ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 887/2021

HOTĂRÂRE

15.04.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 887/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 26 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimata A., au solicitat admiterea cererii de suspendare și, în consecință, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare; admiterea contestației și admiterea excepției invocate, precum și să se constate că a intervenit prescripția dreptului de a obține executarea silită a sentințelor civile nr. 1403 din 22 noiembrie 2007 și nr. 1192 din 20 mai 2009 ale Tribunalului Suceava; anularea executării silite începute de B.E.J. B. în dosarul nr. x/2019; anularea somației din 31 iulie 2020, emisă în același dosar; anularea încheierii nr. 2 din 31 iulie 2020, emisă în dosarul nr. x/2019; anularea tuturor actelor de executare emise în același dosar; anularea încheierii nr. 2112/CS din 24 februarie 2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 8227 din 17 decembrie 2020, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II a civilă, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Iași.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. și art. 651 alin. (1) din același act normativ, conform cărora contestația la executare este de competența instanței de executare, respectiv a judecătoriei de la domiciliul/sediul debitorului.

Constatând că, în speță, executarea silită urmărește recuperarea creanței menționate în titlul executoriu împotriva a trei debitori, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar prin încheierea nr. 2112/CS din 24 februarie 2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2019, a fost încuviințată executarea silită împotriva tuturor debitorilor, s-a reținut, aplicând prevederile art. 112 C. proc. civ. la faza execuțională a procesului civil, că Judecătoria Suceava este instanța de executare aleasă de creditoare în raport de sediul unui debitor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Instanța a mai reținut că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., față de calitatea creditoarei, prin sentința civilă nr. 329 din 27 ianuarie 2020, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2019, a fost declinată competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Iași.

Ca atare, întrucât competența după care se determină instanța de executare este una exclusivă, cum rezultă din coroborarea prevederile legale incidente în cauză, s-a apreciat că, odată stabilită instanța de executare prin alegerea creditoarei și ținând seama de celelalte prevederi legale imperative aplicabile la momentul obținerii încheierii de încuviințare a executării silite, nu se mai poate atribui competența soluționării contestației la executare altei instanțe de executare.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași a pronunțat sentința civilă nr. 2881 din 16 martie 2021, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că cererea de încuviințare a executării silite a fost adresată Judecătoriei Suceava, ca instanță de executare, iar această instanță a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași, în considerarea calității de reclamant a creditorului în dosar, fiind incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

S-a mai reținut că, în cauza de față, nu mai sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., față de calitatea de intimat pe care creditorul o are în acest dosar, devenind incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătorie în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Având în vedere că partea contestatoare a introdus cererea la instanța de la sediul acesteia, apreciază că, în mod greșit, Judecătoria Sectorului 5 București a invocat și admis excepția necompetenței sale teritoriale.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect contestația la executare formulată de contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimata A., împotriva executării silite din dosarul nr. x/2019 al BEJ B..

Executarea silită a fost declanșată în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința nr. 1403 din 22 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava, secția civilă, astfel cum a fost lămurită prin încheierea nr. 317 din 1 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava și sentința civilă nr. 1192 din 20 mai 2009, astfel cum a fost lămurită prin încheierea nr. 318 din 1 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava, prin care debitorii Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au fost obligați la plata către intimată a unor drepturi salariale.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alt incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Prin raportare la normele legale enunțate, Înalta Curte reține că instanțele deopotrivă competente să soluționeze contestația la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, instituții în sarcina cărora a fost stabilită obligația de plată a drepturilor salariale prin titlurile executorii.

Însă, în absența unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanței de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 și art. 116 C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Analizând cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită, se constată că intimata-creditoare A. are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar printre debitori se numără și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Acest aspect atrage incidența art. 127 C. proc. civ., conform căruia, "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii." Aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazul cererii introduse împotriva unui procuror, astfel cum reiese din alin. (3) al art. 127, conform cărora "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Aplicând aceste dispoziții, Judecătoria Suceava în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava nu poate fi aleasă din pricina interdicțiilor de la art. 127 C. proc. civ., alegerea urmând a fi făcută dintre instanțele de la sediul celorlați debitori, în speță aceasta fiind Judecătoria Sectorului 5 București.

Împrejurarea că Judecătoria Iași a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite nr. 2112/C.S./24 februarie 2020, în dosarul nr. x/2019, nu este de natură să atragă, în mod automat, competența acestei instanțe în soluționarea contestației la executare.

Aceasta întrucât, în cazul pluralității de debitori, în vederea stabilirii instanței de executare urmează a se da prevalență dispozițiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și doar în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluționa cauza din pricina interdicțiilor instituite de art. 127 C. proc. civ., devine aplicabilă această din urmă dispoziție.

Art. 651 C. proc. civ. impune ca verificarea competenței să se raporteze la sediul debitorului, iar nu la alte repere care excedează condițiilor impuse de această normă, astfel că pronunțarea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită nu poate atrage, în situația de față competența aceleiași instanțe pentru soluționarea contestației la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea unei contestații la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanței de executare competente.

Cum normele de competență ce vizează soluționarea contestației la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 București, aceasta fiind instanța de executare în a cărui rază teritorială se află sediul debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ., competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.