ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1449/2021

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 26 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestație la executarea împotriva executării silite începute de B.E.J. B. în dosarul de executare nr. 858/E/2019, la cererea creditoarei A., pentru recuperarea unor sume de bani presupus datorate în baza sentințelor civile cu nr. 1403 din data de 22 noiembrie 2007 și nr. 1192 din data de 20 mai 2009 ale Tribunalului Suceava; somației din 31 iulie 2020 și încheierii nr. 2 din 31 iulie 2020, emise în același dosar execuțional; tuturor actelor de emise în dosarul de executare nr. 858/E/2019; încheierii nr. 5462/CS/2020 din 9 iunie 2020, pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 719 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și la art. 7 din O.G. nr. 22/20002, a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

2.1. Prin sentința civilă nr. 8095 din data de 15 decembrie 2020 Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că soluționarea cererii de contestație la executare este de competența instanței de executare și, raportat la prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că, în speță, competența de soluționare a cererii revine Judecătoriei Iași, care a constatat calitatea sa de instanță de executare în momentul pronunțării în cauză a încheierii de încuviințare a executării silite.

2.2. Prin sentința civilă nr. 5544 din data de 14 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație de Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Astfel, Judecătoria Iași, prin raportare la prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a reținut că Judecătoria Sectorului 5 București este instanța în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, sediul debitorilor - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.

Prin urmare, a apreciat că Judecătoria sectorului 5 București avea calitatea de instanță de executare, conform legii, și nu își putea declina competența.

Totodată, a arătat că, în materia contestației la executare silită, competența unei instanțe nu este atrasă întotdeauna, în mod automat, de faptul că ea a încuviințat la un moment dat executarea silită în dosarul de executare, norma de competență în materie de executare silită fiind edictată în favoarea debitorului urmărit, nu a creditorului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Iași și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la instanța de executare.

Astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a apreciat că instanța de executare este instanța care a încuviințat în cauză executarea silită, în timp ce, Judecătoria Iași, prin raportare la prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că prima instanță învestită este competentă să soluționeze pricina având în vedere că, la data sesizării organului de executare, în circumscripția teritorială a acesteia se aflau sediile debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016 și care prevede că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speță, Judecătoria Iași, prin încheierea de ședință nr. 5462/CS din data de 9 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 (aflată în copie conformă cu originalul la dosarul Judecătoriei Iași), a admis cererea de încuviințare a executării silite formulate de petentul BEJ B..

A încuviințat executarea silită a debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice București, de către BEJ B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1403 din data de 22 noiembrie 2007, așa cum a fost lămurită prin încheierea nr. 317 din data de 1 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul Suceava și sentința nr. 1192 din data de 20 mai 2009 așa cum a fost lămurită prin încheierea nr. 318 din data de 1 aprilie 2019, pronunțate de Tribunalul Suceava, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditoarei A., rezultat din titlul executoriu, respectiv pentru obligația de plată în integralitate a drepturilor salariale stabilite prin titlul executoriu, drepturi rezultate ca urmare a aplicării majorărilor de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății, la care se adaugă și cheltuieli de executare.

Cum, în cauză, cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea 5462/CS din data de 9 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Judecătoria Iași, competența de soluționare a cauzei, având ca obiect contestație la executare, se va stabili în favoarea acelei instanțe, aflate în conflict, care a încuviințat executarea silită, și anume Judecătoria Iași, ca instanță de executare.

Această apreciere dă eficiență principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2021.