argumentul potrivit căruia imobilele solicitate au fost preluate de către Statul Roman în anul 1937, anterior perioadei de referință prevazute de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv anterior perioadei 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În esență, recursul reclamantei repune în discuție chestiunea litigioasă a îndeplinirii sau nu a condțiilor cerute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 pentru retrocedare. În justificarea dreptului său de proprietate asupra imobilului pe care l-a solicitat spre retrocedare, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la decizia nr. 4415/10.10.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în care s-a respins în mod irevocabil cererea formulată de Prepozitură, având ca obiect refacerea și rejudecarea dosarului nr. x/1938 al Tribunalului Suprem, fără însă ca această decizie să consfințească în patrimoniul recurentei-reclamante vreun drept de proprietate asupra bunului ce face obiectul retrocedării în cauză. Din considerentele acestei decizii se reține că dosarul a cărui reconstituire s-a cerut a fost soluționat în faza judecății de fond, fără însă a fi soluționat recursul declarat de Ordinul Premonstratens asupra încheierii nr. 70/20.02.1937, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a, în cadrul dosarului nr. x/1936. În atare condiții, are forță obligatorie și caracter opozabil recurentei-reclamante încheierea de ședință din 31.03.1937, pronunțată în dosarul nr. x/1937 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, secția c.f., prin care s-a ordonat rectificarea inscripțiunii de la poziția B.1 din coala c.f. nr. x a comunei Sânmartin, județul Bihor, în sensul că proprietar al acestor imobile este Statul Român și nu Prepozitura premostratensă din Oradea. Împrejurarea că litigiul prin care s-a contestat de către Prepozitură actul autorității publice care conferea personalitate juridică acestui ordin nu a fost unul finalizat, fiind suspendat în etapa căilor de atac, fără a se face dovada reluării demersurilor judiciare în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești irevocabile, este una care nu face a se reține o altă situație juridică decât cea avută în vedere de către Comisie, la emiterea Deciziei nr. 6450/28.11.2016, corect menținută de către prima instanță. Cât timp nu s-a probat reformarea încheierii de ședință din anul 1937, prin care s-a dispus rectificarea cărții funciare asupra imobilului în dispută, în favoarea Statului Român, această hotărâre judecătorească este intrată în putere de lucru judecat și produce efecte juridice în cauză, forța sa juridică neputând fi pusă la îndoială în absența oricăror dovezi în sens contrar. Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate susținerile recurentei - reclamante referitoare la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență". Conform dispozițiilor pct. 1 teza 1 din Norma metodologică 2005 "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referința, daca nu s-au acordat despăgubiri juste si echitabile în raport cu perioada preluării". Din perspectiva acestor dispoziții legale, cât și în raport de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de fond a constatat că imobilele(nr. top x,62,63) care fac obiectul cererii de retrocedare soluționate prin decizia nr. 6450/28.11.2016 au fost înscrise în proprietatea Statului Român în baza încheierii nr. 3461/20.03.1937, conform foii de proprietate a CF x a localității Sânmartin, județul Bihor(înscriere de sub x). Susținerea recurentei conform căreia preluarea imobilului a avut loc în anul 1948 nu poate fi primită, întrucât, din analiza conținutului Cărții Funciare nr. x a localității Sînmartin reiese că, urmare instaurării regimului de ocupație hortistă în Ardealul de nord, consecință a Dictatului de la Viena, în data de 21 iunie 1941 s-a înscris sub B 18 în aceeași carte funciară, în baza art. 3 din Ord. 1440/1941 M.E. radierea întabulării dreptului de proprietate de sub x și s-a restabilit dreptul de proprietate de sub B1 al reclamantei. Totodată, în aceeași carte funciară apare înscrisă sub x mențiunea privind radierea dreptului de proprietate de sub B 18 și restabilirea situației de carte funciară anterioară de sub x în favoarea Statului Român în baza adresei Contenciosului Statului Oradea nr. 1902 din 12 iulie 1948 și a Decretului lege 260/1945. Prin urmare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că recurenta a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr. x a localității Sînmartin, nr. top x în anul 1937, redevenind proprietar pentru perioada 21.06.1941 - 12.07.1948 ca urmare a actelor normative emise de regimul maghiar de ocupație în Ardealul de nord iar prin efectul Legii 260/1945, în anul 1948, s-a restabilit situația dinainte de anul 1941. Este neîndoielnic faptul că recurenta s-a bucurat de prerogativele dreptului de proprietate în perioada 1941-1948, însă Legea nr. 260/1945, care a restabilit situația anterioară anului 1941, nu are natura juridică a unui act de preluare, ci a unui act normativ care restabilește situația anterioară unui regim de ocupație abuzivă asupra unui teritoriu cedat vremelnic de România prin Dictatul de la Viena. Această interpretare rezultă din dispozițiile art. 3 din Legea nr. 260/1945, conform cărora "Sunt și rămân fără ființă legală actele săvârșite și drepturile dobândite în temeiul ordonanțelor maghiare Nr. 1.440 din 1941 M.E.; Nr. 1.630 din 1941 M.E.; Nr. 5.200 din 1943 M.E.; Nr. 970 din 1943 M.E.;Nr. 3.710 din 1943 M.E.;Nr. 2780 din 1941 M.E.;Nr. 18.900 din 1941 I.M.; Nr. 3.400 M.E.; Nr. 2.660 din 1942 M.E.; Nr. 9.370 din 1940 M.E.; Nr. 8.230 din 1940 M.E.; Nr. 50.000 din 1942 M.E. și în general, în temeiul oricăror dispozițiuni legale sau regulamentare maghiare discriminatorii", dreptul de proprietate al recurentei fiind restabilit prin Ordonanța maghiară nr. 1440/1941 M.E. Din aceste motive, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, imobilul nefiind preluat abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în acest sens statuând Înalta Curte de Casație și Justiție și prin decizia nr. 1574/15 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. x/2006. 5.3. Analizând recursul formulat de Guvernul României, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este fondat, pentru considerentele expuse în continuare Din sentința recurată rezultă că participarea la judecata în fond a Guvernului României a fost reținută în calitate de reprezentant al pârâtului Statul Român, pârât reprezentat deopotrivă și de Comisia specială de retrocedare, înființată în temeiul O.U.G. nr. 94/2000. Referitor la excepția lipsei calității Guvernului României de reprezentant al Statului Român, lăsată nesoluționată de prima instanță, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, având în vedere că, în cauză, s-a cerut anularea Deciziei nr. 6450/28.11.2016 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în aplicarea O.U.G. nr. 94/2000. În temeiul actului normativ special anterior menționat și a H.G. nr. 1164/17.10.2002, a fost înființată Comisia specială de retrocedare, care în numele Statului Român, soluționează cererile de retrocedare întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000. Drept urmare, cadrul procesual subiectiv constituit în cauză prin participarea la judecată a Comisiei speciale de retrocedare, în calitate de reprezentant al Statului Român și emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită este conformă normelor speciale incidente, în vreme ce pretinsa reprezentare a Statului Român și de către Guvernul României nu are temei legal. 5.4 Având în vedere toate considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea împotriva sentinței civile nr. 36 din 20 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și va admite recursul declarat de Guvernul României, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând, va admite excepția lipsei calității de reprezentant a Guvernului Românie în raport cu pârâtul Statul Român. PENTRU ACESTE MOTIVE,