ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

asupra conflictului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 01.07.2020, sub nr. x/2020, Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat, la cererea creditoarei B. S.A., încuviințarea executării silite imobiliare asupra bunurilor imobile situate pe raza Curții de Apel Iași, proprietatea debitoarei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în baza titlului executoriu reprezentant de sentința comercială nr. 29 din 11.02.2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. x/2009, irevocabilă prin decizia nr. 2956/28.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 371

1

alin. (3) și 373

1

, 373

3

alin. (1) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 202/2010.

Prin sentința civilă nr. 5097 din 9 iulie 2020, Judecătoria Iași, secția civilă, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a decide astfel, a reținut aplicabilitatea prevederilor din Legea nr. 134/2010 și că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

La rândul său, Judecătoria sectorului 1 București, secția I civilă, prin încheierea din 21 iulie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită în favoarea Judecătoriei Iași. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul instanței supreme pentru pronunțarea regulatorului de competență.

La pronunțarea soluției, instanța a constatat că cererea de încuviințare a executării silite a vizat bunuri imobile ale debitorului situate în circumscripția Curții de Apel Iași, fiind aplicabile, în determinarea competenței, prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, care stabilesc: "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite revine Judecătoriei Iași, pentru considerentele ce succed:

Obiectul cauzei de față îl reprezintă cererea creditoarei B. S.A. de încuviințare a executării silite imobiliare asupra bunurilor imobile ale debitoarei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, situate în raza Curții de Apel Iași, în baza titlului executoriu reprezentant de sentința comercială nr. 29 din 11.02.2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. x/2009, irevocabilă prin decizia nr. 2956/28.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Este de observat faptul că, prin această cerere, se continuă executarea silită începută în dosarul de executare nr. 118/2011 al B.E.J. C., în cadrul căruia creditoarea a solicitat încuviințarea executării silite în toate formele de executare.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, care a avut loc la 15 februarie 2013.

În raport de norma legală evocată, Înalta Curte reține că, în speță, determinarea competenței în soluționarea încuviințării executării silite se va face în raport de prevederile C. proc. civ. de la 1865, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, având în vedere data la care a fost înregistrată pe rolul biroului executorului judecătoresc prima cerere de executare silită, respectiv 4 aprilie 2011.

Potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar conform alin. (3) "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe sau organe."

Din conținutul acestor dispoziții, rezultă că locul executării este criteriul stabilit în determinarea instanței de executare ca instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererilor de încuviințare a executării, iar acest criteriu are în vedere locul unde se realizează, în mod efectiv, executarea.

În procedura executării silite imobiliare, conform art. 373 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, locul executării este acela unde se află bunurile supuse urmăririi, iar, în speță, a fost indicat de către creditoare locul unde se află bunurile debitorului asupra cărora se va face executarea silită, respectiv în județul Iași, astfel că Judecătoria Iași este instanța de executare și, implicit, instanța căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite.

Pe cale de consecință, în baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2021.