ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2504/2021

HOTĂRÂRE

18.11.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2504/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 14 septembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimata A., au formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2019, a somației din 25.08.2020, a încheierii nr. 2/25.08.2020, a tuturor actelor de executare emise în dosar, a încheierii din 08.05.2020 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019 și a încheierii nr. 8316/CS/2020 din 13.08.2020 pronunțată de Judecătoria Iași. Totodată, contestatorii au solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

Prin sentința civilă nr. 3016 din 7 aprilie 2021, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată prin întâmpinare, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că procedura execuțională contestată a fost demarată la cererea intimatei-creditoare A., privind pe debitorii Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B., sub nr. x/2019 la 20.12.2019, în temeiul căreia, organul de executare silită a sesizat Judecătoria Iași cu o cerere de încuviințare a executării silite, cerere care a fost admisă prin încheierea pronunțată de Judecătoria Iași la 09.03.2020, în dosarul nr. x/2019.

Din interpretarea textuală a prevederilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că legea subsumează contestația la executare incidentelor la executare pentru care norma în discuție instituie competența de soluționare în favoarea instanței de executare, instanță care este una și aceeași instanță care soluționează toate incidentele în legătură cu o procedură execuțională.

Instanța care a încuviințat executarea silită este instanța de executare competentă să soluționeze toate incidentele ce survin fazei de executare silită, deci inclusiv contestațiile la executare care au această natură juridică, iar debitorii împotriva cărora fost demarată procedura execuțională nu beneficiază de un nou drept de opțiune între instanțele care, în abstract, ar fi putut dobândi calitatea de instanță de executare.

Ca atare, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța a stabilit că aparține Judecătoriei Iași competența de soluționare a cauzei, aceasta fiind instanța care a încuviințat executarea.

III. Hotărârea Judecătoriei Iași:

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași a pronunțat sentința civilă nr. 9217 din 8 septembrie 2021, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a reținut că Judecătoria Sectorului 5 București este instanța în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului Parchetul de pe lângă Înalta Ministerul Finanțelor Publice și, prin urmare, această instanță avea calitatea de instanță de executare, conform legii și nu își putea declina competența.

În materia contestației la executare silită, competența unei instanțe nu este atrasă întotdeauna în mod automat de faptul că ea a încuviințat la un moment dat executarea silită în dosarul de executare contestat.

În atare condiții instanța a reținut că sesizarea Judecătoriei Sectorului 5 București s-a făcut în mod legal de către contestatoarea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Judecătoria Sectorului 5 București.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competență, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2019, a somației din 25.08.2020, a încheierii nr. 2/25.08.2020, a tuturor actelor de executare emise în dosar, a încheierii din 08.05.2020 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019 și a încheierii nr. 8316/CS/2020 din 13.08.2020 pronunțată de Judecătoria Iași.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Iași și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a soluționa pricina.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Rezultă că în cazul contestației la executare competența este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. Nu doar sub aspectul criteriului material competența instanței de executare este una exclusivă, ci și sub aspect teritorial, instanța de executare având de apreciat cu privire la respectarea unor norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, ceea ce imprimă și competenței acestei instanțe un caracter de ordine publică.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, Biroul executorului judecătoresc B. a solicitat instanței încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2019, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea A. împotriva debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice.

Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.) prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării. Drept urmare, elementul care condiționează sine qua non întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite.

Din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport de criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În cauză, prin încheierea nr. 4480/CS din 8 mai 2020 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea formulată de Biroul executorului judecătoresc B., fiind încuviințată executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, în conformitate cu dispozițiile titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1403 din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, astfel cum a fost completată prin încheierea nr. 317 din 1 aprilie 2019 pronunțată de aceeași instanță, în sensul că a fost menționat și titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1192 din 20 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale, astfel încât, exceptând derogările anume prevăzute, toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

În prezentul litigiu, în privința cadrului procesual, se constată că debitorii împotriva cărora creditoarea A. a înțeles să-și realizeze creanța sunt Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de încuviințare a executării silite. De asemenea, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice sunt obligați în raportul juridic de drept substanțial, hotărârile a căror executare silită se solicită fiind pronunțate în contradictoriu cu aceste instituții care au calitatea de intimați.

Atâta timp cât a fost încuviințată executarea silită de către o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum în speță cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 4480/CS din 8 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Iași, ca instanță de executare.

Câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.