ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1915/2021

HOTĂRÂRE

30.09.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1915/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la 26 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimatul A., au formulat contestație la executare, în baza art. 719 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 7 din O.G. nr. 22/2002 - cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației, împotriva executării silite începute de B.E.J. B. în dosarul nr. x/2019, la cererea creditorului A., pentru recuperarea unor sume de bani presupus datorate în baza sentințelor civile nr. 1403 din 22 noiembrie 2007 și nr. 1192 din 20 mai 2009 ale Tribunalului Suceava; împotriva somației din 31 iulie 2020, emisă în același dosar execuțional; împotriva încheierii nr. 2 din 31 iulie 2020, emisă în dosarul nr. x/2019; împotriva tuturor actelor de executare emise în același dosar; împotriva încheierii nr. 5563/CS/2020 din 11 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 87 din 11 ianuarie 2021, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de intimat și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Iași.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că executarea silită împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație la executare a fost demarată la solicitarea creditorului A. împotriva debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, în baza titlurilor executorii constând în sentința civilă nr. 1403 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea nr. 317 din 1 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, respectiv sentința civilă nr. 1192 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2008, lămurită prin încheierea nr. 318 din 1 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2008.

Instanța a mai reținut că executorul judecătoresc a înțeles să învestească Judecătoria Suceava cu o cerere de încuviințare a executării silite pentru toți debitorii având în vedere art. 112 alin. (1) C. proc. civ., că prin sentința civilă nr. 461 din 10 februarie 2020, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2019, instanța a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect încuviințarea executării silite în favoarea Judecătoriei Iași, fiind avute în vedere dispozițiile art. 127 alin. 1și 3 C. proc. civ., iar, prin încheierea nr. 5563/CS/2020 pronunțată la 11 iunie 2020 de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2019, instanța a încuviințat executarea silită a debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul titlurilor executorii menționate anterior.

Ca dispoziții legale incidente speței, au fost reținute cele prevăzute de art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) C. proc. civ. care instituie o competență exclusivă de soluționare a contestației la executare în favoarea judecătoriei de la domiciliul sau sediul debitorului, la data începerii executării silite, precum și cele ale art. 112 alin. (1) C. proc. civ. având în vedere pluralitatea de debitori cu sedii diferite și art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în raport de calitatea intimatei de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Având în vedere că Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii și este instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Iași, care se învecinează cu Curtea de Apel Suceava, s-a reținut că această instanță este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze orice alt incident cu privire la executarea silită, inclusiv contestația la executare întrucât executarea silită are o cauză unică, comună pentru toți debitorii, ce nu poate fi divizată între instanțele în raza cărora își au sediul aceștia.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași a pronunțat sentința civilă nr. 5790 din 20 mai 2021, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care instituie o competență teritorială de ordine publică pentru soluționarea contestației la executare, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se află sediul debitorului.

Având în vedere pluralitatea de debitori, s-a reținut că este competentă, ca instanță de executare, cea de la sediul oricăruia dintre debitorii contestatori, fiind aplicabilă prin asemănare regula prevăzută de art. 112 C. proc. civ. pentru cauzele de drept comun, iar, în speță, instanța mai întâi sesizată este Judecătoria Sectorului 5 București, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul unuia dintre contestatori, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contrar celor reținute de instanța de trimitere cu privire la competența Judecătoriei Iași, ca instanță ce a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii, se arată că singurul criteriu de stabilire a instanței de executare competente este sediul debitorului, astfel cum este prevăzut de art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Potrivit art. 714 alin. (1) din C. proc. civ. "Contestația se introduce la instanța de executare."

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Iași și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a soluționa pricina.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (nepublicată), a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În speță, Judecătoria Iași, prin încheierea nr. 5563/CS/2020 din 11 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc B. privind pe creditorul A. și pe debitorii Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a încuviințat executarea silită, în conformitate cu dispozițiile titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1403 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea nr. 317 din 1 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, respectiv sentința civilă nr. 1192 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2008, lămurită prin încheierea nr. 318 din 1 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2008.

Câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare inițiată de Colegiul de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.