ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1384/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 26 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestație la executare împotriva executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2019, a somației din 31 iulie 2020, a încheierii nr. 2 din 31 iulie 2020, a tuturor actelor de executare emise în dosar și a încheierii nr. 2696/CS/2020 din 05 martie 2020, pronunțată de Judecătoria Iași, solicitând și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 712 C. proc. civ.

La data de 03 noiembrie 2020, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat solicitând respingerea contestației la executare, invocând, totodată, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 379 din 20 ianuarie 2021, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II a civilă, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată, prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare, în favoarea Judecătoriei Iași.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 651 alin. (1) din același cod, conform cărora contestația la executare este de competența instanței de executare, respectiv a judecătoriei de la domiciliul/sediul debitorului, având în vedere că, în raport de particularitatea situației de fapt, în care procedura de executare silită a fost demarată simultan și unitar împotriva tuturor debitorilor obligați prin titlurile executorii la îndeplinirea aceleiași obligații de plată a drepturilor salariale, în temeiul unei încheieri de încuviințare a executării silite unice, determinarea instanței de executare se face, în lipsa unor dispoziții legale speciale și derogatorii în materia executării silite, în completarea aspectelor nereglementate în Cartea a V-a a C. proc. civ., potrivit dreptului comun, dispoziții reglementate în Cartea I a actului normativ, în măsura în care acestea din urmă nu contravin celei dintâi.

Astfel, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care în cazul în care cererea privește mai mulți pârâți, se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, iar alegerea dintre instanțele deopotrivă competente aparține reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ. și, transpunând aceste norme de competență în materia executării silite, în ipoteza precum cea din prezenta cauză, în care prin titlul executoriu a fost instituită o obligație unică în sarcina mai multor debitori, făcând aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că, în materia executării silite, poate fi instanță de executare, instanța în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul sau sediul oricărui debitor obligat prin titlul executoriu, iar determinarea acestei instanțe se realizează, în concret, în funcție de modalitatea în care organul de executare, la solicitarea creditorului, înțelege să își exercite dreptul de opțiune în raport de instanțele deopotrivă competente, prin înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite pe rolul uneia dintre aceste instanțe.

De asemenea, instanța a avut în vedere și calitatea creditorului de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, instanța a apreciat că sunt incidente și dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad din circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea; totodată, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ. dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciar și grefierilor.

Raportând dispozițiile legale anterior redate la circumstanțele prezentei cauze, instanța a reținut că opțiunea rezultând din dispozițiile art. 112 alin. (1) corelate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. a fost manifestată, cererea de încuviințare a executării silite fiind admisă de Judecătoria Iași, în circumscripția căreia se află sediul unuia dintre cei trei debitori.

Concluzionând, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată prin întâmpinare, întrucât instanța de executare este Judecătoria Iași, făcând, totodată, referire, la o serie de hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în această materie.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3944/2021 din 07 aprilie 2021, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, potrivit art. 651 și art. 712 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 5 București este instanța de executare, în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nu își putea declina competența.

S-a mai arătat că potrivit art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze contestația la executare poate fi alta decât instanța de executare, care a pronunțat încuviințarea executării silite, acest text instituind o normă de competență teritorială absolută, dar totodată alternativă, în temeiul căreia contestatorul are dreptul de a sesiza fie instanța de executare care a încuviințat executarea silită, de la sediul debitorului, fie instanța de la locul situării imobilului urmărit silit.

Prin urmare, instanța a apreciat că Judecătoria Sectorului 5 nu putea declina competența către Judecătoria Iași, în considerarea faptului că această din urmă instanță a încuviințat executarea silită, deoarece acest aspect nu exclude competența Judecătoriei Sectorului 5 București în soluționarea contestației la executare.

Mai mult, nici dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., aplicate contestației la executare de față, nu excludeau competența Judecătoriei Sectorului 5 București în soluționarea acesteia, deoarece calitatea de reclamant-contestator o deține Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pârât-intimat este un procuror care desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, norma de competență în materie de executare silită fiind edictată în favoarea debitorului urmărit, nu a creditorului.

În atare condiții, instanța a conchis că sesizarea Judecătoriei Sectorului 5 București s-a făcut, în mod legal, de către contestatoarea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei de față îl reprezintă contestația la executare formulată de contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimata A., împotriva executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2019, solicitând anularea somației din 31 iulie 2020, a încheierii nr. 2 din 31 iulie 2020, a tuturor actelor de executare emise în dosar și a încheierii nr. 2696/CS/2020 din 05 martie 2020, pronunțată de Judecătoria Iași, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alt incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Prin raportare la normele legale enunțate, Înalta Curte reține că instanțele deopotrivă competente să soluționeze contestația la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, instituții în sarcina cărora a fost stabilită obligația de plată a drepturilor salariale prin titlurile executorii.

Însă, în absența unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanței de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 și art. 116 C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Analizând cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită, se constată că intimata-creditoare A. are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar printre debitori se numără și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Acest aspect atrage incidența art. 127 C. proc. civ., conform căruia, "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii." Aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazul cererii introduse împotriva unui procuror, astfel cum reiese din alin. (3) al art. 127, conform cărora "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

În speță, în ceea ce privește Judecătoria Suceava, în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, sediul unuia dintre debitori, se reține că petenții au înțeles să se prevaleze de prevederile art. 127 C. proc. civ., alegând să sesizeze una dintre instanțele de la sediul celorlalți debitori, deopotrivă competente, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, pentru soluționarea contestației la executare, au învestit Judecătoria Sectorului 5 București, în a cărei rază teritorială se află sediul contestatorului-debitor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împrejurarea că Judecătoria Iași a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite nr. 2696/CS din 05 martie 2020, nu este de natură să atragă, în mod automat, competența acestei instanțe în soluționarea contestației la executare, întrucât, în cazul pluralității de debitori, în vederea stabilirii instanței de executare urmează a se da prevalență dispozițiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și doar în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluționa cauza din pricina interdicțiilor instituite de art. 127 C. proc. civ., devine aplicabilă această din urmă dispoziție. Art. 651 C. proc. civ. impune ca verificarea competenței să se raporteze la sediul debitorului, iar nu la alte repere care excedează condițiilor impuse de această normă, astfel că pronunțarea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită nu poate atrage, în situația de față, competența aceleiași instanțe pentru soluționarea contestației la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea unei contestații la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanței de executare competente.

Cum normele de competență ce vizează soluționarea contestației la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 București, aceasta fiind instanța de executare în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a contestatiei la executare formulate de contestatorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.