ÎCCJ, Decizia nr. 5/2024

Ședința publică din data de 26 februarie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 81 din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2023, în dosarul nr. x/2023, privind pe intimatul inculpat A., în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a dispus, cu privire la inculpatul A., următoarele:

I. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., după cum urmează:

- din infracțiunea prevăzută de art. 291 din C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 257 din C. pen. 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în varianta în vigoare la momentul săvârșirii faptei) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- din infracțiunile prevăzute de art. 272 alin. (1) din C. pen. (două fapte), în infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 257 din C. pen. 1969, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1969.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în final, pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., stabilită în condițiile art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. echivalentul în RON, la cursul BNR de la data punerii în executare, a sumei de 300.000 euro, obținută ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, în sumă de 200 RON, a rămas în sarcina statului.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut că în perioada septembrie - decembrie 2009, a pretins direct pentru sine de la inculpatul B. suma de 300.000 euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna și D., directorul RA - APPS pentru a-i determina pe aceștia să asigure rezolvarea unor interese personale ale inculpatului B. la nivelul primăriei comunei Chiajna și respectiv Regiei Autonome — Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, primind, conform înțelegerii, în luna decembrie 2009 suma totală de 300.000 euro.

În datele de 02 decembrie 2009, respectiv 06 decembrie 2009, având aceeași rezoluție infracțională, a încheiat în calitate de împrumutat cu martorul denunțător E., două contracte de împrumut cu caracter fictiv (nr. x din 02 decembrie 2009) pentru suma de 200.000 euro și cel de-al doilea pentru suma de 100.000 euro, prin care a disimulat adevărata natură a provenienței în patrimoniul său a sumei de 300.000 de euro în condițiile în care aceasta sumă provenea în realitate din săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență reținută în sarcina sa și cumpărare de influență reținută în sarcina inculpatului B..

În data de 09 decembrie 2015, a încercat să determine martorii F. și G. să facă declarații mincinoase în prezenta cauza, prin corupere, în sensul punerii la dispoziția acestora a unui spațiu comercial cu titlu gratuit situat pe raza municipiului București unde aceștia să deschidă o clinică dentară.

Împotriva sentinței penale nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2016, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A. și B..

Prin decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018 au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de apelantul-inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2016.

A fost desființată, în parte sentința apelată și, în rejudecare, s-a dispus:

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a III-a, a fost încetat procesul penal față de intimatul inculpat B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cumpărare de influență prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. și spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 25 alin. (3) prin raportare la art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri: contractul de împrumut nr. x din 2 decembrie 2009 încheiat între B. și E.; contractul de împrumut nr. x din 02 decembrie 2009 încheiat între E. și A.; contractul de împrumut nr. x din 06 decembrie 2009 încheiat între B. și E.; contractul de împrumut nr. x din 06 decembrie 2009 încheiat între E. și A.; antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 21 aprilie 2010 la H. și I. și antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 21 aprilie 2010 la H. și I..

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de apelantul-inculpat A. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelantul inculpat A. și intimatul inculpat B., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 217 RON, a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători P1 - 2023, sub nr. x/2023.

În drept, prin contestația în anulare formulată de către contestatorul A., a fost invocat cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Contestatorul a solicitat, în esență, să se constate că în ceea ce privește infracțiunea de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale la data pronunțării de către instanța de apel a deciziei penale nr. 62 din 18 martie 2019.

Prin încheierea din camera de consiliu, din data de 11 septembrie 2023, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători, cu majoritate, a dispus admiterea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2018. A fost fixat termen pentru soluționarea contestației în anulare la data de 9 octombrie 2023.

În opinie separată, s-a apreciat că se impunea respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale anterior menționate.

Prin decizia penală nr. 81 din data de 13 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023, cu majoritate, a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., a fost desființată, în parte, decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, numai în ceea ce îl privește pe condamnatul A. și doar sub aspectul omisiunii constatării prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Rejudecând, în aceste limite, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis.

A fost desființată, în parte, sentința penală nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2016, numai în ceea ce îl privește pe inculpatul A. și doar sub aspectul infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și, în consecință:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare și de 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 3 ani închisoare și de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- pedeapsa de 3 ani închisoare și de 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Au fost menținute pedepsele aplicate pentru celelalte infracțiuni.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele și aplicată pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care a fost adăugat spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în final, pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) și alin. (3) lit. a) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) și alin. (3) lit. a) din C. pen., a fost aplicată aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei rezultante principale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2016 și ale deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018 care nu contravin deciziei anterior menționate.

A fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A., perioada executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 87/2019 din 27 aprilie 2023 emis de Tribunalul București, de la 27 aprilie 2023 până la zi.

Au fost anulate formele de executare dispuse în baza sentinței penale nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, în ceea ce îl privește pe condamnatul A..

S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii corespunzător pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare aplicate prin prezenta decizie.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 81 din data de 13 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție a formulat cerere de recurs în casație la data de 15 decembrie 2023, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători Penal 2-2024 la data de 08 ianuarie 2024, sub nr. x/2024.

Cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a fost întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.: în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în esență, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că în cauză instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii cu ocazia aprecierii asupra incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 lit. f) din C. proc. pen. în privința inculpatului A. pentru infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Sub un prim aspect, criticând soluția de admitere a contestației în anulare formulată de contestatorul inculpat A., prin motivele de recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra incidenței unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu legea penală mai favorabilă de la data comiterii faptei până la data judecării cauzei în apel nu mai putea fi invocată prin intermediul contestației în anulare, întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Prin raportare la considerentele Deciziei nr. 43/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cadrul motivelor de recurs formulate, reprezentantul Ministerului Public a susținut că se impunea respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare formulată de către contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs în casație s-a susținut că, în mod greșit s-a reținut în decizia nr. 81 din 13 noiembrie 2023 că termenul de prescripție a răspunderii penale care trebuie analizat este cel de 8 ani, care s-ar fi împlinit la data de 05 decembrie 2017, apreciindu-se că în speță trebuia fi avut în vedere termenul special de prescripție.

În acest context, s-a susținut că anterior datei de 5 decembrie 2017 în cauză au fost pronunțate încheierile din procedura de cameră preliminară în dosarele x/2016 și x/2016/al. 5, respectiv încheierea nr. 449 din 06 iunie 2016 în dosarul x/2016 și încheierea nr. 144/C din 21 septembrie 2016, proceduri la care inculpatul a participat, fiindu-i comunicate aceste încheieri, exercitând calea de atac; de asemenea inculpatul a cunoscut în martie 2016 rechizitoriul împotriva căruia au formulat cereri și excepții. Toate aceste acte au fost comunicate inculpatului (acesta fiind în măsură să își exercite dreptul de apărare) și au întrerupt termenul general de prescripție a răspunderii penale - de 8 ani, făcând să curgă un nou termen de prescripție, efect menținut până la pronunțarea deciziei din apel -18 martie 2019.

Totodată, recurentul a susținut că în intervalul de timp dintre momentul introducerii contestației în anulare formulate de A. și judecarea acesteia, s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C107/23 potrivit căreia dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

Deosebit de relevant pentru motivul de recurs în casație formulat a fost apreciat și răspunsul la cea de-a doua întrebare, răspuns care face trimitere la modalitatea în care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 67/2022, a interpretat aplicarea legii penale mai favorabile extinzând efectele deciziilor CCR și înaintea datei de 25 iunie 2018.

Aplicarea legii penale mai favorabile și, implicit, neluarea în considerare a actelor întreruptive de prescripție a răspunderii penale pentru perioada I februarie 2014 (intrarea în vigoare a noului C. pen.) și 25 iunie 2018 (data publicării deciziei CCR nr. 297/2018) reprezintă în viziunea Curții acte de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii "(pct. 123).

Restrângerea perioadei de timp în care se poate face tragerea la răspundere penală a autorilor infracțiunilor, reținând că nu ar fi existat vreo întrerupere a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale înainte, dar și în intervalul de timp 25 iunie 2018-30 mai 2022, prin aplicarea deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022 de către organele judiciare în instrumentarea/judecarea dosarelor penale privind între altele și fapte de corupție, de evaziune fiscală ori spălarea banilor, ignorând efectul întreruptiv al actelor anterior emise și aduse Ia cunoștința celor vizați, nu reprezintă decât o lipsă de fermitate a statului (prin autoritățile sale, inclusiv autoritatea judecătorească) și neîndeplinirea obligațiilor asumate de statul român.

Ceea ce prezintă relevanță pentru prezenta cauză este concluzia potrivit căreia instanțele naționale nu pot repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale aferentă unor acte de procedură intervenite anterior invalidării dispozițiilor naționale pertinente. O asemenea repunere în discuție ar avea astfel drept consecință agravarea riscului sistemic de impunitate.

În concret, raportat la prezenta cauză, s-a susținut că toate actele de procedură efectuate în faza de urmărire penală anterior datei publicării deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 - 25 iunie 2018 și ulterior până la judecarea definitivă a dosarului, care au avut ca efect întreruperea cursului termenului general de 8 ani al prescripției a răspunderii penale nu pot fi lipsite de efectul lor, astfel cum era prevăzut în legea în vigoare la momentul efectuării lor - acela potrivit căreia a început un nou termen de prescripție de 8 ani. Nu au fost eliminate aceste acte de procedură ce au întrerupt termenul general de prescripție de 8 ani ca fiind nelegale, în procedura de cameră preliminară.

Constatându-se îndeplinită procedura de comunicare a cererii de recurs în casație, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 22 ianuarie 2024.

Prin încheiere din Camera de Consiliu din data de 22 ianuarie 2024, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 81 din data de 13 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023.

În vederea judecării cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, cauza a fost trimisă la Completul de 5 judecători Penal 2 – 2024 fiind fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 26 februarie 2024, cu citarea părților.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul de filtru a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 436 alin. (1) lit. a) și alin. (6) din C. proc. pen. și, respectiv art. 437 din C. proc. pen. pentru admisibilitatea de principiu a căii de atac exercitate în cauză având în vedere că dispoziția criticată este definitivă, faptul că a fost indicat un caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 din C. proc. pen. (cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.), iar motivul invocat prezintă garanția de sustenabilitate a cazului respectiv.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte- Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată că recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 81 din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2023, în dosarul nr. x/2023, privind pe intimatul inculpat A., este nefondat.

Criticile formulate de parchet în susținerea cererii de recurs în casație circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal" vizează, în esență, faptul că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale pentru infracțiunea de spălare a banilor reținută în sarcina inculpatului A.. În speță, s-a susținut că termenul de prescripție generală a fost întrerupt prin acte de procedură efectuate în cauză anterior publicării deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale astfel încât la data pronunțării deciziei în apel (7 decembrie 2019) nu era împlinit termenul de prescripție specială.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanța analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prin raportare la legea mai favorabilă reținută prin hotărârea definitivă pronunțată de instanța de apel.

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, a fost cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Soluția pronunțată în acest sens a fost consecința admiterii premergătoare, prin aceeași decizie, a contestației în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 cu efectul rejudecării apelului declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2016.

Criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizând soluția de admitere a contestației în anulare formulată de inculpatul A. nu pot fi cenzurate în prezenta cale de atac a recursului în casație întrucât dispoziția de admitere a căii extraordinare a contestației în anulare din cuprinsul deciziei penale recurate nu face parte din categoria hotărârilor împotriva cărora dispozițiile art. 434 din C. proc. pen. permit exercitarea recursului în casație. În acest context se reține că scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea conformității hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, hotărârea ce poate fi reformată fiind cea pronunțată de instanța de apel, în soluționarea fondului cauzei, iar examinarea criticilor se poate realiza numai în temeiul cazurilor de casare limitativ și expres prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Examinând criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizând greșita reținere a incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 lit. f) din C. proc. pen. în privința inculpatului A. pentru infracțiunea de spălare a banilor, instanța supremă reține că întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, este reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 când avea următoarea formă: "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25 iunie 2018, Curtea Constituțională a României a constatat că: "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09 iunie 2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale, reținându-se, în esență, că, în absența unei intervenții legislative, cadrul normativ în vigoare ulterior pronunțării Deciziei nr. 297/2018 a instanței de contencios constituțional nu oferă toate elementele necesare unei aplicări clare și previzibile a normei penale sancționate. Stabilind natura juridică a acestei din urmă decizii ca fiind aceea a unei decizii simple/extreme, Curtea Constituțională a constatat că, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei hotărâri (25 iunie 2018) și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale (respectiv, 30 mai 2022, data publicării O.U.G. nr. 71/2022), fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28 noiembrie 2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

În speță, subsecvent admiterii contestației în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. – soluție ce nu poate face, în sine, obiect de cenzură în recurs în casație – instanța a rejudecat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 680 din 7 decembrie 2017, valorificând, în acest cadru procesual, prescripția generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022. S-a reținut că infracțiunea de spălarea banilor este supusă regimului prescripției penale din Noul C. pen., lege reținută ca fiind mai favorabilă din perspectiva tratamentului sancționator.

Modalitatea de interpretare și aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect a fost cea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022).

În examinarea criticilor formulate se reține că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatul A. (infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002) a constat în aceea că în datele de 02 decembrie 2009, respectiv 06 decembrie 2009, a încheiat în calitate de împrumutat, cu martorul denunțător E., două contracte de împrumut cu caracter fictiv, primul (nr. 1 din 02 decembrie 2009) pentru suma de 200.000 euro și cel de-al doilea pentru suma de 100.000 euro, prin care a disimulat adevărata natură a provenienței în patrimoniul său a sumei de 300.000 de euro, în condițiile în care, aceasta sumă provenea, în realitate, din săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență reținute în sarcina sa și de cumpărare de influență reținută în sarcina inculpatului B..

Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, sunt de la 3 la 10 ani închisoare.

Așadar, prin raportare la dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. se constată că termenul general al prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, este de 8 ani, a început să curgă la data de 6 decembrie 2009 și s-a împlinit la data de 5 decembrie 2017, anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare dispuse prin decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte- Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că răspunderea penală pentru infracțiunea de spălare a banilor reținută în sarcina inculpatului A. a fost înlăturată în mod corect prin decizia penală recurată, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Cu privire la invocarea hotărârii pronunțată de Curtea Europeană de Justiție, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23, Înalta Curte constată că instanța de la Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracțiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanța de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Sfera de aplicare a hotărârii invocate de recurent se limitează așadar, la domeniul infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, după cum se menționează la punctul 65 din hotărâre. Prin urmare, raportat la obiectul litigiului principal, la cadrul juridic intern și al dreptului Uniunii, Înalta Curte constată că infracțiunea ce face obiectul cauzei de față iese de sub incidența Hotărârii CJUE anterior menționată, atât în baza interpretării acesteia, cât și a jurisprudenței anterioare a Curții de Justiție.

În concluzie, având în vedere, că subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018- 30 mai 2022) nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției penale, Înalta Curte- Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că în speță, termenul de prescripție generală s-a împlinit la data de 5 decembrie 2017.

În consecință, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluția dispusă față de inculpatul A. prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte- Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Ministerul Public, Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 81 din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2023, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de Ministerul Public, Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 81 din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2023, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2024.

Opinia separată,

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că se impunea admiterea cererii de recurs în casație formulate de Ministerul Public, Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 81 din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Completul de 5 Judecători Penal 1-2023, în dosarul nr. x/2023, casarea deciziei penale atacate și menținerea deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, pentru următoarele considerente:

Premisă, pentru pluralitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului, instanța de fond, pronunțând hotărârea de condamnare, a ales legea mai favorabilă distinct, codul anterior pentru infracțiunea de trafic de influență și cel in vigoare pentru infracțiunea de spălarea banilor.

Instanța de recurs s-a raportat exclusiv la infracțiunea de spălarea banilor, pentru care răspunderea penală a fost prescrisă, considerând nerelevantă, în raport cu soluția sa, pluralitatea infracțională ce a constituit, inițial, obiectul judecății.

Contrar opiniei majoritare, apreciez că soluția pe fondul acțiunii penale, pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în urma admiterii contestației în anulare formulate de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., poate fi reformată în prezenta cale de atac a recursului în casație. Cadrul procesual declanșat de contestația în anulare întemeiată pe omisiunea instanței de apel de a analiza prescripția răspunderii penale a presupus verificarea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, fapt ce s-a reflectat într-o noua și diferită soluție a acțiunii penale.

Urmare admiterii contestației în anulare instanța a rejudecat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 680 din 7 decembrie 2027 și, în acest cadru procesual, a constatat incidența prescripției răspunderii penale, ca efect al Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, ignorând problematica specifică a legii penale mai favorabile, aleasă distinct și diferit pe infracțiunile ce au intrat în pluralitatea infracțională judecată. La pronunțarea soluției de admitere a contestației în anulare instanța a constatat că infracțiunea de spălarea banilor este supusă regimului prescripției penale din C. pen. actual, lege apreciată ca fiind mai favorabilă din perspectiva tratamentului sancționator.

Soluția pronunțată este contrară Deciziei nr. 43 din data de 29 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală potrivit căreia:"1. Dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanța care soluționează pe fond contestația în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale ce s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză(...)".

În considerentele acestei decizii s-a statuat: "Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. presupune o eroare procedurală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e)-h), j) din C. proc. pen. pentru care existau probe în cauză. Acest caz nu presupune o error in iudicata, fiindcă rolul său nu este acela de a înlătura o greșită interpretare și aplicare a legii în ipoteza din cuprinsul hotărârii ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Natura de error in procedendo a acestui caz este subliniată și în Decizia nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că, "în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal". (Decizia nr. 43/2023 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 646 din 14 iulie 2023).

Decizia nr. 265/2014 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din C. pen. a obligat instanțele la excluderea aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome, astfel încât, odată aleasă, legea mai favorabilă în întregul său[1], se aplica față de situația juridică a justițiabilului. Alegerea legii penale mai favorabile, ca fiind cea în vigoare la data săvârșirii faptelor, nu putea fi abandonată pe parcurs, ci era cea care conducea la soluția integrală a litigiului, pe fondul său și, de perspectivă, excludea incidența deciziilor CCR referitoare la prescripția specială.

Aplicarea eronată, cu ocazia judecării în fond, a dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă, nu poate avea drept consecință o soluție de favoare, în considerarea prescripției răspunderii penale. O astfel de situație trebuia subsumată unei erori de judecată, iar nu uneia de procedură și, drept urmare, nu putea fi remediată pe calea contestației în anulare, soluția pronunțată în acest cadru asupra acțiunii penale fiind, ca urmare, nelegală.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care se poate solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii concretizate în cazurile reglementate în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. În situația concretă, recursul vizează o soluție de încetare a procesului penal.

Ca urmare, considerând că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instituția recursului în casație devine eficientă.

Totodată, având în vedere că în soluționarea recursului în casație sfera de acțiune a Înaltei Curți de Casație și Justiție este limitată la constatarea nelegalității soluției de încetare a procesului penal, fără posibilitatea de rejudecare exhaustivă a acțiunii penale, soluția ce se impunea a fi pronunțată era aceea a admiterii recursului formulat, de casare a deciziei penale atacate și de menținere a deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

[1] Legea mai favorabilă pentru infracțiunea de corupție a fost considerată C. pen. de la 1969. Pentru infracțiunea de spălare de bani pentru care s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, in legile succesive minimul special era același – 3 ani închisoare (maximul special a fost redus). Potrivit deciziei nr. 62/2019, legea penală mai favorabilă a fost aleasă în funcție de pedepsele prevăzute în legile succesive (p. 9-10 din considerente). De principiu, alegerea legii anterioare ca fiind cea aplicabilă unei cauze exclude incidența problematicii născute ulterior în baza deciziilor CCR referitoare la prescripție.