ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2447/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2447/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021
I. Circumstanțele cauzei:
Obiectul cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă, la data de 16 martie 2021, sub nr. x/2021, contestatorul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E., F., G. și H., a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. x/2021 al B.E.J.A. I. și J..
În cauză, intimații, prin întâmpinare, au invocat, printre altele, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin raportare la domiciliul debitorului, arătând și că Judecătoria Iași este instanța de executare, care a procedat la încuviințarea executării silite în dosarul execuțional deschis împotriva debitoarei.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:
2.1. Prin sentința civilă nr. 5054 din data de 2 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimați, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a făcut aplicarea art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., reținând că, din examinarea titlului executoriu, rezultă că în dosarul execuțional nr. x/2021 al B.E.J.A. I. și J., calitatea de debitoare o are Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, ca structură cu atribuții descentralizate din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., entitate distinctă, cu sediul în municipiul Iași, județul Iași, iar nu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., entitatea din Iași fiind obligată la executarea prestațiilor reținute în titlul executoriu, iar nu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. cu sediul din municipiul București.
Totodată, a constatat că încuviințarea executării silite a fost dispusă tot de către Judecătoria Iași, în virtutea calității sale de instanța de executare, conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., reținându-se în mod corect calitatea de instanță de executare având în vedere entitatea obligată la executarea prestațiilor reținute în titlul executoriu (Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași).
Ca atare, a reținut că sediul debitorului la data începerii executării silite se află în municipiul Iași, județul Iași și a apreciat că, sub aspect teritorial, competentă să judece prezenta contestație la executare este Judecătoria Iași, cea care, de altfel, a și încuviințat executarea silită împotriva debitorului prin încheierea din 19 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021.
2.2. Prin sentința civilă nr. 10809 din data de 20 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Astfel, Judecătoria Iași, secția civilă s-a raportat la prevederile art. 651 C. proc. civ., reținând, în esență, că debitorul prevăzut în titlul executoriu este Statul Român - Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cu sediul în sector 1, București, fără a prezenta relevanță dacă acesta a fost reprezentat sau nu printr-o sucursală fără personalitate juridică.
De asemenea, a reținut că, în cadrul proceselor care s-au finalizat prin decizia nr. 624/2019, parte pârâtă a fost Statul Român - Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și nu Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, ca entitate de sine stătătoare.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă și Judecătoria Iași, secția civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, făcând aplicarea acelorași dispoziții legale, respectiv art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., însă având aprecieri diferite cu privire la entitatea care are calitatea de debitor în cauză. În plus, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a reținut că, în speță, executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Iași, secția civilă, care este instanța de executare.
Obiectul litigiului cu privire la care poartă prezentul conflict negativ de competență îl reprezintă contestația la executare formulată contestatorul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. x/2021 al B.E.J.A. I. și J..
Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016 și care prevede că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."
Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
În speță, Judecătoria Iași, secția civilă, prin încheierea de ședință nr. 1828 din data de 19 februarie 2021, pronunțată de în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B.E.J.A. I. și J. și a încuviințat executarea silită a debitorului Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin CNADR prin DRDP Iași, de către B.E.J.A. I. și J., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1119 din data de 2 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2014, schimbată în parte prin decizia nr. 624 din data de 5 noiembrie 2019, rămasă definitivă prin decizia nr. 937 din data de 21 mai 2020, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorilor A., B., C., D., G., E., F. și H., rezultat din titlul executoriu, respectiv pentru recuperarea creanței de 86.439 RON constituită din suma de 26.378 RON daune interese pentru lipsa de folosință, suma de 45.553 RON - despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 3.628 mp și suma de 14.508 RON cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Astfel, în motivarea deciziei anterior menționate, instanța supremă a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că "una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute la alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare".
Față de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, rezultă că, în speță, instanța de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Iași, secția civilă, care a încuviințat executarea silită.
Prin urmare, având în vedere cele anterior reținute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2021.