ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 07 octombrie 2021
asupra conflictului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la 7 octombrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiției a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestație la executare împotriva executării silite începută de B.E.J.A. B. în dosarul execuțional nr. x/2020 și a tuturor actelor de executare, solicitând suspendarea executării silite, anularea tuturor actelor de executare și dispunerea întoarcerii executării.
La 17 noiembrie 2020, contestatorul a depus la dosarul cauzei cerere de completare a contestației la executare, arătând că înțelege să conteste și adresa de înființare a popririi din 22.10.2020, încheierea de diminuare a onorariului, precum și toate actele de executare ce vor fi emise în dosarul de executare.
Prin încheierea pronunțată la 24 noiembrie 2020 a fost admisă excepția conexității și s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la dosarul înregistrat sub nr. x/2020.
Judecătoria Iași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3067 din 19 martie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.
În pronunțarea soluției, a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și 651 alin. (1) C. proc. civ., acestea din urmă stabilind că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Întrucât contestatorul debitor Ministerul Justiției are sediul în București, str. x, revine Judecătoriei sectorului 5 București competența să judece prezenta contestație la executare.
La rândul său, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 6439 din 26 iulie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat pricina în favoarea Judecătoriei Iași. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme pentru pronunțarea regulatorului de competență.
În considerentele hotărârii au fost reținute ca temei de drept și de către această instanță prevederile art. 714 alin. (1) și 651 alin. (1) C. proc. civ., însă în corelație cu dispozițiile art. 112 alin. (1) din același cod, având în vedere că executarea silită a fost declanșată împotriva mai multor debitori, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași (doi dintre ei având sediul în Iași, județul Iași, și unul dintre ei având sediul în București, sector 5), în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 748/23.05.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea din 11 decembrie 2019, în dosarul nr. x/2007 de către Tribunalul Botoșani, secția I civilă.
Un alt argument decisiv în fixarea competenței în favoarea Judecătoriei Iași a fost acela că această instanță a încuviințat executarea silită a debitorilor, prin încheierea nr. 7687/31.07.2020, în dosarul execuțional nr. x/2020
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării contestației la executare revine Judecătoriei Iași, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la 7 octombrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiției a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestație la executare împotriva executării silite începută de B.E.J.A. B. în dosarul execuțional nr. x/2020 și a tuturor actelor de executare, solicitând suspendarea executării silite, anularea tuturor actelor de executare și dispunerea întoarcerii executării.
În cererea completatoare la contestație, contestatorul a menționat că înțelege să conteste și adresa de înființare a popririi din 22 octombrie 2020, încheierea de diminuare a onorariului, precum și toate actele de executare ce vor fi emise în dosarul de executare.
Contestația la executare este de competența instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.. Mai mult, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ. "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe’’.
Judecătoria Iași, prin încheierea nr. 7687 din Camera de Consiliu din 31.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea Tribunalului Botoșani, la 11 decembrie 2019, în dosarul nr. x/2007.
Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 31 iulie 2020, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Iași, ca instanță de executare.
Soluția preconizată este în acord cu decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, nepublicată la acest moment în Monitorul Oficial al Românei, prin care s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.’’
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 octombrie 2021.