ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 136 din 11.06.2021, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a dispus condamnarea inculpaților:

- A. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., pe o durată de 3 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 4 ani, impunându-i ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile prevăzute de art. 93 alin. (1), (2) lit. b) și (3) C. pen., totodată, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.;

- B. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen., pe o durată de 3 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 4 ani, impunându-i ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile prevăzute de art. 93 alin. (1), (2) lit. b) și (3) C. pen., totodată, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

în baza art. 292 alin. (4) C. pen., a fost confiscată de la C. suma de 10.000 euro, echivalentul în RON la cursul de schimb BNR din ziua plății și cea de 47.000 RON (un total de 20.400 euro), iar de la inculpații A. și B. suma de 29.600 euro, echivalentul în RON la cursul de schimb BNR din ziua plății.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, după ce, în prealabil, la termenul din data de 16.04.2021, a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. din infracțiunile prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., că inculpatul A., avocat în cadrul Baroului București, în prima parte a anului 2012, a pretins și a primit, la data de 19.03.2012, prin intermediul inculpatului B., suma de 50.000 euro de la martorul denunțător C., condamnat, prin sentința penală nr. 26 din 31.05.2010 a Tribunalului Covasna, la pedeapsa închisorii de 5 ani, soluție menținută în apel, prin decizia penală nr. 31 din 09.03.2012, de Curtea de Apel Brașov, în schimbul promisiunii că își va exercita influența asupra magistraților instanței supreme învestiți cu judecarea recursului declarat de cumpărătorul de influență, cale de atac înregistrată sub ni

-

. 6495/115/2006, pe rolul secției Penale, în vederea obținerii unei soluții de achitare sau de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 463 din 8.02.2013, înalta Curte, secția Penală, a dispus, printre altele, respingerea recursului promovat de C., menținând soluția de condamnare la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pronunțată de prima instanță.

în acest context, s-a arătat că denunțătorul C., primar al localității Pojejena, județul Caraș-Severin, a purtat, în primăvara anului 2012, o discuție în legătură cu afacerile sale judiciare, cu martorul D., administrator al societății care efectua lucrări la portul din localitate, care era însoțit de inculpatul B., ocazie cu care le-a solicitat sprijinul pentru "a scăpa de pușcărie", dorind să-i fie rezolvat dosarul penal de la înalta Curte, în sensul obținerii unei soluții de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

In aceste împrejurări, inculpatul B. i-a relatat că știe un avocat din București și, după câteva săptămâni, i-a comunicat că poate "rezolva problema", însă trebuie să dea la schimb, înainte de proces, suma de 50.000 de euro, întrucât soția avocatului, respectiv a inculpatului A., lucra la instanța supremă și putea să obțină o soluție de achitare sau de condamnare cu suspendare sub supraveghere. Astfel, martorul C., fiind de acord cu propunerea acestui inculpat, s-a deplasat la data de 19.03.2012 la București împreună cu soția sa, unde s-a întâlnit în incinta E. cu martorul denunțător D. și inculpatul B. și i-a înmânat acestuia din urmă o geantă ce conținea suma de 50.000 euro, o parte din bani fiind în monedă euro, iar alții în monedă națională, în vederea remiterii către avocatul A. "pentru rezolvarea dosarului penal". Pentru a avea o garanție denunțătorul i-a solicitat martorului D. încheierea unui contract de împrumut pentru suma remisă în care C. avea calitatea de împrumutător, iar martorul cea de împrumutat, imediat fiind semnat și un contract de împrumut între D. și B.. Ulterior, în cursul aceleiași zile, inculpatul B. s-a întâlnit într-o parcare din București cu inculpatul A. și i-a predat 40.000 de euro din suma de 50.000 de euro primită de la martorul denunțător C., ocazie cu care s-a încheiat un contract fictiv de împrumut între cei doi inculpați cu privire la suma remisă avocatului. Diferența de 10.000 de euro, la solicitarea inculpatului A., a fost predată de inculpatul B. numitei F. (decedată în prezent), cunoștință comună a celor doi, întrucât avea nevoie de bani pentru rezolvarea unor probleme de sănătate.

împrejurările faptice reținute de judecătorul fondului au rezultat din coroborarea materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, relevante fiind declarațiile martorilor D., C., G., H., I., J. și K., procesele-verbale de redare a discuțiilor purtate în mediul ambiental de martorul D. cu inculpatul B. și contractele de împrumut încheiate în cauză.

Cu privire la inculpatul B., s-a arătat că, deși și-a menținut, în parte, declarația dată în faza de urmărire penală, cu prilejul audierii în cursul cercetării judecătorești, și-a schimbat poziția în legătură cu motivul remiterii sumei de 50.000 de euro, precizând că banii solicitați de inculpatul A. de la martorul C. reprezentau onorariul avocatului pe care acesta i-1 recomandase denunțătorului, respectiv al martorului K., revenirea asupra susținerilor inițiale fiind justificată de situația de stres maxim și de presiune în care s-a aflat pe parcursul anchetei penale, precum și de faptul că nu face distincție între termenii de "magistrat" și

"avocat", pentru ca, în final, să precizeze că inculpatul A. nu i-a spus niciodată că poate rezolva problema juridică a cumpărătorului de influență prin intervenții făcute pe lângă judecătorii de la înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a constatat că aceste argumente nu pot fi primite în condițiile în care, inculpatul B., când a fost audiat la data de 09.03.2020 de organele de urmărire penală, a fost asistat de apărător ales, L., care a semnat declarația fără a formula obiecțiuni, iar în situația în care ar fi avut dificultăți în înțelegerea termenilor de "avocat" și "magistrat", cu siguranță, avocatul său i-ar fi dat lămuriri, cu atât mai mult cu cât, la finalul declarației s-a menționat "recunosc și regret faptele comise și solicit încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției", iar anterior, în anul 2015 avusese un proces civil privind contractele de împrumut încheiate în cauză, în care a fost reprezentat de un avocat, căruia i-a achitat un onorariu, cunoscând, astfel, faptul că pentru soluționarea unui dosar nu se plătesc judecătorilor și procurorilor sume de bani, motiv pentru care este greu de crezut că banii au fost dați cu titlu de onorariu de avocat.

Retractarea inculpatului B. neconfirmată de nicio altă probă administrată în cauză, s-a apreciat că reprezintă manifestarea sa de voință făcută în scopul exonerării de răspundere penală, în condițiile în care la urmărire penală în prezența apărătorului ales, a recunoscut faptele și a dorit încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, iar nivelul său de instruire îi permitea să facă distincție între termenii de "magistrat" și "avocat", fapt ce dovedește că modificarea depoziției în faza de judecată a fost determinată de respingerea cererii de încheiere a acordului de recunoaștere a vinovăției.

Suplimentar, s-a mai reținut că inculpatul B., dacă ar fi considerat că această probă a fost obținută în mod nelegal ar fi contestat-o în procedura camerei preliminare sau ar fi putut formula plângere sau denunț în legătură cu modul în care a fost cercetat de organele de urmărire penală și, ca atare, susținerile sale potrivit cărora suma de 50.000 euro ar reprezenta onorariul de avocat pe care martorul C. i 1-a plătit martorului K. pentru a-1 reprezenta sau/și asista în dosarul penal, ce a avut ca obiect recursul denunțătorului aflat pe rolul înaltei Curți, prin intermediul celor doi inculpați, nu pot fi primite, fiind, astfel, înlăturate ca neconforme cu realitatea.

Prima instanță a mai avut în vedere și faptul că denunțătorul a fost asistat încă de la început în cauză de avocat M., căreia i-a plătit onorariu pentru serviciile prestate, precum și cele susținute de martorul K., care a relatat că nu a primit suma de 50.000 de euro, ci doar cea de 2.000 RON, la data de 02.10.2012, când a încheiat contractul de asistență juridică aflat la dosar.

S-a mai reținut de judecătorul fondului că, la data de 19.03.2012, când martorul denunțător C. s-a deplasat la București, pentru a se întâlni la E. cu inculpatul B. și martorul D.

D., ocazie cu care au fost încheiate două contracte de împrumut (unul între martorul C. și D. pentru suma de 50.000 de euro și altul între martorul D. și inculpatul B. pentru aceeași sumă), a fost însoțit de soția sa și martorul H., acesta din urmă conducând autoturismul familiei Radovancovici.

Coroborând declarațiile martorilor C., G., H., D., ale inculpatului B., dar și procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, la datele de 14.11.2019 și 19.11.2019, de martorul D. cu inculpatul B., instanța de fond a constatat că, în realitate, la data de 19.03.2012, suma de 50.000 euro a fost predată de martorul denunțător C. direct inculpatului B., încheierea contractelor de împrumut succesive fiind justificată de faptul că denunțătorul avea încredere în martorul D., administrator al societății care executa, în acea perioadă, lucrări la portul din localitatea Pojejena, al cărei primar era C., reprezentând, astfel, o garanție că, în cazul în care nu i-ar fi fost rezolvată problema, și-ar fi putut recupera banii remiși pentru obținerea unei soluții favorabile în dosarul său penal.

Fictivitatea contractelor de împrumut a rezultat și din împrejurarea că martorul C. avea posibilitatea să-i plătească avocatului direct acest onorariu ulterior prezentării, nu prin persoane interpuse, ori prin încheierea unor convenții de împrumut.

De altfel, și acțiunile părților semnatare ale contractelor de împrumut, concretizate în sesizarea instanței civile pentru emiterea unor ordonanțe de plată, ulterior rămânerii definitive a soluției de condamnare a martorului C. la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție face dovada caracterului fictiv al acestor convenții, întrucât nu există nicio justificare pentru restituirea banilor de către avocatul ales pe motivul că nu s-a îndeplinit obligația de diligentă de a obține o soluție de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a tratamentului sancționator.

Cu privire la poziția procesuală a inculpatului A., s-a reținut că acesta, încă din cursul urmăririi penale, a precizat că i-a recomandat martorului C. un avocat specializat în cauze penale care să-1 reprezinte în procesul penal aflat în recurs la înalta Curte de Casație și Justiție, în persoana martorului K., fără să participe însă la încheierea contractului de asistență juridică, la cabinetul acestuia, unde a condus-o pe numita F., parteneră de afaceri a inculpatului B., pentru a-1 cunoaște pe martorul denunțător.

Referitor la contractul de împrumut încheiat la data de 19.03.2012 cu inculpatul B., a arătat că semnarea acestuia a fost determinată de faptul că defuncta F., care îi dator aproximativ 30.000 euro din activități de consultanță aferente anilor 2010-2011, fusese în imposibilitate să-i restituie 15.000 euro din datorie, întrucât nu avea această sumă, situație în care i-

a recomandat să împrumute banii de la coinculpat fără a-i comunica motivul, context în care inculpatul A. a fost de acord să se întâlnească cu B. pentru a discuta despre un împrumut de 40.000 de euro.

In susținerea propriilor declarații, inculpatul A. a depus contractul de asistență juridică nr. x din 04.06.2009 încheiat între SCPA A. și F., contractul de cesiune a creanței de la F. către S.C. O. S.R.L., notificarea coinculpatului B. "personal și în calitate de asociat al S.C. O. SRL", acte care au fost considerate de prima instanță ca fiind nerelevante în cauză, întrucât contractele de împrumut au caracter fictiv pentru considerentele dezvoltate de martorul denunțător C..

Ulterior pronunțării soluției de respingere la data de 08.02.2013 a recursului formulat de C., acesta, prin intermediul soției sale, martora G., a solicitat restituirea sumei de 50.000 de euro, întrucât nu a obținut o hotărâre de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile în care instanța supremă a menținut condamnarea sa la 5 ani de închisoare.

In ceea ce privește contractele de împrumut fictive încheiate în scopul de a ascunde destinația reală a sumei de 50.000 de euro, judecătorul fondului a constatat că au fost formulate următoarele acțiuni în instanță:

împotriva acestei hotărâri debitorul D. a formulat cerere în anulare, înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului București, secția a IlI-a Civilă, care prin decizia civilă nr. 613/11.05.2015, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a acestei cereri.

De asemenea, s-a reținut că martorei G., soția denunțătorului, i-a fost virată în contul bancar deschis la P. și suma de 22.500 RON la 22.01.2014, prin intermediul martorului J. ș.

Deopotrivă, instanța de fond a mai precizat că inculpatul B. a fost intermediarul cumpărătorului de influență C., predând suma de 50.000 de euro către traficantul de influență, fapt ce rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv declarațiile testimoniale ale martorilor martorilor C., D., G., H., I. și K., procesele-verbale de redare a discuțiilor purtate în mediul ambiental de martorul D. cu inculpatul B..

De asemenea, un argument care susține implicarea în activitatea infracțională a inculpatului A., s-a apreciat că îl reprezintă și atitudinea acestuia ulterioară rămânerii definitive a soluției de condamnare a martorului denunțător, materializată în sfatul acordat inculpatului B., în sensul restituirii banilor soției cumpărătorului de influență.

Instanța de fond a înlăturat relatările martorului J. care la urmărire penală a declarat că nu o cunoaște pe martora G., susținând în legătură cu suma de bani virată în contul acesteia că singura explicație plauzibilă este aceea că a efectuat plata la solicitarea inculpatului A. pentru serviciile prestate de acesta, pentru ca ulterior în cursul cercetării judecătorești să precizeze că acel număr de cont nu 1-a primit de la traficantul de influență ci de la Q., administratorul S.C. R. S.R.L., banii virați fiind ai săi și reprezentau un avans pentru serviciile de asistență juridică ce urmau să fie prestate de inculpatul A. fără să cunoască la acel moment că martora G. era titulara contului.

Ca atare, judecătorul fondului a constatat că modificarea declarațiilor date la urmărire penală de martorul J. nu au o justificare plauzibilă, în condițiile în care acesta nu a prezentat nicio dovadă în acest sens.

In susținerea acuzațiilor din prezenta cauză, au fost avute în vedere și depozițiile martorului H. din ambele faze ale procesului penal, care a confirmat faptul că martorul C. s-a deplasat la București de două ori, împreună cu soția, întâlnindu-se de fiecare dată cu inculpatul B., căruia i-a dat 50.000 euro pentru ca " să-i rezolve dosarul", în sensul de " a nu face pușcărie", rezolvarea problemelor judiciare urmând să se facă pe căi nelegale, prin corupție, suma remisă nereprezentând în realitate, onorariul de avocat, aspecte pe care le-a aflat din discuțiile purtate de S. în prezența sa, precum și cele purtate cu martorul D., care a susținut că, la solicitarea denunțătorului C. a avut la București o întâlnire cu inculpații B. și A., ocazie cu care traficantul de influență i-a spus că a aflat de la coinculpat că martorul denunțător este îngrijorat, context în care a precizat că "să stați liniștiți că totul e în regulă și se va rezolva".

Prima instanță a înlăturat susținerile inculpatului A. potrivit cărora s-ar fi întâlnit o singură dată cu martorul denunțător C. în biroul martorului K. pe care i 1-a recomandat să-i asigure asistență judiciară în dosarul penal, fără însă să discute nimic cu acesta, confirmând, totodată, întâlnirea avută cu martorul D., când a fost întrebat ce părere are avocatul K. despre dosar, întrucât nu există nicio justificare ca pe denunțător să-1 întrebe acest lucru prin intermediul martorului în condițiile în care acesta s-a întâlnit personal cu apărătorul său la cabinetul de avocatură, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, întrucât se încheiase deja contractul de asistență juridică, puteau discuta direct, inclusiv telefonic, având în vedere că C. nu era arestat.

Instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A., avocat în cadrul Baroului București, care, în prima parte a anului 2012 a pretins și la data de 19.03.2012, a primit, prin intermediul inculpatului B., suma de 50.000 euro de la martorul denunțător C., în schimbul promisiunii că își va exercita influența asupra magistraților de la instanța supremă care judecau recursul acestuia formulat împotriva hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru a obține o soluție de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, s-a considerat că infracțiunea de trafic de influență există și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile bazei factuale stabilite, iar tipicitatea obiectivă a faptei rezultă din acțiunile sale de pretindere și de primire a sumei de 50.000 de euro, prin intermediul inculpatului B., în schimb promițându-i martorului denunțător C., condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, că își va exercita influența asupra judecătorilor de la înalta Curte care soluționau recursul declarat pentru a-i obține o hotărâre de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind astfel nefondate apărările sale privind nedovedirea primirii foloaselor necuvenite întrucât contractul de împrumut pe care 1-a încheiat cu inculpatul B. la 19.03.2012 pentru suma de 40.000 euro, a fost consfințit de instanța civilă, cu autoritate de lucru judecat, motiv pentru care este incidență decizia nr. 102 din

17.02.2021 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea sintagmei "cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii" din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen., întrucât probatoriul administrat în cauză dovedește fără putință de tăgadă că la solicitarea inculpatului A. 10.000 de euro din cei 50.000 de euro primiți cu titlu de foloase necuvenite i-au fost dați numitei T. de către inculpatul B.. Făcând referire la paragrafele 32, 33 și 51 din cuprinsul deciziei invocate în apărare de inculpatul A., instanța de fond a constatat că sentințele civile pronunțate în legătură cu cele trei contracte de împrumut nu au autoritate de lucru judecat în cauză, în condițiile în care, ulterior încarcerării cumpărătorului de influență, soția acestuia, martora G., pentru a recupera suma de 50.000 de euro, s-a adresat instanței civile, solicitând obligarea martorului D. la plata acestei sume, maror care la rândul său a formulat acțiune în contradictoriu cu inculpatul B., iar. în final, inculpatul 1-a chemat și el în judecată pe coinculpatul A..

S-a mai reținut că instanța civilă nu a analizat susținerile privind compensarea și nu a stabilit caracterul contractelor de împrumut, ci doar s-a limitat în a stabili caracterul acestei proceduri necontencioase, în condițiile prevăzute de art. 1014 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, judecătorul fondului a precizat că urmarea imediată a infracțiunii de trafic de influență s-a concretizat în starea de pericol pentru societate, respectiv inducerea unui sentiment de neîncredere și insecuritate cetățenilor în activitatea de judecată și de aplicare a legii în procesele penale, în timp ce legătura de cauzalitate a rezultat din însăși săvârșirea faptei, iar sub aspectul laturii subiective s-a arătat că inculpatul A. a acționat cu intenție directă.

Apărările acestui inculpat, potrivit cărora martorii C. și D. și-au creat o situație favorabilă prin sesizarea organelor de urmărire penală cu denunțuri prin care au sesizat organele de urmărire penală cu trei luni înainte de împlinirea termenului de prescriere a răspunderii penale și, ca atare, declarațiile acestora sunt lipsite de relevanță juridică, au fost considerate ca nefondate de către judecătorul fondului, în condițiile în care valoarea probantă a respectivelor declarații a fost stabilită prin raportare la întreg materialul probator, iar dispunerea unor soluții de clasare cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea ni*. 78/2000, reținută față de aceștia nu atrage înlăturarea depozițiilor testimoniale pentru faptul că au beneficiat de cauza legală de nepedepsire și nici pentru formularea denunțurilor cu doar câteva luni înainte de împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

S-a mai constatat că sunt nefondate și susținerile inculpatului A. cu privire la contradicțiile existente între declarațiile martorilor denunțători și ale martorei G., în condițiile în care, din coroborarea probatoriului administrat în cauză (declarația inculpatului B. din faza de urmărire penală și parțial cea din faza de judecată, procesele-verbale de redare a discuțiilor purtate în mediul ambiental de martorul D. și inculpatul B.), inclusiv a probei testimoniale (depozițiile martorilor C., D., G., H., I. și K.), atât de la urmărire penală, cât și din cursul cercetării judecătorești, rezultă fără putință de tăgadă existența infracțiunii de trafic de influență, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A..

Nu a fost primită nici apărarea aceluiași inculpatului, conform căreia cumpărătorul de influență trebuia să-1 contacteze direct, întrucât avea numărul său de telefon, având în vedere faptul că acuzația penală constă în pretinderea și primirea folosului necuvenit prin intermediul inculpatului B. care i-a înmânat traficantului de influență banii, prin acest mod de concepere a planului infracțional acesta din urmă urmărind să nu poată fi depistată implicarea sa în activitatea ilicită.

Nu în ultimul rând, judecătorul fondului a reținut că fapta inculpatului B. care, la începutul anului 2012, având inițiativa de a-1 ajuta pe denunțătorul C. prin găsirea unui avocat dispus "să-i rezolve" problemele judiciare ce urma să intervină la înalta Curte pentru a-i obține o soluție de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în dosarul în care avea calitatea de recurent, în urma discuțiilor cu avocatul A. i-a transmis cumpărătorului de influență suma pretinsă de traficantul de influență, punându-i, totodată, pe aceștia în legătură, iar, în final, a asigurat primirea banilor de către inculpatul A., la data de 19.03.2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat că, în cauză, sunt dovedite acțiunile de ajutor specifice calității de complice ale inculpatului B., relevante fiind declarațiile sale de recunoaștere din faza de urmărire penală, ocazie cu care a descris în integralitate, activitatea infracțională desfășurată, confirmată și de declarațiile denunțătorilor C. și D. și ale martorilor G., H., I. și K., precum și procesele-verbale de redare a discuțiilor purtate în mediul ambiental de martorul D. cu inculpatul B..

Prima instanța a mai arătat că urmarea imediată a infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență s-a concretizat în sentimentul de neîncredere și insecuritate creat în rândul societății civile prin activitatea desfășurată de inculpat, iar, sub aspectul condiției de tipicitate subiectivă, s-a apreciat că acesta a comis infracțiunea imputată sub forma intenției directe.

Apărările formulate de inculpatul B. și solicitarea de achitare formulată, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., au fost considerate ca fiind nefondate în condițiile în care din probatoriul administrat în cauză a rezultat că fapta imputată este tipică, fiind lipsit de relevanță faptul că denunțătorii au sesizat organele de urmărire penală la aproape 8 ani de la săvârșirea faptei, precum și că au beneficiat în altă cauză de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Totodată, referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale prin raportare și la Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, s-a apreciat că, în cauză, fapta inculpatului B. nu s-a prescris.

Raportându-se la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, astfel cum acesta a fost stabilit prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, instanța de fond a reținut că, pentru faptele comise de inculpați în anul 2012, legea mai blândă este reprezentată de noul C. pen., având în vedere limitele mai reduse de pedeapsă stabilite pentru fiecare infracțiune.

In concret, s-a reținut că art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) prevedea pentru infracțiunea de trafic de influență o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare, în timp ce art. 291 alin. (1) C. pen. prevede o pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare; art. 6 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data săvârșirii faptei prevedea pentru infracțiunea de cumpărare de influență o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare, iar art. 292 alin. (1) C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracțiunii reținute în sarcina lor, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, dar și circumstanțele personale ale acestora.

Ca atare, față de inculpatul A. s-a constatat că infracțiunea de trafic de influență are un grad de pericol social ridicat dată fiind valoarea sumei de bani pretinse și primite în calitate de avocat pentru a interveni pe lângă judecătorii instanței supreme, fiind de natură a aduce atingere încrederii în justiție și percepției colective despre justiție, precum și profesiei de avocat, în exercitarea căreia avea obligația de a respecta dispozițiile legale.

în acest context, s-a arătat că, deși fapta inculpatului are un grad de pericol social ridicat imprimat de modul în care a acționat, datele care caracterizează persoana acestuia, respectiv absolvent de studii superioare, lipsa antecedentelor penale, integrat în societate, familie organizată și o conduită procesuală corectă fără a încerca tergiversarea soluționării cauzei, conduc la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate, motiv pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării acesteia, pe un termen de încercare de 4 ani.

De asemenea, și față de inculpatul B. s-a considerat că circumstanțele personale ale acestuia impun suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea, pe un termen de încercare de 4 ani, relevante fiind lipsa antecedentelor penale, faptul că provine dintr-o familie organizată și este administrator Ia o societate comercială.

Nu în ultimul rând, s-a apreciat că aplicarea pedepsei complementare și a celei accesorii a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat sau de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public este justificată în privința inculpaților, întrucât comportamentul acestora nu poate fi compatibil cu deținerea unei funcții de conducere într-o instituție publică. Suplimentar, inculpatului A. i s-a interzis și exercitarea profesiei de avocat ca pedeapsă complementară și accesorie.

In ceea ce privește confiscarea, s-a reținut că, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că inculpatul B. a virat în contul martorei G. sumele de: 22.500 RON la 22.01.2014; 10.000 de RON la 27.02.2014; 4500 RON la 28.02.2014; 10.000 de euro și 7.000 RON la data de 18.09.2014, în total restituind echivalentul sumei de 20.400 de euro.

în conformitate cu dispozițiile art. 291 alin. (2) C. pen. și ale art. 292 alin. (3) și (4) C. pen., dar și față de împrejurarea că față de martorul denunțător C. s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 291 C. pen., judecătorul fondului a dispus confiscarea de la acesta a sumei de 10.000 de euro și 47.000 de RON, iar de la inculpații A. și B. a sumei de 29.600 euro.

împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații A. și B..

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara a criticat hotărârea atacată atât sub aspect de nelegalitate cât și de netemeinicie, arătând că judecătorul fondului, în mod greșit, a dispus confiscarea echivalentului în RON a sumei de 29.600 euro la cursul de schimb BNR din ziua plății de la cei doi inculpați, în condițiile în care, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, deși inculpatul B. a virat în contul numitei G., soția denunțătorului, suma de 20.400 de euro, din care: 22.500 RON la 22.01.2014, 10.000 RON la 27.02.2014, 4.500 RON la 28.02.2014, 10.000 euro, 3.000 RON și 7.000 RON la 18.09.2014, sumă confiscată de prima instanță de la martorul C. conform art. 292 alin. (4) C. pen., inculpatul A. este cel care a pretins și, ulterior, la data de 19 martie 2012, a primit, prin intermediu] lui B., suma de 50.000 euro de la denunțătorul C., motiv pentru care, potrivit art. 291 alin. (2) C. pen., diferența de bani obținută cu titlu de folos necuvenit trebuie confiscată doar de la acest inculpat.

Sub aspectul tratamentului sancționator, parchetul a susținut că date fiind circumstanțele reale ale comiterii faptelor, calitatea de avocat a inculpatului

A., cuantumul folosului necuvenit pretins și primit de acesta pentru a-și exercita influența asupra judecătorilor instanței supreme, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile imputate celor doi inculpați care dovedesc gravitatea faptelor comise de aceștia, și, nu în ultimul rând, modul și implicarea în activitatea infracțională a inculpatului B., impun majorarea cuantumului pedepselor pentru fiecare dintre inculpați, cu executarea lor în regim de detenție.

Ca atare, parchetul a solicitat admiterea căii de atac exercitate, desființarea sentinței penale apelate și, în rejudecare, condamnarea celor doi inculpați la pedepse privative de libertate orientate spre limita medie a pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile imputate acestora, precum și confiscarea sumei de 29.600 euro de la inculpatul A..

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, cu consecința achitării sale, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât judecătorul fondului a reținut o situație de fapt greșită, ca urmare a unei interpretări eronate a probatoriului administrat în cauză, în condițiile în care nu a avut cunoștință de demersurile inculpatului B. efectuate în legătura cu suma de 50.000 euro solicitată pentru rezolvarea afacerilor judiciare avute de martorul denunțător C., cu atât mai mult cu cât, singura probă pe care se întemeiază condamnarea sa, în primă instanță, este declarația coinculpatului din faza de urmărire penală, care, așa cum rezultă din înregistrarea audio, reprezintă o însușire de către acesta a celor relatate de procuror pe situația de fapt, având în vedere că la acel moment procesual B. a urmărit încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, pentru ca, ulterior, în cursul cercetării judecătorești, să revină asupra declarației inițiale. Totodată, s-a mai precizat că și depozițiile martorilor dovedesc fără putință de tăgadă că inculpatul B. a efectuat singur toate demersurile fără nicio implicare din partea sa, solicitându-i martorului denunțător suma de 50.000 euro, în schimbul promisiunii, făcute pe seama și în numele său, că-i va obține o soluție favorabilă în recurs, în timp ce înregistrările discuțiilor purtate în mediu ambiental de martorul D. cu inculpatul B., evidențiază încercările acestuia din urmă de a crea impresia că nu este persoana care a pretins și a primit banii pentru obținerea unei hotărâri de achitare sau de condamnare cu suspendarea executării pedepsei pentru martorul C., interesul inculpatului fiind acela de a încheia un acord de recunoaștere a vinovăției, cu consecința aplicării unei pedepse în condițiile art. 91 - art. 93 C. pen.

în acest context, concluzia instanței de fond potrivit căreia primirea folosului necuvenit a fost disimulată, la data de 19.03.2012, prin încheierea unui contract de împrumut, contravine adevărului, întrucât, în realitate, suma de 50.000 euro i-a fost remisă de inculpatul B. cu titlu de împrumut, fiindu-i necesară pentru reprezentarea unui client într-o instanță federală din

SUA, bani din care numitei F. i-a înmânat 10.000 euro pentru tratament medical.

De asemenea, această inteipretare contravine celor stabilite cu autoritate de lucru judecată de instanța civilă care a constatat că contractul de împrumut este real și are o cauză licită, motiv pentru care, în fond, judecătorul trebuia să se pronunțe asupra valabilității acestui contract prin prisma dispozițiilor art. 1179, art. 1225 și art. 1236 C. civ., iar în cazul în care ar fi constatat că are o cauză ilicită pentru că inculpatul B. "a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie", respectiv modul în care a obținut banii, trebuia să-1 desființeze, în mod contrar, acest contract producându-și efectele în continuare și fiind opozabil erga omnes, în condițiile art. 1281 C. civ.

Concluzionând, inculpatului A. a arătat că acțiunile sale s-au limitat la a-i recomanda denunțătorului un avocat specializat în drept penal, cu competență de a pune concluzii la înalta Curte, fapt realizat prin intermediul martorului I..

In subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanță, apreciind că în raport cu circumstanțele sale personale favorabile și durata mare de timp care a trecut de la data comiterea presupusei infracțiuni de trafic de influență, se impune reducerea pedepsei într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege cu amânarea aplicării acesteia sau a suspendării executării.

Inculpatul B. a criticat hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei pedepsei la care a fost condamnat în fond, apreciind că, în funcție de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., i se poate aplica o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege sau sub acest prag, prin reținerea de circumstanțe atenuante, fie cu amânarea aplicării acesteia fie cu suspendarea sub supraveghere dispusă în condițiile art. 91 C. pen.

înalta Curte, examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel dezvoltate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Servichd Teritorial Timișoara și inculpații A. și B., cât și din oficiu, conform, art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că apelul promovat de parchet este fondat, în timp ce căile de atac declarate de cei doi incidpați sunt nefondate, pentru următoarele considerente':

Prealabil verificării temeiniciei apelurilor declarate în cauză, având în vedere succesiunea de legi în timp intervenită de la momentul comiterii infracțiunilor până în prezent, înalta Curte apreciază că se impune stabilirea legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcție de aceasta urmând a fi analizate toate criticile invocate cu privire la existența faptelor și întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la individualizarea sancțiunilor penale aplicate celor doi inculpați.

Ca urmare, din punctul de vedere al aplicării în timp al legii penale, se constată că pentru inculpații A. și B. legea veche este mai favorabilă, identificarea acesteia realizându-se prin raportare la cele statuate, cu caracter general obligatoriu, de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea L nr. 372 din 20 mai 2014, conform căreia dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fapt ce implică compararea prevederilor din ambele Coduri cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speță și, în final, o evaluare a acestora, în vederea alegerii dintre cele două legi penale succesive a celei care este mai blândă, în ansamblul reglementărilor sale.

Astfel, inculpații A. și B. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență și complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 48 C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., iar instanța de fond, prin încheierea de ședință din data de 16.04.2021, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. în complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la infracțiunea de trafic de influență, incriminarea acesteia, atât din legea anterioară cât și din codificarea în vigoare, presupune, în esență, acțiuni alternative de pretindere, primire ori acceptare de promisiuni de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul comise de o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce face parte din îndatoririle sale de serviciu.

Deși în noua reglementare legiuitorul a inserat o nouă condiție de realizare a laturii obiective, și anume promisiunea traficantului de influență să îl determine pe funcționarul public să adopte conduita dorită de cumpărătorul influenței, se constată ca aceasta rezulta implicit și din incriminarea anterioară, având în vedere că modalitățile alternative de realizare a elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. (1969) erau săvârșite de făptuitor în scopul de a-1 determina pe funcționar să facă sau să nu facă un act ce intră în sfera sa de competență, împrejurare care reprezintă în realitate o promisiune de exercitare a influenței pentru obținerea celor solicitate de către persoana care-i oferă autorului bani sau alte foloase în schimbul intervenției pe lângă funcționarul public.

De asemenea, nici detalierea ipotezelor pentru care se promite exercitarea influenței asupra funcționarului public, constând în îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea efectuării unui act ce intră în sfera îndatoririlor de serviciu ale subiectului pasiv special secundar ori îndeplinirea unui act contrar acestor atribuții nu aduce o modificare de esență conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., în condițiile în care în vechea lege astfel de activități se regăseau în reglementarea generică "să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu" .

Ca atare, noul C. pen. a preluat incriminarea din vechiul C. pen. căreia i-a adus minime modificări pentru a face mai explicit conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență.

Aceeași situație este și în cazul infracțiunii de cumpărare de influență, având în vedere că legiuitorul, incriminând-o în art. 292 C. pen., explică modalitățile în care funcționarul public sau funcționarul privat (art. 308 C. pen.) poate "să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu", după cum se prevedea în dispozițiile anterioare din art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000. In prezent, spre deosebire de reglementarea anterioară din legea specială, potrivit noii codificări cumpărarea de influență se face pentru a-1 determina pe funcționar "să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri".

Sub aspectul tratamentului sancționator se constată că infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. (1969) este sancționată cu închisoarea de la 2 la 10 ani, în timp ce, prin noua reglementare, respectiv art. 291 C. pen., limita maximă a pedepsei a fost redusă la 7 ani închisoare, iar minimul a rămas neschimbat.

De asemenea, infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută de art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, era sancționată cu închisoarea de la 2 ani la 10 ani, pentru ca în C. pen. actual [art. 292 alin. (1)] să fie pedepsită cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani.

Aparent noul C. pen. reprezintă legea mai blândă, în condițiile în care limita maximă a pedepsei este mai redusă pentru cele două infracțiuni, în timp ce minimul prevăzut de lege este identic în ambele reglementări. Cum însă, la stabilirea legii penale mai favorabile trebuie să se țină seama de situația concretă din speță, respectiv incidența unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei ori stabilirea modalității de executare a pedepsei, atunci când, în mod evident, singurul criteriu de determinare a acesteia rămâne tratamentul sancționator ce urmează a fi aplicat, înalta Curte, contrar judecătorului fondului, constatând, în raport de natura acuzațiilor și modalitatea de comitere, că nu sunt incidente instituțiile privind renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei prevăzute de art. 80 C. pen. și art. 83. C. pen., apreciază că legea veche le este mai favorabilă inculpaților A. și B..

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, trebuie avută în vedere, în aplicarea art. 5 C. pen., sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării prevăzute de legile succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Ca urmare, deși art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 86

2

C. pen. (1969), respectiv de la 2 la 4 ani în loc de 2 - 5 ani, se observă că noua lege penală generală nu mai reglementează ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului (așa cum prevedea art. 86

6

din vechiul cod), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligații, ce anterior aveau caracter facultativ, inclusiv prestarea pentru o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile a unei munci neremunerate în folosul comunității, aspecte care imprimă un caracter mai blând legii anterioare.

Revenind la criticile formulate de inculpatul A. referitoare la inexistența probelor și a infracțiunii care formează obiectul acuzației penale, înalta Curte, constatând ca fiind corecte împrejurările faptice stabilite de prima instanță, reține, în esență, în baza propriului examen al mijloacelor de probă administrate la urmărire penală cât și în faza de judecată (declarațiile martorilor denunțători D. și C., ale martorilor G., H. și I. și ale inculpatului B. din cursul anchetei penale, procesele-verbale de redare a discuțiilor purtate în mediu ambiental la datele de 14 noiembrie 2019 și 19 noiembrie 2019 de D. cu B.; contractele de împrumut, hotărârile pronunțate de instanțele civile în legătură cu acestea), că martorul denunțător C. (primar al localității Pojejena, județul Caraș-Severin), trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2005 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Caras Severin, alături de mai multe persoane, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și de contrabandă, a fost condamnat de Tribunalul Covasna, prin sentința penală nr. 26 din 31.05.2010, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție, soluție menținută, prin decizia penală nr. 31 din 09.03.2012, de Curtea de Apel Brașov, ca urmare a respingerii apelului exercitat de acesta, ulterior promovând recurs, cale de atac înregistrată pe rolul înaltei Curți sub nr. x/2006, cu prim termen de judecată, la data de 22.10.2012.

In aceeași perioadă, respectiv în primăvara anului 2012, C. 1-a cunoscut pe inculpatul B., care-1 însoțise pe martorul denunțător D. (administrator al societății ce executa lucrări de construcție în beneficiul localității Pojejena) la întâlnirea avută cu edilul local, ocazie cu care acesta din urmă le-a solicitat ajutorul pentru "a scăpa de pușcărie", dorind "să-i fie rezolvat dosarul" la instanța supremă, prin pronunțarea unei soluții de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. în acest context, inculpatul B. s-a arătat dispus să-1 ajute pe C. în rezolvarea afacerilor sale judiciare, sens în care 1-a pus în legătură cu inculpatul A., avocat în cadrul Baroului București, care, în schimbul promisiunii exercitării influenței asupra magistraților instanței supreme învestiți cu soluționarea dosarului său penal, i-a pretins suma de 50.000 de euro, din care i-a fost remisă efectiv, la data de 19 martie 2012, prin intermediul coinculpatului B. suma 40.000 de euro, în scopul obținerii unei soluții de achitare sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepse pentru denunțător, iar diferența de 10.000 de euro a fost predată unei terțe persoane tot din dispoziția sa de către complicele cumpărătorului de bună credință.

Remiterea sumei pretinse de inculpatul A. s-a făcut de martorul denunțător C. în incinta E., unde s-a întâlnit cu inculpatul B., ce a fost însoțit de martorul D., prezentă fiind și soția cumpărătorului de influență. Cu această ocazie, pentru a avea o garanție în legătură cu banii remiși, s-au încheiat la inițiativa martor