ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.04.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 905/2021

HOTĂRÂRE
20.04.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 905/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 14.09.2020, contestatorii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justitie și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimatul A., au formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul execuțional x/2019, a tuturor actelor de executare emise și împotriva încheierii nr. 2634 din 04.03.2020, pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019, solicitând totodată suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

Prin sentința civilă nr. 266/2021 din data de 15.01.2021, Judecătoria Sectorului 5 București, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Sectorul 5 București a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

S-a reținut că executarea silită a început potrivit cererii înregistrate la BEJ B. la data de de 20.12.2019 de creditorul A., constituindu-se dosarul de executare nr. 853/E/2019.

De asemenea, s-a reținut că executarea silită este îndreptată împotriva mai multor debitori, unii dintre aceștia având sediul în București, iar alți având sediul în Suceava.

Instanța a constatat că în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., în speță, competența, ca instanță de executare, revine atât Judecătoriei Iași, cât și Judecătoriei Sectorul 5 București.

În această situație, s-a reținut că în lipsa unor dispoziții legale exprese, devin aplicabile prin analogie dispozițiile art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., iar conform dispozițiilor art. 116 din același act normativ, alegerea de competență aparține reclamantului [în speță, executorului judecătoresc ce a sesizat instanța de executare conform art. 666 alin. (1) din C. proc. civ..].

S-a mai reținut că, potrivit normelor de competență în vigoare la data formulării cererii de încuviințare a executării silite (art. 127 C. proc. civ.) și, raportat la calitatea creditorului, Judecătoria Iași a devenit instanță de executare, fiind instanța judecătorească de același grad aflată în circumscripția curții de apel învecinate celei în care își desfășoară activitatea creditorul și care, de altfel, a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite.

Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 3120 din data de 22 martie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 5 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea soluției de declinare, Judecătoria Iași a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "contestația se introduce la instanța de executare" și cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care dispun că "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

S-a reținut că cererea de încuviințare a executării silite a fost adresată Judecătoriei Suceava, însă această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, în considerarea calității reclamantului (creditor) în acest dosar, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

Cu toate acestea, cum în cauza de față nu se mai pune în discuție aplicabilitatea prevederilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la calitatea pe care creditorul o are în acest dosar (respectiv intimat), devin incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., norme de competență teritorială cu caracter imperativ, care prevăd în mod expres faptul că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Având în vedere că cei doi debitori au înțeles să introducă contestația la executare la instanța din circumscripția sediului unuia dintre aceștia, în speță, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justitie, Judecătoria Iași a reținut că Judecătoria Sectorului 5 București este instanță de executare, contestatorii având dreptul de a sesiza această instanță.

Pe de altă parte, s-a reținut că nu prezintă relevanță faptul că Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită, instanța de executare fiind determinată de sediul debitorului, iar nu de instanța ce încuviințează executarea silită.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dezînvestirea reciprocă a instanțelor aflate în conflict nu a fost generată de aplicarea unor norme de competență teritorială diferite, ambele instanțe au făcut aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la instanța de executare la care fac trimitere dispozițiile legale anterior evocate.

Obiectul cauzei de față, în legătură cu care s-a invit conflictul negativ de competență, îl reprezintă contestația la executare formulată de contestatorii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimatul A., împotriva executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuțional nr. x/2019, a tuturor actelor de executare emise, și împotriva încheierii nr. 2634 din 04.03.2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2019.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016 și care prevede că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speță, prin încheierea nr. 2634 din data de 4 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Iași a admis cererea formulată de BEJ B. și a încuviințat executarea silită a debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justitie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finantelor Publice Bucuresti, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1403 pronunțată la data de 22.11.2007 de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea nr. 317/01.04.2019 și de sentința civilă nr. 1192/2009, pronunțată de Tribunalul Suceava la data de 20.05.2009, în dosarul nr. x/2008, lămurită prin încheierea nr. 318/01.04.2019, prin toate formele de executare, până la realizarea dreptului creditorului A. rezultat din titlul executoriu, respectiv obligația de a plăti în integralitate drepturile salariale stabilite prin titlul executoriu, drepturi rezultate ca urmare a aplicării majorării de 5% începând cu 01.01.2007 în raport de luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Cum, în cauză, cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din data de 04.03.2020 a Judecătoriei Iași, competența de soluționare a cauzei, având ca obiect contestație la executare, se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat executarea silită, și anume Judecătoria Iași, ca instanță de executare.

Această apreciere dă eficiență principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2037/2021
Ședința publică din data de 07 octombrie 2021 asupra conflictului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 26 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorii Ministerul Public - Par
ÎCCJ 2021-12-09
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2021
, 831/E/2019 și 833/E/2019, a câte unui nou dosar având ca obiect contestație la executare și s-a format prezentul dosar înregistrat sub nr. x/2021. II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București: La termenul de judecată din 16 iunie 202
ÎCCJ 2021-12-09
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2721/2021
, 831/E/2019 și 833/E/2019, a câte unui nou dosar având ca obiect contestație la executare și s-a format prezentul dosar înregistrat sub nr. x/2021. II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București: La termenul de judecată din 16 iunie 202
ÎCCJ 2021-11-18
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2504/2021
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată la 14 septembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, contestatorii Ministerul Publ
ÎCCJ 2021-05-19
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2021
Ședința publică din data de 19 mai 2021 asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la 3 septem
Sursă