ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 136 din 11.06.2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.
A fost desființată, în parte, sentința penală apelată, și rejudecând, în baza art. 257 alini (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a făcut aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen..(1969).
În baza art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, s-a decis ca inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. (1969).
(...)
În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 257 alin. (2) C. pen. (1969), s-a confiscat de la inculpatul A., echivalentul în RON a sumei de 29.600 de euro, la cursul de schimb BNR din ziua plății
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva aceleiași sentințe penale.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Ministerul Public au rămas în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați apelanții intimați inculpați A. și B. la plata sumei de câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații A. și B., în cuantum de câte 217 RON, s-a plătit din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020 a formulat contestație în anulare contestatorul A..
Contestatorul A. a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare, având în vedere că la data pronunțării deciziei penale atacate exista o cauza de încetare a procesului penal, solicitând anularea hotărârii penale și, rejudecând pe fond apelul, încetarea procesului penal ca urmare intervenției termenului de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 122 lit. c) C. pen. 1969.
Contestatorul a solicitat a se avea în vedere incidența Deciziilor Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și nr. 348/2022, potrivit cărora termenele de prescripție a răspunderii penale nu sunt supuse întreruperii. Astfel, a susținut că, în aplicarea dispozițiilor art. 122 lit. b) C. pen. 1969, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru fapta imputată era deja împlinit la momentul sesizării instanței de fond prin rechizitoriu, rezultând astfel că exista încă de la acel moment o cauza de încetare a procesului penal.
Prin încheierea din data de 27 septembrie 2022, Înalta Curte, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., s-a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.
S-a respins cererea de suspendare a efectelor Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020, până la soluționarea cauzei.
S-a încuviințat cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al contestatorului A. pentru a se pronunța Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. x/2022 și s-a amânat la data de 08 noiembrie 2022, ora 11:00 Completul 7, Sala secției Penale (P8).
Verificând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de condamnatul A., în conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că acesta a invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. - când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Înalta Curte a constatat că cererea întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 426, art. 427, art. 428 și art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., fiind promovate împotriva unei hotărâri definitive de persoane care, în fața instanței de apel, au avut calitatea de inculpat. De asemenea, a constatat că cererea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestația poate fi introdusă oricând.
În cuprinsul cererii a fost invocat faptul că s-a împlinit termenului general de prescripție răspunderii penale cu referire la infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat.
Pe cale de consecință, constatând că cererea a fost formulată de contestatorul condamnat A., prin apărător ales, că motivul pe care se sprijină este reglementat de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. și că în sprijinul acestuia au fost invocate aspecte din dosar, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu contestația în anulare, urmând ca verificarea temeiniciei motivelor formulate să se realizeze în etapa judecării pe fond a căii extraordinare de atac.
Totodată, având în vedere soluția ce urmează a se pronunța în Dosarul nr. x/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a încuviințat cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al contestatorului A..
În ceea ce privește cererea formulată de contestatorul A. referitoare la suspendarea efectelor Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020, s-a constatat că, potrivit art. 430 C. proc. pen., până la soluționarea contestației în anulare, instanța sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere. În absența unei precizări explicite a legii penale și în considerarea art. 581 C. proc. pen., respectiv art. 633 C. proc. civ., art. 719 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea executării hotărârii pronunțate de instanța penală influențează în egală măsură atât acțiunea civilă, cât și acțiunea penală exercitate în dosar (condamnarea, măsurile de siguranță, anularea unor înscrisuri, despăgubirile materiale și despăgubirile morale, cheltuielile judiciare).
Suspendarea hotărârii definitive presupune:
a) examinarea consecințelor unei eventuale admiteri a contestației în anulare potrivit cazului de contestație invocat, asupra acțiunii penale și asupra acțiunii civile;
b) examinarea consecințelor pe care executarea în continuare a hotărârii le produce atât în ceea ce privește persoanele condamnate cât și persoanele constituite părți civile, respectiv executarea obligațiilor stabilite în favoarea statului.
În cauză, prin Decizia penală nr. 94/A din 10 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020, contestatorul condamnat A., în baza art. 861 raportat la art. 862 C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
Soluția pronunțată în cauză nu produce efecte importante în ceea ce privește valorile fundamentale, respectiv libertatea, viața profesională și dreptul la muncă al inculpatului. S-au avut în vedere chiar argumentele apărării în sensul că dosarele în care asigura asistența juridică contestatorul, în calitate de avocat, au fost preluate, de către alți avocați. Argumentul adus de apărare referitor la dreptul la muncă nu subzistă având în vedere că acesta nu este limitat la exercitarea unei anume profesii pentru a se întreține.
Prin urmare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969), aplicată contestatorului în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. (1969) prin hotărârea atacată nu afectează viața profesională a acestuia, motiv pentru care s-a respins cererea de suspendare a efectelor Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020.
Prin încheierea din 08 noiembrie 2022, în vederea publicării în Monitorul Oficial a hotărârii prealabile nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. x/2022, s-a dispus amânarea cauzei la data de 10 ianuarie 2023.
În dezbateri, la termenul din 10 ianuarie 2023, apărarea, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a solicitat să se constate încetat procesul penal față de contestatorul condamnat A., urmând a se ridica sechestrului asigurător, interdicția de exercitare a profesiei de avocat și a fi pus contestatorul în situația anterioară acuzației.
Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțate în Dosarul nr. x/2020, în baza actelor și lucrărilor dosarului și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Apărarea a susținut că, în raport de dispozițiile art. 154 din Noul C. pen. și de data comiterii ultimului act material, termenul de prescripție generală a răspunderii penale s-a împlinit. S-a mai susținut că, având în vedere Hotărârea prealabilă nr. 67/25.10.2022 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, analiza legii penale mai favorabile în cadrul contestației în anulare nu este o ingerință în autoritatea de lucru judecat, întrucât instanța de apel instanța de judecată nu s-au avut în vedere și criteriile de încetare a procesului penal, ci doar limitele de pedeapsă.
Apărarea a solicitat a se avea în vedere că, în raport de considerentele Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Dosarul nr. x/2022, în cauză sunt incidente Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022. S-a apreciat că prescripția răspunderii penale operează, indiferent de situație, tuturor cauzelor în care au fost pronunțate hotărâri definitive înainte de apariția Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale.
Susținerile apărării sunt nefondate. Astfel, cadrul legal de aplicare a legii noi, mai favorabile, cazurilor definitiv judecate sub legea veche este descris de art. 6 C. pen. și nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege. Odată stabilită prin decizia instanței de apel legea incidentă, aceeași lege va guverna și prescripția răspunderii penale. Deci, în contestație în anulare, în situația indicată de apărare ca fiind cea în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal instanțele nu pot schimba legea stabilită de instanța de apel ca fiind incidentă raportului juridic, iar examinarea legalității hotărârii este analizată doar în raport de acea lege.
a) Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală face referire la art. 5 C. pen. și nu face referire la art. 6 C. pen., incident în cauza de față. Decizia se referă explicit la faptul că Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen.
b) retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situația cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condițiile art. 6 C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanța în baza legii vechi și pedepsei prevăzute de legea nouă și nu analiza termenului de prescripție a răspunderii penale;
c) Jurisprudența anterioară a CCR stabilește în mod explicit faptul că aplicarea legii mai favorabile se face în mod global, ceea ce atrage aplicarea regulilor cursului prescripției conform legii deja stabilită prin hotărârea definitivă ce face obiectul contestației în anulare. Incidența unei legi noi în cauzele definitiv judecate apare ca fiind legală doar în condițiile art. 6 C. pen., deci doar atunci când sancțiunea prevăzută de legea nouă apare ca fiind mai favorabilă prin natura sa ori dacă maximul prevăzut de legea nouă este mai mic decât sancțiunea efectiv stabilită. Criteriul prescripției răspunderii penale nu este prevăzut de art. 6 C. pen., astfel că nu poate fi analizat în cazul faptelor definitiv judecate.
d) Odată stabilită, printr-o hotărâre definitivă, legea incidentă într-o cauză, intervenția ulterioară a unei instanțe de judecată în căi extraordinare de atac nu poate schimba, dat fiind caracterul definitiv al hotărârii analizate conform art. 5 C. pen., legea stabilită ca fiind aplicabilă și intrată în autoritate de lucru judecat. Legea nu prevede nicio situație în care este permisă înlăturarea caracterului definitiv al hotărârii definitive pentru a fi schimbată legea deja aplicată raportului juridic. Legea permite doar înlăturarea caracterului definitiv atunci când, în conformitate cu legea stabilită ca incidentă, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit fără ca instanța de apel să fi observat efectele sale, deci atunci când așa cum prevede cazul de contestație în anulare, la data condamnării existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Conform legii, art. 426 lit. b) C. proc. pen. și art. 6 C. pen., nici un fapt juridic ulterior condamnării nu produce efecte asupra prescripției răspunderii penale.
Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
Art. 6. (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1) - (4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
(7) Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1) - (6).
Cadrul legal în care sunt judecate criticile de față este circumscris contestației în anulare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestația în anulare este o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată.
Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestației în anulare se urmărește, pe de o parte, respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanța de judecată).
Potrivit dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., contestația în anulare se declară împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri (...); b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; (...).
Se constată că prin cererea formulată de contestatorul A., întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea contestației în anulare și, pe cale de consecință, încetarea procesului penal, constând în aceea că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. privind intervenirea prescripției răspunderii penale.
Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. presupune o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j) din C. proc. pen. pentru care existau probe în cauză. Nu este permisă anularea caracterului definitiv al deciziei în considerarea unor fapte juridice noi, ci doar în considerarea faptelor juridice existente la data deciziei de condamnare, ale căror efecte nu au fost observate de instanța de apel.
În speță, Înalta Curte constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au stabilit C. pen. din 1969 ca lege aplicabilă raportului juridic dedus judecății. Aplicarea textelor de lege susținute de apărare ar fi fost posibilă doar în condițiile jurisprudenței Curții Constituționale a României, deci doar dacă instanțele ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecății, și nu în condițiile C. pen. din 1969, cum este cazul situației juridice din dosarul de față.
Se constată că prin Decizia penală nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
Astfel cum s-a precizat în cele ce preced, în considerentele deciziei penale împotriva căreia a fost formulată prezenta contestație în anulare s-a constatat, în raport cu situația de fapt reținută, că fapta inculpatului A., avocat în cadrul Baroului București, care în prima parte a anului 2012, a pretins și a primit, la data de 19.03.2012, prin intermediul inculpatului B., suma de 50.000 euro de la martorul denunțător C., condamnat, prin Sentința penală nr. 26 din 31.05.2010 a Tribunalului Covasna, la pedeapsa închisorii de 5 ani, soluție menținută în apel, prin Decizia penală nr. 31 din 09.03.2012, de Curtea de Apel Brașov, în schimbul promisiunii că își va exercita influența asupra magistraților instanței supreme învestiți cu judecarea recursului declarat de cumpărătorul de influență, cale de atac înregistrată sub nr. x/2006, pe rolul secției Penale, în vederea obținerii unei soluții de achitare sau de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de influență, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Instanța de apel a stabilit că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969, prescripția răspunderii penale fiind reglementată în art. 122 - 124 din acest act normativ. În cauză fiind întrerupt termenul general al prescripției răspunderii penale prin acte care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului (potrivit art. 122 C. pen. din 1969), și începând să curgă un nou termen de prescripție (conform art. 123 alin. (2) C. pen. din 1969), nu se ia în calcul termenul general de prescripție, ci se calculează termenul de prescripție specială a răspunderii penale care, în conformitate cu art. 124 C. pen. din 1969, este de 8 ani și nu s-a împlinit înainte de pronunțarea deciziei instanței de apel, în legătură cu niciuna dintre infracțiunile pentru care au fost condamnați contestatorii.
Contrar susținerilor apărării, art. 154 din Noul C. pen. nu este incident în speță, în realitate, apărarea formulând critici cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile, ceea ce excede analizei care se poate realiza în calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), și nu poate face obiectul cenzurii în contestație în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.. Revine, așadar, fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu a dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.
Raționamentul apărării este infirmat prin Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care prevede că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen.. și deci exclude aplicarea art. 6 C. pen., specific intervenirii legii penale noi în situația cauzelor definitiv judecate (care fac obiectul unei contestații în anulare), cât și de decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022 (publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022), care se referă la modul de reglementare a cursului prescripției penale în C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 stabilind că standardul constituțional era respecta de C. pen. din 1969, incident în cauză [paragraful 72 (...) Astfel, (...) Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte (...)]. .
Așadar, în cauză, așa cum s-a menționat mai sus, instanța de apel, stabilind ca lege penală incidentă legea veche, a calculat termenele conform dispozițiilor C. pen. din 1969, iar această chestiune care nu poate forma obiectul cenzurii pe calea contestației în anulare, după cum s-a subliniat în cele ce preced.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțate în Dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 170 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 10 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțate în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 170 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2022.