Decizia nr. 668/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 5054/2021 a Judecătoriei Sector

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 16.03.2021, sub nr. x/2021, contestatorul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E., F., G. și H., a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. x/2021 al BEJA I. și J.. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 5054 din 02 iunie 2021, Judecătoria Sector 1 București – secția I civilă a admis excepția de necompetență materială și cea de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. La rândul său, prin sentința civilă nr. 10809 din 20 octombrie 2021, Judecătoria Iași – secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă cu ocazia soluționării conflictului de competență Prin decizia nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași – secția civilă.

Sentința pronunțată de Judecătoria Iași Prin sentința civilă nr. 4392 din 02 mai 2022, Judecătoria Iași – secția civilă a respins acțiunea având ca obiect contestație la executare, a respins acțiunea având ca obiect întoarcere executare și a obligat contestatoarea la plata către intimați a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Tribunalul Iași Prin decizia civilă nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022, Tribunalul Iași – secția I civilă a admis apelul contestatorului împotriva sentinței civile nr. 4392 din 02 mai 2022 a Judecătoriei Iași – secția civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis contestația la executare și a anulat executarea silită din dosarul de executare nr. 22/L/2021 al BEJA I. și J.. A dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 12.591 RON, reprezentând cheltuieli de executare. A obligat creditorii la plata către debitor a sumei de 12.591 RON, reprezentând cheltuieli de executare din dosarul de executare nr. 22/L/2021 al BEJA I. și J.. A respins cererea intimaților-creditori privind plata cheltuielilor de judecată la prima instanță. A respins cererea contestatorului Statul Român privind plata cheltuielilor de judecată la prima instanță. A respins cererea apelantului Statul Român privind plata cheltuielilor de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză În speță, revizuenții B., C., D., E., F., G. și H. au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Iași – secția I civilă, pretinzând că încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă. În drept au fost invocate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivare, revizuenții au arătat că, în cuprinsul deciziei nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă, a fost reținută calitatea de debitoare a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, sens în care au fost statuate următoarele: "(...) a reținut că sediul debitorului la data începerii executării silite se afla în municipiul Iași, județul Iași." Arată că această dezlegare a chestiunilor de drept, a instanței supreme, a fost preluată și de către Judecătoria Iași – secția civilă, care, prin sentința civilă nr. 4392 din 02 mai 2022, a respins contestația la executare, considerând neîntemeiat motivul invocat de către contestator, respectiv necompetența teritorială a organului de executare. Susțin că Tribunalul Iași – secția I civilă, prin decizia civilă nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022, în mod greșit a admis excepția necompetenței teritoriale a organului de executare, motivat de faptul că instanța de apel a considerat că Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași nu ar avea calitatea de debitor. Invocă faptul că această problemă de drept a fost stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2447 din 16 noiembrie 2021. Drept urmare, afirmă că sediul debitoarei Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași atrage competența teritorială a BEJA I. și J.. Afirmă că, pentru aceste motive, decizia civilă nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022 a Tribunalului Iași – secția I civilă este potrivnică deciziei nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă și încalcă autoritatea de lucru judecat a acesteia cu privire la chestiunile de drept dezlegate privind calitatea de debitor al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași. Concluzionează prin aceea că solicită, în temeiul prevederilor art. 513 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022 a Tribunalului Iași – secția I civilă și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză Cu nerespectarea termenului legal, a formulat întâmpinare intimatul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin CNAIR S.A., prin DRDP Iași, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac. Susține că, în mod corect, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a fost reținut de către Tribunalul Iași că învestirea de către creditori a unui executor judecătoresc care își are sediul în circumscripția curții de apel a mandatarului debitorului atrage nulitatea absolută a executării silite, fără ca aceasta să fie condiționată de dovedirea unei vătămări, în condițiile art. 652 alin. (5) C. proc. civ. Arată și că, fiind vorba despre un dosar privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, calitatea de expropriator revine Statului Român, iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, Statul Român este reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.. Invocă faptul că în mod corect a reținut Tribunalul Iași că s-a procedat eronat, de către creditori, la învestirea unui executor judecătoresc din Iași (raportându-se la sediul DRDP Iași, care este o subunitate fără personalitate juridică), în loc să se adreseze unui executor de la sediul Statului Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.. Cât privește decizia nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă, arată că aceasta nu a vizat lămurirea calității de debitor, ci soluționarea conflictului negativ de competență. De altfel, afirmă că determinarea calității de debitor ar fi echivalat în mare parte cu însăși soluționarea fondului cauzei, ceea ce ar fi depășit chestiunea juridică cu care a fost învestită instanța supremă. Mai arată și că stabilirea competenței Judecătoriei Iași nu s-a realizat prin luarea în considerare a calității de debitoare a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, ci strict ca urmare a faptului că această instanță a admis cererea de încuviințare a executării silite. De asemenea, afirmă că, pentru a fi admisibilă o revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite și nu pe parcursul etapelor de soluționare ale aceleiași cauze. Susține că această condiție nu este îndeplinită, hotărârile așa-zis potrivnice fiind pronunțate în aceeași cauză, iar nu în litigii diferite. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele ce urmează. Prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stipulează că "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri." Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; hotărârile să fie date în dosare diferite; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este prevăzută de art. 430 C. proc. civ., fiind reglementată de legiuitor în scopul înlăturării încălcării acesteia, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, potrivit interpretării dispozițiilor art. 431 din același act normativ. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond, dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). Prin raportare la considerentele și dispozițiile legale menționate, se constată că, prin cererea de revizuire dedusă judecății, revizuenții au solicitat anularea deciziei nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Iași – secția I civilă, pretinzând că încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă. Chestiunea de drept în legătură cu care revizuenții au invocat încălcarea autorității de lucru judecat a celei dintâi hotărâri judecătorești vizează calitatea de debitoare, în cauză, a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași. Înalta Curte constată că aceste susțineri ale revizuenților nu se verifică în cauză, pentru a deveni aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv condiția ca, în cel de-al doilea dosar, să nu fi fost analizată excepția de autoritate de lucru judecat în raport de prima hotărâre. Astfel, se constată că revizuenții au invocat, prin întâmpinarea la cererea de apel a intimatului Statul Român împotriva sentinței civile nr. 4392 din 02 mai 2022 a Judecătoriei Iași – secția civilă, faptul că aspectul privitor la deținerea calității de debitoare, în cauză, a Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași a fost stabilit cu titlu definitiv prin decizia nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă. Cu privire la această chestiune litigioasă, Tribunalul Iași, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a statuat în sensul că "(...) Înalta Curte de Casație și Justiție, prin regulatorul de competență din cauza de față, nu a procedat în niciun moment la stabilirea calității de debitor în dosarul de executare silită. Contrar susținerilor instanței de fond, Tribunalul notează că în regulatorul de competență nu se validează în niciun moment raționamentul Judecătoriei Sectorului 1 București cu privire la calitatea de debitor a DRDP Iași. Astfel, din analiza acestui regulator de competență se poate observa că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut incidența deciziei nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (...). Mai mult de atât, motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție din regulatorul de competență face trimitere la principiul unicității instanței de executare, care presupune ca una și aceeași instanță să soluționeze atât cererea de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, acesta fiind singurul argument pentru care s-a stabilit competența Judecătoriei Iași în soluționarea contestației la executare (având în vedere faptul că Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită a titlului executoriu). Însă, în niciun moment Înalta Curte de Casație și Justiție, prin regulatorul de competență, nu a indicat faptul că debitor în dosarul de executare este DRDP Iași, ori că raționamentul Judecătoriei Sectorului 1 București sub acest aspect este corect, așa cum greșit susține instanța de fond." Așadar, se observă că Tribunalul Iași s-a pronunțat în mod expres, prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, în sensul înlăturării susținerilor revizuenților cu privire la pretinsa reținere, în cadrul soluției instanței supreme, pronunțată în procedura regulatorului de competență, a calității de debitoare, în cauză, a Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași. Se cuvine a se menționa, în acest context, că rațiunea condiției ca, în procesul finalizat prin pronunțarea hotărârii pretins potrivnică, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat, este aceea ca instanța de revizuire, învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să nu încalce ea însăși autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită. În acest context, Înalta Curte reține că cererea de revizuire a deciziei nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022 a Tribunalului Iași, secția I civilă, sub motiv că ar nesocoti și ar fi potrivnică deciziei instanței supreme, pronunțată în procedura regulatorului de competență, ignoră reglementarea și fundamentul acestei căi extraordinare de atac, întrucât tinde să o transforme într-una care supune cenzurii legalitatea și temeinicia unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele permise de lege. Cum decizia obiect al revizuirii este una definitivă, întrucât leguitorul a suprimat calea de tac a recursului prin dispozițiile art. 718 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., aceasta are atașat, la rândul său, efectul autorității de lucru judecat, conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce se opune exercitării unui nou control judiciar, altfel decât prin căile de atac permise. Aceasta întrucât, prin intermediul revizuirii reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu ar putea fi reformată decizia definitivă a Tribunalului Iași, nesusceptibilă de recurs. Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare și nu de reformare, astfel încât nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care, prin decizia atacată, pronunțată de instanța de apel, nesusceptibilă de recurs, a fost stabilită situația de fapt și au fost aplicate dispozițiile legale incidente, cu consecința nereținerii autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. În alți termeni, revizuirea este exercitabilă în condițiile strict determinate și pentru motivele limitativ circumscrise de dispozițiile art. 509 C. proc. civ., iar în speță se tinde la o reformare a soluției definitive a instanței de apel, care nu poate fi realizată pe această cale, pentru considerentele expuse, întrucât ar echivala cu înfrângerea unei garanții esențiale a dreptului la un proces echitabil, anume principiul securității raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminenței dreptului. Prin urmare, atât timp cât considerentele deciziei nr. 2447 din 16 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă au fost analizate de către Tribunalul Iași la momentul pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, se impune respingerea cererii de revizuire pentru neîndeplinirea condiției de admisibilitate anterior menționate. Cât privește apărările formulate de către intimatul Statul Român prin întâmpinarea formulată, primită la dosar sub formă de note scrise, dată fiind depunerea acesteia cu nerespectarea prevederilor art. 513 alin. (2) C. proc. civ., față de aspectul că cea dintâi hotărâre a soluționat un incident procedural ivit în cursul judecății aceleiași princini cu cea în care a fost pronunțată și hotărârea a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte constată ca fiind neîndeplinită inclusiv cerința privitoare la necesitatea ca cele două hotărâri judecătorești să fie pronunțate în dosare diferite, cererea de revizuire urmând a fi respinsă și din perspectiva neîndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții B., C., D., E., F., G. și H. împotriva deciziei nr. 2810/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Iași – secția I civilă.