ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.02.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 445/2024

HOTĂRÂRE
29.02.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 445/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 29 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 711 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 543 din 13 iunie 2023, pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea soluției, reținând incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) și art. 714 alin. (1) C. proc. civ., precum și cele statuate prin decizia nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța a constatat că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța de executare, motiv față de care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 8694 din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În argumentarea soluției, instanța a reținut că invocarea excepției necompetenței teritoriale la Judecătoria Vălenii de Munte nu s-a realizat la primul termen de judecată cu părțile legal citate, cu încălcarea art. 131 alin. (1) raportat la art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, instanța a reținut că decizia nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu este aplicabilă litigiului pendinte, întrucât executarea silită se desfășoară împotriva unui singur debitor.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Vălenii de Munte și Judecătoria Sectorului 1 București, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea formelor de executare efectuate într-un dosar de executare, litigiul fiind o contestație la executare reglementată de prevederile din materia executării silite.

Prin urmare, normele de competență teritoriale sunt cele reglementate de dispozițiile art. 714 și art. 651 C. proc. civ. care, fiind de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., atrag incidența dispozițiilor art. 130 alin. (2) din același cod, privind modalitatea de invocare a excepției de necompetență.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Totodată, sunt de menționat și dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În cauză, se constată că la primul termen de judecată din 14 martie 2023 la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Vălenii de Munte, nu a invocat excepția de necompetență teritorială exclusivă, raportat la dispozițiile prevăzute la art. 651 și art. 714 C. proc. civ.. Excepția a fost invocată ulterior, din oficiu, la termenul din 13 iunie 2023, fiind admisă de către instanță.

Înalta Curte constată că neinvocarea excepției necompetenței teritoriale în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ. la Judecătoria Vălenii de Munte are drept consecință consolidarea competenței instanței inițial învestite.

În acest sens, relevantă este și decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet competent pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat, la paragraful nr. 65, că în situația în care excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) C. proc. civ.

De asemenea, la paragraful nr. 66 al deciziei evocate s-a reținut că din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Având în vedere considerentele anterior expuse, decizia RIL nr. 31/2019 și observând că Judecătoria Vălenii de Munte a invocat excepția de necompetență teritorială la al doilea termen de judecată, cu încălcarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că s-a consolidat competența Judecătoriei Vălenii de Munte în soluționarea cauzei, cu consecința imposibilității de a-și mai declina competența.

În considerarea celor expuse și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 februarie 2024.

Sursă